Sunteți pe pagina 1din 5

Rezilienta Psihologică

 Ce este reziliența psihologică?


Reziliența psihologică se referă la capacitatea de a trece peste momentele grele
din viața noastră, peste suferințe, traume, tragedii sau accidente. Reziliența
semnifică un anume tip de rezistență (tărie) psihică și anume acea tărie de a
înfrunta sentimentele și gândurile asociate cu situațiile dificile prin care trecem.
Reziliența psihologică nu presupune să nu trăiești momente grele ci că nu rămâi
neputincios în fața tuturor acestor greutăți. Poți simți lucruri precum furie,
dezamăgire, tristețe însă nu lași aceste sentimente să te oprească în loc.
Reziliența te poate feri de o serie de dificultăți psihologice precum depresia sau
anxietatea.

 Cum devii rezilient?


Reziliența psihologică nu este un atribut pe care oamenii îl au sau nu, nu este o
trăsătură înnascută de personalitate ci este o abilitate care se antrenează.
Presupune o serie de tipare de gândire și comportament care se pot învăța și
antrena.
În aceeași măsură, reziliența nu presupune a îndura singur greutățile și a privi cu
stoicism situația în care te afli. Dimpotrivă, s-a observat în cadrul cercetărilor că
oamenii care au capacitatea de a cere ajutorul celorlalți sunt mai rezilienți decât
cei care ezită să facă acest lucru.
Esențial pentru reziliență este atitudinea pe care o ai în fața problemelor și
semnificația pe care o atribui evenimentelor. Nu poți controla de multe ori ceea
ce se petrece în viața ta dar poți controla care este atitudinea cu care privești
acele evenimente.
Și totuși, ce e de făcut concret pentru a crește reziliența? Uite câteva idei:
 acceptă că, în afară de propria atitudine, nu poți controla nimic în viață:
nici evenimente, nici pe alți oameni
 caută sprijin la ceilalți: relațiile cu alți oameni constituie o rețea de sprijin
și ajutor reciproc, rețea care este utilă atât în momente bune cât și în
momente grele
 caută soluții, nu motive să te plângi: chiar dacă ai avea tot dreptul să te
plângi, te va ajuta mai mult să vezi ce e de făcut, să faci un plan de bătaie și
să îl pui în practică
 ai grijă de tine: odihnește-te, controlează-ți dieta și viciile (dacă le ai), fă și
lucruri care îți fac plăcere nu doar lucruri care trebuie făcute
 nu dispera: ai auzit vreodată că cel mai întuneric este chiar înainte să răsară
soarele? Gândește-te la asta atunci când nu mai vezi ieșirea din situația în
care te afli.

Dacă nimic din aceste lucruri nu merge, gândește-te să apelezi la psihoterapie. În


psihoterapie nu se discută doar despre copilărie și relația cu mama ci și despre
situația ta actuală și modalitățile prin care poți să faci față situațiilor prin care
treci. Împreună cu psihoterapeutul vei stabili noi strategii de abordare a
dificultăților și vei învăța să îți pui în valoare punctele tale tari astfel încât să poți
pune în aplicare un plan de redresare.

 Mai multe depre rezilienta psihologică


Este aproape o cutumă faptul că cei mai mulţi termeni știinţifici și filozofici
actuali își au rădăcini etimologice în cele două limbi și culturi antice: greacă și
latină. Cuvântul rezilienţă, preluat din limba franceză, résilience, provine din
latinescul resilio, salt înapoi și în sus după un impact cu un obstacol. Primii care l-
au folosit au fost fizicienii cu semnificaţia de proprietate a metalelor de
rezistenţă la un șoc și revenire la starea iniţială. Ulterior termenul, bogat în
conotaţii, a fost folosit în economie, informatică, biologie, aerospaţial, politică,
finanţe și mai ales în psihologie, domeniu asupra căruia vom insista în această
prezentare.

