Baltagul de Mihail Sadoveanu

-roman realist si traditional

- incadrarea in specie roman trasaturi

Demonstratie realist trasaturi si traditional trasaturi +ex

- a fost scris în numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, când Mihail Sadovean
împlinea 50 de ani

- a fost primit cu “un ropot de recenzii entuziaste” de către criticii vremii

- romanul are ca surse de inspiraţie balade populare de la care Sadoveanu preia idei şi
motive mitologice româneşti.

- din acest punct de vedere, Nicolae Manolescu făcea constatarea că Sadoveanu pune
într-o pagină (în cazul precis al acestui roman) cât Rebreanu într-un capitol.

-Discutând tema şi viziunea despre lume, spunem că elementele textului narativ sunt semnficative. Astfel,
perspectiva narativă este specifică romanului realist. Naratorul prezintă faptele, fără a se implica, ci
lăsând personajele să se prezinte. Acest narator neutru, cu focalizare zero, alternează cu notaţia în stil
indirect liber. Vitoria preia rolul de personaj-reflector, prin intermediul căruia se realizează portretul lui
Nechifor, dar şi unele etape ale acţiunii.

Viziunea asupra satului indilica, deasupra orasului

-“Baltagul” se grefează pe atmosfera lumii arhaice a satului românesc şi pe sufletul

ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu
un mod propriu de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale
vieţii, apărând principii fundamentale. De asemenea, “Baltagul” ilustrează realismul
mitic, în a cărui reprezentare realitatea este o manifestare vizibilă a unor legi invizibile,
pe care scriitorul le revelează cititorului, spre o mai bună înţelegere a sensurilor
existenţei.

-tema romanului este tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi a iniţierii, care permite
totodată realizarea monografiei satului moldovenesc de munte. Tema se evidenţiază
prin tipul ţăranului păstrător al lumii vechi, arhaice şi patriarhale, iar în acest sens
episodul narativ în care Vitoria îi aplică fiicei o corecţie este semnificativ: “Îţi arăt eu coc,
valţ şi bluză, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-
am ştiut de acestea – şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu”. “Baltagul” prezintă şi
tema familiei, dintr-o perspectivă aproape mitică, situând relaţiile dintre membrii familiei
sub un clopot cosmic. Rânduiala, viaţa şi moartea fac obiectul unei iniţieri a fiului ajuns
în situaţia de a-şi asuma rolul tatălui şi de a prelua responsabilitatea familiei, după cum
se cuvine într-o societate tradiţională, patriarhală. Iniţierea în tainele existenţei este
realizată de mamă, singura capabilă – prin dragoste, dăruire şi înţelepciune – să
transforme fiul într-un matur demn. Vitoria îl surprinde pe Gheorghiţă prin puterea sa de
sinteză sau prin modul în care reuşeşte să citească mintea celorlalţi, dar şi prin
determinarea de care dă dăvadă: “mama asta trebuie să fie fărmăcătoare; cunoaşte
gândul omului”.

-în romanul “Baltagul”, limbajul are, în primul rând, o motivaţie realistă, pentru că
reconstitue, în datele ei esenţiale, o lume în care s-a săvârşit o crimă. Un ton
ceremonios străbate opera în cele mai multe pagini ale ei, fie că se aude vocea
naratorului, fie a personajelor. Limbajul impresionează nu neapărat prin redarea fidelă a
particularităţilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care
ajunge acest limbaj. Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi populare, care se
conjugă armonios cu neologismele, trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile.

-Titlul este esential in intelegerea mesajului transmis de autor. Urmand

traditia basmului popular, baltagul este unealta magica si simbolica insusita
de personajul negativ si recucerita de erou, ca un simbol al infaptuirii
dreptatii. in roman, baltagul este investit cu incarcatura semantica: pe taisul
sau e scrisa cu sange povestea uciderii lui Nechifor Lipan, pe care, printr-o
comunicare secreta, numai Vitoria stie sa o desluseasca. Arma a crimei si a
razbunarii, baltagul ajunge in final in posesia lui Gheorghita, marcand
transferul de putere de la tata la fiu.Deasemenea,titlul este un simbol al
muncii si vietii,fiind reprezentat de cele doua taisuri ale sale ,ele semnificand
moartea si viata.

