Normativ c107 2005 Forma Sintetica Pentru Data 2017-10-22

Normativ C107/2005 - forma sintetica pentru data 2017-10-22
NORMATIV indicativ C 107 din 29 noiembrie 2005 PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL

ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR
(la data 12-oct-2012 actul a fost modificat de Ordinul 1590/2012 )
(la data 01-ian-2011 actul a fost modificat de Ordinul 2513/2010 )
(la data 13-dec-2005 actul a fost aprobat de Ordinul 2055/2005 )
C UPRINS
- Partea 1 - NORMATIV PRIVIND C ALC ULUL C OEFIC IENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMIC Ă LA C LĂDIRILE
DE LOC UIT C 107/1
- Partea a 2-a - NORMATIV PRIVIND C ALC ULUL C OEFIC IENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMIC Ă LA
C LĂDIRILE C U ALTĂ DESTINAŢIE DEC ÂT C EA DE LOC UIRE C 107/2
- Partea a 3-a - NORMATIV PRIVIND C ALC ULUL PERFORMANŢELOR TERMOENERGETIC E ALE ELEMENTELOR DE
C ONSTRUC ŢIE ALE C LĂDIRILOR C 107/3
- Partea a 4-a - GHID PRIVIND C ALC ULUL PERFORMANTELOR TERMOTEHNIC E ALE C LĂDIRILOR DE LOC UIT C
107/4
- Partea a 5-a - NORMATIV PRIVIND C ALC ULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE C ONSTRUC ŢIE ÎN
C ONTAC T C U SOLUL C 107/5
PARTEA 1: NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
- Indicativ C 107/1-2005
Ediţie revizuită de:
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" - Bucureşti
INSTITUTUL DE CERCETĂRI ÎN CONSTRUCŢII Şl ECONOMIA CONSTRUCŢIILOR INCERC - Bucureşti
COORDONATOR:
ASOCIAŢIA INGINERILOR DE INSTALAŢII DIN ROMÂNIA - AIIR
Prof. dr. ing. Liviu DUMITRESCU
Elaboratori: dr. ing. MIHAELA GEORGESCU
1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE
1.1. Prevederile prezentei reglementări tehnice stabileşte modul de calcul al coeficientului global de izolare termică (G)
care exprimă pierderile totale de căldură la clădirile de locuit. Reglementarea tehnică cuprinde, de asemenea, valorile
normate maxime ale coeficienţilor globali de izolare termică (GN), care se admit la clădirile de locuit.
1.2. Prezenta reglementare urmăreşte ca, atât prin concepţia complexă iniţială a clădirii (configuraţie, procent de
vitrare, etc.), cât şi prin modul de alcătuire a elementelor de construcţie perimetrale şi a detaliilor, să se limiteze
pierderile de căldură în exploatare, în vederea reducerii consumului de energie pentru încălzirea clădirilor de locuit.
1.3. Prevederile prezentei reglementări se aplică la toate tipurile de clădiri de locuit şi anume:
- clădiri de locuit individuale (case unifamiliale, cuplate sau înşiruite, tip duplex, ş.a.);
- clădiri de locuit, cu mai multe apartamente;
- cămine şi internate;
- unităţi de cazare din hoteluri şi moteluri.
Reglementarea se referă atât la clădirile noi, cât şi la clădirile existente care urmează a fi supuse lucrărilor de reabilitare
şi de modernizare.
Clădirile de locuit având magazine sau spaţii cu alte destinaţii la anumite niveluri, vor fi considerate exclusiv aceste
spaţii, având în vedere şi pierderile de căldură prin suprafeţele adiacente.
1.4. Coeficienţii globali de izolare termică - G - au în vedere:
- pierderile de căldură prin transfer termic, aferente tuturor suprafeţelor perimetrale, care delimitează volumul încălzit
al clădirii;
- pierderile de căldură aferente unor condiţii normale de reîmprospătare a aerului interior;
- pierderile de căldură suplimentare datorate infiltraţiei în exces a acrului exterior, prin rosturile tâmplăriei.
Coeficienţii globali nu ţin seama de aportul solar şi nici de aportul de căldură datorat ocupării locuinţelor.
1.5. Respectarea prevederilor prezentei reglementări, tehnice este o condiţie obligatorie atât pentru elaboratorii
proiectelor, pentru specialiştii verificatori şi experţi atestaţi, cât şi pentru investitori şi executanţi, conform prevederilor
legale în vigoare.
Verificarea proiectelor sub aspectul exigenţelor de izolaţie termică şi de economie de energie este obligatorie la
obţinerea autorizaţiei de construire.
1.6. Verificarea coeficientului global de izolare termică nu anulează obligativitatea efectuării tuturor celorlalte verificări
termotehnice cerute de legislaţia în vigoare.
1.7. Prezenta reglementare tehnică se va utiliza împreună cu următoarele acte normative:
[1] C107/3 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor.
[2] C107/5 Normativ privind calculul termotehnic ale elementelor de construcţie în contact cu solul.
[3] C107/4 Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice ale clădirilor de locuit.
[4] SR 4839-1997 Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-zile.
1.8. Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:
[5] EN ISO 13789 Thermal performance of buildings - Transmission heat loss coeficient - Calculation method.
[6] EN ISO 7345 Thermal insulation - Physical quantities and definitions.
2. TERMENI, SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentele reglementări tehnice sunt date în tabelul
1.
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsuri (SI), în care:
1 W = 0,860 kcal/h = 1 J/s
1 m 2 K/W = 1,163 m 2 h °C/kcal
1 W/(m 3 K) = 0,860 kcal/(m 3 h °C)
1 Wh = 3600 J = 0,860 kcal
SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
TABELUL I
SIMBOLUL TERMENUL RELAŢIA DE DEFINIRE UNITĂŢI DE
MĂSURĂ
P Perimetrul clădirii. - m
pag. 1 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro
A Aria de transfer termic. - m2
Aria anvelopei.
Ac Aria construită a clădirii. - m2
V Volumul interior încălzit al clădirii. - m3
N Numărul de niveluri. - -
Tu Temperatura spaţiilor neîncălzite. - °C
Te Temperatura exterioară de calcul - °C
Ti Temperatura interioară de calcul - °C
T Diferenţa între temperatura exterioară şi cea Ti - Te K
interioară de calcul.
ca C apacitatea calorică masică la presiune - J/(kgK)
constantă, a aerului.
a
Densitatea aparentă a aerului. - kg/m 3
R'm Rezistenţa termică corectată, medie, a unui - m 2 K/W
element de construcţie, pe ansamblul clădirii.
U'm C oeficientul de transfer termic (transmitanţa 1/ R'm W/(m 2 K).
termică) corectat(ă), mediu, al/(a) unui element
de construcţie, pe ansamblul clădirii.
L C oeficientul de cuplaj termic. AU'm = A/ R'm W/K
Flux termic A/(T i-T j)/ R'm W
T Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare. (T i -T u)/ T -
n Viteza de ventilare (numărul de schimburi de - h-1
aer pe oră).
G C oeficientul global de izolare termică a clădirii. [ (L j)/V] + 0,34 n W/(m 3 K)
GN C oeficientul global normat de izolare termică a - W/(m 3 K)
clădirii.
3. DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ (G)
3.1. Coeficientul global de izolare termică a unei clădiri (G), este un parametru termo-energetic al anvelopei clădirii pe
ansamblul acesteia şi are semnificaţia unei sume a fluxurilor termice disipate (pierderilor de căldură realizate prin
transmisie directă) prin suprafaţa anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de temperatură între interior şi exterior de la 1 K,
raportată la volumul clădirii, la care se adaugă cele aferente reîmprospătării aerului interior, precum şi cele datorate
infiltraţiilor suplimentare de aer rece.
Coeficientul global de izolare termică se calculează cu relaţia:
în care:
L coeficientul de cuplaj termic, calculat cu relaţia:
factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [ - ];

