Sunteți pe pagina 1din 30
Introducere Lucrarea de fafa vine in intémpinarea unei nevoi tot mai presant simfite in spatiul studiilor biblice ortodoxe. Este vorba despre nevoia elaborarii unei ermineutici biblice care s& izvo- asc din specificul teologiei si al spiritualitatii ortodoxe. Oricat de paradoxal ar pirea, studiile biblice ortodoxe nu au ceea ce numim o ermineutica biblica care sa le exprime. Pe de alt& parte ctiza prin care trece, la nivelul metodei, scoala biblict occiden- tala ne indreptajeste si credem cd teologia ortodox’ poate oferi solufia iegirii din impas, tocmai incercand si aduc la suprafafi 0 ermincutica biblict propric, pe care s& 0 propund ca alterna- tiva sau ca solutie complementara scolii exegetice apusene. Nu mai este nici un secret pentru nimeni faptul ca teologia ortodoxa in general, prin urmare gi studiile biblice, sunt tribu- tare scolii teologice occidentale. La data infiinjarii institutiilor de invajimant teologic universitar in spafiul ortodox, acesta avea o tradifie de secole in Apus. Aga incat generafii intregi de teologi ortodocsi si-au facut ucenicia la Universitdfile apusene. Marii teologi ortodocsi ai secolului al XX-lea - intre care amin- tim pe George Florovski, Justin Popovici si Dumitru Stiniloae - au vorbit insistent despre captivitatea babilonica a teologiei or- todoxe injelegand prin aceasta tocmai tributul pe care teologia ortodoxa il platea teologiei apusene scolastice. Aceiagi teologi au depus eforturi foarte mari pentru a rearticula teologia orto- doxa la sursele proprii si pentru ai conferi o metoda proprie. Esenfial pentru cercetare ca si pentru studiul sistematic este 10 Pr, CONSTANTIN COMAN metoda. Aceasta este determinanta atat pentru mersul studiilor cat si pentru finalitatea lor. Metoda inseamni, intre altele, raportarea la surse, creditarea surselor in funcfie de autoritatea lor si o ierarhie a acestora. Teologia apuseand ne-a imprumutat cligeul celor dowd izvoare ale credintei si ale teologiei: Sfanta Scriptura si Sfanta Tradifie, cu care teologia ortodox’ a operat gi mai opereazai inc’, infelegand prin acestea dowd marimi statice, obiective, autonome si de autoritate suprema indiscutabila. Nu- mai cd aceste surse sau autoritati ultime ale credintei si teologiei nu pot vorbi aig, ele trebuie citite si, prin urmare infelese sau interpretate, In cele din urma va trebui sA acceptim ci ele in sine nu pot constitui decat in anumite condifii baza autoritativa pentru discursul nostru teologic. Ele presupun un limbaj, iar limbajul presupune infelegere si interpretare. Prin urmare, de- terminanfi sunt factorii care asigura o lectura si o interpretare corecta a Scripturii sau a ceea ce numim monumente ale Sfintei Tradifii, cate au fost codificate in vreun fel anume pana la ora aceasta. Proliferarea la nesfargit a sectelor care invoc’ Sfanta Scriptura ca unic si indiscutabil izvor este o dovada clara pen- tru orice om de buna credinta a importanfei pe care o reprezint& infelegerea sau interpretarea Sfintel Scripturi si, desigur factorii care sunt implicafi in actul lecturii inteligibile a textelor biblice. De aici deducem cat este de important pentru teologie in gene- ral si pentru teologia biblica in special s& clarificam conditiile in care omul, aparfinator oricarei epoci, poate citi cu sansa de a fintelege corect Sfanta Scriptura. Acesta este, de fapt, obiectivul ermineuticii biblice. Teologia ortodoxa mai noua a renunjat in parte la cliseul celor doua izvoare, reconsiderdindu-] din perspectiva unei infe- legeri mult mai-unitare si mai dinamice a ceea ce numim Sfanta Tradigie, dar si a Sfintei Scripturi. Teologia Sistematica a fost cea care a reusit cea dintai emanciparea de sub presiunea acestor clisee, prin generafia marilor teologi amintiji mai sus. Studiile biblice intarzie si facd acest lucru. ERMINIA DUHULUL u in spatiul ortodox roménesc au aparut lucrari de ermine- utica biblicd chiar incepand cu sfarsitul veacului al XIX-lea, deci imediat ce au apirut scolile de teologie. O simpla analiza a cuprinsului lor si compararea acestora cu manualele occidentale ne conving cat de tributare le sunt, Problema nu const in aceea cA manualele noastre folosesc bibliografe occidentala, ci in fap- tul c se limiteaza la perspectiva proprie teologiei occidental nu arata nici cel mai mic interes pentru explorarea posibili- titilor proprii teologiei si spiritualit&fii ortodoxe in acest sens. Repet, exist diferenfe teologice considerabile intre tradifia ras&ritean si cea apuseand. Daca n-ar fi existat, nu s-ar fi ajuns la expresii atat de diferite in spatiul viefii liturgice si bisericesti fin general. Chiar daci percepem aceste diferenje numai in termeni pozitivi, suntem datori totusi s& clarificdm in ce masura influenjeazi dezvoltarea diferitelor discipline teologice, intre care se inscrie si ermineutica biblica. ‘M8 voi referi la unul dintre cele mai rispandite manuale de Ermineutica biblica dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, cel al arhim. Iuliu Scriban2, Prima observatie pe care ag dori s4.0 fac este aceea ci din manualul respectiv si din felul in care este abordata problematica ermineutici, reiese cu oarecare claritate faptul c autorul se raporteaza la textele biblice ca la niste texte vechi care provin dintr-un mediu mult diferit de al nostru gi nimic mai mult. Prin urmare, problema pe care ar trebui si 0 rezolve Ermineutica este aceea de a oferi suficiente informatii care s& ajute pe cititor sA infeleaga aceste texte vechi, precum gi specificul lor. Desigur, textele conjin gi ,adevaruri dogmatice i morale” deosebite. Necesitatea ermineuticii biblice reiese, dup’ cum afirma Iuliu Scriban din urmatoarele trei considerente: 1. Vechimea cifilor sfinte (,:..€ foarte gresit a judeca ideile expri- mate si faptele petrecute intr-un mediu vechi, dupa ideile in 1 Arhicreu Filaret Scriban, Sfinfita Erminevtici, Iasi, 1956; Prof. Vasile Ivano- ici, Ermineutica biblict, 1867; Dr. C. Chiricescu, Ermineutica bibl, Bucuresti, 1895; Arhim. Iuliu Scriban, Manual de Ermineutici biblicd, Bucuresti, 1911; Dr. Tustin Suciu, Ermineutict biblicd, Arad, 1933, 2 Editia a doua, Bucuresti, 1922. 