Sunteți pe pagina 1din 29

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat a Republicii Moldova


Facultatea de Drept
Departamentul de Drept penal și Criminologie

,,Criminalitatea economica”
Lucru individual

1
Cuprins
Introducere..................................................................................................................................................4

Capitulul I. Evoluţia conceptului criminologic al infracţiunii economice. Subiecţii infracţiunii economice.. 5

1.1Apariţia, caracteristica generală a infracţiunilor economice...............................................................5

1.2Reglementări cu privire la infracţiuni economice din legislaţiile precedente şi cea actuală a


Republicii Moldova..................................................................................................................................7

1.3Caracteristica criminologică a persoanelor care comit infracţiuni economice....................................9

Capitolul II. Metodologia de cercetare criminologică a infracţiunilor economice, tipurile de infracţiuni


economice. Clasificarea infracţiunilor economice şi cauzele apariţiei infracţiunilor date..........................13

2.1Metodologia cercetarii criminologice a infractiunilor economice.....................................................13

2.2Tipurile de infracţiuni economice.....................................................................................................16

2.3Clasificarea infracţiunilor economice................................................................................................18

2.4Determinatele criminalităţii economice...........................................................................................21

Capitolul III. Prevenirea infracţiunilor economice......................................................................................25

3.1Prevenirea infracţiunilor din domeniul economiei...........................................................................25

Concluzii:...................................................................................................................................................28

2
Introducere
Activitatea economică a statului, indiferent de orînduirea socială şi politică din stat este una din
cele mai principale verigi de existenţă şi funcţionare a statului. Anume în cadrul efectuării
relaţiilor economice externe se rotesc principalele surse financiare ale statului. Din aceste
considerente este absolut strict necesar ca în acest domeniu să fie creat mecanismul juridic de
reglementare a acestor relaţii, care să nu afecteze relaţiile economice externe, să nu afecteze
potenţialul economic a statului, să nu ştirbească imaginea statului pe arena mondială etc.
Actualitatea temei date se datorează faptului căci, la ora actuală sunt comise din ce în ce mai
mult infracţiuni economice de către persoanele cu funcţii atît de stat în domeniul economiei, cît
şi în cadrul numeroaselor întreprinderi private. În prezenta lucrare ne propunem să abordăm
fenomenul infracţiunilor săvîrşite în domeniul economic din perspectiva cauzelor care îi
determină apariţia, dezvoltarea şi din aspectele legate de efectivitatea respectivului fenomen şi
rolului lui în societatea contemporană. De asemenea prin respectiva lucrare vom incerca să
redăm aspectele istorice comparative ale fenomenului în baza reglementărilor precedente şi
actuale ale fenomenului dat, pentru o mai bună şi eficientă întelegere a fenomenului şi analiza
mai vastă a acestuia. Pe lînga aceasta ne propunem să analizăm tipologia infracţiunilor
economice ca fenomen criminologic, prezentată în doctrina naţională. O atenţie deosebită va fi
atrasă mijloacelor de prevenire, combatere si limitare efectivă a infracţiunilor economice în
societate. Prin prezenta lucrare ca obiective principale a acestei lucrări vor fi prezentarea
multilaterală a infracţiunii economice ca fenomen social de amploare, din perspectiva
criminologică cu enunţarea întregului spectru de relaţii şi procese sociale care îi determină
apariţia şi dezvoltarea acesteia, pentru o mai bună întelegere a problemei în scopul prevenirii şi
combaterei acesteia.

3
Capitulul I. Evoluţia conceptului criminologic al infracţiunii
economice. Subiecţii infracţiunii economice.

1.1Apariţia, caracteristica generală a infracţiunilor economice

Primele idei despre crimă în domeniul economie, au apărut în anii 40 ai secolului trecut, în
lucrarea criminologul american Edwin Sutherland ,,criminalitatea guleraşilor albe”, prin care a
descris infracţiunea în cauză săvîrşită de persoane de afacere prin intermediul atribuţiilor
profesionale ale acestora, pentru persoanelor juridice sau în interes personal.1 Ca şi concept,
criminalitatea economică se pare că a apărut pentru prima dată în literatura criminologică în anul
1872, când Edwin Hill a utilizat sintagma „criminalitatea gulerelor albe”, sintagmă care a fost
însă consacrată ulterior de Edwin Sutherland în celebra sa lucrare care include activitatea ilegala
a corporatiilor si, in primul rand, a managerilor lor.

În dezvoltarea concepţiei sale cu privire la criminalitatea gulerelor albe, Edwin Sutherland a


avut în vedere trei planuri respectiv: infracţiunea, infractorul şi atitudinea societăţii2 .
Infracţiunea care face parte din criminalitatea gulerelor albe reprezintă un act al unei persoane
care are un statut socio-economic ridicat, respectabil şi respectat, act care încalcă o regulă legală
sau de altă natură referitoare la activităţi profesionale. Acest act constă în exploatarea încrederii
sau a credulităţii altora, fiind realizat de o manieră ingenioasă, care să excludă ulterior
descoperirea. Prin acest concept se atrage atenţia că în afaceri pot apare comportamenete ilegale,
care de multe ori nu sunt încriminate, iar în măsura în care comportamentele sunt încriminate
autorii nu sunt urmăriţi în justiţie, nefiind consideraţi infractori în sensul clasic al termenului.
Infractorii, cei care săvârşesc infracţiuni în domeniul economic sunt, de regulă, cetăţeni care prin
statutul lor sunt deasupra oricăror suspiciuni. Ei comit actele criminale în legătură cu afacerile,
cultura şi mediul lor profesional, sunt conştienţi de caracterul legal ori ilegal al conduitei lor, dar
nu se consideră infractori, fiind convinşi că raţiunea şi rentabilitatea primează în faţa legii. Astfel
se poate spune că ei consideră că au un drept personal, în virtutea poziţiei sociale pe care au
dobândit-o, de a încălca legea. Sutherland constată că un asemenea comportament este învăţat în
interacţiunea cu alte persoane în procesul comunicării, iar direcţiile specifice ale motivelor şi
impulsurilor sunt învăţate din conţinutul legilor, care sunt favorabile sau nefavorabile. În acest
fel Sutherland susţine că sensul actelor criminale, indiferent că este vorba de un furt dintr-un
magazin, evaziune fiscală, prostituţie sau delapidare, apare în principal ca urmare a sensurilor
date acestor acte de către alte persoane cu care individul se asociază în cadrul grupurilor intime
de persoane (cercurile de prieteni)3 . Atitudinea societăţii şi reacţia sa faţă de acest gen de
1 КРИМИНОЛОГИЯ УЧЕБНИК ДЛЯ ВУЗОВ, В.Д. МАЛКОВА,Москва ЮСТИЦИНФОРМ 2006, pag. 269.
2
Costica Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi si Ioan Molnar,Drept penal al afacerilor,Bucuresti- Rosetti, 2002,p.7
3
Tudor Amza, Criminologie, Tratat de teorie si politica criminological, Bucuresti-Lumina, 2002, p.311
4
criminalitate deseori încurajează pe infractori. Astfel scopul principal urmărit de infractori este
reuşita, succesul social sau financiar. În realizarea acestui scop, chiar dacă există şi mijloace
legale, mijloacele ilegale sau imorale nu sunt excluse, în măsura în care sunt eficace şi eficiente,
astfel, vechiul principiu machiavelic „scopul scuză mijloacele” este permanent în actualitate.
Principalele caracteristici ale criminalităţii gulerelor albe sunt: ™
1.infracţiunile sunt comise în scopul maximizării profiturilor; ™
2.implică relaţii strânse între participanţi, uneori chiar forme complexe de organizare;
3.presupun implicarea unor persoane care se bucură de poziţii sociale, economice, politice şi
profesionale dintre cele mai bune; ™
4.au vizibilitate scăzută; ™
5.implică difuziunea responsabilităţii; ™
6.se comit într-o perioadă mare de timp, greu de circumscris; ™
7.acoperirea lor este uşurată de complexitatea operaţiunilor financiare şi de posibilităţile pe care
le oferă ţinerea contabilităţii, pentru a disimula afacerile frauduloase; ™
8.autorii lor ştiu să inspire încredere prin atitudine şi comportament, sunt inteligenţi, avizaţi şi
versaţi; ™
9.complexitate şi dificultate în acţiunea de descoperire şi de cercetare; ™
10.implică sentimente de victimizare din partea persoanelor cercetate;

