Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor

(teritorială)
Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală
prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai
vastă, echilibrată, substituind progresiv elementele componente.4 Pentru Marchal, unul din teoreticienii
de referinţă în teoria integrării, un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un
fenomen care, într-un spaţiu delimitat geografic, este total în ce priveşte toate elementele vieţii
economice, sociale, tehnice şi politice”. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două :
“fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile, în primul rând economic şi apoi, prin
forţa lucrurilor, pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care
domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”5. Pe baza acestor definiţii,
se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic, progresiv, limitat în spaţiu, de creare a
unui ansamblu nou, bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile; este un
proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi, punctul de plecare fiind fuziunea
economică, iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine, ci ca o necesitate, “prin forţa
lucrurilor”. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de
integrare economică. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi
un spaţiu de solidaritate”. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi
şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare, a mecanismelor şi instrumentelor
folosite, deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între
diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în
profitul tuturor“.6 Aceasta caracterizează spaţiul naţional; un spaţiu similar trebuie creat prin integrare,
un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate, să fie
solidare atât cât uman este posibil. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui
spaţiu integrat, Marchal va defini trei procese de integrare, laturi (componente) ale integrării depline, în
funcţie de natura solidarităţii, respectiv: integrare economică, socială şi politică. Integrarea economică
reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături
interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante; integrarea socială completează integrarea
economică şi este specifică integrării depline, dar nu va fi niciodată totală, deoarece niciodată oamenii
nu se vor simţi deplin solidari; André Marchal, ”L’intégration territoriale“, Presses Universitaires de
France, Paris, 1965, p.7. 5 Ibid., p.7, 10, 20. 6 Ibidem, p.24.
4

29
integrarea politică, consecinţă a celorlalte, reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub
două forme: confederală şi federală. Ca finalitate, integrarea teritorială va fi atât economică cât şi
socială şi politică, un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. Observăm la Marchal aşa numita
logică cumulativă a integrării, principiul solidarităţii şi criteriul teritorial- confirmate în planul concret
al integrării europene. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a
fi luată în considerare şi de Fr. Perroux. Referindu-se la integrarea vest-europeană, Perroux consideră
integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între
naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei, cu un nou echilibru al unui ansamblu
format din naţiunile europene, considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”.7 În studiul
“Intégration économique. Qui intègre? Au benefice de qui s’opère l’intégration?”8 Perroux depăşeşte
cadrul european al analizei pentru a oferi, în concepţia sa, o teorie general valabilă a integrării
regionale. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii
economice diferite, urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare, necesitatea adoptării unei
politici de integrare, consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele
obţinute. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe
baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă, dezintegrantă) şi a rolului integrator al puterilor
publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute).
Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice
diferite şi, mai ales, inegal dezvoltate o contituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de
integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide
cu cel al ansamblului). Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului, ci a fiecăreia
dintre unităţile componente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului, respectarea
principiului reciprocităţii, eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea
polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat, echilibrat şi solidar. O serie de clarificări
utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. El acordă o importanţă deosebită
distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor, considerând că integrarea pieţelor
reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente, de a realiza o piaţă concurenţială şi se
defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)9;
integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres
susţinut, implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care
comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă, aşa încât, “rezultatele finale obţinute în
scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi, prin acestea, la noi forme de piaţă”10.
Fr. Perroux, “ L’Europe sans rivages “, Presses Universitaires de France, Paris, 1954, p.419. 8 Fr.
Perroux, “ L’Économie du XX-e siècle “, Presses Universitaires de Grenoble, 1991. 9 Louis Philips,
“D’intégration des marchés”, Edition E.Nauwelaerts, Louvain, 1962, p.75. 10 Ibide
Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor
(teritorială)
Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală
prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai
vastă, echilibrată, substituind progresiv elementele componente.4 Pentru Marchal, unul din teoreticienii
de referinţă în teoria integrării, un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un
fenomen care, într-un spaţiu delimitat geografic, este total în ce priveşte toate elementele vieţii
economice, sociale, tehnice şi politice”. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două :
“fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile, în primul rând economic şi apoi, prin
forţa lucrurilor, pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care
domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”5. Pe baza acestor definiţii,
se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic, progresiv, limitat în spaţiu, de creare a
unui ansamblu nou, bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile; este un
proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi, punctul de plecare fiind fuziunea
economică, iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine, ci ca o necesitate, “prin forţa
lucrurilor”. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de
integrare economică. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi
un spaţiu de solidaritate”. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi
şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare, a mecanismelor şi instrumentelor
folosite, deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între
diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în
profitul tuturor“.6 Aceasta caracterizează spaţiul naţional; un spaţiu similar trebuie creat prin integrare,
un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate, să fie
solidare atât cât uman este posibil. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui
spaţiu integrat, Marchal va defini trei procese de integrare, laturi (componente) ale integrării depline, în
funcţie de natura solidarităţii, respectiv: integrare economică, socială şi politică. Integrarea economică
reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături
interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante; integrarea socială completează integrarea
economică şi este specifică integrării depline, dar nu va fi niciodată totală, deoarece niciodată oamenii
nu se vor simţi deplin solidari; André Marchal, ”L’intégration territoriale“, Presses Universitaires de
France, Paris, 1965, p.7. 5 Ibid., p.7, 10, 20. 6 Ibidem, p.24.