2 Pr. CONSTANTIN COMAN ERMINIA DUHULUL 13, care traim noi”); 2. Locul diferit in care au fost scrise (,ele au fost compuse in Orient, care cu toate cercetirile de pana acum, tot nu e de ajuns de bine cunoscut”); 3. Limbile in care au fost scrise (,toate cirtile biblice au fost scrise in limbi stinse astazi, a caror manuire e mai grea decat a celor de azi”)*. La acestea, autorul adauga caracterul specific al Sfintei Scripturi, spunand: Necesitatea Ermineuticii se vede nu numai din motivele expu- Se mai sus, pe care le imparte cu alte discipline biblice, ci mai cu seam din caracterul carfilor Sfintei Scripturi. Sfanta Scripturé nu este o singura carte, ci mai multe, si nu sunt scrise intr-un timp, ci intr-o lunga scurgere de timp. Autorii n-au scris tofi intr-un singur gen literar si in aceeasi forma. Unii au scris pro- 28, alfii poezie, alfii au profetizat; unii au scris istorie, alfii au dat invataituri morale, alfii au scris invajaturi dogmatice”*, trimitere 1a capitolele componente ale ermineuticii bib- lice, semnata de arhim, Iuliu Seriban va fi, cred, $i mai elocventa pentru ceea ce propune acesta. Confinutul ermineuticii este impirfit in trei mari capitole, intitulate dup’ cum urmeaza: 1. Teoria sensurilor Sfintei Scripturi (Clasificarea sensurilor posi- bile cu care opereaz textele biblice, imparjite in principal in doua categorii: sensul literal sau istoric gi sensul tipic sau spi- ritual); 2, Euristica (sau Despre aflarea sensurilor, in care se vorbeste Despre uzul vorbirii in Noul Testament, Despre con- text, Despre locurile paralele; Biserica si tradifiunea ca organe ale interpretirii; Despre analogii) si 3. Proforistica (Formele de expunere ale sensului Sfintei Scripturi: Scolia, Glosa, Tractatul si Comentariu!). Desigur, toate aceste dificultafi sunt reale. Dar nu sunt singurele si, dup’ parerea noastr§ nici cele mai mari in calea {injelegerii cfrfilor biblice. Ar urma in mod necesar, ca cineva care ajunge si cunoasc’ foarte bine lumea in care au fost scrise cArfile biblice, formele literare, limbile si mediul scrierii fieca- reia si aib& acces, astfel, la infelegerea corect4 si deplind a acestora. Or, lucrurile nu stau chiar aga, 3 Arhim. Tuliu Seriban, opi, p13. ‘Toidem, p:1415. Carenjele ermineuticii arhim. Scriban, ca gi ale celorlalte din vremea respectivi, care nu se deosebesc substanfial de a- ceasta, constau in faptul c& nu iau in discufie natura cuvantului biblic, mai coneret natura dumnezeiasc& a acestuia. inainte de a purcede la claborarea unei ermineutici speciale cum este cea biblic’, este firesc mai intai si definesti natura discursului Sfintei Scripturi. Noi credem si marturisim ca Sfanta Scriptura prezinta cuvantul lui Dumnezeu, atat la nivelul continutului cat sila cel al formei. Nu este deloc usor sa infelegem si cu att mai pusin s& explictim acest Iucru. Dar credinja Bisericii este aceasta: ‘Sfanta Scriptura nu este un produs exclusiv uman, ci este o realitate divino-umand atét de complex incit nu poate fi infeleas decat prin analogie cu taina insasi a Intruparii Fiului lui Dumnezeu, cum afirma marele teolog al veacului XX George Florovski5|,,In aceasta const’ minunea gi taina Sfintei Scripturi: ea este Cuvantul lui Dumnezeu in limbaj omenesc. Indiferent cum infelegem inspiratia, exist un factor pe care nu putem si-l ignorim. Sfintele Scripturi transmit si pastreazi Cuvantul lui Dumnezeu in limbaj omenesc... Ce este aceasta inspirafie nu se poate niciodat preciza cu claritate. Este vorba de o taind. Este taina comuniunii divino-umane... Dumnezeu a vorbit cu ade vérat omului si omul a auzit si a injeles. Limbajul omenesc nu-gi pierde caracteristicile sale naturale pentru a deveni purta- tor al descoperirii dumnezeiesti. ... Tot ceea ce este omenesc nu este anulat de inspirafia dumnezeiasca, ci este transfigurat... Lim- bajul omenesc nu trideazii gi nici mu micgoreaz& cu ceva stra- lucirea relafiei, nu limiteazA puterea Cuvantului lui Dumnezeu. Cuvantul Iui Dumnezeu este exprimat corect gi potrivit in cu- vinte omenesti... In cuvantul omenesc sufl Duhul dumneze- iesc gi in felul acesta este posibil ca omul s4 pronunte cuvintele lui Dumnezeu, s& vorbeasci despre Dumnezeu.”/Am reprodus __ acest lung citat pentru a se observa mai bine, prin contrast, faptul c& ermineutica biblicd la care ne referim nu ia in calcul tocmai esenfialul in ceea ce priveste natura cuvantului biblic. STeapviow @ropbpaxn, ‘Arla [aabi, Bocinola, lepééoon, Gccoaiovien, 1976, p:24-25. “4 Pr. CONSTANTIN COMAN Sunt sigur ci aceeasi credinfé o marturiseau si autorii ‘manualelor de ermineutica la care ne referim, numai cd ea nu se reflect in respectivele manuale. Acest lucru nu se explica decat prin faptul ci toate sunt inspirate de manualele occidentale, care reflect’ 0 teologie mult mai secularizaté decat cea a Rasaritului ortodox. | Dac& Biblia este intai de toate Cuvantul lui Dumnezeu, atunci greutatea principala\ in a o infelege nu provine din obsta- colele pe care le ridic& expresia umand sau limbajul uman ~ care intr-adevar este supus timpului si mediului respectiv -, ci o reprezinta in primul rand posibilitatea receptarii inteligibile a Cuvantului lui Dumnezeu din Scriptura. Prin urmare,|problema Ermineuticii biblice nu poate fi redusi la explorarea limbajului de comunicare dintre oameni aparfinind unor epoci diferite — acesta poate fi obiectivul ermineuticii laice, daca ne este ingdduita expresia -, ci trebuie sx se ocupe, intai de toate, de descifrarea limbajului de comunicare dintre Dumnezeu si oameni. Or, asa cum putem constata, in manualul de Ermineutic’ la care ne-am referit nu exist nici 0 preocupare in acest sens. Autorul vorbeste la un moment dat despre ceea ce el numeste calitatile interpretului, pe care le im- parte in morale si intelectuale, si intre care enumera: credinfa, dispozitia meditativé, modestia sau umilinfa, integritatea mora- vurilor si sfinfenia viefii, afirmand la un moment dat urmatoa- rele: ,Motivul pentru care aceasta calitate este necesara este c& a studia Scriptura, a expune credinciosilor invafaturile ei, a le a- para inseamna a trai cu Dumnezeu neincetat, iar de Dumnezeu, si prin urmare de infelegerea Scripturii, nimic nu indepérteaza mai mult decat tocmai viciul si picatul”é. Dar aga cum vom vedea, analizind unele texte patristice fundamentale pentru aceasta tema, lucrurile sunt mai complexe. Lipsa principala a acestei ermineutici este ignorarea fac- torului dumnezeiesc atat ca prezenf efectiva la nivelul discur- sului biblic cat si Ia nivelul analizei sau exegezei textului biblic, © Athim. Iuliu Seriban, op.cit, p.19-20. ERMINIA DUHULUL 15 cao condifie fara de care injelegerea nu este posibild, iar sansele de nereusitd sunt foarte mari,|Daca ar fi s& caracterizam cu un termen sugestiv situafia pe care o ilustreazi manualul de Ermi- neuticd in discufie, cred ci am putea vorbi de ceea ce ag numi arianism biblic, determinat de lipsa considerarii dimensiunii dumnezeiesti a Scripturii, sau, poate mai exact de cea ce G. Florovski numeste now nestorianism?, Sintagma poate fi folosita atat pentru a caracteriza Ermineutica analizata cat si pe cele din care aceasta se inspirA nevinovat si academic. Conform viziunii lui G. Florovski si conform credinfei noastre, cuvantul Scripturii nu este cuvantul omenesc ajutat (prin inspirafie) de Dumnezeu, ci este ingemanarea Cuvantului lui Dumnezeu cu cel omenesc, ingemanare sau unire ce nu poate fi infeleas decat in termenii unirii ipostatice in persoana Mantuitorului Hristos. Ermineutica biblic de care vorbim se limiteaz, asadar, la considerarea si evaluarea elementului uman al Scripturii. Chiar dac& nu miérturiseste acest Iucru si chiar dack nu Lar recu- noaste, in eventualitatea unei confruntai, el este demonstrat de continutul ca atare al manualului, Acest gen de ermineutica biblicd a dominat si inci mai domina teologia occidentala gi chiar teologia ortodoxa. Ea se inscrie intr-o tradifie teologic’ generala reflectat4 in egali