Sunteți pe pagina 1din 10

STRUCTURI DE SECURITATE ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ

1. Sistemul național de securitate


Pornind de la conceptul potrivit căruia securitatea naţională reprezintă starea naţiunii, a
comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitate economică,
legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin
acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură,
în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a
libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, a atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect
de drept internaţional, România va acționa pentru continuarea reformei armatei, în conformitate
cu standardele statelor membre NATO și UE, pentru dezvoltarea unei capacități de apărare
credibile, moderne și eficiente; se au în vedere întărirea controlului civil asupra forțelor armate,
în concordanță cu principiile și valorile democrației, precum și consolidarea statutului României
de generator de securitate, prin continuarea și îmbunătățirea contribuției la stabilitatea regională.
Tendinţele şi perspectivele geopolitice şi geostrategice extind, tot mai mult, noţiunea de
securitate naţională asupra componentelor economice, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei,
diplomatice şi ecologice sau de altă natură, devenind o necesitate ca resursele informative şi
militare să fie utilizate pentru rezolvarea problemelor generate de sărăcie, foamete, criza apei sau
poluare, precum şi izolarea informaţională înainte ca acestea să genereze conflicte violente.
Sistemul naţional de securitate este constituit din ansamblul organelor legislative,
executive şi judecătoreşti, a instituţiilor, organismelor economice, organizaţiilor
neguvernamentale şi cetăţenilor care, potrivit legii ori liber consimţit, îşi asumă obligaţii sau
manifestă preocupări şi iniţiative civice în legătură cu realizarea, protejarea ori afirmarea
valorilor şi intereselor de securitate.
Sistemul securităţii naţionale este constituit din ansamblul autorităţilor publice cu statut
autonom, precum şi alte instituţii învestite legal să desfăşoare activităţi de informaţii,
contrainformaţii şi de securitate.
Cunoaşterea, prevenirea, contracararea sau înlăturarea, după caz, a ameninţărilor la adresa
securităţii naţionale se realizează de către următoarele tipuri de structuri de informații:
a) servicii de informaţii interne, externe şi militare;
b) servicii de securitate;
c) alte structuri departamentale de informaţii şi protecţie.
Componentele sistemului securităţii naţionale:
a) se organizează şi funcţionează, potrivit legilor organice,
b) sunt coordonate unitar de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
c) sunt supuse controlului parlamentar prin comisiile de specialitate;
d) sunt finanţate de la bugetul de stat;
e) acţionează integrat pentru realizarea securităţii naţionale.
Structurile de informații sunt încadrate cu personal instruit prin norme şi procedee care să
garanteze un înalt profesionalism, angajare şi ataşament, confidenţialitate şi rezistenţă totală faţă
de încercările de politizare. Statutul profesional şi de carieră a personalului serviciilor de
informaţii, contrainformaţii şi securitate recunoaşte importanţa socială deosebită a ofiţerilor de
informaţii – militari sau/şi civili – le conferă drepturile şi protecţia necesare îndeplinirii
îndatoririlor şi obligaţiilor, le garantează stabilitatea profesională şi continuitatea în carieră,
independenţa economică şi faţă de orice imixtiuni politice.
Capacitatea de cunoaştere, anticipare, prevenire şi contracarare a ameninţărilor la adresa
securităţii naţionale, conferă informaţiilor de securitate valoare socială, economică, politică,
militară, sau de altă natură, pe care statul român le integrează patrimoniului său strategic şi le
protejează, conform normelor legale şi reglementărilor internaţionale.

