Istoria CEC Bank începe din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când elitele politice și

economice depuneau eforturi pentru a face ordine în finanțele publice, în urma Unirii din 1859.
Astăzi CEC Bank este o instituție de credit universală, al șaselea jucător din sistem în funcție de
active, care a reușit să raporteze profit timp de opt ani la rând și să-și crească activele de patru ori
în ultimii șapte ani, la 28 mld. lei.
Cea mai veche bancă românească și-a început activitatea în 1864, cu 17 ani înainte de începerea
operațiunilor Băncii Naționale, sub conducerea economistului de origine austriacă Eric
Winterhalder.
CEC Bank este continuatoarea activităților inițiate de Casa de Depuneri și Consemnațiuni, prima
instituție de credit public din România, și a celor desfăsurate începând cu 1881 de Casa de
Economie, care a fost transformată în 1932 în Casa Natională de Economii și Cecuri Poștale.
CEC Bank este continuatoarea activităților inițiate de prima instituție de credit public din
România – Casă de Depuneri și Consemnațiuni – și a celor desfășurate, începând cu anul 1881,
de cea mai importantă casă de economie care a activat în sistemul bancar românesc – Casa de
Economie-transformată în anul 1932 în Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale.
În domeniul caselor de economii, primul proiect aparține lui Costache Bălcescu și a fost publicat
în 1845. Acesta cuprindea “statutele casei de păstrare și imprumutare”, care urmă să se fondeze
prin “sloboda subscripție particulară în orașul Bucuresti”, fiind însoțit și de o expunere de
motive. Trebuie menționat faptul că proiectul a fost inspirat după statutele caselor de economie
din Franța și a celei din Brașov, înființată în 1835.
În planul de organizare al creditului, publicat în 1864 ca anexă la bugetul statului, sunt
menționate instituțiile financiare, într-o ordine ce sugera urgența înființării lor. Astfel, prima
apare “Banca Fonciara”, urmată de “Banca de Scont și Circulatiune”, “Casa de Economie”,
“Casa pentru înlesnirea micilor agricultori și meseriasi”, “Muntele de Pietate” și “Casa de
Depozite și Consignatii”.
Ministrul ad-interim de Finanțe, Nicolae Rosetti-Bălănescu, realizează un proiect de lege pentru
constituirea unei Case de Depozite și Consignații, pe care Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl
aprobă, la 24 noiembrie 1864 și astfel ia naștere Casa de Depuneri și Consemnațiuni (CDC).
Legea pentru înființarea Casei de Depuneri și Consemnațiuni prevedea la art.1:
 Se instituie o Casă de Depuneri și Consemnațiuni, care, sub autoritatea Ministerului
Finanțelor și sub privegherea unei comisiuni să strângă și să administreze fondurile provenite
din:
1. depuneri voluntare, judiciare și administrative;
2. consignații ordonate sau autorizate prin articole speciale din condica civilă, criminală sau
comercială sau de vreo altă lege specială și care se vor preciza prin reglementul legii;
3. succesiunile vacante;
4. fondurile ce vor proveni din bunurile sechestrate;
5. fondurile comunale ce vor prisosi peste cheltuielile lor;
6. cauțiunile agenților contabili, întreprinzătorilor de lucrări publice, cumpărătorilor și
arendașilor, întrucât acestea nu se vor face ipoteci de imobile;
7. cauțiunile ce contribuabilii vor fi datori a da în cazurile prevăzute de lege.
Dobândă care urma să fie plătită depunătorilor a fost stabilită la 5%, ea calculându-se începând
din a 61-a zi de la data depunerii. Restituirile trebuiau efectuate în cel mult 30 de zile de la