Primele cercetări atestate de literatura de specialitate au fost efectuate între


anii 1939 și 1945 de două psiholoage americane din Hawai, Werner și Smith, care
au obţinut recuperări psihice importante la un grup de copii cu dizabilităţi. John
Bowlby a folosit pentru prima dată cuvântul rezilienţă în cercetările sale asupra
atașamentului afectiv. Cel ce își atribuie paternitatea termenului rezilienţă este
Boris Cyrulnik, etholog, psihiatru și psihanalist francez, autorul mai multor
cercetări cu subiecte inspirate de rezilienţă, printre care și studii asupra copiiilor
din orfelinatele din România și Columbia. La început Cyrulnik a folosit termenul
invulnerabilitate, apoi și-a îsușit cuvântul folosit de Bowlby, rézilience, uitând să-l
citeze pe adevăratul autor care îl folosise înaintea lui. N-a scăpat de contestarea
comunităţii psihologilor.
Rezilienţa psihologică este definită ca o capacitate de recuperare a funcţiilor
psihice după un stres puternic de diferite cauze : catastrofă, război, traumă
conjugală, condiţii grele de viaţă, pierderea locului de muncă, șomaj prelungit și
alte situaţii asemănătoare. Psihologii și-au pus întrebarea cum reușesc unii oameni
să treacă peste momente grele, să revină starea psihică anterioară și chiar să
devină mai puternici. Ei au întocmit un profil de personalitate zisă a
supravieţuitorului. Au fost identificate unele abilităţi dezvoltate în condiţii
dificile și faptul că mulţi dintre cei trecuţi prin momente grele de viaţă devin buni
profesioniști, găsesc cele mai bune soluţii la problemele vieţii, nu se victimizează,
au multă încredere în ei, au viaţă socială activă, sunt optimiști, au prieteni, și au un
proiect de perspectivă.

În primele decade ce au urmat celui de al doilea război mondial psihologii au


observat că unii copii care au trăit ororile războiului s-au dezvoltat bine,
beneficiind de așa zisa elasticitate psihică, o capcitate de a reveni după aplicarea
unei tensiuni asupra lor. Noţiunea de rezilienţă acoperă semnificaţiile acestei
elasticităţi psihice.

Nivelul de rezilienţă crește cu vârsta și cu experienţele trăite, dar nu este


egal pentru toţi oamenii, capacitatea de adaptare-rezilienţă fiind diferită de la
om la om în funcţie de pregătire, dotare intelectuală și, într-o măsură nedovedită,
de zestrea genetică. O hiperprotecţie, practicată mai ales la copii, nu favorizează
formarea unei bune rezilienţe. S-a descris și un tip de personalitate a copiilor
care au fost supuși unor traumatisme psihice : catastrofe, calamităţi, război,
familii dezorganizate, persecuţii. Ei sunt ironici, reci, sfidători, iritabili,
sarcastici, semne considerate ca semne de supravieţuitori. Acești copii au
tendinţa să se izoleze și au nevoie de un sprijin corect, nu de milă, ei sunt
depozitari de înţelepciune autentică și au nevoie de programe de perspectivă
pentru a-și materializa demnitatea și o imagine pozitivă despre ei înșiși. Psihologul
francez Michel Hanus atrage atenţia asupra generalizării procesului de rezilienţă
și asupra riscului de marginalizare a celor nerezilienţi cu trecerea lor în rândul
incapabililor.

O concluzie interesantă a psihologilor este faptul că prima iubire din viată


omului lasă amprentă de tutore, punct de referinţă, pentru că este ocazia de a
repara o reprezentare negativă de sine și constituie o terapie reparatorie.
Iubirile ulterioare completeaza această funcţie tutorală.
Psihologii au elaborat și un plan de dezvoltare a rezilienţei în scopul
identificării și cultivării unor abilităţi favorabile unui profil de personalitate a
supravieţuitorului.

Principalele obiective ale acestui plan sunt următoarele:


 Susţinerea unei imagini pozitive despre sine cu identificarea calitatilor si a
momentelor de viaţă depăsite cu succes.
 Stabilirea unui scop si a unui sens al vieţii.
 Formarea unui cerc de prieteni si susţinatori.
 Optimism si flexibilitate în comportament.
 Contact permanent cu problemele vietii.
 Realizarea unui echilibru în toate domeniile vieţii : sanatate, muncă, căsnicie,
afectivitate.
 Un program zilnic variat, cu întâlniri, lecturi, spectacole, divertisment.
 Evitarea emoţiilor puternice în confruntarea cu dificultăţile.
 Respectarea programului de odihnă, ore de culcare, concedii etc.
 Stabilirea unui proiect de viitor cu angajarea creativităţii.

În îndeplinirea acestui plan de dezvoltare a rezilienţei se pune accent pe


acceptarea a două principii :

1. Dificultăţile vieţii sunt situaţii naturale.

2. Asumarea responsabilităţii și puterea (obligaţia !) de adaptare sunt


condiţii ale succesului.
Bibliografie
http://cabinetclaudiumanea.ro/rezilienta-psihologica/
http://memoriidemedic.ro/despre-rezilienta/

Referat realizat de: Albu Leonard-Clementin


BFKT-Anul I
Grupa 1

S-ar putea să vă placă și