1
3. Sistemul decizional și de coordonare a structurilor de informații în România
Culegerea de informaţii este un procesul complex, planificat, care cuprinde activităţi de
căutare, identificare şi colectare a datelor şi informaţiilor pentru securitatea naţională prin
mijloace şi metode specifice tehnicii informative.
Aceasta se desfăşoară de către serviciile de informaţii şi structurile departamentale ale
sistemului securităţii naţionale, potrivit competenţelor legale.
Activitatea de informaţii pentru securitate presupune şi impune o legătură permanentă, pe
de o parte, între factorii implicaţi în culegerea informaţiilor şi realizarea produselor
informaţionale şi, pe de altă parte, cu beneficiarul sau utilizatorul acestora în cadrul sistemului de
informare/raportare instituit potrivit legii.
În acest sistem, beneficiarii și utilizatorii produselor informatice sunt structurile abilitate
prin lege, care au și atribuții de deciziie și coordonare a structurilor de informații.
3.1. Preşedintele României
Într-o republică semi-parlamentară aşa cum este definită România, Preşedintele ţării, prin
organizarea constituţională actuală, asigură în zona sa de responsabilitate o anumită componentă
a puterii executive. De s-a considerat necesar ca atribuţiile referitoare la securitatea naţională să-
i fie atribuite, prin Constituţia României, şefului statului, printre care amintim:
”(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de
preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea parţiala sau
totala a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior
aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armata îndreptata împotriva tarii, Preşedintele României ia măsuri
pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj.
Daca Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea
agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata
acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea
lor1.”
3.2. Consiliul Suprem de Apărare a Țării
”Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care
privesc apărarea ţarii şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale
şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de
restabilire a păcii”2. Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării3 stipulează , printre altele:
a) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă învestită,
potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea
ţării şi siguranţa naţională;
b) în exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării emite hotărâri,
potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice
la care se referă.
Printre atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în domeniul informativ, sunt:
a) analizează şi/sau propune, potrivit legii, promovarea datelor, informărilor şi evaluărilor
furnizate de serviciile de informaţii şi de celelalte structuri cu atribuţii în domeniul siguranţei
naţionale;

1
Constituția României, art.92.
2
Idem, art 119.
3
Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
2
b) avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: securitatea
naţională; organizarea generală a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul
securităţii naţionale; propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii
naţionale; alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării,
ordinii publice şi siguranţei naţionale;
c) aprobă: orientările de bază în domeniul relaţiilor internaţionale privind securitatea
naţională; proiectele tratatelor şi acordurilor internaţionale în domeniul securităţii naţionale sau
cu incidenţe în acest domeniu; stabilirea de relaţii cu organisme similare din străinătate de către
instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale;nnormele privind
planificarea, evidenţa, utilizarea, justificarea şi controlul cheltuielilor operative destinate
realizării siguranţei naţionale pentru instituţiile cu atribuţii în acest domeniu; exercită orice alte
atribuţii prevăzute de lege în domeniul apărării ţării şi al siguranţei naţionale.
În cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Țării, funcționează Comunitatea naţională de
informaţii/CNI. Aceasta reprezintă reţeaua funcţională a autorităţilor publice din sistemul
securităţii naţionale bazată pe unitatea de scop, obiective şi strategie, asigurața prin informațiile
furnizate de următoarele structuri, denumite și componente ale CNI: Serviciul Român de
Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării și Direcția
Generală de Informații și Protecție Internă din Ministerul Administrației și Internelor. Prin
aceasta se instituie organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor de informaţii care privesc
securitatea naţională Aceasta se realizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin
Comitetul coordonator pentru comunitatea naţională de informaţii, iar cooperarea şi
colaborarea între componentele comunităţii naţionale de informaţii se asigură de către Consiliul
operativ al comunităţii naţionale de informaţii.
Pe lângă Comitetul Coordonator pentru comunitatea naţională de informaţii,
funcţionează Consiliul consultativ al Comunităţii naţionale de informaţii, care îndeplineşte,
în principal, următoarele atribuţii:
a) formulează nevoile de informare ale instituţiilor pe care le reprezintă, necesare aplicării
strategiilor, politicilor şi programelor de securitate;
b) comunică Oficiului pentru Informaţii Integrate aprecieri în legătură cu utilitatea
informaţiilor primite;
c) sprijină implementarea programelor naţionale de securitate;
d) furnizează expertiză şi consultanţă analitică necesare componentelor Comunităţii
naţionale de informaţii;
e) facilitează externalizarea unor activităţi auxiliare sau complementare ale
componentelor Comunităţii naţionale de informaţii.
3.3. Departamentul Securităţii Naţionale
Departamentul Ssecurităţii Naţionale este structura specializată în cadrul Administraţiei
Prezidenţiale destinată asigurării îndeplinirii de către Preşedintele României a calităţii de
Comandant al Forţelor Armate şi a prerogativelor conferite de Constituţie în domeniul apărării
ţării şi securităţii naţionale. Are în compunere grupul de consilieri şi experţi, încadrat cu personal
militar detaşat de la ministerele şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor Strategiei de apărare a ţării colaborează cu
departamentele şi compartimentele din Administraţia Prezidenţială, ministerele şi instituţiile cu
atribuţii în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale.
Acesta are următoarele atribuţii în domeniul informativ:
a) coordonează redactarea proiectului Strategiei de apărare a ţării şi, după adoptarea prin
hotărâre a Parlamentului, prezintă modalităţile de punere în aplicare a prevederilor acesteia;
b) evaluează documentele şi acţiunile specifice participării României la Alianţa Nord-
Atlantică şi prezintă Preşedintelui fundamentările necesare adoptării unor decizii;
c) informează permanent Preşedintele în legătură cu problematica apărării ţării şi
securităţii naţionale;

