Etica de la ramură filosofică la lumea afacerilor

Tema I: Etica-de la ramura filosofică la lumea

afacerilor

1.1 Morală,etică, deontologie

1.2 Istoric și abordări ale eticii

1.3 Standardele morale

1.4 Necesitatea eticii în afaceri

Obiective:

După ce veţi parcurge această temă, veţi cunoaşte:

> Conţinutul şi legătura dintre termenii “etică”, “morală” şi “deontologie”;
> Ce sunt normele, valorile şi principiile morale;
> Cum a evoluat abordarea eticii de-a lungul timpului şi care sunt sistemele de analiză etică;
> In ce constă responsabilitatea economică şi cea socială a firmei;
> De cc este necesară etica în afaceri şi ce presupune acest lucru.

Câteva definiţii
> Etica - o reflectare conştientă a credinţelor noastre morale şi a propriilor ' uuu.aiiu, prin intermediul
unor norme sau principii morale; o ştiinţă (ramură a filosoflei) care studiază problemele practice şi
teoretice ale moralei; o ştiinţă a binelui şi a răului, cu caracter teoretic dar şi nonnativ -
fundamentează un sistem de norme, valori, categorii morale.
> Etica afacerilor = un domeniu de studiu aplicativ al eticii, cu privire îa determinarea principiilor
morale şi a codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor şi
guvernează deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor.
> Valori = ceea ce alegem (noi, societatea) sau credem că ar merita valorat (ex: autonomie,
confidenţialitate, justiţie, toleranţă, a nu face rău, respect pentru ceilalţi, adevăr, libertate etc.).
> Sistem de valori = modul în care ne organizăm sau ierarhizăm propriile valori şi care ne ghidează în
luarea deciziilor.
> Virtuţi = valori îndreptate spre acţiune.
^ Reguli morale = un ghid al acţiunilor noastre; ceea ce justifică judecata morală şi acţiunile noastre.
> Principii etice - parte a teoriei nonnative a eticii, care clarifică şi apără anumite reguli şi/sau judecăţi
morale.

Câteva principii morale:

 scopul nu scuză mijloacele (o intenţie bună nu justifică o acţiune neetică);
 ® mijloacele nu scuză scopul (o acţiune bună nu justifică o rea intenţie);
• nu există acţiuni"neutre din punct de vedere moral;

1
  niciodată nu trebuie făcut rău în mod direct;

 « nu trebuie dorit răul;

 ® trebuie evitat răul;

 se poate tolera un “rău mai mic”, atunci când alternativa este şi mai rea;
 *' ® trebuie căutat întotdeauna binele “cel mai mare” (care este bun pentru cei mai
• mulţi oameni);
 ® imparţialitatea, deschiderea, raţionalitatea trebuie să ne ghideze în orice acţiune.

1.1. Morală, etică, deontologie

In teorie dar şi în practică întâlnim adesea termenii de “etică”, “morală”, “deontologie”. Aceştia
au parţial sensuri diferite, chiar dacă se referă în general la aceeaşi problematică.
Termenul “morală” desemnează un anume cod social, un ansamblu de reguli cărora riecare
individ trebuie să i se conformeze pentru a fi acceptat în societate. Moralitatea se referă la standardele de
comportament după care oamenii sunt judecaţi, în mod particular în relaţiile cu ceilalţi. Morala
reprezintă astfel totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în
principii, normelor, regulilor determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi
raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi colectivitate (familie, grup, clasă, naţiune,
societate), în funcţie de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror respectare se
întemeiază pe conştiinţa şi pe opinia publică. In sens mai larg, de asemenea, morala cuprinde şi
fenomenele care ţin de conştiinţa morală şi individuală, calităţile şi defectele morale, judecăţile şi
sentimentele morale, valorile morale etc.
Morala este o formă specifică a raporturilor dintre oameni, dintre diferite grupuri sociale. Ea
depinde de condiţiile existenţiale ale unei anume comunităţi umane, deci nu poate avea un caracter
abstract, general valabil, ci mai degrabă îi este propriu un caracter relativ. Căci, aşa cum spunea Blaise
Pascal, “ce e bine dincolo de Pirinei e rău dincoace de Pirinei”. Şi totuşi, de-a lungul istoriei, de la un tip
de orânduire la alta, rămân valabile numeroase elemente de morală; imperative precum “Să nu ucizi”,
“Să nu furi”, “Să-ţi respecţi cuvântul dat” şi altele nu ţin de o anumită epocă, ci de caracterul omului de
fiinţă posesoare a conştiinţei de sine. Ele sunt considerate norme morale generale sau universale.
In timp ce morala este considerată un fenomen real, ce ţine de comportamentul cotidian, de viaţa
practico-spirituală reală a indivizilor şi colectivităţilor umane, “etica” desemnează teoria care are ca
obiect de studiu acest fenomen real1. Etica semnifică deci “ştiinţa binelui şi a răului”. 2Se mai poate spune
că etica încadrează sistemul de credinţe care susţine un punct de vedere al moralităţii. în acest sens, etica
se referă la sistemul relaţionat de credinţe al majorităţii oamenilor.
Privită la modul general, etica este o teoria filosofică a moralei cuprinzând de
obicei o doctrină despre esenţa acesteia (etica teoretică) şi o fundamentare a unui sistem

1 Bâtlan, Introducere în istoria şi filosofia culturii, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2002
3 L. T. Hosmer, The Ethics of Management, IRWIN, Homewood, Illinois, 1987
2 I. Bâtlan, Philosophid mofalis. Prelegeri de etică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 9

2
 Etica de la ramură filosofică la lumea afacerilor
-

de norme, valori, categorii morale (etica normativă).

