Sunteți pe pagina 1din 24

O NOUĂ REVISTĂ?

Nu ! Nu este vorba de o nouă publicaţie religioasă ci de vechea şi scumpa noastră revistă


„Adevărul Creştin” care a constituit pentru mulţi dintre noi abecedarul formării şi creşterii
noastre duhovniceşti.
Au trecut aproape 70 de ani de la apariţia primului număr al acestei reviste, la început
editată de Dumitru Cornilescu şi apoi continuată de Tudor Popescu, cei doi mari bărbaţi pe care
Dumnezeu i-a folosit în chip binecuvîntat pentru a naşte si dezvolta o mişcare creştină pur
românească, bazată în exclusivitate pe învăţăturile Sfintelor Scripturi.
In articolul introductiv (1 nov. 1921) se arată în mod clar scopul revistei : „Revista
noastră are o ţintă foarte lămurită; ea porneşte de la încredinţarea că ceea ce îi trebuie poporului
nostru, îndeosebi şi înainte de orice, este lumina Evangheliei şi viaţa izvorîtă din cunoştinţa pe
care o dă această lumină. Ea ştie că omul din fire nu are această viaţă care este un dar al lui
Dumnezeu şi se capătă prin credinţa într-un Mîntuitor personal, a cărui moarte ispăşitoare pen-
tru păcatele noastre ne îndeamnă la o vieţuire în strînsă legătură cu Cel ce şi-a dat viaţa pentru
noi. Ea ştie că poporul nostru nu cunoaşte Evanghelia lui Isus Hristos şi de aceea în primul rînd
are ca ţintă lămurirea mîntuirii prin Isus Hristos. Ea vrea să arate omului cum poate trece de la
întunerec la lumină, cum dintr-un copil al întunerecului şi al satanei, poate ajunge un copil al
luminii şi al lui Dumnezeu, in al doilea rînd ca se îndreaptă către copiii lui Dumnezeu care
trăiesc în strînsă legătură cu Mîntuitorul lor personal. Şi pe ei vrea să-i ducă pe căile sfinţirii,
arătîndu-le cum pot fi din ce în ce mai asemenea chipului Mîntuitorului lor”.
Revista a fost foarte repede remarcată şi elogiată atît de publicaţiile existente cit şi de
teologii de seamă ai vremii. „Revista este foarte citită, mulţi preoţi (ai bisericii ortodoxe n.r.)
găsesc în ea izvor de educaţie pentru credincioşi, pe înţelesul lor". — „Altă tipăritură nouă, clar
foarte bună, este „Adevărul Creştin" scrisă de două ori pe lună, în Bucureşti, de părintele şi
ierodiaconu Dumitra Cornilescu, cel mai harnic dintre teologii tineri pe ogorul scrisului creştinesc.
Materialul publicat de sfinţia sa este la înălţimea publicaţiilor similare din apus", sînt numai două
din aprecierile care exprimă impresia deosebită pe care revista a făcut-o încă de la începutul ei.
Şi în adevăr, 20 de ani „Adevărul Creştin" cu un conţinut duhovnicesc de cea mai înaltă
calitate a fost mijlocul prin care credincioşii din toată ţara au fost învăţaţi şi încurajaţi, învioraţi
şi întăriţi, hrăniţi şi crescuţi duhovniceşte. A fost mereu aşteptată cu multă bucurie, fiind printre
puţinele căi prin care fraţii cu vază T. Popescu, Gh. Cornilescu şi Em. Constantinescu puteau
împărţi Cuvîntui întregei frăţietăţi.
De la fuziunea cu Creştinii după Evanghelie a încetat şi tipărirea revistei „Adevărul
Creştin” şi aproape 50 de arii publicarea ei nu a fost posibilă. Acum, la sfîrşit de veac si de
dispensaţiune, ne revine nouă, celor de la urmă, marele privilegiu dar si greaua răspundere să
reluăm editarea acestei reviste.
Este certitudine pentru toţi: nu numai că sîntem de la urmă, dar sîntem şi prin pregătire
teologică deosebită şi fără daruri speciale — credincioşi simpli —. Recunoaştem cu evlavie că nu
ne vom putea ridica vreodată la nivelul şi statura înaintaşilor noştri în faţa cărora şi noi ca Ioan
Botezătorul putem spune : „nu sîntem vrednici să le deslegăm curelele încălţămintei". Ne bazăm
însă pe braţul Domnului, pe înţelepciunea Lui şi nădăjduim că El ne va da harul necesar şi ce nu
vom putea, face noi, va realiza cu prisosinţă El.

2
Ca şi odinioară, revista va prezenta o paletă largă de subiecte şi probleme ce privesc viaţa
spirituală : doctrina, necesitatea naşterii din nou, mîntuirea prin Domnul Isus zidire sufletească,
învăţături pentru copii, şi tineri ,cugetări, istorioare şi pilde, diverse şi anunţuri.
Aşa cum s-a stabilit de fraţi la întîlnirea din 21 ianuarie a.c. de la Bucureşti, revista va
cuprinde pe problematica menţionată, traduceri, prelucrări, cugetări personale, fragmente şi idei
din diferite lucrări existente. Articolele nu vor fi semnate şi nici remunerate, aşa cum era acum 50
de ani.
Toţi credincioşii cu dar, care au ceva de spus din partea Domnului sînt chemaţi să trimită
redacţiei tot ceea ce consideră — prin lumina ce o au — că poate fi de folos atît credincioşilor
cît şi necredincioşilor.
Rugăm pe Domnul sa binecuvînteze REVISTA şi să o facă folositoare tuturor celor ce o
citesc.

GREUTĂŢI LA ÎNCEPUTUL DRUMULUI


Întoarcerea la Dumnezeu care cuprinde în Aşa cum cunoaştem din Evanghelia după
ea si naşterea din nou reprezintă în viaţa Matei cap. 2, în zilele în care Fiul lui
celui credincios evenimentul cel mai Dumnezeu — Domnul Isus — a venit în
important. Naşterea naturală este comună lume întrupîndu-se în pruncul născut în
tuturor oamenilor, în timp ce naşterea din Betleem, iadul întreg s-a dezlănţuit pentru
nou (adică naşterea duhovnicească) este nimicirea Sa şi împiedicarea planului
cunoscută de puţini oameni, care prin dragostei mîntuitoare a lui Dumnezeu prin
adunarea lor cle-a lungul generaţiilor si jertfa de pe Golgota.
veacurilor alcătuiesc pe porul lui Dumnezeu, Cînd ne întoarcem la Dumnezeu, ne
răscumpărat prin jertfa Domnului Isus asemănăm întocmai cu nişte prunci şi satana
Hristos Fiul lui Dumnezeu. va căuta prin toate mijloacele să nimicească
Această naştere din nou face fericit pe cel dumnezeiasca lucrare începută în sufletul
care a cunoscut-o atît în vremea cît mai nostru. Pentru a ieşi biruitori în lupta cu
trăieşte în trup, cît şi prin făgăduinţele vrăjmaşul, Cuvîntul lui Dumnezeu ne
strălucite pe care le are orice copil al lui vorbeşte la Efeseni 6 vers. 13—17 de felul
Dumnezeu pentru veşnicie, cînd vom fi cum trebuie să ne înarmăm pentru a „stinge
totdeauna cu Domnul Isus. Aşa stînd toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
lucrurile înţelegem uşor cît de însemnate pot în luptele pămînteşti este cunoscut că o
fi pentru noi copiii lui Dumnezeu născuţi din mare însemnătate pentru victorie o are
nou de curînd, gînduri insuflate de Duhul cunoaşterea duşmanului şi direcţiile lui de
Sfînt în măsură să ne facă neclintiţi pe calea atac. Cuvîntul lui Dumnezeu ne dă lumină
vieţii veşnice la cate am fost chemaţi prin îndestulătoare cu privire la primejdiile si
cunoaşterea Evangheliei Domnului Isus greutăţile ce apar pe calea credinciosului de
Hristos. curînd întors la Dumnezeu. Aceste primejdii
Oamenii din lume care nu cunosc pe vin din afară şi dinăuntru.
Dumnezeu prin Domnul Isus cinstesc în chip Această împărţire este întrucîtva
deosebit ziua naşterii lor naturale şi
şcolărească, deoarece în majoritatea
învrednicesc cu cinste pe părinţii prin care au
cazurilor vrăjmaşul foloseşte tot arsenalul
venit în lume. Dacă ei fac astfel, cu cît mai
mult ar trebui ca noi, copiii lui Dumnezeu să său otrăvit în lovituri combinate. Totuşi,
cinstim lucrarea naşterii noastre din nou si pe pentru ajutorul nostru vom căuta mai întîi să
Acela care ne-a născut la o viaţa nouă prin observăm o serie de primejdii pe calea
credinţa în jertfa Sa — Domnul Isus Hristos. credinţei care vin din afară.

3
înainte de orice Domnul Isus ne vorbeşte în bunăvoinţă şi înţelegere s-a stîrnit furtună de
Ev. după Matei 10—36 aşa: „Şi omul va batjocuri si ocări. Descumpănit şi întristat
avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui”. cum era, Domnul Isus i-a venit in ajutor în
Este vorba de omul care s-a întors la două feluri :
Dumnezeu, într-adevăr, cînd te întorci la — întîi i-a îndreptat gîndul şi privirea
Dumnezeu şi ai devenit o făptură nouă, lucrul sufletului către crucea de la Golgota unde
acesta devine îndată cunoscut înaintea celor Domnul său a suferit cumplit pentru el. Faptul
din familia ta. În puţine cazuri, cei care au acesta i-a adu o pace şi o linişte desăvîrşită, încît
temere de Dumnezeu din familia ta vor veni a rămas neclintit, fără să răspundă ne chibzuit la
şi ei la Domnul Isus, chiar prin mărturia vieţii ocările cu care era împroşcat. Pe vremea aceea
tale. De cele mai imulte ori însă viaţa ta nu ştia minunatul cuvînt de la Evrei 12—3:
sfîntă şi curată va stîrni Vrăjmăşie pe faţă sau „uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a
o răceală care se adînceşte. suferit din partea păcătoşilor o împotrivire
Ce minunat este că Domnul Isus ne-a spus aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu
aceste lucruri dinainte, pentru ca atunci cînd cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de
se petrec în loc sa ne arunce în desnădejde, oboseală în sufletele voastre”. Totuşi Domnul
mai degrabă să ne întărească. i-a venit în ajutor prin Duhul Sfînt.
De ce oare sîntem priviţi cu ură şi — Apoi Dumnezeu i-a arătat printr-un mic
vrăjmăşie ? Domnul Isus ne spune că pe El semn că într-adevăr se născuse din nou ; soţia,
lumea L-a urît din pricină că mărturisea în culmea furiei aţîţată de liniştea sa, ia spus :
despre ea că lucrările ei sînt rele (Ioan 7—7). „Nu mai eşti omul pe care l-am cunoscut cînd
m-am căsătorit ci eşti un alt om".
Credinciosule începător, şi tu în casa ta,
Iată cum Dumnezeu a lucrat In chip minunat
chiar fără vorbe, devii o oglindă în care
dînd îmbărbătare şi rnîngîiere pentru un prunc ia
ceilalţi îşi văd păcătoşenia lor. Nimănui cu
început de drum, împlinind făgăduinţa de la
un chip hidos (de omul păcătos e vorba) nu-i
Evrei 13—5: „Nicidecum n-am să te las ,eu
face plăcere să stea tot timpul în faţa oglinzii.
nici un chip nu te voi părăsi"..
Aşadar, iubite prunc în Domnul Isus, rămîi
Şi acest fel de a lucra al Tatălui ceresc este
tare căci iată Domnul tău te-a socotit de la
pentru fiecare în parte, numai inima noastră să
început vrednic pentru o slujbă grea care-şi
fie plină de credinţă şi dragoste faţă de Domnul
va aduce roadele şi binecuvintările la timpul
Isus care ne-a răscumpărat prin jertfa Lui.
ei. Nu uita nici o clipă că nu eşti niciodată
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi dacă va mai
singur, că Domnul te întăreşte prin Duhul
rămîne timp pînă la venirea Domnului, vom
Sau cel Sfînt.
căuta să descoperim si cu alte prilejuri
Un tînăr căsătorit, după ce s-a întors la încercările şi greutăţile începutului de drum,
Dumnezeu, a mărturisit plin de bucurie acest precum şi căi Le prin care Domnul ne
lucru soţiei sale. Contrar aşteptărilor sale sprijineşte.
în loc de

