Sunteți pe pagina 1din 7

ELABORAREA METODICA NR3

EXAMENUL SUPORTULUI DENTO-PARODONTAL SI A


BRESELOR ARCADELOR DENTARE. VARIETATI DE SITUATII
CLINICE.

1. Particularitatile examenului arcadelor dentare la pacientii cu


edentatii partiale.

Examenul arcadelor dentare se execută prin inspecția separată, inițial a arcadei


inferioare, apoi a celei superioare evidențiind: forma, existența, mărimea , numărul
și topografia breșelor, existența, caracterul și starea potezelor dentare , caracterul și
nivelul ariei ocluzale, raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie.

Forma – superioara – semieliptica, inferioare – hiperbolică.

Examenul endobucal:
Consecutivitate:
 Raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea
m.orbicular al buzelor
 Dinții
 Arcadele dentare
 Raportul dintre arcadele dentare
 Mucoasa
 Apofizele alveolare
La examenul endobucal se determină starea dinților restanți, a apofizei alveolare
în spațiile edentate și a mucoasei cavității bucale. O atenție deosebită se acordă
dinților ce delimitează breșele.
- Gradul de inclinare a dinților frontali – 5-10o, a dinților laterali – 2-3o, molarii
maxilari – inclinați vestibulodistal, cel mandibulari – lingulomezial. Aceasta
asigură un echilibru morfofuncțional static-dinamic optim față de forțele de
presiune. ce dereglarea integrității arcadei această armonie se destramă –
dinții limitrofi si cei fără antagoniști pot migra.
- Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie –
atrofia mai pronunțată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca
urmare a complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si
traumatismul produs la nivelul pereților alveolaro în momentul extracției.
După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai
mult de 6 dinți.
După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-
8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm.

