Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Pompe centrifuge
Pompa primeste energia mecanica de la motorul electric si o transmite fluidului prin
intermediul paletilor .
Deplasarea fluidului se face datorita fortelor centrifuge . La iesirea din rotor particulele au
viteze mari , energie cinetica mare . Carcasa are rol de a prelua energia cinetica fara pierderi
la trecerea prin rotor si de a conduce fluidul cu energia cinetica catre refulare.
Ea transforma energie cintica in energie potential cind refularea este inchisa.
Sensul palelor este avind curbura in spatele sensului de rotatie . Antrenarea pompelor se
poate face electric , cu motoare hidraulice , turbine sau motoare termice.
Fenomenul de cavitatie poate fi preintimpinat prin constructia unui prerotor sau a unui rotor
extins.
In general in constructiile navale pompele centrifuge sunt verticale cu prindere de cele mai
multe ori pe postament orizontal. O problema practica reprezinta cuplarea si centrarea
pompelor cu tubulatura .
Carcasele pompelor pot si simple si supraetajate.
Masinile centrifuge nu sunt in general autoamorsable. Pentru functionare este necesara
umplerea tubulaturii de aspiratie cu lichid sau evacuarea aerului pe conducta de aspiratie
pina ce fluidul inunda statorul .
Solutiile in acest sens sunt:
-functionarea inecata,sau
-cu valvula cu retinere
- cu statie de amorsare, incluzind o pompa volumica si un ejector.
- cuplarea pe acelasi arbore pe care este fixat rotorul pompei a unei pompe cu inel de apa.
Pompa este autoamosrsabila si scoate aerul din tubulatura , raminind cuplata , functionind in
paralel cu pompa principala.
In instalatiile de la bordul navei se utilizeaza des pompele centrifuge in inst de ballast,
santina, Fi-Fi , apa tehnica, sanitara, marfa petroliere, ect.
Pompele pot lucra ca si turbine prin intrarea apei radial si evacuarea axial (turbina Francis).
Alegerea regimului se face pe panta descendenta in care regimul este stabil . Pe panta
ascendenta pina in punctul de maxim regimul este instabil . Se prefer ca panta descendenta
sa fie cit mai abrupta astfel incit pentru variatii mari ale sarcinii sa avem variatii mici de
debit. Regimul nominal trebuie plasat acolo unde randamentul este maxim. Caracteristicile
plane sunt trasate de obicei pentru o singura turatie a pompei sau o familie de pompe
(functie de putere sau turatia axului).
Regimul stabil al masinii hidraulice pe o instalatie se face atunci cind se realizeaza egalitatea
debitelor si energiilor cedate de masina si respective primite.
Problema se rezolva pe cale grafica sau analitica.
-Metoda grafica
Considerind o instalatie cu o configurare geometrica ptr care se determina sarcina instalatiei
:
Conditia de cuplare :
In anumite cazuri in care inaltimea de pompare sau debitul sunt insuficiente se cupleaza mai
multe pompe , realizind un echilibru energetic.
Se considera cuplajul simplu format din doua pompe (caracteristici cunoscute). Ele vor fi
inlocuite de o pompa echivalenta.
si
Aceasta se scade din caracteristica pompei I→I’,identic 2→2’. Deoarece intervine sarcina
geodezica z1 si z2 fata de punctul A , acestea se scad sau se aduna din sarcina pompelor 1’si
2’.
Sarcina echivalenta se obtine prin insumarea debitelor celor doua pompe (pentru o sarcina
data).
Cuplarea masinilor hidraulice –serie
Se pune problema stabilirii caracteristicii echivalente. Cuplarea in serie implica un debit
constant. Sarcinile echivalente se obtin prin insumarea sarcinilor celor doua pompe.Exista
conditia ca pentru ultima pompa din cele cuplate sa aiba corpul proiectat la presiunea indusa
de celelalte pompe.
2. Pompe volumice
Transferul lichidului de face prin modificarea volumelor de lucru in masina cu variatia
presiunii.
Masinile se clasifica in :
Masini volumice cu piston
Masini volumice cu pistonase (axiale sau radiale)
Masini volumice cu roti dintate
Masini volumice cu suruburi
Maini volumice cu lamele
Masini volumice cu membrane
Masini volumice cu lichid
Masini volumice cu lobi
Masinile se clasifica dupa:
a)Modul in care se realizeaza distributia:
Supape comandate pe baza presiunii din camera de lucru
Supape comandate prin legatura cinematice cu axul masinii
Sisteme de distributie speciala
b)Masini in care are loc conversia energetica:
Ca generatoare: pompe si compresoare
Ca motoare: motoare hidraulice si motoare pneumatic e
Masinile pot fi reversibile in sensul debitarii si al sensului.
Pe instalatie vitezele sunt mici in comparatie cu p₁-p₂, si care depaseste valoarea geodezica
ρgz(z₂-z₁),termenii I ,III,si IV, din membrul drept al ecutiei se pot neglija.
In aceste ipoteze pompa volumica trebuie sa realizeze o sarcina :
H=p₂-p₁ (aprox)
Notarea generala este p sau Δp.
Pompe cu piston
Contructie si principii de functionare : miscarea fluidului se face prin miscarea alternativa a
unui piston , a carui sens se schimba rezultind o miscare pulsatorie (la capete cursei viteza
este zero, existind puncte moarte) .
Avantaje:
- Presiuni de refulare mari
- Presiunea de refulare nu depinde de viteza pistonului
- Randament bun
- Sunt autoamorsabile
Dezavantaje:
- Debit relativ mic
- Constructie complicata
Pompele cu piston pot fi :
- Cu un piston ,doua sau trei pistoane
- Cu simplu efect(o fata), dublu efect (doua fete),diferentiale(cu simplu efect de
aspiratie , dublu efect de refulare, sau invers)
Un ciclu de functionare are doua faze, prima faza de crestere a volumului de lucru si
aspiratie , a doua cu micsorarea volumului si refuare.
Neuniformitatea debitarii are ca o consecinta vibratii in functionare , drept care se folosesc
acumulatoare , montate pe refularea pompelor cu o fata de lucru . Se face refularea in
instalatie atit la cursa ascendenta cit si la cea descendenta (comprimare) a pistonului.
Performante: presiuni peste 200 bar, asigura aspiratie uscata, manipuleaza lichide calde sau
reci , viscozitatea mare , pot exista suspenii mecanice. Viteze de lucru limitate 40-80rot/min.
Generalitati
Scopul instalatiei este de a elimina scurgeri lichide provenite din apa balast, neetansietati
instalatii, spalarea magaziilor, separare hidrocarburi din santina, drenare apa condens,etc.
Poate fi folosita ca mijloc de rezerva Fi-Fi.
Se folosesc si ca mijloace mobile , pompe manuale , electropompe , ejectoare.
Ca schema instalatia dreneaza CM, magazii, spatii tehnice, suprastructura (in anumite
situatii).
Instalatia poate exista in forma santina mare si santina mica .
Elemente , schema sistemului :
Sistemul are in componenta pompe, tubulaturi ,magistrala si ramificatii, sorburi, filtre ,
separatoare. Tevile se galvanizeaza interior si exterior . Vopsirea lor se face in sistem special
ptr tevi galvanizate sau in sistem de tanc de balast.
Confectionare tevilor se executa in regim de spooluri ( tronsoane confectionate in atelier ),
ansamblarea pe nava.
Fixarea tevilor pe traseu conform standardului IACS sau al santierului .
Testul sistemului se face tehnic , etans si in faza de commissioning ptr separatoare . Testul
se face pe baza programului de probe de cheu cu inregistrarea parametrilor HAT (harbour
acceptance test) . Functie full in probe de mare SAT (sea acceptance test)
Schema de functionare :
Amplasarea pompelor se face in CM, ptr celelalte compartimente exista ramificatii.
Rezidurile se absorb din puturi de santina , amplasate de obicei pupa , prova , Bb, Tb. si se
deverseaza in tancul de scurgeri (sludge tank).
Traseul tevilor se face prin tancuri sau voiduri , tunel central sau sub paiolul CM. Sorburile se
prevad cu filtre grosiere si altele mai dense . Se prevad si filtre la nivelul paiolului.
Accessul la filtre trebuie sa fie asigurat cit mai usor.
Automatizarea instalatiei se face cu sesizor de nivel max si min , mobreu , care porneste
pompa automat. Parametri de functioanre ai instalatiei se urmaresc in PCC. Alarmele
instaltie sunt pe alarma generala sau proprie instalatiei . Citirea parametrilor se face on-line
din PCC. Manevrele instaltiei se fac manual sau on line prin actuatori , (de la eng. to act) ptr
valvule .
Unde este cazul se prevad valvule cu retinere.
Separatoare :
Stocarea rezidurilor se face in tancul de sludge , apa se deverseaza sau se stocheaza la bord
. Tancul de sludge are sistemde vopsire specific (alchidic), si se prevede cu instalatie de
spalare cu duze. Regulile sunt impuse de legislatia MARPOL 73/78
Puritatea apei filtrate se masoara in p.p.m.(parts per million),sau 1mg/1 litru, reprezentind
concentratia de hidrocarburi din apa. In general limita este de 15 p.p.m.
Navele se doteaza cu instalatii automate de citire a concentratiei. Aceasta este impusa de
zona de navigatie si de tonajul brut (TRB) al navei,volumul total al spatiilor inchise pe nava
(100pc sau 2,83m³).
Exista mai multe tipuri de separatoare bazate pe metodele de separare.
- Gravitationala prin introducerea amestecului apa- produs. Se recomnda ca
particulele din emulsie sa fie cit mai mari ,astfel amestecul sa fie cit mai putin
emulsionat.
Ca metoda se folosesc pompe speciale pentru emulsionare redusa ,(pompe cu snec ,
pompe cu roti dintate),sau introducerea pe baza de vacuum .
- Aerare prin injectarea de aer in rezervorul cu amestec . Se cauta ca particulele de aer
sa fie cit mai fine.
- Metoda centrifugala prin separarea pe baza campului de forte centrifuge.
- Aglomerare in care particulele sunt concentrate pe talere conice.
- Filtrarea se face folosind filtre din nisip, ceramica alte materiale. Se folosesc sisteme
combinate centrifugale- filtre . Instalatia de santina permite spalarea filtrelor si
trimiterea apei in tancul de santina, prin suflarea pe sens invers cu aer comprimat .
