Sunteți pe pagina 1din 5

TEMA PENTRU ACASĂ – COMPONENTĂ A ACTIVITĂŢII DE

ÎNVĂŢARE

În practica educativă românească, tema pentru acasă constituie o obişnuinţă


puternic stabilizată, atât pentru învăţători, cât şi pentru elevi şi părinţi,
identificată cel mai adesea ca răspuns la întrebarea ,,Ce ai de scris pentru
mâine?” .
Definite drept sarcini încredinţate elevilor de profesorii de la şcoală, menite a
fi îndeplinite în timpul orelor din afara şcolii, temele pentru acasă îndeplinesc
funcţii multiple ale căror semnificaţii reunesc şcoala şi familia, învăţătorii şi
părinţii, timpul pentru şcoală şi timpul liber, formarea şi autoformarea,
cunoştinţele declarative şi cele procedurale, cogniţia şi metacogniţia. Cei mai
mulţi educatori percep tema pentru acasă ca o continuare şi o completare a
activităţii desfăşurate în timpul formal al lecţiei, centrată pe exersarea şi
consolidarea cunoştinţelor dobândite în cadrul organizat. Concomitent este
văzută ca având aporturi consistente la formarea tehnicilor de muncă
intelectuală, a spiritului de independenţă şi a responsabilităţii elevilor.
Tipologia temelor pentru acasă
În funcţie de obiectivele dominante vizate de învăţător, temele se pot grupa în
categorii, cu note similare, dar şi cu efecte pozitive sau negative similare. Astfel
V. Okon diferenţiază temele:
 care urmăresc fixarea cunoştinţelor însuşite în cadrul lecţiei şi care
constau în învăţarea după manual sau după notiţe;
 focalizate pe dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor a căror formare a
fost iniţiată în orele de curs;
 centrate pe însuşirea de cunoştinţe noi, care anticipă o lecţie4 ce urmează
a fi predată sau completează o lecţie deja abordată;
 mixte, reunind două sau mai multe dintre scopurile anterior anunţate.
Fiecare dintre cele patru clase reprezintă puncte tari şi slabe, ameninţări ce se
cer diminuate sau oportunităţi care se pot amplifica sau doar utiliza. La prima
categorie menţionăm primejdia memorării mecanice a informaţiilor, ce se poate
diminua prin formarea deprinderii de a prelucra textele, de a reformula
enunţurile, a construi scheme, a evidenţia legături dintre idei, a diferenţia
informaţiile esenţiale de cele auxiliare, a construi exemple după modelul celor
oferite. Al doilea tip de teme are o arie restrânsă de utilizare, constituind
apanajul unor discipline ca matematica, limba maternă sau limbile străine,
geografia. Constând de regulă în transcrierea, completarea sau modificarea unor
texte, acest tip de teme poate induce plictiseala, dacă sunt monotone, iar pentru a
păstra curiozitatea elevilor şi plăcerea de a le efectua, sarcinile trebuie să fie
variate. Temele care vizează asimilarea de noi informaţii presupun activităţi de
observare a vieţii animalelor şi plantelor, o omului, a unor fenomene ale naturii,
a formelor de relief. Datele observate se consemnează în fişe oferite de învăţător,
care vor fi utilizate în derularea lecţiilor. Acest tip de teme treyesc şi menţin
interesul multor elevi, dar este ameninţat de imixtiune unor erori datorate slabei
capacităţi de observare a şcolarului mic, focalizării pe aspecte nerelevante,
accidentale ale obiectelor observate. Subgrupa temelor care vizează completarea
cunoştinţelor deja însuşite la lecţie constă în căutarea informaţiilor noi în reviste,
dicţionare, pe site-uri recomandate de învăţător. Ultima categorie de teme are un
grad de dificultate ridicat, solicitând mai mult independenţa şi originalitatea
elevilor. Temele sunt compuneri, lucrări plastice sau aparţinând educaţiei
tehnologice, portofolii şi pot fi efectuate de un singur elev, in cuplu sau în grup
mic (3-6) elevi, solicitând în ultima situaţie şi competenţele sociale ale elevilor.
Spaţiul de confluenţă educativă, tema pentru acasă se află sub un dublu
control, al educatorului de la şcoală şi al părintelui, trecând, treptat, sub o nouă
instanţă, reprezentat de autocontrolul elevului.