masurd si in celelalte discipline teologice. Este vorba despre efectul unei teologii care nu poate percepe unirea creatului cu necreatul, care vorbeste despre un har dumnezeiesc, dar il considera ca aparfinand ordinii create, care vorbeste despre interventia lui Dumnezeu in istorie dar numai in cazuri extraordinare si de o manier& extraordinari, evident minunata, spectaculoas’. Voi da aici exemplul Istoriei ” George Florovski, op.cit,, p46: »Este o amigire si credem c& ereziile hristo- logice din trecut nu mai au nici o legaturd cu situafia de astizi, scrie teologul rus, In realitate, acestea se continua si se repeta in dezbaterile din zilele noas- tre. Omul contemporan noua in mod voit sau inconstient este atras de exage- rarea nestorian’, adic nu accepts Intruparea ca eveniment hotirétor. Nu Indrzneste s& creada ci Hristos este persoan& dumnezeiasca. Cauta un izba- vitor omenesc, care numai s& fie ajutat de c&tre Dumnezeu. Este interesat mai curdind de psihologia umand a Mantuitorului decat de taina iubirii dumneze- ‘esti, deoarece, in ultim’ analiza crede cu optimism in demnitatea omului.” 16 Pr, CONSTANTIN COMAN ERMINIA DUHULUT v7 Bisericesti Universale sau locale, unde este evident aceeasi tendinfa de ignorare a prezenjei si lucrarii Iui Dumnezeu in istoria Bisericii si de considerare a acestei istorii numai din perspectiva factorului uman. Citim tratate de istorie universala, in care este prezentaté istoria Bisericii lui Hristos de la inteme- ierea ei si pana astizi si nu intalnim nici un loc in care s& se vorbeasci despre Dumnezeu ca parte a acestei istorii, desi la Dogmatica invafim despre natura divino-umana a Bisericii, desi definim Biserica Trup al lui Hristos etc. In consecinfa, daci lucrurile stau asa, putem vorbi aici despre un nestorianism eclesial. Biserica nu este o realitate umana in care intervine Dumnezeu in diverse feluri, ci este prezenta insisi a lui Dumnezeu in istorie. Si pentru a ne convinge ca si acest gen de istorie bisericeasci este recent si imprumutat, voi aminti ca model de istorie a Bisericii cartea Faptele Apostolilor, in care este consemnati prezenja si lucrarea Duhului Sfant ca factor constitutiv al istoriei bisericesti insesi, sau Viefile Sfinfilor, in care Dumnezeu este parte, personaj activ in viafa sfinfilor. Am dat exemplul Istoriei Bisericii pentru ca este cel mai ugor de fnjeles, dar acelasi lucru s-a intamplat cu mai toate disciplinele teologice. Acclagi lucru se intampl& gi cu studiile biblice. Chiar gi unele recente tratate de introducere in carfile noutestamenta- re sunt tributare aceleasi perspective secularizate, in care facto- rul dumnezeiesc nu apare sau nu este luat in calcul. Daca Sfanta Scripturé presupune comunicarea dintre Dumnezeu si oameni, vorbirea lui Dumnezeu citre oameni, atunci si erminia Sfintei Scripturi este condifionata de aceastd comunicare. Parin}ii Bisericii cred c4 nu pofi infelege ceva ce nu ai experiat, cu atat mai mult cu cat tot ceea ce fine de Dumnezeu $i de lucrarea Acestuia de mantuire a omului este in afara experienfei comune a omuluil Exegeza cuvantului biblic este condifionat’ de experienfa dumnezeirii. lar Ermineutica biblicd va trebui si explice condifiile in care omul poate aborda nu numai vorbirea despre o experienj4 a dumnezeirii ci chiar actul insusi al experienjei dumnezeirii care este discursul biblic. intalnirea cu Biblia este intalnirea cu Dumnezeu in Cuvantul lui. In aceste conditii, ermineutica biblici va trebui si fin’ seama de condifiile care fac posibila intalnirea sau comuniunea adevarata dintre om si Dumnezeu. Pentru o bund perioadi de timp si datorit& dificult4silor prin care avea sa tract teologia roméneasca in perioada regi- mului comunist, preocuprile in campul ermineuticii au fost foarte firave. Intalnim elemente de ermineutica biblicd in manu- alele de Studiul Noului Testament pentru seminarii sau pentru institutele teologice. MA voi opri, pentru o scurti analiza’, la manualul Pr. Prof. Ioan Constantinescu’, care include 0 Ermi- neutica biblick - desigur, in pufine pagini. Intenfia este numai de a vedea in ce masur lucrurile au evoluat si in ce direcjie. Ioan Constantinescu defineste ermineutica astfel: ,Ermineutica biblicd este teoria interpretirii corecte si complete a textelor inspirate ale Sfintei Scripturi”®, Dac prin ,inspirate” autorul ar injelege cea ce infelegea mai sus G. Florovski, atunci definitia, desi foarte scurta, ar putea satisface intr-o masura oarecare. Dar sA vedem continutul. in ceea ce priveste necesitatea studierii ermineuticii, I. Constantinescu preia intr-o formulare proprie aceleasi motive enumerate de I. Scriban; vechimea, limba si mediul. ,Elaborat& in imprejurari istorice diferite, in alt mediu, cu oameni si obiceiuri mult deosebite de vremea noastra.. Sfanta Scriptura a fost scrisa in limbi vechi, striine, dintre care unele nu se mai vorbesc astizi... Sfanta Scriptura este elaborata in Orient, este o carte orientala cu un stil figurativ, incarcat de simboluri, metafore, cu anevoie de descifrat” fn plus, ,invafa- turile de credinfa si morala cuprinse in ea nu pot fi pitrunse fairs 0 pregatire corespunzatoare”””, Relevant este aprecierea conform careia Sfinfii Parinji nu aveau nevoie de o disciplina ajutatoare pentru infelegerea Sfintei Scripturi deoarece ,au trait in timpuri mai apropiate de epocile carjilor biblice, cunosteau temeinic limbile in care s-au scris acestea, erau familiarizafi cu Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Ermineutia biblicd tn Studiul Noului Testament, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1981, p.385-140. 9 Tbidem, p.385. 10 Ibidem, p.286. 18 Pr. CONSTANTIN COMAN ERMINIA DUHULUL 19 imprejurarile istorice si obiceiurile acelor timpuri gi cu interpre- tarea apostolic a carfilor sfinte’!' Dupa cum vedem, nu se schimba nimic in abordarea Ermineuticii, I Constantinescu socotind ca greutile pe care ermineutica trebuie si ne ajute si le depisim pentru a infelege Sfanta Scriptura privesc numai diferenta de limbaj datorata distanjei de timp si diferentelor de mediu cultural. |De altfel, si Erminuetica parintelui 1. Constan- tinescut are aceleasi trei mari capitole: 1. Teoria sensurilor Sfintei Scripturi; 2. Euristica sau aflarea sensurilor Sfintei Scripturi; 3. Proforistica sau expunerea sensurilor Sfintei Scripturi. Este, de fapt, un rezumat al ermineuticii arhim. Iuliu Scriban. $i unul si celilalt dintre autorii mentionati invoc autoritatea exegetica a Sfingilor PSrinfi ca normativa pentru exegeza Sfintei Scripturi. Dar temeiul in baza c&ruia se recunoaste aceasta autoritate a P&rinfilor Bisericii este unul conventional si insuficient: intrucat acestia| , viefuind mai aproape in timp de Domnul Hristos si de Apostolii Sai au_mostenit invatatura cresting gi modul autentic de a infelege Sfanta Scriptura, au cunoscut mai bine obiceiurile si imprejurarile istorice in care s-au scris carfile Sfintei Scripturi. Deci, ei au fost cei mai competenfi si mai autorizafi intru des- Gifrarea sensului adevarat al c&rfilor respective”? Observajiile ficute asupra Ermineuticii lui Tuliu Scriban sunt valabile gi privitor la Ermineutica lui I. Constantinescu. Avem de-a face cu © abordare secularizat, care ignora natura dumnezeiasca a lim- bajului biblic, abordare interesata in exclusivitate de descifrarea mecanismelor limbajului omenesc al vremurilor in care sunt scrise cirfile biblice. ( foarte recenta incercare o datorim Pr. Prof. Dr. Mircea Basarab, care a publicat o Ermineutic biblic& in anii ’90. in mare, si acest manual urmeazi aceeasi tematicd, raménand fidel ermineuticilor anterioare. Toate aceste manuale, in ciuda faptu- lui c& reprezinta fara indoiala o evolufie, raman fidele mode- lului inifial, care indréznim a spune, nu reflect’ 0 ermineuticd ortodoxa. Si pentru a nu fi acuzat de confesionalism, intr-o 1 Ibidem, p.386. 