Sunteți pe pagina 1din 9

PRONUMELE

Pronumele este partea de vorbire care indică obiecte, însuşiri, cantităţi, fără a le denumi. În propoziţie
pronumele substituie un nume.
Pronumele este o parte de flexibilă care se declină. Cele mai multe dintre ele au forme pentru a exprima
categoriile de gen, număr, persoană şi caz.
Există următoarele feluri de pronume:

 personale  posesive  relative


 reflexive  demonstrative  nehotărâte
 de întărire  interogative  negative

§ Pronumele personal

Pronumele personale sunt de două feluri: a) p r o n u m e l e p e r s o n a l e p r o p r i u - z i s e şi b) p r o n u m e l e


de politeţe.

a) Pronumele personal propriu-zis

P r o n u m e l e p e r s o n a l p r o p r i u - z i s are următoarele forme:

Cazul Singular Plural


I II III I II III
N. eu tu el ea noi voi ei ele
G. – – lui ei – – lor lor
D. acc. mie ţie lui ei nouă vouă lor lor
neacc. îmi, mi îţi, ţi îi, i îi, i ne, ni vă, vi le, li le, li
A. acc. mine tine el ea noi voi ei ele
neacc. mă te îl, l o ne vă îi, i le
V. – tu! – – – voi! – –

1. La cazul genitiv pronumele personal nu are forme proprii decât pentru pers. 3. sg. şi pl. Cu valoare de
genitiv se folosesc:
 pronumele posesive: meu, tău, său, nostru, vostru etc.
 formele neaccentuate de dativ ale pronumelui personal (dativul posesiv): îmi, îţi, îi, ne, vă, le. De
exemplu: Îmi ajut părinţii. (= Îmi ajut părinţii mei).
2. În anumite contexte, formele de genitiv pers. 3. (lui, ei, lor) pot fi precedate de articolul genitival al, a,
ai, ale: Este un frate al lui.
3. La cazurile dativ şi acuzativ pronumele personal are două serii de forme: forme accentuate şi forme
neaccentuate.
4. Pentru pers. 3 există pronume sinonime cu formele pronumelui personal propriu-zis: dânsul, însul.
Formele pronumelui personal dânsul:

Cazul Masculin Feminin


Singular Plural Singular Plural
N.A. dânsul dânşii dânsa dânsele
G.D. dânsului dânşilor dânsei dânselor

Formele pronumelui personal însul:

Masculin Feminin

1
Singular Plural Singular Plural
însul înşii însa însele

§ Întrebuinţarea pronumelor personale propriu-zise

1 . F o r m e l e a c c e n t u a t e ale pronumelui personal îndeplinesc aceleaşi funcţii sintactice ca şi


substantivul înlocuit:
Elevul citeşte o carte. = El citeşte o carte.
Cartea elevului este nouă. = Cartea lui este nouă.
Cărţile sunt ale elevului. = Cărţile sunt ale lui.
Profesorul îl laudă pe elev. = Profesorul îl laudă pe el.
2. Formele accentuate ale pronumelui personal în dativ cu funcţie de complement indirect şi cele în acuzativ
cu funcţie de complement direct:
a) se folosesc numai împreună cu formele neaccentuate când în propoziţie este exprimat predicatul:
Mie îmi place teatrul. Pe el îl preocupă muzica.
b) se întrebuinţează fără formele accentuate în următoarele situaţii:
 când în propoziţie nu este exprimat predicatul: – Ţi-am adus un cadou. – Mie? – Da, ţie. – Te caută un
domn. – Pe mine? – Da, pe tine?
 când sunt precedate de o prepoziţie: Datorită lui am reuşit. El mi-a povestit multe lucruri despre tine.
3 . F o r m e l e n e a c c e n t u a t e ale pronumelui personal în dativ şi acuzativ, cel mai adesea, însoţesc un
verb:
Îi spun mâine. Caută-l mai bine!

b) Pronumele de politeţe

1 . P r o n u m e l e d e p o l i t e ţ e au forme numai pentru persoana a II-a şi a III-a singular şi plural:

Singular Plural
Pers. 2 dumneata (N. A.) dumitale (G. D.) dumneavoastră
Pers. 3 dumnealui (m.) dumneaei (f.) dumnealor
dumneasa (N. A.) dumisale (G. D.)

