ERMINIA DUHULUI

Duhul Adevarului

Dintre cele 4 Evanghelii, Evanghelia dupa Ioan acorda o atentie deosebita urmatoarelor
teme: adevarul , cunoasterea lui Dumnezeu, unirea omului cu Dumnezeu. Aceasta Evanghelie
arata ca omul ajunge la cunoasterea lui DUmnezeu prin impratasirea reala de slava Lui si ca
aceasta cunoastere aduce cu sine viata cea adevarata.

Aceste cuvinte au fost adresate ucenicilor in contextul despartirii Mantuitorului de ei.Cu

putin timp inainte de prinderea Sa Mantuitorul doreste sa fie alaturi de ucenici, sa le spuna
lucrurui minunate. Gesturile pe care la face Mantuitorul la aceasta intalnire (spalarea
picioarelor ) ca si cuvintele sale (concentrate pe porunca iubirii) exprima testamentar esenta
Evangheliei Sale.

O parte importanta a cuvantului are un scop consolator pentru ucenici, care aveau sa
ramane singuri intr-o lume ostila (15,18; 15,20 ; 16,20). In acest context Mantuitorul le spune ca
plecarea Sa la Tatal nu echivaleaza cu parasirea ucenicilor, fagaduingu-le ca nu ii va lasa singuri ,
ci le va trimite alt Mangaietor. (14, 18; 14, 2-3)

Mantuitorul, in acest discurs revine asupra temei trimiterii unui alt Mangaietor de mai
multe ori , de fiecare adaugand ceva in plus.

Inainte de patimile Sale , Mantuitorul le spune ucenicilor ca le va trimite un alt

Mangaietor care o sa le ofere mangaiere , o serie de daruri sau puteri , care ii vor face capabili
sa faca fata ostilitatilor lumii si sa propovaduiasca Evanghelia cu putere. Acesta este Duhul Sfant
care a fost prezent si la Botez.( " Peste Care vei vedea Duhul coborandu-se , Acela este Cel ce
boteaza cu Duhul Sfant" 1, 32-33) .

Sfantul Ioan Evanghelistul vb in cunostiinta de cauza despre Duhul Sfant.( Iar aceasta a
zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era Duhul ,
pentru ca IIsus nu fusese inca preaslavit"(7,39). Aceasta afirmatie este in deplin consens cu
aceea a Mantuitorului privind transmiterea Sf Duh. Numirea de Duhul Adevarului trimite la
functia dfundamentala ermineautica a Duhului Sfant. Reies si relatiile intratrinitare, unde la
lucrarea uneia dintre cele 3 Persoane participa si celelalte 2, desi este particularizata contributia
fiecareia.
 Situatiile descoperite de discursul Mantuitorului:

 Duhul Sfant este dat de Tatal Apostolilor in urma rugamintii Fiului ( 14,16)

 Duhul Sfat va fi trimis de Tatal in umele Fiului( 14,26)

 Mangaietorul va fi trimis de Fiul de la Tatal din care si purcede

 Duhul Sfant va veni trimis de Fiul Apostolilor , dupa ce Fiul se duce la Tatal.

Lucrarea Duhului este in stransa legatura si in continuarea lucrarii Fiului, chiar

neseparata de lucrearea Mantuitorului , si lucrarea amandurora este in legatura cu cea a
Tatalui:

 Duhul Sfant ii va invata pe ucenici toate sii le va aduce aminte de toate cele despre care
le-a vorbit Ie-a vorbit Iisus acestora(14,26)

 Duhul va marturisi despre Fiul(15,26)

 Duhul Sfant nu va vorbi de la Sine , ci din ceea ce este a Fiului va lua si va vesti , de fapt,
din ceea ce este comun Tatalui si Fiului, pt ca toate cate are Tatal sunt ale Fiului( 16, 13-
15)

Este vorba despre o impreuna-lucrare a celor 3 Persoane, pe care o infatiseaza Mantuitorul:

"Credeti Mie ca Eu sunt in Tatal si Tatal intru Mine (14, 11). Desi nu spune in mod expres si despre
Duhul , unitatea acestuia cu Fiul si Tatal reiese: din purcederea de la Tatal ; faptul ca nu va vb de la Sine
ci din cele pe care le aude de la Fiul; faptul ca Duhul va vesti din lucrurile comune Tatalui si Fiului trimite
la unitatea Persoanelor.

Mantuitorul arata si ca Apostolii vor ajunge intr-o relatie cu Tatal , cu Fiul si cu Duhul Sfant: " in
ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt intru Tatal Meu si voi in Mine si Eu in , locuire,in relatiile dintre
persoanele dumnezeiesti si dintre Dumnezeu si om.

Prezenta Duhului alaturi de Apostoli nu va fi una trecatoare , asa cum a fost a Mantuitorului ci va
fi pana la sf veacurilor:" ..alt Mangaietorr va va da voua ca sa fie cu voi in veac". Mai mult ii asigura ca
prezenta Duhului sfant va fi diferita de cea a Fiului: Duhul va "fi in ei"(14,17) ci nu va mai fi vorba de o
prezenta exterioara , asa cum a fost a Mantuitorului. Insa , Mantuitorul va fi si el prezent pana la
sfarsitul veacului insa in mod diferit de cum a fost pe pamant. Ca si Duhul va fi in ei.

Prin functia erminetica intelegem lucrearea prin care Duhul Sfant ii va ajuta pe Apostoli sa
inteleaga tainele dumnezeiesti despre care le=a vorbit Hristos.

Cuvintele prin care Mantuitorul indica functia ermineutica:

 caracterizarea Duhului ca Mangaietor, care trimite la lucrarea ermineutica

  caracterizarea Duhului ca Duh al Adevarului de trei ori trimite de 3 ori la lucrarea ermineutica.
Duhul este cel care face cunoscut Adevarul.

 " Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cate v-am spus Eu (14,26)

 "Acela va marturisi depsre Mine (15,26). Marturisirea despre Hristos implica actul explicitarii si
al intelegerii corecte a persoanei si lucrarii Acestuia.

 "si El, venind va vadi lumea de pacat si de dreptate si de judecata (16,8). A vadi inseamna a
face evident,

 " Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul"(16,13). Fraza e rostita
de Mantuitorul cand le spune ucenicilor ca mai are multe de impratasit , dar acestia nu le pot
purta, iar Mangaietorul le va completa.

"...cate va auzi va vorbi si cele viitoare va va vesti (16,14). Vestirea celor viitoare este inlesnirea
intelegerii celor vestite

Textul care vorbeste pentru prima data de trimiterea Mangaietorului este la In 14, 15-17. Prin
cuvantul "Mangaietorul" textul ni-l prezinta pe Duhul Sfant comun Mantuitorului. Duhul este un alt
Mangaietor, unul este si Hristos. Acest lucru se poate traduce ca lucrarea de mangaiere , desi sav de
Hristos isi va gasi desavarsirea in lucrarea Duhului Sfant. In limba greaca , sensul primar era de avocat,
asistent legal. Contextul de fata ne trimite sa intelegem pe Mangaietorul ca pe cineva care e alaturi de
Apostoli, spre a le oferi o mangaiere intr-o lume ostila, dupa ce Hristos a plecat de pe pamant. Sfantul
Ioan Gura de Aur: Mantuitorul il numeste continuu Mangaietor in dialog cu ucenicii din pricina
necazurilor permanente la care acestia erau supusi.

Teodor de Mopsuestia: Sf Evanghelist spune " un alt Mangaietor" in loc de " alt Invatator"

Cel mai important aspect al mangaierii venite din partea Duhului va fi "deplina cunostinta
realizata de Duhul" in sufletul ucenicilor a faptului ca plecarea Fiului echivaleaza nu umai cu o schimbare
a modului de prezenta , va fi chiar o prezenta mai mare. Prin Duhul , Insusi Fiul va fi prezent si mult mai
apropiat de Apostoli , din moment ce aceasta va fi launtrica. Pr Staniloae: " Duhul completeaza
mangaierea pe care ne-o aduce Fiul , ca izvor al cunostintei ca vom fi frati ai lui pentru eternitate".
Cea mai reala mangaiere este aceea ca necazurile venite din partea lumii sunt mult mai putin
importante comparativ cu binefacerile determinate de prezenta permanenta a Fiului si a Duhului.
Mangaierea adusa de Duhul decurge din faptul ca Acesta ii face pe Apostoli partasi realitatilor
dumnezeiesti. Impartasinduli-se Duhul , prin Acesta li Se impartaseste Fiul , iar prin cei doi , Sf Treime,
intrucat sunt de la Tatal. Ucenicii fac experienta nemijlocita a vietii dumnezeiesti, care echivaleaza cu
cunoasterea adevarului deplin.

Functia ermineutica a Duhului nu se limiteaza la cunoasterea realitatilor dumnezeiesti , ci se

extinde si asupra cunoasterii adevarate, deci a intelegerii corecte a lumii create: "Avand pe Duhul lui
Hristos in noi, ca izvor al simtirii iubirii curate a lui Hristos fata de Tatal, al adevarului si al pretuirii
adanci a oamenilor ,biruim amagirile si trecatoarele placeri trupesti din lumea vazuta numai in
reprezentareriale, placeri spr care ne ispiteste diavolul , care ne inseala cu gandirea superficiala ca
lumea materiale e totul"

Titlul de Duhul Adevarului priveste in mod explicit lucrarea ermineutica a Duhului. expresia
Duhul Adevarului si duhul ratacirii (1 In 4,6). In acelasi capitol Sf Evanghelist citeaza cubintele
Mantuitorului prin care acesta se identifica cu Adevarul: Eu sunt calea , adevarul si viata(14,6). Aceasta
ii face pe multi exegeti sa identifice genitivul din expresia Duhul Adevarului cu Hristos , intelegand Duhul
lui Hristos. Sf Chiril al Alexandriei : Caci este Duhul Lui si de fapt L-a numit in versetul din fruntea
paragrafului Duhul Adevarului , dupa ce a spus despre sine ca este Adevarul".

Sf Ioan foloseste 2 expresii cu privire la cuv adevar: a face adevarul -> se intelege viata
credinciosilor conforma cu adevarul si dreptatea lui Dumnezeu, iar adevarul este cuvantul lui Dumnezeu
adus in lume de Hristos, care este "lumina cea adevarata" "painea cea adevarata". Adevarul in
Evanghelia dupa Ioan este Dumnezeu insusi si revelatia lui Dumnezeu.

Si veti cunoaste adevarul , iar adevarul va va face liberi(8,32) se poate intelege -> Si veti
cunoaste pe Dumnezeu , iar Dumnezeu va va face liberi. Dumnezeu e adevarul , iar diavolul minciuna. A
spune adevarul are intelesul de a descoperi pe Dumnezeu. Iar cand Hristos spune ca este Adevarul se
intelegeca este Dumnezeu Insusi.

Expresia Duhul Adevarului poate fi tradusa ca Duhul care este Adevarul ( Dumnezeu Insusi) sau
Duhul care descopera Adevarul(pe Dumnezeu Insusi). Duhul este Cel ce marturiseste, ca Duhul este
Adevarul ((5,6). Prin urmare Duhul nu este numai transmitatorul , ci este Adevarul Insusi, ceea ce
exprima egalitate si consubstantialitatea celor 3 Persoane.

