Sunteți pe pagina 1din 13

11/7/2017

UNIVERSITATEA
TRANSILVANIA
DIN BRASOV,
ROLUL SI LOCUL SERVICIILOR MEDICALE
FACULTATEA
DE MEDICINA,
PUBLICE IN INGRIJIREA PACIENTILOR
SPECIALIZARE
AMG

Studenti: Adam Andreea-Francisca, Andronec Larisa-Izabela,


Bulau Bianca-Ioana
Rolul și locul serviciilor medicale publice în îngrijirea
pacienților

Introducere
Un sistem de sănătate poate fi definit ca toate organizațiile, instituțiile și resursele
implicate în actul medical care depun eforturi pentru promovarea, menținerea și
îmbunătățirea sănătății populației.

(David H. Peters, Sameh El-Saharty, Banafsheh Siadat, Katja Janosky, Marko Vujicic,
Editors, 2009)

În principiu, dezvoltarea sistemului medical (inclusiv a sistemului românesc) depinde în


primul rând de nivelul de finanțare și de eficiența cu care se utilizează această finanțare,
structura populației și dezvoltarea socio-economică a zonei geografice în cauză, şi nu în
ultimul rând atitudinile și așteptările pacienților, care, la rândul lor, se traduc în politici
adoptate de sistem. (Lupan C, Radu P, Drăgoescu A, Baculea S., 2010)

Spre deosebire de alte servicii, serviciile de sănătate sunt accesate de un număr foarte
mare de persoane, ceea ce duce la costuri ridicate în domeniul asistenţei medicale.
Asigurarea medicală este o modalitate eficientă prin care statul poate acoperi o proporție
semnificativă a cheltuielilor pentru sănătate, dar nu este singura, fiind practic
constituentul principal al bugetului alocat domeniului sănătăţii anual.

Cuprins
Intervențiile în domeniul sănătății publice se concentrează asupra nevoilor de sănătate
ale întregii populații sau grupurilor de populație. Furnizorii de îngrijire medicală
personală au puține stimulente în ceea ce priveşte luarea în considerare a serviciilor
furnizate populației, deși pot furniza asistență medicală preventivă individuală.
Furnizarea de servicii de prevenire clinică de către organizațiile de îngrijire, vor fi cel mai
adesea cu rambursări rapide și imediate.

1
În plus, populațiile cele mai expuse riscului morbidității și mortalității crescute pot avea
cel mai puțin probabilitatea de a primi aceste servicii de prevenire clinică din cauza
barierelor financiare și nefinanciare. (Vlădescu C., 2000)

Sãnãtatea publicã abordeazã aceste probleme prin intermediul serviciilor de informare,


educație în domeniul sănătății, al serviciilor de transport și de traducere și al furnizării de
servicii sensibile din punct de vedere cultural. Toate acestea sunt furnizate de sistemul de
sănătate publică. ( World Health Organization, Nov.2012)

Studiile recente au arătat că indicatorii de sănătate din România au înregistrat o


îmbunătățire constantă, dar este necesar să se continue procesul de reformă, astfel încât să
putem atinge standardele țărilor UE în domeniul sănătății.

(VL Purcarea, BI Coculescu, EC Coculescu, 2015)

Sistemul de asigurări sociale de sănătate va funcționa pe baza principiilor universale:


solidaritate, echitate, subsidiaritate. Asigurarea privată de sănătate poate acoperii numai
diferența dintre sumele acoperite de asigurările sociale de sănătate și valoarea prestațiilor
acordate de fiecare furnizor de servicii medicale și farmaceutice, precum și plata pentru
serviciile medicale care nu sunt acoperite de asigurările sociale de sănătate. Un efect
indirect al reformei ar putea fi reducerea plăților neoficiale sau a cadourilor pe care
pacienții le acordă personalului medical.

