Tema 1: Isoricul şi rolul statisticii.

1. Geneza, obiectul şi metoda statisticii.

2. Concepte de bază folosite în statistică.
-1-
Geneza, obiectul şi metoda statisticii.

Statistica a apărut din necesitatea de a cunoaşte expresia numerică a o serie de activități, fenomene şi
procese ce ne înconjoară.
Deseori auzim aşa expresii ca valoarea PIB, rata şomajului, rata inflației, valoarea importului şi
exportului, fluctuațiile cursului de schimb valutar.

Apare întrebarea cum se formează, cum trebuie înțeleasă şi utilizată informația, răspunsul îl dă
statistica.
Utilizarea informației disponibile pentru a ajunge la cunoaşterea faptelor şi luarea în baza lor a
deciziilor din orice domeniu a activității umane devine posibilă prin statistică.

Printre motivele şi argumentele în favoarea cunoaşterii statisticii se numără:

a) Factorii decizionari au nevoie să ştie cum să descrie şi să prezinte în modul cel mai potrivit informațiile
b) Factorii decizionari au nevoie să ştie cum să obțină previziuni credibile
c) Factorii decizionari au nevoie să ştie cum să îmbunătățească desfăşurarea activităților de care sunt
responsabili
d) Factorii decizionari au nevoie să ştie cum să formuleze concluzii.

Cuvântul statistică are o semnificație diferită pentru cercetători, studeni, specialişti şi populație în general.
Statistica ca şi alte domenii studiază procesele şi fenomenele, însă în comparație cu alte ştiințe
economice, ea pune accentul pe latura cantitativă.
Ea studiază aspectul cantitativ al unor fenomene şi procese determinate în timp şi spațiu.

Astfel obiectu de studiu al statisticii îl constituie fenomenele şi procesele ce prezintă următoarele

particularități:

1. Se produc într-un număr mare de cazuri.

2. Variază ca formă şi conținut de la un caz la altul
3. Sunt forme individuale de manifestare în timp şi spațiu.

Statistica ca ramură a ştiinței studiază aspectele cantitative ale unor fenomene şi procese socio-economice
cu scopul descoperirii particularităților calitative.
Tehnicile, procedeele şi metodele care servesc demersului static sunt reunite în metodologia statică.

Metodele utilizate se diferențiază în funcție de faza studiului statistic astfel deosebim:

I. Observarea statistică, adică culegerea şi înregistrarea materialului statistic. Sunt utilizate aşa metode
ca:
 Metoda recensământului
 Metoda sondajului
 Sistemul rapoartelor şi dărilor de seamă
 II. Preclucrarea statistică presupune utilizarea unor tehnici cum ar fi:
 Metoda grupării statistice
 Metoda mediilor
 Metoda indiciilor
III. Analiza şi prezentarea statistică presupune prezentarea rezultatelor obținute, în tabele, grafici şi
formulare de concluzie.
-2-
Concepte de bază folosite în statistică.

Utilizarea statisticii presupune cunoaşterea unui limbaj spcific. Cunoaşterea semnificației termenilor
folosiți este prima condiție a înțelegerii domeniului studiat.

Principalele concepte statistice sunt:

1. Coletivitatea statisitcă(populația) – cuprinde ansamblul elementelor de aceeaşi natură care au

trăsături esențial comune şi care sunt supuse unui studiu statistic. Orice cercetare statistică porneşte de la
definirea colectivității statistice în timp, spațiu şi sub aspect organizatoric. Termenul de populație nu se
referă doar la un grup de persoane, ci poate fi înțeleasă şi ca o colectivitate de obiecte, evenimente,
fapte, ş.a.md.
Cu cât este mai numeroasă o colectivitate cu atât devine mai dificilă cercetarea tuturor elementelor ei.
O astfel de cercetare poate fi consumatoare de timp şi costisitoare. Soluția poate fi extragerea unei
subcolectivități din colectivitatea generală numită eşantion. Eşantionul reprezintă un grup de elemente
selectate dintr-o colectivitate generală.
2. Unitate statistică – reprezintă elementul constitutiv al unei colectivități statistice. Unitățile statistice pot
fi:
a) Simple(persoana în cadrul populației; studentul în cadrul facultăii; salariatul în cadrul unității
economice)
b) Complexe(grupa de studenți în cadrul facultății; familia în cadrul societății)
3. Caracteristica statistică – reprezintă trăsătura, proprietatea, însuşirea comună a tuturor unităților unei
colectivități şi variază ca nivel sau valoare de la o unitate a colectivității la alta.
a) Pentru salariați – mărimea salariului, vechimea în muncă, domeniul de activitate, gradul de
calificare
b) Pentru persoane – vârsta, naționalitatea, rasa, religia, domiciliu
c) Pentru firme – numărul de angajați, stocul de mărfuri şi materiale, valoarea capitalului fix.
4. Indicatorul statistic – reprezintă expresia numerică a unor fenomene, procese, activități sau categorii
social-economice definite în timo, spațiu şi sub aspect organizatoric.
Deseori o categorie economică poate fi exprimată prin mai mulți indicatori, fiecare ilustrând anumite
laturi ale acesteia. În aceste situații se impune folosirea lor combinată, formând astfel un sistem de
indicatori.
 Tema 2. Cercetarea statistică
1. Observarea statistică
2. Prelucrarea statistică
3. Prezentarea statistică.
-1-
Observarea statistică

Observarea statistică denumită şi culegerea datelor este prima etapă a procesului de cercetare
statistică. Ea reprezintă un proces complex de identificare, măsurare şi înregistrare a fenomenelor de tip
colectiv în forma lor individuală şi concretă de manifestare. Principalele probleme care trebuie rezolvate
la realizare unei observări statistice se referă la:

 Scopul observării
 Obiectul observării
 Unitate de observare
 Timpul şi locul observării
 Formulare şi instrucțiunile

Se deosebesc următoarele tipuri de observări:

a) Observări totale – presupune înregistrarea după anumite criterii a datelor de la toate colectivitățile
b) Observări parțiale – presupune că datele se obțin numai de la o parte a unităților colectivității
c) Observări permanente – în mod sistematic, intră în date în sistemul informațional
d) Observări speciale – care vin să completeze pe cele permanente, organizându-se de fiecare dată când
este necesar.

