I.

Factorii dezvoltării ontogenetice

Explicitați, utilizând cât mai multe argumente, contribuția adusă de fiecare dintre cei trei factori:
ereditate, mediu, educație la dezvoltarea personalității umane.
Ereditatea este esenţială în orice proces de educare a individului: capacitatea senzorio-
perceptivă depinde de particularităţile anatomo-fiziologice ereditare şi înnăscute ale
analizatorilor; memoria, depinde de însuşirile celulei nervoase și ale acizilor nucleici (mai ales
ARN), de particularităţile SNC; inteligenţa – ca predispoziţie (în dimensiunea ei aptitudinală) e
determinată genetic; temperamentul se bazează pe biotipul determinat de sistemul cerebro-spinal,
cel neurovegetativ, cel endocrin şi metabolism; kinestezia ca şi capacitate potenţială, este
dependentă de particularităţile biofizice ale materiei osoase, ale fibrelor musculare şi nervoase.
Mediul - Structura nișei de dezvoltare vizează: obiectele, locurile, fenomenele accesibile
copilului la diferite vârste; răspunsurile și reacțiile celor din jurul copilului; cerințele adultului în
raport cu așteptările, posibilitățile și performanțele solicitate copilului la anumite vârste (mersul
fără ajutor, aspecte privind limbajul, efectuarea unor activități de tip școlar în avans); activitățile
impuse, propuse sau acceptate de acesta.
Funcțiile educației:
• transmiterea experienței sociale de la o generație la alta
• economică: pregatirea tinerilor pentru activitatea profesională
• axiologică: ofera criterii de ierarhizare a valorilor, de creație
• de dezvoltare a potențialului biopsihic a individului

II. Conceptul de educație, laturi, funcții, caracteristici

Identificați modalități de realizare a educației morale.

Ca şi alte forme ale conştiinţei sociale - religia, ştiinţa, arta, filozofia - morala este
condiţionată şi determinată de existenţa şi condiţiile de viaţă ale omului, reflectate în creaţia
populară orală. Elementul etic al activităţii educaţionale trebuie considerat un tot unitar înglobînd
conştiinţa, comportamentul şi convingerile morale ale personalităţii. Prin urmare, multitudinea
conţinuturilor educaţiei morale, în general, şi a formării convingerilor morale, în particular, poate
fi pusă în evidenţă prin raportarea acestora la principiile moralei universale şi naţionale.

Sarcina fundamentală a familiei şi a şcolii (la etapa ei de modernizare) rămîne a fi formarea

conştiinţei şi comportamentului moral, consolidarea convingerilor etice, cultivarea valorilor
culturale ale poporului.

Conceptul de “educaţie moralǎ”:

Educaţia morală constă în activarea pedagogică a normelor, principiilor, valorilor morale
specifice unei societăţi istoric determinate în vederea formării de atitudini, sentimente,
convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a trăsăturilor morale de
personalitate. Este o activitate sistematic organizată de diferite instituţii sociale, între care şcoala
ocupă poziţia cea mai importantă. În perspectivă pedagogică, educaţia morală reprezintă
activitatea de formare și dezvoltare a conştiinţei morale a personalităţii umane, proiectată şi
realizată la nivel teoretic şi nivel practic. Conţinutul moralei se concretizează în idealul moral,
valorile, normele şi regulile morale. Toate aceste componente constituie structura sistemului
moral.
Metode de educaţie morală:
Exemplul are o mare eficiență în determinarea executării faptei morale. Exercitiul moral
constă în executarea sistematică şi organizată a unor fapte şi actiuni, în conditii relativ identice,
cu scopul formării deprinderilor şi obişnuintelor de comportare morală, al constituirii şi fixării
trăsăturilor voliţionale şi de caracter implicate în atitudinea şi conduita morală a individului.
Această metodă presupune două momente principale: formularea cerinţelor si exersarea propriu-
zisă. Supravegherea este metoda de observare atentă de către educator a comportării în devenire
a copilului, a tânărului sau adultului. Pedeapsa este o sanctionare a nerespectării regulilor de
comportare, a îndrumărilor şi ordinelor date, a îndatoririlor şi obligatiilor şcolare. Recompensa
este faţa pozitivă a sancțiunii, în sensul că prin ea încurajam anumite fapte care, prin repetare,
duc la deprinderi şi obişnuințe bune.

III. Stadialitate: cognitivă, morală, psihosocială

Realizați portretul unui adolescent, făcând referire la stadialitatea cognitivă, morală și

psihosocială (caracteristici cognitive, morale și psihosociale ale stadiului).

