Sunteți pe pagina 1din 261

BISERICA LITURGICĂ Humanitas.

ANDRE SCRIMA
(1925, Gheorghieni - 2000, Bucureşti).
Monah,
membru al grupului de la Antim („Rugul aprins"),
arhimandrit al
Patriarhatului ecumenic de la Constantinopol,
reprezentant al Pa-
triarhului ecumenic Athenagoras la Concihul
Vatican II, membru
şi organizator, din 1959, al comunităţii monastice
de la Deir-el-Harf
(Beirut, Liban). Studii, la Bucureşti, de filozofie,
matematică şi teo-
logie; între 1957 şi 1959, e doctorand la Benares,
India cu o teză despre
„The Ultimate, its Methodological and
Epistemological Connotation
According to Advaită-Vedanta". Profesor de
filozofie şi de ştiinţe
religioase la Universitatea dominicană Le Saulchoir,
Paris (1966-1968)
şi la Universitatea franceză din Beirut (1968-
1989). A fost membru
al Academici Internaţionale de Ştiinţe Religioase şi
Filozofie a Ştiinţei
de la Bruxelles.

Scrieri: „L'avcnement philocalique dans


POrthodoxie roumame"
(Istina 1958, nr. 3-4, Paris), „Reflexions sur Ies
rythmes et la fonction
de la tradition athonite" şi „Les Roumains et le
Mont Athos" (în vo-
lumul Le Millenaire du Mont Athos, 963-1963.
Etudes et melanges,
II, 1965, Chevetognc). In Archivw di Filosofia,
diretto da Enrico
Castelli. Istituto di Studi Filosofici, Roma: „Le
mythe et l'epiphanie
de l'indicible" (1966), „Le Nom-Lieu de Dieu"
(1969), „L'infailli-
bilite: inscription conceptuelle et destinee
eschatologique" (1970).
„The Hesychastic Tradition: an Orthodox-
Christian Way of Con-
templation" (în volumul Contemplation and
Action in World Reli-
gions. A Rothko Chapel Book, 1977-1978,
Houston). în revista
Hermes, Paris: „La tradition du pere spintuel dans
l'Eglisc d'Onent"
(1966-1967) şi „L'apophase et ses connotations
selon la tradition
spirituelle de l'Orient chretien" (1970). Timpul
Rugului Aprins.
Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, cu o prefaţă
de Andrei Pleşu,
1996, Bucureşti, Humanitas, Comentariul la
Evanghelia dupăloan,
2003, Bucureşti, Humanitas, Teme ecumenice,
2004, Bucureşti,
ANDRE SCRIMA Volum îngrijit de ANCA
MANOLESCU Traducere din
BISERICA franceză, cuvânt înainte şi note de
ANCA MANOLESCU
Prefaţă de MIHAIL NEAMŢU
LITURGICĂ

HUMANITAS
BUCUREŞTI
Seria de autor Andrc Scrima publică textele aflate în „Fondul Andrc Scrima" de
la Colegiul Noua Europă din Bucureşti. Ea apare sub egida unui comitet de editare
format din: Anca Manolcscu (coordonator de seric), Vlad Alexandrcscu, Radu
Bercea, Virgil Ciomoş, Daniela Jalobcanu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu.

Coperta '
GABI DUMITRU
departe de-a avea o ediţie de opere complete Andre Scrima,
dată fiind dificultatea procesului de recuperare a urmelor
scrise lăsate de acest autor mclasabil. Trebuie remarcat însă
acest lăudabil demers editorial, pe care cititorii şi l-ar dori
reiterat şi în cazul altor personalităţi culturale din România
ultimului veac. Eseurile ştiinţifice ale lui Mircea Ehade, co-
respondenţa lui Nicolae Steinhardt, publicistica de tinereţe
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
şi epistolarul pr. Dumitru Stămloae sunt doar câteva exem-
SCRIMA, ANDRE ple de opere incomplet sau doar precar redate publicului
Biserica liturgică / Andie Scrima; ttad., ed., pref.: Anca Manolescu; larg, fără o exegeză adecvată.
p ref.: Mihail Neamţu. - Bucure şti: Humanitas, 2005
ISBN 973-50-1098-4
Cărţile părintelui Andre Scrima redau portretul unui
I. M an ol es cu, Anc a (t rad .; p ref.)
personaj apofatic, vertical în apariţie şi bizantin în strălucire,
iI. Neamţu, Mihail (pref.) i desprins din rama inoxidabilă a tradiţiei Bisericii. Autorul
28 se adresează cititorilor săi deopotrivă ca dascăl hirotonit
264
HUMANITAS, 2005, pentru prezenta versiune românească
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România pentru poporul lui Dumnezeu şi ambasador în „republica
tel.021/3171819fax021/3171824 literelor". In fapt, Andre Scrima este unul dintre puţinii teo-
www.humanitas.ro logi contemporani cu public în mediile deopotrivă academi-
Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/311 23 30,
fax 021/313 50 35, C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti
ce şi ecleziastice. Cei care îl citesc au pasiuni complementare:
e-mail: cpp@humanitas.ro credinţă şi iscodire, cunoaştere şi iubire, istorie şi veşnicie,
www.librariilehumanitas.ro intimitate şi transparenţă, înţelepciune şi copilărie. Celor
ISBN 973-50-1098-4 neîncrezători în elanul ecumenic al autorului, paginile de-
6 Biserica liturgică spre ritmurile teologice ale monahismului atomt ori exege-
za Evangheliei după Ioan le-au dăruit dreptul binemeritat
LITURGHIA BISERICII:
la şovăială. Celor fascinaţi de insolitul unui parcurs intelec-
SINTEZĂ ESCHATOLOGICĂ tual extraeuropean, textele despre isihasm ori schiţele de
Posteritatea operei părintelui Andre Scrima a întrecut ecleziologie ortodoxă ale aceluiaşi autor le-au oferit, poa-
nenumărate aşteptări şi promite - pentru mulţi ani de acum te, şansa răzgândim. Biserica liturgică nu face excepţie de la
înainte - surprize. De câtva timp încoace, arhiva „Andre această regulă. Ea reprezintă mărturia personală a unui slu-
Scrima" de la New Europe College (Bucureşti) scoate la jitor care gândeşte la depărtare şi a unui gânditor ce îşi slu-
iveală „din visteria sa lucruri noi şi vechi" (Matei 13, 52), jeşte aproapele. Alcătuită din cursuri ţinute la Universitatea
restituind culturii române chipul unui teolog exilat, pentru „Saint-Esprit" din Kaslik (Liban), această nouă antologie
care vocaţia de cosmopolit a reprezentat mereu anticamera completează scrierile din volumul Duhul Sfânt şi unitatea
universalităţii. Majoritatea articolelor publicate încă din Bisericii (Bucureşti, Anastasia, 2004), continuând seria re-
timpul vieţii - dar şi multe inedite - au fost traduse şi ti- flecţiilor despre relaţia între doctrina, liturghia şi spiritua-
părite în volume distincte, tematic şi cronologic. Va urma litatea ortodoxă.
probabil - într-o ultimă etapă a restituirii - seria confe- Biserica liturgică nu este, desigur, o introducere în teolo-
rinţelor, predicilor, notelor de jurnal şi a celor mai impor- gia liturgică răsăriteană, nici un manual înţesat cu date isto-
tante fragmente de corespondenţă teologică. Suntem încă rice şi schematizări pedagogice.1 Cititorul nu se întâlneşte,
1
Cititorul de limba română dispune de câteva bune introduceri ] Liturghia Bisericii: sinteză eschatologică
în acest domeniu: K.C. Felmy, Dogmatica experienţei edeziale. în- 7
noirea teologiei ortodoxe contemporane, trad. rom. Ioan I. Ică jr.,
Sibiu, Deisis, 1999; Petre Vintilescu, Liturghierulexplicat, Bucureşti, pe de altă parte, nici cu erudiţia colocvială şi policentrică a
1998; Ene Branişte, Liturgica specială pentru Institutele Teologice,
Bucureşti, Ed. Institutului Biblic, 1980; id., Participarea la Liturghie, autorului, despre care prietenii săi depun mărturie la unison.
Bucureşti, Ed. România creştină, 1999; Nicolae Necula, Tradiţie şi Ceea ce surprinde este mai degrabă omogenitatea stilistică
înnoire în slujirea liturgică, voi. I; voi. II, Galaţi, Ed. Episcopia a unei reflecţii îmbogăţite de-a lungul unei întregi vieţi. Cu
Dunării de Jos, 1996; 2001. Pentru surse patristice, vezi Sf. Chirii al o rigoare şi cu o fineţe neobişnuită, Andre Scrima contem-
Ierusalimului, Cateheze, trad. rom. D. Fecioru, Bucureşti, Ed. Insti- plă articulaţiile liturgice ale antinomiilor dogmatice care com-
tutului Biblic, 2003; Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul pun structura de rezistenţă a Ortodoxiei. Felul său aparte
de-a se apropia de atestările vii ale tradiţiei Bisericii a rămas,
într-un anumit sens, inimitabil. Părintele Scrima nu colpor-
tează niciodată idei primite de-a gata, ci preferă disciplina
mult mai rar răspândită a privegherii. Fără să dispreţuiască
roadele cercetării savante, el rămâne hermeneutul neliniştit,
aflat mereu în căutarea unor raţiuni tari, dincolo de epider-
ma buchiilor goale. Ca fenomenolog al faptului religios,
Andre Scrima surprinde şi aprofundează ceea ce alţii inven-
tariază iar, apoi, trec cu vederea. Printr-o funciară predispo-
ziţie către speculativ, meditaţiile autorului ţintesc unitatea
tematică din câmpul unei tradiţii pe care ochiul de muzeo-
graf sau arheolog, oricât de preţios şi util în redarea detaliilor,
îl tratează ca pe un teren minat de accidentele trecutului.
Pentru Andre Scrima, istoria cultului creştin nu este un de-
buşeu pentru curiozităţi de tip estetic, nici o mină de infor-
maţii despre „ce-a fost şi n-o să mai fie". El vede în cult
rădăcinile culturii, irigate de orizontul unei inamovibile
transcendenţe.
Părintele Scrima îşi ancorează comentariile în vocaţia de
sacerdot al Cuvântului şi veteran al tradiţiei. El sfidează

şi sufletul, chipuri ale Bisericii, trad. rom. D. Stăniloae, Bucureşti,


Ed. Institutului Biblic, 2000; Sf. Dionisie Areopagitul, „Despre ierar-
hia bisericească", Opere complete, trad. rom., introd. şi note Dumitru
Stăniloae, Bucureşti, Paideia, 1996; Sf. Gherman al Constantinopo-
lului, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, trad. rom. N. Petrescu, Bucureşti,
Ed. Anastasia, 2000; Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Li-
turghii, trad. rom. Ene Branişte, Bucureşti, Ed. Arhiepiscopei Bucu-
reştilor, ed. a Ii-a, 1989.
8 Biserica liturgică Liturghia Bisericii: sinteză eschatologică
lacunele memoriei şi recompune cu minuţie semantica ofi- 9
ciului liturgic bizantin la intersecţia dintre comentariul scrip-
turistic, enunţul dogmatic şi inspiraţia duhovnicească. Pentru istoriale ale fiinţei noastre" 2. Temporahtatea liturgică car-
a indica ceea ce este propriu Ortodoxiei, el se opreşte asupra tografiază indiciile survenirii unei Prezenţe absente din
liturghiei, în umbra căreia teo-logica dogmatică creşte la adă- prezentul comensurabil al lumii, înţeleasă ca „voinţă şi re-
post de orice exaltări gnostice sau excese pietiste. Nucleul prezentare". Fără să reia dialectica modernă între suverani-
mistagogic al cultului creştin suspendă conflictul surd dintre tatea cuvântului şi retorica faptei, liturghia - ca „sinteză a
ideologii, în captivitatea cărora teologia a căzut nu o singură tuturor artelor" (P. Florenski) - îşi propune rectificarea cu-
dată. El confirmă adevărul creştinismului primar care vedea noaşterii discursive. Practica liturgică actualizează - prin
în liturghie „locul şi modalitatea proprii Duhului" - sau, faptă, rostire, muzică şi tăcere - principiile unei contemplaţii
cu alte cuvinte, spaţiul de actualizare a charismelor tuturor pneumatice, depăşind limitele inerte ale logocentrismului,
celor botezaţi sub semnul Crucii. Când este protejată de am- dar şi platitudinea ineptă a oricărui zel lucrativ. Finalmente,
niosul liturgic al Duhului, cugetarea teologică îşi păstrează liturghia cosmică a Bisericii corectează traiectoria istoriei
puritatea. în loc să fie martor al acuzării într-o instanţă de universale într-o dinamică cu prelungiri infinite.
judecată omenească, liturgliisitorul asumă asceza ascultării Revelând un alt mod dc-a construi (prin arta învecinării)
lui Dumnezeu în ecoul suspinelor creaţiei (Romani 8, 22). şi un alt mod de-a vorbi (prin redundanţa iubirii), etosul
Liturghia - ca topologie a paradisului - nu face decât să tre- liturgic anunţă proximitatea nemijlocită a lui Dumnezeu.
zească şi să hrănească nostalgia originilor. In centrul uni- Nici un echivoc panteist nu poate tulbura acest verdict, căci
versului revelat de axa liturgică a gândirii teologice, destinul Sfintele Taine sunt sălaşul acestei divine intimităţi. Ele sunt
întregii lumi pare să atârne de soarta fiecărui suflet mântuit desăvârşite prin darul prezenţei euharistice, care nu face de-
şi restaurat după chipul veşnic al Logosului. cât să anticipeze parousia Domnului. Teologic înţeleasă,
Nu întâmplător, Andre Scrima vede în Patima şi învierea Liturghia este spaţiul de manifestare al preoţiei lui Christos,
lui Christos „prima liturghie" din istoria Bisericii. Din acest Cel care - în Duhul Sfânt - a dăruit slujitorilor Săi darul
punct de vedere, orice liturghie recapitulează structura ter- cunoaşterii Dumnezeului celui adevărat: Tatăl. Sintaxa tri-
nară a evenimentului pascal: răstignirea ascetică, coborârea nitară a acestui itinerar doxologic este sistematic reliefată
prin rugăciune în iadul neştiinţei şi învierea prin comuni- de comentariile lui Andre Scrima. Revelaţia are, într-un
unea eucharistică. Trecerea de la moarte la viaţă este o expe- dublu sens, o natură dialogică. Convorbirea dintre Creator
rienţă personală, comunitară şi cosmică. Liturghia nu poate şi creatură descoperă pe parcurs marile taine pogorâte din
fi decât un eveniment inclusiv, care depăşeşte noţiunea de sfatul Treimii în istoria mântuirii. Parte din jocul mani-
cutumă sau rit. Explicată antropologic, liturghia este modul festării invizibilului în câmpul vizibilului, liturghia regru-
de vieţuire şi locuire al omului deschis epifaniei Celuilalt. pează punctele de acumulare ale acestui dialog trinitar. Ca
Ea deconstruieşte corporalitatea obiectuală, auto-referen- inimă a trupului eclezial, liturghia este şi spaţiul privilegiat
ţială şi opacă alterităţii fondatoare a lui Dumnezeu. Totoda- al întrepătrunderilor. In mod ideal, diateza verbelor descriind
tă, liturghia consacră gestica simplităţii, adoptând „limbajul
originarului" şi păstrând distanţa „în raport cu determinările 2
J.-Y. Lacoste, Experienţă şi Absolut. Pentru o fenomenologie
liturgică a umanităţii omului, trad. rom. Maria-Cornelia Ică Jr., Sibiu,
Ed. Deisis, 2001, p. 49.
10
acţiunea liturgică medio-pasivă3,
ar trebui să fie garantând
astfel miracolul creştină, liturghia Christen- teologică,
conversaţiei nu figurează decât tums, 1900) la un călugărul Odo
divino-umane. marginal în mesaj moral, Casei (OSB) şi
Sinergia sacra- canonul exemplarism etic
3
mentală evită atât occidental al sau pro- Catherine
dominaţia „istoriei ideilor". gram social. Chiar Pickstock, „Liturgy,
Art, Polkics",
exclusivă a Deşi reprezintă, şi un dogmatician Modern Theology
divinului cât şi par excel- de talia lui Karl 16(2000)2, p. 161.
re- lence, locul de Barth -
tragerea expresie al care a reacţionat
completă a Crezului creştin, prompt împotriva
umanului. liturghia n-a atras liberalismului
Aceste deloc atenţia protestant
concluzii sunt reflecţiei ieşit din mantaua
mai puţin filozofiei lui Albrecht
evidente pentru postkantiene. Ritchl (profesorul
omul Indexată de lui A. von
modern şi direct canonul Harnack),
scandaloase idealismului rămânând însă
pentru subiectul german la rubrica prizonier
vid al post- „gândire magică", calvinismului - n-a
modernităţii. liturghia a fost ajuns
Anihilarea mult timp la o înţelegere a
gândirii neglijată chiar de mizelor şi
simbolice prin către istoricii premiselor
exaltarea creştinismului, teologice asumate
matematică a rămaşi debitori de
uniformităţii, dihotomiei liturghia Bisericii.
reducţia romantice „lo- Răspunsul catolic
cosmologică gos" versus a venit la începutul
newto- „mythos", tradusă ani-
niană şi alterarea uneori prin hiatul lor 1920 din partea
voluntaristă a „doctrină" benedictinilor din
eului au făcut din sau „rit". Adolf centrul monastic
liturghie von Harnack a Măria
un subiect fost primul dintre Laach, sub deviza
marginal sau marii sa- „Alte Quellen,
derizoriu pentru vanţi care au neuer Kraft"
teologia şi filozo- separat istoria (izvoare
fia modernă. doctrinei de vechi, putere
Capitol istoria liturghiei, proaspătă). Printr-
obligatoriu în reducând „esenţa o serioasă
cronica vieţii de creştinismului" cercetare istorică
familie (Das Wesen des şi aprofundare
preotul Romano politicii simboluri rămas
Guardini au ecleziastice şi liturgice s-au neschimbată până
demarat procesul antitradiţionalism perimat astăzi, chiar dacă
de rege- ul unei bune părţi sub efectele epifenomenul
nerare a practicii a elitei culturale. deteriorării decadenţei a
liturgice, receptat Ghetoizarea contactului cu migrat şi pe alte
pozitiv atât în liturgică - alături sursele patristice, continente. 5
Germania de exilul din
4
cât şi în Franţa. mistic al cauza lipsei de J. Meyendorff,
După al doilea interioritătii - a cateheză şi a unui „Russian Bishops
război mondial, fost una dintre ritualism and Church Reform
in 1905!",
magisteriul putinele soluţii de militarist şi an- Catholicity and tbe
Bisericii rezistenţă ale chilozat. La Church, St.
romano-catolice a Ortodoxiei începutul Vladimir's
încurajat reflecţia balcanice din anii secolului XX, un Seminary Press,
reformatoare turcocraţiei. In proiect inovator 1983,
care avea să Rusia şi ţările al pp. 143-156.
5
culmineze în slave, barierele sinodului Alexander
deciziile - până lingvistice impuse moscovit a fost Schmemann,
„Problems of
astăzi controver- de folosirea anihilat de Orthodoxy in
sate - ale slavonei vechi - evenimentele America:
Conciliului incomprehensibil politice II. The Liturgical
Vatican II. între ă nu doar subsecvente.4 Problem", St.
actorii principali poporului, ci Astfel, chestiunea Vladimir's
ai chiar clerului - a de fond a reformei Seminary
acestei mişcări provocat reacţii liturgice Quarterly 8
(1964), 4, pp. 164-
merită menţionat contestatare în Rusia ţaristă a
185.
cardinalul Joseph radicale (e.g.,
Ratzinger Lev Tolstoi).
- actualmente Reformele lui
papa Benedict Petru cel Mare din
XVI - care a secolul XVIII
animat, alături au polarizat
de Hans Urs von tensiunea între
Balthasar şi alte ierarhia Bisericii,
personalităţi credincioşi şi
catolice, gru- elită, conferind
parea educaţiei
„Communio". teologice o
în paralel, orientare forţat
Răsăritul ortodox occi-
era răvăşit de dentalizantă.
ambiguităţile Numeroase
12 Biserica liturgică Liturghia Bisericii: sinteză eschatologicâ 13

S a
A
14 Biserica liturgică 'Liturghia Bisericii: sinteză eschatologică
Simonopetritul7, exegeza lui Andre Scrima rămâne un mani- 15
fest avangardist între studiile fenomenologice contemporane.
Trebuie spus că începutul analizelor structurii timpului se trăieşte apocaliptic, iar viitorul c anticipat profetic. în acest
sacru în diferitele tradiţii religioase se leagă tot de numele sens, liturghia este operatorul transcendental al unei sinte-
unui român: Mircea Eliade. Până la studiile sale compara- ze eschatologice. în tărâmul liturghiei, excesul uitării, exal-
tiste, gândirea filozofică s-a limitat la tematizarea problemei tarea imediatului şi precipitarea sfârşitului sunt tentaţii
timpului din perspectiva subiectului discursiv, indiferent la corectate de practicile narative şi sacramentale care consti-
jocul secund al corporalităţii rituale. Tensiunea dintre calen- tuie, de la începuturile Bisericii, tradiţia. Unificarea liturgică
darul interiorităţii reţinut de memoria sinelui (Augustin, a celor trei extaze ale temporalităţii (trecut, prezent, viitor)
Husserl) şi timpul cosmic al naturii (Aristotel, Kant) a con- se produce în mod excepţional prin celebrarea „zilei Dom-
dus - aşa cum a arătat Paul Ricceur - la uitarea dimensiunii nului", aşa cum este numită duminica {dominica dies) în
narative care contribuie la cunoaşterea sinelui. Ceea ce Ri- cartea Apocalipsei (1, 10). în acest punct, comentariile lui
cceur a întârziat să tematizeze în opera sa este temporali- Andre Scrima sunt excepţionale. Duminica apare ca o icoa-
tatea liturgică a subiectului religios. Ca artă a interpretării, nă a revelaţiei pascale, prin „absenţa totală a pământului ca
hermeneutica deconstruieşte antiteza tipic modernă dintre loc al productivităţii," celebrarea odihnei sabatice şi a liber-
timpul cosmic - garant al obiectivitătii - şi timpul lăun- tăţii faţă de determinările naturii căzute. „Inimă a timpului"
tric, exprimat în confesiuni intime sau jurnale. înţeles ca un şi început al noii creaţii, duminica este locul „transubstan-
amestec de coincidenţe biografice şi imaginaţie interpre- ţierii" ritmurilor cosmice (zile, săptămâni, luni, anotimpuri,
tativă, timpul interiorităţii subiective îşi consumă alianţele ani) într-un singur răgaz eschatologic, recapitulând toate in-
cu istoria scrisă pe fundalul memoriei colective a unei „co- stanţele de adevăr ale istoriei umanităţii. Numită şi „ziua a
munităţi de destin" (N. Ionescu). Homo religiosus - mai opta" - precum învierea lui Christos este „praznic al praz-
cu seamă cel care aparţine tradiţiei iudeo-creştine - se naşte nicelor" - duminica este paradigma inconsumerabilităţii
însă nu doar printr-o practică narativă (lectura şi meditaţia divine, ieşirea din aritmetica aditivă, „tensiunea dintre fiin-
Scripturilor), ci şi în mediul acţiunii ascetico-liturgice, care ţă şi facere," despărţirea harului necreat de religia moartă a
- în termenii lui Michel Henry - îi revelează corporalitatea legii, răsăritul binecuvântărilor şi timpul plenitudinii.
subiectivă.8 Este meritul necontestat al părintelui Andre Scrima fap-
în creştinism, liturghia este instanţa totalizatoare a tem- tul de-a ne fi demonstrat importanţa experienţei liturgice
poralităţii: trecutul sacru este absorbit sapienţial, prezentul pentru cunoaşterea Ortodoxiei. Volumul de faţă ne reamin-
teşte că fără comuniune şi participare, creştinismul este o
7
Macarie Simonopetritul [Gerard Bonner], Triodul explicat. simplă ideologie, lipsită de „Duh şi adevăr" (Ioan 4, 23).
Mistagogia timpului liturgic, trad. rom. I. Ică Jr., Sibiu, Ed. Deisis, Biserica liturgică nu reprezintă un muzeu de antichităţi, ci
2000. muntele schimbării noastre la faţă. Cei alungaţi din turnu-
8
Pentru această temă, vezi M. Neamţu, „« Născut iar nu făcut »
sau despre patosul Vieţii la Michel Henry", în Alin Tat (ed.), Studii rile lui Babei, pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim,
de filosofic contemporană, voi. I, Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, „ce n-are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze,
2005, pp. 75-107 căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul"
(Apocalipsă 21, 23).
Mihail Neamtu
GEOMETRIA POETICĂ A
CELEBRĂRII liturgică. Adunarea 2003 şi Teme pretare prin care el
(notă introductivă) (ecclesia) ecumenice (despre intrăm teritoriul
se alcătuieşte, în dialogul religiilor), în liturgicului, prin
Editura Humanitas
fond, în vederea 2004, iar Bogdan
a proiectat o serie Tătaru-Cazaban a
care
de volume care liturghiei, pentru a îi marchează
îngrijit,
să valorifice consti- la Editura Anastasia, articulaţiile şi îl
materialele aflate în tui o comunitate o frumoasă ediţie de parcurge
„Fondul Andre umană capabilă de texte referitoare la îndreptăţeşte, cred,
Scrima", dreaptă celebrare. ecume- pleonasmul. în
constituit la Uni- nismul creştin: Duhul vremea de faţă, noi
Colegiul Noua tatea ei nu se Sfânt şi unitatea
Bisericii. Jurnal de
avem în genere o
Europă din încheagă cu
conciliu, relaţie
Bucureşti, adevărat decât în
publicată în 2004. stângace cu
materiale jurul altarului,
ca limbajul însuşi liturgicul. Fie că îl
încredinţate lui „locul înalt" unde
să-i vădească expediază sau îl
Andrei Pleşu şi oficiază Cel care
intensa diferenţă practică sub
instituţiei pe care o este celebrat.
Pleonasmul de nivel eticheta
condu-
se potriveşte totuşi, faţă de ritualismului, fie că
ce de către familia
cred, când e de succesiunea inventează, cu o
părintelui. Unul
sugerat asumarea temporală ? evidentă lipsă
dintre primele
volume inten- Volumul de „profesionalism"
ale seriei este cel de sificată a unei teme cuprinde, în spiritual, tot felul
faţă, reunind texte, spirituale, atenţia principal, cursurile de ritualuri după
aproape toate ine- care pătrunde în pe care, între plac,
dite, asupra unei inten- 1970 şi 1974, omul de astăzi are
teme esenţiale sitatea nucleului ei părintele şi dificultăţi să
pentru Andre veritabil. In primele profesorul Andre sesizeze care e
Scrima: litur- secole nu numeau Scrima le-a de- natura litur-
gica bizantină.1 creştinii duminica dicat, la Institutul gicului, ce
Oricine este „ziua domnească a superior de atitudine
familiar cu termenii Domnului", pentru liturghie al intelectuală şi
1
religioşi, va sesiza Trei dintre volumele Universităţii ma- existenţială cere el
în postume ale lui Andre
ronite Saint-Esprit, şi, la
Scrima, deja apărute
titlul pe care l-am Kaslik, Liban, unor urma urmei,
în afara acestei serii,
ales pentru acest au fost de asemenea cicluri liturgice din pentru ce este
volum pleonasmul. organizate tematic: tradiţia creştină făcut. Mulţi dintre
Bise- Huma- răsăriteană noi nu prea
rica, în rostul ei nitas a publicat (bizantină). Or mai suntem în
propriu este Despre isihasm, în tipul de inter-
stare să înţelegem brării tale. Nu poţi cuprinzându-1 în Cel ce este
ce este un „rit celebra în mod ritmurile ei, pentru celebrat,
viu", după drept decât dacă te ca ci să devină participare la
expresia lui Louis laşi recep- misterul lui. Atent
Massignon, acel transformat de taculul unei situate
rit care „ne „obiectul" asemenea şi analizate de
introduce celebrării tale. cunoaşteri. autor în cadrul lor
în curbura Liturgica, în ci- Celebrarea propriu, textele
convergentă şi sub clurile ei cotidiene liturgică nu cere, liturgice
bolta propriei şi anuale, ritmate insistă Andre îşi „exală"
noastre fi- de sărbători Scrima, doar substanţa
nalităţi" majore şi atitudinea evlaviei, teologică. Iată,
transcendente.2 minore, cu dată înţeleasă ca emoţie după mine, care
Interpretarea lui mobilă şi fixă, îl a individului în este
Andre Scrima face pe credincios faţa prima calitate a
îndreaptă să par- măreţiei, milei, cercetării lui Andre
înţelegerea spre ticipe la o jertfei divine. Ea Scrima: aceea de a
ceea ce face cunoaştere orantă. cere cooperarea regăsi
caracterul specific îl construieşte pe corpului, şi de a ne convinge
al liturgicului: credincios, sufletului şi de menirea şi
anume faptul spiritului, pentru a prospeţimea
că el este cadrul,
2
Louis alcătui împreună intelectuală
Massignon, „Le rite un orga- a liturghiei, a
îndelung construit
vivant", Eranos- nism apt să tradiţiei, a textelor
şi rafinat, pentru o Jahrbuch nr. XIX, primească o liturgice. Liturghia
ex- Zurich, Rhein- cunoaştere des-
perienţă, Verlag, 1951, pp.
deifiantă. chide drum, în
integrală, de 351-355.
Presimţim, mod ritual şi
cunoaştere. Nu descoperim sau ni pentru toată
poţi celebra în se confirmă, graţie lumea, spre acel
mod lui Andre Scrima, tip de cunoaştere
drept decât ceva ce fap- care poartă numele
cunoşti şi către tul că liturghia este de teologală. Dacă
care înaintezi în doctrină se
cunoaş- „performată", e lasă modelat de ea,
tere, atingând o meditaţie teo- liturghia îl include
cunoaştere logică în act, pe credincios într-
„savuroasă" a înaintare efectivă o
obiectului cele- în sensurile care ne perspectivă
leagă de teologală.
In legătură cu umanului care îl
această menire, întâmpină, îl
Andre Scrima pune primeşte, îl
mereu urmează...
în lumină Economia divină,
structura de traseu retrăită liturgic,
a ciclurilor conduce mereu, în
liturgice - iată una mod liturgic şi în
dintre liniile cadru liturgic, spre
majore ale teo-
interpretării sale. logie (în sens de
Sărbătorile, fiecare cunoaştere a
cu constelaţia lor lăuntrului lui
de teme, de texte Dumnezeu) -
biblice şi imnice, atrage atenţia,
nu sunt demonstrează,
evenimente ilustrează pe texte
izolate. Ele autorul. Iar
constituie treptele pentru a o
unui drum, eta- demonstra
pele unei convingător, el îşi
procesiuni, ale construieşte pro-
unui dublu priul comentariu
itinerar: cel al ca pe un spaţiu
divinu- capabil să dea loc
lui care pătrunde sensuri-
din ce în ce mai lor traseului
intim în propria liturgic.
creaţie Comentariul său nu
pentru a o e liniar, descriptiv,
transfigura, cel al
20 Biserica Geometria poetică a 21
liturgică celebrării
e c
I ă
p
r
i
n