4

29
integrarea politică, consecinţă a celorlalte, reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub
două forme: confederală şi federală. Ca finalitate, integrarea teritorială va fi atât economică cât şi
socială şi politică, un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. Observăm la Marchal aşa numita
logică cumulativă a integrării, principiul solidarităţii şi criteriul teritorial- confirmate în planul concret
al integrării europene. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a
fi luată în considerare şi de Fr. Perroux. Referindu-se la integrarea vest-europeană, Perroux consideră
integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între
naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei, cu un nou echilibru al unui ansamblu
format din naţiunile europene, considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”.7 În studiul
“Intégration économique. Qui intègre? Au benefice de qui s’opère l’intégration?”8 Perroux depăşeşte
cadrul european al analizei pentru a oferi, în concepţia sa, o teorie general valabilă a integrării
regionale. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii
economice diferite, urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare, necesitatea adoptării unei
politici de integrare, consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele
obţinute. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe
baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă, dezintegrantă) şi a rolului integrator al puterilor
publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute).
Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice
diferite şi, mai ales, inegal dezvoltate o contituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de
integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide
cu cel al ansamblului). Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului, ci a fiecăreia
dintre unităţile componente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului, respectarea
principiului reciprocităţii, eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea
polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat, echilibrat şi solidar. O serie de clarificări
utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. El acordă o importanţă deosebită
distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor, considerând că integrarea pieţelor
reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente, de a realiza o piaţă concurenţială şi se
defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)9;
integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres
susţinut, implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care
comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă, aşa încât, “rezultatele finale obţinute în
scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi, prin acestea, la noi forme de piaţă”10.
Fr. Perroux, “ L’Europe sans rivages “, Presses Universitaires de France, Paris, 1954, p.419. 8 Fr.
Perroux, “ L’Économie du XX-e siècle “, Presses Universitaires de Grenoble, 1991. 9 Louis Philips,
“D’intégration des marchés”, Edition E.Nauwelaerts, Louvain, 1962, p.75. 10 Ibide
Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor
(teritorială)
Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală
prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai
vastă, echilibrată, substituind progresiv elementele componente.4 Pentru Marchal, unul din teoreticienii
de referinţă în teoria integrării, un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un
fenomen care, într-un spaţiu delimitat geografic, este total în ce priveşte toate elementele vieţii
economice, sociale, tehnice şi politice”. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două :
“fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile, în primul rând economic şi apoi, prin
forţa lucrurilor, pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care
domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”5. Pe baza acestor definiţii,
se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic, progresiv, limitat în spaţiu, de creare a
unui ansamblu nou, bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile; este un
proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi, punctul de plecare fiind fuziunea
economică, iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine, ci ca o necesitate, “prin forţa
lucrurilor”. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de
integrare economică. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi
un spaţiu de solidaritate”. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi
şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare, a mecanismelor şi instrumentelor
folosite, deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între
diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în
profitul tuturor“.6 Aceasta caracterizează spaţiul naţional; un spaţiu similar trebuie creat prin integrare,
un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate, să fie
solidare atât cât uman este posibil. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui
spaţiu integrat, Marchal va defini trei procese de integrare, laturi (componente) ale integrării depline, în
funcţie de natura solidarităţii, respectiv: integrare economică, socială şi politică. Integrarea economică
reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături
interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante; integrarea socială completează integrarea
economică şi este specifică integrării depline, dar nu va fi niciodată totală, deoarece niciodată oamenii
nu se vor simţi deplin solidari; André Marchal, ”L’intégration territoriale“, Presses Universitaires de
France, Paris, 1965, p.7. 5 Ibid., p.7, 10, 20. 6 Ibidem, p.24.