3
d) prezintă propuneri cu privire la exploatarea şi valorificarea informaţiilor în domeniul
securităţii naţionale;
e) evaluează datele şi informaţiile referitoare la situaţii şi evoluţii interne şi externe care
pot afecta apărarea ţării şi securitatea naţională, de natură să impună instituirea stării de urgenţă
sau a stării de asediu, declararea mobilizării generale sau parţiale, ori declararea stării de război;
f) analizează şi evaluează informaţiile obţinute de instituţiile specializate ale statului în
legătură cu situaţiile de pericol potenţial la adresa siguranţei naţionale şi prezintă modalităţile de
acţiune pentru prevenirea şi contracararea acestora;
g) iniţiază evaluarea sau analiza unor fenomene economico-sociale care se pot constitui
în ameninţări sau riscuri la adresa siguranţei naţionale;
h) propune Preşedintelui măsurile de mediere între autorităţile naţionale din domeniul
securităţii şi apărării ţării a aspectelor privind cooperarea pentru îndeplinirea misiunilor specifice
acestora în situaţii deosebite;
i) gestionează informaţiile obţinute din surse interne şi externe referitoare la capacitatea
de apărare a ţării şi starea siguranţei naţionale şi întocmeşte zilnic, prin grupul de experţi, sinteza
informaţiilor primite de la serviciile specializate;
j) coordonează activitatea grupurilor de lucru interdepartamentale şi inter-instituţionale
constituite pentru redactarea unor proiecte de strategii, acte normative şi a altor documente
(doctrine, programe, studii etc.) care vizează apărarea ţării şi securitatea naţională.
3.4. Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării este o structură de lucru permanentă,
constituită distinct în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, destinată să asigure
îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Legii nr.
415/2002 privind organizarea şi funcţionarea acestuia. Printre atribuțiile acestuia în domeniul
informativ sunt:
a) colaborează cu compartimentele de profil din instituţiile cu atribuţii în domeniul
securităţii naţionale pentru armonizarea şi coordonarea unitară a elaborării documentelor
prezentate Consiliului, pentru asigurarea legalităţii şi operativităţii în exercitarea sarcinilor
specifice;
b) expertizează datele, informările şi măsurile din domeniul apărării şi securităţii
naţionale elaborate de instituţiile componente ale sistemului naţional de apărare a României, care
urmează să fie analizate în şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
c) întocmeşte sinteze cu concluzii şi propuneri către Preşedinte la documentele primite de
la ministere, instituţii, agenţii şi oficii guvernamentale cu atribuţii şi sarcini în domeniul apărării
ţării şi securităţii naţionale, ce urmează să fie analizate în şedinţele Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării;
d) consultă şi prezintă propuneri necesare avizării de către Consiliu a proiectelor de acte
normative iniţiate sau emise de Guvern privind securitatea naţională, organizarea generală a
instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale sau cu
incidenţă în acest domeniu, ce urmează a fi supuse, spre aprobare, Parlamentului României;
e) asigură redactarea, multiplicarea, evidenţa, mânuirea, păstrarea (distrugerea), arhivarea
şi transportul documentelor şi informaţiilor clasificate, inclusiv cele NATO, în cadrul
Departamentului Securităţii Naţionale şi Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,
conform legii.
3.5. Locul şi rolul structurilor cu atribuţii informative în sistemul securităţii naţionale
Potrivit Legii nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României serviciile care desfăşoară
activitate de informaţii sunt Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi
Serviciul de Protecţie şi Pază care sunt definite ca fiind „structuri administrative autonome”.
În afară de acestea există și așa-numitele „structuri interne specializate” sau
”departamentale” de informaţii ale Ministerului Apărării Naţionale și Ministerului Administraţiei
Publice şi al Internelor.