o
r
â
n
d
u
i
r
e
a
t
e
m
e
l
o
r
ş
i
a
t
r
e
p
t
e
l
o
r
s
ă
- ăa noie e Scrima. a E
m Ort mbrie 22 L
o o- 1958, L
r dox a fost (
„ rate ( C
i iei inclus
a con de Pent lui C
a tem Vlad ru M. E
r por Alexa amin Cha U
h ane ndres tire: mou
i ", cu în zi- n '
m în volu sesiu («Re
a vol mul
n um Orto ne a naşte
d ul doxia cate re
r O şi heţil psiho
it gân încer or de logic
u dire carea la ă şi
l făr comu
Notr naşte
u ă nism
i ţăr ului, e re în
A mu unul Dam Duh
n ri. dintre e des ») şi
5
d cele Dons lui J.
r două (Ach Corb
e Ess volu
i ai me pe refic on («
S sur care h), la De
c la le-a Deir- vrem
r spir îngriji el- e ce
i itua t în Harf, Duhu
m litâ seria în l este
a litur Huma
, giq nitas jurul viaţa
f ue şi teme noast
i de care i ră...
g l'Eg cupri « »),
u lise nd Renă totul
r Ort scrier
scuţi fiind
ă hod ile
p oxe din din edita
a d'O perio Duh t în
r rien ada ul bulet
a t, de Sfânt inul
d text form ».6 Paro
i ined are,
g it, în
Expu le de
m purt Rom nerea vie
a ând ânia, urma nr.
ti data a lui celor 22,
c de Andr dato- iulie-
24 Biserica liturgică OMUL RENĂSCUT DIN DUH
ÎN VIATA LITURGICĂ
Textele care formează volumul sunt, aşa cum s-a men-
ţionat, notiţe luate de studenţi. Andre Scrima nu le-a revizuit
în vederea unei publicări; le-a adăugat doar ici şi colo su- Se cuvine fără îndoială ca, în lumina a ceea ce numim„li-
gestii eliptice pentru posibile dezvoltări tematice, scurte turghie", să reiau în mod inevitabil spuse care, luându-mi-o
menţiuni pe care le-am reprodus în note. Aceste texte rămâ- înainte, precedându-mă totodată, au fost rostite aici: pen-
neau, pentru el, doar repere ale unei metode care cere asi- tru a redescoperi împreună cu voi acea legătură intimă în-
milarea, iar nu fixarea într-un volum. Totuşi ele au destulă tre Duh şi liturghie, pentru a face să apară legătura înlocul
rotunjime pentru a fi editate, ca document al unei metode foarte precis unde noi înşine ne recunoaştem în ea.
vii de analiză liturgică. Pentru a le asigura precizia filologi-
că potrivită, m-am bucurat, ca şi în cazul celorlalte volume ş I. Liturghia, loc şi modalitate proprii Duhului
Andre Scrima pe care le-am îngrijit, de colaborarea, plină Am putea începe prin a recunoaşte ceea ce, dată fiindîn-
de participativă acribie, a d-lui Dr. Radu Bercea, un apro- săşi viaţa noastră creştină, ne este atât de propriu încât ne
piat al părintelui din timpul ultimei sale perioade bucureş- defineşte în mod esenţial: liturghia constituie locul şi mo-
tene. Mulţumirile mele se adresează deopotrivă doamnelor dalitatea proprii Duhului.
Dr. Francisca Băltăceanu şi Dr. Monica Broşteanu pentru
sfaturile privitoare la termenii ebraici şi aramaici, precum 1. Abordarea liturgică a cunoaşterii lui Dumnezeu
şi d-lui Tudor Dinu, pentru lămuririle legate de anumiţi ter- De la pogorârea sa, de când Duhul se află în aceastălume,
meni liturgici bizantini; în sfârşit, tinerilor cercetători îl cunoaştem pe Dumnezeu în mod liturgic, nu îl cunoaş-
Miruna şi lui Bogdan Tătaru-Cazaban pentru referinţele tem în nici un alt chip. E de la sine înţeles că abordărilelui
liturgice la care mi-au dat acces, şi Mihail Neamţu, pentru Dumnezeu sunt multiple... El stă aici, în faţa noastră, ca o
observaţiile sale. problemă, ca un „cuvânt". Dar nu e un cuvânt, e Dumne-
Anca Manolescu zeu !... Stă ca o interogaţie, ca o provocare. îl putem abor-
septembrie 2005 da din punct de vedere istoric, psihologic, religios,teologic
etc. In funcţie de unghiurile diferite care ne definesc încon-
diţia noastră umană, aflată într-o necontenită desfăşurare,
putem găsi mereu un mod de abordare a lui Dumnezeu.
Dar fiindcă Duhul se află în lume, abordarea adecvată,cea
cuvenită deoarece e „conformă" lui Dumnezeu, cea careîl
26 'Hun W ? < Biserica liturgică IV* C\ Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 27
„conformează", am putea spune, pe Dumnezeu în noi, şi ne decât în faţa unui semn. Cele mai recente cercetări în psiho-
„conformează" în El, este abordarea liturgică. logie tind să includă ceea ce numim cuvânt, limbaj în aceas-
Duhul este cel care, prin virtutea focului său increat, în- tă sferă pe care aş numi-o sfera „în-scriern". P. Corbon cita
globează, conţine, propune, menţine mereu vii, în această acum câteva clipe din Ieremia (31, 33): „Voi pune legea mea
categorie liturgică, modalitatea de prezenţă a lui Dumne- înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie." Iată înscrierea, en-
zeu - care e cea istorică, determinată, a lui Chnstos şi, prin gramma. Pentru că Duhul şi-a dat o înscriere în carnea lu-
urmare, a întregii umanităţi cuprinse în el - şi totodată mis- mii, omul a pornit să vorbească, nu a rămas mut. Şi a pornit
terul lui Dumnezeu în sine însuşi, în ceea ce are el inepui- să vorbească despre Dumnezeu pentru că avea în faţă o „în-
zabil, transcendent, adică în izvorârea lui primă {transcendo scriere" a lui Dumnezeu. Ea ne dă Sfânta Scriptură.
înseamnă ceea ce trece mereu dincolo; e o mişcare). Aceste b) Prima înscriere a Duhului are loc în vasta realitate a
două modalităţi de prezenţă a lui Dumnezeu: cea istorică, ceea ce numim cosmos. Unitatea matricială care ne conţine
christică, în care umanitatea este angajată efectiv, fie că vrea pe toţi, care ne înalţă pe toţi, acest cosmos în care noi, oa-
ori nu, pentru că Christos a venit în lume, şi modalitatea menii constituim un centru de conştiinţă şi de responsabi-
misterică a lui Dumnezeu în transcendenţa lui, acestea două litate a fost el însuşi suscitat prin Duhul, prin lucrarea lui,
se află, de când Duhul este în lume, ca înglobate, cuprinse, prin acel/itft care a făcut să „demareze" economia lui Dum-
menţinute vii şi propuse în chip viu, prin virtutea Duhu- nezeu. Economia lui Dumnezeu fiind, foarte simplu, comu-
lui, în ceea ce numim, cu un termen atât de comun, atât de nicarea dătătoare de viaţă, asumptivă - cea care asumă -,
imposibil de compromis, „liturghie". transfiguratoare a lui Dumnezeu către creat.
2. Liturghia, lucrare a Duhului şi Duhul c) Ceea ce înseamnă că, din momentul acela, liturghia a
început şi ea să se desfăşoare. Tot ceea ce se petrece de atunci
dar al liturghiei înainte este liturghie pentru că Duhul se află în lume, îi dă
E necesar deci să situăm liturghia în Duhul şi Duhul în viaţă, lucrează în ea în aşa măsură că separaţia între ceea ce
liturghie. De îndată ce ne vom angaja în acest efort, va tre- noi numim natural şi supranatural trebuie asumată altminteri
bui să recunoaştem că Duhul şi liturghia sunt co-implicaţi, în Duh. între natural şi supranatural există desigur distincţie,
inseparabili. Liturghia este efectiv lucrare a Duhului, aşa unul nefiind reductibil la celălalt, dar nu există incompati-
cum Duhul însuşi este darul, harul, energia liturghiei. O bilitate. Ar trebui vorbit mai degrabă despre „dispunerea"
scurtă privire teologică, biblică, istorică asupra realităţii tai- unuia către celălalt, într-un soi de reciprocitate, prin care cel
nei creştine, prin care suntem, ne va permite să o înţelegem din urmă - harul, supranatura, increatul - trebuie să asume,
în mod mai concret. să pătrundă, să transfigureze, să preschimbe, să transsub-
a) Prima comunicare a Logosului lui Dumnezeu în in- stanţieze pe cel dintâi, să restituie plenitudinea divină crea-
teriorul logosului omului, ceea ce numim în mod obişnuit tului. Ne aflăm în plină acţiune liturgică.
Sfânta Scriptură, a fost lucrarea Duhului. E ca o înscriere Tot ceea ce se petrece nu este decât istorie a unei litur-
a Duhului în logosul omului. înţeleg prin „logosul omu- gizări progresive a cosmosului. Iar Sfânta Scriptură este „re-
lui" nu numai cuvântul, ba chiar, aş spune, în mod foarte latarea" acestei liturgizări. Dacă Scriptura e citită în această
secundar cuvântul: omul este mut. Nu prinde să vorbească lumină a Duhului, ea capătă un sens liturgic. De la început
28 Biserica liturgică Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 29
şi până în ziua mani liturghii pascale a lui Chnstos. Putem Lucrul acesta e atât de adevărat încât iconografia bizantină
atunci înţelege de ce Duhul Sfânt este mistagogul (cel care nu îl reprezintă niciodată - decât în cazurile de degradare
conduce taina, misterul), maestrul liturghiei cosmice care a Tradiţiei - pe Domnul răstignit cu ochii închişi pentru
se împlineşte de când creaţia - ceea ce noi numim creaţie - că, în clipa când moartea lui se împlineşte pe cruce, El în-
a izbucnit în existenţă. Duhul este mistagogul, altfel spus, vinge moartea.2 Aceea c clipa când Domnul „se face duh"
„maestrul aventurii", aventura fiind implicită acestei acţiuni
a Duhului, acestei liturghii. Aventură înseamnă „a veni la", pp. 96-99: „Ne aflăm din nou în faţa unui loc ioanic: « şi-a dat Duhul»,
ad-venire: liturghia ne conduce spre împlinire, spre săvâr- paredoken to pneuma. Paredoken are aceeaşi rădăcină cu paradidonai
şire, iar el, Duhul, este maestrul, conducătorul aventurii, care dă « tradiţie »,paradosis, în sensul înalt şi tare al cuvântului. în
mistagogul. Şi este, în acelaşi timp, rodul - nu vreau să spun această încredinţare a Duhului, în această transmitere a Duhului, Ioan
vede deja începutul « Tradiţiei lui Iisus ». Şi pentru că Duhul fusese
rezultatul, fiindcă ne aflăm într-o ordine a naşterii, iar nu
deja « transmis », soldaţii îl găsesc mort pe Iisus... Iisus a învins deja
a cauzalităţii naturale -, el este rodul acestei liturghii. moartea. Moartea nu îşi va duce până la capăt lucrarea asupra trupului
d) Duhul a venit efectiv la noi prin mijlocirea primei li- lui. Pentru că Iisus nu încetează să fie impregnat — « plasmat » - de
turghii pascale, crucea: „Şi-a dat Duhul" (Ioan 19, 30). Duh. (Nu întâmplător, în prima sa epistolă, Ioan revine asupra acestei
„Când mă voi preaslăvi...": „Căci încă nu era dat Duhul, condiţii spunând: « trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul
pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit" (Ioan 7, 39). Şi şi Sfântul Duh... Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi
apa şi sângele... » (I Ioan 5, 6-8)." De asemenea Timpul Rugului
avem prima mărturie a unui om, cea a Sfântului Ioan, stând Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Bucureşti, Humani-
drept, alături de cruce, care spune: „Cel care a văzut a măr- tas, 1996, pp. 57-58.
turisit şi mărturia lui este adevărată" (Ioan 19, 35). Ce a vă- 2
Christos pe cruce, figurat cu ochii deschişi, constituie reprezen-
zut martorul ? A văzut „liturghia", prima liturghie: sângele tarea specifică mai ales primei perioade bizantine: cu trupul drept şi
şi apa ţâşnind din coasta străpunsă a Domnului, din trupul capul uşor plecat, el este înveşmântat în colobium, lunga tunică de
lui mort. Lucrul acesta i se pare atât de neverosimil, atât de purpură. Reprezentându-1 viu, fără semne ale suferinţei şi morţii, acest
tip de imagine, de inspiraţie ioanică, pune accentul pe condiţia sa se-
inexplicabil în mod natural, încât simte nevoia să insiste niorială, divină care, unită cu cea umană, rămâne inalterată, activă,
pentru a ne livra astfel sensul a ceea ce tocmai se petrecuse. „veghetoare", călăuzitoare spre locul propriu al lui Christos. Pentru
Ioan a asistat la prima şi unica celebrare liturgică: trupul reprezentările bizantine ale lui Christos pe cruce: L. H. Grondijs,
mort al Domnului este însufleţit de acum înainte nu de via- L'iconographie byzantine du Crucifie mort sur la Croix (ed. II,
ţa naturală moştenită de la condiţia noastră umană, pe care Bruxelles, 1947); John R. Martin, „The Dead Christ on the Cross
in Byzantine Art", Late Classical and Mediaeval Studies in Honor
a asumat-o prin naşterea sa, ci e, de acum înainte, însufleţit
of Albert Mathias Friend Jr, Princeton University Press, 1955;
de Duhul Sfânt. Sângele e Duhul: iar sângele care ţâşneşte A. Grillmeier, Der Logos am Kreuz (Miinchen, 1956), pp. 117-130.
dintr-un trup mort e virtutea dătătoare de viaţă a Duhului Christos trecând prin moarte cu ochii deschişi e o temă ce apare
Sfânt care se anunţă deja în trupul răstignit al Domnului. 1 în texte bizantine timpurii. Pentru a medita asupra „învierii împără-
teşti" a lui Christos, Leonţiu din Constantinopol (sec. VI) îmbină
1
Aceste teme - efuziunea Duhului din coasta lui Chnstos, trupul locuri vechi-testamentare (Geneza, 49, 9: „El a îndoit genunchii şi
christic animat de Duh - au fost dezvoltate de A. Scrima în Co- s-a culcat ca un leu... Cine-1 va deştepta?") cu date de ştiinţă natu-
mentariu la Evanghelia după Ioan, Bucureşti, Humanitas, 2003, rală elenistică (Physiologus I, 1: „Când leul doarme în văgăuna sa,
ochii săi veghează, fiindcă rămân deschişi") şi cu pasaje evanghelice
30 Biserica liturg, Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 31
ica
cerească de care ne vorbeşte Apocalipsa. (Vă doresc să vă
(cf. I Corinteni 15, 45) în aşa chip încât de aici înainte nu apropiaţi de cartea. Apocalipsei din acest dublu unghi: e car-
se poate vorbi despre moarte şi înviere - ceea ce interesea- tea Duhului, dacă ştim să o descifrăm, cartea în care „Du-
ză direct tema noastră -, ci ar trebui vorbit despre moar- hul vorbeşte Bisericii" - Apocalipsa 2, 7 - şi e o carte prin
te-înviere, una în cealaltă. excelenţă liturgică).
e) Există un alt moment, imediat corelativ de altfel mo- Apocalipsa (5, 6) ne spune: „Am văzut... stând un miel"
mentului liturghiei pascale a Domnului despre care vor- (drept, înviat) şi „înjunghiat". E starea liturgică, situaţia li-
beam, şi el ne dăruieşte Duhul în comunicarea lui personală: turgică esenţială, totală, a lui Christos. Iar lucrarea acestei
e Cincizecimea. Cincizecimea este opera liturghiei cereşti liturghii cereşti e cea care, zece zile mai apoi - fiindcă ea e
a lui Christos. Nu este o metaforă, mai cu scamă nu o me- măsurabilă în timp; în termeni de veşnicie fiind, bineînţe-
taforă spaţială (sau dacă este una, ea are sensul tare al terme- les, dincolo de orice măsură! -, zece zile după învierea lui,
nului: „metaforă" însemnând în greacă „a duce dincolo"). ce se întipăreşte peste vechiul calendar ebraic, el însuşi o pri-
Prin înălţarea lui, continuare intimă, imediată, necesară a mă înscriere a Duhului, liturghia cerească e cea care ne dă-
crucii, a liturghiei pascale („necesară" cu acea liberă nece- ruieşte Cincizecimea. Dumnezeu, trimiţându-şi Duhul, se
sitate a misterului lui Dumnezeu), Christos se situează la împlineşte pe sine prin împlinirea planului său. Iată înche-
dreapta Tatălui şi îşi începe lucrarea cerească, acea liturghie ierea acestei economii pe care o vedem lucrând ca liturgi-
zare progresivă până la rodul suprem al liturghiei care este
(Ioan 2, 19: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica"). Duhul însuşi ca maestru al liturghiei totale.
Christos este „leul domnesc" ce se ridică din moarte şi dăruieşte
învierea punându-1 pe om în comunicare cu viaţa divină inaccesibilă
schimbării şi morţii: „Aşa cum Icul trupesc, dormind, îşi păstrează
ochii deschişi - căci aşa stă într-adevăr în firea leului - tot astfel
* II. Domeniul liturghiei totale
Christos, Domnul nostru, în vremea celor trei zile când a dormit din 1. Cele trei domenii ale liturghiei
pricina întrupării sale, nu şi-a închis ochiul dumnezeirii" (Omiliapas- Acum putem privi îndeaproape dimensiunile distincte,
cală I, 9). Aceeaşi temă în Omiliile pascale II, 6, 3 şi VII, 6,2. Chro-
matius din Aquileea (Sermo 16, 1) pune tema „ochilor deschişi" în dar inseparabile, întrepătrunse, intercomunicante ale aces-
legătură cu Cântarea Cântărilor 5, 2 („Eu dorm, dar inima mea ve- tei liturghii totale.
ghează"): „El a dormit după trup, însă dumnezeirea sa veghea, fiind-
că ea este neadormită." Gherman II al Constantinopolului (Despre
punerea în mormânt după trup a Domnului): „Când doarme, îşi păs-
trează ochii deschişi, care supraveghează toate fiinţele. într-adevăr,
după moartea sa, firea pe care şi-o asumase nu a fost despărţită de
divinitate, din care o dată pentru totdeauna şi-a primit existenţa; ele
rămân unite." Pentru aceste'date, volumul: Hesychius de Jerusalem,
Basile de Seleucie, Jean de Beryte, Pseudo-Chrysostome, Leonce de
Constantinople, Homeliespascales, introduction, texte critique, tra-
duction, commentaire et index de Michel Aubineau, Paris, Cerf,
1972, col. Sources Chretiennes nr. 187, pp. 357, 385, 414-415, 422,
439-441,467-468
Care este în fond domeniul liturghiei ? Aici, de aseme- deseori. „Scriitorul sacru, plecându-se peste noianul nesfârşit şi adânc
nea, trebuie să ne dezobişnuim, şi încă de cea mai rea din- deschis al înţelepciunii lui Dumnezeu, a fost cuprins de vârtejul ame-
ţelii" (Omilia I, 206-209). Despre Pavel, contemplând taina alege-
tre obişnuinţe, aceea de a le dobândi şi de a atrofia astfel acel rii neamurilor: „ca şi cum ar fi văzut o mare nesfârşită ori o prăpastie
simţ al minunării - urma înnoirii Duhului în noi. Liturghia căscată, cuprins de ameţeală, s-a tras, cu un salt, înapoi" (Omi-
nu este în primul rând punere în operă rituală a Bisericii, lia 1,257).
care o face să devină câteodată obligaţie canonică, „juridi-
că". Nu întâlnim aici decât unul dintre capitolele de aplicaţie
şi de expresie ale domeniului liturgic, ale realităţii liturgice
ca totalitate
32 Biserica liturgică
a) Liturghia este în primul rând şi în mod unic, trebuie
spus, cerească. în tradiţia bizantină nu se vorbeşte despre
ea în mod curent fără a o numi „sfânta şi cereasca liturghie".
Altfel spus, nu există decât o singură liturghie, cea a lui
Christos înviat, înălţat la ceruri în stare liturgică, în stare
de crucificare, de jertfă extatică înaintea Tatălui, care des-
chide în coasta lui Dumnezeu însuşi o „falie"; jertfa trans-
pune - nu vorbesc deloc în mod temerar: toate acestea pot
fi descifrate, decelate în gândirea liturgică în act care e imno-
grafia bizantină -, transpune aşadar în ceruri acea deschidere
din coasta Domnului, mărturisită de Ioan, care îl deschide
pe Dumnezeu. Incomprehensibilul (de-necuprinsul), inse-
sizabilul, nevăzutul despre care vorbeşte Ioan Hrisostom, 3
iată-1 în stare de crucificare extatică, de jertfă extatică prin
care „com-pătimeşte" cu noi: acea compasiune care e pro-
pusă de ciclul liturgic bizantin ca semn al Duhului Sfânt.
„Dumnezeu compătimeşte cu noi până la sfârşitul timpuri-
lor" spunea Maxim Mărturisitorul. Liturghia e aşadar în pri-
mul rând cerească, nu în sensul unei metafore spaţiale, ci
prin locul realizării ei unice care e Christos jertfit şi înviat.
b) Liturghia e apoi sacramentală. Ea este cea care reali-
zează, care actualizează liturghia celestă unică în liturghia
noastră cotidiană unde suntem cu toţii integraţi; ea ne face
3
Ioan Hrisostom, Despre incomprehensibilitatea (incognosdbili-
tatea) lui Dumnezeu. în introducerea la ediţia franceză a textului
(Sources chretiennes nr. 28 bis, Paris, Cerf, 1970), Jean Danielou
analizează vocabularul, foarte bogat, de care Ioan se serveşte pentru
a indica spaima reverenţială ce cuprinde sufletul în faţa nemărginirii
divine. Imaginea oceanului şi cea a abisului vertiginos căscat revin
Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 33
să pătrundem în taina liturghiei cereşti prin acea compene-
trare a creatului şi a increatului. Este un dar, mai mult, o
trecere de la unul la celălalt. Darul se transmută atunci în
sine însuşi, în acea stare cvasiinefabilă care e starea celui în-
viat, creat şi increat totodată. La acest nivel, liturghia noas-
tră este creatoare de Biserică, creatoare de comuniune. Ea
constituie înscrierea parusiei lui Christos, a venirii sale, prin
Duhul Sfânt, în substanţa temporală a lumii noastre.
c) în sfârşit, liturghia nu este niciodată completă, reali-
zată efectiv atâta vreme cât nu este primită interior, atâta
vreme cât nu este interiorizată. Ceea ce spuneam la început,
anume că nu îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru decât în
mod liturgic devine definiţia noastră cea mai proprie ca creş-
tini, în calitate de creştini suntem fiinţe liturgice; inserţia
noastră în Dumnezeu este liturgică (liturghia botezului); cu-
noaşterea noastră de Dumnezeu, confirmarea noastră în el
are loc prin comunicarea Duhului Sfânt (prin sacramentul
confirmării)4; itinerarul nostru în Dumnezeu se împlineşte
prin uniunea euchanstică.
4
Botezul este taina intrării pe calea christică, e „iniţierea" pe
această cale. Confirmarea, la catolici, şi ungerea cu Sfântul Mir, la
ortodocşi oferă fiinţei aptitudinea dinamică de a urma calea pe care
a intrat, de a creşte şi de a se modela în conformitate cu ea. Răsăritenii
păstrează unite cele două aspecte ale acestei „mystagogii": botezul
şi mirungerea (iniţierea şi „întărirea" sau confirmarea pe cale). Apu-
sul creştin va situa, de prin secolul al XHI-lea, confirmarea la vârsta
adolescenţei, când individul începe să se construiască în mod con-
ştient. Foarte elaborata pregătire a Mirului, în Răsărit, face din el un
vehicul ritual al Duhului: prin sfinţire, se consideră că Mirul devine
suport al energiilor Sfântului Duh, iar numeroasele mirodenii sau
aromate amestecate în ulei simbolizează mulţimea darurilor Duhului,
manifestate mai cu seamă la Cincizecime. Chirii al Ierusalimului,
Cateheza mistagogică III, 3 (în Cyrille de Jerusalem, Catecheses mys-
tagogiques, introd., texte critique et notes de Auguste Piedagnel, trad.
de Pierre Paris, Cerf, Paris, 1988, Sources chretiennes 126 bis, p. 125):
„Aşa cum pâinea Euchanstiei, după epicleza Duhului Sfânt, nu mai
34 Biserica liturgică. Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 35
Iată cele trei niveluri, interdependente de altfel, înter-co- just constă în a spune că nu arc loc un eveniment nou, ci o
municante, ale liturghiei. Liturghia e, ca atare, contempla- revărsare a Paştelui. Cincizecimea este Paşte revărsat. Ar
tivă, dacă înţelegem temeinic faptul că în contemplaţie nu trebui poate ca, fără a o elimina, să nuanţăm această primă
este vorba despre o ieşire extatică din timp, ci despre o de- poziţie.
păşire prin „asumpţiunc" a timpului; contemplaţia înseamnă Duhul nu înlocuieşte lucrarea lui Christos, ci o confir-
descifrare a prezenţei, a urmelor lui Dumnezeu în interiorul mă. Ceea ce nu se opune faptului că tocmai el, Duhul este
timpului. Dintr-un anume punct de vedere, contemplaţia adevărata noutate a lui Christos. Iar Christos nu este viu
înseamnă o ieşire, dar o ieşire din tot ceea ce este aparenţă decât prin „înnoirea" Duhului. Pogorârea Duhului Sfânt
moartă, din acea vechime pe care trebuie să o transpunem aduce aşadar ceva nou în raport cu Christos. Nu împotriva
(transsubstanţiem) neîncetat în viaţă nouă. Liturghia este lui Christos (Doamne fereşte!), ci tocmai în raport cu el, se
„comunională", creatoare de comuniune. Iar atunci, liturghia iveşte ceva nou, „Noul", Duhul Sfânt. Noutatea aceasta e
este duhovnicească (pnevmatică) în sens direct şi personal. destul de net subliniată în liturghia bizantină, dar în ori-
zontul de clar-obscur care se potriveşte misterului Duhu-
2. Noutatea Duhului lui. „Noul" izbucneşte în interiorul însuşi al lui Dumnezeu,
Privită în lumina Duhului, liturghia ne vorbeşte desigur tocmai ca manifestare a Duhului Sfânt. Căci el este cel care
neîncetat despre Christos. Din ceea ce este al lui Christos împiedică transformarea lui Dumnezeu în trecut. Fără el,
ia Duhul, aşa cum ne-a spus Christos însuşi (Ioan 16, 14), Christos ar fi un trecut, un eveniment istoric. Dar tot el îm-
pe Christos îl revelează el, revelarea lui este cea pe care o piedică confundarea lui Christos cu prezentul, de pildă con-
confirmă. Pentru că Christos este „Alfa şi Omega" (Apoca- fuzia între Dumnezeu şi structurile instituţionale. în sfârşit,
lipsa 1,8) lucrării lui Dumnezeu, dată fiind întruparea sa. el este acela care ne fereşte de cealaltă confuzie, între Dum-
Nu există totuşi ceva nou în această comunicare liturgică a nezeu şi viitor, confuzie care transferă sensul lui Dumne-
Duhului Sfânt ca persoană? Răspunsul clasic şi întotdeauna zeu asupra utopiei („utopie" = ou-topos, ceea ce e lipsit de
loc), nimic altceva în fond decât o evaziune. El realizează
este doar pâine, ci trupul lui Cliristos, tot astfel acest mir sfânt nu aşadar în noi această educaţie a misterului, el ne formează
mai este, după epicleză, doar un simplu parfum; e darul lui Christos,
pentru mister.
care, prin prezenţa Duhului Sfânt, lucrează în mod divin." Mirun-
gerea marchează toate aspectele şi facultăţile fiinţei umane cu această Iar acum am putea articula o primă definiţie, am putea
amprentă. Ritualul constă în însemnarea cu mir a frunţii, ochilor, nă- încerca o privire asupra lucrării directe a Duhului Sfânt. El
rilor, gurii şi urechilor (mintea şi simţurile), a pieptului şi a spatelui este vizibilul invizibilului lui Dumnezeu. Este de asemenea
(inima şi voinţa), a mâinilor şi picioarelor (acţiunea şi căile fiinţei). invizibilul a ceea ce Dumnezeu manifestă drept vizibil. Cele
Fiecare însemnare este însoţită de formula „pecetea darului Sfântului. trei evanghelii pascale despre care vom vorbi în curând sunt,
Duh". Explicaţii, referinţe la texte patristice şi bibliografie în Preot
Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, Editura Institu-
din acest punct de vedere, de o suverană limpezime.
tului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR), a) El este sensul lui Dumnezeu. „Lui Dumnezeu" tre-
1985, pp. 395-425. Pentru simbolica miresmelor şi a mirului, analizată buie înţeles în dublă accepţiune. „O dată a grăit Dumnezeu,
din unghi antropologic: Jean-Pierre Albert, Odeurs de saintete. La două lucruri am auzit" spune psalmistul (Psalmul 61, 11)
mythologie chretienne des aromates, Presses de l'EHESS, Paris, 1990. Expresia conţine un genitiv dublu. Sensul lui Dumnezeu:
36 ■'V-, Biserica liturgică Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 37
sensul pe care Dumnezeu îl are pentru mine, sensul pe care ceea ce ne este dat, încredinţat în limbajul comun are rădă-
eu i-1 confer, pe de o parte; sensul lui Dumnezeu însuşi, pe cini înfipte în adâncimea cea mai adâncă a misterului lui
de altă parte; genitiv subiectiv şi genitiv obiectiv s-ar putea Dumnezeu. Iar Duhul Sfânt constituie trăsătura de uniune
spune. In El ne trezim la viaţă şi la cunoaşterea de Dumne- între două interiorităţi, cea a lui Dumnezeu şi a mea proprie.
zeu. El este cel care împlineşte liturgic trecerea de la Dum- Liturghia bizantină - la a cărei substanţă fac aici refe-
nezeu necunoscut - Vechiul Testament şi mult mai larg încă rinţă - nu dă citire decât o dată pe an prologului Sfântului
(fiindcă Vechiul Testament nu e decât un loc infim pentru Ioan: tocmai în noaptea de Paşti, în clipa învierii. Iar textul
înscrierea cosmică a Duhului, vom redeveni din ce în ce mai nu are aparent nimic de a face cu evenimentul istoric al în-
conştienţi de acest lucru; există apoi ceea ce Maxim Mărtu- trupării. „La început era Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dum-
risitorul numea „harul natural", „Cincizecimea cosmică", nezeu." O singură dată în an se face această lectură liturgică
anume creaţia) -, trecerea de la Dumnezeu necunoscut la tocmai pentru a lăsa să fie văzută rădăcina veşnică, origi-
Dumnezeu nerecunoscut, Christos întrupat - am putea spu- nea veşnică a învierii şi a Duhului Sfânt. Acest Logos, acest
ne chiar Dumnezeu irecognoscibil, răstignit (Isaia 53) - şi Cuvânt al lui Dumnezeu, care erapros ton Theon (expresie
în sfârşit trecerea la Dumnezeu recunoscut care e Christos cu neputinţă de tradus: „pentru Dumnezeu", „lângă Dum-
înviat. Această triplă trecere marchează tot atâtea staţiuni nezeu", „faţă în faţă cu Dumnezeu"), se afla deja în starea
pentru acţiunea liturgică a Duhului. Duhului, în stare de expropriere. Era tensiune pură, tindere
Lor le corespund trei modalităţi care ne privesc din punct către invizibilul lui Dumnezeu care e Tatăl. Acesta e locul
de vedere antropologic mai direct, fie şi măcar la nivelul vo- unde Duhul ne inserează, în acest sens al lui Christos care
cabularului. E vorba despre creaţie, naştere, renaştere. e relaţia cu invizibilul din Dumnezeu. în lumina Duhului,
Acţiunea Duhului poate fi mereu contemplată în locul Christos însuşi devine atunci un semn. Iată, mi se pare, ceva
precis al acestor trei matrici, el fiind astfel asociat direct destul de important. Să încercăm, foarte simplu, să nu ne
lucrării ce se împlineşte în fiecare. Matricea primordială, ma- mărginim, în apropierea noastră de Christos, doar la cuvân-
tricea cosmică, deloc secundară pentru înţelegerea lui Dum- tul proferat, formalizat, catalogat, legalizat al lui Christos.
nezeu şi pentru realizarea noastră creştină ori spirituală, cea Să ne străduim să îl descoperim în domeniul lui suveran şi
exprimată în Geneză prin apele primordiale e prima ma- total, de care ţine domeniul liturgic de pildă. Atunci Chris-
trice, izvorâtoarea cosmică de viaţă. O a doua matrice este tos însuşi devine „semnul" lui Dumnezeu, mai radical de-
pământul animat de suflarea lui Dumnezeu, omul... Bine- cât cuvântul. El însuşi ni s-a înfăţişat ca „unsul", Christosul,
înţeles aici e necesară o hermeneutică, o interpretare (ea e Mesia: uns adică însemnat. 5 în această calitate s-a „plena-
necesară oriunde lucrează Duhul!) Sensul ne este dat sim- rizat" Christos, devenind totul. El se „plenarizează" pen-
bolic şi devine imediat perceptibil în momentul când des- tru noi în Duhul.
cifrăm simbolul. In sfârşit, a treia matrice e femeia însăşi, 5
Sfânta Fecioară: naşterea lui Christos face ca natura uma- Septuaginta (versiunea greacă, întocmită la Alexandria, a Ve-
chiului Testament, utilizată de primii creştini elenofoni şi de Părinţii
nă, înnoită de Duh, să redevină o matrice universală. dintâi ai Bisericii), foloseşte verbul chriein („a unge") şi adjectivul
b) în acest itinerar al Duhului, am început prin a radi- christos („vrednic de ungere" sau „uns") în versetele referitoare la
caliza. Duhul stă întotdeauna la rădăcină. Ceea ce abordăm, ungerea Regelui (Judecători 9, 8) sau a preotului (Levitic 4, 5); de
38 Biserica liturgică Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 39
Iar în această relaţie de la Christos la Tatăl, Duhul îşi vrem să ne apropiem de Duhul, trebuie întâi să desfacem
face apariţia din veşnicie. El este cel ce se ascunde în aceas- cuvintele, să le înnoim pentru a ne înnoi, alături de ele, pe
tă relaţie, cel care o face posibilă. E, am putea spune, „El" noi înşine! -, „metodă" este un termen foarte preţios, cu
din orice „Tu". Când îi spun „Tu" lui Dumnezeu presupun dublu sens. Vine dm greceşte de la meta şi hodos, unde hodos
un „El" care este acolo, Duhul Sfânt. înseamnă cale, drum, traseu. Methodos: „a face cale împre-
O aplicaţie ce mi se parc vrednică de cercetare este aceea ună cu". Termenul are un dublu sens, un sens normativ şi
că relaţia noastră cu Christos trebuie să se deschidă neîn- un sens itinerant. 6
cetat, din interior, prin Duhul Sfânt; nu să îl încremenească Liturghia este o normă: pentru a mă angaja pe calea ei,
pe Christos în aparenţe subalterne, fie ele sociologice, psi- am în faţa mea, dar mai cu seamă în interiorul meu, o nor-
hologice, instituţionale sau „ecleziastice". Fiindcă Christos mă, un model (cum spunea adineauri M. Chamoun), însă
nu se impune de la sine. E prezent pentru că Duhul 1-a uns.
Iar eu nu îl întâlnesc decât în Duh. Altminteri devine foar- 6
Pentru Andre Scrima, „metodă" e un termen-cheie, care lucrează
te uşor port-drapelul oricărei cauze omeneşti, istorice şi, în în diverse contexte şi semnifică pretutindeni un model de itinerantă:
acest caz, nu îl mai am pe Christos în Duh... itineranta sensului lui Dumnezeu în economia lumii; itineranta tradi-
ţiei (paradosis) de la o persoană la alta, de la o vârstă spirituală şi isto-
rică la alta; itineranta călătorului spiritual. Scrisoarea părintelui rus
», III. Liturghia, experienţă a Duhului Ioan cel Străin, de pildă, e interpretată de A. Scrima ca metodologie.
„Când l-am citit prima oară [cuvântul părintelui rus] mi s-a confirmat
Iată sensul în care am putea aborda liturghia propriu-zisă faptul că asemenea cuvinte fundamentale sunt de fapt metodologii
ca pe o experienţă a Duhului. încă o dată, trebuie să încer- în sensul prim: methodos (« să faci drum cu », « înaintare pe cale şi
căm să înţelegem dublul genitiv: experienţa Duhului pe care împreună cu ea »). Nu aspectul discursiv primează, nu concatenarea
conceptuală, nu expunerea sintactică a unei ideaţii, ci înscrierea, în
eu o am în liturghie şi experienţa pe care Duhul însuşi o
cuvânt, a unui traseu" (Andre Scrima, Timpul Rugului Aprins, op.
„împlineşte". cit., p. 26).
f Un contemplativ (un isihast, de pildă) citeşte Scriptura în aceeaşi
1. Liturghia, matrice a vieţii noi "■ perspectivă itinerantă. El descifrează în ea o înlănţuire de repere care
îi orientează propriul drum noetic: „Se găsesc în Scriptură anumite
Liturghia devine astfel un fel de metodă pentru noua episoade care echivalează, am spune, cu o « icoană » deoarece consti-
naştere a creştinului. „Metodă" - e limpede că, atunci când tuie un model. Modelul e prezent acolo pentru ca eu să îl asimilez
şi pentru ca el să mă asimileze. El îmi dă o metodă (methodos: tot-
asemenea, în cele care îl anunţă pe împăratul eschatologic (Psalm 44, 7; odată cale şi model)" („O expunere sintetică a isihasmului", în De-
Daniel 9, 24). Noul Testament a preluat termenul pentru a spune că spre isihasm, Bucureşti, Humanitas, 2003, p. 78). De asemenea, textele
Iisus este „unsul" lui Dumnezeu. Numai de două ori, în Noul Testa- maeştrilor spirituali sunt utilizate, şi ele, de isihast ca material pentru
ment, e folosită transliterarea cuvântului ebraic-aramaic pe care îl tradu- a extrage o „metodă" personală (sugestia e prezentă în Povestirile unui
ce christos, anume mâshiâb, meshiha, sub forma messia, care în limbile pelerin rus): „Pentru a înainta pe calea spiritualităţii, autorul unei
moderne a devenit nume eschatologic: doar Ioan Botezătorul (Ioan 1, Filocalii se îndrepta spre textele Părinţilor şi culegea din ele ceea ce
41) şi samarineanca (Ioan 4, 25) îl numesc astfel pe Iisus (cf. M. Harl, corespundea căutării sale, dificultăţilor şi uimirilor lui, ivite pe cale.
Gilles Dorival, Olivier Munnich, La Bible grecque des Septante. Du Era o metodă vie" (ibidem, p. 67).
judaisme hellenistique au christianisme anaen, Paris, Cerf, 1988).
40 Biserica liturgică \
Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 41
cu condiţia să iau termenul drept model, dincolo de orice Duhului.8 Mă refeream cu însumi la acţiunea matricială a
joc de cuvinte, în sensul lui cibernetic, informatic: modelul Duhului care se manifestă în primul rând în viaţa Domnu-
e ceva care acţionează. Adevăratul model este cel care se în- lui. Duhul este cel care 1-a zămislit pe Christos în trei for-
tipăreşte în mine, care mă in-formează. In-formarea nu e ve- me de prezenţă: istorică, atunci când a umbrit-o pe Sfânta
ritabilă fără rc-formare, fără reconformare. Duhul Sfânt este Fecioară cu harul lui; la Cincizecime, când a făcut să se nas-
un model în acest sens şi în acest sens lucrează el în liturghie. că trupul mistic al lui Christos; în Eucharistie, în sfârşit,
Liturghia devine şi ea atunci un drum, o cale. Ne in-for- trupul lui sacramental, misteric este lucrare a cpiclczei, a Du-
mează spiritul, duhul, fiinţa. Ne conduce la o viaţă nouă; hului Sfânt. Dacă abordăm eucharistia în sensul acesta, tre-
devine literalmente matrice.
buie să ştim că a primi eucharistia înseamnă a adopta noi
2. Cum se împlineşte practic acest drum ? înşine o stare de „eucharistificare". Altfel spus, de asimi-
lare, de incorporare (conform termenului „intususcepţiune"
a) In primul rând, neîndoielnic, prin viaţa sacramentală
la îmbinarea biologicului cu psihologicul: asum ceva din-
care e liturghie în act, prin întreaga noastră viaţă sacramen-
tr-o substanţă exterioară, dar o transform în propria mea
tală centrată mai cu seamă pe cele trei taine majore: bote-
substanţă). Sunt liturgic în măsura în care „cucharistific"
zul, confirmarea (mirungerea) şi eucharistia. Aş vrea să citez
pur şi simplu formula propusă de tradiţia bizantină la taina pentru că, primind eu însumi eucharistia, epicleză Duhului,
confirmării [mirungerii] pentru că şi aici există o matrice 8
Epicleză, moment de vârf al liturghiei, este invocarea Sfântu-
simbolică. „însuţi Stăpâne, preaîndurate împărate al tutu- lui Duh pentru ca El să coboare şi să desăvârşească misterul jertfei
ror, dăruieşte-i robului tău pecetea darului Sfântului şi în- eucharistice: să preschimbe pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui
tru tot puternicului şi închinatului [şi de viaţă făcătorului] Christos; să îi facă apţi pe participanţi de împărtăşirea cu acest trup
Tău Duh." 7 Ne aflăm aici în faţa paradoxului Duhului: el şi sânge, ceea ce, în realismul liturgic oriental revine la unirea, la
e totodată pecete şi dar. Doi termeni în aparenţă dificil „com- „imixtiunea" lor cu Dumnezeu, „devenind un acelaşi trup cu El" (cf.
posibili". Pecetea este ceea ce mă marchează; e ceva care Ioan Hrisostom, Omilia 82, 5 la Evanghelia după Matei, PG 57, 743,
închide, acoperă, ţine, păstrează cu gelozie. Darul e, dimpo- apud. Severien Salavillc, nota „Realisme cuchanstique de saint Jean
Chrysostome et ultra-realisme de Cabasilas", în Nicolas Cabasilas,
trivă, ceea ce se revarsă, ceea ce izvorăşte. Lucrarea Duhu-
Explication de la divine liturgie, traduction et notes de Severien
lui constă în amândouă, una în cealaltă. Ea ne ţine ferm în Salaville, ed. a Ii-a, Paris, Cerf, 1967, Sources chretiennes nr. 4 bis,
Dumnezeu şi îl confirmă pe Dumnezeu în noi, în interio- pp. 344-345). Epicleză, în texte de mare prestigiu pentru Răsăritul
ritatea noastră, aşa cum spuneam. Doar cu această condiţie creştin: Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, cap. 27
Duhul trăieşte în noi şi noi trăim în el, anume prin pecetlu- (trad. Ene Branişte, Bucureşti, 1946), Simeon al Tesalonicului, Despre
ire, prin această lucrare de punere a peceţii lui Dumnezeu Sfânta Liturghie, cap. 94. Despre această temă: S. Salaville, „L'epi-
în noi. După aceea Duhul izvorăşte - din lăuntrul nostru. clese d'apres St. Jean Chrysostome et la tradition occidentale", Echos
b) Abordarea eucharistică, dacă o privim în Duh, este d'Orient 11 (1908), pp. 101-112; W. Danze, „Vienne ton Esprit sur
ces dons. L'epiclese hier et aujourd'hui", Communautes et liturgie
inseparabilă de această epicleză, de această pogorâre a
62 (1980), pp. 364-390; G. Filias, „L'epiclese eucharistique dans Ies
r liturgies de Basile le Grand et de Gregoire de Nazianze", Nouvelle
Molitfelnk, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 37. revue theologique 119 (1997), pp. 37-48.
42 Biserica liturgică Omul renăscut din Duh în viaţa liturgică 43
incorporez şi transform la rândul meu în propria mea sub- extraordinar de înţelegere, în mod cert inspirat. Din relatarea
stanţă christică substanţa lumii, mai cu seamă cea care îmi continuă a evangheliei sunt detaşate - şi astfel ataşate unei
e oferită de fiinţele vii. Ne aflăm chiar la rădăcina acelei rela- alte ordini de semnificaţie, care e ordinea semnificaţiei litur-
ţii umane despre care vorbea M. Chamoun, dată fiind comu- gice — anumite pencopc evanghelice al căror sens ar risca
niunea cu ceilalţi oameni vii, purtători ei înşişi de semnificaţie. să se ocultezc, să se atenueze, să dispară dacă ar fi menţinut
3. Descifrarea liturgică a vieţii L înăuntrul contextului său normal.
care se naşte în noi Există o analogie - dar descendentă - cu ceea ce se pe-
trece în actul elaborării psihologice a abstracţiei: conceptul
Voi încheia evocând rapid ceva ce ar putea constitui,
foarte umil vorbind, un „exerciţiu practic" în Duh, un exer- detaşează de substanţa concretă un sens. Spun „trei": nu
ciţiu de descifrare liturgică a itinerarului de înnoire, de via- există un „trei" în natură; e o proiecţie, dar care, apoi, in-
ţă care se naşte în noi. formează, dă formă naturii. (Există totuşi un pericol ce ame-
Ştiţi că există pentru orice celebrare liturgică - poate mai ninţă conceptul sau abstracţia, anume să devină el însuşi
accentuat în tradiţia bizantină — două cicluri majore ale anu- lucru, ca şi cum ar fi chiar lucrul natural.)
lui liturgic: ciclul pascal şi ciclul Cincizecimii. Pastele fiind Soluţia Bisericii e genială: detaşează o anume pencopă
sărbătoarea centrală, incomensurabilă. Nu este o sărbătoare evanghelică din contextul ei, o ataşează circuitului liturgic
printre celelalte, e posibilitatea însăşi a sărbătorii, „e sărbă- şi o tratează, o „deschide" astfel, prin inserţia în ciclul Cinci-
toarea", altfel spus acea bucurie, acea exultantă pe care o zecimii, înconjurând-o cu acel comentariu, cu acea parafrază
dă prezenţa sărbătorii, acea eliberare şi gratuitate pentru că, în act care este imnografia. Foarte bogată în Biserica Răsă-
la un moment dat, a fost Paşte în lume! In acest sens se spune ritului, imnografia este în fond experienţă eclezială, expe-
că Pastele nu e o sărbătoare printre celelalte. Pastele e inco- rienţă a fiinţei noi în Christos, ce se „înscrie" şi devine astfel
mensurabil, e de un alt ordin. Ar trebui ca el să aibă întru efectiv metodă de viaţă spirituală, de re-naştere.
câtva funcţiunea de vârf al vieţii liturgice. Şi chiar are această în mod foarte simplu, ciclul Cincizecimii începe în noap-
funcţiune. Dar în Biserica bizantină, lucrul e net marcat, se tea de Paşti. Pastele ne introduce în Cincizecime. Liturgic,
intră după Paşte, pornind de la acest vârf, într-un itinerar lucrul acesta e greu de semnificaţie. Voi indica apropierea
de creste, către celălalt vârf care este Cincizecimea. atât de luminoasă între evangheliile primelor trei zile din ci-
Care sunt semnele, staţiunile acestui itinerar ? In primul clul Cincizecimii:
rând duminicile şi sărbătorile. Care sunt, apoi, uneltele, in- „Cuvântul s-a făcut trup şi... am văzut slava Lui" (Ioan
strumentele de mteligibilitate, de asimilare vie ale acestui iti-
1,14).
nerar în Duh ? în primul rând pericopele evanghelice. Mă
gândesc că pentru cateheţi e pasionant să reia sensul liturgic „Pe Dumnezeu nimeni nu 1-a văzut... Fiul cel Unul-
al acestei distribuiri de-a lungul anului a pericopelor evan- Născut, care este în sânul Tatălui, Acela a mărturisit (L-a
ghelice, adică a fragmentelor de evanghelie citite la liturghie. făcut cunoscut)" (Ioan 1, 18).
Această distribuire, realizată de Biserică, reprezintă un act „(Ucenicii la Emaus) l-au cunoscut (în frângerea pâinii);
dar El s-a făcut nevăzut de la ei" (Luca 24, 31).
44 Biserica liturgică
Chamoun
Dialectică a vizibilului şi a invizibilului lui Dumnezeu... („Re-
Timpul Cincizecimii se încheie cu sărbătoarea „Tuturor naştere
Sfinţilor": e deschiderea Cincizecimii, sărbătoarea psihologică şi
naştere în
sfinţe- Duh") şi lui J.
niei, revărsarea Duhului în sfinţenia fiecărui om viu. 9 Corbon („De
vreme
ce Duhul este
viaţa
noastră..."),
totul fiind
editat în
buletinul
Parole
de vie nr. 22,
iulie-august-
septembrie,
9 1969.
„Textul Pentru
este redactat această
după note tematică, o
nerevăzutc de admirabilă
autor" încadrare
(menţiune teoretică în
a redactorului capitolul
textului „Note de
dactilografiat). pneumajologie
A. Scrima a şi
adăugat cu ecleziologie",
scriere în Andre
de mână: Scrima,
Pentru Duhul Sfânt şi
amintire: zi- unitatea
scsiunc a Bisericii,
cateheţilor de volum îngrijit
la Notre Dame de Bogdan
des Dons Tătaru-
(Achrefich), la Cazaban,
Deir-el-Harf, Cuvânt înainte
în jurul temei de O. Clement,
„Renăscuţi din Prefaţă de H.-
Duhul Sfânt". R. Patapievici,
Expunerea Bucureşti,
urma celor Anastasia,
datorate lui M. 2004, mai cu
seamă textul „Despre TEOLOGIA conform Schiţă
Duhul ordinii ei lapidară,
Sfânt", intervenţie la OFI
proprii, traseu
Colocviul „Duhul CI
Sfânt şi Biserica" al „obiect" de schematic,
UL viaţă şi de ele nu sunt
Acade-
miei Internaţionale de UI înţelegere fă-
Ştiinţe ale Religiei, 28- LIT teologică. cute să se
31 mai 1966 şi UR Chestiunile substituie
secţiunea
„Duhul şi unitatea
GI isto- notaţiilor
Bisericii". C rice rămân în consemnate
BIZ acest context pe viu.
subsidiare: Dimpo-
AN ele vor fi trivă, le
TIN evocate doar presupun şi
* ca prealabile le atrag pe
pentru cele din
discuţia urmă, pentru
teologică sau a da
Remarci vor fi corp unui
preliminare amintite text prea
în cursul sumar şi
Cursul acesta îşi expunerii pentru a
propune să studieze pentru a ne situa în mod
oficiul liturgic bi- furniza concret
zantin în calitate de lămuriri ceea ce ar
„loc teologic". De trebuincioa- risca altfel să
aici specificarea din se ori dea impresia
titlu - teologia suplimentul unui limbaj
oficiului liturgic necesar de aluziv.
bizantin - căruia îi sens. încă o
vom Notele precizare
analiza diferitele prezentate în referitoare la
niveluri de sens. continuare metoda
Vom privi oficiul constituie urmată.
liturgic strict osatu- După ce
bizantin ca pe o ra (scheletul, vom fi
„entitate": realitate ar trebui să enunţat tema
constituită şi spunem) cursului,
totodată diferitelor metoda prin
vie, totalitate expuneri ale excelenţă va
organică articulată cursului. fi,
ni se pare, aceea a biblică,
unei lecturi de istoria dogmelor,
lăuntrice şi de studiul comparat
revelatoare (va fi al religiilor, de cer-
hermeneutică „în cetarea lingvistică.
act") împlinită, pe Chiar părţile
cât e cu putinţă, în aparent cele mai
re- teoretice
zonanţă cu temele
convergente * Anul academic
propuse de teologia 1970-1971, notiţe
de student
46 ?T Biserica ''"r Teologia oficiului liturgic 47
liturgică bizantin
a J
K
L
B L
i L
b S
l A
i S(
o N
g L
r J
T
a J
f
i
e
î
G
D
S
eO
lP
V
l
48 Biserica liturgică tru Teologia oficiului liturgic bizantin
masa
J. Quastcn, Monumenta eucharistica et liturgica de 49
vetus- inform
tissima, Bonn, 1935-1937 aţii Teologie - liturghie:
A. Raes, Introductio in Hturgiam orientalem, Roma, minuţi sensul şi implicaţiile unei relaţii
1947 oase pe
în colecţia „Lex Orandi" la editura Cerf, Paris: care le A. Două căi ni se oferă pentru a aborda şi a situa acest
P. Salomon, L'office divin (Lex orandi nr. 27) conţine raport în semnificaţia lui riguroasă şi obiectivă.
Volum colectiv, Lapriere des heures (Lex orandi nr. 35) ca şi 1. O calc am spune „exterioară": domeniul liturgic
Volum colectiv, La celebratwn du Dimanche (Lex pentru fur-
orandi nr. 39) preciză nizează materie reflecţiei teologice; liturghia drept capitol
J. Mateos, „The Morning and Evcning Office", în rile şi al problematicii teologice. Aşadar liturghia drept loc şi mij-
Wor- echival loc de expresie a unei elaborări teologice. Chiar înainte de
ship nr. 41, 1969, pp. 31-47 enţele epoca marilor sinoade ecumenice, poporul credincios îşi
J. Mateos, „L'office du soir", în Revue du clerge afri- termin mărturisea şi îşi celebra liturgic credinţa. (Sfântul Efrem Şi-
cain nr. 19, 1964, pp. 3-25 ologice rul îl combătea pe gnosticul Bardesan compunând imne în
J. Mateos, „L'office dominical de la Resurrection", în oferite care expunea doctrina creştină. 2)
Revue du clerge africain nr. 19, 1964, pp. 263-288 în Păstrând proporţiile, liturghia reprezintă, în interiorul
J. Mateos, „Quelques aspects theologiques de l'office trei limbi
unei comunităţi de credinţă vie, „mass-media" prin exce-
du (franceză
lenţă pentru circulaţia teologiei trăite. (Comentariu
matin", înRevue du clerge africain, iulie 1965, pp. 335- liturgic
, greacă,
349 al formulării dogmatice.)
arabă).
E. Mercenier, F. Paris, G. Bainbridge (traducători), La 2. O cale mai „lăuntrică" care urmăreşte accesul la
.N\
priere des Eglises de rite byzantin, Chevetogne, 3 volume: sen-
W . T A V ;';
voi. I: L'office divin, la liturgie, Ies sacrements (1937) şi sul teologic specific oficiului liturgic bizantin. Acesta are
;•■■.,•:
voi. II: Lesfetes; 1. Grandes fetes fixes, 2. Acathiste Quin- o ontologie liturgică înscrisă în structura, orânduirea,
■:■-'■■
zaine de Pâques, Ascension - Pentecote (1953) orien-
;, mî
Andre Stoelen, L'annee liturgique byzantine, în tarea sa. Operă a unor teologi - autori, de altfel, ai
Irenikon unor
IV (colecţie), 1928. mari lucrări „teoretice" — oficiul liturgic bizantin ne îngă-
Ar mai fi de menţionat lucrarea ce a fost mult timp duie să înţelegem din ce cauză şi în ce mod Răsăritul
prin- creştin
cipala sursă de informaţii asupra liturghiei bizantine în a ignorat disocierea între „teologie conceptuală" şi „teolo-
limba franceză, anume Abel Couturier, Cours de liturgie gie spirituală". El e, în sine, „teologie în act".
grecque-melkite, voi. I-III, Ierusalim-Paris, 1912, 1914, 2
Nobil creştin de limbă siriacă, născut în 154 la Edessa,
1930. Concepută conform unei intenţii pur descriptive, tri- Bardesan
butară spiritului vremii care reducea adesea liturghia la pre- este un gânditor puternic, familiar cu doctrinele filozofice ale timpu-
scripţii juridice şi la rubricaţie, e o lucrare care a îmbătrânit. lui său, la intersecţia dintre lumea greco-romană şi cea persană.
Va putea fi totuşi în mod util consultată mai cu seamă pen- E
de asemenea un important poet liturgic. Tendinţele gnostice ale gân-
dirii sale, accentuate de fiul său Harmonius (cosmologie dualistă),
au stârnit opoziţia, două secole mai târziu, a celuilalt mare poet li-
turgic al ţinutului, Efrem Şirul. Cel din urmă a înlocuit imnele alcă-
tuite de Bardesan cu propriile imne liturgice, păstrând totuşi
cântarea
responsonală, iniţiată de Harmonius şi intrată deja în obiceiul cul-
tului. Asupra lui Bardesan: Javier Teixder, Bardesane d'Edesse, Paris,
Cerf, colecţia Patrimoines, 1992.
50 «i\vov-.\a Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 51
liturgică
B d
. a
t
P o
u r
a
t
ţ
e
i
m
S
f
d â
i n
s t
t u
i l
n u
g i.
e l
o
t a
n
r
D
e
a
i m
a
a s
x c
e h
i
m n
a u
j l,
o c
r u
e n
o
s
a
c
u p ul Sfaturi «joc al lui
ţ p. către Dumnezeu
1 fecioare, » existenţa
i 6 versul celor din
d 4 499, al mijloc, care
e - Sfântului se află la
1 Gri- distanţă
6 gore din egală
a 5. Nazianz: de
s 6
„Se joacă extremităţi..
e Cuvântul . Prin « cele
m M înalt în tot din mijloc »
e ax felul de înţeleg
- im chipuri, totalitatea
M judecând comple-
ărt lumea sa, tă a celor
n ur ici şi colo, văzute care
e isi cum îi sunt acum
a to place" (cf. în jurul
ru Sfântul omului...
l, Maxim Dumnezeu
d A Măr- cel
r m turisitorul peste toate
e bi , ne împinge
p g Ambigua, sau ne
t u traducere atrage la
a din uimire prin
„ 17 greceşte, firea
a 9- introducer grăitoare a
n 18
t 2,
i un
de
f e
o co
a m
n en
e tat
un
pa
a sa
l j
e di
n
po
D e
u m
52 • !■■,'■, ■• ■ Biserica liturgică '■/A Teologia oficiului liturgic bizantin 53

