Sunteți pe pagina 1din 13

CUPRINS:

INTRODUCERE………………………………………………………………2

I. Apariția și evoluția Uniunii Vamale……….........……………………....3


II. Organizarea Uniunii Vamale……………………………………....…4-6
III. Funcționarea Uniunii Vamale…………………………………………7-9
CONCLUZII…… .…………………………………………………………...10
BIBLIOGRAFIE…………………………...…………………… ………......11

1
INTRODUCERE
Uniunea Europeană1 este una dintre cele mai importante zone economice ale
lumii, si reprezintă cel mai important actor din comerțul internațional cu bunuri.
Succesul economic al Uniunii Europene nu ar fi posibil fără funcționarea unei piețe
interne unice, definită de patru libertăți de mișcare: a bunurilor, persoanelor,
serviciilor și capitalului.
Crearea unei piețe interne unice, unde bunurile pot circula liber, fără a fi
supuse controalelor la frontieră, poate fi realizată doar în cadrul unei uniuni
vamale, cu reguli unice aplicate la frontieră. De asemenea, fără uniune vamală,
politica externă și de dezvoltare a Uniunii Europene, piața agricolă comună și
coordonarea eficientă a politicilor economice si monetare nu ar fi posibilă.
Uniunea Vamală, așa cum este definită în Dreptul internațional, reprezintă
expresia integrării a doua sau mai multe economii naționale într-un spațiu
economic unic, prin eliminarea imediată sau treptată a obstacolelor tarifare
comerciale din circulația mărfurilor între statele respective, precum si prin
stabilirea unui tarif vamal2 extern comun fata de terțele părți.
Pentru realizarea uniunii vamale s-a prevăzut:
• Liberalizarea treptată a schimburilor comerciale reciproce;
• Adoptarea unei politici comerciale comune faţă de terţi;
• Adoptarea unor reguli comune privind concurenţa;
• Adoptarea unui sistem unitar de impozitare indirectă la nivel comunitar.

1
Ideea Unităţii europene a fost exprimată în sec.al XVIII-lea de către J. J. Rousseau, I. Kant; în sec.al XIX- lea de
către Saint-Simon, Proudon sau Victor Hugo (1849) ; La 7. 09.1929. Aristide Briand în cadrul Societăţii Naţiunilor a
propus Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor să creeze între statele Europene o legătură federală care să nu aducă
atingere, însă, suveranităţii acestor state. A se vedea, Roxana Munteanu, Drept European, Ed. Oscar Print, Bucureşti,
1996, p.17-19; Henri Brugmans, L’ide′ Européenne, 1920-1970, Bruges, 1970, citat de Pierre Mathijsen, Compediu
de drept European, Ed. a VII-a Ed. Club Europa, Bucureşti, 2002,p.12.
2
Art. 20 Codul Vamal Comunitar, institutit prin Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie
1992;

2
I. Apariția și evoluția Uniunii Vamale

Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică


Europeană3 (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la
Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat
în Comunitatea Europeană, care este, în prezent, "primul pilon" al Uniunii
Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi
politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul
ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), la
7 februarie 1993.

Uniunea vamală a fost formată de cele 6 membre de atunci ale Comunității


Europene (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg si Olanda ). Între timp,
numărul membrilor a crescut la 27 de state, iar uniunea vamală a fost martora unei
evoluții constante, cu pași importanți precum adoptarea Codului Vamal Comunitar
și, în 1993, crearea pieței unice.
Trăsătura comună a tuturor uniunilor vamale este adoptarea unui tarif extern
comun, dar astăzi, uniunea vamală a UE reprezintă mai mult decît atît. Orice nou
stat care aderă la Comunitate a suportat procesul de abolire a taxelor sale în
comerțul intracomunitar și și-a aliniat tariful extern la Tariful vamal comun.
Tot în 1968, a fost realizat un proces de transfer progresiv de competențe, de
la Statele Membre către Comunitate, pe măsura ce a devenit evident că era necesar
să se legifereze, la nivelul Comunității, pentru a se evita distorsionările pieții,
concurenta neloială sau inegalitățile de tratament pentru agenții economici.
II. Ogranizarea Uniunii Vamale

3
A se vedea, O. Manolache, op. cit. p. 7; Gr. Geamănu, Drept internaţional Public, vol. II, E.D.P., Bucureşti, 1983,
p. 296; J. C. Gautron, Droit européen, 10 éd., Dalloz, Paris, p.82.