Duhul este, asadar Cel care arata(teofanie) sau comunica pe Dumnezeu oamenilor.In Traditia
liturgica . lucrarea Duhului este aceea de a impartasi pe Dumnezeu oamenilor. (Harul Domnului nostru
Iisus Hristos). Sf Chiril: Duhul subzista in mod deosebit, fiind Duh, si nu Fiu, precum fiul este FIu, si nu
tata"

DIN urmatorul text intelegem: "Duhul pe care lumea nu poate sa-l primeasca , pentru ca nu-l
vede , nici nu-L cunoaste ; voi Il cunoasteti , ca ramane la voi si in voi va fi" ca trimiterea Duhului si
prezenta Sa este una personala si nu generala , in sensul ca nu priveste pe toata lumea. Ucenicii il vor
cunoaste pe Duhul prin propria impartasire de Duhul ,pentru ca va fi in interiorul lor, in timp ce lumea
nu il va cunoaste, pt ca El nu se vede in afara ci in interior. Sf Ioan Hrisostom spunea ca prin aceste cuv.
Hristos arata diferenta dintre felul in care a fost El prezen alaturi de ucenici si felul in care va fi prezent
Duhul inlauntrul lor.Sf Chiril: " Caci nu vine si nu se face vazut, celor din lume , adica celor ce cugeta
cele din lume si aleg sa iubeasca cele pamantesti ci vine si se face vazut in Sfinti" ---> "Avand pe Duhul
lui Hristos in noi ca izvor al simtirii iubirii curate a lui Hristos ( asadar Duhul face posibila cunoasterea
iubirii lui Hristos) fata de Tatal , al adevarului ....biruim amagirile si trecatoarele placeri din lumea
vazuta, placeri spre care ne ispiteste diavolul.

Afirmatia " Acela va va imvata toate" (14,26) pune in lumina modul diferit de invatare al
Duhului, fata de Mantuitorul. Duhul nu s-a adresat simturilor trupesti ale oamenilor cum a facut Hristos,
care le vorbea ucenicilor. El va invata toate , adica el va invata absolut totul, dar nu inseamna ca
invatatura lui Hristos a fost incompleta sau nedesavarsita. Hritos nu a invatat totul pentru ca in acel
moment Apostolii nu puteau intelege ceea ce el spunea, fara ca Duhul Sfant sa fie intru ei.( Inca multe
am a va spune , dar acum nu puteti sa le purtati.Iar cand va veni Acela , Duhul Adevarului , va va
calauzi la tot adevarul" (16, 12-13). Dupa unii exegeti versetul "va va aduce aminte despre toate
cele ce v-am spus eu" este identic cu "va va invata toate". Dar daca privim mai bine intelegem ca Duhul
nu poate aduce ceva nou, ci poate doar sa explice lucrurile spuse de catre Mantuitorul ucenicilor.
Ucenicii desi au fost martori ai faptelor Mantuitorului ei nu au inteles de fiecare data. De exemplu cand
Hrristos vb despre daramarea templului trupului sau , Sf Ioan consemneaza ca ucenicii au inteles cele
spuse dupa Inviere. Cand Petru refuza sa ii spele Hristos picioarele , Mantuitorul ii spune :" Ceea ce fac
Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceasta" (13,7).

Prin Lucrarea ermineutica , Duhul salasluieste inlauntrul Apostolilor si ofera acestora

posibilitatea cunoasterii realitatilor dumnezeiesti prin impartasire, prin experienta directa a dumnezeirii.
Prin experienta directa a dumnezeirii, Apostolii vor intelege lucrurile spuse sau savarsite de
Hristos.Versetul ""va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus eu" , arata si faptul ca Duhul nu
va veni cu o alta invatatura ci o va lamuri Apostolilor din cea a Mantuitorului , care a primit-o de la Tatal-
> comuniune. Dar nu se poate vorbi despre o revelatie independenta savarsita de Duhul sau Fiul ci la
actiunea unei persoane participa si celelalte, punand in evidentaa comuniunea de lucrari a celor 3
Persoane.

Asadar, aducerea aminte nu va fi realitzata prin improspatarea memoriei Apostolilor , ci prin

descoperirea directa de Duhul a realitatilor dumnezeiesti despre care a vorbit Hristos si pe care atunci
nu au putut sa le inteleaga.

Teofilact al Bulgariei:" Asadar Duhul a invatat si a reamintit; a invatat , pe de o parte, tot ceea
ce nu a spus Hristos acestora pt ca nu puteau sa le priceapa si , pe de alta parte, le-a reamintit cele ce
le-a spus Iisus si pe care fie din neputinta mintii lor , Apostolii nu au putut sa le pastreze in memorie"

Sf Grigorie Teologul: "Mantuitorul coplesise pe ucenicii sai cu o multime de invataturi. Dar

erau unele pe care spunem ca nu le purtau atunci ucenicii, si din aceasta cauza aceste lucruri le
ramaneau tainuite. Spunea de asemenea ca atunci cand va veni Duhul Sfant, Acesta , salasluind in noi
va invata pe noi toate. Si eu cred ca una din aceste toate este insasi dumnezeirea Duhului Sfant, care
mai tarziu va deveni limpede".

Eftimie Zigabenul spunea ca Fiul este implinirea V.T iar Duhul Sfant este implinirea Evangheliei.
In consecinta, daca Legamantul lui Hristos este nou in comparatie cu primul legamant al lui Dumnezeu ,
adica cel al V.T, rezulta ca toate cate vor fi lucrate de Duhul vor fi noi.

Lucrarea invatatoreasca sau ermineutica a Duhului nu poate fi asimilata cu o rememorare pasiva

a unor descoperiri facute de Hristos ci trebuie inteleasa ca o actualizare deplina a realitatilor
dumnezeiesti, ar echivala cu o revelatie continua.

"Acela va marturisi despre Mine". Duhul nu poate marturisi prin prezenta fizica. In FA aflam ca
marturia Duhului se realizeaza si prin semnele si minunile pe care Acesta le savarsea prin intermediul
Apostolilor. Aceasta marturie poate fi inteleasa daca omul e duhovnicesc. Sf Chiril :" Cum va da
marturie Duhul? Lucrand in voi si prin voi lucruri minunate, va fi martor drept si adevarat al puterii
Mele si al maririi puterii Mele". Contextul in care Hristos face referire la marturia duhului este acela al
discursului depsre potrivnicia iudeilor fata de Persoana si invatatura Sa." Dupa ce a spus ca vor fi urati si
El si Tatak de iudei,..adauga cu folos t ceea ce El desi a facut lucruri care infricoseaza numai prin
gandirea la ele, ei totusi nu au crezut in el."

Marturia Duhului despre Fiul este inteleasa , pe de o parte ca o confirmare a celor facut de Fiul,
si pe de alta parte ca o revelare a sensului deplin al acestora,ca un sprijin in intelegerea exacta. "Cand
omul stie ca va veni si altul care sa intareasca cuvantul lui, corbeste cu alta siguranta. Hristos stie cu
certitudine ca Duhul va confirma toate cele pe care le spune El, confirmandu-L prin aceasta ca
revelator al Adevarului"

Pentru ca Duhul sa vina , trebuie ca Mantuitorul sa plece. (Caci daca nu Ma voi duce,
Mangaietorul nu va veni la voi)(16,6-11).b. Lucrarea specifica Duhului e aici indicata prin verbul "a
vadi". Prezenta si lucrarea Duhului numai in cei care vor crede si absenta din ceilalti este modul in care
se implineste aceasta vadire. Lucrarea duhului dovedeste vinovatia lumii. " Cum va vadi lumea de
pacat? Cand va veni Hristos in cei ce-L iubesc si care cred in El, Dumnezeu va face pe Mangaietorul sa
locuiasca numai in cei vrednici"

(IN 16,12-15)

Textul de mai sus arata ca ceea ce le-a spus ucenicilor sai nu este tot ceea ce ei ar trebui sa stie
si nici tot ceea ce El ar fi avut de spus. El nu l-e spus totul pentru ca nu puteau sa poarte: "Inca multe am
a va spune, dar acum nu puteti sa le purtati" ,adica nu puteau intelege , dar el se abtine de teama ca la
acel moment ucenicii nu intelegeau sau de teama ca ei puteau sa fie foarte afectati de cele auzite. C.K
Barret spunea: "este vorba de adevaruri care nu pot fi predate prin invatare , ci numai prin lucrarea
directa a lui Dumnezeu". Cel care ii va ajuta pe Apostoli va fi Sfantul Duh.

Sfantul Chiril se refera la neputinta ucenicilor de a suporta cele spuse: "Vazandu-i stapaniti de
dorinta puternica de a afla cele viitoare si de teama ca nu vor putea suporta cele ce vor veni si socotind
ca nu trebuie sa-i impovarreze le ingroapa oe acelea in tacere.Astfel ii uimeste , spunandu-le ca
pastreaza unele spre cunoasterea de mai tarziu si li se vor comunica prin descoperirea ce va avea loc
prin Duhul.

-se refera la neputinta de a intelege : "Le spune acestea poate vazandu-i neinstare sa inteleaga
cele tainice , deoarece nu erau inca luminati prin Duhul". Prin urmare este nevoie de Duh pentru a
intelege tot ceea ce spusese Mantuitorul.

Duhul Sfant nu va vorbi de la Sine ci va lua de la Fiul si in cele din urma de la Tatal , pentru ca
cele ale Fiului sunt ale Tatalui.Sf CHiril spune ca Duhul conoaste cele ale Fiului nu pentru ca intre eie
xista o comunicare externa , ci pentru ca El este Duhul Fiului . Deci Duhul Adevarului ne va calauzi la
toata cunostinta adevarului . Caci , stiind deplin Adevarul al carui Duh este , nu-L va descoperi partial
celor ce-L iubesc pe EL , ci le va insufla in mod deplin taina lui.

Pag 73 -Pr Staniloae

Prin "cele viitoare va va vesti" nu se inteleg cele ce aveau sa se intample in viitorul imediat cu
Hristos, adica rastignirea si invierea. Interpretarea pe care i-o dau exegetii este una eshatologica.
Lucrarea Duhului nu poate fi asimilata cu lucrarea profetilor care vesteau lucruri carea aveau sa se
intample. Duhul va fi cel care va descoperi realitatea ultima a lumii.Pogorarea Duhului Sfant in lume
coincide cu inceputul sfarsitului. DIn acest punct de vedere timpul Bisericii este unul eshatologic.
Vadirea lumii de pacat , de dreptate , de judecata de catre Duhul este un eveniment eshatologic.
Aceasta vadire care anticipeaza judecata finala a lumii poate fii o vestire a celor ce va sa vina. Vestirea
celor viitoare de catre Duhul nu trebuie inteleasa doar ca o vorbire despre cele viitoare , ci ca o
inaugurare de catre Duhul a celor ce va sa vina. Cu alte cuvinte , in actul de vestire a Duhului nu exista
dinstanta intre exprimarea vestii si implinirea acesteia.

Cele ce vor veni se refera la Imparatia lui Dumnezeu.Impartasirea de Duhul lui DUmnezeu este
o arvuna a lumii viitoare.