2 Ibidem, p17. lucrare care se doreste academic’, am s& afirm faptul c& er- mineutica biblic’ este inevitabil cea mai confesionalé dintre disciplinele biblice. Daca acceptim ca exist diferenje teologice importante intre principalele confesiuni crestine la nivelul abor- darii capitolelor importante ale credinfei si teologiei crestine, atunci va trebui si acceptim c& exist in mod necesar si ermi- neutici diferite. Am s& dau un singur exemplu: daca infelegerea harului lui Dumnezeu, si prin urmare infelegerea prezenfei si lucrarii lui Dumnezeu in istorie si in lume difera categoric in teologia ortodoxa fafa de teologia romano-catolics, iar Sfanta Scriptura este o astfel de prezenfa, atunci va trebui s& acceptim. c& difera si felul in care noi infelegem ce este, de fapt Sfanta Scriptura i in ce condiii poate omul patrunde limbajul biblic. Toate aceste manuale de ermineutica biblic’ presupun, dar nu dezvolt& o anume infelegere a ceea ce este Scriptura, sau a cea ce reprezinta textele biblice. Or, fundamental pentru iden- tificarea si expunerea sistematicd a condifiilor in care cineva poate citi inteligibil Biblia sau a principiilor de interpretare este tocmai definirea naturii insesi a textelor biblice sia Sfintei Scripturi in intregul e.|Nu pofi si afli cum poate fi interpretata corect Scriptura daca nu vei spune mai intai ce este Scriptura prin raportarea la limbajul uman in general si la expresiile lui scrise. Profesorul Agouridis este primul care incearcd acest lu- cru introducénd capitolul ,Cuvantul lui Dumnezeu" in lucrarea la care ne vom referi mai jos. Nici in afara spafiului romanesc nu cunosc sA se fi dez- voltat prea mult studiile de ermineutica biblicd. Totusi, o abor- dare cu totul diferit’ o reprezint lucrarea Ermineutica textelor sfinte a cunoscutului biblist grec Savvas Agouridis, aparuta intr-o prima edifie in anul 1979 si reeditata cu imbunatajiri in anul 2000, Manualul profesorului Agouridis piraseste defi nitiv gi complet modelul vechi si propune o abordare proprie, in care o buna parte reprezint& prezentarea critic’ a istoriei 19 Edda “Ayoupiin, Four nav inp newséar, ‘Adie, 1979, 360p. M Béfie ‘Ayouniin, “ouvevrie) sav iepcv neyutr. MooBwacer uéS050 Gnyaoies ony foumele ev Tpabr, ‘AOhin, PAD, 20 Pr. CONSTANTIN COMAN ErMaNtA DUHULUT 21 exegezei (p-97-322), incepand cu exegeza in lumea greacd si iudaica si sfarsind cu noile metode aplicate in studiul Sfintei Scripturi, Ermineutica prof. Agouridis aduce 0 contributie im- portant prin aceea ca ia in discufie cadrul referengial al Scrip- turii, parisind teza evidenté in celelalte ermineutici, conform cdreia Scriptura reprezint o marime in sine, autonoma, ugor de absolutizat si de mitizat. Prima parte a acesteia este consacrata Locului Sfintei Scripturi in gandirea si viatit ortodoxd (p.31-95), unde se discut teme esenfiale pentru infelegerea naturii Sfintei Scripturi, a ceea ce este de fapt Sfanta Scriptura, precum: Canonul, Autoritatea Scripturilor gi baza teologici a acesteia - inspirafia; Tradigie si erminie; Folosirea Sfintei Scripturi in cul- tul divin. Este evident emanciparea Ermineuticii prof. Agou- ridis de cercul stramt si asfixiant al considerarii Scripturii in sine si deschiderea ei spre spafiul bisericesc. in acelasi sens, nu mai avem de-a face cu imaginea exegetului izolat - eventual in biblioteca - care incearcé patrunderea infelesurilor Scripturii, avand la indemAnd tot instrumentaral tehnic necesar, ci imagi- nea unui complex intreg de factori care agaz Scriptura intr-un context mult mai dinamic si, desigur, mult mai greu de contro- lat. Contextul general in care sa miscut Biblia este cel al lumii antice, marcata de cultura si spiritualitatea ei proprie, dar exist’ un context imediat, absolut determinant pentru geneza si pen- tru infelegerea Scripturilor care este Biserica Iui Hristos, reper ermineutic ultim. Dac& exist’ dificultafi in a infelege limbajul lumii antice, datorit& distanfei de timp si de spafiu, precum si diferenfelor paradigmei culturale, care raman totusi in limitele aceleasi istorii a evolufiei umane, cu cat mai mari sunt dificul- t&tile pe care le ridic§ limbajul unei lumi cu totul noi, care este Biserica si care implici nu numai factorul uman si lumea cunos- cut si accesibila acestuia, ci si factorul dumnezeiesc, cu lumea si adancurile acestuia, inaccesibile naturii umane in starea ei inifiala. Acest aspect va fi confirmat si intarit de ultima parte a lucr&rii, in care autorul, sub titlul Probleme ermineutice trateaz& teme precum: Puncte de plecare pentru o Ermineuticd ortodoxa; Traditia ca purtator si garant al adevarului revelat si Taina Cuvantului dumnezeiesc (p.323-422). Ermineutica prof. Agouri- dis nu se vrea o Ermineutica biblic& ortodox4, ci mai curand 0 problematizare in directia unei astfel de ermineutici, prin ra- portarea la istoria exegezei si mai ales cu referire la dezbaterile foarte vii pe teme ermineutice din prima jumatate a secolului al XX-lea, cu preciidere in teologia occidental (Vezi spafiul extins acordat ermineuticii bultmaniene demitologizante si asa-zisei Noi ermineutici, care a urmat aceleia). Este relevant in acest sens capitolul intitulat. Puncte de plecare (sau premise) pentru 0 ermineutic# ortodoxt, Prof. Agouridis marturiseste el insusi fap- tul c& intreg manualul se afl sub semnul problematizarii de inceput, al incerc&rii asezarii unei temelii. Cel mai important lu- cru pe care il propune si fl gi realizeazi la nivelul posibilitatilor actuale este evaluarea constructiva a istoriei exegezei, din care ar putea rezulta criteriile fundamentale ale unei ermineutici ortodoxe. Dar lucrarea aceasta de evaluare este una foarte complexa si, dup’ mérturisirea prof. Agouridis, suntem ined departe de a o realiza. ,,Am consemnat in Prologul acestei Iu- crari motivele pentru care nu suntem inca pregatiti s{ expunem sistematic, cu pretenfia plinatajii sintezei gi a exactitatii, 0 tradifie atat de indelungata si bogata. Nu numai ca lucrarea in sine este foarte dificil, ci sunt necesare forte noi pregitite pentru realizarea unei sinteze a intregului”"5, in consecin{a, si cu oarecare modestie, prof. Agouridis isi Propune sa cerceteze ,,unele premise importante pentru o Er- mineutic& ortodoxa a textelor sfinte. Spun cAteva ~ se justific profesorul -, deoarece lipsa unor studii mai extinse si mai de fond privitor la rolul Sfintei Scripturi in viafa Bisericii nu ne permite nici o abordare exhaustiva si nici pozifii definitive. A- vem ins obligatia s& oferim tinerilor ceea ce avem noi mai bun, Pentru ca acestia sa inainteze de unde am ajuns noi, la nivele mai profunde si mai sistematice in ceea ce priveste studiul acestor dificile teme”!6. in directia unei Ermineutici ortodoxe Prof. Agouridis are céteva contributii hotiratoare, pe care vom 15S. Agouridis, op.cit. (citim din ultima edifie), p356. 