Fiind reglementată de art. 126 al Constituţiei Republicii Moldova 1, economia Republicii


Moldova ca o economie de piaţă, legiuitorul se referă la o economie naţională. În cadrul aceiaşi
prevederi este statuat faptul că statul trebuie să asigure, printre altele: libertatea comerţului şi
activităţii de întreprinzător; protecţia concurenţei loiale; crearea unui cadru favorabil valorificării
tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în activitatea economică,
financiară şi valutara etc. Astfel, economia naţională este valoarea socială fundamentală apărată
prin mijloace juridico-penale împotriva infracţiunilor economice. Conceptul de economie
naţională a Republicii Moldova este o categorie economică fundamentală, care desemnează
ansamblul de resurse naturale şi umane, de cativităţi productive, de schimb şi servicii, constituite
ca ramuri sau domenii de activitate economică pe teritoriul naţional al Republicii Moldova, ca
rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în cadrul frontierilor
ţării noastre. În alţi termeni, economia naţională este totalitatea activităţilor şi interdependenţelor

5
economice la nivel micro-, mezo- şi macroeconmic, coordonat pe plan naţional prin mecanismele
proprii de funţionare.4

1.2Reglementări cu privire la infracţiuni economice din legislaţiile precedente


şi cea actuală a Republicii Moldova

Cadrul normativ de drept penal în materia infracţiunilor economice a cunsocut pe parcursul


timpului o continuă evoluţie, ceea ce a determinat, sub aspect juridic eficienţa combaterii şi
prevenirii infracţiunilor cu caracter economic.
Evident legislaţia penală care a fost şi este în continuare o schimbare crează cadrul de drept
necesar pentru delimitarea infracţiunilor economice de alte categorii de infracţiuni şi deci,
determinînd dreptul aplicabil de catre organele de urmărire penală şi de către instanţele de
judecată în materia luptei cu fenomenul infracţionalităţii economice. Pentru o întelegere mai
eficientă a fenomenului voi recurge la compararea cadrului normativ penal în contextul
legislaţiei penale vechi a Republicii Moldova şi celei noi, precizînd inclusiv cele mai importante
momente legate de modificarea şi ajustarea legislaţiei penale în domeniul infracţiunilor
economice. Evident, istoricul evoluţiei dreptului penal în materia infracţiunilor economice poate
fi apreciat şi din perioade mai vechi, la care voi face pe scurt trimitere cu comentariile şi
precizările de rigoare. Codul penal de la 1865 (denumit și „Codul Cuza”) realizează unificarea
legislativă penală și marchează începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a
Moldovei cu Țara Românească. Pentru elaborarea acestui cod sau folosit izvoare precum Codul
penal francez (1810) și Codul penal prusian (1859).
În cadrul respectivului act normativ infracţiunile cu caracter economic erau tratate doar limitat,
deoarece la acea vreme persoana juridică nu era considerată subiect al infracţiunii şi infracţiunile
economice vizau mai mult activitatea lucrativă din domeniul industriei şi comerţului.
Infracţiunile economice din cadrul respectivului cod erau tratate similar infracţiunilor contra
patrimoniului. Acest lucru se datora faptului că la acea vreme nu exista o delimitare atît de
pronunţată ca în prezent al obiectului juridic al dreptului penal. În mare masură legislaţia penală
de la acea vreme considera orice atentat la securitatea economică a statului ori a particularilor ca
infracţiuni contra patrimoniului acestora. Delimitarea mai clară în materie s-a făcut mult mai
4 S.Brînză, V.Stati ,,drept penal” partea specială, vol.II pag 4

6
tîrziu , deja în cea de-a doua jumătate a sec. XX, o dată cu diversificarea legislaţiei penale, în
primul rînd a părţii speciale din codurile penale europene.
O poziţie similară în materia infracţiunilor care vizează activitatea economică a fost determinată
şi de Codurile Penale române de la 1937 (caroligiana). Acest cod, deşi inovativ, nu a constituit o
modificare esentială în materia delimitării infracţiunilor din sfera economică de cele comise
contra patrimoniului persoanei, aceste doua tipuri de infracţiuni deseori suprapunîndu-se în
cadrul respectivei legi.
În perioada de aplicare a dreptului penal sovietic pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova
evident au fost operate modificări specifice la legislaţia penală , diferite de cele ale legislaţiei
române aplicabile anterior.
În Codul Penal al RSSM din 19615 infracţiunilor economice le-a fost consacrat un capitol aparte
din partea specială a legii. Astfel Capitolul al VI-lea, ,,Infracţiuni economice” reglementa la
art.155-176 un set vast de infracţiuni. Interpretarea dată de legiutorul sovietic este, după cum voi
arată mai jos una mai simplistă decît cea existent în legislaţia actuală, datorită faptului că
infracţiunile care astăzi sînt reglementate similar la capitolul care vizează infracţiunile din
domeniul sănătăţii publice şi ordinii publice la fel erau incluse în respectivul capitol al vechiului
cod penal. În cadrul respectivelor articole erau reglementate infracţiuni precum ,,Divulgarea
secretului comercial sau a secretului fiscal”, ,,Folosirea neconformă destinaţiei a mijloacelor
bugetare”, ,,Încălcarea normelor contractelor de gaj”, ,,Încălcarea regulilor de creditare” etc.
Codul Penal al Republicii Moldova în prezent în vigoare 12.06.2003 (o dată cu intrarea în
vigoare a Codului de Procedură Penală conform legii Nr. 1160 din 21.06.2002) a instituit la
Capitolul X al Părţii Speciale infracţiunile economice. Printre ele în prezent pot fi menţionate
urmatoarele infractiuni:
 Fabricarea sau punerea în circulatie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare
false art.236 CP
 Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false -
art.237 CP
 Dobîndirea creditului prin înşelăciune - art.238 CP
 Încălcarea regulilor de creditare - art.239 CP