CONCLUZII

1. Textele din Sf Evanghelie ne arata ca lucrarea Duhului e cea ermineutica.Sf Duh este
Acela care va face posinila intelegerea de catre Apostoli a realitatilor dumnezeiesti,
incepand cu persoana divino-oumana a lui Hristos si sfarsind cu realitatile eshatologice.
Lucrarea ermineutica a Duhului este absolut necesara pentru intelegerea corecta de
catre om a lui DUmnezeu. Lucrarile Duhului sunt: cea anamnetica , cea invatatoreasca ,
cea marturisitoare

2. Contributia Duhului la intelegere nu se va implini prin cuvinte , ci va fi una nemijlocita ,

caracterizata ca aratare sau descoperire. Omul va ajunge la intelegerea corecta a
realitatilor dumnezeiesti prin trairea nemijlocita a acestora.Dimensiunea anamnetica a
lucrarii Duhului va fi implinita prin aceea ca Duhul prin prezenta in om va reaminti
faptele si cuvintele Mantuitorului , intrucat Duhul este Deofiinta cu Fiul , iar lucrarile
celor doi sunt comune. La fel vor fi activate si celelale 2 dimensiuni ale lucarii duhului :
invatatoreasca si marturisitoare.

3. Omul trebuie sa inteleaga corect si deplin lucrarea ermineutica. Nu este vorba numai de
satisfacerea unei nevoi intelectuale sau a curiozitatii de a sti, ci este corba de o nevoie
vitala a omului de a intelege pentru a simti si trai, pt a intra in relatie cu Dumnezeu.
Intre adevar si Duh nu este despartire , pentru ca adevarul este viu , ca unul ce iradiaza
din Dumnezeul cel viu. Orice perosana este adevar, dar este adevar pt ca este
vie.Aceasta este valabila si pt Persoana dumnezeiasca , sau pentru Persoanele Sfintei
Treimi unite dupa fiinta. -> Pr. Staniloae
4. Intelegerea Scripturii nu poate avea nici o alta motivatie , nici o alta finalitate decat
implinirea si aspiratia intalnirii lui DUmnezeu celui viu.

DUHUL LUI DUMNEZEU SI OMUL DUHOVNICESC

Epistola I Corinteni 1,17-2,16

Epistola 1 Corinteni este cea mai pertinenta replica a Sfantului Apostol Pavel si a Bisericii
primare la provocarea filosofiei, Sf Pavel lamurind relatia dintre Evanghelie,care reprezinta
descoperirea intelepciunii lui Dumnezeu si intelepciunea omeneasca.El le raspunde tuturor
celor care vor continua sa caute in intelepciunea omeneasca raspunsuri la intrebarile
existentiale ale omului. In primele 4 capitole , Apostolul raspunde la intrebarea: "Cum este
posibila comunicarea intre Dumnezeu care apartine ordinii necreate si om , care apartine
ordinii create?"

Sf Pavel incearca sa le spuna "adeptilor sai" ca nu au nici un motiv sa faca acest lucru
pentru ca nu el i-a botezat si ca nu trebuie sa se alature "gruparii lui" pentru ca in activitatea
misionara, el nu a facut apel la intelepciunea omeneasca, considerandu-o nebunie pentru ca
prin aceasta nimeni nu a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu , ba mai mult, pe cei care au
folosit-o i-au indreptat intr-o directie gresita.

Sf Pavel refuza sa foloseasca instrumentele oratorice, care erau foarte mult apreciate in
acea vreme pentru ca acestea sunt produse ale intelepciunii omenesti. Limbajul
intelepciunii acestei lumi e refuzat de Apostol pentru ca nu este propriu exprimarii
intelepciunii lui Dumnezeu , a unei intelepciuni , care evaluata din perspectiva lumii acesteia
este nebunie."Iar cuvantul meu si propovaduirea mea nu stateau in cuvinte de indupleare
ale intelepciunii omenesti, ci in adeverirea Duhului si a puterii"(2,4)

Pentru Apostolul Pavel , intelepciunea omeneasca nu poate fi de nici un folos in

abordarea si intelegerea intelepciunii lui Dumnezeu , ba mai multe este o piedica , inat el
doreste sa cunoasca intelepciunea dumnezeiasca ca sa renunte la cea omeneasca.Adevarul
lui Dumnezeu nu se descopera pe calea intelepciunii omenesti tuturor , ci doar celor care
au primit Duhul lui Dumnezeu , numiti de Apostol"oameni duhovnicesti" . Pentru cei ce nu
inteleg adevarul aceasta este nebunie. In concluzie , omul nu are nici un merit pentru
intelegerea Evangheliei si pt propovaduirea ei, pentru ca aceasta e lucrarea Duhului , si nu
are de ce sa se laude: Nici un trup sa nu se laude inaintea lui DUmnezeu" (1,29)

In Vechiul Testament intelepciunea este mai mult practica decat teoretica.(" este arta de
a reusi") . Mai tarziu , sofia va dobandi un caracter mai teoretic si se va transforma in
filosofia(capacitatea de a patrunde adevarul vietii si de a-l expune convingator).

Sfantul Apostol Pavel nu combate aici vreo forma de intelepciune, ci se delimiteaza clar
de intelepciunea omeneasca, care a esuat in incercarea de a-l aduce pe om pe calea spre
Dumnezeu.Apostolul se raporteaza la formele de intelepciune umana care ii fusesera
cunoscute in lumea in care a trait : civilizatia greaca si iudaica , percepandu-le nu ca pe o
forma de intelepciune, ci ca exponente ale intelepciunii umane: "Insa noi propovaduim pe
Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri , nebunie"(1,23)

Avand in vedere ca Expresia "cuvantul Crucii" este folosita in opozitie cu sintagma

"intelepciunea cuvantului" este clar ca o putem asimila cu intelepciunea dumnezeiasca. De
altfel , textul prezinta intelepciunea dumnezeiasca ,socotita de intelepciunea omeneasca
nebunie. O alta expresie este "nebunia propovaduirii" care consta in faptul ca apostolii
propovaduiau ca solutie de biruinta a mortii , moartea insasi, moartea de buna voie pe
cruce a Mantuitorului.

Intelepciunea omeneasca si dudmnezeiasca sunt definite prin raportarea uneia la

cealalt.

Pag 106 -> Sf Ioan Gura de Aur -> arata puterea evangheliei in comparatie cu alta invatatura
:Acesti oameni simplii....

CARACTERISTICA FUNDAMENTALA A EVANGHELIEI

Mesajul lui Dumnezeu este Evanghelia, iar trasatura fundamentala a Evangheliei este
caracterul ei de Taina , de lucru necunoscut oamenilor.("v-am vestit taina lui Dumnezeu"
(2,1). Prin cuvantul taina arata ca mesajul lui Dumnezeu este cu totul nou .ascuns pana
atunci omenirii, la care intelepciunea omeneasca nu a putut ajunge.("pe care nici unul
dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o" (2,8)

Aceasta taina se refera la iconomia dumnezeiasca savarsita prin IIsus Hristos.Faptul ca

Dumnezeu s-a facut om"taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta" pe care nimeni nu
o putea anticipa , ea constituie taina Evangheliei . Sfantul Apostol Pavel caracterizeaza acest
mesaj ca taina pentru ca mintea omeneasca nu se gandise pana atunci si nici nu avea sansa
sa se gandeasca vreodata. Sf Teofilact -> 109 :"Taina numeste aici Apostolul predica lui
Hristos.."

Prin aceasta taina , Dumnezeu a vrut sa smereasca pe cei mandrii, dupa cum spune Sf
Ioan gura de Aur :"Aceasta a facut-o nu numai pentru a face o minune..ci pentru a smeri
pe cei mandrii " ->110

Continutul mesajului e tainic pentru cei care nu cred si se descopera celor care
cred.Continutul este inteles doar daca persoana respectiva este luminata de Sf Duh.Sf Ioan
Gura de Aur : "Din ce motic o numeste taina?Pentru ca nu credem ceea ce vedem si
altceva credem.Intr-un fel le inteleg eu si intr-un alt fel cel necredincios"

Asadar, reiese ca omul nu are nici o posibilitate pe baza simturilor firesti (intelepciunii
omenesti)sa inteleaga tainele lui DUmnezeu.Imposibilitatea omului de a intelege tainele lui
Dumnezeu nu vine din faptul ca acestea sunt atat de complicate incat nu pot fi patrunse de
mintea omeneasca. Neputinta omului de a le intelege se datoreaza faptului ca ele se judeca
cu o alta logica , ci nu cu una omeneasca . Ramas la statura omeneasca , omul nu are acces
la aceste lucruri de taina ale lui Dumnezeu.

COMUNICAREA TAINELOR PRIN DESCOPERIRE

Singura cale prin care se face cunoscuta omului taina lui Dumnezeu este descoperirea
Lui. Apostolul spune ca :Propovaduim intelepciunea de taina a lui Dumnezeu ..pe care nici
unul din stapanitorii acestei lumi n-a cunoscut-o...iar noua ne-a descoperit Dumnezeu prin
Duhul Sau"(2, 7-10) Astfel Apostolul a ajuns la cunostinta tainelor prin Duhul Sfant.

Apostolul, in epistolele sale arata ca ceea ce propovaduieste el nu este de la om ci de la

Dumnezeu: "evanghelia cea binevestita nu este dupa om , pt ca nici eu nu am primit-o de
la om , ci prin descoperirea lui Dumnezeu" (Ga 1,12) . Apostolul spune ca la inceput a fost
necredincios si a fpst chemat de Hristos, iar invatatura nu a primit-o de la om , pentru ca el
nu vorbise si nu intrase in contact cu Apostolii, ci de la Dumnezeu , caci la Sinodul de la
Ierusalim ceea ce propovaduia el era identic cu ceea ce propocaduiau Apostolii alesi de
Hristos. In Epistola 1 catre Corinteni spune ca taina aceasta nu a fost cunoscuta oamenilor
inainte, ci afost acum descoperita apostolilor sai. Apostolul se numeste cel mai mic dintre
toti sfintii , tocmai pt a arata ca nu propovaduieste de la el , ci prin descoperirea lui Hristos,
iar aceasta e singura cale care ajuta sa inteleaga taina.

DESCOPERIREA PRIN DUHUL

...iar noua ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau"(2, 7-10) Astfel Apostolul a ajuns la
cunostinta tainelor prin Duhul Sfant, pentru ca "Duhul toate le cerceteaza chiar si
 adancurile lui Dumnezeu " (2,10). Astfel Duhul cunoaste cele ale lui Dumnezeu , pentru ca
el este insusi partas acestora. Este vorba de o cunoastere de aproape, prin comuniune si nu
prin cunoastere. In aceste versete este cumprinsa afirmatia ca Pavel si cei impreuna cu el ,
au primit Duhul lui Dumnezeu si acesta este cel care mijloceste cunoasterea lui Dumnezeu
de catre oameni. este impropriu spus mijloceste pentru ca , aceasta cunoastere este una
nemijlocita , prezenta Duhului in mijlocul apostolilor face posibila cunoasterea lui
Dumnezeu prinimpartasirea directa a Duhului, prin experienta directa a Acestuia.Apostulul
arata ca Dumnezeu se intalneste cu omul datorita salasluirii Duhului Sfant i interiorul omului
fara sa existe intermediar.

Unii spun ca momentul primirii Duhului este botezul, inceputul vietuirii dupa har a
omului.