1 Ibidem, p. 356-357. 2 Pr. CONSTANTIN COMAN incerca a le trece pe scurt in revist’. Ca o remarca generald, el reugeste, cu un simf foarte dezvoltat al istoriei, si recupereze contextul sau mediul in care au aparut carfile biblice si leg’- turile vitale ale Scripturii cu acest mediu. Prof. Agouridis are forfa extraordinard, caracteristici in general perspectivei orto- doxe, de a vedea lucrurile in unitatea lor si de a sonda resor- turile dinamice ale unitifii si ale coerentei realitafii istorice in ansamblul ei, ale istoriei in ansamblul ei. In acest fel, el recon- stituie nu numai relafia imediata, organica si vital a Sfintei Scripturi cu istoria poporului lui Dumnezeu, vechiul si noul Israel — Biserica, ci chiar ancorarea Sfintei Scripturi in istoria generali a omenirii, o data cu afirmarea dimensiunii universale 2 iconomiei dumnezeiesti. Acest lucru este de maxima impor- tanf’, mai ales daca il comparim cu nefirescul abordarii izolate a Sfintei Scripturi, ca realitate absolut’, suficienta siesi, izvor unic al autoritatii pentru viaa si credinfa crestinilor, pe care 0 intalnim nu numai in spafiul protestant, ci evident reflectata si de Ermineuticile ,ortodoxe” la care ne-am referit mai sus. Profesorul grec este ajutat in recuperarea acestui aspect fundamental de analiza critica pe care o face istoriei exegezei de la inceputurile ei si pana in zilele noastre. Acesta este motivul pentru care acorda acestei retrospective istorice un spafiu extins in Ermineutica sa, tocmai pentru a demonstra c& viziunea pe care 0 propune are un solid fundament in istoria exegezei. ‘Argumentul prof. Agouridis este intotdeauna istoria. Sfanta Scriptura este expresie dar si parte integranta a istoriei, intai de toate a istoriei poporului lui Dumnezeu, sau mai corect spus a dialogului lui Dumnezeu cu poporul Siu, dialog desfagurat in planul istoriei, si, prin extensie, a istoriei general umane, in m&- sura in care istoria poporului lui Dumnezeu este parte a istoriei general umane. Odatai deschist aceasta perspectiv’ generoas’, prof. Agouridis realizeazA deschiderea Sfintei Scripturi si ecu- pereazi relafia organicd a acesteia cu istoria sfanta, cu viafa Bisericii si in special cu Dumnezeiasca Euharistie, expresie ple- nara a evenimentului eclesial. Aga se explicit faptul c& intre premisele principale pentru 0 ermineutict ortodoxs, domnia sa ERMINIA DUHULUI 23 enumerd: 1, Comunitatea Euharistics; 2, Lumea ca istorie; 3. intoarcerea spre om dar gi spre istorie; 4. Dimensiunea esha- tologicd; 5. Raportarea Ermineuticii la intregul reprezentat de cexperienta ermineutica istoric’. Spatiul acestei introduceri nu ne permite ins sa dezvoltim pe larg aceste propuneri ale teologului biblist grec, dar vom incerca sa refinem cateva aspecte, sperm relevante. Vom face mai inti constatarea c& prof. Agouridis nu face nimic altceva decat s8 actualizeze perspectiva ermineutica patristic’. Asa cum vom vedea in lucrarea de faa, Sfantul Ioan Gura de Aur este cel care afirma cu trie faptul c& Scriptura nu este singura cale si, mai ales nu este cea dintai si, chiar mai mult, nu este cea mai buna (), prima fiind vorbirea directa a lui Dumnezeu cu oame- nii, despre care d& marturie Scriptura insisi. O alta cale este aceea a vorbirii lui Dumnezeu prin creatie ca si prin istoria in- ssi, pe care acelasi Sfant Parinte o agaza cel pufin pe picior de egalitate cu vorbirea prin intermediul scrierilor. in fine, vom. mai aminti dimensiunea eshatologic’, extrem de importanta atat in evaluarea istoriei cat si a Sfintei Scripturi din punct de vedere al gnoseologiei teologice. Dumnezeu este accesibil expe- rienfei umane in istorie intr-o misuri nedeplina, urmand ca si ajunga la cunoasterea deplind care este cea de la sfargit, din veacul viitor, ,a ardtarea negraitd a lui Dumnezeu”, cand tai- nele dumnezeiesti ,,se vor ardta tuturor in chip vadit", dupa expresia Sfantului Grigorie Palama. Pentru prof. Agouridis, Dummezeiasca Liturghie este un reper ermineutic esenfial, un cadru general pentru infelegerea Sfintei Scripturi si o premisi fundamental pentru o ermineu- ticd ortodoxai”, Si aceasta nu numai pentru c4 Liturghia foloseste lecturi biblice si se raporteaz4 la intreaga istorie biblic’, ci pentru ci reprezintA o actualizare a acestei istorii la care-i face Partasi pe participanti. Tat’ modul dinamic in care infelege profesorul grec funcfia ermineuticd a Dumnezeiestii Liturghii, datorata recapitularii istoriei consemnata de Scripturile Sfinte. [bidem, p.357 $3. 24 Pr. CONSTANTIN COMAN, ERMINIA DUHULUL 5 Tainele Bisericii si in mod special Euharistia nu sunt nimic ‘ltceva decat reprezentiri dramatice (actualizari) ale lucrarilor mantuitoare ale lui Dumnezeu in istorie, despre care vorbeste Scriptura... Reprezentarea dramatica (sau dramaturgica, daci nu sperie termenul - n.n.) a mortii si invierii lui Hristos in Dumnezeiasca Liturghie, avand ca prolog aparitia Lui in lume prin propoviduire, cu lecturile din Vechiul si Nou! Testament, cu trimitere la deplinatatea revelafiei dumnezeiesti si a adeva- rului, nu este o simpla reprezentare a unor evenimente din trecut, care pot fi prezentate din rafiuni didactice in prezent... Este vorba despre o reprezentare dramatic (actualizare) a intregii istorii a mantuirii, ca lucrare mantuitoare initial a lui Dumnezeu in trecut, ca realizare sacramental (tainicd) din nou, cu participarea noastra in prezent, si ca speranj& a implinirii ei Ja dimensiuni istorice gi universale in viitor. De altfel, invocarea Duhului Sfant ,peste noi si peste cinstitele daruri” nu inseamna c& Duhul este continu prezent in Bisericd, din moment ce El Insugi o constituie, ci arat4 exact prezenja lui Dumnezeu prin Duhul Siu in Bisericd, ca lucrnd din nou in mijlocul poporului ‘Sau cea ce in trecut lucra prin Fiul Siu, lisus Hristos”. Impor- tanfa ermineutica a Dumnezelestii Liturghii este pentru prof. ‘Agouridis capitala: ,Liturghia Euharisticd si Sfanta Scriptura reprezinta acelasi lucru, adica fnfelesul mantuirii poporului lui Dumnezeu intr-o istorie care are trecut, prezent si viitor. Orice alt considerare ermineutica a Scripturilor ar scoate pe teologul ortodox in afara comunitafii euharistice gi ar transforma Scrip- tura din carte a Bisericii, adica a istoriei mantuirii poporului lui Dumnezeu, intr-o lectura religioasA particulara. Trebuie subli- niat in mod deosebit aici evenimentul invoctrii Dubului Sfant asupta comunit’jii $i a darurilor euharistice. Cu alte cuvinte, comunitatea luminata