Circuitul se poate automatiza prin montarea senzorului PPM.
Calculul instalatiei :
Calculul consta in determinarea dimensiunilor tubulaturii (principale si secundare), alegerea
pompelor .
Pentru calcul este nevoie de configuratia navei , stabilirea traseelor de tubulatura.
Primul pas este stabilirea schemei „ system drawing”, respectiv sistemul de santina uneori in
acelasi desen cu inst de balast . Acesta determina functionarea si alcatuirea sistemului
Alte desene destinate inst : spooluri , combination drw., layout drawing .
Sistemul apare si in browser-ul navei daca este elaborat, (sistemul 3D), cu detalii asupra
tubulaturii si echipamentelor .
- Se pleaca de la viteza impusa de regulile de Registru .
In conformitate cu cerintele Registrelor de Clasificatie (LR), viteza minima pe
instalatie este de 2 m/s.
Tubulatura magistrala :
Diametrul se calculeaza dupa formula :
dm =1,68√𝑳(𝑩 + 𝑫) + 𝟐𝟓 (mm)
dm –diametrul interior al tevii (mm)
L –lungimea navei (m)
B –latimea navei (m)
D- inaltimea de constructie (m)
Diametrul tubulaturii ptr ramificatia cargo si spatii in CM nu mai mica ca in formula de mai
jos dar nu mai mica de 50 mm:
db=2,15√𝑪(𝑩 + 𝑫) +25 (mm)
C- lungimea compartimentului (m)
In spatii cu aspiratie directa in CM , boiler room, si aux room , diametrul trebuie sa fie la fel
ca cel al magistralei .
Pompa:
Cel putin 2 pompe de santina se monteaza in CM , independente si legate astfel ca sa preia
sarcina celeilalte . Daca forpeak-ul si afterpeak-ul sunt de balast vor avea pompe separate.
Compartimentele de deasupara forpick- ului , afterpick –ului se dreneaza cu pope de
mina(pompe Kama), gravitational cu valvula cu comandata manual cu greutaate sau santina
Capacitatea pompei nu mai mica de : Q=5.75 𝒅𝒎 ²/10³
in care dm este diamentrul conform regulii a magistralei de tubulatura (mm)
Q - capacitatea in m³/h
Sarcina pompei :
Calculul pompei se face in ipoteza ca toate ramificatiile care duc la magazia cea mai
indeparta se cupleaza simultan.
In functie de structura instalatiei se calculeaza pierderile conform contantelor
hidrodinamice pe fiecare tronson , in serie sau in paralel dupa regulile cunoscute pe baza
formulei :
H=sQ² (N/m²)
Se calculeaza sarcina pe aspiratie pina la pompa ℎ𝑎 =𝑠𝑎 Q²
Sarcina pe refulare dupa pompa : ℎ𝑟 =𝑠𝑟 Q²
Sarcina totala va fi : ℎ𝑡 =(𝑠𝑎 +𝑠𝑟 )Q²
Se traseaza caracteristica pe aspiratie , pe refulare si totala, fara componenta geodezica.
Alegerea pompei :
Se traseaza caraceristicile tubulaturii si cu sarcina geodezica :
Hi=ρgz+sQ² z=za+zr. (a –aspiratie r-refulare)
Din calcul s-a stabilit un debit minim Hmin ce determina o sarcina minima Qmin (punctul 1).
Pompa va trebui sa debiteze un debit Qp>Qmin si o sarcina cel putin egala cu Hmin .. Deci
un punct pe Hp 1” in exterior.
Pe aspiratie se compara sarcina vacumetrica a pompei cu sarcina pe aspiratie a pompei .
Daca Ha <Hvac pompa functioneaza normal , punctul 2 de intersectie a caract inst cu sarcina
vacumetrica e la stinga punctului p. (sarcina pompei).
Daca Ha>Hvac pompa nu functioneaza pe aspiratie, deci trebuie marit diametrul pe
aspiratie .
Marind diametrul la d o1 se va reface calculul si ca efect caracteristic ape aspiratie trece in
2’. Coboara si Hi in 1’. Deplasarea lui 2” este mai rapida la dreapta decit deplasarea lui 1” in
1’, deci Ha<Hvac , pompa functioneaza normal.
Exista cazuri in care instalatia de balast este simetrica , babord-tribord. In acest caz calculul
se simplifica .
INSTALATIA DE BALAST
Instalatia are rolul de a regla asieta navei in functie de incarcarea navei in conditii de
stabilitate pozitiva in conditii de mars sau de stationare .
h=r-a >0. De asemenea instalatia are rolul dea asigura conditii de navigare in balast in cazul
cind nava este goala.
Functie de cazurile de incarcare se stabileste balastarea navei . Balastarea se face si in cazul
transportului de marfa ptr reglarea asietei ca urmare a modificarii centrului de carena sau de
greutate. Balastarea se face si in cazul spargatoarelor de gheata pentru asigurarea miscarii
de balans a navei.
-Tancurile de balast se pozitioneaza in pupa si prova ,respectiv fore peak si after peak si in
borduri sau in planul diametral in dublu fund.
-Pompa de balast trebuie sa fie cite una pe fiecare nava. Se pot folosi si pompele de santina,
servicii generale, incendiu sau racire. Pompele de balast sunt centrifuge si trebuie sa fie
autoamorsabile . Pot functiona si pe aspiratie si pe refulare.
-Tubulatura de umplere si golire se face pe magistrala si ramificatii . Tubulatura mai cuprinde
tevi de aerisire si sonde . Inaltimea tevilor este de 760 mm deasupra PP si 450 mm
deasupra puntii suprastructurii.
-Armaturile folosite in instalatie sunt valvule simple sau cu retinere , casete de valvule ,
valvule Kingston. Actionarea lor se face manual , automat sau semiautomat.
Schema de inst de balast: Instalatia poate face transferul dintr-un bord in altul , poate goli
sau umple tancurile cu apa dulce sau de mare.
Fata de inst de santina pompele pot functioa pentru fiecare tanc pe rind , pe cind la inst de
santina simultan.
-Calculul instalatiei:
a)Calculul instalatiei se face similar instalatiei de santina , necesitind calculul diametrului
tubulaturii si alegerii pompei .
Se determina diametrul tubulaturii de ramiifcatie care este dat de formula :
𝟑
d=18√𝑽 [mm]
in care V= volumul tancului de balast [m³]
Diametrul tubulaturii magistrale trebuie sa fie cel putin egal ce cel mai mare diametru al
ramificatiei :
𝟑
d1=dmag= d=18√𝑽𝒎𝒂𝒙 [mm]
V max este volumul tancului cel mai mare.
Se recomanda asigurarea vitezei apei de cel putin 2m/s
Dupa stabilirea diametrelor tubulaturii se adopta valoarea superioara standardizata .
Alegerea se face pentru cel mai defavorabil caz cind pompa aspira din tancul cel mai de jos si
refuleaza in tancul de cota maxima.
Pentru alegerea pompei se alege pompa de Qmin si H , facindu-se analiza pe aspiratie .
Se presupun cunoscute caracteristica functionala si vacuumetrica a pompei.
Un alt parametru ce intervine in calculul instaltiei este timpul de umplere impus din
conditiile de functionare a navei .
a)Calculul se face in baza regresiei liniare, egalindu-se cele doua ecuatii, caracteristica
instalatiei cu caracteristica pompei :
C1+C2Q+C3Q²= ρgz+sQ²
Sarcina instalatei este conditionata de diferenta intre cota de aspiratie si cea de refulare.
In acest caz practic balastarea gravitationala este mai rar folosita pentru tancurile de dublu
fund , pe principiul de sifon . Cota aspiratiei (pozitia Seachest-ului ) este joasa incit sa nu
depinda de pescaj.
De obicei diferenta de cota aspirarie – pompa este de aprox 2m , sau mai mica, pompa fiind
situata mai sus fata de aspiratie.
Daca nivelul din tanc este mai mare decit pescajul d=ct , z=y-d, q, Q=f(y).
C1+C2Q+C3Q²=ρg(y-d)+sQ² , rezolvind rezulta Q=F(y)
Q=dV/dt=A(y)dy/dt ,
𝒚𝒎𝒂𝒙
Prin integrare : t=∫𝟎 𝑨(𝒚)𝒅𝒚/𝑸(𝒚)
b) O alta metode este impartirea volumului tancului in subvolume ptr care se calculeaza
timpul , timpul total rezultind din adunarea timpilor partiali.
Oservatie: Nivelele situate sub cota de aspiratie (nivelul pescajului ) dau caracteristici de
cuplare negative situate sub axa 0Q.
c) In cazul transferului dintr-un bord in altul se traseaza caracteristica instalatiei in cele
doua situatii maxime (de start si stop), rezultind doua caracteristici cu sarcina de cuplare
pozitiva si negativa , debitul mediu fiind media aritmetica a celor doua debite calculate.
Qmed=(Qa+Qb)/2
Timpul de efectuare a manevrei : t =V/Qmed
Semnalizarea se face automat in cazul compartimentelor in care s-ar putea sa nu fie oameni ,
spatii tehnice, magazii, cai de acces.
Semnalizarea prin butoane facuta manual
Calculul instalatiei consta in determinarea debitului necesar si a sarcinii pentru alegerea pompei.
Se pune conditia ca fiecare sprinkler sa realizeze un debit de 5l/m²
Daca sunt n compartimente cu suprafata Si ,
Qi=qSi (i=1...n)
Debitul maxim va fi egal cu cel mai mare debit Qi.
Se aleg trei trasee diferite cele mai lungi si se calculeaza sarcina:
Hi1=(ps-po)+ρgz1 +h1 pe cele trei trasee 1,2,3,
Hi =max(Hi1,Hi2,Hi3)
Se alege pompa cu Qi si sarcina Hi
-Calculul numarului de sprinklere pe ramificatie.
Se impune presiunea minima 1,5 bar si debitul la sprinkler de catre producator si se determina
valoarea ptr un sprinkler.
n=Qi/Qmin
Un alt tip de instalatie pe baza de apa este instalatia de ceata (Flexi-Fog). A fost introdusa de US
Navy in expluatare in anul 2000. Aceasta instalatie are un randament mare , particulele fiind
foarte fine evaporarea este aproape instantanee si are avantajul ca nu inunda compartimentele
si agregatele. Racirea se face in foarte scurt timp de la 1000 gradeC la 300 grade C .
