Sunteți pe pagina 1din 23

POCAIŢI-VĂ Ş ÎNTOARCEŢI-VĂ LA DUMNEZEU

(FAPTELE APOSTOLILOR 3.12—26)

Petru şi loan, plini de puterea Duhului Pînă acum ai avut un fel de gîndire ; cînd
Sfînt, vindecă în Numele Domnului Isus pe te pocăieşti, îţi schimbi din temelie gîndirea.
un olog din naştere care cerea milă în Ai gindit, pînă acum, într-un fel despre
fiecare zi la poarta Frumoasă a Templului. păcat : Ce e păcat ? A, da, să ucizi, să furi,
Norodul, care a fost martor la această să cazi pe stradă de beat ce eşti; acestea da
minune, cînd a văzut că acest om, care ani şi păcate.
ani a stat în acest loc cerşind milă, a fost atît Ei bine, cînd te pocăieşti îţi schimbi felul
de uşor vindecat, şocat de acest fapt, a de gîndire cu privire la păcat şi înţelegi, prin
alergat în pridvorul lui Solomon la cei doi lumina Cuvînîului lui Dumnezeu, că ai făcut
apostoli, aşteptînd ca aceştia să le spună multe şi nenumărate păcate în viaţă, că eşti
ceva în legătură cu puterea mare pe care ei un mare păcătos; înţelegi că minciuna este
au desjăşurat-o sub ochii lor. păcat, că drăcuiala şi înjurătura este păcat,
Şi Petru le spune hotărît că nu de la ei şi nu că desfrîul şi adulterul este păcat, că
prin puterea lor au vindecat pe olog, ci prin neascultarea de părinţi este păcat, că
puterea cea mare a Domnului Isus, prin desfrîul este păcat, că a-ţi aranja viaţa cum
puterea Aceluia de care ei se lepădaseră ca îţi place, fără sa ţii cont de Dumnezeu, este
de un ucigaş, şi pe care îl omorîseră, dar pe păcat; înţelegi lucrul acesta şi te înfiori şi te
care Dumnezeu îl înviase a treia zi. „Aţi cutremuri aşa cum se cutremură omul care a
făcut lucrul acesta din neştiinţă", le spune aflat că e bolnav de cancer şi că mai are
Petru; nu aţi ştiut că tocmai Acela era numai cîteva zile de trăit.
Domnul vieţii; acum însă „Poeaiţi-vă şi Iţi dai seama ce mare nenorocire a adus
întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se păcatul in viaţa ta, şi ce pedeapsă te
şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul aşteaptă pentru aceasta ?
vremurile de înviorare". A te pocăi înseamnă să nu te mai bucure
Şi prin alte asemenea cuvinte le ade- păcatul, să nu-l mai găseşti plăcut şi necesar
vereşte acestor oameni cine a fost Domnul în viaţă, ci să fugi de el, să te îngrozeşti.
Isus, care a fost rostul venirii Lui pe pămînt Cind te pocăieşti îţi schimbi felul de
şi ce mare putere are de a schimba din gîndire cu privire la Dumnezeu.
temelii pe oricine crede în El; — şi s-au «Dumnezeu este bun», ţi-ai spus pînă
întors la Dumnezeu în ziua aceea aproape acum. «Nu se uită El la toate 'mărunţişurile
două mii de bărbaţi. din viata mea, la toate slăbiciunile, vorbele şi
Pocăiti-v:"i şi întoarceţi-vă la Dumnezeu. gindurile mele. El e bun şi înţelegător şi
„Pocăinţa", — acest cuvînt pe care Noul iertător. Şi, apoi, El e aşa de sus şi nu Se
Testament îl aminteşte de cel puţin şaptezeci ocupă numai de mine. Şi la judecată va pune
de ori ,este un cuvînt al cărui sens adevărat pe cîntar într-un taler faptele bune şi, în
este necunoscut multora. celălalt taler, faptele rele; şi pentru că în
Cînd spui „pocăit” pentru cei mai viaţa mea sînt mai multe fapte şi lucruri bune
îmi va da drumul in cer.»
mulţi, p e n t r u cei din popor, spui „ ... !” „Pocăiţi-vă /” este îndemnul
„cuvînt de batjocura”. <A, pocăitul acela ! Cuvînîului lui Dumnezeu, adică renunţă şi
Nu-l ştii pe cutare ? e pocăit», adică om, de leapădă această gîndire uşuratică şi
nimic. superficială izvorîtă din închipuirea ta şi
Cuvîntul acesta, „pocăinţă", tradus din înţelege că Dumnezeu este sfînt, că El nu
original ,nu are nimic de batjocură în el poate privi, îngădui şi tolera păcatul. (Rom.
,nimic înjositor, ci este un cuvînd de mare 1.28—32) Păcatul, oricum s-ar numi şi
seriozitate, însemnînt, în primul rînd, oricum s-ar manifesta în viaţă, este necinsti-
schimbarea felului de a gîndi şi, în al doilea rea Numelui lui Dumnezeu, este nesocotirea
rînd, căinţă, regret, părere de rău pentru ce voiei Lui Dumnezeu, este răzvrătire
ai făcut. împotriva sfinţeniei lui Dumnezeu.
Dovada cea mai convingătoare a
Ca să ajungi în cer, adică să ai păcatele sfinţeniei lui Dumnezeu se vede lămurit la
iertate, să te poţi apropia de Dumnezeu cruce, unde El a dat morţii pe însuşi Fiul
,trebuie, este neapărat necesar, să te Său, pe Preaiubitul' Său Fiu, din pricina
pocăieşti, adică să-ţi schimbi total felul de a păcatului.
ghidi.

50
Priveşte la Golgota, pe Domnul Isus «înapoi la Dumnezeu», a fost în vechime
răstignit pe cruce. După ce a fost batjocorit strigătul fiecărui prooroc mare sau mic
şi schingiuit în modul cel mai barbar, din adresat poporului sau împăraţilor.
trupul Său se scurge picătură cu picătură tot «înapoi la Dumnezeu !» a fost toată
sîngele, şi îşi dă duhul în suferinţe grele. Şi predica, toate învăţăturile, toate minunile şi
această imagine vorbeşte lămurit că toate faptele Domnului Isus în lucrarea pe
Dumnezeu nu poate trece cu vederea nici un care a făcut-o pe pămînt.
păcat. Sfinţenia şi dreptatea Lui lovesc «înapoi la Dumnezeu !» au predicat sfinţii
necruţător cu moartea pe oricine săvîrşeşte apostoli şi toţi slujitorii Domnului din
păcatul, şi pentru că Domnul Isus S~a fiecare generaţie.
încărcat El de bunăvoie cu păcatele noastre, Cei ce au ascultat de acest îndemn, de
a primit El să moară în locul nostru, făcînd această chemare şi-au dat seama că în faţă
astfel o ispăşire deplină şi veşnică pentru este judecata dreaptă a lui Dumnezeu şi
noi. pierzarea veşnică, este iadul şi chinul ghenei
Cînd te pocăieşti îţi schimbi felul de a cu plînsul şi scrîşnirea dinţilor şi s-au întors
ghidi cu privire la Domnul Isus. Pentru la Dumnezeu, au fost primiţi de Dumnezeu
mulţi, şi poate şi pentru tine, Domnul Isus cu toată căldura dragostei Lui desăvîrşite, şi
este doar un erou de legendă, un prilej de au fost iertaţi de toate păcatele, mîntuiţi şi
sărbătoare la Paşte şi Crăciun, un om cu o declaraţi copii ai lui Dumnezeu.
viaţă morală, răstignit şi omorît pe vremea Nu moartea ci viaţa, nu condamnarea ci
lui Pilat de evreii şi soldaţii romani, în timp răsplătirea, nu blestemul ci mîntuirea, nu
ce, în realitate, Domnul Isus este Urzitorul iadul ci raiul, este partea celor ce se întorc
mîntuirii tale, Salvatorul tău, Mîntuitorul la Dumnezeu.
tău. El este Cel ce te-a iubit atît de mult încît «înapoi la Dumnezeu», vă chemăm şi noi
te-a dat la o parte şi a primit El în locul tău pentru ca numai după aceea viaţa devine
judecata şi pedeapsa. El nu numai că te frumoasă, dulce şi fericită.
spală de păcate, dar te şi eliberează din Pe calea de îndepărtare de Dumnezeu, pe
robia patimilor; te face liber. calea care îl coboară pe om iot mai mult în
A te pocăi, înseam.nă a-ţi schimba felul de întuneric şi vinovăţie, nu este fericire.
gîndire, dar nu numai atît. înseamnă să te Cum să fie fericit un om asupra căruia
căieşti, să îţi pară rău că ai păcătuit, că L-ai planează judecata dreaptă a lui Dumnezeu ?
supărat pe Dumnezeu. Cum să fie fericit un om cînd ştie că în
Căinţă sinceră, lacrimi de părere ele rău, ziua judecăţii va auzi cuvintele
zdrobire de inimă. judecătorului: „Duceţi-va de la Mine
«Te-am supărat Doamne, am făcut multe blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost
păcate. O ! Ai milă de mine păcătosul.» pregătit diavolului şi îngerilor lui !", —
E iluzorie, e falsă, e neadevărată, în- cuvinte care vor însemna sentinţa definitivă
toarcerea la Dumnezeu a unui om care nu a a pierzării lui ?
trecut pragul pocăinţei, care nu a gustat Cum poate fi dulce viaţa în murdărie şi
amarul părerii de rău şi regretului pentru păcat ?
păcatele pe care le-a făcut. Cum poate fi frumoasă viaţa în tot ce e
«Întoarceţi-vă la Dumntzeu». După ce te-ai rău şi stricat ?
pocăit urmează al doilea îndemn : întorc eţi- Fără Dumnezeu, şi îndepărtîndu-te de
vă la Dumnezeu. Dumnezeu, este întuneric, moarte, pedeapsă
Din totdeauna, cea mai importantă şi pierzare.
problemă pentru toţi oamenii, a fost De la primul păcat săvîrşit în mo* meritul
întoarcerea la Dumnezeu; a fost să se în care a putut deosebi binele şi răul, omul a
înapoieze la Dumnezeu întors spatele lui Dumnezeu şi a pornit pe
«întoarce-te la Dumnezeu !» «înapoi la alt drum; pe drumul păcatului, drumul
Dumnezeu !» este strigătul Evangheliei, înstrăinării ş; îndepărtării de Dumnezeu.
înapoi la Dumnezeu, pentru că pe drumul pe Cu fiecare nou păcat săvîrşit cu n7ridul,
care mergi acum te îndepărtezi tot mai mult cu vorba, cu fapta, omul face încă un pas
de Dumnezeu şi pentru că la sfîrşitul acestui mai departe de Dumnezeu, şi încă un pas şi
drum este pierzare veşnică, este iadul, este mereu, mereu face paşi, paşi mulţi,
nenorocirea cea mai groaznică. realizîndu-se astfel o mare distanţă între el
«Intoarceţi-vă la Dumnezeu.'» înapoi la şi Creatorul său.
Dumnezeu, a însemnat fiecare lovitură de Se îndepărtează tot mai mult de
ciocan, fiecare crestătură de bardă, pe care Dumnezeu, merge cu faţa spre păcat, spre
o dădea Noe cînd a construit corabia. moarte, spre iad, şi cu spatele la Dumnezeu,
la Acela care-l aşteaptă cu braţele deschise
ca să-l facă fericit.

51
Ei bine, iată ce spune Cuvîntul : «Pocăiţi- lungan de peste 2 m, aflat nu departe, se
vă şi întoarceţi-vă de unde aţi plecat, aruncă imediat la pămînt.
întoarceţi-vă la Dumnezeu !» Numaidccît se auzi strigat de Bert : «Poţi
Nu e de ajuns să îţi schimbi felul de a să îmi arătţi calea spre cer ?» Traian, făcu
gîndi cu privire la păcat, la Dumnezeu, la un salt, ajunse lîngă el şi întrebă: «Calea
Domnul Isus. Nu e deajuns să te căieşti ,ci, spre cer ? îmi parc rău, nici eu nu o ştiu dar
trebuie, este neapărat necesar să îţi schimbi am să întreb pe alţi camarazi.»
poziţia în viaţă, să te întorci cu spatele la Se întoarse în tranşee şi pe primul pe care îl
păcat, să renunţi la păcat şi să te îndrepţi cu întîlni, îl întrebă de calea spre cer; dar nici
faţa hotărît spre Dumnezeu ; să te întorci la acesta nu a putut să-i dea nici o informaţie.
Dumnezeu. A trecut de la ostaş la ostaş, dar niciunul din
Domnul Isus aşează în faţa noastră un tranşeea lui nu i-a putut spune nimic. Făcu
exemplu practic de pocăinţă şi întoarcere la un salt pînă la tranşeea vecină. Întrebarea
Dumnezeu, prin pilda fiului risipitor. Cînd pusă tuturor era aceiaşi : Bert e pe moarte.
şi-a venit în fire, cînd i s-au deschis ochii şi a Vrea să ştie calea spre cer. Poţi tu să i-o
văzut în ce stare groaznică se găseşte, cînd arăţi ? Întrebase 16 oameni ,dar niciunul nu
şi-a dat seama ce diferenţă este între ce are cunoştea această cale.
el acum şi ce belşug şi bogăţie îl aşteaptă în în cele din urmă ajunsese la un mitralior.
casa părintească pe care într-un moment de Acesta avea privirea îndreptată spre linia
nebunie a părăsit-o, şi-a zis : „Mă voi scula vrăjmaşului. Avu o tresărire cînd simţi o mină
şi mă voi duce la Tatăl meu", şi aşa a făcut. străină pe umărul, lui şi cînd auzi o voce
S-a sculat, a întors spatele la roşcove, la lîngă el; era Traian care-i spunea:
porci, la falşii lui prieteni, la ţara aceea «Puşcaşule, uvem în compania noastră un
îndepărtată, unde şi-a irosit tinereţea, şi a ostaş rănit grav. E pe moarte şi vrea să ştie
plecat hotărît acasă. N-a mai zăbovit. calea spre cer, poţi să i-o orăţi ?» Acesta se
Şi acasă, în prag, era Tatăl care îl aştepta întoarse, îi zîmbişiîi zise: «Da, cunosc calea
cu inima plină de dragoste, cu braţele pline aceasta şi pot să i-o arăt, dar nu pot să-mi
de căldură, cu ochii plini de lacrimi. părăsesc poziţia. Totuşi, stai puţin.»
«O ! Fiul meu mort a înviat; fiul meu Băgă mîna în buzunar, scoase un Nou
pirdut a fost găsit; fiul meu plecat s-a Testament micuţ, îl răsfoi şi apoi îi
reîntors». îmbrăţişare, sărutare, bucurie. arătaIoan 3.16 zicîndu-i: «Aici este calea
Intoarce-te acasă! întoarce-te la spre cer. Uite, îţi îndoi foaia, pune aici
Dumnezeu ! Aşa te aşteaptă şi pe tine degetul şi du-te repede.»
Dumnezeu. în graba cea mai mare, din cîteva salturi,
Braţele străpunse ale Domnului Isus, Traian ajunse Ungă Bert. Acesta părea
sîngele curs din trupul şi fruntea Sa, mort. îl apucă de umăr şi îi zise : «Am găsit
moartea Sa în chinuri grele, dovedesc cît de Bert, iată aici e calea spre cer» şi îi citi
mare valoare ai în ochii lui Dumnezeu, ce Ioan 3.16.
mare preţ a dat El pentru ca să te cureţe, să Sărmanul Bert, deschise ochii mari şi
te spele, să te înnoiască, să te elibereze din sorbi fiecare cuvînt. Ce privelişte ! în fundul
robia păcatului, şi cît de mult aşteaptă sa te
întorci acasă. tranşeei Traian stătea îngenunchiat şi în
A te întoarce la Dumnezeu înseamnă a mîna lui lungă ţinea micuţul Nou Testament,
crede că sîngele Domnului Isus te curăţeşte iar lacrimi îi curgeau pe obraz, în timp ce îi
de orice păcat; înseamnă a crede că El este citea lui Bert cuvintele dătătoare de viaţă.
Salvatorul trimis din cer pentru tine; Muribundul cu faţa înseninată murmura
înseamnă a te arunca la picioarele mereu :«ori-ci-ne, ori-ci-ne,» din ce în ce
Mînţuitorului, ai mulţumi pentru iertarea pe mai slab, pînă ce vocea i se stinse. Crezînd
care ţi-o oferă şi a te încrede în braţul Lui că a murit, Traian se retrase în poziţia lui.
ocrotitor. N-a trecut mult şi observă că Bert, cu o
Primeşte-L pe Domnul Isus. Primeş-te-L ultimă sfor-ţare îşi înălţă capul şi privi la
pe Domnul vieţii. dîra de cer ce se putea observa din adîncul
Am citit într-un tratat creştin o în- tranşeei. Părea străluminat de o deosebită
tâmplare. Era pe vremea primului război bucurie lăuntrică şi îşi întinse miinile spre
mondial. Gloanţele şuierau din toate părţile. cer şoptind încă odată. Apoi, căzu pe spate,
Deodată, se ridică un nor negru de praf şi si îşi dădu sufletul.
schije, provocat de explozia unui obuz. Bert, Bert a găsit calea spre cer. Tu ai găsit-o ?
un soldat aflat în prima linie, a căzut secerat
ca un snop. Traian, camaradul său, un

52
ORICE DORINŢĂ ÎMPLINITĂ

„Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte


inima"
, (PSALMUL 37.4)
Iată o promisiune care nu are margini. Această promisiune nu este pentru cei păcătoşi; ea
este pentru cei născuţi din nou, pentru toţi aceia a căror desfătare este Domnul. Să analizăm mai
întîi condiţia acestei mari promisiuni. Aceasta este o promisiune condiţionată. Domnul este gata să-
Şi împlinească . promisiunea, dacă întîi noi ne facem partea. Condiţia acestei promisiuni este :
„Domnul să-ţi jie desfătarea". Putem spune şi noi ca psalmistul : „Pe cine altul am eu în cer afară
de Tine ? Şi pe pămîni nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine" {Psalmul 73.25).
Apostolul Pavel socotea ca un preţ nespus de mare cunoaşterea Domnului Hristos iar lucrurile care
erau cîştiguri le socotea acum ca o pierdere. (Filipeni _ 3.7, 9). Noi ce atitudine avem faţă de
lucrurile care altădată puneam preţ pe ele ? Cuvîntul lui Dumnezeu ne arată o singură cale de a
ajunge ca Domnul să fie desfătarea noastră. în Iov 22.24—26 stă scris : „Aruncă dar aurul in
ţarină, •<iruncă aurul din Of ir în prundul pîraielor, şi atunci Cel Atotputernic va fi au-> tul tău,
bogăţia ta. Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta, şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu".
Aici aurul arată lucrurile pe care noi punem preţ şi care ne împiedică de a face din Domnul
desfătarea noastră.
Sîntem îndemnaţi să aruncăm lucrurile care ne-ar împiedica să facem din Domnul
desfătarea noastră.
Trebuie să ne cercetăm mereu pentru ca să nu mai existe sau să pătrundă în noi vreun lucru
care să ne preocupe şi astfel să ne împiedice să facem d'm Domnul desfătarea noastră.
Mulţi dintre credincioşi ar dori să facă din Domnul desfătarea lor dar mal tin în viaţa lor şi
unele lucruri care împiedică împlinirea acestei dorinţe. Cuvîntul lui Dumnezeu ne arată că «trebuie
mai întîi să aruncăm toate (lucrurile care împiedică împlinirea acestei dorinţe, şi numai atunci Cel
Atotputernic va fi desfătarea noastră. Aceasta este ordinea lăsată pe care nu o putem schimba.
Atunci şi numai atunci cînd noi ne facem partea noastră, Dumnezeu este gata să-Şi împlinească
făgăduinţa Sa şi anume, că ne va da tot ce ne doreşte inima. Am putea spune că există o
interdependenţă între aruncare şi primire. Cît arunci, atît primeşti. Arunci puţin, primeşti puţin ;
arunci tot, primeşti tot. Cînd noi vom înţelege că trebuie să aruncăm tot, ca să primim tot, atunci
inima noastră va fi inundată numai de dorinţe care sînt după voia lui Dumnezeu.
Făcînd din Domnul desfătarea noastră, ajungem să înălţăm către El numai rugăciuni pline
de dorinţe după voia Lui şi ne vom întoarce privirile spre El plini de bucurie, şi nu ni se va umplea
faţa de ruşine.
Poate ni se pare că promisiunea este prea mare sau poate se strecoară în inimă vreun gînd că
Domnul n-ar fi gata să ne dea tot ce ne doreşte inima, socotind că s-ar strecura vreo dorinţă care n-
ar trebui împlinită. Trebuie să înţelegem că atît timp cît Domnul este desfătarea unei inimi,
niciodată din acea inimă nu va apare vreo dorinţă care să nu fie după voia lui Dumnezeu. între o
inimă a qarei desfătare este Domnul şi dorinţele după voia Lui, sînt legături strînse de
interdependenţă.
Aşa cum de numele de „miel" sînt legate trăsături ca blîndeţea, smerenia, tot .aş-a şi de o
inimă a cărei desfătare este Domnul, sînt strîns legate numai dorinţe după voia Lui, şi de aceea se
angajează Domnul că ne va cla tot ce ne doreşte inima.
Dacă toţi cei credincioşi ajungem să facem din Domnul desfătarea noastră, atunci se va
spune şi despre noi : „La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură din
belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale" {Psalmul 36.7—8).
Sufletul care şi-a găsit în Dumnezeu toate izvoarele (Psalmul 87.7) poate fără şovăire, să
părăsească toate puţurile omeneşti.
Avraam fiind gata să-1 jertfească pe Isaac, a putut dovedi că „izvoarele -sale** toate erau
în Dumnezeu şi ca le aflase nu numai înainte ci şi după naşterea lui Isaac.
Din această încercare reiese faptul că Avraam a dovedit că era gata să părăsească toate afară de
Dumnezeu.

53
în urma acestei încercări Dumnezeu i-a făgăduit binecuvîntări atât lui personal cît şi tuturor
neamurilor pămîntului oare urmau să primească binecuvîn-tarea în sâmînţa lui.
Iată că cel ce se adapă din şivoiul desfătărilor Domnului, atrage binecuvîntări asupra tuturor
celor din casa Lui.
„Atunci te vei putea desfăta in Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării” (Isaia 50.14).

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU (III)

• C1TEVA EXEMPLE DE RĂZVRĂTIRE DIN VECHIUL


TESTAMENT •

RĂZVRĂTIREA LUI HAM

(GENEZA 9.20—27)

CĂDEREA AUTORITĂŢII eyitînd astfel vederea goliciunii tatălui lor —


STABILITE PUNE LA GREA şi l-au învelit cu mantaua pe care o purtau pe
umeri.
ÎNCERCARE ASCULTAREA De aici vedem cum căderea lui Noe a servit
ca test (probă) pentru Sem, Ham şi Iafet şi
Adam a căzut în păcat în grădina Eden, pentru fiul lui Ham. Această cădere a permis
Noe a cunoscut, de asemenea, înfrîngerea, în să se descopere cine era supus şi cine era răz-
vie, dar avînd în vedere neprihănirea lui, vrătit. Greşeala lui Noe a dus la descoperirea
Dumnezeu i-a salvat familia. în planul lui răzvrătirii lui Ham.
Dumnezeu, Noe era şeful (capul) familiei. După ce s-a trezit din beţie, Noe a proorocit
Dumnezeu a pus toată familia sub autoritatea că urmaşii lui Ham vor fi blestemaţi, ei vor
,lui Noe. în acea vreme, Dumnezeu 1-a pus deveni robii robilor fraţilor lui. Primul rob
pe Noe chiar în capul universului. (sclav) pe care îl menţionează Biblia este
Dar într-o zi, Noe s-a îmbătat în via sa şi Ham. Asupra lui a fost pronunţat de trei ori
şi-a descoperit goliciunea în cort. Ham — cel blestemul. Aceasta înseamnă că cel care nu se
mai tînăr dintre fiii săi — a văzut goliciunea supune autorităţii va fi sclavul (robul) celui
tatălui său şi a vorbit despre aceasta fraţilor care se supune acestei autorităţi. Sem trebuia
lui, care stăteau afară. Este adevărat că să fie binecuvîntat. Domnul Isus însuşi tre-
purtarea lui Noe era de condamnat. El mu buia să vină din Sem. Iafet a fost destinat să
trebuia să se îmbete. Dar la fel de adevărat vestească pe Hristos şi de aceea se poate
este că Ham nu a recunoscut demnitatea spune că naţiunile care predică astăzi
autorităţii. Tatăl este autoritatea instituită de Evanghelia sînt urmaşi (descendenţi) ai lui
Dumnezeu în familie, dar firea se complace Iafet. Prima persoană care a fost obiectul unui
în a căuta defecte în această autoritate pentru blestem după potop, a fost Ham. Neştiind să
a se elibera de orice piedică sau reţinere. recunoască autoritatea, el a fost plasat cu
Văzînd comportarea urîtă a tatălui său, Ham toate generaţiile de după el, sub autoritatea
nu a încercat nici cea mai mică jenă sau urmă altora. Toţi cei care vor să servească
de tristeţe şi el nici măcar nu a încercat să Domnului au nevoie să realizeze ce este, în
acopere greşeala tatălui său. Aceasta este mod real, autoritatea. Căci nu se poate sluji cu
«tovada că el era animat de un duh de un duh de anarhie (dezordine).
răzvrătire. El a ieşit şi le-a vorbit fraţilor săi,
arătîndu-le cu degetul goliciunea tatălui său, FOCUL STRĂIN
adăugind, în acest fel, la răzvrătirea sa şi
păcatul insultei. Remarcaţi cu atenţie cum s- OFERIT PRIN NADAB
au comportat în această situaţie Sem şi Iafet. - Şl ABIHU
Ei au intrat în cort cu spatele —
(LEVITIC 10.1—2)

54
DE CE AU FOST MISTUIŢI DE serviciul nostru ajung să moară, atunci e
FOC NADAB ŞI ABIHU ? timpul să cerem ajutor lui Dumnezeu, pentru
ca El să ne lumineze şi să ne arate dacă
activitatea noastră este după principiul
Cît de serioasă este istoria lui Nadab şi slujirii sau după principiul aducerii de foc
Abihu ! Amîndoi erau preoţi, dar nu pentru că străin.
erau neprihăniţi, ci pentru că făceau parte din
familia pe care Dumnezeu a ales-o în acest
scop. Dumnezeu 1-a stabilit pe Aaron ca
preot şi uleiul pentru ungere a fost răspîndit CORELAŢIA DINTRE
pe capul său. Pentru toate problemele de AUTORITATEA ŞI LUCRAREA LUI
slujire, şeful era Aaron. Fiii săi nu făceau DUMNEZEU
decît să-1 ajute ; şi i se supuneau. Dumnezeu
nu voia ca fiii lui Aaron să-L slujească Nadab şi Abihu au lucrat fără ordinul lui
independent de tatăl lor. De a:eea, El i-a pus Aaron, independent chiar de ordinele lui
sub autoritatea acestuia. Aaron şi fiii lui sînt Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să
menţionaţi de 12 ori în cartea Levitic ca- fie condusă şi pusă sub autoritatea lui Dumne-
pitolul 8. în capitolul următor, îl vedem pe zeu. El voia ca Nadab şi Abihu să slujească
Aaron aducînd jertfe şi pe fiii săi alături de el, sub autoritatea lui Aaron. observaţii cu
ajutîndu-1. Dacă Aaron nu se mişca, nici fiii atenţie, în ce mod, lucrau împreună în Noul
lui nu se mişcau. Totul începea la ordinul său Testament. Barnaba şi Pavel, Pavel şi
şi nu sub acela al fiilor lui. în consecinţă, Timotei» Pefru şi Mar«fu. Unul din ei era res-
dacă fiii lui ar fi riscat să aducă ei înşişi o ponsabil, în timp ce celălalt era simplu ajutor.
jertfă, ei ar fi fost atunci vinovaţi de a aduce în lucrarea lui Dumnezeu unii sînt stabiliţi pe
foc străin. Dar exact aceasta au făcut Nadab post de autoritate, în timp ce alţii sînt supuşi
şi Abihu, fiii lui Aaron. Ei au gîndit că pot acestor autorităţi : Dumnezeu ne-a chemat să
aduce ei înşişi o jertfă şi au făcut-o, fără să fim preoţi, după rînduiala lui Melhisedec ; noi
asteptie ordinul lui Aaron. A aduce foc străin trebuie deci să slujim lui Dumnezeu după
înseamnă, pur şi simplu, a sluji fără a te rînduiala stabilită prin autoritatea Sa.
supune unei autorităţi. Ei priviseră la tatăl lor Cel ce ridică exagerat capul şi ac-. ţiohează
aducînd jertfe şi-aceasta li s-a părut relativ independent, nu face decft să se răzvrătească.
simplu. Şi atunci s-au gîndit că pot şi ei s-o Consecinţa unei astfel de acţiuni este moartea.
facă. Nadab şi Abihu nu au făcut decît să se Oricine încearcă să slujească fără să fi făcut mai
întrebe dacă ei pot (sînt capabili) sau nu să întîi experienţa autorităţii lui Dumnezeu, aduce
facă acelaşi lucru ca şi tatăl lor. Ei au uitat să — de fapt — foc străin. Cel ce spune : «Dacă
recunoască cine reprezintă autoritatea lui acest om o face, pot şi eu s-o fac !» se găseşte
Dumnezeu. într-o stare de răzvrătire. Dumnezeu nu priveşte
simplu să vadă dacă este foc ; El se interesează în
mod special de natura acestui foc. Răzvrătirea
schimbă natura focului. Tot ce nu a fost ordonat,
INIŢIATIVA DE A SLUJI nici de către Dumnezeu, nici de către Aaron, era
APARŢINE LUI DUMNEZEU foc străin. Dumnezeu nu priveşte atît jertfa, cît
mai ales faptul că autoritatea este sau nu
Sîntem aici în faţa unei probleme extrem respectată. Iată pentru ce oamenii trebuie să
de serioase : faptul de a sluji şi cel de a aduce înveţe să urmeze autoritatea şi să ocupe în-
foc străin se aseamănă extraordinar de mult şi totdeauna un loc sau un post de cea mai mică
totuşi, © lume le separă. Adevărata slujire îşi importanţă. După cum autoritatea stabilită se
are originea în Dumnezeu. Acesta este supune lui Dumnezeu, tot astfel, cei care sînt
motivul pentru care omul care slujeşte sub supuşi autorităţii trebuie să asculte de autoritatea
autoritatea lui Dumnezeu, este acceptat pe care a instituit-o Dumnezeu. Nu este loc
întotdeauna. Focul străin îşi are originea în pentru serviciu individual, izolat. în lucrarea
om. Pentru a-1 aduce, nu este nevoie de a cu- spirituală, toţi trebuie să slujească în co- , relare
Moaşte voia lui Dumnezeu sau de a le unii eu alţii. Corelarea, legătura, este regulă.
supune autorităţii Sale. în acest caz* totul se Individul nu face unirea, Nadab şi Abihu nu
face prin autoritatea ţşersonală a omului şi au fost
totul se ter-aaină prin moarte. Dacă
lucrarea şi 55
în legătură cu Aaron, şi In consecinţa ei nu nu-şi putea permite să insulte autoritatea lui
au fost în legătură nici cu Dumnezeu. Ei nu Dumnezeu. Dar nici Aaron, nici Măria n-au
trebuiau să părăsească pe Aaron şi să-şi recunoscut autoritatea, lui Dumnezeu.
îndeplinească serviciul în mod independent. Menţinîndu-se pe un teren pur al firii
Căci, toţi cei care încalcă (nesocotesc) pămînteşti, ei vor conserva în inima lor
autoritatea, trebuie să fie mistuiţi de foc răzvrătirea.
înaintea lui Dumnezeu. Deşi Aaron nu a fost Moise nu răspunde nimic; ştia foarte bine că
pe deplin conştient de seriozitatea acestei dacă el a fost stabilit de Dumnezeu cu
fapte, în ce-1 priveşte pe Moise, acesta a autoritate, nu avea nevoie să răspundă singur
realizat că este grav să te răzvrăteşti împo- la aceste' provocări (agresiuni). Oricine îl
triva autorităţii lui Dumnezeu. Mulţi oameni atingea, se expunea la moarte. Iată pentru ce,
încearcă astăzi să slujească lui Dumnezeu în atîta vreme cît autoritatea sa. venea din partea
mod independent. Ei nu se supun niciodată lui Dumnezeu însuşi, putea să rămînă în
unei anume autorităţi şi, în mod inconştient, linişte, în ciuda unor astfel de provocări. Cu
păcătuiesc împotriva autorităţii lui siguranţă, leul nu are nevoie de protecţie, căci
Dumnezeu. în el rezidă o autoritate completă. Moise era
capabil să reprezinte autoritatea lui
Dumnezeu, căci învăţase să se supună acestei
autorităţi : el era foarte blînd, mai blînd decît
— INSULTA ADUSA DE oricare om de pe pămînt. Autoritatea pe care o
AARON SI MĂRIA — reprezenta Moise era aceea a lui Dumnezeu.
Şi nimeni nu putea să distrugă autoritatea pe
(NUMERI 12.1—15) care 1-a dat-o Dumnezeu.
Cuvintele de răzvrătire urcă pînă
la cer unde sînt auzite de Dumnezeu.
CEL CE VORBEŞTE Atunci cînd Măria şi Aaron au păcă
ÎMPOTRIVA AUTORITĂŢILOR tuit contra lui Moise, ei au păcătuit
REPREZENTATIVE ÎSI de fapt împotriva lui Dumnezeu care
ATRAGE MÎNIA LUI eră în Moise. Mînia lui Dumnezeu,
s-a aprins contra lor. Cînd un om se
DUMNEZEU opune unei autorităţi date de Dum
nezeu, Dumnezeu însuşi este atacat»
Aaron şi Măria erau fraţii mai mari ai lui căci El se află în această persoană.
Moise. Astfel, în familie, Moise trebuia să le A păcătui împotriva unei autorităţi
fie supus. Dar, la chemarea şi în lucrarea lui delegate de Dumnezeu înseamnă a
Dumne-aeu, ei trebuiau să se supună autori- păcătui împotriva lui. Dumnezeu însuşi.
tăţii lui Moise. Ei erau nemulţumiţi pentru că
Moise luase în căsătorie o femeie etiopiana ;
atunci ei au vorbit contra lui zicînd : „Oare
numai prin. Moise vorbeşte Domnul ? Nu AUTORITATEA ESTE O
vorbeşte oare şi prin noi ?". Etiopianul este
un african, urmaş al lui Ham. In calitate de ALEGERE A LUI DUMNEZEU, NU
soră mai mare, Măria îşi putea mustra fratele. O REALIZARE A OMULUI
Cînd însă ea a deschis gura pentru a-1 calom-
nia, a atacat, de fapt, lucrarea lui pumnezeu, Dumnezeu i-a convocat pe toţi trei-în
sfidînd poziţia pe care o ocupa Moise. cortul întîlnirii. Aaron şi Măria se îndreptară
Dumnezeu Şi-a încredinţat autoritatea, prin fără nici o ezitare pentru că-şi imaginau că
intermediul unei delegaţii, în lucrarea Dumnezeu este de partea lor şi ei aveau multe
îndeplinită prin Moise. Era deci o greşeală să-I spună : nu era Moise cauza tuturor
din partea lui Aaron şi a Măriei de a îndrăzni acestor probleme, în fapt a căsătoriei sale cu
să atace poziţia lui Moise din motive de ordin Etiopianca ? Dumnezeu însă 1-a proclamat pe
familial. Dumnezeu a fost Acela care 1-a ales Moise slujitor al Său, fidel (credincios) în
pe Moise să conducă poporul lui Israel în toată casa Sa. Cum au îndrăznit ei să
afara Egiptului şi, cu toate acestea, Măria 1-a vorbească împotriva slujitorului Său ?
dispreţuit pe Moise. Dumnezeu S-a întristat Autoritatea spirituală nu este ceva ce poate fi
foarte mult din cauza comportării Măriei. Ea obţinut de om prin eforturi personale. Ea este
putea cere socoteală fratelui său, dar nici într- încredinţată de Dumnezeu celor pe care-i
un caz alege. Cît de diferită este firea pămîntească
de cea spirituală, din acest punct de vedere!
56
RĂZVRĂTIREA SE MANIFESTĂ Dumnezeu şi să nu vorbim cu uşu
PRIN LEPRĂ rătate. Sînt astăzi creştini care vor
besc împotriva înaintaşilor şi autofi-
Mînia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor tăţilor Bisericii. Aceşti oameni nu re-
şi norul a părăsit cortul. Prezenţa lui Mizează gravitatea faptelor tor.
Dumnezeu a dispărut şi Măria s-a regăsit Atunci cînd Adunarea (Biserica) se
dintr-o dată leproa-să, pielea ei devenind albă trezeşte, prin harul lui Dumnezeu, cei
ca zăpada. Lepra aceasta nu i-a venit prin care au pronunţat insulte sînt trataţi
contaminare. Era în mod clar judecata lui ca nişte leproşi. .
Dumnezeu. A fi leproasă nu valora mai mult Dumnezeu să ne acorde harul' Său şi să ne
decît a fi o femeie etiopiana. Răzvrătirea facă să înţelegem că nu este vorba despre o
interioară a Măriei se manifesta în exterior problemă referitoare la fratele nostru, ci mai
prin lepră. Oricine era lepros era izolat din curînd la autoritatea instituită de Dumnezeu !
Şi odată ce vom întîlni personal autoritatea,
tabără, pierzînd astfel toate comunicaţiile cu vom realiza toată gravitatea păcatului comis
ceilalţi. împotriva lui Dumnezeu. Concepţia noastră
Cînd şi-a dat seama că Măria este despre păcat va suferi atunci o transformare
leproasă, Aaron a cerut imediat lui Moise să radicală. Vom putea considera păealul aşa
intervină ca mijlocitor şi să se roage pentru cum Dumnezeu îl consideră. Şi vom vedea
vindecarea ei. Atunci Dumnezeu a zis : că păcatul pe care îl condamnă Dumnezeu
„Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n-ar este răzvrătirea omului.
fi fost ea oare de ocară timp de şapte zile ?
Să fie închisă deci şapte zile afară din
tabără; după aceea, să fie primită în RĂZVRĂTIREA LUI CORE,
tabără". Rezultatul a fost că poporul lui
Israel şi-a întîrziat călătoria cu şapte zile. Ori DATAN ŞI ABIRAM
de cîte ori apar printre noi insulte şi
răzvrătire pierdem prezenţa lui Dumnezeu şi (NUMERI 16,1—40)
«cortul terestru» nu mai poate avansa. Norul
lui Dumnezeu nu mai cobora înainte ca RĂZVRĂTIREA COLECTIVĂ
aceste fapte urîte să fi fost pedepsite. Căci,
dacă această problemă referitoare la Capitolul 16 din cartea Numeri ne prezintă
autoritate nu este rezolvată, tot restul devine o răzvrătire colectivă. Core si ceata lui
gol şi zadarnic. aparţinea Leviţilor. De aceea ei reprezentau
partea spirituală a poporului. Pe de altă parte,
Datan şi Abiram erau ambii, fiii lui Ruben şi
în ceea ce îi priveşte, reprezentau pe
TREBUIE SĂ EXISTE O conducătorii poporului. Aceşti oameni,
SUPUNERE ATÎT FAŢĂ DE împreuna cu alte două sute cincizeci de
AUTORITATEA DIRECTĂ, CÎT conducători ai poporului, s-au adunat şi au
ŞI FAŢĂ DE AUTORITATEA coalizat împotriva lui Moise şi Aaron. Ei i-au
atacat într-un mod cu total arbitrar, zicînd :
REPREZENTATIVA „Destul! căci toată adunarea, toţi sînt sfinţi,
şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă
Mulţi creştini consideră că sînt supuşi ridicaţi voi mai presus de adunarea
Domnului, cînd de fapt ei na ştiu ce înseamnă Domnului ?" (versetul 3). Ei erau lipsiţi total
a te supune autorităţii delegate de Dumnezeu. de respect faţă de Moise şi Aaron. Se poate
Cel care este cu adevărat supus va întîlni au- ca ei să fi fost foarte cinstiţi în ceea ce
toritatea lui Dumnezeu în orice împrejurare, spuneau, dar uitaseră cu totul de
în cămin, şi în orice altă instituţie. Dumnezeu recunoaşterea autorităţii lui Dumnezeu. Ei
a întrebat: „Cum de nu v-a fost teamă să vedeau acolo o problemă de ordin personal,
vorbiţi împotriva slujitorului meu ?" El ne ca şi cum nu ar fi fost vorba de autoritate în
invită să fim foarte atenţi atunci cînd sînt poporul lui Dumnezeu. în provocările lor, nu
pronunţate cuvinte de insultă. Astfel de făceau nici o aluzie nici la relaţia existentă
cuvinte nu trebuie niciodată pronunţate cu între Dumnezeu şi Moise, nici la legea lui
uşurinţă. Căci faptul de a pronunţa insulte Dumnezeu.
înseamnă că mocneşte un spirit de răzvrătire ; Cu toate acestea, sub însăşi lovitura
insulta este germenele răzvrătirii. Noi acestor acuzaţii, Moise nu s-a
trebuie să ne temem de

57
mîniat şi nu şi-a pierdut sîngele rece. El a ţară unde curge lapte şi miere,
căzut cu faţa la pămînt înaintea Domnului. ca să ne faci să murim în pustie?...
întreaga autoritate aparţinînd Domnului, el nu Crezi că poţi să iei ochii oamenilor ?u
voia să facă nimic, şi nici să utilizeze auto- (versetele 13—14). Atitudinea lor era
ritatea sa. El s-a mulţumit să-i spună lui Core plină de răzvrătire. Ei nu credeau
şi cetei sale să aştepte pînă dimineaţa nici măcar în promisiunea făcută de
următoare pentru a vedea, după Dumnezeu Dumnezeu. Tot ce voiau erau binecu
însuşi, cine era slujitorul Său şi cine era sfînt. vântările pămînteşti. Ei uitau com
Astfel, el a răspuns la un spirit răzvrătit, plet că era greşeala lor că poporul
printr-un spirit bun. Israel nu intrase încă în Canaan.' Şi
Ceea ce spunea Core şi ceata lui era bazat în loc să se gîndească la acest fapt,
pe raţiune şi aparenţă. La rîndul său, Moise le ei preferau să vorbească aspru împo-
răspunde : „Mîine, Domnul va arăta cine este triva lui Moise. .
al Lui şi cine este sfînt, şi-l va lăsa să se
apropie de El" (versetul 5). Problema nu-1 DUMNEZEU ŞTERGEA
privea pe Moise, ci pe Domnul. Poporul RĂZVRĂTIREA DIN MIJLOCUL
răzvrătit îşi imagina că se opune lui Moise şi
lui Aaron. Probabil că ei nu aveau nici cea POPORULUI
mai vagă intenţie de a se răzvrăti împotriva
lui Dumnezeu, deoarece ei doreau totdeauna în acest moment critic izbucneşte mînia lui
să-I slujească. Ei nu făceau decît să-i Moise. în loc de a le vorbi, el se ruga lui
dispreţuiască pe Moise şi pe Aaron. Dumnezeu. Răzvrătirea omului forţează
JDar niciodată nu se separă Dumnezeu de adesea mîna lui Dumnezeu de a-şi executa
cel pe care 1-a stabilit ca autoritate a Sa. Nu judecata. De zece ori Israeliţii L-^au ispitit pe
este posibil să se adopte o atitudine faţă de -Dumnezeu şi de cinci ori au refuzat să creadă
Dumnezeu şi o altă atitudine faţă de Moise şi în El. De fiecare dată Dumnezeu a suportat
Aaron. Nimeni nu poate arunca cu o mînă în comportarea lor urîtă şi i-a iertat, dar de
autoritatea delegată de Dumnezeu şi cu această dată Dumnezeu a coborît pentru a-şi
cealaltă mînă să primească pe Dumnezeu. executa judecata. Dumnezeu a spus: „Ii voi
Dacă ei se supuneau autorităţii lui Moise şi topi într-o clipă" (versetul 21). El voia să
Aaron, ei se găseau, în acelaşi timp, supuşi şi şteargă răzvrătirea din mijlocul poporului Său.
lui Dumnezeu. Dar Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pămînt
Mnise nu s-a ridicat mai presus de ceilalţi şi au zis : „Un singur om a păcătuit, şi să Te
datorită autorităţii pe care i-a dat-o mînii împotriva întregii adunări ?" (versetul
Dumnezeu. El dimpotrivă se smerea sub 22). Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lor,
autoritatea lui Dumnezeu şi răspundea cu dar a judecat pe Core şi ceata lui. Autoritatea
blîndeţe celui ce-1 acuza zicînd. „Iată ce să pe care Dumnezeu a stabilit-o a fost persoana
faceţi. Luaţi cădelniţe, Core şl toată ceata lui. de care Israel trebuia să asculte. Dumnezeu
Mîine, puneţi foc în ele, şi puneţi tă-mîie pe el însuşi dădea mărturie în faţa poporului Israel
înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege că El accepta cuvintele lui Moise.
Domnul, va fi sfînt" (versetele 6 şi 7). Fiind în Răzvrătirea este un principiu infernal (de
vîrstă, el vedea deja cum se vor derula iad). Aceşti oameni s-au răsculat şi porţile
evenimentele ; de aceea el a suspinat şi a zis : Locuinţei Morţilor s-au deschis. «Pămîntul
„Destul, fii ai lui Levi... Este oare puţin lucru şi-a deschis gura şi a înghiţit toţi oamenii
pentru voi că Dumnezeu lui Israel v-a se- care aparţineau lui Core, Datan şi Abiram şi
parat din adunarea lui Israel, lăsîn-du-vă să toate bunurile lor. Şi s-au coborît astfel de vii
vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la în Locuinţa Morţilor» (versetele 32—33).
slujba cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi Porţile iadului nu pot învinge biserica, dar un
înaintea adunării ca să-i slujiţi ?... De aceea spirit de răzvrătire le poate deschide. Unul
v-aţi strîns laolaltă, tu şi ceata ta împotriva din motivele pentru care biserica nu învinge
Domnului J" (versetele 7-11). totdeauna este prezenţa unui spirit de
în acel moment Datan şi Abiram nu erau răzvrătire în ea. Pămîntul nu se deschide dacă
de faţă. Cînd Moise i-a chemat, ei au refuzat nu există spirit de revoltă. Toate păcatele
să vină, mur-murind : „N-ajunge că ne-ai eliberează puterea infernului, dar păcatul răz-
scos dintr-o vrătirii este cel care iese la suprafaţă cel mai
uşor. Singur numai cel care se supune,
58 poate să închidă porţile
Locuinţei Morţilor şi să elibereze viaţa RĂZVRĂTIREA ESTE
MOLIPSITOARE
CEL CE ESTE SUPUS
(ASCULTĂTOR) URMEAZĂ Capitolul 16 din cartea Numeri ne
prezintă două exemple de răzvrătire. De la
CREDINŢA ŞI NU RAŢIUNEA versetul 1 la 40 se prezintă răzvrătirea
conducătorilor, iar de la versetul 41 la 50, se
Atunci cînd Israeliţii se plîngeau că Moise arată că poporul întreg se răzvrăteşte. Spiritul
nu i-a dus într-o ţară în care curge lapte şi de răzvrătire este foarte molipsitor. Judecata
miere şi nu le-a dat ca moştenire vii şi cîmpii celor două sute cincizeci de conducători oare
mănoase, ei nu o făceau fără o raţiune. Ei se aduceau tămîie n-au calmat poporul. Ei erau
găseau în deşert şi nu pătrunseseră încă în ţara animaţi încă de răzvrătire şi pretindeau că
în care curgea lapte şi miere. Dar fiţi foarte Moise era cel ce a făcut şă moară conducă-
atenţi aici : cel care merge prin raţiune şi jprin torii lor. Dar Moise şi Aaron nu puteau, cu
cele ce se văd, urmează un drum „al raţiunii ; siguranţă, să poruncească pă* mîntului să se
cel care se supune autorităţii intră în Canaan deschidă! Numai Dumnezeu dădea această
prin credinţă. Numai că cel ce merge prin poruncă. Moise nu putea porunci să coboare
raţiune nu poate urma drumul spiritual, pentru foc din cer ca să-i ardă pe oameni! Focul
că acesta se găseşte deasupra oricărui venea de ia Domnul Dumnezeu.
raţionament omenesc. Singur credinciosul se Ochii omeneşti nu văd decît oameni. Ei nu
poate bucura de abundenţa spirituală, care este înţeleg că toată autoritatea vine de la
rezervată celor care acceptă prin credinţă: Dumnezeu. Astfel de persoane nu se tem
stîlpul de nor şi de foc şi autoritatea delegată de deloc, nici măcar după ce au văzut judecata
Dumnezeu, aşa cum se .găseşte reprezentată lui Dumnezeu. Aceasta a fost dovada că au-
prin Moise. toritatea venea de la Dumnezeii. Dumnezeu a
Pămîntul îşi deschide gura pentru a înghiţi venit să-Şi exercite judecata, A trimis o
răzvrătiţii în Locuinţa Morţilor, căci ei merg pedeapsă care a omorît 14.700 persoane. în
pe un drum al tnorţii. Ochii celor neascultători mijlocul acestei tragedii, capacitatea
sînt ^atît de vii, dar din nefericire, ei nu .văd spirituală a lui Moise era trează : el a cerut
decît ariditatea deşertului. .Deci cei ce merg imediat lui Aaron să ia cădelniţa, să-i pună
prin credinţa, dau impresia că sînt orbi, căci ei foc de pe altar, să-i pună tămîie şi să tămîieze
par a nu vedea sterilitatea care se întinde în spre adunare jpsentru a face ispăşire pentru
faţa lor, ochii credinţei lor discern minunata popor. În timp ce Aaron se găsea între cei
promisiune care se află înaintea lor. Şi astfel, morţi şi cei vii, pedeapsa a încetat.
ei intră în Canaan. Iată pentru ce oamenii tre- Dumnezeu a putut suporta ca ei să
buie să trăiască sub constrîngerear autorităţii murmure de zece ori în deşert, dar nu putea
lui Dumnezeu şi să înveţe să iie conduşi prin să le permită de a se împotrivi autorităţii
autoritatea delegată de Dumnezeu. Cei care Sale. Dumnezeu poate purta şi suporta multe
cred că vor întîlni numai fraţi, surori, părinţi păcate, dar El nu poate admite răzvrătirea,
«iu ştiu ce este autoritatea şi în consecinţă, n- pentru că răzvrătirea este principiul morţii,
au întîlnit niciodată pe Dumnezeu. în rezumat, principiul lui Satan. Iată de ce păcatul
putem spune că autoritatea nu este o problemă răzvrătirii este cel mai serios dintre toate
de instruire exterioară, ci o revelaţie in- celelalte. De fiecare dată cînd omul se
terioară. împotriveşte autorităţii, Dumnezeu se
grăbeşte să-1 judece. Cît de serios este acest
lucru !
— VA URMA —

A-L vedea pe Dumnezeu in mijlocul celor obişnuite, banale,, atunci mizeria devine -sfîntă,
atunci lipsurile nu mai izgonesc poezia, atunci fiecare tufiş arde prin Dumnezeu ca rugul lui
Moise, şi întreaga viaţă îşi capătă sensul.
Cel ce găseşte lăuntricul în cele din afară este mai spiritual decît cel care găseşte lăuntricul
numai în cele dinlăuntru.

59
ISUS PLINGEA
(IOAN 11.35)

:
Ce gînduri adînci se găsesc în aceste două cuvinte „Isus plîngea". Este cel
mai scurt verset din Biblie. Aici vedem pe Domnul Isus cu cele două surori aie lui Lazăr, Marta şi
Măria, la mormîntul fratelui lor. Pentru ce n-a venit El cîftd Lrazăr era bolnav (loan 11.3) ? Era El
indiferent la suferinţele lor ? Nu iubea Domnul Isus pe Lazăr şi pe surorile lui ? Dacă El a rămas
încă două zile îrî locul unde era, cînd a fost anunţat despre boala lui Lazăr, a 'făcut acest lucru
pentru că El venise aici pe pămînt pentru a proslăvi pe Tatăl. Surorile lui Lazăr ştiau că dacă
Domnul Isus ar ii fost acolo fratele lor n-ar fi murit. Ele nu erau la nivelul spiritual pentru a
înţelege voia lui Dumnezeu şi El le învăţa.
Dar inima plină de iubire a Domnului Isus, s-a înfiorat văzînd puterea morţii asupra
spiritului omului (vers. 33). Apoi El a plîns. Domnul Slavei, Domnul Vieţii a venit pe pămînt
pentru a izbăvi oamenii de sub puterea morţii (Evrei 2.15) şi pentru a plînge cu ei.
Dragostea Lui pentru fiinţele pierdute, decăzute, era atît de mare încît Ei plîngea. Cine era
atît de milos ea El ? Cine iubeşte ca El, pe ai Săi, pînă la capăt ? (loan 13.1)
Scumpi fraţi şi surori care plîngeţi o fiinţă scumpă, dispărută, putefi oare iubi ca El? Cine
poate mîngîia ca El ? Ah, această inimă iubitoare este totdeauna aceeaşi. Ea nu este niciodată atît
de ocupată pentru a se ocupa de noi. El poartă poverile noastre. El vede încercările noastre. Ei
ziceau : „Iată cit îl iubea de mult" (vers. 36). Nu este aici o mărturie mişcătoare ? Cît ne iubeşte
El.
Avem noi, după exemplul Preaiubitului nostru Stăpîn, inimi iubitoare unii pentru alţii ?
Avem noi milă ca El pentru fiinţele suferinde, într-un cuvînt plîn-gem noi cu adevărat cu cei ce
plîng (Romani 12.15), sau sîntem atît de ocupaţi de problemele noastre ? N-ar trebui să fie
niciodată în felul acesta.
Dar El era învierea şi Viaţa şi la vocea Lui de Stăpîn, mortul a ieşitrXa fel va fi pentru noi,
cei morţi în Domnul, cînd vom- auzi strigătul Ştăpîaului (1 Tesalonicenî 4.16), vom ieşi în
întâmpinarea Sa.
Ce mîngîiere pentru, noi de a trece prin aceste locuri de jos sau prin valea plîngerii, de a şti
că El este totdeauna Acelaşi şi că mîngîie pe cei ce sînt îndoliaţi sau întristaţi. Inima Sa iubitoare
este totdeauna la locul suferinţei (Isaia 57.15), plină de mîngîiere, pînă în ziua cînd însuşi Domnul
va şterge orice lacrimă din ochii noştri; şi moartea nu va mai f i ; şi nu va mai fi nici tînguire, nici
ţipăt, nici durere/pentru că lucrurile dintîi vor fi trecut (Apocalipsa 2.14).
' ■. .'- *-'■ ■' ' ■ - - ' -

ALŢII POT... TU NU POŢI !


-: Dacă Dumnezeu te-a chemat ca să fii într- vei începe, Domnul te va face să te ruşinezi
adevăr ca Domnul Isus, El te va duce pe un adînc şi să te dispreţuieşti pe tine şi toată
drum de răstignire şi umilinţă şi-ţi va cere lucrarea ta.
atîta ascultare, încît nu vei putea să urmezi Poaite că altora le este îngăduit în a reuşi
pe alţii şi nici să te masori pe tine cu alţi să cîştige mulţi bani, sau să primească o
creştini; în multe situaţii ţi se va părea că El moştenire, dar pe tine să te păstreze în
lasă pe alţii să facă lucruri pe care ţie nu ţi le sărăcie, pentru că vrea ca tu să ai ceva cu
va îngădui. mult mai bun decît aurul şi anume : o depen-
Alţi credincioşi, slujitori, care par foarte denţă totală de El şi astfel să aiftă privilegiul
religioşi pot face lucruri rele,; oa să-şi să-ţi împlinească toate nevoile tale de fiecare
îndeplinească planurile lor; dar dacă tu zi, dintr-o comoară nevăzută.
încerci să faci aşa, vei întîmpina atîitea Domnul poate să lase pe alţii să fie onoraţi
greutăţi şi mustrări din partea Domnului, încît şi puşi în cinste, iar pe tine să te păstreze
să ajungi să te pocăieşti într-adevăr. ascuns în umbră, pentru că vrea ca tu să
Alţii pot să se mîndrească cu ei înşişi, cu ajungi un rod; parfumat pentru slava Sa
lucrarea lor, cu succesul lor, cu scrierile lor, viitoare ; şi acest lucru se poate produce într-
dar Duhul Sfînt nu-ţi va îngădui ţie acest adevăr, numai în umbră. El poate să
lucrui şi dacă

60
lase pe alţii sâ fie mari, iar pe tine să te căror logică se mcureă în mintea tar dar dacă
păstreze mic. Poate să lase pe alţii să lucreze accepţi, în mod desăvîrşitşi de bună voie, să
ceva pentru El şi să-şi cîştige încrederea din fii robul Lui, te va înconjura cu o dragoste
această lucrare ; pe tine, însă, poate să te facă plină de gelozie şi-ţi va dărui binecuvântări
să lucrezi şi să te trudeşti, fără să ştii cît de mari, care nu vin decît peste aceia care se
mult ai realizat şi astfel răsplata ta să fie de află în cercul Lui in&m.
zece ori mal mare la venirea Domnului Isus. "Să fie clar, deci, pentru tine, eă te afli sub
Duhul Sfînt va veghea cu stricteţe asupra conducerea directă a Duhului Sfînt şi că El
ta, cu o iubire plină de gelozie şi te va mustra este Cel care are privilegiul să-ţi lege limba,
pentru cuvinte şi simţăminte foarte să-ţi încătuşeze mîinile, sau să-ţi închidă
neînsemnate, sau pentru o pierdere de timp, ochii, într-un fel pe care nu-1 foloseşte şi cu
ceea ce nu se va întîmpla cu alţi credincioşi. alţii.
Înţelege deci, că Dumnezeu este un Şi astfel, plin de Dumnezeul cel viu, în
ascunzişul inimii tale, bucuros şi satisfăcut de
Suveran nemărginit şi are dreptul să facă această veghere şi călăuzire specială,
ce-I place cu ce este al Lui. Poate să nu-ţi personală, privată şi plină de gelozie a
explice o mie de lucruri pe care le face El cu Duhului Sfînt asupra vieţii tale, te vei afla în
tine şi a anticamera cerului.

NE RUGĂM PREA PUŢIN


(IACOV 4.2; JSAIA 59.16; ISAIA 44.7)
Rugăciunea nu ocupă locul care i se cuvine, în faţa slujitorilor Evangheliei şi, în genere, în
viaţa spirituală. Toţi, într-un glas, mărturisesc ca rugăciunea este neglijată şi că greutăţile care-i
împiedică de la viaţa de rugăciune sînt, pentru mulţi, de nebiruit.
Mulţumim însă Domnului, că ceea ce „la oameni este cu neputinţă, ia Dumnezeu toate sînt
cu putinţă" (Matei 19.26). „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, avînd totdeauna
în toate din destul, să prisosiţi în orice faptă bună" (2 Corinteni 9.8).
Domnul ne cere să ne rugăm neîncetat, nu ca să ne pună cu aceasta o sarcină grea şi o
continuă osîndire de sine. El voieşte ca rugăciunea să fie o bucurie pentru noi şi poate să facă aşa
încît ea să ne fie spre întărire şi curaj pentru orice lucrare a noastră în slujba semenilor noştri.
Să nu ne oprim a recunoaşte păcatul, care trebuie să ne umple de ruşine şl apoi, în Numele
Mîntuitorului nostru, să-1 biruim. Lumina, oare ne arată păcatul şi ne osîndeşte pentru el, ne va
arăta şi calea pe care să fim scoşi din el şi să intrăm în viaţa de libertate în Hristos. Dacă prin acest
păcat, infidelitate în datoria de a ne ruga, ne lăsăm convinşi de lipsa vieţii noastre creştine, care îşi
are în el rădăcina, Dumnezeu va întrebuinţa atunci această descoperire pentru a ne da nu numai
puterea de a ne ruga cum dorim, ci şi bucuria unei noi vieţi creştine, a cărei urmare naturală este
plăcerea de rugăciune.
Şi care este calea pe care convingerea despre trîndăvia noastră în rugăciune poate deveni o
binecuvântare şi un început nou, în care răul poate fi înlăturat ? Şi cum poate legătura de
rugăciune cu' Tatăl să devină, în viitor, ceea ce trebuie să fie, dacă voim să avem binecuvîntane
din ea ?
Să ne întoarcem la Cuvîntul lui Dumnezeu, ca să găsim în el ce gîndeşte Dumnezeu despre
rugăciune şi ce loc trebuie să ocupe ea în viaţa unui copil al Lui şi a adunării Lui. O bună
înţelegere a rugăciunii după voia lui Dumnezeu şi ee pot fi, prin harul lui Dumnezeu^ rugăciunile
noastre, ne va elibera de ideile mici şi sucite despre rugăciune, care sînt pricina neglijenţelor
noastre în această privinţă.
Dacă înţelegem scopul şi nevoia acestei rînduiri dumnezeieşti a rugăciunii ca mijloc pentru
a ajunge la o binecuvîntare bogată şi vedem cît de mult această rînduială se potriveşte cu iubirea
lui Dumnezeu şi fericirea noastră, vom scăpa de părerea că această cerere este ceva greu. Atunci
ne vom uni din toată inima cu această rînduială a lui Dumnezeu, ca singura şi cea mai strălucită
cale pe care poate fi adusă binecuvântarea cerului pe pămînt Toate gîndurile de povară şi
încordare, ca şi de osteneală, vor fi înlăturate prin încredinţarea €ă ru^citmea

61
pentru o viaţă plină de Duhul lui Dumnezeu este tot aşa de naturală ca şi respiraţia sau mersul
pentru un trup sănătos.
Cu cît pătrundem mai adînc voia lui Dumnezeu, în privinţa rugăciunii, cu cît mai deplin
vom căuta să ne supunem Lui, cu atît mai devreme vom pricepe că, lipsa în viaţa noastră de
rugăciune are numai o cauză : LIPSA DE VIAŢA SPIRITUALA SĂNĂTOASA.
Rugăciunea este una din lucrările cereşti şi spirituale a vieţii Duhului.
Cum putem să ne aşteptăm să ne rugăm aşa fel încît, în toată vremea, să fim plăcuţi lui
Dumnezeu, dacă sufletul nu se bucură de o sănătate deplină şi viaţa noastră nu este, în adevăr,
plină şi călăuzită de Duhul lui Dumnezeu ?
Dacă cunoaştem ce loc poate şi trebuie să ocupe rugăciunea într-o viaţă spirituală
sănătoasă, vom învăţa că nu am dus o viaţă de credinţă deplină şi că orice dorinţă şi încercare de a
ne ruga mai cu fidelitate şi mai cu putere ya rămîne neîmplinită, cîtă vreme nu vom păşi într-o
nouă legătură cu Domnul Isus Hristos.
DOMNUL HRISTOS ESTE VIAŢA NOASTRĂ. Domnul Hristos trăieşte în noi, încît viaţa
Lui de rugăciune pe pămînt şi mijlocirea Lui în cer se reproduce şi în noi, dacă recunoaştem
aceasta şi ne predăm Lui în întregime.
Domnul Isus Hristos vindecă toate bolile., El este biruitor peste toţi vrăj-Jtnfşii şi
eliberează de orice lanţ de păcat.
Dacă lipsa în viaţa noastră de rugăciune ne face să ne întoarcem din nou la El şi aflăm harul
de a învăţa să ne rugăm cum se cuvine, această smerenie poate deveni cea mai mare fericire a
noastră.
O, de am putea să ne unim cu toţii în rugăciune către Dumnezeu, ca să lucreze în sufletele
noastre şi să ne facă în stare să slujim şi să mijlocim, lucru de care Biserica şi lumea din zilele
noastre are nevoie mai mult decît orice !
Numai prin MIJLOCIRE, putem să aducem din cer puterea prin care poate fi biruită lumea.
Să trezim darul care doarme nefolosit în noi şi să tindem să ne adunăm, pe cît cu putinţă,
mai mult şi să ne unim ca să ne amintim de Domnul şi Mw-tuitorul nostru slăvit.

AFARA DIN TABĂRĂ


. La încheierea Epistolei către Evrei, după o In cartea Exod, capitolul 32, unde ni se
minunată prezentare a plinătăţii persoanei şi vorbeşte despre tabăra lui Israel, observăm
lucrării Domnului Hristos pentru credincios, că Dumnezeu nu-Şi mai găseşte plăcerea în
scriitorul inspirat spune: „De aceea şi Isus, ca mijlocul poporului Israel, datorită
să sfinţească norodul cu însuşi sîngele Său, a pătrunderii idolatriei, prin viţelul de aur;
pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară Dumnezeu se aprinde de mânie şi îşi
din tabără la M, şi să suferim ocara Lui" exercită judecata Sa dreaptă asuprm
(Evrei 13.12—13). poporului vinovat (Exod 32.10, 27, 2§h
Avem aici un principiu important pentru Poporul lui Israel a aparţinut lui
ghidarea credinciosului în j&ua" Dumnezeu, şi Dumnezeu a locuit în
declinului Bisericii. mijlocul său, dar cînd a fost aşezat şi adorat
Apostolul atrage atenţia, în aceste viţelul de aur, Dumnezeu nu l-a mai putut
versete, asupra faptului că Domnul Hristos socoti popor al Său.
a fost răstignit în afara porţilor Omul, grăbit, cu uneltele sale, şi-a
Ierusalimului — centru al Iudaismului — modelat un dumnezeu şi un altar propriu,
şi de aceea credinciosul este îndemnat să fixîndu-şi propria sărbătoare, propriile
meargă acolo, afară din tabără, şi să-I jertfe, iar, apoi, s-a aşezat să mânînce, să
poarte batjocorirea. bea şi să joace (versetele 4—6). Poporul
este de acum în stare de acceptare a
Dar, înainte de a ne adînci în studiul corupţiei şi Dumnezeu nu se mai poate
textului din Epistola către Evrei 13,12—13, întîlni cu el în această tabără a idolatriei.
ne va fi de ajutor, spre o înţelegere clară a In Exod, capitolul 33, observăm cum
subiectului ales, o privire atentă asupra Moise, sesizînd reacţia sfinţeniei lui
exemplului oferit de tabăra lui Israel şi de Dumnezeu faţă de un asemenea rău,
exemplul lui Moise, care a aşezat Cortul hotărăşte separarea de tabăra lui Israel.
întâlnirii afară din tabără. „Moise a luat cortul şi l-a întins afară din
tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit
cortul întîlnirii.

62
Şi toii cei ce întrebau pe Dom- o tabără idolatră, asemenea taberei lui Israel.
nul, se duceau la cortul întîlnirii, care era Omul cu propriile sale unelte şi-a modelat
afară din tabără. Cînd se proprii săi dumnezei. Au fost formate sisteme
ducea Moise la cort, tot vaporul se religioase, fără a ţine cont de gîndirea lui
scula în picioare; fiecare stătea la Dumnezeu cu privire la Biserica Sa, aşa cum
uşa cortului său, şi urmărea cu ochii pe este ea revelată de Sfînta Scriptură, iar
Moise, pînă intra el în cort Şi cînd intra autoritatea Domnului Hristos şi suverana
Moise în cort, stîlpul de nor se pogora şi intervenţie a Duhului Sfîntf au fost practic
se oprea la uşa coretului, şi Domnul vorbea puse de o parte de sistemele omeneşti.
cu Moise. Tot poporul vedea stîlpul de nor Orice formă de învăţătură abătută fi de
oprindu-se la uşa cortului; tot poporul rău moral, poate fi găsită în creştinătatea
se scula şi se arunca cu faţa la pămînt la uşa care a devenit „Babilonul" confuziei şi
cortului lui. Domnul vorbea cu Moise faţă în corupţiei.
faţa, cum vorbeşte un om cu prietenul Cartea Apocalipsa 18.2-4 ne dă o imagine
lui...(Exod 33.7—11). profetică a acestui Babilon, în starea sa
Avem aici un exemplu a ceea ce înseamnă finală de deplină afirmare a răului, şi ne
ieşirea din tabără şi cît este de necesară vorbeşte de judecata pe care Dumnezeu o va
aceasta, dacă vrem să avem prezenţa exercita asupra acestei cetăţi.
Domnului în „ziua" declinului şi a răului La fel ca Moise, în vechime, noi trebuie să
infiltrat, Domnul fiind acum afară din tabăra ieşim din tabăra idolatriei, departe de orice
lui Israel, Moise însuşi se separă şi îşi formă de rău şi de corupţie, dacă dorim să
înalţă cortul în afara perimetrului ne bucurăm de întîlnirea cu Domnul.
idolatru numind cortul său separat, Cît de trist este să poţi vedea credincioşi,
cortul întîlnirii. lipindu-se de diferite sisteme, în tabără
Acest cort a devenit acum centrul de corupţiei, a creştinismului tradiţional, în loc
strîngere pentru toţi care-L caută pe să meargă afară din tabără !
Dumnezeu, afară din tabăra de care Precum mulţi în Israel, ei acceptă
Dumnezeu se disociază, pentru că aceasta închinarea în faţa propriilor lor corturi, în
acceptase idolatria. tabăra de care Domnul Hristos s-a depărtat.
Dumnezeu aprobă fapta lui Moise, Dacă, printre cititorii acestor rînduri, vor fi
pecetluind noul loc de strîngere prin stîlpul cazuri de surprindere a unor credincioşi
de nor — simbol vizibil ăl prezenţei lui râmaşi în faţa propriilor lor corturi, rugăm
Dumnezeu — care cobora şi sta la uşa pe Dumnezeu să facă auzite cuvintele: „Ieşiţi
cortului lui Moise, iar Moise vorbea cu din mijlocul ei, poporul Meu, ea să nu fiţi
Dumnezeu faţă către faţă, cum vorbeşte un părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu ur-
om cu prietenul lui. giile ei !" (Apocalipsa 18.4)
Tot poporul din tabără, vedea stîlpul de nor
stînd la uşă cortului întîlnirii şi se închinau Cercetarea Sfintei Scripturi ne dă
fiecare la uşa, cortului lui, arătînd prin posibilitatea să sesizăm asemănarea dintre
aceasta că sînt conştienţi de motivul pentru tabăra lui Israel, în care a pătruns răul, cu
care Dumnezeu nu-Şi mai avea prezenţa în tabăra creştinismului tradiţional. în acelaşi
timp putem sesiza că terenul adevăratului
mijlocul taberei lor, şi că noul Său loc era creştinism se situează pe jertfa de$&mr-şită,
acum afară din tabără. completă, ispăşitoare a Domnului Hristos pe
Şi totuşi, se pare că majoritatea ignorau cruce, teren pe care Dumnezeu a pus bazele
necesitatea separării de ţinutul întinat, prin Bisericii Sale, în ziua Cincizecimii.
acceptarea idolatriei, deoarece ei se închinau
în faţa corturilor lor, în loc să meargă afară Tabăra, pe care credincioşii sînt -chemaţi
din tabără; la cortul întîlnirii. s-o părăsească, este acel creştinism m care
Aplicarea tuturor acestora stării prezente oamenii au reînvk&t elemente iudaice în chip
a creştinătăţii, constituie o evidenţă şi un de har: Orice sistem în care autoritatea omu-
motiv de meditaţie pentru sufletul încercat. lui se substituie autorităţii DomnuluX Hristos,
Exemplul lui Moise şi al acelora care, în se înscrie în perimetrul acestei tabere din care
stare de separare de idolatrie şi de răul din credinciosul trebuie să iasă. Tabăra aceasta
tabăra lui Israel, sînt în părtăşie este sistemul religios pămîntesc, firesc,
— comuniune — cu Dumnezeu la cortul MâbiUt de om — locul în care Dumnezeu nu
întîlnirii, înzestrează pe credincios cu este onorat. Cuvîntul Său
principiul călăuzirii in „ziua" în care
creştinismul tradiţional se află în declin 63
spiritual. Creştinismul tradiţional a devenit
este lăsat de o parte iar omului i se permite apropiere de adevăr, esfe pe caie să
să facă tot ce-i place. greşească din nou, deoarece va ajunge să se
Dorim pentru oricine înţelege bine situeze tot pe un teren fit care centrul
această tristă realitate, cu privire la situarea strîngerii nu este Domnul Hristos, iar
creştinismului tradiţional, să fie ajutat prin controlul comportamentului credinciosului
Duhul Sfînt, să acţioneze potrivit acestor nu este asigurat de către Duhul Sfînt.
îndemnuri divine din Epistola către Evrei în noua sa poziţie s-ar afla de fapt
13.14 şi Apocalipsa 18 A. tot pe terenul creştinismului tradiţional,
Afară din tabără, în ocară (purtînd chiar dacă pe o altă latura a sa.
batjocura Domnului Hristos) găsim ceea ce Precum Moise, noi trebuie să înălţăm
răspunde nevoii noastre de a fi în continuare cortul nostru afară, departe de tabăra
cu El, pe înălţime. apostată a creştinismului tradiţional şi să fim
Sufletul trebuie să dorească după Domnul în întregime - cu Domnul Hristos (Exod
Hristos, să dorească să meargă cu El, să fie 23.7).
sub direcţionarea Sa, sub controlul Fie şi ca cititorul, precum şi scriitorul, să
Duhului Sfînt. cunoască "măi bine acest loc oinecuvîntai,
Dacă cineva sesizează fragilitatea cu Domnul Hristos afată din tabără, purtînd
spirituală a taberei în care se află şi batjocorirea Lui» spre o reală şi trainică
consideră pozitivă asocierea sa unei alte fericire, ce va avea doar început.
tabere în care vede o mai mare

LEGĂMÎNT * ÎNDURARE
După ce a preluat scaunul de domnie al înaintea lui Dumnezeu. Să analizăm mai
tatălui său David, Solomon a primit din adînc aceste cuvinte.
partea Domnului însărcinarea să zidească o Prin „Legămînt din partea lui Dum-
casă numelui Său, unde poporul lui Israel să nezeu" înţelegem întărirea făgăduinţelor prin
se închine şi să aducă jertfele rînduite de care El S-a obligat să sprijine, să poarte de
Dumnezeu. Această casă, fiind de mari grijă şi să ajute pe cei ce fac parte din
proporţii şi trebuind să depăşească toate poporul Lui, care ascultă de glasul Lui şi
realizările de pînă atunci <în acest scop), a împlinesc vodă Sa.
creat probleme pentru împăratul Solomon şi Ideea de legămînt vine din partea lui
colaboratorii săi, care au fost rezolvate, în Dumnezeu către om, şi a pocnit să se arate
timp, şi cu aportul Domnului. încă. de la început, mai precis de la Noe.
Depăşind toate greutăţile, lucrarea t a fost Dumnezeu a încheiat legămînt cu Noe
terminată şi poporul a fost adunat pentru (Geneza 6.15), ca să-1 scape de pedeapsa
sfinţirea ei, şi pe&tru aducerea chivotului lui potopului în oare a fost nimicită toată lumea
Dumnezeu la , locul pregătit. din vremea -»r
Cu acest prilej, împăratul s-a ridicat în faţa Dumnezeu a mai făcut legămînt cu Noe
Domnului pentru rugăciune, iar Domnul a după potop fGeneza 9.9), făgăduind să nu mai
acoperit casa cu slava Sa, lucru care a uimit nimicească urmaşii lui prin potop. Cu această
pe împărat şi popor. Este îmbucurător faptul ocazie, le-a dat un semn — curcubeul — ca
că împăratul găseşte cu oale ca în asemenea dovad& că El nu va mai permite apelor să
situaţie să adreseze o rugăciune lui nimicească oamenii de pe pămînt.
Dumnezeu, iar din rugăciunea adresată lui Apoi, Dumnezeu a moi încheiat legămînt
Dumnezeu reţinem expresia, „Tu ţii cu Avraam (Geneza 15.18), prin care a
LEGAMIN-TUL ŞI INDURAREA" în care hotărît să dea ţara făgăduită moştenire
vede un mijloc de revărsare a binecuvln- seminţiei lui, ou poporul evreu (Exod 24.8),
tărilor divine peste poporul Său. Din cu Fineas fiul marelui preot Eleazar şi cu
cuvintele împăratului rezultă că Dumnezeu a multe alte popoare.
făcut legămînt cu poporul Său şi prin In timpul harului, Domnul Doftine-zeu a
îndurarea Sa faţă de popor îşi ţine încheiat un legămînt şi cu noi,, cei mântuiţi
legămîntiul, cu condiţia ca poporul să umble prin jertfa Domnului Isus, legămînt prin care
din toată inima ne-a dat Ca-vîntul Lui în inima noâsfcrâ fF
he-a

64
făgăduit că nu-Şi va. mai aduce aminte de cuvîntările aduse celor care au beneficiat de
păcatele noastre (Evrei 10.16—17). Acest ele. Dar am văzut că Legămintele lui
legămînt este numit legămînt al Duhului care Dumnezeu erau legate şi de îndurarea Sa
ne dă viaţă şl ne ţine în viaţă. Prin acest legă- arătată faţă de cei legaţi prin aceste
mînt, Dumnezeu ne-a făgăduit şi răpirea, legăminte* Prin îndurarea arătată de
precizată de pana proorocului oare zice: Dumnezeu înţelegem revărsarea milei şi
„Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au bunătăţii Lui în dragostea faţă de oameni şi,
făcut legămînt cu Mine prin jertfă" în mod deosebit, faţă de poporul Său şi faţă
(Psalmul 50.5). de credincioşii Săi. în Sfînta Scriptură citim
Prin legămintele încheiate, Dumnezeu ne-a că atunci „cînd s-m arătat bunătatea lui
dat multe făgăduinţe pe care la vremea Dumnezeu şi dragostea Lui faţă de oameni,
potrivită le-a împlinit. De aceea psalmistul El,ne-$ mîntuit, nu pentru faptele făcute de
zice: »Ţi S-a mărit faima prin împlinirea fă- noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui,
găduinţelor Tale" (Psalmul 138.2), iar în prin spălarea naşterii din nmi şi prin înoirea
altă parte Sfînta Scriptură zice: „Dumnezeu făcută de Duhul Sfînt" (Tit 3.4—5).
nu este om ca să mintă, nici fiu al omului Despre legămîntul lui Dumnezeu şi despre
ca Să-I pară mu, Ce a spus oare nu va face îndurarea Sa au vorbit mulţi din oamenii de
? Ce a făgăduit nu va împlini ?" (Numeri seamă din vremurile străvechi, mai ales în
23.19). rugăciuni. Am putea menţiona pe proorocul
Privite după aspectul lor, legămintele pot Daniel (Daniel 9.4), pe dregătorul Neemia
fi numite astfel: (Neemia 1.5) şi alţii.
— „Legămînt sfînt", este considerat Oamenii care au cunoscut îndurarea lui
legămîntul încheiat de Dumnezeu cu poporul Dumnezeu au şi vorbit des-prea ea. De pildă:
Său, despre care citim în cartea Daniel că Moise, vorbind^ despre Dumnezeu, arată că
împăratul de la miazăzi voia să-1 calce El este singurul Dumnezeu, dar este un Dum-
(Daniel 11.28-30). nezeu care îşi ţine legămîntul şi îndurarea
— „Legămînt veşnic", este legămîntul pînă la al miilea neam de oameni. Proorocul
încheiat de Dumnezeu cu oamenii şi toate Isaia spune: „Domnul aşteaptă să Se
vieţuitoarele de pe pă-mînt prin care milostiveas-că de voi, şi Se va scula să vă dea
s-a angajat să nu mai aducă nimicirea lor prin îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu
potop (Geneza 9.16 şi Isaia 55.3). drept" (Isaia 30.18—19). Tot proorocul
— „Legămînt de pace", încheiat de Isaia mai spune : „Doamne, prin -îndurarea
Dumnezeu cu Fineas, fiul lui Eleazear şi cu Ta se bucură omul de viaţa, prin ea mai am şi
urmaşii săi, ca urmare a rîvnei pe care a avut- eu suflare" (Isaia 38.16). Măria, mama
o pentru Dumnezeu (Numeri 25.13). Acest Domnului Isus, spunea în cuvîntarea sa că Cel
legămînt, Domnul îl mai numeşte „legămîntul Atotputernic a făcut lucruri mari pentru ea,
uaei preoţii veşnice’’. are Numele sfînt iar îndurarea Lui se întinde
— „Legămînt nou", este numit legămîntul pe din neam în neam pentru cei ce se tem de El,
care Dumnezeu 1-a încheiat prin Domnul Apoi continuă : „a venit în ajutorul robului
Isus Hristos, cu cei credincioşi dintre Său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea
neamuri şi din poporul evreu. Este numit Sa, cum făgă-du-i-se părinţilor noştri...44
„nou" pentru că este legămîntul Duhului şi (Luca 1.49, 50, 54).
nu al Slovei. Proorocul Ieremia, în situaţia grea în care
Rămînem numai la această enumerare, se găsea, se bucura în nădejdea că bunătăţile
deşi am putea enumera şi altele. Domnului nu s-au sfîrşit şi îndurările Lui nu
Considerăm ca o binecuvîntare să ai parte sînt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimi-
de legămintele divine. Mai ales poporul evreu neaţă (Plîngeri 3.221 împăratul David cerea
s-a bucurat de aceste legăminte. Vorbind Domnului ca, prin îndurarea Sa să aibă o
despre acest popor, apostolul Pavel spunea că bucurie şi veselie necurmate (Psalmul 32.7),
el are Iegămintele, darea legii; slujba iar în unii din Psalmii săi, foloseşte expresia
Dumnezeiască, etc. (Romani 9.4,), dar ce „căci în veac ţine îndurarea Lui — ca un
păcat că n-a rămas sub ocrotirea acestor refren.
legăminte, iar prorocul Zaharia spune că Şi Domnul Isus a avut un cuvînt de spus în
Domnul a luat două toiege ca să pască oiţele această privinţă. In sinagoga din Nazaret, El
Sale; pe unul a scris Legămînt şi pe celălalt a spus că a ve-
Indurare (Zaharia liJ).
Am spicuit cîte ceva despre Legămintele
lui Dumnezeu şi despre bine-

65
nit să vestească anul de îndurare al Trăim situaţii în care viaţa noastră este
Domnului (Luca 4.19). confruntată cu mari probleme, fie personale,
Pentru credincioşi, îndurarea lui fie de familie sau de cult. în această situaţie,
Dumnezeu a atins culmea, atunci cînd L-a avînd exemplul împăratului Solomon, să-
dat pe Domnul Isus, să moară pe crucea alergăm la Domnul cu rugăciune şi să
Golgotei, pentru a cîştiga o mîntuire deplină recurgem ia Legămîntul, respectiv
şi veşnică, in care ne-a cuprins pe toţi şi ne făgăduinţele sale faţă de noi, precum şi la
păstrează pînă la capăt. De aceea acum, în îndurările Sale, ca în felul acesta să putem
Domnul Isus Hristos,« noi avem totul deplin primi putere şi har ca să ieşim biruitori în
şi ne bucurăm cu-toţii că avem un Domn care toate privinţele. Domnul este acelaşi şi El
este bogat în îndurare pentru toţi cei ee-t* lucrează: şi cu noi, care credem; deci să-
cheamă (Romani 10.12). Ca aspect exprimaţi alergăm cu încredere la El, căci El îşi va ţine
v, îndurarea arătată de Dumnezeu oamenilor Legămîntul cel mare încheiat cu noi prin
Domnul Isus, să recurgem mereu la îndurările
se exprimă prin îndurare mare (Geneza Lui pînă se vor împlini cuvintele „Strtn-geţi-
19.19), îndurare fără margini găsim arătată în Mi pe credincioşii Mei, care au făcut
Numeri 9.19 sau îndurare nemărginită găsim legămîht cu Mine prin jertfă!” (Psalmul
arătată în Cronici 21.13. 50.5).

VIAŢA DE FAMILIE ÎN HRISTOS(II)


FAMILIA, CUM A FĂCUT-O PĂCATUL SĂ FIE
„In ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după: asemănarea
lui Dumnezeu. La vîrsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un
fiu după chipul şi asemănarea lui...
GENEZA 5.1—3
Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel si l-a omorît." .
.
GENEZA 4.8

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. lucrul acesta nu Se putea întâmpla, fără
Adam cel căzut a născut un fiu după chipul îndoială, decît prin puterea, aceasta a omului
său. de a naşte viaţa după chipul său şi anume:_
în cuvîntul acesta care ne descoperă originea cînd acecsiă putere va fi reînnoită cu totul şi
înaltă a omului şi destinul său strălucit, a vem sfinţită pentru deplina restabilire a
lămuriteâ tainei întrupării şi a mîntuirii pentru împărăţiei lui Dumnezeu.
slava veşnică şi, tot din el, vedem" lămurit cum Relaţiile părinţilor între ei au căzut în
se face că păcatul are o aşa putere totul sub puterea păcatului, dar cînd
îngrozitoare. Dumnezeu le pune din nou în rînduială, atunci
Tocmai una din trăsăturile chipului , omului se arată puterea cea mare a harului.
făcut după asemănarea lui Dumnezeu era Dacă vrem să pătrundem înţelesul cuvîntului
ca omul să aibă puterea, să dea viaţă altor acestuia: „Adam a născut un fiu după chipul
oameni. său”, să privim istoria familiei sale în faţa
Cînd păcatul a pus stăpînire pe om, chipul porţilor paradisului Ea ne va da învăţături
acesta dumnezeiesc nu s-a şters cu totul, dar a deosebit de importante cu privire la familie,
fost denaturat în mod înspăimîntător. Omul a cum a stricat-o păcatul.
avut mai departe puterea de a da viată, dar vai, Observaţi cum păcatul tatălui se
după propriul său chip. Cînd păcatul l-a biruit
pe Adam; a supus întreaga omenire. Ca să fie repetă în, păcatul fiului şi ajunge la coacere, la
vreodată eliberată de sub puterea, păcatului, apogeu.

66
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, Dumnezeu şi apoi de oameni. Ce limpede se
din toată inima ta şi pe aproapele tău, ca pe vede lucrul acesta foarte devreme la cei mici,
tine însuţi." în aceste două porunci de în camera copiilor! Cum se arată apoi, în
căpetenie se cuprinde tot ce vrea Dumnezeu relaţiile cu colegii la şcoală, sau la joacă. C&
de la noi. Adam a călcat pe cea dinţii din adesea se arată egoismul, chiar faUL -de
aceste porunci, căci în momentul în care a părinţi, făcîndu-i să le refuze dragostea şi
păcătuit a aruncat de la el iubirea lui ascultarea cu care sînt datori !
Dumnezeu. Fiul său — Cain — n-a vrut să se Ce bine ar fi, dacă părinţii credin-cioşi ar
supună celeilalte porunci, s-a umplut de ură cerceta cu interes ce spune Scriptura, în mod
faţă de fratele său şi a devenit ucigaşul aşa de lămurit şi suficient, despre iubire,
aceluia. .ctnd ne-o tn--făţişează ca pe porunca cea
Dacă Adam ar fi stăruit în a iubi pe mai mare şi. nouă, ca împlinirea Legii în
Dumnezeu, cu siguranţă că şi Cain şi-ar fi întregime, ca mijloc de a rămîne în Dum-
iubit fratele. nezeu şi Dumnezeu în noi; atunci pentru
Prin păcat, firea lui Adam s-a stricat şi nimic nu s-ar lupta aşa de serios decît pentru
firea aceasta stricată a transmis-o fiului său; a face ca iubirea să domnească în casele lor.
acesta era chipul său. Vegheaţi asupra oricărei manifes
Păcatul copilului a fost rodul păcatului tări a unui duh de egoism, de lipsă
tatălui. de dragoste. Este o sămînţd din pa-
Această primă înfăţişare a unei vieţi de mul care în Cain a adus roade aşa
familie, cum ne-o zugrăveşte Însuşi de amare şi să nu socotiţi nici o os
Dumnezeu în Cuvîntul Săuf ce umbră teneală prea mare, nici o rugăciune
întunecată arunca asupra căminelor şi prea stăruitoare pentru a alunga du
familiilor noastre! Cit de adesea ar putea hul acesta. Să nu vă mulţumiţi că el
părinţii să vadă că păcatele şi patimile rele încă nu a izbucnit în cine ştie ce pă~
ale copiilor îşi au originea în lipsurile şi în cat grosolan. Aveţi grijă şi luaţi sea
fărădelegile lor! Dacă s-ar gîndi căt de la ei ma ca să distrugeţi cu totul seminţele
au moştenit copiii firea lor rea, ce mult i-ar din care mai tîrziu ar putea să creas-
umili lucrul acesta şi i-ar face să fie blînzi că lăstari care să dea roade înspăi-
dar, totodată, serioşi şi înţelepţi în purtarea mîntător de rele.
faţă de cei nelegiuiţi şi i-ar sili să caute cu Cea mai înaltă şi singura noastră năzuinţă
toată seriozitatea singurul lucru care poate să fie ca viaţa noastră de familie, prin harul
mîntui şi anume harul care vine de Sus şi lui Dumnezeu, să ajungă iarăşi ce ar fi
viaţa care vine tot de acolo. trebuit să fie drept după planul lui Dumnezeu
Voi, părinţilor, nu vă miraţi că Domnul de la_ început, adică reflexul şi pregus-tarea
pedepseşte păcatele părinţilor în copii. iubirii care este în cer.
Aceasta trebuie să vă îndemne şi să vă dea Sa ne aducem aminte mereu de influenţa
curajul să credeţi că Dumnezeu, în aceeaşi vieţii părinţilor, aşa cum ne este pusă
măsură, Se gîndeşte la ndurarea pe care a înaintea ochilor, prin cuvintele: „după
făgăduit-o părinţilor şi, că şi-n privinţa chipul sau".
aceasta copiii vor fi „părtaşi". Mai departe, Cuvintele acestea se referă nu numai la
să luăm seama , cum în păcatul celui dinţii binecuvîntarea pierdută în paradis şj la
copil, avem rădăcina şi tipul blestemul pe care păcatul l-a adus cu sine. Nu,
păcaţelor^tuturor copiilor* ci şi la harul care ni s-a dat prin răscumpărare.
Familia avea menirea să fie chipul fericirii şi Negreşit, un tată credincios nu poate da naştere
reflexul vieţii de iubire care domnesc în cer. unui copil după chipul său care acum este înnoit
Dar intră păcatul şi prima familie în loc să fie şi făcut asemenea lui Dumnezeu. Dar ce nu
un simbol şi o uşă a cerului- ea a devenit poate firea, prin puterea făgăduinţei şi tăria
imaginea şi poarta iadului. Relaţiile noastre Dumnezeului nostru poate dobîndi rugăciunea
cele mai apropiate şi v mai fericite pe care şi viaţa de credinţă.
Dumnezeu le-a rînduit să ne ducă la iubire, la Dacă continuăm cercetările noastre-în'
slujire reciprocă şi la a ne ferici- unU «pe- - Scriptură cu privire la ceea ce spune Dumnezeu
alţii, devin, prin pizmă şi răutate, prin ură şi despre viaţa de fa--milie, nimic-nu ne apare mai
ucidere, elementele unei îngrozitoare pustiiri. dorişi mai neîndoios că fericitul adevăr că:
Rădăcina oricărui păcat este „egoismul” părinţilor creştini li s-a dat făgăduin ţa că,
care ne desparte mai întîi de copiii lor pot fi născuţi din nou şi Dumnezeu
tocmai în scopul acesta vrea să se folosească de
ei ca unelte.
Rugăciunea credinţei, care se înalţă pentru minul nostru din afara porţilor paradisului
creşterea în teamă de Dumnezeu a unui pierdut unde locuiau Adam şi Eva, în
copilt are asigurată pretutindeni paradisul recîştigat, astfel că în chiar
binecuvîntarea legămîntului „Voi fi mijlocul slăbiciunii pă-mînteşti, el să poată
Dumnezeul tău şi al seminţei tale după fi imaginea cerului, un cămin pămîntesc
tine". Geneza 17.7. asemenea cu casa Tatălui din cer.
Dacă credinţa şi rugăciunea apucă cu Prea lăudate Doamne, Dumnezeule!
tărie puterea lui Dumnezeu, atunci se simte Cădem în ţarină înaintea Ta. Vrem să simţim
influenţa acestei puteri în viaţa de toate mai adine puterea îngrozitoare a păcatului în
zilele, şi din viaţa predată lui Dumnezeu a noi şi în copiii noştri şi primejdiile la care
părinţilor iese o putere tainică, dar mare, sînt expuşi copiii noştri şi iubitul nostru
care transformă viaţa copiilor. cămin prin aceasta. Venim înaintea Ta şi
Şi cu aceastaf am ajuns la binecunoscutul mărturisim că am rămas cu mult în urmă faţă
dar seriosul adevăr: „Părinţii trebuie să fie de iubirea curată şi sfîntă pe care Tu ai
ei înşişi ce doresc să fie copiii lor". stabilit-o să fie cea mai frumoasă podoabă şi
Dacă părinţii vor să-şi ferească copiii de cea mai mare fericire a vieţii noastre de
păcatul lui Cain, care nu şi-a iubit fratele, familie. Iartă-ne toată lipsa de iubire în
trebuie ca ei înşişi să se ferească de păcatul purtarea noastră faţă de Tine, o, Doamne,
lui Adam care a dispreţuit porunca lipsa de iubire între noi ca părinţi şi faţă de
Dumnezeului său. copii şi de semenii noştri şi nu îngădui ca
Tatăl şi mama trebuie să ducă o viaţă care copiii noştri să sufere din cauză că făcîndu-
să se distingă prin iubirea jaţă de Dumnezeu se mari vor fi asemenea nouă. Scapă-ne de
şi faţă de oameni; aceasta este atmosfera în puterea egoismului, Te rugăm şi revarsă-Ţi
care copii iubiţi pot să crească şi să iubirea în inima noastră prin Duhul Sfînt! Şi
înflorească. Te mai rugăm, Doamne, să binecuvintezi pe
Tot ce faceţi faţă de copii, să fie făcut în copiii noştri cu duhul dragostei! Ajută-ne să
iubire sfîntă. Iubirea nu cere nici o jertfă, dar umblăm în dragoste înaintea lor, pentru ca
nici nu se teme de nici una. Trebuie timp şi Duhul Tău să ne poată folosi ca exemplu şi
chibzuinţă, veghere şi perseverenţă cu model pentru a-i transforma şi pe ei după
răbdare pentru a ne creşte copiii. chipul Tău cel sfînt !
Gînd ne aud copiii vorbind despre xxlţii, Fă-ne să fim pe deplin conştienţi de înalta
despre prieteni sau duşmani, despre cei chemare pe care o avem de a creşte sufletele
josnici şi grosolani, ca şi despre cei răi, să nemuritoare ale copiilor pentru Tine şi
vadă întotdeauna că sîntem minaţi de pentru slava Ta; înarmează-ne în acest scop
dragostea Domnului Hristos în tot ce cu credinţă, răbdare şi înţelepciune! îngăduie
spunem. In relaţiile dintre tată şi mamă ca, căminul nostru pămîntesc să fie pentru ei
trebuie ca preţuirea reciprocă şi atenţia, de- o cale şi o uşă de intrare în casa Tatălui
licateţea şi lepădarea de sine cu bucurie să ceresc. Sfinte Tată, îngăduie ca, copiii noştri
le dovedească copiilor că este nu numai să fie şi să rămînă ai Tăi, acum şi în veci de
posibil dar este şi o jericire să-ţi dăruieşti veci!
iubirea.
Aşadar, numai iubirea lui Dumnezeu cum VA URMA
a fost turnată prin Duhul Sfînt în inimă, în
casă şi în viaţă, numai ea poate să
readucă că-

„DOAMNE, 1NVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM"...


(LUCA 11.1) CITEVA ÎNDEMNURI

PENTRU ADUNĂRILE DE RUGĂCIUNE

1. Este bine să nu se piardă deloc din vedere cu cine vorbim cînd ne rugăm. Ne rugăm sau
Tatălui în numele Domnului Jsus, sau Domnului Isus. Rugăciuni către Duhul Sfînt nu se fac.

68
2. în adunările de rugăciune se cade ca rugăciunile să fie scurte şi precise (lămurite).
Altfel apare primejdia de a cădea în bolboroseală. Rugăciunile lungi obosesc şi ajung să
omoare adunarea de rugăciune.
3. Să nu se spună multe lucruri deodată. A mulţumi pentru un singur lucru şi a cere un
singur lucru, din partea celui ce se roagă, este foarte de dorit. Negreşit, unul înfăţişează un
gînd cu o îmbrăcăminte (de cuvinte) mai bogată, altul, mai săracă. Nu se fixează un anumit
timp cît să se roage fiecare. în camera noastră, acasă, ne putem ruga cît vrem şi spune tot ce
voim; dar, în adunarea de rugăciune, să ţinem seama că şi alţii trebuie să se roage. Deci: scurt
şi precis.
4. Dacă un frate a spus în rugăciune un gînd care a fost pe inima şi altui frate : o
mulţumire, o cerere, nu este bine să se repete acel gînd, chiar dacă poate fi spus cu alte
cuvinte.
5. Se cade să vorbim mai tare în adunarea de rugăciune pentru ca toţi
să auzim şi să răspundem în deplină cunoştinţă cu „ Amin”-ul pe care îl rostim.
6. Dacă un frate a început să nu se mai roage în duh, ci a căzut în vorbă
rie, nu este bine ca orice frate să se simtă îndemnat să-i strige „destul”, ci să lase aceasta în
seama celor puşi de Dumnezeu să ne înveţe.
7. Dacă se fac greşeli, cine le-a observat, să mustre Intre patru ochi pe cel
ce a greşit. Cîteodată însă, unele greşeli pot fi corectate în faţa celor ce le-au
auzit, ca nu cumva răul să se întindă. Dar şi aceasta este un lucru de mare răs-
pundere şi nu poate să-l facă oricine.
8. Să ne ferim de a face predici în rugăciune. Da, lucrul acesta se întîmplă cîteodată.
Acest lucru nu e cuviincios faţă de Dumnezeu şi de credincioşii Lui, alcătuieşte o urîtă arătare
a „eu-lui", lucru care n-are ce căuta în adunarea de ru găciune şi nicăieri în viaţa creştină.
9. Este bine să ne ferim a fi prea grăbiţt Este bine să se roage mulţi sau chiar toţi, dar
fără grabă.
10. Nu este bine din partea unor fraţi ca în fiecare seară de rugăciune să aducă mereu
aceleaşi lucruri, chiar dacă le stau mult pe inimă. Se ajunge astfel ca, îndată ce au deschis gura
să se roage, ceilalţi ştiu ce vor spune, ba chiar şi ce cuvinte vor întrebuinţa. Aceasta este o
sărăcie şi o trindăvie în gîndire ceea te nu se cade să fie între credincioşi.
11. Fiecare frate se poate ruga. Totuşi, este de dorit ca acei mai tineri să mai aştepte,
iar cei batrîni să nu stea obosiţi şi neroditori
12. Să ne ferim de a zice mereu Doamne, sau Tată, sau Doamne Isuse, ca să nu ne
apropiem de luarea în deşert a Numelui Domnului sau de ceea ce Domnul Isus numeşte
„Doamne, Doamne..." despre cei ce nu fac voia Domnului.
13. Este foarte nimerit să ne ferim de cuvinte de umplutură. Cînd nu ne vine îndată
vorba pe buze, să nu trintim un Tată sau Doamne, ci să aşteptăm pină ne vine vorba pe care o
căutăm. Iar în sfîrştt să ne ferim de vorbe tipice; să spunem atît cît am avut de spus, fără să
adăugăm vorbe goale, care, pentru credincioşii slobozi miroase a mucegaiul rugăciunilor după
tipic.
14. Bine este să venim la adunarea de rugăciune cu sufletele pregătite prin rugăciunea
fierbinte făcută de fiecare în parte, timp îndelungat în taină.
15. Să ţinem totdeauna seama că sîntem mai mulţi care ne rugămt deci
vorbirea să fie ca pentru mai mulţi (adică forma de plural). In cameră,, acasă,
putem zice: „Te rog, Te laud, Iţi mulţumesc — însă în adunarea de rugăciune
zicem: „Te rugăm, îţi mulţumim, îţi cerem”.

într-o lume în care oamenii îşi iubesc lanţurile şi frămîntările şi le consideră


ca o parte din ei înşişi, oricine îi turbură cu o iubire agresivă, se va trezi izbit
de persecuţie.

Singura bancă care nu dă faliment este aceea a caracterului omenesc. Dacă investim în
oameni, aceştia îi influenţează pe alţi oameni şi aceeia la rîndul lor ep alţii, ca valurile mării,
pînă la ţărmurile eternităţii.

69
ISTORIOARE ŞI PILDE

EFECTELE CITIRII
CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede
în Cel ce M-a trimes, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a
trecut din moarte la viaţă".
(IOAN 5.24)

— în ceea ce priveşte tînărul din fundul salonului, noi am făcut ce am putut pentru el, însă,
înainte de sosirea dimineţii, el va muri.
— Este cu putinţă doctore ? întrebă infirmiera ; doar Dvs. i-aţi spus că merge spre bine, şi
el se aşteaptă să trăiască.
— Este fără folos să-1 descurajezi, poate că în cîteva ceasuri el va intra în comă şi nu va
mai şti cînd se va duce.
După aceste vorbe, marele chirurg se îndepărtă. „Trebuie să spun aceasta bolnavului" gîndi
infirmiera „dar mă va crede ei oare în urma cuvintelor de îmbărbătare ale doctorului ? şi după
toate, este oare de folos să-1 descurajez ?”. „Totuşi”, gîndi ea, „poate că el are ceva lucruri de pus
în ordine, sau vreo veste de trimis". Foarte îngrijorată ea se îndreptă către salon, tot întrebîndu-se
cum îi va anunţa îngrozitoarea veste.
— Sînteţi aşa de bună să veniţi să mă vedeţi domnişoară ; aţi auzit ce a
spus doctorul ! Eu merg spre bine. Gîndeşte oare dînsul că mai am multă vreme
pînă să ies din spital ?
Infirmiera păstră un moment de linişte, apoi cu delicateţe îi spuse :
— Mă tem că doctorul nu v-a spus tot adevărul ; primejdia este mai mare decît am gîndit
noi la început.
— Nu cumva vreţi să spuneţi că sînt pe moarte ?
Privirea gravă, lacrimile care curgeau încet pe obracjii infirmierii de gardă au fost singurul
ei răspuns.
In acest salon de spital totul era liniştit, nu era nimic care să-1 facă să uite faptul solemn că
el trebuia să întîlnească pe Dumnezeu şi veşnicia. Din buzele sale tremurînde, muribundul întrebă
pe infirmieră :
— Cît mai am de trăit ?
Infirmiera nu cuteză să-i ascundă crudul adevăr. Atunci un
strigăt de groază ieşi de pe buzele sale :
— Nu pot să mor, nu pot să mor, nu sînt gata pentru moarte. Ce trebuie
să fac ca să fiu mîntuit ?
Tot ceea ce infirmiera a putut să-i răspundă, a fost :
— Nu ştiu, nici eu nu sînt mîntuită !
— Domnişoară, să vă rugaţi pentru mine ! oh faceţi lucrul acesta.
— Nu pot, nu ştiu să mă rog.
Ce moment pentru aceste două suflete, amîndouă pierdute, dar unul din ele trebuia să
treacă în veşnicie.
Infirmiera, aproape tot aşa de turburată ca şi muribundul, zise în cele din urmă :
— Tot ce pot să fac este să vă citesc ceva din Biblie. Şi cu voce limpede,
ea citi povestirea despre acela care a venit noaptea la Domnul Isus pentru a-i
pune întrebări. Sfînta carte vorbea apoi despre Domnul Isus, mergînd din loc
în loc, făcînd bine, de lucrările Sale, de locul de unde venea, şi lectura se ter
mină cu Ioan 5.24.
„Adevărat, adevărat vă spun, că cel ce ascultă cuvintele Mele, şi crede in Cel ce M-a
trimes, are viaţa veşnică, si mi vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă".
— Opriţi-vă, zise muribundul, lumina se apropie ; lăsaţi-mă singur o clipă,
însă întoarceţi-vă îndată.

70
Cînd infirmiera reveni, puţin dupâ aceia, cu a faţă strălucitoare, bolnavul spuse :
— Eu cred că Domnul Isus Hristos a luat păcatele mele pe cruce, El m-a
primit aşa cum eram, vinovat şi nepregătit Nu mai este moarte'pentru mine ai
viaţa veşnică. El mi-a dat-o, eu am trecut din moarte la viaţă.
El se exprima greoi însă destul de clar.
— Promiteţi-mi că ne vom întâlni în cer, acum nu mai puteţi spune că nu cunoaşteţi
drumul.
— Vă promit că am să mai mă gîndesc la aceste lucruri, dar pentru mine nu sînt încă destul
de clare, răspunse infirmiera.
— Domnul ştia că eu nu mai aveam timp de pierdut, de aceea ă îngăduit ca lumina să intre
deodată în sufletul meu ; ştiu că El va face acest lucru clar şi pentru dumneavoastră. Dumnezeu să
fie binemvînttâi totul este în ordine pentru mine, dumneavoastră aţi fost unealta. Domnul Hristos
m-a răscumpărat in ceasul al unsprezecelea. Pace, pace.
După o uşoară convulsiune, el a devenit în aparenţă inconştient, pînă în clipa cînd el se va
scula „cu Domnul Hristos", cu Bunul Păstor, care a căutat şi a găsit oaia Sa pierdută şi a adus-o
în staul pe umerii Săi.
Infirmiera nu putea să înţeleagă cum el a putut să întâlnească moartea cu atîa linişte, fără
nici o îndoială că păcatele îi fuseseră iertate şi cerul era deschis pentru el.
Ea nu pricepea că, pentru bolnav, o privire către Domnul Isus Hristos schimbase într-o
clipă totul pentru el, în timp ce ea, neprivind decît la ea însăşi, nu vedea decît mizerie şi păcat.
Patru ani se scurseră în această stare, uneori apărînd o rază de nădejde, pentru a face loc
îndată întunericului şi deznădejdei.
într-o zi de adunare, vestitorul Evangheliei, zărind faţa ei turburată; se apropie de ea şi îi citi
Ioan 5.24.
Deodată se făcu lumină în inima ei, şi pacea luă în stâpînire sufletul ei. Acelaşi verset pe
care îl citise ea şi care atinsese inima muribundului, cu patru, ani în urmă, liniştise acum toate
temerile şi toate îndoielile inimii ei.
Ea plecă o făptură nouă, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu, pentru faptul că şi pentru
ea, acum totul era în ordine.
Cititorule ! Ioan 5.24 este mesajul nespus de preţios pe care Dumnezeu îl pune înaintea
dumităle, chiar în această clipă.
Nu vrei să-l primeşti ?

CITEŞTE ! GÎNDEŞTE ! ACŢIONEAZĂ !

O gîndire din care lipseşte ideea de Dumnezeu,


— O atitudine din care lipseşte cinstirea lui Dumnezeu,
— O acţiune ce neglijează prezenţa lui Dumnezeu,
— O înţelepciune care nu este marcată de teama de Dumnezeu, — Iată atitea influenţe
nefaste, pe care un sistem de gîndire ateist le pot inocula unei fiinţe,, cu rezultate dezastruoase,
atît individuale cit şi sociale.
„Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun"
Filtraţi, cenzuraţi, fiţi exigenţi cu ceea ce vi se administrează ca să nu vă treziţi prea
tîrziu, în imposibilitatea de a vă mairedobîndi integritatea şi sănătatea sufletească.

71
CUGETĂRI
Sint predicatori care nu hrănesc biserica cu otravă, dar o hrănesc cu praf. Ei nu propovăduiesc
rătăcirea insă nu dau plinea vieţii.
R. A. TORREY

Este mai uşor să aduci pe oameni în rătăcire, decît a-i scoate din rătăcire, deoarece inima
omenească iubeşte rătăcirea.
*
Doresc religia care cur ateste ghetele ca luna, care găteşte mincare gustoasă, care măsoară un
metru de stofă fără să dea un centimetru lipsă, care sur ide la masă, care lucrează harnic la
maşina de cusut, care e prietenă la bucătărie şi in camera de locuit.
Acesta e un adevărat creştin.
Nu fi înafară şi înăuntru fiere.

Viaţa ta de-acasă să fie mai bună decît cea din afara ei.
*
Cicăleala este un obicei care gîdilă pînă răneşte.
Dacă se căsătoreşte cinstea cu sărăcia ele pun pe lepădare de sine, ca gospodină
a casei.

Unii merg pe două cărări^ alţii se rătăcesc pe una singură.


*
Murdăria sufletească nu se poate spăla la nici o curăţătorie chimică.
* Cîştigă cît poţi de mult, economiseşte cît
poţi de mult, dă cît poţi de mult.

Cum nu pot să sufăr mazărea boabe în ghete, aşa nu pot suferii să am datorii.
*
Socoteala scurtă este cea mai bună.

Mîntuirca nu înseamnă numai iertare de păcate ci şi curăţire de păcate.


*
Începe căsnicia cu terci de ovăz şi vei isprăvi cu friptură.
*
Geniul se dezvoltă în singurătate, dar^aracterul se formează în şuvoiul vieţii, intre lovituri şi
binecuvintări.
*
Nici o viaţă nu este creştină dacă nu este creştinizatoare.

*■ *. *

Mi-aduc aminte că odată am luat parte la o mare întrunire organizată de A. mata Mintuirii, unde
ei au anunţat că va fi şi o expoziţie de idoli. M-am aşteptat să -văd idoli din părţile Iudeiei, din
Africa şi alte părţi îndepărtate. Dar în loc de aceasta, la timpul hotărît, opt tineri au păşit înainte
pe platformă, purtînd fiecare cîte o placardă. Pe o placardă erau atîrnate pipe, ţigarete şi tutun;
alta era cu bijuterii, lănţişoare, podoabe, panglici şi lucruri de felul acesta. Pe celălalte erau
înşirate alte lucruri care erau adevăraţi idoli moderni.
Un om care stătea la spatele meu zise: „Uite o pipă ca a mea". O altă femeie exclamă
„Iată mărgelele mele". Acei oameni simpli au simţit că acele lucruri au devenit idoli pentru ei Şi
le-au aruncat. Dar tu? N-ai idoli? Cum te porţi faţă de ei ?
(1 IO AN 5.21)

Tiparul executat la If P. „13 Decembrie 1918"