SFANTA SCRIPTURA,CEA DE A DOUA CALE

SFANTUL IOAN GURA DE AUR,OMILII LA MATEI
INTRODUCERE

Sfantul Ioan Gura de Aur,inainte de a purcede la explicarea propriu-zisa a textului scripturistic, simte nevoia sa
spuna cateva cuvinte despre Scriptura si despre cum trebuie aceasta citita si inteleasa.Omiliile la Matei(90 la
numar) au fost rostite de acesta in Antiohia pe cand era preot,in jurul anului 390.
Istoria exegezei plaseaza pe Sf.Ioan in categoria exegetilor care aplica metoda istorico-literara in exegeza textelor
biblice.Exegeza alegorica se intemeiaza pe elemente oferite de text iar cea duhovniceasca pe experienta
duhovniceasca ,oferita de lucrarea si prezenta Duhului Sfant.El este un aparator al exegezei duhovnicesti.
Sfantul Ioan Gura de Aur considera istoria ca spatiu in care Dumnezeu este prezent si lucreaza nemijlocit iar
exegerii contemporani considera istoria in sine, iar pe Dumnezeu separat in cerul lui de fildes.

“Legea Veche a fost data dupe pieirea egiptenilor in Marea Rosie, a fost data in pustie,in Muntele Sinai”
“In Legea Veche,Dumnezeu s-a pogorat dupa ce Moise s-a suit in munte. In Noul Testament, Duhul Sfant se
pogoara dupa ce firea noastra s-a urcat la cer,dar,mai bine spus,la tronul ce imparatesc.”
“Plin de Duhul Sfant a scris Matei Evaghelia”

COMENTARIU

Acest fragment contine o serie intreaga de afirmatii ale Sfantului Ioan din care putem deduce elemente
fundamentale pentru o ermineutica biblica.
1.Intai de toate,retinem constatarea foarte clara conform careia Sfanta Scriptura nu este singura cale de
comunicare intre Dumnezeu si om. Sfantul Ioan afirma ca exista o cale mai buna decat cea a Scripturii.
2.In al doilea rand,Sf.Ioan sublinieaza faptul ca Sfintele Scripturi sunt ulterioare altor cai, intervin mai tarziu in
spatiul relatiei dintre Dumnezeu si oameni,determinate de atitudinea oamenilor fata de mijloacele de comunicare
anterioare. Dumnezeu a comunicat intai prin “vorbire directa cu oamenii”, pentru ca apoi sa intervina si cu
“scrisori”.
Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur vorbirea sau comunicarea lui Dumnezeu cu oameni”prin lucruri” este de maxima
importanta si este anterioara comunicarii prin scrieri.
“Cerurile spun slava lui Dumnezeu”. Cand vezi frumusetea,marimea,inaltimea,asezarea,forma,curgerea atat de
lunga a timpulu, esti invatat prin vedere si te inchini facatorului ,Celui ce a facut acest univers bun si minunat.
Daca ne-ar fi invatat prin carti si prin scrieri,cel care stia carte ar fi invatat prin cele scrise, dar cel care nu stia, ar fi
plecat fata sa se fi folosit cu ceva. Prin aceasta ,Sfantul Ioan scoate in evidenta cateva lucruri importante. Pledoaria
pentru superioritatea cunoasterii prin vedere fata de cea prin auz este una care se poate verifica si functioneaza
chiar si in modelul nostru mintal actual.Oricine se increde mai mult in ceea ce vede cu ochiul lui decat in ceea ce
aude.
In fragmentul din Omilii la Matei folosit ca text de baza pentru de fata putem identifica cel putin doua cai de
comunicare intre Dumnezeu si oameni la care face referire Sf.Ioan:
a.Comunicarea prin vorbire directa,fata catre fata/comunicare prin intermediul comuniunii, al impartasirii
reciproce sau al experientei directe
b.Comunicarea prin intermediul cartilor sau textelor scrise,al “scripturilor”. Iar o a treia cale este cea prin
intermediul creatiei, sau”prin lucruri”.Aceasta esta anterioara comunicarii prin “scrieri”

2.Comunicarea prin vorbire directa este anterioara celei prin “scripturi”:”Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe,
cu Avraam si cu urmasii lui,cu Iov, si cu Mosise, ci a vorbit cu ei fata catre fata”

3.Acest lucru nu s-a intamplat numai In VT cat si in NT. Sfantul Ioan ne aminteste ca Mantuitorul nu a scris nimic,
prin urmare nu a lasat nimic scris Apostolilor.Se intelege ca si Mantuitorul a preferat vorbirea fata catre fata, cu
Apostolii,ca de altfel cu toti contemporanii sai dornici sa il auda. De aceea el le fagaduieste Apostolilor pe Duhul
Sfant “care-i va invata pe ei toate”.

4.Comunicarea prin vorbire direct a fost posibila numai in anumite conditii.Dumnezeu a vorbir fata catre fata cu
Noe,cu Avraam si cu urmasii lor”pentru ca a gasit sufletul lor curat”.
Sfantul Ioan spune:”Daca oamenii ar fi avut o viata curata, harul Duhului ar fi tinut locul Scripturilor in sufletelor
noastre”

5.Scripturile constituie asadar o “a doua cale” sau un “al doilea leac”,care au fost necesare intrucat prima cale a
esuat din pricina oamenilor. “Prima cale era negresit mai buna”. Sfantul Apostol Pavel a primit legea” nu pe table
de piatra, ci pe table de carne ale inimii”/
Cel mai clar motiv este acela ca, comunicarea cea dintati este una care exlude orice mijlocire, orice intermediar
intre Dumnezeu si om.

6.Consecvent cu credinta ca intreaga iconomie dumnezeiasca vine ca ajutor in intampinarea omnului si a starii lui
de cadere, ca un pogoramant continuu a lui Dumnezeu,Sf Ioan intelege Scriptura ca pe un ajutor in plus. Nevoia de
ajutorul Scripturilor este determinata de faptul ca oamenii au pierdut harul lui Dumnezeu printr-i viata necurata.
Monahii sunt departe de zgomotele pietei si ale celor din piata si vietuind in chiliile din pustiu, nu au nimic comun
cu nimeni,ci filosofand cu voie in pacea acelei linisti, ca intr-un liman aflandu-se,se bucura de multa siguranta. Noi
insa, avem nevoie de mangaierea Scripturilor.Caci nu se poate nimeni mantui fara a se bucura de lectura
duhovniceasca.
7.Raportandu-se la dialogul dintre Dumnezeu si oameni,Sfantul Ioan il percepe ca unitar,fara intrerupere,desi face
distinctie intre cele doua mari etape,cea a VT si cea a NT. Daca in VT Dumnezeu foloseste semne exterioare, care
insostesc darea Legii,in NT nu se mai intampla acelasi lucru.

8.”Dar pentru ca am indeparatat harul acela haide sa pornim pe o cale noua”.In traducere romaneasca este
astfel:”ca sa-l dobandim iarasi”. Sf.Ioan arata ca Scripturile nu sunt un scop in sine, ci un mijloc, prin intermediul
caruia oamenii pot redobandii ceea ce au pierdut din pricina vietuirii nepotrivite, adica harul lui
Dumnezeu.Scripturile au fost scrise pentru a mijloci recuperarea relatiei directe si nemijlocite cu Dumnezeu.
Credinciosii ortodocsi citesc Sfanta Scriptura pentru a se impartasi de cuvintele dumneziesti ale Scripturii.Parintii
spun ca un mod de a te impartasi de Dumnezeu este si ascultarea si citirea Scripturii.

9.Prezenta si lucrarea Duhului Sfant in actul comunicarii dintre Dumnezeu si om. Vorbirea directa a lui Dumnezeu
cu oamenii presupune o comunicarea mai complexa decat ne imaginam noi a fi dialogul dintre oameni.
Izvorul prin excelenta al cunoasterii lui Dumnezeu al tuturor invataturillor este pentru Sfintii Apostoli Duhul
Sfant,pe care acestia l-au primit in inimile lor.

10.Lucrarea Duhului este una esentiala si in ceea ce priveste Scripturile. Sf. Ioan face mentiunea:”Plin de Duhul
Sfant a scris si Matei Evanghelia sa. A scris-o Matei vamesul.....”Sfantul Ioan le atrage atentia ascultatorilor sai, ca
daca se vor pregati asa cum trebuie, vor beneficia si ei de luminarea Duhului Sfant.

11. Daca pentru pastrarea Duhului lui Dumnezeu era nevoie de viata curata,nu inseamna ca pentru intelegerea
Scripturilor omul poate sa se afle in orice stare. Cititorul sau ascultatorul trebuie sa se pregateasca asa cum se
cuvine pentru a le asculta sau citi. Sf Ioan le cere:”sa asculte in adanca tacere si cu tainica liniste”.
Prin urmare,intelegerea Scripturilor depinde, in egala masura, de pregatirea sau de “experienta” cititorului, dupa
expresia cititorului, dupa expresia Sf.Ioan Gura de Aur.

Iubirea,cale a erminie
Sfantul Maxim Marturisitorul,Raspunsuri catre Talasie

INTRODUCERE-ARGUMENTE

Preocuparea unui biblist cu un Sfant Parinte cum este Sf Maxim, care nu este socotit intre exegetii Sfintei Scripturi,
are ca scop,sa atraga atentia asupra unei nedreptati facute de cercetarea biblica timp de secole intregi,propunand
o evaluare a operei acestuia din perspectiva exegezei si a ermineuticii biblice.
Sfantul Maxim Marturisitorul este si el un exeget veritabil al textelor biblice. El ne ofera un cadru ermineutic foarte
elaborat si diferit in buna parte de ermineutica biblica intalnita astazi, chiar si in manualele ortodoxe de
Ermineutica,dar in duhul spiritualitatii si teologiei patristice,cu deosebire al celei filocalice.
Sfantul Maxim este autorul unei lucrari de exegeza propriu-zisa,Raspunsuri catre Talasie, la care, vom limita
cercetarea. Sf.Maxim face aici exegeza unor texte biblice dificile din VT si NT, la cerere egumenului Talasie.Aceasta
opera este in acelasi timp o lucrare fundamentala de ermineutica biblica.
IZVOARE

Studiul nostru se va opri asupra lucrarii Sf.Maxim “Despre diferite locuri grele din Sfanta Scriptura” /”Raspunsuri
catre Talasie”. El dezvolta aici o intreaga ermineutica biblica, fie la inceputul raspunsurilor fie pe parcusul acestora.
Am convingerea ca lucrarea “Raspunsuri catre Talasie”,reprezentativa pentru teologia acestui parinte, ne ofera
suficente elemente pentru schitarea unei ermineutici maximiene.

OBIECTIVE

Cititorul”Raspunsurilor catre Talasei” va constata ca exegeza Sf Maxim este mult diferita de exegeza cunoscuta de
noi, in sensul imbogatirii acesteia, plecand de pe alte baze si investigand in alte directii. Sf.Maxim propune
investigarea unor sensuri mai adanci ale textului biblic. Aceasta perspectica ermineutica presupune o anume
intelegere a ceea ce este in fond Sf.Scriptura si o intelegere a modului in care poate percepe omul vorbirea lui
Dumnezeu. Problema ermineuticii este aceea a comunicarii inteligibile dintre Dumnezeu si om.
Sfantul Maxim ofera cititorului informatii directe sau indirecte, care,sistematizate corespunzator, ar putea sa
conduca le o ermineutica teologica completa. Sf.Maxim este reprezentativ pentru perspectiva teologica ortodoxa,
prin urmare si pentru ceea ce s-ar putea numi o ermineutica biblica ortodoxa.

