Date generale

Titular de curs: prof. dr. Felicia Loghin

Colaborator: prof. dr. Anca Buzoianu

Durata: 8 h de curs + 6 h lucrari

Numar credite: 5

Contact: floghin@umfcluj.ro, abuzoianu@umfcluj.ro

Istoric al utilizarii animalelor de experienta

Inca de la inceputul istoriei sale, omul a incercat sa inteleaga mediul in care traia, atat prin observarea
acestuia, dar si prin experimentare pe animale. Se considera ca primele investigatii de fiziologie
efectuate pe animale au debutat cu observatiile lui Alcmaeon din Croton (550-500 BC) si Galenus in
Roma (130-201 AD), care au realizat experimente fiziologice pe porci, maimute si caini. Era crestina a
adus o intrerupere a experimentelor stiintifice, iar animalele, care erau considerate lipsite de suflet,
sensibilitate si constiinta, nu au prezentat nici un interes pentru dezvoltarea cunoasterii stiintifice.

Medicina si biologia experimentala au fost redescoperite in secolul al 16-lea, accentul punandu-se

pe anatomie (Vesalius, Da Vinci), si in secolul al 17-lea, cand au inceput sa fie investigate si functiile
fiziologice (Harvey). Animalele erau in continuare considerate a fi lipsite de constiinta, iar Descartes
afirma chiar ca ele nu pot suferi si ca mecanismele vietii pot fi intelese doar pe baza principilor
mecanice. Cu toate acestea, a inceput sa fie acceptat faptul ca experimentele pe animale si rezultatele
acestora ar putea sa contribuie la dezvoltarea medicinei. Adevarata experimentare pe animal a inceput
in secolul al 19-lea, o data cu lucrarile lui Claude Bernard, care a subliniat necesitatea utilizarii de
animale pentru dezvoltarea medicinei si a fiziologiei experimentale. El sustinea ca experimentarea pe
animal este necesara atat in cercetarea fundamentala, cat si in cercetarea medicala aplicativa. Utilizand
acest concept al experimentarii pe animale, savanti eminenti au avut posibilitatea de a-si testa
conceptele teoretice. Astfel, Pasteur si Koch au evidentiat relatia de cauzalitate intre microorganisme si
bolile infectioase.
 De la inceputul secolului 20, dezvoltarea disciplinelor biomedicale si a industriei farmaceutice a
condus la o crestere rapida a utilizarii animalelor in diferite experimente, nu numai sub aspectul
numarului, dar si sub aspectul speciilor folosite. Majoritatea animalelor de experienta sunt reprezentate
de rozatoare, dar se folosesc si alte specii de mamifere, pasari, reptile, amfibieni, pesti, acestea din urma
mai ales in studiile de ecotoxicologie.

Specii de animale de experienta utilizate

"Observate, crescute, cultivate, numarate, masurate, incrucisate, testate, disecate, recombinate... ele si-
au donat corpul stiintei. De mai multe secole pentru unele, de cateva decenii pentru altele. De la cele
mai insolite, la cele mai familiare. Pentru stiinta, musca si-a schimbat culoarea ochilor, broasca raioasa a
imbracat chiloti, melcul de mare si-a etalat neuronii, viermele plat si-a oferit transparenta, soarecele si-a
pus genele la mezat, sobolanul a parcurs labirinturi, puiul a cantat ca o prepelita, pestele-zebra si-a
refacut inotatoarea, viermii de apa dulce s-au taiat in patru. ... Aceste animale au "facut" stiinta. Caci ele
nu numai ca si-au cedat corpul, dar mai ales au furnizat metode, concepte si probleme oamenilor care
le-au interogat, obligandu-i in permanenta sa isi reformuleze intrebarile. In acelasi timp actori si
parteneri ai unei ambitioase intreprinderi colective, ele au participat la edificarea cunostintelor asupra
materiei vii. Daca, de la intrarea lor in laborator aceste organisme sunt profund modificate, ele
remodeleaza la randul lor oamenii de stiinta care le studiaza. Fiecare il transforma pe celalalt, obligandu-
l sa-si manifeste inteligenta: cautati animalul si veti gasi cercetatorul! In asa masura incat primul ajunge
sa il caracterizeze pe al doilea: comunitatile de cercetatori se impart in "oameni ai mustelor", "oameni ai
soarecilor", in asa masura ei nu mai pot fi disociati de obiectul lor de studiu, de animalul "lor", de fiecare
data "ideal". Si totusi, desi populeaza cu miile laboratoarele din intreaga lume, aceste "animale de
stiinta" raman in mare masura necunoscute. Un paradox regretabil, deoarece fara ele ce ar fi cercetarea
asupra materiei vii si mai ales, ce am sti despre noi insine." (Catherine Bousquet, Bętes de science)

Musculita de otet, Drosophila melanogaster, inalta de 3 milimetri, are o cariera de un secol in

serviciul stiintei, devenind diva de necontastat a biologiei contemporane, laureata deja a trei premii
Nobel – 1933 (Thomas H. Morgan, Calvin B. Bridges, Alfred H. Sturtevant, pentru cercetarile de
cartografie genetica), 1946 (Hermann J. Muller, pentru descoperirea efectului mutagen al radiatiilor) si
1995 (Christiane Nüsslein-Volhard, Eric Wieschaus, Edward B. Lewis, pentru descoperirea controlului
genetic al dezvoltarii precoce a embrionului). Mai multe decenii modelul preferat al geneticienilor, apoi
al embriologilor si cercetatorilor din domeniul biologiei moleculare, ea a dezvaluit nu numai
mecanismele transmisiei ereditare, dar si cele ce stau la baza dezvoltarii organismelor, de la faza de
embrion la cea de adult. Anii 1990 vor consacra acest model animal. Astfel, ea serveste pentru
identificarea genelor implicate in procesul de imbatranire, durata sa de viata fiind scurtata sau
prelungita in functie de genele manipulate la embrionii sai (o mutatie care ii dubleaza durata de viata a
fost botezata indy de la "I am not dead yet"), iar mai nou ca model de studiu al maladiilor degenerative
umane, ca urmare a identificarii similitudinilor intre functionarea sistemului sau nervos (mai ales la
nivelul anumitor neuromediatori) si cel al vertebratelor.

Xenopus laevis sau broasca raioasa cu gheare este o vertebrata tetrapoda, un amfibian fara coada,
dar care spre deosebire de broaste nu are limba, ce a colonizat astazi laboratoarele din intreaga lume.
Dar inaintea sa, si alti amfibieni au servit la elucidarea celor mai mari enigme ale lumii vii: geneza,
fecundarea, dezvoltarea embrionului. De ce tocmai amfibienii? Pentru ca viata incepe obligatoriu in apa,
unde sunt depuse ouale, din care se dezvolta apoi embrionul, larva, mormolocul si in sfarsit adultul.
Aceste oua sunt mari (2-3 mm), vizibile sub ganga protectoare, usor accesibile si capabile sa ofere
spectacolul minunat al dezvoltarii lor. In anii 1730, fizicianul si naturalistul francez Réne Réaumur, care a
incercat sa observe ceea ce se petrece in timpul pontei la broaste, a imaginat un procedeu ingenios:
imbracarea masculilor cu niste "chilotei". Desi el nu a reusit sa observe nimic, enigma va fi rezolvata in
1777 de un italian cu geniu experimental, abatele Lazzaro Spallanzani, care a inventat primele fecundatii
artificiale. Dar "abatele genial" a fost supranumit si "abatele groaznic", pentru ca nu numai ca a atarnat
greutati din ce in ce mai grele de labele din spate ale broastei mascul pentru a observa cat timp poate
mentine acuplarea, dar le-a si ars, transformandu-le in cioturi sangerande. In secolul 20, pentru a
intelege mecanismul organogenezei si dinamica sa, Walter Vogt a inventat o tehnica deosebit de
ingenioasa: tatuajul celular al oualor de pleurodel, prin depunerea, cu ajutorul unor bureti de agar, a
unor coloranti netoxici in diferite zone ale suprafetei embrionului precoce. De asemenea, o specie
americana de broasca, Rana pipiens, a fost utilizata in 1952 de Robert Briggs si Thomas King, pentru
realiza prima experienta de clonare a unui animal vertebrat.

Dar in secolul 20, majoritatea animalelor de experienta utilizate, in special in studiile de siguranta
non-clinica a noilor medicamente, sunt rozatoarele: soareci, sobolani, cobai. Soarecele de laborator,
Mus musculus, aparut probabil pe continentul indian in urma cu 1 milion de ani, are avantajul de a avea
o durata scurta de viata (2-3 ani), de a fi foarte docil si usor manipulabil, putin exigent in privinta
alimentatiei si cu o fecunditate remarcabila (un cuplu prolific poate produce pana la 250 de descendenti
intr-un an). Aceste calitati permit satisfacerea cererii imense si in continua crestere: daca in 2000 erau
crescuti in laboratoarele din intreaga lume peste 25 de milioane de soareci, se estimeaza ca in urmatorii
10 ani cifra va creste cu 10-20%. Chiar daca primii soareci intra in istorie in 1664, participand la
experientele fizicianului si naturalistului englez Robert Hooke care a testat faimoasa sa pompa de aer si
efectele sale asupra respiratiei, iar in 1895 este creat in Anglia un "club national" al soarecelui, care
furniza deja unii hibrizi proveniti din varietati crescute de iubitorii de animale mici, cariera lor stiintifica
incepe abia in 1900, fiind legata de dezvoltarea geneticii. De la sfarsitul anilor 1970, gratie evolutiilor in
domeniul biologiei reproducerii si apoi a biologiei celulare si moleculare, soarecele urca pe scena
mediatica. Apar primii embrioni congelati, apoi primii soareci himerici (cu blana cu dungi albe si negre),
obtinuti prin fuziune embrionara, iar in 1998 primele clone. Dar mai ales, soarecele se dovedeste a fi
deosebit de potrivit pentru transgeneza, o tehnica ce consta in transferul unei gene straine in genomul
unui animal, prin injectare in embrion, deci in celulele germinale, unde se va integra. Astfel, in 1982,
prestigioasa revista Nature anunta crearea unui soarece gigant, obtinut prin transferul embrionar al
genei murine a hormonului de crestere (Richard Palmiter din Seattle si Ralph Brinster din Pennsylvania).
Succesul acestui tip de manipulare pe un mamifer marcheaza debutul soarecilor candidati ca "modele de
patologie umana". De exemplu, anemia falciforma, care este consecinta mutatiei unei singure gene si
afecteaza peste 2 milioane de persoane in intreaga lume, ar putea beneficia de un model animal prin
introducerea genei umane mutante in embrionul de soarece, fiind astfel posibila testarea diferitilor
agenti terapeutici. La mijlocul anilor 1980, o noua tehnica va revolutiona practica transgenezei.
Recombinarea omologa sau mutageneza dirijata permit eliminarea unei gene precise din organism. Se
reuseste pozitionarea unei gene omoloage in locul genei originare, tehnica fiind deosebit de eficace pe
celule susa embrionare. Apare astfel un nou tip de soarece, soarecele knock-out, sau KO, denumit astfel
in 1987. Nu soarecele este KO, ci una din genele sale, inlocuita anterior cu o gena deficienta pe care
soarecele (nascut dupa transferul embrionului manipulat la o femele purtatoare) o va exprima. Astfel,
gena nativa va fi inactivata. Gratie acestei tehnici a fost obtinut un model pentru mucoviscidioza, sau pot
fi create diferite modele pentru studii de cognitie in neurostiinte.