Compozitia si structura

-romanul este alcatuit din 16 capitole,impartite in trei parti:

a. aşteptarea lui Nechifor Lipan

b. călătoria Vitoriei şi a lui Gheorghiţă
c. împlinirea datinii funerare şi a justiţiei
Sunt prezente 2 mari planuri narative:
planul realist – reconstituirea monografică a lumii pastorale
planul mitic – sensul ritual al acţiunilor personajului principal
Actiunea:

1. prima parte (primele 6 capitole) include expoziţiunea şi intriga

– prezentarea satului şi portretul Vitoriei, neliniştită în legătură cu întâtzierea soţului său,
plecat la Dorna să cumpere oi
– pregătirile pentru plecarea în căutarea acestuia: ţine post negru, merge la Mănăstirea
Bistriţa, anunţă autorităţile, face rost de bani, o lasă pe Minodora la mănăstire.
b. partea a doua (următoarele 7 capitole) – desfăşurarea acţiunii
– Vitoria şi Gheorghiţă reconstituie traseul lui Nechifor, poposind la Gura Bicazului, la
crâşma domnului David de la Călugăreni, la moş Pricop în Fărcaşa, la Vatra Dornei,
Broşteni, Borca
– întâlnesc o nuntă şi un botez la care participă conform obiceiurilor, element cu valoare
anticipativă, trimiţând la înmormântarea din final
– Vitoria realizează că soţul său a dispărut între Suha şi Sabasa şi, cu ajutorul câinelui
regăsit, Lupu, cei doi descoperă într-o râpă rămăşiţele lui Nechifor
c. partea a treia (ultimele 3 capitole): ancheta poliţei, înmormântarea, parastasul lui
Nechifor şi pedepsirea ucigaşului
– Gheorghiţă coboară în râpă şi-şi veghează tatăl o noapte întreagă, semn al maturizării
acestuia
– punctul cuminant- Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i pe
Calistrat Bogza şi pe Ilie Cuţui
– Cuţui îşi recunoaşte vina, dar Bogza devine agresiv, ceea ce atrage gestul de înfăptuire
a dreptăţii realizat de către Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor
– deznodământul – recunoaşterea vinei de către Bogza, şi reluarea vieţii de către Vitoria
şi familia ei

Personaje
Vitoria Lipan
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, ea fiind
munteanca din zona Dornelor, mai exact Magura Tarcaului, Vitoria este nevasta lui Nechifor
Lipan, un om ce se ocupa cu oieritul, ca majoritatea barbatilor din acea perioada.
Caracterizarea directa a Vitoriei Lipan se realizeaza prin intermediul naratorului, in special
prin atitudinea sa pe care o are fata de protagonista. In acelasi timp, parerea altor
personaje, dar si autocaracterizarea contribuie la caracterizarea acesteia.
Vitoria Lipan, o sotie iubitoare, porneste in cautarea barbatului sau: “era dragostea ei de
douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii.”
Ea e descrisa ca fiind o femeie frumoasa cu ochi caprui “aprigi si inca tineri”, “care erau dusi
departe”.
Sotia lui Nechifor era o femeie credincioasa si aplea intotdeauna la Dumnezeu pentru a o
ajuta sa-si gaseasca sotul “intai am sa fac rugaciunile de cuviinta de la Maica Domnului,
zise ea. Dupa aceea am sa tin post negru 12 vineri in sir. Pan’ atunci poate mi se intoarce
omu”. In fata lui Dumnezeu ea se arata intotdeauna “umilinta si cu fruntea plecata”.
Sotia lui Nechifor era o femeie credincioasa si aplea intotdeauna la Dumnezeu pentru a o
ajuta sa-si gaseasca sotul “intai am sa fac rugaciunile de cuviinta de la Maica Domnului,
zise ea. Dupa aceea am sa tin post negru 12 vineri in sir. Pan’ atunci poate mi se intoarce
omu”. In fata lui Dumnezeu ea se arata intotdeauna “umilinta si cu fruntea plecata”.

