Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Geoid-suprafaţa de nivel ce coincide cu suprafaţa apei în oceane şi mări în stare liniştită şi imaginar prelungită pe sub
continente.
2. Proiecţia geodezică – se foloseşte atunci cînd suprafaţa topografică de reprezentat este mare sau foarte mare.
Proiecţia topografică – atunci cînd suprafaţa de reprezentat este relativ mică, nu este necesar să se ţină cont de curbura
Pămîntului.
3. A. Sistemul de coordonate geografice; B. Sistemul de coordonate polare; C. Sistemul de coordonate rectangulare plane;
D. Sisteme de proiecţii cartografice; E. Sistemul de altitudini
-B. Sistemul de coordonate polare :Sistemul de coordonate polare este folosit la determinarea poziţiei planimetrice a punctelor pe
un teren relativ mic. Drept origine de coordonate este luat punctul O, iar ca axă de coordonate serveşte dreapta OA numită axă
polară.
4. Sistemul de coordonate geografice: Latitudine a punctului P se numeşte unghiul dintre verticala punctului P şi planul
ecuatorului. Ea se măsoară după arcul meridianului spre nord şi spre sud de ecuator [0°÷90°].
Longitudine a punctului P este unghiul diedru cuprins între planul meridianului punctului P şi planul meridianului zero
(Greenwich). Ea se măsoară după arcul ecuatorului sau paralelei de la meridianul zero spre est sau vest[0°÷180°].
5. Sistemul de coordonate polare :Sistemul de coordonate polare este folosit la determinarea poziţiei planimetrice a
punctelor pe un teren relativ mic. Drept origine de coordonate este luat punctul O, iar ca axă de coordonate serveşte dreapta OA
numită axă polară.
6. Sistemul de coordonate rectangulare plane-Acest sistem este alcătuit din două axe reciproc perpendiculare. Axa absciselor
este orientată de la Sud spre Nord. Axa ordonatelor este orientată de la Vest spre Est. Originea sistemului de coordonate este
aleasă arbitrar, ceia ce nu ne satisface la efectuarea măsurătorilor geodezice pe terenuri mari unde nu poate fi neglijată
curbura Pămîntului.Poziţia punctelor este determinată de coordonatele rectangulare plane x, y cu semnul „+” sau „-” în funcţie
de poziţia lui în cele patru cadrane.
7.
Pentru reprezentări la scări mari:
Sistemul de referinţă:
ETRS 89 (European Terrestrial Reference System 1989)
Elipsoidul: GRS 80
Semiaxa mare a elipsoidului: а = 6 378 137.0 м
Turtirea elipsoidului: f = 1:298.257 222 101
Proiecţia Transversal Mercator pentru Moldova (TMM)
Latitudinea meridianului de origine: λ o = 2824;
Coeficientul de scară pe meridianul de origine: ko = 0.99994;
Abscisa convenţională: xo= -5 000 000 m Ordinata convenţională: yo = 200 000 m
Pentru reprezentări la scări mici:
Sistemul de coordonate global:
WGS 84 (World Geodetic System 1984)
Elipsoidul: WGS 84
Semiaxa mare a elipsoidului: а = 6 378 137.0 м
Turtirea elipsoidului: f = 1:298.257 223 563
Proiecţia Universal Transversal Mercator (UTM)
Latitudinea meridianului de origine: λo = 27º, 33º
Coeficientul de scară pe meridianul de origine: ko = 0.9996;
Ordinata convenţională: yo = 500 000 м.
8. Sistemul de altitudini: Distanţa HA se numeşte altitudine. Ca suprafaţă de nivel este acceptată suprafaţa geoidului, numită şi
nivelul mării. Aceste altitudini se numesc absolute. Ca suprafaţă de bază pentru teritoriul Republicii Moldova s-a luat suprafaţa
de nivel mediu al apei în Marea Baltică, din acest motiv sistemul de altitudini se numeşte Sistemul Baltic.
9. Altitudinile determinate faţă de o suprafaţa de nivel oarecare se numesc relative. Ele sunt aplicate la proiectarea şi înălţarea
construcţiilor şi clădirilor. În acest caz în calitate de suprafaţă de nivel este acceptată suprafaţa care coincide cu podeaua
parterului caselor de locuit. Această suprafaţă de referinţă se numeşte nivelul podelei net, iar altitudinile stabilite în raport cu
ea – convenţionale.