Delimitarea responsabilităților clare coordonate între principalele instituții implicate în


reformă și funcționarea sistemului de sănătate: Ministerul Sănătății Publice, Sănătatea
Publică Județeană , Casa Națională de Asigurări de Sănătate și județene, Colegiul
Medicilor din România, Colegiile Regionale Medicii și, bineînțeles, furnizorii de servicii
medicale care trebuie să asigure elaborarea și implementarea unor reguli clare și o
integrare echilibrată eficientă a tuturor componentelor sistemului de sănătate publică. În
paralel, legislația națională trebuie să asigure funcționarea independentă a Casei
Naționale de Asigurări de Sănătate, fără proprietate politică asupra activității sale. În
plus, în conformitate cu același regulament legislativ, este necesar să se introducă o
asigurare privată obligatorie de sănătate, un factor important în creșterea calității
asigurărilor de sănătate acordate asiguraților. (Şcoala Naţională de Sănătate Publică,
2006)

În primul rând ne vom referi la rolul pe care serviciile medicale publice îl au in viata
populației generale la momentul actual. Sănătatea a fost văzută până în 1989 și ulterior,
ca fiind o ramură "neproductivă" - de altfel, întregul sector de servicii a fost clasificat ca
ineficient și, prin urmare, subfinantat cronic. Începând cu anul 1999, sistemul de sănătate
din România a început o reformă radicală care a constat în trecerea de la un sistem
centralizat, coordonat de stat, la un sistem bazat pe Sistemul Național de Asigurări de
Sănătate. Această schimbare a făcut o diferență importantă pentru medicii de familie

2
români care au trecut de la un sistem de salarizare la un model bazat pe contract.
(Vlădescu C, Ciutan M, Mihăilă V, 2010)

Sistemul public deține instrumentele pentru prevenirea problemelor de sănătate de astăzi


care sunt la fel de specifice și precise ca cele disponibile pentru tratarea bolilor. Științele
medicale și sanitare au furnizat lucrătorilor din domeniul sănătății publice măsuri
specifice de prevenire a acestor boli - vaccinarea, imunizarea, aprovizionarea cu apă și
lapte, evacuarea canalizării sanitare și controlul vectorilor insectelor. Atunci când sunt
utilizate în mod corespunzător, aceste măsuri au protejat oamenii de cele mai multe boli
transmisibile. (World Health Organization, 2010)

Una dintre instituțiile cele mai importante care asigură populației servicii de sănătate
publice este spitalul. Spitalul de stat este o instituție care are personal medical specializat
ce oferă servicii variate (profilactice, paleative, curative, de diagnostic) 24 de ore din 24,
tuturor contribuabililor la bugetul de stat.

Rolul profilactic are ca obiectiv prevenirea la scară largă a eventualelor afecțiuni cu care
populația poate veni în contact (individual, in grup). "Precauțiile standard" necesită ca
lucrătorii din domeniul sănătății să presupună că sângele și substanțele corporale ale
tuturor pacienților sunt surse potențiale de infecție, indiferent de diagnostic sau prezumția
de statut infecțios. Adiţional sunt necesare măsuri de precauție pentru bolile transmisibile
pe cale aeriana, picături și contact direct. (Ayliffe GAJ et al. , 1992)

Acestea sunt denumite "precauții suplimentare (bazate pe transmisie)".Tratarea tuturor


pacienților din sistemul de sănătate reprezintă o prioritate la momentul actual. Precauțiile
standard implică practici de lucru care sunt esențiale pentru a fi furnizate la un nivel
ridicat de protecție a pacienților, a lucrătorilor din domeniul sănătății și a vizitatorilor.

Acestea includ următoarele:

Spălarea mâinilor și antisepsia (igienă manuală);

Utilizarea echipamentului individual de protecție la manipularea produselor


biologice (substanțe, excreții și secreții);

Manipularea corespunzătoare a echipamentului de îngrijire a pacientului și a


lenjeriei murdare;

Prevenirea rănilor cu ace / vătămărilor ascuțite;

Curățarea mediului și gestionarea scurgerilor;

Manipularea corespunzătoare a deșeurilor. (Garner JS, Favero MS, 1986)

Se iau măsuri de precauție suplimentare (in ceea ce priveşte transmisia) în timp ce se


asigură se păstrează standardele de precauție.Măsurile suplimentare includ:

3
Precauții în aer;

 Precauții pentru picături;

Precauții de contact.