Premisele morale sau motivatia exegezi biblice

Prin premise morale ale exegezei biblice intelegem acele elemente care definesc starea exegetului inainte de a
purcede la exegeza textului biblic. Pentru Sfantul Maxim ,spre deosebire de altii motivatia actului exegetic este
determinanta pentru reusita acestuia.
Problema motivatiei este un criteriu de evaluare sau ca premisa sanatoasa de a purcede la demersul exegetic o
intalnim la Sf Maxim chiar la inceputul raspunsurilor sale catre Talasie. Cel mai important factor pentru Sfantul
Maxim este motivatia.
Sfantul Maxim primise o “lista cu multe locuri obscure din Sfanta Scriptura”,alcatuita de presbiterul si egumenul
Talasie, care ii cerea”un raspuns scris cu privire la intelesul lor mai inalt”. Vazand ca Talasie nu-i primeste
rugamintea insistenta, dupa un refuz categoric, Sfantul Maxim se hotaraste in cele din urma sa purceada”impotriva
voii lui” la ceea ce marturiseste ca este”mai presus de puterea sa”. El nu trece la treaba inainte de a-i cere lui
Talasie si celor impreuna cu dansul sa se roage pentru el lui Dumnezeu in vederea aceste curajoase intreprinderi:
“Castiga-mi milostivirea lui Dumnezeu prin rugaciunile tale.....”.
Sfantul Maxim nu promite nimic bazandu-se pe puterile sale ,ci se angajeaza la aceasta lucrare,atentionand pe
destinatarii lucrarii sale ca raspunsul la intrebari “ va fi scurt si precis, pe cat voi fi in stare si pe cat voi primi de la
Dumnezeu harul si puterea intelegerii si grairii evlavioase”.
Observam ca Sfantul Maxim acorda o foarte mare importanta motivelor care il opresc sa accepte mai intai
rugamintea lui Talasie si,mai apoi, a celor care il determina sa purceada la demersul exegetic. Vom incerca sa
desprindem de aici premisele morale fundamentale ale actului exegetic.

Smerenia sau constiinta limitelor ca premisa a exegezei

Ceea ce caracterizeaza atitudinea Sf.Maxim in fata invitatiei de a explica textele biblice este sentimentul profund al
neputintei de a face acest lucru, de unde si refuzul categoric si repetat. Este vorba de manifestarea unei smerenii
reale in fata provocarii actului exegetic. Starea de smerenie se manifesta in doua directii: mai intai in aceea ca Sf
Maxim se considera pe sine neputincios si nepotrivit si in al doilea rand ii considera pe ceilalti mai invatati si mai
potriviti sa faca acest lucru,chiar pe care ii trimisesera intrebarile.
Singurul lucru care biruie aceasta stare reala de smerenie este iubirea.Tot in duhul celei mai autentice smerenii,Sf
Maxim ii roaga pe cititorii sai sa nu acorde un credit absolut celor spuse de el: “Deci va rog pe voi cei atotstiutori si
pe toti cei care veti citi aceasta scriere sa nu socotiti cele spuse de mine drept norma a explicarii duhovnicesti a
acestor texte...”.
Sfantul Maxim socoteste ca numai smerenia a putut sa-i determine pe Talasie si pe cei dimpreuna cu el sa-i trimita
lui intrebarile respective pentru a afla raspuns. Talasei isi afirma starea de smerenie in lucrare, cerand altcuiva
ajutorul pentru a afla raspuns la intrebarile lor,iar Sf Maxim isi manifesta si el aceasta stare.
Starea de smerenie se indreapta si este exprimata nu numai catre destinatarii scrierii sale, ci mai cu seama catre
Dumnezeu insusi. “Si ma iarta pe mine Hristoase, ca indraznesc, la porunca slujitorilor Tai....”. Sfantul Maxim se
fereste de ispita pentru a-si agonisi vreun merit persoanl,lucru care i-ar fi alimentat ispita parerii de sine si ar fi
facut ca ceea ce se cuvine lui Dumnezeu sa fie adresat oamenilor.
Sfantul Maxim remarca neputinta sa de a intelege cuvantul Scripturii ,precum si faptul ca numai lui Dumnezeu I se
datoreaza reusita intelegerii.Numai constiinta ca intelegerea cuvantului biblic este dar al lui Dumnezeu il poate feri
pe exeget de ingamfare, de amgirea ca ceea ce ii este dat este al sau.
Sfantul Maxim revine asupra constatarii ca exegetul nu trebuie sa-si faca merite atunci cand ajunge la intelegerea
cuvantului scripturistic ,pur si simplu pentru ca acest lucru se datoreaza lucrarii lui Dumnezeu.Despre sine Sfantul
Maxim spune neincetat ca”puterea intelegerii mele e cu mult prea slaba fata de sublimitatea tainelor Scripturii”.
De aceea nu inceteaza a se ruga lui Dumnezeu pentru ajutor. Niciodata nu socoteste erminia sa ca fiind ultima sau
singura intelegere a cuvantului scripturistic,ci dimpotriva. “Asa am inteles eu locul,dupa puterea mea”-scria in
incheierea sa. ;”Iar daca exista si vreun alt sens......desigur ca il puteti cuprinde , atat voi cat si dumnezeiestii
barbati asemenea voua”.
Concluzii:
1.Starea de smerenie si constiinta limitelor este determinata de sublimitatea si de nemarginirea Cuvantului
dumnezeiesc al Sfintei Scripturi si de multimea nesfarsita a intelesurilor aceluias text.
2.Smerenia exegetului este raportata la cei care asteapta raspunsurile sale
3.Starea de smerenie ele alimentata de constiinta clara ca exegetul nu poate avea acces la intelesurile cele
duhovnicesti sau tainice ale Scripturii fara ajutorul harului lui Dumnezeu. Avand constiinta prezentei si lucrarii lui
Dumnezeu in actul exegetic, exegetul este ferit de tentatia parerii de sine si are constiinta ajutorului harului lui
Dumnezeu.

Despatimirea ca premisa a actului exegetic

Chiar la inceputul raspunsurilor sale,Sfantul Maxim arata ca acesta”a primit descoperirea tainelor ascunde”ale
Scripturii tocmai pentru ca “ a lepadat cu totul impatimirea care legea de simitire si de trup”.Este vorba de o
premisa ermineutica fundamentala pe care o intalnim dezvoltata in acest succint tratat.Conform acesteia,”puterile
de cutare si de cercetare a lucrurilor dumnezeiesti” sunt sadite in firea oamenilor.
Recuperarea starii de normalitate, a fost realizata de harul Duhului Sfant care “a restabilit puterea..dezlipind-o de
cele materiale”.
Ne oprim asupra lepadarii de patimi. Sfantul Maxim explica pe larg ce intelege prin aceasta despatimire,facand o
analiza amanuntita a starii duhovnicesti a lui Talasie.Iesirea sau eliberarea din starea de patimire are doua
etape.Ea presupune mai intai”deslipirea rationala a sufletului de afectiunea fata de trup” si apoi “prefacerea
trupului in maica preacinstita a virtutilor”.
Refuzand initial sa raspunda intrebarilor egumenului Talasie, Sfantul Maxim invoca intai de toate credinta ca
locurile dificile din Scriptura nu pot fi intelese de unul ca el.
Fata in fata cu intrebarea nr 55, care se refera la o numaratoare a fiilor lui Israel, Sfantul Maxim face observatia ca
pentru a vorbi cu acestea este nevoie mai intai de curatirea mintii pentru a primi harul de la Dumnezeu.
Comunicarea cu cuvantul dumnezeiesc viu al Scripturii depinde de “dispozitia launtrica din suflet a celor
providentiati” ,”Scriptura inchipuieste pe Dumnezeu vorbind,dupa dispozitia launtrica din sufletul celor
providentiati”.
Sfantul Maxim vorbeste de mai multe trepte de inaintare :de la invalmaseala de afara a patimilor spre unitatea
dumnezeiasca”,deosebindu-i pe cei care se misca intre aceste limite in trei categorii: “Pe cei incepatori....pe cei
care au dobandit o deprindere masurata a ratiunilor.....iar pe cei care au ajuns prin cunoastere la varful insusi al
adevarului,care se face intrevazut prin virtuti, ii numeste desavarsiti”.
Sfantul Maxim accespta si diferite trepte ale intelegerii,corespunzatoare gradului de lepadare de patimi si de
curatire a mintii.El vorbeste de o stare de “nevarstnice a mintii”,in care mintea “nu se poate ridica peste perceptia
simturilor”.
Neincercand si nereusind despatimirea,exegetul se va apropia de cuvintele Scripturii manat inevitabil de o patima
a firii,intre care cea mai des intalnita va fi aceea a dorintei de a cunoaste un scop in sine.
Masura despatimirii este una foarte ridicata,dupa Sf Maxim. Nu este vorba numai de o eliberare de patimi,ca
atare,ci chiar de o indepartare completa a “inchipuirilor sensibile”.
CONCLUZII:
1.Orice demers exegetic trebuie sa fie precedat de unul ascetic,de despatimire, de iesire de sub presiunea aparent
implacabila a patimilor.
2.Procesul de despatimire vizeaza restaurarea puterilor de cautare si de investigare cu care mintea omului este
inzestrata de Dumnezeu prin creatie. Odata curatita, minte poate primi harul lui Dumnezeu si poate ajunge la
cunoasterea lucrurilor dumnezeiesti.

Lucrarea Duhului lui Dumnezeu ca premisa a erminiei biblice

Dupa Sfantul Maxim,omul nu poate intelge si deci nici explica Sfanta Scriptura, cuvintele dumnezeiesti ale Scripturii
,fara luminarae Duhului lui Dumnezeu. Este cu neputinta ca cineva sa inteleaga cele duhovnicesti fara luminarea
Duhului. Sfantul Maxim ne ajuta astfel sa interpretam lucrarea Duhului Sfant in problema intelegerii si a
cunoasterii celor dumnezeiesti nu in sens mecanicist, interventionist, exterior, ci ca pe o miscare de comuniune, de
intalnire, de impartasire, din care decurg toate celelalte.
Sf. Maxim se refera la salasluirea Duhului lui Dumnezeu in om, care-l face pe acesta din urma partas lucrurilor
dumnezeiesti,Duhului Sfant devenind criteriul abordarii si al intelegerii tuturor realitatilor. Fara prezenta si lucrarea
Duhului nu este cu putinta intelegerea cuvantului dumnezeiesc, dar aceasta se vrea a nu fi suficienta nu din
neputinta, ci pentru a anula cele ale firii, cele sadite in firea omeneasca de Creator.
Dupa o serie intreaga de exemple din istoria vechitestamentara,Sfantul Maxim concluzioneaza:”E limpede din
aceasta ca toti Sfintii, pe de o parte, au primit de la Duhul descoperiri,pe de alta au cerut sa li se lamureasca
ratiunile celor descoprite”.
Atunci cand vorbeste despre necesitatea experientei duhovnicesti ca premisa a exegezei biblice, Sfantul Maxim
are in vedere aceasta experienta a Duhului lui Dumnezeu, despre care vorbesc parintii filocalici. Eforturile lor de a
se curati de patimi viseaza pregatirea salasului Duhului Sfant.
CONCLUZII legate de participarea Duhului lui Dumnezeu la intelegerea cuvintelor Scripturii:
1.Fara participarea Duhului lui Dumnezeu, omul nu poate accede la intelegerea celor dumnezeiesti.Harul Duhului
Sfant are o dubla lucrare in actul exegetic: mai intai curateste apoi il insoteste pe acesta in cercetarea tainelor
dumnezeiesti.
2.Lucrarea aceasta de patrundere a sensurilor tainice ale cuvintelor Scripturii nu este una exclusiv a Duhului, dar
nici exclusiv a omnului. Nu este o actiune mecanica a Duhului Sfant asupra exegetului , ci de o deschidere datorata
tocmai comuniunii personale in care se afla cei doi,intr-o relatie in care sunt parteneri.

