Sunteți pe pagina 1din 29

Logistica sticurilor: conţinut şi structură

Productia, distributia si vanzarea se constituie intr-un ciclu permanent care


este cu atat mai eficient cu cat determina mai putine cheltuieli. Dintre conditiile
deosebit de importante care trebuie asigurate in vederea desfasurarii normale a
procesului de productie este existenta in fiecare moment, a unor stocuri de resurse
materiale.
Formarea si controlul stocurilor de resurse materiale reprezinta, in economia
de piata, o activitate careia i se acorda o atentie deosebita datorita implicatiilor
economico-financiare importante pe care le determina acestea. Stocurile sunt
cantitate de resurse materiale care se acumuleaza in depozitele si magaziile
unitatilor economice, intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de
timp determinate, cu un anumit scop. Stocurile sunt de fapt rezultatul activitatii de
aprovizionare si de desfacere, al activitatii comerciale in general, care este
dependenta de natura si caracteristicile materialelor si produselor, de conditiile si
de modalitatile de furnizare si asigurare-transport, de strategiile care se elaboreaza
pe aceasta linie, in scopul indeplinirii obiectivului de baza pe care fiecare agent
economic si l-a propus.
In general, scopul formarii stocurilor este diferit; astfel, la nivelul economiei
nationale, guvernul constituie stocuri sub forma rezervei nationale la resursele
materiale strategice sau deficitare pentru a pune la adapost economia nationala de
influenta unor factori de forta majora (seisme, inundatii, stare de necesitate,
evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a penuriei). Agentii economici
isi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru a asigura
alimentarea continua a subunitatilor de consum sau servirea clientilor in vederea
desfasurarii normale a activitatii si realizarii obiectivelor pe care si le-au propus.
Literatura de specialitate propane diverse definitii ale stocurilor de productie,
dintre acestea cele mai des intalnite fiind urmatoarele:
a. Stocurile reprezinta cantitatea de bunuri materiale acumulate la un
moment dat de producatori, bazele de desfacere si de consumatori avand ca scop
asigurarea continuitatii productiei, a desfacerii si consumului. Aceste stocuri contin
resurse destinate consumului final sau productive ce servesc pentru continuitatea
procesului de productie, circulatie si consum.
b. Stocurile reprezinta cantitatea de bunuri (materii prime, materiale, diverse
produse finite, piese de schimb, carburanti) sau de bani, acumulata sau pastrata in
spatii amenajate, special dotate, intr-o anumita cantitate si structura, determinate
prealabil sau nu, pentru o anumita perioada de timp, cu un anumit scop.
Din functiile pe care le au stocurile, se poate deduce ca acestea
conditioneaza, in mare masura, realizarea programului de productie si a celui
de comercializare a produselor finale (in consecinta), ceea ce inseamna ca ele
trebuie sa se bucure de o atentie deosebita din partea factorilor de raspundere de la
nivel de unitate economica mai ales in sensul prevenirii formarii stocurilor
supradimensionate sau subdimensionate.
Dintre functiile stocurilor cele mai importante sunt:
A. Stocurile asigura continuitatea procesului de productie la agentii
economici producatori si a procesului de desfacere la agentii economici din
comert. Stocurile indeplinesc o functie vitala, cea de decuplare si armonizare a
fluxului de productie incepand cu cumpararea, continuind cu transportul, pregatirea
pentru consum (utilizare), trecerea acestora prin fazele de prelucrare pana la
magazin de produse finite, expedierea produselor la beneficiar prin magazine
proprii sau specializate.
Stocurile optime de productie asigura realizarea urmatoarelor fenomene
tehnico-economice, de mare importanta pentru unitatile agroalimentare:
a) utilizarea la capacitatea totala a activelor fixe si a depozitelor;
b) utilizarea optima a fortei de munca;
c) utilizarea eficienta a materiilor prime, materialelor, energiei,
combustibilului, etc;
d) respectarea tehnologiilor la fiecare ramura de productie si produs;
e) utilizarea optima a spatiilor de depozitare, cu efecte favorabile asupra
costurilor unitare de depozitare;
f) cresterea profitului, etc.
Aceasta functie vitala a stocurilor nu justifica decizia agentilor economici de
supradimensionare a lor, pentru ca stocurile determina imobilizari de capital
antrenat in cumpararea de materiale sau produse finite stocate si inca nevandute.
Detinerea de stocuri necesita, in acelasi timp, spatii special amenajate si dotate,
cheltuieli de depozitare, taxe de asigurare, dobanzi pentru credite (daca este cazul)
etc, amplificand efortul investitional al agentilor economici. La aceasta situatie se
adauga efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor
stocate; sub acest aspect nu ar fi justificata formarea de stocuri, dar in procesul de
furnizare, aprovizionare si utilizare a resurselor materiale, intervine influenta
multor situatii si factori cu actiune permanenta sau conjuncturala care
conditioneaza in mod obiectiv necesitatea formarii de stocuri. Astfel, situatiile de
forta majora determina formarea de stocuri sub forma rezervei nationale,
periodicitatea productiei la furnizori sau a transportului determina formarea de
stocuri curente la utilizatori; eventuala aparitie a unor dereglari, perturbatii in
livrarile de la furnizori sau in transport determina formarea de stocuri de siguranta
la consummator sau in magazinele de desfacere; intreruperea sau intensificarea
productiei sau a transportului ca urmare a conditiilor naturale si de clima sau
datorita sezonalitatii productiei (mai ales in agricultura) determina formarea
stocurilor sezoniere; necesitatea conditionarii materialelor inaintea trecerii lor in
consum implica constituirea stocurilor de pregatire sau conditionare.
Sunt si alte situatii care genereaza necesitatea formarii de stocuri intre care
pot fi amintite cea in care se are in vedere minimizarea cheltuielilor de
cumparare, aducere, depozitare si administrare a resurselor materiale.
Indiferent de situatie sau de factorul de influenta, este necesare efectuarea de
analize si calcule economice care sa determine strategia si politica in domeniul
formarii stocurilor de la o etapa la alta, in functie de noile conditii care apar pe
piata interna si internationala de resurse materiale, de mutatiile in structura
cererilor de consum sau in potentialul de furnizare a unitatilor aferente de resurse
materiale.
B. Functia de asigurare a unor rezerve de resurse materiale deficitare,
pentru care se fac calcule de eficienta economica, cu privire la justificarea deciziei
de constituire a stocurilor de rezerva, care determina cresterea cheltuielilor de
stocare, si daca aceste cheltuieli sunt negociate prin oscilatiile preturilor de
asigurare a resurselor materiale de pe piata interna sau internationala; sau trebuie
facute calcule cu privire la pagubele aduse de neasigurarea cu resurse materiale in
cantitati optime.
Principala problema care se pune in fata agentilor economici se refera la
stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite si nivelul acestora; optiunile
fiind formulate in urma raspunsului la intrebarea: ce avantaje si ce pierderi se
inregistreaza daca se stocheaza mai mult sau mai putin, pentru perioade mai lungi
sau mai scurte de timp ? Raspunsul consta in stabilirea unui “prag optim” care sa
asigure un echilibru al efectelor negative si positive specifice unei situatii sau
alteia. Pentru aceasta este necesara, in primul rand, cuantificarea efortului de
stocare (Es) pe care il face unitatea economica, efort ce se compune din efortul
direct (Eds) si din efortul indirect (Eids), rezultand urmatoarea relatie de calcul:
Es=Eds+Eids
In cadrul efortului direct de stocare, principalele elemente care determina
marimea acestuia, sunt:
a.cheltuielile cu salariile muncitorilor si ale personalului administrative din
depozite, inclusiv cotele pentru impozitul pe salarii si asigurarile sociale aferente
(Cs);
b.cheltuielile pentru energia electrica, combustibil, lubrefianti, abur, etc,
destinate proceselor de manipulare, depozitare-conservare (Ct);
c.cheltuieli cu amortismentul mijloacelor fixe ale depozitelor si celorlalte
mijloace fixe (Ca);
d.cheltuieli pentru intretinerea si repararea echipamentelor (Cr);
e.cheltuieli pentru iluminat, incalzit si pentru climatizarea unor spatii de
depozitare (Ci);
f.cheltuieli pentru materialele auxiliare, de intretinere necesare activitatii de
depozitare (Cma);
g.cheltuieli determinate de pierderi prin perisabilitate sau scazaminte admise
(Cp).
In concluzie, marimea totala a efortului direct de stocare (exprimata in lei)
se poate calcula cu ajutorul relatiei:
Eds=Cs+Ct+Ca+Cr+Ci+Cma+Cp
Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitarii finantarii pentru
achizitionarea si stocarea materialelor care se pot inregistra in ipoteza nestocarii si
folosirii fondurilor financiar-valutare, astfel disponibilizate, la dezvoltarea
capacitatilor de productie, efectuarea unor noi investitii, crearea conditiilor pentru
dezvoltarea productiei si pentru obtinerea unui spor de profit.
C. Crearea de stocuri sezoniere care sa preintampine deficitul de resurse
materiale in situatiile in care consumurile de resurse materiale sunt mai mari
(exemplul campaniiilor agricole). Formarea acestor stocuri se realizeaza in
perioadele de presezon prin acumulari esalonate in limitele necesarului de
aprovizionat prestabilit pentru sezonul de iarna sau pentru campaniile agricole.
D. Stocurile constituie sursa de informatie pentru unitatile agroalimentare in
ceea ce priveste studierea pietei produselor intermediare sau finale. Evidenta stricta
a stocurilor de catre unitatile agroalimentare reprezinta o cale de prevenire a
constituirii stocurilor supradimensionate sau subdimensionate (atat pentru resursele
materiale aflate in stoc, cat si pentru produsele finite).
E. O alta functie importanta a stocurilor de productie e aceea de indicator de
baza pentru fundamentarea programului de asigurare cu resurse materiale, aceasta
deoarece (asa cum se stie) dintre cei patru indicatori de baza ai relatiei de calcul a
necesarului de aprovizionat, dar sunt reprezentate de stocuri de productie: stocul
preliminat a exista la inceputul perioadei de program (Si) si stocul preliminat a
exista la sfarsitul perioadei de program (Sf). Fundamentarea obiectiva a celor doua
categorii de stocuri contribuie la asigurarea unui program de aprovizionare real, cu
efecte positive asupra realizarii obiectivelor din programul de productie cu costuri
minime, adica se poate obtine eficienta maxima.
F. Functia de fundamentare a suprafetelor optime de depozitare a resurselor
materiale, care deriva din insasi relatia de calcul a suprafetei principale de
depozitare:
Smn
Sp= —— in care:
Qmp
-Smn =stocul maxim normat ce urmeaza a fi supus depozitarii;
-Qmp=cantitatea de resurse materiale ce se poate depozita pe un metru patrat.
G. Stocurile de resurse materiale contribuie la dimensionarea optima a
cheltuielilor de circulatie, deoarece ele necesita cheltuieli de transport, depozitare,
manipulare, dobanzi suportate pentru credite, pierderi etc, toate aceste cheltuieli
sunt parti componente ale costului de asigurare a resurselor materiale. Preocuparea
unitatilor agroalimentare ar trebui sa fie indreptate catre realizarea acestor
cheltuieli, cu efecte positive asupra costului unitar al produselor finale. De
asemenea, stocurile stau la baza determinarii volumului activelor circulante si la
stabilirea necesarului de resurse financiare (bani), care pot fi procurati fie din
credite, fie din surse proprii.
Literatura de specialitate trateaza foarte divers criteriile de clasificare
a stocurilor de resurse materiale si de produse finite, totusi, dupa parerea noastra
cele mai importante criterii de clasificare sunt:
a) Dupa destinatia lor, stocurile se impart in:
a. stocuri pentru consum final (stocuri de produse finite);
b. stocuri care mai intra intr-un nou proces de productie (stocuri pentru
consum intermediar) sau intr-un process de comert (stocuri pentru
revanzare).
b) Dupa locul de constituire, stocurile pot fi:
-stocuri la unitatile producatoare;
-stocuri la unitatile consumatoare;
-stocuri la unitatile de comert cu ridicata;
-stocuri la unitatile de comert cu amanuntul;
-stocuri la consumatorii individuali;
-stocuri la consumatorii colectivi;
-stocuri la rezerva de stat;
-stocuri aflate in timpul transportului sau in curs de aprovizionare.
c) Dupa perioada pentru care se formeaza si in functie de organizarea
utilizarii lor in productie sau vanzare , stocurile se impart in urmatoarele
grupe:
a. stocuri curente;
b. stocuri de rezerva;
c. stocuri sezoniere;
d. stocuri in pregatire (de conditionare).
d) Dupa functiile lor in managementul productiei si al aprovizionarii, stocurile
de resurse materiale sau produse finite pot fi:
a. stocul initial;
b. stocul final;
c. stocul mediu;
d. stocul preliminat;
e. stocul maxim-normat;
f. stocul minim-normat.
e) Dupa ritmul de miscare, stocurile pot fi:
-stocuri cu miscare rapida (de preferat a se intalni in cele mai dese
cazuri);
-stocuri cu miscare lenta;
-stocuri fara miscare;
-stocuri strategice (stocuri de rezerva, stocuri sezoniere etc.).
f) Dupa modul de calcul si de fundamentare, stocurile pot fi:
a. stocuri cu fundamentare stiintifica;
b. stocuri fara fundamentara stiintifica, pasibile a genera stocuri
supradimensionate sau subdimensionate.
In concluzie, se poate spune ca formarea stocurilor de productie in cadrul
unitatilor consumatoare reprezinta o necesitate obiectiva, deoarece unitatile
beneficiare ale resurselor materiale au, in marea lor majoritate, productie continua,
iar aprovizionarea cu resurse materiale au in marea lor majoritate, productie
continua, iar aprovizionarea cu resurse materiale de la furnizori se realizeaza
periodic (la anumite intervale de timp). In aceste conditii, pentru asigurarea
continuitatii procesului de productie este necesar ca in unitatile economice
beneficiare sa existe, in permanenta, un stoc de resurse materiale.