Rolurile celor doi adulţi, învăţătorul şi părintele, implicaţi în tema pentru
acasă, este diferit, dar complementar, notă definitorie pentru ciclu primar.
Rolul învăţătoarei-învăţătorului
Învăţătorul iniţiază tema pentru acasă, o controlează şi valorifică în predarea
noilor lecţii sau prin notarea elevilor. Fiecare dintre cele trei activităţi se supune
unor norme specifice, a căror respectare favorizează atingerea obiectivelor
propuse.
Iniţierea temelor este precedată de planificarea conţinutului, a volumului,
frecvenţei şi intervalului temporal, acţiuni ce se pot include în proiectarea
unităţii de învăţare şi se revizuiesc, eventual, în funcţie de dinamica învăţării.
Aceste calităţi ale temei trebuie subordonate obiectivelor urmărite de educatori.
Încredinţarea temei se face, de obicei la finalul lecţiei sau pe parcursul
acesteia, prima modalitate fiind mai frecventă decât a doua, fapt explicabil prin
posibilităţile mai crescute ale şcolarului de a înţelege sarcina, scopul,
instructajul. În acest moment se poate proceda la accesibilizarea temei; R.Gagne
preciza:,, temele pentru acasă trebuie să fie de aşa natură încât să fie efectuate cu
uşurinţă. Scopul lor nu este de a permite împărţirea elevilor în foarte buni şi
slabi, ci de a controla dacă toţi elevii şi-au însuşit un ansamblu anume de
cunoştinţe prealabile”. Temele cu grad de dificultate prea mare pot constitui
obstacole greu sau imposibil de depăşit, cu efecte perverse asupra evoluţiei
şcolare şi a personalităţii elevilor, dintre care amintim descurajarea, pierderea
încrederii în sine, a interesului pentru un obiect de învăţământ sau consumul
excesiv de timp în dauna altor activităţi ori pe seama timpului necesar pentru
odihnă. De asemenea, rezolvarea temelor poate fi delegată pentru alte persoane,
considerate abilitate: fraţi, surori, părinţi, meditatori sau pot fi copiate de la
colegi. La polul opus, temele prea uşoare produc plictiseală, nu întreţin interesul
pentru o anumită disciplină. Învăţătoarea trebuie să echilibreze lipsa de
accesibilitate- dificultatea prea mare cu lipsa efortului-facilitate prea mare,
făcând din temele pentru acasă o sursă de satisfacţii, rezultate din confruntarea
cu un obstacol autentic, dar posibil de depăşit şi care să ridice stima de sine a
elevului şi să sporească învăţarea. La accesibilizarea temei contribuie şi
explicarea consemnului- a instructajului care introduce tema şi antrenarea
elevilor pentru a înţelege consemne. Respectarea condiţiei de accesibilizare a
temei pentru acasă presupune cunoaşterea elevilor, a modului şi a măsurii în care
au fost realizate alte teme, a greşelilor mai frecvente. Condiţia accesibilizării
temei include şi volumul temelor; chiar dacă sunt accesibile, temele prea
numeroase sunt urmate de aproape aceleaşi efecte perverse, ca şi temele cu grad
de dificultate ridicat.
Condiţia oportunităţii completează tabloul normelor didactice ale temei pentru
acasă: conform ei, o temă pentru acasă trebuie astfel programată şi aleasă încât
să contribuie la consolidarea unor cunoştinţe precis determinate, înserată cu
exactitate în lanţul specific unei discipline sau unui interval de timp. Astfel, o
temă la matematică de tipul ,,pentru data viitoare veţi compune o problemă cu
fructe şi una cu tractoare” este total nerelevantă. Semnalăm aici şi
controversatele teme pentru vacanţă, văzute de unii educatori ca teme de
recapitulare, de menţinere a atenţiei şi interesului elevilor sau de combatere a
uitării. Personal, pledez pentru păstrarea autenticităţii vacanţei ca timp liber al
elevului, recapitularea preachiziţiilor necesare noilor învăţări fiind posibilă în
perioada de început a unui semestru-an, sub conducerea educatorului, după
evaluarea iniţială.
Pentru ca tema să atingă obiectivele propuse, ea trebuie să fie interesantă, să
stimuleze căutările, să provoace elevul, să menţină motivaţia de apropiere,
evitând monotonia, plictiseala, superficialitatea, delegarea responsabilităţilor.
Aceste cerinţe pot fi încadrate în condiţia numită ,,a motivării”.