Un alt doilea rol pe care serviciile medicale publice îl are în viața pacienților este cel
paleativ. Paleația este o ramură a medicinei care se ocupă cu îmbunătățirea gradului de
confort în timpul tratamentului pentru diferite afecțiuni cu risc ridicat de deces de care
aceștia suferă.

Rolul principal si cel care implica utilizarea celor mai multe resurse este cel curativ.
Majoritatea spitalelor oferă îngrijiri de urgență pentru traume și alte condiții grave.
Camerele de urgență sunt pregătite pentru a oferi triaj și pentru a stabiliza pacienții până
când pot fi mutați într-o cameră separata (salon) sau tratați și eliberați.

Spitalele sunt cei mai mari angajatori de asistente medicale, care sunt repartizate in
functie de nivelul fiecarei specializări. Asistenții medicali efectuează comenzile furnizate
de medici și văd nevoile zilnice ale pacienților care stau în camerele din spital.
Asistentele ajută medicii în chirurgie şi diverse servicii de personal în spitale 24 de ore
pe zi.

Multe spitale oferă îngrijire de maternitate. Sunt disponibile camere care sunt all-
inclusive în care mamele pot da naștere, pot asista si igrijii copiii l și pot să petreacă o zi,
două pentru, recuperarea după naştere. Alte spitale utilizează camere de operații pentru
naşteri și camere separate pentru nou-născuți. Dispozitivele de îngrijire intensivă la nou-
născuți sunt disponibile la cele mai multe spitale pentru copiii născuți prematur sau cu
alte afecțiuni medicale grave. Spitalele de maternitate se pregătesc, de asemenea, pentru
naşterile de urgență și pentru cele cu complicații care necesită îngrijiri speciale.

4
Spitalele detin sectii si echipamente chirurgicale ce pot fi utilizate pentru servicii de
ambulatoriu sau proceduri în profunzime (cum ar fi transplanturile, chirurgia cardio-
toracică, chirurgia reparatorie, fixarea oaselor rupte, etc.). In timp ce multe spitale
angajeaza chirurgi full-time ca şi personal, altii efectueaza serviciile chirurgicale
disponibile clinicilor afiliate. Serviciile chirurgicale includ servicii de anestezie, îngrijire
medicală, camere pre- și postoperatorii și tehnicieni de laborator și radiografie.

Spitalele oferă servicii de farmacie care furnizează pacienților medicamente prescrise.


In plus fata de furnizarea in cadrul spitalelor a medicamente, multe farmacii de spital
pot completa prescriptii pentru pacienti in momentul in care se externeaza.

Diverse spitale oferă servicii de specialitate, cum ar fi secțiile de cardiologie, centrele de


oncologie, serviciile pediatrice și unitățile de reabilitare. Asistenții medicali și tehnicienii
care lucrează în unitățile de specialitate beneficiază de o pregătire suplimentară pentru a
se specializa și ajuta societatea locală. Pacienții pot beneficia de tratamente în curs de
desfășurare în ambulatoriile ce aparțin spitalelor, precum și de servicii chirurgicale și de
reabilitare în. Unitățile de specialitate din spitale oferă, în mod obișnuit, servicii sociale,
în plus față de tratamentele medicale sub formă de recomandări specializate sau
consilieri interni. (Types of Services in Hospitals, 2017)

O altă ramură a serviciilor medicale publice care se ocupă cu asistența pacienților în


cazul controalelor de rutină, a problemelor de sănătate minore, lucrând în colaborare cu
toate celelalte unități sanitare sunt cabinetele de medicină de familie.