Putere 15-20 KW
Diam tubulat DN 16 / 10 barr
Consum 2l/min/m²
Spatiu de actiune pina la 2000 m ³
Instalatia cu CO2- poate fi de joasa sau de inalta presiune, respectiv 125 bar sau 40 bar. Gradul de
umplere este de 0,675kg/l sau 0,9kg/l
Au avantaje :
- Nu distrug materialul
- Nu se deterioreaza in timp
- Este dielectric
- Este mai greu decit aerul
- Nu este sensibil la temperaturi scazute
- Mentinerea gazului fara pierderi in mars
- Evacuarea printr-o manevra simpla
- Evacuarea gazului in caz de crestere a presiunii buteliilor
Buteliile sunt cuplate pe zone G1,G2,G3 , in functie de marimea compartimentului . Toate buteliile
trebuie sa fie suficiente pentru cel mai mare compartiment. Amplasarea lor se face pe un pat de
lemn ,iar compartimentul trebuie sa fie izolat ptr mentinerea temperaturii . Ventilarea
compartmentului trebuie sa se faca fortat independent cu actionare din exterior, pe linga ventilatia
libera (regula de Registru).
Grupurile sunt legate intre ele cu tubulatura colectoare dupa care toate sunt legate la teava pilot
(colectorul general) prin valvula cu sens. Aceste este proiectat la o presiune cu 10 bari mai mare ca a
instalatiei.
De aici gazul pleaca la zona prin valvule de zona. Ptr CM valvula de zona este legata la un sistem de
avertizare luminos si sonor ce permite evacuarea personalului din compatiment dupa care se
declansesaza sistemul .
Calculul instalatiei consta in :
- determinarea cantitatii de CO2 necesare si
-dimensionarea tubulaturii
Valoare oxigenului ar trebuie sa scada sub 15% pentru a se stinge focul. Se pune problema
introducerii cantitatii de CO2 intr-un metru cub de aer ptr a scadea procentul sub 15%.
Cantitatea masica data de reguli : 𝐺𝑔 = 1,79 Vcomp* φ [kg]
Φ- coeficient dat de gradul de umplere al compartimentului
Stiind ca masa de gaz intr-o butelie este G1 se determina numarul de butelii. Calculul se face tabelar
si se stabileste cantitatea maxima ptr volumul cel mai mare .
Numarul de butelii va fi nb=max(n1,n2,n3....nv). De obicei cantitate maxima este ptr CM.
Dimensionarea tubulaturii : La baza calculului stau urmatoarele principii:
- Evitarea blocarii conductelor prin inghetare datorita detentei gazului (salt de presiune cu
crestere de sectiune ), sub valoarea de 5,28 bar. Zapada carbonica care se formeaza dopuri
de gheata.
- Cantitatea de 85% din gaz trebuie sa ajunga la compartimentul protejat in cel mult 2 min ptr
CM, DG-uri , pompe incendiu , incaperi cu lichide inflamabile, si in 10 minute la spatii cu
autovehicule cu combustibil in rezervor si incaperi in care nu exista combustibili.
Patratul sectiunii magistralei trebuie sa fie mai mare sau egala decit suma patratelor
diametrelor ramificatiilor ,ptr evitarea cresterii de sectiune.
Fig 45
Instalatia de stins incendiu de joasa presiune cu CO2
Instalatia are un rezervor pentru pastrarea CO2 lichefiat la 20 bar si temp de -18 grd C. Gradul de
umplere este de 0,9 kg/l
Are avantajele urmatoare :
- Volumul ocupat de Co2 este mai mic (grad de umplere mai mare), deci spatiu mai mic la
bord.
- Greutatea rezervorului redusa
- Presiune constanta si conditii termice mai bune .
Rezervorul trebuie sa aiba o instalatie de racire deci o impunere tehnica
Se defineste coeficientul de spumare: mic 12/1, mare 1000/1, reprezentind raportul dintre
volumul de spuma si volumul amestecului spumogen (apa + spumogen )
Exista doua tipuri de inst aeromecanice :
- cu formarea interioara a spumei
Amestecul se formeaza cu ajutorul presiunii de la inst aer comprimat si de la butelie , iar
amestecul se face in tanc separat cu substanta spumogena.
- cu formarea spumei la evacuare
Sistemul este format din :
rezervorul subst spumogen
dispozitiv dozare amestec apa +subst spumogena
dispozitiv de amestec de subst emulsie apa si subst cu aer
Magistrala de stins incendiu cu apa se foloseste c a sursa de apa ptr o statie in pupa si una in
prova.
Instalatia de stins incendiu cu pulberi
Componenta de baza a instalatie este carbonatul de sodiu. Se mai folosesc pulberi pe
baza de bicarbonat de potasiu , sulfat de amoniu.
Un kg de pulbere bicarbonat de sodiu elibereaza 0,26 kg bioxid de carbon consumindu-se
o cantitate de caldura necesara evaporarii a 300 g apa, deci un efect de racire de 95 kcal.
Stingerea incendiului se bazeaza pe fenomene chimice si fizice . Pulberea sublimeaza .
- stingerea volumica datorita degajarii de CO2 si a vaporilor de apa (carbonatul de
sodiu)
- racirea focarului datorita reactiei cu absorbtie de caldura
- mediul de antrenare pina la locul incendiului se face pe conducta cu un gaz inert Co2
sau azot
Se recomanda prin reguli de Registru cantitatea de azot necesara
Calculul hidraulic se face pentru mediul bifazic
Se calculeaza cantitatea de praf dupa care se calculeaza cantitatea de gaz .
Aceasta trebuie sa fie cel putin egala cu 0,2 din cantitate de praf .
1. Inst ventilatie :
Parametri dupa care functioneaza instalatia sunt:
Temperatura si umiditatea relativa (vara/iarna)
Viteza aerului ( in spatii locuibile pina la 0,6 m/s)
Concentratia de CO2 pina la 0,15%
Cantitatea recirculata
Numarul de schimburi orare functie de destinatie , cabine, careu , spatii tehnice . (careu 5,
cabine min. 3)
Instalatii de ventilatie
Instalatiile au ca scop vehicularea aerului in compartimente fara prelucrarea termica sau umiditate,
cu pastrarea in limite a calitatilor aerului.
Exista doua feluri de ventilatii:
- Naturale
- Artificiale sau fortata
Ventilatia se face prin ejectoare sau trombe de ventilatie . Acestea pot fi orientabile sau fixe.
Tevile de captare sau evacuare expuse la apa de mare se prevad cu capac de inchidere pe timp de
furtuna. Unelele din acestea au protectie de tip jaluzele, acestea putind fi inchise in manual sau de la
distanta prin actionare mecanica, electrica sau hidraulica
Ventilatia se face cu ventilatoare de tip centrifugal sau axial .
Ventilatoarele sunt surse de zgomot pina la 100 Db. Din aceasta cauza se plaseaza in afara
compartimentelor si se leaga prin canale de ventilatie structurale sau confectionate (tabla , pinza).
Ventilatia se face prin :
- Introductie se face in doua cazuri :
Debitul introdus mai mare (CM) sau mai mic decit cel evacuat .
- Extractie – folosit la spatii cu mirosuri neplacute , bucatarii, acumulatori.
- Mixta
De obicei distributia aerulului se face din centrala HVAC (heating, ventilation and air
conditioning).
Distributia se face prin magistrala si ramificatii . Tubulatura poate fi din otel, sau spiroduct. Ele se
izoleaza cu vata minerala (rockwool) sau cauciuc spongios (armafelx) , pe traiect sau trecerile prin
pereti . Trecerile prin peretii de clasa sunt supuse la norme de foc , lungime tevii de trecere avind o
anumita dimensiune .
Calculul instalatiei :
Debitul introdus are ca scop :
- sa evacueze cantitatea de noxe (M)
- sa evacueze fluxul de umiditate (D)
- sa evacueze fluxul de caldura (Φ)
m,d si t sunt concentratiile in interior si exterior , cu indici i si e
Instalatia de incalzire
Instalatia este destinata incalzirii compartimentelor de locuit, spatiilor tehnice si a altor spatii in care
este necesara o temperatura constanta.
Relatia de echilibru termic este de forma:
Φi=Φp+Φv -Φd ( intrare = pereti + ventilatie – oameni , agregate)
Tipurile de instalatii de incalzire sunt :
- instalatia cu abur
- instalatia cu apa calda
- inst cu aer cald
- inst electrica
Instalatia de incalzire se face pe criterii economice . Inst cu apa calda necesita un spatiu mai mic , pe
cind instalatia cu aer cald are gabarit mult mai mare datorita conductelor . In acest caz pentru aer
cald se pot folosi conductele de ventilatie ceea ce este avanatajos. Instalatia electrica este mai
costisitoare din punct de vedere al consumului de energie.
In cazul recircularii partiale aerul este captat prin aspiratia 10 si elemente de reglare 11 si se intoarce
in instalatie amestecat cu aer proaspat ,filtrat si preincalzit.
In cazul recircularii totale V1 este inchisa . Sistemul se foloseste in cazuri in care nu exista degajari de
gaze. Temporar se face reimprospatarea aerului .
Calculul instalatiei:
Ec de bilant termic este:
Φi=Φp-Φd
Instalatii frigorifice
Inst frig intra in componenta inst de conditionat, magazii frigorifice, transport gaz lichefiat.
Scopul lor in transportul marfurilor este :
- Producerea si mentinerea temperaturii necesare refrigerarii- apa ramine in stare lichida ,
temp este la limita congelarii, se elimina riscul dezvoltarii bacteriilor.
- Producerea si mentinerea temperaturii necesare congelarii.
Inst de frig ptr congelare se face pina la aprox -25, -30 ℃. Un parametru important este
viteza de congelare , ce are efect asupra membranei celulare . Reteaua de gheata trebuie sa
fie cit mai fina , astfel incit sa nu se distruga invelisul celular , ceea ce ar duce la pierderea
sucului celular ,a subst proteice.
Temp scazute se obtin cu gheta plus sare pina la -20 grade, sau zapada carbonica ,
sublimarea bioxidului de carbon se face la -79 grade C.
