UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL FINANȚE ȘI BĂNCI

Lucrul individual
la disciplina Teoria economică II
”Oferta de monedă.Multiplicatorul monetar”

Profesor: Dolgopol A
Student: Mariț Valentina
Gr. FB171

Chişinău – 2018
 Introducere
Piata monetara este o piata speciala care evidentiaza ansamblul tranzactiilor efectuate cu
moneda nationala si confruntarea dintre solicitantii si ofertantii de moneda, in functie de pretul
monedei. Prin intermediul pietei monetare se coreleaza, pe termen scurt, nevoile suplimentare de
resurse banesti din economie cu resursele banesti temporar disponibile, compensandu-se, astfel,
deficitul cu excedentul de disponibilitati banesti, care se manifesta la unii agenti economici.
Datorita importantei tot mai mari pe care o are moneda in economie, piata monetara detine un rol
deosebit in viata economica. P. Samuelson, arata ca banii reprezinta, alaturi de capital si de
specializare, cel de-al treilea aspect major al vietii economice moderne. Piata monetara se
incadreaza in categoria pietiei oligopoliste, avand un numar mic de ofertanti de moneda si
numerosi solicitanti.
Oferta de monedă
Spre deosebire de cererea de monedă, oferta de monedă este un concept simplu, care
desemnează cantitatea de monedă pusă la dispoziție indivizilor de către o autoritate monetară.
Datorită acestui fapt, cantitatea de semen monetare oferite este exprimată în termeni reali,
întrucât oferantul nu are posibilitatea exercitării unui control direct asupra prețurilor. Măsurarea
ofertei de monedă este simpă, în comparație cu cea a cererei de monedă, în funcție de explicația
care este aleasă pentru cantitatea de monedă emisă.
Responsabilitatea în crearea monedei și a circulației de la un system bancar la altul,
rezultă că oferta de monedă poate lua forme diferite în funcție de natura instituției, evoluției
istorice și situația geografică. Astfel, pentru înțelegerea ofertei de monedă, aceasta trebuie
completată cu analize mai generale, care să furnizeze o viziune mai cuprinzătoare asupra
fenomenelor.Analiza ofertei de monedă prezintă și o dimensiune normativă, prin care se caută
determinare unor mecanisme de emisiune mai eficiente și cărora economiștii le acordă o atenție
particular.
Deși cadrele instituționale ale ofertei de monedă nu sunt identice, totuși mecanismele și
comportamentele determinate ale ofertei de monedă sunt sufficient de tipice pentru a da loc unei
analize cu caracter general.
Oferta de moneda consta in punerea in circulatie a monedei, sub forma diferitelor
instrumente banesti, de catre institutiile monetare specializate, in special prin operatiuni de
creditare. Principalele institutii monetare care ofera moneda sunt: bancile comerciale - ofera
moneda scripturala (in cont) prin acordarea de credite agentilor economici nonfinanciari, numite
operatiuni de finantare. Intr-un sistem multibancar, bancile comerciale isi coreleaza activitatea cu
BancaNationala.

2
 Soldurile care nu se compenseaza intre bancile comerciale impun deschiderea de catre
acestea de conturi curente la Banca Centrala (Nationala), pe baza carora solicita moneda (este o
operatiune de refinantare).
Trezoreria, denumita si casieria centrala a statului, efectueaza cea mai mare parte a
platilor sale prin intermediul bancilor comerciale si al Bancii Nationale. Aceasta are insa si
capacitatea de a crea moneda, prin trecerea unei sume de bani dintr-un cont bugetar intr-un cont
la vedere sau pe termen scurt.
Banca Nationala ocupa locul central, strategic, in cadrul sistemului financiar-bancar,
indeplinind functia de casier general al circuitelor monetare, de ultim rezervor de lichiditate. Prin
mecanismele sale specifice, Banca Nationala ofera moneda, punand la dispozitia economiei
numerar in urmatoarele situatii:
 acoperirea deficitului bugetar, prin negocierea bonurilor de tezaur;
 evolutia nevoilor de valuta;
 sustinerea bancilor comerciale pentru acoperirea nevoilor lor de resurse banesti
suplimentare.