V volumul interior, încălzit, al clădirii [m 3 ];
R'm rezistenţa termică specifică corectată, medie, pe ansamblul clădirii, a unui element de construcţie [m 2 K/W];
A aria elementului de construcţie [m 2 ], având rezistenţa termică R'm;
n viteza de ventilare naturală a clădirii, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră [h-1 ].
3.2. Clădirea - în concepţia prezentelor reglementări - reprezintă un ansamblu de apartamente, spaţii de circulaţie şi
alte spaţii comune, delimitat de o serie de suprafeţe care alcătuiesc anvelopa clădirii şi prin care au loc pierderile de
căldură.
Anvelopa clădirii separă volumul încălzit al clădirii de:
- aerul exterior;
- sol (la plăci în contact direct cu solul, amplasate fie peste cota terenului sistematizat, fie sub această cotă, precum şi
la pereţii în contact cu solul);
- încăperi anexă ale clădirii propriu-zise, neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, separate de volumul clădirii prin pereţi
sau/şi planşee, termoizolate în mod corespunzător (exemplu: garaje, magazii, subsoluri tehnice sau cu boxe, pivniţe,
poduri, camere de pubele, verande, balcoane şi logii închise cu tâmplărie exterioară, ş.a.);
- spaţii care fac parte din volumul constructiv al clădirii, dar care au alte funcţiuni sau destinaţii (exemplu: spaţii
comerciale la parterul clădirilor de locuit, birouri, ş.a,);
- alte clădiri, având pereţii adiacenţi separaţi de clădirea considerată, prin rosturi.
Rosturile antiseismice, de dilataţie sau de tasare, atât cele deschise (care nu au prevăzute măsuri de izolare faţă de
aerul exterior), cât şi cele închise (la care se prevăd măsuri speciale de etanşare şi izolare termică pe contur),
constituie - de regulă - limite ale volumului clădirii, iar suprafeţele pereţilor adiacenţi rosturilor fac parte din anvelopa
clădirii. Fac excepţie situaţiile la care rosturile sunt amplasate în interiorul unui volum unitar din punct de vedere
funcţional (de exemplu rosturi la cămine, internate sau, uneori, chiar - la unele clădiri de locuit); în aceste cazuri
rosturile sunt de tip închis, volumul clădirii se calculează fără a ţine seama de existenţa rosturilor, iar suprafaţa pereţilor
adiacenţi rosturilor nu se includ în anvelopa clădirii.
La clădirile compuse din mai multe secţiuni (case de scară) fără rosturi între ele, volumul şi respectiv anvelopa clădirii
se calculează pentru ansamblul acestor secţiuni.
În mod similar, la clădirile de locuit individuale, cuplate sau înşiruite, fără rosturi, volumul şi anvelopa se determină
pentru ansamblul clădirii.
La clădirile fără rosturi, pereţii dintre secţiuni şi dintre locuinţele cuplate sau înşiruite, nu se consideră ca făcând parte
din anvelopa clădirilor.
3.3. Aria anvelopei clădirii - A - se calculează cu relaţia:
în care:
A aria anvelopei, reprezentând suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale clădirii, prin care au loc
pierderile de căldură;
Aj ariile elementelor de construcţie care intră în alcătuirea anvelopei clădirii şi anume:
- suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;
- suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;
- suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi şi ale luminatoarelor;
- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase:
- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;
- suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
- suprafaţa plăcilor în contact cu solul;
- suprafaţa pereţilor în contact cu solul;
- suprafaţa planşeelor care delimitează clădirea la partea inferioară, de exterior (la bowindouri, ganguri de trecere,
etc.);
- suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente neîncălzite sau mult mai puţin
încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii etc.
Ariile care alcătuiesc anvelope unei clădiri (Aj) se determină astfel:
- ariile pereţilor se calculează pe baza următoarelor dimensiuni:
- - pe orizontală, pe baza dimensiunilor interioare ale pereţilor exteriori sau ale celor de la rosturi (lungimile în plan
marcate cu linie groasă în fig. 1);
- - pe verticală, între faţa superioară a pardoselii de la primul nivel încălzit, până la tavanul ultimului nivel încălzit
(înălţimea H = Hj în fig. 2).
- ariile tâmplăriei exterioare se iau în calcul pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din pereţi (fig. 1 şi 2);
- ariile orizontale (terase, planşee sub poduri, planşee peste subsoluri, plăci pe sol, ş.a.) se calculează pe baza
dimensiunilor conturului interior al pereţilor care alcătuiesc anvelopa clădirii (fig. 1);
- în cazul suprafeţelor înclinate, la determinarea suprafeţelor orizontale şi verticale se va ţine seama de această
înclinare.
Aşa cum rezultă din fig. 3, aria anvelopei se determină având în vedere exclusiv suprafeţele interioare ale elementelor
de construcţie perimetrale, ignorând existenţa elementelor de construcţie interioare (pereţii interiori structurali şi
nestructurali, precum şi planşeele intermediare).
3.4. Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat pe contur de suprafeţele perimetrale care alcătuiesc anvelopa
clădirii, şi care sunt precizate la punctul 3.3.
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul încălzit al clădirii, cuprinzând atât încăperile încălzite direct (cu elemente de
încălzire), cât şi încăperile încălzite indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii
adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semnificativă. În acest sens se consideră ca făcând parte din volumul clădirii: cămări,
debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa scării, puţul liftului şi alte spaţii comune.
Mansardele, precum şi încăperile de la subsol, încălzite la temperaturi apropiate de temperatura predominantă a clădirii,
se includ în volumul clădirii.
Nu se includ în volumul clădirii:
- încăperile cu temperaturi mult mai mici decât temperatura predominantă a clădirii, de exemplu camerele de pubele;
- verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în care ele sunt închise cu tâmplărie exterioară.
La clădirile cu terasă, în cazul în care casa scării se ridică peste cota generală a planşeului terasei, pereţii exteriori ai
acesteia se consideră ca elemente ale anvelopei clădirii.
La clădirile cu acoperiş înclinat, în situaţiile în care casa scării continuă peste cota generală a planşeului podului, ca
elemente delimitatoare, spre exterior, se consideră pereţii dintre casa scării şi pod şi planşeul sau acoperişul de peste
casa scării.
La casa scării de la parter, precum şi la holurile de intrare în clădire care au planşeul inferior denivelat, determinarea
volumului şi a suprafeţei anvelopei precum şi a suprafeţelor tuturor elementelor de construcţie care separă aceste
spaţii, de subsol şi de aerul exterior (pereţi, planşee, rampe, podeste), se face cu luarea în consideraţie a acestei
denivelări.

