Sunteți pe pagina 1din 16

CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

A. CREŞTEREA PLANTELOR

Este un proces de acumulare a substanţelor organice,


organice de la glucide simple,
până la proteine şi acizi nucleici, sub raport molecular şi până la formarea
protoplasmei, sub aspect strutural.
strutural

înmulţire,
mărire de volum, ţesuturi
zigot (spor) diferenţiere
acumulare de noi compuşi organe

tate
eu
i gr
niş
iu
ens
n dim
i reî
or
Sp

ec iei
e sp
tic
ri s
r acte
it e
ca
Lim
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

Proces fizic
Mărirea reversibilă a
(imbibiţia volumului şi greutăţii
seminţelor)

Creşterea Embrion, organe,


fiziologică organism adult
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

● Etapele creşterii plantelor


•etapa creşterii embrionare - are loc diviziunea celulară;
•etapa creşterii prin alungire sau extensie celulară;
celulară
•etapa de diferenţiere internă a elementelor celulare - se formează
primordiile de rădăcină, tulpină, floare, fruct, frunze.

La toate organele în creştere etapele sunt localizate topografic la rădăcină şi


tulpină, iar la alte organe –fructele tinere – se succed în timp.

● Mecanismul creşterii

Creştera plantelor reprezintă o rezultantă a unui complex de procese


fiziologice şi biochimice determinate de:
•activitatea ţesuturilor meristematice;
•durata etapelor de creştere;
•însuşirile biologice ale fiecărei specii;
•acţiunea factorilor de mediu din anul sau sezonul respectiv.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE
● Zonele de creştere la plante
►Creşterea rădăcinilor în lungime – pe o zonă de 5-10 mm la vârf la
rădăcinile subterane și de 20-500 mm la rădăcinile aeriene:
aeriene
● o zonă de diviziune celulară (meresis) - deasupra scufiei (pilorizei):
•cu celule meristematice cu conţinut ridicat în protoplasmă;
•cu un nucleu voluminos;
•fără vacuole.
● o zonă extensiei celulare (auxesis) - situată mai sus
● o zonă de diferenţiere celulară
Pentru creşterea rădăcinilor este folosită energia
metabolică eliberată prin respiraţia celulelor.
celulelor
Energia degajată se poate transforma în energie
mecanică, cu rol în pătrunderea vârfului de
creştere a rădăcinii printre particulele solului.

►Creşterea rădăcinilor în grosime - prin


activitatea ţesuturilor mersitematice secundare
cu poziţie laterală – cambiul din cilindrul central
şi felogenul din scoarţă Structura vârfului rădăcinii (d. http//….)
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

►Creşterea tulpinilor
●Creşterea în lungime - depinde de gradul lor de segmentare, determinat de
existenţa nodurilor şi internodurilor (tulpini articulate).
articulate
În depedenţa de localizarea zonelor de creştere (meristeme) la tulpinii se
întălnesc:

▪Creşterea acropetală - zona de creştere este situată subterminal, la câţiva


cm de la vârf – la in.

▪Creşterea intercalară - zona de creştere este intercalată între porţiuni care


nu mai cresc:
▪la baza tulpinii la scapusul de Amaryllis
▪la baza fiecărui internod la reprezentanţii familiilor
Equisetaceae sau Gramineae.

▪Creşterea lineară procesul este localizat pe toată suprafaţa internodurilor


la Polygonum, Corylus.

La majoritatea plantelor superioare cu tulpini nearticulate creşterea în


lungime este îndeplinită de ţesuturile mersitematice localizate în vârful
tulpinii, pe o zonă ce se întinde pe 10-15 cm (zona terminală).
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE
●Creşterea în grosime
Se relizează prin activitatea ţesuturilor mersitematice secundare cu poziţie
laterală – cambiul din cilindrul central şi felogenul din scoarţă.