Controlul temei pentru acasă desfăşurat de către învăţător este o activitate
derulată, de regulă, în a treia secvenţă temporală şi ocupă partea de început a
lecţiei. Controlul are scopuri şi forme diverse, în funcţie de care se verifică:
 doar dacă tema a fost efectuată fără a se constata erori, lacune, dificultăţi
de rezolvare, sarcina fiind realizată de către învăţător sau delegată unor
elevi. Ea poate viza întreaga clasă sau grupuri restrânse de elevi (5-10
examinaţi oral);
 dimensiunea calitativă a temei pentru acasă, când periodic, se verifică
caietele tuturor elevilor;
În ambele cazuri, temele pot fi notate, iar calificativele trecute în catalog sau
în caietele de observaţii, pentru a construi un calificativ-sinteză pentru această
activitate. În funcţie de timpul didactic disponibil (sau de obişnuinţele
învăţătoarei), verificarea temei este urmată de prezentarea unor teme considerate
model, de analiza unor erori, de reluarea rezolvării unor elemente dificile pentru
mai mulţi elevi. Deşi extrem de util, cu certe efecte formative, acest feed-back
nu este întotdeauna prezent.
Rolul învăţătoarei la tema pentru acasă trebuie să răspundă mai multor
condiţii: a accesibilităţii, a oportunităţii faţă de curriculum, a motivării, a
feedback-ului, condiţii care se inferează unele cu altele, efectele nefiind
întotdeauna uşor de diferenţiat.
Sarcinile de lucru ale elevilor spre a fi realizate trebuie să răspundă
următoarelor cerinţe:
 să vizeze obiective care pot fi atinse prin muncă independentă;
 să corespundă particularităţilor de vârstă şi individuale ale acestora;
 să fie bine înţelese;
 să se asigure în prealabil, în clasă, o pregătire corespunzătoare pentru
efectuarea lor;
 timpul efectiv de lucru, atât pentru temele orale cât şi pentru cele scrise
sau practice, să nu depăşească 20-30 de minute la clasa I, 30-40 de minute
la clasa a II-a, o oră la clasa a III-a şi o oră şi jumătate la clasa a IV-a.
În aprecierea timpului necesar efectuării temelor, învăţătorul trebuie să aibă în
vedere ca elevilor să le rămână suficient timp pentru refacerea forţelor prin
recreere, somn şi pentru alte activităţi.
Rolul părinţilor
Celălalt grup de actori implicat în desfăşurarea temei este constituit de părinţi,
rolul acestora fiind cu atât mai important cu cât vârsta elevilor este mai mică.
Acţiunile desfăşurate de părinţi sunt diverse: pot oferi încurajare, suport
psihologic, pot supraveghea gestionarea timpului de către copil, pot ajuta direct
copilul sau pot verifica efectuarea temei şi/sau corectitudinea acesteia.
Gestionarea temei presupune stabilirea unor intervale relativ fixe pentru
efectuarea temei care să preîntâmpine graba, superficialitatea, dar îl şi pot ajuta
să-şi monitorizeze timpul necesar şi disponibil. În stabilirea timpului dedicat
temei, părinţii vor ţine seama de vârsta copilului, de programul şcolar, de
nevoile speciale ale acestuia ca şi de obiectivele de învăţare asumate de către
copil şi de către familie.
Gestionarea spaţiului constă în oferirea de codiţii optime privind efectuarea
temei: un loc liniştit, aerisit, curat, destinat dacă este posibil, doar acestei
activităţi.
Gestionarea eforturilor copilului se află în conexiune cu cele anterioare, dar
adaugă elemente proprii care vizează efectuarea temelor la diverse discipline,
relaţia activitate-odihnă, asumarea depăşirii obstacolelor de către copil. În
această categorie de intervenţie educativă se poate include şi controlul temei de
către părinţi, implicarea acestora în efectuarea temei, recomandări făcute
copilului, dirijarea mai mult sau mai puţin accentuată a rezolvării temei.
O comunicare eficientă învăţător-părinţi poate contribui la creşterea efectelor
pozitive ale temei pentru acasă, iar pentru a abilita părinţii în intervenţia
benefică asupra temei, învăţătoarea poate oferi consiliere psiho-pedagogică.
Învăţătorul are datoria de a stabili împreună cu familia un program de lucru şi
de recreere a elevului.