4.2. Principiile de care trebuie sa se tina seama


la formarea stocurilor
Pentru dimensionarea stocurilor de materiale pe grupe sau sortimente se
folosesc normativele de stocuri cantitative sau valorice, care exprima ponderile pe
care le detin stocurile in totalul mijloacelor circulante ale societatii. Aceasta
metoda de dimensionare a stocurilor este o metoda statistica,orientata dupa
necesarul de stocuri din periaodele anterioare.
Intre normativele de stocuri trebuiesc fundamentate in functie de
particularitatile procesului de productie si circulatie a marfurilor, pornind de la
calculele facute pe fiecare sortiment sau grupa de resurse materiale si ajungandu-se
la normativele de stocuri valorice.
Importanta stocurilor este relevata si de faptul ca ele fac parte dintr-un
system complex de indicatori si dintr-o serie de corelatii de determinare si
fundamentare, de conditionare si cauzalitate; acesti indicatori fiind utilizati in
stabilirea strategiei si programului de dezvoltare a unitatii agricole sau de industrie
alimentara.
Dintre principalele corelatii mentionam:
a).Corelatia dintre stocuri si norma de consum, aceasta este data de insasi relatia
de calcul a stocului current:
Sc=Cz*Iz, in care:
Sc=stocul current
Cz=consumul mediu zilnic
Iz=intervalul intre doua aprovizionari
Cz=Q*Nc-norma de consum pe unitatea de produs
Q=cantitatea de produse obtinute zilnic
Sau: Cz=Npl/360
b).Corelatia intre stocuri si programul de productie sau desfacere, data de
urmatoarea relatie de calcul:
Npc=Q*Nc ->Nct si Nca in care:
Ncp=necesar de consum pentru realizarea programului de productie;
Q=cantitatea de produse ce urmeaza a fi produsa;
Nct=necesarul de consum tehnologic;
Nca=necesarul de consum de aprovizionat;
Ncp depinde de stocul mediu si de eficienta stocurilor, de indicatorii de
eficienta ai stocurilor. Se evidentiaza potentialul de productie realizabil pe seama
stocurilor de resurse materiale consumate sau existente in unitatea economica la un
moment dat. Totodata, volumul de productie conditioneaza, prin necesarul pentru
realizarea obiectivelor de program si consumul mediu zilnic, nivelul si structura
stocurilor care trebuie formate in depozitele unitatii econmice. In esenta, aceasta
corelatie cere ca, in unitatile economice, sa se constitue stocuri asortate, in
cantitatile minim-necesare care sa asigure desfasurarea in conditii normale a
procesului de productie, realizarea integrala si la termenele stabilite a programelor
de fabricatie si prin aceasta, a contractelor economice.
c) Corelatia dintre stocuri si cheltuielile de productie
Deoarece chieltuielile de stocare sunt poate componenta a costului total de
productie, este interesant a se sesiza ponderea pe care acestea o au in totalul
costului de productie, cu ajutorul relatiei:
Ch S
K%= —— x 100
Ch P
Rationalizarea costurilor de stocare contribuie atat la rationalizarea
cheltuielilor totale la nivel de unitate agroalimentara sau industrie alimentara, cat si
la reducerea costului unitar de productie cu efecte benefice atat pentru unitatea
economica cat si pentru cumparator.
d) Legatura intre stocuri si viteza de rotatie a capitalului circulant.
Stocurile reprezinta una din componentele principale ale capitalului
circulant, ceea ce inseamna ca accelerarea vitezei de rotatie a acestora contribuie la
cresterea vitezei de rotatie a capitalului circulant si-a profiturilor.
Sistemul de relatii care exprima aceasta corelatie cuprinde doi indicatori:
-Durata unei rotatii (Dr) care se calculeaza cu ajutorul relatiei de calcul:

Spv*360 Spv
Dr= ———— sau ——
Nv Cmzv
Spv=stocul mediu de productie in expresie valorica (lei, mii lei, mil lei);
Nv=necesarul valoric de resurse materiale pentru realizarea programului de
productie (mii lei, mil lei );
Cmzv= consumul mdiu zilnic in expresie valorica.
-Numarul de rotatii (Nr) in perioada in perioada de gestiune (ani, trimestru,
semestru) calculat cu relatia:
360 Nv
Nr= —— sau —— in care:
Dr Spv
Nr=numarul de rotatii exprimat in zile.
Se poate spune ca, diminuandu-se stocul mediu de productie se reduce
numarul de zile ale unei rotatii si, corespunzator, va creste numarul rotatii pe
perioada de calcul, ceea ce duce la cresterea profiturilor.
e) Corelatia dintre stocurile de productie si indicatorii din programul de
aprovizionare, manifestata in doua sensuri si anume:
- stocul de productie, indicator distinc al planului de aprovizionare sub denumirea
de stoc final intr-o anumita structura si marime, asigura continuitatea alimentarii
consumului productiv atat in cursul perioadei de gestiune, cat si in primele zile ale
anului urmator, pana la prima intrare de materiale (stocul de productie, ca stoc final
reprezinta suportul material de formare a stocului de la inceputul anului viitor);
- necesarul de materiale pentru indeplinirea programului de productie imbraca, in
perioada dintre primirea-receptia resurselor materiale si consumul acestora, forma
de stoc current; de cantitatile in care se asigura necesarul depinde direct nivelul de
constituire a stocului current. Rezulta ca volumul fizic si valoric al necesarului de
materiale pentru indeplinirea programului determina direct nivelul de formare a
stocului current, implicit a celui de productie, ca si volumului capitalului circulant
afferent.
f). Corelatia dintre stocurile de resurse materiale si capitalul tehnic al unitatilor
agroalimentare prin aceea ca stocurile sunt componente ale capitalului circulant,
iar pe masura ce ele sunt trecute in consum, materialele din stoc sunt transformate
in produse sau incorporate in lucrari, servicii destinate vanzarii sau contractate de
clienti.
g). O corelatie cu semnificatie economica deosebita este cea intre stocuri si
veniturile firmei care reprezinta sursa de finantare a stocurilor, prin aceea ca se
influenteaza modul de repartizare pe destinatii de utilizare a veniturilor agentilor
economici. O situatie economica financiara favorabila este caracterizata printr-un
“raport continuu descrescator” intre volumul de stocuri de resurse materiale si
veniturile firmelor; aceasta inseamna ca, de la o etapa la alta, se aloca o parte mai
mica din venituri pentru formarea stocurilor de productie si o parte mai mare
pentru fondurile destinate dezvoltarii unitatii, extinderii activitatii productive a
acesteia si sporirii, astfel, a cifrei de afaceri.
In concluzie, se poate spune ca stocul de productie este un indicator
important al activitatii economice a unitatilor economice; de nivelul acestuia
depinde gradul de activizare a mijloacelor materiale si financiare de care dispune
sau pe care si le-a asigurat unitatea economica si eficienta utilizarii lor. De volumul
si structura lor depind eforturile investitionale pe care trebuie sa le faca orice agent
economic pentru achizitionarea, aducerea, depozitarea si pastrarea resurselor
materiale stocate.

4.3 Categorii de stocuri

Categoriile de stocuri ce se creaza in unitatile agroalimentare, de industrie


alimentara sau la unitatile de comert sunt urmatoarele:
A. Stocul curent constituie stocul de baza pentru orice unitate economica si
cuprinde cantitatea de resurse materiale ce trebuie sa existe permanent in
intreprindere pentru asigurarea continuitatii productiei in intervalul dintre doua
aprovizionari successive sau a continuitatii desfacerii (pentru unitatile de
distributie).
Elementele de baza care influenteaza stocurile sunt: cantitatea dintr-o resursa
materiala care se consuma sau se vinde zilnic (C z) si perioada dintre doua
aprovizionari (Tz). Relatia de calcul a stocurilor devine:
Sc=Cz*Tz
La randul lui, Tz se determina dupa relatia:
∑ Qj·Tzj
Tz= ———— in care:
∑ Qj
Qj=cantitatea aprovizionata la o singura tranzactie
Tzj=intervalul dintre aprovizionarea curenta si cea precedenta
j=nr. De aprovizionari
Ncp
Cz = =—— , pentru un an consumul mediu zilnic este Ncp/360
T
Unitatile agroalimentare si de industrie alimentara, d.p.d.v. al formarii
stocurilor se pot afla in urmatoarele situatii:
a). Intreprinderile productive isi pot autoproduce unele resurse materiale (de
natura agricola), astfel stocul current pentru aceste categorii de unitati este
reprezentat de necesarul pentru realizarea obiectivelor de plan pe perioada dintre
doua aprovizionari successive, iar necesarul de aprovizionat se realizeaza astfel:
Na=Ncp+Sf-Si-Ri unde Ri=Pi+Ss+Rrr
b). Autoproducerea si autoasigurarea este partiala, astfel pentru necesarul de
aprovizionat va fi luata in calcul diferenta care nu se poate asigura din productie
proprie.
c). Resursele materiale trebuiesc achizitionate in totalitate din afara unitatii, ceea
ce impune realizarea unei legaturi stranse cu unitatile producatoare, furnizoare care
au productie ritmica: Na=Ncp+Sf-Si
d). Pentru produsele cu termen de valabilitate limitat si care necesita conditii de
transport si depozitare speciale (medicamente de uz veterinar, pesticide,
ingrasaminte chimice, etc), stabilirea stocului current trebuie sa se faca in functie
de perioada de garantie (valabilitate) pentru a nu se inregistra pierderi materiale si
financiare.
B.Stocul de rezerva constituit din resurse materiale sau produse care trebuie sa
existe in intreprindere in vederea acoperirii unor nevoi neprevazute care apar in
activitatea unitatii si care nu au fost avute in vedere la stabilirea stocului curent.
Aceste stocuri sunt considerate de siguranta, intangibile sau pentru cazuri de forta
majora.
Dintre factorii care influenteaza constituirea acestori stocuri fac parte:
a). primirea cu intarziere a unor stocuri de la furnizori;
b). aparitia unor conditii speciale in transportul diferitelor produse de la unitatile
producatoare la cele consumatoare (timp nefavorabil).
c). primirea unor partizi mai mici sau de calitate inferioara celor prevazute in
contract;
d). modificarea cererii pe piata, reducerea sau cresterea cererii determina
modificari in structura productiilor si schimbari in necesarul de aprovizionat cu
resurse materiale;
e). influenta factorilor naturali (productia vegetala): inghet, seceta, inundatii;
f).cazuri de crestere a consumurilor specifice datorate nerespectarii tehnologiilor
de productie sau a uzurii morale a mijloacelor fixe utilizate (mai ales in industrie
alimentara).
C. Stocul sezonier, specific agriculturii, se creeaza pentru asigurarea consumului
necesar in perioadele optime de executare a unor lucrari agricole. Pentru industria
alimentara aceasta categorie de stoc ar reprezenta cantitatea de materii prime
necesare pentru prelungirea perioadei de fabricatie (la unitatile care prelucreaza
produse agricole perisabile si cu grad mare de perisabilitate).
Factorii care influenteaza crearea stocurilor sezoniere sunt:
a).-sezonalitatea consumului productiv de resurse materiale (mai ales in sectorul
vegetal);
-sezonalitatea producerii resurselor materiale (de natura agricola);
-sezonalitatea transportului;
-procesul de depozitare in conditii de microclimat specific, etc.
Priccipalele resurse pentru care se constituie acest stoc sezonier sunt cele
folosite in campanile agricole si de industrializare. Stocurile sezoniere se
fundamenteaza pe calcule ale eficientei economice, se stabileste cu precizie
perioada cand trebuie constituite in raport cu perioada de utilizare (campanile
agricole, mai ales). In acest sens trebuiesc avute in vedere cheltuielile cu stocarea,
pierderile de recolta prin intarzierea executarii la timp a lucrarilor, etc.
La intreprinderile producatoare (de profil agricol sau alimentar) pentru crearea
stocului sezonier se pune problema aducerii resurselor materiale ce urmeaza a fi
utilizate in cantitati mari, in campanile agricole, in timp ce pentru intrprinderile de
distributie se pune problema trimiterii produselor catre unitatile consumatoare
(beneficiare) in perioada optima de consum.
D. Stocul in pregatire (de conditionare) se formeaza in cazul in care folosirea
anumitor resurse materiale presupune pregatirea prealabila a lor, inainte de
utilizarea in procesul de productie sau de vanzare. In acest caz, pe langa stocul
current si cel de rezerva, o anumita parte din stocul de productie se va afla in
stadiul de pregatire, constituind stocul in pregatire. De exemplu, in vederea maririi
coeficientului de digestibilitate si-a valorii hranitoare a nutreturilor grosiere este
bine ca acestea, inainte de a fi administrate in hrana animalelor, sa fie supuse unei
pregatiri prin tocare, saramurare, melasare etc. Efectul pregatirii creste daca
furajele grosiere astfel preparate sunt lasate la dospit cateva zile. In mod
asemanator se pune problema transformarii porumbului boabe si-a altor cereale
furajere in nutreturi pentru animale, actiune pentru care este necesara o anumita
perioada de timp (pentru pregatire).
Stocul in pregatire (de conditionare) depinde de consumul mediu zilnic (Cmz),
precum si de timpul sau durata de pregatire a materialelor in vederea consumului
productive (Tzp). In urma adoptarii relatiei de calcul a stocului curent, rezulta
urmatoarea relatie de calcul a stocului in pregatire:
Sp=Cmz*Tzp
De asemenea, este de mentionat faptul ca acest stoc in pregatire se constituie
numai pentru anumute categorii de unitati (nu toate unitatile de comert cu resurse
materiale au si activitate de conditionare a stocurilor, de exemplu) si ca el
reprezinta, de obicei, o cantitate constanta pentru o anumita perioada determinate.