5 Codul penal al RSSM din 24.03. 1961

7
 Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe
garantate de stat - art.240 CP
 Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător art.241 CP
 Practicarea ilegală a activităţii financiare - art.241 ind.1 CP
 Pseudoactivitatea de întreprinzător - art.242 CP
 Spălarea banilor - art.243 CP
 Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor - art.244 CP
 Evaziunea fiscală a persoanelor fizice - art.244 ind.1 CP
 Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare - art.245 CP
 Abuzurile în activitatea participanţilor la piaţa valorilor mobiliare - art.245 ind.1
 Încălcarea legislaţiei la efectuarea înscrierilor în registrul deţinătorilor de valori
mobiliare - art.245 ind.2 CP
 Limitarea concurenţei libere - art.246 CP
 Concurenţa neloială - art.246 ind.1 CP
 Falsificarea şi contrafacerea produselor - art.246 ind.2 CP
 Constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei - art.247
 Contrabanda - art.248. etc
În sensul celor mentionaţe mai sus, capitolul X ,,Infractiunile economice” din Partea Specială a
Codului Penal al Republicii Moldova în present în vigoare, constituie unul dintre cele mai
voluminoase şi mai diversificate capitole ale codului penal, datorită faptului că include
infracţiuni din diverse sfere ale activităţii economice. După cum se poate observa, evoluţia
istorică a legii penale în materia infracţiunilor economice este una destul de complexă,
determinînd suportul juridic de drept material necesar pentru delimitarea infracţiunilor
economice şi realizarea sarcinilor legate de lupta cu comiterea acestora ca fenomen criminologic.

1.3Caracteristica criminologică a persoanelor care comit infracţiuni


economice

Studierea personalităţii infractorilor economici permite determinarea legităţilor lor de


comportare. Pentru a caracteriza persoanele ce comit infracţiuni economice e important să
8
stabilim datele cu privire la structura personalităţii acestora, care include indicii sociali-
demografici şi juridico-penali, rolul şi poziţia socială, calităţile morale, particularităţile
psihologice. În viziunea unor autori6,aceste incdici pot fi grupaţi astfel:
1. atitudinea faţă de diverse valori sociale, faţă de obligaţiile de muncă, faţă de proprietate
în candiţiile formării noilor relaţii economice;
2. caracterul şi valoarea economică a cerinţelor şi intereselor persoanei, precum şi a
tendinţelor şi metodelor de satisfacere a acestora (legale, ilegale,criminale);
3. autojustificarea faptului că activitatea criminală este utilă pentru interesele businessului şi
ale societăţii.
Pentru o caracterizare generală a personalităţii infractorului din domeniul economic putem aplica
clasificarea criminologică a infractorilor, ceea ce contribuie la sistematizarea trăsăturilor
tipologice ale unor grupuri de infractori şi la relevarea mecanismului de formare a personalităţii
lor.
În cadrul clasificării criminologice o importanţă deosebită are determinarea gradului de
comunitate, generalitate al grupurilor de calificare. Mult mai generală dintre acestea este grupul
persoanelor ce comit infracţiuni economice. La etapa următoare se delimitează persoanele ce
comit anumite tipuri de infracţiuni economice (împotriva proprietăţii, în domeniul antreprenorial
etc.). Alte grupări pot fi efectuate după articolul din codul penal în incidenţa căruia se află
infracţiunea comisă, după regiuni, după indici speciali sau de alt gen (de exemplu, în cazul
delapidărilor la locul de muncă se delimitează persoanele care comit delapidări într-un anumit
domeniu al economiei, sistem financiar, sferă a serviciilor etc.)
Criminologii autohtoni au făcut cercetări ale subiecţilor infracţiunilor de sustragere comise la
locul de lucru, în cadrul industriei alimentare, comerţului şi alimentaţiei publice. În particular s-a
determinat faptul că 37% din infracţiuni a fost comise de persoanele material responsabile, iar
11%- de alţi funcţionari.Toate aceste infracţiuni erau comise după un plan elaborat din timp 7.
Infractorii economici pot fi clasificaţi în funcţie de domeniul în care comit infracţiunile: în
domeniul impozitar, financiar-creditar, antreprenorial, begatar, comercial, al serviciilor comunale
etc. Într-un grup aparte sînt delimitate persoanele care practică fabricarea sau realizarea banilor
sau hîrtiilor de valoare false; fabricarea în scopul realizării, realizarea sau utilizarea în alt mod al

6 M.Bîrgău- ,,Criminologie”, Partea specială, Chişinău 2005, pag.74

7 Ibidem pag.75

9
hîrtiilor de valoare false nestatale; falsificarea mărcilor poştale şi a biletelor de călătorie;
fabricarea ilegală, falsificarea, utilizarea sau realizarea timbrelor false ale impozitelor indirecte.
Persoanele care comit astfel de infracţiuni, după caracteristicile criminologice, se referă la
escroci de tip general-penal. Caracterizînd persoanele ce atentează asupra obiectelor privatizate,
trebuie de ţinut cont de faptul că în cadrul acestui proces există posibilitatea legalizării
capitalurilor tenebre. Conducătorii structurilor privaziţionale tind să acapareze proprietatea de
stat, săşi însuşească pachetul acţiunilor de control ale întreprinderilor privatizate.
În scopul diminuării preţului de vînzare al obiectelor expuse la aucţion, infractorii utilizează
relaţiile corupte şi neutralizează concurenţii constrîngîndu-i să renunţe la participarea la
negociere.
Această situaţie contricuie la crearea structurilor criminale, la formarea conducătorilor acestora,
care influenţează distructiv asupra dezvoltării normale a pieţii de mărfuri şi servicii. În rezultatul
concurenţei necinstite apare o categorie de persoane care impun creşterea artificială a ăreţurilor
sau menţinerea acestora în continuare; fac uz de violenţă pentru schimbarea sau fixarea artificială
a preţurilor; acţionează împotriva activităţii antreprenoriale legale; impun îndeplinirea sau
neîndeplinirea obligaţiunilor juridico-penale; aplică alte metode de violenţă ce pot fi calificate
drept infracţiuni împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii, cinstei şi demnităţii cetăţenilor.
O infracţiune economică tipică pentru gospodăriile agrare este sustragerea, însuşirea roadei. Mai
mult de 60% din aceste infracţiuni sînt comise de angajaţii acestor gospodării, inclusiv de
persoanele ce se ocupă de colectarea, transportarea şi depozitarea roadei. Din aceştia, şoferii
maşinilor de transportare constituie 25%, funcţionarii-10%, tractoriştii-8,7%, combainerii-5,8%,
lucrătorii de depozit-4,5%.8
Dacă e să caracterizăm persoana delapidatorului în genere, trebuie de menţionat faptul că
raportul dintre femei şi bărbaţi este aproape egal: 40:60% respectiv, pe cînd în cadrul
criminalitîţii în genere acest raport este de 2:8. Aceasta se explică prin faptul că femeile mai
frecvent ocupă funcţii ce ţin de evidenţă, deservirea valorilor material-comerciale în domeniul
comerţului şi prestarea serviciilor sociale. Totodată, printre foştii conducători de diferit nivel,
care constituie 1/3 dintre condamnaţii pentru furturi organizate, domină bărbaţii. Mult mai mare
este procentul bărbaţiilor condamnaţi pentru mituire (70%).