Experienta duhovniceasca-premisa a exegezei biblice

Experienta duhovniceasca constituie pentru Sf.Maxim o premisa esentiala a actului ermineutic, ca si a celui
receptare a exegezei.Prin experienta duhovniceasca intelege contemplatia sau vederea lui Dumnezeu si
contemplarea sau vederea ratiunilor lucrurilor.
Isihie Sinaitul spune:”Cuvantul spus de mine din experienta este in acord cu marturiile Scripturii”
Experienta duhovniceasca se consitituie intr-un reper ermineutic fundamenatal,acesta confirmand pe de o
parte,corectitudinea sensurilor , iar pe alta parte orferind posibilitatea celui ce recepteaza exegeza sa o inteleaga.
Sfantul Maxim spune ca explicarea textelor trebuie sa fie scurta si precisa.Acesta vorbeste deseori despre faptul ca
locurile greu de inteles din Scriptura nu pot fi intelese decat de catre cei care sunt inaintati in contemplatia, in
vederea lui Dumnezeu.
Sfantul Maxim vorbeste despre o “indoita cunostinta” a celor dumnezeiesti:”Una este relativa si consta numai in
rationament si in intelesuri, cealalta este in sens propriu adevarata si consta numai in experienta traita...”. Lipsa
experientei lucrurilor dumnezeiesti, care face cu neputinta intelegerea acestora, i-a determinat pe Parintii Bisericii,
sa nu dezvaluie multe dintre intelesurile textului biblic.
Cel care doreste sa inteleaga cuvantul dumnezeiesc al Scripturii va trebui sa se straduiasca,in acelasi timp, sa faca
experienta comuniunii, a intalnirii cu Dumnezeu.Cunoasterea este conditionata de experienta, pentru ca “adevarul
este lucru,iar cunoasterea este participare la acesta. Adevarul este obiect ,iar cunoasterea, ca participare, rezulta
in urma revelatiei dintre obiectul cunoscut si subiectul care cunoaste acest obiect.” Experienta functioneaza ca
premisa a corectei intelegeri a Scripturii

Rugaciunea ca premisa a erminiei biblice

Cunostinta neputintei de a patrunde sensurile adanci si nehotarnicite ale cuvantului dumnezeiesc al Scripturii si
credinta ca numai de la Dumnezeu poate veni intelegerea corecta a textelor biblice,fundamenteaza rugaciunea ca
una dintre premisele esentiale ale actului exegetic. Aflat in fata textului,exegetul are constiinta ca se afla in fata
Cuvantului viu,adanc,nemarginit al lui Dumnezeu.
Sfantul Maxim recurge tot timpul la rugaciune, fie cea directa catre Dumnezeu,fie la rugaciunea celorlalti pentru
el,in scopul de a dobandi de la Acesta harul dumnezeiesc,darul descoperirii intelesurilor Scripturii. Sfantul Maxim ii
cere insistent lui Talasie sa se roage pentru el.
Adeseori,pe parcursul lucrarii,se roaga lui Dumnezeu si cere tuturor sa se roaga pentru a putea ajunge la
deprinderea intelesurilor adanci ale Scripturii:”Dar fiindca e mai bine sa ne ostenim mai mult si sa rugam neincetat
pe Dumnezeu sa ne daruiasca intelepciune si putere, ca sa intelegem toata Scriptura..”
Rugaciunea este pentru Sf.Maxim o conditie esentiala a erminiei corecte.Incepe raspunsul la intrebarea 48 cu o
rugaciune cu un continut extraordinar de bogat.
Rugaciunea exprima inainte de toate starea de smerenie “Si ma iarta pe mine,Hristoase, ca indraznesc,la porunca
slujitorilor Tai invredniciti, ceea ce este peste puterea mea”.
Rugaciunea transforma actul exegetic intr-un act de comuniune cu Dumnezeu,dand consistenta relatiei dintre
exeget si Dumnezeu.

Iubirea si ascultarea ca motivatii ale erminiei biblice

Singurul lucru care biruie starea de reala smerenie este iubirea,teama ca nu cumva prin refuzul Sfantului Maxim de
a raspunde la intrebarile trimise sa sufere iubirea dintre el si cei care ii adresasera intrebarile.Refuzul poate fi
considerat de Talasie ca o neascultare: “Temandu-ma sa nu sufere iubirea care ne uneste...”
Posibila interpretare ca neascultare a refuzului sau ar face sa sufere iubirea care-i unea pana intr-atat incat ii facea
“sa aiba un singur suflet, chiar de purtau doua trupuri”.Intra aici in discutie iubirea si ascultarea.
Motivatia Sfantului Maxim pare a fi un ecou direct al acestei porunci a Mantuitorului Hristos si o dovada a asumarii
acesteia intr-o situatie pe de o parte comuna iar pe alta parte concreta si speciala. Importanta acestei motivatii,
reiese si din faptul ca acesta revine asupra ei.
Iubirea pentru cei care i-au cerut sa incerce explicarea locurilor dificile din Scriptura il insoteste pe Sfantul Maxim
tot timpul. Deseori isi biruie smerenia si temerea,facand loc indraznelii de a inainta in explicarea cuvintelor
dumnezeiestii Scripturi. Iubirea este determinata de actul exegetul;ea se manifesta prin ascultare.
Cunoscand cat de placuta este lui Dumnezeu lepadarea de sine si de voia proprie si fundamentarea actelor sale pe
ascultare,Sfantul Maxim nadajduieste in ajutorul si bunavointa Lui. In ermineutica actuala ca si in cea mai veche nu
sunt luate in discutie categorii precum iubirea si ascultarea. Ele sunt considerate categorii morale prin excelenta.
A purcede la explicarea Scripturilor din ascultare,este o premisa foarte clar a demersului exegetic.Iar cand
ascultarea este determinata de iubire,aceasta atinge masura deplinatatii.

Slavirea lui Dumnezeu ca finalitate a exegezei biblice

Sfantul Maxim atrage atentia asupra faptului ca cercetatorul textului biblic trebuie sa urmareasca un scop bine
determinat si sa evite tentatia de a face acest lucru de dragul ostenelilor.”Cel ce cauta cunostinta de dragul
ostenelilor, pentru ea, desigur, se robeste slavei desarte....”
A cunoaste inseamna a cunoaste pe Dumnezeu,iar a cunoaste pe Dumnezeu inseamna “a-L afla pe
Dumnezeu”,dupa expresia Sfantului Maxim,a-L intalni,deci a te impartasi de vederea Lui,din izvorul vietii in sine.
“Cel care indura ostenelile virtutii prin cunostinta nu se robeste slavei desarte,intrucat stie ca adevatul, prin firea
lui ramane mai presus decat toate ostenelile”. Daca”adevatul ramane mai presus decat toate ostenelile” inseamna
ca la el nu se ajunge prin osteneli,adica cineva care se straduieste nu ajunge in mod necesar la adevar.
“Vino ,preaslavite Cuvinte al lui Dumnezeu, si ne impartaseste,pe masura puterilor noastre, descoperirea
cuvintelor Tale”,se roaga Sfantul Maxim inainte de explicarea unui text.
Pentru Sfantul Maxim finalitatea eforturilor de explicare a textelor biblice este slavirea lui Dumnezeu.”Lumineaza
cugetarea mea cea neluminata, spre intelegerea locului de fata”.
Avand in vedere rolul esential pe care in are pentru intelegerea unui lucru sau eveniment finalitatea sau scopul
acestora, am gasit de cuviinta sa insistam asupra acestui aspect.
Cand Sfantul Maxim spune ca purcede la incercarea de a explica un text biblic pentru ca prin acesta sa fie “mai
mult slavit Dumnezeu”,are in vedere reactia celor care auzind sau citind raspunsul sau luminat si descoperit de
Duhul lui Dumnezeu ,se vor minuna in fata adevarului descoperit si vor slavi pe Dumnezeu.

CONCLUZII:
1.Lucrarea”Raspunsuri catre Talasie” a Sfantului Maxim ne prezinta smerenia,ascultarea,experienta
duhovniceasca, rugaciunea,iubirea ca avand o importanta determinanta pentru actul exegetic.
2.Sfantul Maxim este un parinte niptic sau filocalic si perspectiva pe care o propune asupra exegezei biblice este
prin excelenta una care se intemeiaza si izvoraste din teologia sa filocalica.
3.Recuperand dimensiunea filocalica,suportul ascetico-filocalic al actului exegetic, se depaseste o nefireasca
separare intre cunoastere si viata,intre teologie si spiritualitate,intr-o perspectiva integratoare, atat de draga
Sfantului Maxim.
4.Reasezata pe suportul spiritualitatii, exegeza biblica ar redeveni,dintr-o exegeza savanta, dar seculara si
secularizanta, o exegeza teologica prin excelenta,poate mai putin atragatoare din punct de vedere al actulalelor
exigente academice.
5.Ermineutica maximiana este intemeiata pe revelatia dumnezeiasca nou-testamentara.Este suficient sa citam un
pasaj din Epistoal 1 Corinteni:”Iar noi propovaduim intelepciunea cea de taina a lui Dumnezeu...”, pentru a ne
convinge ca Sf.Maxim este ancorat in teologia noutestamentara.
6.Aceasta dimensiune e ermieneuticii biblice maximiene, este in acord si cu intreaga teologie si spiritualitate
rasariteana. Cel care nu se curata de patimi nu poate intelege cele cuprinse in Sfanta Scriptura.Aceasta idee o
gasim la toti Parintii Bisericii.
7.Rugaciunea pe care o rosteste preotul inainte de citirea Evangheliei cuprinde toate aspectele pe care le-am
intalnit la Sf Maxim privitor la starea in care trebuie sa se afle cel ce vrea sa se apropie de cuvintele dumnezeiesti al
Scripturii.
8.Atitudinea fata de Sfanta Scriptura pe care o evidentiaza ermineutica filocalica si pe care o regaim in viata
liturgica, in teologia rasariteana si in spiritualitatea filocalica prin excelenta este intalnita in ceea ce am putea numi
spiritualitate populara:respectul fata de Sfanta Scriptura.
9.Sfantul Maxim poate servi drept unul dintre cele mai convingatoare argumentele, dar si drept un ghid sigur.