Acestea oferă următoarele servicii:

monitorizarea sanatatii pacientului pe toata durata vietii

eliberarea aderintelor si altor documente medicale

efectuarea procedurilor chirurgicale minore

tratarea paciențiilor cu urgente minore

implicarea in campaniile de vaccinare si prevenirea bolilor

implicarea in educatia sanitara la nivel local

asigurarea asistenței medicale în spitale- prin trimiteri parafate

grija pentru nou-născuţi si monitorizarea cresterii copiilor

oferirerea posibilelor ingrijiri la domiciuliu

colaborarea cu nivelele superioare ale ingrijirii medicale

5
asigurarea îngrijirilor Obstretică-Ginecologie de rutină-monitorizarea gravidei si
lauzei

(McClellan W, 1986)

Principalele obiective ale cabinetelor de medicină de familie sunt:

Reducerea costurile de îngrijire a sănătății și mărirea calitatii asistenței medicale.

Facilitarea accesului la îngrijiri medicale. Medicii de familie sunt distribuiţi


geografic în întreaga țară mai, mai echitabil decât medicii de la orice altă
specialitate.

Reducerea disparităților în materie de sănătate. Medicii de familie sunt mai


accesibili din punct de vedere geografic și financiar pentru populațiile defavorizate
care nu au acces la asistență medicală de calitate comparativ cu alți medici de
asistență medicală primară.

Îmbunătățirea sănătatii generale a individului si poulatiei. Persoanele care


vizitează în mod regulat un medic de familie au mai multe șanse de a beneficia de
servicii preventive, de o mai bună gestionare a bolilor cronice și de reducerea
șanselor de deces prematur.

Un alt loc ocupat în clasamentul sistemului public de sănătate îl ocupă cabinetele


medicale din școli și grădinițe. Asociația Națională a Asistenților Școlari definește
asistența medicală școlară ca fiind: o practică specializată de asistență medicală
profesională care încurajează bunăstarea, succesul academic și realizarea pe tot parcursul
vieții a studenților. În acest scop, asistentele școlare facilitează răspunsurile elevilor
pozitivi la dezvoltarea normală; promovează sănătatea și siguranța; să intervină cu
probleme de sănătate actuale și potențiale; furnizarea de servicii de gestionare a cazurilor;
și să colaboreze activ cu ceilalți pentru a construi capacitatea studenților și a familiei
pentru adaptare, auto-gestiune și învățare.

Asistența școlară asigură conducerea pentru furnizarea serviciilor de sănătate. În calitate


de expert în sănătate din școală, asistentul școlii evaluează sistemul general de îngrijire și
elaborează un plan pentru a se asigura că nevoile de sănătate sunt îndeplinite. (Schainker
E, O'Brien MJ, Fox D, Bauchner H. , 2005)

De asemenea oferă examinări și recomandări pentru condițiile de sănătate. Proiecțiile de


sănătate pot diminua efectele negative ale problemelor de sănătate asupra educației prin
identificarea rapidă a elevilor cu potențiale probleme medicale care stau la baza acestora
și prin referirea lor la tratament, după caz.

În principal asistența școlară este o legătură între personalul școlii, familia, profesioniștii
din domeniul sănătății și comunitatea. Ca manager de caz pentru elevii cu probleme de
sănătate, asistentul școlii asigură că există o comunicare și o colaborare adecvată între
6
familie, medici și furnizorii de comunitare. Aceasta este o interfață crucială pentru
pediatru și asistenta școlară pentru a asigura o îngrijire coerentă și coordonată. Asistența
școlară lucrează, de asemenea, cu organizații comunitare și medici de asistență medicală
primară pentru a face comunitatea un loc sănătos pentru toți copiii și familiile lor.
(US Department of Health and Human Services, Office of Disease Prevention and Health
Promotion , 2010)

Laboratoarele de sănătate publică se concentrează asupra bolilor și asupra stării de


sănătate a grupurilor de populație. Ele efectuează teste de diagnosticare limitate, teste de
referință și supravegherea bolilor. Ele oferă, de asemenea, suport pentru intervenții de
urgență, realizează cercetări aplicate și oferă instruire pentru personalul de laborator.
(Office of Public Health Scientific Services, Center for Surveillance, Epidemiology and
Laboratory Services, 2016)

Multe laboratoare locale oferă teste la locul de îngrijire a pacientului sau abordarea
problemelor de mediu locale. Deseori ele servesc drept conducte, colectând specimene
pentru diverse programe de screening la nivel de stat și de control al bolilor fiind
responsabil pentru urmărirea specimenelor, comandarea testelor și raportarea rezultatelor.
(Institute of Medicine, 1998)

Cercetarea a vizat descoperirea agenților patogeni noi și emergenți în ceea ce este sau
poate deveni o situație de focar; cercetarea care vizează îmbunătățirea testării cronice a
bolilor; și cercetarea îndreptată spre dezvoltarea unei noi metodologii pentru a face față
situațiilor nou apărute.

