Sunteți pe pagina 1din 2

Titu Maiorescu (1840-1917), fiul, a studiat la Braşov, Viena, Berlin, Giessen şi Paris.

A
devenit profesor de logică şi filozofie, ocupând posturi la Universitatea din Iaşi şi apoi la
Universitatea din Bucureşti. Este adept al filozofiei lui Schopeunhauer, Herbart şi Kant şi susţinător
al esteticii lui Hegel. De la început ţin să spun că a scrie despre activitatea lui Titu Maiorescu este un
act de curaj; o să mă rezum doar la Societatea "Junimea", revista "Convorbiri literare", discursurile
senatorului, omului politic Titu Maiorescu în Parlamentul României (măsurile şi programul vizat de
dânsul), dezvoltarea şcolii româneşti ca instituţie de bază în cadrul statului. Activitatea lui Titu
Maiorescu a cuprins spaţii largi, mă refer aici la activitatea desfăşurată în domeniul culturii,
ideologiei, literaturii şi nu în ultimul rând al politicii româneşti. Garabet Ibrăileanu (1871-1936), critic
şi istoric literar român, îl apreciează şi-l caracterizează pe Titu Maiorescu astfel: "Un Boileau român,
înarmat cu principii directoare". Ca să clarificăm, trebuie să ne punem întrebarea cine este acest
Boileau? Boileau Nicolas (1636-1711) a fost poet şi critic literar francez, membru al Academiei
Franceze, reformatorul criticii şi poeziei franceze. În anul 1863, la Iaşi, din iniţiativa lui Titu
Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Petre Carp şi Teodor Rosetti, ia fiinţă societatea
"Junimea", o grupare literar-culturală şi politică. Conducerea acestei societăţi îi este încredinţată lui
Titu Maiorescu, care prin activitatea ei culturală şi literară a reuşit să promoveze oameni însemnaţi
în literatură: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici, Vasile Conta, Dimitrie
Onciul, Al. Brătescu-Voineşti, A.D. Xenopol, D. Zamfirescu şi alţii. În cadrul societăţii "Junimea", ia
fiinţă revista "Convorbiri literare", la Iaşi, în data de 1 martie 1867. Această revistă a fost condusă de
Iacob Negruzzi (1842-1932), iar ideologul revistei nu era altul decât criticul literar Titu Maiorescu;
revistă de orientare conservatoare în politică şi idealistă din punct de vedere filozofic; susţinând
teoria idealistă "artă pentru artă". Activitatea societăţii "Junimea" se mută din anul 1885 în Bucureşti.
Societatea "Junimea" prin reprezentanţii săi a luptat pentru propăşirea limbii literare române,
izvorâtă din limba populară, a combătut superficialitatea şi demagogia patriotardă, etimologismul
latinist în ortografie, pseudocultura etc. Gruparea literar-culturală junimistă care susţinea teoria
idealistă a autonomiei esteticului condusă de criticul Titu Maiorescu, a venit în polemică directă cu
Constantin Dobrogeanu Gherea (1855-1920), sociolog şi critic literar care promova "tendinţa în artă".
Ultimul câştigă, astfel că societatea literar-culturală - "Junimea" - se destramă, dispare în preajma
declanşării primului război mondial. Pe plan extern - politic, Titu Maiorescu era adeptul Triplei Alianţe
(Germania, Ungaria, Italia). Nici nu putem concepe altă poziţie a politicianului Titu Maiorescu, privind
vremurile de atunci, dacă ne gândim că a fost format şi a studiat obiectele de bază - filozofia în
Germania, Titu Maiorescu a fost un critic literar bun, un estetician remarcabil, un om cu acţiuni
precise, un om care ştia ce vrea, un mare orator. Înzestrat cu un spirit polemic de nedescris, uneori
ironic, cu o gândire politică precisă plină de claritate şi coerenţă, om energic şi pregnant, a reuşit în
discursurile sale din Parlamentul României (între anii 1877-1915) să convingă şi să fie acceptate în
linii mari următoarele idei: revizuirea Constituţiei de la 1866, libertatea presei, demascarea
demagogiei şi a politicianismului practicate în viaţa politică, restaurarea unor mănăstiri şi lăcaşuri
religioase, reforma justiţiei, crearea de construcţii noi, sprijinirea şcolilor româneşti din Braşov,
proclamarea Independenţei de stat a României, promovarea şcolii româneşti şi altele. Cultura unui
popor se promovează prin şcoală. De aceea, Titu Maiorescu considera şcoala ca una din instituţiile
fundamentale ale statului; şcoala creează valori şi tot aici se selectează valorile care împrospătează
şi întregesc societatea cu elemente pozitive în dezvoltarea pe mai departe a culturii. Ca profesor de
filozofie a fost apreciat de colaboratori şi iubit de studenţi. A combătut diletantismul. În "Reforma
parţială" rostită în Parlamentul României (ca senator) din februarie 1891, Titu Maiorescu propunea
cu privire la învăţământul public: "lăţirea învăţământului elementar, deşteptarea progresivă a
interesului săteanului pentru şcoală, obligativitatea învăţământului elementar, descentralizarea
învăţământului, întărirea disciplinei în şcoli, control riguros etc." Tot ca un principiu de bază, Titu
Maiorescu susţine apropierea şcolii de biserică, o simbioză şcoală-biserică. Iată ce susţine: "Şcoala,
şcoala care trebuie din ce în ce lăţită nu trebuie înstrăinată de Biserică... trebuie însă în acelaşi timp
să alipim şcoala de Biserică dând posibilitate ca preotul, pedagogiceşte pregătit să fie şi învăţător".
Fiind un om tenace, a reuşit să restaureze şi să obţină în anul 1898 faţă de guvernul "Sturdza"
drepturile bugetare legale alocate cu privire la dezvoltarea pe mai departe a şcolilor româneşti din
Braşov cu privire la românii transilvăneni (elevi şi reprezentanţi ai lor care şi-au spus cuvântul apăsat
cu ocazia Unirii Transilvaniei cu patria mumă la 1 Decembrie 1918). În planul civilizaţiei materiale (a
construcţiilor), România face progrese uriaşe, se aliniază standardelor europene, se înfiripează şi se
consolidează statul capitalist modern român. Ca exemple, enumerăm doar două, şi anume: impună-
toarele sonde de petrol de pe Valea Prahovei (Ploieştiul), care ocupau la acele vremuri unul din
primele locuri în lume şi grandiosul şi durabilul pod peste Dunăre de la Cernavodă care s-a
inaugurat în timpul domniei lui Carol I. Titu Maiorescu a avut o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea
culturii şi a civilizaţiei româneşti, contribuind la consolidarea şi cristalizarea ei. Rămâne un pilon de
bază în cultura românească. Moare la 18 iunie 1917 şi este înmormântat în Bucureşti.