8
Ibidem pag. 76
10
După datele cercetărilor criminologice doi din trei condamnaţi pentru infracţiuni economice au
studii medii sau superioare. Fiecare a cincia delapidare comisă prin depăşirea atribuţiilor de
serviciu este săvîrşită în grup. În ultimul timp se observă tendinţa de creştere a criminalităţii
economice organizate, ceea ce reprezintă un nou nivel calitativ al criminalităţii profesionale de
grup. Grupările criminale organizate din domeniul economic se caracterizează printr-un nivel
înalt de asociere a infractorilor în limitele regiunii, ţării, prin ierarhizare strictă, delimitarea a
liderilor, care nu participă la comiterea infracţiunilor concrete, ci îndeplinesc funcţii
organizatorice, de dirijare, idiologice şi corupţiale. Ei atrag în criminalitatea economică
funcţionari de stat, inclusiv colaboratori ai organelor de ocrotire a normelor de drept, pentru a-şi
masca activitatea criminală şi a lichida concurenţii afacerii.
Drept motive de practicare a criminalităţii infracţionale în domeniul economiei constituie
aviditatea, lăcomia de bogăţii imense, tendinţa de a poseda obiecte de prestigiu neaccesibile
oamenilor simpli, ocuparea funcţiilor înalte în structurile puterii şi alte structuri. În cadrul
grupurilor criminale organizate o parte a mijloacelor obţinute pe cale ilegală sînt repartizate
pentru mituirea persoanelor ,,necesare”9.

9
Ibidem pag.77
11
Capitolul II. Metodologia de cercetare criminologică a
infracţiunilor economice, tipurile de infracţiuni economice.
Clasificarea infracţiunilor economice şi cauzele apariţiei
infracţiunilor date.

2.1Metodologia cercetarii criminologice a infractiunilor economice

Deşi are o istorie scurtă acest tip de criminalitate constituie unul dintre cele mai mari perioade ce
ameninţă securitatea naţională şi cauzează societăţii prejudicii morale şi materiale enorme.
După cel de al doilea război mondial specialiştii în domeniul dirijării au înţeles că dirijarea nu
este un atribut doar din sfera producţiei, ci este specific oricărei activităţi sociale, ea creează de
sine stătător şi lărgeşte permanent baza de îmbogăţire a societăţii. Baza dată o constituie
informatica, utlizarea proprietăţii intelectuale ca obiect al managementului. Aceasta necesită
controlarea producţiei şi, în special, a evidenţei contabile. Ultima este orientată victimologic, în
prezent asupra organizării controlului asupra salariului ca tip tradiţional de cheltuieli de
producţie. În anii’20 ai sec. XX acest control era fundamental, deoarece greutatea specifica
acestor cheltuieli constituia 80% din cheltuielile de producţie, pe cînd azi nu e mai mare de 8-
12%10. Cheltuielile principale sunt însă pentru procesele informaţionale care controlează starea
producţiei şi căile de sporire a productivităţii muncii. Totuşi, acestea deocamdată nu au devenit
obiect important al evidenţei contabile şi de aceea sunt în afara controlului. Acesta este unul
dintre factorii esenţiali care au condiţionat apariţia criminalităţii economice. Ea constituie, în
esenţă, criminalitatea dirijării, care parazitează pe baza neajunsurilor tuturor verigilor de dirijare
pe verticală.
Proporţiile şi ritmul creşterii criminalităţii în republica noastră, care a parcurs abia prima etapă a
transformărilor reorganizaţionale şi încă nu şi-a reglat raporturile economice, se caracterizează
atît prin crearea formelor criminale ale businessului, cît şi prin criminalitatea mecanismului
economic în genere. Infracţiunile economice include astăzi un spectru larg de acţiuni diverse
după indici juridico-penali, combaterea cărora necesită o abordare corespunzătoare din partea

10 Ibidem pag.70

12
statului, asigurare materială şi perfecţionarea legislaţiei în vigoare, în conformitate cu cerinţele
actuale. Deficienţele date provoacă discordanţa între interesele statului şi ale subiecţilor
economici. Aceasta îi impune să-şi tăinuiască veniturile, să nu plătească impozitele, să realizeze
anumite operaţii în sectorul tenebru. Statul, în scopul susţinerii ordinii de drept declarate, este
obligat să treacă la metodele administrative de dirijare a economiei, să ia măsuri fiscale severe,
să amplifice urmărirea penală asupra activităţii economice tenebre. Totodată, prin asemenea
metode nu poate fi stopată sau prevenită creşterea criminalităţii economice, inclusive a formelor
ei organizate care se modifică permanent. Pentru a înţelege logica acestor schimbări, trebuie
determinat obiectul criminalităţii economice şi legităţile de dezvoltare a ei.
Dacă la începutul sec.XX un factor important al producţiei era dreptul de proprietate asupra
mijloacelor de producţie şi, respectiv, criminalitatea economică însemna atentarea asupra
acestora, apoi pe la mijlocul sec. XX se atenta asupra ordinii de dirijare a economiei, care
provoacă dezechilibrul ei şi deformează structura producţiei.
În fosta URSS criminalitatea economică a obţinut un caracter masiv înanii’70-’80-în perioada
stagnării, deşi puterea oficială nega categoric acest fapt. Ea era legată în primul rînd de starea
critică a economiei, de spiritul negospodăresc, de lipsa controlului asupra raportului dintre
muncă şi consum. Încălcările grave în repartizarea muncii au provocat un proces de redistribuire
a bogăţiilor naţionale, care s-au transformat ulterior în unul criminal organizat. Aşa numiţii

,,ţehoviki,, şi-au învestit banii în producţia ilegală şi luptau între ei pentru pieţe de desfacere. În
perioada stagnării în URSS s-au format nu doar clanuri criminale, ci baza ,,puterii a cincea,,.
După dezintergrarea URSS în 1991 a decăzut controlul administrativ, iar diverse forme de
control economic (financiar,valutar, impozitar, vamal) au început să apară în republica noastră
doar în anul 1995. Cercetări criminologice esenţiale ale criminalităţii economice au realizat un
şir de savanţi din străinătate printre care Newmen (1958), Mannheim (1965), Edelhertz(1970),
Klinard (1979), Kaizer (1980), Tideman (1984), Şnaider (1987) ş.a.
Fondatorul teoriei criminalităţii economice, crinimologul american E.Satherlend, în anul 1939 a
introdus noţiunea de criminalitate a ,,gulerelor albe,, care includea activitatea ilegală a
corporaţiilor, şi în primul rind, a managerilor lor. În literatura criminologică autohtonă problema
criminalităţii economice a fost abordată abia la începutul anilor ’70. Atunci au început să fie
utilizaţi asemenea

13
termeni ca ,,criminalitate în sfera economică,, ,,infracţiuni economice,, ,,sabotaj economic,,
,,spirit negoospodăresc,, ,,risipă,, ,, corupţie,, spălarea banilor,, etc.

Noţiunile de ,,infracţiuni economice,, şi ,, infracţiuni în domeniul economiei,, sînt tratate deseori


identic. O.M.Iakovlev menţionează că ,,infracţiunile economice,,
(delapidări, furturi, mituire etc.) sînt infracţiuni acaparatoare şi, totodată, sînt infracţiuni în
domeniul economiei.