-2-
Prelucrarea statistică

Prelucrarea statistică se referă la operațiile de sistematizare a datelor primite pe întreaga

colectivitate şi pe părțile ei componente. Prelucrarea statistică în sensul sitematizării şi generalizării
datelor, implică parcurgerea următoarelor etape:

1) Centralizarea
2) Gruparea(clasificarea)
3) Calculul indicatorilor

1. Centalizarea reprezintă strângerea la un centru de prelucrare a tuturor formularelor şi însumarea

datelor fiecărei caracterisitici în parte.
2. Gruparea constă în structurarea colectivității în grupe omogene după mai multe caracteristici
 Pe variante – presupune ordonarea datelor în mod crescător şi obținerea frecvenței de
apariție a fiecărei variante
 Pe intervale de variație – se utilizează atunci când caracteristica numerică urmărită prezintă
un număr mare de valori individuale. Intervalul de variație este un grup omogen de variante
despărțit de restul colectivității prin limita inferioară şi limita superioară. Gruparea pe
intervale de variație se efectuează în felul următor.
 A=xmax-xmin
1. Se stabileşte Amplitudinea de variații(A) după formula:
2. Se stabileşte mărimea intervalului de grupare(h) după formula:
h= , r – numărul de grupe
3. Se formează intervale de grupare pornind de la xmin la care se adaugă valoarea
intervalului de grupare

-3-
Prezentarea statistiсă

În vederea aplicării metodei de calcul şi întrepretarea statistică, rezultatele prelucrării datelor se prezintă
sub formă de serii, tabele şi grafice statistice.

Seriile statistice sunt o modalitate de prezentare a datelor statistice. Seria statistică ca rezultat al
sistematizării sau grupării defineşte corespondența dintre două şiruri de date în care primul reprezintă
variația caracteristicii urmărite, iar în al doilea frecvența de apariție a acesteia.

Se cunosc următoarele tipuri de serii statistice:

1. Serii de repartiție(distribuție) – se foloseşte atunci când caracteristica urmărită este

numerică(cantitativă).
2. Serii cronologice(de timp) – se utilizează pentru a caracteriza evoluția în timp a unui proces sau
fenomen.
3. Serii de spațiu – se utilizează pentru caracteristica unui proces sau fenomen în spațiu.

Tabelele statistice - este una dintre cele mai adecvate modalități de prezentare a datelor statistice
deoarece ea permite caraterizarea structurii colectivității cercetate.
Elementele unui tabel statistic sunt :

1. Titlul – tabelul trebuie să precizeze în câteva cuvinte ce se prezintă în tabel.

2. Macheta tabelului – cuprinde totalitatea liniilor pe verticală şi orizontală a căror inersecții duce la
formarea rubricilor pentru predicatul.
3. Subiectul tabelului – se înscrie în capetele rândurilor şi îl prezintă colectivitatea şi părţile ei
componente
4. Predicatul tabelului – se înscrie în capetele coloanelor şi este format din totalitatea aspectelor
cantitative referitoare la colectivitatea cercetată
5. Conţinutul tabelului – totalitatea informaţiilor trecute în rubrici
6. Sursa tabelului – se trece imediat sub tabel
7. Nota explicativă – se înscrie sub sursa de date

Grafice statistice – este o imagine spaţială care prin diferite mijloace diferite de reprezentare redă ceea ce
este caracteristic, esenţial pentru obiectul cercetării.
Elementele graficului statistic sunt:

1. Titlul graficului – trebuie să fie clar în sensul că trebuie să asigure atât specificarea aspectului
reprezentat, cât şi localizarea în timp şi spaţiu a colectivităţii cercetate.
2. Reţeaua graficului – constituită din totalitatea liniilor ajutătoare care servesc la construirea
graficului propriu zis
 3. Legenda graficului – este alcătuită din scute explicaţii ale semenlor convenţionale, valorilor,
liniilor, folosite la construirea graficului
4. Graficul propriu zis – este alcătuit dintr-o mulţime de puncte, o linie sau mai multe linii, figuri
geometrice, simboluri ş.a.m.d
5. Sursa de date – se trece în mod obligatoriu sub reţeaua graficului
6. Nota explicativă – se trec de regulă sub grafic

Tema 3: Indicatorii statistici

1. Conceptul de indicatori statistici
2. Tipurile de mărimi relative

-1-
Conceptul de indicatori statistici

Indicatorul statistic este expresia numerică a unui fenomen, proces sau a unei categorii economico-
sociale definite în timp şi spaţiu; este rezultatul procesului cercetării statistice; are un conţinut real, obiectiv,
determinat, o formă de calcul şi o formă specifică de exprimare.
Indicatorii statistici se pot grupa în:

1. Indicatori primari(absoluţi) – exprimă nivelul real de dezvoltare al caracteristicii cercetate

caracterizând fenomene sau procesul la modul cel mai general din punct de vedere cantitativ.
Ei rezultă în urma observării datelor statistice, fie prin înregistrare directă, fie prin însumarea
totală sau parţială a datelor de acelaşi fel.
2. Indicatori derivaţi – se obţin în faza de prelucrare statistică a indicatorilor absoluţi prin aplicarea
metodelor şi procedeelor de calcul statistic.Indicatorii derivaţi au menirea de a face posibilă analiza
aspectelor calitative a fenomenelor şi proceselor cercetate.

Indicatorii derivaţi au un caracter abstract, chiar dacă uneori se exprimă în unităţi de măsură specifice(de
ex. În cazul medilor). Însă forma abstractă a indicatorilor derivaţi nu îi scuteşte de cerinţa de a avea un
conţinut real. Nu este suficient ca mărimea derivată să fie corect calculată din punct de vedere statistic. Ea
trebuie să fie totodată realistă; să corespundă naturii fenomenului sau procesului cercetat; pentru asta
statistica recurge la o serie de teste care au la bază principiile teoriei probabilităţilor.