în sfârşit, termenul “deontologie” desemnează normele de conduită şi obligaţiile
etice în cadrul unei profesii. Este o teorie a datoriei, a obligaţiilor morale în acea profesie
(de ex. deontologia medicilor, a avocaţilor, a profesorilor, a contabililor etc.). Ea aplică
deci anumite norme morale particulare.
Toţi cei trei termeni au referiri la ceea ce este “drept”, “corect”, “iust”. Astfel,
atunci când vom vorbi despre etica afacerilor, în acest curs, vom include toate cele trei
accepţiuni.

| 1.2. Istoric şi abordări ale eticii

Etica este o disciplină filosofică, ce-şi găseşte aplicabilitate în toate domeniile
vieţii sociale şi chiar economice. Primele abordări ale eticii provin din antichitate, de acum
mâi bine de 2400 de ani, etica fiind parte componentă a doctrinelor filosofice. Socrate, care
a dezvoltat teoria eticii prin încercarea de a fundamenta noţiunile de bază precum bine,
dflmne, onoare, virtute, cinste. Platon, discipolul său şi continuatorul meditaţiei asupra
problematicii eticii, Aristotel, care a întemeiat o morală practică - sunt nume de rezonanţă
în domeniul filosofiei şi al ramurii sale, etica . O mare contribuţie în dezvoltarea eticii
normative a avut-o Immanuel Kant, la care etica este întemeiată pe raţiune, de fapt pe o
raţiune practică, ce ne impune anumite legi morale, cu caracter universal. Alte contribuţii
notabile în gândirea filosofică despre morală au avut Friedrich Hegei, Friedrich Nietzsche,
Bertrand Russell, Jean-Paul Sartre şi alţii.
Multe din conceptele şi metodele dezvoltate de filosofi de-a luneul t imnul ui sunt
azi relevante pentru etica afacerilor. îloate deciziile sunt de fapt compromisuri intre
responsabilitatea economică şi cea socială în cazul firmelor sau între aspiraţii si datorii în
cazul indivizilor. Filosofia normativă oferă un ajutor în găsirea acestor compromisuri, dar
nu te învaţă cum să faci3.
Şi totuşi nu există un_siştem unic de evaluare etică a acţiunilor noastre, un
(sistem unic şi universal, de credinţe şi nici măcar principii obiective după ca re să ne
-Putem construi un sistem unic de credinţe, ^/aplicabil tuturor grupurilor, în toate |
(
culturile si în toate timpurile, Standardele morale de comportament diferă între (
grupuri m cadrul aceleiaşi culturi, diferă între culturi sau de-a lungul timpului. Aturici 1

3
se pune întrebarea dacă există ceva comun între toate aceste diferenţe, dacă există
anumite principii general valabile în toate Jările, culturile sau pentru orice om. Iar ţ
răspunsul la această întrebare ar putea fi următorul: singurul principiu comun tuturor
/t1mpmTlo7^ulturilor, grupurilor arficredinţa că fiecare membru al unui grup ‘■poartă
o anume responsabilitate pentru binele celorlalţi.
Este vorba de fapt de recunoaşterea faptului că fiecare om este o fiinţă socială şi
că este nţecesară o .cooperare pentru a supravieţui, iar această cooperare este asigurată
prin anumite standarde de comportament. In consecinţă,^rdbfema centrală a
relativismului etic este nu dacă standardele tale morale sunt mai bune decât ale mele, "ci
dacă standardele tale morale care aduc beneficii societăţii sunt la fel de bune ca
standardele mele morale benefice pentru societate.
Acelaşi lucru este valabil şi în lumea afacerilor, în care relativismul etic îşi găseşte
uneori “terenul fertil”, dar adesea în sens negativ - adevărul nu este spus întotdeauna în
întregime, contractele nu sunt mereu onorate ş.a.m.d. Curtea de Conturi din România, de
exemplu, nu ar avea sens dacă toate raportările financiare ar fi corect făcute; din acelaşi
motiv, pentru a preveni înşelăciunea, pompele de benzină sau cântarele electronice sunt
verificate de către organele publice.
Dar cum putem spune că standardele noastre morale sunt “bune”, “drepte” sau
“corecte”? Pentru a le putea evalua, este nevoie de anumite metode analitice; astfel, se
poate vorbi despre existenţa a cinci sisteme majore de analiză etică3, cu relevanţă
directă în procesul decizional:

■ Abordarea în termenii “Legii eterne”

Mulţi lideri ai bisericii şi unii filosofi (Th. Aquinas, Th. Jefferson) cred că există o
freşWeterndx încorporată în mintea lui Dumnezeu, relevată \vuSMnta Scriptura şi că
această lege este imediat acceptată de cei care îşi fac timp să studieze Sfânta
Scriptură. Th. Jefferson spunea că drepturile omului sunt inalienabile şi că
îndatoririle sunt deţjpte din aceste drepturi (el afirma, de asemenea: ”Am spus şi o
voi mai spune: |studierea atentă a Bibliei te va transforma într-un cetăţean mai
bun.”). Dacă oamenii au drepturi la viaţă, libertate şi fericire, atunci ei au obligaţia să
asigure aceste drepturi şi celorlalţi.
Liderii bisericii consideră că statutul Legii eterne este de neschimbat şi că drepturile
şi îndatoririle sunt clare: dacă eşti iubit, atunci trebuie să-i iubeşti pe ceilalţi. Acest
schimb reciproc este rezumat în credinţa creştină prin regula de aur. “Fă celorlalţi
ceea ce ai vrea să facă ei pentru tine”.
Ca bază pentru etica afaceri lor, CLegeăefem^ ar fi foarte bună dacă nu ar exista atât
de multe interpretări. Fiecare religie oferă standarde morale membrilor săi,
standarde ce pot fi observate în viaţa de zi cu zi, dar acestea diferă de la un grup la
altul şi este greu să evaluezi ceea ce este “drept” sau “cel mai bun” sau “corect”
pentru întreaga societate.

3Idem; a se vedea şi I. .Popa* R. Filip, Management internaţional, Editura Economică,

Bucureşti, 1999, p. 251-254

4
 Gabriela Ţigu Etica afacerilor
-

; “...fim trăit o viaţă îndelungată şi, cu cât înaintez în vârstă, găsesc dovezi tot
: mai convingătoare despre acest adevăr: că (Dumnezeu conduce treimile omuCui. Şi \
dacă o rândunică nu poate cădea ia pământ fără ştirea Lui, se poate ca un imperiu : să se
ridice fără ajutoml Său? găsim asigurări în Sfintele Scripturi că, dacă \ Domnul nu
zideşte o casă, cei care o construiesc lucrează în zadar. Du cred aceasta \ cu tărie şi mai
cred că fără ajutorul Său, fără contribuţia Sa, nu vom progresa în ! această construcţie
politică mai mult decât ziditorii fumului (Balei; vom fi : dezbinaţi de interesele noastre
mărunte, proiectele noastre se vor duce de râpă, noi înşine vom ajunge de râs şi de
pomină pentru vremurile viitoare. ”
: . (Benjamin franfiin