Distanţa HA se numeşte altitudine. Ca suprafaţă de nivel este acceptată suprafaţa geoidului, numită şi nivelul mării. Aceste
altitudini se numesc absolute.
10. panta reprezintă tangenta unghiului făcut de dreaptă cu orizontala
11. 1)Liniare (distanţe, înălţimi) 2) Unghiulare (unghiuri orizontale şi verticale).
12. În calitate de direcţii iniţiale sînt folosite următoarele:
-direcţia de nord a meridianului magnetic Nm;
-direcţia de nord al meridianului adevărat(geografic) Na(arată polul Nord al Pămîntului;
-direcţia de nord al meridianului axial Nax sau direcţia paralelă lui.
13. Unghi de orientare se numeşte unghiul orizontal cuprins între direcţia de nord a merideanului axial sau a dreptei paralele cu
el şi direcţia dată. Unghiul de direcţie se măsoară după mersul acelor de ceas şi poate lua valori de la 0° pînă la 360°.
14. Unghiul γ în punctul dat între meridean şi dreapta paralelă merideanului axial se numeşte convergenţa merideanelor.
Convergenţa merideanelor se măsoară de la merideanul adevărat spre cel axial.
15. Pentru a trece de la azimutul adevărat la cel magnetic este necesar de a cunoaşte declinaţia magnetică δ – unghiul dintre
direcţia de nord a merideanului adevărat şi cel magnetic.
16. Unghi de direcţie se numeşte unghiul orizontal cuprins între direcţia de nord a merideanului axial sau a dreptei paralele cu el şi
direcţia dată. Unghiul de direcţie se măsoară după mersul acelor de ceas şi poate lua valori de la 0° pînă la 360°.
17. Planul topografic este reprezentarea convenţională care prin detaliile pe care le conţine, redate la scară şi prin conturul lor
natural, redă fidel porţiunea din scoarţa terestră care este reprezentată planimetric şi altimetric, servind în general în scopuri
tehnice (proiectare, organizare, evidenţă etc.), datorită preciziei ridicate pe care o asigură şi scărilor mari la care se întocmeşte
(1: 500 ÷1: 10 000).
18. Harta topografică este reprezentarea convenţională la scară, ce ţine seama de curbura Pămîntului, obţinută la baza unei
proiecţii cartografice şi care conţine în mod generalizat detaliile altimetrice şi planimetrice ale unei porţiuni din scoarţa
terestră, redată pe baza de semne convenţionale. Hărţile topografice se întocmesc de regulă la scări mai mici (1:20 000).
19. Scara este raportul dintre distanţa orizontală d de pe plan sau hartă şi omoloaga sa D de pe teren
Scările pot fi numerice şi grafice.:
Scara numerică se scrie de obicei sub formă de fracţie 1:N. Ex:1:500
După modul de construcţie a scării grafice se deosebesc:
scara grafică liniară (simplă), precizia este de 1/10 din valoarea bazei.
scara grafică transversală este o scară care oferă o precizie superioară scării grafice simple. 1/100 din valoarea bazei.
20. Precizia scării este segmentul de pe teren care corespunde unui segment pe plan cu lungimea de 0,1mm.
21. Caroiajul hărților Prin noţiunea de caroiaj se înţelege reţeaua formată din două familii de drepte perpendiculare unele pe
altele, trasată pe un plan sau hartă şi care formează pe toată întinderea planului sau a hărţii, pătrate egale, ale căror
dimensiuni depind de scara planului sau hărţii. Caroiajul ajută la determinarea coordonatelor unui punct cît şi la
raportarea pe hartă a punctelor date prin coordonate.
22. Semnele convenţionale pot fi
de contur, se foloseşte la reprezentarea obiectelor care pot fi exprimate la scara dată.
liniare, ne arată obiectele cu caracter liniar, lungimea cărora poate fi exprimată la scara dată, iar lăţimea nu.
semne convenţionale care nu pot fi exprimate la scara dată (poduri, fîntîni, unele clădiri), aceste semne determină numai
poziţia obiectelor pe plan.
explicative, se foloseşte pentru a da o caracteristică deplină detaliilor topografice. Ele sunt folosite combinat cu celelalte
semne convenţionale.
23. Există mai multe forme de relief care la rîndul lor se reprezintă pe planuri şi hărţi prin curbe de nivel:
Colină (mamelon)- reprezintă un teritoriu ce se ridică de la 50m la 150m faţă de terenul înconjurător.
Depresiune(pîlnie,căldare)- este forma inversă a mamelonului.
