Sunteți pe pagina 1din 22

ELECTROTERAPIE

Electroterapia ocupa un loc important în cadrul terapiei moderne, cuprinzînd metode care
folosesc în scop terapeutic diferite forme de curent electric (curent continuu, curenti de
joasa frecventa, curenti de medie frecventa), forme ale energiei electro- magnetice de
înalta frecventa (undele scurte), vibratii mecanice (ultrasunetul), cîmpuri electro-
magnetice de joasa frecventa si vibratii electro- magnetice (radiatii infrarosii si
ultraviolete).

Curentul electric se defineste ca miscare a particulelor încarcate electric, iar mediul în


care se produce aceasta miscare constituie un conductor electric. Organismul uman,
datorita componentelor sale, intra în categoria conductorilor de gradul II. În compozitia
sa, apa este prezenta în procent de 75-80 %. La trecerea curentului se produce disocierea
ei în H+ si OH-, prezenta ionilor de H+ imprimînd tesutului respectiv gradul de aciditate,
iar prezenta OH- gradul de alcalinitate; numeroase reactii din organism depind de ph-ul
mediului. Sarurile minerale sînt în majoritate constituite din saruri de Na, K, Mg, Ca. Ionii
de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea tesuturilor, ionii de calciu si magneziu o scad.

RASPÎNDIREA CURENTULUI ÎN ORGANISM


Modul în care curentii electrici terapeutici se raspîndesc în organism are urmatoarele
caracteristici:

• indiferent de locul unde sînt amplasati electrozii, liniile de forta ale curentului se
raspîndesc în tot corpul, cantitatea cea mai mare trecînd însa pe zonele ce opun
rezistenta cea mai mica;

• pe regiunea cuprinsa între electrozi, intensitatea curentului nu este egala, ci


proportionala cu conductibilitatea electrica a tesuturilor;

• cu cît un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea curentului ajuns la
el este mai mica;

• un tesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulara si spatiile


intercelulare opun rezistente diferite trecerii curentului electric;

• conductibilitatea electrica a unui tesut este direct proportionala cu continutul lui în


apa. Din acest punct de vedere lichidul cefalorahidian, limfa, secretia biliara, sîngele
sînt cele mai bune conducatoare de electricitate; rau conducatoare sînt tesutul gras si
cel osos.

MODUL DE PENETRARE AL CURENTILOR ÎN TESUTURI


Curentii electrici penetreaza în mod diferentiat tesuturile în fuctie de tipul curentului:
- curentul galvanic si curentul alternativ de joasa frecventa se raspîndesc exclusiv în
spatiul intercelular, deoarece membrana celulara le opune rezistenta;

- curentul alternativ de înalta frecventa nu întîmpina rezistenta din partea


membranelor celulare.

ELECTROFIZIOLOGIE
Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate; ca o ractie
primara la un stimul, apare un raspuns local.

Excitabilitatea este considerata ca o reactie secundara a tesuturilor si se traduce prin


transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase.

Pentru declansarea excitatiei, stimulul trebuie aiba o intensitate minima precisa, care se
numeste intensitate de prag a stimulului. Actiunea stimulului trebuie sa se exercite un
anumit timp minim pentru a se declansa excitatia.

Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reactie care se propaga ca unda de excitatie
si care poate fi masurata la distanta de locul excitatiei.

Stimulii sub nivelul ”pragului“ au o actiune limitata la locul unde sînt aplicati; o crestere a
intensitatii stimulului peste valoarea ”pragului“ nu duce la o crestere a raspunsului. Acest
comportament al structurilor celulare la diferite grade de intensitate ale stimulului este
cunoscut în fiziologie sub denumirea ”legea totul sau nimic“. Daca prin stimuli electrici
sînt excitate mai multe celule, în functie de intensitatea curentului si de suprafata
stimulata apare un raspuns tisular variabil ca marime.
POTENTIALUL DE REPAUS
Membrana celulara, care este foarte subtire (70L), fiind alcatuita din lipide si albumine si
avînd o permeabilitate selectiva, joaca rolul hotarîtor atît în repaus cît si în timpul
stimularii. La nivelul ei se gaseste o repartitie caracteristica a ionilor, rolul principal
avîndu-l ionii de Na+ si K+, aflati în concentratii diferite de o parte si de alta a membranei.
Astfel, Na+ se gaseste în exteriorul celulei în concentratie de 142-145 mEq/l, iar în interior
în concentratie de 10-12 mEq/l (raport 12/1). K+ are o concentratie extracelulara de 4
mEq/l si intracelulara de 140-155 mEq/l (raport 1/38). Aceasta diferenta este mentinuta
prin mecanismul de ”pompa“, mecanism în cadrul caruia rolul principal îi revine pompei
de sodiu, care expulzeaza activ sodiul extracelular, potasiul intrînd în celula printr- un
proces pasiv.

Datorita diferentei de concentratie a ionilor de Na+ si K+, la nivelul membranei celulare în


repaus se realizeaza o diferenta de tensiune numita potential de membrana sau de repaus,
care masurat prin tehnica microelectrozilor, are o valoare de -70 pîna la -90 mV
(interiorul celulei fiind încarcat negativ. Din calculul teoretic al potentialului de
membrana în raport cu concentratia de Na+ si K+ din exteriorul si interiorul celulei a
rezultat o valoare de -86 mV.
POTENTIALUL DE ACTIUNE
Depolarizarea
Stimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbari rapide si importante
ale valorilor potentialului de membrana. La nivelul ei se produc modificari ale
permeabilitatii pentru ionii de sodiu care migreaza masiv dinspre exterior spre interior.
Are loc astfel procesul de depolarizare, prin care partea externa a membranei devine
negativa, iar cea interna pozitiva.