Abordarea utilitaristă ?
Utilitarismul a fost fundamentat de Jeremy Bentham (1748-1832) ca o concepţie despre
morală cu caracter teleologic: “valoarea morală a conduitei unei persoane poate fi
determinată numai prin consecinţele comportamentului acesteia, respectiv beneficiile
şi satisfacţiile sufleteşti pe care aceasta le poate procura”; “drept şi moral este ceea ce
maximizează plăcerea şi reduce suferinţa”. Conceptul central este cel al “utilităţii”,
folosit şi în teoria microeconomică, desemnând percepţia noastră cu privire la
beneficiile nete, comparate cu costurile asociate unei acţiuni, unui bun sau unui
serviciu.
John Stuart Mill continuă această teorie, dar el face distincţia între diferite tipuri de
plăcere, considerând că, în evaluarea morală, ar trebui luate în considerare
preferinţele, mai degrabă decât plăcerile.
Finalitatea utilitarismului este să asigure “maximum de bine pentru maximum de
persoane”. Ca atare, deciziile trebuie să fie luate exclusiv în funcţie de consecinţele
lor; o decizie va fi bună dacă are drept rezultat beneficii pentru oameni sau va fi rea
dacă lezează sau produce daune. Dar beneficiile nu sunt în întregime pozitive; există
anumite costuri sau rezultate adverse asociate fiecărei acţiuni şi acestea trebuie luate
în considerare, pentru a menţine un echilibru.
Cei mai mulţi susţinători ai acestui curent recomandă nişte reguli simple: “să spui
întotdeauna adevărul”, “să nu încâlci niciodată un contract” etc., reguli ce pot
conduce la obţinerea celor mai mari beneficii, în majoritatea cazurilor. Dar baza
pentru aceste reguli rămâne balanţa dintre consecinţele pozitive şi cele negative ale
fiecărei acţiuni sau decizii.
Acest sistem etic mai este denumit şi “teleologic”, adică al rezultatelor.,cl focalizat pe
consecinţe şi nu pe intenţii.
Ex.: în virtutea acestei abordări, un manager poate aprecia ca morală decizia de a
concedia 20% din forţa de muncă din întreprinderea sa pentru că acest lucru va duce
la creşterea rentabilităţii firmei şi la consolidarea siguranţei locului de muncă pentru
ceilalţi 80%, aceasta fiind şi în interesul acţionarilor.

5
 Gabriela Ţigu Etica afacerilor
- '

Dar nu întotdeauna sacrificarea unei minorităţi poate fi acceptată (filosofia

normativă exclude acest lucru); pe de altă parte, cu toţii suntem de acord că există
anumite acţiuni pur şi simplu greşite sau rele, chiar dacă ele ar putea aduce beneficii
unei majorităţi.
Se poate spune deci că utilitarismul încurajează eficienţa şi productivitatea,
conducând evaluarea morală spre conceptul de analiză cost/benefieiu; el ignoră însă
faptul că nu pot fi tolerate acţiunile imorale, chiar dacă ele aduc beneficii unei
majorităţi.

■ Abordarea deontologică (sau universală)

Această abordare este, în esenţă, reversul teoriei utilitarismului. Teoria susţine că
moralitatea unei acţiuni nu poate depinde de rezultate, deoarece acestea sunt
indefinite şi incerte în momentul luării deciziei. “Valoarea morală a unei acţiuni
trebuie să fie evaluată în funcţie jăt intenţiile persoanei care ia decizia referitoare la
executarea acelei acţiuni’yLa baza acestei abordări stă concepţia despre morală a lui
Immanuel Kanl (1724-1804) care pune ideea de datorie şi dreptate înaintea problemei
binelui; dreptatea constituie, în fapt, un criteriu al binelui. Intenţiile personale pot fi
transpuse în datorii personale sau obligaţii deoarece, dacă chiar vreau binele
celorlalţi, atunci voi acţiona astfel încât să obţin beneficii, iar căile de urmat devin
mai degrabă îndatoriri decât variante de alegere. Este datoria noastră să spunem
adevărul, să respectăm contractele, să nu luăm ceea ce aparţine altora etc.
“Oamenii au anumite obligaţii morale imanente şi universale, adică aplicabile oricui”
(de unde şi denumirea de universalism care se mai dă acestei abordări). Do exemplu,
eu plătesc taxele nu pentru că dacă nici ceilalţi nu ar plăti, statul ar fi în colaps şi s-ar
declanşa haosul, ci pentru că doresc o lume a legii şi ordinii şi în consecinţă trebuie să
asigur suportul financiar pentru această lege şi ordine. Legea, ordinea, taxele sunt
corecte pentru mine la fel ca şi pentru ceilalţi, deci sunt “universale”.
Postulate ale acestei teorii sunt: “tratează-i pe ceilalţi ca pe nişte scopuri şi nu ca pe
nişte mijloace”; “un membru al unui grup poartă responsabilitatea pentru
bunăstarea celorlalţi membri din acel grup”; “poartă-te cu ceilalţi aşa cum ai dori ca
ei să se poarte cu tine”; “poartă-te astfel, încât conduita ta să poată deveni lege
universală”.
Ex.: In management, această abordare presupune de fapt respectarea şi protejarea
drepturilor individuale ale angajaţilor, incluzând dreptul la viaţă personală,
libertatea de conştiinţă şi de expresie, tratamentul just.
Această abordare are avantajul că evidenţiază respectarea drepturilor fundamentale
ale omului, dar poate avea unele efecte negative, de exemplu în planul organizării şi al
resurselor umane, în situaţia în care ar conduce la crearea unui climat de muncă,
orientat mai ales spre protecţia drepturilor individuale şi mai puţin spre
performanţă.

