Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Facultatea de Filosofie si Stiinte Social – Politice


Master: “Probatiunea, medierea si Asistenta Sociala a Victimelor
Infractiunilor

Conflictul generatiilor,mit sau realitate


violenta a contradictiei dintre valori, idealuri,
stiluri de viata

Ciotir Bianca Alexandra


Anul II, Sem II, Zi
Conflictul generatiilor,mit sau realitate
violenta a contradictiei dintre valori, idealuri,
stiluri de viata

Termenul de conflict provine din termenul latinesc confligo,-‘’a se lupta, a se bate intre
‘’ei, soc, cearta, lupta impotriva cuiva. Multe dictionare definesc conflictul prin termeni similari
violentei, ca disensiune, frictiune, disputa, cearta, scandal, lupta, razboi.

Conform dictionarului explicativ al limbii romane,termenul de conflict este definit drept:


neintelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism, cearta, diferend, disctutie (violenta).

L.A. Coser a avansat o definite care a facut cariera:’’ Conflictul este o lupta intre valori si
revendicari de statusuri,de putere si resurse in care scopurile oponentilor sunt de a neutraliza,
leza sau elimina rivalii’’.

J.Burton definea conflictul drept’’ o relatie in care fiecare parte percepe


scopurile,valorile,interesele si conduita celeilalte ca antitetice celor ale sale’’. (Burton John:
Conflict resolution as political sistems, www.scribd.com).

O astfel de relatie este cea parinte-copil. Fiecare are valori diferite in ceea ce priveste
sensul vietii si fiecare are statut diferit. Statutul de parinte ofera din start o pozitie de putere pe
care acesta o are asupra copilului,deoarece el ii asigura nevoile de baza: hrana, securitate,
afectivitate, educatie, etc.

Astfel, datorita diferentei de putere se creaza o relatie de subordonare a copilului fata de


parinte, uneori chiar obedienta.

Conflictul intre generatii nu este un mit, el chiar exista. Dovezi ale disputelor intalnim
aproape oriunde in relatia parinte-copil, in relatia professor-elev, mentor-novice, etc.

Pe de o parte a baricadei ii avem pe tinerii nostri,iubiti sau blamati ,sufocati de


conformism, cerandu-si adesea sau prea devreme si vehement dreptul de a fi independenti, de a fi
tratati ca ‘’oameni mari ‘’cu drept de vot in ceea ce priveste viata lor, ce ii drept, lipsita de
experienta.
De partea cealalta a baricadei parintii,bunicii,rudele sau profesorii impartasindu-si
experientele dorind sa ii fereasca de necazuri,lipsiti uneori de rabdare dorindu-i perfecti dintr-o
data.

Dezechilibrul flagrant intre cele doua tabere din care cel mai des nimeni nu reuseste sa
gaseasca o cale amiabila, ajungandu-se la adevarate razboaie.

Intotdeauna au existat astfel de conflicte indiferent de epoci,zone geografice,culture sau


educatie,ce ii drept uneori sub o forma mai mascata, alteori luand amploarea unui fenomen in
masa ca cel al miscarii hippie.

Deci conflictul nu este un mit,este o realitate.

Surse ale conflictului pot fi:

-diferentele si incompatibilitatile intre persoane

-nevoile/interesele umane

-comunicarea

-stima de sine

-valorile individului

-nerespectarea normelor explicite sau implicite

-comportamente neadecvate

-agresivitatea

-competentele sociale

-cadru extern

-statutul,puterea,prestigiul,’’principiile’’, utilizarea si comunicarea culturii si informatiilor.

De multe ori partile ajung la un consens in privinta conflictului, fiecare adoptand o


anumita strategie.

Conform teoriei intereselor duale ale lui Jhonson (1996) este certificat faptul ca persoanele
care sunt in conflict au doua griji: cea de a-si atinge scopul si cea de a-si continua relatia cu
cealalta persoana aflata in conflict. Aceste doua dimensiuni sunt numite relatie si scop. Ca
rezultat al interactiunii celor doua dimensiuni s-au realizat 5 stiluri de solutionare a conflictelor:
constrangere/fortare, evitarea, acomodarea, compromisul si colaborarea.
A. Colaborare
Abordarea conflictului din prisma colaborarii are in vedere rezolvarea acestuia prin
mentinerea relatiilor interpersonale intre parti si asigurarea faptului ca ambele parti isi vor realiza
scopurile personale. Aceasta atitudine de abordare a conflictului este una in care indivizii nu
actioneaza numai in interes personal, ci si in interesul partii opuse. Recunoscand existenta unui
conflict, colaboratorul utilizeaza metode corespunzatoare de management pentru a rezolva
situatia. Aceasta este o abordare in spiritul colaborarii, care solicita ambele parti sa adopte o
pozitie win-win- si necesita, de asemeni, timp, energie si creativitate (Hiltrop J. M, Udall, S,
1998, p. 30).

In cazul acestei modalitati de solutionare a conflitului, fiecare parte poate obtine ceva si,
se poate trece de la „Vreau sa castig, deci ar trebui sa nu te las sa castigi si tu”, la „Vreau sa
castig, dar vreau ca si tu sa castigi”, sau in loc de „tu ori eu”, „tu si eu” (Cornelius H., Faire S.,
1996, p. 31).

B. Compromis
Aceasta strategie se refera la cazul in care una dintre parti mai lasa de la ea pentru a-l
ajuta pe celalalt. In acest caz se cauta o alta solutie. Karip (1999) afirma ca, atat cat ambele parti
accepta compromisul ca si strategie ambii renunta la anumite pretentii pentru a incerca sa
gaseasca o solutie (Kiralp Y., Dincyurek S., Beidoglu M., 2008, p. 1206).

Aceasta abordare presupune admiterea faptului ca o solutie de tip win-win nu este


posibila. Convingerea si manipularea domina acest stil. Obiectul este acela de a gasi o solutie
reciproc avantajoasa, care sa fie pe placul ambelor parti. Postura de comporomis se traduce prin
faptul ca ambele parti adopta o pozitie „mini-win-mini-lose” (Hiltrop J. M, Udall, S, 1998, p.
30).

C. Conciliere
Abordarea conflictelor din acest punct de vedere implica mentinerea relatiilor
interpersonale cu orice scop, fara a tine cont prea mult de obiectivele personale ale partilor
implicate. Una dintre parti isi ignora propriile nevoi pentru a le indeplini pe cele ale celuilalt.
Potrivit lui Karip (1999), concilierea are loc atunci cand una dintre partile implicate renunta la
satisfacerea propriilor interese si nevoi, in favoarea intereselor si nevoilor celeilalte parti
implicate (Kiralp Y.,Dincyurek S.,Beidoglu M., 2008, p. 1206).

D. Autoritatea
Abordarea conflictului din acest punct de vedere implica parcurgerea etapelor necesare
pentru obtinerea asigurarii ca obiectivele personale atinse, indiferent de costul afectarii relatiilor
dintre parti. Conflictul este privit ca o afirmatie castigatoare sau necastigatoare, castigul fiind
oarecum echivalent cu statutul si competenta. Aceasta este o abordare orientata spre putere, in
care se foloseste orice tip de putere ce pare potrivita pentru a apara o pozitie corecta, sau pur si
simplu castigatoare cu orice pret (Hiltrop J. M, Udall, S, 1998, p. 30).

E. Evitarea
Aceasta abordare priveste conflictul ca pe o situatie ce trebuie evitata cu orice pret. O
tema centrala a acestui stil este evazivitatea, care conduce la un grad crescut de frustrare pentru
partile implicate. Obiectivele personale, de obicei, nu sunt realizate si nici relatiile interpersonale
nu sunt mentinute. Este vorba de indiferenta uneia dintre parti fata de dorinta celeilalte parti.
Individul nu se confrunta si nici nu cauta o solutie pentru ca este in zadar.

