Sunteți pe pagina 1din 4

64-65 Analizaţi constatările CtEDO în cauza lu mioritza

50. Analizaţi constatările CtEDO în cauza Stepuleac vs Moldova.


Reclamantul a susţinut, în particular, că a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante de
detenţie şi că a fost lipsit de asistenţă medicală, că a fost deţinut ilegal şi că instanţele judecătoreşti
nu au oferit motive relevante şi suficiente pentru arestarea sa, şi că nu a avut acces la materialele
pertinente ale dosarului său penal pentru a contesta efectiv arestarea în timpul
procesului.Reclamantul s-a plâns că a fost arestat fără o suspiciune rezonabilă că a comis o
infracţiune. Într-o oarecare măsură, sistemul judecătoresc a fost utilizat pentru a-l intimida astfel
încât să-şi cedeze afacerile unui concurent.
Singurul motiv pentru a iniţia urmărirea penală a fost plângerea lui G.N., care nu menţiona
numele reclamantului.
Cu toate acestea, în ordonanţa de iniţiere a urmăririi penale el a fost menţionat din motive
neexplicabile. Mai mult decât atât, Judecătoria Buiucani a exprimat îndoieli cu privire la privarea
ilegală de libertate a lui G.N.
Al doilea arest a fost bazat doar pe pretinsele plângeri similare a două persoane, ambii negând în
instanţă că ar fi fost victime ale vreunor acţiuni comise de reclamant. În consecinţă, circumstanţele
cauzei nu ofereau nici un motiv de a crede că reclamantul a comis vreuna din cele două infracţiuni
de care era învinuit.
a. Condiţiile de detenţie din izolatorul DGCCO
1 Curtea notează că reclamantului i-a fost acordată o masă pe zi la DGCCO, soţiei reclamantului i
s-a acordat dreptul de a-i trimite mâncare o dată pe săptămână. Curtea conchide că reclamantul a
fost deţinut într-o celulă fără acces la lumina zilei. Guvernul nu a contestat susţinerea reclamantului
precum că acestuia i s-a permis să meargă la veceu şi să folosească apa curgătoare 1 pe zi, şi nici că
celula nu era încălzită şi că era nevoit să doarmă îmbrăcat şi să folosească aşternuturi proprii.
Curtea constată că descrierea a cel puţin unora din condiţiile de mai sus coincide cu cele făcute de
CPT în 2001 . Curtea conchide că reclamantul a fost deţinut în condiţii incompatibile cu articolul 3
din Convenţie.
b. Asistenţa medicală
Curtea face referinţă la opinia Guvernului precum că era imposibil pentru un medic nespecialist
să fie sigur de diagnosticul de bronşită în absenţa unor rezultate urmare a unor investigaţii
medicale aprofundate
Ea notează că, în pofida diagnosticului care a necesitat o confirmare, reclamantul nu a fost supus
nici unei examinări, cel puţin până la sfârşitul detenţiei din DGCCO şi două săptămâni după aceea ,în
DGCCO nu era personal medical iar ambulanţa era chemată în cazuri mult mai grave.
Curtea face referinţă la răspunsul oferit reclamantului privind cererea sa de a fi transferat într-un
izolator cu personal medical . În pofida solicitării exprese a reclamantului precum că avea nevoie de
asistenţă medicală, acestuia i-a fost promisă asistenţă medicală oricând va avea nevoie de ea.
Rezultă că reclamantul nu a primit asistenţă medicală corespunzătoare în timp ce era deţinut în
izolatorul DGCCO.
Curtea notează că în faţa sa nu s-a disputat faptul dacă dreptul sau practica în Moldova cerea
unei pretinse victime a unor acte ilegale să se plângă în mod repetat procurorului înainte ca acesta
să reacţioneze.
Dimpotrivă, din informaţia pe care o are la dispoziţie rezultă că procuratura a iniţiat două
urmăriri penale împotriva reclamantului care se bazau pe plângerile pe care le-au înregistrat, fără
a aştepta confirmarea intenţiei autorului plângerilor de a-şi menţine acele plângeri.
Curtea notează că Guvernul nu a comentat susţinerea reclamantului precum că alţi patru
foşti ofiţeri de urmărire penală şi un avocat erau deţinuţi în izolatorul DGCCO în acelaşi timp când şi
el era deţinut şi, prin urmare, nu existau motive pentru detenţia sa solitară. Opinia reclamantului
era că, singurul motiv pentru detenţia sa solitară era de a crea condiţiile necesare pentru
intimidarea sa fără martori.
Curtea notează că reclamantul nu a solicitat deţinerea sa solitară şi de fapt s-a plâns despre
aceasta, şi nu exista o încheiere judecătorească de a-l plasa în detenţie solitară.