6
 Etica — de la ramură filosofică la lumea afacerilor

■ Abordarea în termenii dreptăţii sociale (sau a dreptăţii distributive)

îşi are rădăcinile în curente filosofice din diferite epoci ale omenirii - textele
aristotelice, teologia creştină, iluminismul, dar şi teoriile socialiste - toate acestea
plecând de la ideea că dreptatea este “prima virtute a instituţiilor sociale, aşa cum
adevărul este prima virtute a sistemelor de gândire”, de unde necesitatea respectării
corectitudinii şi imparţialităţii în aplicarea regulilor morale la nivel social sau
corporaţional. Astfel, un act poate fi considerat ca “drept” sau “just" sau “corect”
dacă el conduce la o mai mare cooperare între membrii societăţii. Această abordare
priveşte binele din perspectiva societăţii ca întreg, a cerinţelor prezervării păcii
sociale. Societatea este o asociaţie a indivizilor care cooperează pentru a obţine binele
pentru toţi. Dar societatea este marcată nu doar de cooperare, ci şi de conflicte.
Colaborarea derivă din conştientizarea faptului că indivizii pot obţine beneficii mai
mari împreună decât prin acţiuni solitare, iar conflictele sunt inerente pentru că
oamenii urmăresc, fiecare în felul său, justa distribuire a acestor beneficii. Distribuţia
poate avea baze diferite: tuturor în mod egal, fiecăruia după nevoi, după efort, după
contribuţie, sau după competenţă. Cele mai multe sisteme economice modeme
folosesc toate cele cinci principii: educaţia publică este, teoretic, distribuită egal, în
timp ce plăţile sociale sunt distribuite după nevoi, comisioanele din vânzări după
efort, onorariile publice pe baza contribuţiei, salariile managerilor după competenţă
etc.
Omul este condamnat (a libertate
“înainte ca voi să trăiţi, ea, viaţă, nu este nimic; dar voi sunteţi cei care îi daţi sens,
iar valoarea nu-i altceva decât sensul pe care voi îl alegeţi... să zicem mai degrabă că
alegerea morala trebuie comparată cu alcătuirea unei opere de artă... ”
Jean-Taul Sartre
Justeţea distribuţiei apare în ideea de “contract social”; astfel, diferenţele între
beneficii trebuie să fie justificate, iar cei care primesc mai mult trebuie să ofere ceva
în schimb societăţii.
Această teorie a contractului social a fost dezvoltată de unii autori 4 pe baza
principiului libertăţii, ca primă cerinţă a societăţii: schimburile în societate sunt
corecte dacă sunt voluntare, dacă fiecare om are libertate de alegere.

Şi această abordare are puncte tari şi puncte slabe: ea protejează interesele celor care
sunt slab reprezentaţi în organele de decizie sau nu dispun de putere în societate sau
în firmă. Dar ea poate încuraja comoditatea şi suficienţa în rândurile angajaţilor,
ceea ce afectează capacitatea acestora de asumare a riscurilor, inovaţia şi
productivitatea.

4De ex. prof. Robert Nozick, JLIniversitatea Harvard, citat de LaRue Tone Hosmer, în
The Ethics of Management, Ed. IRWIN, Homewood, Illinois, 1987

7
 Etica de la ramură filosofică la lumea afacerilor
-

Confucianismul
Este o abordare specifică Orientului; se face o delimitare între confucianismul clasic,
care a reprezentat suportul sistemelor feudale şi al birocraţiei imperiale, şi
*,.postconfuciănismul, ce reprezintă temeiul filosofic şi etic al strategiei de afaceri şi al
managementului firmei în Extremul Orient.
Principiile confucianismului clasic sunt: a) promovarea armoniei şi echităţii (justiţia
socială), ca imperative ale condiţiei umane; b) cultivarea virtuţilor de bază:
înţelepciunea, curajul, fidelitatea, loialitatea, buna-creainţă, îndrăzneala (Confucius:
“A vedea ceea ce e drept şi a nu acţiona în acest sens înseamnă laşitate”), onoarea,
adevărul, sinceritatea etc.; c) respectul ierarhic în relaţiile sociale: stăpân-servitor,
tată-fiu, soţ-soţie, frate mare-frate mic etc.
Perceptele postconfucianismului au relevanţă directă pentru lumea afacerilor. în
primul rând, principiile armoniei şi justiţiei se transpun în etica afacerilor prin
mentalitatea comunitară,[care exprimi ifredinţa că personalul unei firme formează o
mare familie, iar şeful are, în principal, funcţii paternaliste. în al doilea rând,
supunerea şi loialitatea, expresii ale respectului ierarhic, sunt confirmate ca valori
centrale în etica profesională. în al treilea rând, promovarea în muncă se face pe baza
loialităţii şi a vechimii în muncă; totuşi, sub imperiul realităţilor, tot mai multe firme
adoptă sistemele de evaluare bazate pe meritele individuale, performanţe şi pregătire
profesională.

Fiecare din sistemele de mai sus are particularităţile sale, dar ele nu intră
neapărat în conflict - există valori sau antivalori comune. Dar ele nu pot fi “reconciliate”
într-un sistem logic unic, consistent. Nici unul nu oferă un demers complet sau adecvat
pentru a judeca conţinutul moral al acţiunilor sau deciziilor indivizilor.
Cea mai mare implicaţie pentru management este aceea că nu există un sistem singular de
credinţe, a cărei raţionalitate să derive din standardele morale de comportament, sau o
metodă de evaluarejuinică a moralităţii care să poată ghida managerii în dilemele etice
dificilei O^mzIeleE^Ieite^aceeă ăle cărei^fecte sunt sub <Cxoiifrol. De ex.: o decizie de a
introduce o nouă marcă de prăjitură cu ciocolată nu are o dimensiune etică atâta timp cât
clienţii sunt liberi să o cumpere sau nu. Dar decizia de a închide fabrica producătoare, sau de
a folosi ingrediente cu un conţinut ridicat de colesterol, sau de a cere guvernului stoparea
importurilor, ar putea avea un conţinut
moral, căci aceste acţiuni au.un impact asupra altora. „ _ ____ _
x Moralitatea fiecărei decizii poate fi apreciată prin folosirea concomitentă a \
\ mai multor sisteme etice; trebuie să gândim prin prisma consecinţelor acţiunilor j \ noastre,
sub multiple dimensiuni. /

/
 Gabriela Ţigu Etica afacerilor
- , _;