4
3.5.1. Servicii naţionale de informaţii
A. Serviciul Român de Informaţii
Serviciul Român de Informaţii a fost înfiinţat la 26 martie 1990, iar Legea nr. 14/1992
privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii defineşte această instituţie
ca fiind ”organ (...) specializat în domeniul informaţiilor referitoare la siguranţa naţională a
României”4, în materia informaţiilor din interiorul ţării, în care scop ”organizează și execută
activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii,
prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa
siguranței naționale a României”5.
Principalele atribuţii ale Serviciul Român de Informaţii sunt6:
a) organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea
informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie,
potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României;
b) asigură apărarea secretului de stat şi prevenirea scurgerii de date sau informaţii care,
potrivit legii, nu pot fi divulgate; în aplicarea prevederilor legale privind apărarea secretului de
stat, S.R.I. organizează şi execută transportul corespondenţei oficiale cu asemenea caracter pe
întreg teritoriul României;
c) verifică şi oferă, la cererea conducătorului instituţiei publice, regiei autonome sau
societăţii comerciale, date cu privire la persoanele care urmează să ocupe funcţii în respectivele
unităţi, ce presupun accesul la informaţii şi activităţi cu caracter secret de stat sau care, potrivit
legii, nu pot fi divulgate; sunt exceptaţi de la aceste prevederi funcţionarii publici din Ministerul
Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de
Protecţie şi Pază, care îşi stabilesc măsuri proprii de apărare a secretului de stat, potrivit legii;
d) acordă, la cererea persoanelor fizice sau juridice din sectorul privat, asistenţă de
specialitate pentru apărarea secretelor aflate în posesia acestora şi prevenire a scurgerii de date
sau informaţii ce nu pot fi aduse la cunoştinţa publicului;
e) asistenţa de specialitate se acordă gratuit persoanelor prevăzute la aliniatul anterior,
care execută comenzi pentru stat, în limita şi pe durata acestora, precum şi celor care desfăşoară
activitate de cercetare ori de producţie în probleme sau cu privire la aspecte de interes naţional.
f) execută activităţi informative şi tehnice de prevenire şi combatere a terorismului;
g) execută intervenţia antiteroristă asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în
scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale;
h) asigură protecţia antiteroristă a demnitarilor români şi străini, precum şi a altor
persoane oficiale, conform normelor stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
i) concură la realizarea protecţiei antiteroriste a demnitarilor gardaţi de Serviciul de
Protecţie şi Pază, în situaţia când aceştia sunt vizaţi de ameninţări cu acte de terorism.

B. Serviciul de Informaţii Externe7


Serviciul de Informaţii Externe este definit de lege ca fiind ”organul de stat specializat în
domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională şi apărarea României şi a intereselor
sale”.
Serviciul de Informaţii Externe a fost înfiinţat la 26 martie 1990.
Atribuţiile Serviciul de Informaţii Externe sunt relevate implicit în sintagma de definire a
instituţiei menţionată mai sus.
Alte atribuţii pot fi desprinse din Strategia S.I.E. în vigoare:

4
Legea nr.14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, art.1.
5
Idem, art.2.
6
Idem, art. 2-8
7
Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii
5
a) concentrarea activităţii pe direcţiile prioritare definite în baza conceptelor de planificare
strategică (combaterea terorismului şi crimei organizate internaţionale, contraspionaj extern şi
protecţie etc.);
b) promovarea şi protejarea intereselor şi a imaginii României pe plan internaţional.
De asemenea, S.I.E. realizează următoarele activităţi:
a) avizează accesul la documente secrete, la cifrul de stat şi la armament pentru personalul
din cadrul ministerelor şi al altor instituţii publice, care desfăşoară activitate de lungă durată în
afara ţării, cu excepţia celui aparţinând Ministerului Apărării Naţionale;
b) coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor
secrete de stat pentru reprezentanţele României în străinătate.
Majoritatea ameninţărilor la adresa ţării: terorismul internaţional, tendinţele
neorevizioniste externe, riscurile de siguranţă din proliferarea armamentelor sau tehnologiilor
nucleare, a reţelelor crimei organizate, precum şi celelalte ameninţări transfrontaliere de natură a
leza siguranţa internă a statelor sunt de sorginte externă, fapt ce face ca rolul S.I.E. în
managementul securităţii naţionale să se dezvolte anticipativ în raport cu dinamica acestora.