Personajul principal, al romanului, Vitoria Lipan este caracterizat indirect, dominantele sale
trasaturi evidentiindu-se prin gesturi, limbaj, comportament, fapte, vestimentatie si relatia cu
celelalte personaje.

Portretul moral este cel al unui personaj exponential care sintetizeaza trasaturile omului simplu. Ea este o
femeie harnica si priceputa, care stie a aiba grija de gospodarie in timp ce sotul ei este plecat. Inainte de a porni
in cautarea lui, ea oranduieste totul cu o exactitate demna de invidiat. Mai intai, vinde produsele si duce peste
noapte banii la preot pentru a nu fi pradata. Fiind constienta de pericolele care ii pandesc pe drum, Vitoria ii
face un baltag lui Gheorghita, pe care preotul il sfinteste, iar pentru sine ia pusca pe care sa o foloseasca in caz
de nevoie.

Vitoria este o femeie credincioasa si respecta cu sfintenie datinile si obiceiurile stramosesti.. Inainte de a
pleca, femeia cere sfatul parintelui Daniil, merge la manastirea Bistrita unde se roaga la icoana Sfintei Ana,
tine post paisprezece zile, se spovedeste, se impartaseste si face daruri bisericii.

In popasurile de la Farcasa, Borca sau de la Cruci, Vitoria respecta ceremoniile la care asista. In acelasi
timp, ea reuseste sa-si pastreze sufletul curat si sa-si ascunda durerile si framantarile personale, inchinand un
pahar in cinstea mirilor. Vitoria Lipan este o femeie superstitioasa, deoarece ea crede in vise si in semne rau
prevestitoare cu privire la soarta lui Nechifor. Astfel, cel dintai vis “care a impuns-o si a tulburat-o” il arata pe
sotul ei

“calare cu spatele intors catre ea”. Altadata l-a visat rau, trecand “calare o apa neagra”.

Femeia intelege in egala masura si semnele naturii. Ea stie ca se schimba vremea deoarece
“dumbravencile zboara in carduri sub soare”. Eroina este inzestrata cu o inteligenta diabolica, pe care si-o
manifesta intr-o diversitate de imprejurari. Pe tot parcursul drumului, Vitoria da dovada de istetime, ascultand
si culegand informatii de la cei care l-au cunoscut pe sotul ei. Ea dovedeste o mare pricepere in descifrarea
sufletului oamenilor: “Eu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte” sau “toate pe lumea asta arata ceva”. Cu
toate greutatile intampinate in drumul sau si in investigatiile facute, Vitoria dovedeste tenacitate, darzenie si
vointa, deoarece nu se linisteste pana nu descopera adevarul.

Gheorghita Lipan

Gheorghita,unul dintre personajele secundare ale romanului,este fiul Vitoriei si al lui Nechifor
Lipan,unul din cei « sapte prunci cu care-i binecuvantase Dumnezeu » si din care le ramasesera doar
doi.El ere indragit mai mult de mama,care il ocrotea si-l apara ori de cate ori in ochii lui lipan erau
nouri de verme rea.

El purta « numele adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan », caruia-i mostenise nu numai
numele dar si multe dintre insusiri. numele fiind strâns legat de grecescul georgos „lucrător al
pământului, țăran”, fiind purtat de un martir onorat cu titlul de „mare mucenic purtător de biruință.

La cei saptesprezece ani ai sai,era un flacau sprancenat s-avea ochii caprui ai Vitoriei.avea un
zambet frumos de fata si abia « incepuse sa-i infireze mustacioara ».Dupa datina oierilor de la
munte,purta chimir nou si o « bomdita inflorita »,pe care,vorbind, o desfacea ca « sa-si cufunde
palmele in chimir ».