Bonul de tezaur reprezinta un titlu de valoare emis de stat pentru finantarea temporara a
deficitului bugetar.
Banca Centrala regleaza, prin intermediul pietei monetare, cantitatea de moneda in
circulatie. In acest sens sunt folosite doua cai:
- emisiunea sau retragerea de moneda (sub forma de numerar) de catre Banca Centrală
- crearea de cantitati suplimentare de bani in cont (scripturali) sau diminuarea acestora,
operatiuni realizate de orice banca.
Emisiunea de moneda de catre Banca Nationala este legata de aparitia unor nevoi
suplimentare de bani, generate de cresterea volumului de bunuri economice pe piata, de
acoperirea deficitului bugetar sau de cumparari de valuta de la agentii economici si populatie,
prin intermediul bancilor comerciale autorizate si a caselor de schimb valutar autorizate. In
conditiile scaderii cantitatii de bunuri de pe piata, a formarii excedentelor bugetare si ale
vanzarilor de valuta, Banca Centrala retrage numerar din circulatie, ceea ce conduce la
diminuarea masei monetare. Bancile, la randul lor, modifica masa monetara in circulatie, aflata
sub forma de bani in cont, prin extinderea sau restrangerea creditului. In primul caz are loc o
crestere a masei monetare, in cel de-al doilea, o diminuare a masei monetare.

3
 Punerea in circulatie a unei cantitati mai mari de moneda sau insuficienta acesteia in
raport cu nevoile economiei nationale genereaza fenomene inflationiste sau deflationiste, ambele
fiind forme de manifestare a dezechilibrelor economice.

Factorii care contribuie la modificare ofertei de monedă

Crearea depozitelor multiple semnifica procesul prin care o unitate monetara, depozitata intr-o
banca, genereaza, in ultima instanta, mai multe unitati monetare in depozite. Depozitul nu are o
existenta fizica, asa cum este bancnota, el este un drept de proprietate evidentiat printr-o
inregistrare in bilantul unei banci.
Mecanismul care sta la baza crearii depozitelor multiple este urmatorul: cand o banca
ofera un imprumut unui client al sau, ea pierde o cantitate echivalenta de disponibilitati, pe care
le preia alta banca, ce acorda - la randul sau - imprumuturi. Disponibilitatile raman in sistemul
bancar sub forma de depuneri si genereaza depozite, pana ce acestea, in final, ajung sa
echivaleze cu un multiplu al disponibilitatilor initiale,
Abstractie facand de deosebirile existente intre diferitele tipuri de depozite, se poate
spune ca banii existenti in societate sunt formati din numerar - detinut de catre populatie (N),
si depuneri la banci (D). Inseamna ca masa monetara (stocul de bani), M, este exprimata de
relatia:

Masa monetara este influentata de populatie, de banci si de banca centrala. Interactiunea

comportamentului acestora determina oferta de moneda.
Comportamentul populatiei (b) este dat de raportul dintre numerarul detinut si depozitele
bancare:

Coeficientul b semnifica preferinta pentru lichiditate a populatiei si masoara cantitatea

de bani care "fug" in circulatia fiduciara. Numerarul ramane un timp nedefinit in circulatia
fiduciara activa. Fenomenul de "fuga" a numerarului influenteaza procesul de creare a banilor.
Evolutia raportului b este determinata, in principal, de obiceiurile de plata ale populatiei,
are un caracter sezonier si este influentata de convenabilitatea si accesibilitatea bancilor. Daca,
de exemplu, este usor sa obtii numerar de la un automat, indivizii nu poarta asupra lor sume mari
de numerar. In acest caz, costurile aferente lipsei numerarului sunt reduse.
Valoarea raportului numerar - depozite creste pe masura ce sporeste ponderea consumului
in PIB, deoarece cererea de numerar este mai puternic legata de consum decat de PIB, pe cand
cererea de depozite depinde, in masura mai mare, de PIB.