3.5. Rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie (R'm) se determină pe
baza prevederilor din [1], [2] şi [3], cu luarea în consideraţie a influenţei tuturor punţilor termice asupra rezistenţelor
termice unidirecţionale, în câmp curent (R).
3.5.1. Principalele punţi termice care trebuie să fie avute în vedere la determinarea valorilor R'm sunt următoarele:
- la pereţi: stâlpi, grinzi, centuri, plăci de balcoane, logii şi bowindouri, buiandrugi, stâlpişori, colţuri şi conturul
tâmplăriei;
- la planşeele de la terase şi de la poduri: atice, cornişe, streaşini, coşuri şi ventilaţii;
la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea superioară: pereţii structurali şi nestructurali de la parter şi zona
de racordare cu soclul;
- la planşeele de peste subsol, termoizolate la partea inferioară: pereţii structurali şi nestructurali de la subsol, grinzile
(dacă nu sunt termoizolate) şi zona de racordare cu soclul;
- la plăcile în contact cu solul: zona de racordare cu soclul, precum şi toate suprafeţele cu termoizolaţia întreruptă;
- la planşeele care delimitează volumul clădirii la partea inferioară, de aerul exterior: grinzi (dacă nu sunt termoizolate),
centuri, precum şi zona de racordare cu pereţii adiacenţi.
3.5.2. Rezistenţele termice corectate, medii, ale suprafeţelor opace ale elementelor de construcţie. se determină pe
baza metodei coeficienţilor specifici* liniari şi punctuali de transfer termic, în conformitate cu relaţiile de calcul - cap. 7
din [1] şi [2] şi a tabelelor 1 ... 73 din [1] şi 1 ... 18 din [2].
3.5.3. La fazele preliminare de proiectare, influenţa punţilor termice se poate evalua printr-o reducere globală a
rezistenţelor termice unidirecţionale (în câmp curent), astfel:
- la pereţi exteriori 20 ... 45 %
- la terase şi planşee sub poduri 15 ... 25 %
- la planşee peste subsoluri şi sub bowindouri 25 ... 35 %
- la rosturi 10 ... 20 %
3.5.4. La fazele preliminare şi intermediare de proiectare se admite utilizarea metodei simplificate din anexa H din [1],
care constă în determinarea mediei aritmetice a rezistenţelor termice calculate pe zone dispuse paralel pe fluxul termic
şi pe straturi dispuse perpendicular pe fluxul termic.
3.5.5. Rezistenţele termice ale tâmplăriei exterioare, luminatoarelor şi pereţilor exteriori vitraţi se vor considera
conform prevederilor din cap. 9 şi din anexa I din [1].
3.6. Pentru mărirea gradului de confort termic la clădirile de locuit, precum şi în vederea reducerii consumului de
energie în exploatare, rezistenţele termice R'm determinate conform pct. 3.5. trebuie să fie mai mari decât valorile
R'min din anexa 3.
3.7. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia:
în care:
Te temperatura exterioară convenţională de calcul pentru perioada rece a anului, care se consideră în conformitate cu
harta de zonare climatică a teritoriului României, pentru perioada de iarnă, din anexa D din [1], astfel:
Zona I Te = -12°C
Zona II Te = -15°C
Zona III Te = -18°C
Zona IV Te = -21°C
Ti temperatura interioară convenţională de calcul pe timpul iernii, care la clădirile de locuit se consideră temperatura
predominantă a încăperilor: Ti = +20°C
Tu temperatura în spaţiile neîncălzite din exteriorul anvelopei, determinată pe baza unui calcul al bilanţului termic,
efectuat în conformitate cu prevederile din [1] şi [2].
Tj temperatura în mediul din exteriorul anvelopei care poate fi:
Tj = Te , sau
Tj = Tu
Pentru calcule în faze preliminare de proiectare, valorile se pot considera:
= 0,9 la rosturi deschise şi la poduri;
= 0,5 la rosturi închise, la subsoluri neîncălzite şi la pivniţe, la camere de pubele, precum şi la alte spaţii adiacente
neîncălzite sau având alte destinaţii;
= 0,8 la verande, balcoane şi logii închise cu tâmplărie exterioară;
= 0,9 la tâmplăria exterioară prevăzută cu obloane la faţa exterioară.
= 1,0. la elementele de construcţie care separă mediul interior Tj de mediul exterior.
3.8. La pierderile de căldură prin transfer termic se adaugă pierderile aferente unor condiţii normale de reîmprospătare
a aerului interior, precum şi pierderile de căldură suplimentare, aferente infiltraţiei în exces a aerului exterior, care poate
pătrunde prin rosturile tâmplăriei.
Aceste pierderi, raportate la volumul clădirii V şi la diferenţa de temperatură T = Ti -T e , au valoarea 0,34. n
[W/m 3 K], în care:
n viteza de ventilare naturală a clădirii, respectiv numărul de schimburi de aer pe ora
0,34 reprezintă produsul dintre capacitatea calorică masică şi densitatea aparentă a aerului:
ca = 1000 W. s/(kg. K)
3
a = 1,23 kg/m
ca . a = 1230 [W s/(m 3 K)] = (1230/3600) = 0,34 [Wh/(m 3 K)]
Valorile n se iau din anexa 1, cu următoarele precizări:
- Valoarea n = 0,5 [h -1 ] reprezintă numărul minim de schimburi de aer pe oră necesar pentru reîmprospătarea aerului
interior în vederea asigurării unor condiţii normale de microclimat.
Aceste schimburi normale se realizează:
- - prin inerentele neetanşeităţi ale tâmplăriei;
- - prin deschiderea ferestrelor şi uşilor exterioare;
- - prin eventuale sisteme speciale de ventilare naturală (de exemplu clapete reglabile pentru priza de aer proaspăt şi
alte clapete sau canale verticale de ventilaţie pentru eliminarea aerului viciat).
- Pierderile suplimentare de căldură datorate infiltraţiei în exces a aerului exterior sunt o consecinţă directă a modului
de realizare a etanşeităţii rosturilor dintre cercevelele şi tocurile tâmplăriei exterioare. Aceste pierderi sunt legate de
acţiunea vântului, precum şi de curenţii de aer interiori şi exteriori, şi sunt în funcţie de următorii factori:
- - expunerea clădirii (simplă sau dublă) sub aspectul infiltraţiilor de aer, respectiv cu apartamente având ferestre pe
una sau pe două faţade;
- gradul de adăpostire a clădirii, prin existenţa unor obstacole în calea vântului şi a curenţilor de aer;
- gradul de permeabilitate a clădirii, în funcţie de modul de etanşare a tâmplăriei exterioare.
Valorile n din anexa 1 cuprind ambele componente ale naturii pierderilor de căldură, astfel încât numărul de schimburi
de aer variază de la valoarea minimă de 0,5 [h-1 ] (fără infiltraţii în exces) la valori de 1,0 .... 1,5 [h-1 ], în cazul unor
infiltraţii suplimentare mari.
La clădiri având mai multe feluri de tâmplarii exterioare, valoarea n se determină prin interpolare, în funcţie de
ponderea ariilor diferitelor tipuri de tâmplarii.
3.9. Primul termen ai relaţiei de calcul (1) poate fi determinat cu:

3.10. Rezistenţa termică medie a anvelopei se poate calcula cu relaţia:
4. DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL NORMAT DE IZOLARE TERMICĂ (GN)