Experienta,cale a cunoasterii
Sfantul Grigorie Palama,Tomul aghioritic

Sfantul Grigorie Palama nu putea sa lipseasca din aceasta scurta antalogie de texte fundamentale privind
ermineutica teologica in general si ermineutica biblica in special.Si aceasta,din doua motive.In primul rand pentru
ca Sfantul Grigorie si opera sa reprezinta o sinteza, o recapitulare a traditiei Bisericii si a teologiei patristice de
pana la el. In al doilea rand pentru faptul ca Sfantul Grigorie se ocupa in prim-plan cu problema posibilitatii omului
de a-L cunoaste pe Dumnezeu. Teologie lui este centrata pe argumentarea posibilitatii omnului de a se impartasii
cu adevarat de Dumnezeu cel necreat.
Opera Sfantului Grigorie se ofera unei evaluari de mare folos din punctul de vedere al gnoseologiei teologice
generale. Sfantul Grigorie recurge la redactarea “Tomnului aghioritic” din dorinta de a demonstra ca manastirile
atonite sunt de acord cu teologia lui.
In finalul tomului ,semnatarii isi manifesta in mod expres solidaritatea si consensul cu cele invatate de Sfantul
Grigorie Palama: “Acestea stim ca le-a scris si precinstitul intre monahi cuviosul Grigorie....urmand intocmai
predaniile sfintilor”

COMENTARIU:
a.Dogmele cunoscute astazi au fost taine date sau descoperite de Dumnezeu.Deci,este vorba de taine,lucruri care
nu sunt accesibile mintii omenesti sau,la care oamnii nu au putut ajunge. Tomul numeste aceste taine si “tainele
duhului” sau “taine ale vietuirii evanghelice”.Tomul spune ca au gost “date si aratate”,presupunand ca cei care au
ajuns la acestea au ajuns nu datorita loc, ci lucrarii de descoperire a lui Dumnezeu.
b.Tomul aghioritic se refera la taina darului sau harului indumnezeitor,care constituie si miezul disputei isihaste.
Omul nu poate cunoaste si nu poate intelege dumnezeirea tocmai pentru ca este intru totul diferinta de
ea.Redactorul tomului citeaza mai multi parinti: Dionisie(Areopagitul)spune ca “darul indumnezeitor al lui
Dumnezeu este indumnezeire,obarsie dumnezeiasca si obarsia binelui,dar ca Dumnezeu,care daruieste acest har
celor vrednici, este mai presus se aceasta Dumnezeire”; Sf.Maxim spune ca:”harul acesta indumnezeitor al lui
Dumnezeu este necrat si puru existent din Dumnezeu cel pururi existent”.
c.Exista o categorie de oameni care l-au vazut intr-un anume fel. Acestia au fost proorocii-“vazute mai inainte
numai de prooroci”. Proorocii sunt persoane deosebite,alese de Dumnezeu ca prin ele sa aduca la cunostinta
celorlalti voia Sa,fie asupra unor evenimente sau fapte negative savarsite de acestia care provoaca mania lui
Dumnezeu,fie asupra unor evenimente viitoare,determinate in cele mai multe cazuri de comportamentul
poporului lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: “Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe,cu Avraam si
cu urmasii lui, cu Iov si cu Moise, ci a vorbit fata catre fata,pentru ca a gasit curat sufletul lor”.
d.In aceeasi categorie intra si cei care s-au invrednicit sa vada de pe acum bunatatile fagaduite sfintilor pentru
veacul viitor. Aceasta vedere se datoreaza Duhului si nu capacitatii firilor respective-cei ce s-au invrednicit sa le
vada in Duh.
e.Exista o iconomie a descoperirii tainelor de catre Dumnezeu prin Duhul,adica o desfasurare a acesteia in etape,la
care Tomul face trimitere cu multa claritate. Deducem o referie la perioada vechitestamentara, o referire la
perioada noutestamentara si o referire la veacul viitor.
Tomul subliniaza unitatea tainelor descoperite in perioada VT ca “inainte vestiri” cu tainele descoperite in perioada
NT si numite”cele descoperite mai pe urma”.Veacul viitor este identificat cu cel care va urma celei de a doua veniri
a Mantuitorului Hristos si schimbarii la fata a lumii si a istoriei.
f.Exista un evident progres in descoperirea lui Dumnezeu si in cunoasterea Lui de catre oameni.Daca in prima
etapa, cea a “inaintelor vestiri” numarul celor care cunosc tainele lui Dumnezeu este format dintr-un numar redus
de persoane, in cea de a doua, care este perioada implinirii vestirilor celor dintai, numarul acesta creste foarte
mult.
Nivelul cunoasterii sau al descoperirii nu inseamna participare fericita la realitatile lui Dumnezeu ci pentru unii
acesta cunoastere va echivala cu osanda.
g.Exista o evolutie si a gradului de cunoastere sau a lucrurilor descoperite de Dumnezeu oamenilor. In prima
perioada ,cea VT,sunt descoperite oamenilor un numar redus de lucruri care slujeau lui Dumnezeu.Cea de a doua
perioada conseamneaza un progres evident in cunoastere fata de prima,privitor atat la calitatea cunoasterii cat si
la volumul informatiei.
In teologia biblica ca si in traditia teologica a Bisericii peste veacuri-se vorbeste despre inaugurarea Imparatiei lui
Dumnezeu in istorie,o data cu Intruparea Mantuitorului Hristos si cu Pogorarea Duhului Sfant.
h.Ideea aceasta a etapelor in descoperirea lui Dumnezeu se sprijina inainte de toate pe istoria biblica insasi. Sfantul
Grigorie vorbeste despre aceasta:”Doua schimbari vadite s-au facut in cursul veacului,care s-au aratat si ca doua
Testamente si cutremure ale pamantuluipentru a face lucru binecunoscut. Noul Testament ne-a aratat pe Fiul si
ne-a facut sa stavedem dumnezeirea duhului.”
i.Legat direct de tema generala a lucrarii trebuie consemnat faptul ca cei care se invrednicesc de vederea in Duh a
tainelor lui Dumnezeu indeplinesc anumite conditii, care le confera aceste vederi.Tomul spune ca”tainele Duhului
sunt cunoscute numai celor curatiti prin virtute”.Tomul vorbeste despre”vrednicie” ca o conditie a cunoasterii
“intelesurilor celor propovaduite cu indrazneala si a celor aratate mai inainte in Duh”.
Cei care au ajuns la “plinirea varstei lui Hristos” sau “la masura barbatului desavarsit”,aceia alcatuiesc o categorie
deosebita si importanta din puctul de vedere al cunoasterii celor dumnezeiesti.
j.Demersul ascetic este in cazul acesta premergator si absolut necesar,dar nu suficient.In cele din urma,omul,oricat
s-ar stradui el, nu are in sine capacitatea de ajunge la experienta dumnezeirii.Sfantul Grigorie spune: “Drept aceea
harul indumnezeririi e mai presus de fire,de virtute si de cunostinta si de toate ce sunt,dupa dumnezesiescul
Maxim,mai prejos de el....”
k.Interesanta este subliniera pe care o face Tomul in ceea ce priveste participarea la descoperirea si la cunoasterea
Tainelor lui Dumnezeu a celor care nu beneficiaza direct de descoperire in Duhul.Tomul vorbeste despre
posibilitatea acestora de a cunoaste cele dumnezeiesti prin indredintare sau ascultare.
Sfantul Grigorie invita pe toti sa se incredeada in cunoasterea sfintilor.Cei care asculta de sfinti si se incredinteaza
acestora nu ratacesc:”Iar tot cel ce crede si asculta si glasuieste impreuna cu sfintii si nu nascoceste pricini din
pacate si nu leapada ca un necunoscator ceea ce spune in chip descoperit, dar nu cunoaste felul tainei, sa nu
nesocoteasca a cauta si a invata de le cei ce stiu”.
l. Exista asadar mai multe cai de cunoastere,care presupun desigur mai multe grade de cunoastere a celor
dumnezeiesit.Cunoasterea deplina este cea de la sfarsit,din veacul viitor:”la aratarea negraita a lui Dumnezeu”.
m. Exista,cunoasterea datorata experientei direte a intalnirii si a unirii tainice cu Dumnezeu prin lepadarea de
patimi si prin rugaciune curata. “Cei ce se ridica,dupa eliberarea de patimi,prin rugaciune curata, la Dumnezeu
traiesc inca de acum in bunatatile veacului viitor fagaduite prin dogmele Bisericii.”(Pr.Dumitru Staniloaie)
n. O categorie importanta o constituie cei care nebenifiind de cunoasterea directa si nemijlocita, au sansa
cunoasterii celor dumnezeiesti”prin indredere” fata de cei care au astfel de cunoastere.”Iar cei dintai le-au
cunoscut prin respect,incredere si dragoste fata de acestia”.
o. Ce intelege Tomul prin cunoasterea sau vederea in Duhul ne explica foarte clar Sfantul Grigorie Palama in multe
randuri.Dupa Sfantul Grigorie exita o cunoastere si o vedere datorata simturilor firesti sau naturale ale omului.
“Dar nu numai datele ce privesc luna, ci si cele ce privesc soarele,eclipsele lui si conjuctiile din vremea lor......”
Sfantul Grigorie faca o distictie categorica intre aceasta cunostinta, pe care o numeste naturala si ,cunostinta
duhovniceasca, avand in vedere continutul acestora.
Concluzia Sfantului este categorica: “Am spus ca a cunoaste omul pe Dumnezeu si a se cunoaste pe sine si treapta
sa intrece puterea cunoasterii firii si a astronomiei si a toata filosofia in legatura cu ele....Caci mintea care si-a
cunoscut neputinta sa a aflat pe unde poate sa intre la mantuire, sa se apropie de luma cunostintei si sa primeasca
intelepciunea adevarata, care nu se destrama odata cu veacul acesta”.
p. Sfantul Grigorie recunoaste ca exista o cale naturala a cunoasterii,dar aceasta este limitata si prea putin
folositoare in momentul in care s-a oferit omului cale de cunoastere duhovniceasca.”Nu trebuie sa omitem faptul
ca Sfantul Grigorie Palama ,ca si Sfantul Maxim , cuprin in viziunea lor, integral, faptua si conditia umana si puterile
rationale....El le vede, ca puteri naturale,create,dat care isi afla o implinirea autentica,integrala,in lumina
harului”(Pr.Constantin Galeriu)

CONCLUZII:
In finalul Tomului, cei care semneaza aceasta marturisire de credinta tin sa afirme care sunt bazele sau pe ce
anume isi sprijina ei aceasta creatie:
1.Scripturile-acestea le-am invatat din Scripturi;
2.Parintii:acestea le-am primit de la Parintii nostri;
3.Propria experienta: acestea le-am cunoscut prin putina noastra cercare
Dupa o prima reducere,reperele raman doua:
1.Increderea si ascultarea de sfinti
2.Experienta proprie
Tomul aghioritic arata ca sursa a ignorantei celor ce ratacesc lipsa de experienta a lucrurilor duhovnicesti si lipsa de
ascultare fata de cei care au aceste experiente.
Cred ca aceasta este concluzia la care ajunge Sfantul Grigorie anume ca experierea sau traierea celor duhovnicesti
sau dumnezeiesti este posibila si ramane singura cunoastere adevarata.
Contributia omului ramane efortul ascetic de curatire de patimi.
Eforturile exegetice sunt legate si de viata sacramentala a Bisericii, din moment ce finalitatea Sfintelor Taine ale
Bisericii, este impartasirea poporului binecredincios, a fiecaruia din madularele trupului tainic al lui Hristos cu
Duhul lui Dumnezeu.