p c
[
8
P
1
0
54 Biserica liturgică ■'•■-;> Ar- Teologia oficiului liturgic bizantin 55

3 b
I
S D
e
1
1 1
2
i m sp
n en er
t an
fa ţă
ţă ".
de ..
tr ■
ec ■,
ut ..!
; &
uş ,»
u- I,J
ri ,,.
nţ JV
ă- ,.J
uit ,*
ar .«
e .,.
a .,
Pa ..,
ro .
us ■
iei >
/- ,
56 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 57
liturgică
t A
i .
m O
p r
, i
g
v i
n
ă
e
l
a
(
c a
a c
r o
e l
o
î u
l n
d
a e
s t
o
c
t
u u
n l
d s
e e
. le
a
E g
l ă
şi
s s
p e
r
u
e
n
g
e ă
s d ent,
e e Tec
s hmq
ş la ue
t n et
e g Con
) u -
. e tem
s plati
s on",
E e Etu
a m des
it car
s i meli
e q tain
u es,
e 194
d s 9,
e et pp.
s le 37-
c m 47.
h o -i-
d ,v. /!
i
e ■{
d d
e e
r
s e
p c
u
r ei
e ll
e
u m
n e
n
t
o q
r u'
i el
z le
o s
i
n
n
t s
p
d ir
58 Biserica liturgică ::i;Acv' ■■
Teologia oficiului liturgic in 59
bizanti: A r
1
2
3

1
i f ele act. sfinţeşte care M î
1
R se Intr ofranda. este o
6 6
află ăm Or, în filozofie
înto în ruga sa, a lui
tde rug Iisus se Ort =
aun ăciu opune loc.)
a în ne Templul Suntem
star prin ui ca persoan
e de rug loc de e
rug ăci rugăciu- „disloca
ăci une ne, te", iar
une . (întâlnir Sfântul
(de I ea cu Pavel,
pild nstit femeia printr-o
ă în uţiil samarin extraord
epis e cancă.) i-
odu Vec Templul nară
l hiul dispare, transmu
Sch ui Iisus taţie, va
imb Test rămâne. spune
ării ame El este că ne
la nt acela aflăm
Faţ for care locul en
a: mea devine Christo,
du ză locul în
m cadr rugăciun Chnstos
ora ul ei ii, în , în
ret) istor sen- Chnstos
. ic. sul -
To- Rug riguros Locul.16
tul a al Odată
este pres termenu cu
, în upu lui. (De venirea
Eva ne făcut lui nu
ngh exis apropier va
elie tenţ ea cu mai fi
, a gândire nevoie
rug Te a de
ăciu mpl lui templu,
ne ului Heideg totul va
în care ger, fi
60 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 61
O L
2
A
1
92

02

1
b e i te. Bartelink, s p
C u l Pentru Paris, 2f u
n d tradiţia Cerf, 2

1994, col.
e ă răsărite Sources
i ană, chretienn
e liturghi es nr.
a s a22 este 400,
n t Biserica pp. 232-
u e în act. 233). în
româneşt
m „A ieşi e: Sf.
i e din Atanasie
t f rit" ar cel Mare,
e e însemn Viaţa
c a Sfântului
r t ieşirea Antonie
cel
e i din Mare,
g v orice traducere
u fel de pr. Prof.
l d ambian D.
i e ţă Stăniloae
. spiritua , în
n lă. Sfântul
Ata-
T e nasie cel
e t că el îşi Mare,
r r dă seama Scrieri.
de
m a Partea a
prezenţa doua,
e n puterilor
n s Bucureşti
de sus" ,
u p (Athanas EIBMB
l u e OR., col.
s d'Alexan „Părinţi
„ - şi
drie, Vie scriitori
r î d'Antoin
i n bisericeşt
e, i" 16,
t introd., 1988. De
" g texte asemene
r critique, a, Sfântul
d e trad., Ata-
notes et nasie cel
e c index
e Mare,
par Viaţa
p ş G. J. M.
62 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 63
R „

A
1
2
64 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 65
3 e
I
B
A
A
P
A
25
n e G. focului
Bachelar viaţa sa
P 2
S d, naturală,
4
c Psihanal chiar
iza hrănindu
focului: -1,
„Ca orice el
putere îmbătrân
care ză- eşte şi
misleşte, moare..."
focul (trad. L.
poate fi R.
lovit de Muntean
sterilitate u şi R.
, de Muntean
îndată ce u,
are o Bucureşt
anumi- i,
tă Univers,
vârstă... 1989, p.
Dacă i se 41).
lasă
66 Biserica Teologia, oficiului liturgic bizantin 67
liturgică
c b
î

1
a
b
c
2
a
2
R n n t ugăm... încorpor n t
u o " aţi mai P
m t şi apoi de 3
e d desfăşo către S
l e ară, Bizanţ,
e a pornind au
u de aici, lucrat la
s n întreaga îmbogăţ
y a orizonta i-
n lă a rea ei,
a p condi- inspirân
p r ţiei şi a du-se
t i nevoilor din
e n omeneşt tradiţia
i. Prin sinoadel
( „ ele, or
e î Biserica ecumeni
c n se ce şi din
t manifes experie
e p tă nţa
n a ca spiritual
i c organis ăa
e e m orant. marilor
) c) Im contem
D nografi plativi.
c o a. In ea Aflăm
a m constă câte-
r n poate odată
e u aportul aici
l cel mai chiar
î u preţios accente
n i al autobiog
- tradiţiei rafice în
s bizantin care
c ă e. Mari presimţi
e poeţi, m ceva
p n deseori efectiv
e de „trăit".
î tradiţie Imnele
n r siriană, corespu
68 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 69
liturgică
ţ J
a V
L S
M S
M b
V
2
P
9
î
S p l ă
l u nopţ vec
ii, erni
dup e.

i
70 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 71

î U
M
3

23

3
t n p e izbucni vreme ă {
u . rea ce acum a
t luminii Treimea
e I şi ivirea este
r n fiinţei proclam
n create. ată: ea
i a Apare, survine
c c pentru cu o
ă e prima putere
a oară în ce
s s oficiul asumă
u t liturgic, un fel
r ă binecuv de gra-
s ântarea daţie:
ă c Sfintei „Slavă
l Treimi sfintei,
d i (chemat de o
e p ă, fiinţă,
ă presimţi nedespă
f tă până rţitei şi
o a atunci, de viaţă
a u dar nu dă-
r r sub tătoarei
t o această Treimi..
e r formă ." E
a solemnă proclam
a l - ată cu
m ă Dumnez putere
- eu fiind lumina
e numit increată
p înainte în chiar
l c cu clipa
ă e termeni când se
l generici iveşte
v e : „Bine- lumina
i b cuvântat vizibilă.
z r fie Clipă de
i a Dumnez bucu-
u t eu..."). rie
n ă în exultant
72 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 73

S P
E C
U
4
C
0
C
3

73

8
74 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 75
c r
C R
C 1
O 2
3
4
4
4
5
6
A
F
A
s e r -doxie: Lui,
t percep gloria
D o ere a quasiu
u d vieţii nigenit
m o înseşi i (Ioan
n x a lui 1,14).
e i Dumne Doxa e
z e zeu. slavă.
e i Am Orthos
u î văzut :
l n slava
c
ă s
r e
u n
i s
a u
l
m t
ă a
r
r e
o
g a
. l
F c
u u
n v
c â
- n
t
ţ u
i l
u u
n i
e .
O
a r
t
o o
76 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 77
p ş

I
,
d
I
1
a
a
b
4

4
inversare a întâietăţii.
i e i indu-ne, a
r r Christos creaţiei
i e ne-o se
t a lasă rosteşte
u moşteni : „Şi a
a v re. văzut că
l i Descop este
n erim că bine",
a e Christo un
l s s-a act de
d făcut binecuv
b e nevăzut ântare,
i din faţa la fel cu
n d ucenicil ultimul
e i or şi s-a gest al
c n înălţat lui
u a „pe Christo
v i când îi s
â n binecuv înviat.
n t ânta" Cond
t e (Luca ac:
ă 24, 50- „... Eu
r d 51). sunt cu
i e Ultimul voi şi
i gest pe nimeni
. l care împotri
u creaţia va voas-
B m îl tră."45
i e primeşt Christos
n e este cel
e ş de la care
c i Christo împlineş
u , s înviat te
v este un binecuv
â p gest de ântarea
n ă binecuv lui
t r ântare. Dumnez
a ă După eu, care
- s fiece zi este
această
78 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 79
liturgică
ş c
2 „
3 „

4

74

8
4
a ă i t t să fie, ca Bucureşti
r c a a să fi ,
r t început Harisma,
e de 1993, pp.
s asemenea 267-268,
u c să fie Tată corelată
v e sau cu
e împărat, traducere
r î ci El, care a
a este franceză
n s veşnic, în Alain
i - este de Riou, Le
t a asemenea monde et
a r veşnic l'Eglise
t Tată şi selon
e a împărat, Maxime
a d neavând le
ă absolut Confesse
n u nici un în- ur,
u g ceput în a Beauches
a fi, nici în ne, Paris,
t . a fi Tată 1973, p.
r şi 223).
49
e P împărat...
b e " Apocalip
u n (traducer să 22, 17:
i t e D. „Şi duhul
e r Stăniloae şi
u în mireasa
g Filocalia, zic:
â c voi. II, Vino."
n ă
d
i E
t l
ă
n
c u
a
a
o
î
d n
e c
m e
n p
i u
80 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 81
V f
P 6
5 P
5
15

2
82 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 83
l I
A I
A E
U H
i
i
u a „ î dezvolt crete,
A ări de într-un
S valori trib al
noi, deşertu
care lui s-a
va petrecu
marca t ceva
evoluţia excepţi
omului, o-
până în nal
compor pentru
tamente destinu
le lui l
con- omului.
cultural
54
arhaic", A.
a Scrima a
credinţei notat
într-o alături:
divinitat „Dumini
e unică. ca, loc
Trei hermene
cauze utic al
erau litur-
ghiei.
invocate
Christos
de W. - nume
Schmidt al
pentru Tatălui."
formarea
acestei
idei: o
nevoie
de
cauzalita
te, de
totalitate
, de
personifi
care.
84 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 85
liturgică
P m
î A
A
A
5

7
86 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 87
liturgică
o r
P
I Z
S
5
9
u D ( 3 Hesychi introduct
1 i î 8 us de ion,
a Jerusale texte
m, Ba- critique,
A sile de tra-
Seleucie duction,
, Jean de commen
Beryte, taire et
Pseudo- index de
Chrysos Michel
tome, Aubinea
Leonce u, Paris,
de Cerf,
Constant 1972,
inople, col.
Homâhe Sources
s Chretien
pascales nes nr.
, 187).
88 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 89
liturgică
a u
6
2
90 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 91
D î
2
a
6
l colecţia bisericeş
6
S 4
u Părinţi şi ti nr. 5,
3
f scri- pp. 460-
itori 461).
92 Biserica liturgică .■A,
Teologia oficiului liturgic bizantin 93
d d
b î
c 3
O
6
) t V d e m exultantă Epistola
e e a „Zilei lui
c Domnulu Barnaba
i" e o (15, 9):
h b temă la „Petrece
i u care A. m în
u c Scri- bucurie
l u ma această a
r revine în opta zi
ş i Liturgica când
bizantină Iisus a
i e a înviat şi,
Cincizeci după ce
N a mii. s-a
o Analiză arătat, s-
u D structura a înălţat
l u lă la
şi ceruri."
m tematică Didascal
T i (infra). ia
e n Scriitori apostolil
s i ai primei or (sec.
t c perioade III), cap.
a i creştine 21: „cel
m i au ce se
celebrat mâh-
e . bucuria neşte în
6
n acestui această zi
6
t nou comite
. început, un
E radical, păcat".
A l când îngenunc
învierea herea, ca
p e şi timpul şi postul
o de din- erau
i s colo de nerecom
u timp andate în
e n străbat ziua
x t ca o Duminici
cezură i, ca şi în
p
verticală toată
l g timpul perioada
o r curent şi dintre
z u îl orien- Paşte
i p tează şi
a a spre Cincizeci
t zenit. me,
94 '''. Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic in 95
bizanti, S
â
m
b
e
t
e
i