-2-
Tipurile de mărimi relative

Trecerea de la concret la abstract, de la mărimi absolute la mărimi derivate se efectuează prin compunerea
datelor, prin raportarea datelor, obţinânduse mărimi relative(indicatorii relative) altfel spus indicatorul
relativ este rezultatul comparării sub formă de raport a 2 indicatori statistici şi exprimă printr-un singur
număr proporţiile indicatorului raportate faţă de indicatorul luat ca bază de comparare.
Mărimile relative se împart în:

1. Mărimi relative de structură

2. Mărimi relative ale planului
3. De coordonare(comparare)
4. Mărimi relative ale dinamicii
5. Mărimi relative de intensitate
1. Mărimi relative de structură arată în ce raport se află fiecare element al coletivităţii în totalul
elementelor şi se calculează după formula:
gi =

2. Mărimile relative ale planului se calculează numai la nivelul fiecărei unităţi sau societăţi în funcţie de
programele elaborate privind aprovizionarea, producţia şi realizarea producţiei. Pentru calculu acestor
mărimi este nevoie de a cunoaşte următorii indicatori: x0 – nivelul realizat în perioada precedentă, x1 –
nivelul realizat în perioada curentă,xpl – nivelul planificat pentru perioada curentă.
Astfel putem calcula următoarele tipuri de mărimi ale planului.
a. Mărimile realtive a sarcinii de plan – se calculează ca raport între nivelul planifact pentru
perioada curentă la perioada precedentă

Ppl/0= *100%
b. Mărimile relative a realizării planului – se calculează ca raport între nivelul relizat în perioada
curentă şi nivelul planificat în perioada curentă

P1/pl= *100%

3. Mărimi relative de coordonare(comparare) – caracterizează raportul numeric în care se găsesc 2

indicatori de acelaşi fel aparţinând unei grupe ale aceleeaşi colectivităţi sau unor colectivităţi de acelaşi
fel, dar situate în spaţii diferite.
Notând cu xa şi xb cele 2 niveluir comparate obţinem:
Ca/b= *100% Cb/a= *100%
4. Mărimi realtive ale dinamicii – se folosesc pentru caracterizarea evoluţiei în timp a fenomenelor sau
proceselor
Se obţine ca raport între nivelul fenomenului dintr-o perioadă şi nivelul aceluiaşi fenomen din altă
perioadă
Ki/0= *100%

5. Mărimile relative de intensitate – se calculează ca raport dintre 2 indicatori de natură diferită după
formula:

Ix/y= *100%

Tema 4: Mărimile medii

1. Caracteristica generală a mărimilor medii
2. Media aritmetică
3. Media pătratică
4. Media armonică
-1-
Caracteristica generală a mărimilor medii
 Mărimile medii ocupă un rol important în categoria indicatorilor derivați și se utilizează pe larg în
activitatea de planificare, conducere și în cercetările statistice. Mărimile medii constituie elementele
principale de cunoaștere a fenomenelor și se aplică pe larg în practică. Ele redau ceea ce este esențial în
evoluția fenomenelor, mărimile medii au un caracter abstract chiar dacă sunt exprimate în unități de
măsură concrete. Folosirea mediilor pentru caracterizarea statistică a fenomenelor economice și sociale
își găsesc utilizarea la calcularea productivității muncii, salariului mediu, stocului mediu.

Deoarece fenomenele economice și sociale sunt diverse ar trebui să se aleagă tipul adecvat al mediei.
Cel mai des întâlnite medii sunt: media aritmetică, media armonică și media pătratică calculate ca
medii simple sau ponderate.
Media simplă se folosește când numărul varinatelor înregistrate este egal cu numărul unităților supuse
observării.
Media ponderată – se folosește atunci când aceeași variantă este întâlnită în mai multe unități de
observare.

-2-
Media airtemtică

Media aritmetică este rezultatul sintetizării într-o singură expresie numerică a tuturor valorilor
individuale obținută prin raportarea valorilor totalizate a caracteristicii la numărul total al unităților.
Calculată pentru o totalitate statistică, media aritmetică este valoarea la care ar fi ajuns fiecare unitate
observată dacă toți factorii de acțiune ar fi acționat constant în toate cazurile.
Media aritmetică poate fi calculată ca:

a) Medie aritmetică simplă după formula : x

b) Medie aritmetică ponderată după formula: x
-3-
Media pătratică

Media pătratică este acea valoare cu care dacă se înlocuiesc toți termenii luați la pătrat nu se
modifică suma pătratelor termenilor.
Media pătratică poate fi calculată ca:

a) Media pătratică simplă : xp

b) Media pătratică ponderată: xp

-4-
Media armonică

Media armonică este definită ca mărimea inversă a mediei aritmetice calculată din valoarea inversă
a termenilor aceleași serii.
Media armonică poate fi calculată ca :

a) Medie armonică simplă : xh

b) Medie armonică ponderată: xh

 Tema 5:Sondajul – metoda de investigare a fenomenelor de masă.
1. Noţiuni specifice sondajului
2. Procedee de selecție
3. Erori de sondaj
-1-
Noțiuni specifice sondajului

Metoda sondajului oferă posibilitatea de a obține informații referitoare la întreaga colectivitate prin
observarea numai a unei părți a acesteia. În statistică de obicei culegerea datelor se face prin observare totală sau
parțială.
Cu observare parțială, selecția se face prin obținerea unor eșantioane reprezentative.
Avantajul principal al metodei sondajului constă în aceea că el se aplică în toate cazurile când nu
dispunem de mult timp pentru a obține un volum de infomații necesar și suficient cu un grad de exactitate
acceptabil.
Pe baza datelor din colectivitatea totală putem obține niște indicatori care se numesc parametrii, în cazul
eșantionului-estimatori.
Cu ajutorul selecției statistice se estimează parametrii colectivității totale folosind principiile teorie
probabilității. În acest scop se parcurg 2 etape:

1. Etapa descriptivă – se culeg și se prelucrează dat referitoare la eșantion.

2. Inferență statistică – constă în extinderea indicatorilor eșantionului asupra colectivității totale.

Principalele avantaje ale selecției sunt:

1. Operativitatea(se face în timpi reduși)

2. Economicitatea(economii de resurse umaneii materiale)
3. Consistența(se testează și verifică)
4. Practicitatea(se folosește când observarea totală nu e posibil de efectuat)
5. Calitatea înaltă a rezultatelor obținute.