Coeficientul global normat de izolare termică este stabilit funcţie de:
- numărul de niveluri (N)
- raportul dintre aria anvelopei şi volumul clădirii (A/V).
Valorile coeficienţilor globali normaţi - valabili pentru toate zonele climatice - sunt date în anexa 2.
La clădirile având suprafeţe construite diferite de la nivel la nivel (de ex. la clădirile cu retrageri gabaritice), precum şi la
cele cu spaţii având alte destinaţii decât aceea de locuinţe la unele niveluri sau porţiuni de niveluri, pentru numărul de
niveluri N se va calcula o valoare convenţională, cu relaţia:
în care:
Ac aria construită a clădirii, măsurată pe conturul, exterior al pereţilor de faţadă (exclusiv logiile şi balcoanele) la fiecare
nivel al clădirii [m 2 ];
Acmax cea mai mare valoare Ac din clădire [m 2 ].
În acest caz valoarea N poate rezulta ca număr zecimal, încadrarea în anexa 2 urmând a se face prin interpolare.
5. VERIFICAREA NIVELULUI DE IZOLARE TERMICĂ GLOBALĂ
Nivelul de izolare termică globală este corespunzător, dacă se realizează condiţia:
Posibilităţile de realizare a acestei condiţii trebuie să fie atent analizate încă de la fazele preliminare ale proiectului,
atunci când se face concepţia complexă a clădirii, când încă se mai poate interveni asupra configuraţiei în plan şi pe
verticală a construcţiei, precum şi asupra parametrilor ei geometrici.
Principalii factori geometrici, care influenţează asupra coeficientului global de izolare termică G, sunt următorii:
Raportul P/Ac, în care:
P perimetrul clădirii, măsurat pe conturul exterior al pereţilor de faţadă;
Ac aria în plan a clădirii, limitată de perimetru (arie construită).
- Gradul de vitrare, exprimat prin raportul dintre aria tâmplăriei exterioare şi aria totală a pereţilor exteriori (partea
opacă + partea vitrată);
- Retragerile gabaritice, existenţa bowindourilor, precum şi alte variaţii ale suprafeţelor Ac de la nivel la nivel.
6. RECOMANDĂRI PRIVIND UNELE POSIBILITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A COMPORTĂRII TERMOTEHNICE ŞI DE REDUCERE
A VALORII COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
Pentru îmbunătăţirea comportării termotehnice a clădirilor de locuit şi pentru reducerea valorii coeficientului global de
izolare termică, se recomandă aplicarea următoarelor măsuri:
La alcătuirea generală a clădirii:
- la stabilirea poziţiilor şi dimensiunilor tâmplăriei exterioare se va avea în vedere atât orientarea cardinală, cât şi
orientarea faţă de direcţia vânturilor dominante, ţinând seama şi de existenţa clădirilor învecinate; deşi nu se consideră
în calcule, ferestrele orientate spre sud au un aport solar semnificativ;
- pentru reducerea pierderilor de căldură spre spaţiile de circulaţie comună, se vor prevedea windfanguri la intrările în
clădiri, aparate de închidere automată a uşilor de intrare în clădiri, termoizolaţii la uşile de intrare în apartamente,
încălzirea spaţiilor comune la temperaturi apropiate de temperatura din locuinţe ş.a.;
- la pereţii interiori ai cămărilor aerisite direct, se vor prevedea măsuri de termoizolare.
La alcătuirea elementelor de construcţie perimetrale:
- se vor utiliza soluţii cu rezistenţe termice specifice sporite, cu utilizarea materialelor termoizolante eficiente
(polistiren, vată minerală ş.a.);
- se vor utiliza soluţii îmbunătăţite de tâmplărie exterioară, cu cel puţin 3 rânduri de geamuri sau cu geamuri
termoizolante;
- se va urmări reducerea în cât mai mare măsură a punţilor termice de orice fel, în special în zonele de intersecţii a
elementelor de construcţie (colţuri, socluri, cornişe, atice), cât şi la balcoane, logii, bowindouri, în jurul golurilor de
ferestre şi uşi de balcon, ş.a;
- se interzice utilizarea tâmplăriilor cu tocuri şi cercevele din aluminiu fără întreruperea punţilor termice.
În vederea reducerii infiltraţiilor de aer rece
- la tâmplăria exterioară se vor lua măsuri de etanşare corespunzătoare a rosturilor dintre tocuri şi conturul golurilor
din pereţi;
- se va utiliza exclusiv tâmplărie de bună calitate şi prevăzută cu garnituri de etanşare;
- suprafeţele vitrate, luminatoarele şi tâmplăria fixă vor fi prevăzute cu soluţii de etanşare care să excludă orice
infiltraţii;
- la pereţii din panouri mari prefabricate, rosturile dintre panouri vor fi exclusiv de tip "închis" şi vor fi etanşate cu chituri
de calitate corespunzătoare, care să confere o siguranţă deplină, atât faţă de infiltraţiile de apă, cât şi faţă infiltraţiile de
aer;
- la elementele perimetrale opace nu se vor utiliza soluţii constructive caracterizate printr-o permeabilitate la aer
ridicată.
7. METODĂ PENTRU DETERMINAREA NECESARULUI ANUAL DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIRE PE BAZA
COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ "G", LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
7.1. GENERALITĂŢI
7.1.1. Necesarul anual de căldură utilizată pentru încălzirea, în perioada rece, a clădirilor, este un indicator important
care reflectă gradul de protecţie termică în ceea ce priveşte economia de energie şi reprezintă principala caracteristică
energetică a clădirilor.
Prevederile conţinute în acest capitol se aplică la toate tipurile de clădiri de locuit, inclusiv la cămine, internate, ş.a.
Prevederile acestui capitol sunt valabile atât la clădirile de locuit noi cât şi la clădirile de locuit existente pentru situaţia de
dinainte sau/şi de după modernizarea termotehnică.
7.1.2. Prevederile conţinute în acest capitol nu se aplică la următoarele categorii de clădiri de locuit:
- clădirile proiectate pentru un aport activ de căldură solară;
- clădirile prevăzute cu instalaţii de ventilare acţionate mecanic, cu sau fără recuperarea căldurii.
În acest capitol se tratează următoarele aspecte:
- Determinarea cu o metoda simplificată a necesarului anual de căldură pentru încălzire aferent unui m 3 de volum
încălzit, în funcţie de coeficientul global de izolare termică a clădirii (G) determinat conform cap. 3.
Metoda de calcul (pct. 7.2 ... 7.6) ţine seama de condiţiile climatice ale amplasamentului, precum şi de aporturile de
căldură internă şi solară (pasivă) şi se poate folosi la determinarea prin calcul a necesarului anual de căldură atât pentru
clădirile noi, cât şi pentru cele existente (reabilitate sau nereabilitate).
- Idem ca mai sus, dar în condiţii climatice şi de exploatare a instalaţiei de încălzire - unificate, pentru calcule
comparative (pct. 7.7).
- Valori normate pentru necesarul anual de căldură pentru încălzire (pct.7.8).
7.1.4. Prevederile din prezentul capitol nu se utilizează pentru dimensionarea instalaţiilor de încălzire ci numai pentru
evaluarea performanţei termo-energetice a anvelopei clădirilor în faze preliminare şi intermediare de proiectare.
7.2. NECESARUL ANUAL DE CĂLDURĂ
Necesarul anual de căldură pentru încălzire aferent unui m 3 de volum interior, se calculează cu relaţia:
în care:
Q necesarul anual de căldură pe metru cub de volum încălzit, [kWh/m 3 . an];
G coeficientul global de izolare termică a clădirii, care se determină în conformitate cu prevederile din capitolul 3,
[W/(m 3 K)j;
C coeficient de corecţie, [-];
N i12 numărul anual de grade-zile de calcul, corespunzător localităţii unde este amplasată clădirea, calculat pentru
temperatura interioară medie în perioada de încălzire ( i) şi pentru temperatura exterioară medie zilnică care
marchează începerea şi oprirea încălzirii ( eo = + 12°C); se exprimă în [K.zile];
Qi aportul util de căldură rezultat din locuirea clădirii, aferent unui m 3 de volum încălzit [kWh/m 3. an];
Qs aportul util de căldură provenită din radiaţia solară, aferent unui m 3 de volum încălzit [kWh/m 3. an].
7.3. NUMĂRUL ANUAL DE GRADE-ZILE DE CALCUL
Numărul anual de grade-zile de calcul se determină pe baza prevederilor din standardul SR 4839 -1997, cu relaţia:
N i12 = N20 12 - (20 - i) D12 [K.zile] (11)
în care:
N20 12 numărul anual de grade-zile de calcul, pentru i=+20°C şi pentru eo =+12 o C, [K.zile]
i temperatura interioară medie a clădirii [°C]
D12 durata convenţională a perioadei de încălzire, corespunzătoare temperaturii exterioare care marchează începerea
şi oprirea încălzirii eo =+12 0 C, [K.zile]
7.3.1. Temperatura interioară medie a clădirii se calculează cu relaţia:
în care:
Vuj volumul util ai fiecăreia din încăperile direct încălzite (prevăzute cu corpuri de încălzire) ale clădirii [m 3 ]
i temperatura interioară de calcul a încăperilor direct încălzite ale clădirii [°C].
Volumul util al încăperilor V uj se determină prin înmulţirea ariei utile (Auj) cu înălţimea liberă (huj) măsurată între faţa
superioară a pardoselii şi tavan.
Dacă încăperile au aceiaşi înălţime liberă, se poate folosi relaţia:
în care:
Auj aria utilă a fiecăreia din încăperile direct încălzite ale clădirii [m 2 ].
7.3.2. Pentru o serie de localităţi, numărul anual de grade zile de calcul N20 12 şi durata convenţională a perioadei de
încălzire D12 se dau în tabelul 7.1.
7.3.3. Relaţiile (1) şi (2) precum şi valorile N20 12 şi D12 din tabelul 7.1 sunt valabile la clădirile la care temperatura
exterioară care marchează începerea şi oprirea încălzirii este eo = + 12 °C.
Pentru clădirile la care eo = + 12 °C, în relaţiile (10) şi (11), valorile N i12 , N20 12 şi D12 se înlocuiesc cu valori N i
20
eo N eo şi respectiv D eo , care se calculează pe baza prevederilor din standardul SR 4839-1997 [4].
7.3.4. Pentru localităţile care nu sunt cuprinse în tabelul 7.1, parametrii N şi D se pot determina fie prin comparaţie cu
valorile corespunzătoare ale unor localităţi învecinate, având condiţii asemănătoare de temperatură exterioară şi relief,
fie printr-un calcul exact, în conformitate cu prevederile din SR 4839-1997.
NUMĂRUL ANUAL DE GRADE-ZILE DE CALCUL ŞI DURATA CONVENŢIONALĂ A PERIOADEI DE ÎNCĂLZIRE
Tabelul 7.1
Nr. a N20 12 D 12 Nr. a N20 12 D 12
crt. Localitatea crt. Localitatea
°C K.zile zile °C K.zile zile
1. Adamclisi 10,8 3 120 193 41 Miercurea C iuc 6,5 4 250 242
2. Alba Iulia 8,9 3 460 210 42 Odorheiul Secuiesc 7,7 3 940 227
3. Alexandria 10,7 3 150 189 43 Oradea 10,2 3 150 195
4. Arad 10,4 3 020 192 44 Oraviţa 10,9 3 000 187
5. Bacău 9,0 3 630 209 45 Păltiniş-Sibiu 4,5 5 170 266
6. Baia Mare 9,5 3 350 201 46 Petroşani 7,6 3 960 227
7. Bârlad 9,6 3 460 200 47 Piatra Neamţ 8,7 3 560 198
8. Bistriţa 7,9 3 850 224 48 Piteşti 9,7 3 420 199
9. Blaj 8,9 3 530 210 49 Ploieşti 10,1 3 390 196
10. Botoşani 9,0 3 630 209 50 Poiana Stampei 4,0 5 290 284
(Suceava)
11. Braşov 7,5 4 030 227 51 Predeal 4,8 5 090 259
12. Brăila 10,5 3 170 190 52 Râmnicu Sărat 10,6 3 170 190
13. Bucureşti 10,6 3 170 190 53 Râmnicu Vâlcea 10,3 3 120 194
14. Buzău 10,7 3 150 189 54 Reşiţa 10,1 3 130 196
15. C alafat 11,4 2 980 181 55 Roman 8,8 3 700 210
16. C ălăraşi 11,2 3 010 185 56 Satu Mare 9,4 3 370 201
17. C âmpina 8,9 3 530 210 57 Sebeş 9,1 3 470 208
18. C âmpulung 6,5 4 270 242 58 Sfântu Gheorghe 7,0 4 140 235
Moldovenesc (C ovasna)
19. C âmpulung 7,9 3 820 224 59 Sibiu 8,5 3 660 215
Muscel
20. C aracal 10,9 3 100 187 60 Sighişoara 8,3 3 640 216
21. C aransebeş 10,1 3 180 196 61 Sinaia(cota 1500) 3,6 5 650 325
22. C luj 8,3 3 730 218 62 Slatna 10,6 3 200 190
23. C onstanta 11,5 2 840 186 63 Slobozia 10,6 3 150 190
24. C raiova 10,6 3 170 190 64 Suceava 7,5 4 080 230
25. C urtea de Argeş 8,8 3 540 210 65 Sulina 11,3 3 000 190
26. Deva 9,6 3 300 200 66 Târgovişte 10,1 3 390 196
27. Dorohoi 8,4 3 850 217 67 Târgu Jiu 10,1 3 390 196
28. Drăgăşani 10,4 3 120 192 68 Târgu Mureş 8,8 3 540 210
29. Făgăraş 7,7 3 930 227 69 Târgu Ocna 9,3 3 410 205
30. Focşani 9,9 3 350 196 70 Târgu Secuiesc 6,8 4 370 237
31. Galaţi 10,5 3 190 190 71 Tecuci 9,8 3 390 198
32. Giurgiu 11,1 3 030 185 72 Timişoara 10,6 3 180 190
33. Gura Honţ (Arad) 9,8 3 290 198 73 Tulcea 11,0 3 070 191
34. Griviţa (Ialomiţa) 10,5 3 190 190 74 Turda 8,7 3 560 198
35. Huşi 9,7 3 420 199 75 Turnu Măgurele 11,2 3 010 185
36. Iaşi 9,4 3 510 201 76 Turnu Severin 11,6 2 810 181
37. Joseni 4,9 4 960 259 77 Urziceni 10,6 3 170 190
38. Lugoj 10,4 3 100 192 78 Vaslui 9,3 3 570 205
39. Mangalia 11,4 2 880 187 79 Vatra Dornei 5,3 4 580 257
40. Medgidia 11,5 2 960 187 80 Zalău 9,5 3 300 201
a temperatura medie anuală
20
N 12 numărul anual de grade zile de calcul, calculat pentru temperatura interioară medie a clădirii în perioada de
încălzire i = + 20 °C şi pentru temperatura exterioară medie zilnică care marchează momentul începerii şi opririi
încălzirii eo = + 12°C
D12 durata convenţională a perioadei de încălzire, corespunzătoare unei temperaturi eo = + 12°C
7.4. COEFICIENTUL DE CORECŢIE
Coeficientul de corecţie (C) ţine seama de:
- reducerea temperaturii interioare pe durata nopţii;
- variaţia în timp a temperaturii exterioare;
- dotarea instalaţiei interioare de încălzire cu dispozitive de reglare termostatată a temperaturii interioare;
- regimul de exploatare a instalaţiei de încălzire.
Coeficientul de corecţie (C) se determină, în funcţie de numărul de grade-zile N20 12 , din fig. 7.1;
FIG. 7.1
COEFICIENTUL DE CORECŢIE "C"