(Prevention, 1994. MMWR. 1996)

Centralizarea datelor pentru transmiterea rapidă către epidemiologi, specialiști în boli


infecțioase și alți factori de decizie. Laboratorul de sănătate publică este un centru în care
sunt colectate, analizate și transmise informații de la toate tipurile de laboratoare.

(US Environmental Protection Agency, March 1996)

Sistem public Sistem privat


Concentrare pe populație Concentrare pe individ

Focusare pe prevenție și promovarea Focusare pe diagnosticul și tratamentul


sănătății în comunitate individual

7
Cercetare stimulată de amenințările Cercetare stimulată de nevoia pacienților
majore a sănătății populației

Intervenții variate vizând mediul Intervenția predominantă este îngrijirea


înconjurător/stilul de viață și îngrijirea medicală
medicală
Etica serviciului public atenuată de Etica serviciului personal condiționată de
preocupările individului înțelegerea responsabilității sociale

În al doilea rând, in discutia acestei teme abordate, vaste, ne putem concentra pe locul
pe care il detine sistemul public de sanatate in ingrijirea pacientului. Sistemul public de
sănătate este fundamentul serviciilor medicale în orice țară. Fără el, o vastă majoritate a
populației nu ar avea acces la tratament medical. Acesta ajunge la fiecare cetățean,
indiferent de clasa socială din care face parte. Deși are multe deficiențe comparativ cu
sistemul privat, el este vital.

Macrostructura sistemului de sanatate este alcatuita si bine divizata in multiple entitati


institutionle. Aceasta cuprinde setul de organizații, rolurile lor funcționale, conducerea și
sursele lor de finanțare. Microstructura se referă la ceea ce se întâmplă în cadrul fiecarei
organizației; aceasta este componenta prin care se influențează tipul de persoane pe care
le vizează sistemul, stimulentele pe care le oferă și structura autorității, responsabilitatea
și luarea deciziilor, modul în care organizația răspunde stimulentelor generate de
sistemele de finanțare și de plată etc. (Popa F, Purcărea T, Purcărea VL, Raţiu M, 2007)

În prezent, sistemul medical din România se confruntă cu subfinanțarea sa, necesitând,


printre altele, investiții substanțiale în infrastructură pentru sprijinirea instituțiilor de
sănătate publică. Nevoia de reformă a sistemului de sănătate s-a manifestat mai ales în
ultimii ani și nu este specifică numai României.

Este un proces global care urmărește reducerea decalajului dintre așteptările populației
privind sănătatea și răspunsul oferit de sistemul medical acestor așteptări.În ciuda
acestora, acest domeniu de activitate se concentrează asupra integrării serviciilor și
sistemelor de sănătate și de sănătate publică în îmbunătățirea accesului echitabil la
îngrijiri medicale, care este de înaltă calitate, eficientă și accesibilă, și reducerea
barierelor sistemice, evitabile pentru îngrijirea echitabilă a sănătății. Așa cum cercetările
au documentat disparitățile în creștere în domeniul sănătății, o bază la fel de largă de
cercetare a documentat provocarea continuă a accesului și a acoperire.

(Lavizzo-Mourey R., 2014)


8
Prin conectarea mai sistematică a serviciilor preventive cu îngrijirile medicale, de
exemplu, cel puțin unele boli cronice pot fi evitate sau amânate. Prin conectarea
serviciilor de îngrijire a sănătății și de îmbunătățire a sănătății cu resursele comunitare,
cum ar fi organizațiile comunitare și grupurile de consumatori, tranzițiile în îngrijire pot
fi îmbunătățite, astfel încât persoanele să evite readmisia in spitale și pot gestiona mai
bine bolile cronice. Având în vedere dorințele pacienților mai sistematic și cu competență
culturală, sistemele de sănătate pot interactiona mai bine pacienții pentru a participa la
îngrijirea lor.