Ulterior are loc un flux invers al ionilor de potasiu, dar de mai mica amploare, viteza de
migrare a sodiului fiind de 7 ori mai mare decît cea a potasiului.

Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica, stimulul cu nivel de prag


reduce potentialul de repaus cu 15-20 mV, acesta ajungînd astfel la o valoare de -65 mV,
numita potential ”critic“; este momentul depolarizarii membranei si declansarii
potentialului de actiune.

Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste reobaza.


Repolarizarea
În timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului de transport al
sodiului spre interiorul celulei, cu cresterea permeabilitatii membranei pentru potasiu cu
durata de 1 ms. Interiorul celulei atinge în puctul maxim al acestui proces +40 mV fata de
exteriorul celulei; cu aceasta procesele declansate de stimulare înceteaza.

Modificarile de potential care au loc în timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc


”potentialul de actiune“.

”Tensiunea de iesire “ era în timpul repausului membranal de -80 mV, iar tensiunea
intracelulara atinsa la sfîrsitul repolarizarii era de +40 mV. Împreuna acestea realizeaza un
potential de actiune de 120 mV.
50
mV

0 1 4 ms

potenþial de
acþiune
prag

-100 potenþial local

Restitutia
Refacerea potentialului de repaus (restitutia) începe dupa terminarea fazei de repolarizare
a membranei celulare.

Prin pompa de sodiu-potasiu, Na+ suplimentar iese din celula, iar potasiul reintra în celula
pîna cînd potentialul atinge valoarea de repaus de -80 mV.

În timpul potentialului de actiune (depolarizare) membrana celulara nu poate reactiona la


un alt stimul, motiv pentru care aceasta perioada se numeste ”refractara absoluta“. Pe
parcursul fazei de repolarizare exista o perioada numita ”refractara relativa“, cînd
pragul de excitare este mai scazut.

Prin masuratorile efectuate, s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata poate conduce cel
mult 800-1000 de impulsuri pe secunda la o stimulare artificiala, dar dupa un timp scazut,
la frecventele mari, perioada refractara absoluta (1 ms) creste si frecventa maxima
transmisa va scadea. Aceasta este ”oboseala“, tipica unui sistem care functioneaza dupa
legea ”totul sau nimic“.

La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot fi însa stimulate pe
un timp mai lung, fara a se instala fenomenul de oboseala.

CURENTUL GALVANIC
Este un curent continuu sau cu frecventa 0. Se poate propaga în tesuturi sub urmatoarele
forme:

- electrolitic

- electroforetic

- electroosmotic
- conducere protonica (în mica masura)
APARATURA
Aparatele care furnizeaza curent continuu alaturi de alte forme de curent (curenti
diadinamici) au urmatoarea alcatuire:
• sistem de alimentare cu curent electric de la retea (cordon, întrerupator)
• dispozitiv de redresare (tranzistori care transforma curent ul alternativ de retea în
curent continuu)
• dispozitiv de reglare a intensitatii (potentiometru)
• instrument de masura (miliampermetru)
• sistem de racordare la pacient (borne, cabluri, electrozi)
MOD DE APLICARE
a) cu ajutorul unor electrozi din plumb sub forma de placi de diverse dimensiuni
(galvanizare simpla)

b) ca baie hidro-electrolitica

c) ionogalvanizare (metoda de introducere a unor substante medicamentoase prin


tegument cu ajutorul curentului electric)
EFECTELE CURENTULUI GALVANIC
a) crestere a metabolismului tisular local;

b) hiperemie, atît la nivelul tegumentului, cît si în tesutul muscular subiacent;

c) crestere a difuziunii tisulare, ca efect al modificarii permeabilitatii membranelor;

d) reducere a edemelor locale si înlaturare a substantelor locale ce determina tendinta


la extravazare tisulara;

e) efecte asupra excitabilitatii musculare: la stabilirea si la întreruperea brusca a


curentului continuu se produce contractie musculara datorita probabil
modificarilor bruste de concentratie ionica din jurul membranelor celulare;

f) efecte polare:
- crestere a excitabilitatii la catod (catelectrotonus)
- scadere a excitabilitatii la anod (anelectrotonus)

g) efect sedativ si hipotensor în cazul aplicarii descendente a electrozilor.


GALVANIZAREA SIMPLA
Electrozii utilizati pentru galvanizarea simpla, confectionati din placi metalice (plumb), au
forme si dimensiuni diferite în functie de regiunea pe care se aplica si de efectele
urmarite. Cel mai adesea se folosesc placi dreptunghiulare de marime egala sau diferita
între ele de 6/8, 8/10, 10/15 cm. Electrozii se aplica ferm pe tegument prin intermediul
unor învelisuri hidrofile din tifon îmbibate în solutii fiziologice sau apa simpla.

Daca se urmareste obtinerea unui efect analgetic, electrodul activ este cel pozitiv, iar daca
se urmareste obtinerea unui efect excitant, electrodul activ este cel negativ.

Se utilizeaza doua modalitati de asezare a electrozilor:

- transversal, de oparte si de alta a regiunii afectate pe care o încadreaza astfel fata în


fata (umar, glezna, genunchi);

- longitudinal, cu electrozii plasati la distanta, la extremitatile segmentului tratat (brat,


gamba, membru inferior).