-2-
Procedee de selecție

La formarea eșantionului de selecție se folosesc diferite modalități:

1.Selecții aleatoare
2.Selecții subiectiv-organizate(dirijate)
3.Selecții mixte

Selecțiile aleatoare sunt procedeele bazate pe principiul tragerii la sorți, procedeul cu numărul
întâmlpător, procedeul selecției mecanice.
În cazul selecției dirijate, alegerea unităților se face de persoanele care culeg datele
Selecția mixtă este o îmbinare a principiilor ambelor selecții.

-3-
Erori de sondaj

Prin eroare de sondaj se înțelege abaterea valorilor, indicatorilor obținuți pe baza eșantionului față de aceeași
indicatori obținuți în urma observării totale.
 Erorile de sondaj se împart după treptele cercetării statistice în:

1. Erori de observare
2. Erori de prelucrare
3. Erori de reprezentativitate

Erorile de observare nu afectează calitatea informațiilor culese deoarece sun puține la număr, întâmplătoare și
neânsemnate.
Erorile de prelucrare se împart în:

1. Sistematice
2. Întâmplătoare

Erorile sistematice se datorează nerespectării principiilor teorie selecției, adică alegerea la nimereală.
Erorile întâmplătoare sânt specifice sondajului și se pot calcula pentru caracteristicile la care sau înregistrat date
pentru observarea totală la deiferență dintre media eșantionului și media colectivității totale.

Tema 6: Indicatorii dinamicii fenomenelor

1. Concept de serie cronologică
2. Indicatori absoluți ai seriei cronologice
3. Indicatorii relativi ai seriei cronologice
4. Indicatorii medii ai seriei cronologice
-1-
Concept de serie cronologică

Seria cronologică descrie evoluția în timp a unui fenomen, proces, social sau economic. Ea este
constituită dintr-un șir de valori ordonate în timp al unui fenomen sau proces. La descrierea fenomenelor
stocurile se referă la un moment dat, iar fluxurile la perioade de timp.
De obicei pentru a face mai simplă prelucrarea darelor se utilizează seriile cu intervale egale. Seria
alcătuită din mărimi de flux se numește serie de intervale, iar ca de mărimi de stoc, serie de momente.
Seriile cronologice caracterizează evoluția în timp al fenomenelor cu ajutorul unui sistem de indicatori
care pot fi grupați astfel:
1. Indicatori absoluți
2.Indicatori relativi.
3.Indicatori medii
Toți acești indicatori pot fi calculați cu bază fixă și cu bază mobilă.

-2-
Indicatorii absoluți ai seriei cronologice

Indicatorii absoluți redau starea fenomenului într-o anumită perioadă sau modificările survenite in
decursul timpului. Printre indicatorii exprimați în mărimi absolute, deosebim:

1. Nivelul absolut(y)
2. Modificare absolută(Δ)

Nivelul absolut exprimă mărimea îmregistrată a fenomenului în perioada de timp(t) și se notează yt.
Modificarea absolută exprimă cu cât a cresctur sau a scăzut în mărime absolută un termen comparativ cu
alt termen luat ca bază de comparație. Poate fi calculată ca:
 a) Modificare absolută cu bază fixă – exprimă diferența dinte fiecare termen și termenul luat ca bază
de comparație, de regulă se ia primul termen sau alt termen care are o importanță deoseibtă
Δt/1=yt-y1
b) Modificare absolută cu bază mobilă – exprimă diferența dintre fiecare termen și termenul
precedent.
Δt/t-1=yt-yt-1

-3-
Indicatorii relativi ai seriei cronologice

Indicatorii relativi ai seriei cronologice arată de câte ori s-a modificat nivelul sau cu cât la sută s-a
modificat nivelul unei ponderi față de baza de comparație. Din acestea fac parte:
1. Indicile de creștere sau descreștere – arată de câte ori s-a modificat nivelul unei perioade față de alta
luate ca bază de comparație. Poate fi calculat:
a) cu bază fixă – exprimă raportul dintre fiecare termen și termenul luat ca bază de comparație
It/1=
b) cu bază mobilă – exprimă raportul dintre fiecare termen și precedentul lui
It/t-1=

2.Ritmul de creștere sau descreștere(R) – arată cu câte procente s-a modificat o perioadă față de
perioada luată ca bază de comparație. Ritmul poate fi calculat:
a)cu bază fixă: Rt/1=(It/1-1)*100%
b)cu bază mobilă: Rt/t-1=(It/t-1-1)*100%
3. Valoarea absolută a unui procent din ritmul de creștere sau descreștere exprimă care este echivalentul
absolut a unui % din ritmul de creștere sau descreștere. Valoarea poate fi calculată:
a) cu bază fixă : Vt/1=

b)cu bază mobilă: Vt/t-1=

-4-
Indicatorii medii ai seriei cronologice

Indicatorii medii ai seriei cronologice redau nivelul central al caracteristicii. Din acesta face parte:
1.Nivelul mediu(yt) – reprezintă valoarea variabilei la momentele sau în perioada de referință și se
determinp ca media aritmetică simplă: t=

2. Modificarea absolută medie – sintetizează modificările absolute cu bază în lanț și se calculează ca medie
aritmetică simplă după formula: Δt t-1=Δt/t-1/n
 Tema 7:Indicatorii variației.