Efectuarea temelor trebuie să se facă:
 după 1½ -2 ore de la masa de prânz;
 în ordinea descrescândă a dificultăţilor;
 mai întâi cele orale şi apoi cele scrise;
 cu pauze scurte între temele la diferite discipline, fără a-l scoate din ritmul
de lucru.
Tema pentru acasă influenţează atitudinea părinţilor faţă de şcoală şi atenţia
acordată propriului copil.
Rolul elevului
Dacă învăţătorul proiectează, încredinţează tema, o controlează, valorifică şi
notează, dacă părinţii se implică direct sau indirect în efectuarea temei, elevul
constituie agentul principal şi beneficiarul tuturor celorlalte intervenţii.
Efectuarea temei pentru acasă este dependentă de factori de personalitate cum
sunt: motivaţia elevului (preferinţe, curiozitate, dorinţa de afirmare, trebuinţa de
acceptare de către adulţi), cunoştinţe şi deprinderi pe care le posedă într-un
anumit domeniu, obişnuinţe de lucru, abilităţi metacognitive, starea de sănătate
şi vârsta, relaţiile cu învăţătorul, părinţii şi colegii, dar şi încrederea în forţele
proprii, îndrăzneala de a pune întrebări. La şcolarul mic, aceste calităţi sunt în
curs de formare, ele fiind dependente şi de gradul de adecvare a dirijării temei
pentru acasă.
Atitudinea faţă de tema pentru acasă este un alt factor de care depinde
succesul temporar al elevului, dar şi impactul de durată al acesteia. Când pentru
elev efectuarea temei constituie o pierdere de timp sau o povară, el va rezolva
doar unele probleme sau unele părţi din temă, timpul alocat scăzând uneori
aproape de zero şi anulând efectele ei formatoare.
Un factor important în efectuarea temei pentru acasă îl constituie abilităţile metacognitive
ale elevului, ele însele în formare la ciclul primar. Atât învăţătorul cât şi părinţii pot ajuta
micul şcolar să înveţe să răspundă şi apoi să îşi pună singur întrebări care invocă reflecţia
asupra propriului demers de gândire. În ajutorul educatorilor voi da citire în continuare unei
liste de întrebări care poate fi adaptată în funcţie de copil. La început părinţii, învăţătorul vor
pune aceste întrebări şi copilul va încerca să răspundă la ele, iar copilul treptat va interioriza
întregul demers.
Operaţii de reglare Descriere Întrebări pe care le pune elevul
Anticipare Întrebări formulate înainte de Ce cunoştinţe îmi sunt necesare?
rezolvarea temei Ce dificultăţi s-ar putea să
întâmpin?
Ce trebuie să ştiu să fac?
Îmi place să fac acest lucru?
De ce vreau să rezolv această temă?
Monitorizare Întrebări formulate, acţiuni derulate Ce spune enunţul?
înainte de rezolvarea temei Ce asemănări şi deosebiri are cu alte
teme?
Ce greşeli am făcut altădată?
Cum aş putea să le evit?
Ce mă ajută să lucrez bine?
Este necesar să refac lucrarea?
Ce deosebiri sunt între cele două
variante ale rezolvării mele?
Ce notă voi primi pentru tema mea?
Reorganizare Întrebări formulate după rezolvarea Ce idei noi am achiziţionat? Ce
temei moduri de lucru noi am învăţat?
Ce a fost greu?
Ce trebuie să mai învăţ?
Ce am simţit în timpul rezolvării?
Sunt mulţumit de rezultat?
Cum pot utiliza în împrejurări noi
ceea ce am învăţat azi?

Deşi pare consumatoare de timp, activitatea metacognitivă conduce elevul spre


independenţă, responsabilitate, îl ajută să se centreze pe o logică a efortului
personal.
În concluzie, având în vedere multiplele influenţe ale temelor pentru acasă
asupra formării elevilor, este necesar să se acorde toată atenţia în legătură cu
conţinutul, volumul şi verificarea acestora.
,,Noi, cei mari, uităm adesea c-am fost copii. Şi lucrul acesta ar trebui să ni-l
aducem aminte, mai ales când ne găsim în faţa copiilor”, spunea Alexandru
Vlahuţă. Amintiţi-vă, dragi dascăli, că elevii dumneavoastră sunt la vârsta
jocului şi nu le răpiţi timpul de joacă, căci, răpindu-l, le furaţi, de fapt, copilăria.