M
a
r
i

ş
i

z
i
l
e
i

d
e

P
a
ş
t
i
,

d
a
r

D
u
m
i
A ântar conte puţin, c acestui nu-
tr 2 e: xt calendarul I cleu.
ei 6, Dani drama păgân Fiindcă
a 9 el tic al (panteonul Duminica
câ - (Cânt deven elenistic) ori este
nt 2 area irii lui sabatul momentul
ar 1 celor Dumn ebraic. Ar unic al
e: ) trei ezeu. fi însemnat existenţei
câ A tineri El
nt ş 1, se află
ar a 2- în
ea s 21)' morm
A e A ântul
ne a opta pecetl
i c cânta uit,
(I â re: este
R n Dani izgoni
eg ta el t,
i r (Cânt respin
2, e: area s. Dar
1- I celor ace-
11 o trei eaşi zi
) n tineri este zi
A a 1, de
pa (I 28- sabat.
tr o 67) Ne
a n A putem
aminti
câ a noua
că, la
nt 2, cânta
începu
ar 3 re:
t,
e: - Cânt
creşti-
câ 1 area
nii nu
nt 1 Fecio
dorea
ar ) arei
u o zi
ea A (Luc
de
lu a 1, dumin
i ş 46- ică
A a 55 şi care
va p 1, să
cu t 67- evoce,
m e 79). oricât
(A a Ul de
va c tima
96 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 97

r n
O E
Ş
P
u ă ei de la
d cântări prefi-
e c din gurare la
j â Vechiul realitate,
a n Testame de la
t nt, ceea trecutul
c ă ce istoric la
ă r permite ceea ce
i deja are loc
o , dezvălui în
f rea pla- creştinis
i a nului lui mul
c ş Dumnez veşnic.
i e eu Pentru
u z fiindcă Sâmbăta
l a imnogra Mare,
t fia are, cea de a
b e pe de o patra
i parte, cân-
z f tendinţa tare
a i să oferă un
n e refuleze exemplu
t c material semnific
i a ul ativ. Ea
n r liturgic e pusă
e vechi- sub
c testamen emble-
o s tar şi, ma unui
m u pe de text din
- b altă Avacum,
parte, să încadrat
p s actualize în
o e ze orizontu
r m dialectic l noii
t n a trecerii veniri.
ă u
l
n
o u
u n
98 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 99
liturgică
D f
D
6

9
i D o ienarea joc înalt T î
u m Fiinţei. iniţiatic, î n
m u Primul metafizi
n l Sabat nu c, se
e a putut rostesc
z î menţine cuvintel
e n creaţia e de
u z în origine
e limitele persană:
c s primei „Regele
a t binecuv e mort".
r r ântări. Şah
e a Limita (echec)
t maledicţ la rege -
s iunii i s- şah mat!
f c a Omul
â u substitui este cel
r t şi care
ş l nimic moare
e i nu scapă atunci în
ş b puterii mod
t e ei. simbolic
e r Lucrarea , în toată
t lui neînsem
î a Dumnez nătatea
n t eu e lui,
e contestat datorată
s ă, iar eşecului
e s timpul, timpului
r - măsurat -
v a prin cele precum
i şapte în
t p zile, e ultima
u r menit dramă a
t o eşecului. lui
e d (La Eugen
, u sfârşitul Ionescu,
s jocului intitulat
î de şah - ă
n a jeu des Regele
l echecs - moare.)
100 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 101
liturgică
c a
„ I
D
Z 7

2
102 Biserica Teologia oficiului liturgic bizantin 103
liturgică.
( p
P
I
N
I
A
104 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 105
c l
a 2
b a
c
7
106 Biserica liturgică "HVV;V\' Teologia oficiului liturgic bizantin 107
l v
b
c
0
1

s
7
ş . (fi pe e ii t c
A at rce îndepărt octave e
lu pti ată. şi de
x) bil Moartea aceea
a ă, nu mai îi putem
Or da este cerc să
igi r recunosc o
nii atâ ută, defineas
, t chiar că el
dar de dacă însuşi,
cu rea urmele prin
un lă, ci textele
sp a persistă pe care
or ist pe le
de ori chipul invocă.
spl ci acestei Vom
en şi lumi. pune ca
do a Moartea de
are ti este obicei
. E m înghiţită în
ma pul de evidenţă
rca ui. lumina importa
săr în Paştelui, nţa
băt cur se utreniei,
oar sul intoneaz a cărei
e a ac ă imnogra
lu est celebrar fie este
mi ei ea cu
nii să învierii. deosebir
car ptă 3. e
e mâ Semn bogată.
str ni, ificaţi între
ălu slu e cântarea
ceş jba Ea a şasea
te m este şi
în or- înscrisă cântarea
ini ţil în a şaptea
ma or oficiul este
im est Duminic intercala
108 Biserica liturgică Teologia oficiului liturgic bizantin 109
U î
n n
t sf
e âr
x şi
t t,
a ut
l re
l ni
u a
i p
I r
o o
a p
n u
M n
o e,
n în
a
a
h
ş
u
a
l
pt
d
e
ă
a
t
c
o
â
n
u nt
l: ar
„ e,
.. u
. n
a te
t xt
o f
t o
p ar
u te
t d
e ., rul, agog Lot-Borodine, 1 m
n p. Myst ia în Ire-
63 agog XXI nikon tom 15 1
s . ia V: (1938), p.
: 83
XXI „... 391 ).Traducer d
„ Câ V: Dum e în limba
A nt „... nezeu română de
c ar Dum va Dumitru
e ea neze fi, Stăniloae,
a u va pentr Bucureşti,
a 9- fi, u EIBMBOR,
s a, pentr mânt 2000:
t Ir u uirea „Dumnezeu
ă m mânt lor, însuşi va fi
z os, uirea totul toa-
i P lor, în te în toţi cei
en totul toate, mântuiţi, la
e tic în ca fel, strălucind
s os toate frum ca frumuseţe
t tar , ca useţe originară în
e , frum exem cei
p op useţe plară ce strălucesc
. exe stră- asemenea Lui
u
cit mpla lucin după har, prin
r ., ră d în virtute şi
t p. stră- toţi cunoştinţă."
ă 64 lucin cei
t . d în ce,
o
8
toţi prin
4
cei virtut
a M ce, e şi
r a prin cunoa
e x virtut ştere
d i e şi (gnoz
e m cuno ă), î
l aşter se
M e asea
u ă (gno mănă
m r ză), î Lui
i t se după
n u asea har"
ă r mănă (trad
i Lui ucere
,
s după în
c i har" franc
e t (trad eză:
a o ucer Myhr
e în ra
m n Teologia t ngerea Dumnez a
b stă eu 1-a l A
88 oficiului c
liturgic L aşadar însemna i
6

bizantin a atitudine t cu P
111 a de pecetea C
c acceptar sa. „Cel 8
i a e sau de care Anexă 99
a p refuz. In mănânc : Texte 09
r ă vârful ă trupul liturgi 1

t degetelo meu şi ce şi
C u r bea patrist
h l apostolu sângele ice
r lui Toma meu are
i a se viaţă U
s c precizea veşnică I
t e ză S
o s hotărâre 87
Ioan
8
s t a 6, 27:
8
fundame „Lucraţi
u nu pentru
a i ntală. mâncarea
Christos cea
v s îi pieritoare,
e i dăruieşt ci pentru
n m e mâncarea
i propriul ce rămâne
ţ
spre viaţa
t corp, iar veşnică,
u Toma pe care o
s n atinge va da
ă i acest vouă Fiul
c corp de Omului,
s viaţă, căci pe
acesta 1-a
m c pecetluit
pecetluit
u a de Dumneze
l r Duhul u Tatăl!"
g e Sfânt, „Corpul
ă plin de de viaţă"
e Duhul al lui
a Sfânt Iisus,
irigat de
c a (Ioan 6, sângele
e t 27)87, pe trans-
s i care temporal
I
114 Biserica liturgică. . i ' H 1 1 - > ( Teologia oficiului liturgic 115
bizantin
A C
Z I
S
C
I
A

V
A
I R
C
T
9
O
3

P
e
n
t
i
c
o
s
t
a
r
,

o
p
.

c
i
t
.
,

p
p
.

5
6
-
5
116 MU; ,)Y5V
J
Biserica liturgică 117
Teologia oficiului liturgic bizantin
î
n (

T
P

C
I
r
A
9
9
6
i cu învi aniversa , în
cânt erii re a fiecare
ări lui inaugură an,
o Hris rii), în trecerea
măr tos fiecare prin
im. şi an, a Marea
pipă întâmplă Roşie,
S irea rilor cu adică
i Lui faimă Pastele
n de marc; că (Iosua
a că- scurgând 6,10),
x tre u-se prăznuit
a Sfân timpul şi de ei
r tul ajungân întâia
u Apo d din oară în
l stol nou la Ghil-
z Tom ziua în gal; de
il a. care aici
e Era avusese prăznuir
i un loc, mai ea în
î obic înainte, fiecare
n ei o an, cu
acea vec întâmpla multă
stă hi re, se strălucir
zi, a ca făcea e, a
dou să în Cortului
a se fiecare Mărturie
Du facă an i; de aici
mini înno pomenir prăznuir
că irea, ea acelei ea în
dup adic întâmplă fiecare
ă ă ri, spre a an a
Paşt prăz nu se da împă-
i, nuir uitării răţiei
prăz ca faptele (întronăr
nui (enk măreţe. ii) lui
m aini Aceasta David,
în- a: este ca şi a
noir înno obârşia altor
ea ire, obiceiul întâmplă
(enk inau ui, la iu- ri, pe
aini gura dei, de a care
a) re, sărbători nu le
118 Biserica liturgică ÎN TRADIŢIA LITURGICĂ BIZANTINĂ”
iar întâia, ca una ce este începătoare a celorlalte. A opta, ia-
răşi, fiindcă este rânduită ca icoană (eikon) a acelei zile fără
sfârşit, a veacului viitor, care va fi desigur şi cea dintâi şi i Vom întreprinde de-a lungul câtorva şedinţe un traseu
una singură (prote kai mia), nemaifiind despărţită de vreo şi o cercetare comune. Vom propune un orizont care tre-
noapte... buie să ne cuprindă pe toţi. Şi să ne situeze mai mult ori
mai
Grigore din Nazianz, Omilia 44 (Despre Duminica în- puţin în centru, în ceea ce va fi obiectul studiului nostru:
vierii), PG 36, col. 608-621: locul Epifaniei în „sistemul" liturgic bizantin. O temă bo-
„Acea Duminică (Pastele) era cea a mântuirii; aceasta gată, deşi bine circumscrisă: a descoperi sensul Epifaniei,
este prăznuirea mântuirii; aceea era hotarul dintre mormânt aşezarea ei, modul de a fi înţeleasă şi celebrată în liturghia
şi înviere; aceasta este chiar duminica celei de a doua bizantină.
creaţii Metodă:
pentru ca, aşa cum prima creaţie a început într-o Duminică 1. Studiul temei prin însoţirea ei de citirea textului liturgic.
(e limpede, fiindcă, într-adevăr, Sabatul urmează la şapte zile 2. Fixarea terenului investigaţiei prin câteva jaloane isto-
după ea, fiind odihna după lucrări), tot astfel a doua creaţie rice, dar numai cu rol mai mult ori mai puţin introductiv.
să înceapă în aceeaşi zi, care este totodată prima faţă de 3. Realizarea unei hermeneutici în act: interpretare vie
cele în măsura pătrunderii în acest teren. Un text liturgic nu
care vin după ea, şi este a opta faţă de cele dinainte; mai mă- e
reaţă decât ziua cea mai măreaţă, mai minunată decât ziua un text „de citit". Pe măsură ce înaintăm în interpretarea
cea mai minunată, ea priveşte într-adevăr viaţa cea de sus." textului liturgic, el se desfăşoară şi îşi livrează sensul pe care
îl conţine pentru comunitatea mărturisitoare. E un fel de
miş-
care circulară. Un text liturgic este menit să treacă în viaţa
comunităţii care îl asimilează şi care îl restituie cumva, apoi,
în celebrarea sărbătorii. Un text liturgic este o garanţie de
prezenţă a Domnului înviat. E un jalon al traseului nostru
între prima şi a doua sa venire, între Cincizecime şi Parusie.
Studiul unui text liturgic ar trebui aşadar să constituie
un punct de pornire pentru viaţă, iar nu un punct de oprire
pentru înţelegere.

» " Anul i n
academic 1971-
1972, notiţe de
student
Epifania în tradiţia liturgică bizantină 121
120 Biserica liturgică
C 2

1
2
L
C
J
B
A
L
L

1
. z o F em- acestui r e
r i mficaţii- cuvânt în S p
b e istorii ce istoria H
e c se S
religiilor r

s a ascunde e
g
şi în
c r celui
e care Vechiul
î foloseşte Testament.
n c doar cu- 4. Cons
a u vântul. A tituirea
i v coborî în sărbătorii
n â toate Epifaniei
t n stratifică în Biserica
e t rile lui Răsări-
de sens. tului.
c e Cuvântul
Etape,
a s „îşi
t dăruieşte evoluţie,
n e duhul" faze care
o dacă ne au condus
i p punem la
u să îl configuraţi
s r ascultăm a ac-
ă t . Astăzi, tuală a
ă omul se acestei
v t agaţă din sărbători.
o o nou de 5. Anali
r r cuvinte ză
b pentru a structur
i a regăsi ală şi
m l realitatea tematic
. ă.
c p Sens
u r pre-
o creştm 1.
e p şi para- Abordar
l r creştin. e
e i 3. Abo prelimin
. e rdare ară:
. i istorico- locul
. biblică: Epifaniei
s destinul în
122 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină 123
P i
c
R
â b
n i
d z
u a
i n
a t
l i
a n
a
i b
n F
t M
e M
r J
i V
o S
a D
r u
ă

o
f
i
c
i
u
l
u
i
l
i
t
u
r
g
1
c u o e ată „analogia 2
n i mişcare. ") între î
v Anul liturghie
e s întreg este şi
n t purtat economia
ţ r către divină.
i u consumar Trăsătura
o c ea sa: aceasta
n - Pastele. este mult
a Celelalte mai
l t sărbători profundă
ă u sunt decât o
) r situa- simplă
, i te în reprezent
funcţie de are.
e f el. Economia
o lui
a a Dumneze
r r Caracterist
u în-
t t icile
suşi este
i e generale
de natură
c ale
liturgică.
u v Biblia nu
Oficiului
l i este decât
liturgic
a i istoria
bizantin
t , litur-
1. Oficiul
liturgic gizării
c î
bizantin progresive
o n
este a
n
susţinut, cosmosulu
f n
purtat de i întreg,
o e
omo- până la
r î
logarea consumar
m n
(mai ea
c
puternică lui pe
u e
decât cruce şi
n t
prin
124 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină
Metodă = meta („cu") hodos („cale") —> „traseu îm- 125
preună cu... ". Aşadar nu reţetă, nu schemă, ci ceea ce te
pune pe calc. Transformându-mă, o înţeleg; înţelegând- Pastele reprezintă originea şi încununarea ideii de
o, sărbă-
ea mă transformă. toare. „Sărbătoare a sărbătorilor." 3 în sens ontologic, esen-
3. In oficiul liturgic bizantin întâlnim o teologie în act, ţa sărbătorii e de găsit aici. De ce esenţa sărbătorii ?
pusă la lucru, iar nu una conceptuală, abstractă. Ea se ex- Orice sărbătoare are legătură cu timpul. Or, timpul
primă sub formă liturgică, aşadar sub o formă mai intuitivă. este
E de asemenea un act doxologic (de mărire). Iată locul pentru noi o realitate ambiguă. El este în primul rând su-
unde portul, vehiculul fiinţei. Dacă nu sunt în timp, nu sunt
teologia lucrează: în imnografia liturgică (în alt mod decât pur
în tratatele teologice ale Părinţilor, care sunt ei înşişi, unii şi simplu. Timpul mă poartă; el este locul (trăitul)
dintre ei, autori ai acestei imnografii liturgice). existen-
ţei mele. Dar timpul este de asemenea măsura morţii
Situarea Epifaniei mele,
în ciclul anual există o sărbătoare unică: Pastele. Iar fie- a precarităţii mele. Dacă nu sunt decât timp, trecere, sunt
care duminică este un Paşte săptămânal. Sărbătoarea Paş- menit morţii, neexistenţei. (în anumite mituri primordiale,
telui este celebrată într-un mod care îi subliniază unicitatea. acelaşi cuvânt desemnează timpul şi moartea. în sanscrită:
Prologul Sfântului Ioan nu este citit, de pildă, decât o sin- Kâlî, divinitatea timpului. Kâlî este reprezentată înfăşurată
gură dată în an, în noaptea învierii. 2 Prologul ioanic face în cranii: complicitate a timpului şi a morţii. Zace în noi
îmbinarea între „teologia" în Dumnezeu (viaţa internă a cum-
lui va intuiţia că timpul ne face să trăim şi ne conduce spre moar-
Dumnezeu) şi economia sa. Prologul este citit în mod so- te. Iar atunci, pentru ca să mă menţin în timp şi să îl asum,
lemn. Fiecare verset e scandat. eu, om, am nevoie de anumite jaloane. De aici decurge
sensul
2
Există date care atestă că, încă din secolul V, în diverse oraşe sărbătorii în umanitate, pentru umanitate. în perspectiva re-
(Antiohia, Constantinopol), prologul Evangheliei lui Ioan era citit ligiilor comparate:
la liturghia pascală, regulă consemnată de Typicon-\A Mani Biserici 1. Sărbătoarea avea drept funcţiune să menţină echilibrul
(sec. X) şi care se păstrează până astăzi. La Ierusalim, în schimb, pa-
sajul constituia, în primele veacuri, pericopa duminicii următoare:
de ordin cosmic (sărbători agrare, revenirea anotimpurilor,
„duminica nouă"). Omiliile pascale comentează adesea prologul ioa- manifestări cosmice: eclipse...). întoarcerea
nic: cele datorate lui Produs, Vasile al Seleuciei (sec. V), Sever al An- anotimpurilor
tiohiei (sec. VI). Patru predici ale lui Augustin, rostite în ziua de permite conştiinţei să se insereze în cosmos şi să asigure
Paşti, interpretează de asemenea primele versete din Ioan (cf. Michel prin
Aubineau, nota 23, pp. 228-229, în Hesychius de Jerusalem, Basile rituri timpul propice unei anume recolte. Era sprijinul cel
de Seleucie, Jean de Beryte, Pseudo-Chrysostome, Leonce de Con-
stantinople, Hornelies pascales, introduction, texte critique, traduc- mai sigur pentru a menţine un timp neclatinat, ferm.
tion, commentairc et index de Michel Aubineau, Paris, Cerf, 1972, 2. Sărbătoarea marca structurile de ordin uman (social,
col. Sources Chrctiennes nr. 187). biologic, politic). Chiar atunci când sărbătorile religioase
sunt respinse, sărbătoarea continuă să fie sprijin ideologic,
într-o asemenea structură, ea are un caracter repetitiv, de
conservare a ordinii. Dar e, de asemenea, mai mult decât atât.
Există în om nevoia unei sărbători care să nu mai fie în-
toarcere la timp, la repetiţia temporală, ci ruptură, consu-
mare a timpului, eliberare. O sărbătoare care să dispună de
3
„Sărbătoare a sărbătorilor, prăznuire a prăznuinlor" (Grigore
din Nazianz, In sanctum Pascba, Oratio 45, 2, PG 36, 624c).
126 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină 127
t F
i u
m n
p
d
.
a
O m
e
s nt
ă ul
r c
b al
ă
e
t
o n
a d
r a
e r
ul
p ui
e
li
n
t tu
r r
u gi
c
s şi
ă lo
r c
b
ul
ă
t E
o pi
a fa
r ni
e ei
. C
S o
ă n
f m ui, ului ă de e aşte tr
o să litur împlinirea a (chiar dacă
o
m rb gic venirii Dom- lucrul acesta nu
r şi nului şi de E este foarte
e ăt
m n oa locul Economia p evident). Este
, t re Epi- lui. i ea în-
e a fanie Aceste f săşi precedată
i: ca trei sărbători a de o perioadă
d a sf
cores majore au un n de pregătire,
l âr
e pund regim aparte i lungă de
e şit
e care de- e patruzeci
f ul i de zile, anume
p intră păşeşte
i ui a postul
rii simpla
i e C r dinaintea
Dom celebrare a
l c m e Naşterii
nului unei zile de
ă ci- sărbătoare. Domnului.
d în
r ze Pastele este u Naşte-
ă u ci lume n rea: intrare a lui
, exemplul
, i mi major. El este Dumnezeu în
a i intra r trup. Epifania:
atins la
n şi re al e arătare a Dom-
c capătul unei
. ce cărei g nului în
itinerante, a
a centr i dezvăluirea
. a unei
n u lungi m Sfintei Treimi.
. di
este înaintări: Această
o : n
Paste postul. s perioadă de
a s 6
le şi Există o i patruzeci de
n ă ia
care intrare m zile începe la
r nu
e se pregătitoare e 15 no-
b ari
l desfă în regi- t iembrie (zi ce
ă e r trece
şoară mul puţin
o t (T i neobservată,
depli sărbătorii,
r o ub n în c dar care, astfel
apoi un
a a) Cinci parcurs în-
r câ - crescător f scrisă, este
l
e nd zeci până la a semnificativă).
u a D ţ Ea subliniază
mc. sensul lim-
i P o Epifa pede al ă caracterul
a m nia sărbătorii, itinerant,
ş nu este atins chiar în d înaintarea către
A
t l aşada ziua e Domnul ce
t celebrării ei.
e no r vine şi se arată.
a l str Sărbătoar P Pregătirea pen-
legat
\ 128 Biserica liturgică Epifanie: cuvânt grecesc, alcătuit cu gemul propriu acestei
limbi, vine de la epi- phainomai, dar evocă fonetic şi prepo-
Perioada de patmzcci de zile corespunde modelului prim, ziţia-advcrb epano („deasupra"), sinteză intimă între epi şi
al teofaniilor vechi-testamentarc (patruzeci de zile, patruzeci ana. Phania, de la phainomai = „a apărea", „a se arăta".
de ani...). Numărul patruzeci este, în sine, abstract. Inter- Densitate de sens, în funcţie de un dublu context:
valul efortului de pregătire a evenimentului este cel înfăţi- - Ceva ascuns care, arătându-se, constituie o realitate
şat prin acest număr. nou adusă la existenţă, care nu se manifestase încă.
Numărul 40 constituie un semn care cere explicaţia, pă- — Cuvântul epifanie nu a avut niciodată în greceşte
trunderea în semnificaţiile lui. Există o înţelepciune a nu- un
merelor : aritmosofia. Numărul nu este doar indiciul unei sens profan. A desemnat întotdeauna un eveniment religios.
cantităţi. El constituia tocmai contrariul atunci când a fost Chiar şi la Homer, el a fost modelat într-un context religios.
pentru prima oară asumat de conştiinţă, aşa cum începe să Epifanie înseamnă aşadar în greceşte: apariţie a unei pu-
redevină şi astăzi: numărul desemnează o calitate de fiinţă. teri supranaturale, comportând anumite caracteristici esen-
în fizica atomică, de pildă, numerele exprimă o calitate a ţiale ce constituie sensul religios al cuvântului:
comportamentului şi a realului. — Surpriză — epifania nu este rezultatul unui efort
Tot astfel, în tradiţia biblică, numerele întâlnite sunt ca- uman
litativ, iar nu cantitativ, definite. Ele oferă un fel de concen- (precum în actul magic, unde e implicat un determinism pe
trat al unui întreg discurs (pentru cei care au gustul format care epifania îl exclude). Epifania stă de partea libertăţii. Nu
poate fi provocată de actul uman. Epifania este sur-prinză-
în această privinţă). în 40 există structura lui de 4 ori 10.
toare. Este o sur-priză. Sunt prins de sus.
Iar 10 este suma 1 + 2 + 3 + 4. 4 constituie temelia dome-
- Caracterul „năprasnic", de forţă, de erupţie. Epifania
niului creat, care se sprijină pe 4 elemente.
face să apară în mod subit, iruptiv, o anume putere. Este lu-
Pământ Apă ' crătoare. Produce un rezultat.
u - Este evanescentă. Dispare iute. Nu poate fi ţinută.
Aer Foc
Regăsim această structură în toate profeţiile, dar, •'■'■ Sens paracreştin. Epifaniile vechi se produceau sub for-
atunci mă de voce sau de viziune (viziunea fiind specifică grecilor).
când ea este dusă la plenitudine, la 10 (ca 1 + 2 + 3 + 4 ) - Aveau ceva uluitor, care te dobora. De unde, în timpurile
număr al plenitudinii, număr perfect pentru pitagoreici — mai târzii ale elenismului, ceva salutar, benefic.
ea semnifică întâlnirea creatului cu Dumnezeu. Numărul re-
prezintă intervalul între arătare şi venire. Corespunde unei 3. Abordare istorico-critică
perioade de aşteptare-a teofaniei. Este aşadar indicele cali- în marile religii ale Antichităţii
tativ al pregătirii pentru teofanie. în Egipt, epifania se prezintă ca un element constitutiv
în calendarul liturgic, cele 40 de zile se regăsesc sime- central. E mai ales legată de cult, de semnificaţia soarelui. Fa-
tric la Paşte şi la Epifanie. Ceea ce arată locul extrem de pu- raonul era cel care (fiind încarnare şi fiu al soarelui) devenea
ternic al Epifaniei în sistemul liturgic răsăritean. o j,;,,:,-.

Epifania în tradiţia liturgică bizantină 129

2. Abordare semantică
1
Sensul cuvântului „epifanie": „Dumnezeu care se arată".
130 Biserica Epifania în tradiţia liturgică bizantină 131
liturgică
l F
î
I
R
T

B
V
0
1
2
M
i e l e lui său. Nu " (Ezechiel î e
i a mai este 1, 28). E I E
f z vorba foarte L
i ă despre o probabil că
c intervenţie, pro-
ă î o apariţie cedează aşa
n fugitivă, pentru a
v eva- evita
i p nescentă. confuziile
i a Este şi
t s pătrundere apropierile
o t în carne şi mecanice,
r a sânge. superficiale
u In . în Vechiul
l i traducerea Testament,
. s greacă a cuvântul
t Vechiului acesta intră
A o Testament în-
i r (Scptua- tr-un soi de
c i ginta), tăcere. Şi
i e cuvântul se
, i „epifanie" îndreaptă
nu este către un
D l prezent ori eveniment.
u a de câte ori Sep-
m se vorbeşte tuaginta se
n n despre o ciocnise
e i manifestar deja de
z v e a lui dificultatea
e e Dumnezeu. de a
u l Tradu- transpune
u cătorii în
s l preferă greacă
e perifraze, sensul unui
p precum: „... termen
a o astfel era ebraic.
n p chipul „Slava lui
g o slavei Dumnezeu
a r lui "
j u Dumnezeu avea
134 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină
este primul care o menţionează. 5 In Egipt, încă de la sfârşi-
135
tul secolului al II-lea, o sectă gnostică, cea a lui Basilide, săr-
bătorea la 6 ianuarie Epifania, anume pogorârea Duhului Or, tot în secolul al IV-lca, ca urmare a schimburilor din
asupra lui Christos. 6 O chestiune curioasă, demnă de a fi creştinătate, sărbătoarea Naşterii e preluată de Răsărit din
amintită: din timpuri foarte vechi, Egiptul sărbătorea în ia- Apus, întâi la Antiohia, apoi la Constantinopol. în anul
nuarie creşterea apelor Nilului. Creştinii sărbătoreau ceva 380,
ce lor li se părea a se pierde în noaptea timpurilor, creşterea Naşterea este sărbătorită în 25 decembrie la Constantino-
fluviului. In calendarul copt există şi astăzi o pol9 - cele două sărbători tind să fie deosebite una de cealal-
binecuvântare tă, în secolul al Vl-lea, ele vor fi celebrate separat în Răsărit.
a apelor Nilului. Eveniment precreştin preluat de comuni- Trebuie remarcat că Orientul şi Occidentul creştin au
tatea mărturisitoare. Cele două sărbători coincideau. fiecare, în sensibilitatea lor liturgică, un mod specific de a
Ierusalimul ne aduce mărturia sa prin Ethena (secolul concepe funcţiunea sărbătorii. S-a vorbit despre sărbători
al IV-lea). In relatarea călătoriei ei, Epifania este atestată ca de idei şi sărbători concrete. Sărbătorile de idei (tendinţă
sărbătoare majoră (cu o slujbă de ajun foarte solemnă). 7 Se ca-
celebra în acea zi Botezul Domnului. In secolul al V-lea, racteristică Occidentului) nu au o origine sau o raţiune
Ioan Cassian vorbeşte despre o sărbătoare cu dublă temă: is-
Naşterea lui Christos şi Botezul său. 8 Iată deci un mănunchi torică, ci sunt instituite pentru a celebra o noţiune liturgică
de tradiţii ale celebrării. (Christos-Rcge sau Sfânta-Inimă de pildă. S-a propus
5
chiar
Stromata 1,21.
6 şi Christos-Proletar... ?!). Datorită acelei indestructibile
După unii liturgişti, adepţii lui Basilide celebrau la acea dată
Naşterea Eonului, ceea ce se lega şi de sărbătoarea mai veche a lui conjuncţii între Economie şi Teologie, Răsăritul a văzut de
Osiris, divinitatea protectoare a Alexandriei (cf. Preot Prof. Ene la început în Epifanie evenimentul istoric, concret, în jurul
Branişte, Liturgica generală, Bucureşti, EIBMBOR, 1985, p. 202). căruia se înfăşoară sensul Botezului. Este vorba despre ta
7
Pentru procesiunea din ajunul sărbătorii: „Deoarece, urmând Epiphania (plural). Acest ta arată că nu există o
călugărilor care (îndreptându-se spre Ierusalim) merg pe jos, mulţi-
determinare
mea înaintează foarte încet, ea ajunge la Ierusalim la ceasul când în-
cep să se poată deosebi chipurile, adică aproape de zori, dar înainte unică în constituirea concretă a sărbătorii liturgice:
totuşi de ivirea zilei. Odată ajunşi, episcopul şi toţi cei dimpreună accentul
cu el intră în biserica învierii (Anastasis) unde ard cu strălucire lu- se pune pe actul istoric care poartă sensul, anume botezul.
minile..." (figerie, Itinerarium, 25, op. cit, p. 251). Rezumat al cursului precedent:
8
Convorbirea X, 2: „Există în Egipt o datină veche. După ce a
trecut ziua Epifaniei care, după spusele preoţilor din ţinut, sărbăto-
„O dată a grăit Dumnezeu, două lucruri am auzit"
reşte botezul Domnului şi totodată naşterea sa după trup — iată de (Psal-
ce această îndoită taină nu cunoaşte la ci, precum în Apus, două ce- mul 61,11). Cuvântul se revarsă dincolo de cuvinte.
lebrări deosebite, ci este o singură sărbătoare - episcopul Alexan- Epifania
driei trimite scrisori tuturor Bisericilor ţinutului, din oraşe şi din ţine de originile conştiinţei religioase a umanităţii. Nostalgia
mănăstiri, pentru a face cunoscută pretutindeni ziua începutului pos-
tului şi ziua Paştelui."
omului, tânjind după arătarea divinului. Epifania: loc în
care
omul crede că nostalgia sa, nostalgia unei deschideri a
lui
9
Când Gngore din Nazianz rosteşte una dintre primele sale cu-
vântări ca episcop {Cuvântarea 38, Eis Theophanian eitoun Genethlia
tou Sotcros, PG 36, 313-338). Se referă aici la celebrarea Naşterii în
25 decembrie ca fund de ceva vreme în vigoare la Constantinopol.
Peste câteva zile, în ajunul zilei de 6 ianuarie predică despre Epifanie,
iar a doua zi despre Botezul Domnului (Cuvântările 39 şi 40) - cf.
Jean Bernardi, Grigore din Nazianz. Teologul şi epoca sa (330-390),
traducere de Cristian Pop, cu o selecţie a Poemelor autobiografice
în traducerea lui Ioan I. Ică jr., Sibiu, Deisis, 2002, p. 160.
136 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină 137
d c
5A
.