Crupa (bot de deal, piscul)- este o ridicătură cu doi versanţi, despărţiţi prin culme sau creastă.
Valea- este depresiunea formată de doi versanţi care coboară şi se unesc pe fundul vaii.
Şa de munte- este o vale situată între două dealuri.
24. Echidistanța-altitudinea între două curbe de nivel înlăturate este egală cu echidistanţa;
25. Proprietăţi ale curbelor de nivel de care se ţine seama la citirea hărţilor
-în lungul unei curbe de nivel se păstrează aceiaşi cotă;
-altitudinea între două curbe de nivel înlăturate este egală cu echidistanţa;
-curbele se pot atinge dar nu se pot intersecta(întretăia) excepţie fac stîncile aplicate;
-au formă convexă pe dealuri şi concavă pe văi;
-cu cît sunt mai dese cu atît panta este mai mare;
-cu cît sunt mai multe cu atît altitudinea este mai mare şi cu cît sunt mai mari cu atît altitudinea este mai mică cu condiţia ca
echidistanţa să fie aceiaşi.
-cea mai mică distanţă dintre curbele de nivel în plan corespunde cu direcţia de cea mai mare pantă(L.M.P)
26. Probleme în legătură cu folosirea hărţilor şi planurilor topografice
Planurile şi hărţile topografice permit rezolvarea unui şir de probleme inginereşti ca:
Determinarea coordonatelor punctelor;
Măsurarea şi determinarea distanţelor;
Calculul orientării unei direcţii;
Determinarea altitudinii punctelor;
Determinarea pantei;
Trasarea pe plan a liniilor de pantă dată;
Construirea unui profil topografic al terenului după un plan cu curbe de nivel.
27. Cauzele generale ale erorilor în măsurători sînt:
-imperfecţiunea organelor de simţ, oboseală, etc, numite erori personale;
-imperfecţiunea aparaturii şi instrumentelor de măsurare care provoacă aşa zisele erori instrumentale;
-influienţa condiţiilor exterioare (vînt, căldură, vizibilitate);
-diferite alte cauze nedeterminate la un moment dat.
28. Erorile în măsurători ne ajută să cunoaștem cît de aproape suntem de adevăr(precizie) întrucît toate rezultatele obținut sunt
probabile. De aceea trebuie să tindem spre o eroare cît mai mică.
29. Sînt două mijloace prin care se poate verifica exactitatea unei măsurători:
-se repetă măsurătoarea de mai multe ori;
-se măsoară mărimi diferite care stau în anumite relaţii
30. Clasificareaerorilor:
Erori grosolane – e vorba de erorile de calcul la măsurare.
De exemplu, la măsurarea lungimii în loc de 7m 95cm s-a citit lectura 8m 95cm. Pentru a observa şi a lichida eroarea, mărimea
se măsoară de 2ori şi, dacă e posibil, prin diferite metode;
Erori sistematice – erorile, care în rezultatul măsurărilor intră conform unei dependenţe matematice determinate.
Erori aleatorii (întîmplătoare) – erorile care nu se produc după o lege fixă şi cunoscută ci se produc la întîmplare cu cantităţi
foarte mici dar apreciabile în total.
31. Reţelele de sprijin planimetrice.
-triangulaţie geodezică de ordin superior
-triangulaţie topografică
-triangulaţie geodezică de ordin inferior
32. Ordinele rețelei geodezice naționale: De ordinul 0, 1, 2(RGN-0; RGN-1; RGN-2).
33. Tipuri de intersecţii utilizate la îndesirea reţelei de triangulaţie.
După felul punctelor de staţie, intersecţiile se clasifică:
intersecţie înainte sau directă, cînd se staţionează în cel puţin trei puncte vechi.
intersecţia înapoi, cînd se staţionează în punctul nou şi se vizează spre cel puţin trei puncte vechi;
intersecţia combinată (laterală), cînd se staţionează şi în puncte vechi vizînd punctul nou, şi în punctul nou vizînd puncte vechi,
adică este o combinaţie între intersecţia înainte şi intersecţia înapoi.
34. Marcarea și semnalizarea punctelor Atat punctele din retelele de triangulatie, cat si cele din retelele de nivelment se
marcheaza pe teren de asa natura, incat sa asigure pastrarea intacta, in timp, a pozitiei lor.
