Sunteți pe pagina 1din 1

Necesitatea unei reforme instituţionale care să corespundă evoluţiilor politice, economice şi

sociale inregistrate in Europa se făcuse puternic resimţită. In iul 1984, la Consiliul European de la
Fontainbleau, s-a constituit, sub preşedinţia senatorului irlandez J. Dooge, Comitetul pentru
problemele instituţionale, după modelul Comitetului Spaak, cel care a redactat Tratatele de la
Roma. Raportul Comitetului, numit Raportul Dooge, afirma nevoia unui salt calitativ in sensul
creării "intre statele europene a unei entităţi politice adevărate, adică a unei Uniuni Europene".
Proiectul unui tratat asupra acestei chestiuni prezentat Parlamentului European, aşanumitul
Proiect Spinelli, fusese elaborat in febr 1984, moment care a determinat relansarea dezbaterilor
asupra reformelor instituţionale. Raportul Dooge cuprindea patru părţi: Prima parte preciza
spiritul reformelor propuse. Cea de-a doua parte enunţa obiectivele prioritare: un spaţiu economic
interior omogen, promovarea valorilor comune ale civilizaţiei europene, găsirea unei identităţi
externe. Cea de-a treia parte a Raportului se referea la mijloacele de realizare a acestora. Cea de-a
patra parte se referea la convocarea conferinţei.
Actul Unic European cuprinde două părţi: o primă parte consacrată modificărilor
aduse tratatelor comunitare şi lărgirii domeniilor de competenţe, cealaltă consacrată cooperării
europene in materie de politică externă. Actul apare astfel ca un adevărat instrument de relansare
instituţională şi de perfecţionare a pieţei interne cu un impact psihologic important şi, totodată, ca
suport juridic al Europei ultimului deceniu.
Actul Unic European, printre alte obiective pe care le inscrie in domeniul lărgirii competenţelor
comunitare, a relansat şi a ridicat la rangul de preocupări prioritare şi pe cele de protecţie a
mediului. Pe plan instituţional, Actul Unic a recunoscut oficial Consiliul European, a acordat
puteri legislative Parlamentului European in cadrul procedurii de cooperare şi a fixat principiul
creării Tribunalului de Primă Instanţă.
Actul Unic European, prin Titlul III, reprezintă un acord de drept internaţional, o codificare a
cooperării in politica externă. El a permis integrarea in tratate a unor evoluţii instituţionale şi
politici in vederea consolidării procesului comunitar. In concluzie, Actul Unic a marcat
intoarcerea la votul cu majoritate calificată, a consolidat puterile Parlamentului, Comisiei şi
Consiliului, a extins competenţele Curţii de Justiţie, a oficializat Consiliul European, a deschis noi
domenii de activitate in cercetare, economie, finanţe, politică socială, mediu.