Deşi Curţii nu i-au fost prezentate probe suficiente precum că reclamantul a fost într-adevăr
intimidat în celula sa, ea consideră că statul nu şi-a onorat obligaţia sa pozitivă de a investiga în
mod corespunzător alegaţiile reclamantului de rele tratamente, luând în calcul toate circumstanţele
cauzei menţionate supra
d. Concluzie
Curtea constată că detenţia reclamantului mai mult de trei luni cu mâncare insuficientă şi cu lipsa
accesului la lumina zilei mai mult de 22 de ore pe zi, lipsa accesului la veceu şi la apă curgătoare
când avea nevoie, şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare, au constituit o încălcare a articolului
3 din Convenţie. În plus, omisiunea de a investiga plângerile sale despre intimidare în celula
izolatorului, unde s-a simţit foarte vulnerabil din moment ce era deţinut de unul singur, a constituit
o încălcare a obligaţiilor procedurale în temeiul articolului 3 din Convenţie.
2. Aprecierea Curţii
Curtea reiterează că “rezonabilitatea' suspiciunii pe care poate fi fundamentată o arestare
formează o parte esenţială a protecţiei împotriva arestării şi detenţiei arbitrare şi este încorporată
în articolul 5 § 1 (c) din Convenţie. Existenţa unei 'suspiciuni rezonabile' presupune existenţa
faptelor ori a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana vizată ar fi putut
comite infracţiunea.
a. Prima arestare a reclamantului
În prezenta cauză, mai întâi de toate, Curtea notează că nici una dintre instanţe examinând
acţiunile procurorului şi demersurile pentru aplicarea arestării nu au examinat chestiunea dacă a
existat o suspiciune rezonabilă precum că reclamantul a comis o infracţiune, în pofida susţinerii
reclamantului că el era nevinovat. Chiar dacă am presupune că hotărârile judecătoreşti interne ale
instanţelor naţionale fac referire la un asemenea aspect, Curtea va trebui să fie foarte atentă în
propria ei apreciere în lumina absenţei unei asemenea examinări la nivel naţional.
motiv invocat de organele de urmărire penală când l-au reţinut pe reclamant şi când au solicitat
instanţei de judecată să dispună arestarea sa preventivă era faptul că victima (G.N.) l-a identificat
direct pe acesta ca fiind autorul infracţiunii . Totuşi, ea de asemenea notează că plângerea depusă
de G.N.
Într-adevăr, doar T.G. şi reclamantul au fost arestaţi şi nu toţi angajaţii. Ordonanţa procurorului
din 26 noiembrie 2005 cu privire la dispunerea efectuării urmăririi penale includea numele
reclamantului Nu se explica arestarea sa în calitate de director al companiei Tantal, însă
reclamantul a fost acuzat de participarea personală în acţiunile de şantaj.
Mai mult decât atât, Curtea notează că instanţele naţionale, când au examinat demersul pentru
aplicarea unei încheieri judecătoreşti, au stabilit că cel puţin unul dintre aspectele plângerii lui G.N.
era abuziv.
În particular, plângerea sa referitor la detenţia ilegală a contrazis demersul oficial emis de
adjunctul procurorului mun. Chişinău. Aceasta ar fi trebuit să creeze dubii asupra credibilităţii lui
G.N.
Conflictul pe care el l-a avut cu conducerea companiei creează alte aspecte de îndoială cu privire
la motivele sale. Aceasta conferă o consistenţă susţinerii reclamantului precum că organele de drept
nu a verificat în mod autentic faptele cu scopul de a aprecia existenţa unei suspiciuni rezonabile
precum că el a comis o infracţiune, ci mai curând au urmărit reţinerea sa, pentru pretinse interese
private. subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne, care a solicitat şi a obţinut retragerea
licenţei companiei reclamantului pe motivul participării lui în activităţi ilegale înainte ca vreo
instanţă să-i stabilească vinovăţia şi după ce Judecătoria Buiucani a constatat motivele înaintate în
sprijinul arestării sale ca fiind convingătoare .
În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie cu privire la prima
arestarea a reclamantului.
b. A doua arestare a reclamantului
Curtea constată similitudini între cele două arestări ale reclamantului. Fiecare dată singurul
temei pentru arestarea sa a fost o plângere a unei pretinse victime. Ea a constatat deja că o
suspiciune bona fide sau “autentică” a unui organ de urmărire penală nu este în mod necesar
suficientă pentru a convige un observator obiectiv că suspiciunea este rezonabilă
Dimpotrivă, a doua arestare a fost fundamentată pe o presupusă infracţiune care a fost săvârşită
la sfârşitul lunii septembrie 2005 .Dacă reclamantul ar fi săvârşit într-adevăr infracţiunea şi dacă ar
fi dorit să influenţeze victima sau martorii sau să distrugă probele, el ar fi avut timp suficient să
facă aceasta înaintea lunii decembrie 2005, iar Curţii nu i-a fost prezentată nici o probă a unor
asemenea acţiuni din partea reclamantului. Prin urmare, nu era nici o urgenţă pentru o arestare cu
scopul de a curma o activitate infracţională în curs de desfăşurare.