Adolescenţa este subiectul privilegiat şi controversat al psihopedagogilor, generator de opinii şi

discuţii contradictorii. Unii o consideră ,,vârstă ingrată”, alţii, dimpotrivă, ,,vârsta de aur”; pentru
unii ea este ,,vârsta crizelor, anxietăţii, nesiguranţei, insatisfacţiei”, în timp ce pentru alţii este
,,vârsta marilor elanuri”; este ,,vârsta contestaţiei, marginalităţiişi subculturii”, dar şi ,,vârsta
integrării sociale”; este ,,vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, dar şi ca artificiu” –
decretează unii. Alţii ripostează că este ,,vârsta participării la progresul social”; cei mai mulţi o
consideră ca fiind în totalitate o ,,problemă moral-psihologică”, dar sunt şi unii care cred că este
aproape în exclusivitateo ,,problemă socială.

La ieşirea din copilărie şi începutul adolescenţei, ca şi în tot decursul acesteiperioade, avem

în faţa noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalităţi cu trăsături în plină formare.

Adolescenţa propriu-zisă se caracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a concepţiei

despre lume şi viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării idealurilor omului, printr-o mare
dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii.

Caracteristici cognitive

Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor științei.
Elevul trebuie să învețe să sistematizeze, să lege între ele diversele cunoștințe, să-și însușească
diverse procedee de activitate mintală. Aceasta înseamnă că se creează condițiile de a proceda
amplu, inductiv, apoi deductiv, adică de a raționa logic. De aceea în procesul însușirii noțiunilor
se constituie și se întăresc sisteme de a raționa într-un mod interogativ mai larg, se dezvoltă deci
capacități operative intelectuale generale, cu exigențe față de exactitatea și succesiunea logică în
expunere; se dezvoltă, treptat, formele abstracte ale gândirii, gândirea propozițională.

Specific pentru această perioadă este procesul de constituire a unor moduri mai complicate
de a utiliza analogia, ca mijloc de comparație între fenomene din domenii relativ diferite, fapt ce
atestă o simțitoare creștere a folosirii criteriilor logice analitice în scheme de sinteză. Sub
influența solicitării școlare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificării. Dezvoltarea și
întărirea proceselor gândirii logice se exprimă în favoarea deprinderilor de a gândi cauzal, logic,
dialectic.

În perioada adolescenței, structura generală a solicitărilor intelectuale tot mai largi, mai
complexe și multilaterale duce la modificări profunde ale gândirii și la dezvoltarea gândirii
diferențiate: gândire matematică, gândire gramaticală, gândire fizică etc. Studiul diferitelor
obiecte de învatamânt îl apropie tot mai mult de însușirea unei concepții proprii despre lume și
viață, întelege legăturile obiective ale dezvoltării naturii și societății, stabileste relația cauzală și
de finalitate a producerii diferitelor fenomene.

Activitatea cognitivă reflectă aviditatea pentru achiziționarea de cunoștințe și disponibilitatea

pentru confruntarea de idei. Cu toate ca în această perioadă dezvoltarea cognitivă este evidentă,
adolescentul are dificultăți în a gândi rațional în legatură cu experiențele lui imediate. Această
trăsătură a cogniției adolescentine definește egocentrismul specific vârstei (Elkind 1978).
Caracteristici morale

Afectivitatea. Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare

intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si
mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie sa doreasca, are idealuri afective, îi
întelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea , amploarea si valoarea
emotiilor sunt dependente de însemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene,
obiecte, persoane.

Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv,
pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei ,,reciprocitati" afective; are loc o senzualizare a
individului, reapare agitatia instinctualã, se instituie nevoia de a i se împartasi sentimentele.
Nevoia de grupare se ,,sparge", se destrama pentru a lasa loc nevoii de prietenii efective, nevoia
unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte strânse, mai mult platonice,
romantice, cu mare încarcatura de reverie si fantezie; au loc furtuni afective, ,,ruperi"
spectaculoase si dramatice de prietenie.

În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În primul rând,
dezvoltarea sensibilitatii si a conceptiei sale morale. În al doilea rând, cresterea si afirmarea
constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de a deveni independent. Situatia de tutela, de
tipul aceleia din copilarie, este mai greu suportata. În fine, a treia consta în erotizarea, în
continuare, a vietii afective. Se dezvolta sentimente superioare- morale, estetice, intelectuale -
baza lor reprezentând-o largirea cunoasterii.

Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze adesea ca

perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o perioada de romantism în viata omului si de
spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada autonomizarii morale. E o etapa de mare
sensibilitate morala, ce se caracterizeaza prin încercarea si dorinta de a se ajunge la un sistem
moral explicit.