LEGENDA
1.Instalaţii dotate cu dispozitive de reglare termostatată.
2.Instalaţii fără dispozitive de reglare termostatată.
a.Punct termic/staţie termica compacta/centrala termica locala - automatizata.
b.Punct termic cu reglaj manual.
c.Centrala termica de cartier, neautomatizata.
7.5. APORTUL DE CĂLDURA INTERNA
7.5.1. Aportul util de căldură rezultată din locuirea clădirii (căldura internă) Qi, provine din:
- fluxul termic emis de persoanele care locuiesc, muncesc sau staţionează în încăperile clădirii;
- utilizarea apei calde pentru spălat, activităţi menajere, etc.;
- prepararea hranei, în principal prin utilizarea combustibilului gazos;
- utilizarea energiei electrice pentru diferite activităţi casnice (radio, TV, frigider, aspirator, maşină de spălat, ş.a.);
- iluminatul general şi local;
- funcţionarea ventilatoarelor, a aparatelor de aer condiţionat, a calculatoarelor electronice, ş.a.
7.5.2. La clădirile de locuit aportul de căldură internă specific se va considera cu valoarea Qi = 7 kWh/(m 3. an)
7.6. APORTUL DE CĂLDURĂ PROVENIT DIN RADIAŢIILE SOLARE
7.6.1. Aportul de căldură al radiaţiei solare (Qs ) se consideră ca se realizează numai prin suprafeţele vitrate (ferestre şi
uşi exterioare, prevăzute cu geamuri). Nu se ţine seama de aportul de căldură al radiaţiei solare prin suprafeţele opace.
Aportul de căldură utilă specific al radiaţiei solare se calculează cu relaţia:
în care:
Qs cantitatea de căldură datorată radiaţiei solare, recepţionată de o clădire, pe durata sezonului de încălzire, pe un m 3
volum încălzit;
IGj radiaţia solară globală disponibilă corespunzătoare unei orientări cardinale "j" [kWh/m 2. an];
gi gradul de penetrare a energiei prin geamurile "i" ale tâmplăriei exterioare;
AFij aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamuri clare de tipul "i" şi dispusă după orientarea cardinală "j" [m 2 ]; V
volumul interior, încălzit - direct sau indirect - al clădirii, [m 3 ].
7.6.2. Radiaţia solară globală (directă şi difuză) disponibilă se determină cu relaţia:
în care:
D12 durata convenţională a perioadei de încălzire, corespunzătoare temperaturii exterioare care marchează începerea
şi oprirea încălzirii eo = +12°C [zile];
ITj intensitatea radiaţiei solare totale, cu valori în funcţie de orientarea cardinală "j" şi de localitatea în care este
amplasată clădirea [W/m 2 ].
Duratele convenţionale ale perioadei de încălzire D12 se dau, pentru 80 localităţi din România, în tabelul 7.1.
În tabelul 7.2 se dau valorile medii ale intensităţii radiaţiei solare totale (Iij), pe un plan vertical cu orientarea "j",
precum şi pe un plan orizontal, pentru 30 localităţi din România.
Pentru clădiri amplasate în localităţi care nu sunt cuprinse în tabelul 7.2, valorile intensităţilor radiaţiei solare totale IGj
se pot determina prin medierea valorilor corespunzătoare pentru cele mai apropiate 3 localităţi.
Suprafeţele având o înclinare faţă de orizontală, egală sau mai mare de 30° vor fi considerate suprafeţe verticale, iar
cele cu o înclinare mai mică de 30° - suprafeţe orizontale.
Orientarea "j" este definită de direcţia pe care o are o dreaptă perpendiculară pe suprafaţa geamului, în cadrul
sectoarelor care delimitează, cu o abatere de ± 22,5°, direcţiile cardinale N, NE, E, SE, S, SV, V şi NV. În poziţiile limită
dintre sectoare, se va considera valoarea cea mai mică dintre cele 2 valori ITj adiacente.
Pentru faze preliminare de proiectare şi/sau pentru calcule aproximative sau comparative se pot avea în vedere
următoarele valori IGj, considerate medii pentru teritoriul României (fig. 7.2):
- orientarea spre S I GS = 420 kWh/(m 2. an)
- orientarea spre SE sau SV I G SE = I G SV = 340 kWh/(m 2. an)
- orientarea spre E sau V I GE =I GV = 210 kWh/(m 2. an)
- orientarea spre NE sau NV I G NE = I G NV = 120 kWh/(m 2. an)
- orientarea spre N I GN = 100 kWh/(m 2. an)
- suprafeţe orizontale I GO = 360 kWh/(m 2. an)
Dacă suprafeţele vitrate sunt puternic umbrite (pe tot parcursul zilei sau în cea mai mare parte din zi), indiferent de
înclinarea faţă de orizontală şi de orientarea cardinală, se va consideră: IGU = IGN = 100 kWh/(m 2 . an).
7.6.3. Gradul de penetrare a energiei solare (gi) prin geamurile clare ale tâmplăriei exterioare se va considera astfel:
- geamuri duble (2 geamuri simple, sau un geam termoizolant dublu) g = 0,75
- geamuri triple (3 geamuri simple, sau un geam simplu + un geam termoizolant dublu, sau un g = 0,65
geam termoizolant triplu)
geam termoizolant dublu, având o suprafaţă tratată cu un strat reflectant al razelor infraroşii g = 0,50
- geamuri triple (un geam simplu + un geam termoizolant dublu sau un geam termoizolant g = 0,45
triplu), având o suprafaţă tratată cu un strat reflectant al razelor infraroşii
- geam termoizolant triplu, având 2 suprafeţe tratate cu straturi reflectante ale razelor g = 0,40
infraroşii
INTENSITATEA RADIAŢIEI SOLARE TOTALE (ITj)
- VALORI MEDII ZILNICE -
Tabelul 7.2.
I Ti (W/m 2 )
LOC ALITATEA VERTIC AL
SV V NV ORIZONTAL
S N
SE E NE
Alexandria 91,1 74,9 46,8 25,5 20,2 80,8
Bacău 83,9 70,4 46,0 26,2 20,5 83,2
Bârlad 86,3 71,8 46,0 25,5 19,9 81,7
Botoşani 84,8 71,0 46,0 25,8 20,0 82,8
Bucureşti 92,5 76,0 47,4 25,7 20,3 82,0
C alafat 91,3 74,5 45,7 24,4 19,4 77,4
C ălăraşi 95,0 77,6 47,6 25,2 19,8 81,1
C âmpina 96,0 79,5 50,3 27,7 21,8 89,3
C aransebeş 85,4 70,7 44,9 25,0 19,9 78,8
C luj Napoca 88,2 74,2 48,5 27,7 21,5 88,4
C onstanţa 97,8 79,8 48,8 25,7 20,2 83,2
C raiova 92,5 76,0 47,4 25,7 20,3 81,7
C urtea de Argeş 96,5 80,0 50,6 27,8 21,8 89,6
Dorohoi 83,0 69,8 45,7 26,3 20,6 83,4
Drăgăşani 97,8 80,1 49,3 26,1 20,5 84,8
Galaţi 92,1 75,6 46,8 25,0 19,6 80,6
Iaşi 82,1 68,4 44,0 24,7 19,4 78,6
Oradea 87,1 71,9 45,1 24,5 19,1 78,9
Predeal 92,4 78,0 52,1 32,4 26,8 98,8
Râmnicu Sărat 99,8 81,4 49,6 25,7 19,9 84,8
Roşiorii de Vede 93,8 76,4 46,6 24,6 19,5 78,8
Satu Mare 86,0 71,5 45,4 24,9 19,3 80,5
Sibiu 86,7 72,9 47,8 27,4 21,6 84,9
Sighet 88,6 74,2 47,9 26,6 20,3 86,6
Târgu Jiu 91,5 75,6 47,6 26,0 20,5 83,3
Târgu Mureş 85,3 71,8 47,1 27,0 21,1. 85,6
Târgu Secuiesc 94,9 79,9 52,5 ;' 30,6 24,4 96,8
Timişoara 85,2 70,3 44,2 24,3 19,3 76,9
Turnu Măgurele 91,3 74,8 46,3 25,0 19,9 79,2
Turnu Severin 93,4 75,9 46,0 24,1 19,2 77,4
FIG. 7.2
VALORILE MEDII IGj ÎN FUNCŢIE DE ORIENTAREA CARDINALĂ "j"
[kWh/(m 2 an)]
7.6.4. Aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamuri clare se va calcula pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor
din pereţi.
La tâmplăriile cu suprafeţele înclinate, în calcule se vor consideră ariile lor nominale, măsurate în planul lor.
La tâmplăriile exterioare la care aria liberă a geamurilor (Ag ) este mai mică decât 60 % din aria tâmplăriei respective
(AF), aria acesteia se va consideră în calcule:
AF = 1,5 Ag
Dacă aria tâmplăriei exterioare (AFj) este mai marc decât dublul ariei părţii opace (APj) a respectivului perete, aria
tâmplăriei exterioare care se va considera în calcule, se va limita la valoarea:
7.6.5. Volumul interior, încălzit - direct sau indirect - al clădirii (V) se determină în conformitate cu prevederile de la pct.
3.4.
7.7. NECESARUL ANUAL DE CĂLDURĂ ÎN CONDIŢII COMPARABILE
7.7.1. Pentru calcule comparative, precum şi pentru verificarea încadrării clădirilor de locuit în valorile normate, se
consideră următorii parametrii (climatici şi de exploatare a instalaţiei de încălzire) unificaţi la valori considerate medii pe
ţară:
- numărul de grade zile de calcul i 20
N 12 = N 12 = 3400 grade-zile
- radiaţia solară globală I Gj = I GE = 210 kWh/(m 2. an)
- coeficientul de corecţie C = 0,9
7.7.2. În aceste condiţii, relaţia de calcul (1) devine:
în care:
G coeficientul global de izolare termică a clădirii, [W/m 3 K];
V volumul interior, încălzit, al clădirii, [m 3 ];
gi gradul de penetrare a energiei prin geamurile "i" ale tâmplăriei exterioare, determinat conform pct. 7.6.3;
AFi aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamurile "i", determinată conform pct. 7.6.4, [m 2 ].
7.8. NECESARUL ANUAL DE CĂLDURĂ, PENTRU ÎNCĂLZIRE, NORMAT
7.8.1. Pentru clădirile de locuit noi, proiectate după intrarea în vigoare a prezentului Ghid, se stabilesc valori normate
(QN) pentru necesarul anual de căldură pentru încălzire, determinat în condiţii comparabile, conform pct. 7.7.
Valorile normate ale necesarului de căldură pe m 3 de volum încălzit (QN) se dau în tabelul 7.3 şi în fig.7.3 - în funcţie
de raportul A/V, în care:
A aria anvelopei clădirii de locuit, [m 2 ].
V volumul interior, încălzit, al clădirii, [m 3 ].
FIG. 7.3
NECESARUL ANUAL DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIRE, NORMAT (QN) LA CLĂDIRILE DE LOCUIT NOI
LEGENDA
1.CLĂDIRI DE LOCUIT PROIECTATE ÎNAINTE DE 01.01.2006 (QN1)
2.CLĂDIRI DE LOCUIT PROIECTATE DUPĂ 01.01.2006 (QN2)
7.8.2. Se va respecta condiţia obligatorie ca necesarul anual de căldură, calculat cu relaţia (17) să fie mai mic decât
necesarul de căldură normat, astfel:
Q < QN1 pentru clădirile care se vor proiecta înainte de 01.01.2006;
Q < QN2 pentru clădirile care se vor proiecta după 01.01.2006.
Tabelul 7.3
A/V QN1 QN2 A/V QN1 QN2
m -1 kWh/(m 3. an) m -1 kWh/(m 3. an)
<0,2 17,00 15,0 0,7 34,5 27,5
0,3 20,50 17,5 0,8 38,0 30.0
0,4 24,00 20,0 0,9 41,5 32,5
0,5 27,50 22,5 1,0 45,0 35,0
0,6 31,00 25,0 >1,1 48,5 37,5
7.8.3. Pentru valori A/V intermediare, valorile QN se pot determina fie prin interpolare, fie cu relaţiile:

cu limitele de valabilitate:
17,0 < QN1 < 48,5
15,0 < QN2 < 37,5
7.8.4. Prevederile de la punctele 7.8.1 ... 7.8.3, precum şi cele de la pct. 1.3. al. 2, nu se aplică la clădirile care se
modernizează şi se reabilitează din punct de vedere termotehnic. La aceste clădiri, prevederile de la pct. 7.8.1 ... 7.8.3
sunt orientative.
7.8.5. În cazul în care se doreşte ca necesarul anual de căldură să fie raportat la metru pătrat de arie utilă, se folosesc
relaţiile de calcul:
în care:
Au aria utilă totală a clădirii, egală cu suma ariilor utile ale tuturor apartamentelor, la care se adaugă ariile tuturor
spaţiilor şi circulaţiilor comune (casa scării, holuri de intrare în clădire, spălătorii, uscătorii etc.), [m 2 ];
Vu volumul util al clădirii, [m 3 ];
hu înălţimea liberă a încăperilor, care se consideră cu valoarea unică, convenţională:
hu = 2,50 m;
Q necesarul anual de căldură aferent unui metru pătrat de arie utilă, [kWh/(m 2. an)];
QN necesarul anual de căldură, normat, aferent unui metru pătrat de arie utilă, [kWh/(m 2. an)].
Rezultă următoarele valori normate exprimate în kWh/(m 2. an):
Tabelul 7.4
A/V QN1 QN2 A/V QN1 QN2
m -1 kWh/(m 2 .an) m -1 kWh/(m 2 .an)
< 0,2 53,12 46,88 0,7 107,81 85,94
0,3 64,06 54,69 0,8 118,75 93,75
0,4 75,00 62,50 0,9 129,69 101,56
0,5 85,94 70,31 1,0 140,63 109,38
0,6 96,88 78,12 >1,1 151,56 117,19
7.9. NECESARUL ANUAL DE COMBUSTIBIL ŞI EMISIA ANUALĂ DE BIOXID DE CARBON
Pe baza necesarului anual de căldură, determinat conform pct. 7.2 ... 7.6 sau conform pct. 7.7, se pot calcula:
- necesarul anual de combustibil;
- emisiile anuale de CO2; SO2 , CO, NO2 , ş.a.
În tabelul 7.5 se dau uncie date utile pentru determinarea necesarului anual de combustibil şi pentru evaluarea emisiei
anuale de bioxid de carbon.
Tabelul 7.5
C onsum specific Emisie de C O 2
C ombustibilul UM
UM/kWh kg/kWh
C ombustibil lichid l 0,10 0,29
Gaz natural m3 0,10 0,19
Termoficare Gcal 8,6 x 10-4 0,24
Lemn m3 1 x 10-3 0,36
C ărbune kg 0,20 0,33 ... 0,40
ANEXA 1
NUMĂRUL SCHIMBURILOR DE AER PE ORĂ - n - (h-1 ) LA CLĂDIRI DE LOCUIT
(conform INCERC - Bucureşti)
C LASA DE PERMEABILITATE
C ATEGORIA C LĂDIRII C LASA DE ADĂPOSTIRE
ridicată medie scăzută
C lădiri individuale (case unifamiliale, neadăpostite 1,5 0,8 0,5
cuplate sau înşiruite ş.a.) moderat adăpostite 1,1 0,6 0,5
adăpostite 0,7 0,5 0,5
C lădiri cu mai multe dublă expunere neadăpostite 1,2 0,7 0,5
apartamente, cămine, moderat adăpostite 0,9 0,6 0,5
internate, ş.a.
simplă expunere neadăpostite 1,0 0,6 0,5
moderat adăpostite 0,7 0,5 0,5
CLASA DE ADĂPOSTIRE:
neadăpostite: Clădiri foarte înalte, clădiri la periferia oraşelor şi în pieţe,
moderat adăpostite: Clădiri în interiorul oraşelor, cu minimum 3 clădiri în apropiere.
adăpostite: Clădiri în centrul oraşelor, clădiri în păduri.
CLASA DE PERMEABILITATE:
ridicată: Clădiri cu tâmplărie exterioară fără măsuri de etanşare.
medie: Clădiri cu tâmplărie exterioară cu garnituri de etanşare.
scăzută: Clădiri cu ventilare controlată şi cu tâmplărie exterioară prevăzută cu măsuri speciale de etanşare.
ANEXA 2
COEFICIENŢI GLOBALI NORMAŢI DE IZOLARE TERMICĂ GN [W/(m 3 K)] LA CLĂDIRI DE LOCUIT
A/V GN A/V GN
NUMĂRUL DE NIVELURI N NUMĂRUL DE NIVELURI N
[m 2 /m 3] [W/m 3 K] [m 2 /m 3 ] [W/m 3 K]
0,80 0,77 0,25 0,46
0,85 0,81 0,30 0,50
0,90 0,85 0,35 0,54
1 0,95 0,88 -4 0,40 0,58
1,00 0,91 0,45 0,61
1,05 0,93 0,50 0,64
>1,10 0,95 >0,55 0,65
0,45 0,57 0,20 0,43
0,50 0,61 0,25 0,47
0,55 0,66 0,30 0,51
2 0,60 0,70 5 0,35 0,55
0,65 0,72 0,40 0,59
0,70 0,74 0,45 0,61
>0,75 0,75 >0,50 0,63
0,30 0,49 0,15 0,41
0,35 0,53 0,20 0,45
0,40 0,57 0,25 0,49
3 0,45 0,61 >10 0,30 0,53
0,50 0,65 0,35 0,56
0,55 0,67 0,40 0,58
>0,60 0,68 >0,45 0,59
NOTĂ:
1 - Pentru alte valori A/V şi N, se interpolează liniar.
2 - La clădirile care se vor proiecta după 1.01.1998, valorile GN se reduc cu 10%.
3.- La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de recomandare.
ANEXA 3
REZISTENŢE TERMICE MINIME R'min ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE, PE ANSAMBLUL CLĂDIRII
R'min [m 2 K/W]
Nr.
crt. ELEMENTUL DE C ONSTRUC ŢIE C LĂDIRI PROIEC TATE
până la 1.01.1998 după 1.01.1998
1 Pereţi exteriori (exclusiv suprafeţele vitrate, inclusiv 1,20 1,40
pereţii adiacenţi rosturilor deschise)
2 Tâmplărie exterioară 0,40 0,50
3 Planşee peste ultimul nivel, sub terase sau poduri 2,00 3,00
4 Planşee peste subsoluri neîncălzite şi pivniţe 1,10 1,65
5 Pereţi adiacenţi rosturilor închise 0,90 1,10
6 Planşee care delimitează clădirea la partea inferioară, 3,00 4,50
de exterior (la bowindouri, ganguri de trecere, ş.a.)
7 Plăci pe sol (peste C TS) 3,00 4,50
8 Plăci la partea inferioară a demisolurilor sau a 4,20 4,80
subsolurilor încălzite (sub C TS)
9 Pereţi exteriori, sub C TS, la demisolurile sau la 2,00 2,40
subsolurile încălzite
NOTĂ:
La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de recomandare.
EXEMPLE DE CALCUL
1. EXEMPLUL DE CALCUL NR. 1
Să se verifice coeficientul global de izolare termică pentru o clădire de locuit individuală, cuplată, la o fază preliminară
de proiectare.
Clădirea are parter, alcătuită conform fig. I, şi este amplasată într-un cartier din Bucureşti.
Înălţimea liberă a parterului - între faţa superioară a pardoselii şi tavan - este de 2,55 m.
Clădirea se proiectează în cursul anului 1997.
a) Determinarea caracteristicilor geometrice ale clădirii:
- Aria plăcii pe sol (Ai) şi a planşeului sub pod (A2 ):
A, = A2 = 17,80. 11,80 - 2.1,20. 11,00 = 183,64 rn2
- Perimetrul clădirii:
P = 2. (11,80 + 17,80 + 2. 1,20) = 64,00 [m]
- Înălţimea parterului:
H = 2,55 m
- Aria tâmplăriei exterioare:
A3 = 2. 1,80. 1,50 + 2. 1,20. 1,50 + 8. 0,60. 0,60 + 2. 0,90. 1,50 + 2. 2,10. 1,50 + + 6. 0,90. 2,40 = 33,84 [m 2 ]
- Aria pereţilor exteriori:
A4 = P. H - A3
A4 = 64,00. 2,55 - 33,84 = 129,36 [m 2 ]
- Aria anvelopei:
A = 2. 183,64 + 33,84 + 129,36 = 530,48 [m 2 ]
- Volumul clădirii:
V = A1 . H = 183,64. 2,55 = 468,282 [m 3 ]
b) Determinarea coeficientului G pe baza valorilor R'min :
Se utilizează valorile minime R'm = R'min conform anexei 3, pentru clădiri proiectate până la 1.01.1998, şi anume:
- pereţi exteriori R'm = 1,20 m 2 K/W
- tâmplărie exterioară R'm = 0,40 m 2 K/W
- planşeu pod R'm = 2,00 m 2 K/W
- placă pe sol R'm = 3,00 m 2 K/W
Cu aceste valori, în tabelul 11, se determină termenul: [(A. )/R'm]:
TABELUL I1
Nr. A R'm X A. / R'm
Elementul de construcţie
crt. m2 m 2 K/W - W/K
1 Placă pe sol 183,64 3,00 - 61,213
2 Planşeu sub pod 183,64 2,00 0,9 82,638
3 Tâmplărie exterioară 33,84 0,40 - 84,600
4 Pereţi exteriori 129,36 1,20 - 107,800
TOTAL 530,48 - - 336,251
Pentru numărul orar de schimburi de aer pentru ventilare, n, se consideră:

- clădire individuală;
- moderat adăpostită (în interiorul unui oraş, cu minimum 3 clădiri în apropiere);
- clasa de permeabilitate ridicată (tâmplărie exterioară fără măsuri de etanşare).
Conform anexei 1, se consideră: n = 1,1 [h-1 ]
Rezultă:
G = 336,251/468,28 + 0,34 1,1 = 0,718 + 0,374
G = 1.092 W/(m 3 K)
Se determină:
A/V = 530,48/468,282 = 1,13 m 2 /m 3
Conform anexei 2, pentru N = 1 şi A/V =1,13 > 1,10 GN = 0,95 W/(m 3 K)
Rezultă G > GN; în consecinţă, trebuie să se ia unele măsuri de reducere a pierderilor de căldură.
c) Determinarea coeficientului G < GN:
Se acţionează numai asupra tâmplăriei exterioare, astfel:
- ferestrele şi uşile de balcon de la camerele de zi şi de la dormitoare se prevăd a se realiza din tâmplărie dublă, din
lemn, cu un geam termoizolant şi un geam obişnuit (R' = 0,55 m K/W), cu garnituri de etanşare;
- celelalte ferestre se prevăd a se executa din tâmplărie dublă din lemn, cu geamuri obişnuite (R' = 0,43 m 2 K/W), fără
garnituri de etanşare;
- uşa de intrare este din lemn, opacă, având R' = 0,39 m 2 K/W, fără garnituri de etanşare.
În tabelul I2 se calculează rezistenţa termică medie a tâmplăriei:
TABELUL I2
Nr. A R' A/R '
Tipul tâmplăriei
crt. [m 2 ] [m 2 K/W] [W/K]
1 Uşa de intrare 2,16 0,39 5,538
2 Tâmplărie dublă obişnuită 6,48 0,43 15,070
3 Tâmplărie dublă cu geam termoizolant 25,20 0,55 45,818
TOTAL 33,84 0,509 66,426
Rezistenţa termică medie:
Se determină din anexa 1, noua valoare n, prin interpolare între n = 0,6 (clasa de permeabilitate medie) şi n = 1,1
(clasa de permeabilitate ridicată), astfel:
n = 0,6 [h-1 ]; A = 25,20 [m 2 ]
n = 1,1 [h-1 ]; A = 8,64 [m 2 ]
n = 0,6 + (1,1 - 0,6) (8,64/8,64 + 25,20) = 0,728 [h-1 ]
Se recalculează valoarea G:
G = 318,077/468,282 + 0,34 - 0,728 = 0,679 + 0,248
G = 0,927 W/(m 3 K)
Rezultă: G < GN
În concluzie, în condiţiile realizării efective a valorilor R'm > R'min la pereţii exteriori, la planşeul de sub pod precum şi la
placa de pe sol, se obţine un coeficient global de izolare termică, mai mic decât coeficientul corespunzător normat.
d) Verificarea preliminară a elementelor de construcţie
d1 ) Pereţi exteriori
1) Zidărie din blocuri BC A-GBN50 cu rosturi obişnuite
= 825 kg/m 3; = 0,34 W/(mK).
2) Mortar de ciment
= 1800 kg/m 3; = 0,93 W/(mK).
Este necesară o tratare foarte atentă a punţilor termice astfel încât reducerea rezistenţei termice unidirecţionale să nu
depăşească 22 %.
d2 ) Planşeu sub pod
1) Beton armat
= 2500 kg/m 3; = 1,74 W/(mK)
2) Plăci rigide din fibre de bazalt tip PB 160
= 160 kg/m 3 ; = 0,05 W/(mK)
3) Mortar de ciment
= 1800 kg/m ; 3 = 0,93 W/(mK)
d3 ) Placa pe sol

