Sunteți pe pagina 1din 30

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA
DISTANŢĂ SI FRECVENTA REDUSA
FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI
RELAŢII INTERNAŢIONALE

METODE ŞI TEHNICI
DE CERCETARE ÎN ŞTIINŢELE
COMUNICĂRII
Anul II, Semestrul II

Mirela ARSITH
Luminiţa IOSIF
CUPRINS
1. Cercetarea în sfera umanului şi etapele ei
Clarificare conceptuală
Elaborarea proiectului de cercetare
Cercetare calitativă vs cercetare cantitativă în ştiinţele
comunicării
Norme academice de redactare
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

2. Metode şi tehnici cantitative


Ancheta
Experimentul
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie minimală
Lucrare de verificare

3. Metode şi tehnici calitative


Focus-grupul
Interviul
Observaţia
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


2
4. Cercetarea specifică ştiinţelor comunicării
Analiza de conţinut şi valorile culturale

Analiza lingvistică
Analiza vizuală
Tehnici de analiza a tranzacţiilor dintre actorii
comunicării
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
Teste de autoevaluare
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie minimală
Lucrare de verificare

Bibliografie de elaborare a cursului

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


3
INTRODUCERE
investigarea ariilor circumscrise conceptelor fundamentale;
cunoaşterea, din perspectiva comunicării, în contexte sociale diferite,
cu privire la modalităţile de cercetare ;
analizarea interdisciplinară a diferitelor metode şi tehnici de cercetare;
aplicarea diferitelor metode şi tehnici în studiul fenomenelor
comunicării.

Modulul intitulat Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării se


studiază în anul I şi vizează dobândirea de competenţe în domeniul cercetării
comunicării şi a relaţiilor publice.
Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:


- Cercetarea în sfera umanului şi etapele ei;
- Metode şi tehnici cantitative;
- Metode şi tehnici calitative;
- Cercetarea specifică ştiinţelor comunicării.
În prima unitate de învăţare intitulată Cercetarea în sfera umanului şi etapele
ei vei regăsi operaţionalizarea unor obiective specifice, astfel încât vei avea
capacitatea:
să explici corect noile concepte;
să caracterizezi motivaţia şi demersul cercetării ştiinţifice;
să descrii etapele cercetării, exemplificându-le în contexte diferite;
să analizezi fiecare etapă a cercetării ştiinţifice;
să oferi exemplificări pentru fiecare etapă;
să identifici etapele raţionamentului ştiinţific şi să oferi exemplificări;
să identifici cel puţin cinci norme academice de redactare;
să compari, prin enunţarea a cel puţin a unei asemănări şi a unei
deosebiri, diferitele abordări ale realităţii sociale (de exemplu abordarea
ştiinţifică şi cea jurnalistică);
să realizezi conexiuni pertinente între etapele procesului de cercetare,
prin cel puţin trei argumente;
să oferi minim două argumente în favoarea interdisciplinarităţii în
cercetarea specifică ştiinţelor comunicării;
să schiţezi un proiect pe o temă dată.
Toate acestea vor deveni achiziţii după ce vei studia conţinutul cursului şi vei
parcurge bibliografia recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi
propun exerciţii şi teste adecvate.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


4
Odată parcursă informaţia esenţială din a doua unitate de învăţare, intitulată
Metode şi tehnici cantitative, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite noi
competenţe. La sfârşit vei avea capacitatea:
să operezi corect cu noile concepte;
să descrii ancheta şi experimentul;
să identifici, prin exemplificări, minim patru tipuri de anchetă;
să delimitezi etapele implicate de aplicarea metodei anchetei;
să explici etapele implicate de aplicarea metodei anchetei;
să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda anchetei;
să caracterizezi tipurile de experiment şi particularităţile lor;
să delimitezi etapele implicate de aplicarea metodei experimentale;
să explici etapele implicate de aplicarea metodei experimentale;
să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda experimentului.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
În a treia unitate de învăţare intitulată Metode şi tehnici calitative vei regăsi
operaţionalizarea următoarelor competenţe specifice:
să operezi corect cu noile concepte;
să caracterizezi pertinent metoda focus-grupului;
să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe
metoda focus-grupului;
să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda focus-grupului;
să caracterizezi pertinent metoda interviului;
să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe
metoda interviului;
să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda interviului;
să caracterizezi pertinent metoda observaţiei;
să delimitezi etapele implicate de realizarea unui proiect bazat pe
metoda observaţiei;
să realizezi un proiect de cercetare bazat pe metoda observaţiei;
acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste
adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de învăţare
intitulată Cercetarea specifică ştiinţelor comunicării, vei achiziţiona, odată cu
cunoştinţele oferite, noi competenţe, care iţi vor conferi capacitatea:
să operezi corect cu noile concepte;
să caracterizezi metoda analizei de conţinut;
să exemplifici;
să delimitezi etapele implicate în metoda analizei de conţinut;
să probezi abilităţile practice necesare în realizarea unui proiect de
cercetare bazat pe metoda analizei de conţinut;
să caracterizezi pertinent metodele analizei lingvistice;
să prezinţi tipologia metodelor analizei lingvistice;
Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării
5
să exemplifici procedeele de aplicare a unor metode de analiză
lingvistică;
să probezi abilităţi practice necesare în cazul unui proiect de
cercetare bazat pe una dintre metodele analizei lingvistice;
să caracterizezi pertinent analiza vizuală;
să prezinţi tipologia metodelor analizei vizuale;
să exemplifici procedeele de aplicare a unor metode de analiză
vizuală;
să probezi abilităţi practice necesare în cazul unui proiect de
cercetare bazat pe una dintre metodele analizei vizuale;
să caracterizezi tehnicile de analiză a tranzacţiilor dintre actorii
comunicării.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
citeşti modulul cu maximă atenţie;
evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat;
răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără
să apelezi la suportul scris;
compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat
anumite secvenţe;
în caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare.
Pe măsură ce vei parcurge modulul îţi vor fi administrate două lucrări de
verificare pe care le vei regăsi la sfârșitul unităţilor de învăţare 2 şi 4. Vei
răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de resurse
suplimentare indicate. Vei fi evaluat după gradul în care ai reușit să
operaţionalizezi obiectivele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării, de modul
de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi informaţii
suplimentare vei apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în
consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare.

Lista tabelelor
Tipurile de eşantionare statistică
Tipurile de eşantionare non-probabilistică

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


6
1. CERCETAREA ÎN SFERA UMANULUI ŞI ETAPELE EI

1.1. Clarificare conceptuală


1.2. Etapele
1.1.cercetării
1.2. academice de redactare
1.3. Normele
1.3. specifice unităţii de învăţare
Obiectivele
Rezumat
Teste de autoevaluare
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

să explici corect noile conceptele;


să caracterizezi motivaţia şi demersul cercetării ştiinţifice;
să descrii etapele cercetării, exemplificându-le în contexte diferite;
să analizezi fiecare etapă a cercetării ştiinţifice;
să oferi exemplificări pentru fiecare etapă;
să identifici etapele raţionamentului ştiinţific şi să oferi exemplificări;
să identifici cel puţin cinci norme academice de redactare;
să compari, prin enunţarea a cel puţin a unei asemănări şi a unei
deosebiri, diferitele abordări ale realităţii sociale (de exemplu
abordarea ştiinţifică şi cea jurnalistică);
să realizezi conexiuni pertinente între etapele procesului de cercetare,
prin cel puţin trei argumente;
să oferi minim două argumente în favoarea interdisciplinarităţii în
cercetarea specifică ştiinţelor comunicării;
să elaborezi un eseu pe o temă dată.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3-4 ore

