Astăzi se împlinesc „168 de ani de Mihai Eminescu”

O zi importantă pentru cultura națională.

Anul acesta, literatura română sărbătorește 168 de ani de la nașterea celui mai citit autor român și care a înnoit
limbajul literar autohton, reliefând atât propriul geniu, cât și valorile culturale.

Luceafărul poeziei românești, cum l-a numit criticul literar George Călinescu, s-a născut în 15 Ianuarie 1850 la
Ipotești, lângă Botoșani. Mihai Eminescu a fost mezinul lui Gheorghe Eminovici și al Ralucăi Iurașcu, ambii cu
origini rurale.

A studiat la Cernăuți, unde l-a avut profesor pe Aron Pumnul. La moartea acestuia va compune poezia La
mormântul lui Aron Pumnul sub imperiul sentimentelor puternice care l-au marcat pe adolescentul care simte că și-a
pierdut mentorul. Și-a continuat studiile la Viena și Berlin în domeniul filozofiei, dar fiind un spirit curios și
autodidact, a frecventat un cerc larg de discipline printre care economie politică, drept, anatomie, fiziologie și altele.

Eminescu a debutat la vârsta de 16 ani, în revista Familia de la Pesta cu poezia De-aș avea, cu care prilej Iosif
Vulcan, directorul revistei, îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu din motive pur estetice – numele Eminovici
nu suna destul de poetic.

Adevărata consacrare a tânărului scriitor se produce în 1870, odată cu începerea unei colaborări fructuoase cu Titu
Maiorescu și cu cenaclul Junimea, publicând frecvent în revista Convorbiri literare. Titu Maiorescu este cel care îi
oferă sprijinul prin obținerea unei burse, care să-i ofere tânărului talentat oportunitatea de a-și face studiile în
străinătate. Cu acest prilej, Mihai Eminescu va lega o strânsă și sinceră prietenie cu ardeleanul Ioan Slavici. Este
binecunoscută legătura de prietenie dintre cei trei clasici ai literaturii române: romanticul Eminescu, umoristul Creangă
și moralistul Slavici.

Tot în timpul studenției, în anul 1872, a cunoscut-o pe Veronica Micle, cea care avea să-i ofere 17 ani de pasiune,
intrigi, despărţiri şi reîmpăcări. În perioada 1874 – 1877, ocupând funcția de director al Bibliotecii Centrale, Eminescu
era o prezenţă constantă în seratele literare ale Veronicăi Micle.

În acelaşi timp, zvonurile despre întâlnirile lor romantice prin oraş şi intimităţile care depăşiseră cu mult limitele
dintre o femeie căsătorită şi un tânăr artist, neconfirmate oficial însă niciodată, au început să curgă şi să învenineze
casa familiei Micle Ștefan. Rămasă văduvă, Veronica se dedică relației sale cu Eminescu în ciuda nenumăratelor
despărțiri și reîmpăcări. Povestea iubirii lor chinuite poate fi citită și contemplată în încântătoarea lor corespondență
publicată în volumul Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit.

Întors în țară, Mihai Eminescu ocupă diverse funcții: bibliotecar, inspector școlar, ziarist, arhivar, sufleur la teatru. La
vârsta de 33 de ani se îmbolnăvește de nervi. Se tratează într-un sanatoriu vienez, apoi în țară și, în ciuda unor
aparente perioade de însănătoșire, se stinge din viață la vârsta de 39 de ani, într-un sanatoriu din București, în data de
15 Iunie 1889. Veronica nu l-a putut uita și, la data de 04 August 1889, își ia viaţa. Sinuciderea s-a petrecut la
Mănăstirea Văratec, unde se retrăsese. A fost o sinucidere premeditată, la fix 50 de zile după moartea iubirii sale,
Mihai Eminescu.

Opera literară a lui Eminescu se compune, în principal, din poezii (a publicat un volum cuprinzând 65 de poezii în
timpul vieții), dar și din proză (cele mai cunoscute sunt nuvelele Sărmanul Dionis, Cezara, Geniu Pustiu) și
publicistică.

Opera sa postumă este mult mai vastă și mai valoroasă. Peste 15.000 de pagini de manuscris, conținând poezii,
poeme, nuvele, un roman, încercări dramatice, au fost și continuă să fie valorificate de către eminescologi. Criticul
George Călinescu îi consacră 5 volume de critică, Opera lui Mihai Eminescu, și unul biografic, Viața lui Mihai
Eminescu, și cu toate acestea, nu reușește să epuizeze analiza și comentarea complexității operei sale.