-1-

Fenomenele economice au un grad ridicat de complexitate sau variabilitate datorită multitudinii de

factori direcți sau indirecți, esențiali sau întâmplători care-i influențează. Din această perspectivă media nu
ne dă nici o indicație asupra modului în care termenii se abat între ei sau de la medie.
Media poate să nu fie întotdeauna expresia esenței fenomenului. Acest lucru se întâmplă atunci când
colectivitatea pentru care este calculată media prezintă o mare variație a valorilor individuale
înregistrate. Utilizarea exclusivă a mediei în acest caz crează o imagine greșită privind fenomenul analizat.
Media poate fi aceeași pentru două sau mai multe variabile, dar gradul de împăștiere a valorilor să fie total
diferit.

Media este reprezentativă pentru o colectivitate statistică doar dacă este calculată din mărimi omogene
cu un grad redus de cariaței. În acest caz varibilele individuale ale caracteristicii au valori apropiate de
medie
Pentru a verifica măsura în care se abat valorile variabilei de la medie sunt calculați indicatorii variației.
Acești indicatori asigură:
1.Verificarea gradului de omogenitate a colectivității
2.Caracterizarea formei de repartiție și variație a unei caracteristici
3.Testarea corectitudinii efectuării grupării datelor
4.Compararea gradului de variație între 2 sau mai multe serii

Indicatorii variației reprezintă:

a)Caracterizarea statistică a formei și gradului de variație a unei caracteristici
b)Compararea în timp și spațiu mai multe serii statistice
Indicatorii variației se împart în 2 categorii:
a) Indicatori simplii ai variației
b)Indicatori sintetici ai variației

-2-

Indicatorii simplii ai variației încearcă să caracterizeze gradul de împrăștiere a termenilor unei serii.
Principalii indicatori simplii ai variației sunt:
1.Amplitudinea variației
2.Abaterea individuală
Acești 2 indicatori se pot exprima atât în mărimi absolute cât și relative.
Amplitudinea absolută a variației(A) – se calculează ca diferența dintre nivelul maxim al caracteristicii și
nivelul minim al caracteristicii. A=xmax-xmin
În cazul unei serii de distribuție de frecvența amplitudinea absolută se calculează ca diferența între limita
maximă a intervalului superior și limita minimă a intervalului inferior.
Amplitudinea relativă a variației(A%) – se calculează ca raport între amplitudinea absolută a variației și

nivelul mediu al caracteristicii. A%=

Abaterea individuală arată cu cât este mai mare sau mai mică fiecare valoare a seriei față de media acesteia.
Abaterea individuală absolută(di) - se calculează ca diferență dintre fiecare termen și media acesteia
di=xi-xmed
Abaterea individuală relativă(di%) – se calculează ca raport dintre abaterea individuală absolută și media

aritmetică a caracteristicii di%=

-3-

Pentru a înlătura neajunsurile indicatorilor simpli a variației sunt calculați indicatorii sintetici ai variației.
La calcularea acestora participă toate valorile individuale ale caracteristicii, caracterizându-se gradul de
variație a întregii serii.
Principalii indicatori sintetici ai variației sânt:
1.Abatarea medie liniară – exprimă cu cât îm medie se abat valorile seriei de la media aritmetică calculată
pentru întreaga serie. Ea se calculează ca medie aritmetică a abaterilor individuale de la media seriilor în
mărimea absolută:

a)pentru o serie simplă: di=

b)pentru o serie cu frecvență: di=

2.Dispersia – se calculează ca medie aritmetică a pătratelor abaterilor individuale de la medie.

a)Pentru o serie simplă:

b)pentru o serie cu frecvență:

3.Abaterea medie pătratică – se calculează extrăgând rădăcină pătratică din dispersie

a)Pentru o serie simplă: Ϭ

b)pentru o serie cu frecvență:

Tema 8:Indicii statistici.

1. Noțiunea și clasificarea indicelor statistici.

2. Indicii individuali.
3. Indicii de grup
 -1-
Noțiunea și clasificarea indicilor statistici

Indicii constitue o categorie deosebit de importantă a indicatorilor statistici.Ei fac parte din indicatorii cel
mai des utilizați în lucrările statistice, în analiza și planificarea economică.

Indicii sunt mărimi relative de dinamică sau de coordonare prin parametrul cărora se măsoară modificarea
relativă în timp sau în spațiu a unei caracteristici observate pe o unitate statistică, pe un grup de unități sau
pe întreaga colectivitate studiată.

Mai simplu indicele este un raport dintre două niveluri ale aceleiași caracteristici înregistrate pentru două
unități de timp sau spațiu.

Adesea mărimile comportate îmbarcă forma forma unor fenomene complexe a căror variație este
determinată de influența unor factori ce trebuie identificați.

După natura lor, acești factori se grupează în 2 categorii:

1. Factori cantitativi – care apar sub formă de unități ale colectivității jucând deseori rolul frecvențelor(
de ex. Nr. Salariaților, cantitățile de produse, mijloacele fixe).
2. Factori calitativi – exprimați sub formă de caracteristici ale unităților luate în calcul(costul
producției, prețul de vânzare).

Indicii utilizați în statistică sunt foarte numeroși și variați și se clasifică după următoarele criterii:

1. După natura variației pe care o măsoară, indicii statistici pot fi:

a) Indici ai dinamicii – rezultă din compararea nivelului unui fenomen, din perioada curentă
cu nivelul aceluiași fenomen dintr-o perioadă anterioară, considerată bază de comparație.
b) Indici teritoriali sau de spațiu – rezultă din comapararea aceluiași fenomen înregistrat în
aceeași perioadă de timp în 2 unități teritoriale.
c) Indici ai planului – rezultă din compararea nivelului realizat cu nivelul planificat al
aceluiași fenomen.
2. După tipul bazei de calcul, indicii statistici pot fi:
a) Indici cu bază fiză – atunci când nivelul fiecărei perioade se compară cu nivelul unei
singure baze.
b) Indici cu bază mobilă(lanț) – atunci când compararea se realizează între două niveluri
succesive.
3. După sfera de cuprindere a fenomenului, indicii statistici pot fi:
a) Indici individuali – exprimă variația relativă la nivelul unei singure unități de observare.
b) Indici de grup – exprimă variația relativă la nivelul unei grupe sau pe ansamblul
grupelor.
 -2-
Indici individuali

Indicii individuali arată de câte ori s-a modificat fenomenul în perioada curentă față de perioada de bază.