In afara de rozatoare, in studiile pre-clinice se mai utilizeaza un numar redus de caini si de pisici,
care provin exclusiv din crescatorii specializate, precum si primate si mini-porci. Primatele sunt rar
folosite in experimente (0,1% din experimente), numarul maimutelor folosite in Europa fiind de
aproximativ 15000 pe an. Toate provin din crescatorii, situate in principal in Vietnam, China, Filipine,
insula Mauritius, care ofera suficiente garantii sanitare. 75% din primatele utilizate sunt specii de
Macacus (M. cu coada lunga sau Macacus rhesus), care sunt utile in studiile de toxicologie sau in mediul
industrial. O alta specie folosita in infectiologie este maimuta veverita (saimiri), de origine sud-
americana. In cercetarea academica se mai folosesc babuini si maimute verzi. Toate aceste animale fac
obiectul unor proceduri de control foarte severe si complexe (statut sanitar, origine, mod de importare,
conditii de vivariu). In Europa, experimentarea pe maimutele mari antropoide este strict interzisa.
Maimutele nu numai ca sunt scumpe (3000 euro pentru un Macacus rhesus), dar sunt si protejate de
numeroase texte internationale, iar pe de alta parte dificil de utilizat si periculoase pentru om. Adesea
agresive si incontrolabile dupa ce au atins varsta pubertatii, ele au mai multa forta decat lasa sa se vada
fizicul lor si mai ales constituie rezervoare de virusuri transmisibile la om. Pentru aceste motive, ele se
folosesc doar atunci cand nu exista alte alternative.
 Deoarece porcul este foarte apropiat din punct de vedere anatomic de om, el este mult utilizat
pentru punerea la punct a unor noi tehnici chirurgicale. Astfel, rezultatele endarteriectomiei pulmonare
au fost ameliorate gratie studiilor realizate pe porc, mortalitatea operatorie scazand de la 27 la 6% in
mai putin de 10 ani. In laboratorul din cadrul spitalului Marie-Lannelongue din Paris, mai sunt in studiu
grefele de trahee, deoarece porcul are o vascularizatie traheala apropiata de cea a omului.

Principii etice

 Omul are datoria de a proteja animalele, de a le respecta demnitatea si dreptul fiecarei specii de
a se dezvolta in mod natural.

 Investigatiile pe animale de experienta sunt adesea decisive pentru intelegerea unor fenomene
vitale, cunostintele dobandite servind pentru protejarea vietii, alinarea suferintei si asigurarea
supravietuirii. Totusi, dreptul omului de a folosi animalele nu poate fi separat de datoria de a
evita abuzurile.

 Investigatorul trebuie sa puna in balanta beneficiile cercetarii si suferinta animalelor, fara a

pierde din vedere aspectul etic.

 Investigatorul trebuie sa evite, de cate ori este posibil, producerea de durere si suferinta
animalelor de experienta, iar numarul animalelor si al experimentelor efectuate trebuie redus la
minim.

Cerinte etice pentru legitimarea experimentelor

Cerinta ca experimentele pe animale sa fie justificabile pe baza beneficiilor rezultate impune

experimentatorilor sa justifice necesitatea si utilitatea fiecarui experiment.

 Experimentele pe animale sunt cu atat mai justificabile cu cat datele stiintifice obtinute sunt
esentiale si au un impact mai mare asupra cunoasterii si a pastrarii valorilor umane.

 Cu cat suferinta impusa animalelor este mai mare, cu atat experimentul in cauza este mai putin
justificabil.

 Experimentele pe animale trebuie sa fie conforme cu principiile stiintifice recunoscute.

Rezultatele asteptate trebuie sa depaseasca nivelul actual al cunostintelor, ipoteza de lucru
trebuie sa fie logica, iar metodele alese trebuie sa asigure realizarea experimentului si sa fie in
acord cu stadiul actual al cercetarii. Sunt indoielnice din punct de vedere etic experimentele pe
animale care furnizeaza informatii ce ar putea fi obtinute si prin alte metode.

 Experimentele pe animale care au beneficiu direct asupra vietii si sanatatii omului si animalelor
sunt legitime din punct de vedere etic. In multe domenii, experimentele pe subiecti umani pot fi
efectuate numai dupa ce securitatea este garantata de rezultatele experimentelor pe animale.
  Experimentele pe animale sunt legitime din punct de vedere etic chiar daca beneficiul asupra
vietii sau sanatatii nu este imediat, atunci cand ele permit obtinerea de noi cunostinte cu privire
la alcatuirea, functionarea si comportamentul fiintelor vii.

 Experimentele pe animale sunt justificabile din punct de vedere etic atunci cand fac parte din
curricula universitatilor sau a institutiilor de invatamant superior in care se formeaza specialisti
in domeniul medicinei, medicinei dentare, farmaciei, medicinei veterinare, biologiei, sau pentru
formarea tehnicienilor de laborator si a personalului paramedical, cu conditia sa nu existe
modalitati alternative de intelegere a fenomenelor vitale sau de dobandire a deprinderilor
practice necesare desfasurarii experimentelor pe animale sau a interventiilor pe subiecti umani.

 Daca experimentele pe animale sunt motivate doar de considerente pur economice sau daca
servesc exclusiv pentru obtinerea produselor de lux, ele nu sunt justificabile din punct de vedere
etic.

Legislatia europeana accepta utilizarea animalelor de experienta in unul din urmatoarele scopuri:

 Dezvoltarea, fabricarea, testarea calitatii, a eficientei si securitatii medicamentelor, produselor

alimentare sau a altor substante si produse;

 Evitarea, prevenirea, diagnosticul si tratamentul bolilor, a starii proaste de sanatate sau a altor
anomalii sau a efectelor lor asupra omului, animalelor si plantelor;

 Evaluarea, detectia, reglarea sau modificarea conditiilor fiziologice la om, animale sau plante;

 Protectia mediului natural in interesul sanatatii si bunastarii omului sau animalelor.

Experimentele pe animale protejate sunt interzise, exceptand situatiile in care obiectivele

experimentelor se refera la:

- cercetari ce au drept scop protejarea speciilor in cauza

- cercetari biomedicale esentiale, in care speciile in cauza se dovedesc a fi singurele care corespund
realizarii obiectivelor.

Scopuri in care se accepta utilizarea animalelor de experienta

 Cercetare fundamentala

 Cercetare translationala sau aplicata in scopul:

 o Evitarii, prevenirii, diagnosticului sau tratamentul bolilor, a starii proaste de sanatate sau
a altor anomalii sau a efectelor acestora asupra fiintelor umane, animalelor sau
plantelor

o Evaluarii, detectiei, reglarii sau modificarii conditiei fiintelor umane, animalelor sau
plantelor

 Evaluarea calitatii, eficacitatii sau a sigurantei medicamentelor, alimentelor sau a alor substante
si produse

 Protectia mediului inconjurator

 Cercetarea ce vizeaza conservarea speciilor

 Invatamantul superior

 Cercetari de medicina legala

Introducere

Pentru a obtine autorizatia de desfasurare a unui experiment si autorizatia unei comisii de etica,
cercetatorii trebuie sa prezinte protocolul experimentului. Acesta trebuie sa respecte reguli foarte
stricte:

- nici o alta metoda alternativa nu poate raspunde la intrebarile pe care si le pun experimentatorii

- specia aleasa trebuie sa corespunda cel mai bine exigentelor

- experimentele trebuie planificate in asa fel incat sa fie redus la minim numarul animalelor utilizate

- sursele de durere, disconfort sau stres trebuie sa fie eliminate sau reduse la minim

- pentru studiile asupra durerii sunt autorizate doar testele ce se bazeaza pe un comportament de
evitare

- trebuie evitata duplicarea inutila a experimentelor

- trebuie stabilite metodele de ingrijire post-tratament

- trebuie stabilite criteriile pentru momentul interventiei, indepartarea animalelor din studiu, sau
eutanasia daca se anticipeaza o evolutie dureroasa sau stresanta

- trebuie stabilite metodele de eutanasie

- trebuie asigurata securitatea personalului in mediul de munca

Experimentatorii
Experimentele trebuie sa fie realizate doar de persoane competente autorizate, sau sub
responsabilitatea directa a acestora. Acestea trebuie sa fie instruite cu privire la aparitia zoonozelor,
securitatea chimica (inclusiv alergii), riscurile microbiologice si fizice. Este necesar ca personalul sa
mentina o igiena personala impecabila: sa se spele pe maini si sa isi schimbe imbracamintea de protectie
de cate ori este necesar, sa nu consume alimente, bauturi, sa nu fumeze sau sa utilizeze produse
cosmetice in incaperile in care se gasesc animalele. Se recomanda un examen medical la angajare si
evaluari medicale periodice in cazul categoriilor de risc. Poate fi necesara adoptarea unei scheme de
imunizare, in special impotriva tetanusului, rabiei sau hepatitei B. Daca se efectueaza cercetari cu privire
la bolile infectioase, se recomanda vaccinarea atunci cand sunt disponibile vaccinuri eficiente. Deoarece
bolile primatelor sunt usor transmisibile la om, personalul care vine in contact trebuie monitorizat
periodic pentru tuberculoza.

Imobilizarea fizica

Imobilizarea fizica reprezinta utilizarea unor metode manuale sau mecanice pentru limitarea unora sau a
tuturor celor 5 miscari normale ale unui animal in scopul examinarii, colectarii de probe, administrarii de
medicamente, tratamentului sau a manipularii experimentale; animalele sunt imobilizate pentru o
perioada scurta de timp, de obicei de ordinul minutelor. Animalele pot fi imobilizate fie manual, fie cu
ajutorul unor dispozitive, acestea din urma trebuind sa fie potrivite ca forma, marime, mod de operare,
in scopul reducerii disconfortului sau a lezarii animalului.

Procedee chirurgicale majore

Procedeele chirurgicale majore multiple aplicate pe un singur animal sunt descurajate, fiind admise doar
daca sunt justificate stiintific, de exemplu daca conserva resurse animale limitate sau daca sunt necesare
pentru ratiuni clinice. Economia de resurse nu este un motiv acceptabil pentru efectuarea unor
interventii chirurgicale majore multiple.

Restrictia de alimente sau lichide

Restrictia de alimente sau lichide poate fi necesara in anumite situatii experimentale, dar trebuie sa fie
disponibile cel putin cantitati minime de alimente si lichide pentru a asigura dezvoltarea animalelor
tinere si pentru a mentine pe termen lung bunastarea acestora. Restrictia in scop de cercetare trebuie
justificata stiintific si se impune monitorizarea indicilor fiziologici si comportamentali, incluzandu-se
criterii (pierderea in greutate sau starea de hidratare) pentru indepartarea temporara sau permanenta a
unui animal din experiment.

Procurarea si transportul animalelor

Animalele trebuie procurate in mod legal, din crescatorii specializate si autorizate, iar transportul
trebuie sa se faca in conditii optime de confort si securitate, care sa asigure un risc scazut de contactare
a unor zoonoze, sa protejeze impotriva conditiilor extreme de mediu, sa evite supraaglomerarea, sa
permita asigurarea de alimente daca este necesar si sa protejeze impotriva traumelor fizice. La receptie,
animalele sunt examinate de un medic veterinar si sunt instalate intr-un local de carantina, separat de
animalele care se gasesc deja in facilitati, pentru a evita introducerea de patogeni intr-o colonie
stabilizata.

Asigurarea conditiilor de vivariu

Animalele trebuie separate fizic pe specii, in localuri diferite, pentru a preveni transmiterea bolilor de la
o specie la alta si pentru a elimina anxietatea si posibilele modificari fiziologice si comportamentale
datorate conflictelor inter-specii. Animalele modificate genetic trebuie pastrate in camere inchise,
evitandu-se evadarea lor sau contaminarea.