Începe la scurt timp (3-18 zile) după deschiderea mugurilor, când se


formează primele celule ale inelului de îngroşare anuală.

Durează 2-4 luni, cu variaţii în funcţie de specie şi de survenirea unor


condiţii climatice favorabile sau nefavorabile, ce explică diferenţele în
grosime ale inelelor anuale.

►Creşterea frunzelor
Zonele de creştere ale frunzelor (d. Boldor şi colab., 1983)
● Creşterea suprafeţei limbului
La plantelor dicotiledonate - activitatea meristemelor situate îndeosebi într-
o zonă intercalară de la baza limbului, în vârf şi marginal.
La Monstera deliciosa,
deliciosa ce prezintă limburile perforate, procesul de creştere
nu are loc în anumite zone orificii de dimensiuni variate.
● Creşterea în grosime a limbului - activitatea unui ţesut meriatematic situat
sub epiderma feţei superioare.
● Peţiolul frunzei crește printr - o zonă meristematică pe toată întinderea sa,
cu activitate mai intensă în imediata apropiere a limbului.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

► Creşterea fructelor
Creşterea în volum prin extensie celulară se datorează activităţii
auxinelor naturale sintetizate în seminţe şi difuzate în pulpa fructului.
Între specii şi soiuri există diferenţieri sub aspectul duratei fazelor de
creştere şi a intensităţii de desfăşurare a proceselor de creştere prin
diviziune sau prin extensie celulară.
Factorii de mediu care influenţează procesul de creşetere:

●Factori climatici (temperatura, lumină, umiditate, viteza curenților de aer,


compoziția aerului etc.)
•Temperatura: prin valorile minimă, optimă, maximă; termoperiodismul
(raportul dintre temperatura zilei şi cea a nopţii): la tomate creşterea plantelor
este normală dacă între temperatura de zi şi cea de noapte există o diferenţă
de minimum 7°C (25°C ziua şi 18°C noaptea).
•Lumina: prin acţiuni directe, cât şi indirecte, prin intermediul procesului
fotosintetic, în care se sintetizează materie organică.
Creşterea plantelor este dependentă de intensitatea, calitatea şi de
durata iluminării zilnice.
În prezenţa luminii plantele cresc mai puţin intens decât la întuneric, dar
mai îndelungat în timp în final plantele crescute la lumină intensă au
o talie mai mare şi sunt mai viguroase.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

▪Plante de lumină (heliofite)


heliofite cresc şi se dezvoltă foarte bine la lumina solară
directă şi mai slab la umbră (mesteacănul, cedrul, piersicul).
▪Plantele de umbră (sciafite)
sciafite preferă lumina mai puţin intensă (fagul, iedera).

Relaţia dintre calitatea luminii şi intensitatea creşterii plantelor: existenţa unui


sistem activ de absorbţie a radiaţiilor - fitocrom - care modifică permeabilitatea
plasmalemei şi influenţează creşterea prin extensie celulară.
•Umiditatea mediului: influenţează atât etapa embrionară, cât şi extensia
celulară; lipsa apei are urmări negative în special asupra fazei embrionare.

Rădăcinile ating un ritm de creştere maxim când atmosfera solului este


saturată în vapori de apă.
Tulpinile şi frunzele cresc intens numai la o umiditate relativă a aerului de 50-
60%, cu condiţia ca zonele de creştere să fie protejate contra deshidratării
prin acoperire cu bractei sau cu un strat cuticular gros.
În condiţii de secetă se blochează creşterea prin extensie celulară și plantele
rămânând scunde, cu frunze şi flori mici, alcătuite din celule foarte mici.
O saturare completă a plantelor cu apă este dăunătoare creşterii, deoarece
determină formarea de ţesuturi slab diferenţiate, nerezistente.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

● Substanţe regulatoare de creştere (hormoni vegetali)


▪ sunt subsatnţe foarte active, care nu joacă rol de substanţe de nutriţie şi nu
acumulează energie;
▪ intervin în multe procese de morfogeneză (creştere, fructificare, rizogeneză,
înflorire etc.) constituind, totodată, o verigă intermediară între gene şi sinteza
enzimelor.