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


7
Mirela Arsith

1.1. Clarificare conceptuală


Cadrul ştiinţelor umane îl reprezintă viaţa cotidiană şi stilurile vieţii, care
exprimă adevărul existenţei umane. Universul uman este un univers istoric şi
fiecare cultură are stilul său, un stil de viaţă care se proiectează pe imaginea
lumii. Orice cunoaştere apare ca rezultat al acţiunii unor metode bine definite,
plecând de la nişte ipoteze bine formulate.
Socio-umanul, spre deosebire de celelalte domenii ale realităţii, are o
caracteristică fundamentală: prezenţa comunicării verbal-simbolice. într-
adevăr, comunicare, uneori foarte subtilă - sau, poate, pentru observatorul
uman, foarte subtilă - există şi la nivel animal. Prin informaţia condensată în
limbaj verbal, oral sau scris, având ca vehicul cuvintele, ce reprezintă noţiuni,
prin simboluri, în general, comunicarea capătă o eficienţă mult sporită în
societăţile umane.
Informaţia poate fi stocată, selectată, procesată şi transmisă la mare distanţă.
Comunicarea este rapidă, complexă şi flexibilă. Datorită capacităţilor
intelectual-comunicaţionale ale oamenilor, orice ins normal poate oferi
cercetătorului date despre trecutul, prezentul şi intenţiile lui de viitor (sau ale
semenilor lui). Asemenea date, în condiţiile respectării unor exigenţe
metodologice, pot fi şi sunt de o înaltă acurateţe.

1.1.1. Motivaţia cercetării ştiinţifice


Orice activitate de cercetare este un act de cunoaştere. Ea vizează un obiect
asupra căruia îşi fixează un obiectiv precis al cercetării sale.

Orice formă de cercetare şi de cunoaştere este fundamentată de


următorii factori motivaţionali:
- interesul pentru un domeniu sau o temă ştiinţifică;
- curiozitatea de a afla, de a cunoaşte, dominată, în mare măsură, de o stare
afectivă particulară, care are o determinare dominant raţional-intelectuală;
- o stare de tensiune, de nelinişte interioară, ce generează interogaţii din
partea cercetătorului, legate de tema pentru care prezintă interes.

Nici o activitate de cercetare ştiinţifică nu este întâmplătoare. Există nişte


mobiluri şi motive precise ale cercetătorului, raportate la propria sa
personalitate, în virtutea cărora acesta preferă, alege o anumită temă sau un
anumit domeniu de cercetare. Alegerea şi urmărirea obiectului cercetării sunt
interioare personalităţii cercetătorului şi rezultă dintr-o tensiune a interogaţiilor
acestuia.
Orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie să aibă un caracter disciplinat, de
o riguroasă planificare şi organizare a desfăşurării sale şi trebuie să fie

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


8
Mirela Arsith

conformă cu un anumit tip de raţionament ştiinţific, adaptat la specificul


domeniului de cunoaştere: tehnică, biologică, umanistă, comunicare, socioogie,
psihologie etc.

Raţionamentul ştiinţific trebuie să se desfăşoare în următoarele etape:


a. alegerea şi fixarea obiectivelor sau a tematicii de cercetare;
b.formularea ipotezelor;
c.alegerea modelului de a gândi obiectul cercetării, ca atitudine metodologică
mintală, ca formă de a conduce judecata ştiinţifică;
d.culegerea, analiza şi compararea rezultatelor obţinute de cercetarea
ştiinţifică, prin observare, experiment sau modelare;
e.formularea unor concluzii care se desprind din cercetarea efectuată; este
ceea ce am dorit să aflăm prin cercetarea ştiinţifică întreprinsă, iar ea va
reprezenta „acordul“ ipotezelor cu concluziile sau, dimpotrivă, „dezacordul“
dintre ipoteze şi concluzii; urmează apoi verificarea rezultatelor şi, o dată cu
aceasta, se încheie şi activitatea de cercetare ştiinţifică.

Scopul şi semnificaţia descoperirii în cercetarea ştiinţifică trebuie să răspundă


la întrebarea: la ce servesc rezultatele cercetării ştiinţifice efectuate?
Rezultatele unei cercetări pot avea atât valoare teoretică cât şi o valoare
practic-aplicativă.

Sarcina de lucru 1
Argumentează, în minim cinci fraze, cum se manifestă motivaţia
cercetării

1.2. Elaborarea proiectului de cercetare


I.2.1.Formularea problemei de cercetat

Orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie să aibă o justificare sau o


fundamentare raţională atunci când se trece la desfăşurarea ei. În cazul alegerii
temei (problemei) de cercetat trebuie să se ţină seama de:

-motivele alegerii temei respective;


-importanţa teoretică şi practică a problemei;
Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării
9
Mirela Arsith

-ce se intenţionează să se realizeze prin activitatea de cercetare propusă;


-care sunt rezultatele scontate şi ce valoare vor avea ele pentru cunoaşterea
ştiinţifică, teoretică sau practică.

O dată aleasă, problema de cercetat se va concentra pe câteva aspecte mai


concrete. Alegerea unui subiect şi a unei probleme de cercetare presupune
formularea unor motivaţii pentru cercetare. Tema de cercetare are o anumită
semnificaţie. Cercetarea propriu-zisă trebuie să ducă a soluţionarea unei
probleme legate de comunicare.
Exemple de teme de cercetare din domeniul comunicării:
Influenţarea prin comunicare asupra unui grup social;
Potenţialul şi limitele comunicării dintr-o organizaţie;
Dimensiuni ale evoluţiei unui mediu de comunicare etc.
Orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie, în mod obligatoriu, să fie
precedată de o informare ştiinţifică serioasă, întinsă şi aprofundată în domeniul
căruia aparţine tema de cercetare. Informarea bibliografică trebuie să se
adreseze următoarelor aspecte:

a. cunoaşterea datelor fundamentale, clasice, bine stabilite în domeniul


respectiv al ştiinţei, privind obiectul ce va fi supus cercetării
b. informarea la zi, cu lectura bibliografică de specialitate, privind stadiul
actual al cercetării ştiinţifice, pe tema aleasă, consultându-se lucrările de
specialitate din ţară şi străinătate;
c. faţă de informaţiile culese din literatura ştiinţifică de specialitate,
cercetătorul trebuie să-şi asume responsabilitatea morală şi intelectual-
ştiinţifică cu privire la ceea ce poate aduce nou prin cercetarea pe care îşi
propune să o întreprindă.

I.2.2.Formularea întrebării de plecare

Orice demers de cercetare este iniţiat de una sau mai multe interogaţii
fondatoare, ca expresie a dorinţei de a diminua sau de a elimina
incertitudinea. Răspunsurile la întrebările cercetării orientează activităţile
acesteia. Formularea întrebărilor este punctul de plecare real în iniţierea unei
cercetări.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


10
Mirela Arsith

Schemă preluată după Camil Postelnicu 2011.

I.2.3. Opţiunea pentru un cadru conceptual. Operaţionalizarea conceptelor


Orice proiect de cercetare în comunicare are ca etapă distinctă trecerea în
revistă a principalelor teorii, idei şi ipoteze care sunt legate de problema
specifică de cercetare. Sistematizarea principalelor direcţii teoretice reprezintă
cadrul teoretic specific proiectului de cercetare dat.
Conceptele teoretice sunt generalizări ale fenomenelor şi proceselor
particulare. Prin operaţionalizare, conceptele devin mai puţin generale, chiar
particulare, ajungând să desemneze evenimente şi procese din plan real.
Exemplu
Propunem opţiunea pentru conceptul de comunicare. Acesta, în cadrul unui
proiect de cercetare, trebuie operaţionalizat, pentru că, în plan practic, nu pot fi
abordate toate dimensiunile sau formele de manifestare ale comunicării. Prin
urmare, se impune, mai întâi, delimitarea tipului de comunicare pe care
Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării
11
Mirela Arsith

proiectul şi-l asumă. De exemplu, comunicarea de masă, care poate fi sub-


operaţionalizată în:
(a) Mijloace de transmitere a informaţiei: presă, radio, televiziune;
(b) Efectele la nivelul receptorului: pe termen lung şi pe termen scurt;
(c) Tipul de expunere la comunicarea de masă: frecvenţa vizionării / audierii,
expunere accidentală sau voluntară.