A
n
a
l
i
z
ă

s
t
r
u
c
t
u
r
a
l
ă
V
1
â . d n Punctul de sens 2 3
e - de pornire activate u
v este de n
e d comandat perioada
n e de ciclul celor
i p celor patru- patruzeci
, ă zeci de de zile
r zile, fiind 1. Subli
d t aşadar 15 nierea
a a noiembrie. itinerantei
t t Liturgic către o
o . vorbind, sărbătoare
r acest liturgică
i A început e ma-
t ş marcat de o joră.
ă a imnografie Tradiţia
d specială, de liturgică
o a un com- suprapune
b r portament timpului
i ascetic obişnuit un
ş s (postul) şi, timp
n t mai calitativ
u r general, de (purtător al
i u actualizare unei
n c a semnificaţi
ţ t unui i), timpul
e u ansamblu lucrării lui
i r de registre Dumnezeu
, i de . Timp
semnificaţi definit
r d e. Timpul prin
u e astfel de- găzduirea
t finit nu sărbătorii.
i f mai este un Este
n i timp timpul
e n comun, e Economiei:
i e calitativ cel care,
, ţ definit. parcurgând
e etapele
î . Registrele marcate de
138 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică, bizantină 139
c r
a
s
C e
u u
m
?
s a
e (
I
m b
a c
n d
i
f
e
s
t
ă

î
n

m
o
d

c
o
n
c
r
e
t

a
c
e
s
t

t
s n a ructura (Luca 18, D ş
r c completă 35-43). 2 i
;
e ă a d
între 4
a t perioade i
r i şi 10 2 n
n e liturgice decembri 9
o (plan) e: p
a s d o
15 Duminica
s c e r
noiembrie: vindecării
t o c u
începutul. femeii
r p e n
21
ă u gâr- m -
noiembrie: b
l bove
Intrarea în r
r
l (Luca 13,
Biserică a i
a s 10-17). M
ă Maicii e D
Domnului. între : u
c u
Prima 11 şi 17 S m
o
s u duminică decembri f i
m l (între 24 şi e: i n
o t 30 Duminica n i
s i noiembrie) Sfinţilor ţ c
m : Strămoşi i a
ş , i d
Dregătorul (Luca 14,
i 1 i
Bogat 16-24: 4
î n
(Luca 18, pilda a
m n
18-27). celor 0 i
e d
30 poftiţi la 0 n
r u
s m noiembrie: cină). 0 t
u n Sfântul între e
l e Andrei. 18 şi 24 d a
z Intre 1 decembri e D
c e e: u
şi 3
o i Duminica p m
decembri r n
s r dinaintea
m e e: Naşterii u e
o a Duminica (a n z
s . vindecări Sfinţilor c e
u Părinţi i i
i orbului
l după trup u e
S din c ş
u ai
i t Icrihon i t
i i t
i a r
A n u
r u p
ă a
t r a
ă i
r e D
i : o
( T m
E ă n
p i u
i e l
f r u
a e i
n a (
i s
e î ă
i m r
b
) p
ă
- r t
M e o
1 j a
u r
r e
a
c n
e u
a m
e
l
d
u
u i
p )
ă .
140 Kiv\ Biserica liturgică poarta Domnului, drepţii vor intra prin ea... Sfânt
este tem-
5 ianuarie: înainteprăznuire (ajun, gr.: paramone) 11
plul nostru şi plin de dreptate..." Singurul templu
6 ianuarie: Epifania (Matei 3, 13-17) care
7 ianuarie: Ioan Botezătorul .
11
Sâmbăta după Epifanie (Matei 4, 1-11) în Mineiulpe noiembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 1983,
Duminica după Epifanie (Matei 4, 12-17) la ziua
a douăzeci şi una, stihire de la vecernie, pp. 279-281: „Să se
deschidă
15 noiembrie: „Astăzi, început al mersului nostru
uşa Templului celui de Dumnezeu primitor, că pe aceea ce
către este Bise-
venirea Domnului." începutul e mai degrabă discret. rica împăratului tuturor şi scaun, astăzi cu slavă primind-o,
Se in- Ioachim
dică doar punctul de pornire, sensul calitativ al a pus-o înăuntru, dând-o Domnului pe cea aleasă de El spre
timpului ce a fi Lui
se va dezvălui treptat. Maică." „ ...sfinţit cortul Lui, chivotul cel însufleţit, care pe
Cuvân-
21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii
tul cel neîncăput L-a încăput." „Astăzi Biserica cea
Domnului. însufleţită a sfin-
Prima menţiune imnografică are loc în această zi. E tei slave a lui Hristos, Dumnezeul nostru... se aduce în
o săr- Templul legu
bătoare care a dispărut la latini, dar nu şi în Bizanţ. să vieţuiască în cele sfinte..." „în Sfânta Sfintelor, Sfânta şi
Impor- cea fără
de prihană cu Duhul Sfânt se aduce şi pnn înger se hrăneşte
tanţa ei se datorează mai multor motive, cuprinde mai ceea ce
multe
sensuri. Un sens al economiei divine, întâi. Dar nu
este vor-
ba aici despre caracterul istoric al evenimentului,
ceea ce
constituie subiect de discuţii. Nu el este interesant
pentru
liturghia bizantină fiindcă sensul pe care îl caută
neconte-
nit în economie este trecerea de la economie la
teologie. în
această sărbătoare, apare mişcarea dialectică între
Vechiul
Testament, cu templul său, şi Fecioară, noul templu,
care
marchează punctul de pornire a unei noi economii.
Iată de
pildă antifonul: „Cel Preaînalt a sfinţit chivotul
său... Iată
presimţită în acest 21 noiembrie. în aceeaşi zi se
Epifania în tradiţia liturgică bizantină
rosteşte pri-
ma menţiune a Naşterii printr-un imn al lui Grigore
141
Teo-
rămâne şi dăinuie este, în cele din urmă, acela care logul, a cărui melodie este alcătuită de Roman
face cu Melodul. în
putinţă intrarea Domnului în economia Sa. muzica bizantină nu sunetul este foarte important,
Troparul: „Astăzi înamte-însemnarea ci mai
bunăvoinţei lui cu seamă sensul: melos-u\ eclezial nu are rost decât
Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în drept ex-
Tem- plicare a /ogoj-ului. în Roman Melodul s-au îmbinat
plul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe geniul
Hristos semitic şi geniul grec. Imnul său, o foarte frumoasă
tuturor mai înainte îl vesteşte..." 12 compo-
Condacul: „Templu preacurat al Mântuitorului, ziţie, lasă să răsune deja un sens eschatologic:
cămară Hristos se naşte, slăviţi-1!
scumpă de nuntă ce a rămas Fecioară, comoară ascunsă
a sla- Hristos din ceruri, întâmpinaţi-1! (itinerantă)
vei lui Dumnezeu este călăuzită astăzi în casa
cu adevărat este preasfântă biserică a Sfântului
Domnului,
Dumnezeului nos-
purtând cu sine harul Sfântului Duh. îngerii îi cântă: tru, Celui ce a sfinţit toate cu intrarea ei şi a îndumnezeit
iată firea oa-
chivotul ceresc." menilor cea alunecată."
(Troparul şi condacul se disting, în liturghia 12
Mineiulpe noiembrie, op. cit., p. 280.
bizantină,
prin conţinutul lor dogmatic, sunt un fel de rezumat
doctri-
nar al sărbătorii. Tropar: termenul vine de la tropos,
mod:
clauză stilistică, dar şi sens doctrinar al unei liturghii.
Con-
dac, kontakion: sul.)
Cântările citate intonează vestirea planului lui
Dumne-
zeu. Adevăratul templu al lui Dumnezeu este
Fecioara, este
omul, fiinţa umană. Orice alt templu, toate prefigurările
ade-
văratului templu sunt menite dispariţiei. Epifania se
face deja
144 Naşterea, cea din urmă fiind înfăţişată drept pregătire a ce-
142 Biserica liturgică
13
Mineiulpe decembrie, Bucureşti, EIBMBOR, 1975, p. 404. lei dintâi. Sărbătoarea Naşterii nu şi-a dat adevărata măsură
14
Matei 19, 16-22 cu echivalenţe la Marcu 10, 17-23 şi Luca 18, atâta vreme cât nu a fost atinsă sărbătoarea Epifaniei; aşadar

Epifania în tradiţia liturgică bizantină 143


itineranta continuă. Dar nu mai este ascetică, ci se petrece
18-27.
Biserica liturgică
întreaga istorie umană, de la Adam până în vremea de faţă.
Tendinţa docetismului va fi să minimalizeze această mate-
rialitate. Ceea ce se subliniază mai ales aici este funcţia univer-
sală a întrupării. Parabola cinei semnifică obligaţia alegerii
pentru a putea intra la ospăţul împărăţiei, pregătit prin veni-
rea lui Chnstos. Ea are aşadar un sens cschatologic: e necesi-
tatea de a alege, de a răspunde prin propria libertate libertăţii
lui Dumnezeu.
Duminica dintre 18 şi 24 decembrie: neamul (genea-
logia) lui Iisus Christos. In Evanghelii, ca este reprezentată
în două moduri. La Matei, apare chiar la început, înainte de
Naşterea trupească a lui Christos. La Luca, este desfăşura-
tă după episodul botezului. Sunt două versiuni, în conver-
genţă, care subliniază două aspecte ale Naşterii. Cel reţinut
aici este dat de evanghelia după Matei, care dezvoltă genea-
logia lui Christos pentru a pregăti şi a face înţeleasă Naş-
terea după trup a lui Christos. E o lungă înşiruire de nume,
ritmată de numărul 14. în tradiţia semitică, vizibilă deja în
ziguratele Babilonului, dublul septenar marca deschiderea
cerului către pământ şi a pământului către cer, întâlnirea lor,
cu sens nupţial. Era o hierogarme, o nuntă sacră între cer şi
pământ. Este vorba aşadar de un număr simbolic, iar Matei
are grijă să sublinieze acest caracter introducând în neamul
Domnului unul sau doi strămoşi lăturalnici. Ne aflăm în faţa
unui limbaj cifrat.
Inainteprăznuirea (ajunul) Naşterii. Perioada astfel
inaugurată este întotdeauna semnificativă pentru a simţi
sensul unei sărbători. Iar în acest caz putem constata func-
ţia şi statutul de culme ale Epifaniei. Cântările vecerniei din
pre-ajunul Epifaniei stabilesc un fel de co-prezenţă a celor
două sărbători şi arată preeminenţa Epifaniei în raport cu
Epifania în tradiţia liturgică bizantină 145
în bucurie, iar postul este desfiinţat. 15 In această atmosferă
sărbătorească are loc înaintarea către sensul lăuntric al Naş-
terii care este Epifania. Antifon: „Luminoasă a fost sărbă-
toarea care a trecut, prea luminoasă cea care vine... Aceea
a avut un înger vestitor... aceasta un înainte-mergător." For-
mă antitetică, contrast dinamic, care deschid către un sens
mereu mai înalt. E o modalitate înscrisă în antifonia stranei
monahale. Iar în „antifonia" celor două sărbători e prezent,
foarte puternic, sensul unei continue înălţări (ca o roată che-
rubinică ce se învârte urcând, spirală ascendentă către în-
ţelegerea sărbătorii...).
înainte-mergătorul Ioan apare drept superior îngerului,
conform lui Maleahi 3, 1: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu
şi va găti calea înaintea feţei Mele... îngerul legământului
pe care voi îl doriţi. Iată vine! Zice Domnul Savaot." Iar
acest înger este înainte-mergătorul (în iconografia bizanti-
nă, Ioan Botezătorul este adeseori figurat cu aripi). Grigore
Palama va spune: „Omul a fost făcut după chipul lui Dum-
nezeu mai mult decât îngerii" (ecou la Evrei 2, 16). Pe dea-
supra, spune el, omul are, spre deosebire de îngeri, şi trup
şi îşi poate exercita libertatea. Noi, oamenii, putem suferi.
Tensiune între spirit şi corp de care îngerul e lipsit. 16 Trece-
re de la vestirea cosmică (steaua magilor) la vestirea perso-
nală (Tatăl e cel care vorbeşte). Prin acest contrast, perioada
dintre Naştere şi Epifanie îşi desfăşoară sensul.
15
Mineiulpe decembrie {op. cit, p. 415) indică: „De la Naşterea
Domnului Hristos până la Sfânta Lui Arătare, nu mai este post nici-
decum şi nici plecări de genunchi nu se fac, nici în biserici, nici în
chilii."
16
Gngore Palama, „Capete despre cunoştinţa naturală, despre
cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire",
62, în Filocalia Voi. VII, traducere, introducere şi note D. Stăniloae,
Bucureşti, EIBMBOR, 1977, p. 468. Cu privire la acest raport, cf. de
asemenea Andrei Pleşu, Despre îngeri, Bucureşti, Humanitas, 2003,
cap. „îngerii deasupra omului şi omul deasupra îngerilor".
146 Biserica Epijania în tradiţia liturgică bizantină 147
liturgica
2 î
2
2
S
D
S
D
1
A
7
S
S
D
n r c l nu este litur- l
e ex- gice:
p a clusiv grec. Paşte, 1
u c Ci e Cincizeci 2
t e alcătuit me.) E 3
, s dintr-un vorba
t ansamblu despre o
p a de tradiţii structură
e unifi- care
n r cate de nu are
t e Bizanţ. nimic
r v Există în întâmplăto
u e acest ciclu r, ci constă
l un limbaj într-o
a e coerent, un geometrie
a sens sacră,
i z lăuntric, un înscrisă în
n ă dinamism limbajul
t ascendent. liturgic.
r g Desfăşurar Vom
a e ea liturgi- încerca
n că este o acum să
î i itinerantă vorbim
n u către despre
l Dumnezeu acest
î care vine şi limbaj.
m b ne transfor-
p i mă, e o B.
ă z înaintare Analiză
r a spre tematic
ă n cuvântul ă
ţ t lui dătător Vom
i i de viaţă. încerca să
e n (Acelaşi distingem
. , model, şi să
C spuneam, punem în
i c este ordine
c a prezent şi temele
l r în celelalte majore ale
u e perioade oficiului
148 Biserica liturgică
Epif ama în tradiţia liturgică bizantină
E un fel de circulaţie, de mişcare ascendentă în spirală. Fie-
care temă prezentă la un moment dat e regăsită pe un pa- 149
lier superior. Ceea ce se datorează calităţii teologiei imnice
care e o teologic dinamică. Ea nu procedează prin raţiona- Nu produce niciodată un discurs abstract, ci are un soi de
mente, ci înaintează prin viziune, intuiţie şi expresie poetică, realism care comandă schema menţionată: realismul Dum-
simbolică. Şi, astfel, ea pune discursul în mişcare, îl poarta nezeului celui viu, care s-a comunicat pe sine în economia
dincolo de el însuşi. Discursul liturgic e inseparabil de me- divină pentru ca omul să aibă viaţă; omul este locul de în-
toda de spiritualitate pe care el o suscită, iar spiritualitatea tâlnire al discursului asupra lui Dumnezeu şi asupra eco-
înseamnă înaintare a sufletului. Trebuie să mă depăşesc fără nomici sale. „Slava lui Dumnezeu, spunea Sfântul Irineu,
încetare. Iar depăşirea mă pune pe mine însumi în mişcare. este omul viu."18
Iată de ce regăsesc aceleaşi teme pe niveluri mai înalte. Ne Schema indicată organizează temele pe care le vom des-
aflăm aşadar în faţa unei unităţi şi a unei continuităţi orga- făşura aici.
nice şi dinamice.
Temele subiacente primului palier
Schema directoare pentru structura de ansamblu acela al Naşterii
a temelor Epifaniei
1 .Traseul de la întuneric la lumină,
Structura de ansamblu urmează o schemă care stă în ini- de la înfăşurare la desfăşurare,
ma tradiţiei teologice bizantine, oricare ar fi domeniul în
care ea se exprimă. Sunt mereu prezente trei puncte tari de de la umbră la trup,
sprijin, trei direcţii. de la simbol la realitate
1. Teologia propriu-zisă.
2.La capătul celălalt, economia. Suntem confruntaţi cu o concepţie pe care am redes-
!,3. în centru, antropologia. coperit-o după o destul de îndelungată uitare, după multe
Teologia: mister al Dumnezeului celui viu, al lui Dum- secole de teologie conceptuală, obiectivată, străină, în ade-
nezeu în sine. Ea se aplică asupra lui Dumnezeu inefabil, vărurile ei, de istorie. Adică tocmai contrariul teologiei măr-
incognoscibil, veşnic. turisitoare, dinamice, unde contemplarea lui Dumnezeu cel
Antropologia: alienare - restaurare (păcat originar viu ne pune în faţa unui parcurs. Din perspectiva ei, acest tra-
mântuire). Grigore de Nyssa vorbea despre „alienare" îna- seu constituie axa istoriei. Dumnezeu compune cu timpul.
intea lui Marx. Istorie - cosmos. Libertate creatoare şi în- El se face istorie. întreaga istorie este traseu de la întuneric
dumnezeire (aici se întâlnesc, în lăuntrul omului, teologia la lumină, de la umbră la trup, de la simbol la realizarea lui.
şi economia). Istoria este pusă în mişcare de acest motor. Să ne gândim la
Economia: întrupare - creaţie. Kenoză - regenerare. în- toate mişcările ce tind să revoluţioneze istoria; ele vor să
dumnezeire — eschatologie.
pună capăt unei stări a lucrurilor după care e sperată o res-
Teologia Bisericii ortodoxe rămâne atât de unitară, atât
taurare. Să pună capăt alienării, să facă trecerea la ceea ce
de organică pentru că nu se îndepărtează de această schemă.
corespunde realităţii dorite.
18
„Slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viaţa omului este ve-
derea lui Dumnezeu" {Împotriva ereziilor IV, 20, 7).
150 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină 151
O c
2
.

T
e
m
a

l
u
m
i
n
i
i
î
a
b
) î i de vreme cât şi
n g ce este corpului
g i Dumnezeu, putinţa
ă b el ţine de de a
d i increat. percepe
u l Născut din sensul lui
i ă Dumne- Dumnezeu.
t zeu,
s î Christos 3. Tema
ă m aduce în cosmos
i lume o cu ului
î totul altă Liturghi
l î calitate de a bizantină
v n lumi- este foarte
ă g nă, anume sensibilă la
d ă cea pe care această
d a făcut-o temă.
p u manifestă Cosmosul
e i pe Tabor. nu este
e Acelaşi niciodată
C Christos, aici un
h s care este pretext
r ă un trup, a pentru
i îngăduit elanuri
s î strălucirea, poetice,
t l radiaţia nici pentru
o dumnezeirii „sentiment
s î sale, a " (în sensul
. n fiinţei sale decăzut al
L ţ increate. Iar terme-
u e lumina nului). De
m l increată, asemenea,
i e strălucind cosmosul
n g în lume, îmi nu este
a . îngăduie să niciodată o
am realitate
i D experienţa inertă. în el
n a trăită a lui e de
t r Dumnezeu. perceput
e , Ea dă atât urma
l intelectului creaţiei lui
20
152 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină 153
Mi n e i
ul pe
participă la planul divin. El însuşi intră, ca un element con- unei realităţi ontologice. Chipul însuşi al lui Dumnezeu a
de c e m
cret, în restaurarea fiinţei, restaurare pe care Dumnezeu, br i e fost antrenat în cădere. Realitate dramatică. în toată această
prin iruperea sa în istorie, o aduce cu sine. Cosmosul este (o p . parte a slujbei sunt enunţate motivele îndepărtate ale întru-
semn care răspunde lucrării lui Dumnezeu. cit.), pării: Christos vine către om, loc al lui Dumnezeu.
p. 3 75
„Bctleeme găteşte-te; bine te împodobeşte, iesle; peşte-
4. Tema eliberării ră, primeşte; că adevărul a venit, umbra a trecut şi Dum-
Temă a salvării şi a mântuirii, a regenerării, a vieţii noi, a nezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, închipuindu-Se
înnoirii lui Dumnezeu şi totodată a omului-Dumnezeu, ca
el şi noi şi îndumnezeind trupul. Pentru aceasta Adam înnoin-
însuşi înnoit. Dumnezeu devine kenoză, nou-născut, nouvele, du-se, împreună cu Eva strigă: pe pământ bunăvoirea S-a
enfant nouvele (în vechea franceză a secolului al XVII-lea). arătat, ca să mântuiască neamul nostru" (ceasul întâi, gla-
Dumnezeu asumă un destin nou. E un „alt" Dumnezeu,
sul al 4-lea).21
care se revelează cu totul altul faţă de cel pe care şi 1-a în-
„Peşteră, primeşte", fu ospitalieră. Simbolism al peşterii:
chipuit dintotdeauna omul. Prin această înnoire a lui Dum-
sânul pământului. întuneric pământesc în care Chnstos
nezeu, omul însuşi e pus într-o situaţie nouă, intră într-un
in-
destin nou.
tră pentru a aduce lumina. întunericul pământesc e desfiin-
Page 76
ţat: „adevărul a venit, umbra a trecut", ca într-un scenariu
5. Tema eschatonului: plinire a timpului de film. întreaga umbră a lumii e concentrată aici pentru
Plenitudinea timpurilor a ajuns până la noi, iar noi am
ca Christos să apară. Iar prin arătarea lui Christos, Adam
intrat în timpul de pe urmă. Nu neapărat în sens
este înnoit. E înnoit în Dumnezeu, care vine pentru a-şi
cronologic,
ci în sens calitativ. Timp ultim, care nu intră în şirul celor înnoi
precedente, ci pune capăt succesiunii naturale (a imaginea: solidaritate totală între Dumnezeu şi creaţia lui.
timpului) Dar această temă este împlinită şi depăşită. Tema lui
şi nu cunoaşte urmare. Liturghia ne restituie în chip viu Dum-
tema nezeu care vine pentru a-şi înnoi chipul este orientată
astfel schiţată. către
Se începe prin priveghi (paramone = „rămânere-acolo", o altă dimensiune: „Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înain-
de unde „veghe", „priveghere", slujba care pregăteşte sărbă- te de veci", conform condacului lui Roman Melodul:
toarea). La rânduiala ceasului întâi din ajunul Naşterii se „Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci mer-
rosteşte o îndepărtată vestire: „Hristos se naşte ca să ridice ge să-1 nască în peşteră negrăit. Dănţuieşte lumea auzind,
chipul cel mai înainte căzut" (24 decembrie, ceasul întâi, slăveşte cu îngerii şi cu păstorii pe Cel ce voieşte a se
tro- arăta
par glasul al 4-lea).20 Naşterea e un act în care Dumnezeu e prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci." 22
implicat până în măruntaiele sale, în mod visceral, pnntr- Mai multe note subliniază aici o aceeaşi temă. Naşterea
un este văzută simultan în realizarea ei terestră, istorică şi în
fel de dat ontologic. Prin căderea omului, Dumnezeu însuşi misterul ei dinainte de veci. Economia străbate mereu
este întru câtva atins. Dumnezeu nu acţionează din raţiuni până
morale, din milă faţă de om. întruparea se situează la nivelul la teologie.
21
Mineiul pe decembrie (op. cit.), pp. 375-376.
22
Rânduiala ceasurilor din 24 decembrie, ceasul întâi, condac, gla-
sul al 3-lea, Mineiul pe decembrie (op. cit.), p. 377.
••■?
154 Epifania în tradiţia liturgică bizantină 155
Biserica liturgică
L p

O
M
r e s c şti, la gnostici d D
t a îngerii la marii D 2
2
a r contcmpla neliniştiţi ai
2
e seră planul timpului 7
s lui nostru,
e l Dumnezeu răsună o
a , înainte ca aceeaşi
i n el între-
n s să fie bare :
v e împlinit, cu pentru ce a
e a spaimă şi creat
r z cutremur. Dumnezeu
s ă Tema trupul,
e întrupării când ar fi
a o adre- : putut
z sează să ne creeze
ă p îngerului o direct ca
. r provocare. inteligenţe
L o Grigore pure ? Ei
a v Palama bine, iată că
o spunea că la Naş-
N c dacă '. tere totul se
a a îngerul e răstoarnă.
ş r ontologic Tocmai
t e superior fiindcă
e omului, suntem
r o omul e corp, Dum-
e r superior nezeu a
, d înge- putut
o i rului în deveni om
m n exerciţiul şi s-a putut
u e libertăţii înnoi pe
l l lui.25 Iar sine însuşi.
e o acest „Veniţi,
s r exerciţiu al credincioşil
t î libertă- or, să ne
e n ţii e posibil înălţăm
g tocmai dumnezeieş
c e datorită te şi să
e r corporalităţ vedem cu
l e ii sale. De adevărat
156 Biserica liturgică E inercat:
pi 1) Barierea Naturii.
„Astăzi se naşte dm Fecioara Cel ce are în mână toată fa 2) Bariera alienării datorate păcatului, care acţionează în
făptura. Cu scutece ca un prunc este înfăşat Cel ce din fire ni
este nepipăit. în iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a întărit domeniul libertăţii.
a
cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit în 3) Bariera morţii, moartea fund eşecul creaţiei, ultimul
Cel ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă tr vrăjmaş, după Pavel.
Mirele Bisericii. Darurile acestora le primeşte Fiul Fecioa- a Prin Naştere, acest zid întreit e nimicit şi lucrurile sunt
rei. Inchtnămu-ne Naşterii tale Hnstoase. Invredniceşte-nc di restaurate:
să vedem şi dumnezeiască Arătarea ta" (idiomelă, glasul al ţi 1) Incrcatul se uneşte cu creatura.
2-lea, ceasul al nouălea).28 a 2) Sabia de foc a heruvimilor (consecinţă a neascultării)
Avem aici un rezumat imnologic al sărbătorii, foarte re- lit se îndepărtează, ceea ce conduce la libertate.
velator pentru spiritul ei şi al tradiţiei bizantine în genere, ur 3) în perspectiva restaurării depline: moartea va fi în-
care lucrează din plin cu antinomiile. Contrast crucificator gi vinsă.
şi eliberator între Dumnezeu inefabil, incognoscibil şi Dum- c „August, ajungând singur stăpânitor pe pământ, a înce-
nezeu perceptibil în Economia sa. Geniul liturghiei bizantine ă tat mulţimea stăpânirii oamenilor; iar Tu, întrupându-te din
stă, întreg, în acest contrast crucificator şi eliberator pentru bi cea curată, s-a surpat mulţimea idolilor. Sub o împărăţie lu-
înţelegere. în credinţă, imposibilul este mereu de îmbinat za mească cetăţile erau şi neamurile au crezut într-o împărăţie
cu posibilul în vederea unui surplus de sens: Cel ce conţine nt a Dumnezeirn. Scrisu-s-au popoarele dm porunca cezaru-
devine conţinut, Cel insesizabil devine muritor, Cel ce în- in lui; sensu-ne-am credincioşii în numele Dumnezcirh tale,
tăreşte cerurile se lasă culcat în iesle... ă a Dumnezeului nostru celui întrupat..." (Marea Vecernie
„Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce 15 a Naşterii).30
este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade; sabia cea de 7 Strofa a fost alcătuită de Cassia (sau Casiana), doamnă
foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; „Z nobilă bizantină din secolul al VUI-lea. în slujba de marţi
iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de la care m-ara idul a Săptămânii Mari, i se datorează o compoziţie, legată de fe-
îndepărtat prin neascultare. Că chipul cel neschimbat al Ta- meia păcătoasă, de o remarcabilă frumuseţe muzicală: „Fe-
cel
tălui, pecetea veşniciei Lui, înfăţişare de rob primeşte, ie- meia ce căzuse în păcate multe simţind Dumnezeirea ta.. ."31
şind din Maica ce nu ştie de nuntă, nesuferind schimbare: despă Tot foarte frumoasă este compoziţia pe care am citat-o:
că a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind, şi a luat ce nu rţitor „August, ajungând singur stăpânitor pe pământ..."
era, om făcându-se din iubire de oameni..." (Marea Vecer- acum N
nie a Naşterii, glasul al 2-lea, alcătuire a lui Ghermano). 29 cade." el, pentru om şi lume. Idem, pp. 391-392
Pentru zimzum: G.
O Scholem, Major Trends
triplă injewish Mysticism, New
York, Schocken Books,
barier 1946, cap. „Isaac
ă se- Luria şi şcoala sa". De
pară acelaşi, art. zimzum în
Encyclopa.ediajuda.ica.
creatu 28
Mineiulpe
l de decembrie (op. cit.),
pp. 387-388.
30
Idem, p. 394. dreaptă credinţă. n
31
„Doamne, femeia Litur-
ceea ce căzuse în păcate ghia operează, prin d
multe, simţind Dum- chiar traseul ei, o
nezeirea ta, luând
rânduială de mironosiţă şi exegeză care
tânguindu-se, a adus ţie depăşeşte
mir mai înainte de exegeza formală.
îngropare, zicând: Vai „înscrierea",
mie! Că noapte îmi este recensământul
mie înfierbântarea fuseseră ză-
desfrâulm şi întunecată şi dărnicite de către
fără de lună pofta pă-
Dumnezeu (cf. II
catului. Primeşte
izvoarele lacrimilor mele, Regi, 24, episodul
Cel ce scoţi cu norii apă nu-
„Când a fost vremea mărării poporului de
venirii tale pe pământ, către David). Iată că,
întâia înscrie- referindu-sc la
re a lumii s-a făcut; un episod din alt
atunci ai voit să se spaţiu, Cassia,
înscrie numele oame- Ghermano şi alţii
nilor celor ce au sesizează
crezut naşterii tale. legătura între
Pentru aceea, o astfel recensământ şi
de poruncă de la Naştere. Despre ce
cezarul s-a strigat, că este vor-
veşnica ta împărăţie, ba ? Recensământul
cea fără de început, s- înseamnă numărarea,
a înnoit. Pentru inventarierea unei
aceasta şi noi aducem posesiuni. Operaţia
ţie, Dumnezeului şi era considerată ca o
Mântuitorului luare în stăpânire
sufletelor noastre, în a oamenilor. Care erau
loc trataţi ca obiecte.
de dar de bani, Intervine aici ideea
bogăţia teologiiisirii de putere şi ideca
celei drepteredincioa- unei „domnii a
se" (Laude, utrenia cantităţii". Sorokin
Naşterii, alcătuire a spu-
lui Ghermano). 32 nea că lumea noastră
Tcologizare trăieşte sub semnul
drepteredincioasă, unei „cuantofre-
160 Biserica liturgică Epifania în tradiţia liturgică bizantină 161
„Naşterea ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lu- cosmice, ci la cel al sfinţirii prin Duhul. Pântecele e privit ca
mii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stele- loc sfinţit de Duhul. Sosirea Duhului face să pătrundă acum
lor de la stea s-au învăţat sa se închine ţie, Soarelui dreptăţii în lume marea înnoire a fiinţei. Prin această înnoire, lucrarea
şi să te cunoască pe tine, Răsăritul cel de sus" (troparul Naş- Duhului se lasă văzută, se face văzută în lume. De pildă:
terii, glasul al 4-lea).36 „înnoirea neamului omenesc de demult cântând prooro-
Acest poem liturgic revine fără încetare. Naşterea face cul Avacum, mai înainte a vestit-o, învrednicindu-se în chip
să strălucească lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Cunoaş- de negrăit a-i vedea întruchiparea; că prunc tânăr din mun-
tere ce are loc în lumina increată a credinţei. tele Fecioarei a ieşit Cuvântul, spre înnoirea popoarelor"
„Pântecele cel sfânt, închipuit cândva în rugul ce ardea (irmos, cântarea a 4-a la utrenia Naşterii). 39
şi nu se mistuia, a purtat pe Cuvântul, Dumnezeu... în chip Naşterea propune, ca sens, acceptarea înnoirii, a lui reno-
omenesc văzut, care a dezlegat din blestemul cel de de- vatio. Iată:
mult pântecele Evei..." (tropar, canonul al 2-lea, utrenia „Uimitoare taină se săvârşeşte astăzi: firea se înnoieşte
Naşterii).37 şi Dumnezeu se face om; ce era a rămas şi ce nu era a luat,
Referinţa la rugul ncmistuit este elocventă, este o pildă nesuferind nici amestecare, nici despărţire... Cum voi măr-
de limbaj cifrat. Rugul aprins se înfăţişează tradiţiei bizan- turisi această taină mare? Cel fără de trup se întrupează;
tine drept prefigurare a naşterii lui Christos. în locul unde Cuvântul prinde formă văzută şi grea; Cel nevăzut se face
apare rugul aprins, Dumnezeu îşi dă numele (Ieşire 3, 6), văzut; Cel nepipăit se pipăie 40; Cel fără de început se în-
cepe şi Fiul lui Dumnezeu se face Fiul omului... La Betleem
ceea ce înseamnă deja că se oferă, se livrează. Numele lui
au alergat păstorii împreună vestind pe păstorul cel adevă-
Dumnezeu livrat acolo: „Eu sunt cel ce este", „Eu sunt cel
rat, care sade pe heruvimi şi în iesle a fost culcat, chip de
ce sunt". Se poate traduce de asemenea: „Eu sunt cel ce vine"
prunc pentru noi luând" (stihiri, glasul al 8-lea, alcătuite de
(definiţie reluată de Apocalipsa). Fiindcă acest nume îl reve-
Ioan Monahul, vecernia din 26 decembrie). 41
lează pe Dumnezeu ca Cel ce vine. 38
Această renovatio atinge natura lui Dumnezeu însuşi.
Rug nemistuit: Cuvântul lui Dumnezeu va asuma ma- Misterul lui Dumnezeu este mereu implicat. Expresia grea-
teria. Prefigurare a coborârii focului Duhului în natura uma- că [prunc tânăr] consună cu cea din franceza veche: Dum-
nă. Aici, lumina nu mai este privită la nivelul manifestării nezeu prunc nouvele.
36 în mod tradiţional durata vieţii omeneşti este împărţi-
Idem, p. 403.
tă în patru vârste: copilărie, adolescenţă, maturitate, bătrâ-
^ Idem, p. 405.
38
In volumul Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradi- neţe. De la un anumit moment al istoriei, atenţia omului s-a
ţia răsăriteană, op. cit., paragraful „Rugul Aprins" (pp. 161-180),: fixat pe vârstele conflictuale, pe adolescenţă şi maturitate.
Andre Scrima face o hermeneutică sintetică şi „pe creste", cum îi plă-
39
cea să spună, a acestei teme vechi-testamentare. E evocată semina- Mineiulpe decembrie (op. cit.), p. 407.
40
litatea ei în tradiţia ebraică, în gândirea apuseană, de la Eckhart la „Cel imaterial se lasă atins" (dacă traducem termenii variantei
ontoteologie şi la critica heideggeriană a celei din urmă; se face mai franceze citate de A. Scrima: E. Merccmer, Lapriere des Eglises de
ales referinţă la valorificarea temei în tradiţia bizantină şi la medita- rite byzantin, t. II., voi. 1: Grandes Fetes fixes, Chevetogne, 1953).
41
ţia asupra ei în grupul de la Antim. Mineiul pe decembrie (op. cit.), p. 417.
162 Biserica liturgică j r.i Epifania în tradiţia liturgică bizantină 163
î i
O
î
S1
P
2
t o nt en uhul. Este lui a s
e tar pneumatic. Christos, 4
de ita Această omul îşi
to te, calitate împlineşte
at re rămâne propria
e ci ascunsă regenerare.
lo pr până la De aici de-
cu oc Epifa- curge
l, ita nic, simbolismu
pu te. sărbătoare l botezului,
rt C care ne căruia
ăt hr propune o Christos i
or ist perspectivă se supune
ul os vertiginoas şi pe care el
D se ă: îl asumă.
uh na Christos Pentru
ul şt precursor al Biserică,
ui. e Duhului. botezul lui e
în pr Christos a locul pri-
aş in venit în vilegiat
a lu lume pen- pentru a
m cr tru ca scruta tema
ăs ar Duhul să regenerării
ur ea se poată omului.
ă D manifesta De
în uh în mod asemenea,
câ ul deplin. umilitate a
t ui. 3. lui Christos
ex L plecându-şi
ist uc Regenerare capul
ă re a fiinţei. în faţa lui
în az Epifania loan
tr ă este o Botezătorul
e el sărbătoare , ceea ce
ei în cu re- simbolizeaz
co su zonanţe ă deja
m şi cosmice şi cobo-
pl pr antropologi rârea lui în
e in ce infinite. infern.
m D în persoana Baptism
164 Biserica liturgică Epijania în tradiţia liturgica bizantină 165
p F