C. Serviciul de Protecţie şi Pază


Potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, Serviciul de Protecţie şi Pază este ”organ
de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei
demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora,
în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor
acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”8.
Serviciul de Protecţie şi Pază are următoarele atribuţii legale9:
a) organizează şi execută activităţi pentru prevenirea şi anihilarea oricăror acţiuni prin
care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea persoanelor a căror
protecţie este obligat să o asigure, precum şi pentru realizarea pazei şi apărării sediilor de lucru şi
reşedinţelor acestora;
b) organizează şi desfăşoară, deschis sau acoperit, activităţi de culegere, verificare şi
valorificare a informaţiilor necesare numai pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege.
Orice informaţie cu valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor abilitate
prin lege pentru verificarea şi valorificarea acesteia;
c) realizează schimburi de informaţii şi cooperează cu servicii de informaţii şi cu structuri
departamentale cu atribuţii în domeniu, în ţară şi în străinătate, pentru îndeplinirea misiunilor
specifice;
d) efectuează, cu respectarea Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României,
verificări prin: solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii
publice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor
momente operative prin mijloace tehnice sau prin constatări personale;
e) organizează şi coordonează, pe timpul misiunilor de protecţie şi pază, activitatea
tuturor forţelor participante;
f) intervine, independent sau în cooperare cu alte organe prevăzute de lege, pentru
prevenirea şi contracararea acţiunilor de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică,
sănătatea sau libertatea de acţiune a persoanelor cărora le asigură protecţie şi securitatea
obiectivelor păzite, precum şi pentru capturarea sau anihilarea elementelor teroriste ori agresive;
g) execută, independent sau în cooperare cu alte organe specializate, acţiuni pentru
căutarea, identificarea şi neutralizarea obiectelor suspecte care pot prezenta pericol pentru
persoanele protejate sau pentru obiectivele păzite;

8
Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, art. 1.
9
Idem, art.14.
6
D. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
În ceea ce priveşte Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, nu este prevăzut ca serviciu de
informații în sensul explicit al dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 51/1991.
Legea nr.92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii
Speciale nu prevede atribuţii care să se circumscrie activităţii de informaţii pentru realizarea
siguranţei naţionale, fiind discutabilă din această perspectivă încadrarea acestei instituţii în
categoria „servicii de informaţii” în accepţiunea textului constituţional. Totuşi, aceasta conține
unele prevederi care implică şi activităţi de natură contrainformativă, după cum urmează:
a) prevenirea penetrării, întreruperii funcţionării şi distrugerii reţelelor de
telecomunicaţii speciale, precum şi interceptării comunicaţiilor în aceste reţele care constituie
ameninţări la adresa siguranţei naţionale;
b) monitorizarea spectrului de frecvenţe radio aflat în gestiunea S.T.S.;
c) realizarea securităţii telecomunicaţiilor autorităţilor publice prevăzute de lege;
d) asigurarea măsurilor privind siguranţa naţională în domeniul său de activitate.
3.5.2. Structuri departamentale cu atribuţii informative
Principalele diferenţieri ale structurilor departamentale cu atribuţii informative faţă de
serviciile naţionale de informaţii sunt:
a) au atribuţii strict delimitate de sfera de responsabilitate a ministerului din care fac parte;
b) nu prezintă informări periodice în Parlament;
c) nu au comisii speciale de control asupra activităţii specifice;
d) nu sunt ordonatori primari de credite;
e) șefii acestor departamente nu fac parte din C.S.A.Ţ. etc.
Structurile departamentale cu atribuţii informative sunt: Direcţia Generală de Informaţii a
Apărării; Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi
Internelor; Direcţia Prevenirea Criminalității și Terorismului.