Deși o mare parte a limbajului medical din modelul de acțiune este cunoscută
cercetătorilor și practicienilor din domeniul sănătății publice, aceasta va necesita
angajamente mai profunde de a întinde granițele disciplinare, de a se angaja și de a învăța
din abordările inovatoare bazate pe comunitate pentru a îmbunătăți sănătatea. Acest lucru
are implicații pentru abordarea viitoarelor cadre medicale in formare și a sistemului de
recompensare. Va fi nevoie de cei care au funcții de conducere să recunoască și să profite
de oportunitățile de schimbare. Va cere noi norme și așteptări, cunoștințe și capacități,
practici și comportamente noi si inovativr. Aceasta va forța nevoia de alegeri grele cu
privire la modul de alocare a resurselor limitate în noi moduri. Și va fi nevoie de o
selecție atentă a unor măsuri semnificative și orientate spre acțiune pentru a urmări
progresul spre acest scop. (VanDEUSEN, Lucas C, HOLMES, S.K., COHEN, A.B.,
RESTUCCIA J. et al, 2007)

Preocupările la nivel național converg către acțiunile din Statele membre, cu precizarea
că Uniunea Europeană completează și sprijină eforturile naționale ale țărilor UE, fără a
ignora cooperarea cu țările terțe. Pe același nivel de acțiuni concertate în domeniul
colaborării în domeniul medical cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) precum și
creșterea gradului de complementaritate a serviciilor de sănătate din zonele
transfrontaliere. (VLADESCU C, BUSOI C, 2011)

Din această perspectivă, cei trei piloni ai sănătății publice asistență, care vizează:
promovarea sănătății, prevenirea bolilor și îmbunătățirea calității vieții - au ca suport
politic și măsuri legislative, programe și strategii abordate la factorii determinanți ai
sănătății.

De fapt, țările UE se reunesc în direcțiile lor de activitate acțiuni similare cu cele de la


nivel național cu scopul de a contribui la îmbunătățirea sănătății publice. Sănătatea este o
resursă incontestabilă și inestimabilă personalităţii umane, a individului și a societății ca
întreg, plasat printre cele mai importante valori naționale.

Abordarea sănătății ca o competență de primă clasă, care se alătură eforturilor la nivel


național, o particularizează din alte științe prin caracterul său procedural, progresiv și
multiaxial.Rolul și importanța sănătății publice sunt coordonate cu impact direct asupra
modului de abordare a acestui domeniu, conceptul de sănătate putând fi analizat numai
pe baza unui set de criterii sau sub aspectul mai multor criterii
9
Reformarea sistemelor de sănătate în Uniunea Europeană au următoarele priorități:

gestionarea și planificarea eficientă a resurselor;

descentralizarea în sistemele de sănătate;

accesibilitatea largă a populației la serviciile de sănătate;

îmbunătățirea serviciilor comunitare de sănătate;

prioritatea serviciilor de sănătate preventivă bazate pe factori de risc


predominanți;

îmbunătățirea personalului medical

(Richard B. Saltman, Josep Figueras, 1997)

Concluzii
În concluzie, sistemul public de sănătate este cel care asigură asistenţa de care are nevoie
întreaga populaţie a ţării noastre. Chiar dacă ne confruntăm cu probleme economice in
ceea ce priveşte achiziţionarea de aparatură nouă, încercăm pe cât de mult posibil sâ
venim cât mai mult în sprijinul populaţiei.

Rolul sistemului public de sănătate este foarte important, întrucât acesta oferă servicii pe
mai multe ramuri cum ar fi, paleaţie, rol curativ, profilactic, având în acelasi timp si rol
diagnostic. Fiecare dintre aceste servicii acoperă o parte din nevoile pe care populaţia le
are, încercând să se adreseze cât mai precis fiecărui individ în parte, în funcţie de
afecţiunea sau problema de care suferă.