Cele mai folosite procedee sunt :
- Compresia ,
- Ejector
- Cu absorbtie
Entropia (S)– marimea fizica de stare a carei variatii intre doua stari de echilibru poate fi
calculata prin schimbul de caldura cu exteriorul la temp T, intr-o transformare reversibila
intre starea A la care se refera sistemul si starea de referinta A0.
Sau ‚
Cit de aproape de echilibrul termodinamic este un sistem hidrodinamic.
𝐴 𝑑𝑄 𝑟𝑒𝑣
𝑆𝐴 =∫𝐴0 𝑇
𝐵 𝑑𝑄𝑟𝑒𝑣
𝑆𝐵 - 𝑆𝐴 =∫𝐴 𝑑𝑇
,
Entalpia (i) sau (h)-potential termodinamic ,egal cu suma dintre energia interna a unui corp
si lucrul mecanic de dizlocuire a volumului la o presiune constanta.
Ciclul este un ciclu inchis Carnot inversat, numit si ciclul frigorific. Reprezentarea se face intr-
un sistem T-S.
- C ompresorul aspira vapori de agent umed din vaporizator V si il comprima pina la limita
vaporilor saturati. (2). Temperatura finala va fi tk , iar presiunea pk. Comprimarea este
adiabatica.
- Vaporii saturati vor intra in condensor unde vor ceda caldura mediului , apa,aer, racindu-se si
condensindu-se (3) pk,tk.
- Agentul intra in detenta unde se destinde producind lucru mecanic. Destinderea este
adiabatica . presiunea revine la p0, iar temp va scadea de to.(4).
Agentul frigorific intra in vaporizator unde se va evapora izotermic cu absorbtie de caldura , ajungind
la in punctul 1 la po si t0. Cantitatea absorbita de evaporator g0 defineste capacitatea frigorifica a
ciclului . grafic cantitatea e data de aria 1-4-b-a, iar cantitatea de caldura cedata in condensor este
data de aria a-2-3-b.
Agenti frigorifici
Instalatia de conditionare
Inst de conditionare reprezinta o combinatie de procese HVAC (umidificare, ventilatie, aer
conditionat).
Fig 141
Baza o constituie inst de ventilatie de inalta presiune .
Aerul este aspirat de ventilatorul 7 prin camera de amestec 1 (cu aer recirculat sau din
exterior).
Din exterior aerul patrunde in 1 prin orificiile 3 si este filtrat in filtrul 2 .
Aerul recirculat intra in incinta prin clapetii 5.
Aerul refulat de ventilator este:
- umidificat in segmentul A (cu abur sau apa), la entalpie constanta ,respectiv la temp
constanta
- racirea se face in schimbatorul de caldura B . Racirea se face cu agent direct sau
intermediar. Agentul intra pe partea superioara si iese (vaporii) pe partea superioara.
Scurgerea condensului se face printr-o tubulatura. Racirea se poate face si cu apa in
circuit deschis sau recirculare.
- Preincalzirea se face in sectiunea C. Agentul de incalzire intra prin valvula
electromagnetica superioara si iese prin oala de condens 12. Comanda valvulei este
realizata de releu de temperatura 8 montat pe receiver-ul 8, camera E. Tot pe
receiver se afla montata releul de umiditate 9 care comanda valvula
electromagnetica de pe tubulatura de alimentare cu agent de lucru A.
- Separatorul de picaturi in segmentul D .
- Receiverul E si incalzitoarele finale sunt plasate la iesirea din agregatul de conditionat
sunt dispuse 11. Acestea incalzesc diferentiat agentul de conditionat, functie de
necesitati.
Magistrala inelara are ramurile in borduri , fiecare tanc putind fi actionat de pe fiecare ram.
Constructia este mai scumpa si exista posibilitate variantei constructive cu valvule intre
pereti.
Fig. 80
Pompa 1 aspira din tanc si refuleaza in pompa de inalta presiune 2 care il refuleaza in
magistrala.
Daca viscozitatea este mare se inchide valvula 3 si se deschide 5’ .Pompa 1 realizeaza o
recirculare a marfii prin incalzitorul 5.
Pe magistrala se monteaza separatorul de aer si gaze. Gazele sunt colectate printr-un sistem
de sicane cu panta si este adus intr-un rezervor cu ajutorul unei pompei si ejectorului .
Sistemul prezinta dezavantaje legate de nivelul scazut in tanc cind se acumuleaza multe gaze
.
Determinarea debitului :
V=G/ρ ; G[kg]
Debitul mediu va fi Qm=V/τ
Se alege un numar de minim doua pompe iar pe baza numarului adoptat de calculeaza
debitul mediu :
Q1m=Qm/kp*n adopt
Kp- coeficient dat de conditia functionarii pompelor cuplate 0,8÷0,85
Sarcina pompei : sarcina trebuie sa satisfaca transferul pina la punte, apoi pina la statia
rezervorul de pe mal. Se folosesc pompe de sarcina 10÷12 bar.
Verificarea pe aspiratie se face identic ca la pompele de balast.
INSTALATIA DE ANCORARE
1.1.Introducere
Inst de ancorare are ca scop fixarea plutitorului intr-o pozitie relativa fixa fata de un reper fix.
legatura plutitorului este de tip elastic , sistem ce este supus fortelor perturbatoare .
b)La adâncimi mai mari de 150 m se recomandă utilizarea cablurilor drept elemente de legătură, sau a
instalaţiilor de ancorare dinamică. Ancorarea dinamică constă în poziţionarea plutitorului în raport cu
fundul, fără interpunerea unor legături mecanice între plutitor şi acesta şi preluarea tuturor forţelor
externe care tind să-l deplaseze. Preluarea acestor forţe se face exclusiv prin mijloace aflate la bordul
navei. Ca mijloace active, sunt utilizate propulsoare a căror interacţiune cu apa determină dezvoltarea
forţelor necesare menţinerii echilibrului navei de poziţionat. În fig. 1.2 este exemplificat sistemul de
ancorare dinamică la o navă destinată explorării fundului marin. Propulsoarele 1 şi 2 asigură menţinerea
poziţiei de echilibru deasupra punctului de ancorare în sens longitudinal, iar propulsoarele 3 şi 4 menţin
echilibrul în sens transversal. Comanda propulsoarelor se face automat printr-un calculator de proces, în
funcţie de abaterea navei faţă de un reper iniţial ales pe fundul mării. Ancorarea dinamică impune dotări
speciale, de aceea ea nu se justifică decât în cazurile când ancorarea pasivă nu se poate face (în cazul
adâncimilor mari). Mai mult, performanţele ei de poziţionare nu sunt întotdeauna satisfăcătoare.
Practica exploatării instalaţiilor de ancorare a arătat că pentru fixarea sigură a navei în ancoră,
lungimea minimă a lanţului lansat funcţie de adâncimea de ancorare h trebuie să fie conform tabelului
1.1.
Alegerea sau calculul instalaţiei de ancorare se face astfel încât să se îndeplinească următoarele cerinţe:
* fixarea sigură a navei în condiţiile în care asupra ei acţionează simultan forţele externe date de
vânt, curent, val;
* lansarea rapidă a ancorei la apă şi controlul permanent al vitezei de coborâre cu ajutorul frânei
mecanismului de manevră a liniei de ancorare;
* smulgerea rapidă a ancorei la plecarea din ancoră, iar dacă aceasta s-a înţepenit pe fund,
renunţarea la ea printr-o manevră uşoară;
fixarea sigură a liniei de ancorare la bord în cazul în care nava se află în marş.
Performanţele instalaţiilor de ancorare se caracterizează prin:
* abaterile plutitorului ancorat faţă de un reper amplasat pe fundul mării;
* mărimea forţelor exterioare preluate de sistemul de ancorare;
* consumul energetic, gabaritul şi greutatea instalaţiei;
Au rolul de a fixa capătul legăturii flexibile (lanţ sau cablu) de fund. Sunt de diverse tipuri şi trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe constructive şi funcţionale:
* să realizeze forţe mari de fixare;
* să se fixeze rapid de fundul apei;
* să se desprindă uşor de fund la smulgere prin intermediul elementului flexibil;
* să se fixeze din nou de fundul apei dacă, accidental, s-a produs desprinderea de pe fund;
* să se menţină fixată de fund dacă nava se roteşte în jurul punctului de ancorare;
* să se poată fixa uşor la bord, în nările de ancoră;
să aibă o construcţie simplă, să fie rezistente şi uşor de întreţinut.
Fixarea ancorei de fundul mării se face prin ghearele acesteia. Legătura dintre gheare şi lanţ sau cablu
este realizată prin tija ancorei. Cel mai important indicator de performanţă al ancorei îl reprezintă forţa
de fixare. Ea depinde de masa ancorei, de parametrii ei geometrici şi de natura solului în care se fixează.
Parametrii geometrici mai importanţi, care influenţează forţa de fixare şi diferenţiază tipurile de ancore,
sunt: numărul şi configuraţia ghearelor, suprafaţa acestora, unghiul dintre gheare şi tijă, etc.
Forţa de fixare a ancorei, măsurată pe direcţia tijei când aceasta este aşezată pe fund, se
defineşte prin coeficientul de fixare, care reprezintă raportul dintre forţa maximă de fixare şi greutatea
ancorei. Forţa de fixare poate fi considerată pentru următoarele cazuri de prindere a ancorei de fund:
* prinderea fără deplasarea ancorei;
* prinderea în cazul când ghearele ancorei încep să are fundul, ancora deplasându-se faţă de
punctul iniţial;
* prinderea periodică. Forţele care solicită ancora fiind mari, ghearele se desprind şi apoi se înfig
din nou, realizând o fixare intermitentă care solicită dinamic linia de ancorare.
Practica exploatării navelor a impus câteva tipuri de ancore care întrunesc cerinţele enunţate,
sau corespund unor condiţii funcţionale specifice. O clasificare convenţională a ancorelor permite
gruparea lor astfel:
* grupa I-a: ancore cu gheare fixe, care se fixează, în general, printr-o singură gheară, cu ajutorul
unor dispozitive de amorsare a prinderii de fund;
* grupa II-a: ancore cu ghearele articulate faţă de tije, care se fixează cu ambele gheare de fund.