2. Examenul dintilor stipli alesi ca elemnte de sprijin in puntile dentare.


3. Caracteristica pozitiei si gradului de implantare a dintilor in arcada
alveolara.
Stabilitatea, mentinerea si sprijinul protezelor pariale sunt dependente de:
1. Numarul dintilor restanti: influenteaza stabilizarea protezei. In general, acest
factor este in corelatie directa cu repartizarea lor topografica. Repartizarea
dintilor in zone diferite este mult mai favorabila stabilizarii protezelor, fata de
dintii grupati pe o singura hemiarcada. Teoretic, un numar mai mare de dinti
restanti este mai favorabil pentru stabilizarea protezelor, dar la un numar egal de
dinti restanti intervine modul cum sunt repartizati pe arcada.
2. Repartizarea topografica a dintilor restanti: ei pot fi prezenti intr-o singura
zona, sau pot fi prezenti in mai multe zone, aflandu-se in planuri diferite,
separate de bresele de edentatie. Dintii situati in mai multe planuri, chiar daca
sunt in numar mai redus, ofera conditii mai bune de stabilizare.
3. Pozitia de implantare a dintilor restanti: dintii nu sunt implantati
perpendicular in oasele maxilare. Forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare
dinte sa prezinte o implantare caracteristica la nivelul arcadelor. La maxilar,
axele de implantare converg catre apex, iar la mandibula sunt divergente spre
apex. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, descris de Villain si numit “con de
sustentatie”. Analizand acest con, se evidentiaza:
- Perimetrul in care se situeaza apexurile dintilor, la maxilar este mai mic decat
perimetrul apexurilor de la mandibula.
- La maxilar, perimatrul apical este mai mic decat perimetrul coronar, iar la
mandibula, perimetrul apical este mai mare fata de perimetrul coronar. Rezulta
ca, dintii superiori sunt inclinati in jos si spre exterior, iar dintii inferiori sunt
inclinati in sus sis pre interior.
Aceste inclinari pe grupe de dinti se prezinta astfel:
- Dintii din grupul frontal superior sunt inclinati in sens vestibulo- oral cu 5 – 10
°, iar dintii din grupul frontal inferior cu 0 - 5° in acelasi sens.
- Premolarii si primul molar la maxilar sunt inclinati cu 2 - 3° spre vestibuar, iar
la mandibulacu 2 – 3° spre lingual.
- Molarii 2 si 3 sunt inclinati vestibular si mezial la maxilar, iar cei mandibulari
vestibular si lingual mai accentuat.
In edentatii partiale, dintii vecini spatiului edentate si dintii antagonisti, isi
modifica pozitia initiala, intensitatea si amplitudinea schimbarii pozitiei, sunt
dependente de urmatorii factori:
- Varsta edentatiei.
- Structura osului alveolar.
- Malpoziitiile primare.
- Contactele statice si dinamice dintre perechile de dinti antagonisti.
- Starea de troficitate generala a intregului organism.
Modificarile de pozitie ale dintilor restanti sunt numite malpozitii secundare.
Deplasarile dintilor in cadrul malpozitiilor secundare se produc in directie
orizontala si verticala, fiind cunoscute sub denumirea de migrari.
Migrarile orizontale se produc in plan orizontal in 2 directii:
- Mezial (meziogresiune) sunt mai ample si mai numeroase.
- Distal (distogresiune).
Astfel, incisivul central si lateral, de cele mai multe ori se mezializeaza, caninul de
regula ramane pe locul initial sau se poate deplasa in ambele sensuri, premolarii
se distalizeaza, iar molarii intotdeauna se mezializaza. In general, migrarea
orizontala se face catre bresa edentata, fiind determinate de directia fortelor
ocluzale care cad oblic fata de planul de ocluzie, si se descompun in componente
orizontale.
Migrarile orizontale au la maxilar o viteza si amplitudine mult mai mare, datorita
structurii spongioase a osului care opune o rezistenta mai mica tendintei de
deplasare, in timp ce la mandibula se produc mai lent, datorita stucturii
complacte a osului. Aceste migrari se manifesta clinic sub 2 forme:
a) prin inclinare sau basculare, cand axul dintelui este inclinat, coroana este
deplasata spre edentatie, iar radacina in directie opusa sau ramane implantata in
pozitia initiala.
b) prin translatie axiala, care se produce mai rar si dintele se deplaseaza in acelasi
sens in totalitate.
Migrarile verticale sunt deplasarile dintilor in directie verticala spre spatial
edentate, in cautarea dintilor antagonisti absenti. Clinic se prezinta sub 2 forme:
a) egresiunea, cand dintele inainteaza impreuna cu procesul alveolar in directia
ocluzala, raportul dintre coroana clinica si coroana anatomica ramanand
nemodificat.
b) extruzia, dintele se deplaseaza in directie verticala spre spatiul edentat, fara
procesul alveolar. Astfel, coroana clinica devine mai mare decat coroana
anatomica, iar implantarea dintelui devine deficitara.

Morfologia coronara: este examinata anterior protezarii, atat clinic cat sip e
modelul de studio, deoarece pe coroana dintilor stalpi se aplica elementele de
stabilizare ale protezelor. Coroanele dentare prezinta convexitati pe cele 4 fete
laterale, linia care uneste convexitatile maxime fiind numita ecuator anatomic.
Acest ecuator determina un diametru maxim in treimea de colet pe fetele
proximale si un diametru maxim in treimea ocluzala pe fetele vestibulara si orala.
Acest ecuator anatomic este luat in considerare numai in pozitia verticala a
dintelui si are o valoare in studiul morfologiei dentare.
Dintii au insa o pozitie de implantare pe oasele maxilare, caracteristica fiecuruia,
care ii corespunde un ecuator de implantare, diferit de cel anatomic. Linia
ecuatorului de implantare a dintilor prezinta un grad de paralelism cu linia de
colet, fata de care se afla la o distanta de 2,5 mm.

4. Examenul proceselor alveolare.


Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie – atrofia
mai pronunțată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a
complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si
traumatismul produs la nivelul pereților alveolaro în momentul extracției.
După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai
mult de 6 dinți.
După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-
8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm.
Examenul crestelor alveolare:
• formă ;
• înălţime;
• lăţime;
• direcţie;
• prezenţa unor neregularităţi la nivelul crestelor;
• dimensiunea spaţiului protetic vertical şi mezio-distal;
• lipsa ţesuturilor mucoosoase;
• inserţia bridelor şi frenurilor;

5. Clasificarea proceselor alveolare dupa forma si inaltime.


Dupa forma: – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-8,0mm, lat – mai
mult de 8,0mm.