4.4. Stocurile supradimensionate: cauzele constituirii lor


si urmarile economice negative

Stocurile supradimensionate reprezinta cantitatile de resurse materiale


existente in unitatile productive, comerciale si/sau consumatoare de astfel de
produse, care depasesc nevoile reale ale procesului de productie sau comert;
resurse carora nu li se gasesc utilizare imediata sai in perspectiva la unitatea
economica la care s-au format.
Dupa viteza de miscare si posibilitatile de a fi atrase in procesul de productie
sau de circulatie, stocurile supradimensionate pot fi grupate astfel:
a). stocuri cu miscare lenta, care depasesc cantitatile ce reprezinta stocul
maxim normat si pot fi utilizate in unitatea economica in care s-au format, dar intr-
o perioada viitoare celei de program;
b). stocuri fara miscare (sau de prisos) formate din resurse materiale care nu
mai pot fi consummate in procesul de productie din unitatile economice unde s-au
format si nici nu pot fi vandute pe piata.
Ambele categorii de stocuri supredimensionate reprezinta o utilizare
nerationala a resurselor materiale si afecteaza atat eficienta economica a fiecarei
unitati, cat si economia nationala prin aceea ca determina pagube materiale
rezultate din depozitarea pe o perioada lunga de timp si in cantitati mari, prin
degradarea materialelor, nerealizarea programului de productie, etc. Toate aceste
pagube contribuie la cresterea cheltuielilor de stocare si de circulatie a resurselor
materiale si la diminuarea profiturilor unitatilor care le constituie.
In vederea descoperirii modalitatilor de prevenire a formarii stocurilor
supradimensionate este foarte important sa se cunoasca cauzele care conduc la
aparitia acestei categorii de stocuri. Astfel, cauzele formarii stocurilor
supradimensionate pot fi grupate in urmatoarele doua mari categorii:
a). Cauze interne care tin de activitatea fiecarei unitati agroalimentare si de
care cele mai importante sunt legate de modul de prognozare (planificare) a
activitatii de asigurare cu resurse materiale si de datorare a programului de
productie (eficientei manageriale in domeniul productiei si al aprovizionarii cu
resurse materiale). Dintre acestea cele mai impornante sunt:
-nefundamentarea stiinfica a necesarului de aprovizionat;
-necorelarea programului de aprovizionare cu tehnologiile de productie
practicate de unitatile agroalimentare;
-necorelarea programului de aprovizionare cu modificarile ce intervin in
structura de productie sau cu modificarile tehnologiilor de productie ale unitatilor
agroalimentare;
-utilizarea unor norme de consum globale (valorice) fara a fi calculate pe
baza normelor individuale, adica fara a fi fundamentate pe consumul in unitati
fizice, pe categorii de resurse materiale si de produs;
-necorelarea stocului initial cu stocul real existent la sfarsitul perioadei din
perioada precedenta;
-planificarea subiectiva a aducerii in unitatea agroalimentara a unor cantitati
mari de resurse materiale fata de cele necesare, datorate unor relatii personale sau
previziunii unei penurii pentru unele resurse materiale;
-realizarea partiala a lucrarilor prevazute in tehnologiile de productie ale
diferitelor produse sau culturi;
-receptia necorespunzatoare a resurselor materiale de catre unitatile
beneficiare de resurse materiale;
-lipsa unei organizari interioare a procesului de depozitare, manifestata prin
nerepartizarea resurselor materiale pe depozite specializate;
-asigurarea unor conditii de depozitare necorespunzatoare d.p.d.v. al
conditiilor optime de pastrare (asigurarea microclimatului care contribuie la
formarea de stocuri subdimensionate);
-evidenta defectuoasa a resurselor materiale data de neintocmirea
documentelor primare privind intrarea si iesirea resurselor materiale (consumurile),
ceea ce contribuie la diferente intre stocurile effective si cele prognozate;
-lipsa unor masuri de lichidare a stocurilor supradimensionate, cum ar fi:
vanzarea catre alte unitati, atragerea in circuitul produselor interne sau a altor
unitati de profil, casarea lor, etc.
Cauzele de mai sus depind de activitatea organelor de coordonare a
compartimentului de asigurare cu resurse materiale sau a celor de organizare a
productiei din cadrul unitatii, de modul cum se fundamenteaza fiecare indicator de
program. De asemenea, o parte dintre acestea sunt determinate de distanta de timp
dintre momentul elaborarii programului de aprovizionare sau de productie si
momentul definitivarii programului de ansamblu pe unitati agroalimentare.
Intocmirea programului de aprovizionare cu mult inainte de aprobarea programului
de productie face posibila aparitia unor necorelari cu efecte negative asupra
aprovizionarii si programului de productie propriu-zis. In aceasta situatie unele
materiale procurate pe baza unor variante initiale sau de program de asigurare, care
nu au fost corelate cu varianta definitive a programului de productie intra de la
inceput in stoc supradimensionat. Unitatile agroalimentare au, insa, datoria sa
renunte la materialele comandate pe baza proiectului de program de aprovizionare
care nu s-a integrat in programul de productie.
b). Cauzele exogene ale aparitiei stocurilor supradimensionate, care in marea
lor majoritate se datoreaza relatiilor defectuoase cu furnizorii de resurse materiale.
Dintre aceste cauze cele mai importante sunt:
-respectarea de catre furnizori a obligatiilor contractuale punand termenele
de livrare, a structurii resurselor materiale livrate (stabilita prin contract), a calitatii
materialelor, etc;
-lipsa, in anumite perioade a unor resurse materiale, determina consumatorii
de resurse materiale, ca atunci cand gasesc pe piata aceste produse sa le
achizitioneze in cantitati mai mari decat necesarul sau, ceea ce contribuie la cererea
de stocuri supradimensionate;
-situatia financiara precara a unitatilor economice aflate in avalul productiei
agroalimentare (blocajul financiar) impune nerealizarea productiei si reducerea
productiei. Ori, atat timp cat unitatile economice s-au aprovizionat cu resursele
materiale necesare dar nu le pot utiliza (datorita reducerii productiei) iar graficele
de livrare ale unitatilor furnizoare de resurse materiale trebuiesc respectate, se
ajunge la crearea de stocuri supradimensionate;
-resursele materiale achizitionate prin intermediul intreprinderilor
distribuitoare nu sunt correlate, d.p.d.v. cantitativ si calitativ, cu nevoile reale ale
unitatii agricole sau de industrie alimentara, deoarece intreprinderile de distributie
incheie contracte, in numele beneficiarilor, cu unitatile producatoare de resurse
materiale fara a lua in calcul necesarul strict (real) al beneficiarilor, etc.
Asa cum am mai aratat, stocurile supradimensionate, odata create aduce
efecte negative (economice) atat la nivelul fiecarui agent economic de pe filiera
comercializarii resurselor materiale, cat si la nivel de economie nationala.
a) Dintre urmarile economice negative ale formarii stocurilor
supraponderate, la nivel de unitate agroalimentara fac parte:
-valorificarea necorespunzatore a resurselor, scaderea treptata a
consumurilor de resurse materiale uzura fizica si morala a acestora contribuind la
cresterea costurilor de aprovizionare;
-blocarea spatiilor de depozitare, lipsa spatiilor pentru alte resurse ce
urmeaza a intra in depozite, ceea ce contribuie la cresterea cheltuielilor de
depozitare;
-blocarea de fonduri imobilizate in stocuri, reducerea vitezei de rotatie a
stocurilor (si in consecinta, a mijloacelor circulante), apelarea la credite pentru
sustinerea acestor stocuri, ceea ce duce la cresterea cheltuielilor de stocare si la
reducerea profiturilor;
-cresc cheltuielile suplimentare de depozitare prin prelungirea duratei de
depozitare, ceea ce inseamna cheltuieli suplimentare cu asigurarea
microclimatului; iluminatul, incalzirea, aerisirea, manipularea resurselor materiale
etc;
-cresc cheltuielile de productie prin cresterea costului cu materiale prime
utilizate in procesul de productie si reducerea vitezei de rotatie a activelor
circulante etc.
Toate aceste unitati economice negative care sunt concretizate in pierderi
materiale generate de stocurile supradimensionate influienteaza in primul rand
procesul de productie (prin intermediul asigurarii de surplusuri de resurse, adica a
prevenirii), iar in final rezultatele economice si financiare ale unitatilor economice
unde se creaza aceste stocuri, insemnand procesul de reluare a activitatii
economice la aceeasi scara sau la o scara mai mare.
b)Dintre urmarile economice negative la nivel de economie nationala, cele
mai importante sunt:
-formarea stocurilor supradimensionate, insotita de lipsa de supraveghere a
acestora duce la imposibilitatea utilizarii acestora in alte ramuri, la diminuarea
posibilitatilor de aprovizionare cu resurse materiale a unitatilor care au luat aceste
stocuri, apelandu-se , in unele cazuri, la resurse materiale noi sau la importuri cu
costuri foarte mari, ceea ce decapitalizeaza agentii economici interni;
-blocajul financiar creat la nivelul unitatii unde au fost create stocurile
supradimensionate, creaza blocaje financiare in lant, atat la unitatile din amonte cat
si la cele din aval;
-reducerea produsului intern brut (adica a venitului national) prin scaderea
aportului agentilor economici din tara la crearea acestuia, etc.
Pe parcursul derularii activitatii de aprovizionare, fie in contextul
contractelor economice anterior incheiate, fie in raport cu alte conditii si modalitati
de desfasurare prealabila a acesteia, evolutia stocurilor inregistreaza variatii
diferite ca marime, oscilatiile sunt determinate de ritmul intrarilor si iesirilor in/si
din stoc, de marimea si structura in care actiunile respective se realizeaza. Aceasta
face ca, in unele momente sau perioade de timp, mai scurte sau mai lungi, stocurile
efective sa se situeze la nivele mai mari decat cele optime prestabilite, sa se
epuizeze sau sa se mentina la aceeasi dimensiune in mod nejustificat. Toate aceste
stari de fapt se apreciaza, in general, ca negative, daunatoare pentru situatia
financiara a unitatii sau pentru desfasurarea normala a activitatii specifice. Fiecare
situatie de acest fel necesita analize concrete care sa ateste natura fenomenului,
cauza care-l determina, implicatiile economice pe care le genereaza (si care nu
intotdeauna sunt negative).
Se poate spune, deci, ca nu numai supradimensionarea stocurilor constituie
un fenomen negativ ci si lipsa de stoc (subdimensionarea stocurilor) in cazul
anumitor resurse materiale si intarzierea reintregirii acestuia. Situatia implica,dupa
caz, luarea unor masuri cum ar fi:

-impulsionarea furnizorilor, partenerii initiali de relatii de vanzare-


cumparare, pentru livrarea la termenele prestabilite sau cu anticipatie a loturilor de
resurse materiale contractate (solicitate);
-reconstituirea urgenta a stocului, indiferent de efortul necesar si sursa de
provenienta;
-aprobarea consumului din stocul de siguranta (de rezerva ), daca este
format;
-apelarea la resurse ce pot inlocui pe cele deficitare;
-acceptarea lipsei de stoc si renuntarea sau reprogramarea fabricatiei
produselor aflate sub incidenta actiunii (ca o ultima varianta) etc.
Deoarece formarea de stocuri supradimensionate si subdimensionate aduce
efecte negative si impune, pe de-o parte, necesitatea perfectionarii formelor si
tehnicilor de aprovizionare si-a trecerii la o noua calitate in acest domeniu
important al productiei, iar, pe de alta parte, se impune luarea unor categorii de
masuri pentru evitarea formarii lor respective, atunci cand s-au creat sa se recurga
la valorificarea lor in procesul de productie sau la lichidarea acestora (chiar daca
pierderile sunt considerate a fi foarte mari pentru agentii economici care
procedeaza la aceste operatiuni, considerate extreme).