si plini de harul Duhului participa efec- tiv la lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu, care are trecut, prezent si viitor, si prin urmare, aceasti comunitate constituie cadrul si atmosfera in care este posibil infelegerea corecta 18 bide, p 358-359. pentru Bisericd a Scripturilor. Adic& exegetul, numai ca expo- nent al Duhului comunitifii euharistice, se afla in direcfia reve- larii corecte a sensului textului sfant”. Dumnezeiasca Liturghie este o premisi fundamentala pentru ermineutica biblicd pentru cA este o alta fereastra deschisa spre aceeasi realitate pe care exprima sau despre care vorbeste Scriptura. ,Scriptura si Litur- ghia constituie 0 unitate. Nu numai pentru ci Liturghia este legata de la inceput pand la sfarsit de limbajul biblic, ci pentru c& in Liturghie poporul vede si triieste ceea ce a fost invajat prin intermediul catehizarii din Biblie.” Am insistat atata pe importanja ermineutic a Liturghiei, tocmai pentru a pune in evidenja gravitatea omiterii complete a acesteia din ermineu- ticile la care ne-am referit anterior. Dar, aga cum semnalam deja, prof. Agouridis nu se limi- teazi numai la comunitatea euharisticé, ci extinde deschiderea spre intreaga istorie, spre viata intregii omeniri. Dumnezeiasca Liturghie, ca si viafa Bisericii in intregimea ei nu se adreseaza numai celor dinduntrul Bisericii, ci a avut intotdeauna gi are 0 deschidere universal’, ecumenica. Biserica este aluatul euharis- tic menit s& dospeasc& toat frimantatura lumii, si transfigu- reze lumea gi istoria. Biserica a fost dintru inceput o realitate misionara. ,Si cind vorbim despre misiune ~ scrie S. Agouridis = vorbim despre activitatea comunitafii euharistice in lume ca realitate istoric’; este efortul de a lumina Jumea cu adevarul si de ao schimba pentru a putea trai corect in prezent gi pentru a spera corect in viitor. Acest lucru se realizeaz prin incorpo- Tarea istoriei omenirii in istoria mantuirii, a comunit&tii umane in comunitatea imparitiei lui Dumnezeu’?!. Mai mult decat atat, pentru S. Agouridis, istoria general a omenirii impreund cu cea a cosmosului intreg, a intregii creafii a lui Dumnezeu este, dupa cum afirma cu trie si Sfantul loan Gurd de Aur, un Teper ermineutic esenfial, in egalé masura. Pentru Rasaritul ortodox, scrie teologul grec, ,Dumnezeul Scripturii i al comu- ° Ibidem, p. 359-360. ® Tbidem, p.361 2 bide, p 362. 26 Pr. CONSTANTIN COMAN ERMINIA DUHULUL 27 nitatii euharistice este acelasi cu Dumnezeul istoriei umane, acelasi Dumnezeu al poporului lui Dumnezeu nu s-a lasat pe Sine nemérturisit in experienja comuné istorica si in gandirea oamenilor... in felul acesta, experienta general-umana a lumii, istoria umana cu tot ceea ce implica ea se transforma intr-o alt premisd esenfiali pentru o ermineutica ortodoxa a credinfei, aga cum este exprimata in Sfanta Scriptura. Prima - si desigur, din punct de vedere valoric, superioaré ~ este Comunitatea Euha- risticd. A doua, valoric inferioar’, nu este in ipostasul sau real ceva intru totul strain de prima, ins& este ceva care s-a imbol- navit, uneori foarte grav, si are nevoie de vindecare. Comuni- tatea Euharistica este vindecatorul..." Desi abordarea este una partial’, mA oprese aici cu pre- zentarea contributiilor principale ale manualului de Ermineutic’ biblicé al prof. S. Agouridis. Referirile sper sa fie elocvente. Pasii ficufi sunt extrem de importanti in directia recuperdrii gi elaborairii unei ermineutici biblice ortodoxe. Rearticularea Bibli- ei ca parte functionala la organismul viu diacronic al Biserici (Comunitatii Euharistice) si prin aceasta la cel al istoriei umane generale echivaleaz’ cu o restaurare esenfiala a locului si rolu- Jui Sfintei Scripturi, adic a cadrului relajional firesc in funefic de care poate fi inteleas si interpretat corect. Din aceasta ‘perspectiva nu mai este posibil exclusivismul biblic, abordarea Bibliei ca o realitate inchis’, suficient& siesi si mai ales ca izvor si norma exclusiva pentru viafa si credinja oamenilor, atitudine exprimata de principiul ermineutic conform ciruia Scriptura se interpreteaz pe sine insasi. Ceca ce lipseste inci Ermineuticii prof. Agouridis - sau, daca vrefi, un pas mai departe spre intregirea cadrului ermine- utic referenfial - ar fi recuperarea rolului Duhului Sfant in co- municarea inteligibil’ a persoanei umane cu Dumnezeu. Daci eu am observat bine, atunci, in ciuda deschiderii care cuprinde o serie intreaga de factori, ermineutica Prof. Agouridis ramane pe dimensiunea orizontal’ a istoriei, neexplorand inca dimen- 2 Ibidem, p.365. siunea vertical’. Am sd incerc s& explic ce infeleg prin aceast’ exprimare destul de general si chiar uzat moralmente. O fac cu emofia si inevitabil cu stingacia unei observatii critice adre- sate de ucenic dascilului pe care il apreciaza si-1 iubeste nespus de mult, Problema ermineutic’ pentru dansul const’, daci am refinut bine, tot in depasirea dificultatilor de infelegere pe care le presupun distanjele de tot felul dintre textele biblice si exe- getul sau cititorul aparfinétor altei epoci. Am s& gi citez cateva afirmafii din care reiese acest lucru. Distingand intre exegeza gi erminia sau interpretarea unui text biblic, S. Agouridis scrie: ,,Astizi se face distinctie clara intre exegeza (explicarea) si ermi- nia (interpretarea) textelor lumii antice in general. Atunci cand facem exegezi unui text astizi, injelegem prin aceasta toate procedeele istorico-critice care ne conduc la sensul pe care auto- rul La avut in minte si l-a exprimat in text. Cand facem erminia unui text astizi, infelegem mai ales efortul de a transfera textul vechi in realitatea contemporani, radical diferita, fara alienarea sensului initial si cu 0 cat mai deplina constientizare din partea cititorului a sensului textului vechi si a consecinfelor acestuia asupra sa”. Astfel, importanfa ,distanjei” dintre epoca in care au fost scrise carfile biblice vechitestamentare yi noutestamen- tare si epoca exegetului este una capital. Lucrarea concreti a Ermineuticii ar fi tocmai aceea de a face pod peste aceasta dis- tana si de a inlesni accesul cititorului contemporan la lectura inteligibili a unui text vechi. Din aceasta perspectiva Sfanta Liturghie, de exemplu, este considerata ,o legaitura ermineutic’ esenfiala intre trecut si prezent”™. Eforturile ermineutice biblice occidentale, prin reprezentanfi de seama ca W. Pannenberg gi Hans Georg Gadamer, sunt evaluate tot din perspectiva depi- sirii distanfei dintre trecut si prezent. ,RAspunsul la problema pe care o ridic& distanta dintre trecut si prezent il gaseste W. Pannenberg in imaginea lui H.G. Gadamer despre intalnirea orizonturilor. Un eveniment ce aparfine trecutului ajunge la noi cu ajutorul erminiilor sale, care devin astfel poduri intre 2 Ibidem, p.18-19. 2 Ibidem, p 358. 