Sunteți pe pagina 1din 1

Tratatele constitutive ale celor trei Comunităţi au fost modificate in mai multe randuri.

Astfel, in
1957, prin Convenţia referitoare la unele instituţii comune, s-au unificat cele 3 Adunări şi Curţi de
Justiţie. S-a creat, de asemenea, un singur Comitet Economic şi Social. S-au mai produs
modificări in sensul adaptării unor texte din tratate cu prilejul adeziunilor noilor state. Tratatul
instituind un Consiliu Unic şi o Comisie Unică pentru Comunităţi s-a inscris pe aceeaşi linie de
raţionalizare şi reducere organică a funcţionării instituţiilor comunitare.
In cele 39 de art ale sale, grupate in cinci capitole, Tratatul inscrie competenţele executivelor
comunitare, in sensul că nu au suferit modificări, ci au rămas aşa cum fuseseră determinate in
fiecare tratat de bază. Articolul 4 a confirmat existenţa Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi,
extinzandu-i competenţele şi asupra CECO. S-a generalizat sistemul numirii de comun acord a
membrilor (art. 10, par. 1, al. 4), cu precizarea că din Comisie trebuie să facă parte cel puţin un
reprezentant al fiecărui stat membru. Tratatul precizează că reuniunea de drept a Adunării
Parlamentare trebuie să fie şi aceea a prezentării raportului general de către Comisie. In acest fel,
Tratatul de Fuziune apare ca un factor de optimizare a funcţionării organizaţiei şi de aceea trebuie
considerat ca o etapă determinantă a construcţiei comunitare.

S-ar putea să vă placă și