Realizează valori mici şi medii ale forţelor de fixare;
* grupa III-a: ancore cu tija articulată în raport cu ghearele, care însă realizează forţe mari de fixare
datorită geometriei particulare a ghearelor.
Ancorele din grupa I sunt cu una, două, sau mai multe gheare. Ancorele cu o gheară sunt
utilizate pentru ancorarea navelor de banchize de gheaţă sau pentru fixarea docurilor plutitoare cu linii
de ancorare fixe şi ele se poziţionează pe fund în vederea prinderii cu legături suplimentare. Cele cu
două gheare sunt reprezentate prin ancora tip amiralitate ale cărei formă şi mod de fixare rezultă din fig.
1.5 si 1.6. Pentru a determina ghearele să vină în poziţia de prindere, fig. 1.5, înainte de lansare traversa
1 se fixează perpendicular pe tijă. Sub acţiunea lanţului, ancora se roteşte în jurul capetelor traversei şi
ajunge cu ghearele în poziţia de prindere. Manevrarea greoaie a acestor ancore le recomandă pentru
instalaţiile de ancorare la mari adâncimi pe perioade lungi de timp. La ancorele cu mai mult de două
gheare, prinderea de fund se realizează indiferent de poziţia în care ancora cade pe fundul apei.
Legaturi flexibile
Sunt elemente care fac legătura între navă şi ancoră, transmiţând forţele care solicită nava în procesul de
ancorare. Se utilizează două tipuri de legături: lanţuri şi cabluri. La adâncimi de ancorare până la 150 m
se utilizează lanţuri care, având greutăţi pe unitatea de lungime mari, realizează şi o amortizare bună a
oscilaţiilor longitudinale ale navei. Lanţurile se caracterizează dimensional prin calibrul zalei d,
1.3.4. STOPE
Au rolul de a realiza manevra liniei de ancorare. În cazul în care linia de ancorare are ca element
flexibil lanţul, transmiterea forţelor de la mecanism la lanţ se face printr-un tambur prevăzut la periferie cu
alveole în care intră zalele lanţului. Acest tambur poartă denumirea de barbotină. Dacă linia de ancorare
utilizează cabluri, manevra acestora se face cu un mecanism special cu tambur, amplasat sub puntea teugă.
Mecanismele prin care se manevrează liniile de ancorare cu lanţ se clasifică astfel:
după criterii constructive:
- mecanisme cu barbotina aşezată în plan orizontal, numite vinciuri;
- mecanisme cu barbotina aşezată în plan vertical, numite cabestane.
după numărul liniilor de ancorare manevrate:
- mecanisme care manevrează o singură linie de ancorare;
- mecanisme care manevrează două sau mai multe linii de ancorare.
Uzual, cabestanele manevrează o singură linie de ancorare, pe când vinciurile pot manevra una
sau mai multe linii de ancorare.
după modul de antrenare, mecanismele pot fi:
- u acţionare prin electromotor;
- cu acţionare electrohidraulică;
La navele mici, registrele de clasificaţie admit pentru manevra ancorelor, folosirea mecanismelor
cu acţionare manuală sau a mecanismelor altor instalaţii.
după modul în care se face comanda, mecanismele pot fi:
- cu comandă locală;
- cu comandă de la distanţă.
Funcţiunile mecanismelor care manevrează liniile de ancorare sunt următoarele:
- lansarea ancorelor cu ajutorul motorului mecanismului sau gravitaţional, cu reglarea vitezei
de coborâre prin frână;
- staţionarea în ancoră, când barbotina şi frâna mecanismului trebuie să preia forţa din linia de
ancorare;
- ridicarea (virarea) ancorei, care constă din apropierea navei de punctul de ancorare,
smulgerea ancorei şi ridicarea ei la bord;
- ridicarea simultană a ancorelor de pe liniile de ancorare cuplate la acelaşi mecanism, de la
jumătatea adâncimii de ancorare, în condiţiile în care smulgerea ancorelor s-a făcut succesiv.
În mod frecvent, mecanismele instalaţiei de ancorare sunt utilizate şi pentru
manevra parâmelor de la instalaţia de acostare. În acest sens, atât vinciurile cât şi
cabestanele au tamburi speciali pentru a realiza manevrele instalaţiei de acostare.
Deci mecanismul va trebui să satisfacă, pe lanţul cinematic care antrenează tamburii de
manevră, şi condiţiile impuse de instalaţiile de acostare .
N = LBD+ k Q (10)
unde d este coeficientul bloc al carenei, iar S, k, Q sunt corecţii pentru suprastructuri.
Se aplică în cazul navelor care ies din clasificarea registrelor navale, sau atunci când instalaţia de
ancorare trebuie să fixeze nava în condiţii de adâncime sau la forţe exterioare mai mari decât cele
considerate în mod statistic. De asemenea, metoda statistică se poate utiliza când se pune problema
dimensionării unei instalaţii de ancorare care trebuie să realizeze performanţe deosebite de poziţionare a
navei.
Metoda deterministă apreciază forţele exterioare care solicită nava sau plutitorul, cu care se
calculează liniile de ancorare, punând condiţia realizării performanţelor de poziţionare necesare. În
metodă, care este de fapt una analitică, considerarea unor forţe exterioare (aero- şi hidrodinamice) se face
totuşi pe baze statistice, ţinând seama de particularităţile climatice ale zonei geografice unde se realizează
ancorarea.
Tehnologic cirmele se executa din tabla fasonata prin sudura. Integreaza piese turnate, respectiv
lagarele de fixare. Montajul se face prin sudura si prin electronituri (tabla pe o fata a cirmei) . Pe
cirma se monteaza sisteme de protectie , zincuri de sacrificiu. Cirma se vopseste la exterior iar la
interior se aplica o substanta anticoroziva prin flotatie. Cirma este etansa si se preseaza la 0,2
bari. Jocul in lagarele cirmei se verifica si se masoara pe doua directii orizontale . Stringerea
piulitelor se face hidraulic (piulita hidraulica) pentru fretare.
Sunt cârme care au montată în zona bordului de fugă, o elice acţionată de la un motor electric sau
hidraulic, amplasat în interiorul sau în exteriorul safranului, fig. 3.6, sau printr-o transmisie mecanică de la
un motor amplasat în afara safranului. Rolul elicei de pe cârmă este de a crea o împingere Ta , a cărei
direcţie se poate modifica odată cu rotirea cârmei, obţinându-se astfel o componentă perpendiculară pe
planul diametral, care dă moment de giraţie, fig. 3.7, chiar dacă nava staţionează.
Fig. 3.5 Tipuri de cârme
(a) - cârmă suspendată, compensată, trapezoidală; (b) - cârmă semisuspendată, compensată, trape-
zoidală; (c) - cârmă semisuspendată, compensată, trapezoidală, cu arbore de acţionare curbat;
(d) - cârmă simplex, dreptunghiulară, compensată; (e) - cârmă simplex, dreptunghiulară,
compensată, cu arbore de acţionare curbat; (f) - cârmă simplex, dreptunghiulară, necompensată, cu
arbore de acţionare curbat.
INSTALATIA DE REMORCARE
1 CONSIDERAŢII GENERALE
Remorcarea serveşte în primul rând deplasării navelor nepropulsate, însă este folosit şi la
deplasarea navelor propulsate atunci când acestea se află în situaţii funcţionale deosebite. Pentru ca o navă
să poată fi remorcată, trebuie să dispună de o dotare corespunzătoare care să răspundă cerinţelor:
- să fie sigură, să reziste la şocurile care apar în exploatare;
- să aibă o fiabilitate ridicată, pentru evitarea avariilor;
- să ofere posibilitatea realizării tuturor modalităţilor de remorcare;
- să permită trecerea parâmei de remorcare de la o navă la alta;
- amplasarea elementelor instalaţiei nu trebuie să stingherească buna funcţionare a celorlalte
instalaţii din zonă;
- să asigure modificarea lungimii parâmei în cazul remorcării maritime.
După destinaţia sa, remorcarea poate fi:
- remorcare de transport;
- remorcare ajutătoare;
- remorcare de avarie;
- remorcare specială.
În exploatare sunt utilizate trei proceduri prin care se realizează remorcarea:
- prin tracţiune;
- remorcarea laterală (la ureche);
- prin împingere.
Navele specializate destinate remorcării, funcţie de zona lor de acţiune pot fi:
- maritime;
- de radă şi port;
- fluviale.
Instalaţiile remorcherelor pot fi simple sau complexe, în funcţie de tipul remorcherului, de zona sa
de acţiune. O instalaţie complexă de remorcare se compune din:
- parâme de remorcare;
- dotări pentru aducerea parâmei de remorcare de la o navă la alta;
- dotări pentru protecţia bordajelor şi cheiurilor;
- dotări pentru legarea, ghidarea, stoparea şi depozitarea parâmelor de remorcare;
- mecanismele instalaţiei de remorcare.
Navele maritime de remorcare precum şi navele fluviale de puteri mari au instalaţii de remorcare
complexe dotate cu vinciuri de remorcă. La celelalte nave locul vinciului de remorcă este luat de cârligul
de remorcă. Amplasarea vinciului sau a cârligului de remorcă trebuie făcută astfel încât să nu i se
pericliteze stabilitatea navei şi nici să-i înrăutăţească manevrabilitatea. În funcţie de poziţia remorcherului
şi a navei remorcate, remorcarea poate fi făcută după mai multe proceduri.
Remorcarea în şir sau siaj (prin tracţiune)
Nava remorcată se dispune în urma remorcherului în siajul acestuia, fig. 7.1 (a). Acest tip de
remorcare se face diferenţiat în funcţie de zona de navigaţie. Astfel, la remorcarea fluvială se folosesc
lungimi de cablu mici (circa 100 m) pe când la cel maritim lungimile de cablu sunt mult mai mari,
putând atinge uneori până la (700-800)m. Folosirea cablurilor de remorcă de lungimi mari este
avantajoasă pentru că permite oscilaţii şi deplasări ale navei remorcate precum şi datorită faptului că
rezistenţa la înaintare scade ca urmare a micşorării efectului jetului elicelor remorcherului.
Variante ale remorcării în şir sunt prezentate în fig. 7.1(c) - schema butoi, fig. 7.1(d) (schema în
balanţă), fig. 7.1(f) (remorcarea macaralelor plutitoare nepropulsate, al plat-formelor de foraj marin, al
docurilor plutitoare etc.).