.m


4

3
ă n e la ce T s
a t copilăria te-ai arătat
4
c e lui deplin 5
e o Dumnezeu Dumnezeul
a f la nostru din
s a maturitate cel deplin"
t n a sa, pe (Mer->
ă i care cenicr, p.
e numai 280).44
e i Epifania Trecerea
x . ne-o de la
a poate copilărie la
l D oferi. La maturitate
t o binecuvânt este
a r area apei luminată
r i există o prin-
e n frază care tr-o
ţ ex- expresie
a ă primă cuprinsă în
foarte bine marele
v î acest sens. discurs al
e n Ea lui Produs
d t aparţine al
e e lui Ierusalimul
r ţ Sofronie, ui: „Cel
i i pa- desăvârşit
i t triarhul care
, ă Ierusalimu purcede din
lui. Cel
c d „în desăvâr-
u e praznicul şit." Nu
ce a trecut, este vorba
d a prunc te- aici despre
o am văzut; o evoluţie,
- t iară întru despre o
r acesta de suită cro-
r e acum nologică.
i c (bărbat) Trecerea se
n e desăvârşit manifestă
ţ te vedem în
a d pe tine cel simplitate.
166 Biserica Epifania în tradiţia liturgică bizantină 167
liturgică c î
a n
r c
e a
r
z e
ă î
m m
i i
s a
l fl
e u
ş p
t l
e ă
c
f e
ă r
r e
ă a
"
î -
n i
c d
e e
t e
a d
r e
e o
d
o i
h
a n
l ă
t ,
ă d
e
d i
n u ii. schid pe deasupra p uvânt ceva la
t n Prin ere apelor." u limita
e d des ne Ebraica spune n exprimabilului:
r e chi cond „clocea e imaginea pri-
i p de- uce apele". E mai mei relaţii
o r rea mai adânc. î între ceruri şi
r i cer depa Veşmânt n pământ. Duhul
i v uril rte. simbolic este locul unde
t i or, Exis- pentru a c se
a r Epi tă în
t e fani ea o
e a a amin
. p ma tire a
o nife încep
C a stă utulu
e t în i
l e fon absol
p d o ut, în
î ă posi care
n t bilit timp
r ate ul
c u de însuş
a n co i
r d mu se
e e nica află
. re înscr
D O tota is.
u p lă Conf
m u într orm
n s e naraţ
e u ordi iunii
z l nea Gene
e î crea zei:
u n turii „Du
c şi hul
s h ordi lui
e i nea Dum
d Incr neze
p e ea- u se
o r tulu purta
lca
Biserica Hturgi
168
Epifania în tradiţia liturgică bizantină

produce deschiderea lui Dumnezeu. Dumnezeu se deschide 16V


în lăuntrul său ofenndu-şi, dându-şi Duhul. Dumnezeu nu
a dat nimic atâta vreme cât nu 1-a dat pe Fiul său. Iar Chris- Chnstos este singurul în drept sa îi reproşeze lui Dumne-
tos este cel carev. purtând acum pecetea Duhului, este locul zeu „neînţelegerea" faţă de condiţia umană; el îl eliberează
lui Dumnezeu în care Duhul este prezent. Duh care se men- astfel pe om de „dreptul" de a aduce vină divinului.
ţine în stare de dăruire, care îl menţine pe Chnstos în stare b) Gestul său de umilitate este strâns legat de actul prin
de „ec-spiraţie" până la cruce. Epifania este preludiul crucii. care Chnstos purtător al Duhului dă viaţă şi lumină lumii:
Traseul pascal se află deja înscris în ea. E momentul când „Venind cu trupul la Iordan, Doamne, vrând să te bo-
Christos e confirmat drept loc al Duhului. tezi în chip de om, de viaţă dătătorule, pentru ca pe noi
3. Regenerarea omului cei
Dar Epifania, revelarea deplină având loc, omul este cel rătăciţi... ca un milostiv să ne luminezi..." (idiomela, cea-
ce participă direct la ea. Aventura lui Christos priveşte în sul al treilea, în 5 ianuarie). 49
mod esenţial destinul omului. Oficiul liturgic nu încetează „Plecatu-ţi-ai capul Mergătorului înainte, sfărâmat-ai ca-
să dezvolte, să parafrazeze acest adevăr insistând pe tema petele balaurilor, venit-ai la râuri, luminat-ai toate..." (idio-
regenerării. mela, vecernia, în 6 ianuarie).50
a) In primul rând, prin umilitatea, acceptată, a lui Christos: „Arătatu-te-ai în lume, cel ce ai făcut lumea, ca să lumi-
„Treimea, Dumnezeul nostru pe sine nouă astăzi nedes- nezi pe cei ce şedeau întru întuneric..." (tropar, vecernie,
părţită s-a arătat, mărturie celui de o fiinţă (Fiului) a strigat; în 6 ianuarie).51
şi Duhul în chip de porumbel s-a pogorât din cer; Fiul şi-a „Cel ce se îmbracă cu lumina ca cu o haină pentru noi
plecat prea curatul său creştet Mergătorului înainte şi bo- a binevoit a se face ca noi. Şi în repejumlc Iordanului se îm-
tezându-se a izbăvit omenirea din robie, ca un iubitor de bracă astăzi, nu lui însuşi trebuindu-i acestea spre curăţire,
oameni" (idiomela, ceasul al treilea, în 5 ianuarie). 48 ci nouă întru sine rânduindu-ne a doua naştere, o, minune!
în botez, aşa cum este asumat de Christos, se prelungeş- Fără de foc fierbe şi zideşte fără sfărmare şi mântuieşte pe
te kenoza, smerenia: pentru ca omul să îşi regăsească locul cei întru dânsul luminaţi..." (idiomela, Epifanie). 52
care fusese al său. Dumnezeu a creat omul precum marea „Astăzi făptura se luminează. Astăzi toate se veselesc.. ."53
continentele: retrăgându-se. Primind botezul, Dumnezeu c) Această creaţie din nou, această re-generare a omului
face acel gest de supunere, de rob: îşi pleacă capul. Dar fă- este solidară cu cea a cosmosului întreg. Sărbătoare cu o am-
când asta, eliberează din robie neamul omenesc. De acum ploare cosmică unică, Epifania se celebrează nu numai prin
înainte, omul nu îi mai poate aduce vină lui Dumnezeu că cuvânt, ci şi prin „sfinţirea apelor". Ceremonia are loc ade-
nu cunoaşte această condiţie de rob, în ceea ce are ea ireduc- seori la ţărmul unui râu sau al mării (în Grecia, în Egipt,
tibil omenesc. Orice ateism este întru câtva revoltă a omu- în Palestina, de pildă), ceea ce e plin de semnificaţie pentru
lui dinaintea unui Dumnezeu nepăsător sau neînţelegător
faţă de om. Asumând până la capăt condiţia de rob, eşecul, 49
Ibidem.
50
Mineiul lunii ianuarie (op. cit.), p. 137, p. 126.
48
Mineiul lunii ianuarie (op. cit), p. 137, pp. 113-114. ; i v r
51
Idem,p. 137, p. 127.
52
Alcătuire a lui Cosma Monahul, htia Epifaniei, Mineiul lunii
ianuarie (op. cit.), p. 138.
53
i X Y!A. Biserica Epijania în tradiţia liturgică 171
Alcătuir
e a lui liturgica bizantină d „
Anatohe „ „
, litia C „
Epifame
i, A „
Mineiul S „
lunii
5
ianuarie
(op. cit.), 5
p.
M
139 170 i
n
e
i
u
l

l
u
n
i
i

i
a
n
u
a
r
i
e

(
o
p
.

c
i
t
.
)
,

p
.
8
1 M l e eaţie lucrare căci
4 i a a neamului se apropie
1 o omenesc, de ea, voind să
. s împlinind o o apere."
5 i p minunată
6 n o
I e f
b t
i n ă
d a
e t t
m u i
. r r
5 a a
75 n
c i
r c
e ă
a .
t
ă O

d r
e e
g
D e
u n
m e
n r
e e
z a
e z
u ă
,
p
î n
n n
s t
ă r
-
r o
u
i n
n o
a u
t ă
ă
c
d r
„Gătcşte-tc Iordane, râule, că iată vine Hristos... ca să
172 Biserica liturgică (h sfărâme cu Dumnezeirea capetele balaurilor cele
dumnezeieştilor talc porunci păzeşte-ne pe noi Hristoasc nevăzute
Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de în apele tale."62
Dumnezeu „Ai zdrobit balaurul..., ai sfărâmat capetele demoni-
şi ne miluieşte" (ipacoi, cântarea a treia, utrenia Epifaniei).59 lor..., marea a văzut şi a fugit; Iordanul şi-a întors apele
„Auzitu-s-a, Doamne glasul tău, pe care l-ai zis [numit], înapoi" (Mercenier, p. 264).
glasul celui ce strigă în pustie, când ai tunat peste ape mul- Expresiile acestea nu ţin de un lirism infantil, ci au o
te, mărturisind Fiului tău [pentru Fiul tău], cu totul fiind de-
de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti înţelepciunea şi pu- săvârşită rigoare. Ele prefigurează „coborârea în infern" a
terea lui Dumnezeu." 60 cuiva care nu este captiv în temniţa timpului, a eşecului, a
Coborându-se în Iordan, Christos coboară până la te- morţii. E cineva care se va întoarce de acolo.
meliile creaţiei, în apele primordiale. Şi astfel, aduce izbânda Focul implică un alt simbolism. Christos coborându-se
asupra balaurului, ceea ce constituie o prefigurare a cobo- în ape este înfăţişat ca un foc mistuitor:
rârii în infern. în moartea lui Christos, punctul ultim al rea- „Pentru ce îţi întorci apele tale Iordane ? Pentru ce îţi
lităţii — moartea unanimă, neantul — a fost atins (baptisma = tragi înapoi curgerea şi nu îţi faci mergerea cea după fire ?
„cufundare", care trimite la „moarte"). în patima-moartea Nu pot suferi (zice) focul cel mistuitor. Mă înspăimânt şi
lui Christos, punctul ultim al realităţii - moartea, neantul - mă înfricoşez de această multă smerenie. Că nu m-am
a fost atacat. E un punct fără întoarcere fiindcă el e una cu obiş-
nimicul primordial. E punctul eşecului ultim, eşecul timpu- nuit a spăla pe cel curat, nici nu m-am deprins a curaţi pe
lui menit morţii. Or, dm punct de vedere simbolic (con- cel fără de păcat, ci vasele cele întinate a le curaţi. Spinii pă-
form unui simbolism pe care psihologia, mai ales, 1-a dovedit catelor a-I arde învaţă cele ce se botează întru mine, Hris-
universal), acest timp este reprezentat, în toate religiile, ca
tos..." (ceasul al şaselea, Epifanie). 63
un dragon (balaur). Pentru hinduşi, de pildă, timpul este
kala, iar kala este totodată timp şi moarte.61 în Biblie, apele, „Pe tine cel ce cu Duhul şi cu foc curăţeşti păcatul lu-
considerate a fi lăcaşul lui Leviatan, sunt desfiinţate la sfâr- mii..." (litia Epifaniei) 64
şitul timpului. în Ierusalimul ceresc „marea nu mai este" Acest foc mistuitor care astăzi se coboară în Iordan
(Apocalipsa 21, 1), tocmai fiindcă ea este sediul diavolului. este
Nu este vorba aici despre o temă mitologică, ci despre un cel pe care Christos îl revelează lumii, este focul
tip de limbaj. Duhului.
Iar în conjuncţia dintre apă şi foc se împlineşte
59
Mineiul lunii ianuarie, op. cit, p. 143 iluminarea
6 0 I ri tios, cântarea a patra, utrenia Epifaniei. Ibidem. (lumina nouă) pe care Christos o face cu putinţă
61
Ananda K. Coomaraswamy citează în sprijinul acestei echi- aducând
valenţe Aitareya Brahmana Jl], 44 : „Ziua şi Noaptea sunt moartea,
dar ele nu afectează divinitatea Âditya (Solinvictus), fiindcă nu sunt
în lume Sfântul Duh şi coborându-se în Iordan. Ritualul
decât prilejul răsăririi şi apusului ei. In realitate, Âditya nu răsare şi bo-
nu apune niciodată" (Le Temps et l'Eternite, traduit de l'anglais par tezului îşi dezvăluie aici semnificaţia deplină.
Gerard Leconte, Paris, Dervy-Livres, 1976, p. 24). Sângele. De la apă, element primordial, şi foc,
Epifania în tradiţia liturgică bizantină 173 elementul
care îi este opus şi care se uneşte aici cu cea dintâi, se
trece
62
Stihira la vecernia din 5 ianuarie, Mineiul lunii ianuarie (op. cil.),
p. 88.
63
Mineiul lunii ianuarie, op. cit, p. 117.
M
Idem, p. 138.
174 Biserica liturgică 1
' lipi} an ia în tradiţia liturgică bizantină 175
l a
î

C
a
6
6
6
c p s mnului numai cu î t
e s Dumnezeului pâine „
ă tău să te trăieşte „
o închini omul" (Luca D
d s şi numai lui 4, 2-4). A
i e să-i slujeşti »" renunţa la
h (Luca 4, 5-8). Cuvântul lui
n „ împărăţia lui Dumnezeu
e r Dum- pentru
ş e nezeu este pâinea
t - Duhul însuşi, materială
e p iar această înseamnă a
, u împărăţie s-a împiedica
n aşezat - Duhul să
d ă în mod ducă la
a " vizibil - în desăvârşire
r Christos la cuvântul
î botez. lui
c n împărăţia se Dumnezeu,
a află acum înseamnă a
r e în lume. te împotrivi
e l Ispita constă ca pâinea
. în îndemnul trupului
v b de a schimba Lui să fie
i ) această îm- Locul
n „ părăţie pe o Duhului.
e S alta: „dacă te Acel Duh
c vei închina primit de
d r înaintea Christos în
e i mea". Ispită deschiderea
s împotriva cerurilor. E
a Duhului nevoie ca
s e Sfânt: a natura
e s schimba umană, în
- t slava vădită, între-
e manifes- gul ci, să
m : tată la treacă prm
e « Iordan, cu încercarea
n cea care ţine pustiului
e D de timp. pentru ca
a o c) „Nu Duhul
LITURGICA BIZANTINĂ A CINCIZECIMI1* între-
- Analiză structurală şi tematică - bări, întrerupându-mă. Consider că pactul de dialog între

" Text integral al cursului Kaslik, martie - aprilie 1974, notiţe


de student.
1
A. Scrima se referă la cursul despre „Teologia oficiului liturgic
bizantin" susţinut în anul universitar 1972-1973, curs care îl relua
cu anumite variaţii pe cel din anii 1970-1971, publicat în volumul
de fată.
Curs I, 7 martie 1974 177 Liturgica bizantină a Cincizecimii
Mă adresez mai cu seamă celor care, anul trecut, au noi a fost încheiat. Nu şovăiţi să-mi puneţi întrebări atât la
par- curs, cât şi în afara lui, dacă prilejul se iveşte.
ticipat cu interes la mica aventură liturgică pe care o Odată lucrurile lămurite în această privinţă, mă văd
reluăm obli-
în fiecare an.1 Şi anul acesta, oficiul liturgic bizantin ne va gat să reiau câteva noţiuni introductive, deja cunoscute
reuni pentru cam zece ore de lucru, mai exact, una dintre cel
părţile cele mai semnificative din ansamblul liturgic al puţin unora dintre cei prezenţi, poate tuturor,
ciclu- referitoare
lui bizantin, o parte foarte bogată: oficiul liturgic al Cinci- la celebrarea liturgică bizantină în ansamblul ci. Două,
zecimii. E tema care ne-a fost propusă de Facultate şi de poa-
care ne vom strădui să ne ocupăm. te trei motive mă determină s-o fac.
Insă înainte de a ne apuca de lucru, îmi veţi îngădui să în primul rând, reluarea e utilă din punct de vedere
spun cele câteva cuvinte cuvenite de introducere. întâi me-
nişte todologic. Când vorbim despre serviciul liturgic al Cinci-
lucruri care îşi au importanţa lor. Anume, vă invit să zecimii, suntem ţinuţi să îl situăm în ansamblul organic al
încer- celebrării liturgice bizantine dat fiind că, la fel, sau poate
căm să facem, pe cât este posibil, din aceste cursuri o chiar mai mult decât alte mari tradiţii liturgice răsăritene,
colabo- cea bizantină are un caracter de organicitate. Iată un termen
ce revine foarte des în teologia bizantină, în spiritualitatea
rare. Altminteri spus, nu ezitaţi - vă rog, mai mult, v-o
ei specifică, de asemenea. Mai simplu spus, organicitatea
cer
este
ca pe o datorie de încredere şi de prietenie — să
modul propriu Bisericii de Răsărit de a concepe şi de a ex-
participaţi,
prima realitatea teologică. Termenul îşi are cariera şi im-
când vi se pare potrivit, punând întrebări, solicitând o ex-
portanţa lui, din ce în ce mai mult recunoscută, în cultura
plicaţie, o precizare terminologică, o referinţă, orice
contemporană, drept urmare a înnoirii epistemologice
altceva
in-
similar, atunci când voi fi poate nu îndeajuns de limpede. troduse, de pildă, de structuralism, de lingvistică, de ştiin-
Mă ţele umane. Organicitate este un termen pe care nu trebuie
tem că aşa se va şi întâmpla, iar vouă vă revine sarcina să să îl pierdem din vedere, mai ales când vorbim despre
în- reali-
dreptaţi un pic situaţia adresându-mi, foarte simplu,
tatea creştină. El semnifică un soi de totalitate, vie şi
dinami-
că, care îşi primeşte ordinea din interior. De pus în
contrast,
de pildă, cu totalităţile abstracte, sistematice şi
conceptuale,
impuse din afară.
Câteva referinţe ne vor ajuta probabil să pricepem
mai
bine ceva ce nu se rezumă la o chestiune de
terminologie,
ci se referă, încă o dată, la sesizarea însăşi a realului. Să
ne
gândim de pildă la distincţia între un organism viu şi un
agregat mecanic. Organismul viu e o pluralitate de
celule,
de aparate, de funcţiuni şi aşa mai departe... Dar toată
di-
versitatea lui se află cuprinsă într-un tot, într-o unitate
care
e organismul însuşi: un organism uman, un organism
ani-
mal. Acolo unde există viaţă întâlnim tocmai această
trecere
178 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 179
d V
E
o n V v gic parte a t a
o a bizantin sa la s
m în alta. Nu
d ansambl ne putem
f a ul lui, atinge,
i t înainte dacă
e de a putem
d situa spune
e c partea astfel, de
c a care ne unul
i r interesea dintre
a ză aspectele
o c în mod lui fără
b t special, ca
l e anume ansambl
i r serviciul ul
g i liturgic al să nu
a s Cincizeci răsune,
ţ t mii. Iată fără ca
i i un prim întregul
c motiv să nu îşi
s e metodol trimită
ă ogic. ecoul.
s Un al Lucrul
r e doilea acesta se
e r motiv ar datoreaz
a v fi că ă mai cu
m i oficiul seamă,
i c liturgic aşa cum
n i bizantin vom
- u este el vedea
l însuşi ime-
t u constituit diat,
i i în aşa fel puternic
m încât ei naturi
l implică teologice
c i neîncetat a
â t e oficiului
t u referinţe liturgic
e r de la o bizan-
180 Biserica Liturgica bizantină a Cincizccimu 181
liturgică l E
I
I
D
r e foarte spirit c (
c l înalte liturgic „
a e metalele al
pentru a Bisericii
î v le face universal
n a să intre e şi, în
t s în spe-
r e fuziune, cial,
- să pentru
u u formeze cel al
n n aliaje) tradiţiei
d tradi- ' bizantine
c e ţii . A
r diferite. asimilat
e s Ca într- de
u u un asemene
z n creuzet, a
e t civilizaţ elemente
t ia ale
t bizantin tradiţiei
( o ă a făcut armene,
c p de foarte recunosc
a i timpuriu ute din
t sinteza ce în ce
î e între mai
n tradiţia mult în
t l greacă, importan
r a pe de o ţa lor, o
- parte tradiţie
u t şi ce s-a
n e tradiţia înscris
u m siriană, mai cu
i p pe de seamă
e altă în arta
d r parte, eclezială
i a tradiţie şi în
n t constitut anumite
u ivă pen- mari
a r tru opere
c i întregul patristice
Liturgica bizantină a 183
182 '"Vi '>'.;, Biserica
liturgică Cincizecimii
g i
C V
î O
A
184 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 185
t
O
T
5
r v d v înscriere ui s s
e i a ade- şi a uO
n vărului teologic
m ţ revelat în ului, în
o a afară de această
d formulele expresie
e l dogmatic lucaman
r u e: ă (Luca
n i liturghia, 2, 2)
, oficiul a
o - liturgic, cuvântul
r unde ui
i c adevărul doxologi
c ă nu mai e e. însă
e exprimat acest
e doar con- cuvânt
s x ceptual, are
- i ci rădăcini
a s primeşte şi mai
r t expresie adânci,
ă doxologi care
s că. Ştiţi desemne
p ş că ază o
u i doxologi anume
n e modalitat
e a înseamnă e a
l în greacă, spiritului
a t foarte cu-
l e precis, noscător.
t „act de Pot
f l preamărir cunoaşte
e o e". Sla- conceptu
l c vă lui al. Iar în
î u Dumneze cunoaşte
n r u întru rea con-
i cele de ceptuală
p sus! Iată pot să
r d originea fiu,
i e liturgicul trebuie
186 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 187
î a
C
i î ş , oduce în şi-a f p
t r mine, asumat, U
e e induce în dintru
r v mine o început,
i e altă func-
i l formă .; ţiunea
m a de doxologie
e ţi expresie, i - pentru
l a care nu a purta
e — mai este adevărul
- exclusiv revelat,
c ş conceptu ade-
a i ală. O vărul
r u pot dogmatic.
e n numi Pentru a-1
, d simbolică purta nu
î e , poetică numai ca
n r fiindcă ea pe o
e degajează formulă,
a c sensul aşa cum îl
c u dincolo propuneau
e n de ceea ce sinoadele
s o este spus, ori
t s sensul autorităţil
c c care nu e
a c este încă ecleziastic
z ă spus. Ci e,
, a ascuns. ci ca pe o
e c Poetul structură
s e este cel poetică
t s care aptă să
e t creează, dea
D o pornind intelectulu
u b de la i o altă lu-
m i vizibil, mină aş
n e invizibilu spune, o
e c l. altă
z t Oficiul bucurie,
e p liturgic poate -
u r bizantin pentru a
188 Biserica liturgică 189
Liturgica bizantină a Cincizecimi
i a e
O T
7
î
I O
M
a e o e r l
l î e i
o n s t
g m e u
i i m r
c ş a g
. c n i
S a i c
p r f ă
u e e ,
n ( s d
e î t a
a n ă r
m a î c
c n a
c t f r
ă = o e
e r n
l c m e
e a ă
t r
e e
o s
l e
o a
g c
i t
e u
î -
n a
a l
c i
t, z
t e
e a
o z
l ă
o )
g c
i a
190 Biserica liturgica Liturgica bizantină a Cincizecimii 191
v l
S D
U
1 o
9
1
a
h o u n Scriptur e i Liturgica
D s a însăşi perfect 8 bizantină
î i un legitim a
n n element şi chiar Cincizeci
c al absolut mii
s l economi obligato 193
e u ei lui riu - sau
n s Dumnez pe care „
s i eu, vreau 9

v exprima să o
n . tă şi înţeleg
e A realizată ca
g t liturgic, urmare
a i e mult a unei !'j|!|||ffl:
t t mai critici
i u vastă şi textuale
v d îngăduie , şi ea
, i o cu foarte
d n totul legitimă
e e altă şi
p a relaţie obligato
a l faţă de rie. In
r i Scriptur cazurile
t t ă, o din
e u relaţie urmă,
r de ceea ce
d g libertate riscă să
e i şi de îmi
c creaţie, scape
a ă decât este
s , dacă iau sensul
t c Biblia interior,
a e ca pe o organic,
, f carte în încă o
c a care dată, al
i c vreau să Sfintei
î e pătrund Scriptur
n d prin i.
i analiză Ace
s n istorică eaşi
e - ceea ce distincţ
194 Biserica liturgică
Liturgica bizantină a Cincizecimii 195
dar o expresie riguros exactă. Ce vrea să spună ea ? Vrea să
Ştim foarte bine că întreaga liturghie este centrată pe
spună că, din perspectiva credinţei, creaţia cosmică în
Pastele Domnului, moarte şi înviere. Or, întregul ciclu
întregul ei nu ar avea sens, dacă ea nu ar deveni receptacolul
liturgic nu face decât să reia economia lui Dumnezeu sau,
-altminteri spus locul — unde Dumnezeu însuşi se comunică
altfel spus, planul mântuirii: de la creaţie până la întrupare şi
pe sine, se dăruieşte creaţiei, pentru a o uni cu El, pentru a o
Paşte, deschizându-se către perspectiva eschatologică.
pătrunde, pentru a face din lume, din întreg universul locul
Liturghia este aşadar un echivalent - astfel e trăită în tradiţia
unei vaste celebrări liturgice. Maxim spune chiar: locul unei
răsăriteană - un echivalent al economiei lui Dumnezeu. Nu e
pline de slavă celebrări a darului lui Dumnezeu, a gratuităţii
numai o formă exterioară, ce ţine de sociologia religioasă,
divine.
dacă putem spune astfel, nu e, de asemenea, expresia unei
Liturghia nu face aşadar altceva decât să semnifice, prin
psihologii religioase, o formă de evlavie sau de devoţiune.
desfăşurarea ei în diferitele cicluri ale anului, ceea ce, în
Liturghia îşi are fundamentul aici, în echivalenţa ei cu
economia lui, Dumnezeu a făcut dintru început: manifestân-
planul lui Dumnezeu, care a creat lumea, care este creatorul
du-se pe sine însuşi, dăruind Sfânta Scriptură, întrupându-se,
ansamblului universului pentru ca universul să îl primească
străbătându-şi Pastele, adică mergând până la capătul
pe creatorul lui şi creatorul să poată primi în sine universul
aventurii omeneşti care se termină în moarte - care s-ar
până ce această dublă asimilare se va consuma în
termina în moarte fără El, care s-ar încheia cu eşecul total al
eschatologie. în această echivalenţă stă valoarea
libertăţii, pentru că asta înseamnă moartea: ultima negare a
fundamentală a liturghiei pentru tradiţia răsăriteană.
libertăţii, neputinţa libertăţii. Omul poate face o mulţime de
Liturghia este expresia cea mai puternică a economiei
lucruri, dar nu poate... Aşa cum spunea Hegel: nici un
mântuirii. Iată, poate, caracteristica dintâi a tradiţiei
cuvânt omenesc nu are putere asupra morţii. Aşa cum foarte
răsăritene.
bine spunea, fiindcă moartea este limita ultimă, pe care nici
cuvântul, nici actul omenesc nu o poate trece. Aşa încât, dacă
întrebarea unei auditoare: Funcţiunea de „memorial" a
luăm în considerare chiar această referinţă filozofică [ne
liturghiei se leagă de ceea ce spuneaţi?
aflăm în faţa limitei care privează libertatea omenească de
nemărginire şi o face să eşueze].
Desigur, de vreme ce anamneză sau „memorialul"
în reflexia creştină, în reflexia liturgică creştină,
liturghiei este unul dintre momentele ei cele mai puternice.
economia lui Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu ia asupra
Dacă e să vorbim liturgic, memorialul sau anamneză
lui limitele extreme ale creaţiei, dincolo chiar de moarte, care
constituie inima liturghiei. Or, ea e momentul în care noi
este, spuneam, eşecul ultim al omului.10
facem prezent Cuvântul lui Dumnezeu - într-un sens foarte
tare:

vizibile şi invizibile". Breisgau, Herder Verlag,


Pentru tema creaţiei 1941.
10
orientate liturgic, e clasică In comentariul, deja
lucrarea lui Hans Urs von menţionat, al icoanei din
Balthasar, Kosmische şcoala lui Ru-bliov,
Liturgic Maximus der „mormântul deschis" este
Bekenner: Hbhe und interpretat de A. Scrima ca
Krisis des griechischen „urmă"
Weltbildes, Frei-burg-im-
suprem expresivă a liturgică, faptul că expunerea lui ? îi în
învierii. E ultima ei acţiunea reproduceau, prin
figurare posibilă, prin care 11
„Şi luând pâinea
anamnetică (iertaţi- cuvânt, sensul. Sem-
învierea ne poartă, pe şi mulţumind, a frânt şi
urmele sale, spre mi cuvântul: în nificaţia consta în
le-a dat, zicând: Aces-
densitatea non-figurabilă a greacă, memorial se faptul că sacrificiul ta este Trupul meu care
misterului divin. „Fără spu- lui Osiris asigura se dă pentru voi;
lespede, descoperit, ne anamnesis), fertilitatea, iar, aceasta să faceţi spre
mormântul e locul unei liturghia, orice ritual reproducând ritul, ei po-
absenţe. El semnifică se întemeiază, menţineau puterea menirea Mea.
absenţa definitivă, Asemenea şi paharul,
anihilarea a ceea ce pentru
dintot- ori-
după ce au cinat,
creatură era, până în acea deauna, pe această ginilor - printr-o zicând: Acest
clipă, absenţa absolută, putere a Cuvântului rostire memorială. pahar este Legea cea
absenţa fără remi-siune, lui Dumnezeu de a Orice ritual se spri- nouă, întru sângele
adică moartea. Acum, menţine în prezenţă jină pe aşa ceva. Meu, care se varsă
moartea e răsturnată şi un act originar. Lucrurile arată pentru
transformată, ea însăşi, în voi" (Luca, 22, 19-20).
Miturile, de pildă, cu totul diferit în
absenţă" {Timpul Rugului
Aprins, op. cit, p. 74). sau ordinea liturgică.
ritualurile arhaice Nu
vor nu să reproducă facem aici studiul
asumăm prezenţa,
- de vreme ce, câ- comparat al
din orice moment al
teodată, ceea ce ar religiilor, dar
istorici, a Cuvân-
reproduce nu a trebuie să vă
tului lui Dumnezeu,
existat nicicând -, ci spun totuşi, de
cel care a instituit în
să vreme ce mi-aţi pus
origine, adică în
menţină puterea această întrebare,
momentul Paştelui,
originilor. Când ele care
liturghia.11 Acest
spun, de pildă, că îşi are locul ei, că
memorial sau aceas-
zeul termenul grec
tă anamneză se
Osiris a fost ucis de anamnesis, care
împlineşte, pentru
zeul Seth, relatarea înseamnă
tradiţia răsăriteană -
repetă misterul lui „amintire" vine de la
dar
Osiris. Ceea ce nu verbul
uităm faptul - prin
înseamnă că actul nu mimneskomai („a
epicleză. Epicleza
ar fi avut loc la un ţine minte"),
este, o ştiţi, invoca-
moment dat compus cu prefixul
rea, chemarea
(egiptenii spun că el ana (indicând
Duhului Sfânt.
s-ar fi petrecut în „întoarcerea").
Uităm adesea, în
anul, Aşadar,
studiul nos-
să spunem, 5733). „ceea ce rămâne",
tru sau în relativa
Dar ce făceau ei în „ceea ce dăinuie",
noastră viaţă
fond prin mit şi prin care a dat, de altfel,
latină permanens şi islamologului francez Eranos-Jahrbuch nr. Montaigne, Paris, 1966,
în limbile noastre Louis Massignon {Pa- XIX, Zurich, Rhein- pp. 83-89. Mitul
moderne permanent. role donnee, Verlag, 1951, pp. 351— conferă sens lumii
introduction de Vincent 355). punând
Memorialul liturgic Monteil, Paris, Julliard, 13
Distincţia între în evidenţă distanţa ei
este aşadar întemeiat 1962) discursul mitului şi ontologică faţă de Cel
pe această perma- care înţelege expresia în kerygma creştină, cu totul altul. Sensul
nenţă a Cuvântului acelaşi sens tare. cuvânt universului constă în
lui Dumnezeu în Studiile lui, ca şi al revelaţiei Logosului transparenţa lui
cuvântul omenesc. numeroa- este tratată de A. Scrima simbolică, prin care
sele intervenţii publice - în „Le mythe et l'epi- datele lu-
Pe
de solidaritate spirituală phanie de l'indicible", mii trimit spre
această întâlnire cu marginalii, săr- Mythe etfoi. Actes du transcendent, pnn care
între Cuvântul lui manii, persecutaţii colloque organise par Cel cu totul altul
Dumnezeu care se tradiţiilor necreştine — le Centre d'etudes transpare
dă erau determinate şi humanistes et par în înfăţişările lumii. în
pe sine cuvântului orientate Plnstitut d'etudes revelaţia Logosului,
omului — Dumnezeu de această temă: umanul philosophiques distanţa este, apofatic,
este focarul de rostire, de Rome, 6-12 janvier . acutizată la maximum
îşi dă cuvântul Său, milostivă, sacrificială, 1966, au soins de şi totodată
„cuvânt dat", în universală, a Logosului Ennco Castelli, scurtcircuitată. Logosul
sensul foarte tare al divin. „Cel mai umil Aubier- mediator
termenului - şi dintre rituri: salutul, pe
cuvân- care îl fosilizează «
tul omului, care civilitatea » numită «
prinde să vorbească puerilă şi onestă »,
vizează
în calitate de loc de în mod esenţial un
primire a unui Alt Străin, pe Celălalt (a
Cuvânt.12 Ceea ce e treia Persoană a
cu totul diferit de discursului,
mit sau de rit, care cea despre care se
nu primiseră vorbeşte). Ritul salutului
[cu referinţă mai ales,
Cuvântul, ci
dar
descifrau anu- nu exclusiv, la islam -
mite forme cosmice n. t] « compune în mod
- ceva de o mare dinamic » un « loc »
frumuseţe, de o mare pentru întâlnire, un
profunzime.13 Templum pentru o
înfăţişare care este o «
12
„Cuvânt dat" recu-
trimite de asemenea noaştere »" între divin
către titlul unui volum şi uman (Louis
de Massignon, „Le rite
scrieri ale spiritualului şi vivant",
198 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 199
I E
,200 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 201
d o
D
M

r
:
ă n s es, dincolo c f
a p numit şi de ei stă o
i u Heraclit desigur o
n s Obscurul tradiţie
t a avut imemoria
e p această lă. Dar să
e foarte nu
d n obscură mergem
e t expresie: aşa de
r „Logosul departe,
P u este un de vreme
l fulger ce
a p care acum
t r guvernea putem
o i ză găsi
n m lumea. lucrurile
, a Iar acestea
lumea va în orice
l d fi jude- tratat de
u a cată de seman-
c t fulger."15 tică.
r ă Vedeţi că Ceea ce
u . se poate arată, dm
l merge nou, că
H mereu ne aflăm
a e mai în faţa
c r depar- unei
e a te în teme
s c materie foarte
t l de moderne.
a i referinţă Ne dăm
t culturală. scama că
a Căci în marca
d spatele vocaţie a
f i lui fiinţei
o n Platon umane
s se află este să
t E presocrat găsească
f icii, iar sensul şi
202 Biserica Liturgica bizantină, a Cincizecimii 203
liturgică t
e
r
m
e
n
u
l
u
i
.
.
.
d
e