Animalele trebuie observate de catre un personal calificat pentru aparitia semnelor de boala, a unor
leziuni sau a unui comportament anormal.

Conditiile de vivariu sunt alese in functie de mai multi factori, printre care se numara:

- specia, rasa, caracteristicile individuale ale animalului, cum ar fi: sexul, varsta, marimea,
comportamentul, starea de sanatate

- capacitatea animalelor de a forma grupuri sociale pe baza mirosului sau a contactului vizual sau
tactil, atunci cand sunt mentinute singure sau in grupuri

- aspectul si constructia custilor

- scopurile proiectului si organizarea experimentului (ex. productie, crestere, cercetare, testare sau
invatamant)

- frecventa manipularii animalelor si gradul de invazivitate al procedurilor aplicate

- prezenta materialelor periculoase sau care pot sa produca imbolnaviri

- durata perioadei de gazduire

Animalele trebuie gazduite in asa fel incat sa fie favorizate comportamentele specifice speciei si sa fie
minimalizate comportamentele induse de stres. Pentru speciile sociabile se impune gazduirea lor in
perechi sau grupuri compatibile. Mediul in care sunt tinute animalele trebuie sa corespunda speciei,
istoricului acesteia si utilizarii preconizate. Pentru unele specii poate fi necesara mimarea mediului
natural.

Custile sau ingradirile primare, care asigura limitele imediate ale mediului in care traieste animalul
trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

- sa asigure necesitatile fiziologice si comportamentale normale ale animalelor, inclusiv urinarea si

defecarea, mentinerea temperaturii corpului, miscarile normale si, atunci cand este necesar,
reproducerea

- sa permita interactiuni sociale intre membrii comunitatii

- sa faca posibila mentinerea starii de sanatate a animalelor

- sa asigure o ventilatie adecvata

- sa permita animalelor accesul la alimente si la apa

- sa asigure un mediu sigur, care sa nu permita evadarea animalelor sau capturarea lor accidentala
in ingradiri

- sa nu prezinte suprafete ascutite care sa lezeze animalele

- sa permita observarea animalelor fara a le deranja

Necesitatile de spatiu ale animalelor sunt complexe si nu depind doar de greutatea sau de suprafata
corporala, existand standarde specifice pentru fiecare specie. De cate ori este cazul, animalele sociabile
sunt cazate in perechi sau grupuri, exceptand contraindicatiile impuse de protocolul experimental.
Dependent de diferiti factori biologici sau comportamentali, animalele gazduite in grup pot necesita mai
putin sau mai mult spatiu total comparativ cu animalele gazduite individual.

Temperatura si umiditatea trebuie sa fie strict controlate si sa corespunda fiziologiei fiecarei specii. In
general, expunerea animalelor neadaptate la temperaturi de peste 29,4C sau sub 4,4C fara acces la
adaposturi sau la mecanisme de protectie poate produce efecte clinice. Animalele se pot adapta la
temperaturi extreme prin mecanisme comportamentale, fiziologice si morfologice, dar astfel de adaptari
necesita timp si pot altera rezultatele experimentelor. Umiditatea relativa este si ea controlata, dar nu in
limite atat de inguste ca si temperatura. Intervalul acceptabil de umiditate este situat intre 30 si 70%.

Ventilatia are scopul de a asigura necesarul de oxigen, de a indeparta excesul termic produs de
respiratie, de a dilua contaminantii gazosi si sub forma de particule, de a asigura umiditatea atmosferica.

Iluminatul. Lumina poate influenta fiziologia, morfologia si comportamentul multor animale. Pentru
stabilirea unui nivel de iluminare corespunzator, se iau in considerare intensitatea luminii, durata
expunerii, lungimea de unda a radiatiilor, pigmentatia animalului, ciclul circadian de expunere,
temperatura corpului, statusul hormonal, varsta, sexul, specia, rasa. In general, lumina trebuie sa fie
difuza (325 lux), iar animalele albinoase prefera un grad mai redus de iluminare. Iluminatul artificial
trebuie sa reproduca un ciclu zi/noapte care trebuie sa fie cat mai apropiat de ritmul natural, deoarece
fotoperioada este un regulator important al comportamentul reproductiv al multor specii animale.

Zgomotul. Izolarea fonica permite evitarea tulburarilor de comportament determinate de zgomot.

Adesea poate fi asigurat un fond sonor redus, care evita ca animalele sa fie stresate de orice zgomot
care rupe linistea. Camerele rezervate experimentarilor trebuie separate de zonele de gazduire.

Alimentatia trebuie sa fie necontaminata, adecvata din punct de vedere nutritional si asigurata zilnic sau
conform protocolului experimental. Contaminantii alimentari pot avea efecte dramatice asupra
proceselor biochimice si fiziologice, chiar daca ei sunt prezenti in concentratii prea mici pentru a
produce semne clinice de toxicitate. Animalele trebuie sa aiba de asemenea acces la apa potabila,
necontaminata.

Igiena mediului implica schimbarea asternutului (daca este cazul), curatirea (indepartarea murdariei si
resturilor) si dezinfectia (eliminarea concentratiilor inacceptabile de microorganisme).

Identificarea si aclimatizarea animalelor

Identificarea animalelor: a camerei, raftului, custii, individului, este obligatorie. Pentru cani, pisici,
primate, este utila si pastrarea unui dosar clinic.

Aclimatizarea animalelor (una sau mai multe saptamani, in functie de specie) este necesara pentru
familiarizarea acestora atat cu noul mediu in care se va desfasura experimentul, cat si cu
experimentatorul. Teama pe care o resimte animalul in timpul experimentului poate fi redusa daca
inaintea acestuia el a fost manipulat cu precautie si cu bunavointa.

Controlul durerii si eutanasia

Daca experientele produc suferinte, ele trebuie desfasurate sub anestezie, fiind eventual insotite de un
tratament analgezic. Daca experientele sunt incompatibile cu astfel de masuri, se recomanda sa nu se
practice mai mult de o experienta per animal.

Eutanasia reprezinta uciderea animalelor printr-o metoda care sa induca rapid stare de inconstienta si
moarte, fara durere sau suferinta. Ea este practicata la sfarsitul experimentelor pentru rozatoare si
pentru toate animalele care au fost supuse unei suferinte prelungite sau care au suferit leziuni
ireversibile. In studiile de toxicologie, eutanasia este necesara in vederea efectuarii necropsiei sau a
examenelor de anatomie patologica. In cazul primatelor, daca animalul nu a suferit excesiv si daca starea
de sanatate este normala, ele pot fi donate gradinilor zoologice sau pot fi utilizate in alte experiente, mai
ales in mediul academic. Alegerea metodei de eutanasie depinde de specie si de obiectivele studiului. In
general se folosesc substante chimice: barbiturici, anestezice inhalante neexplozive sau dioxid de
carbon, care sunt preferate metodelor fizice: dislocare cervicala, decapitare. Dupa autopsie, cadavrele
sunt incinerate.

Eutanasia - exemple de metode admise de legislatia Europeana:

- Metode acceptate pentru rozatoare
ƒ Ü Supradozarea anestezicelor (unde este posibil cu sedare prealabila)
ƒ Ü Asfixiere cu dioxid de carbon (nu la nou nascuti sau fetusi)
ƒ Ü Dislocare de coloana cervicala (doar la rozatoare cu greutate sub 1 kg)
ƒ Ü Lovirea/percutia craniului (doar la rozatoare cu greutate sub 1 kg)
ƒ Ü Decapitarea (doar daca alte metode nu sunt disponibile)
ƒ Ü Asfixiere cu gaze inerte (argon, azot)
Legislatia in domeniul protectiei animalelor
ƒ Ü 1876: prima lege pentru protectia animalelor de experienta (Cruelty to Animal Act) (Marea Britanie)
ƒ Ü 1986: „Conventia pentru protectia animalelor vertebrate utilizate in scopuri experimentale sau
stiintifice (ETS 123) (Consiliul Europei)
ƒ Ü 1986: „Directiva pentru protectia animalelor vertebrate utilizate in scopuri experimentale sau
stiintifice (86/609/EEC)" (Comisia Europeanã), amendata de Directiva 2003/65/EC, amendata de
Directiva 2010/63/EC
Prevederi ale Directivei 2010/63/EC
ƒ Ü Specii de animale la care se aplica Directiva:
ƒ Ü Vertebrate non-umane vii, inclusiv
ƒ Ü Forme larvare cu hranire independenta
ƒ Ü Forme fetale ale mamiferelor, incepand cu ultima treime din dezvoltarea intrauterina normala
ƒ Ü Cefalopode vii
ƒ Ü Specii crescute pentru experimente:
ƒ Ü Soarece
ƒ Ü Sobolan
ƒ Ü Cobai
ƒ Ü Hamster sirian
ƒ Ü Hamster chinezesc
ƒ Ü Gerbil mongolic
ƒ Ü Iepure
ƒ Ü Caine
ƒ Ü Pisica
ƒ Ü Toate speciile de primate non-umane
ƒ Ü Broaste
ƒ Ü Pestele zebra
ƒ Ü Utilizarea primatelor non-umane:
ƒ Ü Doar in domenii biomedicale esentiale pentru beneficiul fiintelor umane
ƒ Ü Doar in scop de cercetare fundamentala, protejarea speciei respective, in activitati ce vizeaza conditii
ce ameninta prognosticul vital al omului (inclusiv xenotransplantul)
ƒ Ü Utilizarea maimutelor mari:
ƒ Ü Doar in scop de cercetare ce vizeaza protejarea speciei respective
ƒ Ü Doar in situatii ce ameninta prognosticul vital al omului si nu exista alte alternative
ƒ Ü Procedura = utilizarea, invaziva sau nu, a unui animal in scop stiintific sau educational, care poate
produce un anumit nivel de durere, suferinta, afectare sau vatamare echivalenta cu sau superioara celei
determinate de introducerea unui ac
ƒ Ü Clasificarea severitatii procedurilor:
ƒ Ü Usoara: durere sau suferinta pe termen scurt - exemple: administrarea de anestezice, studii de
farmacocinetica dupa dozã unica si numar limitat de prelevari, tehnici RMN, biopsii, implante...
ƒ Ü Moderata: durere moderata pe termen scurt, durere uºoarã pe termen lung, etc – exemple:
aplicarea frecventa a unei substante de testat ce produce efecte clinice moderate, interventii
chirurgicale sub anestezie generala, modele de inducere a tumorilor...
ƒ Ü Severa: durere severa pe termen scurt, durere moderata pe termen lung, etc – exemple: testarea
toxicitatii cand sfarsitul este decesul, iradierea si chimioterapia cu doze letale, modele de inducere a
tumorilor cu sfarsit letal

Responsabilitati

Responsabilitatea stiintifica, morala si legala pentru legitimarea, planificarea si desfasurarea

experimentelor pe animale revine cercetatorului responsabil de proiect, dar celelalte persoane implicate
nu sunt scutite de responsabilitatea morala, deci acestia trebuie sa-si expuna parerea si eventual pot
refuza colaborarea.

Comisia de etica trebuie sa respinga desfasurarea acelor experimente care nu sunt justificate din
punct de vedere stiintific, care supun animalele unor suferinte extreme, sau care pot fi inlocuite cu
metodele alternative disponibile.