Şi mai îngrijorător, din declaraţiile celor două pretinse victime rezultă că una dintre plângeri a
fost fabricată şi că organul de urmărire penală nu a verificat dacă într-adevăr acea plângere a fost
depusă, iar cealaltă plângere era rezultatul presiunii directe a ofiţerului.
Toate cele de mai sus, inclusiv includerea numelui reclamantului în lista bănuiţilor din cadrul
cauzei, stabilite cu privire la prima sa arestare ,creează o impresie îngrijorătoare precum că
reclamantul a fost acuzat în mod deliberat.
În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie şi cu privire la ce de-a doua
arestare a reclamantului.
IV. PRETINSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLLULUI 5 § 3 ŞI 4 DIN CONVENŢIE
De asemenea, reclamantul s-a plâns de insuficienţa motivelor oferite de instanţe pentru
dispunerea arestării sale pe durata procesului şi lipsa accesului la materialele pertinente din dosar
referitoare la temeiurile arestării sale Curtea consideră că nu trebuie să examineze aceste plângeri
separat, constatând că arestarea în sine a fost contrară articolului 5 § 1 din Convenţie.
Conform incalcarilor :A. Prejudiciul
2. Curtea consideră că reclamantului i s-a cauzat un anumit stres şi anxietate drept consecinţă a
deţinerii sale contrar articolului 5 § 1 din Convenţie şi în condiţii contrare articolului 3 din
Convenţie. Statuând pe baze echitabile, Curtea acordă reclamantului 12 000 euro (EUR) (a se vedea
Modarca c. Moldovei, nr. 14437/05, § 103, 10 mai 2007).
B. Costuri şi cheltuieli
Curtea reiterează că în scopul includerii costurilor şi cheltuielilor într-o hotărâre potrivit
articolului 41, trebuie de stabilit dacă ele au fost în realitate necesare şi realmente asumate şi că au
fost rezonabile ca şi cuantum (a se vedea Şarban, citat supra, § 139). Potrivit articolului 60 § 2 din
Regulamentul Curţii, pretenţiile reclamantului evaluate şi stabilite pe rubrici trebuie însoţite de
justificativele pertinente, iar nerespectarea acestor cerinţe poate determina Camera să le respingă
în tot sau în parte.
În prezenta cauză, Curtea notează că, chiar dacă ce reclamantul nu a prezentat o copie a
contractului cu avocatul său, avocatul a fost împuternicit în mod corespunzător de al reprezenta în
procedurile din faţa Curţii şi ei au semnat o listă cu numărul de ore în pregătirea cauzei. De
asemenea, este clar că a fost efectuat un anumit număr de ore de lucru, luând în calcul calitatea
observaţiilor. Totuşi, suma solicitată este excesivă şi trebuie acceptată doar parţial. Ţinând cont de
lista cu numărul de ore lucrate, numărul şi complexitatea chestiunilor cu care a avut de-a face,
Curtea acordă reclamantului 3 000 euro (EUR) pentru costuri şi cheltuieli (cf. Şarban, citat supra, §
139).

64
62. Analizaţi constatările CEDO în cauza Cebotari vs Moldova.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi, care a acţionat în numele
organizaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în
Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către dna L. Grimalschi şi
dl V. Grosu, şeful Direcţiei Agent Guvernamental şi, respectiv, Agentul Guvernamental.
3. Reclamantul a pretins, în special, că arestarea sa a fost ilegală şi arbitrară şi a declarat că a
avut loc o violare a articolelor 5 şi 18 ale Convenţiei. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul
articolului 34 al Convenţiei, că a fost împiedicat de către autorităţile naţionale să depună cauza sa la
Curte.
4. La 3 octombrie 2006, Secţiunea a Patra a Curţii a comunicat Guvernului cererea. În conformitate
cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat
concomitent cu admisibilitatea acesteia. CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţiile formulate de reclamant în temeiul
articolului 5 §§ 3 şi 4 al Convenţiei;
4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 18 al Convenţiei combinat cu articolul 5;
5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 34 al Convenţiei;
6. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care
această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 10,000
(zece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 2,500 (două mii cinci sute euro) cu titlu de
costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei
aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează
să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele
acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul
77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.