I.2.4.Formularea ipotezei şi obiectivele cercetării


Formularea ipotezelor de lucru, a ideilor de la care se pleacă în activitatea de
cercetare propriu-zisă. Ipotezele pot fi principale şi secundare.
Ceea ce urmăreşte să realizeze cercetarea se concretizează în obiectivele
cercetării ştiinţifice; este ceea ce se vizează să se descopere la obiectul
cercetat. De obicei, există un obiective generale şi obiective specifice, care sunt
corelate cu cel dintâi.
Obiectivele generale ghidează cercetarea în ansamblul ei. Un studiu stiinţific
are unul, maxim două obiective generale. Nu ne putem concentra eforturile pe
mai multe planuri – ori planurile sunt ghidate exact de modul de formulare al
obiectivelor generale. Obiectivele generale ale unei cercetări sunt formulate în
urma unui cumul de observaţii si, eventual, în urma unui studiu metaanalitic
Obiectivele specifice reprezintă aspecte detaliate ale investigaţiei stiinţifice,
derivă din obiectivul general şi creează baza formulării ipotezelor de cercetare
(alternative). În funcţie de dimensiunile cercetării şi de resursele pe care le are
la dispoziţie cercetătorul, se pot formula unul, două, trei… douăzeci de
obiective specifice, aflate în legătură cu obiectivul general
Obiectivele sunt probleme de realizat prin conversia întrebărilor la care
cercetătorul încearcă să răspundă. Pe parcursul cercetării, cercetătorul nu
trebuie să se abată de la realitatea obiectului cercetat şi să nu îşi schimbe
obiectivul urmărit. Se stabileşte, de asemenea, locul în care se desfăşoară
activitatea de cercetare ştiinţifică, a caracteristicilor acestuia şi ce se urmăreşte
să se facă acolo.
Ipotezele se formulează prin judecăţi ipotetice de tipul „Dacă X...atunci Y...“.
Astfel, în cadrul comunicării de masă, se poate vorbi despre o relaţie cauzală
între „mijloacele de transmitere a informaţiei“ (A) şi „efectele receptării
mesajelor media la nivelul receptorului“(B), de tipul A B. Această relaţie
poate fi formulată astfel: „Tipul mass-media determină efectele receptării
mesajelor media“.
O ipoteză este o afirmaţie ce poate fi demonstrată sau infirmată. O întrebare de
cercetare poate fi transformată într-o ipoteză prin reformulări.
În 1967, J.Galtung evidenţiază zece condiţii pe care trebuie să le îndeplinească
o ipoteză pentru a fi validă:
Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării
12
Mirela Arsith

1. Ipoteza trebuie sa fie generală.


2. Ipoteza trebuie să fie complexă.
3. Specificitatea
4. Determinarea
5. Falsificabilitatea ipotezei
6. Ipotezele trebuie să fie testabile.
7. Ipotezele trebuie să fie predictibile, să descrie şi să explice fenomenul.
8. Comunicabilitatea
9. Reproductibilitatea
10. Ipoteza trebuie să fie utilă (Stăiculescu, 2010).
Pentru a respecta regula ştiinţificităţii (Karl Popper) se folosesc ipotezele nule,
iar investigaţia ştiinţifică preponderent cantitativă urmăreşte să respingă aceste
ipoteze.

Sarcina de lucru 2
Realizează un exerciţiu de identificare a unor posibile ipoteze de
cercetare şi a obiectivelor aferente (minim două)

I.2.5.Determinarea variabilelor şi a indicatorilor


Cercetătorul determină varibilele şi unităţile de analiză pe care le va folosi în
proiect.

O variabilă este un concept, o idee sau un construct definibil şi măsurabil


care variază, adică are valori diferite pentru cazuri diferite. Variabilele pot
lua două sau mai multe valori.

Conceptul de „variabilă“ are mai multe conotaţii încercetarea socio-umanului.


Ea desemnează, în sens restrâns, calitatea. În sens general, termenul de
„variabilă“ priveşte indicarea proprietăţii fenomenelor şi proceselor sociale
de a schimba, de a lua valori diferite de la un moment la altul, de la un
individ la altul, de la o colectivitate la alta, indiferent de natura fenomenului
respectiv. În aceasta accepţie, termenul de „variabilă“ este pus în relaţie cu
cel de „criteriu“.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


13
Mirela Arsith

R. Boudon considera că variabila este „rezultatul împărţirii colectivităţii după


unul sau mai multe criterii“ – sexul, nivelul de calificare sau vârsta populaţiei
studiate sunt tot variabile conform definiţiei enunţate. Despre natura
variabilelor, se poate consemna faptul ca acestea sunt privite atât ca realităţi
manifeste (observabile în mod nemijlocit), cât şi ca stări latente, care nu pot fi
direct observabile (măsurabile), dar care pot fi cercetate prin indicator direct
observabil.
Indicatorii reprezintă instrumente de măsurare a unor caracteristici specifice
obiectului cercetării şi reprezintă un mijoc de măsurare a elementelor din
realitate pe care le studiem. Scopul indicatorilor este de a facilita descrierea,
evaluarea şi anticiparea devenirii unui fenomen sau proces.

Ei satisfac nevoia de a cunoaşte starea prezentă şi evoluţia trecută, precum şi de


a dirija în mod sistematic dezvoltările viitoare. Indicatorii sunt operaţionalizări
ale variabilelor identificate în câmpul cercetării. Operaţionalizarea este
procesul dezvoltării măsurilor, construcţia tehnicilor concrete, reale de
măsurare.
Astfel, pentru subconceptul „mijloace de transmitere a mesajelor comunicării
de masă pot fi consideraţi indicatorii:

 opinii referitoare la rolul social al televiziunii;


 încrederea sau neîncrederea în diferite canale de comunicare în masă;
 imaginea despre raportul jurnaliştilor cu sfera politică;
 relaţiile de simpatie şi de antipatie faţă de jurnalişti;
 încrederea în jurnaliştii cunoscuţi;
 opinii despre rolul social al jurnaliştilor.

Sarcina de lucru 3
Realizează un exerciţiu de operaţionalizare a unui concept şi
identifică minim trei indicatori şi trei variabile.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


14
Mirela Arsith

I.2.6. Alegerea metodelor

Metodele şi tehnicile de lucru sunt instrumentele pe care le va folosi


cercetătorul pentru abordarea teoretică şi practică a obiectului de cercetat. Pe
baza reflecţiei asupra experienţelor trecute de cercetare, se formulează
strategii de investigare; se indică atât eventuale dificultăţi şi neajunsuri, cât şi
căi de obţinere a unor rezultate valide din punct de vedere ştiinţific.