4. Controlul asupra activităţii serviciilor de informaţii


Controlul asupra activităţii de informaţii este, în realitate, mult mai amplu decât rezultă
din cele expres reglementate prin hotărârile Parlamentului, deoarece supravegherea exercitată de
comisiile speciale se integrează unui sistem de control complex, după cum urmează:
a) controlul general – realizat prin dezbateri şi interpelări în Parlament, adoptarea
bugetului şi activităţilor celorlalte comisii parlamentare, îndeosebi a celor care anchetează
abuzurile, examinează şi soluţionează petiţiile;
b) controlul parlamentar special – realizat de comisiile speciale;
c) controlul autorităţii judecătoreşti – exercitat prin procedura de autorizare a obţinerii de
informaţii prin operaţiuni ce implică restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi
libertăţi fundamentale;
d) controlul executivului – o asemenea formă de control nu rezultă expres din Constituţie
sau alte legi, el totuşi se realizează în mod indirect în procesul valorificării informaţiilor puse la
dispoziţie prin confirmarea sau infirmarea acestora, precum şi prin cererile de informaţii care, pe
fond, vizează unele aspecte ce ţin de conţinutul şi eficienţa activităţii desfăşurate de serviciu;
totodată, executivul realizează, potrivit reglementărilor financiare generale şi speciale, controlul
execuţiei bugetare;
e) controlul public – se realizează, în principal, pe două căi: prin informaţii şi petiţii
provenite de la cetăţeni şi prin presă;
f) controlul judiciar – se realizează în acele situaţii particulare în care cadrele serviciilor
de informaţii sunt aduse în instanţă pentru utilizarea unor mijloace de obţinere a informaţiilor ce
au lezat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau
reputaţia lor ori i-au supus la îngrădiri ilegale;
g) controlul realizat de C.S.A.Ţ. – se execută prin: organizarea şi coordonarea activităţii
de realizare a siguranţei naţionale; analiza şi evaluarea stării de siguranţă naţională; stabilirea

7
principalelor direcţii de activitate şi a modalităţilor de valorificare a informaţiilor; analiza de
rapoarte şi informări; aprobarea structurilor, efectivelor, regulamentelor de funcţionare şi a
cheltuielilor operative.
Controlul parlamentar vizează cu precădere serviciile naţionale de informaţii şi mai puţin
activitatea structurilor informative departamentale.
4.1. Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
Baza juridică a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
este de natură constituţională, potrivit căreia: ”camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru
numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorului Serviciului Român de Informaţii şi
exercitarea controlului asupra activităţii acestui serviciu”10.
De asemenea, cadrul legislativ special al activităţii de realizare a siguranţei naţionale
stipulează că activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale este desfăşurată de
către Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi
Pază și „este controlată de către Parlament”11.
”Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de către Parlament” 12. În
vederea exercitării controlului concret şi permanent, Parlamentul constituie o comisie comună a
celor două Camere.
Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 30 din 16 iunie 1993 privind organizarea şi
funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru
exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.
Comisia specială de control asupra activităţii S.R.I. este un organism comun, cu activitate
permanentă, a celor două Camere ale Parlamentului. Aceasta se compune din 9 membri,
desemnaţi de grupurile parlamentare şi aleşi în şedinţa comună a celor două Camere la
propunerea birourilor permanente ale acestora, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Vicepreşedintele comisiei este ales dintre parlamentarii principalului partid de opoziţie.
Comisia de control este una specială pentru Serviciul Român de Informaţii, membrii ei nu
fac parte din alte comisii ale Parlamentului.
Din cei nouă membri ai comisiei, patru reprezintă partidul de guvernământ, iar cinci
celelalte partide parlamentare.
Comisia are dreptul să solicite Serviciului Român de Informaţii rapoarte, informări şi
explicaţii scrise, date şi informaţii.
Comisia poate audia persoanele pe care le apreciază că au legătură cu problemele ce fac
obiectul controlului.
Obligaţiile Serviciului Român de Informaţii constau în:
a) punerea la dispoziţia Comisiei în termen util a rapoartelor, informărilor, explicaţiilor,
documentelor, datelor şi informaţiilor solicitate;
b) să permită audierea persoanelor indicate de Comisie (se subînţelege că în măsura în
care acestea fac parte din personalul serviciului).
De la obligaţiile menţionate fac excepţie acţiunile informative aflate în curs de executare,
alte activităţi operative privind siguranţa naţională, apreciate ca atare de Comisie la
recomandarea Biroului Executiv al Consiliului Director al Serviciului Român de Informaţii,
precum şi mijloacele şi metodele concrete folosite în munca de informaţii, în măsura în care nu
contravin Constituţiei şi legilor în vigoare.
4.2. Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe
Controlul asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe este exercitat de Parlamentul
României, cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare.
În acest scop se constituie o comisie specială formată din trei deputaţi şi doi senatori aleşi
din cadrul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere.