Indicii individuali sunt:

1. Indicile individual al volumului fizic al producției – măsoară variația relativă a cantităților și

arată de câte ori s-a modificat sub aspect cantitativ producția în perioada curentă în raport cu cea

din perioada de bază =

2. Indicile individual al prețului măsoară variația relativă a prețlui și se calculează ca raport dintre

prețul din perioada curentă și prețul din perioada de bază =

3. Indicele individual al valorii – măsoară variația valorii producției, vânzărilor, exporturilor și se

calculează ca raportul dintre valoarea din perioada curentă și valoarea din perioada de bază

= =

-3-
Indici de grup

Indicii de grup arată variația în timp a elementelor unui ansamblu.

Indicii de grup sunt:

1. Indicele de grup al volumului fizic al producției Iq=

2. Indicele de grup al prețului Ip=

3. Indicele de grup al valori Iq=

Tema 9:Statistica macroeconomică

1. Obiectul și importanța statisticii macroeconomice.

2. Clasificarea activităților macroeconomice.

-1-
Importanța și obiectul statisticii macroeconomice
 Dezvoltarea economică și socială este o preocupare permanentă care necesită informații cuprinzătoare
actualizate continuu, referitoare la viața economică și socială.Cunoașterea datelor și a posibilităților de
informare, oferit de aceste date, creează o bază de fundamentare a deciziilor.Statistica macroeconomică are
drept sarcină principală măsurarea variabilelor macroeconomice.

Obiectul statisticii economice constă în aplicarea metodelor statistice în vederea măsurării, prezentării și
interpretării realității economice.Statistica economică se ocupă deasemenea cu regulele și metodele ce
permit cunoașterea conținutului faptelor economice.

În cadrul statisticii oficiale, statistica economică are în principal menirea de a furniza date și informații
economice privind derularea activității economice.Rezultatele ei sunt necesare în toate instituțiile.Statistica
macroeconomică are deasemenea rolul de a explica și a critica politica economică de a informa opinia
publică.

Statistica economică cuprinde:

a) Statistica macroeconomică
b) Statistica microeconomică
c) Statistica finanțelor
d) Statistica impozitelor

Toate aceste statistici furnizează informații importante pentru fundamentarea deciziilor.Statistica

macroeconomică trebuie astfel concepută încât să informeze utilizatorul asupra nivelului, modificării și
interdependențelor din întreaga economie.

Ea constituie baza pentru:

1. Fundamentarea obiectivelor de politică economică și caracterizarea realizării acestora.

2. Analiza potențialului productiv al economiei.
3. Măsurarea și caracterizarea creării, repartiției și utilizării bunurilor și a veniturilor din economie.
4. Caracterizarea nivelului structurii finanțării
5. Analiza gradului de ocupare a forței de muncă.

-2-
Clasificarea activităților economice

Statistica macroeconomică având ca sarcina principală determinarea indicatorilor pe întreaga economie și

pe ramuri este de neconceput fără un sistem de clasificări care să asigure o concepție unitară a calculelor și a
analizelor macroeconomice precum și a comparațiilor internaționale.
În statistica macroeconomică de cea mai mare importanță este clasificarea activităților, instituțiilor și
bunurilor.Clasificarea are ca obiect stabilirea unui cadru unitar de grupare a tuturor activităților economice și
sociale în raport cu natura și funcțiile pe care le îndeplinesc.

Toate activitățile desfășurate în economie sunt divizate în felul următor:

a) Pescuitul i) Telecomuniucații
b) Industria extractivă j) Activități financiare, bancare și asigurări
c) Industria prelucătoare k) Tranzacții imobiliare
d) Energia electrică, termică, gaze naturale l) Administrație politică și apărare
și apă m) Învățământ
e) Construcții n) Sănătare și asistență socială
f) Comerț o) Așlte activități de servicii colective și
g) Hoteluri și restaurante sociale
h) Transport

Clasificarea instituțiilor:

1. Instituții nefinanciare – reunesc unitățile care produc bunuri și servicii destinate vânzării, iar
încasările acoperă integral costurile.
2. Instituțiile financiare – cuprind toate instituțiile a căror funcție principală este de a finanța și ale
căror resurse sunt formate din fondurile bănești atrase și dobânzile încasate.
3. Unități de asigurări – au ca funcție principală transformarea riscului individual în risc colectiv, iar
principala sursă de finanțare o constitue primele de asigurare.
4. Statul sau sectorul public – reunește toate instituțiile al căror obiect constă din prestare de servicii
pentru colectivitate care se finanțează prin plăți obligatorii.
5. Organizații non-profit – sunt instituțiile care produc bunuri și servicii puse la ispoziția colectivității
fără vreo plată specială.
 Tema 10:Indicatorii potențialului.Tehnicul material

1. Potențialul tehnico-material.Componență a avuției materiale.

2. Indicatorii statistici ai fondurilor fixe.
3. Indicatorii stocurilor de materiale.

-1-
Potențialul tehnico-material. Componența avuției naționale

Unul din indicatorii principali folosiți pentru caracterizarea potențialului economic al unei țări și pentru
asigurarea desfășurării proceselor economice este avuția națională.Calculul acestui indicator diferă de la o
țară la alta.