13. Standardele morale

Etica fiind un proces de evaluare a unor acţiuni, se raportează la anumite
standarde morale ale societăţii, aşa-cum am arătat mai înainte. Din perspectiva eticii,
standardele sau normele morale sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se indică
ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conştient, pentru ca felul comportamentului
său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate. în consecinţă, cerinţele morale
ale societăţii se manifestă sub forma acestor norme de comportament.
Normele morale au de regulă în componenţă două elemente: unul calitativ,; care
recomandă sau impune ceea ce e bine să “faci” sa să “fii”, şi altul imperativ, care îţi
găseşte concretizarea în expresia “trebuie să faci” sau “trebuie să fif^'O altă
caracteristică a normelor se referă la obiectivitatea lor, care provine din faptul că acestea
nu sunt voinţa cuiva, ci sunt generate şi se manifestă datorită unor nevoi obiective ce
rezultă din specificul relaţiilor dintre oameni5.
Modalităţile de clasificare a normelor morale sunt diverse, iar literatura
filosofică este bogată în acest sens. Ne vom opri însă asupra celei oferite de profesorul
Ioan Bâtlan, clasificare adecvată demersului nostru privind etica în afaceri. Astfel,
normele morale pot fi:
• norme generale sau universale', sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane,
au durabilitate în timp şi influenţează întreaga gamă de relaţii şi activităţi
umane. De exemplu, cinstea, demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea,
generozitatea, buna-credinţă etc. sunt norme generale.
® norme particulare; se adresează unor comunităţi umane determinate, cu o anumită
variaţie în timp şi influenţează relaţii sau activităţi umane particulare. In această
categorie pot fi incluse normele vieţii de familie şi mai ales normele morale
specifice unor activităţi profesionale; pe acestora din urmă se fundamentează
deontologia profesională (a medicilor, a avocaţilor, a contabililor, a profesorilor,
a sportivilor etc.).
® norme speciale; se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii
speciale. Aici putem aminti normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri,
codul manierelor elegante şi alte asemenea. Unele din aceste norme au caracter
eîitar sau formalist, ceea ce le poate face de fapt “imorale”.
O altă abordare, care leagă normele vieţii de zi cu zi de cele din domeniul
afacerilor, este oferită de “teoria contractului social”,/o teorie normativă, realistică şi
comprehensivă, elaborată de profesorii Thomas Donaldson şi Thomas Dunfee6, teorie
care înglobează diversitatea standardelor morale din culturi variate în anumite
standarde universale (ea stă la baza abordării eticii în termenii dreptăţii sociale, aşa cum
am arătat în paragraful precedent).

5
I. Bâtlan, op. cit., p. 16
6
Citaţi de D. J. Fritzsche, în Business Ethics: A Global Managerial Perspective, Curs MBA,
McGraw-Hill Companies, 1997, p. 23

18
 Etica de la ramură filosofică la lumea afacerilor
-

Contractul social este un contract informai referitor la normele de comportament

dezvoltate anumite credinţe, idealuri, atitudini ale grupurilor de oameni sau ale comunităţilor.
După părerea autorilor, organizaţia îşi câştigă legitimitatea prin acest contract social cu
societatea.
Elementele esenţiale ale acestei teorii sunt sugerate în schema următoare.
HIPERNORME (UNIVERSALE) ' l ■ '/ // .W -
ţ “'""i
i 1. Libertatea personală J
1 2. Securitatea fizică şi bunul trai J
| 3. Participarea politică i
! 4. Dreptul de a fi informat 1
* I
| 5. Dreptul de proprietate <
! 6. Demnitate egală pentru fiecare persoană 1

i !
; CONTRACTUL MACRO-SOCIAL (GLOBAL) !
! ! 1. Spaţiu moral liber !1
1 ■ 2. Consimţământ liber asupra normelor ;|
i I 3. Compatibilitate cu hipemormele jJ
| ! 4. Prioritatea unor reguli asupra altora ■!

| | CONi:RACTUX< MICRO-ST)OAL/COMUNITATE)_: ! ;
1 i : 1. Să nu minţi la negocieri j j!
1 ! | 2. Să onorezi toate contractele j •j
! ; ! 3. Să acorzi prioritate la angajare localnicilor : ij
! I ! 4. Să acorzi prioritate furnizorilor locali | !|
j | j 5. Să oferi locuri de muncă sigure \ ;!
J i :
6. Sa-ţi plăteşti obligaţiile fiscale j ji
I ! : 7. Să protejezi mediul natural etc. i '*
! ! L. --------------------------------------------------------------- ! :!

Figura nr.l. Teoria contractului social

Sursa: D. J. Fritzsche, în Business Ethics: A Global Managerial Perspective, Curs MBA,
m. v
McGraw-Hill Companies, 1997

In această figur'ă/dupemornjule sunt de fapt'normele morale universale şi se (impun oricărei

activităţi economice^onfractuLniacro-sociaî ffiricţionFâzSDăli'n nivel global, oferind
condiţii specifice în care poate fi dezvoltat contractul micro-social, respectiv de la nivelul
organizaţieâojContractele micro-sociale sunt unicele contracte ale comunităţii dezvoltate
într-un spaţiu liber, sub influenţa termenilor contractului macro-social.
Comunităţile economice creatoare ale contractelor micro-sociale includ grupuri
formale şi informate din interiorul organizaţiilor, firme, industrii, asociaţii profesionale,
organizaţii naţionale şi internaţionale etc. Normele create prin aceste contracte pot lua
orice formă* atâta timp cât ele sunt compatibile cu contractul macro- social.