28 Pr. CONSTANTIN COMAN evenimente si noi, in care se intélnese orizontul trecutului cu orizontul nostru, si astfel infelegerea trecutului de cdtre prezent este posibil’”25. Obiectul concret al ermineuticii vizeazi exact depasirea diferenjelor de limbaj si infelegere pe care le presu- pune distanfa de timp: Dar exact in acest punct, al comuniunii cu adevarul prin intermediul tradifiei, apare din punct de ve- dere epistemologic problema limbajului si a erminiei (interpre- t&rii). Cum este posibil din punct de vedere al limbajului ca trdirea sau experierea lui Dumnezeu, ca putere personal iubi- toare si méntuitoare a unei persoane sau a unui popor concret, in imprejurdri si situatii istorice concrete, sa se transmita gi si fie injeleasa cu exactitate de catre alfi oameni sau alte popoare, care triiesc la mii de ani distanj& de primii beneficiari ai ex- perienjei dumnezeiesti, in imprejurari si forme istorice diferite? Cum este posibil ca tradifia s& salveze adevarul revelafiei si s8-1 transmit’ in curgerea si schimbarea istoricl generala continua din punct de vedere al situatiilor, nevoilor gi infelesurilor?”* Suntem de acord ca exist o distanfa si c& tot instrumenta- rul si factorii despre care vorbeste prof. Agouridis sunt necesari pentru depisirea acestei distanfe”. Dar opinia noastra este ci nu distanja dintre epoci sau distanta dintre vamenii aparjin’- tori unor epoci diferite este principalul obstacol in intelegerea textelor sfinte in special. Este vorba de o alta distant, mult mai 2 Ibidem, p 368 % Ibidem, p381. ” De fapt, prof. Agouridis, desi nu in mod direct, vorbind despre Comuni- tatea Euharistca ~ spatiu $i eveniment in care se actualizeaza si se t8iese evenimentele inifiale ale revelafiei - si despre un proces tainic de recreare a lumii, trimite cel pufin indirect la lucrarea continua a Duhului In lume istorie, Lipseste insd consemnarea explicit a functiei ermineutice a Duhului Sfant la nivelul infelegerti si al experienje umane personale si comunitare. Mintuirea omenirii in istorie constituie in profunzimea ei un proces si 0 lucrare tainice. In aceast& lucrare tainica este evident insemnatatea tradifiei, care nu este numai informativ’, cum am spus, cu caracter moral sat lumese de orice alts natur, o raportare la trecut, ci continuarea vie a trecutului in prezent in cadrul dumnezeiestii Taine a Euharistei. in taina acestei Continua, credinciosul are posibilitatea si trdiascd evenimentul inifial al revelafiei, din moment ce gfanijele dintre trecut si prezent sunt in fond desfiinfate. (biders, p384) ERMINIA DUHULUT 29 mare si mult mai greu de depasit, pe care o reprezinta distanta dintre Dumnezeu si om dintre vorbirea lui Dumnezeu si capaci- tatea omului de a infelege aceast vorbire. Dac’ teoria distanjei dintre epoci este valabilA pentru textele vechi in general, ea tre- buie completatt sau precedata in cazul textelor biblice de dis- tanta dintre Dumnezeu si om. Chiar daca vorbirea lui Dumnezeu imprumuta limbajul omenesc, omul limitat la statura sa fireasca nu poate accede la infelegerea celor dumnezeiesti si a lui Dumnezeu Insusi. Lucrul acesta este foarte evident in dialogul dintre Mantui- torul Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, si contemporanii Sai. Voi aminti nenumératele ocazii in care Mantuitorul sancfionea- z4 neputinfa contemporanilor Sai de a infelege cele spuse de El. $i nu este vorba numai de adversarii S&i, care in cele din urm aveau sa-L rastigneasca sia c&ror fapt avea si fie pus de Cel rastignit Insugi pe seama nestiintei (Parinte, iarti-le lor, cit nu stiu ce fac - Luca 23, 34), ci de proprii sii ucenici. Acestia, in ciuda faptului cé L-au ascultat pe Mantuitorul vreme indelungata vorbind despre cele ale lui Dumnezeu gi, in plus, au fost mar- torii nenumératelor minuni sivarsite de Acesta, au dovedit c& nu ajunseseri la cunoagterea profunda si mai ales la injelegerea celor spuse de Mantuitorul si, cu deosebire, a dumnezeirii Lui. Dovada cea mai clara a fost lepadarea acestora de Mantuitorul {in fafa patimilor sia rastignirii. De fapt, in cuvantul de ramas bun, consemnat de Sfantul Evanghelist Ioan, Mantuitorul insugi afirmA c& a evitat si le spund multe lucruri pentru c& ucenicii nu le puteau purta, adict nu le puteau intelege: fncit multe am a vi spune, dar acum nu Putefi st le purtafi. (loan 16, 12). Acest acum indic& situafia in care se aflau ucenicii inainte de evenimentul extraordinar al po- gorarii Duhului Sfant peste ei, despre care le vorbise cu acelasi prilej, spunandu-le cA Duhul fi va calduzi la tot adevarul: Jar clind va veni Acela, Duhul Adevirului, o¥ va cilduzi la tot adevirul; (loan 16, 13), Putin mai tnainte, in acelasi context, Mantuitorul afirma despre Duhul Sfant c& ti va invata pe Apostoli toate: Dar Méngdietorul, Duhul Sfint, pe Care-L va trimite Tatil, in numele 30 Pr. CONSTANTIN COMAN ERMINIA DUHULUL 31 ‘Meu, Acela vit va inviifa toate si vit va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. (loan 14, 26). Prin aceste cuvinte Mantuitorul Hristos descopera rolul fundamental al Duhului Sfant in cunoas- terea de catre oameni a celor dumnezeiesti. Aducerea aminte la care se refer’ Mantuitorul nu poate avea sensul unei improspa- tari a memoriei, ci acela al unei rememoriiri cu functie de intre- gire a infelegerii plenare a lucrurilor propovaduite de Mantuitorul. ‘Acesta este punctul de plecare al luerarii de fata, care pro- pune ca obiectiv principal al ermineuticii biblice deslusirea condifiilor in care omtul poate injelege vorbirea Iui Dumnezeu, adicd constituirea podului care si anuleze distanfa nu dintre doua lumi apartindtoare amandoua existenjei umane paman- testi, ci dintre lumea lui Dumnezeu gi lumea omului. Iar cheia ermineutica este, asa cum am anticipat deja, Duhul Sfant. O dats cu primirea Duhului Sfant, Apostolii dobandese cunoasterea dinduntru a dumnezeirii si prin prisma acestei experienje ne- mifjlocite infeleg, toate cele propovaduite de Mantuitorul Hristos, precum gi evenimentele importante din viata pamanteasca a ‘Acestuia, care culmineaza cu rdstignirea gi Invierea Sa. Pentru a infelege cele scrise de Apostoli din propria ex- perienja despre Dumnezeu gi lucrarea lui in lume, cititorul aparfinator oricarei epoci, chiar gi acelei a Apostolilor, va trebui si fac el insusi experienja Duhului, s& beneficieze de luminarea Duhului. Fara aceast& experient’, dup mérturia Apostolului Pavel, cele dumnezeiesti fi vor apirea de neinteles sau ,nebu- nesti”. Acest aspect este subliniat si de practica liturgicd a Bisericii primare, care fi invita pe catehumeni s& paraseasca biserica mainte de trecerea la sfintirea darurilor. Singurul motiv era acela c& respectivii, nebeneficiind inci de harul Duhului Sfint, ar fi putut fi expusi smintelii din cauza neputinfei de a injelege si a riscului judecdrii lumesti a lucrurilor dumnezeiesti care se intampla in Liturghia credinciosilor. Noutatea pe care o propune lucrarea de fafa este de fapt 0 recuperare a ermineuticii pe care 0 aflim dezvoltat inca din carfile Noului Testament si mai apoi la Parinfii Bisericii pand in zilele noastre. Este vorba de ceea ce am putea numi Erminia Duhului sau Ermineutica duhovniceasct, intelegand prin aceasta lucrarea Duhului Sfant ca esenfiala pentru erminia textelor sfinte ~ sau, cu alte cuvinte, recuperand functia