Pe langă aceste roluri, sistemul de sănătate, ne mai pune la dispoziţie o serie de instituţii
care vin tot în sprijinul pacientului şi anume, cabinetele de medicină de familie,
laboratoarele de analize medicale, dar şi secţiile pe care le găsesc într-o unitate
spitalicească.

În tot acest proces de continuă dezvoltare, ne sunt alături şi statele membre ale UE, care
susţin ideea de creştere a gradului de accesibilitate la asistenţa publică a oricărui individ
indiferent de statutul social sau poziţia economică. Scopul este acela de a creşte atât
calitatea serviciilor medicale din sistemul public de sănătate, cât şi de a avea un feedback
mai bun din partea pacienţilor care sunt nevoiţi să apeleze la actele medicale. (Institute of
Medicine, November 2002)

10
Referinţe bibliografice:

World Health Organization. (Nov.2012). What is universal health coverage. Online


resource.

Ayliffe GAJ et al. . (1992). Control of hospital infection. A practical handbook. London:
Chapman & Hall.

David H. Peters, Sameh El-Saharty, Banafsheh Siadat, Katja Janosky, Marko Vujicic,
Editors. (2009). Improving Health Service Delivery in Develoing Countries.
Washington, DC: The World Bank.

Garner JS, Favero MS. (1986). Guideline for handwashing and hospital enviromental
control (Vol. 7).

Institute of Medicine. (1998). The Future of public Health. Washington, DC: National
Academy Press.

Institute of Medicine. (November 2002). The Future of the Public’s Health in the 21st
Century. Washington: National Academy of Sciences.

Lavizzo-Mourey R. (2014). Building a Culture of Health.

Lupan C, Radu P, Drăgoescu A, Baculea S. (2010). Organization of Health Services [in


Romanian] - course to obtain the certificate in “Health Services Management”.
Bucharest, Romania: National School of Public Health, Medical Management and
Professional Development;.

McClellan W. (1986). he physician and patient education: a review.

Office of Public Health Scientific Services, Center for Surveillance, Epidemiology and
Laboratory Services. (2016). Division of scientific education and professional
development.

Popa F, Purcărea T, Purcărea VL, Raţiu M. (2007). Marketing health care services [in
Romanian]. Bucharest: “Carol Davila” University Press.

Prevention, C. f. (1994. MMWR. 1996). Clinical laboratory performances on proficiency


testing samples-United States.

Richard B. Saltman, Josep Figueras. (1997). European health care reform. Analysis of
current strategies (Vol. 72). WHO Regional Publications.
11
Schainker E, O'Brien MJ, Fox D, Bauchner H. . (2005). Schainker E, O'Brien MJ, Fox D,
Bauchner H. . Arch Pediatr Adolesc Med.

Şcoala Naţională de Sănătate Publică. (2006). Managementul Spitalului. București:


Public H Press.

Types of Services in Hospitals. (2017). Linda Ray. Published Online.

US Department of Health and Human Services, Office of Disease Prevention and Health
Promotion . (2010). Healthy people 2020. Rockville.

US Environmental Protection Agency. (March 1996). To privatize environmental testing


analysis.

VanDEUSEN, Lucas C, HOLMES, S.K., COHEN, A.B., RESTUCCIA J. et al. (2007).


Transformational change in healt care systems. 32.

VL Purcarea, BI Coculescu, EC Coculescu. (2015, Apr-Jun). Improving the quality of


Health Care in the Romanian public health system - a priority in the reform
process. Journal of Medicine and Life, 8, 166-170.

VLADESCU C, BUSOI C. (2011). Politici de sanatate în Uniunea Europeana. Bucuresti:


Polirom.

Vlădescu C, Ciutan M, Mihăilă V. (2010). Role of avoidable mortality measurement in


assessing the health of the population [in Romanian]. Management in Health.

Vlădescu C. (2000). Health Services Management [in Romanian]. Bucharest: Expert


Publishing Compan.

World Health Organization. (2010). Health topics. Health systems.

12