19
 Gabriela Ţigu Etica afacerilor
-

Normele de la nivelul micro-social nu trebuie să violeze standardele macro- sau

hipernormele. Un conflict al normelor poate apărea, de exemplu, atunci când un membru
al comunităţii decide să facă afaceri în altă comunitate; legarea celor două comunităţi
(culturi) poate induce un conflict de norme morale. Atunci când două sau mai multe
norme morale se află în conflict, este nevoie de un set prioritar de reguli care să indice care
norme ar trebui respectate mai întâi. In acest sens, profesorii Donaldson şi Dunfee propun
următoarele reguli prioritare7:
1. Tranzacţiile desfăşurate în interiorul unei comunităţi, care nu au efecte adverse
semnificative asupra altor oameni sau comunităţi, ar trebui guvernate de către
normele comunităţii gazdă.
Ex.: Dacă managerul unei companii americane merge în Beijing pentru a negocia
un contract de asociere cu o firmă chineză, el ar trebui să studieze normele şi
protocolul local în negociere.
2. Normele prioritare ale comunităţii (organizaţiei) ar trebui aplicate atâta timp cât nu
vor avea efecte adverse semnificative asupra altor oameni sau comunităţi.
Ex.: Odată ce firma a semnat contractul şi începe să angajeze personal chinez, ea
ar trebui să promoveze norma oportunităţii egale la angajare, normă ce nu poate
avea efecte adverse în comunitatea chineză, chiar dacă aici nepotismul este o
normă uzuală.
3. Cu cât comunitatea-sursă a normelor este mai mare sau mai globală, cu atât mai mare
ar trebui să fie prioritatea acordată acestor norme.
Ex.: Fabrica ce se va construi în China ar trebui să îndeplinească toate normele
de securitate a muncii, de pază contra incendiilor, de protecţie a mediului etc.,
conform standardelor cerute în ţările dezvoltate; aceste norme aparţin în acest
caz unei comunităţi de referinţă mai extinse.
4. Normele esenţiale ale menţinerii mediului economic în care se desfăşoară afacerea ar
trebui să fie prioritare fată de cele care ar putea deteriora acel mediu.
Ex.: Salariile plătite angajaţilor chinezi ar trebui să respecte nivelurile de pe piaţa
muncii din China şi nu din SUA; în caz contrar, ele ar crea distorsiuni în relaţiile
economice existente în comunitatea chineză, cu rezultate greu de evidenţiat.
5. Când sunt implicate mai multe norme conjlictuale, prioritare vor fi cele care prezintă o
mai mare consistenţă în comunitatea globală.
Ex.: Firma ar trebui să refuze angajarea copiilor în fabrică, chiar dacă acest
lucru ar fi acceptat în unele ţări (evident, nu este cazul Chinei; acest lucru se
întâmplă uneori în ţările lumii a treia) şi ar putea creşte profiturile. Toate ţările
dezvoltate şi majoritatea celor în dezvoltare interzic munca copiilor, oferind o
consistenţă a acestei norme.
6. Normele clar definite ar trebui să aibă prioritate faţă de cele mai generale, mai puţin
precise. .
Ex.: Standardele referitoarele la emisiile de gaze reziduale cerute fabricilor
americane ar trebui respectate şi în cazul construirii unor fabrici în alte ţări în
care aceste standarde sunt mai puţin clare sau inexistente.

7 D. J. Fritzsche, op. cit., p. 46

20
 Etica de la ramură filosofică la lumea afacerilor
-

1.4. Necesitatea eticii în afaceri

Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic şi social;
acesta este un punct de vedere acceptat în prezent de toţi “actorii” lumii afacerilor. Dar
măsura în care această responsabilitate se împarte între cele două planuri - economic şi
social - este percepută în mod diferit. în ceea ce priveşte latura economică, se vorbeşte în
principal despre două abordări:
> abordarea clasică - firmele există pentru a aduce beneficii proprietarilor sau pentru a
reduce costurile de tranzacţie; Milton Friedman susţinea că principala răspundere a
managerilor este de a gestiona afacerea astfel încât să maximizeze beneficiul
proprietarilor, respectiv al acţionarilor; iar aceştia, la rândul lor, au o singură
preocupare: rezultatele financiare.
In viziunea autorului, orice “bun social” plătit de firmă subminează mecanismele
pieţei: “bunurile sociale” vor fi plătite fie de acţionari (se diminuează profitul), fie de
salariaţi (se reduc salariile), fie de clienţi (prin creşterea preţurilor); în acest din
urmă caz, vânzările ar putea scădea şi firma ar avea dificultăţi.
> abordarea socio-economică - “maximizarea profitului este a doua prioritate a firmei;
prima este asigurarea supravieţuirii acesteia”. Argumente:
societăţile comerciale sunt persoane juridice înregistrate într-o anumită ţară şi
trebuie să se conformeze climatului legal şi de afaceri din ţara în care operează; deci
ele nu sunt responsabile numai faţă de acţionari; orizontul de timp al existenţei
firmei este unul lung, deci ea trebuie să urmărească rezultatele economice pe
termen lung şi în acest scop va accepta şi unele obligaţii sociale (ca nepoluarea,
nediscriminarea, neînşelarea clienţilor) şi costurile ce le sunt asociate;
practica arată că firmele nu sunt instituţii economice pure, ci ele se implică şi în
politică, în sport (sponsorizări), sprijină autorităţile naţionale sau locale etc.

Konosuke Matsushita (creatorul mărcii Panasonic) arăta, la începutul secolului

al XX-lea, că :” Misiunea industriaşului este să învingă sărăcia, să elibereze societatea în
general de mizerie şi să-i aducă bunăstarea. Afacerile şi producţia au scopul de a îmbogăţi nu
numai magazinele şi fabricile firmei respective, ci întreaga societate”. El arata că firma este
obligată să obţină profit prin faptul că o parte din acesta este alocat societăţii prin plata
impozitelor şi taxelor; în acest sens, este de datoria omului de afaceri, în calitate de
cetăţean, să obţină un profit rezonabil.

21
 Gabriela Ţigu Etica afacerilor
-

Dar “raţiunea afacerilor este, desigur, să facă disponibile bunuri de bună calitate şi la preţuri
rezonabile în vederea acoperirii nevoilor consumatorilor. Acest punct de vedere este
reprezentativ pentru viziunea modernă în ceea ce priveşte responsabilitatea firmei8.

: T&Cj este unuCaintre cete mai mari companii de pe planetă. Jlstăzi, compania are i
• 11 mărci cu o vânzare de peste un miCiardde dolari. ffumărul totalde mărci FCffj în j
■ Cume depăşeşte 300. :
: State[e Vnite reprezintă cea mai mare piaţă de desfacere pentru (PriCCj. Cu toate \
\ acestea, fiind o companie globală, produce şi vinde o varietate de produse în \
\ majoritatea zonelor lumii. i

j (Declaraţia de intenţie a (Pof(j: :

: “Vom produce bunuri şi servicii de calitate şi valoare superioară care ■
\ îmbunătăţesc viaţa consumatorilor noştri. Ca rezultat, consumatorii ne vori i recompensa cu
vânzări ridicate, profit şi valoare, permiţând angajaţilor noştri, :
; acţionarilor şi comunităţilor în care trăim şi lucrăm, să prospere. ” \