ermineuticd a Duhului Sfant. Desigur, avem in vedere contextul eclesial, al vietii eclesiale sacramentale gi in mod special evenimentului euharistic — la care se refer’ prof. Agouridis -, dar si accesul la dobandirea sau innoirea Duhului Sfant in om pe calea demer- sului ascetic-filocalic, care nu trebuie perceput ca separat de cel eclesial-comunitar. in felul acesta, se recupereazi doua repere ermineutice fundamentale firesti si prezente in viata Bisericii si in tradifia rasaritean&: pe de-o parte, criteriul eclesial-comunitar si pe de alt& parte cel personal-filocalic, ambele intr-o conexiune si o interdependena evidente. Daca primul este dezvoltat cum nu se putea mai bine de Ermineutica prof. Agouridis, cel de al doilea ni se pare in mare parte ignorat, foarte probabil ca reacfie la tendinfele si migcarile individualist-moraliste care au fost prezente in Biserica Ortodoxa in veacul al XX-lea, care la randul lor ignorau dimensiunea eclesial-comunitara, promovand indi- vidualismul de sorginte protestant’. Trebuie ins mare atentie in a nu confunda viziunea personalist8, proprie Evangheliei si Bisericii din totdeauna, cu cca individualist’, care se aflé la antipodul celei dintai. Comunitatea eclesial’, sau comunitatea euharistic’, care joacd un rol central in ermineutica prof. Agou- ridis, nu poate fi constituiti de indivizi indiferenti fafa de capa- citatea sau calitatea lor sufletesc-duhvniceasca sau fara constiin} prezenfei si contributiei personale la constituirea comunitéjii. In cazul aceasta am avea de-a face cu o mas de oameni, si nu cu comunitate umang. De asemenea, prezenta gi lucrarea Sfantului Duh, element constitutiv fundamental al comunitafii eclesiale, sunt prezentate de Sfanta Scriptura si de PArintii Bisericii ca avand un caracter personal, Duhul Sfant impirtdsindu-Se per- soanelor umane constiente, si nu unui spafiu exterior nedefinit. A se vedea cartea Faptele Apostolilor, unde avem consemnat Pogorarea Sfantului Duh, dar si prezenja si lucrarea sa continua in istorie, prezenta si lucrare care sunt constitutive Bisericii. Or, aici lucrurile sunt mai mult decat elocvente. Duhul Sfant Se 32 Pr. CONSTANTIN COMAN impartaseste persoanelor umane in parte, devine o realitate 1i- untric& acestora, o fora dinamica, luminatoare si mobilizatoare, determinant pentru activitatea acestora in ansamblul ei. Apos- tolii gi ceilalji lucratori in campul propovaduirii Evangheliei sunt ,plini de Dubul Sfant”. Biserica nu este o nou comunitate sau societate umana constituit’ conform unor reguli sau con- venfii anume, ci este intai de toate sinaxa, adunarea celor care au rimit Dubul Sfant, a persoanelor umane ,pline de Duhul Sfant”. Fi felul acesia se realizeaza noua creafie, noua umanitate, adick Biserica cu natura ei dumnezeiesc-omeneasca. Nici Duhul Sfant nu este 0 putere impersonal ce se impirtiseste sau copleseste un spafiu anume si nici oamenii nu sunt niste receptacole incon- stiente si impersonale ale acestei puteri, ci dimpotriva, subiecti care isi asuma in libertate, cu constiinfa personala a actelor lor, relafia liber cu Dumnezeu si cu semenii lor in contextul ecle- sial. De aici importanja eforturilor personale de a realiza $i a se menfine intr-o stare de constiinta si de libertate care s&-I facd pe om capabil s& primeasca darul sau harul Duhului lui Dumnezeu. Trebuie sX semnalim aici importanja pe care traditia ristri- teand, gi nu numai, o acorda intregului complex de striidanii ale persoanei umane, generic adunate sub seninul ascezei. Dact Duhul Sfant este cheia ermineuticd fundamental sine qua non pentru comunicarea inteligibila dintre Dumnezeu si om, prin urmare si pentru lectura inteligibila a textelor biblice, atunci asceza crestin’, absolut necesar4 pentru primirea, pastrarea si innoirea darului Duhului Sfant, este ea insisi o premis ermine- uticd fundamental, Acest angajament personal al crestinului a fost ignorat sau mai putin subliniat din teama c& ar afecta locul central al comunit&tii, al Ecclesiei, ca reper ermineutic esenfial. Dar, asa cum am aratat, in Biserica risiriteand nu a existat si nu exist o tensiune intre persoana si comunitate, ci acestea doua sunt conditionate reciproc; persoana nu poate exista si nu poate creste in afar sau rupta de comunitate, pentru cé ea este defini- t& tocmai de funcfia comunicativ’, dupa cum nici comunitatea nu poate fi perceput& fara persoan’, aceasta ca atare fiind ele- mentul constitutiv de baz al comunit8fii. Comunitatea euharis- ERMINIA DUHULUT 3B ticd, ecclesia, care este comunitatea persoanelor umane ce se impartagesc sau au primit Duhul Sfant, este in aceasta calitate spafiul ermineutic prin excelenja tocmai pentru ci Duhul Sfant este prezent si lucritor in ea. La fel, persoana umand, purti- toare a Duhului lui Dumnezeu la nivel personal, are acces la cunoasterea si infelegerea prin propria experienfA a realitifilor dumnezeiesti si, in consecinj’, devine reper ermineutic, infele- gand cele consemnate in Scriptura despre prezenta si lucrarea lui Dumnezeu prin prisma propriilor trairi2® Fundamental pentru o ermineutic’ ortodoxa ar fi tocmai mutarea centrului de greutate sau a obiectivului principal al ermineuticii din direcjia articularii omului contemporan, a exe- getului, la lumea si la limbajul contemporan céxfilor biblice in directia articularii omului din orice epoc& la limbajul dumne- zeiesc. Eforturile ermineutice trebuie concentrate intai de toate ~ ca importanga vorbesc ~ in direcfia patrunderii vorbirii dum- nezeiesti a Scripturii, atat in ceea ce priveste confinutul, in care caz ar trebui si studieze condifiile in care omul poate injelege acest limbaj si, in al doilea rand, in directia descifrari limbajului uman al Scripturii, infelegand prin aceasta formele de expresie proprii lumii de atunci. Din punct de vedere cronologic, lucru- rile pot si chiar trebuie si se deruleze invers, adici mai inti asimilarea instrumentelor tehnice care permit exegetului infele- gerea limbajului uman al carjilor biblice, si dupa aceea asuma- rea eforturilor de p&trundere a limbajului si a realitéfilor dumnezeiesti cuprinse in acestea. Dificultatea primordial in 3% Este adevarat ci Ermineutica prof. Agouridis nu ignor complet lucrarea sau funcia ermineutica a Duhului, dar nu © dezvolta suficient, dupa parerea noastré, find preocupatd mai mult si recupereze funcfia ermineutic& a Comu- nitajii euharistice, care presupune desigur prezenfa si lucrarea Duhului. La un moment dat, autorul grec face trimitere si la Duhul: Exegetul nu gaseste in ‘text numai limbajul omenesc. El aratd interes deosebit textului pentru cé acolo ‘Aseste in fond cuvantul revelafiei dumnezeiesti. Acest cuvant nu este de la sine injeles, din moment ce este nevoie de pregitire pentru a-I distinge si tn felege: Cel care are urechi de auzit si aud’. Nici nu a ajuns la noi singur. ‘Exegetul trebuie si se afle intr-o anume coordonare, in comuniune, cu auto- rul, pentru a auzi cuvantul, a- infelege si a-l transmit gi altora. Aici se vede clar rolul comunitaji eubaristice si al Duhului.(op.cit,, 391)