Caracteristici psihosociale

Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai activ la grupul
caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în vârsta, cu atât el
este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie de criteriile sociale pe
care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta riguros si
tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii contribuie la formarea
conceptiei despre lume si viata. Datorita experientei de viata limitata si a lipsei unor criterii de
autoapreciere corecta, adolescentii au nevoie de consiliere si îndrumare discreta, fiind sprijiniti
sa-si formeze idealul de viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul
constiintei si al conduitei morale.
 De regula, adolescentii se confrunta cu probleme de genul:

● Teama de a-si asuma responsabilitatea: o relatie de prietenie presupune o responsabilitate fata

de celalalt partener care, printre altele, trebuie ajutat atunci când are nevoie.

● Teama de a nu fi manipulat: astfel de persoane sunt deosebit de atente sa observe

comportamente de manipulare chiar acolo unde nu este cazul.

● Teama de a nu-l deranja pe celalalt: datorita acesteia relatia între cei doi se depreciaza întrucât
se instaleaza un zid care nu le mai permite sa-si împartaseasca sentimentele.

Foarte multi oameni îsi petrec viata încercând sa-si atinga scopurile, iar adolescenta este doar
primul pas spre împlinirea lor. În toate societatile au existat si vor exista legaturi între parinti si
copii (mamele se ocupa în special de copii la vârste mici), în toate societatile copiii vor considera
parintii responsabili de necesitati, reusite si insuccesele lor.

IV. Demers educațional: finalitățile educației

Arătați relațiile dintre finalitățile educației: ideal, scopurile și obiectivele educaționale

(obiectivele cadru și de referință din programa trimisă) la disciplina Educație pentru
sănătate.

Idealul educațional = reprezintă finalitatea educaţională de maximă generalitate care

exprima modelul sau tipul de personalitate solicitat de condițiile sociale ale unei etape
istorice si pe care educația este chemată să-l formeze în procesul desfășurării ei. Idealul
educațional are trei dimensiuni:
socială - vizează tendinţa generală de dezvoltare a societăţii cu trăsăturile ei definitorii;
psihologică - profilul de personalitate și configuraţia de trăsături necesare pe care societatea
le solicită de la majoritatea membrilor ei;
pedagogică - se referă la posibilităţile de care dispune activitatea educaţională pentru a
transpune în practică acest ideal.
Scopurile educaționale concretizează conţinutul idealului la diferite niveluri ale activităţii
educative. Le regăsim la nivelul diferitelor tipuri de educaţie (educaţia intelectuală, morală
etc.), diferitelor nivele şi profiluri de învăţământ sau tipuri de şcoli.
 Obiectivele educaționale - finalitățile care concretizează idealul si scopurile educaționale, la
nivelul diferitelor discipline de învățământ sau al diferitelor forme ale activității instructiv-
educative.
Din punct de vedere al generalității pot fi:
 obiective cadru - capacități si atitudini specifice unei discipline de învățământ,
realizabile de-a lungul mai multor ani de studiu.
 obiective de referință - specifică rezultatele asteptate ale învățării pe fiecare an de
studiu și urmăresc progresul în achiziția de capacități si cunostințe de la un an de
studiu la altul
 obiective operaționale - vizează performanţele de învăţare ale elevului proiectate
de fiecare profesor la nivelul lecției, în termeni de acţiuni ale elevului, observabile
şi măsurabile.

V. Demers educațional: principii didactice

Ce principii credeți că se cer respectate în educarea pacientului? Explicați.

Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:

- al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu atât rezultatele
în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;

- al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de persoane specializate are

impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;

- al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a statului.

După alţi autori (L. Vulcu) principiile în educaţia pentru sănătate sunt următoarele:

- principiul cultural-ştiinţific: educaţia pentru sănătate reprezintă o componentă a fondului

cultural general şi a ştiinţelor medicale;

- principiul optimizării: educaţia pentru sănătate fiind integrată actului medical necesită
adaptarea la individ în combaterea stresului bolii;
- principiul de influenţare a individului şi grupului în schimbarea comportamentului spre un
cadru sanogen;

- principiul educaţiei continue – atât în ceea ce priveşte un program de instrucţie legiferat şi

stratificat pe etapele instrucţiei generale şi de consolidare a cunoştinţelor, cât şi în ceea ce
priveşte necesitatea aducerii informaţiei la actualitatea noilor maladii ce apar pe plan mondial,
sau în situaţia recrudescenţei unor stări morbide anterioare;

- principiul de grup – din punct de vedere al specificului grupului căruia i se adresează;

- principiul de informaţie şi instrucţie teoretică şi de aplicabilitate practică prin

demonstraţii;