Sunteți pe pagina 1din 3

Curs 2

Consiliul europei: reprezinta prima organizatie cu vocatie esential politica si culturala. Dupa
incheierea WW2, era imperios necesara crearea unei structuri cu specific european astfel la 5 mai
1949 a luat nastere Consiliul Europei prin semnarea statutului la Sola-Strasbourg de catre Belgia,
Danemarca, Franta, Italia, Irlanda, Luxemburg, GB, Norvegia, Olanda si Slovenia.
In prezent Consiliul Europei cuprinde 47 de state membre, sediul acestei organizatii fiind la
Strasbourg.
Potrivit dispozitiilor din tratat scopul CE este de a realiza o uniune mai stransa intre membrii
sai, pentru apararea si realizarea idealurilor si principiilor comune. CE grupeaza statele europene
care trebuie sa aiba o conceptie asemanatoare pentru democratie, statul de drept, domnia legii si
respectarea demnitatii umane.
*nici un stat nu a aderat la UE inainte de a adopta documentele elaborate de CE.
Principiile si obiectievele principale ale consiliului europei mentionam: democratia, statul de
drept, respectul pentru drepturile si libertatile omului, valorificarea si afavorizarea identitatii
culturale a tarilor europene, lupta impotriva oracaror forme de intoleranta, cautarea de solutii
pentru problemele sociale.
Organele principale ale Consiliului sunt:
Comitetul de ministrii - reprezentantii fiecarei tari membre;
 rolul acestuia este de a propune statelor membre proiecte de conventii sau alte instrumente
privitoare la diferite domenii care intra in competenta Consiliului;
 deciziile comitetului sunt transmise sub forma de recomandari statelor membre;
*insa acestea nu au forta juridica obligatorie decat dupa ce au fost ratificate de catre stat*
Adunarea consultativa transformata in Adunarea Parlamentara:
-are un rol deliberativ si consultativ;
-face recomandari Comitetului de Ministrii;
-ACEASTA ESTE PRIMA ADUNARE EUROPEANA CREATA PE CONTINENTUL
EUROPEAN;
-in Adunare sunt dezbatute probleme de actualitate;
-Adunarea se reuneste de 4 ori pe an in sedinte plenare publice si in fiecare primavara intr-
unul din statele membre.
Secretariatul:
-organul permanent al CE acesta asigurand continuitatea necesara functionarii structurilor
organizatiei;
-este condus de un secretar general si are competente de ordin administrativ.
-in 1994 a fost creat ca organ consultativ Congresul Puterilor Locale si Regionale ca
reprezentant al colectivitatilor locale si regionale in efortul de democratizare al acestora;
CE a eloborat peste 200 de documente de mare importanta precum:
Conventia Europeana a Drepturilor Omului(CEDO-Curtea Eur. a Drept. Omului)-drepturi
civile si politice.
Cartea Sociala Europeana-drepturi sociale si economice.
Conventia Europeana a Dr. Omului reprezinta primul tratat international care aduce o
garantie colectiva din partea statelor membre ale consiliului pentru respectarea drepturilor si a
libertatilor fundamentale. De la adoptarea conventiei au mai fost elaborate 14 protocoale
aditionale prin care s-au adus completari si prezizari la conventie. Un document mai recent foarte
important este "Conventia privind lupta impotriva traficului de fiinte umane".
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa(OCDE)
-este o organizatie cu vocatie esential economica
-ea a luat nastere in urma Tratatului de la Paris in 1948 sub denumirea de OECE(Organizatia
Europ. De Coop Europ.) si transformata in OCDE in 1960.
-OECE-ul a fost creata in vederea coordonarii si administrarii Planului Marshal prin care se
cerea statelor Europene sa se uneasca si sa se inteleaga pentru reconstructia Europei.
in anul 1947 s-au reuni Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda,
Italia, Luxemburg, GB, Portugalia, Olanda, Suedia, Turcia + SUA si Canada observatori.
Obiectivele OCDE erau:
-organizarea cooperarii economice,
-coordonarea politicilor economice;
-armonizarea eforturilor acestora in favoarea tarilor in curs de dezvoltare
-organele OCDE sunt Consiliul de Ministrii care se reuneste de mai multe ori pe an la nivelul
ministrilor de externe si a economiilor si Comitetul Executiv care este insarcinat cu pregatirea si
ducerea la indeplinire a hotararilor adoptate de Consiliu.
Secretariatul are competente de natura administrativa.
Organizatia elaboreaza decizii, recomandari, acorduri si rezolutii, unele dintre acestea fiind
obligatorii pentru statele membre, altele nu.
Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord(NATO).
NATO a luat nastere ca o urmare fireasca a temerilor provocate de WW2. Pe langa faptul ca
Europa era ruinata si divizata in cautarea unor cai si mijloace de redresare economica si financiara,
la randul lor SUA aveau nevoie de o europa puternica dpdv economic democrata si potential
militar astfel incat impreuna sa formeze o bariera impotriva sovieticilor care pusesera stapanire pe
aproape jumatate din continentul european.
NATO este principala organizatie militara a europei, dar si extra europeana creata la 4 aprilie
1949 prin semnarea tratatului de la Washington. Scopul acestei organizatii este
-sa ofere garantie colectiva impotriva orcarei agresiuni;
-sa asigure cooperarea intre statele membre;
-apararea printr-un comandament unic;
-sa puna la punct proceduri operationale concrete;
-sa gaseasca impreuna mijloace pentru dezarmare.
NATO reprezinta edificarea unei arhitecturi de securitate pentru spatiul euro-atlantic.
Dupa desfiintarea Pactului de la Varsovia a aparut ocazia unica de a se construi o arhitectura
a securitatii imbunatatite in intreaga zona euro-atlantica(s-a oferit posibilitatea statelor din Eur.
Cent. si de Est sa participe la NATO).
Organizatia(NATO) este numita adesea si Alianta Atlantica si are pe langa scopul militar si
politic si unul civil care consta in consolidarea activitatilor de cooperare stiintifica ca urmare a
desfiintarii pactului de la Varsovia, a dizolvarii URSS amenintarea globala militara asupra europei
nu mai era posibila astfel incat s-au stabilit noi obiective.
Mentinerea stabilitatii in E.Cent si de Est si participarea alaturi de alte organizatii
internationale la reozolvarea crizelor si la mentinerea pacii in regiuni cu potential sau real
conflict(Azerbaijan).
Noua situatie politica a permis largirea NATO in special si prin dorinta unor state care s-au
eliberat de regimurile totalitare si si-au exprimat dorinta de a adera la alianta.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------