●Substanțe stimultaroare (auxine, gibereline, citokinine)

●Substanțe inhibitoare
•naturale (acidul abscisic (A.B.A.), cumarina, scopoletina, acidul
clorogenic, acidul cinamic, florizinul etc.);
•artificiale (hidrazida maleică, cloramfenicolul, puromicina)

●Substanțe cu acțiune retardantă (Compusul I, II etc).

Toate aceste substanțe nu acţionează separat, ci se intercondiţionează


reciproc, reacţiile plantelor, în toate fazele de creştere şi dezvoltare,
reprezintă rezultatul unor procese complexe de interacţiune între aceste
tipuri de substanţe.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

● Starea de dormanță a plantelor

Ciclul de viaţă al plantelor se compune din perioade în care se desfăşoară o


activitate fiziologică intensă şi din perioade de dormanţă (repaus),
(repaus) când
intensitatea proceselor metabolice din plante scade foarte mult.
Aceste alternanțe de perioade
•se succed într-o ordine bine determinată;
•se petrec în funcţie de succesiunea ritmică a anotimpurilor, a condiţiilor
favorabile şi nefavorabile pentru viaţa plantelor;
•determinată o ritmicitate a intensităţii proceselor vitale.

Pentru majoritatea plantelor dormanţa este o condiţie necesară, fără de care


acestea nu pot trece la faza următoare a ciclului, adică la creşterea activă.
activă
▪La plantele inferioare starea de dormanţă apare la spori şi zigoţi.
▪La plantele superioare starea de dormanţă apare la ţesuturile somatice şi
meristematice ale cormului şi la seminţe.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

● Germinarea smințelor

Reprezintă un ansamblu de modificări morfologice anatomice, biochimice şi


fiziologice complexe, care permit trecerea embrionului de la starea de repaus
sau de viaţă latentă la starea de viaţă activă.
activă
Seminţele trebuie să posede o anumită capacitate sau facultate germinativă,
germinativă
condiţionată de o serie de factori interni şi externi (umiditatea solului, aeraţia
solului, temperatura acestuia etc.).

Metabolismul geminării

După natura substanţelor de rezervă seminţele pot fi grupate în:


•amidonoase - conţin în proporţie mare hidraţi de carbon (grupa cereale: grâu,
porumb, orz, ovăz, orez etc.);
•oleaginoase - conţin în proporţie mare lipide (floarea soarelui, ricin, cânepă, in
etc.);
•albuminoase - conţin în proporţie mai mare proteine (fabacee: fasole, mazăre,
soia, linte etc.).
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

În cursul germinării are loc degradarea substanţelor de rezervă din seminţe pe


cale enzimatică: substanţele cu greutate moleculară mare se transformă în
substanţe cu greutate moleculară mică, solubile în apă, ele fiind utilizate în
procesele de creştere ale embrionului.

▪Amidonul (amilaze) glucide simple (oxidare) ATP.


▪Lipidele (lipaze) glicerină + acizi grași Ciclul Krebs (respirația
embrionului)
embrionului
▪Proteinele de rezervă (grăunciorele de aleuronă)
aleuronă (proteaze)

▪peptide,
peptide
▪aminoacizi,
aminoacizi
▪amide,
amide
▪amoniac sinteza de noi aminoacizi proteine noi