4.5. Metode de optimizare a stocurilor de resurse materiale

4.5.1. Metode curente de optimizare a stocurilor

Pentru materiile prime si materialele al caror consum si aprovizionare au un


caracter continuu, ritmic, specific proceselor de productie in tehnologii de tip
industrial pot fi aplicate metode folosite in industrie (alimentara, mai ales).
In acest caz, relatia de calcul pentru determinarea stocului curent exprima
produsul dintre consumul mediu zilnic dintr-o categorie de resursa materiala in
intervalul mediu dintre doua aprovizionari, astfel:
Sc=Cz·Tz in care:
Sc=stocul curent;
Cz=consumul mediu zilnic;
Tz=intervalul dintre doua aprovizionari, care se exprima in zile.
Consumul mediu zilnic, la randul lui, se exprima ca un raport intre consumul
total prognozat din materialul pentru care se face calculul si numarul zilelor din an:
Ncp
Cz= —— in care:
360
Ncp- necesarul de consum pentru realizarea sarcinilor de productie.
Intervalul mediu dintre doua aprovizionari nu este acelasi la toate
intreprinderile agricole si nici de la un an la altul, fiind influentat de o multitudine
de factori, printre care distanta de la furnizor la consumator, felul cailor de
comunicatie, starea mijloacelor de transport, forma de aprovizionare, timpul
necesar pentru efectuarea comenzii de materiale etc. Ca atare, este nevoie ca
intervalul mediu de timp dintre doua aprovizionari sa se calculeze prin raportarea
intervalelor individuale cu cantitatile de materiale corespunzatoare fiecarei partizi,
in modul urmator:
∑ Qj*tj
Tz= ———— in care:
∑Qj
n=numarul intrarilor de materiale (partizilor);
j=notatia simbolica a fiecarei partizi;
Qj=cantitatea fiecarei partizi j;
tj=intervalul de timp aferent fiecarei partizi j;
∑ Qj=cantitatea totala dintr-un material primita in perioada analizata.
Din calculele pentru determinarea stocului curent se vor exclude intrarile
intamplatoare si necaracteristice, ca si intrarile din perioadele de intrerupere a
activitatii de aprovizionare sau productie.

4. 5. 2. Metode moderne de optimizare a stocurilor

Din cadrul carora fac parte:


a).Metoda Rambeaux- economist francez, in lucrarea “Gestion economique
des stoks”, ed. Dunoud, Paris, 1963, propane optimizarea stocurilor curente
pornind de la doua coordonate: cheltuielile de aprovizionare ocazionate de
formarea stocurilor si cheltuielile de depozitare necessitate pentru pastrarea partizii
de materiale dintre doua primiri successive.
Marimea optima a stocului este data de punctual prin care cele doua
coordonate asigura formarea stocului cu cheltuieli minime.
Pentru optimizarea stocului de productie la un material intr-o anumita
perioada se poate utiliza urmatoarea formula:

Qn*Cl
S= 2*
t*Cs

S=reprezinta stocul optim de aprovizionat in perioada de program;


Qn=consumul normat din materialul pentru care se face calculul;
Cl=costul de lansare a unei comenzi de aprovizionat;
T=perioada pentru care se calculeaza stocul ;
Cs=costul de stocaj pe unitatea de masura zilnica.
Pe baza elementelor de mai sus se poate calcula intervalul dintre doua
aprovizionari successive, folosind formula:
S*t
T=
Qn
De asemenea, se poate determina ritmul aprovizionarilor exprimat in
numarul de aprovizionari in perioada prognozata, utilizand formula:
Qn
R=
S
In fine, se pot determina cheltuielile minime de aprovizionare in perioada
studiata, in modul urmator:

Cm= 2*Qn*t*Cl*Cs

b). Metoda Wilson prin care se determina lotul optim pentru o comanda (egal
cu stocul curent maxim):

2S*A
Q= —— in care:
V*T
Q=reprezinta cantitatea optima de comandat;
S=consumul normat al unui produs;
A=cheltuielile pentru o comanda;
V=pretul unitar al produsului;
T=cheltuielile de stocare.
c). Metoda Osipovici are in vedere optimizarea intervalului dintre livrari prin
loturile de livrare comandate:

2B
T= in care
a*Cus
T=reprezinta intervalul dintre livrari;
B=cheltuielile de transport;
a=consumul dintr-un anumit material intr-o anumita perioada (determinate in zile);
Cus=cheltuielile de stocare.
d). O metoda adecvata conditiilor organizatorice si metodologice din tara
noastra este aceea de comparare si minimizare a cheltuielilor totale de
aprovizionare. Dupa aceasta metoda marimea stocului current de productie va fi
optima atunci cand cheltuielile totale pe unitatea de material (t, m, n, etc) vor fi
minime:
Ca=Ct+Cd+Cpr, in care:
Ca=reprezinta cheltuielile de aprovizionare pe unitatea de material;
Ct=cheltuielile de transport;
Cd=cheltuielile de depozitare;
Cpr=cheltuielile de primire-receptie.

4.6. Metode moderne de urmarire si analiza


a stocurilor de productie

Printre metodele moderne de urmarire, de catre sectorul de aprovizionare, a


situatiei si miscarii stocurilor de resurse materiale existente in unitatile economice
prezinta un interes practice deosebit urmatoarele:
a). Metoda “maxim-minim”;
b). Metoda “ABC”
a). Metoda “maxim-minim” presupune urmarirea situatiei si miscarii
stocurilor pe fiecare fel de material in parte in urmatoarele trei momente
importante si anume:
1.In primul moment se stabileste limita maxima si cea minima a stocului pe
baza fisei fiecarui fel de material. Limita maxima a stocului este data de nivelul
stocului total de productie maxim, iar limita minima de suma stocului de rezerva si
a stocului de pregatire, adica la nivelul stocului total minim de productie.
2. In al doilea moment se atentioneaza (signalizeaza), “prin note de signal”
elaborate de catre depozitul de materiale, depasirea stocurilor existente fata de
stocurile normate maxime sau invers, a atingerii nivelului de productie minim
normat. Notele de signal sunt trimise de catre depozite serviciilor de aprovizionare
pentru a lua masurile necesare.
3. In al treilea moment, serviciul (sectorul de aprovizionare al intreprinderii)
ia masuri operative necesare fie pentru valorificarea stocurilor supradimensionate,
fie pentru urgentarea primirii partizilor de materiale de la furnizor in vederea
completarii stocurilor de materiale existente in depozit pana la limita normala a
acestora.
Experienta practica a intreprinderilor dovedeste utilitatea aplicarii metodei
“maxim-minim” in activitatea de urmarire operativa a situatiei si miscarii
stocurilor, ceea ce are ca effect rationalizarea aprovizionarii tehnico-materiale.
Principala masura care se impune in vederea utilizarii acestei metode o
constituie imbunatatirea sistemului de evidenta a materialelor in deposit.
Fisa de magazie (depozit) in industria alimentara are rubrici speciale, pentru
fiecare sortiment de materiale, privind stocul maxim normat si stocul minim
normat. Coloanele si randurile fisei de magazie ofera posibilitatea cunoasterii in
orice moment a nivelului stocului de materiale din magazie care poate fi comparat
cu stocul maxim normat sau stocul minim normat si apoi sa se ia masurile necesare
in functie de situatie.
Fisa de magazie (depozit) in agricultura nu cuprinde rubricile privind stocul
maxim normat si stocul minim normat, ceea ce ingreuneaza urmarirea stocurilor si
luarea unor masuri operative atunci cand apar stocurile supradimensionate sau
cand stocurile scad sub cele minim normate.
Odata cu imbunatatirea fisei de magazie este necesar ca sectorul
(compartimentul) de asigurare din fiecare intreprindere sa faca cunoscut, la
inceputul anului, fiecarui deposit (magazie) care sunt stocurile minime si maxim
normate pe diferite perioade ale anului, iar sefii de depozite sa urmareasca, sa
analizeze si sa raporteze situatia stocurilor ori de cate ori apar disproportii.
b). Metoda “ABC” are o larga raspandire pe plan mondial si in special in
SUA.
Aceasta metoda presupune urmarirea diferentiata a stocurilor de productie in
functie de ponderea detinuta pe diferitele grupe de materiale in totalul stocurilor de
productie d.p.d.v al numarului lor, cat si d.p.d.v. al valorii materialelor. Ea porneste
de la constatarea ca cea mai mare parte din valoarea stocurilor este cuprinsa
(concretizata) intr-un numar foarte restrans de mijloace de productie, dar care au
un rol “cheie” in procesul de productie si in circulatia mijloacelor de productie.
Metoda “ABC” presupune gruparea materialelor ce se constituie in stoc de
productie in trei grupe: A, B si C. Aceasta grupare se face d.p.d.v. al ponderii pe
care o are valoarea stocului fiecarui material in valoarea totala a stocurilor de
productie pe toate felurile de resurse materiale, adica pe intreaga structura de
materiale.
In conformitate cu aceasta metoda, se formeza urmatoarele trei grupe de
materiale (vezi figura 5.1):
a) Grupa “A” cuprinde cca 15% din numarul total de pozitii prevazute in
nomenclatura stocurilor de productie, dar care detin o pondere de 70% din
valoarea totala a stocurilor de productie;
b) Grupa “B” care cuprinde cca 25% din nomenclatorul stocurilor de productie,
dar care au o valoare de 20% din valoarea totala a stocurilor de materiale;
c) Grupa “C” care cuprinde restul pozitiilor prevazute in nomenclatura
stocurilor de materiale care reprezinta cca 60%, dar care au o pondere de
numai 10% din valoarea totala a stocurilor de productie.
In conformitate cu metoda “ABC” controlul si urmarirea situatiei si miscarii
stocurilor de productie se face in modul urmator:
a) stocurile de productie din grupa A se controleaza zilnic sau cel putin de
cateva ori pe luna;
b) stocurile din grupa B se analizeaza lunar (de obicei la inceputul fiecarei
luni);
c) stocurile de productie din grupa C se controleaza trimestrial sau si mai rar.
Dupa cum se poate vedea, prin metoda “ABC” urmarirea si controlul
stocurilor de productie din cele trei grupe se face diferit. Se analizeaza foarte des
materialele care fac parte din grupa A, se analizeaza lunar cele din grupa B si mai
rar cele din grupa C.
O astfel de tratare diferentiata a stocurilor este foarte eficace deoarece
mareste operativitatea in urmarirea situatiei stocurilor cu volumul cel mai mare in
totalul valorii stocurilor putandu-se lua masuri corespunzatoare de prevenire a
formarii de stocuri supradimensionate sau de diminuare a stocurilor de productie
sub limitele minime.
Selectarea grupelor de materiale pentru aplicarea metodei ABC de analiza
si urmarire a stocurilor