Remorcarea bord în bord (la ureche)
Cele două nave, remorcherul şi remorca, se leagă bord în bord, fig. 7.1(b),(e), deplasându-se după
direcţii paralele. Procedura este aplicabilă îndeosebi la remorcarea de radă şi port, la cel maritim
putându-se aplica numai până la marea de gradul trei. Această restricţie este impusă de faptul că în
condiţiile unei mări mai agitate acţiunea valurilor nu mai poate fi controlată, ea putând provoca lovituri
reciproce ale celor două nave, chiar dacă în zona de contact se prevăd baloane de acostare. În figurile 7.1
(g) şi (h) sunt prezentate două variante de remorcare portuară pentru scoaterea unei nave de la dană, prima
făcută cu două remorchere, a doua numai cu un singur remorcher.
Parâma de remorcare se prinde la un capăt de cârligul de remorcă sau la vinciul de remorcare aflate la
bordul remorcherului iar la celălalt de corpul navei, după o anumită schemă de legare, fig. 7.4.
În figura 7.4(a) este prezentată o variantă de legare la babaua de remorcă dispusă în zona planului
diametral al navei, iar
în fig. 7.4(b) este prezentată legarea la babaua de remorcă utilizându-se papagal (1 - parâma de
remorcă; 2 - nara de remorcare; 3 - papagal; 4 - cheie de împreunare specială).
În fig. 7.4(c) este sugerată soluţia de legare la tuburile de ancoră, potrivit căreia parâma de remorcă 1
este prinsă prin intermediul plăcii triunghiulare 6 de cheia de împreunare specială 4, aflată la capătul
lanţului 5, petrecut prin tuburile de lanţ ale instalaţiei de ancorare.
În cazul când nava posedă cârlig de remorcă -poz.8 fig. 7.4(d) atunci legarea parâmei 1 se face la
acesta, iar atunci când nu posedă nici o dotare pentru remorcare, prinderea parâmei de remorcare se
poate face la babalele de acostare, fig. 7.4(e).
În fig. 7.4 (f), (g) şi (h) sunt prezentate variante de remorcare cu două parâme, diferenţiate între ele
numai prin modul diferit de realizare a prinderii parâmelor de corpul navei şi între ele.
Aşa cum s-a mai arătat, remorcarea prin tracţiune se poate realiza la cârlig sau cu ajutorul
vinciului de remorcare. Amplasarea cârligului se face în zona cuplului maestru al remorcherului, aşa încât
manevrabilitatea acestuia să nu fie afectată. Amplasarea pe verticală este, de asemenea, foarte importantă
pentru stabilitatea transversală a remorcherului, din acest punct de vedere recomandându-se a se face cât
mai jos posibil. Prinderea parâmei de remorcă la cârlig trebuie să se facă cu respectarea următoarelor
cerinţe:
- să fie simplă, cu greutate şi volum mic;
- să asigure, la nevoie, o eliberare rapidă a capătului parâmei;
- să permită trecerea parâmei pe diverse direcţii.
Cârligele de remorcă pot fi basculante sau nebasculante. Cele basculante pot fi închise sau
deschise. Cârligele pot fi cu amortizoare sau fără amortizoare. Cârligele nebasculante deschise, fig. 7.5(a),
sau închise, se folosesc îndeosebi la remorcherele portuare, ele având totuşi o răspândire destul de limitată
cauzată de faptul că nu pot prelua variaţiile pe verticală ale cablului de remorcă.
Fig.7.4 Scheme de legare Fig. 7.5 Cârlige de remorcă
Cârligele basculante deschise cu amortizare cu înzăvorâre mecanică, fig.7.5(b), (c), (e) sau hidraulică, sunt
utilizate în special la remorcarea maritimă şi portuară, ele fiind capabile să preia sarcinile cele mai mari, a
căror direcţie poate varia în plan orizontal sau vertical. Prinderea cârligelor de remorcă de corpul navei se
poate face prin mai multe procedee:
- cu bolţ, fig. 7.5(b);
- prin curba de remorcă, fig. 7.5(c);
- prin bare cu cărucior cu role, fig. 7.5(d).
Prinderea bolţului sau a curbei de remorcă de corp se face fie la nivelul punţii principale, fie la
construcţii speciale, atât într-un caz cât şi în celălalt, prinderile având descărcări pe elementele de
osatură din zonă. Navele moderne sunt prevăzute cu traductor de unghi cuplat solidar cu cârligul. Când
valoarea înclinării transversale depăşeşte un anumit unghi, traductorul comandă desfacerea cârligului,
protejând astfel ansamblul remorcher-remorcă. În cazul remorcării cu vinci de remorcă, lungimea
cablului de remorcă poate fi modificată. Vinciul poate lucra numai cu comandă manuală (situaţii în
care modificarea lungimii cablului se face manual în funcţie de necesităţile exploatării) sau cu
funcţionare automată. Comanda automată este întâlnită îndeosebi la remorcherele maritime şi de
salvare, ea fiind asigurată prin intermediul unor traductoare de tensiune în cablu şi care comandă
acţionarea vinciului aşa încât tensiunea să fie constantă (asemănător vinciurilor automate de acostare).
În general, în exploatare, vinciurile trebuie să îndeplinească condiţiile:
- să întindă parâma netensionată;
- la filarea liberă a parâmei tamburul trebuie să se decupleze de la transmisie;
- frâna să fie calculată pentru sarcina de rupere a parâmei;
- să fie echipate cu un cuplaj de siguranţă care trebuie să decupleze lanţul cinematic atunci când în
cablu apar solicitări bruşte peste valoarea acelora normale;
- să posede un dispozitiv de indicare a lungimii de parâmă filată;
- să funcţioneze în bune condiţiuni chiar şi atunci când parâma are abateri unghiulare (până la
15°).
Utilizarea vinciurilor de remorcă este totuşi limitată, în pofida tuturor avantajelor pe care le oferă,
datorită faptului că vinciurile sunt complicate din punct de vedere constructiv şi au un preţ de cost ridicat.
În plus, necesită puteri instalate mari, având dimensiuni care le fac să ocupe un spaţiu însemnat la bord.
sau ţinând cont de rezistenţa reziduală Rr, dată de suma rezistenţelor de formă şi de val,
R = R f + Rr + Rap + Ra (2)
Curba rezistenţei la înaintare este funcţie de gradul doi în viteză şi are alura din fig. 7.6.
Fig. 7.6 Curba rezistenţei la înaintare Fig. 7.7 Curba tracţiunii la cârlig
Tracţiunea la cârlig a remorcherului reprezintă forţa care se aplică navei remorcate şi este dată de diferenţa
dintre împingerea elicei şi rezistenţa la înaintare a remorcherului:
T = P - Rr (3)
Tracţiunea la cârlig este, de asemenea, o funcţie de gradul doi în viteză, fig. 7.7, şi ea este o
mărime caracteristică a fiecărui remorcher. Curba tracţiunii la cârlig prezintă două puncte caracteris-
tice A şi B.
Punctul A(bollard pull) este caracterizat de faptul că întreaga împingere dată de elice se consumă
pentru învingerea rezistenţei la înaintare a remorcherului plus convoiului, când viteza de înaintare este
nulă.
Punctul B defineşte viteza de marş liber, când toată împingerea este consumată numai pentru
învingerea rezistenţei la înaintare proprii remorcherului, rezistenţa convoiului fiind nulă.
Dependenţa tracţiunii la cârlig de viteza de înaintare poate fi stabilită pentru diverse puteri ale
maşinii de propulsie, prezentându-se sub forma unei familii de curbe, fig. 7.8. Aceste curbe,
considerate împreună cu cea a rezistenţei la înaintare, definesc comportarea sistemului
remorcher-convoi, fig. 7.9, în sensul că la intersecţia lor, în condiţiile unui echilibru dinamic,
tracţiunea remorcherului este egală cu rezistenţa convoiului.
În această situaţie, puterea utilă necesară remorcării este egală cu produsul dintre Ta şi vc, deci cu
aria dreptunghiului OBAC. Presupunem că ansamblul remorcher-convoi se deplasează cu viteza vr până
când începe virarea cablului de remorcă, moment în care viteza convoiului nu mai este vc=vr, fig. 7.9
(4)
unde vv este viteza de virare a cablului de remorcă, fig. 7.10. Dacă din anumite motive (scăderea vitezei
remorcherului sub valoarea vitezei convoiului) se comandă începerea virării pentru menţinerea unei
tensiuni constante în cablul de remorcă, atunci viteza de virare devine egală cu viteza relativă dintre
convoi şi remorcher şi este dată de relaţia:
vv = vc - vr (4’)
Fig. 7.8 Dependenţa tracţiunii la Fig. 7.9 Diagrama de studiu a comportării sistemului
cârlig de viteză remorcher-convoi
Cunoscând viteza de virare vv se intră în diagrama din figura 7.9 punând valoarea lui vv pe o
abscisă situată deasupra punctului A, astfel încât punctele K şi L, de la intersecţia cu cele două curbe, să
corespundă vitezelor vr respectiv vc. Aria dreptunghiului KLNM reprezintă, la o anumită scară, puterea
vinciului de remorcare, Pv. Deoarece aceasta putere este relativ mare (comparabilă cu puterea
remorcherului ce corespunde ariei OBAC), este neeconomic ca manevră de virare să se facă la viteza
nominală a remorcherului, preferându-se una parţială. În aceste condiţii, puterea vinciului de remorcare va
fi mai mică şi ea va corespunde ariei dreptunghiului K'L'N'M'. Situaţia descrisă este valabilă pentru
remorcherele cu instalaţie de propulsie cu elice cu pas fix. În cazul remorcherelor cu elice cu pas reglabil,
la care există posibilitatea de modificare a tracţiunii la cârlig prin modificarea raportului de pas H/D,
manevra de modificare a lungimii cablului se poate face chiar la puterea nominală a motorului.
În exploatare apare frecvent situaţia funcţionării în regim de tracţiune la punct fix, când vr=0 şi
T=Tmax, în acest caz, impunându-se calculul cablului de remorcă. Astfel, în funcţie de puterea motorului se
determină tensiunea de calcul pe baza relaţiei:
T c = k p Pm (5)
în care kp reprezintă tracţiunea specifică a remorcherului [daN/CP], a cărei valoare depinde de tipul
instalaţiei de propulsie:
- la instalaţiile cu elice cu pas fix kp=8 ... 10;
- la instalaţiile cu elice cu pas reglabil kp = 10 ... 14.