Modalitățile de măsurare a avuției naționale în funcție de comportamentele care se iau în calcul sunt
următoarele:

1. Avuția acumulată(bunuri sub formă de capital fix, stocuri de materiale, bunuri de folosință
îndelungată la populație s.a.m.d)
2. Avuția naturală(pământul, pădurile, stoc de minereuri și combustibile ș.a.)
3. Avuția spirituală(sctoc de cunoștințe în producție, cunoștințe științifice acumulate în timp ș.a.)

Rezultă că măsurarea categoriei economice – avuția națională presupune determinarea a 3 indicatori care
exprimă valoric sau în unități naturale elementele avuției naționale și anume:

a) Indicatori ai avuției acumulate

b) Indicatori ai avuției naturale
c) Indicatori ai avuției spirituale

Avuția națională se poate calcula având la bază 2 principii:

1. Principiul teritorial după care avuția națională cuprinde toate bunurile situate pe teritoril țării și care
aparțin statului, cetățenilor țării și cetățenilor altor țări
2. Principiul naținal după care avuția ațională cuprinde bunurile materiale colective și private a țăriii și
care sunt situate pe teritoriul țării sau în străinătate, bunurile străinilor situate pe teritoriul național nu
sunt incluse în calcul.

Componentele avuției naționale sunt calculate pe forme de proprietate și pe ramurile economiei naționale.
 -2-
Indicatorii statistici ai fondurilor fixe

Fondurile fixe sunt bunuri materiale care au o valoare mai mare de 600 lei și o durată de funcționare
mai mare de un an.

Fondurile fixe pot fi caracterizate din punct de vedere statistic printr-un sistem de indicatori care pun în
evidență volumul, structura și starea fizică a fondurilor fixe.

1. Volumul fondurilor fixe se măsoară prin:

a) Indicatori exprimați în unități fizice sânt utilizați pentru măsurarea volumului fondurilor fixe pe
categorii.
b) Indicatori exprimați în unități valorice asigură determinarea volumului valoric al fondurilor fixe

Fondurile fixe pot fi exprimate la valoarea inițială, valoarea rămasă și valoarea reevaluată.

Valoarea inițială este formată din totalitatea cheltuelilor referente achiziționării, transportul și punerea în
funcțiune a fondurilor fixe.Valoarea de intrare rămâne neschimbată, indiferent de starea fizică a lui.

Valoarea rămasă – parte din valoarea inițială, care încă nu a fost transferată asupra producției prin
intermediul amortizării.Dacă se scade din valoarea inițială amortizarea, se obține valoarea rămasă.

Valoarea reevaluată – fundurile fixe periodic sunt supuse reevaluării.

2. Structura fondurilor fixe – se bazează pe mărimile relative de structură în funcție de gruparea

lor după anumite criterii.Pe baza acestor grupări se calculează ponderile diferitor grupe în totalul
fundurilor fixe, obținându-se mărimi relative de structură.
3. Starea fizică a fondurilor fixe este caracterizată prin intermediul a doi indicatori:

1. Indicatorul uzurii – se calculează ca raport dintre uzura acumulată la valoarea inițială al fondului
fix
= *100%,

2. Indicatorul stării de utilizare – se calculează ca raport dintre valoarea rămasă și valoarea inițială.
= *100%
 -3-
Indicatorii statistici ai stocurilor de materiale

Stocurile de mărfuri și materiale se compun din:

1. Materiale – reprezintă bunurile destinate consumului atât în cadrul procesului de producție sau al
prestării de servicii cât și în cadrul necesităților comerciale ale entității.
Materialele pot fi divizate în:
a) Materii prime – bunurilecare participă direct la fabricarea produselor și e regăsesc în
produsul finit integral sau potențial, fie în starea lor inițială, fie în stare transformată.
b) Materii consumabile – bunurile care participă direct la procesul de producție fără a se regăsi
de regulă în conținutul material al produselor fabricate(combustibil, ambalaje)
2. Obecte de mică valoare și scurtă durată – bunurile cu o valoare mai mică decât limita stabilită
pentru a fi considerate mijloace fixe
3. Producția în curs de execuție – bunurile care nu au trecut prin toate etapele procesului de producție.
4. Produse – bunurile finite destinate consumului final.

Statistica analizează stocurile de mărfuri și materiale din punct de vedere al volumului, structurii și
dinamicii acestora.
Volumul se determină pe baza datelor privind stocurile de materiale existente la momentul pentru care
se face calculul, exprimate în unități fizice și unități valorice, atât la nivelul ramurilor, cât și la nivelul
economiei naționale.
Structura stocurilor se determină pe baza mărimilor relative de structură.

Calculul structurii este precedat de clasificarea mijloacelor în funcție de anumite criterii:

1. După ramura economiei naționale(agricultură, industrie, comerț)

2. După faza în care se află(OMSVD, semifabricate, produse finite)

Dinamica stocurilor se calculează pe baza unor indici care exprimă modificările ce au intervenit întimp în
volumul și structura acestora.

Tema 11:Statistica resurselor de muncă

1. Prezentarea general a resurselor de muncă

2. Analiza numărului structurii și dinamicii forței de muncă
3. Indicatorii utilizării timpului de lucru
4. Indicatorii productivității muncii.
 -1-
Prezentarea general a resurselor de muncă

Un factor determinant al dezvoltării economice și sociale al unei țări îl constitue potențialul uman de care
dispune.Analiza statistică a potențialului uman nu se poate realiza fără o evidență corectă asupra resurselor
de muncă, a forței de muncă ocupate, a timpului de muncă si a eficitenței cu care este utilizată forța de
muncă.Aceasta presupune că statistica să dispună de un sistem de indicatori care să permit analiza acestui
proces extreme de complex și cu implicații asupra dezvoltării în ansamblu a economiei naționale .
Dezvoltarea economică depinde în mare măsură de experiența și gradul de pregărire a populației în general
și a forței de muncă în special.