Cercetătorul trebuie să adapteze metodele şi tehnicile de cercetare la specificul


naturii obiectului cercetat şi nu invers. O sursă principală de variaţie în
asumarea şi aplicarea ansamblului de tehnici şi metode este concepţia teoretică
luată ca referinţă. În ştiinţele comunicării, de exemplu, se manifestă structuri
teoretice alternative, care uneori sunt teoretice, alteori sunt complementare şi
fiecare teorie a comunicării ţine să îşi formuleze şi să-şi elaboreze propria sa
metodologie.
În literatura de specialitate sunt:
Metode comune ştiinţelor comunicării şi ansamblului ştiinţelor socio-
umane (sociologia psihologia, antropologia etc.), care se grupează, la
rândul lor, în:
 metode cantitative: ancheta, sondajul de opinie, experimentul, analiza
de conţinut;
 metode calitative: interviul individual, interviul de grup, focus-grupul,
observaţia coparticipativă, analiza autobiografiilor.
Sunt foarte multe situaţiile în care cele două tipuri de metode sunt
combinate. De exemplu, elaborarea unui chestionar ar trebui să fie
precedată, îndeosebi în cazul unor populaţii sau probleme mai puţin
cunoscute, de un studiu pregătitor, în care să se folosească interviuri
individuale şi de grup libere şi de profunzime, analize de documente,
autobiografii etc.
Metode specifice ştiinţelor comunicării: analiza semiotică, analiza
vizuală, metodele electronice de analiză a receptării mesajelor media
(tip “People Matter”).
I.2.7. Eşantionarea
În cadrul oricărei cercetări, nu este practic posibil de a intervieva individual toţi
membrii unei populaţii de interes. Există, însă, posibilitatea teoretică de a
descrie întregul prin aplicarea unor tehnici de eşantionaj. În domeniul
comunicării, eşantionul este definit în orice proiect de cercetare drept un model
la scară mică a universului cercetării.

Eşantionarea este un set de operaţii cu ajutorul cărora, din ansamblul


populaţiei vizate de cercetare se allege o parte, numită eşantion, care va fi
supusă nemijlocit investigaţiei.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


15
Mirela Arsith

Eşantioanele pot fi probabiliste (statistice), când proiectul de cercetare este


centrat pe o metodologie de tip cantitativ. Modalitatea prin care se extrage din
populaţia investigată eşantionul folosit în cercetare are drept presupoziţie faptul
că „fiecare individ din populaţie are o şansă calculabilă şi diferită de zero de a
fi ales în eşantion“ (Rotariu & Iluţ, 1997, p. 130). Scopul acestui eşantion este
de a fi reprezentativ, adică de a avea capacitatea de a reproduce cât mai fidel
structurile şi caracteristicile populaţiei din care este extras.
Tabelul nr.1 Tipuri de eşantionare statistică

Tip de eşantionare Caracteristici


Eşantionarea simplă Selecţie simplă aleatoare; alege din totalul unităţilor numărul
aleatoare şi cvasi- pretabilit, folosind un procedeu de tip „loterie“. Fiecare unitate
aleatoare de eşantionare are, în acest fel, o şansă egală de a fi inclusă în
eşantion.

Eşantionarea Elementele populaţiei de bază sunt clasificate în funcţie de


stratificată criteria care se consider a fi semnificative pentru problematica
cercetării. Eşantionul este construit respectându-se
configuraţia distribuţiei din populaţie.

Eşantionarea pe cote La nivelul întregului univers de selecţie se realizează o


stratificare, în funcţie de obiectivele cercetării şi informaţiile
disponibile. Alegerea finală a unităţilor de anchetă este lăsată
la latitudinea anchetatorului. Acesta trebuie să respected oar
cotele sau proporţiile care i-au fost prestabilite în baza
stratificării pe totalul populaţiei de bază.

Eşantionarea de tip Selectarea prealabilă a unei grupări de unităţi (localităţi, cartier


cluster etc.) în cadrul cărora se aleg ulterior unităţile ultime pentru
investigaţie.
Sursa: Marinescu, 2009, p. 7.

De asemenea, eşantioanele pot fi neprobabiliste, când proiectele de cercetare se


bazează pe metode calitative. În acet caz, procedura de selecţie nu permite
determinarea probabilităţii de includere a unei unităţi de eşantionare în
eşantion, şansa de a fi ales, pentru fiecare element dintr-o populaţie fiind
necunoscută.
Tabelul nr.2 Tipuri de eşantionare non-probabilistică

Tip de eşantionare Caracteristici

Variaţia maximă Documentează diferite variaţii şi identifică modelele


comune importante.

Omogenă Concentrează atenţia, reduce simplifică, facilitează


interviurile de grup.

Cazul critic Permite generalizarea logică şi aplicarea maximă a


informaţiei la alte cazuri.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


16
Mirela Arsith

Bazată pe teorie Găseşte axa constructului theoretic, îl elaborează şi îl


studiază.

Confirmarea sau infir- Elaborarea analizei iniţiale, caută excepţiile, caută


marea cazurilor variaţiile.

„Lanţ“ sau „Bulgure de Identifică cazurile de interes de la oamenii care cunosc


zăpadă“ alţi oameni ce ştiu care dintre aceste cazuri sunt bogate
în informaţii.

Cazul extrem sau/şi Învăţarea din manifestarea foarte neobişnuită a


deviant fenomenului studiat.

Cazul tipic Evidenţiază ceea ce este normal în medie.

Intensitate Cazuri bogate în informaţii care manifestă interes pentru


fenomen, dar nu în forma sa extremă.

Cu scopuri aleatoare Adaugă credibilitate la eşantion când eşantionarea cu


scop este prea mare.

Stratificată cu scop Ilustrează sub-grupurile , faciitează comparaţiile.

Criterii Toate cazurile satisfac un criteriu, sunt folositoare


pentru asigurarea calităţii.

Oportunistică Folosirea unui avantaj neaşteptat.

Combinaţie sau amestec Flexibilitate, satisfac multe nevoi şi interese.

Convenienţă Salvează timpul, banii şi efortul, dar cu preţul


informaţiei şi al credibilităţii.
Sursa: Marinescu, 2009, p.8.

Cea mai mare problemă este însă cea care s-ar putea numi, după o expresie din
limbajul economic, uzura morală a eşantionului sau, cu o altă expresie, de
asemenea consacrată, condiţionarea indivizilor care sunt supuşi unei anchete
repetate. E vorba de faptul simplu că oamenii, conştienţi fiind că vor fi
interogaţi în mod repetat, în privinţa anumitor aspecte ale vieţii lor, pot ajunge
să-şi schimbe caracteristicile (opiniile, atitudinile, comportamentele) în raport
cu aceste probleme, ceea ce înseamnă că eşantionul îşi pierde, încetul cu
încetul, din reprezentativitate.
Ştiind, de pildă, că cineva va veni să-1 tot întrebe ce a văzut la televizor, omul
s-ar putea să înceapă să privească mai mult programele TV şi deci, pe
ansamblul eşantionului, să apară o tendinţă de creştere a timpului mediu
petrecut în faţa televizorului. Dacă lucrurile se întâmplă aşa, o asemenea
tendinţă va fi adevărată (corectă) pentru indivizii din eşantion, dar ea este
inexistentă la nivel de populaţie.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


17
Mirela Arsith

Sarcina de lucru 4
Exersează un proces de realizare a unui eşantion dintr-o populaţie ce
urmează a fi supusă unei investigaţii. Poţi alege, în această etapă,
modalitatea cea mai simplă.


D

De la centru“ eşantionul poate fi stabilit exact doar până la nivel de


comună/oraş sau, eventual (dar foarte rar se întâmplă aşa), până la nivel de
localitate. După aceea, revine operatorului sarcina de a ajunge la indivizii ce
vor fi chestionaţi şi deci este necesar ca el să aibă instrucţiuni foarte clare şi
detaliate cu ceea ce are de făcut în acest proces de căutare a subiecţilor, iar
cei ce conduc cercetarea trebuie să verifice foarte atent modul cum sunt
respectate aceste instrucţiuni.
Am subliniat această din urmă expresie căci, după cunoştinţa noastră, la noi
se verifică îndeosebi - atunci când se face verificare! - dacă operatorul a
chestionat persoana de la adresa la care spune că a fost nu şi felul cum a ajuns
la adresa respectivă.