Alternative la utilizarea animalelor in experimente

Daca preocuparea pentru animal este la fel de veche ca si experimentarea, doar in 1937 a aparut in
Anglia, odata cu crearea Federatiei Universitare pentru Protectia Animalelor, o miscare care si-a anuntat
clar obiectivul: deoarece experimentarea pe animal este indispensabila, trebuie sa facem in asa fel incat
ea sa fie realizata cat mai corect posibil. Aceasta miscare va conduce la aparitia in 1959 a regulii celor 3
R, enuntata de Russel si Burch, in publicatia „Principiile tehnicii experimentale”, si care formuleaza
strategiile pentru reducerea utilizarii animalelor:

- Replacement (inlocuire): utilizarea de metode care nu folosesc animale intacte (ex. culturi celulare
sau nevertebrate in loc de vertebrate)

- Reduction (reducere): utilizarea unui numar mai mic de animale prin modificarea protocoalelor
(ex. a protocoalelor pentru determinarea dozei medii letale)

- Refinement (perfectionare): modificarea procedurilor existente in asa fel incat animalele sa fie
supuse la cat mai putin stres sau durere (ex. administrarea de anestezice animalelor supuse procedurilor
dureroase; sacrificarea animalelor inainte de a-si reveni din anestezie; utilizarea tehnicilor imagistice
neinvazive pentru detectarea precoce a tumorilor, a afectarii organelor)

- La acestea se mai poate adauga un al 4-lea R: Responsability (Raspunderea)

Devotarea metodelor alternative a fost posibila ca urmare a progreselor stiintifice in domeniul

biochimiei, biologiei celulare si moleculare, imagisticii medicale sau a informaticii. Aceste metode sunt
utilizate in cercetarea fundamentala, dar si in industrie, pentru punerea la punct a unor noi substante
medicamentoase. De exemplu, ele sunt utile in screeningul potentialilor candidati la calitatea de
medicament, cand din 100.000 molecule testate sunt selectati doar 2-3 compusi. In toxicologie, cu
cateva exceptii, exista putine metode alternative, agentiile de reglementare acceptand in principal
studiile pe animal.
 Cele mai cunoscute sunt modelele experimentale in vitro, printre care se numara: organele
izolate, explantele de organe (culturi organo-tipice), culturile embrionare, culturile celulare (de celule
dispersate, de reagregate celulare, de linii celulare), fragmentele subcelulare (receptori membranari,
microzomi). Culturile de linii celulare si celulele susa embrionare au avantajul de a putea fi conservate si
pastrate un timp mai lung. Celulele susa embrionare pot fi utilizate fie pentru observarea diferentierii
tesuturilor, fie pentru obtinerea de animale transgenice.

Desi aceste tehnici au o serie de avantaje:

- acceptabile din punct de vedere moral si etic

- folosesc un numar redus de animale

- folosesc un material biologic omogen

- studiaza actiunea substantelor la nivelul tintei

- faciliteaza studiul mecanismelor de actiune

- sunt usor de observat si cuantificat

- au o reproductibilitate buna

- permit un control riguros al dozei aplicate si al timpului de contact

- necesita cantitati mici de substanta testata

ele conduc la o simplificare a sistemelor biologice care nu este reprezentativa pentru ceea ce se
intampla in vivo. Printre limite se numara:

- lipsa interactiunilor complexe intre organe

- absenta proceselor toxicocinetice

- dificultatea de detectare a efectelor retard sau cronice

- dificultatea de testare a compusilor greu solubili, gazosi sau volatili

- complexitatea extrapolarii

O alta dezvoltare importanta este selectarea („cernerea”) in silico, care permite stabilirea unor ipoteze
asupra functionarii si rolului genelor. In plus, optimizarea bazelor de date si punerea lor in comun,
incurajata la nivel european, permite evitarea duplicarii experimentelor pe animal.

Tehnicile imagistice neinvazive, cum este RMN, sunt considerate de asemenea metode alternative,
permitand de exemplu urmarirea efectului unui nou medicament asupra evolutiei leziunilor, fara a
sacrifica la fiecare timp de observare un lot de animale.
Cu toate acestea, modelele animale sunt nu numai utile, dar in unele situatii sunt chiar indispensabile.
Daca se doreste mentinerea activitatii de cercetare medicala si farmacologica, experimentarea pe
animal nu poate fi inlocuita, nici macar intr-un viitor relativ indepartat.

Istoricul protectiei animalelor utilizate in scop stiintific

Incepand cu secolul 19, experimentarea pe animal a fost supusa numeroaselor critici. Prima lege
referitoare la protectia animalelor a fost adoptata in Marea Britanie, in 1822. In Franta, prima critica
impotriva experimentarii pe animale a aparut in 1850, iar in Marea Britanie in 1880. Prima organizatie
antivivisectionista (Victoria Street Society) a fost infiintata in 1875 la Londra, iar prima lege pentru
protectia animalelor de experienta (Cruelty to Animal Act) a fost adoptata de parlamentul Regatului
Unit in 1876.

Legislatia europeana in domeniul protectiei animalelor

ƒ - 1876: prima lege pentru protectia animalelor de experienta (Cruelty to Animal Act) (Marea Britanie)
ƒ - 1986: „Conventia pentru protectia animalelor vertebrate utilizate in scopuri experimentale sau
stiintifice (ETS 123) (Consiliul Europei) care are drept principiu fundamental acceptarea utilizarii
animalelor in experimente, dar care recomanda in acelasi timp reducerea numarului lor si inlocuirea
experimentelor cu metode alternative. Doar tarile care au semnat si ratificat aceasta Conventie sunt
obligate sa o implementeze in legislatia nationala.
ƒ - La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeana a publicat in 1986 Directiva pentru protectia
animalelor vertebrate utilizate in scopuri experimentale sau stiintifice (86/609/EEC). Scopul acestei
Directive este de a armoniza legislatiile nationale pentru a evita denaturarea sau competitia neonesta in
cadrul comunitatii. Prevederile directivei se bazeaza pe Conventia ETS 123. In directiva sunt precizate
scopurile in care se justifica experimentarea pe animal, precum si conditiile in care se pot desfasura
astfel de experimente. Directiva a fost amendata in 2003 (2003/65/EC) si in 2010 (2010/63/EC).

Legislatia din Romania

 In Romania, problema protectiei animalelor de experienta este reglementata prin Legea nr.
206/2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare, in
care, in Capitolul I, articolul 2, paragraful 1 se precizeaza ca: activitatea stiintifica trebuie sa se
desfasoare in respect fata de (fiinta si demnitatea umana, precum si fata de) suferinta
animalelor, care trebuie prevenita sau redusa la minim. In capitolul III se dispune infiintarea in
cadrul institutiilor de cercetare-dezvoltare, pe langa consiliile stiintifice, a Comisiilor de etica,
care au drept atributii si evaluarea proiectelor de cercetare-dezvoltare sub aspectul respectarii
reglementarilor de etica referitoare la... protectia animalelor, inclusiv a animalelor transgenice si
a primatelor nonumane.

Recent, in legislatia nationala a fost transpusa directiva Europeana, fiind adoptata Legea nr. 43/2014
privind protectia animalelor utilizate in scopuri stiintifice. Aceasta legislatie a fost completata prin
Ordinul 97/2015 pentru aprobarea Normei sanitar veterinare privind procedura de autorizare sanitara
veterinara a proiectelor care implica utilizarea animalelor in proceduri, cu intrare in vigoare din
25.09.2015, Romania aliniindu-se astfel la normele Europene.

 Specii de animale la care se aplica Directiva 2010/63/EC:

- Vertebrate non-umane vii, inclusiv
- Forme larvare cu hranire independenta
- Forme fetale ale mamiferelor, incepand cu ultima treime din dezvoltarea intrauterina
normala
ƒ - Cefalopode vii
ƒ - Specii crescute pentru experimente:
- Soarece
- Sobolan
- Cobai
- Hamster sirian
- Hamster chinezesc
- Gerbil mongolic
- Iepure
- Caine
- Pisica
- Toate speciile de primate non-umane
- Broaste
- Pestele zebra
- Utilizarea primatelor non-umane este permisa:
- Doar in domenii biomedicale esentiale pentru beneficiul fiintelor umane
- Doar in scop de cercetare fundamentala, protejarea speciei respective, in activitati ce
vizeaza conditii ce ameninta prognosticul vital al omului (inclusiv xenotransplantul)
- Utilizarea maimutelor mari este permisa:
- Doar in scop de cercetare ce vizeaza protejarea speciei respective
- Doar in situatii ce ameninta prognosticul vital al omului si nu exista alte alternative

Conform Directivei Europene, o procedura este definita drept: utilizarea, invaziva sau nu, a unui animal
in scop stiintific sau educational, care poate produce un anumit nivel de durere, suferinta, afectare sau
vatamare echivalenta cu sau superioara celei determinate de introducerea unui ac

Clasificarea severitatii procedurilor:

ƒ - Usoara: durere sau suferinta pe termen scurt - exemple: administrarea de anestezice, studii de
farmacocinetica dupa dozã unica si numar limitat de prelevari, tehnici RMN, biopsii, implante...
ƒ - Moderata: durere moderata pe termen scurt, durere usoarã pe termen lung, etc – exemple: aplicarea
frecventa a unei substante de testat ce produce efecte clinice moderate, interventii chirurgicale sub
anestezie generala, modele de inducere a tumorilor...
ƒ - Severa: durere severa pe termen scurt, durere moderata pe termen lung, etc – exemple: testarea
toxicitatii cand sfarsitul este decesul, iradierea si chimioterapia cu doze letale, modele de inducere a
tumorilor cu sfarsit letal

Documentatia transmisa Comisiei de etica

Conform Directivei Europene, Comisia de Etica trebuie sa primeasca urmatoarele documente care vor fi
evaluate in vederea avizarii proiectului de cercetare experimentala pe animalul de experienta:

1. Propunerea de proiect

 Obiective, beneficiile stiintifice

2. Rezumatul non tehnic

3. Informatii referitoare la:

 Justificarea utilizarii animalelor (inclusiv origine, numar, specie, stadiul de dezvoltare) si a

procedurilor

 Aplicarea metodelor 3R

 Reducerea suferinţei animalelor

 Utilizarea de indicatori finali “umani”

 Strategia experimentala si statistica pentru a limita suferinta animalelor

 Reutilizarea eventuala a animalelor

 Clasificarea propusa a severitatii procedurilor

 Conditiile de vivariu asigurate

 Metodele de eutanasiere

 Competenta investigatorilor

Ordinul 97/2015 - prevede ca dupa avizarea vaforabila de catre Comisia de Etica, desfasurarea
proiectelor sa fie AUTORIZATA de catre Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta
Alimentelor - pe baza:

 Cererii de autorizare sanitara veterinara – inaintata de reprezentantul unitatii utilizatoare sau de

responsabilul de proiect

 Avizului favorabil din partea Comisiei de etica institutionala

 Proiectele se pot desfasura doar in cadrul unei unitati autorizate sanitar-veterinar

Cererea de autorizare a proiectelor trebuie sa includa:

  Titlul proiectului

 Rezumatul non tehnic

 Detalii referitoare la:

1. Justificarea utilizarii animalelor, originea lor, numarul estimat, speciile si categoriile de varsta

2. Declaratie pe proprie raspundere din care sa reiasa ca respectivul proiect nu a mai fost realizat

3. Fundamentare scrisa din care sa reiasa ca proiectul poate fi realizat doar pe animale vii

4. Aplicarea metodelor 3R

5. Metodele de anestezie, analgezie si alte metode de atenuare a durerii

6. Metodele de eutanasiere utilizate in functie de specie

7. Justificarea utilizarii unei alte metode de eutanasiere decat cele specifice fiecarei specii

8. Reutilizarea animalelor si efectul cumulativ asupra animalelor

9. Clasificarea propusa a severităţii procedurilor

10. Conditiile de adapostire, crestere si ingrijire a animalelor

11. Competenta personalului implicat in desfasurarea proiectului

Rezumatul non tehnic - trebuie sa includa:

 Titlul proiectului

 Durata proiectului

 Cuvinte cheie (maxim 5)

 Scopul proiectului (se bifeaza da/nu)

o Cercetare fundamentala

o Bioechivalenta, cercetare translationala si cercetare aplicata

o Utilizare regulata si productie de rutina

o Protectia mediului inconjurator in interesul sanatatii si bunastarii oamenilor sau

animalelor

o Conservarea speciilor

o Invatamant superior si instruire

 o Anchete medico-legale

o Mentinerea coloniilor cu animale modificate genetic, care nu sunt utilizate in alte

proceduri

 Descrierea obiectivelor proiectului

 Care sunt potentialele beneficii ale proiectului (progres in cunoasterea stiintifica, beneficii
pentru om sau animale)

 Care este specia utilizata si numarul preconizat de animale utilizate

 Efectele adverse aşteptate, gradul de severitate asteptat/probabil si finalul animalelor

 Aplicarea conceptului 3R

o Inlocuire: justificarea desfasurarii experimentului pe animale, nu prin metode

alternative

o Reducere: cum va asigurati ca numarul de animale este minim

o Perfectionare: conditii optime de vivariu, explicarea alegerii speciei, masurile pentru

minimalizarea suferintelor animalelor

Conceptul de cercetare biomedicala

Conceptul de cercetare biomedicala se refera la toate testele si experimentele organizate si practicate

pe fiinte umane si care au drept scop "largirea cunostintelor stiintifice cu privire la fiinta umana, precum
si a metodelor susceptibile sa amelioreze conditia sa". Cercetarile pot sau nu sa conduca la un beneficiu
direct pentru persoana care participa la experiment (denumita voluntar).