4

29
integrarea politică, consecinţă a celorlalte, reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub
două forme: confederală şi federală. Ca finalitate, integrarea teritorială va fi atât economică cât şi
socială şi politică, un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. Observăm la Marchal aşa numita
logică cumulativă a integrării, principiul solidarităţii şi criteriul teritorial- confirmate în planul concret
al integrării europene. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a
fi luată în considerare şi de Fr. Perroux. Referindu-se la integrarea vest-europeană, Perroux consideră
integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între
naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei, cu un nou echilibru al unui ansamblu
format din naţiunile europene, considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”.7 În studiul
“Intégration économique. Qui intègre? Au benefice de qui s’opère l’intégration?”8 Perroux depăşeşte
cadrul european al analizei pentru a oferi, în concepţia sa, o teorie general valabilă a integrării
regionale. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii
economice diferite, urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare, necesitatea adoptării unei
politici de integrare, consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele
obţinute. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe
baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă, dezintegrantă) şi a rolului integrator al puterilor
publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute).
Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice
diferite şi, mai ales, inegal dezvoltate o contituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de
integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide
cu cel al ansamblului). Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului, ci a fiecăreia
dintre unităţile componente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului, respectarea
principiului reciprocităţii, eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea
polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat, echilibrat şi solidar. O serie de clarificări
utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. El acordă o importanţă deosebită
distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor, considerând că integrarea pieţelor
reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente, de a realiza o piaţă concurenţială şi se
defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)9;
integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres
susţinut, implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care
comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă, aşa încât, “rezultatele finale obţinute în
scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi, prin acestea, la noi forme de piaţă”10.
Fr. Perroux, “ L’Europe sans rivages “, Presses Universitaires de France, Paris, 1954, p.419. 8 Fr.
Perroux, “ L’Économie du XX-e siècle “, Presses Universitaires de Grenoble, 1991. 9 Louis Philips,
“D’intégration des marchés”, Edition E.Nauwelaerts, Louvain, 1962, p.75. 10 Ibide
Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor
(teritorială)
Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală
prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai
vastă, echilibrată, substituind progresiv elementele componente.4 Pentru Marchal, unul din teoreticienii
de referinţă în teoria integrării, un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un
fenomen care, într-un spaţiu delimitat geografic, este total în ce priveşte toate elementele vieţii
economice, sociale, tehnice şi politice”. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două :
“fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile, în primul rând economic şi apoi, prin
forţa lucrurilor, pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care
domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”5. Pe baza acestor definiţii,
se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic, progresiv, limitat în spaţiu, de creare a
unui ansamblu nou, bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile; este un
proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi, punctul de plecare fiind fuziunea
economică, iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine, ci ca o necesitate, “prin forţa
lucrurilor”. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de
integrare economică. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi
un spaţiu de solidaritate”. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi
şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare, a mecanismelor şi instrumentelor
folosite, deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între
diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în
profitul tuturor“.6 Aceasta caracterizează spaţiul naţional; un spaţiu similar trebuie creat prin integrare,
un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate, să fie
solidare atât cât uman este posibil. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui
spaţiu integrat, Marchal va defini trei procese de integrare, laturi (componente) ale integrării depline, în
funcţie de natura solidarităţii, respectiv: integrare economică, socială şi politică. Integrarea economică
reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături
interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante; integrarea socială completează integrarea
economică şi este specifică integrării depline, dar nu va fi niciodată totală, deoarece niciodată oamenii
nu se vor simţi deplin solidari; André Marchal, ”L’intégration territoriale“, Presses Universitaires de
France, Paris, 1965, p.7. 5 Ibid., p.7, 10, 20. 6 Ibidem, p.24.
4

29
integrarea politică, consecinţă a celorlalte, reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub
două forme: confederală şi federală. Ca finalitate, integrarea teritorială va fi atât economică cât şi
socială şi politică, un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. Observăm la Marchal aşa numita
logică cumulativă a integrării, principiul solidarităţii şi criteriul teritorial- confirmate în planul concret
al integrării europene. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a
fi luată în considerare şi de Fr. Perroux. Referindu-se la integrarea vest-europeană, Perroux consideră
integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între
naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei, cu un nou echilibru al unui ansamblu
format din naţiunile europene, considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”.7 În studiul
“Intégration économique. Qui intègre? Au benefice de qui s’opère l’intégration?”8 Perroux depăşeşte
cadrul european al analizei pentru a oferi, în concepţia sa, o teorie general valabilă a integrării
regionale. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii
economice diferite, urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare, necesitatea adoptării unei
politici de integrare, consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele
obţinute. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe
baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă, dezintegrantă) şi a rolului integrator al puterilor
publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute).
Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice
diferite şi, mai ales, inegal dezvoltate o contituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de
integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide
cu cel al ansamblului). Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului, ci a fiecăreia
dintre unităţile componente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului, respectarea
principiului reciprocităţii, eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea
polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat, echilibrat şi solidar. O serie de clarificări
utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. El acordă o importanţă deosebită
distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor, considerând că integrarea pieţelor
reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente, de a realiza o piaţă concurenţială şi se
defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)9;
integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres
susţinut, implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care
comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă, aşa încât, “rezultatele finale obţinute în
scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi, prin acestea, la noi forme de piaţă”10.
Fr. Perroux, “ L’Europe sans rivages “, Presses Universitaires de France, Paris, 1954, p.419. 8 Fr.
Perroux, “ L’Économie du XX-e siècle “, Presses Universitaires de Grenoble, 1991. 9 Louis Philips,
“D’intégration des marchés”, Edition E.Nauwelaerts, Louvain, 1962, p.75. 10 Ibide
Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor
(teritorială)
Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală
prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai
vastă, echilibrată, substituind progresiv elementele componente.4 Pentru Marchal, unul din teoreticienii
de referinţă în teoria integrării, un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un
fenomen care, într-un spaţiu delimitat geografic, este total în ce priveşte toate elementele vieţii
economice, sociale, tehnice şi politice”. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două :
“fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile, în primul rând economic şi apoi, prin
forţa lucrurilor, pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care
domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”5. Pe baza acestor definiţii,
se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic, progresiv, limitat în spaţiu, de creare a
unui ansamblu nou, bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile; este un
proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi, punctul de plecare fiind fuziunea
economică, iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine, ci ca o necesitate, “prin forţa
lucrurilor”. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de
integrare economică. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi
un spaţiu de solidaritate”. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi
şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare, a mecanismelor şi instrumentelor
folosite, deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între
diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în
profitul tuturor“.6 Aceasta caracterizează spaţiul naţional; un spaţiu similar trebuie creat prin integrare,
un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate, să fie
solidare atât cât uman este posibil. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui
spaţiu integrat, Marchal va defini trei procese de integrare, laturi (componente) ale integrării depline, în
funcţie de natura solidarităţii, respectiv: integrare economică, socială şi politică. Integrarea economică
reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături
interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante; integrarea socială completează integrarea
economică şi este specifică integrării depline, dar nu va fi niciodată totală, deoarece niciodată oamenii
nu se vor simţi deplin solidari; André Marchal, ”L’intégration territoriale“, Presses Universitaires de
France, Paris, 1965, p.7. 5 Ibid., p.7, 10, 20. 6 Ibidem, p.24.
4

29
integrarea politică, consecinţă a celorlalte, reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub
două forme: confederală şi federală. Ca finalitate, integrarea teritorială va fi atât economică cât şi
socială şi politică, un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. Observăm la Marchal aşa numita
logică cumulativă a integrării, principiul solidarităţii şi criteriul teritorial- confirmate în planul concret
al integrării europene. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a
fi luată în considerare şi de Fr. Perroux. Referindu-se la integrarea vest-europeană, Perroux consideră
integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între
naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei, cu un nou echilibru al unui ansamblu
format din naţiunile europene, considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”.7 În studiul
“Intégration économique. Qui intègre? Au benefice de qui s’opère l’intégration?”8 Perroux depăşeşte
cadrul european al analizei pentru a oferi, în concepţia sa, o teorie general valabilă a integrării
regionale. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii
economice diferite, urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare, necesitatea adoptării unei
politici de integrare, consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele
obţinute. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe
baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă, dezintegrantă) şi a rolului integrator al puterilor
publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute).
Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice
diferite şi, mai ales, inegal dezvoltate o contituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de
integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide
cu cel al ansamblului). Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului, ci a fiecăreia
dintre unităţile componente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului, respectarea
principiului reciprocităţii, eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea
polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat, echilibrat şi solidar. O serie de clarificări
utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. El acordă o importanţă deosebită
distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor, considerând că integrarea pieţelor
reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente, de a realiza o piaţă concurenţială şi se
defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)9;
integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres
susţinut, implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care
comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă, aşa încât, “rezultatele finale obţinute în
scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi, prin acestea, la noi forme de piaţă”10.
Fr. Perroux, “ L’Europe sans rivages “, Presses Universitaires de France, Paris, 1954, p.419. 8 Fr.
Perroux, “ L’Économie du XX-e siècle “, Presses Universitaires de Grenoble, 1991. 9 Louis Philips,
“D’intégration des marchés”, Edition E.Nauwelaerts, Louvain, 1962, p.75. 10 Ibide
Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor
(teritorială)
Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală
prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai
vastă, echilibrată, substituind progresiv elementele componente.4 Pentru Marchal, unul din teoreticienii
de referinţă în teoria integrării, un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un
fenomen care, într-un spaţiu delimitat geografic, este total în ce priveşte toate elementele vieţii
economice, sociale, tehnice şi politice”. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două :
“fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile, în primul rând economic şi apoi, prin
forţa lucrurilor, pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care
domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”5. Pe baza acestor definiţii,
se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic, progresiv, limitat în spaţiu, de creare a
unui ansamblu nou, bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile; este un
proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi, punctul de plecare fiind fuziunea
economică, iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine, ci ca o necesitate, “prin forţa
lucrurilor”. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de
integrare economică. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi
un spaţiu de solidaritate”. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi
şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare, a mecanismelor şi instrumentelor
folosite, deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între
diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în
profitul tuturor“.6 Aceasta caracterizează spaţiul naţional; un spaţiu similar trebuie creat prin integrare,
un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate, să fie
solidare atât cât uman este posibil. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui
spaţiu integrat, Marchal va defini trei procese de integrare, laturi (componente) ale integrării depline, în
funcţie de natura solidarităţii, respectiv: integrare economică, socială şi politică. Integrarea economică
reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe de legături
interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante; integrarea socială completează integrarea
economică şi este specifică integrării depline, dar nu va fi niciodată totală, deoarece niciodată oamenii
nu se vor simţi deplin solidari; André Marchal, ”L’intégration territoriale“, Presses Universitaires de
France, Paris, 1965, p.7. 5 Ibid., p.7, 10, 20. 6 Ibidem, p.24.
4

29
integrarea politică, consecinţă a celorlalte, reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub
două forme: confederală şi federală. Ca finalitate, integrarea teritorială va fi atât economică cât şi
socială şi politică, un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. Observăm la Marchal aşa numita
logică cumulativă a integrării, principiul solidarităţii şi criteriul teritorial- confirmate în planul concret
al integrării europene. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a
fi luată în considerare şi de Fr. Perroux. Referindu-se la integrarea vest-europeană, Perroux consideră
integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între
naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei, cu un nou echilibru al unui ansamblu
format din naţiunile europene, considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”.7 În studiul
“Intégration économique. Qui intègre? Au benefice de qui s’opère l’intégration?”8 Perroux depăşeşte
cadrul european al analizei pentru a oferi, în concepţia sa, o teorie general valabilă a integrării
regionale. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii
economice diferite, urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare, necesitatea adoptării unei
politici de integrare, consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele
obţinute. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe
baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă, dezintegrantă) şi a rolului integrator al puterilor
publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute).
Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice
diferite şi, mai ales, inegal dezvoltate o contituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de
integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide
cu cel al ansamblului). Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului, ci a fiecăreia
dintre unităţile componente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului, respectarea
principiului reciprocităţii, eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea
polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat, echilibrat şi solidar. O serie de clarificări
utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. El acordă o importanţă deosebită
distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor, considerând că integrarea pieţelor
reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente, de a realiza o piaţă concurenţială şi se
defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)9;
integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres
susţinut, implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care
comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă, aşa încât, “rezultatele finale obţinute în
scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi, prin acestea, la noi forme de piaţă”10.
Fr. Perroux, “ L’Europe sans rivages “, Presses Universitaires de France, Paris, 1954, p.419. 8 Fr.
Perroux, “ L’Économie du XX-e siècle “, Presses Universitaires de Grenoble, 1991. 9 Louis Philips,
“D’intégration des marchés”, Edition E.Nauwelaerts, Louvain, 1962, p.75. 10 Ibide