4
 Comportamentul bancilor (r) este exprimat de raportul dintre rezervele acestora R si
depozite:

(8.3)

Rezervele bancare constau din bancnotele si monedele detinute de banca, la banca

centrala precum si din depozitele formate de catre banca comerciala. Aceste rezerve sunt
necesare pentru ca banca sa faca fata cererilor de numerar ale clientilor si platilor efectuate de
catre clienti - prin cec - catre alte banci. Bancile au obligatia de-a asigura numerarul solicitat de
catre clienti. Conturile deschise de catre bancile comerciale la banca centrala sunt folosite si
pentru realizarea platilor intre banci. Atunci cand banca A are de efectuat o plata catre banca B -
intrucat clientul bancii A a achitat un bun pentru-un cec, bun achizitionat de la un client al
bancii B - banca A transfera suma respectiva din contul sau, in contul bancii B, deschis si el la
banca centrala.

Raportul rezerve bancare - depozite, r , este influentat de doua grupe de factori. In

primul rand, banca centrala stabileste marimea rezervelor minime obligatorii pe care trebuie
sa le constituie bancile comerciale, in raport cu resursele sale de imprumut. Aceste rezerve pot fi
unice, indiferent de tipul depozitelor, sau sunt diferite, in raport cu tipul depozitelor si marimea
bancii mai mici pentru depozitele la termen si in cazul bancilor mici. Obligativitatea rezervelor
este determinata, pe de o parte, de necesitatea ca bancile sa dispuna de o cantitate de
disponibilitati, atunci cand deponentii doresc sa-si ridice sumele constituite sub forma de
depozite, iar pe de alta parte, pentru a da posibilitate bancii centrale sa influenteze oferta de
bani. In al doilea rand, bancile comerciale pot fi interesate sa pastreze rezerve suplimentare, deci
un nivel superior al rezervelor, in raport cu nivelul minim obligatoriu, din motive de precautie.
Banca pastreaza rezerve mai mari pentru a face fata cererilor de numerar si platilor catre alte
banci. Daca nu poate face fata solicitarilor, banca se imprumuta de la banca centrala (imprumuturi
de refinantare sau imprumuturi lombard) sau de la alte banci care, temporar, au excedente.
Imprumuturile bancilor comerciale de la banca centrala sunt purtatoare de dobanda
specifica. Taxa de scont reprezinta dobanda impusa de banca centrala acelor banci comerciale
care apeleaza la imprumuturi, pentru a-si satisface nevoile temporare de rezerve. Costul
imprumutarii de la alte banci este dat de rata dobanzii interbancare. Aceasta variaza in functie
de disponibilitatea de ansamblu a rezervelor in sistemul bancar si poate fi influentata de banca
centrala, care poate majora (sau reduce) cererea si oferta de fonduri.
Bancile se confrunta si cu un cost al detinerii de rezerve. Rezervele nu sunt purtatoare de
dobanda. Reducerea rezervelor da posibilitate bancii sa investeasca in active purtatoare de
5
dobanda. Cu cat rezervele sunt mai mari, cu atat creste valoarea dobanzilor la care renunta
banca, dar cu atat mai mult scade posibilitatea de a fi afectata de costul imprumutului de la banca
centrala (sau de pe piata interbancara).
In afara reglementarilor legale privind rezervele obligatorii, decizia bancii cu privire
la dimensionarea rezervelor mai este influentata si de alti factori.
Primul factor este nesiguranta, incertitudinea cu privire la fluxul net al depunerilor -
n . Cu cat intrarile si iesirile de numerar sunt mai variabile, cu atat banca va dori sa aiba rezerve
mai mari. Al doilea factor este taxa scontului, i s . Aceasta reprezinta costul imprumuturilor la
care recurge banca, in situatia in care rezervele devin insuficiente. Al treilea factor este dobanda
pierduta ca urmare a detinerii de rezerve si care poate fi considerata ca fiind egala cu dobanda
pietei ( i ) .
Daca se au in vedere factorii de influenta, atunci raportul rezerve - depozite se poate scrie
ca o functie de nivelul rezervelor obligatorii r R , de taxa de scont, de rata dobanzii si de
caracteristica incertitudinii bancii in legatura cu fluxul de numerar (m):