În funcţie de tensiunea de calcul se determină apoi tensiunea de rupere:
Tr = k Tc (6)
unde k=4...5 este un coeficient de siguranţă la rupere a cablului. Pe baza tensiunii de rupere astfel
calculate, se scoate din STAS diametrul cablului de remorcă. Lungimea parâmei de remorcare este
recomandată în literatura de specialitate, în funcţie de tipul remorcherului, vezi tabelul 7.1.
Tabelul 7.1
Tipul navei Raza de acţiune Lungimea cablului [m]
700 pentru Pm>3000 CP
Nelimitată
Remorcher maritim 500 pentru Pm<3000 CP
Limitată 300
Remorcher fluvial - 200
Din punct de vedere al marimii tractiunii la punct fix se pun in evidenta doua faze :
proiectarea si testarea remorcherului .
Proiectarea ia in calcul tinerea pe pozitie a unei nave de un anumit deplasament ,(pescaj,
suprafata velica ), in anumite conditii de vint si curent , starea a marii.
Testarea navei se face prin legarea la punct fix si incarcarea motorului la 100% MCR . In
acest timp se face masurarea tensiunii intre nava si mal cu ajutorul unui dinamometru.
Un aspect separat il constituie proiectarea elicei in conditiile de exploatare cunoscute. In acest
caz J=0 , J=Va/nD, ptr Kt=f(T,n,D,ρ), Kq=f(Q,n,D,ρ) si η=f(J,Kt, Kq) .
INSTALATII DE INCARCARE
1. CONSIDERAŢII GENERALE
O navă comercială se consideră cu atât mai rentabilă, cu cât transportă o cantitate mai mare de
mărfuri într-o anumită unitate de timp (un an, de exemplu). Cantitatea de marfă depinde de numărul de
voiaje (turnusuri) ale navei. Durata unui voiaj se compune din timpul de marş şi din timpul de staţionare.
O bună parte din timpul de staţionare a navei îl reprezintă timpul rezervat operaţiunilor de
încărcare-descărcare a mărfii, care poate atinge valori considerabile din întreaga perioadă de exploatare a
acesteia. Din cele arătate până aici se poate concluziona că rentabilitatea unei nave (eficienţă economică
bună, deci cantităţi de mărfuri transportate mai mari, cu cheltuieli de exploatare mai mici) este cu atât mai
mare cu cât perioadele de staţionare în porturi pentru operaţiunile de încărcare-descărcare sunt mai mici.
Încărcarea-descărcarea navelor se poate face cu ajutorul unuia din următoarele mijloace:
- instalaţiile de ridicat şi transportat de la bord;
- instalaţiile de ridicat şi transportat ale portului.
La alegerea tipului instalaţiei de încărcare-descărcare, trebuie să se ţină cont de dotarea porturilor,
la navele care fac curse între porturi bine utilate aceasta făcându-se la nivelul satisfacerii unui minim de
necesităţi.
Renunţarea completă la instalaţia de încărcare-descărcare nu este posibilă din următoarele motive:
- nava poate naviga şi în porturi care nu au dezvoltate asemenea instalaţii;
- în cazul când porturile sunt aglomerate sau când acvatoriile sunt blocate sau izolate, nava trebuie
să poată descărca sau încărca în radă cu mijloacele proprii bordului.
Dotarea navelor cu instalaţii de ridicat cu macarale a fost impusă de necesitatea obţinerii unor
productivităţi mari. Aceste instalaţii asigură, în plus, o bună supraveghere a operaţiunilor de
încărcare-descărcare, precum şi o viteză de manevră ridicată. Macaralele navale pot avea acţionare
manuală (foarte rar întâlnită şi numai în cazul macaralelor mici şi foarte mici), electrică (cea mai răspân-
dită în momentul de faţă) şi electrohidraulică.
Acţionarea electrohidraulică se face cu ajutorul unor motoare electrice de curent alternativ cu
rotorul în scurtcircuit, care funcţionează la un regim continuu de turaţii. Motoarele au montate pe rotor
frâne magnetice, cu rolul de a bloca rotorul în cazul când alimentarea cu energie electrică este întreruptă.
Dacă se folosesc motoare electrice de curent alternativ, acestea au poli comutabili aşa încât turaţia lor să
poată fi modificată.
Vinciurile manuale sunt folosite preponderent la instalaţiile de ridicat ale navelor mici, având rol
îndeosebi de vinciuri de gai (de obicei se utilizează palane). Prezintă dezavantajul celor mai mici
productivităţi.
Vinciurile electrice sunt cele mai utilizate mecanisme, fiind folosite atât ca vinciuri de sarcină cât
şi de balansină sau de gai. Pot fi de curent continuu sau de curent alternativ. Au randamente ce ajung la
valori de 0,93-0,94. Deoarece instalaţia de încărcare cuprinde într-un ciclu funcţional complet, mai multe
etape reprezentate de porţiunile de traiectorie parcurse de marfă, mecanismele trebuie să fie capabile să
asigure modificarea vitezei sarcinii, pentru a putea fi exploatate la puterea lor nominală. În acest sens,
acţionarea cu motoare de curent continuu este avantajoasă deoarece acestea permit modificarea lină a
turaţiilor. În plus, în cazul vinciurilor de curent continuu, energia degajată la coborârea sarcinii va fi
recuperată în reţea, motoarele jucând rol de generatoare. În cazul electromotoarelor de curent alternativ,
problema modificării turaţiei este mai dificil de rezolvat. Deoarece în timpul operaţiilor de
încărcare-descărcare se pot ivi cazuri de întrerupere a energiei electrice de alimentare a vinciurilor, acestea
trebuie prevăzute cu frâne care să poată bloca sarcina în orice poziţie. Frânele pot fi fie de tip magnetic, fie
de tip mecanic.
În figura 4.25 este prezentat un vinci electric la care motorul electric 1 este echipat cu frâna 4.
Frâna 5 a tamburului principal 6 are rolul de a-l fixa atunci când se lucrează cu tamburul auxiliar 7.
Mişcarea la tambur este primită de la motorul electric de antrenare, prin intermediul reductorului 2 şi al
cuplajului 3
3.2 VINCIURI ELECTROHIDRAULICE
În cele ce urmează se vor prezenta principalele tipuri de instalaţii de acoperire a gurilor de magazie.
Fig. 5.6 Sistem de asigurare a ridicării capacului Fig. 5.7 Etanşare între capace cu
garnituri
Plierea capacelor se poate face numai în planul diametral. Metoda plierii longitudinale este
utilizabilă în condiţiile în care capacul este format dintr-un număr par de panouri. Acestea, pentru a
ajunge în poziţia de rabatere, trebuie să execute o mişcare combinată de rotaţie şi translaţie, fig. 5.11.
Fig. 5.8 Sistem de fixare cu şurub a capacelor Fig. 5.9 Sistem de fixare cu pârghii cu cioc
Fig. 5.10 Sistem cu role de Fig. 5.11 Capace mecanice pliante (tip Folding)
protecţie a garniturii în timpul
deplasării relative a capacelor
Sistemele de capace de acest tip se folosesc atât la acoperirea gurilor de magazie de pe punţile
principale cât şi la acoperirea deschiderilor din punţile intermediare. Pot fi cu rabatare în plan longitudinal,
fig. 5.12, sau cu rabatare în plan transversal, fig. 5.13.
Instalaţia este constituită din capace metalice, de dimensiuni mici, care sunt manipulate prin
rotirea unei barbotine speciale, acţionată de un vinci propriu sau de vinciurile de încărcare, adaptate în
acest scop. Schematic, un sistem de acest tip este prezentat în figura 5.16.
Pentru a avea mai mult spatiu pe punte pentru navele de transport bulk carrier , se folosesc capace ce se
stocheaza lateral . Navele sunt prevazute cu rampe transversale pe care ruleaza capacele . Deplasarea lor
se face cu motoare electrice sau hidraulice , transmisia cu lant sau roata melcata -cremaliera. Se poate
folosi si o combinatie a acestora .
Etansarea se face longitudinal intre doua capace . Actionarea capacelor se face local de la post sau din
timonerie. Fiecare capac este prevazut cu o comanda de stop de avarie . Functionarea capacelor este
insotita de semnale sonore si luminoase conform regulilor.
In acest caz cind spatiul pe punte este restrins se poate face stocarea capacelor cite doua , in acest fel dupa
rularea unui capac se introduce sub acesta perechea sa . Aceasta operatie implica ridicarea capacului
(hidraulic ) si rularea sub acesta a celui de-al doilea. Sistemul de actionare poate fi cu lant , cremaliera sau
hidraulic. Perechea de capace poate fi deplasata in pupa sau in prova magaziei.
Bărcile de serviciu au rolul de a asigura legătura între navă şi ţărm sau între două nave, atunci
când acestea sunt ancorate în radă. Bărcile speciale sunt întâlnite îndeosebi la pescadoare şi ele au rolul fie
de a asigura manevra sculelor de pescuit ale navei, fie de a executa un pescuit independent.
Bărcile de salvare, pentru a putea îndeplini în bune condiţiuni funcţiunea pentru care sunt desti-
nate, sunt înglobate în nişte sisteme (instalaţii) de manevră. Acestea au rolul de a scoate bărcile în afara
bordului, de a le lansa la apă complet echipate precum şi pe acela de a le ridica la bord, atunci când este
cazul.
Aşa cum s-a arătat, proiectarea şi construcţia instalaţiei de salvare se face pe baza prescripţiilor
normelor internaţionale în vigoare. În ceea ce priveşte stabilirea poziţiei bărcilor pe navă se recomandă ca:
- amplasarea lor să nu fie făcută în prova;
- în cazul amplasării în pupa trebuie să se asigure o distanţă suficient de mare între poziţia bărcii şi
extremitatea pupa, astfel încât la lansare, barca să nu intre în curentul elicei;
- dacă într-un bord se amplasează mai multe bărci, ele trebuie să fie dispuse la nivelul aceleiaşi
punţi. Dacă, totuşi, necesităţile impun dispunerea lor pe punţi diferite, trebuie ca lansarea să se poată face
simultan;
- amplasarea la bord trebuie făcută în aşa fel încât gruiele să nu iasă din gabaritul navei, dar nici să
împiedice vizibilitatea atunci când se află în poziţie de repaus.