Experimentarea pe fiinte umane in scop stiintific exista de mai mult de 2000 de ani. Ea a fost atestata de
scoala din Alexandria, in secolul al III-lea inaintea lui Hristos, sub forma investigatiilor efectuate pe
corpurile condamnatilor la moarte. Mult inainte ca metodologia experimentala sa fie predata in scolile
de medicina, populatiile umane au fost supuse tatonarilor empirice de catre medici. Astfel, in lupta
impotriva variolei s-au realizat teste pe scara larga pe subiecti umani, marinarii au servit drept cobai
pentru studii asupra scorbutului sau a bolii beri-beri, iar pe bolnavii din azilurile de boli mintale s-au
incercat diferite regimuri alimentare pentru a descoperi etiologia pelagrei. Claude Bernard a deplans
empirismul medicilor si s-a luptat pentru ca medicina sa devina experimentala, adica stiintifica. Dar, doar
in secolul XX cercetarea biomedicala cunoaste o dezvoltare consistenta. Se recunoaste explicit dreptul
medicilor de a experimenta, dar si obligatia lor de a cerceta, alaturi de obligatia de a ingriji. "Medicina
este in mod necesar experimentala" afirma Ordinul medicilor francezi in 1988, intr-un comentariu
referitor la codul de deontologie: omagiu postum adus lui Claude Bernard. Tot in secolul XX este definita
pe plan international notiunea de etica a cercetarii efectuate pe subiecti umani.

"Morala nu interzice experientele pe semenii sai, nici pe sine insusi; in practica de fiecare zi, oamenii fac
mereu experiente unii pe altii", scria Claude Bernard in 1865. Dar curiozitatea cercetatorilor a trebuit sa
tina intotdeauna cont de interdictii colective explicite sau implicite (vizand disectia corpului uman,
vivisectia, divulgarea anumitor aspecte ale vietii private). Ea trebuie sa tina cont si de ambivalenta
emotionala pe care o trezeste in fiecare dintre noi situatia experimentala.

Vrem sa fim cercetatori, nu cobai. Filozoful Hans Jonas sugereaza ideea ca experimentarea stiintifica pe
om poate fi o forma atenuata de sacrificiu uman. Faptul ca intr-un trecut nu foarte indepartat au fost
utilizate in cercetare persoane fara aparare (bolnavi din spitalele publice, populatii din tarile in curs de
dezvoltare), fara a le cere parerea, doar argumentand ca trebuie oricum efectuate cercetari, acrediteaza
ideea unui tribut platit de umanitate unei "necesitati" sau unei urgente de a face sa progreseze
cunostintele, despre care nu se stie foarte bine daca reprezinta o obligatie morala sau un destin. Dar
cercetatorul nu este un mare preot, iar a face sa progreseze cercetarea este o alegere la care nimeni nu
este obligat. Dupa Jonas, statutul de cobai implica abnegatie. Pentru un bolnav este deja dificil sa
reprezinte un caz, dar pentru subiectul unei cercetari, a fi o proba, un specimen, un exemplar de
conditie umana expus intr-o particularitate intima, reprezinta un fel de asceza.

Principii, institutii, texte de referinta

Marile principii regasite la nivel international reprezinta o formulare adaptata contextului biomedical a
principiilor enuntate in Declaratia universala cu privire la drepturile omului (ONU), cu recunoasterea
acelorasi valori: libertate, securitate, egalitate, demnitate umana.

Pe plan international, etapele experimentarii biomedicale si textele de referinta sunt urmatoarele:

- Claude Bernard (1865): "avem dreptul sa experimentam pe animal pentru a ne instrui; putem
experimenta pe om cu conditia stricta ca aceasta sa nu conduca la nici o suferinta sau la vreun
inconvenient pentru subiectul pe care se experimenteaza";

- Anii 1930, in special in Germania si Statele Unite: constientizarea efectelor secundare potential
nocive ale medicamentelor, urmata de eforturi pentru protejarea consumatorului (Federal Food, Drug
and Cosmetic Act, SUA);

- Germania, 1931: Directive cu privire la noile terapii si experimentarea stiintifica pe om;

- Tribunalul de la Nuremberg (1947): experimentarea pe om "pentru binele societatii" este admisa,

dar "consimtamantul voluntar al subiectului uman est absolut necesar";

- Declaratia de la Helsinki (1964), revizuita la Tokyo (1975) si apoi la Venetia (1983), a Asociatiei
Medicale Mondiale: se face distinctie intre cercetarea "terapeutica" si cea "non-terapeutica"; pertinenta
acestei distinctii a fost ulterior contestata de Comisia nationala americana, care a inlocuit-o cu opozitia
cercetare/practica; in legea europeana aceasta distinctie devine: "cercetare cu beneficiu individual
direct"/"cercetare fara beneficiu individual direct". Proiectul de cercetare trebuie descris intr-un
"protocol experimental" si supus avizarii de catre un comitet "independent" (Tokyo)
- Comisia Nationala pentru Protectia Subiectilor Umani in Cercetarea Biomedicala si
Comportamentala (SUA, 1974-78): rapoarte cu privire la cercetarea pe persoane vulnerabile: fetusi
umani, prizonieri, copii, infirmi mentali institutionalizati, psihochirurgie. Raportul Belmont identifica trei
mari principii si regulile care decurg:

(1): principiul respectului persoanelor ¨ regula consimtamantului;

(2): principiul rezultatului pozitiv ¨ regula evaluarii raportului beneficiu/risc;

(3): principiul justitiei ¨ regula de egalitate (de ne-exploatare a populatiilor vulnerabile);

- Directive internationale pentru cercetarea biomedicala pe subiecti umani (OMS/CIOMS, 1982,

Declaratia de la Manila): reflectii asupra transferului experimentarii umane spre tari cu un nivel scazut
de viata si asupra participarii minoritatilor vulnerabile la cercetare; s-a remarcat necesitatea evaluarii
stiintifice si etice a proiectelor de catre comitete independente, competente din punct de vedere
stiintific si reprezentative pentru comunitatile umane implicate;

- Consiliul Europei (1990): Recomandarea nr. (90)3 a Comitetului de ministri ai Statelor membre
asupra cercetarii biomedicale pe fiinte umane. Nu se concepe o cercetare biomedicala fara un "plan
stiintific" si fara consimtamantul informat, liber, expres si specific al persoanei.

- Romania: Legea 206/2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica
si inovare, care stipuleaza necesitatea respectarii fiintei si demnitatii umane si legifereaza infiintarea
comisiilor de etica.

Regulile etice ale cercetarii biomedicale

Pe parcursul timpului s-au conturat regulile etice ale cercetarii biomedicale, dintre care cinci sunt
esentiale:

- 1) obligatia existentei unui „pre-requis”: nu se pot desfasura experimente pe om daca nu au fost

reunite toate garantiile ca urmare a experimentarii farmacologice si toxicologice in laborator, in vitro si
pe mai multe specii animale, utilizand efective suficiente;

- 2) Valoarea stiintifica a proiectului: un studiu realizat pe baze stiintifice insuficiente in raport cu

stadiul de moment al cunostintelor este contrar principiilor etice; in primul rand supune pacientii unor
constrangeri inutile, in al doilea rand poate conduce la concluzii eronate. Un experiment nu poate fi
realizat decat de o echipa calificata, care are printre membri, in afara de clinicieni, cel putin o persoana
specializata fie in metodologie, pentru studiile controlate in faza de comparare, fie in farmacologie, in
fazele prealabile.

- 3) Un bilant avantaje/risc acceptabil, care este diferit in functie de voluntarii inclusi in experiment:
pacienti in cursul tratamentului sau voluntari sanatosi;
- 4) Un consimtamant liber si informat: trebuie abordat separat, daca este vorba de pacienti inclusi
in experiment cu ocazia tratamentului, sau de voluntari sanatosi;

- 5) Evaluarea de catre un comitet de etica: experimentul, indiferent ca vizeaza faza de comparare

sau fazele prealabile, trebuie supus aprobarii unui comitet de etica. Acesta va verifica daca cele 4
conditii anterioare sunt indeplinite, in ordinea indicata; daca una din conditii nu este indeplinita,
urmatoarele nu mai trebuie sa fie examinate. Aprecierea se concretizeaza intr-un aviz, care insa nu
exonereaza experimentatorul de responsabilitate. In cazul testelor pe voluntari sanatosi, avizul favorabil
al comitetului de etica este obligatoriu.

Experimentarea pe om vizeaza in primul rand evaluarea unor tratamente curative, care pot fi
reprezentate de medicamente, dar si de interventii chirurgicale sau radiologice, de fixarea de implante,
etc. In cazul medicamentelor, evaluarea clinica se desfasoara in patru faze:

- faza 1: studiul tolerantei

- faza 2: o prima idee cu privire la eficacitate, metabolismul in organismul uman, caile cele mai
adecvate de administrare

Aceste prime doua faze se realizeaza pe un numar limitat de subiecti, uneori bolnavi, dar de foarte
multe ori voluntari sanatosi.

- faza 3: evaluarea riguroasa a noului tratament, in vederea situarii sale in arsenalul terapeutic
actual. Se realizeaza conform unei metodologii foarte riguroase, cel mai adesea pe mai multe sute de
pacienti si dureaza mai multe luni sau chiar ani de zile.

- faza 4: supravegherea medicamentului dupa punerea sa pe piata, in vederea decelarii eventualelor

efecte adverse, rare sau tardive, care nu au putut fi puse in evidenta in faza 3. Se realizeaza pe un numar
mare de subiecti (mai multe mii) si se bazeaza mai ales pe observarea si inregistrarea efectelor, in
principal de catre practicieni.

In cazul tratamentelor ne-medicamentoase (radioterapie, chirurgie) delimitarea acestor 4 faze este mai
putin neta. In orice caz, faza 3 reprezinta etapa cruciala a evaluarii unui tratament.