Cresterea dobanzii acordate celorlalte active determina diminuarea raportului rezerve -

depozite, iar detinerea rezervelor devine mai costisitoare. In schimb, majorarea taxei de scont
duce la cresterea raportului, ridicand costul lipsei de rezerve. Sporirea nivelului rezervelor
obligatorii provoaca cresterea ponderii acestora, care depinde, intre altele, de rata dobanzii pe
piata monetara. Aceasta inseamna ca insasi oferta de bani este o functie de rata dobanzii.
Comportamentul bancii centrale influenteaza, si el, oferta de moneda. Depunerile la
banca centrala reprezinta datorii ale acestei banci catre bancile comerciale. In cazul bancii
centrale, comportamentul sau este exprimat de raportul dintre baza monetara (banii cu putere
mare de cumparare), H, si depozite:

Baza monetara este formata din numerar (bancnote si moneda metalica) si din rezervele
(depozitele) pe care bancile comerciale le au formate la banca centrala.
Moneda "forte" (baza monetara) este creata atunci cand banca centrala achizitioneaza
active sub forma de aur si valute straine, imprumuturi si sconturi sau alte active. Plata acestor
active se face prin asumarea de obligatii (destinatii ale bazei monetare), reprezentate de
numerarul si depozitele (rezervele) bancilor comerciale.
Modalitatea prin care banca centrala influenteaza cel mai adesea baza monetara este
reprezentata de interventiile sale pe piata (operatiuni de open market). Cumpararea de catre
banca centrala a unei obligatiuni de stat determina cresterea bazei monetare. Plata obligatiunii de
6
catre banca centrala se poate realiza, mai intai, prin emiterea unui cec. Vanzatorul preda cecul
bancii sale, care il crediteaza pe deponent cu valoarea cecului, pe care apoi il depune la banca
centrala, unde ea are deschis un cont. Acest cont este creditat cu valoarea cecului. In acest fel,
banca comerciala isi sporeste rezervele, pe care le pastreaza la banca centrala sub forma de
depozit.
Plata obligatiunii achizitionate poate fi efectuata de banca centrala, prin deschiderea unui
depozit in propria contabilitate, pe numele clientului, proprietar al cecului. Depozitul poate fi
utilizat fie pentru efectuarea unor plati catre alte banci, fie este preschimbat in numerar.
Procurarea - de catre banca centrala - a unui activ mareste baza monetara. Aproape nu
este nici o diferenta intre modul in care o operatiune de achizitionare de aur si valuta sau de
obligatiuni pe open market mareste baza monetara. Uneori, banca centrala cumpara sau vinde
valuta, in incercarea de a influenta cursul de schimb. Interventia pe piata valutara, prin
achizitionarea de moneda straina, determina o crestere corespunzatoare a bazei monetare, intrucat
plateste prin asumarea unei obligatiuni. Banca centrala poate incerca sterilizarea
(neutralizarea) impactului interventiilor pe piata valutara asupra bazei monetare prin efectuarea,
simultana, a unei operatiuni de vanzare a unei cantitati de valuta cu o operatiune de achizitionare
a unei obligatiuni pe piata publica sau invers. Efectul net trebuie sa fie o baza monetara
constanta, dar cu o structura modificata a portofoliului de active.
In ultima instanta, rolul de creditor al bancii centrale este reflectat de structura
activelor sale. Banca centrala ofera moneda primara bancilor interesate, imprumutandu-le in
schimbul unor garantii reprezentate, de regula, de hartii de valoare emise de guvern. Taxa
incasata de banca centrala, pentru aceste imprumuturi, este taxa scontului, care influenteaza tot
sistemul de rate ale dobanzii din economie
In categoria "alte resurse" ale bazei monetare se includ si depunerile
trezoreriei. Relatia trezorerie - banca centrala este importanta pentru intelegerea modului de
finantare a deficitelor bugetare. In primul rand, deficitul poate fi finantat de trezorerie prin
imprumuturi publice. Trezoreria vinde obligatiuni populatiei si stocul de moneda forte nu este
afectat. A doua posibilitate este ca trezoreria sa finanteze deficitul bugetar, apeland la un
imprumut de la banca centrala. Trezoreria vinde obligatiunea de stat bancii centrale care sporeste
depozitele trezoreriei. Cand sunt folositi banii respectivi, de catre trezorerie, pentru a efectua o
plata, cantitatea de bani forte sporeste. Deci, finantarea deficitelor bugetare, prin imprumuturi
de la banca centrala, genereaza cresterea bazei monetare.
Multiplicatorul monetar
Daca depozitele bancare ar trebui sa fie acoperite integral prin rezerve constituite, nu s-ar
produce nici o creatie neta de bani, in cazul in care numerarul ar fi retras din circulatia baneasca
7
efectiva si depus sub forma de depozit. Bancile comerciale sunt obligate sa detina ca
rezerva, sub forma de numerar sau de depozit la banca centrala, doar o fractiune din
disponibilitatile de creditare.
In consecinta, sistemul bancar in ansamblu, impreuna cu agentii economici non-bancari,
care efectueaza depuneri in cont la banci si angajeaza credite, creeaza o cantitate de bani mai
mare decat masa baneasca provenita de la banca centrala.
Masa banilor creati este un multiplu, in raport cu depozitele constituite initial prin
depuneri de numerar. Marimea factorului de multiplicare depinde, in primul rand, de
proportia in care se afla rezervele fata de totalul depozitelor, exprimata de coeficientul
rezervelor obligatorii, r .
Prin urmare, avem de-a face cu multiplicatorul depozitelor ( k ) de forma:

Multiplicatorul depozitelor ( k ) reprezinta modificarea valorii depozitelor pe unitatea

monetara care se schimba in rezerve.
Pe masura ce volumul depozitelor se largeste, iar venitul creste odata cu ele, oamenii
schimba unele depozite in moneda si prefera sa detina o parte din bani sub forma de
numerar. Preferinta pentru lichiditate, b, influenteaza multiplicatorul.
Pentru a vedea procesul crearii de moneda in acest caz, mai apropiat de realitate, sa
presupunem ca banca A a primit un depozit de 1000 u.m. Pe aceasta baza, ea creaza
depozite. Daca preferinta pentru lichiditate este de 30 % , publicul pastreaza 300 u.m. sub forma
de numerar si 700 u.m. revin in circulatie sistemului bancar, sub forma de depozit. Pentru
acesti 700 u.m. trebuie sa se constituie o rezerva obligatorie, sa presupunem de 10 % , adica 70
u.m.
In urma acestor operatiuni, depozitul disponibil este in valoare de 630 u.m. (1000 - 300 -
70 = 630u.m.), care poate fi utilizat pentru un imprumut. Acesta se indreapta spre banca B care,
in perioada urmatoare, creeaza moneda. Din aceasta cantitate, 189 u.m. "fug" in circulatia
fiduciara, iar 441 u.m. revin in sistemul bancar, sub forma de depuneri, ce pot fi utilizate pentru noi
imprumuturi. Se creeaza rezerva obligatorie de 10 % , adica 44,1 u.m., iar depozitul este de 630 -
189 - 44,1 = 396,9 u.m.
Acelasi calcul, in perioada urmatoare, porneste de la valoarea de 396,9 u.m. Din punct de
vedere cantitativ, depozitele succesive create, respectiv "emisiunea" succesiva de moneda, se
desfasoara dupa o regula exprimata printr-o progresie geometrica cu ratia (1 - b) × (1 - r) .
Cantitatea de moneda nou creata poate fi exprimata prin relatia:

8
 Inlocuind cifrele cu simboluri, se obtine urmatoarea formula pentru determinarea
masei monetare nou create:

unde D D este disponibilitatea initiala utilizata pentru acordarea de credite,

iar multiplicatorul k este reprezentat de relatia:

Intre depozitul efectuat D si creatia ulterioara apare coeficientul de multiplicare:

Cu un anumit depozit (disponibilitate initiala), banca creeaza bani sub forma depozitelor
multiple, in conditiile in care se formeaza rezerva obligatorie si se are in vedere si rata preferintei
pentru lichiditate sub forma de numerar.
Multiplicatorul monetar poate fi determinat si ca raport intre masa monetara (stocul de
bani) M si baza monetara (banii cu mare putere de cumparare)`H , reprezentata de
numerar N si rezerve R , dupa relatia:

Multiplicatorul monetar, ca raport intre M si H , se poate reflecta grafic ca in fig. 8.1.

9
Fig. 8.1. Multiplicatorul monetar

Multiplicatorul monetar este supraunitar si creste pe masura ce scade ponderea bazei

monetare (numerar + rezerve) in masa monetara (numerar + depozite). Intrucat numerarul are
aceeasi marime in baza monetara si in masa monetara, multiplicatorul este dependent
de r (ponderea rezervelor in marimea depozitelor).

Functionarea multiplicatorului monetar poate fi redata cu ajutorul fig. 8.2.

Fig. 8.2. Functionarea multiplicatorului monetar

Daca`H creste la`H ', atunci curba stocului de bani cu putere mare,`H`H , se va muta in sus,
la`H`H ' , cu o deplasare D`H ' . In mod corespunzator, oferta de masa monetara cu mare
putere M0 se deplaseaza la M'. Echilibrul se realizeaza la intersectia curbelor stocului de bani cu
putere mare`H`H , cu cea a ofertei de bani cu putere mare HD. Multiplicatorul monetar va fi:

Ecuatia (8.13) si fig. 8.1 arata ca multiplicatorul monetar este cu atat mai mare, cu cat
este mai mica ponderea rezervelor, r . Totodata, multiplicatorul sporeste pe masura ce scade
raportul numerar / depozite, b. Acesta deoarece cu cat b este mai mic, cu atat proportia de bani cu

10
mare putere de cumparare (moneda primara), utilizata ca numerar, este mai mica si cu atat este mai
mare proportia disponibila pentru rezerve.
Problema creatiei monetare este mai complicata decat procesul multiplicator, prezentat pe
baza unor ipoteze simplificatoare. Este un fapt real ca un depozit, constituit la o banca, poate
crea mai multi bani, in masura in care bancile utilizeaza depozitul pentru a obtine active
aducatoare de dobanzi. Nu se poate determina exact cantitatea suplimentara de moneda creata
de banci. Raportul intre creatia monetara si depozitele efectuate depinde de reglementarile
privind rezerva legala, de marimea bancilor spre care se indreapta depozitele, de preferintele
publicului privind forma in care doreste sa detina banii, de politicile si practicile de creditare ale
bancilor, de procedurile de management al numerarului de catre guvern, de balanta de plati
externe. Raportul respectiv inregistreaza variatii importante si este greu de prevazut, mai ales pe
perioade scurte de timp.

11
Bibliografie:
http://www.cursuri-online.info/notite/10/cererea-si-oferta-de-moneda.html
http://www.stiucum.com/economie/piata-de-capital/Cererea-si-oferta-de-moneda-
in35176.php
https://ru.scribd.com/doc/24231372/Cererea-Si-Oferta-de-Moneda
http://www.creeaza.com/afaceri/economie/Cererea-si-oferta-de-moneda794.php

12