10
Constituţia României, art. 62, alin. 2, lit. g.
11
Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României, art.8.
12
Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, art.2.
8
Controlul parlamentar are ca obiectiv verificarea concordanţei activităţii Serviciului de
Informaţii Externe cu Constituţia României şi cu politica statului roman.
Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului se stabilesc printr-o
hotărâre comună a celor două Camere.
Constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul
activităţii S.I.E. a fost reglementată de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 44 din 28
octombrie 1998.
Principalele atribuţii ale acestei comisii comune sunt:
a) supravegherea respectării, de către S.I.E., a Constituţiei şi a legilor României;
b) controlul conformităţii ordinelor, instrucţiunilor şi altor acte normative emise de
conducerea S.I.E., cu Constituţia şi cu legile naţionale, cu hotărârile C.S.A.Ț. şi cu hotărârile
Guvernului, date în vederea aplicării deciziilor C.S.A.Ț.;
c) avizarea proiectelor de lege care au legătură cu activitatea S.I.E.;
d) analiza modului de fundamentare a bugetului S.I.E. şi verificarea execuţiei acestuia.
Comisia parlamentară de control poate solicita S.I.E. documente, date şi informaţii şi
poate audia persoane în legătură cu problemele analizate.
Sunt exceptate documentele, datele şi informaţiile referitoare la acţiunile informative
aflate în curs sau care urmează a fi executate, precum şi informaţiile care pot conduce la
deconspirarea calităţii reale a cadrelor operative, la identificarea surselor de informare, a
metodelor şi mijloacelor de muncă concrete folosite în activitatea de informaţii.
La cererea birourilor permanente ale celor două Camere sau ori de câte ori consideră
necesar, Comisia întocmeşte şi prezintă acestora rapoarte cu privire la constatările şi la
concluziile rezultate din exercitarea atribuţiilor care îi revin.

Concluzii

Actualele evoluții internaționale în domeniul securității relevă caracterul dinamic,


complex și fluid al riscurilor și amenintarilor cu impact direct asupra modului de funcționare a
instituțiilor statale cu atribuții în securitatea națională. Persistența conflictelor clasice, militare în
anumite zone și a ambițiilor regionale ale unor state, emergența unor noi vectori de putere în
Asia sau Orientul Mijlociu se suprapun peste transferarea în plan non-statal a relațiilor
internaționale pe coordonatele dezvoltării rolului organizațiilor transnaționale, a grupărilor
teroriste sau extremiste cu veleități globale sau chiar a actorilor individuali.
În acest sens, relațiile dintre state și actorii non-statali au devenit o coordonată importantă
a descifrării dinamicii de securitate atât la nivel national, cât și international, iar necesitatea de
informare devine din ce în ce mai stringentă.
Luând în considerare cele prezentate cât şi situaţia specifică naţională, în condiţiile actuale
ale noului mediu de securitate, rezultă că existenţa unor structuri de informații, bine pregătite și
înzestrate tehnic, constituie o necesitate obiectivă a societății actuale.
Este bine cunoscut ca în domeniul securității naționale, câştigarea şi menţinerea
avantajului informaţiei, a eficienţei actului de decizie se realizează prin operaţiile informaţionale.
Folosirea operaţiilor informaţionale ne oferă avantajul de a domina partea adversă concomitent
cu protejarea interselor proprii.
Informaţia reprezintă cel mai important ingredient în sprijinul intenţiei decidenților de a
realiza obiective în termenii de timp, spaţiu şi scop. Modernizarea, perfecționarea și dotarea
tehnică a structurilor de informații asigură procurarea necesarului de informaţii și exploatarea lor
oportună în scopul contracarării acțiunilor adverse.
Oamenii, cei care iau decizia la toate nivelele sunt cea mai importantă parte a sistemului
de informaţii.

9
Bibliografie selectivă:

1. Constituţia României.
2. Carta albă a securităţii şi apărării naţionale.
3. Strategia de securitate naţională a României.
4. Strategia militară a României.
5. Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate.
6. Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării.
7. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
8. Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii.
9. Legea nr. 1/1998 de organizare şi funcţionare a Serviciului de Informaţii Externe.
10. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
11. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
12. Pagini web:
www.presidency.ro
www.guv.ro
www.dep.ro
www.senat.ro
www.sri.ro
www.sie.ro
www.mapn.ro
www.mai.ro
www.spp.ro
www.just.ro
www.stsnet.ro

10