Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut prin locul unde a fost semnat la 7

febr 1992, in Olanda, sub numele de Tratatul de la Maastricht, a fost rezultatul reuniunii la varf
desfăşurată in perioada 9-11 dec 1991. Tratatul a intrat in vigoare la 1 noi 1993.
Tratatul de la Maastricht reprezintă din punct de vedere istoric incheierea procesului de integrare
economică inceput la Paris prin semnarea Tratatului CECO şi totodată intoarcerea la incercarea de
integrare politică eşuată prin respingerea de către Adunarea Naţională a Franţei a Comunităţii
Europene a Apărării.
Tratatul de la Maastricht prevede o Uniune Europeană care "marchează o nouă etapă in procesul
constituirii unei uniuni tot mai stranse intre popoarele Europei ... ". Tratatul este un text cu peste
300 de articole cărora li se mai adaugă 17 Protocoale şi 33 de Declaraţii. El modifică sau
completează numeroase dispoziţii din tratatele comunitare anterioare şi introduce in acelaşi timp
şi dispoziţii noi.
Importanţa Tratatului se manifestă şi sub alte aspecte: a transformat Comunitatea Economică
Europeană (CEE) in Comunitatea Europeană (CE); a supus noi domenii procesului de integrare
comunitară. Tratatul de la Maastricht reprezintă, cu toate lacunele şi insuficienţel sale, un rezultat
important in procesul de unificare europeană. El nu ar fi fost posibil fără o lungă şi laborioasă
activitate de negociere, de dezvoltare a politicilor comunitare care a permis demararea unificării.
Uniunea Economică şi Monetară (UEM). Nu putea fi realizată o mare piaţă
interioară fără să se asigure stabilitatea parităţilor monetare. Procesul de creare a unei uniuni
economice şi monetare are două origini. Mai intai, in 1970, planul Werner şi apropierea politicilor
monetare care i-au urmat in cadrul "şarpelui monetar". In al 2 rand, Actul Unic European, care
prevedea definitivarea pieţei interioare. Obiectivul Uniunii este definit in art. 2 astfel:
"Comunitatea are ca sarcină, prin stabilirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi
monetare ... să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice in
ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi neinflaţionistă, cu respectarea mediului, un grad
inalt de convergenţă a performanţelor economice, un nivel de ocupare a forţei de muncă şi de
protecţie socială ridicat, creşterea nivelului şi calităţii vieţii, a coeziunii economice şi sociale şi a
solidarităţii intre statele membre."
Moneda unică europeană — euro. Trecerea la Uniunea Monetară s-a realizat in 3 etape: prima
etapă a inceput la 1 iulie 1990, fază in care s-a realizat libera circulaţie a capitalurilor , o a doua
etapă a inceput la 1 ian 1994, ca fază esenţială, tranzitorie spre moneda unică , cea de-a 3 etapă,
1997-1999, a avut drept punct culminant adoptarea monedei unice. Zona euro a insemnat
inceputul unei ere in procesul de integrare economică europeană prin apariţia conceptului de
politică monetară, devenind astfel una dintre cele mai puternice zone economice ale lumii.
Institutul Monetar European, creat la 1 ianuarie 1994, a fost un organism provizoriu care a
acţionat in cea de-a doua fază a Uniunii Economice şi Monetare. El a fost condus de un Consiliu
format dintr-un preşedinte şi de guvernatorii băncilor centrale naţionale. Sarcina acestuia a fost de
a pregăti aspectele tehnice ale trecerii la cea de-a 3 etapă.