Intensitatea curentului aplicat se dozeaza de la potentiometru în functie de toleranta


individului si de toleranta la locul de aplicare, senzatia corecta fiind cea de furnicatura
placuta. Aceasta corespunde unei intensitati a curentului de 0,1-0,2 mA pe cm2 de
electrod.

Durata tratamentului trebuie sa fie suficient de lunga, în general 20-30 minute.

Numarul sedintelor necesare este de 8-10 în formele acute si 12-15 sau mai mult în cele
cronice.

Pacientul trebuie avizat în prealabil asupra senzatiei pe care o va simti. Va fi asezat pe


canapeaua de tratament în pozitiile cele mai antalgice în functie de zona de tratat.

Ca incidente posibile mentionam arsurile tegumentare. Acestea se pot produce la pacienti


cu afectare a sensibilitatii cutanate. La trecerea curentului continuu, apa din învelisurile
hidrofile disociaza în H+ si OH-. Pe tegument se gasesc în mod obisnuit ioni paraziti (Na,
Cl, K) care se combina cu H+ si OH- rezultînd acidul sau baza respectiva, cu producere de
arsura tegumentara. Pentru prevenire se folosesc solutii de protectie cu urmatoarele
formule:
(pentru neutralizarea NaOH)
Pentru polul pozitiv:
NaCl 5 g
NaOH 1 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea HCl)

Pentru polul negativ:


NaCl 6 g
HCl diluat 6,5 g
Apa distilata ad. 1000 ml
BAILE GALVANICE
Se aplica pentru tratarea unor regiuni mai întinse sau a întregului corp. Ele îmbina efectul curentului
galvanic cu efectul termic al apei, care devine un mijlocitor între electrozi si tegument.

Baile galvanice patru-celulare folosesc patru vase în care se afla apa la 34-380 , vase care au
înglobati electrozi în peretii lor prin care circula curentul continuu. Pacientul poate introduce în
aceste vase doua, trei sau toate patru membrele.

Se poate folosi fie sensul ascendent, fie descendent al curentului, în functie de scopul urmarit.

Procedura se aplica zilnic, avînd o durata de 20-30 minute.

Baia Stanger este o cada izolata cu material plastic în care se afla opt electrozi fixati pe pereti.
Curentul galvanic poate fi facut sa circule între acesti electrozi în multiple variante: ascendent,
descendent, transversal, în diagonala.

Apa are temperatura de 36-370 , iar intensitatea curentului se regleaza în functie de prescriptia
medicului si de senzatia subiectiva a pacientului (400-600 mA). Durata tratamentului este de 15-30
minute. Se fac 6-12 sedinte la doua-trei zile.
Contraindicatii
• leziuni trofice ale tegumentului;
• dermatoze;
• solutii de continuitate ale tegumentului.

IONOGALVANIZAREA
Definitie
Ionogalvanizarea este metoda de introducere în tegument cu ajutorul curentului galvanic a diverse
substante cu efect terapeutic.

Se folosesc solutii electrolitice în care se îmbiba unul din cei doi electrozi, solutii care disociaza în
cîmpul electric, patrunderea ionilor activi terapeutic facîndu-se la nivelul foliculilor pilosi si
glandelor sudoripare.

Profunzimea patrunderii are ca limita corionul, unde se realizeaza depozite de substanta activa care
se va resorbi în circulatie.

Exemplu de substante folosite: CaCl2 , MgSO4 , xilina, acetilcolina.


Avantajele ionogalvanizarii
• se pot introduce doze relativ mari, folosind cantitati mici de medicament;
• în regiunea tratata se realizeaza o repartitie egala a substantei introduse;
• posibilitatea delimitarii precise a suprafetei de tratat;
• sînt asigurate conditiile unei asepsii perfecte (nu patrund bacteriile).
INDICATIILE CURENTULUI GALVANIC
1. nevralgii si nevrite;
2. afectiuni reumatismale degenerative;
3. artrite;
4. tendinite, bursite, periartrite, epicondilite;
5. sechele posttraumatice;
6. boala Raynaud, acrocianoza, arteriopatii periferice;
7. pareze si paralizii;
8. sindroame de suprasolicitare;
9. distonii neuro- vegetative;
10. hipertensiunea arteriala stadiu I si II.

CURENTII DE JOASA FRECVENTA


CURENTUL FARADIC
Curentul faradic este un curent alternativ de joasa frecventa de inductie electromagnetica, folosit la
ritmul de 50 Hz.
Proprietati fiziologice
- stimulare a excitabilitatii neuromotorii;

- actiune trofica;

- actiune vasomotorie.
Indicatii
- hipotrofii musculare de inactivitate (în afectiuni posttraumatice)

- stadii incipiente ale arteriopatiilor si venopatiilor periferice.


CURENTII DIADINAMICI
Curentii diadinamici (CDD) sînt curenti de joasa frecventa ce provin din redresarea curentului
sinusoidal de retea de 50 Hz.

Aceasta forma de curenti a fost descrisa de Bernard în 1929.

În timpul aplicarii curentilor diadinamici predomina una din urmatoarele proprietati ale lor:

a) inhibitie

b) dinamogenie

La frecventele joase (50 Hz) predomina dinamogenia, la cele înalte (100 Hz), efectul inhibitor.