Germinaţia se desfăşoară până în momentul apariţiei clorofilei,


clorofilei când planta
începe să realizeze reacţii de fotosinteză şi devine independentă din punct de
vedere trofic.
trofic
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE
● Dezvoltarea plantelor
Se deosebește de creştere,
tere care este un fenomen cantitativ,
cantitativ de acumulare de
masă vegetativă.
Constituie evoluţia individuală a plantelor,
plantelor începând cu germinaţia, ia trecând prin
anumite etape calitative,
calitative ce se încheie cu înflorirea şi fructificarea.
fructificarea
Această evoluţie duce la realizarea ciclului ontogenetic şi cuprinde o serie de
modificări morfologice,
morfologice fiind determinată de factori ereditari, ce se manifestă
numai sub influenţa factorilor de mediu.
Ciclul de dezvoltare a plantelor cuprinde mai multe etape:
•vegetativă,
•generativă,
•îmbătrânire
•moarte a individului.
Durata ciclului individual de dezvoltare la plante este foarte diferită:
•la unele bacterii - câteva minute,
•la unele talofite - de la câteva ore la câteva săptămâni,
•iar la unele plante superioare - poate fi de sute de ani.
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE
Funcție de interdependenţa dintre perioada vegetativă şi cea reproductivă,
reproductivă
antofitele cuprind următoarele grupe de plante:

●Plante efemere - ciclul de vegetaţie foarte scurt, de 5-6 săptămâni;

● Plante monocarpice - fructifică numai o dată în ciclul de viaţă individual:

▪ plante anuale - ciclul ontogenetic se desfășoară pe intervalul unui an;

▪ plante bienale - ciclul ontogenetic cuprinde un interval de doi ani:


▪ în primul an cresc numai vegetativ,
▪ în al doilea an formează flori şi fructe;

● Plante perene - ciclul ontogenetic se derulează pe intervalul a mai mulți


ani:
▪plante monocarpice,
monocarpice de exemplu Agave americana,
americana originară din Mexic,
care înfloreşte după 8-10 ani şi apoi moare;

▪plante policarpice - trăiesc mai mulţi ani (perene) şi înfloresc în fiecare an


sau la doi ani; înflorirea nu este urmată de moartea lor, iar creşterea
vegetativă este reluată în fiecare an, fiind urmată de înflorire (de exemplu
pomii fructiferi).
fructiferi
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

● Anteza

Formarea florilor cuprinde transformări organogenetice profunde la nivelul


meristemului de creştere şi se realizează prin diferite fenomene de creştere,
cum sunt: diviziunea, alungirea şi diferenţierea celulară, histogeneza,
organogeneza şi trecerea de la viaţa latentă la viaţa activă.
Etapele antezei:
•inducţie forală - în care are loc transformarea meristemului vegetativ în
primordii florale;
•formarea mugurului floral - datorită creşterii primordiilor florale;
•formarea părţilor reproducătoare (polen şi ovul);
•deschiderea florilor.
florilor

Apariţia florilor este dirijată de factorii externi induc sinteza de


substanţe necesare formării florilor.

Temperatura joasă pozitivă şi durata de iluminare zilnică au un rol primordial


în procesul de dezvoltare a plantelor (stadii obligatorii).
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA LA PLANTE

Plantele răspund în mod distinct la alternarea perioadelor de lumină şi


întuneric.
ntuneric
●Vernalizare (iarovizare) - stadiul în care temperaturile joase pozitive
reprezintă condiţia trecerii de la faza vegetativă la cea generativă.
generativă
●Fotoperiodism (fotoperioadă) - stadiul în care durata zilei de lumină este
factorul determinat al dezvoltării plantelor; este o adaptare genetică a
plantelor la durata zilei ca factor ecologic și la succesiunea anotimpurilor.
anotimpurilor

Transformarea meristemului vegetativ în mersitem floral are loc sub


influenţa stimulatoare a hormonului floral (florigen)
florigen sintetizat în frunze (sub
influenţa factorilor de mediu) meristemul apical şi activează genele
florale.
florale

Sinteza și acțiunea florigenului în plante (d http//)


Clasificarea plantelor în funcție de durata perioadei de
iluminare necesară pentru realizarea înfloririi (d http//)