ÎNCEPUTUL TUTUROR LUCRĂRILOR


GINDURI ASUPRA GENEZEI
Geneza este una din cele mai însemnate ral — cea mai mare parte a faptelor din Scriptură.
cărţi ale Scripturii, fiind socotită ca temelie a Creaţiunea, păcatul, judecata, făgăduinţa,
întregii Scripturi, deoarece ne pune în faţă — răscumpărarea, jertfa, învie -
în gene-

4
rea, alegerea prin har din partea lui într-o stare de dezordine morală pentru a
Dumnezeu, legămîntul Său, despărţirea aduce o stare de lucruri, o stare de rînduială,
poporului Său de lume, viaţa de credinţă ca o de viaţă, de rodire, unde totul să fie sub
călătorie, răpirea, introducerea de la urmă a stăpînirea Omului care este cu adevărat
lui Israel şi a neamurilor în binecuvîntarea chipul Său şi asemănarea Sa.
Domnului Hristos, înfăţişat prin Iosif. Toate Această ţintă binecuvîntată va fi atinsă
aceste lucruri îşi au locul în Geneza. Ba mai cînd Dumnezeu va uni, într-Unul toate
mult, se găsesc aici foarte multe şi de preţ lucrurile în Hristos, lucruri care sînt în ceruri
înfăţişări ale Domnului Isus şi ale Bisericii. şi lucruri care sînt pe pămînt şi aceasta după
Este de mare însemnătate că pătrundem în planul care-1 alcătuise în Sine însuşi ca să-1
adevărul începuturilor tuturor lucrurilor în aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor
acest timp de necredinţă de acum, cînd sînt (Ef. 1.9—10).
răspîndite tot felul de învăţături despre
începutul lumii. Este ele trebuinţă ca noi să le „Pămîntul era pustiu şi gol şi peste faţa
pricepem prin credinţă în înţelepciunea şi adîncuîui era întuneric". Aici ne
puterea creatoare a lui Dumnezeu (prin înfăţişează starea în care Dumnezeu nu putea
credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin să-şi găsească plăcerea şi nici odihna. O
Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede izbitoare asemănare a omului căzut sub
n-a fost făcut din lucruri care se văd — Evrei puterea păcatului, a lui satan şi a morţii, fără
11—3). cunoştinţa de Dumnezeu.
Duhul omului nu poate pricepe crea- E de mare preţ să vezi că Dumnezeu nu
ţiunea, ci numai credinţa poate s-o priceapă. putea să se odihnească într-o astfel de stare
„La început Dumnezeu a făcut cerurile de lucruri, ba dimpotrivă era la lucru. „Şi
şi pămîntul" (Geneza 1—1). Duhul omului Duhul lui Dumnezeu se mişca peste faţa
care tăgăduieşte pe Dumnezeu, se străduieşte apelor". Cuvîntul întrebuinţat aici ne arată
şi se oboseşte în fel de fel de teorii fără purtarea de grijă plină de iubire a lui
sfîrşit; credinţa însă le primeşte şi atunci Dumnezeu faţă de sufletele pierdute. Acest
totul devine foarte simplu şi clar. Nimeni să lucru ne ajută să înţelegem iubirea cea mare
nu se teamă că descoperirile arheologice sau a lui Dumnezeu care voia să-şi desfăşoare
vreo ştiinţă vor putea zdruncina vreodată lucrarea Sa acolo unde totul era ruină, pentru
conţinutul Scripturii. „La început Dumnezeu a da la iveală roadă de care apoi să spună că
a făcut cerurile şi pămîntul" ; aceste cuvinte era „foarte bună" şi ca apoi să se poată
sînt tot ceea ce ni se spune despre creaţiune odihni.
la început. Apoi găsim în Această primă mişcare a Duhului lui
versetul 2 că lucrurile au căzut în ruină. Dumnezeu a avut loc înainte de a începe
„Şi pămîntul era gol şi pe faţa adîncului era lucrarea de şase zile. într-o lume decăzută si
întuneric". Nu aşa era creaţiunea lui ruinată, unde totul a căzut sub puterea
Dumnezeu pentru că El ne spune lămurit în păcatului şi a morţii trebuia o mişcare a
Isaia 45—18 : „El n-a creat ca să fie gol". Duhului Sfînt în sufletele oamenilor, ca punct
Găsim deci o, stare de dezordine şi întuneric pe de despărţire, în vederea unei roade pentru
pămînt. Într-o astfel de stare, Dumnezeu este la Dumnezeu.
lucru si abia către sfîrşitul zilei a şasea îşi Naşterea din nou trebuie să fie săvîrşită,
termina lucrarea, pentru ca în zia a şaptea să se altfel lumina divină va străluci în zadar. în
poată odihni. Aici ni se dă la iveală chipul în toate timpurile şi în orice împrejurare ea a
care Dumnezeu lucrează si va lucra fost şi va rămîne lucrul de căpetenie pentru
totdeauna.
Citim : „Isus nu se încredea în ei pentru
că îi cunoştea pe toţi şi n-a-

5
vea trebuinţă să-i facă cineva mărturisiri făgăduinţe din ce în ce mai mari, dar acum
despre niciun om, fiindcă El cunoştea ce Domnul Hristos a venit, a murit, a înviat şi
sta în om" (Ioan 2.24—25). este slăvit la dreapta iui Dumnezeu, iată ziua
Nu este nimic în om în care Dumnezeu să se în strălucire şi frumuseşea ei, căci
poată încrede atîta timp cît oamenii nu sînt Dumnezeu zis : „Să lumineze lumina
născuţi din nou. Despre omul firesc se spune cunoştinţei care ne-a luminat inimile
: „Nu este nici un om neprihănit, niciunul pentru a face să strălucească lumina
măcar. Nu este niciunul care să aibă cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui
pricepere. Nu este niciunul care să caute Isus Hristos" (2 Cor. 4—6). Aceasta
cu tot dinadinsul pe Dumnezeu... frica de este plinătatea slavei luminii. Şi la început
Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor" lumina era bună.
(Rom. 3.10—18). Cînd a introdus Dumnezeu lumina,
Trebuie ca Dumnezeu să pregătească intrarea Dumnezeu a despărţit-o de întuneric. Acest
luminii divine prin această lucrare tainică. fapt este un lucru de mare importanţă; lumina
„Trebuie să vă naşteti din nou. Vîntul suflă şi întunericul nu pot sta împreună. Satana
încotro vrea si-i auzi vuietul ; dar nu şti de caută întotdeauna a le amesteca, însă Ap.
unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este Pavel zice : „Nu vă înjugaţi la un jug nepo-
cu oricine nu este născut din Duhul" trivit cu cei necredincioşi ; Căci ce le-
(Ioan 3.7—8). gătură este între neprihănire şi fărădelege
Vestirea Evangheliei va fi fără rod dacă ? S-au cum poate sta împreună lumina cu
Dumnezeu nu se va mişca neîncetat prin Duhul întunericul? Ce înţelegere poate fi între
Său, în sufletele oamenilor, făcîndu-i ca să fie Hristos şi Belial ? Sau ce legătură are cel
născuţi din nou. Omul este păcătos şi prin credincios cu ce! necredincios?" (2 Cor.
urmare pierdut, fără nădejde şi n-are nici o 6.14—15).
dorinţă după Dumnezeu şi cînd lumina lui „Vai de cei ce numesc răul bine şi binele
Dumnezeu în Hristos îi este adusă, el n-o rău şi spun că întunericul este lumină" (îs.
voieşte, ci se leapădă de ea. 5—20). Este de mare însemnătate de a numi
Placa fotografică trebuie pusă într-o baie lucrurile cu adevăratul lor nume. „Şi
specială, pentru ca apoi să fie simţitoare la Dumnezeu a numit lumina zi, şi
lumină ; tot aşa, prin naşterea din nou pe care întunericul 1-a nu* mit noapte" (Gen. 1—
Duhul Sfînt o face, omul devine simţitor la 5).
lumina lui Dumnezeu, în aşa fel ca atunci cînd Cînd Domnul Isus devine o lumină în
lumina lui Dumnezeu străluceşte peste el, ea îi inimile noastre, deosebim că tot ceea ce nu
luminează cugetul şi-i întoarce inima cu este în El, este întuneric si prin urmare, nu
adevărat către El. Fără naşterea din nou, putem avea legătură cu astfel de fapte.
strălucirea luminii lui Dumnezeu va fi fără Faptul că lumea a lepădat pe Domnul Isus,
rod, pentru că nu este niciun om care s-o ea a rămas în întuneric, dar El va veni iar si
preţuiască şi să-i răspundă. atunci se va face cu adevărat ziuă.
Aşadar naşterea din nou este un lucru de cea Şi sigur, credincioşii sînt fii luminii, fii ai
mai mare importanţă, ba putem spune un lucru zilei (1 Tes. 5.5—8). Nu trebuie să avem nici
de căpetenie. Apoi în prima zi Dumnezeu a o legătură cu lucrurile neroditoare ale
zis: „Să fie lumină şi a fost lumină". Dum- întunericului, ba mai degrabă trebuie să le
nezeu a poruncit ca lumina să fie un lucru osîndim pe faţă (Ef. 5—11).
foarte însemnat şi ea ne prezintă pe Domnul Cuvintele : „A fost o seară, apoi a fost o
Isus, căci nici o lumină nu poate fi adevărată dimineaţă" sînt repetate de şase ori în acest
şi de folos pentru om dacă nu este El lumina. capitol, însă nu se pomeneşte ele loc de seară
în tot Vechiul Testament ea a strălucit în în legătură cu ziua a şaptea. Acest lucru este
în legătură cu faptul că în timpul împărăţiei
de o mie de ani, nu este vorba de o mie
de seri (Ef. 46.13—15)
Gîndul serii a dispărut. De altă parte Daniel el rod pentru Dumnezeu. Se poate spune că e
(8—14) vorbeşte de seri şi dimineţi, care sînt o înfăţişare a locului hotărît de Dumnezeu
în legătură cu timpul lepădării de Dumnezeu. pentru Israel, prin chemarea dumnezeiască şi
Toate aceste dimineţi au în chip sigur despărţit de neamurile care îl înconjoară şi
umbra serii asupra lor, căci n-avem lumina apoi cîrmuit de Dumnezeu.
divină. în adevăr toate dimineţile omului ar Nu putem să nu băgăm de seamă în
putea fi numite cu adevărat seri pentru că nu Scriptură, locul special hotărît de Dumnezeu
sînt decît aşa. care-1 avea Israel şi care era gîndul lui
De la un timp la altul oamenii au aşteptat o Dumnezeu ca să aibă un popor sfînt, cîrmuit
nouă zi, o nouă formă de conducere, o nouă de El şi care să poarte roade pentru a vesti
legislaţie, o nouă educaţie, o nouă societate lauda Sa înaintea neamurilor. Ca păstrător al
sau orice lucru asemănător. însă noutăţile făgăduinţelor şi ca cel ce lua parte în chip
zilelor omului sînt toate „seri şi dimineţi" moral la aşezarea acestor făgăduinţe, cîrmuit
pentru că aceste dimineţi au asupra lor umbra prin legea divină şi mărturie. Israel ne
serii. Adevărata lumină în ele nu se poate înfăţişează tocmai acest uscat.
găsi. însă va fi o zi cînd dimineaţa va fi fără De bună seamă, lucrul acesta nu se poate
nori (2 Sam. 23—4), cînd va apare Soarele spune în chip sigur decît despre o mică
neprihănirii şi în acea zi nu va mai fi niciun rămăşiţă. Israel, după trup, a căzut şi n-a mai
pic de seară. în ceea ce priveşte pe sfinţi, ei răspuns chemării divine. Ei erau sub păcat şi
vor împăraţi în ziua fără de sfîrşit a veşniciei. moarte, ca şi ceilalţi oameni şi călcători de
lege. Aceste lucruri ne pregătesc să preţuim
faptul că a treia zi se vorbeşte adesea în
Scriptură de înviere.
În ziua a doua Dumnezeu a introdus Făgăduinţele lui Avraam au introdus
întinderea şi ea trebuia să fie mijlocul de lumina într-o stare de lucruri care va fi
despărţire a celor de sus de cele de jos şi stabilită in această lume la venire şi care
Dumnezeu a numit-o ceruri. Mă gîndesc depinde de venirea lui Hristos, moartea şi
că în realitate aceasta este atmosfera. O învierea Sa. Avraam a înţeles că Dumnezeu
sferă tot aşa ae deosebită este cea care în care se încredea el este Acela ce învia
desparte apele. Se poate spune că acest fapt morţii A pnmit făgăduinţa, deşi trupul lui era
ne vorbeşte duhovniceşte de felul ceresc al amorţit şi atunci a înţeles că Dumnezeu în
lucrurilor, care trebuie a fi aerul natural unde care se încredea el este Acela ce învia morţii.
credinţa poate respira în voie. A primit făgăduinţa, deşi trupul lui era
Dacă avem cu adevărat lumina cunoştinţei amorţit şi atunci a înţeles care este tăria
lui Dumnezeu în Hristos, nu mai avem puterii Aceluia care a împlinit făgăduinţa.
nevoie de alt aer. Vedem lămurit că atunci cînd a oferit pe
Nu există nici o persoană în această lume Isaac, a înţeles şi a primit această lecţie.
care să fie în stare a lua parte la lucrurile şi Prin credinţa în puterea lui Dumnezeu de a
nădejdea noastră. Noi nu găsim aerul de care învia, el ţine cu tărie la făgăduinţa care i-a
avem nevoie decît în mijlocul fraţilor. fost dată, în aşa fel că a fost gata să ofere pe
Isaac, ca apoi să-1 primească, ca înviat din
morţi (Evrei 11—19). Astfel a fost îmbărbă-
tat să aştepte prin credinţă aşezarea în tot
Apoi în ziua a treia se iveşte uscatul. Mă ceea ce era planul şi făgăduinţa lui
gindescc că noi vedem în uscat o înfăţişare a Dumnezeu prin mijlocul unei puteri care
ceea ce există şi se vede, ceea ce este putea să facă orice din plin,
statornic şi care poartă în

7
acolo unde din partea omului totul vierii.
era mort. Domnul Hristos s-a coborît în harul
Nu numai omul şi sămînţa sa erau Său fără margini, să moară pe tărîmul
nedespărţite de neorînduială şi idola- în care se găsea omul, însă a ieşit bi-
ruitor din moarte pentru a fi temelia
puternica şi de nezdruncinat a unei
tria acestei lumi a lui Babel, însă el
ştia că altceva apasă asupra lui şi
anume moartea si deci orice făgăduinţă
şi orice binecuvîntare a lui Dumnezeu, noi stări de lucruri, arătată prin pur-
trebuia să fie aşezată în puterea în- tarea roadelor si prin viaţa.

SINGELE CARE CURĂŢEŞTE


—„Ai cel puţin mîngîiere în religie, ca să te îmbărbătezi în necazul
d-tale ?” întreba o femeie foarte religioasă pe un tînăr, care era pe moarte, 'din pricina unei boli
de piept. Acesta răspunse surîzător :
— „Nu, căci ceea ce se cheamă religie nu mi-a făcut niciodată vreun bine,
insă eu am ceva nemărginit mai bun. Am fericirea să ştiu că sufletul meu
este mîntmt prin sîngele Domnului Isus Hristos, că prin urmare voi merge
în cer după această viaţă pămîntească, pentru ca să fiu cu Mîntuitorul meu
pentru veşnicie”.
Acest fel de vorbire uimi adînc pe femeie, căci ea cînta adesea cîte-un cîntec religios,
arătînd că numai religia poate să dea adevăratele plăceri în lumea aceasta si o mîngîiere
puternică în ceasul din urmă al morţii. Ea nu înţelegea nimic mai mult şi nu ştia ce să
răspundă. Vai ! religia nu poate să ne dea nimic din ce ne dă Domnul Isus.
Mii de oameni sînt religioşi, fără să aibă pe Domnul Hristos şi, dacă au plăceri în viaţă şi
se bucură de o oarecare linişte în ceasul morţii, nu sînt decît cu atît mai mult de plîns, căci
sînt victimile unei nenorocite închipuiri. Ceea ce trebuie sufletului este Domnul Hristos,
Mîntuitorul păcătoşilor, nu religia, căci dacă ea ar putea să mîntuiască pe cineva, la ce ar
mai folosi moartea Domnului Isus ? Religia n-a lipsit nici la Betleem, cînd s-a născut
Domnul Isus, nici la Ierusalim la moartea Lui, însă numai pentru El nu era Ioc.
De atunci nimic nu s-a schimbat. În lume este multă religie ; conducătorii bisericilor şi
ascultătorii lor sînt la fel ; dar de ce folos sînt toate acestea, dacă le lipseşte Domnul.
Hristos ? Căci ce folos că ai pe Hristos pe buze şi In inimă stăpâneşte cel rău ? Sufletul
acela este mort, cu toată religia lui. Căci nu cel ce zic? : „Doamne, Doamne, va intra în
împărăţia lui Dumnezeu ; ci cel ce face voia Lui" (Mat. 7—21). Şi voia lui Dumnezeu
este să crezi în singurul Său Fiu şi să ai viaţa veşnică. „Fiindcă atît de mult a iubit
Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu
piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3—16).
Şi cînd păcătosul află că meritele sale si însăşi religia sa nu sînt decît o cîrpă murdară,
că el este vinovat înaintea lui Dumnezeu (Rom. 3—12, 23) şi că trebuie să se nască din
nou ca să vadă împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3—8), nu mai vorbeşti de religie ca izvor de
mîngîiere în încercări, ci va zice : Numai sîngele lui Isus îmi spală păcatele şi face din mine
un om nou. El îşi pune deci încrederea în Sîngele Domnului Isus şi nu în religia sa.
Cititorule, care este nădejdea mîntuirii tale ? Religia ta, sau Domnul Isus Hristos ?
AUTORITATEA LUI DUMNEZEU
Lucrările lui Dumnezeu rezultă din Scaunul este vorba de un principiu de glorificare a lui
său de domnie şi Scaunul Său de domnie este însuşi. Cauza căderii lui Satan mi; rezidă din
bazat pe puterea Sa. Toate lucrurile au fost actul de păcătuire, căci acest act însuşi nu este
create prin puterea lui Dumnezeu şi toate legile decît rezultatul răzvrătirii sale contra autorităţii
fizice care acţionează în univers sînt menţinute lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu, această răzvrătire a
prin puterea Sa. De aceea Biblia spune că Dum- condamnat-o.
nezeu ţine toate lucrurile prin puterea Cuvîntului Slujind lui Dumnezeu, noi trebuie să evităm
Său ..adică" prin puterea autorităţii Lui, căci încălcarea autorităţii Lui, căci un. astfel de act ar
autoritatea lui Dumnezeu ÎL reprezintă pe Ei însemna a pune în aplicare principiul instituit de
însuşi, dat fiind că puterea Sa susţine lucrarea Satan. Şi cum putem noi propovădui pe Domnul
Sa. Un păcat comis împotriva puterii este iertat Cristos după principiul lui Satan ? Totuşi este
mai uşor decît un păcat comis împotriva posibil ca, în lucrarea noastră, să fim de-acord în
autorităţii, pentru că acesta din urmă nu este doctrină cu Domnul Christos,, dar In acţiunile
altceva decît un păcat contra lui Dumnezeu noastre să aplicăm principiul lui Satan. Ce
însuşi. Singur Dumnezeu este autoritate, El este perversitate dacă, în asemenea cazuri, am
în toate, căci toate autorităţile de pe pămînt au îndrăzni să pretindem că înfăptuim lucrarea Lui !
fost instituite de Dumnezeu. Autoritatea joacă un Satan nu se teme că noi propovăduim Cuvîntul
rol preponderent în univers si nimic nu-i poate lui Christos ; ceea ce-l face să se teamă totdeauna
micşora importanţa. Este deci absolut este că noi ne supunem autorităţii lui Christos.
indispensabil ca noi, care vrem să slujim lui Iată pentru ce noi care vrem să slujim lui
Dumnezeu, să cunoaştem bine autoritatea Sa. Dumnezeu trebuie să ne ferim cu desăvîrşire de a
practica principiul lui Satan (nesupunerea faţă de
autoritatea lui Dumnezeu). De fiecare dată cînd
Arhanghelul a devenit diavol din momentul în principiul Domnului Christos este în acţiune,
care a voit să se înalţe mai presus de Dumnezeu, principiul lui Satan a dispărut. Diavolul este încă
nesocotindu-L şi devenind, în fapt, duşmanul si astăzi un adevărat uzurpator ; el nu va fi
Său. Cauza căderii sale a fost răzvrătirea. complet distrus decît în timpurile din urmă, după
Isaia 14.12—15 şi Ezechiel 28.13—17 ne cum ne vorbeşte cartea Apocalipsei. Dacăv deci,
vorbesc despre înălţarea si căderea lui satan. vrem să-î slujim lui Dumnezeu în adevăr, trebuie
Primul din aceste două pasaje pune accentul să ne lăsăm curăţiţi de toată influenţa principiului
lui Satan.
asupra modului în care satan a nesocotit
în rugăciunea cu care Domnul Isus a învăţat
autoritatea lui Dumnezeu, în timp ce al doilea
biserica cum să se roage, expresia „nu ne duce pe
descrie, mai ales păcatul său împotriva sfinţeniei
lui Dumnezeu. Revolta celui care supără noi în ispită" se referă la „opera” lui Satan» în
autoritatea lui Dumnezeu este cu mult mai gravă timp ce expresia „şi ne izbăveşte de cel rău" se-
decît a celui care jigneşte sfinţenia Sa. Păcatul referă la Satan însuşi. La sfîrşitul acestei fraze,
care este o problemă de comportament, este Domnul Isus pune o declaraţie foarte importantă:
iertat mult mai uşor clecît răzvrătirea, care este o „Căci a Ta este împărăţia şi puterea, şi slava, în
chestiune de principiu. Pentru satan, faptul de a veci. Amin” (Matei 6 : 13). Orice împărăţie,
voi să se stabilească deasupra scaunului de orice autoritate, putere si orice slavă aparţine lui
domnie a lui Dumnezeu, constituie o violare au- Dumnezeu, şi numai Lui. Ce minunat este să
tentică a autorităţii lui Dumnezeu : aici cunoaştem acest mare adevăr, anume

