La nivel european organizaţia cu o vocaţie esenţial politică şi culturală este Consiliul Europei cu

cele două instrumente esenţiale de protecţie a drepturilor omului: Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Carta socială europeană ce a fost semnată la
Torino la 18 septembrie 1961 şi apoi revizuită la 2 apr 1996. Tratatul asupra Uniunii Europene
(TUE) din 1992 a făcut referire pentru prima oară la respectarea “drepturilor fundamentale, aşa
cum sunt garantate de Convenţia Europeană” (art. 6 TUE). O etapă fundamentală a reprezentat-o
adoptarea, cu prilejul summit-ului de la Nisa, a Cartei drepturilor fundamntale. Carta a fost
inscrisă in inima Constituţiei Europene. Asfel, din momentul ratificării Carta va avea un caracter
obligatoriu.
Egalitatea de tratament intre cetăţenii comunitari care interzice orice formă de discriminare bazată
pe naţionalitate72 constituie temeiul principal al ordinii juridice comunitare. Este un principiu de
bază pentru funcţionarea Pieţei Comune, adică acel spaţiu fără frontiere interioare in care să fie
asigurate libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor şi a capitalurilor intre statele membre.
Egalitatea de tratament intre muncitorii de sex bărbătesc şi cei de sex feminin prin specificitatea şi
importanţa pe care o prezintă constituie un alt principiu fundamental al dreptului comunitar.
Potrivit acestui principiu, un muncitor de sex feminin trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi şi
avantaje ca şi unul de sex bărbătesc.
La 12 apr 1989 Parlamentul European a adoptat un alt act: Declaraţia Dr şi Libertăţilor
Fundamentale74. Declaraţia urma să devină instrumentul de referinţă in materie pentru intreaga
Comunitate şi indeosebi pentru Curtea de Justiţie, ea formuland pentru prima oară un catalog de
drepturi şi libertăţi fundamentale. Au fost inscrise in Declaraţie drepturi precum: inviolabilitatea
demnităţii umane (art. 1), dreptul la viaţă, la libertate şi siguranţă (art. 2), egalitatea inaintea legii
(art. 3), libertatea de gandire (art. 4), de opinie şi informaţie (art. 5), dreptul la respectarea vieţii
private (art. 6), protecţia familiei (art. 7), libertatea de mişcare (art. 8), dreptul la proprietate (art.
9), dreptul la reuniune (art. 10), etc.
Drepturile cetăţeanului european. Ideea cetăţeniei europene era mai veche, ridicată incă in
1974, cu prilejul intalnirii la varf de la Paris. Ideea a căpătat o primă concretizare in 1979, cand
Parlamentul European a fost ales prin vot direct şi universal.
Cetăţeanul Uniunii se bucură de drepturile şi de obligaţiile prevăzute in art. 8A, 8B, 8C şi 8D ale
Tratatului. Cetăţenii au astfel drepturi precum: cel de a cumpăra bunuri şi servicii in orice ţară din
Comunitate fără a plăti taxe de vamă sau suplimente de taxe, dreptul de a-şi transfera avuţiile in
orice stat membru, dreptul de a contracta imprumuturi la o instituţie financiară din orice stat
comunitar, dreptul agricultorilor şi pescarilor la garantarea produselor lor şi deci o oarecare
garanţie a veniturilor lor, comercianţii au dreptul de a considera intregul teritoriu al Uniunii ca
piaţa lor potenţială.
Dreptul la libera circulaţie — spaţiul Schengen. Consiliul European a decis să dea
un impuls Programului de lucru pentru realizarea efectivă a "Europei cetăţenilor" fixand, ca un
obiectiv prioritar, libertatea circulaţiei cetăţenilor europeni după modelul circulaţiei libere a
cetăţenilor in propria lor ţară. Acest Acord, compus din 32 de articole, are valoarea unei declaraţii
de intenţie in care semnatarii s-au angajat să faciliteze cat mai rapid posibil desfiinţarea
controalelor la frontierele lor şi să instituie măsurile de cooperare necesare in acest scop. La 19
iun 1990, cele cinci state au semnat la Schengen Convenţia de aplicare a Acordului de la
Schengen din 14 iun 1985.