Criminalitatea economică e determinată de el drept totalitatea atentatelor cu scop acaparator


asupra proprietăţii, sau ordinii de dirijare a
economiei naţionale, comise de persoanele ce ocupă anumite poziţii sociale în structura
economiei şi au anumite atribuţii, împuterniciri legate de acestea. Noţiunea de criminalitate
economică este nu doar din domeniul juridico-penal, ci şi desigur şi criminologică. Temei de
grupare a acestor infracţiuni constituie legătura lor cu particularităţi concrete ale mecanismului
economic. V.M.Esipov defineşte această criminalitate drept acţiuni orientate spre obţinerea unor
avantaje economice prin metode ilegale, săvîrşite de către subiecţii activităţii economice.
Eforturile de bază ale cercetătorilor ce au studiat acest fenomen au fost
orientate spre determinarea subiectului şi obiectului atentatelor economice. E.Satherlend a atras
atenţie persoanelor ce ocupă o poziţie socială înaltă şi comit infracţiuni în procesul activităţii
profesionale. Totodată, pentru majoritatea
definiţiilor modern ale criminalităţii economice e specific faptul că nu vizează subiectul
infracţiunii. Aceasta se explică prin faptul că în anii ’70 ai sec. XX s-a lărgit considerabil şirul de
acţiuni care constituie infracţiuni economice. E de menţionat că infracţiunile economice nu pot fi
identificate cu ,,economia tenebră,, care în ultimul timp e tot mai cercetată. Mult mai completă e
definiţia datăde E.Feigş: economia tenebră include activitatea economică care, din anumite
motive, nu e trecută în evidenţa statistic oficială.

Reieşind din aceasta el distinge 2 componente de bază ale economiei tenebre:

1) Activitatea economică legală, netăinuită, care nu este impozitată şi, din


anumite motive, nu este inclusă în statistica oficială (,,economia neformală,,);

2) Activitatea economică ilegală conştient tăinuită.

14
Legislaţia ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată determină drept infracţiuni economice grave
diverse încălcări ale regulilor concurenţei libere.
Acest tip de încălcări reflectă trăsăturile caracteristice de bază ale obiectului criminalităţii
economice. E cunoscut faptul că concurenţa costituie un factor de
autoreglare şi autodirijare al subiectelor economiei de piaţă. Ea subordonează
interesele personale celor sociale, impune producătorii de mărfuri să reducă cheltuielile de
producţie şi să sporească calitatea produselor şi serviciilor. Astfel, cocurenţa este factorul
fundamental al sistemului de dirijare a economiei de piaţă.

Din aceste considerente atentarea asupra concurenţei libere este examinată drept infracţiune
gravă care provoacă degradarea bazei de dirijare a economiei.

2.2Tipurile de infracţiuni economice

În Republica Moldova sînt răspîndite următoarele tipuri de infracţiuni economice:


1. încălcarea regulilor de creditare,
2. practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător;
3. abuzurile în domeniul privatizării;
4. cauzarea pagubelor statului prin operaţii comerciale ilegale, care au fost săvîrşite prin
intermediul firmelor fictive;
5. escrocherii financiare;
6. infracţiuni în domeniul economiei externe;
7. contrabanda şi antrenarea în activitatea infracţională a funcţionarilor de stat;
8. spălarea banilor;
9. producerea băuturilor alcoolice falsificate ;
10. infracţiuni în domeniul exploatării fondurilor de locuinţe.
Criminologii din străinătate menţionează în special prejudiciul moral pricinuit de criminalitatea
economică, deoarece distruge sistemul existent al valorilor sociale,
încrederea în dreptatea şi echitatea institutelor statale ale structurilor de antreprenoriat.
Reişind din cele expuse mai sus putem constata că criminalitatea economică are următoarele
caracteristici:

15
 cuprinde diverse abuzuri ale subiecţilor gestiunii economice care atentează asupra
procesului de dirijare a economie;
 e realizată în procesul activităţii profesionale a subiecţilor gestiunii economice;
 cauzează prejudicii materiale, fizice şi morale considerabile societăşii şi anumitor
cetăţeni;
 e constituită din multiple episoade ale infracţiunilor;
 e savîrşită atît de persoane fizice, cît şi juridice;
 crează dificultăţi de identificare atît a criminalului, cît şi a victimelor infracţiunilor
economice.
E de menţionat faptul că criminalitatea economică se caracterizează prin latent înaltă. Adeseori
ea e comparată cu un iceberg, nouă zecimi din masa căruia se află sub apă. Referitor la latent
infracţiunilor cercetătorii au făcut anumite concluzii, printer care:
a) Criminalitatea economică are, de regulă, latenţă naturală (statistica oficială nu reflectă
răspîndirea criminalităţii economice, ci activismul luptei impotriva acesteia);
b) Infracţiunile economice, în comparative cu alte infracţiuni, au un nivel mai înalt de
latenţă, dificultăţile obiective de demonstrare a comiterii infracţiunilor de acest tip
constau în faptul că, în caz de pornire a cauzei penale, emiterea sentinţei e complicată de
un şir de factori.
Astfel din cele expuse mai sus putem defini ,,infracţiunea economică” sub aspectul criminologiei
care:
1. este proprie oricărui stat şi este rezultatul activităţii criminale intelectuale a persoanei în
scopul atragerii ilegale a unei părţi din resursele economice. În ţările cu relaţii de piaţă
nedezvoltate este favorizată de baza legislativă necorespunzătoare relaţiilor economice;
2. apare în domeniul dirijării proprietăţii publice sau private şi e legată de depăşirea
atributelor de serviciu în scopuri acaparatoare;
3. frînează dezvoltarea relaţiilor de piaţă, a concurenţei libere şi, în final, subminează bazele
securităşii economice a statului;
4. stimulează capitalul ,,tenebru”, corupţia şi criminalitatea organizată;
5. provoacă instabilitatea socială, neîncrederea cetăţenilor cinstiţi în capacitatea statului de a
le apăra interesele.

16
2.3Clasificarea infracţiunilor economice

Problemele criminalităşii economice au fost abordate la consiliile ONU privind prevederea


criminalităţii şi tratarea delicvenţilor. În una din rezoluţiunile sale Consiliul al şaptelea al ONU a
definit infracţiunile economice drept deosebit de periculoase şi a determinat necesitatea de
intensificare a luptei acesteia. Schema simplificată a infracţiunilor economice a fost prezentată
prin următoarea componenţă: infracţiuni monopoliste, escrocherii (mituire, abuz de încredere,
înşelarea cumpărătorilor); escrocherii cifrice; crearea organizaţiilor fictive; falsificarea actelor de
contabilitate, încălcarea cerinţelor ergonomice11 şi standardelor, erorile intenţionate în descrierea
mărfurilor, concurenţa neloială; contravenţii financiare, eschivarea de la plata impozitelor,
contravenţii vamale, bursiere si bancare, încălcări ce cauzeză daune mediului înconjurător;
,,spălarea” banilor şi a proprietăţilor obţinute pe cale ilegală.
În publicaţiile criminologilor occidentali infracţiunile economice sunt clasificate ori în baza
legislativă, ori după obiectul atentatului. Uneori gruparea este prezentată ca o listă de delicte
economice.
Unele clasificări sunt elaborate după criterii concrete, cum ar fi clasificarea profesorului german
I.Kaizer. În primul grup el reuneşte infracţiunile împotriva sistemului de schimb bancar şi
acţiunor, sistemului de credite, de asigurare şi concurenţă liberă, inclusiv abuzul de încredere şi
bancrotizare fictivă, încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor de marcare. În al doilea grup
este eschivarea de la plata impozitelor, infracşiunile vamale, escrocheriile cu subvenţii, extorcări
şi mituire. În al treilea grup el include încălcarea legislaţiei privind securitatea muncii,
infracţiunile împotriva consumatorilor şi a mediului înconjurător.
Un alt savant german M.Şnaider delimitează 3 sectoare economice care constituie obiect al
atentatelor infracţionale economice:
1. infracţiuni ce atentează asupra sectorului bancar şi creditar;
2. infracţiuni ce atentează asupra sectorului de construcţii şi patrimoniului imobiliar;
3. infracţiuni ce atentează asupra sectorului transport şi turism.
În viziunea unor autori12este relevantă şi o altă clasificare a infracţiunilor economice:

11dex- ergonómic, -ă adj. Care asigură un confort sporit în utilizare

12 M.Bîrgău, ,,Criminologie” partea II-a, pag. 71

17
 infracţiuni legate de abuzul de fonduri investiţionale şi de prejudicierea partenerilor,
acţionarilor, investitorilor (operaţii ilegale cu actele de contabilitate, cu acţiunile şi
investiţiile);
 infracţiuni legate de abuzul de capitalul depozitar şi care cauzează prejudicii creditoriilor
sau garanţiilor (bancrotizarea fictivă, escrocherii în domeniul asigurării, manipulaţiile cu
subvenţiile);
 infracţiuni legate de încălcarea regulilor de concurenţă liberă (spionajul industrial,
majorarea sau scăderea artificială a preţurilor, tranzacţia ilegală privind fixarea preţutilor,
reclama fictivă);
 infracţiuni ce lezează drepturile consumatorului (procedura mărfurilor necalitative,
escrocherii ce precinuiesc daune consumatorilor);
 infracţiuni împotriva mediului înconjurător (poluarea bazinelor de apă şi a atmosferei,
încălcarea regulilor de construcţie, etc.);
 infracţiuni ce atenteză împotriva sistemului financiar (escrocheriile cu resursele
financiare, eschivarea de la plata impozitelor, încălcarea regulilor comerţului etc.);
 infracţiuni legate de abuzurile în domeniul asigurărilor sociale şi pensionare;
 infracţiuni legate de încălcarea intenţionată a regulilor tehnicii de securitate, care
precinuieşte pagube materiale şi fizice colaboratorilor;
 mituirea comercială;
 infracţiuni computaţionale.
După părerea criminologului O.Litvac, în funţie de subiecţii şi metodele de comitere,
infracţiunile economice trebuie divizate în 3 grupuri:
1. sustragerea patrimoniului, indiferent de forma de proprietate, prin însuşire, irosire,
depăşirea atribuţiilor de serviciu, precum şi furtul prin utilizarea accesului legal la
obiectul infracţiunii;
2. infracţiuni acaparatoare comise cu depăşirea atribuţiilor de serviciu fără a lăsa urme ale
infracţiunii (eschivarea de la plata impozitelor, escrocherii cu resursele financiare, etc.);
3. infracţiuni acaparatoare în domeniul comerţului, serviciilor şi altor forme de business
particular fără depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fără semne evidente de delapidare
(falsificarea banilor,contrabanda, etc.).
Din punct de vedere juridico-penal infracţiunile economice sunt grupate în:
18
I. Infracţiuni economice cu caracter general
 Practicarea ilegală a acţiunii de întreprinzător;
 Pseodoactivitatea de întreprinzător;
II. Infracţiuni economice în domeniul finanţelor:
 Fabricarea sau punerea în circulatie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de
valoare false;
 Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată
false;
 Încălcarea regulilor de dobîndirea creditului prin înşelăciune si creditare;

 Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe


garantate de stat;

 Contrabanda;

 Spălarea banilor;

 Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare ;

 Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;

 Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale;


 Insolvabilitatea intenţionată;
 Insolvabilitatea fictivă;
III. Infracţiuni economice în domeniul comerţului:
 Imitarea concurenţei libere;
 Constrîngerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei;
 Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizilor, fără
marcarea lor cu timbra de control sau cu timbre de accizi;
 Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standartelor;
 Înşelarea clienţilor;
 Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea
populaţiei;
IV. Infracţiuni economice în domeniul construcţiilor:
 Executarea necalitativă a construcţiilor;
19
 Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii şi modificare a locuinţelor dintr-un
bloc de locuit.
Toate aceste clasificări expuse înlesnesc sistematizarea şi analiza amănunţită a infracţiunilor
economice.

2.4Determinatele criminalităţii economice

Analizînd acest fenomen trebuie să se ţină cont nu numai de factorii de scurtă durată (temporari,
trecători), ci şi de durată medie şi lungă, care determină tendinţele de dezvoltare a criminalităţii
economice.
Factorii de scurtă durată acţionează de regulă în perioada proceselor de tranziţie din societate
care durează de la cîteva luni pînă la cîţiva ani. Factorii de lungă durată de existenţă a
criminalităţii economice îşi au rădăcinile în contradicţiile de dezvoltare a societăţii, în
schimbarea formelor de proprietate, în problemele de integrare a ţării pe piaţa mondială, în
tradiţiile vieţii economice, în gradul de asigurare juridică şi informaţională a activităţii
antreprenoriale etc.
Criminalitatea economică este influenşată nu numai de relaţiile economice ci şi de alte tipuri de
relaţii sociale- politice, juridice, culturale, psihologice. Contradicţiile dintre diverse ramuri ale
puterii de stat nu doar suprimă posibilitatea realizării unei politici de stat unice de reformare a
economiei, dar crează un anumit vacuum de putere, dispersează spaţiul politico-economic pe
părţi separate, de care caută să profite grupările oligarhice contrar intereselor generale de stat. Un
alt fenomen de relaţii din republica noastră este psihologia de respingere a economiei de piaţă a
populaţiei, apercepţia succesului personal al unor persoane aparte, tendinţa de a explica acesta
doar printr-un suport criminal al afacerii.
Reişind din cele expuse mai sus putem delimita determinatele fundamentale ale criminalităţii
economice, ţinîînd cont de factorii de scurtă durată, de durată medie şi lungă.
Factorii de lungă durată:
 imperfecţiunea mecanismului economic de utilizare a diverselor forme de proprietate,
expulzarea proprietăţii private din cadrul sistemului oficial de gestiune economică;

20
 lipsa relaţiilor de piaţă civilizate, a concurenţei cinstite, prezenţa unor multiple
disproporţii (ale preţurilor, ramurale etc.);
 vacuumul informaţional referitor la multiple procese social-economice, decizii de dirijare
şi la controlul asupra îndeplinirii acestora;
 lipsa unor tradiţii democratice în mediul populaţiei (atît economice, cît şi politice),
cultură juridică slabă, ceea ce conduce la nerealizarea obligaţiilor faţă de stat, inclusiv
neachitarea impozitelor;
 contradicţiile dintre sistemul administrativ de comandă la care Republica Moldova a
renunţat şi economia de piaţă, în care încă nu s-a încadrat.
Factorii de durată medie:
 monopolizarea excesivă a economiei, prezenţa unui complex militar-industrial puternic
dar contradictoriu economiei de piaţă;

 specializarea producţiei şi exportului pe materie primă, ceea ce provoacă regresul şi


orientarea economiei împotriva pieţii, realizarea de către republică a politicii de
dumping13pe piaţa mondială;
 implicarea administrativă excisivă a economiei, limitarea activităţii de afaceri şi a
orientării spre eficienţa producţiei, cheltuielilor mare pentru întreţinerea aparatului de
conducere, oferirea înlesnirilor pentru persoane fizice şi juridice;
 nivelul înalt al corupţiei în sistemul organelor puterii şi dirijării de stat ,,tenebrizarea”
economiei.
Factorii de scurtă durată:
 lipsa unităţii moral-psihologice a societăţii, a cordonării acţiunilor conform direcţiilor
principale de reformare a sistemului politic şi economic;
 presiunea impozitară exagerată asupra subiecţilor economici care îi constrînge se treacă
în sectorul tenebru;
 rămănerea în urmă a asigurării juridice a contracarării criminalităţii economice de ritmul
creşterii acesteia şi necesitatea de a intensifica lupta cu ea;

13 Dex-Dumpingul (din limba engleză: to dump) descrie vânzarea unor produse sub prețul de producție, de multe ori cu scopul de a elimina alți concurenți de pe piață.
Actualmente, termenul de dumping este folosit mai des în contextul comerțului internațional, și semnifică exportul unor anumite mărfuri într-o anumită țară la
un preț sub prețul pieței din țara respectivă (și de multe ori sub costul de producție al producătorilor din acea țară).Dumpingul este o formă de concurență neloială, și
este ilegal în multe economii de piață.