2. Pronumele de politeţe se pot prescurta astfel:

Singular Plural
Pers. 2 d-ta, d-tale dv., dvs., d-voastră
Pers. 3 d-lui, d-ei, d-sa, d-sale d-lor

Observaţii. Pronumele dumneavoastră se poate folosi atât pentru plural, cât şi pentru singular. Cu valoare
de singular, acest pronume exprimă un grad mai înalt de politeţe sau o distanţă mai mare dintre vorbitor şi
partenerul său de discuţie.

§ Pronumele reflexiv

1. P r o n u m e l e r e f l e x i v marchează identitatea subiectului cu obiectul indirect sau direct. Acest pronume


are forme numai pentru cazurile:
 d a t i v (exprimă faptul că acţiunea verbului-predicat se înfăptuieşte în favoarea subiectului): Omul
harnic îşi face iarna car şi vara sanie.
 a c u z a t i v (exprimă faptul că acţiunea verbului-predicat se răsfrânge asupra subiectului însuşi): Adesea
cel care ajută pe altul se ajută pe sine.

2
2. Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a III-a la dativ şi acuzativ nediferenţiate
după genuri şi numere: D: sie, îşi; A: sine, se.
Pentru persoanele I şi a II-a singular şi plural se folosesc formele de dativ şi acuzativ ale pronumelui
personal propriu-zis. Acestea capătă valoare reflexivă când marchează identitatea subiectului cu obiectul direct sau
indirect: îmi cumpăr mie, îţi cumperi ţie, ne cumpărăm nouă, vă cumpăraţi vouă.
3. Formele pronumelui reflexiv şi cele ale pronumelui personal propriu-zis cu valoare reflexivă sunt
următoarele:

Numărul Persoana Dativ Acuzativ


accentuat neaccentuat accentuat neaccentuat
Singular I mie îmi (mi) mine mă
II ţie îţi (ţi) tine te
III sie îşi (şi) sine se
Plural I nouă ne nouă ne
II vouă vă vouă vă
III sie îşi (şi) sine se

Întrebuinţarea pronumelor reflexive

4. Pronumele reflexiv trimite la persoana sau la obiectul denumit de subiectul propoziţiei. Din această cauză
numărul şi persoana pronumelui reflexiv coincide cu numărul şi persoana subiectului şi cu numărul şi persoana
verbului-predicat:
D.: Care om nu-şi doreşte fericire? Om (subiect) = îşi, sie (obiect indirect) = nu doreşte (pers. 3, sg.; cere
un Cind.)

A.: Altora le dă povaţă, dar pe sine nu se învaţă. El (subiect subînţeles) = se, pe sine (obiect direct) = nu
învaţă (pers.3, sg.; cere un Cd.)

§ Pronumele de întărire

1. Pronumele de întărire accentuiază numele obiectului desemnat de substantivul sau de pronumele pe care
îl determină.
Pronumele de întărire are următoarele forme:

Persoana Masculin Femenin


singular plural singular plural
N.A. G.D.
I însumi înşine însămi însemi însene
II însuţi înşivă însăţi înseţi însevă
III însuşi înşişi însăşi înseşi înseşi (însele)

2. În limba contemporană, aceste forme au numai cu valoare adjectivală, fiind folosite:


a) pe lângă un pronume personal sau reflexiv. În acest caz, adjectivul pronominal de întărire stă numai
după acesta:
Eu însumi ptrebuie să fac aceasta. Sfătuieşte-te cu cel mic şi cu cel mare şi pe urmă hotărăşte tu
însuţi. (A. Pann) Este nemulţumit de sine însuşi;
b) pe lângă un substantiv. Adjectivul pronominal de întărire poate sta atât înaintea, cât şi după
substantivul determinat:
Craiul însuşi a ridicat sabia cea mare. (M. Sadoveanu)
Însuşi împăratul a fost la nunta lor.
3. Pronumele de întărire se acordă cu termenul regent în persoană, gen, număr şi caz.
3
§ Pronumele posesiv

1. Pronumele posesiv înlocuieşte numele unui obiect sau numele unor obiecte care se află într-un raport de
posesie unul faţă de altul. El poate fi întrebuinţat:
 cu valoare relativă (când substituie numai numele posesorului);
 cu valoare absolută (când substituie atât numele obiectului posedat, cât şi numele posesorului):
Caietul meu s-a găsit, iar al tău nu se vede nicăieri.
– meu – înlocuieşte numai numele posesorului (= care îmi aparţine mie);
– al tău – înlocuieşte atât numele obiectului posedat, cât şi numele posesorului (= caietul care îţi aparţine
ţie).
2. Pronumele posesiv are următoarele forme:

Posesorul Per- Obiectul posedat


soa- un obiect posedat mai multe obiecte posedate
na masculin feminin masculin feminin
un singur I (al) meu (a) mea (ai) mei (ale) mele
posesor II (al) tău (a) ta (ai) tăi (ale) tale
III (al) său (a) sa (ai) săi (ale) sale
(al) lui (a) lui (ai) lui (ale) lui
(al) ei (a) ei (ai) ei (ale) ei
mai mulţi I (al) nostru (a) noastră (ai) noştri (ale) noastre
posesori II (al) vostru (a) voastră (ai) voştri (ale) voastre
III (al) lor (a) lor (ai) lor (ale) lor

3. La persoana a III-a singular, alături de formele pronumelui posesiv (al său, a sa, ai săi, ale sale), se
folosesc şi formele de genitiv singular ale pronumelui personal propriu-zis (al, a, ai, ale lui; al, a, ai, ale ei).
4. Pentru persoana a III-a plural, în locul pronumelui posesiv, care nu are forme proprii, se întrebuinţează
forma de genitiv plural a pronumelui personal (al, a, ai, ale lor).
5. Fiind folosit cu valoare absolută, pronumele posesiv este totdeauna precedat de articolul posesiv (al, a,
ai, ale).
6. Cu valoare relativă, funcţionând ca determinant al unui substantiv, pronumele posesiv poate apărea fie
fără articolul posesiv (caietul meu), fie însoţit de acest articol (un caiet al meu, acest caiet al meu, caietul cel nou
al meu).

7. La feminin singular pronumele posesiv cu valoare relativă are două forme cazuale:
 una pentru nominativ-acuzativ (mea, ta, sa, noastră, voastră);
 alta pentru genitiv-dativ omonimă cu forma de plural (mele, tale, sale, noastre, voastre):

Singular Plural
N.A. sora mea surorile mele
G.D. surorii mele surorilor mele

§ Pronumele demonstrativ

1. Pronumele demonstrativ indică un obiect arătând apropierea sau depărtarea lui faţă de vorbitor sau în
raport cu timpul prezent (acesta, acela), identificu-l cu el însuşi (acelaşi) sau diferenţiindu-l de alte obiecte
(celălalt).
Formele pronumelui demonstrativ:
a) pronumele demonstrativ de apropiere

4
Cazul Masculin Feminin
singular plural singular plural
N.A. acest / acesta aceşti / aceştia această / aceasta aceste / acestea
G.D. acestui / acestuia acestor / acestora acestei / acesteia acestor / acestora

b) pronumele demonstrativ de depărtare

N.A. acel / acela acei / aceia acea / aceea acele / acelea


G.D. acelui / aceluia acelor / acelora acelei / aceleia acelor / acelora

c) pronumele demonstrativ de identitate

N.A. acelaşi aceiaşi aceeaşi aceleaşi


G.D. aceluiaşi aceloraşi aceleiaşi aceloraşi

d) pronumele demonstrativ de diferenţiere

N.A. celălalt ceilalţi cealaltă celelalte


G.D. celuilalt celorlalţi celeilalte celorlalte

2. Forma pronumelui şi a adjectivului demonstrativ de apropiere şi de depărtare postpus este cea cu -a final:
a) pronumele demonstrativ:
Acesta este fratele meu. Aceasta este casa noastră. Care este locul meu: acesta sau acela?
b) adjectivul pronominal demonstrativ:
muntele acesta, casa aceasta; muntele acela, casa aceea
3. Forma adjectivului demonstrativ de apropiere şi de depărtare antepus este cea fără -a final: acest munte,
această casă; acel munte, acea casă.
4. Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ de identitate au aceeaşi formă. Adjectivul pronominal
de identitate se află totdeauna înaintea substantivului dezterminat:
Ne-am întors pe acelaşi drum. Suntem de aceeaşi vârstă. Am sosit în seara aceleeaşi zile.
5. Demonstrativul de diferenţiere se foloseşte la aceeaşi formă şi ca pronume, şi ca adjectiv pronominal fie
antepus, fie postpus:
Celălalt era mai pregătit; Îi vine rândul şi celuilalt.
celălalt stejar / stejarul celălalt, cealaltă clădire / clădirea cealaltă.