Baiatul nu este prea vorbaret, dar e explicit,stie sa-i dea lamuriri mamei sale asupra starii in
care se aflau turmele ramase in baltile Jijiei la Cristesti.Asadar, inca de la saptesprezece ani el este
deja initiat in viata de pastor intrucat coborase cu ciobanii,cu oile,cu asanii si cu dulai la iernat.Ager la
minte stiutor de carte,baiatul ii comunica mamei sale despre intarzierea lui nechifor Lipan. Scrisoarea
lui evidentiaza totodata dorul, sensibilitatea,respectul final si credinta in Dumnezeu:”Iar oile sunt bine-
sanatoase [...] si noi,din mila lui Dumnezeu asemenea ; si vremea-i inca buna, si mi-i dor de
casa.Sarut mana,mama ;sarut mana tata. » bl855p6381mllt

Ajuns la adolescenta si fiind o fire sensibila si meditativa, Gheorghita isi aminteste nostalgic de
copilaria lipsita de griji si petrecuta in mijlocul naturii, cu turmele si in tovarasia povestilor.El afost
stapanul naturii al carei glas l-a inteles « paraul cu bulboanele au fost ale lui.Potecile de zmeura si
mai sus de afine.[...]Povestile la stana[...]Stia sa cheme in amurgit iernucile si cpariorii.Toate acestea
i le aducea aminte mirosul de fan, in care pluteau vara si copilaria ».acum,pus in fata altor
realitati,baiatul cugeta dureros,trist si deznadajduit la trecere verstei fericite a copilariei : « cum se
risipeste mireasma in ger, sa s-au dus dus toate.acum au intrat la slujba grea si necaz ».

Gheorghita trece de la starea de inocenta a copilariei la maturitate ; alturandu-se mamei sale

in tentetiva acesteia de a-l gasi si de al pedepsi pe asasinul tatalui sau.

Initial nu-si da seama,nu intelege intentiile mamein sale ascunse sub vorbe mestesugite ( nu
te uita urat Gheorghita, ca pentru tine d-aci inainte incepe rasari soarele ») si de aceea se intreaba :
« ce-o fi vrut ea sa spuie ? », constatand doar cu o nemerginita admiratie si uimitoare ca Vitoria stie
sa ghiceasca gandurile omului : » mama asta trebuie sa fie fermecatoare ;cuninoaste gandurile
omului ».

Cu aceeasi uimire, dar si cu teama, observa ca mama lui s-a achimbat : « se uita numai cu
suparare si i-au crescut tepi de aricioaica »/Crescut in spiritul traditiei si al respectului pentru parinti
Gheorghita nu indrazneste sa-si contrazica mama, acceptand,cu oarecare indoiala, sa mearga singur
in cautarea lui nechifor : « M-oi duce, raspunse gheorghita cu indoiala. Se poate sa i se fi inatmplat
ceva [...] M-oi duce daca spui ; dar e bine sa-mi arati ce si cum, ca sa stiu ce sa fac »

Desi obisnuit cu ale oieritului, fiind o alta generatie, baiatul este mai receptiv la nou, far a
ignora insa traditia. Astefel,el, spre deosebire de Vitoria, are incredere in autoritati, a caror menireeste
sa descopere ce s-a intamplat cu atatl sau, stie sa citeasca si calotereste cu trenul.