35. Aspectele de care se ţine cont la bornarea punctelor.
-punctele să fie situate în locuri ferite de distrugeri;
-să fie amplasate pe terenuri stabile;
-să existe vizibilitate intre alte două puncte marcate prin borne.
36. -Semnale temporare, se marchează punctele de drumuire şi punctele de detalii situate pînă la 300m depărtare.
În acest caz e folosit jalonul, un baston drept cu scţiunea de 4-6cm şi lungimea de 2m, la care este vopsit în alb-roşu peste
fiecare 20cm.
- Semnale permanente, se folosesc pe toată perioada de măsurătoare pentru punctele reţelei de sprijin şi îndesire aflate la
distanţe mai mari de 300m. Se folosește: baliza la sol, baliza în arbore, Piramida, Semnale pe pilastru.
37. Am rs la precedentul.
38. Luneta este un dispozitiv optic care serveşte la vizarea de la distanţă a obiectelor pe care le vedem prin lunetă clare şi mărite,
ceia ce nu putem face cu ochiul liber.
39. Axa de vizare a lunetei este dreapta, care uneşte centrul optic al obiectivului cu centrul firelor reticulare.
Axa optică a lunetei este dreapta, care uneşte centrul optic al obiectivului şi ocularului.
Axa geometrică este axa comună de simetrie a celor trei tuburi: tubul obiectivului, tubul reticular şi tubul ocularului.
40. Punerea la punct a lunetei se face în două faze:
punerea la punct a firelor reticulare se realizează prin acţionarea asupra ocularului pînă ce se obţine o imagine perfect clară a
firelor reticulare;
punerea la punct al imaginii (focusare) se deplasează acţionînd de şurubul de focusare(cremalieră) pînă ce imaginea din lunetă a
obiectului vizat este adusă în planul firelor reticulare.
41. Lunetele pot fi cu focalizare exterioara si cu focalizare interioara. La aparatele geodezice moderne sînt folosite lunetele cu
focalizare interioară.
42. Tipuri de nivele: Nivele sferice și nivele torice.
Nivela sferică reprezintă o fiolă de sticlă avînd partea superioară sub formă de calotă sferică. Partea cea mai de sus a calotei
reprezintă punctul central al nivelei sferice numit punct zero.
Sensibilitatea nivelei torice - unghiul de înclinaţie α al fiolei, corespunzătoare unei deplasări a bulei de aer, egală cu o gradaţie a
=2mm.
43. Axele teodolitului
Axa verticală(principală) sau axa de rotaţie a teodolitului,
Axa orizontală ce este axa de rotaţie a lunetei;
Axa de vizare ce este o dreaptă imaginară care uneşte centrul optic al ocularului cu centrul reticulului;
Axa nivelei torice ce este dreapta tangentă la suprafaţa interioară a fiolei dusă prin punctul 0.
44. Punerea în staţie a teodolitului
-centrarea
-calarea aparatului(verticalizarea) ce se face cu ajutorul nivelei torice în felul următor: se aşează nivela torică paraleleă la două
şuruburi de calare şi cu ajutorul lor se aduce bula de aer în punctul 0, apoi se roteşte la 90° şi cu al treilea şurub se procedează la
fel şi se verifică rotind la 180°, dacă bula de aer este în 0, dacă nu repetăm aceiaşi paşi pînă cînd satisface condiţia.
45. Verificările teodolitului:
Axa nivelei torice a alidadei cercului orizontal trebuie să fie perpendiculară pe axa verticală a aparatului.
Axa de vizare a lunetei trebuie să fie perpendiculară pe axa orizontală a aparatului.
Axa orizontală de rotaţie a lunetei trebuie să fie perpendiculară pe axa verticală a aparatului
Firele reticulare trebuie să ocupe poziţia corectă (o grupă din ele e necesar să fie orizontală, iar alta – paralelă cu axa de rotaţie a
teodolitului).
46. Punerea în staţie a teodolitului
-centrarea (cum?)
-calarea aparatului(verticalizarea) ce se face cu ajutorul nivelei torice în felul următor: se aşează nivela torică paraleleă la două
şuruburi de calare şi cu ajutorul lor se aduce bula de aer în punctul 0, apoi se roteşte la 90° şi cu al treilea şurub se procedează la
fel şi se verifică rotind la 180°, dacă bula de aer este în 0, dacă nu repetăm aceiaşi paşi pînă cînd satisface condiţia.
47. Prima verificare a teodolitului
Axa nivelei torice a alidadei cercului orizontal trebuie să fie perpendiculară pe axa verticală a aparatului.