§ Pronumele interogativ

1. Pronumele interogativ substituie, în propoziţii interogative parţiale, cuvântul aşteptat ca răspuns.


Pronumele interogative sunt: cine?, ce?, care?, cât?, al câtelea?
Formele pronumelor interogative:
a) Pronumele interogative cine şi ce îşi schimbă forma numai după cazuri:

N. cine ce
G. al cui, a cui, ai cui, ale cui
D. cui
A. pe cine ce

b) Pronumele interogativ care:

Cazul Masculin Feminin


singular plural singular plural
N.A. care care care care
5
G.D. cărui / căruia căror / cărora cărei / căreia căror / cărora

c) Pronumele interogativ cât:

N.A. cât câţi câtă câte


G.D. – câtor / câtora – câtor / câtora

d) Pronumele interogativ al câtelea este variabil după genuri:

masculin: al câtelea
feminin: a câta

e) Locuţiunea adjectivală interogativă ce fel de…? este invariabilă:


Ce fel de cărţi sunt acestea?

2. Pronumele cine se referă la persoane, uneori la şi la fiinţe sau lucruri: Cine este el? Cine ţi-a spus?
3. Ce se referă la lucruri sau noţiuni abstracte: Ce ai adus? Ce s-a întâmplat?
4. Cu pronumele care se întreabă şi despre fiinţe şi despre lucruri: Pe masă sunt două cărţi. Care (dintre
ele) este cartea ta?
5. Pronumele cât se referă la cantităţi, iar cu ajutorul pronumelui al câtelea se întreabă despre ordinea
obiectelor la numărare: Câţi lipsesc? Al câtelea eşti pe listă?

§ Pronumele relativ

1. Pronumele relativ îndeplineşte un rol dublu: stabileşte raportul sintactic între o propoziţie subordonată şi
regenta ei şi, în acelaşi timp, îndeplineşte funcţia unei părţi de propoziţie în subordonată.
2. Din punctul de vedere al formei, pronumele relative sunt de două feluri:
a) pronume relative simple (sunt omonime cu cele interogative): cine, ce,care, cât;
b) pronumele relativ compus cel ce.
3. Formele pronumelor relative simple sunt omonime cu cele ale pronumelor interogative omonime.
4. Formele pronumelui relativ compus cel ce:

Cazul Masculin Feminin


singular plural singular plural
N.A. cel ce cei ce ceea ce cele ce
G.D. celui ce celor ce celei ce celor ce

5. Pronumele relative se întrebuinţează la diferite forme cazuale (numai cele variabile) sau însoţite de
anumite prepoziţii:

cine este acest om.


ale cui sunt cărţile. ce trebuie să fac.
cui să transmit scrisoarea. despre ce s-a discutat acolo.
Nu ştiu Ştiu
pe cine să întreb. cu ce putem aduce bagajele acasă.
despre cine s-a vorbit.
la cine se gândeşte.

§ Pronumele nehotărât

Pronumele nehotărât indică obiectul fără a transmite vreo informaţie precisă asupra lui.
După structură, pronumele nehotărâte sunt de două feluri: pronume simple şi pronume compuse.

6
Speciile de pronume şi structura lor Pronumele
1. Pronume simple unul, altul, atât, cutare
2. Pronume compuse:
fie- + pronume relativ simplu fiecare, fiecine, fiece
ori- + pronume relativ simplu oricare, oricine, orice, oricât
ori- + -şi- + pronume relativ simplu orişicare, orişicine, orişice
oare- + pronume relativ simplu oarecare
pronume relativ simplu + -va careva, cineva, ceva, câtva
vre- + pronume relativ simplu vreunul, vreuna
alt- + pronume relativ compus altcineva, altceva

În funcţie de capacitatea lor de a-şi schimba forma după gen, număr şi caz se disting următoarele tipuri de
pronume nehotărâte:
1. Pronume nehotărâte variabile. După numărul de forme pe care le pot avea pentru a exprima genul,
numărul şi cazul, acesta, la rândul lor, se împart în:
a) pronume nehotărâte cu 8 forme:

Cazul Masculin Feminin


singular plural singular plural
N.A. un / unul unii o / una unele
G.D. unui(a) unor(a) unei(a) unor(a)

N.A. vreun / vreunul vreunii vreo / vreuna vreunele


G.D. vreunui(a) vreunora(a) vreunei(a) vreunor(a)

N.A. alt / altul alţi(i) altă / alta alte / altele


G.D. altui(a) altor(a) altei(a) altor(a)

b) pronume nehotărâte cu 6 forme:

N.A. atât(a) atâţi(a) atâta atâtea


G.D. – atâtor(a) – atâtor(a)

N.A. câtva câţiva câtăva câteva


G.D. – câtorva – câtorva

N.A. oricât oricâţi oricâtă oricâte


G.D. – oricâtor(a) – oricâtor(a)

c) pronume nehotărâte cu 5 forme:

N.A. cutare
G.D. cutărui(a) cutăror(a) cutărei(a) cutăror(a)

N.A. oricare
G.D. oricărui(a) oricăror(a) oricărei(a) oricăror(a)

N.A. orişicare
G.D. orişicărui(a) orişicăror(a) orişicărei(a) orişicăror(a)

7
d) pronume nehotărâte cu 3 forme:

N.A. fiecare
G.D. fiecărui(a) – fiecărei(a) –

e) pronume nehotărâte cu 2 forme:

N.A. cineva orişicine altcineva fiecine oricine


G.D. cuiva orişicui altcuiva fiecui oricui

2. Pronume nehotărâte invariabile: careva, ceva, altceva, oarecare, orice, orişice, orişice, fiece.

Întrebuinţarea pronumelor nehotărâte

1. Pronumele nehotărâte se pot îtrebuinţa atât cu valoare substantivală, ţinând locul unui nume, cât şi cu
valoare adjectivală când determină un nume. Din punctul de vedere al utilizării lor, pronumele nehotărâte pot fi
repartizate în următoarele clase:
a) Forme utilizate cu valoare exclusiv pronominală: careva, cineva, fiecine, oricine, orişicine, altcineva,
altceva;
b) Forme utilizate atât cu valoare pronominală, cât şi cu valoare adjectivală: unul, altul, vreunul, atât,
câtva, ceva, fiecare, cutare, oricare, orişicare, orice, orişice, oricât;
c) Forme utilizate cu valoare exclusiv adjectivală: fiece, oarecare.
2. În propoziţie, pronumele nehotărâte variabile preiau genul, numărul şi cazul substantivului înlocuit:
Acolo erau doi oameni. Unul îmi părea cunoscut.
3. Adjectivele pronominale nehotărâte sunt antepuse substantivului determinat acordându-se cu acesta în
gen, număr şi caz: Au mai trecut şi alte zile.

§ Pronumele negativ

1. Pronumele negativ exprimă inexistenţa obiectului. După structură, pronumele negative sunt de două
feluri:
 pronume simple: nimeni, nimic;
 pronume compuse: nici unul, nici una.

2. Pronumele nimic este invariabil. Nimeni îşi schimbă forma după cazuri:
N.A. nimeni
G.D. nimănui
Nici unul este variabil după gen, număr şi caz, având forme diferite când apare ca adjectiv.
Pronumele negativ nici unul:

Cazul Masculin Feminin


singular plural singular plural
N.A. nici unul nici unii nici una nici unele
G.D. nici unuia nici unora nici uneia nici unora

Adjectivul pronominal negativ nici un:

N.A. nici un (băiat) nici unii (băieţi) nici o (fată) nici unele (fete)
G.D. nici unui (băiat) nici unor (băieţi) nici unei (fete) nici unor (fete)

1. Nimeni se foloseşte cu referire la persoane, iar nimic, cu referire la lucruri.


2. Nimeni şi nimic pot apărea numai ca pronume.
8
3. Nici unul se întrebuinţează şi cu valoare pronominală, şi cu valoare adjectivală. Ca adjectiv este aşezat
totdeauna înaintea substantivului determinat având, de cele mai multe ori, forme diferite de ale pronumelui negativ
(fără -ul şi -a final):

Acolo nu era nimeni. Nici unul nu scrie. Nici un elev nu scrie.


El nu ştie nimic. Nici una nu este bună. Nici o soluţie nu este bună.