Sunteți pe pagina 1din 1

Dreptul comunitar reprezintă ansamblul de norme juridice care impun statelor membre reguli de

urmat in vederea realizării obiectivelor pe care Comunităţile europene le au de indeplinit. Aceste


norme sunt cuprinse in tratate sau sunt emise de instituţii, obiectul lor fiind Comunităţile şi
exercitare competenţelor lor. Ca atare, dreptul comunitar este un drept supranaţional care in toate
situaţiile are intaietate faţă de dreptul naţional al fiecărei ţări membre.
Ca regulă generală, se ştie că dreptul legitimează, organizează comportamentul şi, in acelaşi timp,
fixează şi limitele raporturilor sociale, fiind astfel o formă constitutivă a lor. Toate acestea sunt
asigurate prin mijlocirea unor mecanisme permanente, prin instituţii şi alte organisme specifice.
Ele sunt proprii şi dreptului comunitar, cu menţiunea că trebuie ridicate la scara Comunităţilor,
pentru că dreptul comunitar este supranaţional şi are in toate situaţiile intaietate asupra dreptului
naţional.
Cu alte cuvinte, ordinea juridică comunitară are intaietate, este unitară, supranaţională şi
imperativă; ea rezultă din diferenţierea normelor conform izvoarelor lor de formare şi din
ierarhizarea acestor norme după autoritatea care le-a fost conferită.
Din acest punct de vedere, dreptul instituţional comunitar al Uniunii Europene "constituie o parte
din dreptul care rezultă din Tratatul asupra Uniunii şi din Tratatele institutive ale Comunităţilor,
aşa cum acesta le-a modificat adică, in esenţă, o parte din dreptul comunitar."
Normele de drept instituţional comunitar au aplicabilitate imediată, fie ele de drept primar, fie de
drept derivat, in sensul că işi ocupă locul in ordinea de drept naţional ca drept comunitar, fără a
mai fi necesară o procedură specială de introducere.