î
n
d
a
t
ă

c
e

u
n

l \i
u
c
r
u


e
s
t
C 1 oarte ând 97: „Dacă s impersonal" în
i 4, preci în ne vom gândi, a Dum-
dina- pe deasupra, u nezeu,
n 9 s mica că Duhul î altminteri
c ). unde ei şi Sfânt n spus,
i C se aspe reprezintă c Dumnezeu
z h dezv ctul pentru Părinţii ă ireductibil la
ri ăluie impe greci, de a orice
e rsona pildă, s reprezentare,
c st preze
l al „necunoscutul p la orice
i o nţa divin în e morphe
m s Tatăl ului) Dumnezeu" c umană sau
i e ui. e o sau chiar t istorică (ceea
st El se temă „Dumnezeu u ce nu e
i la dincolo de l scandalos
e dezv
, care Dumnezeu" „ decât în
a ăluie
Andr
ş total e
a a ment Scri
c d e în ma
e ar Chris se
a lo tos. refer
s ă în
c Dar
t „Reli
ul Chris gii
ă d tos ale
e însuş mânt
r d i nu uirii
e e e şi
mânt
v z perce uire
e v put în
l ăl ca Iisus
a ui Dom Chris
r re n, -
a altfel tos",
e Beiru
T spus t,
s at ca 1985,
e ăl loc al publi
ui revel cat în
, aţiei Teme
p ecum
r lo Tatăl
enice
c ui, , op.
o
ul decât cit.,
d
f în p.
u
204 Biserica liturgică mare ori mai mică, gândeşte şi dă un sens cuvântului. Pe
de altă parte, ca Dar, Duhul este darul cel mai intim,
cel care M-a văzut a văzut pe Tatăl. Iată fundamentul icoa- fiindcă
nei. Aşa cum Duhul este icoana Fiului - nimeni nu îl poate este „suflu" şi „însufleţire". Vom vedea în curând toate aces-
numi pe Fiul, dacă nu se află în Duhul -, tot astfel Duhul tea. Iată deci a doua caracteristică a liturghiei, acest aspect
Sfânt nu se dezvăluie de acum înainte decât în persoana pneumatologic, alături de cea dintâi caracteristică: echiva-
uma- lenţa între liturghie şi economie.
nă. Iată ultimul loc unde liturgizarea cosmosului, despre
Al treilea şi ultimul aspect pe care ar trebui să îl reţinem,
care
înainte de a încheia în această seară, este că liturghia, ordi-
vorbeam adineauri, se realizează.
nea liturgică reprezintă, pentru tradiţia răsăriteană, şi o
Vedeţi aşadar în ce sens liturghia, oficiul liturgic, ordinea
me-
liturgică a Bisericii în întregul ei — vorbim despre liturghia
todă de spiritualitate. Altminteri spus, ea nu ne oferă doar
răsăriteană, dar nu asta e important acum — se constituie în-
o cunoaştere conceptuală, noţională — mai bine rostită —,
tru câtva ca un traseu al Duhului. Dacă liturghia ne inte- dar inerentă oricărei comunicări prin cuvânt. Ea ne livrează
resează în adâncul ei cel mai adânc, dacă există liturghie în de asemenea, cel puţin aşa speră ea, biata tradiţie liturgică,
Biserică, este pentru că liturghia exprimă traseul Duhului. şi un spirit, un model de viaţă.
Ea exprimă acea economie a lui Dumnezeu care culminează Trebuie să vă spun că şi în această privinţă, studiile sunt
printr-o prezenţă în sanctuarul omului, al oricărui om: pre- abia la început - fiind întreprinse tocmai în lumina foarte
zenţa ultimei comunicări a lui Dumnezeu, care e Duhul. modernelor metode semiotice. (Mă aflu asociat la câteva cer-
„Ultima comunicare" fiindcă ea comunică ceea ce este cel cetări de acest gen. Fac o paranteză. Am lucrat, acum doi
mai lăuntric: Duhul. „Ceea ce este cel mai lăuntric" în du- ani la Paris, cu câţiva dintre „corifeii", pentru a relua terme-
blu sens. Vom examina deja, rapid şi mai îndeaproape, ceea nul Dumneavoastră, structuralismului modern, ca
ce oficiul bizantin ne spune în litera lui. Vorbeam despre Roland
un dublu sens: Duhul constituie, în primul rând, interio- Barthes şi alţii - chiar Levi-Strauss era prezent. In cadrul
ritatea Logosului, a Cuvântului. La fel este şi pentru noi: unui studiu al naraţiunilor, s-a lucrat pe Evanghelia Sfân-
dacă vorbesc, o fac deoarece cred că spun ceva ce are sens, tului Luca. Mă laud un pic, fiind prea surprins, dar în
plin de duh. înţelegeţi ce vreau să spun ? Sensul cuvântului mai
este spiritul, duhul lui. Dacă cuvântul are un sens, asta se mare măsură încântat, de faptul că acei cercetători
datorează faptului că există un spirit care, într-o măsură mai regăseau
intuiţia Părinţilor şi a liturghiei.)
aparenţă şi datorită uitării noastre; Grigore de Nazianz retrasa ast-
fel traiectoria revelaţiei monoteiste: « Nimeni nu îl poate vedea pe Vă amintiţi de capitolul 24 din Luca, cu episodul de la
Tatăl decât Fiul »; « cel care M-a văzut L-a văzut pe Tatăl». Tot astfel: Emaus şi de acel cuvânt: „Scripturile şi proorocii mărturi-
« nimeni nu îl poate vedea pe Fiul decât în Duhul Sfânt »; Duhul, sesc pentru mine" (cf. Luca 24, 44). Această referinţă la
el identitatea lui Christos - acest „eu"; care este „eul" lui
însuşi, nemaifiind revelat de un alt chip sau de o altă persoană. El este Christos ? - ei, bine, întreaga evanghelie a Sfântului
cel care se află în spatele oricărui chip omenesc - Oratio tbeologica,
27-32), suntem înclinaţi să întrezărim aici o cale de comunicare teo- Luca
logală atât cu doctrina cât şi cu trăirea celorlalte mari tradiţii spiri- e „scandată", cum se spune în structuralism, de ea. E scan-
tuale aflate în afara domeniului monoteist." lJtll , .. , dată de interogaţia: „Cine este omul acesta?". O găsim în
capitolele 4, 9, 22. Lucrurile acestea stăteau în faţa lor şi ei
Liturgica bizantină a Cinazecimii 205
nu le vedeau. Evanghelia după Luca - dacă e citită la acest
206 Biserica liturgice Liturgica bizantină a Cincizecimii 207
n d
E
1
4
1
8

N
E
l s e v a unei aparţine
e sărbători unei
„ d din Biserici
cuprinse
C e calendaru încă de
i r l vechi- minunare
n e testament în faţa
c ar. noutăţii
i t Numele misterului
z e ei e con- creştin
şi a
e r stituit unităţii lui
c m dintr-un fundament
i i numeral ale. La
m n ordinal. origini, nu
e o Iată... există altă
" l trebuie celebrare
decât
o să Pastele
r g vorbim săptămâna
e i în mod l, iar
p c savant atunci
r , pentru a când, în
e spune secolul al
z e foarte III-lea,
mărturii
i l simplu ve-
n a că nite din
t b Cincizeci toate
ă o - comunităţ
, r mea vrea ile
a să important
e atestă
d r însemne existenţa
i e „a unei
n a cincizece celebrări
a zi". anuale,
p g Pentecos toate îi dau
u r te este a numele de
pentecoste
n e
" (Robert
c c 19
Cabie,
t e „Primul Dictionnai
a strat de re
semnificaţ de
d s ii ale
e c spiritualit
acestei e
ă sărbători ascetique
208 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 209

c S

R
I
ă n m c ştiinţa ntă, în v I
ă sărbătoril sensul că a
s or, această
p l de la semnific
u a heorte = aţie se
n sărbătoar lega în
f e). Există pri-
s e tratate de mul rând
a l heortolog de o
v ie a referinţă
a c Vechiului primordi
n u Testamen ală la
ţ t. Hexateu
i t Sărbătoar h; acolo,
i o ea săr-
a Cincizeci bătoarea
c t mii este e
â ă bine in- menţiona
n stalată, tă şi
d l bine descrisă .
20
u fixată în Ea se
n m interiorul leagă
u e calendaru apoi de
a lui istoria
v liturgic naţională
o - vete- şi
r ro- religioas
h testament ă a
s e ar, având poporulu
ă o o i evreu.
r semnifica Este o
v t ţie în valoare
o o acelaşi li-
r l timp turgică
- o evidentă acceptată
g şi întru şi
b i câtva precisă a
e c fluctuant calendar
a ă. ului
s ( Evide iudaic
210 Biserica liturgică w.u,\ Liturgica bizantină a Cincizecimii 21.1
D
e
S
2
o t el u ului, Corpul de
oare mod obligat să drept îl
sigur . se ai; atâta
astăz Prim înnoiască vreme cât
i ? ea , să du-
Dacă un supravie- rează, îl
este, corp ţuiască, posezi.
cu de trebuia să Nu e
atât drep se nevoie să
mai t, întreţină te naşti
rău dacă pnntr-un dintr-o
pentr pute soi de mamă în
u el! m înnoire fie-
- de spun în- care zi.
înnoi e temeiată Eşti
rea astfe pe hrană, născut o
ritm l, cel în sensul dată
ului prim larg al pentru
fund it termenulu totdeauna
ame biolo i . Acesta e
ntal gic (mâncare, corpul
al prin apă, de drept.
vieţii naşte cicluri în vreme
, re, vitale, ce corpul
semn ca cosmice). celălalt,
ificat parte Era apoi pe care îl
de a celălalt primesc
rodni corp corp, pe din
cia urilo care anu- trupul
natu- r miţi cosmic, e
rii. părin autori un trup al
Omu ţilor. medievali milei. îmi
l îşi Iar l-au este dat,
prim acest numit dar poate
ea corp, corpul să
corp supu milei nu îmi fie
ul s fiindcă dat. Mă
într- uzur nu e simt
un ii niciodată mereu
dubl timp asigurat. dependen
212 Biserica liturgică
Liturgica bizantină a Cincizeamii 213
î
A S
C
2
e a e r orbit timpul
. i până mediu
S m acum pentru
e u invocând realizare
n l o sene de a
s menţiuni recoltei.
u n vcchi- Al
l i testament doilea
e v a- nivel sau
e re, trimite fascicul
n l la un rit de sens,
e agrar ce
t d încorpora rămâne
î e t mai dis-
n calendaru cret în
s s lui interiorul
c e ebraic. antecede
r n Un ntelor
i s rit situat, vechi-
s , în primul testamen
rând dat tare,
î c fiind trebuie
n e caracteru menţiona
l l său de t, fie şi
c rit cos- numai
u d mic, în din
v e perioada raţiuni
â s care de
n p începe utilizare
t r după tipologic
. e sărbătoar ă -
2
ea foarte
3
c Paştelui relativă
A a dm de altfel,
ş r 14 nîsân aşa cum
a e şi care se ne dăm
d desfăşoar seama
a a ă de-a când stu-
r m lungul a diem
, cincizeci tema la
p v de zile: Părinţii
214 Biserica liturgică Amintesc toate acestea pentru a atrage atenţia că sărbă-
toarea Cincizccimii ebraice, ca memorial al
sărbătoarea Legământului, ce arc Joc în preajma Cincize-
Legământului,
cimii conform unui calcul ce se referă la cartea Exodului,
nu a acoperit — nici măcar astăzi — celălalt sens
capitolele 12 şi 19: evreii au părăsit Egiptul după Paşte, adi-
primordial,
că în 15 nîsân şi au ajuns la Sinai în prima zi a celei de a
de sărbătoare agrară sau cosmică. Iată deci care sunt ante-
treia luni. Trei zile după aceea primeau Tablele Legii. Fă-
cedentele vetero-testamentare ale sărbătorii.
când numărătoarea acestor date, se obţin cincizeci de zile.
Menţiunea e prezentă din când în când în scrierile rabi-
i Câteva elemente istorice privitoare la constituirea
nice. Urme destul de interesante au fost descoperite în scrie-
':)'
rile de la Qumran, care au adus ceva lumini suplimentare
; sărbătorii Cincizccimii în Biserica creştină
în ce priveşte această spiritualizare a fondului prim, carac-
teristic Cmcizecimii ebraice. Spiritualizare, altfel spus de-
;:
plasare a sensului de la o sărbătoare agrară la o sărbătoare
mistică, spirituală. De la sărbătoarea recoltei la sărbătoarea
Vom parcurge şi aici un drum prin sine revelator, din
Legământului. Totuşi, acest al doilea nivel de sens nu a fost,
care
în ansamblu, prea insistent parcurs şi elaborat de către doc-
nu vom reţine totuşi decât anumite jaloane dintre cele
torii Legii ebraice. în secolele XII-XIII de pildă, unul din-
mai
tre gânditorii lor, apologet dintre cei mai de vază, mă refer
semnificative, de vreme ce nu urmărim evoluţia istorică a
la Moshe ben Maimon (Maimonide), un evreu care a făcut
sărbătorii.
aproape un periplu al Mediteranei între Spania şi Egipt, scria
Dacă începem prin a ne situa la nivelul unei percepţii
o carte care nu încetează să îşi păstreze autoritatea în tradiţia
de
rabinică: Călăuza rătăciţilor, Doctorperplexorum. în acest
ansamblu — dat de tradiţia incontestabilă, cea care se află
volum, care a fost tradus în ebraică [din iudeo-arabă], se
înscrisă în documente demne de încredere, în practicile reli-
spune: „La ce bun o sărbătoare a Legământului ? O aseme-
gioase ale Bisericii, consemnate ele însele în scrierile
nea sărbătoare nu are sens, spune el, de vreme ce Legământul
patris-
trebuie să fie permanent." în viziunea proprie lui Maimo-
tice ori în alte semne clare - ne vom afla în faţa unei
nides, observaţia se susţine.24
privelişti
24
Martin Buber, printre alţii, spunea că toate marile sărbători destul de interesante. în primele decenii ale comunităţii
ebraice sunt înţelese, în fond, drept sărbători ale Legământului între de
Iahve şi Israel şi că mai ales pnn ele istoria mântuirii rămâne vie, se credinţă care e Biserica universală, sărbătoarea prin excelen-
înnoieşte, e călăuzită de speranţa mesianică (Martin Buber, „Sinnbild- ţă, sărbătoarea pur şi simplu este sărbătoarea Paştelui. E
liche und sakramentale Existenz im Judentum", Eranos- de
Jahrbuch, la sine înţeles. Ea însăşi se revarsă peste întregul an liturgic,
t. 2,1934, pp. 161 -175). Encydopaediajudaica, voi. V, Jerusalem,
1996, în cele cincizeci şi două de sărbători pascale săptămânale
art. „Covenant" menţionează că deşi nu există dovada explicită a unei care se numesc tocmai „Ziua Domnului". (Am vorbit de-
celebrări anuale a Legământului, ideea ei este cuprinsă în textele Ve- spre acest punct. îl veţi putea găsi în cele două cursuri
chiului Testament. Cercetătorii îi identifică prezenţa în Psalmii 49 mul-
tiplicate asupra Oficiului liturgic bizantin în general. Nu e
Liturgica bizantină a Cmcizecimii 215 nevoie să reluăm tema.) Totuşi, destul de timpuriu — vom
menţiona câteva referinţe patristice - sărbătoarea Paştelui
şi 80 (teofanie şi proclamare a Legii). Conform Deuteronomului (31,
10-13), Legea este citită solemn în anul iertării (al şaptelea) la săr-
bătoarea Corturilor în faţa întregului Israel şi „în auzul său". Deute-
ronom (17, 18-19) prevede citirea Legii înaintea suveranului sau de
către el. Studiind structura Deuteronomului, Gerhard von Rad (Pro-
blema Pentateuhului şi alte eseuri, 1966) identifică Sichemul drept
locul înnoirii periodice a Legământului în vechiul Israel.
Liturgica bizantină a Cincizecimii 217
216 Biserica liturgică' ':V<:
e p
a i tr g ioada Timpul m d
e ea era pascal î
n p înfăţişat era
o â ă ca aşadar
i. n timp asociat
E ă pascal unei
a la sau ca sărbători
s în timp al în mod
e ăl Cincizec special
d ţa imii. E puternice
e re perioada , ţinând
sf . care se de un
ă Ia des- element
ş r făşoară propriu
u în de la noii
r ac înviere, comunită
a ea sărbătoa ţi, anume
d e rea învierea
e p însăşi a lui Chris-
- o Paştelui, tos. Era
a că pe ceea prezenţa
l , ce se lui
u te numea Christos
n x- Cincizec înviat,
g te ime, tot din
u le Cincizec momentu
l p ime fiind l dumi-
u at sărbătoar nicii
n ri ea Paştelui,
ei st care pentru o
p ic încheia perioadă
e e acest ce era
ri o timp. numită
o v Care era Cincizeci
a or conţinut me,
d d ul nefăcând
e o acestui u-se însă
c v timp pas- deosebir
a e cal ? e între
r di Prezenţa timpul
e , lui pascal şi
m p Christos timptil
er er înviat. Cincizeci
Ik
218 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 219
liturgică
e

N O
M „
I V
S
f 2
' .'Hi, 72

8
220 Biserica liturgică tradiţionale romane resuscitate de sărbătorirea unui mileniu de la
în-
ceva de genul: să luăm şi să analizăm Vechiul Testament. temeierea Romei şi care avea să-i opună primului împărat creştin
Celsus decojeşte textul sacru ebraic cam cum ar face astăzi, [Filip Arabul (242-249) - n.t.] pretendenţi păgâni la tron. Acest
re-
să spunem, un istoric agnostic sau un teolog de tip ştiinţific. vival care şi-a atins punctul culminant prin persecuţia lui Decius
Ce e Vechiul Testament ? E un compus format din elemen- tre-
tele cutare, cutare, cutare, care provin din sursele cutare, buie să-1 fi înfricoşat pe Ambrozie, făcând întemeiată cererea sa
cutare, cutare. Ce găsiţi voi altceva în el ? Fiţi mai către
degrabă Origen. Dacă e să dăm crezare prefeţei, Origen nu pare să fi fost
oameni chibzuiţi, spune Celsus, şi luaţi parte la viaţa con-
vins la început de necesitatea unei astfel de scrieri. Totuşi, el se va
poli- prinde în joc şi—1 va respinge pe Celsus sistematic, pasaj după
tică a Romei. Vă îndemn mai cu seamă să participaţi la pasaj,
săr- în acelaşi mod în care comenta Scriptura" (Henri Crouzel,
bătorile publice pentru că prin sărbători dăinuie unitatea Origen,
neamului omenesc, civilizaţia şi toate celelalte... traducere de Cristian Pop, Deisis, Sibiu, 1999, pp. 97-98).
(Cuvin-
tele lui ne pot da mult de gândit în ce priveşte sensul
sărbă-
torii ca element unificator al condiţiei umane. Ce se întâmplă
astăzi, când sărbătoarea creştină, în aspectul ei social, e
re-
sorbită din ce în ce mai mult în sărbătoarea de tip
„mon-
den" ? „Monden" nu în sensul peiorativ al termenului, ci în
sensul unor sărbători ce ţin de corpul natural al umanităţii.
Marea sărbătoare care se impune astăzi este weekendul.
De-
vine mai necesar să existe o sărbătoare alternativă faţă de
cea liturgică, o contra-sărbătoare. La Roma era mai uşor de
luptat împotriva sărbătorilor Imperiului roman, de
vreme
ce ele propuneau un contra-Dumnezeu, iar lucrul acesta
era
limpede. Dar, puţin câte puţin, sărbătorile creştine, în ex-
presia lor socială, încă o dată, tind să se resoarbă în
sărba-

de ani după ce fusese scrisă, Ambrozie, „sponsorul" travaliului teo-


logic al lui Origen, îi cere acestuia să o combată. Cauza
„ocazională"
a compunerii tratatului „a fost probabil mişcarea în favoarea
religiei
Liturgica bizantină a Cincizecirnii 221
tori noi, expresie a condiţiei socio-economice a omului; şi,
tocmai datorită acestei condiţii, weekendul rămâne cea
mai
puternică dintre ele.)
Ce îi răspunde Origen în cartea a VUI-a a tratatului ? El
spune mai întâi: Vechiul Testament e într-adevăr ceea ce
spui, dar nu asta ne interesează în el. Vechiul Testament nu
este, pentru noi, decât o mărturie în umbra făgăduinţei fă-
cute de Cel care a venit pentru a ne lega nu de trecut, ci de
viitor. Adică Christos. Cât despre sărbătorile imperiale, Bi-
serica nu are ce face cu asemenea solemnităţi. întreaga viaţă
e sărbătoare, de vreme ce creştinul îşi face fără încetare da-
toria de creştin şi se roagă în toată vremea. Sărbătorile ex-
terioare nu ne interesează. în zilele Cincizecimn, spune el,
cel ce învie împreună cu Christos rămâne împreună cu El
până când primeşte ceea ce ne-a făgăduit Christos, anume
Duhul Sfânt.29 Iată deci un fapt în mod indubitabil stabilit.
La sfârşitul secolului al II-lea, în întreaga Biserică univer-
sală, sărbătoarea Cincizecimii e recunoscută, asimilată şi ce-
lebrată de comunitatea credincioşilor. Sensul ei nu e perfect
distinct, dar e cert că el se referă la Paşte — care era sărbătoa-
rea însăşi, sărbătoarea noului popor al lui Dumnezeu, Pas-
tele - înviere a lui Christos. Este iarăşi evident că Pastele se
revarsă sau se întinde de-a lungul a cincizeci de zile. Pornind
de aici, foarte de timpuriu în istoria Bisericii, conţinutul li-
turgic al celebrării pascale de cincizeci de zile, al acestei pri-
me forme tradiţionale a sărbătorii Cincizecimii este expheitat.
Este explicitat, vă atrag atenţia, deşi nu e foarte important,
este explicitat ca gândire şi conţinut doctrinar, fără a se în-
scrie neapărat la acea vreme (secolul al II-lea) în calendarul
liturgic. Altfel spus, ştim în ce constă Cincizecimea ca sub-
stanţă doctrinară, ca semnificaţie: e Cincizecimea în relaţie
cu învierea lui Christos, deşi nu sunt fixate încă jaloanele
1
Origen, Contra lui Celsus, VIII, 22.
222 Biserica liturgică n Liturgica bizantină a Cincizecimii 223

l g

D
D
o i A l l III-lea: Domnul o C
c u element ui până V A
e l ele în 3
a u sunt moment
s i deja ul când
t prezent vorbeşt
a a e, cum e
l spunea Ioan) au
e m, în rânduit
r I conştiin citirea
a I ţa şi Faptelor
- expresia apostolil
s l Biserici or în
i e i timpul
t a primare Cinci-
u . In aşa zecimii.
a ş măsură .. Ar fi
ţ i că, mai
i foarte logic ca
a î devrem această
n e, Ioan carte să
l c Hrisosto fie citită
a e mul doar
p spune, după
s u referind Cincize
f t u-sc la cime,
â u docume fiindcă
r l nte abia
ş foarte atunci
i s vechi: se
t e „Părinţii împline
u c noştri" sc
l o (expresi faptele
l a pe care
s u acoperă le
e l întregul relateaz
c u timp ă ea."
o i anterior, (Dar e o
- de la obiecţie
a învierea pe care
224 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 225
î O
( I

S

T r ă spun ? m în 3 3

( u Există o veacul 3 4

A înviere celălalt.)
i c şi o „Aceast
c â chemare ă zi a
i t a Cincize
, v veacului cimii,
a viitor una şi
d numai prima,
e î fiindcă înmulţit
j n există ă de
a v Cincizec şapte ori
, i imea. cu
e întreaga şapte,
C r Cincizec împlineş
i e ime ne te într-
n a aminteşt adevăr
c . e despre cele
i în- şapte
z î vierea săptămâ
e n pe care ni ale
c ţ o Cincizec
i e aşteptă imii
m l
32
e e <
a g Pentru
această
e
temă:
î ţ
Andre
n i Scrima,
f Comentar
ă c iu la
ş e Evanghe-
o lia
a v dupăIoan,
r r op. cit.,
ă e capitolul
a „Ziua Una
î u şi a
Opta".so,/i
n
«.*y.'Vl:v>
t s
226 Biserica Liturgică Liturgica, bizantină a Cincizecimii 227
s î
E
P
n t a e una. se A «
3
d m Iar eşalonea 7
m u unicitate ză pe
i l a întreaga
t ei perioadă
e P depăşeşt a
a e Cincizec
s ş septcnar imii.
u t ul, Şapte
c e pentru a sep-
c , institui, tenare şi
e la şapte
s a sfârşitul ogdoade
i l săptă- ale
u mânii, Paştilor
n d ceva săptămân
e o imposibi ale este
. i l din cuprinsă
l punct de în
N e vedere ogdoada
u a cronolog săptămâ
ic, anu- nilor.
p P me Avem de
u a ogdoada. şapte ori
t ş Acea şapte
e t stă săptă-
m e ogdoada mâni,
, - vom nici o
n . vedea săptămâ
u . cum nă în
m . lucrurile plus. Şi
ă se inver- avem
r e sează aceeaşi
a a acum, se unitate:
: înfăşoară Ziua
r , mai una care
p ă degrabă e marca
r m —, celei de
i â această a Opta
- n ogdoada Zi.
228 Biserica liturgică Liturgica bizantina a Cincizecimii 229
D d
î
P
e d u î rte învierea ( A
i n liturgică este
- ce se ordonată
l nu- de
i t meşte cartea
t r Penticos Triodulu
u e tar. Ne- i. Rân-
r a am duiala ei
g g referit se
i a puţin la opreşte
c ea acum în
p trei ani. noaptea
a e Ştiţi că, de Paşti.
l r la fel ca Sărbăto
i şi alte area
C o rituri, însăşi
i a Biserica a
n d bizantină Paştelui
c ă are mai c
i mul- cuprinsă
z e te cărţi ,
e liturgice începân
c c , proprii d cu
i o marilor noaptea
m m perioade învierii,
i a ale în pe-
i n anului. rioada
d Marea Cincizec
b a perioadă imii şi e
i t a rânduită
z ă postului, liturgic
a marcată de o
n d de carte ce
t e numărul poartă
i patruzec numele
n o i, care Cincizec
e cul- imii:
: c minează Pentico
a cu star.
230 Biserica liturgică 231
Liturgica bizantina a Cincizecimii
l M
C î
F
n a r atele alexand
n i ce- rinilor.
d s lebrăril Graţie
r o or. Ştiţi acestor
i r că, la scrisori
e i vremea se
i l aceea, cunoaşt
c e ei e foarte
a stabilea bine
r s u situaţia
e ă calenda liturgică
, r rul a
î b liturgic Egiptul
n ă pentru ui în
t ansamb între-
f o lul gul ei.
i r creştină Or,
e e tăţii, până în
c ş dată secolul
e t fiind al V-lea,
i marea al Vl-
a " tra- lea
n diţie chiar,
, p astrono călugări
î e mică a i-
ş n
i t
t r
r u
i
m a
i
t i
e n
a d
u i
c
„ a
s
c d
232 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 233
liturgica
f c
(
A l
D
i t p ii a pe care a
t r l e cincizeci exercitat
i de ani de -o, ea a
t c la pri- arătat
u a ma mai
r r apariţie a bine
g e revistei, poporulu
i preşedint i creştin
c o elui măreţia
ă Comisiei liturghiei
a , şi i-a
î d Monseni subliniat
n r orului dimensiu
e Michel -
m s Moutel, nea
e a Papa spirituală
d , Ioan Paul ."
39
i al II-lea în
u î spunea: Stâlpul şi
l n „Doresc temelia
să fiu Adevărul
f 1 alături de ui.
r 9 voi încercare
a 9 şi de toţi de
n 4 colaborat teodicee
c , orii ortodo-
o acestei xă în
f c prestigio douăspre
o u ase zece
n publicaţii scrisori,
. o , Pavel
c mulţumi Florenski
I a nd lui insistă,
n z Dumnez cu
i eu pentru uimire,
s a importan asu-
pra
c ta lucrare
acestei
r a pe care
„disimetr
i n aţi
ii" în
s i împlinit-
doctrina
o v o şi mai (dogmati
a e cu ca)
r r seamă Treimii:
e s pentru ea este
a ă că, prin ca
r influenţa „un
234 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 235
s p
A D
L A
O P
dS E
P
D
4
î
04