9
că împărăţia aparţine lui Dumnezeu şi aceasta nu-1 menţionează decît o singură dată ? Trebuia
ne izbăveşte complet de sub stăpînirea lui satan. ca Pavel să realizeze ce este aceea autoritatea lui
Noi înşine trebuie să ne supunem autorităţii lui Dumnezeu ! Dacă el n-ar fi întîlnit o astfel de
Dumnezeu, căci întregul univers este aşezat sub autoritate pe drumul Damascului, el n-ar fi
dominaţia Sa. Nimeni nu se aventurează să primit niciodată să se supună acestui neînsemnat
sustragă, slava care aparţine numai lui frate din Damasc. Acest exemplu este pentru noi
Dumnezeu. Atunci cînd satan arăta Domnului dovada că oricine experimentează ce este aceea
[sus toate împărăţiile pămîntului, răspunsul a autoritatea lui Dumnezeu, are de a face cu
fost că lui Dumnezeu îi aparţine împărăţia autoritatea însăşi si nu cu un om, oricine a fi el.
cerurilor. Noi trebuie să înţelegem exact Să nu privim, deci, la om, ci la autoritatea cu
(corect) cine are autoritatea spirituală. Noi care este investit. Aceasta nu înseamnă că ne
propovăduim oamenilor Evanghelia pentru a-i supunem unui om, ci ne supunem auotrităţii pe
determina să se plaseze sub autoritatea lui care Dumnezeu a pus-o în el. Dacă n-ar fi aşa,
Dumnezeu, dar cum vom putea contribui noi la cum am putea învăţa ce este cu adevărat
stabilirea acestei autorităţi pe pămînt, dacă noi autoritatea lui Dumnezeu ? Noi greşim dacă
înşine nu am înţeles ce este această autoritate ? gîndim mai întîi la om si numai după aceea la
Cum vom putea noi lupta împotriva lui satan ? autoritatea lui Dumnezeu.
Planul lui Dumnezeu este de a-Şi manifesta
autoritatea în lume prin intermediul Bisericii.
Cine trebuie să aibă autoritatea? Iată într-adevăr, autoritatea lui Dumnezeu se
problema care duce la nînţelegeri între oameni. descoperă în armonia (legăturile) care există
Conflictul între noi şi satan, se naşte din între diferitele mădulare ale Trupului lui
hotărîrea noastră de a atribui această autoritate Christos.
lui Dumnezeu. Dacă noi vrem ca Dumnezeu să Dumnezeu foloseşte marea Sa putere pentru
aibă toată autoritatea asupra noastră, trebuie să-I a-Şi menţine autoritatea. Acesta este motivul
rămî-nem supuşi din toată inima. Este absolut pentru care autoritatea lui Dumnezeu este cel
necesar ca noi să cunoaştem şi să experimentăm mai de temut adversar, contra căruia luptă omul.
ce este aceea autoritatea lui Dumnezeu în viaţa Noi care, fiind orbi, sîntem împinşi să credem
noastră. în propia noastră neprihănire, avem nevoie de a
Înainte de a experimenta ceea ce este face experienţa, cel puţin odată în viaţă,
autoritatea lui Dumnezeu, Pavel prigonea autorităţii lui Dumnezeu, astfel încît să fim
autoritatea lui Dumnezeu, Pavel prigonea zdrobiţi pînă la supunere, începînd să înţelegem
biserica. După ce L-a întîlnit pe Domnul Isus pe ce înseamnă ascultarea faţă de autoritatea lui
drumul Damascului, el a realizat ce înseamnă Dumnezeu. înainte de a fi în stare de a se
„ţi-ar fi greu pentru picior (puterea omului) să-1 supune el însuşi unui reprezentant oarecare al
arunci înapoi într-un ţepuş (autoritatea lui autorităţii lui Dumnezeu, omul trebuie să facă
Dumnezeu)". El a căzut imediat la pămînt si a mai întîi experienţa acestei autorităţi propie
recunoscut pe Isus ca Domn. Numai după aceea naturii lui Dumnezeu.
el a fost în stare să se supună indicaţiilor date de
Anania din Damasc, căci de acum înainte el
făcuse experienţa asupra a ceea ce este Cel mai important lucru pe care Dumnezeu îl
autoritatea lui Dumnezeu. în chiar momentul cere omului nu este de a-şi purta crucea, de a-L
mîntuirii, el realizează concomitent ce este servi, de a face sacrificii, sau de a se lepăda de
aceea autoritatea lui Dumnezeu, pe de o parte, sine însuşi, ci mai înainte de toate, de a I se
şi ce este aceea mîntuirea lui Dumnezeu, pe de supune. Dumnezeu a poruncit lui Saul să atace
altă parte. pe Amaleciţi şi să-i distrugă (1. Samuel 15). Cu
Cum se face că un om, atît de învăţat si dotat toate acestea, după victorie, Saul a Cxruţat pe
ca Pavel, poate să asculte cuvintele lui Anania Agag, regele lor, pre'cum şi „cele mai bune oi,
— un simplu creştin, aproape necunoscut, pe cei mai buni boi, vi-
care Evanghelia

10
tele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun". Scopul suprem este voia lui Dumnezeu, nu
Samuel însă i-a spus : „Ascultarea face mai paharul amar (răstignirea). Dacă Dumnezeu ar fi
mult decît toate jertfele şi Pă-zirea Cuvîntului vrut ca Domnul Isus să nu meargă, cu siguranţă
Său face mai mult decît grăsimea berbecilor". că nu ar fi mers. înaii te de a cunoaşte voia lui
(1. Sam. 15.22). Jerfele despre care ni se Dumnezeu, Domnul Isus considera paharul amar
vorbeşte aici sînt acelea care emană un miros şi voia lui Dumnezeu ca două lucruri diferite
plăcut şi nu au nimic a face cu păcatul, căci Dar odată ce El le-a cunoscut, cele două au
jerfele oferite pentru iertarea păcatelor nu sînt devenit unul şi acelaşi lucru. Voinţa reprezintă
numite niciodată jertfe de bun miros. Jertfele autoritatea. De aceea, a cunoaşte voia lui
menţionate aici trebuiau să fie primite de Dumnezeu şi a te supune Lui, înseamnă a te
Dumnezeu si să-I placă. Pentru ce spune, deci, supune autorităţii Sale. Dar cum poate un om să
Samuel că „ascultarea face mai mult decît se supună autorităţii (lui Dumnezeu) dacă nu se
jertfele" ? Pur şi simplu pentrucă în aducerea roagă şi nu are inima suficient de deschisă
jertfei, se mai poate găsi un element de voinţă pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu ?
personală. Singură ascultarea îl onorează întra- „Nu voi bea paharul pe care Tatăl mi L-a
devăr pe Dumnezeu, pentru că ea este centrată dat (Ioan 18.11). Prin aceste cuvinte, Domnul
exclusiv pe voinţa lui Dumnezeu. Isus a stabilit încă odată supremaţia voii lui
Pentru ca autoritatea să poată fi exprimată pe Dumnezeu şi cel al crucii Sale. Mai tîrziu, atunci
deplin, trebuie să existe supunere. Şi pentru ca cînd El a înţeles că voia lui Dumnezeu este să
să existe supunere, trebuie ca eul să fie înlăturat. bea paharul — adică să fie răstignit pentru
Principiul de acţiune al eu-lui face imposibilă iertarea păcatelor — El a zis (spus) : „Sculaţi-va
orice supunere. O astfel de realitate nu poate să plecăm" (Matei 26.46) Mergînd la cruce, El
exista decît atunci cînd omul trăieşte prin Duhul a împlinit voia lui Dumnezeu. Iată pentru ce
Sfînt. Aceasta este, efectiv, expresia cea mai moartea Sa este expresia cea mai adevărată a
adevărată a voinţei lui Dumnezeu. ascultării Sale de autoritatea (lui Dumnezeu).
Crucea însăşi, care constituie o cotitură
Unii gîndese că rugăciunea Domnului nostru (turnantă) a istoriei universului, nu poate fi
din Gheţsimani în timp ce sudoarea i se situată deasupra voii lui Dumnezeu. Domnul
transforma în picături de sînge căzînd pe pămînt, nostru a ţinut totdeauna să plaseze autoritatea lui
era motivată de slăbiciunea trupului Său, de Dumnezeu (voinţa lui Dumnezeu) deasupra
faptul că pînă la urmă va trebui să bea paharul. propiei Sale cruci (jertfa Sa).
Nu este aşa, deoarece această rugăciune se Cînd noi slujim lui Dumnezeu, sîntem
supune aceluiaşi principiu care se găseşte enunţat chemaţi, de fapt, nu la lepădarea de noi înşine
în 1 Samuel 15.22. Este cel mai frumos mod în sau la răsticnire, ci mai curînd sîntem chemaţi la
care Domnul nostru şi-a exprimat supunerea faţă îndeplinirea scopului Său. Principiul de bază nu
de autoritatea lui Dumnezeu. Domnul Isus a este de a alege crucea, ci supunerea faţă de voia
ascultat mai întîi de autoritatea lui Dumnezeu lui Dumnezeu. Dacă principiul în virtutea căruia
cînd a murit pe cruce. El nu a fost mai întîi noi lucrăm şi slujim lui Dumnezeu lasă un loc
răsticnit. El s-a rugat cu ardoare pentru a cunoaş- răzvrătirii, satan va cîştiga slava, chiar dacă noi
te voia lui Dumnezeu. El n-a zis : „Eu vreau să vom merge pînă la sacrificiu, Saul a oferit ca
fiu răstignit, Eu trebuie să beau paharul „ El a jertfă oi şi boi, dar Dumnezeu nu le-a acceptat,
vrut, pur şi simplu, să se supună, cu orice preţ căci aceste jertfe care l-au fost oferite făceau apel
.Ceea ce El a spus în realitate, este : „Dacă este la un principiu de natură satanică. Or, răsturnarea
posibil pentru mine să nu merg la cruce", dar în autorităţii lui Dumnezeu înseamnă răsturnarea lui
acelaşi timp nu dorea să se facă propria Sa Dumnezeu însuşi. Iată pentru oe Scriptura spune:
voinţă. Căci îndată El continuă cu urni ătoaj ele „Neascultarea este tot atît de vinovată ca şi
cuvinte : „Voia Ta sa se facă". ghicirea şi împotrivirea nu este mai

11
puţin vinovată decît închinarea la idoli (1 lucrări le făceau din partea lor, în numele
Samuel 15.23). Domnului. Şi aceasta este o activitate a firii
În calitate de servitori ai lui Dumnezeu, noi pămînteşti. De aceea, Domnul îi tratează ca pe
trebuie mai întîi, să experimentăm ce este aceea nişte „lucrători ai nelegiuirii", în loc de a-i
autoritatea lui Dumnezeu. Căci experimentarea numi „servitori ai Săi". Şi în sfîrşit, El insistă
autorităţii lui Dumnezeu este la fel de practică asupra faptului că numai cel ce face voia
aşa ca şi mîntuirea, numai că mult mai profundă. Tatălui Său, va intra în împărăţia cerurilor, adi-
Dacă noi vrem să lucrăm pentru Dumnezeu, că numai acela lucrează în acord cu voia lui
trebuie să ne lăsăm schimbaţi complet de către Dumnezeu, avîndu-L pe Dumnezeu însuşi ca
autoritatea Sa. Toate relaţiile noastre cu sursă a lucrării Lui. Nu este vorba de a căuta să
Dumnezeu depind de faptul că noi am lucrezi, ci mai curînd, de a fi trimis de
experimentat sau nu autoritatea Sa. Dacă am Dumnezeu să lucrezi. Odată ce vom fi înţeles
experimentat-o, o vom întîlni (autoritatea) din aceasta, vom experimenta realitatea autorităţii
nou mereu, şi fiind controlată de Dumnezeu, împărăţiei cerurilor.
putem fi în acest fel folosiţi de El,

În univers există două mari realităţi : credinţa


În Evanghelia după Matei cap. 26 se descrie în mîntuirea lui Dumnezeu şi ascultarea de
dubla judecată pe care Domnul nostru Isus a autoritatea Sa. A crede şi a asculta. Biblia
trebuit să o suporte după arestarea Sa, o judecată defineşte păcatul ea pe ..o încălcare de lege
religioasă în faţa marelui preot şi o judecată în (fără de lege)" (1. Ioan 3.4). în Romani 2.12,
faţa lui Pilat. Cînd a compărut în faţa lui Pilat, termenul care este tradus prin „fără" (lege) este
Domnul nostru nu a răspuns nimic, căci El acelaşi ca cel ce vrea să spună „contra" (legii).
înfrunta o jurisdicţie omenească (pămîntească). Fărădelegea înseamnă neascultarea de au-
Dar cînd El a compărut în faţa marelui preot care toritatea lui Dumnezeu şi aceasta este păcat.
insista ca El să vorbească, în faţa Dumnezeului Păcatul se referă la modul de a ne comporta, în
cel viu, atunci El a deschis gura. Iată ce înseam- timp ce fărădelegea se referă la atitudinea
nă „supunere la autoritate”. Mai departe, în Fapt. inimii. Epoca noastră poate fi definită ca o
Apost. 23, atunci cînd Pavel a fost, la rîndul său, epocă a fărădelegii. Păcatul fărădelegii
judecat, el nu a ezitat să se supună autorităţii traversează lumea şi în curînd va apare fiul
adică lui Anania care era mare preot al lui pierzării. Autoritatea lui Dumnezeu va fi din ce
Dumnezeu. în ce mai contestată în lume, ea va continua să
Noi care lucrăm pentru Dumnezeu, trebuie să fie pînă cînd, la sfîrşitul veacurilor, toate
facem faţă autorităţii Lui. Altfel, lucrarea noastră autorităţile vor fi răsturnate şi fărădelegea va
se va face în virtutea principiului satanic al domni ca stăpîn absolut.
răzvrătirii, şi în acest fel, vom lucra fără să
resimţim nici o nevoie de a cunoaşte voia lui Să fim conştienţi de faptul că există în lume
Dumnezeu, în plus, nu vom trăi bazaţi pe două principii: principiul autorităţii lui
principiul supunerii faţă de autoritatea lui Dumnezeu şi acela al răzvrătirii satanice. Noi
Dumnezeu. Şi numai dacă ne vom supune nu putem sluji lui Dumnezeu mergînd pe
autorităţii lui Dumnezeu vom putea realmente drumul răzvrătirii şi întreţi-nînd în noi un spirit
lucra în acord cu voinţa lui Dumnezeu. Acest de răzvrătire. Sata este foarte fericit cînd aude
adevăr necesită (implică) o mare descoperire. că cineva predică o evanghelie a păcii stăpînit
În Matei 7,21—23 noi vedem pe Domnul Isus de un duh de revoltă (răzvrătire), deoarece
mustrînd cu asprime pe acei oameni care principiul stabilit de el (satana) domneşte în
prooroceau, scoteau draci şi făceau mari lucrări această persoană. Principiul care conduce
în numele Său. Pentru ce ? Pentru că toate aceste activitatea noastră trebuie să fie autoritatea lui
acţiuni ieşeau din propria lor voinţă. De fapt, Dumnezeu. Sîntem noi supuşi sau nu, autorităţii
toate aceste lui Dumnezeu ? Noi care slujim lui Dumnezeu
trebuie să