În conditiile nemodificarii intensitatii si frecventei în timpul unei sedinte, se manifesta si o a treia


proprietate si anume obisnuinta.
Aceste efecte ale curentilor diadinamici se manifesta asupra sensibilitatii, motilitatii si troficitatii.
Forme de curenti diadinamici
1. Monofazat fix (MF) - curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin anularea
semiundei negative. Are efect dinamogen; efectul analgetic apare tardiv. Subiectiv, se
produc vibratii care actioneaza ca un masaj profund.
2. Difazat fix (DF) - curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin redresare,
adica prin transformarea semiundei negative în semiunda pozitiva. Rezulta astfel un curent
cu frecventa de 100 Hz. Efectul sau principal este acela inhibitor. Se foloseste ca forma de
introducere înainea aplicarii celorlalte forme.
3. Perioada lunga (PL) - se obtine prin alternarea lenta a formelor MF si DF într-un interval
de 12 secunde. Efectul dinamogen este diminuat, dominînd efectul inhibitor (analgetic,
miorelaxant).
4. Perioada scurta (PS) - se obtine prin alternarea brusca între MF si DF cu ritm de 1 secunda.
Efectul dominant este cel dinamogen (resorbtiv).
5. Ritm sincopat (RS) - se obtine prin întreruperea ritmica a formei MF cu pauze de 1
secunda. Este forma de curent folosita pentru electrostimulare musculara.

curent de retea (frecventa=50Hz)

curent diadinamic difazat fix (DF)

curent diadinamic monofazat fix (MF)


Modalitati de aplicare
• aplicatii pe puncte dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, egali.
Polul negativ se aplica direct pe zona dureroasa, iar pozitivul proximal la 2-3 cm distanta;
• aplicatii transversale (transregionale), la nivelul articulatiilor mari, a zonelor musculare
mari ale trunchiului si membrelor. Se folosesc electrozi plati, suficient de mari, asezati de o
parte si de alta a zonei dureroase;
• aplicatii longitudinale, de-a lungul unui nerv sau al unei cai vasculare. Pentru nervi
electrodul pozitiv, mai mare, se aseaza proximal, iar cel negativ distal;
• aplicatii paravertebrale, pe regiunile radacinilor nervoase, cu electrozi adaptati ca marime
regiunii afectate, cu polul negativ pe regiunea dureroasa si pozitivul de cealalta parte, sau
electrozii de aceeasi parte, pozitivul proximal;
• aplicatii ganglionare , pe ganglionii vegetativi. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, cu
negativul pe ganglionul respectiv si pozitivul la 2-3 cm distanta.
Tehnica de aplicare
Pacientul se aseaza în functie de regiunea de tratat pe paturi sau scaune de lemn. Electrozii se aplica
prin intermediul unor învelisuri hidrofile, bine umezite.

Aparatul va avea la început potentiometrele la 0. Intensitatea se creste progresiv la un nivel


corespunzator efectului urmarit: analgetic sau dinamogen. Pe parcursul sedintei trebuie crescuta
intenstatea pentru mentinerea senzatiei de vibratie nedureroasa, senzatie care scade prin acomodare.
Durata tratamentului este scurta, de 4-8 minute sau chiar mai putin. Ritmul sedintelor se stabileste în
functie de stadiul afectiunii. În stadiile acute se pot aplica de doua ori pe zi sau cel putin o data pe
zi, zilnic. În scop analgetic este inutil sa se aplice mai mult de 6-8 sedinte. Acestea se pot relua dupa
o pauza de 7 zile. În scop dinamogen si hiperemiant se pot face peste 10 sedinte, în functie de caz.
Indicatiile curentilor diadinamici
• stari posttraumatice:
- întinderi musculare
- redori articulare
• artoze activate
• artite
• mialgii
• reumatism abarticular:
- PSH
- epicondilite
• lumbago discogen si musculo- ligamentar
• boala Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa
• arteriopatii periferice obliterante
• aplicatii segmentare, vizînd zone neuro-reflexe în suferintele de tip neuro- vegetativ ale
stomacului, colecistului, colonului, în astmul bronsic, migrene
CURENTII CU IMPULSURI DE JOASA FRECVENTA
(ELECTRODIAGNOSTICUL)
Diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare cuprinde, în general,
urmatoarele metode :
Ÿ testul galvanic al excitabilitatii;
Ÿ testul faradic al excitabilitatii;
Ÿ metoda curbei I/t.
În toate aceste metode se folosesc stimuli de joasa frecventa. Metoda curbei I/t prezinta, fata
de testul galvanic si testul faradic, aprecieri cantitative mai precise ale proceselor de denervare si
permite o apreciere cantitativa a procesului de reinervare. Pe de alta parte, cu ajutorul curbei I/t, se
pot stabili parametrii optimi ai impulsurilor triunghiulare utilizate pentru tratarea paraliziilor flasce,
în vederea obtinerii unor rezultate cît mai bune.
Metoda curbei I/t
O posibilitate relativ facila de ridicare a curbei I/t o ofera aparatul TUR RS 12, fabricat în
Germania.

Determinarea curbei I/t se face, atunci cînd muschiul în cauza o permite în tehnica bipolara,
deoarece, spre deosebire de tehnica monopolara, curentul strabate mai multe fascicule musculare.

Electrozii, de marime egala, se dispun la capetele muschiului. Marimea lor se adapteaza la


dimensiunile acesteia. Catodul se dispune distal în toate cazurile cînd nu exista raspuns paradoxal
(IA>IC). În cazul raspunsului paradoxal, se inverseaza catodul cu anodul.

Datele obtinute în masuratorile facute pentru ridicarea curbei I/t se trec într- un grafic cu scari
logaritmice. Pe ordonata se reprezinta curentul I în miliamperi, iar pe abscisa, timpul t, exprimat în
milisecunde.