Verificarea şi reglarea se face în felul următor: nivela se aşează paralel la două şuruburi de calare şi prin rotirea lor bula de aer a
nivelei se aduce în punctul 0. Alidada se roteşte la 180°(cînd limbul este fixat) bula trebuie să rămînă în 0.
Dacă s-a abătut nivela e nevoie de reglat. Pentru aceasta cu ajutorul şuruburilor de corecţie a nivelei, bula de aer se deplasează
spre punctul 0 cu o jumătate din abaterea bulei de la mijlocul fiolei. Cu ajutorul şuruburilor de corecţie bula de aer se aduce în 0.
Aceste operaţii se repetă, pînă cînd va fi satisfăcută condiţia.
48. Eroare de colimație Unghiul de abatere a axei de vizare V-V de la perpendiculara dusă pe axa orizontală H-H a aparatului se
numeşte eroare de colimaţie c.
49. Metode de măsurare a unghiurilor orizontale
Metoda simplă – se foloseşte numai pentru măsurarea unghiurilor izolate
Metoda repetiţiei – se foloseşte la măsurarea de precizie a unghiurilor, şi constă prin aceia că unul şi acelaşi unghi se măsoară de
mai multe ori.
Metoda seriilor – se foloseşte în cazul măsurării a mai multor unghiuri dintr-un punct de staţie. O serie este compusă din două
tururi de orizont:
• un tur poziţia 1(CS);
• al doilea tur poziţia 2(CD).
Deşi închiderea turului de orizont se face pe acelaşi punct A se obţine o diferenţă en numită neînchiderea unghiulară în turul de
orizont
50. Măsurarea unghiurilor verticale: Dupa pozitia originii diviziunilor cercului vertical, se pot determina, fie unghiuri zenitale,
cind originea este indreptata spre zenit (in sus, pe verticala) fie unghiuri de panta, daca originea este pe directia orizontalei ce
trece prin centrul de vizare al aparatului.
51. Lectura pe cercul vertical, cind axa de vizare a lunetei este orizontală, iar bula de aer a nivelei alidadei se află în punctual zero,
se numește eroare de index a cercului vertical sau locul zero al cercului vertical și se notează prin LO.
52. Măsurarea directă a distanţelor se face înainte şi înapoi:
1) Se desfăşoară panglica pe direcţia aliniamentului ce trebuie măsurat. Ajutorul care merge înainte poartă pe un inel 11 fişe
cu care se vor marca punctele de panglică, iar ajutorul din urmă va strînge pe cel de-al doilea inel.
2) Operatorul va alinia întinzătorul 2 pe direcţia AB.
3) Se întinde panglica înclinînd înainte sau înapoi întinzătoarele astfel ca 0 al panglicii să fie exact pe centrul ţăruşului din
punctul A, iar operatorul urmăreşte ca indice a dinamometrului s-ă arate forţa de întindere(a panglicii) la etalonare.
4) În acest moment operatorul sau ajutorul de înainte înfinge o fişă vertical în pămînt în dreptul reperului de 20, 50m a
panglicii.
5) În acelaşi mod se desfăşoară măsurarea pe lungimea întregului aliniament.
53. Măsurarea indirectă a distanţelor se face cu ajutorul teodolitului.
54. Ce corecţii se aplică la măsurarea distanţei cu ajutorul panglicii sau ruletei?
Lungimea totală al aliniamentului va fi egală cu numărul de fişe(de depuneri) înmulţită la lungimea panglicii şi restul:
Se introduc următoarele corecţii:
L n l l
Corecţia de comparare sau etalonare:
Corecţia de temperatură:
Corecţia de reducere a liniei la orizont
Lc L Lk Lt Lp
Lungimea corectată în final va fi:
D Lc Lh,
55. Relaţia de calcul al distanţei pe cale indirectă.
Măsurarea indirectă a distanţelor se face cu ajutorul teodolitului
Conform figurii de mai sus putem scrie că distanţa va fi:
56. Ce înţelegem prin ridicarea detaliilor?
Totalitatea lucrărilor măsurărilor geodezice, efectuate pe suprafața terestră pentru întocmirea planurilor sau hărților, se numește
ridicare.
57. metode de ridicare a detalilor planimetrice:
Metoda coordonatelor echerice(perpendicularelor; absciselor şi ordonatelor).
Metoda coordonatelor polare.