Structura valorica a materialelor din stoc


10%

20%

70%

A B C

15% 25% 60%


Fig. 5.1 Structura materialelor din stoc dupa pozitiile in nomenclator
Urmarirea si analiza situatiei si miscarii stocurilor de productie presupune un
volum mai mare de munca omeneasca. In vederea cresterii operativitatii activitatii
de formulare a unor concluzii si de luare a unor decizii prompte si eficiente se
impune ca o conditie esentiala introducerea tehnicilor moderne de calcul.
Tema 2: Gestiunea stocurilor

1. Implicatiile gestiunii stocurilor

Initial, ideea de stocuri a fost legata de notiuni cum ar fi perspicacitatea si prundenta: un


stoc era creat pentru a proteja firma de o posibila ruptura in aprovizionare sau desfacere. In
prezent, idea de stoc se aplica atat in domeniul logisticii in amonte(de aprovizionare) cat si
logistica in aval (distribuţie).

Stocul poate fi definit ca fiind ansamblul de marfuri sau alte articole creat in asteptarea
unor utilizari productive sau comerciale ulterioare, mai mult sau mai putin indepartate in timp, in
scopul evitarii timpilor prea indelungati de asteptare in cazul aprovizionarilor si livrarilor. Astfel,
notiunea de stocuri, regrupeaza:

a) Aprovizionarile – materii prime, materiale, furnituri;

b) Stocurile de produse- intermediare sau finite

c) Stocurile de marfuri- cumparari destinate revanzarii

Nivelul unui stoc la sfarsitul unei perioade se determina astfel:

Stoc sf per = Stoc inc per + Fluxuri intrari – Fluxuri iesiri

Numeroase ratiuni de ordin economic, financiar, ethnic sau commercial justifica existenta
stocurilor.

Cele mai importante motive pentru care sunt create stocuri se refera la:

1. Motive financiare -stocarea unor produse costisitoare in scopuri speculative, stocarea


anumitor marfuri in asteptarea evolutiei negative ale preturilor.
2. Rolul de reglare –sustinerea unor cresteri ale cererii, protejarea fata de anumiti factori
imprevizibili legati de transport si productie.
3. Motive economice –existenta unor comenzi minime acceptate de furnizori in conditiile
practicarii unor preturi mai mici, diminuarea cheltuielilor de transport, etc
4. Motive tehnice –asigurarea calitatii productiei si mărfurilor, in special prin asigurarea
unor conditii de depozitare adecvate.
5. Motive comerciale– legate in special de reducerea perioadei de livrare a mărfurilor.

2. Obiectivele gestiunii stocurilor

Un stoc trebuie sa permita un raspuns rapid fata de cererile formulate de clienti sau fata
de nevoile de utilizare productive ale firmei. Prin intermediul de gestiune a stocurilor este
desemnat sistemul de reglare a volumul fizic si a valorii stocurilor tinandu-se cont de
modalitatile de aprovizionare si desfacere , urmarind in acelasi timp minimizarea costului total
asociat, formarii si mentinerii stocului. Din aceasta perspectiva, responsabilii cu gestiunea
stocurilor fimei, trebuie sa evite urmatoarele doua "capcane":

1. Supradimensionarea stocurilor (stocuri mai mari decat este necesar) care pot avea
urmatoarele efecte negative:
- alimentarea costurilor suplimentare legate de constructia si amenajarea depozitelor, asigurari,
personal, paza;

- imobilizarea capitalurilor financiare necesare a fi investite pentru achizitioanrea si mentinerea


stocurilor;

- pot sta la originea unor grave dificultati de trezorerie care pot fi explicate pe baza relatiei de
calcul a nevoii de fond de rulment (necesarul de finantare a ciclului de exploatare a firmei):

NFR=STOCURI + CREANTE CLINETI - DATORII DE EXPLOATARE


Cu cat mai mare este nivelul stocurilor cu atat mai important va fi si volumul necesarului
de finantare a ciclului de exploatare. Dificultatile de trezorerie apar atunci cand termenul mediu
de plata al furnizorilor este mai scurt decat termenul mediu de incasare al clientilor.

- cresterea riscurilor de deterioare sau invechire a produselor si mărfurilor din stoc - poate
conduce deseori la cedarea cu preturi reduse a mărfurilor din stoc determinand in acest fel
diminuarea veniturilor firmei.

2. Stocuri subdimensionate: efectele negative generate de ele se refera la urmatoarele aspecte:

- multiplica riscurile aparitiei unor rupturi in fluxurile de productie si distribuţie


- genereaza intarzieri in livrari care pot atrage diminuarea vanzarilor si insatisfactiei clientelei.

In acest fel firma trebuie sa urmareasca simultan indeplinirea urmatoarelor obiective:

1.sa reduca la maxim nivelul mediu al stocurilor intr-o anumita perioada


2.sa minimizeze riscurile producerii unor rupturi in fluxul de aprovizionare, fabricatie si
distribuţie.
Aceste doua aspecte definesc obiectivele gestiunii economice a stocurilor, elaborarea si
operationalizarea unui sistem performant de gestiune a stocurilor implica adesea un efort
financiar considerabil, din acest motiv se pune problema daca este nevoie sa se acorde aceeasi
atentie tuturor articolelor din stoc.

Conceptul de gestiune a stocurilor prin exceptie consacra ideea de diferentiere a atentiei


acordate diverselor elemente din stoc in functie de volumul acestora. Gestiunea prin exceptie se
bazeaza pe principiul lui Pareto: "Adesea un mic numar de articole importante determina
rezultatele, in timp ce intotdeauna va exista un numar mare de articole care exercita efecte foarte
mici”.

In virtutea acestui principui nu este necesar sa se acorde aceeasi atentie tuturor


elementelor din stoc ci numai acelora care din punct de vedere valoric sunt importante. Aceasta
regula se numeste Regula 20/80, adica 20% in medie din elementele stocului acopera in medie
80% din valoarea lui si 80% din componentele stocului contribuie cu 20% in valoarea lui. Asadar
managementul stocurilor se va axa cu prioritate, pe cele cateva articole cu valoare ridicata, in
timp ce, cele mai multe articole din stoc, dar de valoare scazuta vor fi gestionate ca un demers
secundar.

Un alt concept modern "JUST IN TIME" acrediteaza posibilitatea mentinerii stocurilor la


un nivel egal cu zero. Aplicarea practica a acestui concept, necesita organizarea sistemului de
aprovizionare-productie-distribuţie a firmei pe baza urmatoarelor reguli:
1.Scurtarea la maxim in cadrul aceluiasi flux tehnologic a intervalelor de trecere de la o
operatiune la alta, de la un utilaj la altul sau de la un produs la altul.
2.Asigurarea unei fiabilitati totale a masinilor si utilajelor (zero pene).
3.O rata a rebuturilor practic nula(zero defecte).

4.Introducerea unui sistem de pilotaj flexibil al fluxurilor de produse, de la o unitate la alta, bazat
pe loturi foarte mici, dar intr-un ritm cvasi-continuu.