Masuratorile se fac cu 2 tipuri de curenti : impulsuri dreptunghiulare, ce vor da curba notata CID
(curba cu impulsuri dreptunghiulare) si impulsuri triunghiulare, ce vor da curba notata CIT.

Înainte de determinarile propriu-zise, se stabileste cu impulsuri dreptunghiulare (avînd o durata de


1000 ms si pauza între ele de 2000 si 3000 ms) raspunsul la fiecare dintre polaritati în parte, pentru a
stabili raspunsul normal sau paradoxal. Dupa cunoasterea acestui raspuns, se plaseaza electozii,
conform indicatiilor de polaritate mentionate mai sus :

1. Se selecteaza forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de impulsuri. Durata


impulsurilor se fixeaza la 1000 ms, iar pauza între 2000 si 3000 ms. Cu electrozii montati pe
pacient, se creste treptat intensitatea curentului, pîna se obtine contractia minima. Valoarea
intensitatii (mA) cu care se obtine aceasta contractie minima se numeste reobaza.

2. Se scurteaza apoi durata impulsului, de exemplu în succesiunea 500, 400, 300, 200, 100, 50
ms, etc., masurîndu-se de fiecare data intensitatea curentului ce produce contractia minima. Valorile
obtinute se trec în grafic. La scaderea duratei impulsului, valoarea intensitatii curentului care
produce contractia minima, ramîne un timp egala cu reobaza, ceea ce se traduce printr-o portiune
orizontala a curbei CID (b). La o anumita durata a impulsului, pentru obtinerea contractiei minime
este necesara o intensitate mai mare decît reobaza. Din acest punct, curba I/t devine ascendenta, pe
masura ce durata tinde spre 0. Timpul (durata impulsului) de la care curba începe sa devina
ascendenta este denumit timp util (în figura - c). De mentionat ca valoarea timpului util variaza
foarte mult, în functie de pozitia electrozilor si de presiunea lor pe tegument. Din acest motiv,
timpul util nu este considerat ca un parametru important pentru elecrtrodiagnostic.

3. Se determina cronaxia, definita ca durata impulsului de curent dreptunghiular, cu


amplitudinea egala cu dublul reobazei, care produce contractia minima. Cronaxia poate fi
determinata în doua moduri :

Ÿ pe graficul curbei I/t, determinata în fazele precedente, se traseaza o dreapta paralela cu


abscisa, la valoarea de curent reprezentînd dublul reobazei (în figura - e), iar de la punctul de
intersectie al acestei drepte cu curba I/t, se duce o perpendiculara pe axa timpului, unde se obtine
valoarea cronaxiei (f).

Ÿ prin determinarea directa pe pacient. În timpul ridicarii curbei I/t se fixeaza valoarea de vîrf
a curentului la o valoare egala cu dublul reobazei, durata impulsului fiind foarte redusa si apoi se
mareste treptat durata impulsului, pîna la obtinerea contractiei minime; durata impulsului
corespunzatoare contractiei minime este cronaxia.

4. Se ridica curba CIT în axeleasi conditii ca la curba CID. Durata frontului de descrestere se
alege practic zero. Valorile se trec în acelasi grafic ca si curba CID.

5. Se determina coeficientul de acomodare , notat cu α, ce se defineste ca raportul dintre


intensitatea curentului triunghiular cu durata de 1000 ms si intensitatea curentului dreptunghiular cu
aceeasi durata, pentru valorile ce produc contractii minime. Prescurtat se poate exprima :
I tr (1000 ms)
α=
I dr (1000 ms) la contractie minima

Coeficientul de acomodare are la muschii sanatosi ai scheletului valori între 2,5 si 6. O


scadere a valorii sub limita inferioara denota o denervare partiala a muschiului, iar o scadere sub 1
arata o denervare totala. Determinarea coeficientului de acomodare este foarte importanta, deoarece
în valorea acestuia se reflecta chiar leziunea incipienta a nervului.

Forma curbei I/t discutata, este valabila numai pentru un sistem muschi - nerv intact. Pentru
muschii denervati, forma curbei se modifica mai mult sau mai putin si din alura ei se pot trage
concluzii privind gradul afectarii.
În aceasta figura se prezinta variatia curbei I/t
(CID) în cursul regenerarii unui nerv. Astfel,
la muschiul total denervat, curba este
deplasata în dreapta si în sus, ca urmare a
cronaxiei crescute a fibrelor musculare, care
sunt excitate în locul fibrelor nervoase (a).

La un muschi partial denervat, curbele ocupa


un loc intermediar între curba precedenta si
curba muschiului sanatos. Se observa ca pe
masura ce are loc reinervarea, curbele se deplaseaza de sus în jos si de la dreapta spre stînga. Din
variatia curbelor din aceasta figura se trage concluzia importanta pentru diagnostic ca partea stînga a
curbei I/t da în primul rînd informatii asupra starii nervului motor, iar partea dreapta asupra starii
fibrelor musculare. O deteriorare în functionalitatea nervului motor se traduce prin ridicarea partii
stîngi a curbei, adica prin necesitatea utilizarii unor intensitati mai mari pentru excitatie.

Pentru optimizarea parametrilor alesi pentru electrostimularea terapeutica este utila determinarea
curbei CIT pentru muschiul corespunzator sanatos al nervului simetric. Aceasta din urma curba este
denumita în literatura de specialitate si climaliza.

Pe grafic se traseaza, începînd de la origine, o dreapta aproape tangenta la curba climalizei.