Conform aceleiaşi prescripţii, bărcile de salvare trebuie să îndeplinească condiţiile:
- să fie rezistente, să aibă o stabilitate bună şi să nu se scufunde. Bărcile sunt prevăzute cu
chesoane etanşe care le asigură o flotabilitate pozitivă atunci când sunt armate complet;
- să posede mijloace de protejare a oamenilor din interior de acţiunea mediului exterior (să fie
capsulate sau să poată fi acoperite cu tenzi);
- să fie dotate cu rezerve de provizii (alimente şi apă) pentru o perioadă de navigaţie suficient de
mare;
- să fie dotate cu aparate de navigaţie;
- să aibă o viteză suficient de mare care să le permită depărtarea rapidă de nava care se scufundă
sau de nava incendiată;
- să poată fi puse în mişcare rapid fără să necesite pregătiri prealabile;
- să aibă un sistem de protecţie contra focului;
Instalaţia care asigură manevra bărcilor de salvare trebuie să îndeplinească condiţiile:
- să asigure o prindere sigură a bărcii la bord în poziţia de repaus;
- să permită o desprindere rapidă din cârlig;
- viteza de coborâre trebuie limitată la valori care să asigure evitarea deteriorării bărcii la impactul
cu apa;
- mişcările de scoatere a bărcii în afara bordului şi de coborâre trebuie făcute fără utilizarea unor
surse de energie exterioare (se impune acţionarea manuală sau gravitaţională);
- coborârea bărcilor din ambele borduri trebuie să poată fi făcută chiar în condiţiile în care nava
nu se află pe asietă dreaptă, aceasta putând avea înclinări transversale de până la 15° şi longitudinale de
până la 8°;
- capacitatea bărcilor de salvare trebuie astfel aleasă încât bărcile dintr-un singur bord să poată
încărca tot personalul navigant al navei.
Urmãtoarele tipuri de bãrci de salvare sunt recunoscute de Conventia SOLAS:
deschisã;
partial închisã;
total închisã;
Fig. 6.1 Traiectoria bărcii de salvare Fig. 6.2 Gruie negravitaţională pivotantă
Gruiele rabatabile pot fi:
- în formă de C (fig. 6.3);
- în formă de S;
- cu şurub tip Lum (fig. 6.4)
Gruiele gravitaţionale pot fi de trei tipuri:
- articulate;
- cu mişcare plan-paralelă;
- mobile.
Fig. 6.3 Gruie rabatabilă în formă de C Fig. 6.4 Gruie rabatabilă cu şurub, de tip Lum
Fig. 6.9 Instalaţie de salvare cu bărci Fig. 6.10 Determinarea sarcinii de calcul la instalaţia
lansate prin pupa de manevră a bărcii de salvare cu două gruie
La petrolierele şi pasagerele mari, sistemele de bărci de salvare descrise până acum nu satisfac în
întregime cerinţele unor lansări rapide. În plus, pentru unghiuri de bandare mai mari de 15° nu se mai pot
fi lansate simultan din ambele borduri, fapt pentru care, pentru a se acoperi necesarul de bărci apte a se
lansa, trebuie mărit numărul total de bărci de salvare. De asemenea, o dată cu creşterea dimensiunilor
bărcilor, vor creşte şi dimensiunile gruielor, aşa încât spaţiul ocupat la bord devine prea mare. La navele
de tip petrolier, în cazul incendiilor izbucnite la bord ca urmare a unor eşuări, produsele petroliere se pot
împrăştia pe suprafaţa apei, aşa încât lansarea obişnuită a bărcilor nu se mai poate efectua. În aceste
condiţii, s-au imaginat instalaţii de salvare de tipul celei reprezentate în figura 6.9, în care lansarea se face
prin pupa navei.
Bărcile de salvare sunt dispuse în pupa navei pe un plan înclinat, pe unul sau două rânduri. Având
în vedere că lansarea nu se face prin grui, dimensiunile bărcilor pot fi mult mai mari ajungându-se până la
capacităţi de 150 de persoane. Din această cauză, pentru echipaje numeric egale, numărul total al bărcilor
poate rezulta mai mic. Planul înclinat are la partea sa inferioară o poartă etanşă care împiedică inundarea
pupei navei, ţinând cont de faptul că baza planului înclinat se află la nivelul liber al apei. Bărcile sunt
montate pe nişte cărucioare cu role, care au posibilitatea să se deplaseze pe şinele planului înclinat, după
ambarcarea echipajului şi după decuplarea sistemului de fixare. Lansarea la apă se poate face chiar pe
mare montată cu valuri oricât de mari, deoarece barca, fiind închisă, poate naviga sub apă la adâncimi de
până la 10 m pe o distanţă de 250-300 m.
6.5 CALCULUL INSTALAŢIEI DE MANEVRĂ A BĂRCILOR DE SALVARE
1. SARCINA DECALCUL
Se consideră o instalaţie de manevră a bărcii de salvare cu două gruie, presupunându-se barca sprijinită de
acestea, fig. 6.10. Deschiderea dintre cele două gruie este a. Se notează cu x distanţa măsurată de la
jumătatea deschiderii dintre gruie şi centrul de greutate al bărcii, calculat considerând barca complet
echipată şi având m oameni la bord. Se consideră că:
- greutatea bărcii este Gb;
- sarcina efectivă, în oameni, a bărcii este mq, unde m reprezintă numărul de oameni din barcă, iar
q este greutatea unui om cu tot echipamentul;
- greutatea blocului de palane aferent lansării este q1.
Impunând condiţia ca suma momentelor tuturor forţelor calculate în raport cu punctul A să fie egală cu
zero, se obţine expresia sarcinii de calcul:
Lansarea bărcii cu ajutorul motorului electric 1 se face prin transmiterea mişcării de la motor,
prin cuplajul 2 şi arborele I, la cupla de sens unic 5 (prin intermediul penei alunecătoare 12). Cupla
transmite mişcarea prin intermediul ambreiajului 4 la arborele II, de la care, prin reductorul 9 se
acţionează arborele III, ridicându-se barca. Dacă se întrerupe funcţionarea motorului electric, există
tendinţa ca barca să coboare singură sub acţiunea greutăţii proprii, tendinţă împiedicată de cuplajul de
sens unic 5 care, nu permite, prin construcţie transmiterea mişcării decât într-un singur sens. În această
situaţie, barca rămâne suspendată.
Dacă se doreşte lansarea gravitaţională, se comandă prin intermediul dispozitivului 7 decuplarea
ambreiajului 4, lanţul cinematic de acţionare de la motor se întrerupe, iar barca poate coborî sub
acţiunea greutăţii proprii. Mecanismul este dotat cu frâna centrifugală 3 care, la atingerea unor viteze
de coborâre mai mari decât cele impuse de evitarea şocurilor puternice la impactul cu apa, declanşează
automat frânarea mişcării.
Dacă se doreşte revenirea la regimul de funcţionare cu antrenare de la electromotor, se acţionează
contragreutatea 6 a dispozitivului de comandă a ambreiajului, care, prin intermediul şurubului de
presare 11, cuplează ambreiajul şi închide lanţul cinematic motor - cuplaj de sens unic - reductor -
tambur. Vinciul are şi posibilitatea acţionării manuale, realizabilă tot prin intermediul dispozitivului 7,
cuplabil la lanţul cinematic prin intermediul cuplajului 8.
Vinciul de gruie se amplasează pe puntea navei, aşa încât cel care foloseşte şi supraveghează
instalaţia să aibă posibilitatea de a urmări barca în timpul lansării şi să poată controla continuu operaţia
de lansare. În fig. 6.20 este prezentată schema de acţionare a unei gruie gravitaţionale pentru care se va
exemplifica modul de calcul a tensiunii din parâma vinciului. Se consideră separat unul din noduri, aşa
cum se arată în fig. 6.21. Din echilibrul scripetelui mobil, rezultă:
PC P1 P2 (3)
unde P1 este tensiunea din cablul fix, iar P2 este tensiunea din cablul mobil.
Fig. 6.20 Schema de acţionare a unei gruie Fig. 6.21 Schema de calcul a forţelor
gravitaţionale din cablul scripetelui mobil
Ţinând cont de relaţiile de calcul de la palane, pentru eforturile din cele două ramuri ale cablului de
manevră se prescriu relaţiile:
- la ridicare:
P
P2 1 (4)
- la coborâre:
P2 P1 (5)
Introducând relaţiile (4) şi (5) în ecuaţia (3) se obţin pentru P1 şi P2, valorile:
- la ridicare:
PC
P1
1
P (6)
P2 C
1
- la coborâre:
PC
P1
1
P (7)
P2 C
1
Ţinând cont de relaţia (5), se pot calcula tensiunile din cele două ramuri de cablu de la tamburul
vinciului:
P1
T ' v1
k
P (8)
T " v1 2
k
Tv 2Tv1 (9)
unde:
Tv1 max T ' v1 , T "v1 (10)
Cunoscând tensiunea maximă la care este supus cablul, se poate face mai departe nu numai alegerea
acestuia din catalog, ci şi calculul tamburului. În acest context, se parcurg următoarele etape:
- se calculează forţa de rupere:
Pr k Tv1 (11)
în care k este un coeficient de siguranţă impus prin normele de registru la valori cuprinse
între 4...6.
- cu forţa de rupere Pr, se scoate din STAS diametrul dc al cablului;
- diametrul tamburului se calculează cu relaţia:
Dt k t d c (12)
unde k t 15 20.
- lungimea tamburului se stabileşte din condiţia de gabarit, în funcţie de dimensiunile
elementelor constructive ale vinciului, precum şi din condiţia de cuprindere a întregii
lungimi de cablu înfăşurate numai pe 2-3 rânduri:
- lungimea cablului se determină în funcţie de înălţimea la care este amplasată puntea
bărcilor faţă de nivelul apei, în funcţie de numărul de palane, de poziţia vinciului în raport
cu gruiele, etc.
Întrucât cele mai multe nave sunt prevazute cu instalatie de lansare a bãrcilor de salvare
cu grui, vom prezenta în continuare algoritmul de lansare: