Sunteți pe pagina 1din 23

FĂGĂDUINŢA VENIRII DOMNULUI ISUS

(2 Tesaloniceni 1.10)

Această făgăduinţă a Domnului Isus Hristos a fost făcută de El însuşi în vremea în care a
umblat în trup pe pămînt. Este vorba, în primul rînd, de cunoscutul loc din Scriptură, din
Evanghelia după Ioan 14.3 („...Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine...").
Socotim un Har deosebit din partea lui Dumnezeu, că Duhul Sfînt a păstrat această
scumpă făgăduinţă şi în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa.
Este vrednic de observat că făgăduinţa venirii Domnului Isus este cuprinsă in ultimile Sale
cuvinte rostit din cer, în vedenia descoperită apostolului Ioan (Apocalipsa 22.20) („Da, Eu vin
curînd").
Putem înţelege, în felul acesta, însemnătatea uriaşă pe care o are împlinirea acestei
făgăduinţe, pentru omul credincios, nu numai pentru veşnicia fericită, de care va fi urmată, dar şi
pentru timpul cit mai trăieşte pe pămînt.
E bine să ne amintim de cuvintele de la 1 Ioan 3.3 „Oricine are nădejdea acesta în El ; se
curăţeşte, după cum El este curat".
Iată, cum, după acest cuvînt, nădejdea în venirea Domnului Isus face în noi această
permanentă lucrare de curăţire.
Este un lucru foarte însemnat ca noi să întărim pe orice cale această nădejde care ne
sfinţeşte în inimile noastre. Vrăjmaşul sufletelor noastre, în deplină cunoştinţă de planurile lui
Dumnezeu, care cuprind şi nimicirea lui, caută cu înverşunare să ascundă sau să treacă într-un
plan cit mai îndepărtat această făgăduinţă, ştiind că în ea este un nesecat izvor de binecuvîntări
pentru Biserică.
Avînd această făgăduinţă vie în inimă, copilul lui Dumnezeu va fi totdeauna treaz şi
veghetor; în starea aceasta va fi plin de rîvnă pentru lucrările Domnului Isus, pentru salvarea
sufletelor pierdute, ceea ce înseamnă că numărul aleşilor răscumpăraţi prin credinţa în jertfa
ispăşitoare a Domnului Isus se va împlini mai repede.
împlinirea numărului credincioşilor coincide cu împlinirea făgăduinţei venirii Domnului
,care înseamnă şi răpirea lor pentru a fi aşezaţi în locurile dinainte pregătite în cer, unde vor sluji
ca laudă slavei Sale.
La puţină vreme după răpirea Bisericii vii, Diavolul va fi legat şi aruncat în Adine pentru
o mie de ani (Apoc. 20.2), pentru ca, apoi, iarăşi, la puţină vreme, să fie aruncat, spre pierzarea
lui în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă (Apoc. 20.10). Diavolul ştie că pentru a-şi prelungi
stăpînirea actuală asupra pă-mîntului trebuie pe orice cale să îndepărteze momentul împlinirii
numărului credincioşilor, care înseamnă venirea Fiului lui Dumnezeu.
Că este aşa, este de ajuns să citim în 2 Petru 3.3, 4 : „înainte de toate să ştiţi că în zilele din
urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice : „Unde este
făgăduinţa venirii Lui ? Căci de cînd au adormit părinţii noştri ,toate rămîn aşa cum erau de la
începutul zidirii." Astfel de batjocoritori de cine oare să fie duşi în rătăcire, dacă nu de Satana ?
Prin proorociilc Bibliei, recunoaştem fără greutate că noi trăim aceste zile din urmă, în
care, în afara batjocoritorilor, sînt şi aşa-numiţii creştini, care nu ştiu nimic de făgăduinţa venirii
Mntuitorului, urmarea directă fiind o viaţă trăită în păcat şi necurăţie. „
Avem un îndemn in Cuvînt, că trebuie să ne împotrivim tari în credinţă Diavolului (1 Petru
5.9).
Prin lucrurile arătate mai sus, avem o formă foarte concretă de a ne împotrivi
vrăjmaşului, întărind tot mai mult în noi ceea ce lui nu-i place, adică nădejdea în apropiata
venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru.
în legătură cu împlinirea evenimentului măreţ al venirii Domnului, chiar şi cei mai lari
scapă cu greu de pornirea de a fixa în timp acea zi strălucită.-Ca să nu facem cercetări
obositoare şi nefolositoare, pentru toţi este foarte bun cuvîntui Domnului de la Fapte 1.7 : „Nu
este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpînirea Sa".
Mai înainte, Domnul spusese ucenicilor (Matei 24.36) : „Despre ziua aceea si despre ceasul
acela, nu ştie nimeni : nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl".
Minunată este înţelepciunea lui Dumnezeu ! De ce a hotărît Dumnezeu aşa ? Răspunsul îl
găsim, cel puţin în parte, în Matei 24.42 : „Vegheaţi clar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni
Domnul vostru".
Iată cum, în înţelepciunea lui Dumnezeu, tocmai prin neştiinţa noastră cu

26
privire la ziua venirii Domnului, sufletul nostru capătă acea stare înaltă de veghere neîntreruptă.
Dumnezeu-Tatăl, în dragostea Lui, a avut grijă însă, ca prin semnele prevestitoare ale zilei
Domnului, să întărească în noi nădejdea sfîntă a întîlnirii cu Domnul Isus.
Trăim in zilele noastre, arătarea celor două mari semne: propovăduirea Evangheliei în
toată lumea, şi lepădarea, tot mai pronunţată, a oamenilor, de credinţă. Cu putinţă îndrăzneală,
cu toată smerenia, putem spune că, chiar dacă noi credincioşii, nu ştim precis ziua venirii
Domnului Isus, totuşi Dumnezeu ne oferă posibilitatea de a lucra pentru a grăbi această zi, aşa
cum este scris la 2 Petru 3.11, 12 : „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de
oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfîntă şi evlavioasă, aşteptînd si grăbind venirea zilei
lui Dumnezeu..."
Aici, Duhul Sfînt vorbeşte de ziua cînd vor fi ceruri noi şi un pămînt nou, zi care va fi după
împărăţia de 1000 de ani.
Lucrînd pentru grăbirea zilei venirii Domnului Isus, lucrăm deopotrivă şi pentru grăbirea
zilei lui Dumnezeu. Iată cum, şi pe această cale, Dumnezeu ne descoperă că putem să lucrăm
împreună cu El la împlinirea planurilor Sale veşnice.
Mulţi credincioşi s-au obosit poate să scruteze viitorul pentru a determina ziua vestită în
Biblie. Dacă osteneala aceasta ar fi fost îndreptată către „o purtare sfîntă şi evlavioasă", pînă
acum poate venirea Do7nnului Isus ar fi avut loc.
Frate sau soră, dacă pînă acum am făcut cîte ceva pentru grăbirea venirii Domnului Isus,
nu uita că nu am făcut altceva decît ce eram datori să facem.
Ziua mîntuirii noastre, fiind mai aproape decît atunci cînd ne-am întors la Dumnezeu,
Duhul ne îndeamnă să sporim tot mai mult în lucrul Domnului, întîi, prin aşezarea noastră în
adunare, ca mădulare vii pline de dragoste pentru fraţi şi surori, şi apoi, în lume, ca lumini în
stare să atragă pe ceilalţi semeni ai noştri ,care umblă în întuneric, ca şi noi altădată.
Fie ca la făgăduinţa Domnului Isus — „Da, Eu vin curînd" — inimile noastre să răspundă
în cor, cu bucurie :
„VINO DOAMNE ISUSE !" — Amin

CUGETĂRI PENTRU ZIDIRE SUFLETEASCĂ


„Cînd au ieşit afară, neamurile i-au rugat vorbind despre vrăşmaşul sufletelor noastre,
să vorbească şi în sabatul viitor despre spunea, între altele, despre o trăsătură pe care
aceleaşi lucruri" (Fapte 13.42). noi adeseori o minimalizăm sau o neglijăm.
De ce i-au rugat să le vorbească despre Domnul Isus spunea că Diavolul vorbeşte din
aceleaşi lucruri ? Pentru că lucrurile pe care ale lui. Este bine să reţinem că omul cel
le auziseră ei, l-au avut în centru pe Domnul vechi, dacă nu este păstrat răstignit, va fi
Isus. Dacă ne vom cerceta cu atenţie, vom întotdeauna un aliat al Diavolului, care ne va
observa că, în general, sîntem înclinaţi sau şopti să vorbim din ale lui şi nu din ale
porniţi să spunem foarte multe lucruri din Domnului Isus. Dacă lucrurile pe care le spu-
viaţa noastră şi foarte puţine lucruri din viaţa nem noi, îl au în centru pe Domnul Isus, ele
Domnului Isus. In stările noastre de vorbă, ca vor fi pîinea vieţii, care poate să-i hrănească
oameni credincioşi, sau în discuţiile cu seme- şi pe alţii, care vor veni, ca şi neamurile de
nii noştri, vorbim foarte mult despre noi sau odinioară din Antiohia Pisidiei, să ne ceară
despre ale noastre şi foarte puţin despre să le mai vorbim despre aceleaşi lucruri.
Domnul Isus sau despre ceea ce a făcut El. Dacă lucrurile pe care le spunem noi zidesc
Unii dintre noi vorbesc foarte multe lucruri sau hrănesc, ele vor mai fi cerute din nou. De
din Cu-vîntul lui Dumnezeu, dar trăiesc foar- ce ? Pentru că ele sînt de folos celor ce le
te puţine. ascultă, aşa cum spunea apostolul Pavel şi
Să fim atenţi la lucrurile pe care le spunem filipe-nilor : „mie nu-mi este greu să vă scriu
altora, fie că este vorba despre fraţii noştri, mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de
fie că este vorba despre semenii noştri. Ce folos" (Filip. 3.1) Ioan Botezătorul a observat
sursă sau ce izvor au aceste lucruri ? Dacă şi el această însuşire sau preocupare
ele vor avea ca izvor firea pămîntească, să ne dumnezeiască la Domnul Isus, ceea ce 1-a
aducem aminte că Domnul Isus, făcut să

27
spună aceste cuvinte : „căci Acela pe care nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate
L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui lucrurile s-au făcut noi" (2 Cor. 5.17).
Dumnezeu" (Ioan 3.34). Duhul Sfînt, care locuieşte în noi, ne
Cînd Domnul Isus le vorbea ucenicilor învaţă cu cuvintele Scripturii. Ei nu foloseşte
despre pilda năvodului, i-a întrebat la sfîrşit : alte cuvinte, nu le schimbă, ci le dă un sens
„Aţi înţeles voi toate aceste lucruri ?" „Da nou, le pune într-o lumină nouă.
Doamne", i-au răspuns ei. Şi el le-a zis : „De In noi, este mult din lucrurile noastre şi
aceea orice cărturar, care a învăţat ce tre- puţin din lucrurile lui Dumnezeu. Lucrarea
buie despre împărăţia cerurilor, se aseamănă Duhului Sfînt are menirea să excludă ceea ce
cu un gospodar care scoate -din visteria lui vine de ia om.
lucruri noi şi lucruri vechi" (Matei 13.51— Aceleaşi lucruri din Dumnezeu dacă vor fi
52). spuse prin Duhul Sfînt, care locuieşte în
Să nu uităm că fiecare dintre noi sîntem un făptura cea nouă, vor avea întotdeauna
gospodar pe ogorul lui Dumnezeu. Ce am valoarea cerească a acelor lucruri preţioase,
adunat în visteria inimii ? Ce fel de lucruri cum sînt : aurul, argintul sau pietrele
scoatem din visteria inimii noastre ? Cuvîntul scumpe, dar totodată vor avea şi calitatea sau
menirea de a înnoi viaţa fraţilor şi a
lui Dumnezeu ne dă un răspuns cu privire la semenilor noştri spre folosul lor si spre slava
lucrurile pe care trebuie să le avem în visteria lui DUMNEZEU.
inimii : „Căci dacă este cineva în Hristos
este o făptură

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU (II)


(Geneza 3.1—6 ; Romani 5.19)
CĂDEREA OMULUI CA URMARE A tate. Iată pentru ce, peste tot unde mergem,
NEASCULTĂRII noi trebuie să căutăm totdeauna, care sînt cei
cărora Dumnezeu vrea să ne supunem. Noi
Să examinăm, încă odată, istoria lui Adam putem găsi autoritatea peste tot şi putem
şi a Evei, aşa cum ne este prezentată în învăţa, în acest fel, să ne supunem ei în orice
capitolele doi şi trei din Geneza. După ce l-a timp.
creat pe Adam, Dumnezeu a făcut cîteva Căderea omului în păcat este consecinţa
recomandări. Printre acestea, era şi porunca directă a nesupunerii sale faţă de autoritatea
de a nu mînca din pomul cunoştinţei binelui lui Dumnezeu. In loc de a se supune lui
si răului. Scopul însuşi al acestei Adam, Eva preferă să ia propria hotărîre,
recomandări era mult mai mare, mai după ce constată că fructul este bun şi plăcut
important, decît acela de a-1 opri să mănînoe la vedere. Faptul că Eva a mîncat fructul
dintr-un anumit pom. Ceea ce Dumnezeu interzis, nu a fost urmarea supunerii sale, ci
căuta, prin acest mijloc, era de a-1 pune pe dimpotrivă, a propriei voinţe. Ea a încălcat
Adam sub o anume autoritate, pentru ca el să porunca lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, nu
poată învăţa ce înseamnă ascultarea. Pe de o s-a supus autorităţii lui Adam. Faptul că s-a
parte, Dumnezeu, a pus toate creaturile revoltat împotriva autorităţii stabilite de
pămîntului sub autoritatea (stăpînirea) lui Dumnezeu este echivalent cu a te răzvrăti
Adam, pentru ca el să stă-pînească peste ele, împotriva lui Dumnezeu însuşi. Ascultînd-o
iar pe de altă parte, El l-a pus pe Adam sub pe Eva şi mîncînd clin fructul interzis, Adam
propria Sa autoritate, (stăpînire), pentru ca să a păcătuit împotriva voinţei lui Dumnezeu.
înveţe să se supună. Numai aceia, care se Iată cum, nici el nu s-a supus autorităţii lui
supune unei autorităţi, poate exersa Dumnezeu, ceea ce este o răzvrătire.
autoritatea (asupra altora).
în succesiunea creaţiei divine, Dumnezeu ORICE LUCRARE TREBUIE FĂCUTA IN
a creat pe Adam înaintea Evei. El i-a dat lui ASCULTARE DE DUMNEZEU
Adam o oarecare autoritate şi a pus-o pe Eva
sub această autoritate. El i-a aşezat în aşa fel,
încît unul trebuia să comande, iar celălalt să După porunca lui Dumnezeu, Eva era pusă
se supună. în vechea, ca şi în noua creaţiune, nu numai sub autoritatea lui Dumnezeu ,ci
această ordine a priorităţii este însăşi baza deopotrivă şi sub autoritatea lui Adam. Ea
oricărei autorităţi. Cel care este salvat (mîn- trebuia să se supună unei duble autorităţi.
tuit) primul, trebuie să aibă autori- Şi poziţia
noastră, astăzi, nu diferă cu nimic de a ei. CREDINCIOŞII TREBUIE SĂ FIE:
Cînd Eva a văzut că fructul este bun, 1-a SUPUŞI AUTORITĂŢILOR
mîncat fără să se întrebe cui trebuia sâ se
supună, chiar dacă, încă de la început, Nu există nici o autoritate, care să. nu vină
Dumnezeu a poruncit omenirii să se supună şi de la Dumnezeu. Toate autorităţile au fost
nu să facă după propria voinţă. Acţiunea Evei înfiinţate de Dumnezeu. Dacă vrem să
nu era rezultatul supunerii sale, ci al propriei urcăm la izvoruL oricărei autorităţi, vom
sale voinţe. Ea nu s-a supus deloc lui ajunge totdeauna la Dumnezeu. Dumnezeu
Dumnezeu şi nu a ascultat de autoritatea Sa. este mai presus de orice autoritate şi toate-
Ea a făcut numai ce a vrut. Ea s-a răzvrătit autorităţile depind de El. Dacă noi ne
contra lui Dumnezeu şi a căzut. Orice atingem de autoritatea lui Dumnezeu,, ne
acţiune, care nu este rezultatul ascultării- atingem de Dumnezeu însuşi. Lucrarea lui
noastre, este o cădere. Şi orice acţiune, care Dumnezeu este făcută, avînd la bază, nu
este născută din neascultarea noastră, este o puterea ,ci autoritatea. EI ţine toate lucrurile
răzvrătire. prin cuvîntul puternic al autorităţii Sale, El
Cu cît un om se supune mai mult, cu atît le-a creat pe toate prin însuşi acest cuvînt.
acţionează mai puţin. Cînd începem să Porunca pe care El o dă este autoritatea. Noi
ascultăm de Domnul, sîntem plini de nu putem explica funcţionarea autorităţii lui
activitate, dar prea puţin înclinaţi spre Dumnezeu. Dar noi ştimr că prin acest
supunere. Pe măsură ce creştem din punct de mijloc El a îndeplinit toate lucrurile.
vedere spiritual, potenţialul nostru de acţiune Robul unui sutaş a căzut bolnav. Su-taşul
scade şi noi ascultăm (ne supunem) din ce în ştia că el însuşi era aşezat sub* o anumită
ce mai mult. Este un mare număr, totuşi, din autoritate, avînd în acelaşi, timp alte
cei cărora îe place să facă numai ce doresc ei. persoane sub ordinele sale. De aceea, el a
Ei nu se întreabă niciodată, dacă acţionează în cerut Domnului să spună un singur cuvînt,
ascultare sau nu. Şi, aceasta, pentrucă multe căci el era-, convins că vindecarea se putea
din lucrările lor sint urmarea propriei lor face prin acest mijloc — pentrucă toate-
voinţe şi nu a ascultării de Dumnezeu. autorităţile sînt în mîna Domnului. El
credea cu toată puterea în autoritatea
Domnului. Nu trebuie să ne mirăm că
BINELE ŞI RÂUL SINT IN MINA LUI Domnul 1-a felicitat pe acest sutaş pentru
DUMNEZEU marea sa credinţă : „Adevărat vă spun că
nici în( Israel n-am găsit o credinţă asa de
Lucrările omului nu trebuie să fie cîrmuite mare' (Mat. 8.10).
de cunoaşterea binelui şi a răului, ci, mai A fi în contact cu autoritatea lui
curînd, ele trebuie să fie întemeiate pe un Dumnezeu înseeamnă a fi în contact cu
sentiment de ascultare. Principiul binelui şi al Dumnezeu însuşi. Lumea actuală este plină
de autorităţi care au fost stabilite de
răului este de a trăi după ce este bine sau Dumnezeu. Toate legile, care acţionează în
după ce este rău. înainte de a mînca din univers, au fost stabilite de Dumnezeu.
fructul oprit, Adam şi Eva nu aveau nici o Fiecare dintre ele a fost pusă sub autoritatea
noţiune despre bine şi despre rău, căci acestea lui Dumnezeu, astfel încît, de fiecare dată;
se aflau în însăşi mîna lui Dumnezeu. Dacă ei cînd omul păcătuieşte contra unei autorităţi
nu ar fi trăit înaintea lui Dumnezeu, ei nu ar fi stabilită de Dumnezeu, el păcătuieşte
cunoscut nimic din toate acestea, căci şi împotriva lui Dumnezeu însuşi. Aceasta
este raţiunea pentru care toţi credincioşii
binele şi răul lor se găseau atunci în trebuie să înveţe să se supună autorităţii.
Dumnezeu. Luînd din pomul cunoştinţei
binelui şi răului, ei au găsit o sursă de bine şi PRIMA LECŢIE PE CARE UN
de rău, în afara lui Dumnezeu. Iată pentru ce, LUCRĂTOR AL DOMNULUI
după cădere, oamenii nu mai au nevoie să TREBUIE SA O INVETE ESTE
găsească binele şi răul lor în Dumnezeu. De SUPUNEREA FATĂ DE
acum înainte, le au în ei înşişi. Iată care a fost AUTORITATE
rezultatul căderii. Lucrarea de răscumpărare
este acum de a ne readuce la punctul în care Noi sîntem puşi sub autoritate» unor
anumiţi oameni, avînd, la rîndul nostru,
noi vom regăsi noţiunea noastră de bine şi de anumiţi oameni sub propria noastră
rău în Dumnezeu. autoritate. Aceasta este poziţia pe care noi o
ocupăm. Domnul Isus însuşi, cînd era pe
pămînt, era supus

29
nu numai lui Dumnezeu, ci, deopotrivă, şi este principiul prin care obţinem viaţa, tot
autorităţii altora. în toate locurile există astfel ascultarea este principiul prin care
autoritate. Ea se manifestă la şcoală, acasă, această viaţă poate fi trăită. Dezbinările şi
prin intermedi-ul poliţiei, pe stradă, chiar separările, care se fac astăzi, în mod obişnuit,
dacă acestea nu ştiu — spre deosebire de noi în Biserică, sînt fructul răzvrătirii. Dacă vrem
că sînt stabilite de Dumnezeu, ca o autoritate să regăsim autoritatea trebuie mai întîi să
asupra noastră. De fiecare dată, cînd se adună regăsim ascultarea. Unii sînt obişnuiţi să fie
un număr de lucrători ai Domnului, apare în frunte, dar nu au învăţat niciodată cu
imediat, în acest loc, un anume ordin adevărat ce este ascultarea. De aceea, noi să
spiritual. Lucrătorul Domnului trebuie să ştie învăţăm această lecţie, astfel încît ascultarea
cine este deasupra sa. Unii nu se supun să fie prima noastră trăsătură. Dumnezeu ne-a
autorităţilor pentru că ei nu cunosc existenţa descoperit totul cu privire la autoritate. El ne-
lor. Noi nu trebuie să ne preocupăm aşa de a arătat deja, în ce mod trebuie să ne supu-
mult de ceea ce este bine sau rău, frumos sau nem autorităţilor directe şi indirecte. Multă
urît, ci mai curînd de autoritatea care este lume pretinde că ascultă de Dumnezeu, chiar
plasată deasupra noastră. Odată ce am luat dacă nu înţelege ce înseamnă ascultarea faţă
cunoştinţă de persoanele cărora trebuie să ne de autorităţile instituite de El. Deoarece toate
supunem, vom găsi cu uşurinţă locul nostru autorităţile au fost stabilite de Dumnezeu, noi
în corp. E păcat că cea mai mare parte a trebuie să ne supunem tuturor. Problemele cu
credincioşilor de astăzi nu au nici cea mai care ne confruntăm astăzi sînt problemele
vagă idee de ceea ce înseamnă supunere. Nu oamenilor care refuză să trăiască în supunere
este de mirare, în consecinţă, că există atîta faţă de autoritatea lui Dumnezeu.
confuzie şi dezordine. Din acest motiv,
ascultarea de autoritate este prima lecţie pe FĂRĂ UN CAP, CARE COMANDA, NU
care trebuie să o înveţe un lucrător al EXISTA UNITATE IN CORP
Domnului. în plus, această ascultare, această
supunere joacă un mare rol în lucrare. Dumnezeu lucrează în vederea restabilirii
unităţii corpului. Dar, pentru a ajunge la
TREBUIE SA SE REGĂSEASCĂ aceasta, trebuie mai întîi restabilită viaţa
ASCULTAREA (SUPUNEREA) capului şi apoi autoritatea sa. Dacă nici capul
nu are viaţă, nu poate avea nici corpul. Dacă
De la căderea lui Adam, dezordinea autoritatea nu este deţinută de către cap,
stăpîneşte în lume. Toţi cred că ei sînt foarte corpul nu poate fi unit. Dacă vrem să
capabili de a deosebi binele de rău, şi de a menţinem unitatea corpului, trebuie să lăsăm
judeca ce este frumos şi ce este urît. Toţi par să stăpînească viaţa capului (adică viaţa
a fi mai înţelepţi ca Dumnezeu. Iată nebunia Domnului Isus).
căderii ! Noi avem o imensă nevoie de a fi Dumnezeu doreşte să ne supunem
eliberaţi de această iluzie, care nu este autorităţilor pe care El le-a instituit, în
altceva decît răzvrătire. acelaşi mod în care ne supunem Lui. Toate
Din păcate, cunoştinţa noastră despre membrele corpului trebuie să fie supuse
unele altora. Numai în acest fel, corpul îşi
ascultare este mult insuficientă. Mulţi conservă întreaga unitate cu sine însuşi şi cu
gîndesc că s-au supus odată pentru totdeauna capul. Voia lui Dumnezeu este îndeplinită
cînd au fost botezaţi. Mulţi tineri studenţi cînd autoritatea capului se exercită fără
găsesc că porunca Domnului de a se supune reţinere. Şi, în aceste condiţii, Biserica
profesorilor lor este prea dificilă. Numeroase devine împărăţia lui Dumnezeu.
soţii consideră că porunca divină de a se
supune soţilor lor este prea crudă. Numeroşi
creştini trăiesc astăzi într-o stare de CÎTEVA LECŢII CU PRIVIRE LA ,
răzvrătire ; ei nu au învăţat încă prima lecţie ASCULTARE
a ascultării.
Supunerea, după cum ne învaţă Biblia, se Mai devreme sau mai tîrziu, cei care
referă la faptul de a fi supus autorităţilor slujesc lui Dumneze utrebuie să se confrunte
stabilite de Dumnezeu. Cu cîtă cu autoritatea care se găseşte în univers, în
superficialitate a fost zugrăvită în trecut societate, în propriul cămin sau în Biserică.
această supunere, această ascultare ! Şi cum poate cineva sluji sau asculta ele
Ascultarea este un principiu fundamental. Dumnezeu, dacă nu a întîlnit niciodată
Căci, aşa cum credinţa autoritatea Sa ? Nu este vorba aici de o
învăţătură sau de o doc-

30
tjriftă-, căci aceasta este totdeauna un lucru înveţe să fie autoritatea stabilită de
abstract. Unii gîndesc că e dificil să ştii cum Dumnezeii în Biserică şi în cămia. Pornind
să te supui autorităţii, cFar dificultatea din momentul în care vă aşezaţi sub
dispare odată ce îl în-tîlneşti pe Dumnezeu. autoritatea lui Dumnezeu, nu veţi mai avea
Nimeni nu se poate supune autorităţii lui nici o dificultate în a vă considera ca un
Dumnezeu, fără ca îndurarea Lui să nu se nimic, chiar cînd Dumnezeu vă încredinţează
odihnească peste el. Să învăţăm, deci, cî-teva mult.
lecţii -despre ascultare : Unii nu învaţă decît să asculte şi nu ştiu să
î. Să avem un duh de ascultare. exerseze autoritatea, cînd sînt trimişi undeva
2. Să practicăm ascultarea (supunerea). să lucreze pentru Domnul. Este necesar să se
Unele persoane sînt complet neinstruite înveţe ascultarea ,dar, deopotrivă, să se în-
(sălbatice) : ele nu ştiu ce înseamnă
ascultarea. Acele persoane, care sînt bine veţe şi exersarea autorităţii. Biserica suferă
formate, instruite, se simt totdeauna unite, pentru că mulţi nu ştiu să se supună, să
oriunde s-ar găsi. Ele ştiu să trăiască în asculte, dar, în egală măsură, ea suferă
ascultare. pentrucă un număr de credincioşi nu au
3. Să învăţăm să exersăm autoritatea învăţat să exerseze autoritatea.
instituită. Cel care lucrează pentru
Dumnezeu, are nevoie nu numai de a se Va urma
supune autorităţii, ci deopotrivă să

DESPRE IUBIREA DOMNULUI ISUS


„ŞI Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, $i pe Lazăr”

(Ioan 11.5)
în capitolul 11 din Evanghelia după Ioan ne este arătat unul din multiplele cazuri în care se
arată iubirea Domnului Isus faţă de oameni.
Casa din Betania era unul din puţinele locuri de poposire deschise pentru Domnul Isus. El
care umbla din loc în loc şi făcea bine, dar care spusese că „vulpile au vizuini Şi păsările cerului
au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odhiini capul1'. (Luca 9.58), găsea totuşi în casa din
Betania un loc unde era bine primit şi iubit.
În această casă, unde Domnul Isus era bine primit şi iubit, iată că pătrunde boala, durerea,
suferinţa. Şi am zice că, după socoteala noastră, dacă Domnul Isus iubea această familie n-ar fi
trebuit să îngăduie acest lucru în viaţa lui Lazăr.
Surorile lui Lazăr, care ştiau că Domnul Isus îi iubeşte, trimit la Domnul Isus să-I spună :
„Doamne, iată că acela pe care îl iubeşti este bolnav." Ce frumos din partea lor că se încredeau în
Domnul Isus, în iubirea Sa faţă de ei şi nici nu cîrtesc că a venit suferinţa în viaţa lor, nici nu-I dau
Domnului Isus soluţii pentru a le veni în ajutor, ci doar îi aduc la cunoştinţă Domnului Isus nevoia
lor, lăsîndu-I Lui slobozenia de a găsi căile şi mijloacele pentru a-Şi arăta iubirea Sa şi a le veni în
ajutor !
Domnul Isus, care avea în vedere slava lui Dumnezeu, mai întîrzie ua locul în cave se afla,
astfel că, atunci cînd a ajuns la Betania, Lazăr, care între timp murise era de patru zile în mormînt.
Domnul Isus a stat de vorbă cu Marta şi Măria, a văzut durerea lor, S-a tulburat şi a plîns,
ceea ce i-a făcut pe Iudei să-şi dea seama cît îl iubea de mult pe Lazăr.
La mormînt, Domnul Isus 1-a înviat pe Lazăr, printr-o simplă strigare, arâtîndu-Şi astfel
puterea, iubirea faţă de Lazăr ; în acelaşi timp, a strălucit slava lui Dumnezeu, prin faptul că 1-a
înviat din morţi, după ce fusese pus de patru zile în mormînt (şi intrase în putrefacţie) făcîndu-i şi
pe unii dintre cei din jur să creadă în El.
Acum, după ce am văzut acest exemplu, în care s-a arătat iubirea Domnului Isus, se pune
întrebarea : Domnul Isus i-a iubit numai pe Marta, pe Măria şi pe Lazăr ?
Domnul Isus a iubit şi iubeşte întreaga lume, dar mai ales pe cei care sînt ai Săi ,adică pe
cei care L-au primit pe El ca Mîntuitor al sufletelor lor. însă iubirea Lui iese în evidenţă mai mult
în viaţa acelora care îl iubesc pe El cu adevărat. Dacă ne aducem aminte, Domnul Isus avea 12
ucenici care îl urmau mai deaproape, însă unul singur se numeşte pe sine „ucenicul pe care-1
iubea Isus." Domnul Isus îi iubea pe toţi la fel, dar Ioan se vedea mai iubit decît ceilalţi, pentru că
el îl iubea pe Domnul Isus mai mult.
Surorile din Betania, Marta şi Măria, se ştiau iubite şi, chiar în durerea

31
şi suferinţa lor, au văzut iubirea Domnului Isus şi în această situaţie grea,
chiar dacă a întîrziat un timp să le vină în ajutor. Dar ajutorul n-a întîmat
mai mult decît trebuia şi Domnul Isus Şi-a arătat slava Sa şi în acelaşi timp şi
iubirea Sa, la vremea potrivită. ' '
Tot aşa, cei care iubesc pe Domnul Isus, chiar în dureri şi suferinţe, chiar, şi atunci cînd
moartea îi vizitează în casă, ei ştiu că sînt iubiţi de Domnul Isus şi Ei nu va intîrzia mai mult decît
trebuie ; la momentul potrivit îşi .va arăta iubirea şi slava Sa în viaţa lor.
Mulţi îşi pun întrebarea, ca şi unii dintre Iudei în cazul acestui eveniment din Betania, că,
dacă Domnul Isus iubeşte pe cineva, de ce îngăduie în viaţa lui durerea ,necazul, suferinţa şi chiar
moartea ?
în cazul acesta, boala lui Lazăr, aşa cum reiese din cuvîntul lui Dumnezeu, n-a venit nici de
la Dumnezeu,, nici de la Domnul Isus, dar a fost îngăduită, ca să se arate slava lui Dumnezeu *.
Domnul Isus are grijă ca prin neca-
* Pentru cei ce sînt ai Domnului Isus, toate lucrurile vin de la Dumnezeu,
chiar şi necazul, suferinţa, boala, etc. ca să se arate slava;lui Dumnezeu. (1-Co-
rinteni 8.6). ,
zuri, suferinţe, dureri, să ne vorbească ceva sau să ne .mustre, toate însăspr.e binele nostru, spre
fericirea noastră pentru că ne iubeşte.
Este adevărat că încercările suferinţele, întristările nu prea ne convin ; am vrea să ne
meargă toate bine dar, tocmai prin aceste mijloace, care nouă nu prea ne convin, Domnul Isus,
care ne iubeşte, vrea să ne modeleze după chipul Său şi să ne facă asemenea slavei Sale. (2 Cor.
4.17; Evrei 12.10—11). în asemenea situaţii aşa cum spune într-o cîntare a noastră („Necazurile
spun : Mai lingă Domnul meu"), legătura noastră cu Domnul Isus devine mai strînsă ;:i ajungem
să preţuim mai mult iubirea Lui.
Mai avem, în cuvintele lui Dumnezeu, un cuvînt de îmbărbătare care ne
arată ca : „suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie. puse alături
cu slava viitoare." (Romani 8.18). Tot în acelaşi capitol din Romani 8.28, ayem.
o altă mîngîiere : „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre
binele celor ce iubesc pe Dumnezeu..,". .
Orice om, pe pămîntul acesta, doreşte să fie iubit, se simte bine cînd aste iubit.
Ce har din partea lui Dumnezeu să ne- ştim iubiţi de Domnul Isus, Fiul.
Lui, Mîntuitorul nostru care din dragoste pentru noi Şi-a dat viaţa ca preţ de
răscumpărare, şi apoi a înviat. Astăzi El stă la dreapta lui Dumnezeu, unde
mijloceşte pentru noi, fiind în acelaşi timp cu noi în toate zilele, aşa cum ne-a
promis. Apoi va veni clipa să ne ia acasă, în cer, unde ne-a pregătit loc, pen-
tru ca să fim totdeauna cu EI.
Să ne încredem în iubirea Lui şi nu vom fi daţi de ruşine, aşa cum n-au
fost daţi de ruşine nici Marta, Măria şi Lazăr, care iubeau pe Domnul Isus şi
s-au încrezut în iubirea Lui.

Pagina lucrătorului creştin


ADEVĂRATUL SLUJITOR jitor al Său, vom înţelege că numai acei care
trăiesc la piciorul Crucii pot ajunge la
Noul Testament ne arată foarte clar că această poziţie. Ei nu vor putea să se menţină
Domnul aşteaptă de la noi să luăm poziţia decît contem-plînd mereu pe Domnul Isus
smerită de slujitori. zdrobit şi smerit pentru ei.
Aceasta nu este o obligaţie secundară pe Noul Testament conţine expresia de " mai
care sîntem liberi să o acceptăm sau să o multe ori repetată, de „slujitor al lui Isus
respingem, după bunul nostru plac. Hristos". In limba greacă,, în original, acest
Nicidecum ! Aceasta e însăşi baza adevăratei cuvînt are sensul de „rob". Ce deducem de aici
relaţii cu Domnul Hristos şi cu aproapele ? Că poziţia noastră de slujitori ai Domnului
nostru. Ucenicul trebuie să accepte această Hristos nu ne conferă nici un drept." Nai
poziţie smerită, dacă vrea să cunoască sîntem proprietate absolută a Stapînului nostru
adevărata părtăşie cu Domnul Hristos şi divin. El poate dispune de noi, El ne poate
sfinţirea în viaţa sa. Numai cînd vom avea o trata cum îi place.
idee de măsura de smerenie şi de renunţare Un alt punct important este că sîntem
pe care o aşteaptă Dumnezeu de la slujitori ai Aceluia care a primit
adevăratul slu-

32
să fie El însuşi rob, pentru noi. Ei o face simplu, fără a discuta şi fără a se
Textul bine cunoscut din Epistola către aştepta la altceva. Oh î Cît cie puţin sîntem
Eilipeni ,cap. 2.6—7, care ne arată pîna unde noi gata la aceasta ! Noi murmurăm şi cîrtim
S-a coborît pentru noi Stapînul nostru, atît de lesne ! Amărăciunea cuprinde îndată
confirmă acest lucru cind spune : „El, care, inima noastră, dacă ni se cere un astfel de
avind chipul lui Dumnezeu, n-a privit ca un lucru. Cîrtind şi mur murind, noi ne simţim
lucru de apucat să fie deopotrivă cu ca si cum am avea oarecare drepturi, uitînd
Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi că robul nu are nici un drept !
luînd chip de rob". Ce altceva am mai putea 2. După ce am făcut toate acestea, trebuie
adăuga, decît că El nu a avut nici un drept, ci sa acceptăm a nu primi nici o mulţumire.
a primit, de bună voie, sa fie tratat după cum Dar noi, cît de ades am privit la persoana
îi va plăcea Tatălui. Toate acestea pentru ca noastră si ne-am simţit frustraţi cînd ni s-a
omenirea pierdută să fie sa.-vata şi readusa la cerut să sl uji m altora ! Ne-a cuprins îndată
Dumnezeu. Da, noi trebuie să fim robi ai amărăciunea cînd am văzut că slujirea si
Aceluia ce S-a făcut de bună voie rob pentru devotamentul nostru sînt primite ca si ceva
noi, a cărui lire este smerenia însăşi. Misi- natural, fără mulţumiri.
unea Lui a fost să se smerească, numai 3. După ce am slujit altora, nu trebuie
pentru a putea sluji făpturilor Sale. Cu cit apoi sa-i judecăm în inima noastră.
mai joasă va trebui deci să fie poziţia noastră Poate ca uneori primim să ni se pună
! Cît de bine ne arata aceasta, ce înseamnă a anumite sarcini pe umeri, si poate chiar că
fi supus Domnului Hristos ! nu cîrtim cu gura atunci cînd sîntem
Sa vedem mai departe, cum aş 'putea eu să răsplătiţi cu nerecunoştinţa. Totuşi, în inima
fiu robul Domnului Hristos ! lata cum : noastră avem gînduri de reproş faţă de
devenind de bună voie robul celor din jurul aproapele nostru pentru nerecunoştinţa şi
meu ! Apostolul Pavei spune : „noi sîntem egoismul lui. Adevăratul slujitor râ-mînte
robii voştri })r.ntrii Hristos". Dumnezeu însă insensibil la egoism. El, caută prilejul a
socoteşte gradul de smerenie pe care-1 se asemăna tot mai mult cu Domnul Hristos,
dovedim faţa de El, după gradul de smerenie care S-a făcut slujitorul tuturor.
pe care-1 dovedim faţă de aproapele nostru. 4. Adevăratul slujitor trebuie să
Cu alte cuvinte, dacă refuzăm a sluji mărturisească că el nu este, la urma-urmei,
aproapelui nostru, cînd aceasta ne costă si ne decît un slujitor netrebnic şt ca atare, atît
smereşte, Dumnezeu va considera că am Dumnezeu cît si oamenii, se pot lipsi cu
refuzat să-E s l uj i m pe El însuşi. uşurinţă de serviciile lui. El. nu trebuie să
Jata cum, în practică, putem li slujitori ai înceteze niciodată a recunoaşte că „în noi —
Domnului Hristos. adică în firea noastră — nu locuieşte n i m i c
In Luca 17.7—10 se găsesc o carac- bun". Inima noastră firească e atît de mîndră
t e ri st ic i ale robului : şi de răzvrătită, încît nimic din ceea ce
-Cine dintre voi, dacă are un rob. care ară produce nu poate mulţumi pe deplin pe
sau paşte oile, ii va zice, cind vine de la timp Stapînul nostru. Dacă totuşi facem cîteodată
: „Vino îndată şi şezi la masă" ? — Nu-i va „faptele bune, pe care le-a pregătit
zice mai degrabă : „Găteşte-mi să măninc, Dumnezeu mal dinainte, ca să umblăm in
în-ciuge-te şi slujeşte-mi pînă voi minca şi ele" (Eîeseni 2.10), este Domnul Tsus din noi
voi bea eu ; după aceea, vel minca şi vel bea care le face, şi nu noi prin firea noastră
şi tic. — Va răminca el t.ndaioral faţă de pămîntească. Căci El ne dă ..şi voinţa şi
robul acela, pentru că robul a făcut cc-i înfăptuirea", astfel că toata slava lucrărilor
fusese poruncit Y Nu cred. — Tot aşa şi voi, noastre, doar Lui 1 se cuvine.
după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să zi- 5. Aceasta îndepărtează de ia eul nostru
ceţi : „sintem nişte robi netrebnici : am făcut orice năuejde de a-şi atribui iui însuşi cel
ce eram datori să facem."» 1. Robul trebuie mai mic succes. Adevăratul slujitor ştie că
să fie gata să se ceară multe de la ei, să fie toată răbdarea, biîndeţea, devotamentul şi
încărcat cu tot felul de corvezi, fără a lua în sprijinul de care a dat dovadă slujind altora,
seamă persoana sa. După o zi grea de arat, în nu sînt altceva decît datoria lui, „ceea ce ar fi
sudoarea si căldura zilei, slujitorul din pilda trebuit să facă". La început, Dumnezeu la
trebuie sa prepare imediat hrana stapînului creat pe om pentru a fi slujitorul Său, dar
său şi să-i slujească la masa, înainte de a lua păcatul este acela care a făcut ca omul să
însuşi in gura cea mai neînsemnată hrană. refuze aceasta. Drumul slujirii este
drumul

33
Crucii pe care Domnui îsus 1-a trasat pentru drum, mergînd, Ei însuşi a ajuns la Tron. Este
noi. Drumul acesta coboară, coboară mereu singurul drum prin care vom putea ajunge şi
şi din cauza aceasta, ni se pare cîteodată noi (la putere spirituală, la autoritate, la
imposibil de străbătut. Totuşi, sa fim siguri rodire) acolo unde este El, potrivit cu ceea ce
că ei e şi singurul drum care „urcă" ! Pe este scris la Ioan 12:26.
acest

CITEVA GÎNDURI DESPRE


DRAGOSTE
Dragostea iui Dumnezeu a fost revărsata Entuziasmul — e dragostea arzi nd ;
în inimile noastre prin Duhul Sfint, care ne-a — Speranţa — e dragostea privind în
fost dat. Dragostea iui Dumnezeu va inunda zare;
inimile noastre făcindu-ne simţitori şi jertfit — Răbdarea — e dragostea aştep-tind ;
ori de si ne ca Dl. — Credincioşi a — e dragostea plină de
Roadă Duhului Sfînt face ca dragostea să ataşament ;
se manifeste sub mai multe forme : — Smerenia — e dragostea luindu-şi locul
— Pacea lui Dumnezeu — e dragostea ei adevărat ;
odihnîndu-se ; — Modestia — e dragostea ţ i n î n - clu-se
— Studiul Bibliei — este dragostea în afara privirilor ;
c i t i n d scrisorile Prea Iubi [ului ; — Cîştigarea sufletelor — e dragostea
— Rugăciunea — e locui unde se plodind.
intîlnesc cele două f i i n ţ e care se iubesc ;
— Conflictul cu păcatul — e dragostea Dragostea e revoluţionară ! Ea ne schimbă
luptînd cu gelozie pentru cel pe care-L radical şi ne revoluţionează spiritul faţă de
iubeşte ; alţii.
— Ura pentru păcat — e dragostea Dragostea e democratică ! Ea nivelează
itifiorîndu-se de ceea ce o desparte de Cei fără milă toate distincţiile de clase.
iubit ; Diagostea e intens practică ; ea e totdeauna
— Simpatia — dragostea s i m ţ i n d eu în căutare a ceea ce trebuie făcut.
gingăşie ;

CUI SLUJEŞTI LUI DUMNEZEU


SAU CASEI LUI?
Încă de la început aş dori sa precizez că, le găseşte interesante. Aşadar, este mult mai
în aparenţă, nu se poate observa care este frumoasă slujirea „pentru Domnul
diferenţa intre slujirea lui Dumnezeu şi Dumnezeu". Aşa gîndeşte omul firesc ; omul
slujirea casei Lui, între munca închinată lui spiritual (duhovnicesc) însă nu gîndeşte
Dumnezeu şi cea închinata casei Lui. astfel. O, de-am recunoaşte că multe lucruri
Mulţi dintre voi fac, în general, totul pe care le considerăm făcute pentru
pentru fraţi, pentru salvarea celor păcătoşi şi Dumnezeu, ni realitate nu sînt pentru EL
pentru Biserică. Cu toate acestea aş dori sa Chiar Dumnezeu arată că o parte din Leviţi
întreb : Lumii din jurul vostru sau lui lucrau plini de rîvnă în templu, dar fără să-1
Dumnezeu vreţi voi să-I s l u j i ţ i ? Oare, în slujească Lui ; slujeau numai pentru templu.
primul rînd, în interesul semenilor voştri sau Slujirea lui Dumnezeu şi slujirea casei Lui se
pentru însuşi Dumnezeu tăceţi voi tot ceea aseamănă atîl de mult încît deseori este greu
ce faceţi ? să le deosebim.
Să fim sinceri : Lucrul făcut „ p e n t r u
Dumnezeu" este atractiv chiar şi pentru Cui slujeşti...?
firea pămintească. Privim cu multa
satisfacţie şi interes faptul ca oamenii vin la Scumpi fraţi, doresc din inimă ca voi să
ascultarea Cuvîntuiui şi se întorc la cunoaşteţi ce doreşte, de fapt, Domnui
Dumnezeu. Tocmai de aceea, dacă omul Dumnezeu. El caută slujitori care să-i
trebuie să stea acasă sau ziua întreagă slujească cu adevărat Lui ; „...se vor apropia
trebuie să se ocupe de lucrurile trecătoare de Mine să-Mi slujească şi vor sta
ale lumii, nu înaintea Mea ca

34
să-Mi aducă grăsimi.... ca să-Mi slujească că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu ca
(Ezechicl 44.15—16), Eu im tem că mulţi să-T slujim. în slujirea lui Dumnezeu este
dintre voi lucrează numai pentru a-i cîştiga vorba de păşirea, de şederea în faţa Lui. Am
pe cei păcătoşi la Dumnezeu şi pentru impresia că de multe ori dorim să înaintăm
îmbărbătarea celor credincioşi, fără să-T in lucrare, dar nu ştim să stăm în linişte.
slujească lui Dumnezeu însuşi. Cîte aşa- Multe lucruri ne leagă în aşa măsură încît
numitc „slujiri" izvorăsc, pur şi simplu, din ne aflăm într-o continuă tensiune, mişcare,
înclinaţiile noastre naturale ? Sintcm atît de alergare. Nu sîntem în stare să ne liniştim
pătrunşi de febra activităţii, încît nu putem nici măcar pentru o clipă. Dar omul
sta acasă şi de areca lucrarea noastră duhovnicesc ştie să stea în linişte în faţa Lui
serveşte, în final, la propria noastră Dumnezeu, pînă cînd i se face cunoscut voia
îndestulare. Lui, el ştie să aştepte răbdător porunci.
Odată, rugîndu-mă împreună cu un prieten Nu-i aşa că toată munca voastră este cu
drag, am c i t i t capitolul 44 din cartea stricteţe planificată şi se desfăşoară în toate
proorocului Ezechiel. El mi-a zis : „Dragă conform acestui program riguros ? Dar oare
frate, acum 20 de ani am citit pentru prima nu simţiţi nevoia unui moment de l i n i ş t e în
dată acest caoitol, iar după ce am terminat de care să auziţi Cuvintele lui Dumnezeu ?
c i t i t am închis Biblia, am îngenunchiat şi Dumnezeu vă vorbeşte : „Stai în faţa Mea şi
m-am rugat : „Doamne, Te rog să faci din slujeşte-Mi !u Nimeni nu poate sluji în
mine un om care să Te slujească pe Tine şi adevăr lui Dumnezeu dacă nu cunoaşte
nu casa Ta !”. importanţa acestei lucrări ; „Să se apropie de
Am putea oare şi noi să ne rugăm astfel ? Mine şi să-Mi slujească". Nimeni nu poate
La ce ne-am gîndi în acest moment dacă am sluji lui Dumnezeu dacă nu a înţeles
încerca să facem deosebirea între slujirea lui chemarea aceasta : „Să stea în faţa Mea ca
Dumnezeu şi slujirea templului Său ? Mie să-Mi slujească". Fraţilor, oare nu
Cuvîntul lui Dumnezeu vorbeşte astfel : fiecare din noi trebuie să aşteptăm îndruma-
„Dar preoţii, Leviţii, fiii Ini Ta-doc, care au rea superiorilor noştri înainte de a ne începe
păzit slujba locaşului Meu celui sfînt, cînd se activitatea la locul de muncă ?
rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se în faţa lui Dumnezeu există doar două
vor apropia de Mine ca să-Mi slujească — feluri de păcate : primul este împotrivirea
zice Domnul Dumnezeu". Condiţia de bază a faţă de poruncile Lui, iar al doilea este a
oricărei slujiri este aceasta : să te apropi de lucra, a face ceva fără porunca Lui. Primul
Dumnezeu şi să stai în faţa LUI, să păşeşti în păcat este împotrivirea ,?ar al doilea este,
faţa Lui. încrederea în sine. în primul caz omul nu
Şi totuşi, cît ele greu ne vine ele multe ori face ceea ce Dumnezeu îi cere, iar în al
să ne tîrîm paşii în prezenţa lui Dumnezeu, doilea caz face ceea ce Dumnezeu nu-i cere.
ne îngrozim de singurătate ; şi chiar dacă Dacă păşim în faţa lui Dumnezeu putem
trupeşte ne izolăm, gîndurile ne colindă pe ocoli păcatul de a lucra fără încredinţarea
undeva prin depărtări. Lui.
Multor oameni le place slujirea semenilor, Fraţilor, cît oare din slujirea voastră aţi
clar cîţi pot păşi în faţa lui Dumnezeu în făcut-o la porunca clară a lui Dumnezeu ?
Sfînta Sfintelor ?... Şi doar apropiindu-ne de Lucraţi oare sub îndrumarea precisă a Lui ?
El îi putem sluji. A păşi în faţa lui Dumnezeu La cîte lucruri nu vaţi angajat pentru că aşa
si a petrece o oră în părtăşia Lui ne impune aţi crezut că este bine ? Cu toate acestea vă
concentrarea tuturor energiilor de care pot asigura că nimic nu este mai dăunător
dispunem. Aproape că trebuie să ne obligăm intereselor lui Dumnezeu deeît „ceea ce
pe noi înşine la acest lucru. Dar cel care-I vedem 7ioi că este bine". „Lucrurile bune"
slujeşte lui Dumnezeu ştie cît de dulci sînt sînt cele mai mari piedici pe calea împlinirii
asemenea clipe. voii Lui. Orice lucru rău sau necurat îl desco-
Iubiţi fraţi, dacă nu ştim ce înseamnă a ne perim în dată şi ştim că cel eare-L urmează
apropia de Dumnezeu, atunci nu ştim nici ce pe Domnul Tsus Hristos trebuie să ie
înseamnă a-T sluji Lui. Este imposibil să ocolească. De aceea, tot ce este rău, fără
stăm departe de Dumnezeu şi totuşi să-T posibilitatea de confuzie, este mai puţin
slujim. Există un singur loc unde se poate dăunător planurilor lui Dumnezeu, deeît ceea
sluji lui Dumnezeu, personal, — Sfînta ce considerăm noi drept ..bun", gîndind : „în
Sfintelor. în pridvor, omul se adresează acest caz este cel mai bun lucru pe
oamenilor, iar în Sfînta Sfintelor el se
adresează lui Dumnezeu, (Continuare la pag, 45)
Cuvîntul citit accentuează faptul

35
ADEVĂRATA ÎNŢELEPCIUNE

Un prinţ, ajungînd rege, chamă înaintea lui pe cei mai de seamă înţelept! din ţara sa.
— Neuitatul meu învăţător Zel), le zise el, m-a povăţuit că, dacă vreau să-i cîrmuiesc cu
dreptate pe supuşii mei, ^ă mă străduiesc a cunoaşte, mai î n t î i , adevărata înţelepciune.
— Luminate stăpîne, grăi cel mai vîrstnie dintre înţelepţi, lucrul ce ni-1 ceri nu-i uşor. Dă-
ne timp, si noi î ţ i vom aduna, si aduce în scris, ceea ee vom socoti că e înţelepciune curată.
— Va voi aştepta, ie răspunse tînărul rege, dar să nu. zăboviţi mult.
Timpul trecea şi înţelepţii nu se mai arătau.
Trecură 15 ani. Parcă intraseră în pămînt. Tocmai cînd îşi pierduse, nădejdea de ai mai
vedea, se auzi d i n sala tronului zgomot mare. Ieşind să vadă ce, mare îi fu mirarea văzînd 20 de
cămile încărcate cu cărţi şi, în jurul lor, pe înţelepţii săi.
— Mările doamne, grăi cel mai bătrîn, Dumnezeu ne-a ajutat să-ţi împlinim porunca. Aici
de faţă ai 6000 de cărţi în care am îngrămădit tot. ce am socotit că e înţelepciune.
— Şa:.o m:i do volume ! Dar cînd credeţi că ie voi citi ? Scurtaţi-mi din cele adunat»' cît
mai mult !
— Ţi se va împlini dorinţa, măria ta, răspunseră înţelepţii. Şi, făcînd închinăciunile
cuvenite, plecară ca şi î n t î i a dată.
Mai trecură 10 ani. într-o zi, porţile palatului se deschiseră spre a putea intra o ceată de
oameni bătrîni, care veneau cu trei cămile încărcate. închinîn-du-se în faţa regelui aceştia vorbiră:
— Măria ta, socotim că de astă dată ţi-am împlinit voia. Aici ai 1500 ele cărţi, tot ce am
crezut că e mai folositor din cele scrise mai înainte.
— Dragii mei, rosti regele, precum văd voi îmbătrîni fără să pot cunoaşte ce e adevăr şi
înţelepciune ! Cînd voi c i t i 1500 de cărţi ? Mai scurtaţi !
Fără să grăiască, bătrîn ii înţelepţi se închinară şi plecară precum veniseră.
Mai trecu o vreme. într-o bună zi apărură trei înţelepţi aducând cu ei 500 de cărţi. Era tot ce
credeau mai însemnat cu privire la înţelepciunea omenească. Dai' munca lor nu era isprăvită.
Regele, bătrîn. acum, le zise cu amărăciune :
— Scumpii mei, sînt bătrîn, şi nu mai văd bine. Treburile împărăţiei mă opresc. Cu toata
bunăvoinţa, nu voi putea citi nici aceste cărţi. Nu se poate să mai scurtaţi ?
— Stăpîne, răspunseră aceştia, mulţi dintre noi au murit ; am mai rămas iroi inşi. Deşi
slabi, vom încerca să-ţi împlinim voia.
Timpul trecea şi înţelepţii nu se mai arătau.
într-o zi, asupra platului regesc se aşternu tăcerea. Regele, bătrîn şi slăbit de boală, era pe
moarte.
Deodată se auzi un zgomot. Cineva cerea să intre în palat. Dinaintea porţii se afla un bătrîn
înţelept ţinînd în mînă o carte.
Căpitanul gărzii, cunoscîndu-1, îi grăi :
— Repede, repede, căci regele moare.
Bătrmul urca în grabă scările şi ajungînd la căpătîiul celui bolnav, grăi :
— Majestate, sînt singurul rămas dintre toţi înţelepţii, care s-au străduit să-ţi culeagă, din
învăţăturile lumii, mierea înţelepciunii. Iat-o în această carte.
— Slăbit de suferinţă, regele îi căută mîna, i-o strînse si cu glasul stins vorbi :
— E prea t î r z i u ; vezi bine că nu voi putea citi nici această carte.
— Majestate, strigă înţeleptul, nu se poate să treci din viaţa aceasta fără să cunoşti
adevărata înţelepciune: Oare truda noastră să fi fost zadarnică?
Stăpîne, chiar dacă nu vei putea citi această carte, înţelepciunea tot o vei cunoaşte. Ea se
rezumă în cîteva cuvinte : ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi să. iubeşti
pe aproapele tău ea pe tine însuti".
A pricepe acestea, înseamnă să cunoşti ADEVĂRATA ÎNŢELEPCIUNE.
Acum, cînd cunoaştem pricina pentru care Domnul folosea pildele în contactul cu gloatele,
ne vom lăsa si noi călăuziţi de Duhul, ca să pătrundem sub

36
acest înveliş înţelept, cuprins în istorisirea din primele pagini ale foii acesteia,
Povestirea este o experienţă omeneasca. Totuşi, pentru ca în ea este amintit acel pasaj
c e n t r a l , care este miezul sau ţ i n t a , pe care ne-o pune Domnul î n a i n t e pentru a fi mintuiţi,
ne vom opri pentru a pătrunde adevărul cuprins în denumirea claia în povestire ca t i t l u , şi ca
înţelepciune cerească oferită regelui muribund.
„Înţelepciunea tot o vei cunoaşte" ii spuse ultimul înţelept acestui rege, care pînă în clipa
aceea, nu se gîndise la ea. în forma în care avea să-i fie ea prezentata.
În miile de cărţi, în care înţelepţii muritori îngrămădiseră după părerea lor mierea
înţelepciunii pâmmteşti, nu se găsea desigur şi sfatul de la urmă prezentat acum regelui, si care se
consideră a fi o inspiraţie de moment cerească. Dumnezeu nu îngăduie ca oricine ar fi — rege sau
rob — să treacă în veşnicie înainte do a fi înştiinţat că este un. mijloc de mîntuire si pentru el.
,.Să iubeşti, pe Domnule Dumnezeul tău, eu toată inima ta..." arată expresia unor
sentimente ce au cuprins i n i m a unui mîntuit. este recunoştinţa bine definită a duhului, prezintă
rezultatul priceperii, adîneilă în marea jertfă a dumne-zeiidi.
Două mijloace ne stau la îndemînă pentru a ajunge înţelepţi :
1) Iubirea. Ea este iscoditoare, interesată, căutătoare de părtaş, de unitate, de înţelegere. Iubirea
nu este mulţumită cu forme de suprafaţă, cu imitaţia, cu cenuşă ; ea caută adîncul l i n i ş t i t , inima
arzîndă de acelaşi foc.
2) Priceperea. Ea dezleagă tainele, acceptă planuri dumnezeieşti, înţelege adîncurile Scripturii,
pătrunde în anturajul înţelepciunii.
Iubirea inimii este soră siameză eu priceperea, cu intelectul. Amin două, inimă şi intelect,
răspund eu glas uniform cerinţelor Marelui Creator şi Mîn-tuitor, atunci cînd sînt înnoite.
„Priceperea este ştiinţa sfinţilor" spune Cuvîntul (Proverbe 9:10).
A cunoaşte pe Dumnezeu ca făcător a toate, a-I recunoaşte drepturile şi stăpinirea, a-I
deosebi cuvîntul d i n miile de glasuri, aţi pune încrederea în El fără să-L vezi, a şti să-I vorbeşti ca
unui prieten ,acestea fac parte din marea ştiinţă a sfinţilor. A crede cuvintele Scripturii, care ne
vorbesc de dragostea lui Dumnezeu arătată în jertfa Fiului Său pentru noi, este împlinire,
înseamnă primire, garantează stăpînire. Beneficiarii sîntem noi, care n-am încrezut în El.
De. încrederea noastră însă, nu depind numai făgăduinţele de viitor, ci ea dă rezultate
începînd din viaţa aceasta. Pentru viitor este rezervată „intrarea In odihna Lui" a duhului primit,
trecut prin noua naştere. Noi, însă, ca persoană, primim iertarea acum, sîntem copii a lui
Dumnezeu de aici, avem viaţa veşnică din momentul în care ne-am încrezut în jertfa Lui de sînge
ispăşitor.
Dacă am primit şi avem aceste daruri, mai de preţ decît comorile lumii, atunci nu se poate
să nu-L iubim pe Acela care ni le-a dat.
A iubi pe Dumnezeu este rezultatul unei binefaceri, este recunoştinţa unul mîntuit faţă de
Dumnezeu, care ne-a iubit întîi. Dînd la o parte mîntuirea şi recunoştinţa pentru mîntuirea aceasta
— ca oameni fireşti — nu socotim că avem motive să-L iubim.
„Priceperea sfinţilor'' este cheia ce deschide tezaurul ceresc, ca să putem
lua învăţături si bogăţii de cunoştinţe, din plinătatea înţelepciunii lui. Dum
nezeu.
A pricepe cum Domnul Hristos ne-a înlocuit pe noi — oameni păcătoşi — înaintea lui
Dumnezeu, cum S-a încărcat. El cu vina noastră şi S-a făcut răspunzător pentru păcatele pe care
le-am săvîrşit noi, a pricepe cum jertfa Lui de sînge a fost preţul dat dreptăţii lui Dumnezeu
,achitîndu-ne nouă întreaga datorie produsă de neascultare, a pricepe cum Tatăl, în urma jertfirii
Fiului Său, a dat o hotărîre de iertare pentru noi toţi, care sta la îndemînă păcătoşilor pentru
mîntuirea fiecăruia care crede, a pricepe acestea, este ÎNŢELEPCIUNE.
Dacă aceste rezultate ale priceperii devin un bun neclintit în viaţa unui păcătos, pe care
Domnul 1-a transformat din vrăjmaş în sfînt, din fiu al întunericului în fiu al luminii, aceasta se
datorează harului lui Dumnezeu, care a dat ştiinţă sfinţilor şi priceperea de a cunoaşte „tainele
împărăţiei cerurilor", pentru ea apoi, înţelese, să ajungă preţuite, dorite şi stăpînite de
ei prin credinţă.
Adevărata înţelepciune, pe care o oferea ultimul înţelept regelui neputincios, cuprindea
toate aceste adîncimi duhovniceşti expuse mai sus, conţinute în cuvintele „SA IUBEŞTI PE
DOMNUL, DUMNEZEUL TAU, CU TOATA INIMA TA..:'
A pricepe acestea înseamnă să cunoşti ADEVĂRATA ÎNŢELEPCIUNE.

37
PAGINA FAMILIEI

(1)
FAMILIA, AŞA CUM A FĂCUT-0 DUMNEZEU
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lut Dumnezeu ; parte
bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvîntat şi Dumnezeu le-a
zis : Creşte-ti, înmulţiti-vă, umple-ti pămîntul si supuneţi-1..." (Geneza 1.27—28)

A fost în planul lui Dumnezeu ca, prin omului ele a înfăţişa taina dumnezeiască a
crearea omului, să arate universului şi să facă unei vieţi de iubire şi a gusta fericirea unei
văzute slava Sa cea nevăzută şi desăvîrşirea astfel de vieţi, vom stărui mai mult în cele ce
Lui. Omul trebuie să fie asemenea lui urmează.
Dumnezeu nu numai în anumite privinţe. El Pentru a putea înţelege bine Cuvîn-tul lui
trebuie ca în toată f i i n ţ a şi lucrarea lui să Dumnezeu în ce priveşte legătura dintre
facă dovada că întradevăr a fost făcut după bărbat şi femeie trebuie să mergem pînă la
chipul lui Dumnezeu. Trăsăturile particulare izvoarele adevărului dumnezeiesc, pînă la
ale acestui chip erau pe cît ele felurite pe atît colinele paradisului, unde îşi are ea originea.
de minunate. Prin faptul că avea stăpînire Vom găsi temeiul familiei, scopul ei, legea
asupra pământului, omul trebuia să arate şi cinstea ei în cuvintele lui Dumnezeu :
puterea lui Dumnezeu ca Stăpîn şi împărat „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său,
peste întreg universul ; prin minunatele l-a făcut după chipul lui Dumnezeu ; parte
puteri ale înţelepciunii cu care el a fost dotat bărbătească şi parte femeiască".
si înarmat ca să domnească, se putea vedea Să ne gîndim o clică la lucrul acesta, în
chipul lui Dumnezeu ca Atotştiutor ; prin iubirea lui Dumnezeu, în paternitatea Lui,
puterile lui morale se arăta ceva din care izvoreşte din această iubire, avem unite
strălucirea luminii slavei, la care nimeni nu la un loc cea mai înalta slavă şi cea mai
poate ajunge, dreptatea şi sfinţenia lui adîncă taină a dumnezeirii.
Dumnezeu. Mai rămînea să se arate încă o Pentru că Dumnezeu e iubire, trebuie să
trăsătură a desăvîrşirii dumnezeieşti şi încă aibă un obiect vrednic de iubirea Sa, asupra
cea mai înaltă : Dumnezeu este dragoste. căruia să Se odihnească iubirea Sa, în
Fiind iubirea nesfîrşită, El îşi găseşte comuniunea căruia iubirea Sa ar putea să-şi
plăcerea în a-Şi dărui propria Sa viaţă. La găsească fericirea.
sînul Său, născut din veşnicie, a fost Fiul Cum El este Unul şi cu totul de-
iubirii Sale şi prin Fiul Său, El a populat săvîrşit, trebuie ca şi Fiul Său să fie unic, să
universul cu fiinţe vii ca să se reverse peste fie chipul Tatălui şi moştenitorul tuturor
ele plinătatea iubirii Sale. lucrurilor.
Fiind Dumnezeul iubirii, este începătorul
vieţii şi fiind Cel viu este începătorul iubiri i. încă înainte de a fi lumea, din veşnicie,
Astfel, şi în privinţa aceasta, trebuie ea Dumnezeu îşi avea în El, în Fiul, plinătatea
omul să poarte chipul lui Dumnezeu, ca fericirii Sale. Omul a fost făcut după chipul
întreaga lui viaţă să fie o viaţă de iubire şi acela dumnezeiesc care s-a arătat în Hristos.
iubind să-şi dea viaţa acelora asupra cărora După căderea în păcat, a venit Hristos ca
are să se reverse iubirea sa. De aceea a făcut să ne primească în comuniune cu El, să ne
Dumnezeu bărbatul şi femeia după chipul facă parte de moştenirea Lui de Fiu, ca sa
Său. fim şi noi făcuţi „copii ai lui Dumnezeu". în
în căminul pămîntesc, în iubirea dintre El şi în viaţa Lui, care ne-a fost dată prin
bărbat şi femeie, ca şi dintre părinţi şi copii, naşterea din nou, sîntem şi noi copii ai lui
ar trebui să se oglindească iubirea şi bucuria Dumnezeu.
din căminul ceresc şi tainele adinei ale vieţii Faptul că Dumnezeu e Tatăl celor
dum-nezeirii în comuniunea Tatălui şi a credincioşi, este cea mai adîncă taină şi cea
Fiului prin Duhul Sfînt, tot aici ar trebui să mai înaltă slavă a lucrării de răscumpărare.
fie arătate. Asupra acestei înalte trăsături a Dumnezeu, ca Tată, este taina de nepătruns
chipului desăvîrşirii dumnezeieşti, adică si slava nemărginită a Fiinţei
asupra destinului dumnezeieşti.
Chipul şi înfăţişarea acestei paternităţi
trebuie să fie tatăl familiei pă-

38
mînteşti. Şi el este prin viaţa pe care o cer, ci unul spre iad.
împărtăşeşte copilului său, prin chipul pe Dar, slavă Domnului, unde păcatul a
care-1 vede oglindindu-se în copii, prin devenit puternic, acolo harul a devenit şi mai
legătura cu el, de care el esie conştient, prin puternic. Şi, dacă urmărim descoperirea lui
grija plină de iubire pe care o poartă, prin Dumnezeu cu privire la familie, găsim că
ascultarea şi încrederea care i se acordă, prin intenţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu,
iubirea în care familia îşi găseşte fericirea — în har, este de a readuce familia la ceea ce a
în toate acestea familia pă-mîntească şi intenţionat El să fie cînd a creat-o, adică
căminul pămîntesc sînt chipul şi înfăţişarea faptul de a fi cineva tata împreună cu o alta
celor cereşti. Cit de mult transfigurează acest fiinţă, care este mamă pe pămint, prin
strălucit adevăr, viaţa noastră de familie, iar iubirea lor, prin căminul lor, prin îngrijirea
dreapta preţuire a lui ce influenţă sfîntă ar copiilor şi prin educarea lor să fie reflexul
avea asupra privilegiilor şi obligaţiilor pe patriei şi al părtaş iei în iubirea din cer.
care le au părinţii ! Creatorule mare şi sfînt al oamenilor ! Tu
Dacă ne-am gîndi mai mult la originea şi m-ai pus şi pe mine în situaţia de părinte şi
la scopul familiei, cu totul altfel am înţelege m-ai adus în minunata relaţie cu un copil,
şi am preţui atunci raportul dintre noi şi care-mi datorează mie viaţa. Dă-mi, Te rog,
copiii noştri. Am ii atunci mai ascultători şi fericirea de a trăi o viaţă de iubire ; dă-mi
faţă de Tatăl nostru cel ceresc şi ne-am bucuria cerească de a iubi şi de a fi iubit. M-
încrede mai mult în El. Ne-am da seama de ai aşezat şi pe mine într-un cămin ,care
acţiunea reciprocă, care se exercită între trebuie să fie icoana patriei cereşti, unde
căminul pămîntesc şi cel ceresc. Cu cît am Tatăl si Fiul trăiesc în veşnică iubire. Doam-
privi mai adînc în dragostea Tatălui ceresc şi ne, lucrul acesta îl spun cu adîncă ruşine, in
în căminul Tatălui ceresc, cu atit vieţuirea casa pe care Tu mi-ai încredinţat-o, foarte
împreună în căminul pămîntesc ar fi în- puţin s-a oglindit iubirea aceasta deplină,
nobilată şi aşteptarea noastră după bucuria, curăţia şi strălucirea cerească. Ce
binecuvîntări ar fi mai mare, iar experienţele puţin mi-am înţeles cu chemarea. Şi n-am
cu privire la iubirea lui Dumnezeu şi la năzuit cum ar fi trebuit spre idealul pe care
binecuvântarea dată în căminul pămîntesc, ar Tu mi l-ai pus înaintea ochilor. Tată, iartă-
fi o scară cu ajutorul căreia ne-am putea mă în Numele Domnului Isus, ascultă-mă
apropia de inima cea mare a Tatălui din ce- cînd Te rog să mă călăuzeşti şi să mă ajuţi în
ruri. cercetarea Cuvântului Tău, ca să pot. afla şi
„La început Dumnezeu a făcut cerul -şi înţelege ce ai intenţionat Tu cînd m-ai lăsat
părtinitul". Acestea două corespund între să fiu tată sau mamă pe pămînt şi cu ce rîvnă
ele. Căminul ceresc cu Tatăl din cer este sfîntă priveşti spre orice casă care Ţi s-a pre-
prototipul căminului de aici şi al tatălui de dat Ţie ca să fie călăuzită şi păzită. Ajută-mă
pe pamînt. să cunosc nesfîrşita Ta iubire părintească
Ce îngrozitoare sînt blestemul şi puterea pentru ca, prin cunoaşterea originalului
păcatului ! Paternitatea după chipul lui aceluia dumnezeiesc, după care a fost făcută
Dumnezeu, legătura cu alta fiinţă vie, care inima părinţilor, să mă faci şi pe mine în
avea să fie tot nemuritoare şi veşnică, şi stare să fiu pentru copiii mei un adevărat
întemeierea unui cămin asemenea celui din tată, o adevărată mamă şi îngăduie ca iubirea
cer, acestea sînt prerogativele pe care ie-a
acordat Dumnezeu omului cînd 1-a creat. şi binecuvântarea Ta părintească să se
Dar, vai, a venit păcatul .şi a adus o odihnească asupra casei noastre.
îngrozitoare prăbuşire. Tatăl face pe copil Amin !
părtaş firii sale păcătoase ; el se ştie pe sine
prea păcătos pentru a putea fi binecuvântare Va urma
pentru copil, iar casei părintească este, din
nenorocire, prea adesea, nu un drum
spre

CEL MAI MARE


IOAN 13.1 — 17; LUCA 22.24—27
În ziua de joi din sâptămîna mare, imediat Ierusalim pe drumul plin de colb al
după miezul zilei, cînd soarele dogorea mai Betaniei, un grup de 13 bărbaţi, în faţă
puternic, se apropia de la câţiva paşi, mergea Dom-

39
nul Isus. Cu pasul măsurat şi chipul grav, în timpul acesta, ce fac ucenicii ? Cei
păşea pentru ultima dată pe acest drum ; îşi 12 ucenici jnergînd în urma Lui în grup
încheiase lucrarea, Îşi terminase misiunea compact, înţelegînd că Domnul Isus îi va
şi acum Se îndrepta spre bătălia finală, spre părăsi, se cearta între ei ,carc sa fie cel
actul final, spre cieznodâmînt. Dar ce lupta mai mare, cine o să fie în frunte ?
grea îl aştepta, ce sfîrşit întunecos, ce Cu feţele congestionate şi ochii tulburi,
deznodămînt dureros !... încinşi de ambiţie, schimbînd intre ei
Domnul Isus era Dumnezeu atotştiutor si cuvinte tari, vociferind si ges-ticulînd,
aşa cum ştia că în noaptea aceea, înainte să fiecare din cei 12 apostoli căutau sa-şi
chite cocoşul de doua ori, Petru se va revendice locui cel mai de sus, fiecare
lepăda de El de trei ori, tot aşa cunoştea căuta să demonstreze şi să argumenteze
Domnul Isus si vedea tot ce avea să celorlalţi că el este cel mai bun ,cel mai
urmeze, tot ce avea să I se întîmple, tot ce capabil, cel mai potrivit pentru acest
avea să îndure. lucru.
Ştia Domnul Isus cit de grozave şi cumplite Haideţi sa-i ascultăm ce spun : Petru —
vor fi scenele ce se vor des-iăşura a doua „Eu o să fiu mai marc peste voi, pentru că
zi, aşa cum ştia ca Iuda fusese deja la marii mie Dumnezeu mi-a descoperit cine este
preoţi si primise argintii pentru vînzarea învăţătorul ; Fiul lui Dumnezeu, Mesia,
Lui. în timp ce mergea, I se perindau prin Cel promis de prooroci ; nu mi-a spus mie
faţa ochilor toate aceste scene : vedea Învăţătorul : Tu eşti Petru şi pe această
Domnul, Isus scene cînd va fi dus legal în piatră voi zidi Biserica Mea ?... hi voi da
mijlocul Sinedriului, cînd cei 70 de bătrîni clicile împărăţiei cerurilor..:* (Matei
ai poporului, 11 vor acuza şi plini de ură îl 10.18—le)
vor păimui, li vor smulge barba si-L vor Joan — „Eu voi fi cel mai marc pentru
ocări în toate felurile. ca învăţătorul este vărul meu şi nu mă
Vedea Domnul Isus cum va fi biciuit pe iubeşte pe mine cei mai mult, nu stau eu
stil pul de tortură, auzea şuieratul bicelor şi mereu rezemat pe pieptul Său ? »
simţea arsura loviturilor lor brutale ; vedea Andrei —„Cu siguranţă că eu voi fi cel
cum va fi îmbrăcat cu haina aceea mai mare pentru că eu sînt primul lui
ostăşească roşie, ruptă si murdară, cum va ucenic. Nu m-a ales pe mine înaintea
fi încoronat cu spini şi cum toţi îl vor voastră, a tuturor ?"
scuipa ; simţea veninul scuipatului Natanael — „Eu voi fi, pentru că eu
dispreţuitor pe obrazul Lui sfînt. sînt cel mai bătrîn dintre voi. Cum o să fie
Auzea Domnul fsus urletul mulţimii în conducător un tînăr ? Numai perii albi au
tunate : răstigneşte-L, răstigneşte-L si dreptul la această poziţie şi, apoi, despre
Mobozeşte-ne pe Baraba ! cine a mai spus învăţătorul nostru : uite un
israelit fără vicleşug?" (îoan 1.47)
Şi, apoi, auzea Domnul Isus loviturile Matei — „Ca să fii conducător, ca sa fii
ciocanelor, care băteau piroanele în mîinile cel mai mare ,trebuie sa ştii carte. Voi
şi picioarele Lui, simţea groaza aceia care-l sînteţi pescari, voi nu ştiţi carte. Eu însă
va cuprinde sufletul cînd Dumnezeu Îşi va ştiu să scriu, să citesc. eu sînt mai răsărit,
întoarce faţa de ia El şi va intra în ca voi."
întunericul nopţii iadului despărţirii de luda — (credeţi că luda nu va fi emis şi
Dumnezeu. el pretenţia la conducere, la şefie ?) „Cine
Toate aceste scene încărcate de durere şi ţine punga, în cine a avut încredere, cine
chin, cunoscute de Domnul Isus pînă în răspunde de problema aceasta aşa de
cele mai mici detalii, această răutate a importantă a banilor ? Nu eu ? Eu voi fi
vrăjmaşului, aceasta ură înverşunata a cel mai mare."
diavolului, care va pune în mişcare tot Şi se certau aprins, îşi apărau fiecare
iadul şi toate duhurile rele pentru a mări tot dreptul, îşi susţineau fiecare pretenţia :
mai muil suferinţa Domnului Isus şi, mai eu voi ii cel mai mare.
ales. clipa aceea grea cînd, pentru ei, El Se Şi toată această ceartă a lor şi toate
va identifica cu păcatele neamului omenesc aceste cuvinte ale lor loveau dureros ca
şi va fi făcut păcat pentru noi si în locul nişte săgeţi care se înfigeau în inima
nostru, Tatăl îşi va întoarce privirile de la Domnului Isus.
El, toate acestea care erau aşa de vii in El vine din cer, El Se face slujitorul lor,
mintea Domnului Isus. făceau ca pasul să-I El Se face robul lor, El Se coboară în
fie tot mai apăsat şi inima lot mai grea. această vale a umbrei morţii. în această
mocirlă urît mirositoare, accepta sa Se
încarce cu mulţimea pâraielor şi
fărădelegilor lor, EL este gata să îndure
aspra judecata a lui

40
Dumnezeu în locul lor, El vine din cer să învăţător, înaintea lor, la picioarele lor pentru
salveze neamul omenesc de la pierzare şi ei, a le sluji şi pentru a le arăta în chip practic
ei se ceartă cine să fie cel mai mare. cum se poate ajunge şi cine este cu adevărat
Ce mici erau ei, ce nepricepuţi erau, ce mare înaintea lui Dumnezeu.
orbi erau, ce străini erau ei de gin-durile Şi iată-L pe Domnul Isus cum se dezbracă
Mîntuitorului şl de inima Lui plină de iubire de haine, ia un lighean ca apă, se încinge cu
pentru cei pierduţi ! un ştergar şi se aşează în genunchi înaintea
In aceste clipe încărcate cu aşa tensiune, în fiecăruia. şi le spală picioarele pline de praf;
ateste clipe aşa de solemne cînd: se decidea Şi primul în faţa căruia se aşează în
soarta întregii omeniri, cînd se decidea genunchi Domnul Isus, este Petru..
mîntuirea întregului neam omenesc ,ei se Ce surpriză pentru Petru ! Ce uluit va fi
certau care să fie mai mare. fost Petru în faţa acestei scene : învăţătorul în
Este adevărat, nu era singura dată cînd ei genunchi la picioarele-lui...
pun această problemă : Ce înseamnă astă? învăţătorul să
— prima dată, spune tot evanghelis facă El această slujbă de sluga ? El,
tul Luca, ei au gîndit în inima lor, se conducătorul nostru, El Fiul lui Dum
gîndeau cine să fie cel mai mare şi nezeu, El care este aşa de mare că de
Domul Isus le-a cunoscut gîndul pen El ascultă duhurile rele şi vîntul şi
tru că înaintea Lui totul este gol şi marea ? El care are atîta putere că a
descoperit ; dat vedere orbilor, a dat auz surzilor
— după aceea au discutat între ei, au stat şi a înviat morţii ? El care mi-a făcut
de vorbă liniştiţi între ei asupra acestui lucru mie nemernicul şi păcătosul cinstea
şi Domnul Isus le-a pun în mijloc un copilaş, să-I fiu ucenic? EL, Stăpînul să stea.
arătîndu-le în chip practic ce-I place lui în genunchi la picioarele mele ? El să
Dumnezeu; mă spele pe mine pe picioare? Ni
— acum, în ultima zi, cînd mai sînt ciodată !
alături de Domnul Isus,'se ceartă în Petre trebuie. Ştiu, că în acest mo-
tre ei aprig cine să fie mai mare ment nu înţelegi. Acum tu eşti cu ghi-
ajurigînd la coacere un gînd pe care dul la mărire, vrei să fi mare, eşti
ei nu l-au osîndit şi părăsit la vreme. muşcat de şarpele mîndriei, eşti stă-
Şi aceşti 12 bărbaţi care se certau erau pînit de această ambiţie deşartă care
ucenicii Lui, apostolii Lui, urmaşii Lui, cei a adus numai nenorocire în cer şi pe
ce aveau să ducă această lucrare pînă la pămînt, dar vei înţelege cît de urîtă
şi dezgustătoare este această dorinţă a
marginile pămîntu-lui. ta numai cînd Eu îţi voi spăla picioa
Dar, deşi îl durea comportarea lor, Domnul rele.
Isus cu acea gingăşie, delicateţe şi bunătate Dacă Eu nu te spăl de această atitudine,
dumnezeiască care-L caracterizează nu le dacă Eu nu curăţ de pe sufletul tău această
spune nimic, nu-i mustră, nu-i apostrofează, murdărie, dacă vei rămînea mai departe cu
nu-i jigneşte, nu-i judecă cu asprime aşa cum această ambiţie în sufletul tău, nu vei avea
s-ar fi cuvenit după raţiunea omenească parte cu Mine. Ai auzit ? Nu vei avea parte
„Bine, eu merg la moarte, merg să mor în de Mine!
locul vostru şi voi vă grndiţi la şefie ? Mi-am Petru amuţeşte.
pierdut vremea cu voi trei ani şi jumătate. N- Şi într-o tăcere mormîntală în care atît
aţi înţeles nimic. Duceţi-vă ! M-am săturat de Petru cît şi ceilalţi apostoli simt urîţenia şi
mofturile voastre, de îngustimea şi micimea josnicia pretenţiilor lor, Domnul Isus trece cu
caracterului vostru, de urîţeniile voastre. ligheanul şi în-genunche pe rînd în faţa
Nu! Nimic din toate acestea, ci Domnul fiecăruia şi. le spală picioarele murdare de
tace, sufere şi rabdă, dar cînd ajung la praful drumului şi le şterge cu ştergarul cm
camera unde aveau să mă-nînce pastele, care era închin.
Domnul Isus le dă o lecţie, o ultimă lecţie După ce termină, după ce pune la loc
practică, cu un efect extraordinar. ligheanul, Se aşează în mijlocul lor şi în
„Pentru că îi iubea pe ai Săi, I-a iubit' cuvinte calde le explică;eu răbdare sensul şi
pînă la capăt." Deşi l-au făcut multe semnificaţia aduieă a gestului Său.
nădufuri şi J-au adus multe amărăciuni, „Voi Mă numiţi învăţătorul şl Domnul
Domnul Isus pentru corectarea lor şi pentru vostru. Şi bine ziceţi că sînt. Deci dacă Eu
curăţirea lor de această atitudine greşită, de Domnul şi învăţătorul vostru v-am spălat
acest gînd diavolesc, foloseşte calea picioarele şi voi sîn-teţi datori să vă spălaţi
umilinţei, calea dragostei şi se pleacă El, picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat
Marele o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.

41
Şi apoi continuă cu aceste cuvinte din mare între voi, să fie slujitorul vostru şi
Luca 22.24 : oricine va vrea să fie cel dinţii între voi să
„împăraţii neamurilor domnesc peste ele fie robul vostru; pentru că nici Fiul Omului
şi celor ce le stăpînesc li se dă numele de n-a venit să I se slujească ci El să slujească
binefăcători. Intre voi să nu fie aşa. Ci cel şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru
mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic şi mulţi", (vers. 26—28) întîietatea între
cel ce cîrmuieşte ca cel ce slujeşte. credincioşi este făgăduită şi asigurată de
Cine este mai mare : cine stă la masă Domnul Isus celui mai mic, celui care într-
sau cine slujeşte la masă ? Nu cine stă la un duh de adîncă smerenie se pleacă să fie
masă ? Şi Eu totuşi sînt în mijlocul vostru robul tuturor pentru că cel mai umil, cel
ca Cel ce slujeşte la masă." mai smerit este cel mai aproape de
Mare în ochii oamenilor este cel ce stă la Dumnezeu.
masă, cel ce este servit, cel ce stăpîneşte Cu un alt prilej, vorbind mulţimii şi
peste mulţi cu autoritate şi putere, cel care ucenicilor Săi despre farisei şi despre
cîrmuieşte şi ordonă, hi oehii lui Dumnezeu dorinţa lor şi setea lor după locurile dintîi,
însă, şi înaintea lui Dumnezeu însă, mare locurile din faţă, Domnul Isus repetă: „Cel
este cel ce slujeşte, mare este cel ce se mai mare dintre voi să fie slujitorul
pleacă : „Cel mai mic acela este mare”' vostru." (Matei 23.11)
Cine este cel mai mare în împărăţia Altă dată, în casa unui fariseu, Domnul
Cerurilor ? întrebarea este, în adevăr, foarte Isus spune pilda cu oaspetele poftit într-un
însemnată. loc mai sus (Luca 17.1— 11) şi adaugă :
Ce face pe cineva deosebit în împărăţia „căci oricine se înalţă va fi smerit şi cine
Cerurilor ? Ce face pe cineva deosebit se smereşte va fi înălţat."
înaintea lui Dumnezeu şi în lucrarea pe Iată o lege neschimbată. Cel ce caută să
care o are de făcut Domnul Isus pe urce, să se afirme, să conducă, să se înalţe,
pămîntul acesta ? cel ce caută să se impună va fi smerit de
Cea mai însemnată slavă a cerului, braţul cel tare al lui Dumnezeu că
adevăratul duh ceresc, cununa care „Dumnezeu stă împotriva celor mîndri
străluceşte cu adevărat pe fruntea unui ,dar celor smeriţi le dă har."
credincios şi-1 face deosebit faţă de ceilalţi Aici în Ioan 13 vedem că, după ce le-a
este umilinţa, smerenia: „cine este cel mai spălat picioarele Domnul Isus a spus
mic între voi toţi, acela este mare." ucenicilor " „Deci ,dacă Eu, Domnul şi
Cine o fi oare cel mai mic dintre noi toţi învăţătorul vostru v-am spălat picioarele şi
cei credincioşi ? Cine şi-a luat această voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele
poziţie cu toată bucuria si este cu adevărat unii altora."
slujitorul tuturor ? Eu am stat în genunchi înaintea voastră
Cunoscînd această tendinţă a firii şi v-am spălat picioarele şi voi trebuie să
omeneşti spre mărire şi spre înălţare, staţi în genunchi şi să spălaţi cu apa
cunoscînd această deformaţie a naturii Cuvîntului murdăria de pe sufletul fraţilor
umane de a tinde să fie deasupra şi a suferi voştri.
greu cînd este împiedicat să ajungă acolo, Încingeţi-vă cu ştergarul dragostei,
de multe ori Domnul Isus a arătat ce este asezaţi-vă în genunchi şi aşa umpluţi cu
smerenia şi ce mare valoare are ea înaintea dragostea Mea şi-n cea mai adîncă
lui Dumnezeu şi-n acelaşi timp a arătat umilinţă slujiţi celor de lîngă voi cu apa
Domnul Isus ce este mîndria, cît de urîtă Cuvîntului lui Dumnezeu.
este ea înaintea lui Dumnezeu şi ce Nevoia de a da smereniei primul loc în
dăunătoare este pentru sufletul peste care inimile şi în vieţile noastre, nevoia de a ne
stăpîneşte. umili în faţa fraţilor şi surorilor noastre ne
Mama fiilor lui Zebedei face într-o zi o este arătat aici cu mare putere prin pilda şi
cerere Domnului Isus: „Porunceşte, spune cuvintele Domnului Isus : „Eu v-am dat o
ea, ca aceşti doi jii ai mei să şadă în pildă ca şi voi să faceţi la fel"
împărăţia Ta unul la dreapta Ta şi altul la Calea pe care a mers Domnul Isus cît a
stînga Ta." fost pe pămînt şi pe care ne cheamă să
„Domnul Isus i-a răspuns : Aceasta nu mergem şi noi este smerenia : puterea cu
atîrnă de Mine s-o dau, ci este păstrată care a lucrat Domnul Isus mîntuirea
pentru aceia pentru care a fost pregătită de noastră şi prin care ne-a izbăvit de păcat şi
Tatăl Meu." (Matei 20.21—23) de urmările lui este smerenia : duhul care
I-a vorbit apoi Domnul Isus de un pahar L.-a însufleţit şi L-a călăuzit totdeauna atît
al suferinţei pe care trebuia să-L» bea şi de în relaţiile cu Tatăl cît şi în relaţiile cu
un botez al umilinţei pe care avea să-L oamenii a fost smerenia.
primească şi apoi a adăugat: „Oricine va Smerenia şi numai smerenia face din noi
vrea să fie adevăraţi slujitori ai seme-

AO
nilor noştri şi oameni cu adevrăat plăcuţi lui Dumnezeu, tot aşa după cum mîndria sau
înaintea lui Dumnezeu. pierderea smereniei este rădăcina oricărui
„Oricine vrea să fie cel dinţii între voi să păcat şi a oricărui rău, este muşcătura
fie slujitorul vostru." O, de am putea înţelege otrăvită care aduce nenorocire, prăpăd şi
şi crede, de a trăi fiecare din noi ce spune moarte.
Domnul Isus aici ! Ce dezastru a făcut mîndria în cer şi ce
„M-a făcut robul tuturor" spunea dezastru a lucrat şi lucrează mîndria pe
odinioară Pavel. Noi sîntem robii voştri. Noi pămînt!
vă slujim şi vă servim şi vă dăm împreună cu Cînd acel heruvim strălucitor, acea
dragostea noastră chiar viaţa noastră. căpetenie a îngerilor lui Dumnezeu a început
Slujitorul vostru — aceasta este poziţia pe să privească cu plăcere la el însuşi ,cînd a
care a avut-o şi o are Domnul Isus faţă de noi vrut să fie cineva, cînd a vrut să fie mai sus
şi aceasta este şi poziţia pe care Dumnezeu o de Dumnezeu, a fost alungat din cer şi a tras
aşteaptă să o luăm fiecare din noi. după el a treia parte din îngerii lui Dumnezeu
Este adevărat că ,din pricina mîn-driei care : „Ţi s-a îngîmfat inima din pricina
este aşa de puternică în firea noastră veche şi frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea şi
care ne împinge să fim şi noi ceva, la început strălucirea ta. S-a găsit nelegiuire în tine, ai
slujirea în smerenie ni se va părea ceva foarte păcătuit." (Eze-chiel 28.17)
.greu şi foarte nesuferit. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cînd şarpele a
Dacă însă mergem în şcoala Domnului strecurat otrava mîndriei în inimile părinţilor
Isus şi învăţăm de la El ce înseamnă să fi noştri. Cum s-a născut în ei dorinţa de a fi ca
blînd şi smerit cu inima, dacă învăţăm că nu Dumnezeu au şi căzut din starea lor de
sîntem nimic înaintea lui Dumnezeu, că în curăţie şi de părtăşie cu Dumnezeu şi au
noi nu este Inimic bun, că noi nu avem şi nu ajuns în moarte.
pu-îem avea vreun merit sau vreun drept Saul ,ce tînăr smerit, ce tînăr plăcut lui
înaintea lui Dumnezeu, abia atunci vom Dumnezeu — se vedea mic în ochii lui —
pricepe ce valoare are în ochii lui Dumnezeu cînd au vrut să-1 facă împărat s-au ascuns
adevărata smerenie şi vom fi fericiţi că ni se după vase. Cînd însă, a ajuns mare nu a mai
face favorul să slujim chiar şi celor ce ne ascultat de Dumnezeu, a făcut ce a vrut el.
vorbesc de rău, ne batjocoresc, ne de- Din cauza mîndriei i s-a luat împărăţia şi
făimează, ne supără, şi mereu, mereu ne pun după o viaţă chinuită de un duh rău a sfîrşit-o
la încercare răbdarea. groaznic.
Nici un loc nu ni se va părea prea Mîndria ,acest şarpe veninos, oriunde
neînsemnat şi înjositor, nici o umilire prea pătrunde cu suflarea lui, otrăveşte şi omoară
adîncă, şi nici o slujire prea grea, numai să tot ce este din Dumnezeu. Cîte fiinţe a
putem avea părtăşie intimă cu Acela care distrus mîndria, cîte familii a nenorocit
zice : „Eu sînt în mijlocul vostru ca Cel ce mîndria, cîte adunări a dezbinat şi a omorît
slujeşte." mîndria !
Fraţilor şi surorilor : aici este secretul în cer şi pe pămînt mîndria a făcut să se
puterii noastre duhovniceşti : să coborîm, să nască iadul, căci mîndria este poarta iadului
coborîm tot mai jos ; să ne umilim, să ne şi a blestemului.
umilim tot mai adînc.
Smerenia ! Smerenia este simţămîn-tul Da .cumplit lucrează mîndria, teribile sînt
atîrnării noastre în totul de Domnul Isus ; urmările ei şi cutremurător este faptul că ea
este sentimentul nimicniciei noastre, a ne paşte pe fiecare.
neputinţei noastre, a totalei noastre Cîtă nevoie este ca fiecare să înălţăm din
nevrednicii ; smerenia ne face vii Cuvintele toată inima această rugăciune : „Păzeşte pe
Domnului Isus : „Despărţiţi de Mine nu robul Tău de mîn-driet ca să nu stăpînească
puteţi face nimic." Smerenia ne leagă de ea peste mine. Atunci voi fi fără prihană, ne-
Domnul Isus, ne ţine ancoraţi în El şi în harul vinovat de păcate mari." (Psalmul 19.13) Să
Lui, şi de aceia smerenia este cea dintîi da- ne aducem mereu aminte că : „Cine vrea să
torie, cea mai înaltă virtute şi rădăcina fie mare intre voi să fie slujitorul vostru, şi
tuturor virtuţilor, este condiţia revărsării cine vrea să fie cel dintîi dintre voi să vă fie
peste noi a binecuvîntărilor rob."
Aşa să ne ajute Domnul Dumnezeu la toţi!

43
BUCURIA CREŞTINĂ
Una din roadele pe care Duhul Sfînt le nezeu şi află că numele său este scris în
pune în inima persoanelor care se întorc la cartea vieţii eu mult înainte, inima i se umple
Dumnezeu şi primesc pe Domnul Isus ca de bucurie pe lîngâ bucuria că â fost iertat de
Mîntuitor personal este „BUCURIA". Pentru păcatele sale, şi îl determină să slăvească :pe
ca persoana care se întoarce la Dumnezeu Dumnezeu.
poartă numele de creştin, şi bucuria ce După aceasta, stările de bucurie la creştini
cuprinde fiinţa sa se numeşte „BUCURIA se înmulţesc mereu. Credinţa creştinului care
CREŞTINA". Bucuria creştină fiind o lucrare se măreşte cu. trecerea timpului, creiază o
spirituală, este mai mare decît o bucurie stare de bucurie. Credincioşii din Filipi erau
firească sau pămlntească. Psalmistul spunea: caracterizaţi de această bucurie. Datorită,
„Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea acestui fapt, apostolul Pavel le-a fost dăruit
decît au ei, adică oamenii, cînd li se pentru multă vreme şi le-a determinat o stare
înmulţeşte rodul griului şi al vinului" (Ps. continuă de bucurie. Credincioşilor din Roma
47). Prin bucurie înţelegem o exprimare apostolul Pavel le urează ca Dumnezeul
exterioară a unei stări lăuntrice. Cineva nădejdii să-i umple de toată bucuria şi pacea
spunea : „Faţa este cadranul inimii", pentru pe care o dă credinţa (ROMANI 15.13).- Este
că ea desvăluie ce se petrece în interior. Iar mare bucurie să poţi să crezi şi credinţa
bucuria se exprimă pe faţa omului. creiază starea de bucurie la persoanele în
Primul lucru de care se poate bucura un cauză, mai ales cînd sînt nevoiţi să treacă
creştin este mântuirea sufletului său, prun situaţii grele sau încercări deosebite. Tot
respectiv iertarea sa de păcate, şi. înoirea apostolul Pavel ne spune să aie bucurăm chiar
relaţiilor sale cu cerul. Bucuria mîntuirii este şi în necazurile noasrtre, căci necazul aduce
considerată ca cea mai mare bucurie creştină, răbdare, răbdarea aduce biruinţa în încercare
în- proorocul Isaia citim : „Mă bucur în iar biruinţa aduce nădejdea. Creştinii ;de la
Domnul si sufletul meu este plin de veselie început au trecut prin grele încercări şi
în Dumnezeul meu. Căci ni-a îmbrăcat cu necazuri dar în toate s-au bucurat că au suferit
hainele mîntuirii şi rn-a acoperit cu mantaua pentru Domnul Isus.
izbăvirii (Isaia 61.10). Aceasta este cea mai Unitatea frăţească dintre credincioşi,
mare bucurie, să ştii că eşti mîntuit. Şi creiază întotdeauna pricini de bucurie, în
temnicerul din Filipi cînd a intrat mîntuirea adunările în care există unitate frăţească,
în casa sa, s-a bucurat împreună cu toată armonie şi înţelegere deplină există şi
familia sa. Deasemeni îamentul etiopian care bucurie. în adunările în care nu există unitate,
se întoarce în tara sa ,de la Ierusalim, cînd a înţelegere şi armonie între fraţi, acolo nu
primit mîntuirea sufletului său si-a continuat există bucurie. Adresîndu-se credincioşilor
drumul plin de bucurie. din Filipi, apostolul Pavel le spunea :
Un alt mijloc care determină o bucurie „Faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire,
creştină ne este arătat de Domnul Isus cu o dragoste un suflet şi un gînd" (Filipeni 2.2).
prilejul întoarcerii celor 70 de ucenici care în cartea psalmilor găsim scris : „Ce plăcut şi
erau foarte bucuroşi datorită faptului că în dulce este să locuiască fraţii împre--ună" (Ps.
numele Domnului Isus au putut scoate duhu- 133.1) în adunarea din Co-lose era o
rile necurate din oamenii pe care i-au Intîlnit rînduială bună şi plăcută,. fapt ce a
în călătoria lor. Domnul Isus le spune că determinat pe ap. Pavel să spună : „Privesc
bucuria lor trebuie să fie determinată de alt cu bucurie la buna rînduială care domneşte
fapt şi anume : „Că numele lor sunt scrise în între voi (Coloseni 2.5). Şi pentru noi toţi
cartea vieţii." (Luca 10.20) Cuvîntul lui este o mare bucurie cînd vedem adunări unde
Dumnezeu ne arată că numele persoanelor domneşte armonia şi unde este linişte şi pace
mîntuite sunt scrise în cartea vieţii înainte de fapt ce ne determină să ne bucurăm din toată
întemeierea lumii. (Exod 32.32, Ps. 139.16, inima noastră.
Apoc. 17.8) iar prin Domnul Isus Hristos Şi rugăciunea este un domeniu creator de
creştinii au fost aleşi înainte de întemeiere bucurie, în sufletele creştinilor; mai ales
(Ef. 1.4) şi au fost rînduiţi mai dinainte după datorită faptului că este o stare de legătură
hotărîrea lui Dumnezeu (Efeseni 1 v. 11). personală cu Dumnezeu. Apostolul Pavel ne
Astăzi cînd cineva se întoarce la Dum- este un model în această privinţă, el
găsind

44
mare bucurie în rugăciune, mai ales cină se şi chiar să depindă de ele, pentru că viaţa
ruga pentru problemele altor suflete. Astfel creştină este ascunsă cu Hristos în
credincioşilor din Filipi le spunea : „Mă rog Dumnezeu. Gîndul la bucuria care va fi sus
pentru voi toţi cu bucurie" (Filipeni 1.4). determinată de lucrurile care ne aşteaptă, să
Dacă ţinem cont de faptul că ap. Pavel se ne însufleţească pe toţi cîţi ne-am întors la
ruga pentru credincioşii din toate adunările Dumnezeu şi sîntem copiii Lui.
pe care le înfiinţase ,atunci putem să Dacă am urmări cele scrise în Cu-vîntul
înţelegem cît de mare era bucuria lui lui Dumnezeu puse în practică în viaţa
determinată de rugăciunea pentru toţi sBnţii. credincioşilor am constata multe alte
Dacă rugăciunea este un mijloc de creiere a posibilităţi de arătare a bucuriei creştine pe
unor bucurii spirituale, atunci se cade să o care nu căutăm să le menţionăm.
folosim din plin, aşa cum am văzut că au Credem însă că este necesar ca fiecare
făcut înaintaşii noştri. credincios să se verifice mereu ca să vadă
Un alt domeniu care produce bucurii în dacă trăieşte o viaţă de bucurie determinată
inima noastră ni-1 arată Domnul Isus în de cauzele menţionate mai sus, respectiv
predica de pe munte şi es'fe cuprins în dacă se bucură de înoirea relaţiilor sale cu
cuvintele : „Bucuraţi'-vă şi veseliţi-vă căci Dumnezeu, dacă ştie că are numele scris în
răsplata voastră este mare în ceruri". (Matei cartea vieţii, dacă are credinţa care dă
5.12) Potrivit Cuvîntului lui Dumnezeu bucurie vieţii de călător spre cer, dacă
creştinii au parte de binecuvîntări pământeşti trăieşte bucuria unităţii frăţeşti şi dacă se
dar în acelaşi timp au parte si de bucură încă de pe acum de lucrurile care-1
binecuvîntări cereşti. Şi aceste binecuvîntări aşteaptă-n ceruri.
Dorim ca bunul Dumnezeu să bine-
cereşti sunt izvorul unei bucurii depline ale cuvânteze pe toţi credincioşii Săi de pe
fiinţei noastre. Dacă totuşi bucuriile arătate pămînt cu bucuria care vine de la Duhul
mai înainte au limite, această bucurie este Sfînt care să le dea posibilitatea să aibe o
nelimitată şi transpune omul nostru lăuntric călătorie senină cu privirile îndreptate în sus
într-o stare deosebită care-1 face să în aşteptarea Mirelui iubit cu bucuria şi
gîndească la lucrurile de sus pacea lăuntrică.
(Urmare din pag. 35)
care îl pot face". Şi lăsîndu-ne călăuziţi de buie să recurgem la sîngele Domnului Isus
acest gînd, mergem şi acţionăm, uitînd să Hristos. Sîngele îndepărtează tot ce aparţine
vedem dacă ceea ce facem este şi voia lui vechii făpturi şi ne conduce în noua făptură.
Dumnezeu. Noi, copiii Lui, ştim că nu Aceasta este mai mult decît un crez creştin.
trebuie să facem nimic rău, dar credem că Viaţa noastră sufletească este cuprinsă în
trebuie să întreprindem ceva, dacă conştiinţa darea la moarte a fiinţei Sale (fsaia 53.12). In
noastră acceptă sau dacă este vorba de timp ce Domnul Isus Hristos Şi-a vărsat
vreun lucru bun. Dacă omul doreşte să facă sîngele pentru noi, Şi-a dat nu numai viaţa, ci
ceva ,indiferent cît de bun ar fi acel lucru, ar tot ce I-a fost omenesc, firesc, tot ce I-a fost
fi indicat să păşească înaintea lui Dumnezeu, carac-caracteristic de la şi prin întruparea
aşteptînd porunca Lui. Lui. El a murit, ba mai mult, a şi înviat şi
..Staţi în faţa Mea" — înseamnă a te opri acum trăieşte pentru Dumnezeu spre slava
în linişte în prezenţa lui Dumnezeu şi a nu Lui.
face nimic atîta timp cît El nu dă porunca. Slujirea noastră este posibilă numai pe
Aceasta este slujirea pentru Dumnezeu. In baza a ceea ce a făcut El pentru noi. Această
Sfînta Sfintelor eşti cu, desăvîrşire singur. slujire ne obligă să fim într-un loc bine
Nimeni nu intră aici. Aici nu te deranjează precizat ; „Ei vor intra în locaşul Meu cel
nimeni ; fratele nu intervine să hotărască ce sfînt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi
faci. în Sfînta Sfintelor există un singur slujească şi vor fi în slujba Mea (Eze-chiel
punct de vedere hotărîtor, Unul Singur care 44.16). Slujirea pentru Dumnezeu are loc în
ho-târeşte — Domnul. Ceea ce îmi încre- Sfînta Sfintelor (în locul tainic), nu în
dinţează duc la bun sfîrşit, dar în ceea ce nu, pridvor. Ea nu se petrece în faţa ochilor
rămin liniştit. oamenilor. Despre cei care fac lucrarea în
Mult lucru ne aşteaptă dacă păşim în faţa locul tainic se spune poate că nu fac nimic,
lui Dumnezeu în slujba Lui (datorită căderii cu toate acestea, slujirea lui Dumnezeu în
omului în păcat), şi pentru, a le duce la bun Sfînta Sfintelor întrece cu mult slujirea din
sfîrşit tre- pridvor, făcută pentru

45
oameni. plan spiritual.
Fraţilor, să învăţăm să păşim în faţa Din această părtăşie va izvorî apoi mult
Domnului spre a aştepta poruncile Lui, aşa, lucruf dar totdeauna „fără sudare". Nu
fără să ne uităm la prejudecăţile oamenilor, sforţările omeneşti, nu febra activităţii va
să fim împinşi de singura dorinţă de a face conta atunci. Totul: va izvorî din pămîntul
voia lui Dumnezeu. prezenţei lui Dumnezeu, în atmosfera sfînta a
Domnul precizează şi cum trebuie să fie rugăciunii. Dacă slujirea noastră izvorăşte în
îmbrăcat cel care-L slujeşte. Totul este prezenţa Lui, vom constata că, stînd înaintea
prezentat într-un chip simbolic : „Se vor lui Dumnezeu, vom păşi în faţa oamenilor.
îmbrăca în haine de in ; nu vor avea pe ei Aşa şi numai aşa se vor naşte hotărîri după
nimic de lînă, cînd vor face slujba în porţile placul lui Dumnezeu. Slujirea lui Dumnezeu
curţii dinăuntru şi în casă. Vor avea pe cap şi este o slujbă duhovnicească. Duhul Sfînt o
scufii de in, şi ismene de in pe coapsele loru ! duce la îndeplinire şi nu sforţările omeneşti.
(Ezecheil 44.17—18). cel care slujeşte Fraţilor, să ne cercetăm sincer şi cu toată
Domnului nu are permisiunea să poarte haine seriozitatea în faţa lui Dumnezeu ; să-L
de lînă. Astăzi acest lucru are în întregime un întrebăm „Ţie Iţi slujesc eu, Doamne, sau
semn simbolic — „nu se vor încinge cu ceva lucrării de evanghelizare ? Slujirea mea este
care să aducă sudoare1'. Dacă vrei să-L pentru Tine sau pentru casa Ta? Dacă
slujeşti pe Dumnezeu, să ştii că în această transpiri din zori şi pînă în seară, trebuie să
slujbă, lucrul care aduce sudoarea nu este recunoşti că slujeşti casei lui Dumnezeu şi nu
plăcut înaintea Lui. Cum am tălmăci noi oare lui Dumnezeu. Dacă . tot ceea ce întreprinzi
cele spuse prin prisma Sfintelor Scripturi ? se adresează oamenilor, se desfăşoară în faţa
Sudoarea este amintită şi legată de Adam. ochilor lor, atunci să ştii că slujeşti oamenilor
După ce păcătuise, Dumnezeu îl alungase din şi nu lui Dumnezeu.
Eden şi rostise următoarea sentinţă : Dumnezeu nu-1 poate eîştiga pe fiecare
„...blestemat este acum pămîntul din pricina copil al Său spre slujirea Lui pentru că mulţi
ta... spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănînci se codesc atunci cînd este vorba să lase
iarba de pe cîmp. In sudoarea feţei tale să-ţi lucrurile din pridvor. Ei vor să rămînă acolo
mănînci pîinea" (Geneza 3.17—19). pentru oamenii în faţa cărora slujesc. Cum
Sudoarea şi blestemul deci sînt legate. stăm noi în această problemă ? O, dacă l-am
Deoarece blestemul a atins pămîntul, acesta spune încă astăzi lui Dumnezeu : „Sînt gata,
nu mai aduce roade fără sforţări omeneşti. Doamne, să las lucrul meu din pridvor,
Aşadar, roadele sînt plata sudorii frunţii pentru ca să-Ti slujesc numai Tie în Sfînta
omului. Sfintelor !"
Dacă Dumnezeu opreşte revărsarea Atunci cînd Dumnezeu nu a reuşit să-1
binecuvîntării Lui, este nevoie de sforţări cîştige pe fiecare levit pentru slujirea Lui, a
omeneşti pentru a ajunge, în parte, la ele, ales dintre ei pe urmaşii lui Tadoc. De ce
ceea ce înseamnă „sudoare". Dar această stare tocmai pe ei ? Pentru că, pe cînd se rătăceau
este interzisă celor care vor să slujească copiii lui Israel de la Dumnezeu, ei şi-au dat
Domnului, înseamnă că lucrul făcut pentru seama că pridvorul este cu desă-vîrşire stricat
Dumnezeu nu poate fi realizat cu putere ,iremediabil şi nici nu au încercat să-1 refacă
omenească, cu sforţări omeneşti, în acest şi să-1 păstreze, ci şi-au luat însărcinarea de a
domeniu nu energia multă, nu zarva multă păstra şi a apăra Sfînta Sfintelor.
contează. Nu este nevoie de multe socoteli, Fraţilor, sînteţi voi gata să lăsaţi să cadă în
planuri, sforţări. Orice grabă şi pripeală ome- praf haina formalismului sau doriţi s-o
nească este o piedică, cu toate că mulţi păstraţi cu orice preţ, ridicînd întărituri în
gîndesc că omul trebuie să fie întreprinzător, jurul ei ? Dumnezeu pune acentul pe starea
să nu se menajeze, să găsească mereu ceva de nepătată a Sfintei Sfintelor, loc păstrat cu de-
făcut; să ia legătura cu anumiţi oameni, să se săvîrşire pentru El.
adune împreună cu ei, să discute mult, să fie In faţa lui Dumnezeu vă rog : urmaţi-I
multă activitate pe toate planurile, în ultimă chemarea. Lăsaţi pridvorul şi sfinţiţi-vă pe
instanţă, toate aceste lucruri plac, într-adevăr, deplin pentru El, pentru slujirea în Sfînta
omului firesc. Nimeni nu se gîndeşte la Sfintelor î
căutarea voii lui Dumnezeu şi la şederea în îmi place mult ceea ce citim despre profeţi
linişte în faţa Lui, cu toate că a fi în strîn-să şi învăţători, în cartea Faptele. Apostolilor
părtăşie cu Dumnezeu este cea mai (cap. 13) : „Pe cînd slujeau Domnului şi
importantă condiţie a reuşitelor pe posteau, Duhul Sfînt

46
a zis : „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe nînce. Dacă noi ne întoarcem de la „lucrul
Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”. cîmpului", cu siguranţă privim cu satisfacţie
Aici vedem condiţia care, în Noul Legămînt, şi mulţumire la munca făcută. Dar la toate
este adevărata măsură privind serviciile acestea Dumnezeu spune : „încinge-te şi
divine. Duhul Sfînt nu cheamă oamenii la slujeşte-Mi". Domnul vrea ca Lui să-I slujim.
slujire decît atunci cină aceştia Ii slujesc lui Poate am lucrat pe pămînturi îndepărtate, am
Dumnezeu. Dacă nu slujirea lui Dumnezeu păstorit multe turme, dar toată oboseala
este hotărîtoare în lucrarea noastră, atunci tot noastră nu ne scuteşte de a fi în slujba lui
ce facem este un haos. Istoria bisericii din Dumnezeu însuşi. Nu, dimpotrivă, în aceasta
An-tiohia începe cu porunca Duhului Sfînt : constă cea mai mare însărcinare.
„Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul Fraţilor, la urma urmelor, despre ce este
pentru lucrarea la care i-am chemat !" vorba ? „Lucrul cîmpului” ” este vestirea
Dumnezeu nu doreşte voluntari pentru Evangheliei, „păstorirea oilor este purtarea
lucrarea Lui, ci CHEMAŢI. Dumnezeu nu de grijă faţă de credincioşi. Oare împlinirea
doreşte ca omul să vestească Evanghelia din dorinţei personale a învăţătorului nostru este
proprie iniţiativă. Lucrarea lui Dumnezeu o problemă care ne preocupă ? Desigur şi noi
suferă în ziua de astăzi în mîna voluntarilor ; avem nevoie de multe, dar numai atunci cînd
se simte lipsa celor care pot spune ca şi Domnul nostru este mulţumit, îndestulat. Şi
Domnul Isus : „El M-a trimis". noi avem nevoie de bucurie, dar numai atunci
Fraţilor, lucrarea lui Dumnezeu este treaba cînd Domnul nostru a ajuns la bucuria Sa. Să
Lui, nu a noastră, ca s-o putem lua în mîinile ne întrebăm dacă ne îndestulează lucrul
noastre, după bunul nostru plac. Nici nostru înainte ca El să fie mulţumit. Deseori
bisericile, nici societăţile misionare ,nici sîntem complect satisfăcuţi de ceea ce am
mişcările evanghelizatoare nu pot trimite lucrat, în timp ce El n-a găsit nici o bucurie
oameni în slujba lui Dumnezeu. Nu! Această în lucrul nostru.
împuternicire de a trimite oamenii nu este
dată oamenilor ,ci numai Duhului Sfînt. Fraţilor ,chiar dacă voi, împreună cu mine,
Pe de altă parte, munca depusă pentru veţi face tot ce vă va sta în putinţă, totuşi va
semenii noştri nu este în contradicţie cu trebui să recunoaştem că sîntem nişte „robi
slujirea lui Dumnezeu, ci izvoreşte din ea. netrebnici". Ţelul nostru să fie slujirea lui
Slujirea lui Dumnezeu la care ne-am angajat Dumnezeu. Fericiţi sînt cei ce pot face de-
ne poate îndemna, ba chiar ne poate osebirea între slujirea păcătoşilor şi sfinţilor,
determina la slujba orientată spre şi pentru şi slujirea lui Dumnezeu.
semenii noştri. Nu este chiar atît de uşor să faci această
în Evanghelia după Luca (17.7—10) noi deosebire. Numai o predare totală ne face
putem vedea clar dorinţa Domnului nostru. capabili să diferenţiem slujirea lui
Aici este vorba de două feluri de lucrări : Dumnezeu de slujirea casei Lui. Duhul Sfînt
„arat" şi „păscutul oilor". Amîndouă sînt îşi va ajunge scopul cu noi doar atunci cînd
însărcinări deosebit de importante şi totuşi ne vom abandona în braţele Lui.
slujitorul întors de la cîmp trebuie să-i gă- Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne facă să
tească mai întîi stăpînului său să mă- vedem ce înseamnă a-L sluji pe El şi numai
pe El cu adevărat.
Pile şi istorioare
„Ce-ar folosi unui om să cîştige toată lumea,
dacă şi-ar pierde sufletul ?"
Cînd o casă a luat foc, oamenii caută să multă grijă întîi de suflet. Un om, căruia i-a
scape din ea ce e mai de preţ, banii sau ars casa, a îngenunchiat şi a mulţumit lui
giuvaierurile, şi lasă vechiturile să ardă. Cînd Dumnezeu că şi-a scăpat copilul ; iar cine
vaporul este gata să se scufunde, oamenii pierde toată lumea dar dobîndeşte mîntuirea
aruncă de pe el încărcătura ca să-şi scape veşnică, are pricină să se bucure de ceea ce a
viaţa. Mintea ne învaţă că ei au să arunce pierdut. închipuiţi-vă că s-ar spune că poetul
întîi ce este mai puţin însemnat, ei nu aruncă latin Virgiliu a lăsat după el o avere de o
întîi aurul şi după aceea grîul ; şi nu-şi pierd jumătate de milion. Ei bine, de atunci şi pînă
viaţa ca să scape aurul. Tot aşa şi noi să astăzi este atîta vreme încît această veste
avem mai n-ar

47
mişca pe nimeni. Şi dacă acelaşi lucru s-ar fost scăpat de ceea ce-1 robea, cu toate că n-
spune despre unul care a murit ieri, n-ar fi în ar fi avut niciodată nici un ban de aur,
această veste mai mult decît în aceea despre mîntuirea lui umplea cerul de bucurie.
Virgiliu ; totuşi dacă sufletul lui Virgiliu ar
fi
„Domnul binecuvîntează locuinţa celor
neprihăniţi" (Proverbe 3.33)
Era pe vremea Revoluţiei Franceze. Un ruga. Fără să vrea căzu şi el în .genunchi şi
tînăr dintr-o familie aleasă fu nevoit să fugă izbucni în lacrimi: găsise din nou pe Domnul
din ţară ca să scape de moarte. Singur printre Hristos.
străini, tînărul acesta pierduse din vedere şi Iată ce poate face o atmosferă creştină în
casa părintească şi casa lui Dumnezeu ; în casă !
felul acesta căzu din ce în ce mai jos. într-adevăr căminul în care familia se
După zece ani, turburarea adusă de roagă zilnic lui Dumnezeu este un cămin în
revoluţie se potolise şi putea să se întoarcă la care domneşte o atmosferă aleasă. O ! să
cei ai lui. Datorită unei împrejurări, sosi statornicim în căminul nostru acest obicei
acasă mai devreme decît era aşteptat. Erau
ceasurile zece seara. Ferestrele castelului binecuvîntat : cultul de familie. Străinul,
părintesc erau pe jumătate deschise. oaspetele, prietenul, fiul venind sub
Apropiin-du-se auzi glasul mamei lui-, acoperişul nostru să găsească odată cu pîinea
care se de pe masă şi pîine care coboară din cer.

CUGETĂRI
Nu trebuie să ignorăm nevoile materiale ale altora, mai ales ale fraţilor în ^credinţa şi
este corect ca o biserică locală să folosească fondurile ei pentru ajutorarea credincioşilor săraci.
De fapt, dacă creştinii ar practica standardul biblie al dărniciei (1 Corinteni 16.1.2), lumea ar fi
scutită de mărturia jalnică a oamenilor care trăiesc în aziluri finanaţte de stat. Poporul evreu ne
face de ruşine prin felul în care au grijă de aceia dintre ei care se află în nevoi. Standardele
noastre creştine de compasiune şi ajutor reciproc nu ar trebui să fie mai joase decît ale lor.
Nivelul cel mai de jos al păcatului nu este ceea ce comitem, ca acţiune -exterioară, ci este
aprobarea sau acceptarea păcatului în vieţile noastre şi încurajarea lor în vieţile altora. „Nu se
poate să nu vină prilejul de păcătuire spune Domnul Isus — dar vai de omul prin care vine
prilejul de păcătuire (Matei 18 v7)
A ne face rău nouă înşine este destul de dăunător. A-i face pe alţii să comită răul este şi
mai dăunător. Un asemenea om este, în mod literal diavolesc. Oridecîte ori păcătuieşte, el
serveşte pe Satana, dar cînd este răspunzător de păcătuirea altora, el acţionează ca emisarul lui
Satan.
Creştinismul nu poate fi redus la o colecţie de afirmaţii doctrinare sau la un şir de
sacramente şi ceremonii. Elementul lui vital este o viaţă transformată de puterea lui Dumnezeu
prin Domnul Hristos. Această calitate ar trebui să fie vizibilă în viaţa fiecărui creştin.
Un om care era în atenţia unui evanghelist ,a întrebat: „Cît cîntăreşte păcatul meu, 10 Kg
sau 100 Kg ? Nu simt „povara păcatului" despre care vorbeşti tu. Evanghelistul a răspuns :
„Dacă pui o greutate de 100 Kg pe un cadavru, cit de grea o va simţi" ?

Oamenii de ştiinţă spun că metamorfoza, procesul prin care o emidă se transformă în


fluture, este produsă de doi agenţi chimici. Unul este produs în creierul insectei ,celălalt în
torace. Niciunul dintre agenţi nu poate produce schimbarea singur, dar cînd acţionează împreună
are loc metamorfoza. Două elemente lucrează împreună în neprihănire. Harul este partea lui
Dumnezeu, iar credinţa este partea noastră. Nici unul nu este suficient fără celălalt, dar cînd
amîndouă aceste elemente sînt prezente, are loc o schimbare mai mare decît metamorfoza; un
păcătos pierdut devine un copil al lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este întotdeauna gata să ne
ajute dar de multe ori nu ni-L însuşim prin credinţă. Trebuie să ne încredem în Dumnezeu înainte
ca harul Său să ne poată ajuta.

48