3
Cele 27 administrații vamale ale statelor membre implementează un cod
vamal unic, care are la bază un numar de instrumente si mecanisme de coordonare
care îi asigură o abordare comună și tratament echivalent. În plus, piața comună
impune ca, odată vămuite, bunurile importate pot călători liber între statele
membre. De aceasta beneficiază atît cetățenii UE cît și companiile, dar de
asemenea si partenerii de comerț ai UE. În același timp, administrațiile vamale au o
responsabilitate comună în ceea ce privește gestionarea eficientă și efectivă a
frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Teritoriul vamal4 al UE cuprinde:
• Suma teritoriilor vamale ale ţărilor membre;
• Alte teritorii din afara UE care datorită tratatelor în vigoare sunt asimilate
teritoriului vamal al UE- San Marino,Principatul Monaco, etc.
Bunurile care circulă în UE pot avea:
 Origine nepreferenţială
 Origine preferenţială.
Pentru Comunitatea Economică Europeană, din 1958 până în 1970, efectele
eliminării barierelor vamale au fost spectaculoase: comerţul intracomunitar a
crescut de şase ori, în timp ce schimburile Comunității Economice Europene cu
ţările terţe au crescut de trei ori. Schimburile fiecăruia dintre cele şase state cu
celelalte cinci au crescut de la 30% în 1958, la 52% în 1973. În aceeaşi perioadă,
PNB mediu al Comunitatii Economice Europene a sporit cu 70%.
Întrebarea care se pune este în ce măsură expansiunea schimburilor intra-
comunitare reprezintă creare de comerţ sau deturnare şi cum afectează aceste
mutaţii produse în fluxurile comerciale bunăstarea ţărilor nemembre. Studiile
efectuate de Balassa pentru perioada 1959-1970 evidenţiază preponderenţa
efectelor de creare de comerţ. Concluziile sale se bazează pe modificările survenite
4
Art. 3 Cod Vamal Comunitar , institutit prin Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992;

4
în natura fluxurilor comerciale: se presupune că deturnarea de comerţ produce o
scădere a ponderii comerţului extra-comunitar în PNB, în timp ce crearea de
comerţ determină o creştere a ponderii comerţului total în PNB. Deturnarea de
comerţ a vizat îndeosebi produsele alimentare, chimice şi produsele industriale cu
un grad redus de prelucrare, dar a fost compensată de creşterea importurilor de
utilaje şi echipament, pe fondul expansiunii investiţiilor.
În perioada 1959-1979 volumul importurilor extra-comunitare a înregistrat o
rată de creştere în medie de 8,9%, faţă de 8,3% în perioada 1953-1959. Efectele
uniunii vamale asupra ţărilor terţe au fost distribuite neuniform, beneficiarul
principal fiind SUA, cel mai important ofertant de echipamente performante cerute
de ţările Comunitatea Economică Europeană. Ţările în dezvoltare şi cele socialiste
au fost afectate negativ de deturnarea de comerţ pentru produsele alimentare şi cele
cu grad redus de prelucrare.
Ratele ridicate de creştere economică asociate creării Comunității Economice
Europene au avut însă un efect benefic inclusiv asupra nemembrilor, prin sporirea
cererii şi posibilităţi mai mari pentru export, ceea ce a compensat, cel puţin în
parte, efectele negative resimţite prin deturnarea de comerţ. Studiul menţionat
apreciază că efectele de creare de comerţ în perioada analizată au depăşit de patru,
până la zece ori, pe cele de deturnare.
Creşterea rapidă a comerţului cu produse industriale indică faptul că firmele
din ţările membre au exploatat posibilităţile oferite de abolirea tarifelor şi a
restricţiilor cantitative. Creşterea comerţului a contribuit la accelerarea creşterii
economice a ţărilor CEE, permiţându-le obţinerea economiilor de scară. Câştiguri
au fost înregistrate şi prin raţionalizarea producţiei în urma creşterii concurenţei,
mai ales pentru economiile anterior foarte protejate ale Franţei şi Italiei.

5
Cu toate acestea, Uniunea Vamală5 nu s-a realizat fără dificultăţi. Deşi cei şase
îi invitaseră şi pe britanici să li se alăture în lucrările pregătitoare ale Tratatului de
la Roma, Londra a considerat că obiectivele urmărite nu corespund politicii sale
europene. Uniunea Vamală, care presupunea, în paralel cu suprimarea controlului
vamal intracomunitar, întărirea controlului la frontierele Comunităţii şi aplicarea
unui tarif vamal comun faţă de terţi, ar fi izolat Marea Britanie de Commomwealth.
În plus, aplicarea politicilor comune, în special a celor agricole, era considerată de
britanici incompatibilă cu propriile sale interese.
Pe de altă parte, eliminarea restricţiilor vamale şi cantitative a fost însoţită de
numeroase reglementări fiscale, tehnice, sanitare sau de altă natură, care au creat
alte obstacole în calea liberului schimb intracomunitar. Astfel de reglementări au
izvorât, în principal, din tradiţiile şi concepţiile diferite în materie de politică
economică ale statelor comunitare. Unele ţări, precum Belgia şi Olanda, având o
bogată tradiţie liberală, au fost mult mai interesate în acest proces, în timp ce altele,
ca Germania şi Franţa, au fost mai preocupate de protejarea economiilor lor faţă de
concurenţa intracomunitară sau externă.
Astfel, uniunea vamală a condus Europa pe drumul către integrare şi
expansiune economică. Patruzeci de ani mai târziu, UE reprezintă cel mai mare
bloc comercial din lume, alimentând circa 20% din comerţul mondial. Totuşi, o
integrare economică la un asemenea nivel nu ar fi fost posibilă fără un sistem
vamal eficient la graniţele externe ale UE.

III. Funcționarea Uniunii Vamale


5
C.E.E. art.8 şi deciziile de accelerare(1960), J.O. 1217 şi (1962 ) J.O. 1284; Pierre Mathjisen, op. cit. p. 15.
Realizarea anticipată a Uniunii Vamale a dus la păstrarea unor diferenţe în domeiul taxelor şi al măsurilor cu efect
echivalent asupra terifelor şi cotelor, ceea ce constituie un obstacol în calea comerţului liber.

6
Peste 140 000 de persoane lucrează în acest domeniu. Acestea joacă un rol
esenţial în protejarea graniţelor externe ale Uniunii şi în asigurarea securităţii şi
siguranţei europenilor.

În fiecare an, autorităţile vamale din UE verifică aproximativ 1 600 de


milioane de tone de mărfuri transportate pe mare şi aproximativ 8 milioane de tone
de mărfuri transportate pe calea aerului. Agenţii vamali lucrează cu aproape 183 de
milioane de declaraţii vamale – circa şase declaraţii pe secundă.

În prezent, cele 27 de administraţii vamale naţionale colaborează strâns cu alte


organe de aplicare a legii, cu întreprinderile şi cu partenerii comerciali principali ai
UE, astfel încât să facă faţă provocărilor din ce în ce mai importante pe care le
presupune comerţul mondial: protejarea cetăţenilor împotriva produselor
periculoase şi combaterea crimei organizate, a terorismului şi a contrabandei.

Politica vamală este unul dintre fundamentele Uniunii si este esențială pentru
existența pieței unice, care nu poate funcționa corect fără reguli comune aplicate
uniform la toate granițele externe ale Comunității. Acest set de reguli formează
politica vamală și reprezintă motivul pentru care cele 15 autorități vamale ale
Statele Membre lucrează ca o singură entitate.

Dacă principiul liberei circulații a bunurilor este fața interioară a uniunii


vamale, tariful vamal comun constituie aspectul său exterior, întrucît face posibilă
aplicarea uniformă a taxelor vamale asupra produselor importate din țări terțe,
indiferent de Statul Membru de destinație.

La început, Tariful Vamal Comun a reprezentat media aritmetică a tarifelor


vamale aplicate în 1957 de către Statele Membre. În baza articolului 28 al
Tratatului, Consiliul a adoptat cu majoritate calificată o propunere a Comisiei,

7
întroducînd o serie de amendamente, atît în mod autonom cît și în cadrul
negocierilor tarifare (de exemplu, în cadrul Acordului General pentru Tarife si
Comert – GATT).