3. Gestiunea achizitiilor

3.1.Organizarea functiei de aprovizionare

Functia de aprovizionare are ca obiective achizitia materiilor prime si mărfurilor precum si a


serviciilor de care are nevoie firma pentru a-si desface activitatea de fabricatie si comercializare.
Asadar, aprovizionarile, conditioneaza rentabilitatea firmei, calitatea si pretul produselor, precum
si termenele de fabricatie si livrare.
Cu toata importanta acestei functii cele mai multe firme ii rezerva un caracter pur administrativ.
Insa imperativul promovarii unor strategii de afaceri penetrante, determina managementul de
varf al firmelor sa-i confere acestei functii un caracter tot mai economic, integrand deciziile
legate de achizitii in procesele de reflectie strategica globala.
In profida constientizarii, rolul revenit achizitiilor, aceasta functie este rareori plasata sub
responsabilitatea unui serviciu de aprovizionare autonom din punct de vedere operational si
decizional. Deseori gestiunea relatiilor cu furnizorii este incredintata conducerii departamentului
tehnic, in unele situatii managementul acestei zone revine directorului comercial. Insa practica
economica a demonstrat ca cele mai multe beneficii economice si financiare asigurate de
activitatile de achizitii sunt posibile numai atunci cand functia respectiva este organizata ca o
unitate descentralizata, de regula, un departament incredintat unui director subordonat
directorului general.

3.2. Abordarea traditionala in gestiunea achizitiilor

Aceasta abordare consta in evaluarea mai multor surse alternative de aprovizionare si


selectarea acelor furnizori care ofera cele mai bune produse sub aspect calitativ sau cele mai
bune conditii financiare ale vanzarii.

Procesul de gestiune traditionala a achizitiilor este impartit in cateva faze formate din
lucrari specifice:

1. cunoasterea petelor din amonte presupune:

-identificarea furnizorilor potentiali

-analiza capacitatilor

-compararea dimensiunii

-analiza produselor si a materiei prime si materialelor

-cunoasterea cumparatorilor concurentilor

Tehnicile de cunoastere a pietelor din amonte sunt foarte variate: studiile de piata,
primirea reprezentantilor furnizorilor, analiza documentatiei comerciale, tehnice si economice.
2.Formularea nevoii de achizitie pe termen scurt si lung

Pe termen scurt (mai mic de un an) nevoile de achizitii pot fi:

-nonrepetitive, tratate de la caz la caz

-repetitive, fiind supuse gestiunii economice a stocurilor unde vor fi deterrminate cantitatile
pentru fiecare comanda, periodicitatea aprovizionarii si datele de lansare a comenzilor de
aprovionare

3.Formularea cererii de oferta, poate fi realizata in urmatoarele moduri:


-cumparatorul poate apela la actualii sai furnizori incercand sa negocieze o ameliorare a
conditiilor de livrare

-serviciul de aprovizionare poate, in cazul unor marfuri importante sa lanseze o cerere de oferta
de natura unei licitatii care ii va permite sa analizeze si sa selecteze pe cei mai buni furnizori

-in cazul bunurilor de importanta exceptionala, cererea de oferta poate fi realizata prin
intermediul publicitatii in mass-media nationala si internationala

4.Evaluarea si selectionarea furnizorilor

Tehnicile de evaluare sunt foarte diferite:

-grile de analiza multicriteriala

-tabele de compartie

-notarea si analiza financiara a furnizorilor potentiali

-functiilor scor

Alegerea finala a furnizorilor poate fi realizata cu ajutorul urmatoarelor criterii:

1.Cel mai bun raport calitate/pret

2.Natura relatiilor comerciale cu furnizorul, tinand cont de faptul ca o importanta mai mare o au
acei furnizori care sunt simultan si clienti ai firmei

3.Dorinta de a privilegia furnizorii locali.

A-V-a faza a procesului de gestiune traditionala a achizitiilor este-negocierea cu


furnizorii-care consta intr-o serie de demersuri,intalniri,schimburi de opinii pentru a ajunge la un
acord cu furnizorii,dpdv a preturilor,calitatii,termenelor de livrare,etc.Negocierea duce la
atingerea unui compromis,avand ca obiectiv stabilirea unor relatii durabile cu furnizorii si
asigurarea unor conditii de cumparare cel putin satisfacatoare pentru firma.

A -VI-a faza: formularea si lansarea comenzilor.

Comanda reprezinta un contract care rezulta din selectarea furnizorilor si negocierile


comerciale. O comanda facuta il angajeaza pe cumparator in raport cu furnizorul,angajament
care constituie obiectul a numeroase si precise reguli juridice care trebuie sa precizeze explicit
pretul tranzactiei si celelalte conditii comerciale.O comanda poate sa aiba un caracter
punctual(lansat o singura data)sau poate sa implice vanzari succesive.

A-VII-a faza:urmarirea modului de onorare a comenzii de catre furnizori si receptia


bunurilor comandate. Astfel,cumparatorii trebuie sa controleze modul de receptie de catre
furnizori ,a conditiilor comerciale prevazute in contract.In cazul aparitiei unor
dificultati,furnizorul poate repeta comanda pe baza unei scrisori,in care este motivat refuzul unei
comenzi. La depozitele cumparatorului,magazionerii trebuie sa verifice calitatea bunurilor
trimise de furnizori si comformitatea lor in raport cu clauzele contractului.

3.3 Gestiunea Furnizorilor_Abordare moderna in managementul achizitiilor

Termenul de- gestiune a furnizorilor-,este mult mai ambitios decat conceptul traditional
de -gestiune a achizitiilor-.Prin gestiunea furnizorilor,firma urmareste sa obtina avantaje
concurentiale durabile,pe baza stabilirii de ordin strategic cu furnizorii.Astfel,in primul rand,este
voeba de asa numitele-parteneriate cumparatori_furnizori -,bazate pe o dependenta reciproca pe
termen lung,care poate garanta o calitate superioara a achizitiilor si termene de livrare foarte
scurte.

Modelul parteneriat presupune stabilirea unor relatii comerciale bazate pe :un nr destul
dfe limitat de furnizori,o interactiune stransa intre serviciile de fabricatie si furnizori,apropierea
geografica a furnizorilor care sa permita scurtarea termenelor de livrare.

Conceptul de -gestiune a furnizorilor-implica si realizarea unor inovatii in materie de


aprovizionari,mai exact fiind vorba de:

1.incurajarea activitatilor inovative ale furnizorilor insisi care se va rasfrange pozitiv asupra
calitatii si costurilor achizitiilor realizate de cumparatori.

2.identificarea furnizorilor care se situeaza in fruntea dezvoltarii tehnologice si implicarea lor in


procesele de proiectare si fabricatie a produselor noirealizate de cumparatori

SUB.4 Gestiunea economica a stocurilor (GES)

Misiunea GES consta in solutionarea urmatoarelor probleme esentiale:

1.Care este cadenta sau numarul optim al aprovizionarilor?

2.Cand trebuie lansate comenzile de aprovizionare?


3.Care este cantitatea optima ce trebuie comandata?

Orice firma este supusa urmatoarelor constrangeri:

-o cadenta in aprovizionare prea mica genereaza costuri mari de stocare

-o cadenta in aprovizionare prea mare multiplica costul de procesare a comenzilor

Vis-a-vis de aceasta dubla constrangere, problema principala a GES consta in a determina nr


optim de comenzi care va permiteminimizarea costului total al stocurilor.

COST TOTAL AL STOCURILOR=COST DE STOCARE +COST DE PROCESARE A


COMENZII
Aceasta problema este solutionata cu ajutorul modelului WILSON(vezi seminar 1 si 2)care
permite determinarea nr optim de comenzi care minimizeaza costul total de stocare prin
realizarea unor economii,dpdv al costurilor de stocare si procesare a comenzii.In afara de
aceasta,modelul Wilson,permite:

-estimarea nevoilor de consum a firmei

-calcularea costurilor asociate aprovizionarii

Se observa ca pe masura cresterii nr de comenzi costul de stocare are tendinta sa scade


pe unitate de produs stocat,in timp ce costul de procesare a comenzilor va cresta
continuu.Astfel,nr optim de comenzide aprovizionare corespunde punctu,lui de intersectie a
curbei costurilor de stocare cu curba costurilor de procesare.In acest punct optim,costul total al
costurilor este cel mai mic.

Limitele modelului Wilson, sunt urmatoarele:

-aplicarea acestui model presupune ca nu exista nici o incertitudine dpdv al fluxului de intrare si
iesire a stocurilor,ca nevoile de consum ale firmei sunt cunoscute si relativ stabile si ca
termenele de livrare sunt constante

-numerosi factori influenteaza cadenta aprovizionarilor incepand cu cei legati de sezonalitate si


terminand cu cei de forta majora

Un alt aspect pe care trebuie sa il rezolve GES este dat de lansarea comenzilor de
aprovizionare.Modul concret de solutionare depinde ,daca fluxul de intrari si iesiri a
stocurilor,este cunoscut si regulat.Daca,au un caracter regulat,caz aproape teoretic,aplicarea
modelului Wilson,asigura rezultate ideale.Atunci cand fluxul de intrari si iesiri ,nu are un
caracter regulat,,firma este lipsita de posibilitatea de a face comenzi regulate si in cantitati
fixe, fara a isca rupturi de stocuri.Astfel,eista doua tipuri de solutii:

1.lansarea comenzilor la date fixe,dar a caroe marime variaza in functie de nevoile


perioadei=gestiunea calendaristica a aprovizionarii

2.fixarea unor cantitati constante pt fiecare comanda de aprovizionare ,dar determinarea


datei de lansare a comenzilor,in functie de necesitati=sistemul pragului de comanda.

Acest aspect al GES trebuie sa ia in considerare si posibilele variatii in termenele de livrare


,a.i.,de multe ori se intampla ca termenul notmal de livrare sa sufere modificari,in sensul
prelungirii,datorita unor probleme de ordin financiar,economic,tehnic,ce pot sa apara la
furniozori.