12
avem această înţelegere fundamentală a Dumnezeu să ne acorde har pentru a
autorităţii Lui. Cel care a avut ocazia să ne elibera de răzvrătire ,căci numai dacă
fie lovit de autoritatea lui Dumnezeu am cunoscut autoritatea lui Dumnezeu,
păstrează pe viitor ochii bine deschişi vom putea conduce pe copiii Săi pe dru-
pentru a putea judeca ce este răzvrătire mul cel drept.
în el însuşi şi la alţii. (va urma)

DE CE A VENIT DOMNUL ISUS


În fiecare an întrega creştinătate sărbătoreşte venirea în lume a Fiului lui
Dumnezeu, dar ne-am întrebat vreodată de ce a venit Domnul Isus ? Propriile cuvinte ale
Mîntuitorului arătau motivaţia care L-a adus din slava cerului în împărăţia suferinţei. In
Ep. către Evrei 10—7 se desprinde scopul principal al venirii Sale în lume : „Iată-Mă,
vin să fac voia Ta Dumnezeule...”.
Omul creat de Dumnezeu şi-a ratat scopul fundamental — rămînerea în comuniune
cu Creatorul său — prin impunerea propriei voinţe, care l-a antrenat în direcţia ascultării
de vrăjmaşul, de ispititorul ; în ceea ce-i priveşte pe descendenţii săi, ai omului, aceştia
doar i-au urmat cu fidelitate căile cele rele. Astfel dar, cînd Dumunezeu, Creatorul, pri-
veşte în jos din înălţimea cerurilor spre fii oamenilor să vadă dacă este careva care să
priceapă şi care să caute pe Dumnezeu cu tot dinadinsul, constată că fiecare îşi vede de
drumul său, sînt din cale afară de corupţi, nu este niciunul care să facă binele, niciunul
măcar (Ps. 53.2-3). Dacă primul om şi cei ce i-au urmat au ieşit de sub ascultarea de voia
lui Dumnezeu, cel de al doilea Om, Isus Hristos, Dumnezeu întrupat, a putut să spună :
„Eu nu fac nimic de la Mine însumi... (loan 8—28) şi „Mîncarea Mea este să fac voia
Celui ce M-a trimis... (Ioan 4—34). Pentru acest motiv Dumnezeu a putut deschide cerul
şi a declarat : „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea".
Domnul Isus a venit să împlinească voia lui Dumnezeu cum niciodată nu a fost
împlinită pe pămînt. El a venit pentru că a fost trimes de Tatăl cu misiunea divină de a
schimba hotărîrea de condamnare, pe deplin meritată de omul căzut de la ascultarea de
Creatorul său şi devenit dependent de cel rău. Hotărîrea de iertare a fost posibilă prin
substituirea noastră în faţa dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. „Dumnezeu, în adevăr, n-a
trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El" (Ioan
3.17).
Atît timp cît toţi oamenii au falimentat în împlinirea voiei Creatorului nostru, s-ar
putea spune că aceasta este cu adevărat o imposibilitate, însă Omul, Isus Cristos, a venit
şi a împlinit pe deplin această voie astfel încît motivul imposibilităţii împlinirii voiei lui
Dumnezeu nu mai poate rezista. Aşa încît acest Om este îndreptăţit să ne judece şi să ne
condamne pentru a nu fi împlinit voia lui Dumnezeu. Dar „Dumnezeu n-a trimes pe Fiul
Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să f:e mîntuită prin El". Domnul Isus a venit
pentru a ne salva, nu pentru a ne condamna. Trebuie însă avut în vedere că El n-a venit
să se ocupe de lume ca un tot indestructibil, ci cu scopul de a se ocupa cu fiecare
persoană în mod individual, potrivit nevoii personale.
Lumea era departe de Dumnezeu, pierdută, dezorientată şi lipsită de orice mijloc
de întoarcere (chiar şi voinţa de întoarcere lipsea). În

13
aceste condiţii „Fiul Omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut" (Luca 19—
10). Există totuşi persoane care refuză să recunoască vinovăţia proprie, starea de păcat
dominant în viaţă, de separare de Dumnezeu şi de totală inabilitate pentru întoarcerea la
El. Pentru asemenea persoane nu este nici o speranţă, nici chiar în Domnul Hristos,
deoarece El a spus : „N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei
păcătoşi" (Luca 5—32).
Pocăinţa este acea criză în viaţa unei persoane, resimţită în momentul cînd ea îşi
recunoaşte adevărata condiţie — pierdut — şi vinovăţie (de a fi departe de Dumnezeu prin
propria sa voinţă). Deplin conştient, el se judecă, se declară vinovat şi capitulează, se
predă necondiţionat lui Dumnezeu. Numai păcătoşii se pot pocăi. Domnul Isus a venit să
cheme la pocăinţă acest tip de persoane. Dar Fiul lui Dumnezeu nu a devenit Om doar ca
simplu mesager, pentru a anunţa o hotărîre sau o invitaţie ; El s-a identificat personal cu
problema umană şi a venit pentru a se dedica rezolvării acestei probleme cu orice preţ
„Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi Să-şi dea viata ca preţ de
răscumnărare pentru mulţi” (Mat. 20—28 ; Marcu 10—45).
Da, Domnul Hristos a venit în lume să se ofere în slujba lui Dumnezeu, mai întîi de
toate şi apoi, deasemenea ,în slujba omului. Nu să exercite o influenţă în numele nostru, ci
să-Şi dea viaţa ca preţ pentru răscumpărarea noastră de sub puterea cea rea ce ne ţinea în
robie. In acelaşi timp, Ei a venit cu scopul de a ne ridica la nivelul standardului moral
cerut de Dumnezeu, pe deplin revelat în persoana Sa, ca Păstcrul cel bun care „îşi dă viaţa
pentru oile Sale” aşa încît ele să poată avea viata şi s-o aibe din belşug” (Ioan 10.10—11).
Şi El a făcut toate acestea nu prin cuvîntul puterii Sale, aşa cum a făcut la
alcătuirea Universului, ci prin jertfirea vieţii Sale. Domnul Isus nu a venit în lume doar
pentru a oferi un exemplu de urmat, ci El a venit să slujească, să caute şi să sufere. El a
venit ca lumea să poată fi salvată prin El. Prin El înseamnă suferirea pedepsei, meritată de
lumea revoltată împotriva Creatorului său.
Domnul Isus Şi-a dat viaţa Sa pentru a o cîştiga pe a noastră. El nu a venit ca noi
să-I sărbătorim naşterea, de cele mai multe ori într-un formalism condamnabil, ci a venit
să se jertfească pentru a ne mîntui pe noi.
Dumnezeu să ne ajute să înţelegem şi să dorim oportunitatea ce ne-o oferă.

ÎNDURARE, NUMAI ÎNDUARE


Napoleon I era cunoscut ca un împărat aspru şi rece. Cînd a ajuns
stăpînitorul Franţei, viaţa sa era ameninţată de multe uneltiri şi atentate. Printre
uneltitorii la viaţa sa se descoperi şi un bătrîn numit Lajolia, care a fost arestat.
Fetiţa lui de 14 ani s-a dus într-o zi la palat ca să scape pe tatăl ei de moarte
sigură. Lacrimile şi rugămintea ei au înduioşat inima santinelei, care a lăsat pe
copilă să intre.
Copila a aşteptat în sala cea mare prin care trebuia să treacă Napoleon cu
suita. Răbdătoare, copila a aşteptat clipa 'în care cel

14
puternic trebuia să treacă pe acolo. In sfîrşit, veni şi împăratul. Fetiţa s-a
aruncat la picioarele lui şi l-a rugat: „îndurare, îndurare, pentru tatăl meu !”
— Cine este tatăl tău şi cine eşti dumneata ?
— Numele meu este Lajolia. Printre lacrimi ea adăugă : „Tatăl meu este
osîndit la moarte".
— Da, copilă, întări Napoleon, nu pot face nimic. Pentru a doua oară tatăl
dumitale este vinovat de trădare faţă de patrie.
— O, eu ştiu, strigă biata copilă, eu nu cer dreptate, cer îndurare. Iertaţi
pe tatăl meu. O, vă rog, iertaţi-l.
Buzele împăratului atît de rece se mişcară. După o scurtă luptă lăuntrică, ci
luă mina fetiţei şi spuse : „Fie, pentru dumneata copilă, să se facă îndurare
tatălui dumitale".
Acest om aspru nu a putut rezista rugăminţii copilei. Cunosc pe Cineva care
nu spune niciodată nu, cînd este rugat. El iartă şi pe cel mai mare vinovat, pe cel
mai mare păcătos, numai dacă vine la El. Acesta este mai mare decît Napoleon,
El este împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. El a ieşit din mormînt şi din
împărăţia morţii ca împărat biruitor şi a fost înălţat ca Fiul lui Dumnezeu la
dreapta Tatălui. Acum El stă pe scaunul harului şi aşteaptă pe păcătoşii pocăiţi
să vină la El ca să-i ierte.
Ai a) lat tu fapta de îndurare a Domnului Isus în viaţa ta? Atunci nu te mai
temi de moarte, deoarece Domnul Hristos a luat puterea morţii şi a adus la
lumină făptura nemuritoare şi viaţa.

ADEVĂRATA CREDINŢĂ

Cititorule, poate că tu te întrebi, cum pot să crede în Mine, are viaţa veşnică".
fiu sigur că am adevărata credinţă ? La Încredinţează-te dar, iubite cititor, în
întrebarea aceasta, nu poate fi decît un adevărul Cuvîntului lui Dumnezeu şi nu te
răspuns şi anume, încrederea să-ţi fie pusă în bizui pe faptele tale, pe obiceiurile tale
adevărata Fiinţă adică în Fiul prea iubit al lui religioase, pe simţămintele tale evlavioase
Dumnezeu, Domnul Isus Hristos. sau pe creşterea bună pe care ai primit-o în
Lucrul acesta n-are nimic aface cu copilărie. Poţi să ai cea mai tare credinţă în
mărimea credinţei tale, ci cu credin-cioşia aceste lucruri, ele nu îţi sînt de niciun folos
fiinţei în care îţi pui încrederea. Unul apucă şi vei pieri pe veci. Cea mai slabă credinţă în
pe Hristos ca un om care este gata să se Domnul Hristos te mîntuieşte pentru
înece; altul îi atinge doar marginea hainei, veşnicie, pe cînd cea mai tare credinţă în
dar cel dintîi nu este mai la adăpost decît cel orice altceva nu este decît rodul unei inimi
de al doilea. Amîndoi au făcut aceiaşi care se înşeală, sau frunzişul plăcut cu care
descoperire şi anume că pot să se încreadă cu acopere vrăjmaşul prăpastia pierzării
tărie în Hristos, să se bizuie neclintit pe veşnice.
Cuvîntul Lui, să se odihnească liniştiţi pe în Scriptură, Dumnezeu ne pune înainte
puterea veşnică a lucrării săvîrşite la crucea doar pe Domnul Isus Hristos cînd ne spune :
Golgotei. „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi
Iată ce va să zică a crede în El aşa cum ne găsesc toată plăcerea". El îţi spune că poţi
este arătat la Ioan 6—47 : „Adevărat, să te încrezi cu toată puterea în dragostea
adevărat, vă spun, că cine Lui, dar că nu te poţi încrede în ini-

15
ma ta fără să fi păgubit. si să înceapă o viaţă sfîntă de predare
Binecuvîntat să fii Doamne Isuse pentru cu totul în slujba lui Dumnezeu. Iată ce
ascultarea Ta faţă de Tatăl, pentru jertfa pe poate să facă rugăciunea fierbinte si
care ai adus-o la crucea Golgotei pentru stăruitoare a unei fetiţe.
Mîntuirea noastră.

Iată cum zugrăvea cineva pe Domnul Isus


În casa unui om sărman, care-si frînsese Hristos : „Hristos este Calea noastră, noi
piciorul, cîţiva credincioşi se adunaseră ca să mergem cu El. El este adevărul pe care
se roage împreună. N-au apucat bine să se trebuie să-1 îmbrăţişăm”.
roage cînd cineva bate cu putere în uşă ; un El este viaţa noastră, noi trăim în El. El
tînăr îmbrăcat ţărăneşte, cu un bici în mină, este Domnul nostru, noi L-am ales pentru a
se arătă în pragul uşii. Era fiul lui N. care domni asupra noastră. El este Stăpînul nostru
voia să vorbească cu stăpînul casei. El spuse: şi noi îi slujim. Ei este învăţătorul nostru, în-
„Tata nu poate să vină în seara aceasta, dar văţîndu-ne calea mîntuirii. El este Proorocul
îşi trimite rugăciunea sa, care se află afară, în nostru descoperindu-ne viitorul. El este
căruţă”. A ieşit afară, la căruţă, şi s-a întors Preotul nostru dîndu-Se pentru noi ca jertfă
cu un sac cu făină şi o bucată de carne destul de ispăşire. El este Mijlocitorul nostru,
de mare, pentru bolnav. totdeauna viu spre a mijloci la Tatăl pentru
Ce crezi, cititorule, despre o astfel de noi.
cercetare a adunării de rugăciune ? El este Mîntuitorul nostru, El mîntuieşte
pînă la marginile pămîntului. El este Pîinea
noastră, noi ne hrănim cu Ei. El este Păstorul
nostru care ne duce la păşuni verzi. El este
adevărata viţă, iar noi rămînem în El. El este
Un tată necredincios a venit într-o seară apa vie care ne potoleşte setea. El este
acasă şi a întrebat pe mama, ce face fetiţa. strălucirea slavei Tatălui, chipul întipărit al
„S-a culcat", i-a răspuns soţia. persoanei Sale ; noi trebuie să fim oglinda
— Vreau s-o sărut înainte de a adormi, chipului Sau. El este Sprijinitorul nostru, noi
spuse tatăl, care îşi iubea mult fetiţa. ne odihnim în El. El este înţelepciunea
Ajungînd la uşa dormitorului, a auzit pe noastră, noi sîntem călăuziţi de El. El este
cineva rugîndu-se astfel: „Dumnezeule neprihănirea noastră care i-a asupra Lui toate
puternic, te rog fă şi ca scumpul meu tată să nedesăvârşirile noastre. El este sfinţirea
asculte de Tine". Micuţa rugase deseori pe noastră, noi ne tragem din El toată puterea
tatăl ei să-şi dea inima lui Dumnezeu, dar noastră pentru a trăi în sfinţenie.
tatăl totdeauna îi răspundea : „Nu fetiţo, asta El este răscumpărarea noastră care ne
nu se poate. Eu nu cred în Dumnezeu". răscumpără din orice nelegiuire. El este
Acum însă, după ce auzi rugăciunea fetiţei, Doctorul nostru care ne vindecă de toate
se hotărî să creadă şi el în Dumnezeu, boalele noastre. El este Prietenul nostru tare
primind pe Domnul Isus ca Mîntuitorul ne ajută în toate nevoile, care este cu noi în
lui personal toate zilele.
PAGINA VESTITORULUI
2. Unitatea celor credincoşi

Absenţa unităţii este o piedică în calea Într-o adunare unde sînt neînţelegeri,
lucrării Duhului Sfînt. Condiţia aceasta e partide, dezbinări, cum s-ar putea să lucreze
menţionată şi repetată în rugăciunea Duhul Sfînt ?
mijlocitoare a Domnului Isus. El a zis : „Mă Dacă tu eşti membru în aşa adunare, tu
rog ca toţi să fie una, ca lumea sa creadă că trebuie să te rogi fierbinte pentru unitate şi să
Tu M-ai trimes, să fie în chip desăvîrşit vorbeşti cu persoanele în cauză ca să se
una, ca să cunoască lumea ca Tu M-ai tri- trezească din această stare de păcat. Ei au
mes" (loan 17—21, 23). fost prinşi în cursa diavolului tocmai, ca să
Deci ca lumea să cunoască şi să creadă zădărnicească lucrarea Duhului Sfînt.
este necesar ca adunarea, credincioşii să fie „Biserica se bucura de pace în toată
uniţi ; nu în duh de ceartă, de vrajbă, de ludeea, Galileea şi Samaria se întărea
despărţire sau de dezbinare. Un dicton al sufleteşte şi umbla în frica Domnului ; şi
lumii spune : „unitatea face puterea", în cu ajutorul Duhului Sfînt, se înmulţea"
cele spirituale însă, unitatea deschide drumul citim în Faptele Apostolilor 9—31. Unitatea
puterii. Apostolul Pavel o numeşte din biserica primară determina pe păgîni să
„nemărginita mărime a puterii Sale” şi spune exclame : ce mult se iubesc creştinii. Aceasta
că această putere nemaipomenită este pusă în a contribuit la întoarcerea la Dumnezeu a
„vase de lut” (Efes. 1—19 şi 2 Cor. 4—7). multora. Prin unitatea lor, lumea a putut să
Despre adunarea din Ierusalim cînd a cunoască pe Domnul.
ajuns să aibă 5000 de membri se spune : Cînd păcătosul a primit mîntuirea şi a fost
„mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi născut din nou prin Duhul Sfînt, el a fost
un suflet” şi apoi vedem rezultatul „şi un înfrăţit cu toţi ceilalţi copii ai lui Dumnezeu.
mare har era peste toţi" (F. Ap. 4—32, 33). Toţi credincioşii formează împreună trupul
Unitatea adunării este o condiţie foarte Domnului Isus.
importantă. Ea arată prezenţa Duhului Sfînt Deşi credincioşii sînt atît de diferiţi unul
care lucrează totul în toţi. Ea se realizează de altul prin talente, temperament, aptitudini,
numai după ce s~a făcut curăţirea de păcat şi cunoştinţe, dedicare, totuşi toţi sînt una în
Duhuî Sfînt a pus stăpînire deplină pe viaţa Domnul Isus. Pentru că Duhul Sfînt îi face
fiecărui credincios. Cîtă vreme este păcat în părtaşi aceleiaşi firi dumnezeieşti, toţi cre-
viaţa unora din adunare nu poate fi unitate, dincioşii au posibilitatea să fie uniţi prin
căci păcatul desparte nu numai de Dumnezeu acest Duh care vrea apoi să-i folosească pe
ci şi de fraţi. toţi spre slava lui Dumnezeu.
Fiindcă lucrarea Duhului Sfînt de aducere „Căci, după cum trupul este unul şi are
la viaţă a păcătoşilor este mare, enormă, El multe mădulare, şi după cum toate
trebuie să poată folosi toate mădularele mădularele trupului, măcar că sînt mai
adunării. De aceea trebuie să fie în strînsă multe, sînt un singur trup, tot aşa este şi
unitate. Un mădular dislocat de păcat Hristos... Şi daca sufere un mădular, toate
produce ştirbirea unităţii şi întreruperea mădularele sufăr împreună cu el ; dacă
circuitului prin care energia ce vine din cer este preţuit un mădular, toate mădularele
îşi face lucrarea. se bucură împreună cu el" (1 Cor,
12—12, 26).

17
După cum un trup omenesc este infirm fără buit să se unească patru persoane care
mîini, fără picioare, ochi sau urechi, la fel să-1 poarte.
corpul spiritual al adunării este infirm fără Atîţia suferinzi se află în jurul tău care au
diferiţii lui membri. Precum o casă nu se nevoie de alţi patru, oare vei fi tu unul care să
compune doar din bucătărie sau sufragerie şi te întovărăşeşti cu alţii pentru această
Adunarea se aseamănă cu o casă, copiii lui lucrare? Duhul Simt te aşteaptă.
Dumnezeu fiind cărămizile individuale din
care este ea construită.
De toţi copiii lui Dumnezeu este nevoie Numai după rugăciunea lui Ilie s-a pogorît
spre a se prezenta lumii o imagine unitară şi foc din cer şi poporul a strigat : „Domnul este
pentru acţiunea de întrajutorare a unora faţă Dumnezeu”. Toate marile lucrări ale lui
de alţii. Dumnezeu au fost precedate de rugăciune
Un vestitor al Evangheliei, un lucrător în intensă. Cînd la 2 iunie 1630 J. Livingstone
adunare, poate fi asemănat cu un şef de trebuia să predice la o întîlnire, el a petrecut
orchestră care are misiunea să unească într- toată noaptea în rugăciune ; după predică s-au
un tot armonios „Trupul lui Hristos” prin întors la Dumnezeu peste cinci sute de
lucrarea publică şi prin lucrarea pastorală. persoane. Cînd a avut loc marea zguduire în
Deşi are în faţa sa o mare varietate de suflete pe data de 4 iulie 1735 prin predica lui
personalităţi, de daruri şi talente care Jonathan Edwards intitulată : „Păcătoşii în
aşteaptă să fie folosite, rezultatul final mîinile unui Dumnezeu înfuriat" mai mulţi
trebuie să fie cam asemenea unei mari credincioşi din adunarea lui, înainte de
orchestre care cîntă dintr-un singur predică, au petrecut toată noaptea în
instrument. Se ştie că frumuseţea unei rugăciune. Lucrarea mare din Coreea a fost
muzici orchestrale constă tocmai în /marea precedată de rugăciuni fierbinţi ale cre-
varietate de sunete si efecte. Şi dacă faima dincioşilor care se adunau zilnic la ora 5
unei orchestre stă în raport direct cu dimineaţa şi petreceau o oră sau două în
succesul dirijorului în a mobiliza pe toţi rugăciune, apoi mergeau la slujbele lor.
muzicienii în executarea cu fidelitate şi Chiar ce s-a petrecut la Ierusalim în zia
măiestrie a părţii muzicale ce le revin, cincizecimii a avut loc după zece zile de
putem spune că, dezvoltarea si propăşirea rugăciune continuă.
duhovnicească a oricărei adunări locale stă Rugăciunea este apropierea de Dumnezeu
în raport direct cu izbînda vestitorului şi aceasta aprinde adunarea.
Evangheliei în lucrarea pe care o face de a Nici o sămînţă nu poate încolţi într-un
mobiliza toate resursele, darurile şi talentele climat rece de iarnă. Dar cînd vine soarele de
în slujirea creştină devotată şi fidelă. Pentru primăvară şi încălzeşte pămîntul atunci toate
că fiecare copil al lui Dumnezeu este un seminţele încolţesc. Aşa este şi cu sămînţa
mădular, adică un instrument care are un Cuvîntului Sfînt.
anumit rol în această simfonie cerească ce se întoarcerea la Dumnezeu a păcătoşilor de
cere executat cu măiestrie şi pasiune sfîntă. afară, cere un climat cald la cei din adunare.
Vrăjmaşul însă vrea să împiedice aceasta, Prin rugăciune Duhul Sfînt încălzeşte
el vrea să aţîţe mândria, duşmănia, certurile, atmosfera adunării. De aceea e necesar ca
ca să-i facă pe cei credincioşi să fie atunci cînd se vrea să aibă loc evanghelizări
nefolositori. Este nevoie ca răscumpăraţii rodnice, se impune să se ia un timp de
Domnului să fie ajutaţi pentru a înţelege pregătire a adunării prin rugăciune pentru a
acest lucru si a se împotrivi diavolului, ră- putea fi la îndemâna Duhului Sfînt.
mînînd uniţi. Numai asa Duhul Sfînt poate Cînd Dumnezeu s-a arătat lui Solo-mon i-a
lucra în vieţile altora. pus condiţia aceasta : „Dacă poporul Meu
Ca un slăbănog să poată ajunge în faţa peste care este chemat
Domnului şi să fie vindecat a tre-