Suprafata triunghiului hasurat descris de curba CID si aceasta dreapta reprezinta domeniul de
intensitati si durate, ce pot fi alese pentru excitarea muschiului bolnav cu impulsuri triunghiulare.
De obicei se alege un punct situat pe dreapta tangenta, caruia îi corespunde o intensitate mai mare
cu cîtiva miliamperi decît reobaza (punctul A pe figura). Dreapta verticala ce tre ce prin acest punct
determina la intersectia cu abscisa ( B ) durata frontului de crestere a impulsului, iar dreapta
orizontala la intersectia cu ordonata ( C ) indica intensitatea curentului. Durata frontului de
descrestere a impulsului se alege practic zero. Alegerea punctului pe tangenta cu cîtiva miliamperi
mai mult decît reobaza are în vedere nedepasirea unui anume nivel al intensitatii curentului, care sa
provoace oboseala muschiului stimulat. Pauza dintre impuslurile triunghiulare se alege de cîteva ori
mai mare decît durata impulsului.

CURENTII DE MEDIE FRECVENTA


Sînt curenti sinusoidali cu frecvente între 2000 si 50000 Hz.

În terapeutica se folosesc frecventele de 5000 si 10000 Hz.

Avantajul acestor curenti terapeutici este acela ca pot determina contractia muschiului, fara a
influenta tegumentul. Mai au si actiune trofica si analgetica.
FORME DE CURENTI DE MEDIE FRECVENTA
a) medie frecventa pura de 5000 Hz, la care predomina efectul excitomotor;

b) medie frecventa pura de 10000 Hz, cu efect vasodilatator, analgezic;

c) medie frecventa modulata în lunga perioada, care determina contractie musculara puternica
aproape nedureroasa;

d) medie frecventa modulata în scurta perioada;

e) medie frecventa supramodulata scurta perioada în lunga perioada, cu important efect asupra
excitabilitatii neuro- musculare (contractie musculara indolora).
Mod de aplicare
Se folosesc electrozi de plumb, aplicati prin intermediul unor învelisuri hidrofile. Acesti curenti nu
au polaritate. Intensitatea se prescrie în miliampermetri.
Indicatii
• stari posttraumatice
• arteriopatii periferice în stadii incipiente
• afectiuni reumatismale

CURENTII INTERFERENT IALI


DEFINITIE
Curentii interferentiali rezulta din suprapunerea a doi curenti de medie frecventa decalati cu 100 Hz.
În acest mod apare un curent de medie frecventa (interferential) a carui modulatie în amplitudine se
produce cu o frecventa de la 0 la 100 Hz.
EFECTE FIZIOLOGICE
1. Efect excitomotor pe musculatura striata, care se produce la frecvente ale modulatiei în
amplitudine mici de la 0 la 10 Hz. Acest efect se exercita numai asupra musculaturii cu
inervatie pastrata, motiv pentru care acesti curenti pot fi folositi si în scop diagnostic. Daca
muschiul nu raspunde la curenti interferentiali prin contractie, înseamna ca inervatia sa este
afectata.
2. Efect decontracturant, obtinut la frecventele medii de 12-35 Hz, dar mai ales la frecventele
variabile între 0 si 100 Hz.
3. Efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, realizat prin actiunea directa pe vase si prin
gimnastica musculara.
4. Efect analgetic, produs prin diminuarea excitabilitatii dureroase. Apare la frecventele rapide
între 80 si 100 Hz.
5. Efect excitomotor pe musculatura neteda, realizat de orice forma de curent interferential,
mai ales de frecventele între 12 si 35 Hz.
MODALITATI DE APLICARE
Interferenta plana
Se folosesc patru electrozi, cîte doi asezati în cruce pentru fiecare din cei doi curenti care realizeaza
interferenta. În mijlocul patratului format de cei patru electrozi se afla zona de tratat. Efectul se
produce numai în planul în care se afla electrozii.
Interferenta spatiala
Permite prin adaugarea unui al treilea circuit ca efectul sa se produca în mai multe planuri.
Electrozii folositi poarta numele de electrozi stelati.
Vectorul interferential
Pentru a nu exista directii preferentiale de exercitare a efectului s-a inventat un dispozitiv care
realizeaza o rotatie periodica cu 450 a vectorului principal de actiune. În acest fel toate directiile din
spatiu sînt excitate succesiv cu aceeasi intensitate.
Interferenta dinamica
Este o modalitate de rotire a vectorului de actiune cu 3600 la fiecare ciclu, ca un radar.
Corectia distantei
Exista cazuri în care electrozii nu pot fi plasati la distanta egala între ei. Unele aparate sînt prevazute
cu un ”egalizor de distanta“, care permite folosirea intensitatii optime necesare în conditii de buna
toleranta.
TEHNICA DE APLICARE
În practica se folosesc doua tehnici de aplicare: statica si dinamica.

În tehnica statica, electrozii se mentin în timpul procedurii în acelasi loc si asupra lor se exercita o
presiune constanta. Electrozii clasici sînt de tip placa, introdusi într-o textura umeda. Ei se fixeaza
cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip. Se mai folosesc si electrozi tip ”pernita“ si electrozi tip
”vacuum“.