6. Clasificarea breselor dupa nr dintilor lipsa.


După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult
de 6 dinți.

EP se imparte in
- EP reduse - 1-3 dinti cu exceptie a celor 4 incisivi (tot e redusa)
- EP intinsa - 4-7, iar daca este inclus si caninul - poarta denumirea de extinsa
- EP subtotala - 7-12, cand raman in arcada numai mult de 3-4 dinti
- EP totala - lipsa tuturor dintilor

7. Examenul mucoasei cavitatii bucale.


Fibromucoasa campului protetic care acopera crestele alveolare si bolta palatine
la maxilar si crestele alveolare la mandibula, fiind aderenta de os.
Bolta palatina este acoperita de fibromucoasa, cu aspecte histologice differentiate
in 3 zone:
a) In treimea anterioara este aderenta de os, formeaza pliuri numite rugi palatine
(3 – 7 – 11 perechi), fiind zona activa fonatorie pe care se sprijina varful limbii in
pronuntarea unor foneme. In partea frontala a acestei zone se afla papila incisiva.
b) In treimea medie, pe linia medio – sagitala, fibromucoasa acopera torusul
palatin cand exista. Aici mucoasa este subtire si sensibila la presiune.
c) In treimea posterioara, mucoasa este neteda, contine glande secretorii si un
bogat tesut submucos adipos. Are un grad de rezilienta mai mare ca in celelalte
zone. Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasa care este mai groasa la
maxilar decat la mandibula. Fibromucoasa campului protetic poseda mai putini
proprioreceptori decat parodontiul, ceea ce ii scade rolul de autoaparare. Ea,
comparative cu parodontiu, are capacitatea de a suporta presiuni de 5 ori mai
mici. Fibromucoasa nu este structurata morphologic sa suporte presiuni, dar are
capacitatea de a se comprima sub actiunea unei presiuni si de a reveni la forma
initiala. Aceasta calitate este diferita de la o zona la alta, fiind dependenta de
grosimea substratului submucos.
Mucoasa pasiv mobila (neutra) incojoara mucoasa fixa la periferia campului
protetic, fiind localizata la maxilar in fundul de sac vestibular si in zona “Ah” , la
limita dintre palatal dur si palatal moale. La mandibula, se afla localizata in
fundul de sac vestibular si in fundul de sac lingual. Aceasta mucoasa inconjoara
ca o bandeleta mucoasa fixa si reprezinta limita maxima a marginilor protezei
mobilizabile.
Mucoasa mobile continua zona de mucoasa pasiv mobila, completand fundurile
de sac. Ea ramane fixate de mucoasa aderenta sub forma frenurilor buzelor,
frenului lingualsi a bridelor laterale, formatiuni care vor fi ocolite de marginile
protezelor. De asemenea, marginile protezei nu trebuie sa ajunga niciodata in
zona mucoasei mobile.

Inspecţia mucoasei:
• bucale,boltă,planşeu,obraz,limbă,buze;
• orificiul canalelor glandelor salivare Wharton,Stenon;
• leziuni inflamatorii,tumefacţii,abces;
• leziuni de tipul leucoplaziei,lichen plan,ulceraţii,afte bucale;
• formaţiuni tumorale-polipi,epulide;
• fistule ece exprimă resturi radiculare în profunzime;
• cordoane fibroase pe mucoasa jugală la locul de proiecţie
interaarcadică;
• semne de intoleranţă la diferite materiale(stomatopatii protetice).

8. Varietati de situatii clinice in edentatii partiale.

 a. Prima situatie clinica include arcadde dentare cu ocluzie stabila datorita


prezentei unui numar mare de dinti restanti pe ambele arcade,intre care se
stabilesc contacte dento dentare multiple,stabile cu pastrarea dimensiunii
verticale de olcuzie

 b. A doua situatie clinica include arcadele dentare cu ocluzie instabila din cauza
contactelor premature si a interferentelor, ci si a reducerii contactelor dento-
dentare. Dimensiunea verticala de ocluzie poate fi pastrata sau modificata

 c. A treia situatie clinica este caracteristica lipsa ocluzie arcadelor dentare daorita
numarului redus de dinti restanti sau a repartizarii lor pe arcadele dentare in asa
mod ca practic sa nu existe contacte dento dentare, dimensiunea verticala de
ocluzie,cit si planul de ocluzie