18
Numele Meu, se va smeri, se va ruga, va tervenţia Lui urgentă ; s-a adeverit în mii de
căuta faţa Mea şi se va abate de la căile lui cazuri că Dumnezeu a intervenit şi a dat
rele, îl voi asculta din ceruri şi îi voi ierta izbăviri minunate.
păcatul şi îi voi tămădui ţara" (2 Cronici 7— Oare un suflet lovit de păcat nu e mai
14). Cuvintele, „dacă se vor smerii" din acest important decît un trup atacat de boală ? Oare
text au sensul de a îndoi genunchii, deci a se nu ar trebui să se unească fraţii în post şi
ruga ca un om frînt de durere. rugăciune pentru anumite persoane ca să fie
în cartea „Sodoma nu a avut Biblie" se salvate ? Care va fi vestitorul Evangheliei
spune : „Biserica de azi moare pe picioare care va chema pe toţi credincioşii din adu-
fiindcă nu trăieşte pe genunchi". nare să strige la Dumnezeu cum striga o
Un cer închis aduce uscăciune, moarte. mamă pentru fiica ei bolnavă greu ?
Cauza este că nu se împlinesc condiţiile lui Este adevărat, pentru ca postul să fie
Dumnezeu. eficace trebuie ca mai întîi să fie dezlegate
lanţurile răutăţii, înlăturate certurile,
neînţelegerile, amărăciunea faţă de anumite
4 Postul persoane, trebuie scos orice păcat din viaţă şi
restabilită o bună părtăşie cu Dumnezeu.
Postul e o renunţare la cele materiale şi o Atunci Eî va interveni şi va da izbîndă.
adîncire în cele spirituale. E o pierdere a Postul nu e pomenit în Biblie ca a condiţie
energiilor fizice dar o încărcare cu energii pentru o lucrare deosebită dar, la majoritatea
din Duhul Sfînt. lucrărilor adevărate, cînd s-au deschis
Cînd Israel şi-a dat seama că a părăsit pe zăgazurile cerurilor şi s-a revărsat din belşug
Domnul, s-au adunat cu toţii, au postit şi şi- harul lui Dumnezeu, s-a constatat că a fost o
au plîns păcatul (I Sam. 7—6). Cînd Ioan a persoană, uneori un grup sau o adunare
proclamat sentinţa divină la Ninive, oamenii întreagă sau un grup de adunări care au postit
s-au îngrozit şi împreună cu împăratul au şi s-au rugat pentru aceasta.
proclamat post naţional şi toţi, ba chiar şi La postul de trei zile proclamat de
vitele nu au mîncat nimic şi au strigat cu Mardoheu, Dumnenzeu a răspuns a treia şi a
putere către Dumnezeu să aibă milă de ei patra zi. Lui Daniel, în timp ce postea şi se
(Ioan 3). Cînd poporul evreu a fost dat spre ruga, i-a venit răspunsul (Daniel 9.21). La
nimicire la crucea lui Haman, Mordoheu a postul lui Io-safat, Dumnezeu a răspuns
mobilizat pe toţi evreii din Susa împreună cu imediat prin proorocul Iahaziel şi a doua zi au
împărăteasa Estera la un post de 3 zile ca văzut izbăvirea (2 Cronici 20—vers. 3—14).
Dumnezeu să-i izbăvească (Estera 4—16). La postul celor din Ninive, Dumnezeu a
David, Neemia, Daniel, Ioan Botezătorul, schimbat imediat sentinţa.
Pavel, Domnul Isus, ca şi toţi marii bărbaţi ai Conform scrisorilor lui Epifonius în
lui Dumnezeu, au postit. biserica primară postul se practica de două
Oamenii care trăiesc în păcat sînt stăpîniţi ori pe săptămînă şi cînd au început lucrurile
de anumite duhuri care se împotrivesc cu acelea deosebite în Anglia prin Whitefield a
toată furia lucrării lui Dumnezeu. Despre un fost reintrodus postul în două zile pe
soi de demoni, Domnul Isus a spus : „acest săptămînă. Să fie de mirare că în 53 de ani s-
soi de draci nu iese decît cu post şi rugă- au întors la Dumnezeu o sută de mii de
ciune" (Mat. 17—21). Anumite necazuri, persoane ?
stări critice, boale, situaţii în care ajutorul Oare care vor fi acei fraţi, vestitori ai
omului este zadarnic, fac pe credincioşii Evangheleii, care vor căuta din toată inima să
adevăraţi să alerge la Dumnezeu şi să ceară împlinească condiţiile acestea spre a ajunge
cu disperare in- plini de roade sfinte, în lucrarea lor ?
Pagina lucrătorului creştin

PRINCIPII
La baza unei lucrări eficiente şi ale celor de lîngă el să se poată
binecuvîntate de vestire a Evangheliei schimba, transforma sau înoii ; numai
stau cîteva principii pe care trebuie să le Dumnezeu poate să facă aceasta.
cunoască şi de care trebuie să ţină seama 2. Mîntuirea oferită de Dum
lucrătorul creştin în adunarea lui nezeu este unicul remediu —
Dumnezeu, astfel : necesar şi suficient — pentru
1. El trebuie să ştie că toţi oamenii toate nevoile omului. Dumnezeu
sînt morţi în fărădelegi, că în om nu a pregătit prin Domnul Isus
este nimic bun, că totul este stricat, Hristos tot ce este nevoie pentru
infectat de păcat. a face faţă stricăciunii neamului
Atît timp cit lucrătorul va crede că în omenesc, pentru a aduce la viaţă
inima omului mai există cel puţin o pe toţi cei ce sînt morţi în pă
scînteie de viaţă din Dumnezeu, nu va cate şi fărădelegi.
avea izbîndă în lucrarea sa pentru că în Caracterul cel mai stricat, omul cel
acest caz va considera că tot ceea ce-i mai îndepărtat de Dumnezeu şi cel mai
rămîne lui de făcut nu este decît să cufundat în păcate poate fi mîntuit prin
transforme scînteia existentă într-o Evanghelia Domnului Hristos care este
flacără de viaţă. puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea
Această convingere înlătură fiecăruia care crede. Evanghelia este
necesitatea naşterii din nou pentru că singurul remediu, singura speranţă a
dacă omul are viaţa nu mai are nevoie să omului. Lucrătorul trebuie să ştie şi să
primească o nouă viaţă. El a întors înţeleagă bine pentru a nu recurge
numai spatele lui Dumnezeu Tatăl şi a niciodată la altceva.
plecat pe căile păcatului, lucrătorul Ce har ! Evanghelia rezolvă toate
trebuind doar să-1 convingă să-şi problemele. Evanghelia poate să facă
întoarcă faţa iarăşi spre El, să se transformările pe care nimeni altcineva
întoarcă înapoi la Dumnezeu. sau altceva nu o poate face. Evanghelia
Aceasta este însă o mare eroare. face faţă tuturor nevoilor omului. O
Omul care nu s-a pocăit şi nu a crezul altă veste mai bună ca aceasta nu
în Domnul Isus şi care deci nu este există. De aceea se impune ca
născut din nou, nu este un copil al lui lucrătorul să fie pe deplin încredinţat
Dumnezeu, este mort, pierdut, cu totul de această mare putere cu care este
decăzut, fără nici o speranţă de viaţă. înzestrat cînd are de a face cu păcătoşii.
Lucrătorul trebuie să fie încredinţat că 3. Numai viaţa predată în în
un astfel de om trebuie să fie adus la tregime unui unic şi mare scop
viaţă ; nu este nici o posibilitate ca omul este instrumentul eficace în mîna lui
prin el însuşi, prin eforturile lui sau Dumnezeu.
Lucrătorul creştin care are izbîndă în
lucrarea de evanghelizare şi de
cîştigare a sufletelor pentru Domnul
Hristos va fi nu-

20
mai acela care a lăsat totul de o parte şi şi om determină şi dezvoltă o relaţie
a rămas omul unui singur lucru unui adevărată a omului cu semenii săi.
singur scop, unui sinur iei în viaţă. In lumina acestui principiu, lucrătorul
Lucrătorul care încă urmăreşte creştin trebuie ca el însuşi să fie în
interese multiple şi are mai multe raporturi directe şi strînse cu Dumnezeu.
proiecte, planuri şi programe, nu va Atunci cînd el pierde din vedere reali-
propăşi în lucrarea Iui. Lucrul Domnului tatea prezenţei lui Dumnezeu. în predica
apelează Ia tot ceea ce are un om. El ce- şi lucrarea sa, totul este zadarnic —
re întreaga lui atenţie, toată gîn-uirea lui, lemn, fîn, trestie —.
toată puterea lui de stadiu, ziua şi De asemenea lucrătorul creştin este
noaptea. legat de ascultătorii săi, purtînd un
Un lucrător al Domnului trebuie să fie dialog direct şi viu cu fiecare din ei. Se
pătruns în întregime de această pasiune poate afirma în mod figurat, că
sfîntă care îi mistuie şi îl face neobosit vestitorul Evangheliei stă în unghiul
în a sluji celor de lîngă el. drept al unui triunghi dreptunghic Pe
Scopul cel mai Imare este ca viaţa lui verticală se situează raportul său cu
să fie pusă în întregime şi în mod Dumnezeu, pe orizontala raportul său cu
absolut la dispoziţia Domnului. Nu voia oamenii, Dumnezeu completează
mea ci „vreau să fac voia Ta triunghiul. De altfel, toate direcţiile
Dumnezeule" este im principiu sfînt care triunghiului sînt cu dublu sens ; fiecare
îl călăuzeşte în orice acţiune, în orice dă şi primeşte. Are loc prin urmare o
lucrare. întîlnire cît se poate de reală între
4. Păcatul împiedică revărsa Dumnezeu, lucrătorul creştin şi
rea harului şi rodnicia. ascultători.
Lucrătorul creştin stă în faţa 6. Propovăduirea Evangheliei se face
Domnului şi a Cuvîntului Său şi se printr-un mare efort.
priveşte cu atenţie în aceasta oglindă O propovăduire rodnică nu se face
slăvită pentru a descoperi tot ce nu îi uşor. Lucrătorul creştin trebuie să
place Lui ; orice glnd, sentiment, plan, dăruiască din el însuşi El se pune în
vorbă, obicei, care nu izvorăsc din Dom- raporturi directe cu ascultătorii şi
nul Isus şi care mai sînt în viaţa Iui, le aceasta reprezintă întotdeauna un efort
mărturiseşte şi părăseşte. El urmăreşte istovitor.
sfinţenia cu orice preţ în toate Pe de altă parte, pe dimensiunile
comportamentele lui. verticale, el se dăruieşte Iul Dumnezeu,
Păcatul împiedică revărsarea iar pe cea orizontala, el se dăruieşte
binecuvîntării Domnului peste lucrătorul oamenilor clin faţa lui (2 Cor. 4—2).
creştin. Păcatul face ca darurile, In predică şi lucrarea sa lucrătorul
talentele, instrucţia, eforturile, jertfele creştin trebuie să dea clin el însuşi, încît
lui să nu aibă nici o valoare, să nu-i fie la sfîrşit să se simtă în stare ca stors de
de nici un folos. De aceea lucrătorul puteri
creştin trebuie să lepede orice păcat şi să A vesti Evanghelia constituie un
vegheze neîncetat la curăţia lui lăuntrică. lucru epuizant şi dureros cinci cel ce o
5. Propovăduirea Evangheliei face se dăruieşte cum se cuvine acestei
este o întîlnire personală în care slujiri.
Dumnezeu se adresează direct Amvonul nu este locul unde să rămîi
omului. Relaţia intimă, profun rece şi dogmatic în spirit si atitudine
dă, statornică dintre Dumnezeu „...aduceţi-vă aminte că timp de trei ani,
zi şl noapte, n-am încetat să sfătuiesc