O asemenea prelungire a termenului de livrare poate sa determine epuizarea stocurilor


curente si aparitia unor rupturi de stocpana cand se reuseste urmatoarea aprovizionare.De
aceea,atunci cand riscul unor prelungiri ale termenelor de livrare esta eridicat,este rezonabila
determinarea unui stoc minim sau a unui stoc de alerta ,datorita caruia firma va putea face
fata unor intarzieri de livrare.In cazul in care probabilitatea prelungirii termenului de
aprovizionare si a rupturii de stoc este foarte ridicata,este utila,determinarea si mentinerea
unui stoc de securitate,care se va adauga unui stoc de alerta.Acest stoc de securitate,i va
permite firmei sa se protejeze in fata unei intreruperi bruste a aprovizionarilor sau in fata
unei cresteri mari a propriilor nevoi de consum.
Un alt aspect al GES,este stabilirea cantitatii optime pe care firma sa o comande.Volumul
aprovizionarilor va depinde in exclusivitate de modul de rezolvare a celor doua aspecte
precedente.Atunci cand fluxurile de iesire a stocurilor sunt cunoscute si regulate,nivelul
cantitatilor comandate va decurge directdin cadenta sau nr optim de aprovizionari.

CANTITATE OPTIMA=NEVOI DE APROVIZIONARE/NR OPTIM DE


APROVIZIONARI

Atunci,cand fluxurile de iesiri sunt neregulate,firma va opta intre doua posibilitati:

1.firmele care au ales sistemul pragului de comanda,caracterizat prin cantitati comandate


constante si volumul de reaprovizionare determinat in functie de manifestarea unor factori
ca:previziuneanevoilor de consum,nivelul stocului de alerte si securitate,capacitatile de
stocare,costul de procesare a unei comenzi.

2.firmele care au ales sistemul de gestiune calendaristica,caracterizat prin:cantitati comandate


variabile care sa permita reconstruirea rapida a nivelului de stoc initial;

Factorii care influenteaza volumul aprovizionarilor,sunt de regula,urmatorii:

-marimea firmei

-profilul firmei,firmele cu profil productiv comanda mai rar dar in cantitati mai mari si firmele
de comert comanda mai des dar in cantitati mici

-structura produselor stocate,produsele finite sau produsele in curs de executie,de regula primele
sunt stocate in cantitati mai mici,majoritatea fiind destinate vanzarii,iar cealalta categorie de
produse este stocata in cantitati mari asteptand urmatoarele faze de prelucrare tehnologica

-natura nevoilor de consum ale firmei,pot fi repetitive sau izolate,in primul caz aprovizionarile
fiind mai frecvente dar mici dpdv cantitativ,iar in cazul nevoilor izolate,achizitiile sunt
foarte rare dar importante ca valoare si cantitate

-sistemul de gestiune al fabricatiei.

Exista doua mari sisteme de organizare si gestiune a fabricatiei:

a)fabricatie pe stoc, care presupune mai intai executarea produselor, stocarea lor,gasirea
clientilor si vanzarea; acest sistem presupune aprovizionarea cu cadenta mai mica dar in
cantitati mari.

b)fabricatie la comanda,unde mai intai sunt identificati clientii si apoi lansata


productia;presupune aprovizionari dese dar in cantitati mici in functie de particularitatile
fiecarei comenzi

GES nu se limiteaza doar la aplicarea unor tehnici care sa faciliteze optimizarea


aprovizionarilor,ci asigura conditiile materiale si resursele umane necesare stocarii si
administrarii depozitelor.

Mijloace materiale si umane implicate in gestiunea stocurilor. Organizarea


administrativa a gestiunii stocurilor
Gestiunea stocurilor nu se limiteaza la aplicarea tehnicilor de optimizare a proceselor de
aprovizionare. Astfel, dupa receptia achizitiilor de la furnizori marfurile trebuie stocate intr-o
maniera rationala din punct de vedere economic. Daca performantele sistemului de stocare rezida
in mare masura in alegerea locurilor de stocare ea depinde deasemenea si de alti factori, printer
care se numara:

1. Mijloace materiale si umane necesare stocarii


2. Organizarea administrative a depozitelor si magazinelor
3. Informatizarea proceselor de stocare

1. Eficacitatea sistemului de gestiune a stocurilor este legata pe competenta personalului


afectat depozitelor si magazinelor. Prin urmare, este necesara o selectare riguroasa a magazinelor
astfel incat formarea lor profesionala sa include obligatoriu elemente cum ar fi:

-cunostinte de gestiune administrative a stocurilor (nomenclatorul de produse, urmarirea


miscarii articolelor stocate cu ajutorul fiselor de magazine, borderourilor si facturilor, efectuarea
lucrarilor de inventariere, etc)

-cunostinte privind principiile de stocare (planul de stocare al firmei, natura produselor


stocate, conditii de stocare)

-cunostinte privind functionarea si caracteristicile tehnice ale echipamentelor si utilajelor


folosite in stocarea si manipularea mărfurilor in magazii

-cunostinte privind siguranta stocarii si functionarii unui depozit (riscurile de accidente,


procedurile de interventie in caz de accidente, regulile de stocare a bunurilor cu un grad ridicat
de risc)

Plecand de la analiza nevoilor sale economice, obiectivelor strategice si mijloacelor


financiare disponibile, firma va elabora un model de principiu al stocarii care va specifica
urmatoarelor aspecte: localizarea cladirilor depozitelor, capacitatea de stocare a acestora,
capacitatea de receptie si expeditie, calitatea si rapiditatea serviciilor.

La elaborarea acestui model trebuie luate in considerare o multitudine de constrangeri


associate in special diversitatii prouselor stocate:

-produsele stocate sunt lichide, solide sau gazoase?

-care sunt conditiile fizice optime de conservare a acestor produse?(temperatura, umiditate,


luminozitate)

-este vorba de produse cu caracteristici speciale in termen de fragilitate sau periculozitate?

2. Sarcinile administrative realizate in cadrul depozitelor sau magaziilor au o importanta


aparte in asigurarea eficientei stocarii. De exemplu, inregistrarea intrarilor si iesirilor de stoc
reprezinta baza gestiunii economice a stocurilor permitand in primul rand luarea deciziilor
privind momentele de lansare a noilor comenzi de aprovizionare. Deasemenea, aceste sarcini
faciliteaza in special la nivelul mediu al acestora in diferite perioade de timp, ratele de rotatie a
stocurilor sau ratele de deteriorare si depreciere a acestora.
Din momentul receptiei si pana in momentul iesirii lor din depozite, miscarea stocurilor
comporta o succesiune de sarcini administrative interconectate asociate unor operatiuni materiale
de gestiune a stocurilor.

Operatiuni Sarcini administrative asociate


materiale de Gs
1. Receptia -controlul calitatii, cantitatii si conformitatii mărfurilor primite de la
furnizori

-controlul corectitudinii completarii facturilor si documentelor de


transport pentru marfurile primite

-acceptarea sau refuzul motivate al bunurilor

-emiterea unui bon de receptie pentru bunurile acceptate din care un


exemplar este trimis la compartimentul commercial si unul la serviciul
contabilitate

-inregistrarea informatica a livrarii


2.Aranjarea -cautarea unui loc de stocare adecvat pentru bunurile primite
spatiala a
stocurilor in -precizarea pe fisele de magazine si in calculator a locurilor de stocare
depozite
-inventarierea locurilor ramase libere
3.Conservarea -verificarea regulate a conditiilor fizice, de stocare conform normelor
bunurilor legale si /sau a normativelor interne

-inventarierea periodica prin numarare a bunurilor stocate si compararea


soldurilor fizice effective cu soldurile din documentele de stocare

-completarea si tinerea la zi a unor documente de stocare speciale: fisa de


magazine care se pastreaza permanent in locul de depozitare al bunului
respective fisa de stoc in care sunt consemnate cantitatile reale de bunuri,
informatii care la randul lor vor sta la baza comenzilor de reaprovizionare,
fisa de rezervare in care sunt inregistrate solicitarile emise de
consumatorii interni si datele calendaristice in care au fost primite aceste
solicitari si livrate cantitatile solicitate
4.Iesirea -primirea bonurilor de iesire
stocurilor
-efectuarea inregistrarilor necesare in documentele de deposit

-transmiterea cate unui exemplar din aceste documente contabilitatii si


serviciului commercial

-eventual pregatirea documentelor de transport, de vama si de asigurare

Inafara de aceasta, gestiunea eficienta a stocurilor presupune:

1. Constatarea miscarilor de stocuri: intrari-iesiri ale stocurilor


2. Calcularea datelor de lansare a comenzilor de reaprovizionare si a cantitatilor care vor fi
comandate
3. Determinarea marimii stocului de alerta si a stocului de securitate
4. Analiza performantelor sistemului de gestiune a stocurilor pe baza calcularii ratelor de
rotatie a stocurilor in zile.

r = stoc mediu/ vanzari sau CA in preturi curente x 360

Aceste rate se calculeaza atat pe ansamblul stocurilor cat si pe diferite categorii ale
acestora.

Cresterea valorii ratelor de rotatie a stocurilor este un semnal al scaderii eficientei


gestiunilor. In schimb, reducerea valorii ratelor de rotatie indica o amelioarea a performantei
gestiunii stocurilor.

5. Analiza ratelor de rotatie


6. Stabilirea previzionala a nevoilor pe termen mediu si lung pentru diferite categorii de
materiale, materii prime, furniture si marfuri.

Gestiunea stocurilor reprezinta unul din aspectele fundamentale ale managementului


logisticii. Aceasta importanta majora este conferita de faptul ca in economiile moderne
cheltuielile legate de stocare ating deseori cota de 30-40 % din pretul final de vanzare al
produselor catre consumator.

Aceasta pondere semnificativa sugereaza ca gestiunea stocurilor reprezinta una dintre cele mai
importante cai de minimalizare a costurilor de productie si distribuţie a bunurilor.