21
 nedezvoltarea infrastructurii pieţii din cadrul economiei moldoveneşti, incapacitatea ei de
a asigura rotaţia normală a investiţiilor, capitalurilor, mărfurilor, forţei de muncă,
ineficienţa controlului de stat în acest domeniu;
 capacitatea scătută de plată a majorităţii cetăţenilor, pauperizarea 14 maselor largi ale populaţiei,
ceea ce îi plasează mai jos de limita sărăciei;
 lipsa protecţiei juridice a majorităţii subiecţilor economici împotriva abuzurilor,
constrîngerilor şi extorcărilor funcţionarilor aparatului de stat de la orice nivel.
Procesul de criminalizare a economiei a fost favorizat şi de imperfecţiunea legii cu privire la
antreprenoriat, în baza căruia au fost înregistrate iniţial mai multe firme utilizate pentru
legalizarea veniturilor ilegale şi valoarea diverselor acţiuni ilicite în domeniul economiei. De
producerea mărfurilor se ocupau de fapt un număr mic de structuri antreprenoriale, majoritatea
acoperind activitatea grupurilor criminale organizate.
Prin intermediul legislaţiei imperfecte a fost dezvoltată inflaţia. Aceasta a permis subiecţilor
întreprinzători să primească credite mari cu procente simbolice din contul resurselor diverselor
bănci. Folosind aceste credite şi beneficiind de informaţia corespunzătoare, înainte de fiecare
mărire a preţurilor, ei cumpărau mărfurile produse în sectorul economiei de stat pe un preţ de
nimic. Apoi acestea erau realizate cu preţuri mai mari de cîteva ori decît preţul iniţial. Din contul
acestor vînzări se acumula capital tenebru, care era convertit şi transportat peste hotare.
Începînd din 1996, conform statisticii, s-a observat o tendinţă de diminuare a nivelului
criminalităţii economice. Totodată, analiza criminologică a factorilor care influenţează
criminalitatea economică şi starea luptei cu aceasta, precum şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice
demonstrează că nivelul criminalităţii înregistrate nu corespunde situaţiei criminogene reale din
societate. Conform concluziilor aprecierii experţilor, în ţările CSI rămîn înafara evidenţei peste
40% din infracţiunile general-penale şi aproximativ 95% din infracţiunile economice şi de
serviciu.15
Un factor determinant important al criminalităţii economice este şomajul care a atins cote majore
în ultimii ani.
Analiza datelor statistice şi a altor materiale ale organelor de ocrotire a normelor de drept şi de
control dovedesc că o creştere intensă a criminalităţii economice are loc la nivelul privatizării

14
DEX PAUPERIZÁ, pauperizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A reduce la stare de sărăcie extremă, la mizerie.
15
Operă citată pag 80
22
patrimoniului de stat, sistemul bancar şi financiar-creditar, activităţii economice externe,
complexului energetic şi de combustibil şi a domeniului transportului. În particular în domeniul
transporturilor a obţinut caracter de masă sustraferea încărcăturilor, abuzurile, corupţia, ceea ce
se referă şi la alte ramuri ale economiei.
Un factor stimulator al criminalităţii economice este nedeterminarea privind politica stabilirii
preţurilor. Existenţa concomitentă a diferitor preţuri pentru unu şu acelaşi produs creează
premise pentru a le utiliza în scopul obţinerii unor profituri ilegale. În aceste condiţii se lărgeşte
domeniul corupţiei, relaţiile normale contractuale sînt înlocuite de operaţiile de barter pentru
satisfacerea necesităţilor unui cerc îngust de funcţionari, precum şi pentru speculaţiile de
proporţii.
O orientare strategică pentru republica noastră ar fi formarea unei economii mixte în baza
diferitor forme de proprietate care concurează intre ele. Sînt foarte frecvente cazuri de scădere a
valorii de cost a obiectelor, de sporire a datoriilor de credit, falsificarea actelor de audit. Drept
urmare, o mare parte a mijloacelor provenite în urma privatizării nu ajung în bugetul statului,
averea fiind însuşită de conducătorii întreprinderilor privatizate activitatea cărora practic nu este
controlată.

23
Capitolul III. Prevenirea infracţiunilor economice

3.1Prevenirea infracţiunilor din domeniul economiei

Dezvoltarea economică a republicii noastre a înregistrat o usoară creştere în ultimii ani. A crescut
volumul lucrărilor în construcţii şi traficul de mărfuri pe cale ferată, sporit producţia în sectorul
agrar. Schimbări pozitive au avut loc şi în cadrul structurii economiei. Dezvoltarea economiei
constituie un factor primordial în profilaxia social-generală a infracţiunilor economice care are
funcţia de lichidare sau neutralizare a fenomenelor negative ce le determină.
Problema prevenirii infracţiunilor economice a fost frecvent abordată în literatura criminologică
autohtonă. În particular a fost menţionat faptul că eficacitatea contracarării criminalităţii
economice e legată în primul rînd de perfecţionarea legislaţiei impozitare, care trebuie să aibă
funcţie stimulatorie şi să nu înăbuşe producătorul. Acesta va lichida substractul criminalităţii
economice- economia tenebră. Această funcţie trebuie executată de puterea legislativă şi
executivă pentru a evita impulsurile generatoare ale tensiunii sociale. În afară de această
activitate de creare a dreptului (legiuitorului) trebuie implementată expertiza criminologică a
proiectelor de lege. Atît timp cît aceasta va lipsi, legile adoptate vor fi în detrimentul cetăţenilor
şi subiecţilor afacerilor personale.
Nu mai puţin importantă pentru prevenirea infracţiunilor economice este optimizarea activităţilor
tuturor organelor de ocrotire a normelor de drept, a organizaţiilor sociale implicate în această
activitate.
Majoritatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că trebuie delimitate trei direcţii ale activităţilor
de prevenire:
1) relevarea şi lichidarea (neutralizarea) factorilor criminogeni, care condiţionează real
aceste infracţiuni (prevenirea generală);
2) depistarea şi suprimarea infracţiunilor în curs de pregătire (prevenirea specială);
3) determinarea persoanelor capabile de comiterea infracţiunilor şi luarea măsurilor
educaţionale faţă de ele.