Actorii unei cercetari biomedicale

Actorii unei cercetari biomedicale sunt urmatorii:

- Promotorul (Sponsorul) = cel care are initiativa unei cercetari biomedicale; poate fi orice persoana
fizica sau morala (o asociatie a bolnavilor suferind de o anumita maladie, o intreprindere, o unitate de
cercetare) care trebuie sa transmita investigatorilor un dosar complet, trebuie sa incheie o asigurare
care sa acopere raspunderea civila, trebuie sa furnizeze un produs de calitate buna, trebuie sa incheie
un contract de cercetare cu investigatorul; promotorul stabileste informatiile care vor fi puse la
dispozitia subiectilor si pregateste formularele pentru obtinerea consimtamantului.
- Investigatorul: este in mod obligatoriu un medic, sau o persoana care exercita o profesiune
agreata in Romania in vederea desfasurarii studiilor clinice, pe baza cunostintelor stiintifice si a
experientei in domeniul ingrijirii pacientilor. Investigatorul este cel care asigura desfasurarea studiului
clinic intr-un centru, iar daca intr-un centru studiul este realizat de o echipa, investigatorul este
conducatorul echipei si poate fi numit investigator principal; daca exista mai multi investigatori (studii
multicentrice), promotorul va desemna un coordonator. Investigatorul supune protocolul de cercetare
Comitetului de etica zonal si in timpul recrutarii subiectilor este responsabil de informarea acestora si de
obtinerea consimtamantului. Investigatorul este responsabil de calitatea stiintifica a studiului, la sfarsitul
caruia va intocmi un raport.

- Subiectul studiului = persoana care participa la un studiu clinic, fie ca primeste medicamentul
investigat, fie ca are rol de martor; subiectii vulnerabili = persoanele a caror dorinta de a participa ca
voluntari in studiul clinic poate fi influentata in mod incorect, justificat sau nu, de speranta in beneficii
obtinute prin participare sau de teama unor represalii din partea unor superiori ierarhici in cazul unui
refuz; exemple: studenti la medicina, farmacie, personal subordonat spitalului si laboratorului, angajati
in industria farmaceutica, membrii ai fortelor armate si persoane aflate in detentie, pacienti cu boli
incurabile, persoane internate in unitati ajutatoare, someri sau persoane foarte sarace, grupuri etnice
minoritare, persoane fara locuinta, nomazi, refugiati, minori, persoane incapabile sa-si exprime
consimtamantul in cunostinta de cauza.

- Comisia de etica.

Rolul Comisiei de Etica

Suportul legislativ al infiintarii Comisiilor de etica (CE) este reprezentat de Legea nr. 206/05/2004 privind
buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare. Comisiile de etica sunt
infiintate pe langa consiliile stiintifice ale institutiilor de cercetare-dezvoltare si au drept atributii
urmarirea respectarii codurilor de etica specifice domeniului si cercetarea cazurilor de abateri de la etica
profesionala. Ele evalueaza din punct de vedere etic proiectele de cercetare-dezvoltare si inovare,
verificand conformitatea proiectelor cu:

- a) reglementarile de etica general aplicabile, referitoare la protectia persoanei:

o utilizarea embrionilor umani, precum si a altor mostre biologice umane

o utilizarea datelor personale pentru banci biologice, inclusiv banci de gene

o utilizarea pentru studii clinice a persoanelor (indivizi sau populatie) din urmatoarele categorii:
persoane care nu-si pot da acordul, in special copii, femei gravide, voluntari sanatosi

- b) reglementarile de etica specifice, interne si internationale, aplicabile pentru cercetarea

respectiva si care trebuie specificate explicit prin proiect.

Prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 1236 din 4 octombrie 2004 pentru aprobarea Regulilor de buna
practica in studiul clinic este prevazuta infiintarea Comisiei Nationale de Etica, precum si a Comisiilor
Institutionale de Etica.

Comisia Nationala de Etica este un organism independent, constituit din profesionisti in domeniul
sanatatii si din membri care nu sunt medici, insarcinat cu protejarea drepturilor, sigurantei si confortul
participantilor la un studiu si cu asigurarea publicului cu privire la aceasta protectie, in special prin
formularea unei opinii asupra protocolului studiului, aptitudinilor investigatorilor si adecvarii facilitatilor,
ca si asupra metodelor si documentelor care ar trebui utilizate pentru informarea participantilor la
studiu, in vederea obtinerii consimtamantului lor exprimat in cunostinta de cauza.

Comisia Institutionala de Etica este un organism independent, constituit din membri din domeniul
medical, stiintific si nemedical, a carui responsabilitate este sa asigure protectia drepturilor, a sigurantei
si confortului subiectilor implicati in studiu; el actioneaza prin evaluarea, aprobarea si verificarea
continua a protocolului studiului clinic si a amendamentelor acestuia, precum si a metodelor si
materialelor care ar trebui utilizate in vederea obtinerii si inregistrarii consimtamantului exprimat in
cunostinta de cauza.

Comisia de etica trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari:

- Ipoteza de lucru este pertinenta?

- Protocolul cercetarii va permite sa se raspunda la aceasta intrebare?

- Investigatorul va putea sa obtina raspunsul la intrebari asigurand in acelasi timp protectia

persoanelor (concordanta intre obiective si mijloacele avute la dispozitie)?

- Informatia pusa la dispozitia pacientilor si conditiile in care aceasta informatie este furnizata
permit acestora sa isi exprime un consimtamant liber si in cunostinta de cauza?

Comisiile de etica evalueaza nu numai protocolul studiului, prezentat in vederea aprobarii, ci si

amendamentele la protocol, care pot sa apara pe parcursul studiului si care sunt o prezentare in scris a
modificarii/modificarilor protocolului sau o explicare oficiala a acestora.

Responsabilitatile Comisiei de Etica

Comisia de etica trebuie sa primeasca urmatoarele documente (vezi Ordinul Ministrului Sanatatii nr.
1300 din 14 octombrie 2004 pentru aprobarea Ghidului privind cererea si documentatia care trebuie
trimise comisiei de etica in vederea obtinerii opiniei acesteia asupra desfasurarii unui studiu clinic cu
medicamente de uz uman in Romania):

- protocolul clinic/amendamentele

- formularul de consimtamant exprimat in cunostinta de cauza

- procedeele de recrutare a subiectilor (ex. anunturi)

- informatiile care vor fi furnizate subiectilor

- brosura investigatorului

- informatiile disponibile privind siguranta administrarii produsului

- informatiile despre platile si compensatiile disponibile pentru subiecti

- curriculum vitae actualizat al investigatorului si/sau alte documente care dovedesc calificarea acestuia

- oricare alte documente necesare

Ř Comisia de etica trebuie sa evalueze studiul clinic intr-o perioada de timp convenabila si sa-si
exprime in scris punctul de vedere, cu identificarea clara a studiului, a documentelor verificate si a
datelor pentru urmatoarele:

- aprobarea/opinia favorabila

- modificarile necesare pentru obtinerea aprobarii/opiniei favorabile

- neaprobarea/opinia negativa

- incheierea/suspendarea oricarei aprobari preliminare/opinii favorabile

Ř Comisia de etica trebuie sa evalueze calificarea investigatorului

Ř Comisia de etica trebuie efectueze o evaluare permanenta a fiecarui studiu la intervale potrivite in
functie de gradul de risc existent pentru subiectii umani, dar cel putin o data pe an

Ř Comisia de etica poate sa ceara informatii suplimentare daca considera ca acestea ar contribui la
imbunatatirea intelegerii situatiei privind protectia, drepturile, siguranta si/sau confortul subiectilor

Ř In cazul organizarii unui studiu fara beneficiu terapeutic care se desfasoara pe baza
consimtamantului unui reprezentant legal acceptat al subiectului, CE trebuie sa impuna ca protocolul
propus si/sau alte documente sa abordeze adecvat problemele de etica relevante si sa corespunda
cerintelor legale

Ř In cazul in care protocolul prevede ca nu se poate obtine consimtamantul prealabil al subiectului sau
al reprezentantului sau legal, exprimat in cunostinta de cauza, CE trebuie sa impuna ca protocolul
propus si/sau alte documente sa abordeze adecvat problemele de etica relevante si sa corespunda
cerintelor legale

Ř CE trebuie sa verifice valoarea si metoda de plata a subiectilor, pentru a se asigura ca nu exista

metode coercitive sau alte metode de influentare a subiectului

Ř CE trebuie sa se asigure ca informatiile privind plata subiectilor sunt prezentate in formularele de

consimtamant exprimat in cunostinta de cauza sau in alte informatii prezentate in scris subiectului

Structura Comisiei de Etica

Comisia de etica trebuie sa fie alcatuita dintr-un numar adecvat de membri, care, in ansamblu, sa aiba
calificarea si experienta pentru a verifica si evalua aspectele stiintifice, medicale si etice pentru studiul
propus. Se recomanda ca o comisie de etica sa includa:

- cel putin 5 membri

- cel putin un membru a carui activitate sa nu includa un domeniu stiintific

- cel putin un membru care sa fie independent de institutia sau locul studiului

Trebuie pastrata o lista cu membrii comisiei de etica si calificarea acestora.

Investigatorul poate prezenta informatii despre oricare din aspectele studiului, dar nu trebuie sa
participe la dezbaterile comisiei de etica sau la vot.

Comisia de etica poate invita pentru consultari specialisti din diferite domenii privind subiectul
discutat.

Competenta investigatorului

Investigatorul trebuie sa fie calificat prin educatie, instruiri si experienta, pentru a-si asuma
responsabilitatea pentru conducerea studiului, trebuie sa intruneasca toate calificarile precizate de
reglementarile in domeniu si trebuie sa dovedeasca aceste calificari printr-un curriculum vitae actualizat
si/sau documentatia relevanta ceruta de sponsor, CE sau ANM.

Investigatorul trebuie sa fie obisnuit cu modul de folosire a produsului investigat, asa cum este
descris in protocol, in brosura investigatorului, in informatiile produsului si in alte surse de informatii
prezentate de sponsor.

Investigatorul trebuie sa cunoasca, sa respecte Regulile de buna practica in studiul clinic si

reglementarile legale in domeniu.

Investigatorul trebuie sa permita monitorizarea si auditul efectuate de sponsor, precum si

inspectia Agentiei Nationale a Medicamentului.

Investigatorul trebuie sa poata demonstra ca poate recruta numarul necesar de subiecti

corespunzatori studiului.

Investigatorul trebuie sa aiba in echipa un numar adecvat de persoane calificate, precum si

aparatura si facilitatile necesare pentru intreaga durata prevazuta de desfasurare a studiului.
 Investigatorul trebuie sa se asigure ca toate persoanele care participa la studiu sunt informate
adecvat despre protocol, produsul investigat, sarcinile lor in cadrul studiului.

Un medic calificat, investigator sau subinvestigator, trebuie sa fie responsabil pentru toate
deciziile medicale.

In cursul participarii la studiu si pe perioada care urmeaza, investigatorul trebuie sa asigure

supravegherea medicala adecvata a subiectului pentru orice evenimente adverse in legatura cu studiul.

Investigatorul trebuie sa informeze subiectul despre ingrijirile medicale necesare, datorate unor
afectiuni intercurente constatate de investigator.

Investigatorul trebuie sa respecte protocolul aprobat, fara abateri sau modificari, exceptand
situatiile in care este necesara eliminarea imediata a riscurilor pentru subiecti, sau cand amendamentul
a fost aprobat de comisia de etica.

Investigatorul trebuie sa urmareasca procedurile de randomizare si sa garanteze ca dezvaluirea

codului se face numai in concordanta cu protocolul.

Stabilirea protocolului clinic

Protocolul clinic trebuie sa cuprinda:

1. Informatii generale (vezi Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 1236 din 4 octombrie 2004 pentru aprobarea
Regulilor de buna practica in studiul clinic):

- titlul protocolului, numarul de identificare, data

- informatii cu privire la sponsor, investigator, medic responsabil, laborator clinic, etc.