I.2.8.Efectuarea cercetării
Este etapa în care se acţionează asupra obiectului cercetării prin intervenţia
metodelor şi a tehnicilor de lucru, în scopul probării ipotezelor formulate.
Urmându-se un plan de cercetare bine formulat, riguros, se trece la cercetarea
propriu-zisă, ca activitate formată din etape şi faze, încheiate parţial cu
rapoarte, concluzii, elaborări scrise.
Datele rezultate din cercetarea ştiinţifică trebuie să reproducă, într-o formă
coerentă, logică, ceea ce s-a obţinut în urma acţiunii metodologice prin
cercetarea ştiinţifică a obiectului sau temei supuse cercetării, cu un limbaj clar,
explicit, de tip codificat ştiinţific.
I.2.9.Interpretarea rezultatelor şi valorificarea rezultatelor cercetării
După prelucrarea datelor rezultate din cercetarea ştiinţifică, acestea vor fi
analizate, comentate, pentru a se putea pune în evidenţă valoarea lor şi
importanţa lor teoretică şi practică.
Datele rezultate din cercetare pot proba următoarele aspecte privind domeniul
de cunoaştere ştiinţifică în care s-a desfăşurat cercetarea, şi anume,
comparându-le cu datele deja existente în literatura ştiinţifică de specialitate:
Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării
18
Mirela Arsith

a. datele obţinute confirmă cunoştinţele existente în literatura ştiinţifică de


specialitate;
b. datele rezultate din cercetare le infirmă pe cele existente în literatura de
specialitate;
c.datele obţinute prin cercetarea întreprinsăaduc cunoştinţe noi, necunoscute
anterior în domeniul respectiv, îmbogăţind sau chiar schimbând complet
modul de gândire şi de acţiune al specialiştilor, creind noi teorii.

Valorificarea rezultatelor cercetării. Rezultatele finale ale cercetării trebuie


valorificate. Acestea sunt introduse în circuitul cunoştinţelor ştiinţifice, în
limbajul ştiinţific, în teorie şi în practică.
Domeniile de aplicare a noilor descoperiri pot fi imediate sau îndepărtate.
Valorificarea, dacă este acceptată, demonstrează importanţa cercetării
ştiinţifice realizate şi va avea calitatea de a deschide noi perspective în
domeniul cercetării şi al cunoaşterii ştiinţifice. Ea va reprezenta premisele unor
viitoare activităţi de cercetare.
Concluziile cercetării. Orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie să ducă
la nişte concluzii. Acestea vor reprezenta, într-o manieră sintetică şi concisă
rezultatele ştiinţifice obţinute. Din aceste concluzii se vor construi viitoarele
teorii ştiinţifice sau vor putea fi realizate proiecte de acţiune practică în
domeniul respectiv.
Elaborarea unei lucrări ştiinţifice. Datele rezultate din cercetarea ştiinţifică
vor trebui difuzate, aduse la cunoştinţa specialiştilor din domeniul respectiv.
Ele vor fi făcute cunoscute mediilor ştiinţfice prin comunicări ştiinţifice, prin
articole sau monografii publicate pe tema cercetării respective, prin conferinţe
p
u Sarcina de lucru 5
b
l Schiţează un proiect de cercetare pe o temă pe care o poţi identifica
i tu sau o poţi prelua dintr-o lucrare.
c
e
.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


19
Mirela Arsith

1.2.10. Fenomenologia – viziune filosofică şi metodă de abordare ale lumii omului


(propunere de modele de analiză)

Fenomenologia, în sens larg, este descrierea a ceea ce apare. In acelasi


timp, desemnează metoda şi modalităţile folosite pentru o asemenea
descriere. Trebuie să luam în considerare ceea ce se întamplă în natură, în
lumea aflată în faţa noastră, în conştiinţa eului, aşa cum ni se oferă în
experienţa psihologică şi vom descifra presupoziţiile esenţiale.
Conştiinţa este intenţională şi, în acelaşi timp, sursă de semnificaţie şi de
valoare. Orice fiinţă umană gândeşte şi există prin mediul ei uman.
Cercetătorul trebuie să înţeleagă felul de a fi al fiecărui individ şi faptul că
acesta este un „proiect“ inserat într-o istorie.
Prin comunicare se poate ajunge la o „reinterpretare“ a fiinţei în lume.
Fiecare individ uman este actor în lumi specifice – lumea copilăriei, lumea
habitudinilor culturale, lumea privată; specialiştii au pus problema
posibilităţilor de înţelegere între indivizi ale căror lumi diferă. Această
înţelegere se fundamentează pe principii şi reguli construite în cursul
schimburilor comunicaţionale.
Comunicarea propune şi impune o perspectivă comună asupra lumii, În mod
normal, toate „realităţile“ pe care ne sprijinim pentru a trăi şi a comunica zi
de zi sunt rezultatul unei activităţi colective de construcţie realizate prin
intermediul comunicării şi bazându-se pe câteva reguli de gândire pe care le
împărtăşim cu membrii grupului nostru cultural.
Analiza fenomenologică. Fenomenologia explicitează sensul pe care lumea
obiectivă a realităţilor îl are pentru noi toţi în experienţă. Ea răspunde nevoii
de a descrie şi de a înţelege experienţa trăită a adevărului, fără a eşua în
relativism şi sesizează sensul de profunzime nemijlocit al faptului uman în
care ne implicăm.
Explicitarea esenţelor fenomenologice se realizează pornind de la o intuiţie
globală, nemijlocită şi experenţială, un fel de „luare la cunoştinţă intuitivă“
care poate fi absolut spirituală.
În majoritatea cazurilor, această intuiţie originară trebuie prelucrată prin
metoda variaţiilor, care va servi la consolidarea ei. De exemplu, pentru a
studia percepţia din punct de vedere fenomenologic, va trebui să ne imaginăm
toate felurile posibile de acte perceptive; de asemenea, pentru a găsi esenţa
oraşului, va trebui să ne plasăm în gând în diferitele oraşe pe care le
cunoaştem. Luând în considerare aceste variaţii realizate cu ajutorul
imaginaţiei, vom putea pune în evidenţă nucleul dur invariabil al fenomenului
studiat. Aşadar, metoda fenomenologică reprezintă investigarea sistematică a
subiectivităţii, adică a conţinuturilor de conştiinţă. Ea privilegiază datele
experienţiale deoarece acestea furnizează informaţiile cele mai complete cu
privire la semnificaţiile proprii subiecţilor.
Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării
20
Mirela Arsith

Sarcina de lucru 6
Realizează un exerciţiu de analiză fenomenologică pe următorul
text: „Imaginaţi-vă că staţi la soare pe o pajişte la munte sau pe o
plajă, complet destins şi împăcat cu lumea. Nu faceţi nimic, iar tot
ce vă înconjoară este ca un fel de veşmânt moale, care vă oferă
tihnă şi adăpost. Dar iată că brusc auziţi o voce strigând: „Ajutor!“
„Ajutor!“
Cât de diferit vi se pare acum – ţi cât de diferit a devenit – tot ceea
ce vă înconjoară!“

