Eram intr-a 6a. Era o zi ploioasa si nu credeam ca erau paznici. Nu credeam ca au sa ne prinda.

Am
mers cu Mariana si Mila, o prietena. Am mers in padure pe jos in coasta, era uda iarba. Am vazut pe cei
care pazeau pepenii, erau baloti de paie in care stateau. Am mers tarash pe labe pana la primii pepeni
si am luat doi mici (2 kg). Am mers cu ei in padure si i-am spart, dar nu erau copti. Am mers iar, si
cand ne-am intors ne-au vazut. Atunci am fugit inapoi in padure, ne-am ascuns in tufis, iar eu cu
Moasa-ta ne-am pus peste cap nailonul, ca strutii. Si atunci ne-au vazut paznicii. Astia ne-au luat pe noi
doua, ne-au spus ca ne duc la politie, oamenii de la sapa treceau pe langa noi, se duceau acasa, iar
cunoscandu-ne au mers la mama si tata si le-a spus de noi. Primul lucru pe care l-a facut tata cand a
venit la noi a fost sa scoata cureaua si sa ne spuna ca ‘asa v-am invatat noi?’ Pe drum spre casa noi
plangeam si spuneam ‘Taticule sa nu ne bati, ca nu mai furam in viata noastra’. Cand am ajuns acasa n-
am patit nimic.