2. Informatii de fond

- numele si descrierea produsului investigat

- rezumat al constatarilor din studiile non-clinice cu potentiala semnificatie clinica si din studiile clinice
relevante pentru studiu

- rezumatul riscurilor si beneficiilor potentiale

- descrierea si justificarea caii de administrare, a dozelor si modului de administrare si

perioadei/perioadelor de tratament

- declaratie referitoare la faptul ca studiul se va desfasura in concordanta cu protocolul, Regulile de buna

practica in studiul clinic si reglementarile legale in domeniu

- descrierea populatiei care trebuie studiata

- referirile la literatura si datele care sunt relevante pentru studiu

3. Obiectivele si scopul studiului: descriere detaliata

4. Proiectul studiului:

- declarare a obiectivelor principale si secundare, daca exista, care trebuie apreciate in timpul studiului

- descrierea tipului de studiu: dublu orb, controlat cu placebo, planificat paralel, etc. Si o diagrama
schematica a planului, procedurilor si etapelor

- descrierea masurilor pentru reducerea/evitarea erorilor, incluzand: randomizarea, procedeul „orb”

- descrierea tratamentului/tratamentelor din cursul studiului, a dozelor si a modului de administrare a

produselor investigate; descrierea formei farmaceutice, a ambalarii si etichetarii produsului

- estimarea duratei de participare a subiectului si o descriere a secventei si duratei tuturor etapelor

studiului, incluzand si pe cele care urmeaza dupa acestea, daca sunt prevazute

- o descriere a criteriilor de intrerupere pentru un subiect, pentru partile studiului si pentru studiul in
intregime

- proceduri de gestionare a produsului investigat, inclusiv cel placebo, daca exista

- pastrarea codurilor de randomizare a tratamentului din studiu si a procedurilor pentru dezvaluirea

codurilor

- identificarea oricarei informatii care trebuie inregistrata direct in formularul de raportare a cazului

5. Selectia si retragerea subiectilor

- criterii de includere a subiectilor

- criterii de excludere a subiectilor

- criterii de retragere a subiectului si precizarea procedurilor.

· Cand si cum pot subiectii sa se retraga din studiu

· Tipul si momentul colectarii datelor care trebuie obtinute pentru subiectii retrasi

· Daca si cum vor fi inlocuiti subiectii

· Urmarirea ulterioara a subiectilor retrasi din tratamentul cu produsul investigat/tratamentul

studiat

6. Tratamentul care se administreaza subiectilor

- numele produselor, dozele, schema de administrare a dozelor, calea/modul de administrare si

perioada de tratament, inclusiv perioada de urmarire ulterioara a tratamentului
- medicatia/tratamentul permis si nepermis inainte si/sau in cursul studiului

- proceduri de monitorizare a respectarii de catre subiect a conditiilor studiului

7. Evaluarea eficacitatii :

- precizarea parametrilor de siguranta

- metodele si momentul evaluarii, inregistrarii si analizarii parametrilor de siguranta

- procedurile pentru obtinerea rapoartelor si pentru inregistrarea si raportarea evenimentelor adverse si

a bolilor intercurente

- modul si durata supravegherii subiectului dupa evenimentul advers

9. Statistica

10. Accesul direct la documentele sursa

11. Asigurarea calitatii si controlul calitatii

12. Etica

13. Manevrarea datelor si pastrarea inregistrarilor

14. Finantarea si asigurarea

15. Politica privind publicarea

16. Date suplimentare

Pertinenta stiintifica a proiectului

Pertinenta stiintifica reprezinta prima conditie pe care trebuie sa o indeplineasca o cercetare

experimentala pe om pentru a fi considerata acceptabila din punct de vedere etic. Se impune ca:

- cercetarea sa se bazeze pe ultimul stadiu al cunostintelor stiintifice in domeniu si pe o

experimentare preclinica suficienta

- cercetarea sa urmareasca extinderea cunostintelor stiintifice asupra fiintei umane

- cercetarea sa fie efectuata in conditii compatibile cu imperativele exigentelor stiintifice

Comisia de etica va aprecia pertinenta generala a proiectului - va verifica daca acesta:

- are un obiectiv stiintific (intrebarea pusa este reala?)

- nu se bazeaza pe date eronate, perimate sau insuficiente

- nu prezinta defecte de conceptie evidente care ar compromite valoarea datelor obtinute

Comisia de etica va examina elementele cele mai semnificative ale proiectului:

- o sinteza a cunostintelor stiintifice pe care se bazeaza cercetarea pe om (date chimice,

tehnologice, farmaceutice, biologice, farmacologice, toxicologice sau clinice)

- elementele din protocol care sunt necesare pentru a formula un aviz.

Informarea pacientilor

Studiile clinice trebuie sa fie conduse in concordanta cu principiile etice care isi au originea in Declaratia
pentru drepturile omului de la Helsinki si care sunt in concordanta cu Regulile de buna practica in studiul
clinic si cu reglementarile legale in vigoare.

Drepturile bolnavilor participanti la un studiu clinic:

- Dreptul de a-si intrerupe participarea in orice moment fara sa fie tras la raspundere

- Dreptul de a pune orice intrebare inaintea si in timpul derularii studiului

- Dreptul la respectarea intimitatii si la confidentialitate

- Dreptul la supraveghere regulata

- Dreptul de a fi recompensat

Informarea pacientilor este conditia acceptarii sau a refuzului lor de a participa la un studiu clinic.

Informarea trebuie sa fie prealabila (cu exceptia unor situatii de urgenta) si totdeauna trebuie efectuata
de un medic, nu de asistente medicale sau alti profesionisti din domeniul sanatatii.

1. Dreptul pacientului de a fi informat si de a consimti

A) Informarea pacientilor care participa la studiul clinic

Pacientii trebuie sa isi dea consimtamantul liber, clar si explicit medicului investigator implicat in studiul
clinic, fara presiuni de orice natura, in deplina cunostinta de cauza.

Pentru aceasta pacientul trebuie informat corect, inteligibil, adecvat si loial in toate etapele studiului
clinic.

1. Continutul informatiei in toate stadiile cercetarii

a) Anterior inceperii studiului pacientul trebuie informat cu privire la:

- obiectivul stiintific al studiului

- metodologia folosita

- durata studiului

- beneficiile asteptate pentru pacient

- riscurile previzibile

- constrangerile care pot sa apara pentru pacienti: obligatii, restrictii (consultatii, regim), sau neplaceri:
durere, examinari suplimentare, greata

- avizul comisiei de etica

b) Pe parcursul desfasurarii studiului

- Informare permanenta a pacientului

- La iesirea din spital pacientului i se va inmana o fisa completa

- Pacientul va fi informat asupra dreptului sau de renuntare la participarea la studiul clinic in orice
moment

2. Calitatea informatiei si a consimtamantului

Terminologia folosita de catre medicul investigator trebuie sa fie uzuala, inteligibila, fara termeni de
specialitate, daca nu sunt explicati (ex. decubit dorsal, scintigrafie, stenoza, doppler etc). Informatia
trebuie transmisa in fraze scurte, inteligibile, folosind formule care sa arate implicarea subiectului –
eu..., dupa ce am reflectat.., am inteles ca..., dupa ce m-am gandit accept sa...

Se recomanda ca prezentarea sa fie aerisita, cu multiple paragrafe, scrisa cu caractere mari, usor lizibile.

B. Limitele dreptului la informatie si liber consimtamant – cazuri exceptionale

1. Legate de persoane

a) Incapabilii - minori sau majori

In cazul pacientilor incapabili, consimtamantul trebuie obtinut de la reprezentantii legali ai acestora.

Daca este vorba de minori, consimtamantul trebuie obtinut de la ambii parinti. In cazul parintilor
divortati se va obtine consimtamantul de la parintele in tutela caruia se afla minorul, cu drept de
supraveghere al celuilalt parinte.
Copiii aflati sub tutela vor putea participa la studiul clinic numai cu acordul tutorelui impreuna cu
autoritatea tutelara sau familia.

Copiii cu discernamant existent si varsta suficient de mare nu pot fi obligati sa participe la studiul clinic
daca acestia refuza.

Incapabilii majori beneficiaza de aceeasi protectie ca si minorii.

Consimtamantul in cazul acestora va fi obtinut de la reprezentantul legal, consiliul de familie, judecator.

In masura posibilului, incapabilii majori trebuie asociati in luarea deciziilor. In acest sens se va incerca
prezentarea informatiei adaptata nivelului de intelegere, repetata, prezentata sugestiv.

b) Persoanele suferinde de boli grave (incurabile)

Datorita violentei psihologice, in aceasta situatie, informarea pacientului poate fi inlocuita cu dreptul
acestuia la ignoranta

c) Persoanele aflate in detentie sau cele internate fara consimtamantul lor (fara discernamant)

Acesti pacienti nu pot participa la studii clinice, numai daca prin participarea lor se realizeaza un
beneficiu stiintific major.

d)Persoanele cu capacitati reduse, de exemplu varstnicii. Si in aceasta situatie este necesar

consimtamantul liber exprimat al pacientului si semnatura lui.

e) Pacientii aflati in situatii speciale: gravidele, lauzele. In aceasta situatie nu este permisa participarea
femeilor insarcinate sau care alapteaza la studii clinice fara beneficiu direct numai daca participarea:

- nu prezinta nici un risc previzibil

- este utila pentru cunoasterea fenomenelor legate de sarcina si alaptare (ex. inregistrarea regulata a
parametrilor fiziologici sau metabolici prin metode care nu prezinta riscuri).

2. Limite legate de situatii deosebite

In caz de imposibilitate a pacientului de a scrie, consimtamantul va fi exprimat in prezenta unui martor.

In cazul unei situatii de urgenta, semnatura pacientului poate fi obtinuta ulterior rezolvarii acesteia (ex.
defibrilator)

Obtinerea consimtamantului pacientului

Consimtamantul pacientului trebuie exprimat in deplina cunostinta de cauza, de buna voie, fiind o
decizie scrisa, datata si semnata de pacient.

In luarea acestei decizii, pacientul necesita primirea tuturor informatiilor despre: natura, semnificatia,
consecintele si riscurile posibile, privind participarea la un studiu clinic

Persoana in cauza trebuie sa fie capabila sa isi dea consimtamantul.

Daca nu este in masura sa o faca, consimtamantul va fi dat de reprezentantul legal al acesteia. Daca nu
poate sa scrie, consimtamantul va fi exprimat oral in prezenta a cel putin un martor.

In obtinerea si inregistrarea consimtamantului exprimat in cunostinta de cauza, investigatorul trebuie sa

respecte:

- reglementarile legale in vigoare,

- regulile de buna practica in studiul clinic

- principiile etice din Declaratia pentru drepturile omului de la Helsinki.

Investigatorul trebuie sa obtina, anterior inceperii studiului, aprobarea Comisiei de Etica (CE) privind
formularul pentru consimtamantul subiectilor sau alte informatii transmise (in scris).

Formularul de consimtamant va fi actualizat de cate ori este necesar. Orice revizuire a acestuia, va fi
facuta cu acordul CE.

Investigatorul trebuie sa informeze complet subiectul (reprezentantul legal) privind toate aspectele
importante ale studiului, inclusiv aprobarea CE

Limbajul folosit trebuie sa fie ne-tehnic si practic, inteligibil pentru subiect, reprezentantul legal al
acestuia sau martorul prezent in vederea exprimarii consimtamantului.

Investigatorul trebuie sa ii acorde timp suficient subiectului pentru informare si luarea deciziei (minim
24 ore).