Metoda intersecţiilor unghiulare
Metoda intersecţiilor liniare
58. Principiul metodei coordonatelor polare de ridicare a detaliilor topografice.
La această metodă în calitate de axă polară este acceptată latura drumuirii cu teodolitul, iar de pol – vîrful drumuirii. Pozitia
punctului ridicat este determinată de unghiul polar β și distanța polară d.
59. Principiul metodei intersecţiilor unghiulare de ridicare a detaliilor topografice.
La această metodă pentru ridicarea punctului caracteristic al situației teodolitului se intersectează succesiv în două puncte ale
drumuiri și se măsoară unghiurile cuprinse între latura drumuirii și direcția spre obiect.
60. Principiul metodei intersecţiilor liniare de ridicare a detaliilor topografice.
In această metodă pentru ridicarea punctlui characteristic se măsoară distanțele de la două puncte ale rețelei planimetrice pînă la
punctual ridicat.
61. Principiul metodei coordonatelor echerice(perpendicularelor) de ridicare a detaliilor topografice.
La această metodă dispoziticul de măsurare (panglica sau ruleta) se așează pe aliniamentul laturii drumuirii cu teodolitul și din
punctele caracteristice ale situațieise duc perpendicular pe latura drumuirii. După dispozitivul de măsurat se determină distanța de la
originea de lectură (punctual drumuirii) pînă la punctul de intersecție cu perpendicular (abscisa x) și se măsoară lungimea
perpendicularei (ordonata Y).
62. Este dată distanţa de 217m în teren. Cît va reprezenta pe plan la scara 1:1 000?
Pe plan la scara de 1:1000 distanta va fi de: 21.7cm
63. Este dată diferenţa de nivel Δh=10m şi distanţa redusă la orizont D=20,6m. Care va fi panta sectorului dat de teren?
d= Δh*D =10x20,6=206m
64. Este data cota axei de vizare. Care va fi cota punctului intermediar?
Pentru calculul cotei punctelor intermediare: ex. punctul C se calculează cota planului de vizare:
HV1 H A a H V1 H V2 H C HV c
HV
HV2 H B b 2
65. Este data cota punctului de reper. Care va fi cota punctului urmator?
69. Sunt date lecturile pe mira: înapoi an=0353, ar=5041; înainte bn=2420, br=7108. Determinaţi diferenţa de nivel.
0353-2420=-2067
5041-7108=-2067
-2067+(-2067)/2=2067
70. Sunt date lecturile pe mira: înapoi an=0353, ar=5041; înainte bn=2420, br=7108. Determinaţi diferenţa de nivel.
0353-2420=-2067
5041-7108=-2067
-2067+(-2067)/2=2067
71.
72.
73. Nivelment- reprezinta ansamblul de metode, procedee si operatii geodezice care se folosesc pentru determinarea
inaltimii diverselor puncte de pe suprafata terestra, in scopul reprezentarii reliefului regiunii respective pe o harta sau
pe un plan topografic.
Acţionînd asupra şuruburilor de calare, bula de aer a nivelei sferice se aduce în punctul zero, iar după aceasta, partea
mobilă se roteşte la 180°. Condiţia se consideră îndeplinită, dacă bula de aer rămîne în punctul zero.
se alege scara distantelor orizontale (1:500, 1:1000, 1:2000), scara inaltimilor se alege de obicei de 10-100 ori mai
mare pentru a scoate mai bine in evidenta relieful;
se traseaza pe o hartie de dimensiuni convenabile (recomandata utilizarea hartiei milimetrice), axele profilului:
axa OX - orizontala pe care se vor marca lungimile si axa OZ - a cotelor;
se realizeaza liniatura profilului cu rubricile mentionate (in functie de destinatia profilului acestea pot fi
modificate);
se transforma la scara distantele dintre picheti si punctele intermediare;
se marcheaza pe axa OX pozitia acestora la abscisa corespunzatoare, in linia 1 se trece denumirea pichetilor, in
linia a doua distantele apoi cota fiecarui punct ce apare in profil in linia 3;
panta terenului se calculeaza intre punctele care se schimba vizibil declivitatea, fiind egala cu raportul dintre
diferenta de nivel dintre aceste puncte si distanta intre aceste puncte;
se ridica fata de orizontul conventional cotele tuturor punctelor ce apar in profil, la scara aleasa;
unind punctele obtinute anterior, se obtine profilul longitudinal (exagerat in acest caz de 10 de ori - prin raportul dintre
cele doua scari alese a inaltimilor si lungimilor