Nomenclatura Tarifului Vamal Comunitar este un instrument foarte important,


nu numai pentru colectarea taxelor vamale ci și în elaborarea statisticilor privind
comerțul exterior si aplicarea măsurilor aferente politicilor comercială, agricolă,
fiscală sau monetară. Este cunoscută sub denumirea de “Nomenclatura
Combinata”, datorită utilizarii sale atît în scopuri tarifare cît și statistice, și are la
bază Sistemul Armonizat, un instrument internațional de clasificare administrat de
către Organizația Mondială a Vămilor.

În paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creată baza de date


computerizată Taric (tariful integrat al Comunităților Europene), cu scopul de a
identifica prevederile comunitare aplicabile fiecărui bun. Începind cu anul 2000,
aceasta bază de date este disponibilă gratuit pe serverul Europa sub denumirea
“DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). O altă bază de date,
disponibilă la aceeași adresă, este QUOTA (contingențe si plafoane tarifare). Un alt
instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU), creat în
1988, care a simplificat substanțial procedurile, înlocuind 150 de documente
vamale.

Eliminarea formalităților vamale în 1993 a dus la introducerea sistemului


Intrastat pentru colectarea direct de la comercianți a informațiilor statistice privind
comerțul cu bunuri dintre Statele Membre.

Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamală) a


imbunatățit cooperarea dintre autoritățile administrației din Statele Membre și între

8
aceste autorități și Comisia Europeană în vederea sporirii eficienței luptei împotriva
fraudei și a asigurării aplicării corecte a reglementărilor vamale.

Un alt instrument de cooperare și asistența reciprocă, Convenția de la Neapole


II, a îmbunătățit eficiența luptei împotriva incălcării reglementărilor vamale
naționale și comunitare.

CONCLUZII

9
Avînd în vedere cele menționate mai sus, concluzionăm că Uniunea Vamală
Europeană înseamnă:

 Nici o taxă vamală la frontierele interne între statele membre UE;


 Taxe vamale comune la importurile din afara UE;

 Reguli comune de origine pentru produsele din afara UE;

 O definiţie comună a valorii în vamă

Un acord asupra acestor patru principii între cele şase state fondatoare
(Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) a condus la crearea
Uniunii Vamale la 1 iulie 1968, cu un an şi jumătate mai devreme decât fusese
planificat în 1957.

După 1 iulie 1968, elaborarea legislaţiei vamale comunitare a fost


impulsionată pentru a fi siguri că oriunde ar fi mărfurile importate în UE, se aplică
aceleaşi reguli. A fost elaborat un cadru legal pentru a acoperi chestiuni importante
precum:

 Asigurarea că tariful comun este aplicat în acelaşi fel de-a lungul


frontierelor externe ale UE;
 Introducerea unei abordări comune asupra procedurilor de depozitare;

 Facilitarea mişcării mărfurilor în „tranzitul vamal”;

 Înlocuirea gamei variate de documente vamale cu un document


administrativ unic (DAU).

10
BIBLIOGRAFIE

1. Codul Vamal Comunitar, institutit prin Regulamentul CEE nr. 2913/92


al Consiliului din 12 octombrie 1992;
2. Codul Vamal al RM din 20 iulie 2000 modificat prin legea LP27-XVI
din 22.02.08, MO47-48/07.03.08 art.145;

3. Institutul European din România, Tratatul de la Lisabona. Implicații


asupra instituțiilor și politicilor românești. București, 2010, p. 74;
4. Marin Voicu, Drept Comunitar, București, 2003, p. 174;
5. Mihaela Tofan, Drept European, București, 2008, p. 39;
6. Radu Gh., Drept vamal comunitar: Curs de lecţii.Chişinău, 2001, p.
108;

7. http://www.customs.ro/ro/40_ani_de_uniune_vamala/40_ani_de_uniun
e_vamala.aspx

8. http://europa.eu/pol/cust/index_ro.htm

11
UNIVERSITATEA ,, LUCIAN BLAGA ” DIN SIBIU
FACULTATEA DE DREPT

Drept vamal

Savin Roman
12
An.III,gr.II

13