1
P
S
A
m r r afiei. luminată
i ş Aveţi aici ].
c i ta- Nu am
o , belul menţion
p pericopel at
e b or pasajele
l i evanghel referitoa
o n ice [citite re la
r e în apostoli,
î Săptămâ despre
e n na care
v ţ
a e
n l
g e
h s
e ,
l
i d
c e
e
, d
e
a s
l f
e ă
ş
E u
p r
i a
s r
t e
o a
l
e i
- m
n
l o
o g
r r
236 Biserica liturgică 237
Liturgica bizantina a Cincizecimii
v
oD i
I
A
A
U
A
A
D
4
n ă n ecis în Dumini S C
t c Duhul. ca I A
r e Totul Cincize
- l este cimii].
u reluat în
n a în sfârşi
n Duhul. t
s - A Dum
p şaptea inica
i t Duminic (a
r e ă e cea a opta)
i r Părinţilo a
t i r de la Cinci
o Sinodul zeci
c r Niceci. mii.
u , Nu sunt Apoi
numiţi Lune
t î Părinţi a
o n fiindcă Sfint
t ar fi ei
u a fost Trei
l l episcopi mi.
. Nu în
t
erau sfârşit
d
toţi octava
i d
episcopi Cincize
f u
. Sunt cimii
e h
numiţi ([a opta
r ,
aşa săptămâ
i
fiindcă nă după
t f
se află Paşte,
o
în încheiat
f a
comunic ă de] a
a r noua
are
ţ t Dumini
cu acea
ă e că),
efuziun
e a consacr
d p ată
Duhului
e r Tuturor
[din
destul de banal, dacă îmi permiteţi termenul. Am constata,
238 Liturgica bizantină a Cincizecimii 239 la o primă analiză formală în cadrul acestei structuri - cele
Structura articulată a oficiului liturgic al Penticostarului cincizeci de zile ca perioadă pascală - că Cincizecimea este
un soi de rezultantă normală a importanţei pe care o are
Paşte [liturghia din noaptea pascală] sărbătoarea învierii care s-ar proiecta, s-ar lipi chiar pe ci-
Ogdoada (Cincizecimea ioanică) clul de cincizeci de zile moştenit din liturghia vechi-testa-
Mironosiţele mentară.
Slăbănogul însă am văzut cum, încă dintru început, încă din
Jumătatea Cincizecimii (Mesopen- origini,
tekosteion) această structură liturgică foarte densă încă, monolitică,
Samanneanca îşi
Orbul din naştere revelează semnificaţia profundă. Ea face să intervină sim-
înălţarea bolica ogdoadei, a Zilei a Opta, pe care Pastele o instituie,
Părinţii de la Niceea o înscrie în conştiinţa doctrinară a Bisericii, ogdoadă pe
care
I desfăşurarea celor cincizeci de zile o confirmă apoi, o apro-
Sâmbăta morţilor fundează, o săvârşeşte şi desăvârşeşte. ■':.■.
Cincizecimea ■'.■,■■■
Luni (Sfânta Treime)
Biserica liturgică
Curs III, 2'l.smartie 1974 ui
Vă amintiţi, cred, de schema generală pe care am
trasat-o loan 1, 1 -17
data trecută şi vă rog să o păstraţi în minte pentru a ne Ioan 20, 19-31
spri- Marcu 15, 43-16, 8
jini pe ea demersul. Să încercăm să vedem acum - iată Ioan 5, 1-15
primul Ioan 7, 14-30
moment în analiza tematică şi structurală a Cincizecimii -
care e [compoziţia] generală a oficiului Cincizecimii, aşa Ioan 4, 5-42
cum l-am înscris în această diagramă. Ioan 9, 1-38
Ingăduiţi-mi să insist încă o dată asupra acelui prim cle- Luca 24, 36-53
ment pe care l-am degajat pentru a situa semnificaţia origi- Ioan 17, 1-13
nară a Cincizecimii în tradiţia răsăriteană. Am văzut că, atât Ioan 5, 24-30
istoric cât şi liturgic, Cincizecimea - ca durată liturgică - Ioan 7, 37 - 8, 12
era definită încă de la început şi până la sfârşitul secolului Matei 18, 10-20
al II-lea, conform documentaţiei pe care o posedăm, prin Matei 10, 32-35;
referinţă la timpul pascal. Cmcizecimea era solidară cu re- 37-38;19,27-30
i.'.
vărsarea Paştelui, a sărbătorii învierii pe ciclul celor cinci-
zeci de zile următoare. Ceea ce până la urmă nu ar fi decât Reiau puţin ceea ce am menţionat rapid la sfârşitul cursu-
lui precedent. Dacă suntem atenţi la articularea generală a
celor cincizeci de zile, aşa cum e compusă şi făcută eviden-
tă de înşiruirea sărbătorilor, ne dăm seama că Cincizecimea
este cea de a opta Duminică după „Ziua a Opta" care e Du-
minica Paştelui. Funcţionează aici o întreagă structură sim-
bolică, deloc abstractă. Ea constituie, dimpotrivă, un fel de
ţesătură vitală - aşa cum un organism e compus dintr-o
structură de ţesuturi care îi asigură consistenţa şi funcţiona-
rea -, o ţesătură vitală întemeiată pe prezenţa insistentă, ne-
obosită a ogdoadei, marcată dintru început prin ziua învierii,
care e a Opta Zi, şi fortificată prin ziua octavă, prin Dumi-
nica Sfântului Toma. Nu mai insist; socotesc lucrurile deja
asimilate prin ceea ce am studiat în anii precedenţi. Le gă-
siţi de altfel tratate din abundenţă, cu documentele imno-
grafice aduse drept dovadă şi susţinere, în cursurile pe care
le a ve ţi la disp o z iţ ie. < ; u; . > > * i ; - , < i >« uu .\ .i■ ■ ■ • ; . < ■ , ■
. . .,
.,.
240 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 241

Z
A
V

242 Biserica liturgică
Liturgica bizantină a Cincizecimii 243
p
i
P
S
A
e m eptat, de cimii, a
■ . d către două
î . o Mijlo- perioad
. i cul e sau a
) Cincize doi
m cimii, membri,
e e de pentru a
x m „înjumă vorbi
i b tăţirea precum
s r praznic structu-
t i ului raliştii,
ă Cincize sau a
d ci- două
d e mii" element
o o (rnesop e
u s entekost distinct
ă e eion), e.
b care Prin
p i marchea ce se
ă ţ ză disting
r i evident şi cum
ţ , jumătate se
i a caracteri
, a perioade zează
ş i celor aceste
d a cincizec două
o i de zile. ele-
u c Există o mente
ă u articular ale
m e sărbător
p generală ii
e e , unitare
r o de
i d dispuner cincizec
o e e, având i de zile
a drept ? Două
d a pivot re-
e ş Mijlocul ferinţe
, t Cincize mi se
244 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 245
V d
E
D
S
246 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 247
l C
A V
O
i . u c i de ) în care
v r h efuziune Ioan in-
g e a Du- terpretea
i a hului. E ză
c z figura moartea
ă care lui
d delimitea Christos
e p ză în
- r „octava relaţie
a i pascală", cu
m unitatea - Duhul:
l u desfă- Coment
u l şurată - ariu
n a Zilei la
g c Una şi a Evanghe
u i Opta. lia după
47
l c Ioan, op.
l Asupra cit., cap.
S u modului „Urcuşul
ă specific sensului
p d (inclusiv crucii".
t e lingvistic
ă
m „
â r
n e
i v
i ă
r
l s
u a
m r
i e
n "
a
t a
e
: î
n
T v
o i
m e
a r
i
m i
a
r ş
248 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 249
liturgică I D

D
a s C m os se epiclezei v C
h p „eucba . Sigur
4
r l ris- că există
i ă tifică", întotdea
s dacă una o
t p devine fărâmă
o r Euchan de pole-
s i stie, mică
n lucrul atunci
î acesta când ţii
n l se cu tot
v u întâmpl dinadins
i c ă, ul să ai
e r şi el, dreptate.
, a tot prin .. Dar,
r lucrare dincolo
l e a de asta,
u a Duhulu exista
c i - acea
r D cunoaşt obligaţie
u u eţi organică
a
l h desigur
tradiţiei
u impor-
bi-
a l tanţa
zantine,
c u epiclez
care nu
e i ei în
putea
s . teologi
separa
t a
Persoan
a D bizanti a lui
a nă. Christos
s c Iată că de Per-
e ă nu soana
raţiuni Duhului
î C polemic de
n h e au vreme
- r determin ce
i at Persoan
t s dezbater a lui
â t ile asu- Christos
pra
250 "' Biserica liturgică r, - \
Liturgica bizantină a Cincizecimii 251
d I
A
A

O
c
t
a
v
a

p
a
s
c
a
l
ă
N
(4
9
o u ( - a z sensul lui suficient. s c
I veritabil. A pipăi p e5
Toma dă 0
o z acţionează limita
a e condus de certitudini
n m sim- i
ă ţul pe care materiale,
1 l-am concrete
putea în ce
3 ş considera priveşte
, i cel mai realitatea
2 grosier - căuta-
3 o simţul tă. Ioan
) d tactil -, era,
dar dimpotriv
, i care ă, o ştim
t h furnizează prea bine
o n în ce acum,
t e priveşte discipolul
a ş lumea văzului,
sensibilă cu o
ş t şi privire de
a e contactul vultur,
cu ea o dacă
c l cer- vrem,
u a titudine care
irevocabil străbate
m ă. A pipăi dintr-o
s înseamnă singură
C â a intra în ochire
h n contact nu numai
r u imediat, distanţele
fără materiale,
i l ajutorul, ci şi de
s am putea înţelegere
t T spune, al a
o a inteligenţe sensului,
s t i, al pentru
spiritului: a stabili
ă sensul cunoaşter
s l concret ea certă a
e u însuşi, ceea ce
i corpul ca nu se
r . substratu manifestă
m al percepţiei
e acestui cu-
a I sens e rente,
252 Biserica liturgi Liturgica bizantină a Cincizecimii
Unul dintre cei doi atinge, celălalt îşi cufundă
privirea 253
în străfundurile Divinităţii. Primul percepe Trupul lui
Christos, îşi cufundă degetul în sânul trupului Celui vector de rachete), vector al semnificaţiei spiritului Cinci-
înviat. zecimii. Funcţiunea lor este înainte de toate aceea de a da
Această antiteză ne poate da într-adevăr punctul de mărturie despre acest spirit cu o profunzime pe care
plecare apos-
al itinerarului nostru dc~a lungul perioadei Cincizecimii, tolii înşişi nu au atins-o tocmai din pricina, am putea spu-
marcat în continuare de a treia Duminică, cea a femeilor ne, masculinităţii lor. Fiindcă ei nu au avut curajul să iasă
purtătoare de miruri. înainte de a se lumina de ziuă, foarte de dimineaţă, aşa cum
. . . . . . ne spun Evangheliile (Matei 28,1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1;
Duminica femeilor mironosiţe Ioan 20, 1). Zorii sunt ceasul femeilor. Bărbatul este diurn,
Păstrându-ne încă la aspecte generale, cu femeile miro- căci ziua aparţine muncii, afirmării, vederii ochilor fizici.
nosiţe îşi face apariţia în interiorul structurii Cincizecimii Vezi limpede, dar nu foarte departe. Noaptea, dimpotrivă...
bizantine elementul feminin (nu spun femeia), ci elementul Descoperim atunci că suntem cetăţeni ai universului,
feminin - care este bineînţeles cel mai bine şi în mod su- vecini
prem reprezentat de o persoană feminină - în calitate de apropiaţi ai cometelor, ai galaxiilor, ai astrelor... Iar aceas-
vector (vehicul care poartă, în sens dinamic: un avion c tă vedere corespunde sufletului feminin. Iată deci mirono-
un siţele. Apostolii, nu spun că dormeau, dar se temeau poate
de iudei, în vreme ce femeile, purtate tocmai de acel
spirituali, al „inimii" ca abis ascuns şi ilimitat al fiinţei (divine, dar
şi umane). Inima este locul întâlnirii între divin şi uman pe axa cen-
impuls
trelor lor reunite, în misterul infinitei lor tăceri. „Cuvânt-cheie pen- care le este propriu, urcă pentru a găsi Trupul şi pentru a
tru viaţa spirituală isihastă şi pentru viaţa spirituală în genere, el trebuie da prima mărturie a învierii.
atent situat, distingându-1 de semnificaţiile care, în acest context, îi Anticipez spunându-vă că se anunţă deja aici, dacă
sunt străine. Termenul nu desemnează, evident, organul anatomic, sun-
dar nici nu este totalmente lipsit de o relaţie cu acest organ, de vre-
me ce viaţa fiinţei integrale, care include nivelul ei biologic, ar fi de
tem atenţi, un fel de relaţie extrem de subtilă, delicată aş
neconceput fără inima fizică. El e şi mai puţin reductibil la inimă în spune, între cele două elemente feminine ale
sens afectiv, sentimental. Inima e centrul originar şi străfundul fiin- ansamblului
ţei. Dacă omul îşi trăieşte experienţa spirituală aşa cum îşi trăieşte structurii noastre: femeile purtătoare de miruri şi samari-
viaţa biologică înseamnă că o trăieşte fără să dea atenţia cuvenită ac- neanca.
tului de a trăi. In schimb, dacă se angajează realmente în viaţa spiri-
tuală, în geografia ei ascunsă, invizibilă privirii de zi cu zi, atunci va
Femeile purtătoare de miruri sunt evreice în sensul re-
simţi că întreaga lui fiinţă se poate concentra într-un fel de punct ligios al cuvântului. Sunt membre ale comunităţii de
originar unde el se află în stare de linişte (hesychia), în acea pace şi credin-
miraculoasă libertate în care poate percepe prezenţa intimă a lui Dum- ţă, de speranţă, de aşteptare a Vechiului Testament în aceeaşi
nezeu, o prezenţă ce îl precedă în centrul propriei sale fiinţe." Acolo măsură în care apostolii sunt membri ai ei. Lor le revine
„e « locul lui Dumnezeu », acel loc profund unde Dumnezeu e pre-
zent, unde Dumnezeu stă: « ca Dumnezeu pe tronul Său » spunea aşa-
Evagrie Ponticul, « acel tron de culoarea safirului pe care Israel 1-a dar rolul de a se întoarce către Paşte pentru a da mărturie
văzut « deasupra muntelui Sinai pentru Cel ce a fost răstignit, în acea luptă cu Sinagoga,
cu
vechiul.
Samarineanca, de partea ei, este străina. E o „marginală".
Ea merge şi mai adânc. Ei îi revine capacitatea de a primi pe
acel Dumnezeu ce se află mereu Dincolo, al cărui precursor
este Christos, acel Dumnezeu, precizez pentru a nu fi rău
înţeles, care este Duhul. Iată deci încă o antiteză.
254 Biserica liturgică ■ umţ» \ Liturgica bizantină a Cmcizecimu 255
R a
e ş
v a
i c
n
u
l m
a
c
p u
r n
e
o c
c
u a
p d
a a
r v
e r
a u
;
n e
o
a d
s e
t c
r i
ă f
i
d g
e u
a r
a
s r
c e
r a
u n
t a
a l
l o
i g
n i
i c
i ă
a e istoric C libertate
m v vorbind, A poetică
o a cu săr- e poate
r n bătoarea puţin
ţ - Cineizec nedu-
i g imii. E meritoar
i h vorba e :
ş e despre numai şi
i l sărbătoa numai
t i rea fiindcă
o c ebraică pasajul
t ă a ioanic
o Corturilo începe
d a r, ce are prin
a loc într- a numi
t z un alt „jumătat
ă i moment ea
a l al anului, praznicu
î e în toam- lui", el
n i nă: e este
v n sărbătoar asociat
i u ea cu
e numită celebrar
r a Sukkoth. ea
i r
i c
,
c n
e i
î m
i i
e c
c
o d
r e
e
l a
a
t f
i a
v c
ă e
- ,
256 Biserica liturgica Liturgica bizantină a Cincizecimii 257

„ C
5
25
3
a u ă i o stabi- Sf. Petru
v m r lizează şi de 26
a s într-o de ori în
n a „stare" de epistolele
ă r cunoaşter Sfântului
; e e. Pavel,
o a Termenul care
gnosis se foloseşte
c D întâlneşte şi varianta
u u de epignosis.
n h două ori Pentru
o u la Sf. această
a l Luca, o temă
ş u dată la
t i
e î
r n
e
c
d e
e n
i t
f r
i u
a l
n f
t i
ă i
, n
p ţ
e e
i
c o
a
r î
e m
p
t l
o i
c n
m e
a ş
i t
r e
e
v ş
258 Biserica liturgică n y(i
Liturgica bizantină a Cincizecimii 259

Hristos c D
C

A î
260 .Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 26

c m
;

D
r s o i ă spe- anţele
A cifică în
î eschato materie
nului. de
Sfinţeni postire,
a nu are de
nimic metanii,
de a realizate
face cu pentru a
erois- accede
mul la titlul
virtuţilo de sfânt-
r, cu campion
perform .
262 • ■ • ' ■ Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizeamu 263
N
I

B
5

6
Biserica liturgică Liturgica bizantină, a Cinazecimii 265
264
D (
T I
0
6
1
1
6

26
D
3
u
m
i
n
i
c
a

s
l
ă
b
ă
n
o
g
u
l
u
i
D
u p u e lor cadavr
l a îngerul ului.
u î ui, ca 64
i, n aminti
Pruna
a - re a parte a
c s funcţi textului
o ă unii corespu
b ş lui în nde
o i, Vechiu unui
râ m l icos
(compu
ri i Testa
s de An-
i ş ment. drei din
în c Iar Creta)
a a slăbă- de la
p t nogul utrenia
ă ă este, la din
a d rândul Dumini
ca
p e lui,
mironos
ut î prefig iţelor,
er n urare a Pentico
ii g morţii, star,
D e a Op. cit., pp.
95-96.
u r:
h o
ul i
ui n
, t
a e
c r
e v
a e
a n
p ţi
ă e
c a
ar p
e u
e t
st e
e, ri
266 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 267
S C

L
I
A
6

O
p
r j ă t cizecim ă,
R r e, ea teologal
A t e însăşi ă
S e subîntm Logos-
m c zând şi Pneum
a e revelând a,
t l totodată Cuvânt-
i e relaţia Duh.
c teologic
ă d
o
c u
e ă

e
x
p
m
a
r
I
r i
i
m s
ă ă
r
r b
e ă
l t
a o
ţ r
i i
a ,

e P
s a
e ş
n t
ţ e
i
a ş
l i
ă
C
î i
n n
268 Biserica liturgica STţVU
Liturgica bizantină a Cincizecimii 269
D
N
„ S
A
m r e c 6
P sfinţită loc între
l ă 7
e cu praznice
i adevărat le cele
e p este mari şi
i a sărbătoa străluce
s rea şte
aceasta! dintr-
l a
Că pune amândo
u j hotar de uă
i u mij- părţile."
l
I
o a
a d
n m
. i
t
A e
m
d
s o
p u
u ă
s
, l
e
d c
e t
u
a r
s i
e ,
-
d
m u
e p
n ă
e
a c
, u
m
270 Biserica ica Liturgica bizantină a Cincizecimii 271
liturgu v D
C
a
b
c
272 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 273

V d
ă e
p
d il
a d
ţ ă
i ,
î
s n
e d
a e
m s
a f
, ă
c ş
r u
e r
d a
, r
d e
e a
n
a
a
c
r
e
a
s
ti
t
v
e
ă
a
t
r G
e e
i n
e
j z
a e
l i,
o u
a n
d e a-
e s
t
e e
s a
t m
e b
i
a v
n a
- l
e
t n
e ţ
r ă
i d
o e
a v
r r
ă e
m
p e
ă c
m e
â e
n s
t t
u e
l p
u u
i t
. e
P r
ă e
m g
â e
n r
t m
u i
l n
274 --•Biserica liturgică
Liturgica bizantină a Cincizecimii 275
c
E
V T

A
m a 2 i rală şi cimii,
. d te- simetric
A e matică, a
m iar Dumini
z astfel ea cii
s i se mironos
i l dovedeş iţelor
t e te din
u , extrem prima
a î de parte.
t n revelato Femeile
- are. Du- mironos
o r minica iţe sunt
a samarin primele
î p encei care au
n o este, în revelaţia
r a doua învierii
e t parte a lui
c c Cincize Christos
o u
n
o a
m n
i a
a l
i
c z
e a
l
o l
r o
r
c
i s
n t
c r
i u
z c
e t
c u
276 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 277
liturgică
ş m
V M
C

cb
Ş
A
Liturg r n ţ convor lă, o
ica a e a birilor practică r
W s cu G. de eE
bizant
e e Thibon fiecare E
ină a il p , zi (cf.
Cinciz a e înainte S. Weil,
C
ecirni c d să se Autobi
i o i angajez ografie
279 n n e ca spiritu
s a lucrăto ală, op.
s e f are la cit., pp.
7
m a culesul 32-33).
n r viei, în înainte
a ă vara lui de a
t- a 1941. pleca
o c „Suavit spre
î e atea Americ
n a nesfârşi a,
u st tă a trimite
r ă acestui A
m v text propos
a e grec m- du
u r a Pater
n si învăluit părintel
u u în aşa ui J.-M.
i n măsură Perrin,
e e încât, alături
v a vreme de alte
e r de mai mari
n u multe texte
i g zile, nu ale sale
m ă m-am {Autobi
e c putut ografie
n i împiedi spiritu
t u ca să îl ală,
s n recit Iubirea
p ii fără lui
ir î încetar Dumne
it n e." Va zeu şi
u p face nenoro
a e din cirea,
l. ri recitare Forme
î o a lui, de
n a cu o iubire
v d atenţie implicit
ă a integra ă a lui
7
f
2
I
282 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 283
liturgică
d î
P S
A
A
A
A
7
u t I M Nevede iei
E S rea ne structur
„ este a
pusă în liturgic
faţă în e, dar
varianta mai
ei cea ales în
mai rezona
severă. nţa ei
Cum simbolic
putem ă
situa imediată
neveder ? ' .
ea, t <
desigur \<, • }
în ■> Mi
interior fto '
ul <> t.' i
econom
284 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 285
liturgică
U r
M C
S
P
c i
c s
e ă
e
a o
b
c ţ
e i
n
î e
n m
c
e a
r i
c c
ă i
m
286 $■«'.£■)
Biserica urgica Liturgica bizantină a Cinazecimu 287
liu. p
e

c
a
l
e
a

u
n
e
i

c
u
n
o
a
ş
t
e
r
i

a e
p s
r t
o e
f
u u
n n
d
a s
t u
e b
. i
e
V c
t t vu o vede prin a uh şi pe cel c
r ă vi n Duh şi pe care nu ştie
c e g z zi fl cel care nu să vadă prin
a n ău i ştie să vadă Duh, chiar
r - o t n c prin dacă are
e s oe t, Duh, chiar viziune
n i ra c dacă are fizică ori
v a s i fi a viziune religioasă.
e î zi r fizică ori „Deci au
d t - î c e religioasă. chemat a
e r n ă, r „Deci au doua oară
e g d e chemat a pe omul
ş e d ar v doua oară care fusese
i ( n ua e pe omul orb şi i-au
a e bu l care fusese zis: dă
e s l m e orb şi i-au slavă lui
l c i u ai a zis: dă Dumnezeu.
u s l c z slavă lui Noi ştim că
î n , u ă Dumnezeu. Omul
n o I ss ş Noi ştim că acesta este
s a n ee i Omul acesta păcătos.
u ş na d este păcătos. A răspuns
ş t a sm e A răspuns deci acela:
i e c ă o deci acela: dacă este
e a vi s dacă este păcătos, nu
n - s l zi e păcătos, nu ştiu. Un
u t u b ştiu. Un lucru
a t n e lucru ştiu: că
m s ee ş ştiu: că eram eram orb şi
a ( e ra t orb şi acum acum
i s n md e văd..." văd..."
e s eo p Rolurile se Rolurile se
e ) , n ct e inversează: inversează:
s u ri c se se
t n o l n e dovedesc dovedesc
e a r u ei l orbi cei care orbi cei
ş b i , c cred că văd care cred că
v t u : fi a fizic, dar, văd fizic,
ă e l in r mai grav, cei dar, mai
z ) ad e care cred că grav, cei
288 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimn 289
liturgică
c A
S I
290 vv;'«fi Biserica liturgica Liturgica bizantină a Cincizecimu 291
c
u

v
i
z i
i
b t
i
l
u
l
.
V
o
r
b
e
s
c

d
e

u
n

l
u
c
r
u

î
n

a
l
f e e a rsăm
i s l s pent
z t o e ru ca
i u r mel să
c i z e fie
e e n în
a t c e star
z r e a e să
i a o surp
l s r s rind
e e e ăă
i. u d acea
V , e o stă
ă c b form
d o u iă
a b r ş prof
ţ l s n undă
i i , u . Ne
s g d i este
c a e m
a ţ ş
m i i s
a s p
d f u i
e i n r
r i t i
ă n e t
s d m u
t l
u d d ,
r e e
n p s
a c a ă
r a r
e d t î
? r e l
V u d
ă l e e
d a x
a c f e
292 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 293
o b
A
î
294 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 295

d î
L A
„ „
M A
7
7

8
S n ti ci
t c t.
o ,
st p.
a 2
r, 4
o 7.
p ,
.
296 ■■ ,vwr.);s'v Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 297
d t
U
I
M
U
a gh a cele i,
iil D trei liturgic
or uh nivelur a
ter ul i de bizanti
est ui. sens pe nă a
re: To care ni aşezat
e at le într-un
lit e deschid mod
ur li- e destul
gh tur ziua de
ia gh înălţării origina
lui iil , în l
Ch e suspen Dumin
ris ter darea ei ica
tos est de ceea Părinţil
- re ce se or
o pa va Sinodu
m rti petrece lui
ul ci atunci ecu-
pri pă când menic
n la evenim de la
ca ac entul Niceca
re, ea înălţări . E
da stă i îşi va poate
tor un fi dus un fel
ită ică până la de
u lit capăt „emble
m ur făgă- mă a
an gh duinţa: casei
ită ie anume bizanti
ţii ce Pogorâ ne".
lui re rea Niceea
, as Duhul nu e
că că. ui, prea
pă I Cinciz departe
tă at ecimea de
m ă . Bizanţ,
ep aş Dup iar
icl ad ă Joia marele
ez ar înălţări evenim
298 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 299

o u
E
8

1
300 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 301
C d
A C
I „

38
4
u 4 la star, op.
i ) utrenia cit.,
. Dumini p. 278.

O cii . . , . , . , '

m ' Sfinţilor ■ , . . , , . ■■
8
u Părinţi ; . , :

5
l de la . ■ „ . . , . ,

u întâiul . ■ ■ ■ ■ ' ! ; ■ ■

i C Sinod < , , , - ; . - . ■ .

" â din • ■ ■ . -

n Niceea, ■ - . . ! ., .

( t Pentico
M a
a r
t e
e
i d
i
2 n
4
, C
a
2 n
7 o
; n
u
d l
e
S
a f
s i
e n
m ţ
e i
n l
e o
a r

L P
u ă
c r
a i
n
1 ţ
7 i
, ,
2
302 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 303
d .
i
I

D
88

8S
9
i i p
, .

P c
e i
n t
t .
i ,
c
o p
s .
t
a 2
r 9
, 9
.
o
304 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 305

i P
A
306 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 307
liturgică
D D
A C
î
A B
D
308 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 309

V s
U

9
v E , isihastă: r
1
9 e , o cale tempora
29 contemp le se
3
lativă precipită
creştin- , îsihas-
ortodox tul
ă", op. priveşte
cit., p. aceste
207: orbite
„Editori rotitoare
i de pe
Filocali poziţia
ei, axială
Nicodi unde,
m din conform
Naxos expresie
(1749- i
1809) şi filocalic
Macarie e, «
al intelectu
Corintul l,
ui (1731 nemişca
— 1805) t
insereaz precum
ă, în axa
mod cerurilor
neaştept , pri-
at, veşte ca
tradiţia spre un
isihas- centru
tă în în
jocul adâncuri
însuşi al le inimii
istoriei: »"
deşi - o (Cahst
spunem şi
clar — Ignatie
doar Xan-
până la thopoul
un os,
punct. secolul
In al XlV-
vreme lea).
94
ce Stihiră
revoluţi la
a vecernia
ciclurilo Duminic
310 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimii 311
a L
C A
9

59 p
6
1 t
5 r
312 Biserica liturgică Liturgica bizantină a Cincizecimu 313
c p
B C
E A
D

1
314 Biserica Liturgica bizantină a Cincizecimii 315
> '■■ \

liturgică
t c
P V
S
I

A
99

Galat
eni 2,
20.
100

Penti
costa
r, op.
cit.,
p.
314.
ANEXA tiv să transmită un mesaj (didactic-catehetic), nici să pro-
moveze o etică, nici să fortifice coeziunea socială în jurul
FUNCŢIA LIMBAJULUI LITURGIC unui conducător strălucit. Obiectivul ei e să constituie creş-
1. Comunitatea fundamentală, scop, sursă şi model al tu- tini şi comunitate creştină. Putere structurantă a ritului.
turor celorlalte, este comunitatea omului şi a lui Dumnezeu,
este comunitatea oamenilor creaţi după chipul lui Dumne- Percepţia simbolismului liturgic. Didacticismul nostru le
rezervă oamenilor o atitudine de spectatori. Privirea obiec-
zeu şi comunitatea finală a umanităţii recapitulate în Chris-
tivantă de-semnifică simbolul.
tos la sfârşitul timpurilor. Itinerantă în şi către unitate.
Riturile şi simbolurile instituie omul: ele nu sunt ope-
Locul unde se manifestă cel mai limpede această unitate,
rante decât cu condiţia să fie asumate de credincioşi. Ade-
al cărei instrument şi semn este Biserica universală, îl con-
văratele semne simbolice operează o transpoziţie de sens,
stituie fiece Biserică în parte adunată în jurul altarului. .
o trecere (plan pascal).
Aspect formal al ritului (distinct de conţinutul lui sim-
Pact de inteligibilitate
bolic) : figura sa fixă şi instituţionalizată. Gestul face parte
Comunicarea. în societatea actuală, liturghia capătă un
din corp aşa cum acesta este in-format de limbaj. El trebuie
loc important deoarece comunicarea religioasă devine, şi ea, să constituie un stil, adică un receptacul mai mult ori mai
o activitate specifică, nemaifiind asigurată de ansamblul cul- puţin stabil, asemenea limbajului. Şi, asemenea limbajului,
turii. Acţiunea liturgică nu mai este doar actul cultural al gestul trebuie să fie universal.
unei comunităţi preexistente, firesc alcătuite. Ea devine din
ce în ce mai mult unul dintre mijloacele prin care se consti- Ortopraxie. Rituri secundare de introducere, de intrare,
tuie comunitatea specifică a creştinilor. Iată de ce liturghia de curăţire. Complexificare progresivă a riturilor funda-
este, prin chiar acest fapt, o funcţie expresivă a comunităţii mentale. Strădanie de a intensifica eficacitatea ritului.
creştinilor, adică mijlocul prin care creştinii se exprimă în
mod conştient drept creştini sau mijlocul prin care sunt ex- Ritul organizează timpul. Aspect repetitiv. Un ritm care
primate valorile, sentimentele, aspiraţiile lor. lasă umanului latitudinea de a se desfăşura şi care îl inse-
Trei mari funcţii de comunicare: a) didactică (a in-for- rează totodată în referinţa religioasă. Construieşte comu-
ma, a transmite); b) creatoare de atitudine (acţiune socială nitatea religioasă respectând totodată multiplele apartenenţe
destinată să determine apariţia unui anume comportament,
a unei anume dispoziţii); c) misterică (Dumnezeu se co-
munică).
Anexă 317

Limbaj verbal şi non-verbal (gestual, simbolic). Investi-


re totală a fiinţei (ascultare-vedere). Expresie şi modelare
a existenţei. Sens şi intenţionalitate.

Religia sectară e suscitată de frustrări sociale la care ea


dă răspunsuri substitutive şi, ca atare, parţial neautentice.

2. Adunarea liturgică nu are în primul rând drept obiec-


318 Biserica liturgică Anexă 319
o a
S
F
I
schatol c
CUPRINS ogicâ i Redact
(Mihail m or
Neamţu ii VLAD
).................................................................................. RUSS
.....................................................................................
5 1 O
7 Tehnor
Geomet 6 edactor
ria LUMI
poetică A NIŢA
a n SIMIO
celebră e NESC
L rii x U
i (Anca ă Corect
t : or
Manole IOAN
u scu)............................................................................. F
r A
17 u
CUCU
g n
Omul Apărut
h c 2005-
i renăscut ţi 12-28
a din Duh a BUCU
în viaţa li REŞTI
B liturgică......................................................................
m –
i 25 ROMÂ
b
s Teologi NIA
a
e a Lucrare
j
oficiului executa
r u
liturgic tă la
i l
bizantin....................................................................... „UNIV
c u
45 ERSU
i Epifania i L”S.A.
i în li
: tradiţia t
s liturgică u
i bizantin r
n ă ................................................................................ g
t 119 i
e Liturgic c....................................................................................
z a 3
ă bizantin 1
ăa 6
e Cincize
Despre Andre Scrima, prietenul său, teologul indo-catalan
Raimon Panikkar, spunea că „în fiece clipă aveai dinainte,
indiferent la ce subiect s-ar fi referit discuţia, călugărul
şi intelectualul". Cu această dublă pasiune, care îşi regăsea
în el o veche şi firească unitate, interpreta Andre Scrima
evenimentele spiritului, ale actualităţii, ale tradiţiilor reli-
gioase. Şi, de fiecare dată, ele apăreau, astfel privite şi
interpretate, în prospeţimea sensurilor lor tari. Liturgica
Răsăritului creştin nu rămâne, de pildă, doar un capitol
de studiu pentru specialişti sau de eventual interes pentru
creştinul practicant. în textele ei pline de frumuseţea unor
vertiginoase analogii, în ritmurile ei poetice şi intelectuale,
în „structurile ei fine", liturgica apare drept o înaintare
sărbătorească în cunoaşterea Celui de necuprins.
Volumul reuneşte cursurile asupra marilor cicluri liturgice
bizantine pe care Andre Scrima le-a ţinut în anii 1970-1974
la Universitatea Saint-Esprit, Kaslik, Liban. Consemnate
de studenţi, ele au caracterul unor notaţii de drum herme-
neutic. Sunt metodă, desfăşurată înaintea ascultătorului,
de a intra în teritoriul liturgicului, de a-i descoperi şi urma
liniile pe care se petrece celebrarea în cunoaştere.

ISBN 973-50-1098-4
948353 007893