Acest stil poate lua forma indepartarii diplomatice a unui anumit subiect, amanarea unui
subiect pana la o ocazie mai buna, sau pur si simplu retragerea dintr-o situatie amenintatoare.
Este o pozitie de parasire a negocierii, sau lose-win, in care pozitia negociatorului este de a
parasi negocierea (lose), lasand celeilalte parti posibilitatea de a invinge (Hiltrop J. M, Udall, S,
1998, p. 30).

Intr-un studiu al autorilor Muriel D.Van Doorn, Susan J.T.Branje, Wim H.J.Meeus,in
modelul social de rezolvare a problemelor, se disting trei tipuri de soluţionare a conflictelor: un
stil constructiv, echitate si rezolvare raţionala a problemelor,si doua stiluri distructive, un stil
impulsiv-neglijent, caracterizat de impulsivitate si nepasare, si un stil de evitare, marcat de
pasivitate si retragere. Aceste 3 stiluri sunt adesea recunoscute in literatura parinte-adolescent
.Adolescentii si parintii cu abilitati mai mari de rezolvare a conflictelor sunt caracterizati de
scoruri realativ mari la stilul constructiv de rezolvare a problemelor sau relativ scazute la stilurile
distructive . In studiul actual, sunt evaluate aceste trei stiluri folosind inventarul lui KURDEK de
solutionare a conflictelor Conflict Resolution Style Inventory .

Stilurile positive de solutionare a confictelor (care implica compromis si negociere),


angajamentul in conflict (care implica sa abuzezi verbal sa fii furios, defensiv sau sa ataci si
pierderea autocontrolului), si de retragere (care implica evitarea problemei, evitarea discutiei si
sa devii distant), folosite in studiul curent corespund cu stilul raţional de rezolvare a
problemelor, impulsiv-nepasare soluţionarea conflictelor stil, si stilul de evitare, respectiv, care
au fost distinse de catre modelul social de rezolvare a problemelor.

Pe langa stilurile de solutionare a conflictelor pe care le folosesc adolescentii in


conflictele cu parintii lor, stilurile pe care parintii lor le folosesc in conflicte pot fi importante
pentru adaptarea adolescentului.

Rezultatele acestui studiu spun ca utilizarea comportamentelor ostile ale parintilor fata de
adolescentii precoce au fost asociate cu niveluri ridicate ale problemelor de comportament ale
copiilor atat pe termen scurt cat si pe termen lung. (Daca parintii vor avea comportament
ostil,copiii lor vor avea de suferit).
S-a demonstrat ca anumite combinatii de stiluri de abordare a conflictelor de catre parinti
si copii pot avea legatura cu delicventa juvenila.

Astfel niveluri ridicate ale angajamentului in conflict ale parintilor impreuna cu niveluri
ridicate de retrage ale adolescentilor vor avea legatura cu delicventa juvenila. In mod aditonal
vom afirma ca nivelurile ridicate de angajament in conflict ale adolescentilor si ale parintilor vor
avea legatura cu nivelurile ridicate de delicventa.

Experienta dovedeste ca in multe cazuri conflictul se limiteaza la un singur aspect, acela


ce tine de alegerile tinerilor. Adevaratul conflict este intre tinerii care vor ‘’sa o ia pe aratura si
parintii care vor sa le arate calea dreapta’’. Sunt convinsa ca, daca adolescentii ar dovedi ca merg
pe un drum bun, parintii nu s-ar mai osteni sa ii controleze intr-atat si nu ar mai fi nici suspiciuni
si pana la urma acest conflict intre generatii s-ar reduce semnificativ.
Bibliografie:

Burton John: Conflict resolution as political sistems, www.scribd.com

Cornelius H., Faire S., 1996, p. 31

www.tiasnimbas.edu/twise_publications/504pdf Hiltrop J. M, Udall, S, 1998, p. 30

Kiralp Y.,Dincyurek S.,Beidoglu M., 2008, p. 1206

www.qmul.ac.uk/Evaluation of dual process theories.pdf

http://jea.sagepub.com/content/28/4/503 Conflict resolution in parent-adolescent relationship and


adolescent delinquency