La nivel macroeconomic, procesul de analiză a potențialului uman presupune deci folosirea unui sistem de
indicatori care să cuprindă:

a) Numărul și structira populației totale

b) Numărul și structura resurselor de muncă
c) Numărul și structura populației active și a celei ocupate
d) Numărul și structura timpului de lucru

Pentru a determina mărimea, structura și utilizarea resurselor de care dispune societatea la un moment dat
sau pe o perioadă este necesar să se descrie o serie de indicatori care se folosesc în statistică și anume:

Populația active – cuprinde toate persoanele de peste 16 ani care constitue forța de muncă disponibilă,
utilizată sau neutilizată pentru producerea dde bunuri și servicii.

Populația active cuprinde populația ocupată și șomerii:

1. Populația ocupată cuprinde toate persoanele de peste 16 ani, care au desfășurat în perioada de
referință(peroada în care se fa canalize statistice) o activitate economică sau social producătoare de
bunuri sau servicii de cel puțin o oră, în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii sau alte
beneficii.
Se pot considera persoana ocupate:
 Persoanele care au loc de muncă și care în cursul perioade de referință au lucrat în baza
unui contract de muncă.
 Persoane temporar absente de la locul de muncă, dar care își păstraeză legătura formală cu
locul de muncă, motivele absenței fiind:concediul de odihnă, de boală etc.
2. Șomeri sunt considerate persoanele de peste 16 ani, care în timpul perioadei de referință au îndeplinit
următoarele condiții:
 Nu avea un loc de muncă
  Era în căutarea unui loc de muncă
 Erau înscrii la oficiul forței de muncă
 Erau disponibili să înceapă lucrul în următoarele 15 zile
Ca principale surse de date pentru șomeri sunt folosite:
 Anchete prin sondaj privind forța de muncă
 Statistica asigurărilor scoiale
 Statistica birourilor de plasare a forțelor de muncă
 Deplasarea de muncă, evaluări statistice.

Salariat – este considerate persoana care-și exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate
economică sau socială, indifferent de forma ei de proprietate ,în schimbul unei remunerații.

Patron – este persoana care își exercită meseria în propria sa unitate( unitate comercială, ateliaer etc.) pentru
a cărei activitate are angajați unul sau mai mulți salariați.

Pentru obținerea de informații cât mai complexe privind resursele de muncă, se folosesc următoarele surse:

1. Recensământul populației
2. Raportările statistice anuale le agenților economici
3. Cercetări speciale effectuate de comisia oficială de statistică.

-2-
Analiza numărului structurii și dinamicii forței de muncă

Pentru a analiza forța de muncă, statistica utilizează o serie de indicatori care se regăsesc în publicațiile
oficiale naționale și internaționale. Biroul national de statistică prezintă date privind populația active,
numărul mediu de salariați, numărul de șomeri, numărul de pensioner ș.a.m.d.

Acești indicatori ai forței de muncă se pot calcula ca număr existent la momentul dat sau ca număr mediu
pe o perioadă.Existentul forței de muncă la un moment dat se obține pe baza informației culese prin
intermediul raportărilor unităților economice, pe baza informațiilor obținute de la organizațiile fiscal sau pe
baza unei anchete special organizate.

La nivelul fiecărei unități economice acest indicator exprimă potențialul uman de care dispune.Cunoașterea
structurii forței de muncă se determină cu ajutorul grupărilor statistice.Grupările folosite pentru
structurarea forței de muncă sunt numeroase, unele având caracter comun pentru toate ramurile și activitățile
existente în societate, altele având un caracter specific.
Numărul populației ocupate la un moment dat se poate structura pe ramuri ale economiei naționale, pe
categorii socio-profesionale, vârsta, vechime în muncă, pe unități territorial administrative ș.a.m.d. Prin
compararea cu o altă perioadă a resurselor de muncă se pot obține indicatori de dinamică calculați sub formă
de indici sau modificării absolute.

Indicele forței de muncă se poate calcula pentru fiecare sau pe totalul grupelor după formula

Modificările absolute - exprimă deficitul sau excedentul de resurse umane dintr-o perioadă comparativ cu
o altă perioadă Δ(Ti1/0) = Ti1- Ti0

-3-
Indicatorii utilizării timpului de lucru.

Mărimea timpului de lucru efectiv lucrat este un indicator de măsurare a gradului de utilizare a
resurselor de muncă, la nivel micro și macroeconomic.Timpul de lucru se exprimă în om-ore, om-zile, om-
lună.

Prin om-ore se înțelege timpul efectiv lucrat de tot personalul prezent la lucru.

Om-zile lucrate este numărul de zile în care personalul s-a prezentat la lucru indiferent de numărul orelor
lucrate.Acest indicator cuprinde și timpul nelucrat în cadrul zilelor de lucru.

Pentru a stabli indicatorii cu care să se aprecieze gradul de folosire a zilei și lunii de lucru, se calculează
durata medie a zile și lunii de lucru.

Durata medie a zilei de lucru se calculează după formula:

Durata medie a lunii de lucru:

-4-
Indicatorii productivității muncii.

Statistica productivității muncii studiază nivelul și dinamica utilizării factorului muncă.Nivelul

productivității muncii se calculează cu ajutorul a doi indicatori:

1. Producția medie pe un salariat – se calculează ca raport dintre producția obținută și numărul de

salariațib

2. Timpul de muncă consumat pe o unitate de produs

În funcție de modul de exprimare a timpului de muncă deosebim:

a) Productivitatea muncii pe oră – se determină ca raport dintre producția realizată dintr-o perioadă și
numărul de ore lucrate în perioada analizată
b) Productivitatea muncii zilnice – se calculează ca raport dintre producția realizată într-o perioadă data
și numărul zilelor lucrate în perioada respective
c) Productivitatea muncii lunare, trimestriale și anuale se calculează ca raport dintre producția realizată
în luna, trimestrul și anul respective la nr. Mediu lunar, trimestrial sau annual al muncitorilor.

În comerț spre deosebire de sfera producțeii productivitatea muncii se exprimă în unități valorice și se
calculează raportând valoarea mărfurilor realizate la numărul de vânzători care lucrează pentru realizarea
mărfurilor.