În tehnica dinamica sau cinetica se utilizeaza doi electrozi de tip ”manusa“, care se aplica pe mînile
asistentului. Ceilalti doi electrozi sînt fixi.
ALEGEREA FRECVENTEI
Frecventa constanta
Aceasta modalitate mai poarta numele de ”manual“ si permite alegerea unei frecvente fixe între 0 si
100 Hz, în functie de efectul dorit.
Frecventa variabila
Mai poarta si numele de ”spectru“ si permite o modulatie a curentului de interferenta crescatoare si
descrescatoare în 15 secunde între anumite limite:

- spectru 0-10 Hz

- spectru 90-100 Hz

- spectru 0-100 Hz
DURATA SEDINTELOR
În general se indica durate de 15-20 de minute, în prima parte facîndu-se o aplicatie de tip manual,
iar în cea de a doua de tip spectru.
NUMARUL SEDINTELOR
Este variabil dupa reactia pacientului. Sînt cazuri în care sînt suficiente 6-8 sedinte si altele în care
se ajunge la 14-16. Aplicatiile se pot face zilnic sau la doua zile.
INDICATIILE CURENTILOR INTERFERENTIALI
• stari posttraumatice
• artrite
• periartrite
• artroze
• spondiloze, discopatii
• nevrite, nevralgii
• arteriopatii obliterante în stadiul I si II
• anexite, metroanexite
• dischinezii biliare
• atonii intestinale postoperatorii
• incontineta vezicala

CURENTII DE ÎNALTA FRECVENTA


Sînt curenti alternativi sinusoidali a caror frecventa depaseste 300000 de Hz.

Strabatînd mediile cu densitati diferite ale corpului omenesc, acesti curenti determina producerea
locala de caldura.
Fata de celelalte proceduri de termoterapie, procedurile care folosesc curenti de înalta frecventa pot
fi definite ca fiind proceduri de termoterapie de profunzime.

FRECVENTA DENUMIREA GAMEI PROCEDURA

300 kHz-3 MHz Unde hectometrice -ultrasunet 800 kHz


(100-1000 m) sau unde medii -diatermie (nu se foloseste)

3 MHz- 30 MHz Unde decametrice -tratament cu unde scurte


(10-100 m) sau unde scurte (11,06 m)

30 MHz-300 MHz Unde metrice sau -nu se folosesc în terapeutica


(1-10 m) ultrascurte

300 Mhz-3 GHz Unde decimetrice -tratament cu unde decimetrice


(69 cm) si microunde (12,25 cm)
(10-100 cm)

3 GHz-30 GHz Unde centimetrice -nu se folosesc în terapeutica


(1-10 cm)

30 GHz- 300 GHz Unde milimetrice -nu se folosesc în terapeutica


(1-10 mm)

PROPRIETATI FIZIOLOGICE
• Detremina încalzirea tesuturilor profunde, fenomen denumit endotermie. Permeabilitatea si
încalzirea tesuturilor profunde este cu atît mai buna cu cît frecventa curentului este mai mare
si lungimea de unda este mai mica;
• Nu influenteaza excitabilitatea neuro- musculara;
• Determina cresterea metabolismului local;
• Accelereaza procesele de diviziune celulara;
• Au actiune antialgica si miorelaxanta.
UNDELE SCURTE
Din gama frecventelor înalte, în practica se folosesc cel mai mult undele scurte, în aplicatii ”în cîmp
condensator“, fie folosind electrozi izolati în sticla (Schliephake), fie electrozi flexibili, izolati în
cauciuc.
Indicatii
• afectiuni reumatismale degenerative
• afectiuni cronice inflamatorii ale cailor aeriene superioare
• otite, mastoidite cronice
• anexite cronice
• periviscerite
Contraindicatii
• afectiuni cronice inflamatorii
• tumori maligne
• tumori benigne cu potential de malignizare
• regiuni cu corpi straini metalici (tije, brose, etc.)
MICOUNDELE
Undele centimetrice sau microundele au unele caracteristici aparte fata de undele scurte:

- penetrabilitate inegala datorita capacitatii diferentiate de absorbtie în tesuturi;

- efect termic maxim la profunzimea de 2-2,5 cm;

- încalzire minima a pielii si tesutului gras;

- încalzire selectiva a tesutului bogat vascularizat si în mod special a musculaturii.


ULTRASUNETUL
Definitie
Ultrasunetele sînt vib ratii mecanice care rezulta din tranformarea variatiilor de potential electric ale
unui curent de înalta frecventa prin intermediul efectului piezoelectric.

Efectul piezoelectric se refera la proprietatea unor cristale taiate într-un anumit ax de a se dilata si
contracta cînd sînt supuse variatiilor de potential electric ale unui curent electric de înalta frecventa.
Forme de ultrasunet
Ultrasunetul în cîmp continuu

Este forma de unda ultrasonora longitudinala neîntrerupta cu actiune continua asupra mediului în
care se propaga si care produce asa-numitul ”micromasaj tisular intern“.
Ultrasunetul în cîmp discontinuu

Este forma de ultrasunet care în timpul aplicarii este întrerupt ritmic, cu o anumita frecventa.
Efecte fizico-chimice ale ultrasunetelor
1. Efectul mecanic este reprezentat de vibratia care se produce si care se transmite din aproape în
aproape, fiecare molecula fiind pusa în miscare cu o frecventa egala cu cea a sursei.

2. Efectul termic apare prin transformarea unei parti din energia ultrasonora în energie termica.
Acest efect este mai pregnant în mediile neomogene, cum este corpul omenesc.
3. Efectul de cavitatie consta în producerea de goluri în interiorul lichidului traversat, fenomen
vizibil în apa prin formarea de bule. În acest moment se elibereaza mari cantitati de energie cu
efecte distructive locale.