9. Varietati de proteze dentare folosite in tratamentul edentatiei


partiale.
Protezele dentare utilizate în tratamentul edentației parțiale:
- Punți dentare
- Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă
- Proteze parțiale mobilizabile scheletate

10. Principii de alegere a contructiei pezente in EP.


Alegerea construcției este determinate de mai mulți factori: topografia zonei
edentate, gradul de întindere a breșei, starea țesuturilor dure și a parodontului
dinților restanți, tipul de ocluzie, relațiile interdentare, starea generală a
organismului; unele momente legate de profesia pacientului, condițiile tehnico-
materiale existente.

Specialistul trebuie să ia în considerare cîtiva factori: biomecanic, parodontal, esthetic


și financiar. Pe lîngă acestea și să țină cont de doleanțele pacientului.

Terapia EP se poate realiza prin 2 categorii de restauri protetice:

- RP fixe – proteze parțiale fixe, care se sprijină pe dinții naturali, pe implante


dentare sau pe dinținaturali și implante.
- R mobilizabile – proteze mobilizabile cu baze acrilice sau scheletate.

Aceste 2 categorii se deosebesc prin modalitatea de transmitere a presiunilor


masticatorii (sprijinul) și prin sistemul de retentive (modul de ancorare la dinți
restanți) și prin volumul restaurării.

Cele fixe transmit PM osului fie prin intermediul dinților naturali și parodontului lor –
sprijindento-parodontal, fie prin intermediul implantelor osteotolerate lipsite de
parodonțiu. Volumul lor se inscribe în cel al arcadelor dentare naturale.

Cele mobilizabile transmit PM doar prin intermediul mucoasei crestelor alveolare


(sprijin muco-osos), sau atat prin ntemediul dinților și parodontului cît și muco-osos
(sprijin mixt). Volumul lor depășește cu mult cel al arcaelor dentare naturale.

La elaborarea planului de tratament șe tine cont de cle puțin 3 deziderate:

- Tratamentul trebuie să fie cît mai simplu și concomitent eficient


- Pentru fiecare procedură sau variant terapeutică trebuie să dispunem de o
bază tehnico-materială adecvată;
- Terapia trebuie să fie adaptată la condițiile biologice, mecanice și financiare
cît și la disponibilitatea pacientului la tratament.

11. Puntile dentare – elemente componente.


 Elemente de agregare de care este solidarizat corpul de punte la
extremitati si care contribuie la fixarea de dintii-stilpi a intregii proteze –
servesc microprotezele – coronae d einvelis, de substitutie, incrustatii.
 Corpul de punte care reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali si
inlocuiesc dintii pierduti de pe arcada dentara.
Poate fi metallic, nemetalic, mixt. Dup[ raport cu apofiza alveolara –
raport in sa, raport in semisa, tangent linear, raport punctiform,
suspendat.

12. Clasificarea punctilor dentare.


 Materialele din care sunt confectionate:
 Metalice, nefizionomice
 Nemetalice, fizionomice
 Mixte, total sau partial fizionomice

 Metoda de fixare:
 Fixe
 Mobile?

 Metoda de confectionare:
 Lipite
 Sudate
 Turnate

 Numarul dintilor-stilpi:
 Cu un dinte (punti cu extensie)
 Cu doi dinti care marginesc bresa din ambele parti
 Cu trei si mai multi.

 In dependent de aranjarea si nr dintilorstilpi –dupa V.Kopeikin


 PD cu doua elemente de agregare asezate pe cei doi dinti ce
marginesc bresa
 PD cu un element de sprijin adaugator la mijloc
 PD cu elemente de agregare duble situate medial sau distal
 PD cu elemente de agregare duble situate la ambele extremitati
 PD cu doua elemente de agregare asezata pe cei doi dinti ai bresei si
cu o extensie unilaterala.

 Dupa raportul corpului de punte cu apofiza alveolara:


 In sa
 Semisa
 Tangent linear
 Punctiform
 Suspendat

 Dupa particularitati de constructive:


 Monolie
 Separate
 Pliante
 atipice