Analiza fenomenologică se bazează pe o descriere aproape naivă a unui


fenomen cotidian, prezentată din punctul de vedere al celui care îl trăieşte.
Analiza constă în a ne ridica la un anumit nivel de generalitate şi a verifica
totodată dacă această trecere este legitimă, adică dacă nu există exemple care
ar putea să contrazică (variaţiile imaginare).
Analiza comprehensivă. Faptele umane diferă foarte mult de faptele fizice şi
pot fi percepute printr-o abordare specifică: „comprehensiunea“. Experienţa
existenţei altor fiinţe umane şi a semnificaţiei acţiunilor lor este o observaţie
empirică fundamentală pe care le poate face un om. Lumea noastră, care este
o lume interpersonală şi socială, este experimentată, de la bun început, ca o
lume care are sens. Ştim ce face semenul nostru, de ce face acel lucru, pentru
ce îl face într-un anumit moment şi în anumite împrejurări. Ceea ce înseamnă
că noi experimentăm acţiunea semenilor noştri în conformitate cu motivele şi
scopurile ei.
Comprehensiunea nu este problema unei singure persoane, a unui observator,
ci este problema unui întreg grup social. În numeroase cazuri, este posibil să
fi experimentat noi înşine motivele şi scopurile semenului când ne-am aflat în
situaţii identice şi, pe baza acestor experienţe să fi ajuns să elaborăm modele
tipice pentru motivele şi scopurile umane.
Aptitudinile empatice există cu certitudine, dar, ca şi alte caracteristici psihice,
ele pot fi puse în evidenţă tot prin mijloace „pozitiviste“. Un exemplu este
chestionarul prin procură, în care un subiect A răspunde la
un chestionar aşa cum crede că ar răspunde un alt subiect, B, pe care are
pretenţia că îl cunoaşte bine. Prin comparaţia răspunsurilor lui A şi B ne dăm
seama de calităţile empatice ale subiectului A. Nu dorim să spunem că

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


21
Mirela Arsith

problema empatiei -şi cu atât mai mult cea a comprehensiunii - se reduce la


această situaţie.
Afirmăm doar că prin actul de comprehensiune nu ne plasăm neapărat în afara
raţionalului şi că acest act poate fi, la rândul lui, „înţeles" şi descris în termeni
raţionali, Despre subiectivitatea, interioritatea umană avem varii şi multiple
semne şi semnale sensibile (vorbe, gesturi, manifestări, comportamente).
Inferenţa de la datele exterioare (inclusiv comportamentul verbal) la cele
interioare nu este simplă şi fără riscuri.
Interacţiunea cu alţii, jucărea de roluri, motivaţiile, strategiile şi consecinţele
acţiunilor proprii, semnificaţia atribuită acestora, experienţa noastră culturală
şi profesională, deci aproape tot ce este subsumabil comprehensiunii, poate
servi ca punct de plecare în proiectarea unor cercetări „pozitiviste" (plan
experimental, chestionar, plan observational). Acelaşi bagaj comprehensiv este
inevitabil prezent în faza de analiză şi interpretare calitativ-globalistă a unor
date statistice.
Metoda comprehensivă constă în a sesiza sensul subiectiv şi intersubiectiv al
unei activităţi concrete pornind de la intenţiile pe care le putem anticipa la
unul sau mai mulţi actori sociali, precum şi de la propria noastră experienţă
trăită referitoare la mediul social. Ea utilizează în acest scop empatia. Acest
gen de intuiţie afectivăse bazează pe o capacitate umană de
„comprehensiune“ nemijlocită a celuilalt ca fiinţă omenească.
Analiza etnometodologică.
Pentru etnometodologie, faptul social este un fapt emergent, fiind rezultatul
unor procese ascunse. În general, acestea sunt procese de interacţiune
cotidiene, banale repetitive, care generează fenomenul vizibil. Prin
urmare,obiectul studiilor etnometodologice îl vor constitui procedurile
(etnomodelele) care stau la baza descrierilor şi comentariilor referitoare la
practicile cotidiene, comunicării în sens larg.
Reducţia etnometodologică trebuie să permită explicitarea câtorva dintre
schemele care generează aceste pratici. Ea are ca obiect interacţiunile,
comentariile şi dialogurile puse în evidenţă sau observate.
Această analiză este efectuată pentru a aduce un răspuns la întrebarea:: „Ce
procese operatorii acţionează pentru a crea fenomenul pe care îl observ?“.
Această analiză utilizează simpla capacitate de reflecţie a cercetătorului,
aptitudinea sa de a formaliza, de a analiza etc.
Etnometodologii folosesc, printre altele, tehnica introspecţiei dirijate. Aceasta
constă în a le cere subiecţilor să descrie ceea ce se petrece în mintea lor în
condiţii experimentale precise şi controlate de experimentator (Mucchielli,
2005, p. 62).

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


22
Mirela Arsith

Exemplu
Garfinkel a ilustrat metoda cerându-le studenţilor săi să transcrie un fragment
din conversaţiile lor familiale obişnuite şi să-i dezvolte sensul comentând
dialogul. Studentul care dezvoltă sensul acestor schimburi comunicaţionale îşi
face comentariul în dreapta conversaţiei, care este prezentată în coloana din
stânga (apud Mucchielli, 2005,p. 63):

Soţul: Daniel a reuşit azi Azi după-amiază, când îl aduceam pe


să pună o monedă în Daniel, băiatul nostru în vârstă de patru ani, de
automatul din parcare fără la grădiniţă, a reuşit să se ridice destul de sus
să mai fie ridicat. ca să pună o monedă în automatul din parcare
atunci când ne-am oprit într-o zonă cu plată,
câtă vreme înainte trebuia de fiecare dată
ridicat.

Soţia: L-ai dus la maga- Dacă a pus o monedă în automat înseamnă că


zinul de discuri? te-ai oprit la magazinul de discuri când te-ai
dus după el sau la întoarcere, de vreme ce-l
aveai cu tine, sau te-ai oprit la dus, apoi în altă
parte când v-aţi întors?

Soţul: Nu, la cizmar. Nu, m-am oprit la magazinul de discuri când


m-am dus să-l iau, apoi la cizmar când mă
întorceam cu el.

Soţia: Pentru ce? Ştiu eu un motiv pentru care ai fi putut să te


opreşti la cizmar. Poţi să-mi spui care anume?

Soţul: Mi-am cumpărat Îţi aduci aminte, ieri mi-am rupt un şiret de la
şireturi noi la pantofi. pantofii maro, aşa că m-am oprit să-mi cumpăr
şireturi noi.

Soţia: Pantofii tăi negri au Mă gândeam că ai fi putut să faci altceva. Ai fi


mare nevoie de nişte putut să-ţi duci pantofii negri, care au nevoie
tocuri noi să fie pingeliţi ca lumea. Ar trebui să te ocupi
de ei fără întârziere.

Toate aceste comentarii reliefează întreg contextul vieţii în comun şi toate


presupoziţiile pe baza cărora funcţionează înţelegerea obişnuită. Semnificaţia
finală a comunicării îşi află sursa în procedurile automate (etnometode),
inconştiente în mare măsură inconştiente şi împărtăşite de indivizii care fac
parte din aceeaşi cultură, totul fundamentându-se pe un fundal de presupoziţii.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


23
Mirela Arsith

Sarcina de lucru 7
Plecând de la analiza de mai sus, realizaţi propria voastră analiză a
unei conversaţii.