Cu toate acestea, personalitatea sa, trecerea de la copilarie,de la adolescenta la barbatie, la

maturitate se realizeaza la scoala vietii sub indrumarea Vitoriei,alturi de care parcurge un drum
initiatic, deoarece eroina isi da seama ca baiatul are nevoie de mintea ei, iar ea de bratul lui si pleaca
impreuna la drum. Gheorghita se maturizeaza treptat pe masura ce trece prin toate incecarile.
Pregateste mai intai singur caii si sania si se lupta cu « troianul » pe care-l biruie ; este supus, tacut si
ascultator tot drumul si il alunga pe strainul care-i acosteaza in cale.In urma unora din aceste
incercari, baiatu insusi ajunge la concluzia ca : « Femeile sunt mai viclene [...] ele-s mai iscusite la
vorba ; iar barbatii is mai prosti ; insa mai tari de vartute. »

Descoperirea cadvrului tatalui sau, priveghiul si pedepsirea ucigasilor sunt imprejurarile care
marcheaza transformarea definitiva a eroului. La inceput este cuprins de frica, este zapacit, palnge
este cutrmurat de groaza,ca, in final, sa apara energic, dinamic,plin de curaj si barbatie, indeplinind
actul justitiar.

Portretul lui Gheorghita prinde contur indirect prin faptele pe care le savarseste, prin parerea
celorlalte personaje despre el si din relatiile lui cu acestea.Vitoria nu este numai cea care i-a dat viata
ci si cea care se zbate pentru implinirea lui ca om, avnd amandoi acelasi scop-descoperirea lui
Nechifor Lipan, ale carui calitati le dobandise.Prin incadrarea lui in diferite medii-cel pastoresc, cel
natural,cel familial-Sadoveanu ii evidentiaza unule insusiri tto in mod indirect.

El apeleaza insa la caracterizarea directa, realizata mai ales prin descriere, cand este vorba de
insusirile fizice si de vestimentatie sau prin dialog, atunci cand celelate persoane isi exprima direct
parerea. Dialogul si monologul interior sunt totodata procedee de caracterizare indirecta,pentru ca
feleu de a vorbi si de a gabdi al personajului ii releva o parte dintre insusiri.
Animalul credincios este cainele Lupu care are rol hotarator in gasirea
cadavrului stapanului si in pedepsirea ucigasilor. O calauzeste pe eVitoria
si pe Gheorghita intr-o rapa, unde gasesc osemintele sotului ei, laolalta cu
ale calului lui. Lupu sare la beregata lui Cutui pentru a-l ajuta pe
Gheorghita cand este atacat de ucigas.
Baltagul porneste de la mitul existentei pastorale, transpus din balada „Miorita” insa Mihail Sadoveanu
creeaza un cadru autentic, specific modului de viata al pastorilor din Tarcau. Legatura cu mitul mioritic
se mentine doar la nivel metaforic, prin aceea ca prozatorul face aici un portret generic al romanului
de la munte insistand subtil pe caracterul solar, relevat in „Miorita”. Chiar la inceputul

Drumul

făcut

de Vitoria este o

metaforă

sugestivă,

fiind în

acelaşi

timp:

drumul

morţii

lui Nechifor
drumul

dezvăluirii

adevărului

şi

dreptăţii

prilej de prezentare a

tradiţiilor

şi

obiceiurilor oamenilor de la munte

drum

iniţiatic

pentru

Gheorghiţă
drumul

afirmării

bogăţiei

sufleteşti

şi

frumuseţii

morale a Vitoriei

eşi

simbol al labirintului;labirintul este casa securii duble; armele cu do-

uă

tăişuri

sugerează

dualitatea, fiind simbol al

vieţii

şi
al

morţii;

e vor- ba de: - un labirint interior

(neliniştile

şi

zbuciumul Vitoriei)

- un labirint exterior (d

rumul pe

cărările

şerpuite

şi

înguste alemuntilor) Prezentând drumul Vitoriei în

căutarea

soţului

ei, scriitorul

realizează

şi

o mono-grafie a satului moldovenesc de munte, dându-ne

informaţii

legate de sat, oameni, o biceiuri

şi

tradiţii,

momente importante din

viaţa

oamenilor

Satul

Măgura,

din

ţinutul

Tarcăului

- este sat de munte - izolat, cu case

împrăştiate,

fără

stăpânire

poştaşul
trâmbiţează

din vale când aduce corespondenta)- departe de

civilizaţie

-Vitoria se

miră

când aude de

tren,că

poate trimite bani prin

poştă,că

poate vorbi prin

sârmă

Oamenii - au

ocupaţii

străvechi:

fac plute, se

ocupă

cu

păstoritul,

aduc legume,

făină

de la câmpie - sunt

neştiutori

de carte: Vitoria se duce la preot

să

-i scrie

şi

să

-i

citească

scrisorile - cred în-vise: Vitoria îl

visează

pe Nechifor trecând

călare

apă

neagrăcu

faţa

spre Apus -

superstiţii:

vânzarea pe

fereastră,

apa

neagră,

norul cu
bucluc,cocoşul

întors cu pliscul spre

poartă

vrăjitorii

- baba Maranda - sunt conservatori -

deşi

ştiu

că

s-a schimbat calendarul, ei se conductot

după

cel vechi sau, mai

degrabă,

după

un calen-dar al naturii pe baza unei

experienţe

de

viaţă

- Vitoria o

ceartă

pe Minodora pentru
că

poartă

coc,

bluză,

îi place valsul,

aruncă

gunoiul în

faţa

soarelui

şi

numită

“Domnişoară”=tradiţia

nu permite abateri de la legile nescrise ale

societăţii

- în

faţa

acestei

societăţi

arhaice, biserica

şi

practica
magică

coexistă;

Nelinistea interioara se intrevede si inexterior, "fusul se invartea harnic dar singur".Merge

laparintele Danila pentru sfat si refuza sa creda ca sotulei intarzie la petreceri mai mult de " o zi
ori doua",pentru ca "stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fosturata".Se duce la ghicitoarea satului si
nu areincredere nici in prezicerile acesteia,ca Nechifor ar fiparasit-o pentru o alta femeia "cu
ochii verzi",asa cadevine tot mai sigura ca s-a intamplat o nenorocire.

Hotarata sa afle adevarul si sarazbune moartea barbatului ei,"se curatise de oriceganduri si

daruri in afara de scopu-i neclintit".

Vitoria reconstituie drumul facut debarbatul ei,se amesteca cu oamenii ca sa poata aflamai
multe amanunte cautand confirmari in lumea din jur.La Dorna capata cradinta ca "aici avea sa
sealeaga o randuiala noua a vietii ei".

ie Lipan este un nume vechi românesc (de proveniență bulgară, derivat din lipa-, bază derivativă care se
regăsește și în antroponimele Lipa, Lipoiu și toponimele Lipănescu, Lipănești. Din punct de vedere
semantic, substantivul lipan desemnează „un pește asemănător cu păstrăvul, cu corp argintiu și alungit,
cu capul mic, care trăiește în zona inferioară a apelor de munte” (DEX 2012: s.v. lipan). O altă
interpretare este aceea că Lipan provine de la substantivul lipan –„plantă de câmp, brusture”, asemeni
termenului bulgar Lipan și germanului Liepan. Acesta exprimă perfect mentalitatea și filosofia de viață a
familiei la care se referă, ale cărei legă- turi cu lumea patriarhală în care trăiește sunt profunde,
indisolubile și stau sub semnul ordonator al ciclurilor și fenomenelor naturii.

Prin urmare, prin intermediul schimbării numelui se face un adevărat gest taumaturgic asupra
individului, care, atins de o boală gravă, este „ascuns” de primejdia care îl pândește. Bolnavului, mai cu
seamă copil, îi era schimbată identitatea pentru a îndepărta de el forțele malefice provocatoare de
suferință. În acest fel, numele își relevă cu putere virtuțile sacre și magice, schimbarea formulei
denominative personale simulând o renaștere a persoanei. Noul nume îi atribuie o altă identitate, total
irecognoscibilă pentru „cel necurat” și, implicit, un alt destin, neapărat mai bun, mai fast. „Numele
adevărat și tainic al lui Nechifor” a fost schimbat în copilărie, dar a fost păstrat în familie prin atribuirea
acestuia primului născut