\ (Responsabilitatea socială: \
i Riind o organizaţie globală importantă care oferă bunuri pentru miliarde de \
: consumatori, RCJJf îşi stabileşte cele mai înalte standarde în comportamentul său de :
: afacere model în ceea ce priveşte responsabilitatea sociala. :
; O afacere model şi responsabilă social are câteva trăsături distincte: \
■ ® Să duce profit asigurând produse şi servicii care îmbunătăţesc calitatea vieţii \
\ oamenilor. I
j • Contribuie la prosperitatea pe termen lung a sa şi a comunităţii, printr-o :
1 folosire la maxim a resurselor. j
i • ^Minimizează pierderea de orice fel şi acolo unde este posibil susţine j
; reciclarea şi refolosirea. \
: • Respectă mediul înconjurător local, naţional şi global. :
! • Stabileşte standarde de performanţă pentru ea însăşi şi pentru furnizori şi j
■ ajută la atingerea lor. \
i • Oferă angajaţilor o carieră de viitor, pregătire profesională, satisfacţie şi un ■
; mediu de lucru sigur. \
: ® Jăre aşteptări înalte de la angajaţii ei şi îi răsplăteşte în consecinţă. j
I • Jăcţionează ca un bun cetăţean, conştient de influenţa lui asupra societăţii, j
i ® Susţine învăţarea în şcoli. I
: Sursa: Our Values Code ojfionduct, uzwwpg.com :

8
I. Popa, R. Filip, op. cit., p. 257

22

K
 Etica de la ramură filosofică la lumea afacerilor
-

Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligaţia fermă a unei firme,

dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice, de a urmări
obiective pe termen lung care sunt în folosul societăţii. Firma se consideră responsabilă
nu numai faţă de proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, arîgajaţi,
organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinie publică, în acest sens,
obligaţiile etice ale unui manager ar fi:
1. faţă de acţionari: gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă,
confidenţialitate
2. faţă de angajaţi: remunerare echitabilă, dezvoltare profesională, respectul vieţii
personale, respectul dreptului la petiţie;
3. faţă de clienţi - produse/servicii de calitate, garantarea siguranţei în utilizare,
informare;
4. faţă de comunitate - protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor
sociale, respectarea diversităţii culturale.
Etica afacerilor este esenţială pentru succesul pe termen lung al activităţii. Acest
adevăr este probat atât din perspectiva macroeconomică, cât şi din cea microeconomică.
La nivel macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul
imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor. Sistemul
pieţei globale, acceptat de majoritatea ţărilor ca fiind o cale mai eficientă de alocare a
resurselor interne decât izolarea economică, trebuie să îndeplinească unele condiţii: ş
• dreptul de a poseda şi de a controla proprietatea privată;
® libertatea de alegere în cumpărarea şi vânzarea de bunuri şi servicii;
• liberul acces la informaţii corecte privind aceste bunuri şi servicii.
Astfel, etica joacă un rol important în menţinerea acestor condiţii, care
asigură eficienţa şi satisfacţia cumpărătorilor9.

Conform “Conference (Board” Canada, 86% dintre managerii canadieni au votat

conduita etică, plasând-o printre cele mai importante caracteristici ale reputaţiei unei
companii, după serviciile oferite clienţilor (96%), dar înaintea calităţii produselor/serviciilor
(84%). Implicarea în viaţa comunităţii locale a fost plasată pe CocuC patru cu 82 de procente.
(Performanţa financiară, mult recunoscută de liderii de corporaţii, jurnalişti şi anadşti caftind
caracteristica cheie în obţinerea reputaţiei de către o firmă, s- a situat pe un (oc mult inferior,
cu 64%.
<Doamna (Peri Lynn ‘Turnhull, directorul firmei furnlmll Consulting şi coautor al
raportului Conference (Board of Canada intitulat "Cum poate afecta responsabilitatea jj socială
reputaţia firmei dvs. ”, a prezentat concluziile unei cercetări realizate îrt rândul j consumatorilor
şi angajaţilor cu privire la dobândirea unei hune reputaţii (BoS Stamnes, \ : preşedintele unei firme
din domeniul comunicaţiilor şi-a prezentat punctul de Vedere cu : ! privire la misiunea firmei,
grinprisma marketingului.

9 D. J. Fritzsche, op.cit., p.22 23

 Gabriela Ţigu Etica afacerilor
-

Amândoi au evidenţiat moduri în care unele companii şi-au asumat pe lângă

responsabilitatea economică şi o responsabilitate socială. La întrebarea “Ce-şi doresc
consumatoriid-na Lurnbull a răspuns că astăzi consumatorii îşi doresc o comportare mai activă
şi mai responsabilă din partea companiilor. 555 de mii de canadieni sunt activ implicaţi în
refuzul unor bunuri sau servicii din alte motive decât calitatea sau preţul; 57% dintre canadieni
sunt de părere că firmele ar trebui să se angajeze mai mult în asumarea responsabilităţii sociale
chiar dacă acest lucru implică preţuri mai mari; 72% afirmă că mai degrabă cumpără
bunurile/serviciile companiilor care se preocupă de viaţa comunităţii locale, iar 52% gândesc
că un factor cheie al diferenţierii între organizaţii îl reprezintă responsabilitatea sociala.
'Tumbull defineşte responsabilitatea sociala asumată de o firmă ca fiind totalitatea
relaţiilor dintre corporaţie şi staheholderii săi drin aceasta se înţelege: creşterea nivelului de
trai al comunităţii locale; conducerea organizaţiei după principii etice; responsabilitate faţă de
mediu; respectarea drepturilor omului; pe formanţăfinanciară; crearea şi menţinerea locurilor
de muncă.
La a precizat că responsabilitatea socială înseamnă modul în care firma ascultă şi
răspunde nevoilor stafţeholderilor, în timp ce reputaţia unei corporaţii se concentrează asupra
percepţiilor pe care staheholderii le au vis-ă-vis de modul în care nevoile le-au fost satisfăcute
de organizaţie,
D-na Lurnbull a argumentat că firmele care în trecut se diferenţiau prin preţul şi calitatea
produselor oferite, sunt acum în căutarea caracteristicilor unice în baza cărora să-şi
construiască reputaţia, disting ându-se astfel de concurenţi.
Lnvironics Intemational’s 2000 Millenium Poli a realizat o cercetare, chestionând 25000 de
persoane din 23 de ţări, din care a rezultat că acestea îşi formează imaginea despre o companie
acordând o importanţă mai mare îndatoririlor cetăţeneşti decât reputaţiei mărcii şi factorilor
financiari. Stakgholderii urmăresc din partea companiilor o intensificare a transparenţei, o
implicare mai mare în rezolvarea problemelor sociale şi îmbunătăţirea comportamentului etic.
Dar o companie, fundamentându-şi reputaţia pe asumarea responsabilităţii sociale, poate
prezenta şi un risc. Comportamentul neetic al unor firme care îşi revendică reputaţia prin a fi
etice poate fi mult mai periculos, decât în cazul firmelor care au un comportament neetic fără a
pretinde contrariul.
(Bob Stamnes a argumentat că misiunea de bază a marketingului trebuie să fie legată de
marcă şi nu de obţinerea de vânzări pe termen scurt. La trebuie să aibă o abordare strategică,
integrând problemele sociale în strategia de afaceri a firmei Ll a evidenţiat campaniile de
strângere de funduri utilizate în scopuri morale făcute de <Big (Brothers,
îMarhet<PlaceIDan’s Chocolates şiLlections (BC•

24
 Etica - de la ramură filosofică la lumea afacerilor

j)-na Eumbullşi-a încheiat ■prezentarea prin adresarea unor întrebări managerilor din

- evaluarea performanţei ia în calculşi fatum sociala?