Discutia si formularul scris pentru obtinerea consimtamantului, obligatoriu cuprind explicarea:

a) faptului ca studiul constituie o cercetare

b) obiectivului studiului

c) care este tratamentul administrat si posibilitatea de randomizare a fiecarui tratament

d) procedurile care trebuie respectate inclusiv cele invazive

e) responsabilitatile subiectului

f) aspectele experimentale ale studiului

g) riscurile previzibile pentru subiecti, inclusiv pentru embrion, nou-nascut

h) beneficiile prevazute (trebuie atentionat subiectul daca nu sunt beneficii)

i) alternativele de proceduri care pot fi folosite de catre subiecti daca nu doresc participarea la studiu

j) modalitatile de compensare sau tratamente disponibile pentru subiecti in eventualitatea aparitiei unei
afectari legate de studiu

k) esalonarea recompensei prevazute pentru subiect

l) cheltuielile prevazute pentru participarea subiectului la studiu

m) faptul ca participarea la studiu este voluntara, subiectul se poate retrage oricand, fara nicio
consecinta

n) confidentialitatea rezultatelor si a datelor pacientilor

o) informarea subiectului asupra duratei estimative a studiului

Confidentialitatea informatiilor

Persoanele incluse in studiile clinice trebuie sa aiba garantii asigurate impotriva tuturor riscurilor de
divulgare o oricaror informatii care le privesc.

Studiile clinice trebuie sa asigure confidentialitatea informatiilor privind toate datele clinice ale
bolnavilor.

Dosarele, rapoartele, deliberarile si avizele sunt pastrate de catre comitetul de avizare in conditii de
confidentialitate timp de minim 7 ani

Avizele comitetelor nu pot fi comunicate decat autoritatilor sau investigatorilor, promotorilor,

ministrului sanatatii, medicilor inspectori de sanatate publica, subiectilor studiului.

Confidentialitatea informatiilor presupune:

a) Confidentialitatea lucrarilor si avizelor date de comisiile care aproba cercetarile biomedicale

b) Confidentialitatea cercetarilor si rezultatelor acestora

c) Confidentialitatea asupra subiectilor participanti la cercetare (pastrarea consimtamantului scris,

toate datele din fisele medicale sunt transmise anonim)

Inregistrarea si raportarea cazurilor

Investigatorul trebuie sa se asigure ca datele pe care le trimite sponsorului in formularul de raportare

a cazului, ca si in toate rapoartele necesare sunt:
- corecte

- complete

- inteligibile

- transmise la timp

Formularul de raporatare a cazului este reprezentat de un document tiparit, optic sau electronic,
destinat inregistrarii tuturor informatiilor impuse prin protocol despre fiecare subiect. Acesta trebuie
trimis sponsorului.

Datele raportate prin formularul de raportare a cazului, care rezulta din documentele sursa, trebuie sa
fie in conformitate cu documentele sursa, iar daca exista diferente acestea trebuie explicate.

Orice corectie a formularului de raportare a cazului trebuie datata, iscalita si explicata, iar aceasta nu
trebuie sa mascheze inregistrarea originala. Aceasta procedura se aplica atat pentru corectiile scrise
cat si pentru cele electronice.

Sponsorul trebuie sa dea investigatorilor un ghid pentru efectuarea acestor corectii.

Raportarea cazurilor se va face in anexe, sub forma de tabele, care contin:

- titlul studiului

- tara in care a fost efectuat studiul

- criteriile de includere a pacientilor

- posologia si calea de administrare a noului medicament sau a produsului testat

- durata tratamentului

- tratamentele de referinta existente

- criteriile de evaluare a eficacitatii noului tratament

- date de farmacovigilenta.

Investigatorul trebuie sa ia masuri pentru pastrarea documentelor studiului, a modificarilor si a

corectiilor si de asemenea pentru a preveni distrugerea accidentala a documentelor

Documentele esentiale trebuie pastrate cel putin 7 ani dupa obtinerea primei autorizatii de punere pe
piata a produsului, dar nu mai mult de 15 ani de la inchiderea oficiala a studiului.

La solicitarea monitorului, auditorului, CE sau ANM, investigatorul trebuie sa puna la dispozitie pentru
acces, toate inregistrarile cerute cu privire la studiu.
Investigatorul trebuie sa prezinte CE un raport privind situatia studiului anual sau mai frecvent daca
este cerut de CE.

Raportarea privind siguranta produsului testat

Toate evenimentele adverse grave trebuia raportate imediat sponsorului, exceptand acele reactii
adverse grave pentru care protocolul sau brosura investigatorului precizeaza ca nu este necesara
raportarea imediata.

Raportarea imediata va fi urmata de un raport scris detailat

Identificarea subiectului se va face prin numarul de cod al acestuia (nu nume sau adresa).

Investigatorul trebuie sa raporteze reactiile adverse grave la CE si Agentia Nationala a

Medicamentului (ANM).

Reactiile adverse si rezultatele anormale de laborator care sunt precizate prin protocol ca prezinta risc
ptentru evaluarea sigurantei, trebuie raportate sponsorului in acord cu cerintele si in perioada de timp
precizata de sponsor in protocol.

In cazul in care se raporteaza decese, investigatorul trebuie sa transmita informatii suplimentare

sponsorului si CE (raportul autopsiei si raportul medical final).

Evaluarea raportului beneficiu-risc in cercetarea biomedicala

Inainte de a initia un studiu clinic, trebuie apreciate riscurile previzibile si inconvenientele, comparativ
cu beneficiile anticipate pentru subiectul studiului si societate.

Un studiu trebuie initiat si continuat numai daca beneficiul anticipat justifica riscul.

Drepturile, siguranta si confortul pacientilor sunt cei mai importanti factori care trebuie luati in
considerare si trebuie sa prevaleze fata de interesele stiintifice si ale societatii.

Analiza raportului dintre avantajele si riscurile acceptabile se evalueaza diferit in urmatoarele situatii:

A) Pacienti inclusi in cercetare cu ocazia urmarii unui anumit tratament

B) Studii pe voluntari sanatosi

A) Pacienti care urmeaza un anumit tratament

In aceasta situatie se urmaresc 2 obiective:

- tratarea pacientului
- evaluarea tratamentului

Urmarind cele 2 obiective pot sa apara 2 posibilitati:

- noul tratament corespunzator avantajelor sperate dar nedovedite inca, poate fi evaluat prin
raportare la un tratament de referinta.

- cele 2 tratamente nu pot fi judecate la fel, nu pot fi comparate dupa aceleasi criterii. In acest caz, in
evaluarea raportului risc-beneficii trebuie tinut cont prioritar de interesul pacientului dar si de
interesul colectiv, care nu poate fi complet ignorat.

Daca interesul pentru comunitate este foarte important si inconvenientul pentru pacient este redus,
cercetarea poate fi avizata.

B) Studiile pe voluntari sanatosi

Analiza raportului risc beneficiu in aceasta situatie este acceptabila numai daca riscul este minim
pentru voluntari. Aceasta - implica existenta unei infrastructuri suficiente desfasurarii studiului
respectiv, necesara garantarii securitatii subiectului.

Analiza globala a securitatii produsului

Discutia efectelor adverse observate in timpul studiului sau publicate in alte studii similare, trebuie sa
fie completa.

Trebuie expusa experienta acumulata cu produsul testat, inainte ca acesta sa fie pus pe piata si in alte
tari.

Reactiile adverse observate in timpul tratamentului cu produsul testat sunt prezentate in functie de:

- natura lor (grupate cele de acelasi tip, de exemplu rectii adverse toxice, alergice, idiosincrazice etc.)

- trebuie descrisa toxicitatea acuta a medicamentului testat (intoxicatia acuta), toxicitatea cronica,
potentialul de a dezvolta dependenta, fenomenele de rebound la intreruperea tratamentului etc.

- reactiile adverse trebuie descrise in functie de gravitate: separate cele comune de cele severe (care
impun modificarea dozelor sau oprirea tratamentului), precum si in functie de frecventa de aparitie
(exceptionale, rare, frecvente).

In toate situatiile, se va discuta relatia de cauzalitate, mai ales in cazul reactiilor adverse grave.

Aprecierea critica globala a produsului tastat va descrie:

- Patologia tratata

- Nivelul de eficacitate terapeutica

- Reactiile adverse observate (comparate cu medicamentul de referinta)

- Caracteristicile particulare ale subgrupelor de bolnavi tratati

- Conditii de utilizare care permit scaderea importantei rectiilor adverse (monitorizarea concentratiei
plasmatice, scheme de posologie particulare, contraindicatii, precautii de administrare etc)

- Experienta acumulata dupa punerea pe piata a produsului

Aspecte specifice ale cercetarii fara beneficiu direct

Un studiu clinic fara beneficiu terapeutic direct trebuie desfasurat pe subiecti care isi exprima personal
consimtamantul si care semneaza si scriu data pe formularul de consimtamant exprimat in cunostinta de
cauza.

Cercetarea biomedicala fara beneficiu direct se poate desfasura numai in centre autorizate special de
MS.

Se supune unor reglementari particulare si apeleaza la voluntari.

Voluntarii pot fi:

- sanatosi

- pacienti cu o patologie nerelevanta specific pentru medicamentele testate. Patologia lor reprezinta un
model de evaluare a efectelor sau a metabolizarii produsului testat.

In anumite conditii, acesti voluntari pot primi unele compensatii pentru constrangerile legate de
participarea lor la studiul respectiv, care fara sa antreneze un risc pentru sanatate, provoaca un
disconfort mai mult sau mai putin vizibil (de exemplu regim alimentar, prelevari de probe pentru analize,
consultatii, fenomene neplacute pasagere cum sunt durerea, greata etc)

Legea nu permite includerea studiile fara beneficii terapeutice directe a minorilor, a majorilor aflati sub
tutela, a persoanelor institutionalizate, si a bolnavilor in urgente, numai daca cercetarea:

- nu prezinta nici un risc serios, previzibil pentru sanatate

- impactul negativ asupra confortului subiectului este redus la minimum posibil

- studiul nu contravine legislatiei in vigoare

- este utila persoanelor prezentand aceleasi caracteristici de varsta, boala, handicapuri biologice

- nu poate fi realizata in alt mod (metode de cerecetare incluzand subiecti care isi pot exprima
personal consimtamantul)
- avizul CE este dat in mod special pentru acesti subiecti

In aceste studii subiectii trebuie monitorizati cu atentie si trebuie exclusi daca aparent sunt mai afectati
prin participarea la studiu.

Referinte

1. Felicia Loghin, Jacques Marchand : L’evaluation toxicologique et clinique des medicaments dans
l’Union Europeenne, Tipografia UMF Cluj-Napoca, 1997

2. xxx : Memento de l’investigateur dans la recherche biomedicale, Pierre Fabre Medicament

3. Anexa la Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 1300/2004 pentru aprobarea Ghidului privind cererea
si documentatia care trebuie trimise comisiei de etica in vederea obtinerii opiniei acesteia
asupra desfasurarii unui studiu clinic cu medicamente de uz uman in Romania

4. Anexa la Ordinul MS nr. 1632/2004 privind aprobarea Ghidului cu privire la consideratii generale
despre studiile clinice

5. Anexa la ordinul MS nr. 1236/2004 privind aprobarea Regulilor de buna practica in studiul clinic

6. Anexa la Ordinul MS nr. 1224/2004 privind aprobarea Ghidului privind studiile de siguranta non-
clinica necesare efectuarii studiilor clinice pentru evaluarea medicamentelor

7. Directiva 86/609/EEC privind protectia animalelor utilizate pentru scopuri experimentale sau
alte scopuri stiintifice

8. Academia Suedeza de Stiinte Medicale: Ethical Principles and Guidelines for Scientific
Experiments on Animals, 1995

9. Harvard Animal Guidelines