4. Efectul de difuziune se refera la cresterea permeabilitatii membranelor.

5. Efecte chimice, de tipul oxidare, reducere, depolarizare si alterarea structurii chimice a


substantelor.
Efecte biologice
• cresterea permeabilitatii membranelor;
• hiperemie tegumentara si musculara;
• actiune fibrolitica;
• pe os dozele mici produc osteoporoza, dozele mari osteonecroza;
• actiune termica de profunzime.
Efecte terapeutice
• efect analgetic produs prin intermediul sistemului nervos central, printr-un mecanism
asemanator ca si la curentii de joasa frecventa;
• efect miorelaxant, explicat prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra receptorilor
nervosi din muschi si tendoane;
• efect hipe remiant, prin vasodilatatia arteriolelor si capilarelor, cu activarea corespunzatoare
a circulatiei;
• efect reflex, la distanta, prin aplicarea:
- pe zonele paravertebrale corespunzatoare radacinilor nervoase medulare ale
membrelor;
- pe zonele cutanate corespunzatoare organelor interne;
- pe ganglionii simpatici (ganglionul stelat).
Aparatura pentru ultrasunete terapeutice
- generator de înalta frecventa;

- cablu de racord;

- traductorul cu cristalul piezoelectric.

Pe panoul frontal de comanda se gasesc:

- comutator de pornire;

- potentiometru pentru reglarea intensitatii;

- ceas pentru marcarea timpului;

- borna pentru traductor;

- instrument de masura.
Tehnica de aplicare
Traductorul (emitatorul) se aplica pe tegument prin intermediul unui strat uleios, deoarece
ultrasunetele nu se propaga prin aer.

Se regleaza intensitatea între 0,05 si 2 W/cm2 .

Durata sedintelor este în general de 2-5 minute pentru o zona. Pentru articulatiile mari se poate
ajunge la 6-10 min.

Ritmul sedintelor este zilnic sau la doua zile, efectuîndu-se în general un numar de 6 pîna la 15
sedinte.
Recomandari
• aplicatia de ultrasunet sa nu fie urmata imediat de alta procedura;
• nu se recomanda succesiunea masaj- ultrasunet sau ultrasunet- masaj;
• nu se aplica ultrasunet si roentgenterapie pe aceeasi regiune;
• ultrasunetul poate precede kinetoterapia;
• uneori se recomanda terapia combinata ultrasunet-curenti diadinamici.
Indicatiile ultrasonoterapiei
• artroze, spondiloze
• spondilite, artrite
• tendinite, mialgii
• algoneurodistrofie
• fracturi recente
• contuzii, entorse, luxatii
• hematoame
• cicatrici patologice
• nevralgii, nevrite
• arteriopatii obliterante stadiul I si II
• maladia Raynaud

MAGNETODIAFLUX
DEFINITIE
Magnetodiafluxul este o procedura care foloseste cîmpuri electromagnetice generate de curenti de
joasa frecventa (50 sau 100 Hz).
ACTIUNE
Actiunea cîmpului magnetic asupra organismului uman este diferita în functie de modul de
administrare:
a) efect sedativ, cînd sînt administrate în cîmp continuu, cu actiune simpaticolitica si
trofotropa;

b) efect excitant, cu actiune simpaticotona si ergotropa, în administrarile întrerupte ritmic sau


aritmic.
MOD DE APLICARE
Undele electromagnetice se aplica prin intermediul a doua bobine circulare, care se plaseaza
cervical si lombar. Pacientul se pozitioneaza în asa fel încît nordul magnetic sa se suprapuna
nordului terestru.

Durata sedintelor este de 4-6-10 minute.

RADIATIILE INFRAROSII
DEFINITIE
Sînt radiatii situate în spectrul electromagnetic imediat deasupra radiatiei rosii a spectrului vizibil,
cuprinse între 760 mµ si 50 mµ. Toate corpurile încalzite emit infrarosii.
EFECTELE INFRAROSIILOR
• determina hiperemie locala;
• cresc activitatea fagocitara;
• cresc metabolismul local;
• determina aparitia eritemului caloric, care dispare dupa 30 de minute;
• influenteaza pe cale reflexa circulatia viscerala;
• activeaza secretia glandelor sudoripare;
• au actiune antialgica, decontracturanta.
MOD DE APLICARE
Undele infrarosii se aplica prin intermediul lampii Solux cu puteri între 500 si 2000 W, sau sub
forma bailor de lumina partiale, care folosesc un numar variabil de becuri de 40 W.
INDICATII
• afectiuni reumatismale degenerative;
• reumatism abarticular;
• sechele algice posttraumatice.
RAZELE ULTRAVIOLETE
DEFINITIE
Sînt raze luminoase situate în spectrul solar dincolo de violet, cuprinse între limita spectrului vizibil
de 0,39 µ si 0,144 µ. În terapeutica se folosesc ultraviolete pîna la limita inferioara de 0,20 µ.
PROPRIETATI
• determina aparitia eritemului actinic dupa o perioada de latenta de 6-8 ore;
• determina vasodilatatie prin eliberarea de histamina;
• influenteaza metabolismul calciului prin transformarea ergosterolului în vitamina D2 ;
• cresc metabolismul proteic;
• determina aparitia pigmentatiei tegumentare prin mobilizarea melaninei;
• scad glicemia;
• au efect bactericid.
INDICATII
• profilaxia si tratamentul rahitismului;
• afectiuni reumatismale inflamatorii si degenerative;
• afectiuni posttraumatice;
• TBC osos si genital;
• psoriazis.
CONTRAINDICATII
• TBC pulmonar;
• casexie;
• stari nevrotice;
• tumori maligne;
• tumori benigne cu potential de malignizare;
• hipertiroidie;
• lupus eritematos diseminat;
• insuficienta hepatica sau renala;