- diferenţierea faţă de concurenţi se face şi în funcţie de responsabilitatea sociala?
- se realizează o interpătrundere între asumarea responsabilităţii sociale şi construirea
reputaţiei? . * _
- ce putem face ca reprezentanţi ai unui domeniu de activitate> pentru a promova valorile
noastre de organizaţie responsabilă din punct de vedere social?
Sursa: http:/uMnv.coogcca.com/meetin^s/con^ress/postcon^Tess.htm

Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea. Etica este
necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor,
clienţilor, comunităţii, angajaţilor. întreaga literatură economică apreciază faptul că
încrederea este deosebit de importantă în relaţiile de afaceri; ori dacă etica este necesară
pentru a câştiga încrederea, atunci etica este la fel de importantă în lumea afacerilor”.

încrederea înseamnă de fapt micşorarea riscului asumat. încrederea, bazată pe

experienţa bunelor relaţii cu alţi oameni, firme, grupuri etc., va asigura protejarea
drepturilor şi intereselor, deci riscul va fi mai mic. Dar iată la ce se referă încrederea şi
bunele relaţii ale firmei:
a) încrederea în relaţiile cu furnizorii - furnizorii sunt parteneri de afaceri
foarte importanţi, direct afectaţi de deciziile organizaţiei, de comportamentul
acesteia. Mai ales dacă este vorba de relaţii pe termen lung, încrederea între
doi parteneri este foarte importantă. Ea se câştigă prin respectarea
obligaţiilor de către fiecare parte şi prin minimizarea surprizelor de orice fel.
încrederea determină o mai mare eficienţă, în timp, a schimbului. Iar relaţiile
de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare partener îl
tratează pe celălalt aşa cum ar vrea el să fie tratat.
b) încrederea în relaţiile cu consumatorii - un vânzător câştigă încrederea
clientului său atunci când este onest, competent, orientat către nevoile
clientului şi plăcut. Clienţii aşteaptă de la vânzător produsele/serviciile de
calitatea promisă, precum şi informaţii reale, pertinente.
c) încrederea în relaţiile cu angajaţii - încrederea trebuie acordată atât şefilor,
cât şi subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare,
la o fidelitate mai mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor
de muncă sau a conflictelor dintre grupurile de muncă etc. Un studiu realizat
la General Motors a identificat 5 factori

corelaţi cu încrederea în relaţiile cu angajaţii:

• percepţia unei comunicări deschise şi oneste, în sus şi în jos pe scara

ii Idem, p.
24
25

1
 Gabriela Ţigu Etica afacerilor
-

ierarhică;
® tratamentul corect pentru fiecare grup de muncă;
® împărţirea obiectivelor şi a valorilor între muncitori şi supraveghetori;
• autonomia, ca un semn al încrederii în angajat;
« feedback din partea managementului privind performanţele şi
responsabilităţile salariaţilor.
încrederea este în relaţie directă cu unele tehnici modeme de management şi
anume: creşterea responsabilităţii, îmbogăţirea postului, managementul participativ,
managementul prin obiective, cercurile de calitate etc.
Etica în afaceri se referă de fapt la acel echilibru care ar trebui găsit între
performanţele economice şi cele sociale ale fnmei. De ce este necesar acest echilibru?
Nu este posibil, în condiţiile creşterii concurenţei în lumea afacerilor, să decizi
mereu în favoarea performanţelor sociale. De asemenea, nu este posibil să păstrezi un
surplus de angajaţi sau de distribuitori, dacă condiţiile pieţei se schimbă.
Pe de altă parte, nu este posibil să decizi mereu în favoarea performanţelor
economice. Este normal sa-i concediezi mereu pe cei mai vârstnici? Este normal să nu ţii
seama de obligaţia faţă de client de a spune adevărul atunci când concepi un program
publicitar? Sau este corect să ignori condiţiile grele de muncă? Sau este normal să dai mită
unor personalităţi politice pentru a asigura furnizarea unor materiale companiei sau
pentru alte interese?
Pentru aceste probleme ~ în fapt dileme etice - răspunsul nu poate fi un simplu
“Nu, nu este corect deloc” sau “Da, sunt întru totul de acord”, ci el se află undeva între cele
două extreme. întrebarea este unde anume, sau care să fie balanţa între economic şi social.
Pentru a găsi acel echilibm, legea poate fi de ajutor; ea indică de fapt un set de
norme stabilite de societate, pentru a ghida comportamentul indivizilor în acea societate.
Mulţi manageri consideră că pot lua decizii etice doar urmând litera legii; ei spun că dacă
legea nu e bună, ea ar trebui schimbată, dar, până atunci, ei o vor urma, deoarece ea
reprezintă un punct de vedere colectiv la un moment dat într-o anumită problemă, în
societatea democratică. Dar legea nu te ajută întotdeauna într-o dilemă etică. Sunt situaţii
când legea oferă doar nivelul minim al unor standarde morale, pentru decizia
managerială. în plus, sunt numeroase exemple în istoria mai mult sau mai puţin
îndepărtată în care legea a întârziat “în spatele” standardelor morale ale societăţii (de
exemplu, discriminările sexuale şi rasiale, poluarea mediului, mita şi altele pot fi citate ca
probleme morale ce au fost reglementate de lege destul de târziu şi încă nu în toate ţările!).
Rezolvarea dilemelor etice de către manageri nu este deloc uşoară, iar decizia va
depinde întotdeauna de personalitatea acestuia, de educaţie, experienţă, de sentimentele
sale, atitudinile şi valorile personale. Cum afectează toate acestea procesul decizional, vom
vedea în capitolele următoare.

26