Despre simtirea intelegatoare

Calist Patriarhul,Capete despre rugaciune
Acesta a trait in veacul al XIV-lea, fie ca este vorba de Calist I fie de Calist al II-lea.Calist acorda o atentie foarte
mare rolului Sfantului Duh in viata credinciosului si,implicit,in incercarea acestuia de a intelege vorbirea
credinciosului si in incercarea acestuia de intelege vorbirea lui Dumnezeu,prin diferite cai,inclusiv cea din
Scrupturi.”Mai rar o scriere ca aceasta in care lucrarea Duhului Sfant sa fie asa de accentuata.Toata viata cea
noua,plina de vapaia iradierii lui Dumnezeu,se datoreaza Sfantului Duh.”-Pr.Dumitru Staniloaie
Textul Patriarhului Calist ofera foarte clare premise teologice, antropologice si cosmologice, fundamentale pentru
elaborarea unei ermineutici teologice in general si biblice in special.Este o lucrare de maxima insemnatate pentru
demersul pe care ni l-am propus in aceasta lucrare,adica pentru evidentierea lucrarii ermieneutice a Duhului Sfant.

Zidirea si Scriptura

Calist Patriarhul se refera la cunostinta din Scripturi comparandu-o pe de-o parte cu cunostinta dobandita din
intelesurile sadite de Dumnezeu in creatie, iar pe alta parte la cunostinta dobandita prin impartasirea nemijlocita
de Duhul lui Dumnezeu. “Astfel cel ce urmeaza,precum s-a spus, credintei, se inchina in adevar si in Duh lui
Dumnezeu,care il invata pe el cele ale credintei....”.
Patriarhul Calist aseaza pe acelasi plan,sau ,oricum intr-o singura categorie,”cunostinta fapturilor” si “a Sfintei
Scripturi”, lucru pe care l-am mai intalnit si la Sf.Ioan. Pe de o parte este,asadar,”cunostinta fapturilor si a Sfintei
Scripturi”si pe de alta parte “ceea ce este mai presus de minte,Adevarul mai presus de adevar adica Dumnezeu”.
Creatia in intregimea ei arata maretia si atotputernicia Lui,dar nu in totalitate lor,pentru ca sunt nemarginite.”Ca
nu provindu-Se pe Sine in puterea Sa absoluta,sau,ca sa spun asa, miscand toata puterea ,intelepciunea,slava sau
maretia Sa, a facut Dumnezeu toate cate a facut,macar noua ni se arata acestea mari si slavite si pline de
intelepciune si putere....”
“Caci daca Facatorul n-ar fi inceput creatia celor ce sunt, potrivit cu trebuinta lor,ci numai spre aratarea
puterii,intelepciunii, slavei si maretiei Lui,poate ai fi vazut mai degraba zeci de mii de lumi in loc de una singura...”
Concluzia Sfantului Parinte este categorica si extrem de relevanta pentru respingerea oricarei tendinte de
absolutizarea a Sfintei Scripturi :”Ceea ce infatiseaza zidirea si Scriptura din cele ale lui Dumnezeu,dac se compara
cu puterea lui Dumnezeu,e ceva mai intunecos si ca o picatura mica fata de oceanul nemarginit si fara fund”

Cunoaterea mijlocita si cunoasterea nemijlocita a adevarului

Un comentariu foarte convingator al Patriarhului Calist ne arata ca nu este suficienta lectura Sfintelor Scripturi si
nici folosirea informatiilor despre Dumnezeu pe care ni le ofera creatia.”Faptutitorul” se lipseste deseori de
experientele realizate prin contemplarea sau vederea nemijlocita a realitatilor dumnezeiesti din pricina mandriei si
a vicleniei. “...Si ramane lipsit de gustarea acelor intelesuri, socotind ca cele aratate ale Scripturii ii sunt de ajuns
spre calauzire si folosindu-se de creatie in chip sec spre slujirea trupului si socotind ca aceasta ajunge spre buna
credinciosie,nemaicautand altceva”-Filocalia 8
Citirea Sfintei Scripturi ramane oarecum in plan secund atunci cand omul ajunge la vederea lucrurilor
dumnezeiesti.In citire omul este dependent de neputinta mintii de a cuprinde unitar si neschimbator lucrurile.Cel
ce a ajuns in stadiul vederii duhovnicesti,adica contamplativul,prefera nemiscare,chiar incetarea cititului Scripturii
si a cantatului psalmilor.”El nu poate face acestea,deoarece se afla sub lucrarea harului, si se bucura ,in tacere,de
cele mai multe ori de o desfatare duhovniceasca ,veselindu-se cu inima netulburata si linistita” –Filocalia 8
Superioritatea cunoasterii prin vederea duhovniceasca fata de cunoasterea venita din Scripturi este comentata si
de parintele Staniloaie.Cunoasterea are trei trepte:cunoasterea prin deductia rationala din creatie,cunoasterea
prin citirea Sfintei Scripturi si cunoasterea nemijlocita prin impartasire de energiile dumnezeiesti necreate.
Parintele Staniloaie spune: “Treimea se cunoaste numai prin citirea despre cele trei Persoane in Sfanta Scriptura, ci
si prin contemplarea firii ei celei una in creatiunea si in energiile ei ce vin in noi...”

Cunoasterea de sine prin Duhul

Prin Duhul Sfant sau prin harul lui Dumnezeu,omul ajunge nu numai la cunoasterea celor dumnezeiesti,ci la
cunoasterea sa.
“Cand am vazut si am cunoscut, prin vedere intelegatoare, de unde am venit aici in chip atat de minunat si unde
voi ajunge la sfarsit, si cand imi inchipui ,in al treilea rand, pe Cel ce m-a adus la fiinta si ma poarta si ma va duce la
sfarsitul meu,inteleg pe Tatal negrait,si nu-mi este necunoscuta iubirea lui”-Filocalia 8
Starea de rugaciune adevarata, dupa cum spune Calist,cand sufletul este coplesit de Duhul lui Dumnezeu este
starea in care acesta realizeaza cea mai deplina cunoasterea a sa.
Intelegerea mijlocita de Duhul care conduce la cunosterea adevarata este una moblizatoare,roditoare.Nu este
vorba de dobandireaunor informatii abstracte care sa raspunda dorintei in sine de a cunoaste, ci este mai curand
vorba de evidenta covarsitoare si mobilizatoare a adevarului viu privind persoana umana.
Rugaciunea vie si miscata in chip vadit printr-o neincetata izvorare din inima, avand aceasta insusire prin
impartasirea si lucrarea Duhului de viata facator.

Despre simtirea intelegatoare sau intelegerea vadita

Calist Patriarhul vorbeste despre o intelegere vadita a lui Dumnezeu ,care este dobandita”cu ajutorul harului,orub
cugetarea la cele din jurul lui Dumnezeu si prin insuflarea Duhului de viata facator. –Filocalie 8
Aceasta intelegerea la nivelul simtirii este caracterizata ca o simtire imbelsugare care are o forta extraordinara de
exprimare in cuvinte a realitatilor intelese astfel:”Si desfatandu-se de nasfarsirea si vederea acestora,pe cat e cu
putinta,inainteaza in chip negrait,unitar si mai presus de fire, spre raza frumusetii dumnezeiesti”-Filocalie 8
Vederea dumnezeiasca aducatoare de intelegere,dulceata dumnezeiasca,frumusetea dumnezeiasca nu sunt
accesibile simtirii firesti,ci numai celor care au dobandit simtiri intelegatore.
Comentariul Parintelui Staniloaie legat de simtirea intelegatoare este mai mult decat lamuritor:”Termenul se
simtire intelegatoare sau de simtire a mintii,atat de mult folosit de Sfintii Parinti,inseamna intelegere si experienta
in acelasi timp,sau traire in ambianta unei prezente spirituale si aflarea unui sens al ei “.
Simtirea intelegatoare este o capacitate a firii omenesti,dar care nu poate fi activata decat in contact cu Duhul lui
Dumnezeu.
Pentru Calist,exista un nivel superior de existenta, care se dobandeste prin impartasirea de Duhul lui Dumnezeu si
care se manifesta in toate functiile sufletesti ale omului,pe care le ridica la nivelul duhovnicesc sau intelegator.
“Precum miscarea trupului are nevoie de altceva ce nu tine de randuiala ei,adica de ochi si de altceva mai presus
de firea ei,adica de lumina,asa miscarea mintii are nevoie de ochi,care sunt deosebiti de randuiala ei si de lumina,
care e mai presus de firea ei”-Filocalia 8
Distanta nemarginita dintre Dumnezeu si om ,nu poate fi depasita decat prin impartasirea omnului de Dumnezeu,
stare in care omul de indumnezeieste pe cat ii este posibil, sau dobandeste dupa har atribute ale dumnezeirii.
Patriarhul Calist abordeaza un aspect ce tine de obicetul ermineuticii ,de posibilitatea omului de intelegerea celor
dumnezeiesti,prin urmare si a Sfintei Scripturi.Imaginea pe care o foloseste este mai mult decat elocventa si
consecventa.

Chipul prezentei si lucrarii Duhului in om

Sfantul Calist are una dintre cele mai clare descrieri a modului in care se alatura lucrarea Duhului lucrarii omului
intr-o sinergie in care vointa si libertatea celor doua lucrari, sunt absolul respectate.
Starea in care Duhul este prezent si lucrator in inima omului,prin luminare sau aratare,aduce cu sine adevarata
cunostinta a lui Dumnezeu prin experienta sau prin impartasire de Dumnezeu. Calist, vorbeste despre nasterea din
Duh,preluand si adancind dialogul Mantuitorului cu Nicodim.Nasterea din Duh este ceea care il face om biserica
sau salas al Duhului lui Dumnezeu.Esential pentru nasterea din Duh, este faptul ca ea este o lucrare teandrica
absolut libera, nesupusa nici unei necesitati sau foratari.
“Nasterea din Duh,nefiind o nastere dupa fire,ci dupa har, nu se produce decat cu voia celor doi, a omului si a
Duhului”-Pr.Dumitru Staniloaie

Duhul Sfant si intelegerea limbajului lumii create

Capacitatea de vedere,de simtire si deci de cunoastere a omului depinde de starea sa launtrica,sufleteasca,care le

randul ei depinde de calitatea relatiei omului cu Dumnezeu,iar calitatea sau consistenta relatiei depinde de
pastrarea sau de pierderea Duhului lui Dumnezeu,
Prezenta vitala pentru om a Duhului este explicata din nou magistral de Parintele Staniloaie:”Duhul Sfant nu Se
face insusi sufletul omului.In acest caz omul ar fi una cu Dumnezeu in inteles panteist si pacatele savarsite de om ar
fi ale lui Dumnezeu Insusi,sau nu s-ar mai putea face o deosebire intre bine si rau.....”
Adeseori, Patriarhul trece de la explicarea temelor care trateaza la rugaciunea directa catre Dumnezeu in care-si
manifesta nemarginita multumire si recunostinta pentru darurile dumnezeiesti pe care le-a primit si mai cu seama
pentru darul intelegerii adevarului lucrurilor, facand dovada faptului ca tot ceea ce spune este din propria
experienta.
“Marturisi-voi Tie,negraite Doamne in Treime, nu cele proprie Tie,ci cele proprii mie,dupa putinta....Caci Tu m-ai
zidit prin hotararea Ta mai presus se orice maretie,astfel decat pe orice altceva..”-Filocalia 8