O
O altă tehnică a etnometodologiei este analiza de documentare interpretativă.
Această analiză constă în a afla care este ansamblul cunoştinţelor comune
împărtăşite de o comunitate, care oate fi considerată o „bază de date
documentare“. Această bază este organizată şi dinamică, generând exprimări.
Analiza de documentare interpretativă constă în a „documenta“, într-o manieră
interpretativă, un fenomen, un dialog, un comportament etc. Astfel, căutăm în
tot ceea ce cunoaştem în materie de cunoştinţe împărtăşite social unee elemente
care au scpul de a face comprehensibil, adică înzestrat cu semnificaţie acel
fenomen. La rândul lor, stările mentale guvernează exprimările, iar indicii pe
care îi conţine comunicarea sunt analizţi pentru a se ajunge la reprezentări şi la
stări interne.
Din perspectiva individului, comunicarea este o problemă de participare la
elaborarea continuă şi emergentă a unei lumi relaţionale care, la rândul ei,
participă la definirea fiecărei identităţi şi a lumii comune de referinţă.
Ansamblul conceptelor şi metodelor constituie o importantă trusă de
instrumente pentru cercetătorul în ştiinţele comunicării. Toate acestea trimit
întotdeauna la un punct de vedere parţial asupra realităţii totale.

Cercetare calitativă vs cercetare cantitativă în ştiinţele comunicării


Dupa cum am vazut deja, orice demers ştiinţific conţine o serie de etape
metodologice pornind de la construirea ipotezelor şi întrebărilor cercetării,
explicarea şi operaţionalizarea cadrelor teoretice şi coordonate cu acestea a
ipotezelor cercetării, stabilirea metodelor, tehnicilor şi instrumentele utilizate.
În realizarea oricărei cercetări calitative se pleacă de la analiza unor teorii de
referinţă în domeniul practicii sociale.(Sandu, Ponea, 2010).
Diferenţe majore între abordarea cantitativă şi cea calitativă
(Iluţ, 1997, p. 63)
Dimensiuni Cercetări de tip Cercetări de tip
Cantitativ Calitativ
1. Orientare generală Pozitivist-explicativistă, Fenomenologico
epistemologică nomotetică comprehensivă,

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


24
Mirela Arsith

idiografică
2. Nivelul realităţii Preponderant Microsocial, local,
vizat macrosocial, global, contextual,
formal “concretnatural”
3. Natura realităţii Statică şi exterioară Procesuală şi
vizate actorului social construită social de
actor
4. Relevantă punctului Al cercetătorului Al subiecţilor, lumea
de vedere în (abordare etică) înţelesurilor şi
explicarea şi interpretărilor
înţelegerea realităţii cotidiene (abordare
emică)
5. Relaţia dintre Distanţa (poziţie “din Apropiată (poziţie “din
cercetător şi subiect exterior”) interior”)
6. Relaţia dintre teorie De verificare a teoriei De emergenţă a teoriei
(concepte, ipoteze) şi prin cercetarea empirică pe parcursul cercetării
cercetarea empirică
7. Selecţia unităţilor Preponderant prin Întreaga populaţie sau
de cercetat efectiv din eşantionare statistică eşantionare teoretică
populaţia vizată
8. Timpul afectat Perioada scurtă, Perioadă lungă şi
culegerii datelor episodică continuă
9. Metode principale Experimental, ancheta Observaţia
cu chestionar participativă, interviul
standardizat, analiză intensiv,
cantitativă a (auto)biografiile,
documentelor, analiza calitativă a
observaţia sistemică din documentelor
exterior
10. Natura datelor “tari” valide (de mare Complexe, bogate, de
obţinute fidelitate) adâncime
11. Stilul raportului de Cifre, tabele, grafice, Limbaj natural,
cercetare (al textului comentarii în limbaj metaforic, cu puţine
elaborat) natural date statistice şi
reprezentări grafice
12. Preponderenţa Sociologie Antropologie culturală
disciplinelor (demografie), (etnografie), istorie
socioumane (în sens psihologie socială
restrâns)

3. NORME ACADEMICE DE REDACTARE

• Titlul, care trebuie să rezume cât mai adecvat conţinutul articolului,


urmat de numele autorilor, cu specificarea instituţiilor în care aceştia
activează.
• Rezumatul (Abstract), în care se prezintă, în mod succint, lucrarea (se
recomandă aproximativ 150 de cuvinte). În rezumat se menţionează
domeniul ştiinţific în care se încadrează articolul şi se subliniază relevanţa,

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


25
Mirela Arsith

originalitatea şi calitatea cercetării. În rezumat nu se recomanda utilizarea


citărilor bibliografice.
• Cuvintele cheie (Keywords) sunt consacrate domeniului ştiinţific în care
se înscrie lucrarea. Este recomandabil să se înceapă cu cele având un grad
mai mare de generalitate şi să se continue cu cele particulare. În general, 5-7
cuvinte cheie sunt suficiente.

Structura unei lucrări ştiinţifice conţine următoarele paragrafe succesive,


considerate oarecum canonice în practica redactării (Vintan, 2006):

• Introducerea (Introduction), descrie cadrul ştiinţific general al lucrării,


provocările abordate şi importanţa lor în cercetare, ipotezele ştiinţifice ale
lucrării, metodologia de principiu care a fost selectată şi utilizată, structura
paragrafelor ulterioare ale lucrării. Mulţi autori obişnuiesc să redacteze
introducerea şi rezumatul abia după redactarea tuturor celorlalte paragrafe.

• Alte abordări (Related Work), unde se descriu în mod critic lucrările


considerate relevante, în special cele din fluxul principal de publicatii şi care
abordează provocări ştiinţifice identice, similare sau chiar conexe celor
abordate în articol. Un asemenea paragraf trebuie deci să descrie stadiul actual
al cunoaşterii în domeniu, într-un mod clar, sistematic, critic, coerent şi concis,
raportat la realizări anterioare şi, recomandabil, recente.

• Metodologia cercetării, în care se prezintă metodele, tehnicile,


algoritmii, tehnologiile, cadrul experimental, cadrul de evaluare a
rezultatelor, materialele utilizate în cadrul investigaţiei ştiinţifice. Desigur că
metodologiile diferă, fiind extrem de diverse şi specifice, de la cercetarea
fundamentală la cea aplicativă, precum şi de la un domeniu ştiinţific la altul.
Important este ca acest cadru al cercetării sa fie unul acceptabil din punct de
vedere ştiinţific, astfel încât să ofere elementele necesare reproducerii acelei
cercetări în oricare alt loc, cu garanţia obţinerii, practic, a aceloraşi rezultate
esenţiale, de către orice alt grup de cercetare care o utilizează întocmai
(caracterul repetitiv si reproductibil al ştiinţei). Aceste aspecte sunt legate şi
de caracterul deschis al cercetării ştiinţifice de tip academic, care îşi
valorifică rezultatele prin publicare.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


26
Mirela Arsith

• Rezultate cantitative si calitative. Interpretări. Se expun rezultatele


obţinute, se compară cu cele cunoscute prin intermediul altor cercetări şi se
interpretează importanţa şi utilitatea acestora (posibile aplicaţii). Este
inacceptabila prezentarea aceloraşi rezultate în mai multe forme (prin tabele,
grafice, text etc.). Graficele trebuiesc însoţite de legende lămuritoare care sa
utilizeze abrevieri şi notaţii consacrate.
Se recomandă ca redactările metodologice şi cele cu privire la rezultate, să se
facă run-time, adică chiar pe parcursul efectuării cercetării, din motive de
exactitate a prezentării (altfel, fenomenul de uitare a unor detalii poate
interveni în mod nedorit). În special în acest paragraf se recomandă o redactare
concisă, ne-repetitivă şi obiectivă.