21
cu lacrimi pe fiecare din voi" său. In aceste timpuri de nesiguranţă şi
(Fapte 20—31) spunea odinioară ap. relativitate, acest lucru este mai
Pavel. important ca niciodată.
Să fi înflăcărat pentru Dumnezeu, să Dar piedica şi lucrarea este pentru
arzi pentru El şi atunci oamenii vor veni oameni şi trebuie să ne adresăm lor plini
să cerceteze cum te consumi. de iubire, de compătimire şi de
7. In sfîrşit ,lucrătorul creştin sa-i înţelegere, dacă vrem să stabilim o
aibă în vedere pe ascultătorii lui. legătură mai apropiată de ei.
Tot atît de importanţi ca şi conţinutul Noi vorbim unor oameni care trăiesc
mesajului trebuie consideraţi oamenii într-un anumit cadru de viaţă. Este
care-i ascultă. Noi nu propovăduim în obligatoriu pentru lucrătorul creştin să
gol. predice . ţinînd seama de situaţia
Este adevărat, Evanghelistul trebuie să concretă a celor ce se află în faţa lor.
fie sigur de mesajul

NICI O VORBĂ

Nu răspunde la batjocură cu batjocură ; nu răspunde nimic, nici o vorbă ! Cit de -


mult se pierde pintr-o vorbă. Taci ; fi liniştit. Dacă te loveşte cineva peste un obraz,
întoarce-1 şi pe celălalt. Nu răspunde niciodată la rău cu rău.
Sst... nici o vorbă ! Nu te gîndi la bunul tău nume, nici la faima ta, nici la însemnătatea
ta ca persoană. Toate sînt în mîna Lui, 'şi tu le strici mai mult cînd cauţi să le păstrezi. Nu
te certa ; nu încerca să te aperi, nu striga, nu deschide gura. Tăcere.
O vorbă va tulbura, va face să fugă Porumbelul blînd al Duhului Sfînt. Sst... nici o
vorbă. Eşti înţeles greşit sau nu eşti înţeles deloc ? Taci din gură, vezi-ţi ele treabă. Ţi se
pierde sau scade trecerea şi-ţi slăbeşte puterea de a face bine ? Lasă totul în seama Lui. E
treaba Lui să poarte de grijă şi să facă ce vrea.
Ţi s-a făcut o nedreptate şi bunul tău nume e ponegrit sau pătat ? Foarte bine, tu fi
blînd şi smerit, fi bun şi nici o vorbă. Dă-I voie Lui să te ţină într-o pace desăvîrşită,
îndreaptă-ţi privirile spre El. Sst... fi liniştit, taci înaintea lumii şi odihneştete în El. Nici o
vorbă de desvino-văţire, de dovedire, de ciorovăire ; vezi-ţi de treaba ta, fi liniştit şi taci.
Nu judeca niciodată pe alţii, nici nu osîndi, nici nu mustra, nici nu vorbi de rău Nu
scoate o vorbă, nici o vorbă. Nici o vorbă necurată sau lipsită de dragoste sau de
bunătate. Nici o îndoială sau teamă, niciodată. Nici o vorbă rea despre altul... niciuna.
Cum vrei să-ţi facă ţie alţii, fă-le tu lor.
Sst... tăcere ; stai, opreşte-te ! Nici o vorbă cu ifos, nici măcar o privire care ar
strica liniştea sufletului tău. Fi liniştit. Cunoaşte pe Dumnezeu ; taci înaintea Lui. Tăcerea
este mai mare decît zarva sau gura im are. Nici o vorbă de cîrtire sau jeluire în rugăciunea
ta ; nici o vorbă de înduplecare sau cerşire de la El.
Vorbirea să-ţi fie fără întortochieri, cu bunătate, liniştită. Nu scoate o vorbă, ci clă-
I Lui prilej să vorbească, ascultă glasul Lui.
Iată calea dacă vrei să-L cinsteşti şi să-L cunoşti. Nici o vorbă,

22
nici cea mai mică vorbă. Tacă-ţi glăsciorul şi ascultă de El. Vorbele aduc tulburare,
deaceea taci. Acesta este glasul Duhului. Nu te îngrijora pentru mîine, nu-ţi bate capul în
privinţa casei tale, treburilor tale. Aruncă totul asupra Lui şi nu scoate o vorbă.
Noi, de obicei ne gîndim aşa de tare, ne rugăm aşa de tare, că ajungem neliniştiţi
şi tulburaţi şi plini de zarvă şi astfel îl izgonim pe El. Neliniştea, frămîntărea şi
îngrijorarea fac rămînerea în noi neplăcută şi El pleacă.
Nu scoate o vorbă despre frământările tale şi necazurile tale şi nu. dori să ştii ce
să faci. Nu le lua clin mîna Lui. El are să te ţină în pace deplină, dar nu alerga la altul
după înţelepciune sau îndrumare ; nici o vorbă.
Am trecut printr-o mare încercare. Mergeam într-un vagon cu un frate şi mi-am
deschis inima înaintea lui, mi-am vărsat focul greutăţilor la urechile lui ; mi-am pus la
inimă sfatul lui de preţ. Glasul lui n-a gost gîndul Duhului şi cînd mam întors la locul
meu în vagon Domnul mi-a zis cu blindeţe : „Aşa, te-ai dus la el ? Nu te puteai încrede
în Mine ?". Mi s-a rupt inima de durere ; m-am rugat să mă ierte şi m-am hotărît să nu
mai iau niciodată pricina mea din -mîinile Lui şi să iau ca lozincă a vieţii mele
duhovniceşti „nici o vorbă".
Lasăte iubitule de tine însuţi ; de lucrurile şi de faptele tale. Lasă pe Duhul Sfînt
să lucreze. Odihneşte-te de lucrurile tale pline de nelinişte şi dă-I Lui iprilej să
vorbească şi să lucreze.
Nici o vorbă, fi un martor al Lui în iubire. Scoate doar o vorba despre Isus... „Voi
sînteţi martorii Mei44, atîta tot. Predă-te Lui. Duhul tău cucerit de El să fie liniştit, să
tacă. Buzele să-ţi fie închise, limba să-ţi fie legată, glasul amuţit, iar privirea să-ţi fie
numai dragoste. Lasă-L pe El să te cîrmuiască şi un sunet de linişte plin de bunătate îţi
va străbate fiinţa răspmdind mireasma dulce a păcii şi a bucuriei peste toţi cei din jur.
Şi în timp ce inima ta tace şi gura ţi-e închisă în glasul dulce şi liniştit, ca rouă
dimineţii în lumina gingaşă a soarelui sau în boarea dulce a amurgului, vei fi
binecuvîntat în linişte, auzindu-L pe El în tăcerea stării Lui de faţă şi bucuria desfătării
Lui şi îţi va părea aşa de bine... că n-ai spus nici o vorbă.

CUTIA CU ÎNTREBĂRI
Cum se explică versetele următoare

1. — Vrăjmaşul cel din urmă care va fi să fie mîntuiţi" clacă cea mai mare parte
nimicit va fi moartea (1. Co-rinteni 15.26) dintre ei este osîndită la chinuri veşnice ?
2. — Dumnezeu a vrut să împace totul cu Voia lui Dumnezeu este opusă voinţei
Sine prin El, atît ce este pe pămînt, cît şi ce omeneşti, este îngăduit a întreba care va
este în ceruri fă-cînd pace prin sîngele crucii cîstiga biruinţa ? — Primul răspuns :
Lui (Col. 1.20) Este deajuns să citeşti cap. 15 din. prima
3. — Cum poate Pavel să afirme că : Epistolă către Corinteni pentru aţi da
„Dumnezeu vrea ca toţi oamenii seama că în aceste pa-

23
gîni este vorba de moartea fizică şi nu de dar ea nu cuprinde pe a treia, aceia care vor fi
moartea spirituală. Vrjmasul cel din urmă în iad, în timp ce dimpotrivă, vedem în Fii.
(moartea fizică) va fi nimicit şi înlocuit prin 2.10. pe aceia care vor fi „sub pămînt" adică
starea .veşnică (vezi Apoc. 20.11 ; 21.4 ; în iad, constrînşi a recunoaşte că Isus este
Isaia L'5.8). Domnul (Pentru ei, El nu este Mîntuitorui) Şi
Cuvîntul „moarte "este întrebuinţat în este precis că în momentul cînd Dumnezeu
Scriptură în trei sensuri diferite : împacă totul cu Sine, începe pedeapsa lui
a. — Exprimă gîndul despărţirii satâr. şi a nepocăiţilor.
sufletului de trup ; este moartea na — Al treilea răspuns :
turală. Acela care poate să afirme că voia lui
b. — Descrie deasemenea starea Dumnezeu va triumfa (în ceea ce priveşte)
unui om care deşi este viu, este des mîntuirea tuturor oamenilor, a citit
părţit de Dumnezeu prin păcat ; superficial Biblia. Dumnezeu, desigur, vrea
c. — Exprimă de asemenea într-un ea toţi oamenii să fie mîntuiţi, cum ar fi vrut
fel scurt (concis) starea veşnică în ca Adam şi Eva să fi rămas fiinţe curate şi
care se va găsi orice suflet nepocăit ; neprihănite. Voia lui Dumnezeu a triumfat în
este moartea a doua. Eden ? Dumnezeu vroia să. facă din poporul
Cuvîntul lui Dumnezeu nu oferă nici o Israel un popor sfînt nesupus idolatriei şi
nădejde celor care au murit într-o stare de păcatului. A triumfat voia Sa (asupra)
răzvrătire. Adejectivul „veşnic" (grec. eon) împietririi inimii acestui popor ? El vroia să
este aplicat deopotrivă şi celor care vor fi facă din Biserică cea mai mare putere
mîn-tuiţi şi celor care vor fi pierduţi (Matei spirituală pe pămînt pentru mîntuirea
25.41.46). — Al doilea răspuns : mulţimilor. Voia Sa a triumfat asupra apatiei
Universaliştii se bazează pe acest text şi firescului sfinţilor Săi ? Şi tu care pui
pentru a dovedi că toată lumea, înţelegînd şi aceste întrebări, poţi spune că voia lui
pe satana şi îngerii săi răi, vor fi mîntuiţi ; ce Dumnezeu s-a împlinit cu prisosinţă în tine ?
fac celelalte sute de texte care dovedesc
contrariu! ? Universaliştii fac greşala fundamentală
Cuvîntul ..totul" are, în acest verset un cînd dau unui text ca acesta, un înţeles care
sens relativ ; de exemplu cînd se spune : „Tot este contrar întregului Cuvînt a lui
Ierusalimul ieşi înspre El- aceasta nu Dumnezeu.
înseamnă nicidecum că fiecare locuitor al lată un text care nimiceşte pentru
oraşului a ieşit. Cînd Pavel spune că toate totdeauna teoria mîntuirii universale :
lucrurile îi sînt îngăduite, nu înţelege desigur, ..Oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu
pe cele rele ca şi pe cele bune. Afară de asta va fi iertat nici în veacul de acum (lumea
nu trebuie să se uite : împăcarea de la urmă aceasta) nici în veacul viitor (lumea care va
nu va îmbrăţişa decît două categorii de veni). Motivele osîndei veşnice a unui suflet
persoane, acelea care vor fi pe pămînt si va fi acesta : „Eu am vrut, voi n-aţi vrut".
celea care vor fi în ceruri,

Florile frumoase cresc uneori şi pe o grămadă de gunoi.

Credinţa creştină si părtăsania frăţească poate înflori în cele mai neaşteptate locuri, spre
binecuvântarea umanităţii şi spre slava lui Dumnezeu. Aşa cum spunea un credincios :
„singurele condiţii care ne-ar putea împiedica să trăim cs viată curată sînt cele pe care Ie
creiem noi înşine".

Tiparul executat La „I. P. 13 Decembrie 1918”