24
În legătură cu faptul că procesul de luptă cu criminalitatea economică este complicat, trebuie
antrenat potenţialul ştiinţific al statului în scopul elaborării unor propuneri concrete privind
perfecţionarea activităţii tuturor subiecţilor profilaxiei infracţiunilor şi coordonarea acţiunilor lor
interdependente16 . Elaborarea măsurilor organizaţional-practice e rezonabil să fie trecute în
competenţa subdiviziunilor responsabile de prevenirea infracţiunilor din domeniul economiei.
În sistemul de drept aceste subdiviziuni sunt reprezentate de Centrul pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei şi de Inspectoratul Fiscal. Activitatea acestor servicii, în cazul
unor colaboratori incoruptibili, cinstiţi şi corecţi, trebuie să corespundă standardelor
internaţionale, să fie transparentă la maximum şi explicită atît pentru societate, cît şi pentru
întreprinzători, pentru a îndeplini cu eficienţă următoarele sarcini:
a) să prevină oportun, să descopere şi să cerceteze infracţiunile din domeniul economic
comise la întreprinderi, în organizaţii, structuri comerciale, sistemele bancar şi financiar-
creditar, să obţină recompensarea deplină a pagubelor cauzate, să asigure protecţia
cetăţenilor împotriva atentatelor criminale;
b) să utilizeze activ mijloacele mass-media pentru reflectarea stării criminalităţii economice
din republică şi a direcţiilor de luptă cu aceasta.
Efect profilactic pot avea măsurile de perfectionare a activităţilor organelor de control care să
fie împuternicite cu drepturile organelor de anchetă. Conjugarea controlului aprofundat a
activităţii economice sau logistice cu aplicarea măsurilor operative corespunzătoare a avut efecte
pozitive în multiple ţări.
Infracţiunile de rezonanţă descoperite în ultimul timp în sfera economică externă demonstrează
necesitatea creării unui mecanism principal nou de control valutar-vamal, care să fie bazat pe
interacţiunea organizaţională a organelor financiare, bancare şi vamale. Drept rezultat a
imperfecţiunii unui atac control, satatul nostru pierde anual mijloace valutare în sumă de
miliarde, care ajung pe conturi bancare străine.
Un factor de stopare a infracţiunilor economice este aplicarea de către organele de administrare
locală a măsurilor cu caracter organizator-gestionaa17 ibidem pag.83
, fiind vorba în primul rînd de
sporirea posibilităţilor sistemului de asigurare tehnico-materială, de determinarea regulilor de

16
Ibidem pag.83
17 ibidem pag.83

25
arendare a încăperilor neînlocuibile; desfăşurarea iarmaroacelor specializate pentru asigurarea
tehnico-materială ale diverselor structuri ale buisinessului.
Un obstacol important pentru infracţionalitatea economică constituie măsurile orientate spre
lichidarea crizei neachitărilor din diverse ramuri ale economiei şi a utilizării iraţionale a
mijloacelor bugetare, în particular:
 executarea controaleleor complexe de către ministerele şi departamentele
corespunzătoare, privind legalitatea realizării operaţiilor comercial-valutare de către
subiecţii antreprenoriali care activează pe lîngă întreprinderile de stat, relevarea faptelor
de obţinere a profitului prin extragerea din circulaţiei a diferenţei dintre preţurile de cost
şi preţutile de detaliu ale mărfurilor şi serviciilor.
 achitarea datoriilor de plată a salariilor cu implementarea mecanismului şi răspundere
materială a întreprinderilor datornice faţă de proprii angajaţi;
 asigurarea unui control strict asupra procesului de transfer a mijloacelor bugetare cu scop
de asigurare statală, pînă la momentul primirii lor de destinatar, precum şi asupra
procesului de strîngere a datoriilor la plata salariilor.
La etapa actuală sarcina primordială de luptă cu criminalitatea economică constituie iesirea din
criza geberală care a început încă în anii ’90 ai secolului XX, iar sarcina strategică este trecerea
spre economia de piaţă orientată spre societate, demonopolizarea ei crearea condiţiilor de
concurenţă loială18.

18 opera citată pag.84

26
Concluzii:
Fenomenul infracţiunilor economice este unul dintre cele mai actuale exemple ale activităţii
infracţionale în societatea contemporană. Vizînd securitatea economică a statului, transparanţa şi
legalitatea în domeniul activităţii de întreprinzător, infracţiunile economice prezintă în prezent un
pericol evident pentru întreaga ordine de drept. În plus, similar pentru alte state în curs de
dezvoltare, în cazul Republicii Moldova, infracţiunile economice prezintă unul dintre factorii
care tergiversează evoluţia economică a statului în ansamblu, dar şi relaţiile economice din
domeniul privat, în particular. Respectivele infracţiuni sunt condiţionate de scopul eludării
controlului statal al activităţii economice, obţinerii profiturilor rapide, realizării de beneficii
inclusiv nepatrimoniale prin acţiuni ori inacţiuni care încalcă normele imperative ce
reglementează activitatea de antreprenoriat, fiscalitatea, circulaţia monetară, importul şi exportul
de mărfuri şi alte activităţi din sectorul financiar-bancar sau nebancar al economiei naţionale. Pe
lîngă faptul că este un fenomen de mare amploare deosebit de extins în sfera activităţilor
economice, fenomenul ifracţiunilor economice este şi unul foarte profund, zdrucinînd temelia
economică a statului şi ambianţa circuitului comercial. Iată de ce activitatea de cercetare
criminologică a infracţiunilor economice, precum şi elaborarea programelor de prevenire,
combatere a acestora prezintă o importanţă practică atît de mare, din perspectiva ajustării
nemijlocite a legislaţiei penale din materie şi elaborării programelor de lungă şi de scurtă durată
a activităţii organelor de ocrotire a normelor de drept în sensul respectiv. Astfel cercetarea
criminologică a fenomenului infracţiunilor economice va continua să prezinte un interes deosebit
pentru doctrina dreptului în genere, dar şi pentru practica activităţii organelor de urmărire penală
şi instanţelor de judecată în materia cercetării şi combaterii acestor infracţiuni.

27
Bibliografii:
 Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002

 Mihail Bîrgău- ,,Criminologie”-partea specială, Chişinău 2005


 Valeriu Bujor şi Octavian Pop- ,,Criminalitatea Economico-financiară, domeniu de
cercetare al criminologiei moderne”, Editura MIRTON, Timişoara 2002
 S.Brînză, V.Stati ,,drept penal” partea specială, vol.II
 MAI, ,,Ciminalitatea generală, problema şi perspectiva de combatere şi prevenire”,
Chişinău 2005
 Costica Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi si Ioan Molnar,Drept penal al
afacerilor,Bucuresti- Rosetti, 2002,

 Tudor Amza, Criminologie, Tratat de teorie si politica criminological, Bucuresti-Lumina,


2002
 V. Bujor, O.Pop- ,,Criminalitatea economico-financiară, domeniu de cercetare al
criminologiei moderne”,Timişoara 2002, Editura Mirton
 M.Bîrgău- ,,Criminologie”, Partea specială, Chişinău 2005
 КРИМИНОЛОГИЯ УЧЕБНИК ДЛЯ ВУЗОВ, В.Д. МАЛКОВА,Москва
ЮСТИЦИНФОРМ 2006
 http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/SaveShow.asp
 http://ru.scribd.com/doc/45282041/referat-metodologia-cercet
 www.dex.ro

28
29