• Concluzii şi dezvoltări ulterioare (Conclusions and Further Work), unde


se extrag în mod sintetic principalele concluzii ale cercetării şi, în baza
acestora, viitoarele oportunităţi de cercetare considerate a f i fezabile şi fertile
din punct de vedere ştiinţific.
Concluziile vor furniza răspunsuri clare la întrebările cercetării. În paragrafe
distincte se vor rezuma concluzii referitoare la limitele cercetării şi posibilitatea
depăşirii lor; la legătura părţii aplicative cu premisele teoretice formulate; la
gradul de atingere a obiectivelor de cercetare şi de confirmare a ipotezelor; la
deschiderile şi aplicabilitatea rezultatelor obţinute.
• În mod opţional, lucrarea poate prezenta un scurt paragraf de mulţumiri
(acknowledgments), în care, de obicei, autorii prezintă recunoştinţa lor
instituţiilor şi persoanelor fizice care i-au sprijinit, din punct de vedere ştiinţific
sau/şi material, pentru buna desfăşurare a cercetării expuse.
• Articolul se încheie cu referinţele bibliografice (references) utilizate.
Acestea trebuie sa f i e relevante, recente si, de recomandat, aparţinând fluxului
principal de publicaţii. Fiecare referinţă bibliografică trebuie citată în textul
lucrării, cu motivarea clară a contribuţiei ştiinţifice la care se face referire. Nu
este recomandat să se facă referinţe la lucrări ne-publicate. Modul formal de a
insera o citare în text diferă de la o publicaţie la alta. Uneori, articolul poate
conţine şi o anexă (appendix) în care se pot detalia anumite rezultate folosite
în corpul principal al lucrării.
Prezentarea unui articol ştiinţific este recomandabil a f i una coerentă, completă
dar concisă şi neredundantă, necontradictorie, clară, scrisă într-un limbaj
extrem de atent la fiecare detaliu şi cu fiecare interpretare.

Fiecare domeniu conţine termeni cu accepţiuni precise, care trebuie utilizaţi


corespunzător în lucrare, evitând ambiguităţile de limbaj şi jargoanele
obositoare. O lucrare ştiinţifică nu trebuie să detalieze aspecte considerate

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


27
Mirela Arsith

didactice sau bine cunoscute din alte lucrări.


Dacă acestea sunt necesare în dezvoltarea lucrării originale, vor f i prezentate
succint şi vor fi citate lucrările reprezentative în care cititorul poate găsi
detalii. Detalierile din articol trebuie să se focalizeze strict pe contribuţiile
considerate originale, care trebuie clar evidenţiate.

În general este recomandabilă adresarea impersonală prin diateza pasivă („se


demonstrează că“, „s-au obţinut următoarele rezultate“) evitându-se, deci,
folosirea persoanei întâi, cu anumite excepţii (spre exemplu în cazul emiterii
unor opinii puternic personalizate etc.). Nu se pot da reguli clare în acest sens.

Sarcina de lucru 8
Alege un articol sau un studiu ştiinţific şi identifică părţile
constitutive ale acestuia, analizând măsura în care sunt respectate
cerinţele.

După redactarea unei lucrări de cercetare ştiinţifică, înainte de publicarea


acesteia, se impune o autoevaluare riguroasă din partea autoruui. Se recomandă
să se verifice dacă lucrarea oferă răspunsuri consistente unor probleme şi
întrebări de genul:

• Care este scopul lucrării? Care este provocarea ştiinţifică abordată?


Este aceasta prezentată în mod clar?
• Lucrarea se încadrează în domeniul ştiinţific al publicaţiei?
• Scopul propus este unul semnificativ? Problema pusă este una reală,
de interes? Dezideratul propus nu contrazice rezultate ştiinţifice
tradiţionale, unanim recunoscute?
• Metodologia de abordare este validă? Este aceasta suficientă în
vederea obţinerii obiectivelor propuse? Nu cumva vreo eroare
existentă în cadrul acesteia poate invalida rezultatele?
• Care sunt ipotezele şi cât de realiste sunt acestea? Cât de corelate sunt
rezultatele cu aceste ipoteze ştiinţifice? Ideile originale sunt
prezentate suficient de limpede?
• Cercetarea prezentată este corectă din punct de vedere ştiinţific?
• S-au extras concluziile corecte din cadrul rezultatelor obţinute? Ce
implicaţii, respectiv aplicaţii, au rezultatele obţinute? Sunt acestea
analizate adecvat?
Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării
28
Mirela Arsith

• Prezentarea articolului este satisfăcătoare?


Rezumatul descrie corect articolul? Introducerea explică adecvat
problema tratată şi cadrul de cercetare?
Secţiunile sunt clare şi urmeaza într-o ordine logică? Gramatica şi
sintaxa lucrării sunt corecte?

Teste de autoevaluare
I. Redactează o lucrare de 500 de cuvinte despre etapele proiectului de
cercetare, prin care să utilizezi conceptele, caracterizările şi tipologiile
prezentate în această unitate de învăţare.
II. Unul dintre colegii tăi intenţionează să realizeze un proiect de cercetare în
domeniul comunicării organizaţionale. El a studiat o bibliografie alcătuită din
volume şi articole, dar nu a găsit o idee care să îi placă şi vine să îţi ceară
sfatul: „Tu ce subiect crezi că ar trebui să abordez?“
Sugeraţi două probleme de cercetare pe care colegul tău ar putea să le utilizeze
ca punct de plecare în proiectul său de cercetare. Argumentează-ţi alegerile în
maximum o jumătate de pagină.

Rezumat
R
Caracteristica fundamentală a sferei socio-umanului o reprezintă
ăcomunicarea verbal-simbolică. Aceasta este abordată gnoseologic de
sdiversitatea ştiinţelor comunicării. Cunoaşterea şi cercetarea în domeniul
pştiinţelor comunicării abordează în mod specific etapele de elaborare a
uproiectului de cercetare: formularea întrebării de plecare, operaţionalizarea
nconceptelor, formularea ipotezelor şi a obiectivelor cercetării, deter-
sminarea variabilelor şi a indicatorilor, alegerea metodelor, eşantionarea,
efectuarea propriu-zisă a cercetării, interpretarea rezultatelor şi
uvalorificarea acestora. Analiza comunicării este o reconstruire a intenţiilor
rşi reprezentărilor fiecărui, acestea fiind direct accesibile atât subiectului,
i cât şi observatorului. Rezultatele oricărei cercetări sunt sintetizate, de
obicei, într-o lucrare, ce trebuie să respecte anumite norme şi o anumită
l structură, care să probeze un anumit nivel ştiinţific.
a
întrebările din testele de autoevaluare
I. Pentru fiecare etapă identificată şi comentată vei primi 0,75 puncte;
pentru coerenţa şi corectitudinea elaborării, vei primi 1,50 puncte; din oficiu,
primeşti 1 punct.
II. Pentru fiecare problemă sugerată primeşti 2 puncte; pentru argumentare
primeşti 5 puncte; pentru coerenţa şi corectitudinea elaborării, primeşti 2,00
puncte; din oficiu, primiţi 1 punct.

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


29
Mirela Arsith

Bibliografie minimală
Marinescu, V. (2009). Cercetarea în comunicare. Metode şi tehnici, Bucureşti:
Editura „Comunicare.ro“. pp. 1-9.
Chelcea, S. (2001). Tehnici de cercetare sociologică, Bucureşti: Editura
SNSPA, pp. 10-35.
Enăchescu, C. (2007). Tratat de teoria cercetării ştiinţifice, Iaşi: Editura
„Polirom“, pp. 133-140.

Postelnicu, C, (2011), Metode calitative, Sociologie, Resurse Umane, An I,


2010/2011, UBB, Cluj.

Stăiculescu, R, (2010), Metoda stiinţifică în stiinţele socio-umane.


http://www.topcursuri.ro/files/cursuri/Metodologia%20Cercetarii%20Sociologi
ce.pdf

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele comunicării


30