1) Mortar de ciment
= 1800 kg/m 3 ; = 0,93 W/(mK)
2) Polistiren celular
= 20 kg/m 3 ; = 0,044 W/(mK)
3) Beton armat
= 2500 kg/m 3 ; = 1,74 W/(mK)
4) Umplutură pietriş
= 1800 kg/m 3 ; = 0,70 W/(mK)
5) Umplutură pământ; = 2,00 W/(mK)
Grosimea de calcul a stratului termoizolant, ţine seama de abaterea negativă admisă:

d = 48 ram - 3 mm = 45 mm.
Conform [2], rezistenţa termică specifică corectată R' se calculează cu relaţia:
Ti = + 20°C
Te = - 15°C (zona II climatică)
Tp = +10°C (zona II climatică)
dp1 = 3,00 m
dp2 = 4,00 m
p1 = 2,00W/(mK)
p2 = 3,90W/(mK)
2
i = 6W/(m K)
d şi = grosimile şi conductivităţile termice ale tuturor straturilor între cota +0,00 şi CTS.
P = 64,00 m (pct. a)
A1 = 183,64 m 2 (pct. a)
Rezultă:
Rezultă valoarea maximă admisă pentru coeficientul liniar de transfer termic:
În consecinţă, trebuie realizat un detaliu al soclului care să conducă la această valoare maximă.
În cele de mai sus s-a neglijat efectul, relativ redus, al întreruperii continuităţii stratului orizontal termoizolant în dreptul
pereţilor interiori, structurali şi nestructurali.
Pentru a ţine seama şi de acest efect, se va adopta un detaliu de soclu având:
EXEMPLUL DE CALCUL NR. 2

Să se verifice coeficientul global de izolare termică pentru o clădire de locuit cu P + 2E şi subsol tehnic general,
amplasată în centrul oraşului Piteşti.
Clădirea are 6 apartamente şi este alcătuită conform fig. II.1 şi II.2.
Tâmplăria exterioară este dublă, din lemn, iar uşa de intrare în clădire, precum şi cea de acces în subsol - simplă,
metalică; tâmplăria nu este prevăzută cu garnituri de etanşare.
Temperatura în subsol, determinată pe bază de bilanţ termic, este Tu = + 5 °C.
Verificarea se face la faza finală de proiectare, care se elaborează în cursul anului 1997.
a) Determinarea caracteristicilor geometrice ale clădirii:
Se aplică prevederile cap. 6 din [1] şi ale pct. 3.3. şi 3.4. din prezentul normativ:
- Aria pereţilor exteriori (partea opacă + tâmplăria)
P = (21,05 + 11,75). 2 = 65,60 m
H = 2,55 + 2. 2,80 = 8,15 m
La produsul P- H se adaugă aria pereţilor exteriori din zona denivelată de la intrare:
A1 + A2 = 65,60. 8,15 + 1,05(3,05 + 2. 0,60)
A1 + A2 = 539,10 m 2
- Aria tâmplăriei duble, din lemn
A2.1 = 4,05. 6 + 2,16. 9 + 2,97. 6 + 1,44. 8 + 0,36. 12
A2.1 = 77,40 m 2
- Aria tâmplăriei simple, metalice (uşa de intrare în clădire)
A2.2 = 1,80. 2,10 = 3,78 m 2
- Aria totală a tâmplăriei exterioare (A2 )
A2 = 77,40 + 3,78 = 81,18 m 2
- Aria părţii opace a pereţilor exteriori (A1 )
A1 = 539,10. 81,18 = 457,92 m 2
- Aria planşeului terasă (A3)
A3 = 9,35. 21,05 + 0,60. 2. 10,85 + 2 -3,05. 0,60
A3 = 213,50 m 2
- Aria planşeului peste subsol (A4)
La aria terasei se adaugă diferenţa rezultată ca urmare a înclinării rampelor dintre cotele
- 1,05 şi + 1,375 (fig. II.3)
A4 = 213,50 + (2,24. 1,20 + 1,40. 1,85). (1/0,85 -1)
A4 = 214,43 m 2
Din această arie totală, aria notată cu A4.2 în fig. II 3 nu este prevăzută cu strat termoizolant.
A4.2 = 3,75. 3,05 + (214,43 - 213,50) = 12,37 m 2
A4.1 = 214,43 - 12,37 = 202,06 m 2
- Aria pereţilor interiori dintre volumul încălzit şi subsol (A5 )
Această arie se calculează în cadrul figurii II. 3
A5 = 12,39 m 2
În acesta arie se include şi uşa de acces în subsol (1,60 m 2 ), care se asimilează cu o zonă de perete interior.
- Aria totală a anvelopei
A = A1 + A2 + A3 + A4 + A5
A = 457,92 + 81,18 + 213,50 + 214,43 + 12,39
A = 979,42 m 2
- Volumul interior, încălzit, al clădirii (V)
V = A3 . H + Ac. 3,05 (vezi fig. II. 3)
V = 213,50. 8,15 + 2,70. 3,05
V = 1748,26 m 3

b) Determinarea rezistenţelor termice specifice unidirecţionale (R).

Caracteristicile termotehnice ale materialelor se iau din anexa A din [1].
1) Pereţi exteriori
1) Zidărie din cărămizi cu găuri verticale, tip GVP (poziţia
64)
= 1380 kg/m 3 ..... = 0,60 W/(mK)
2) Polistiren celular (poziţia 72)
3
= 20 kg/m ..... = 0,044 W/(mK)
3) Mortar de ciment (poziţia 15)
= 1800 kg/m 3 ..... = 0,93 W/(mK)
Pentru stratul de polistiren celular se consideră în calcul grosimea minimă posibilă, având în vedere abaterea admisă
(±5 mm) faţă de grosimea nominală de 85 mm.
d = 85 - 5 = 80 mm
2) Tâmplăria exterioară
- Tâmplărie dublă, din lemn R = 0,43 m 2 K/W
- Tâmplărie simplă, metalică R = 0,17 m 2 K/W
3) Planşeu terasă
1) Beton armat (poziţia 6)
= 2500 kg/m 3 ..... = 1,74 W/(mK)
= 20 kg/m 3 ; = 0,044 W/(mK)
= 1800 kg/m 3 ..... = 0,93 W/(mK)
4) Beton simplu (poziţia 6)
= 2400 kg/m 3 7 ..... = 1,62 W/(mK)
5) Hidroizolaţie bituminoasă (poziţiile 5 şi 76)
= 1100 kg/m 3 ..... = 0,17 W/(mK)
6) Pietriş (poziţia 35)
= 1800 kg/m 3 ..... = 0,70 W/(mK)

Pentru stratul de polistiren celular se consideră în calcul grosimea:
d = 15 - 0,5 = 14,5 cm
R = 3,746 m 2 K/W
4) Planşeu peste subsol
4.1. Planşeu cu strat termoizolant
1) Beton armat (poziţia 6)
= 2500 kg/m 3 ..... = 1,74 W/(mK)
= 20 kg/m 3 ..... = 0,044 W/(mK)
= 1800 kg/m 3 ..... = 0,93 W/(mK)
Pentru stratul de polistiren celular, în calcul, se consideră grosimea:

d = 6 - 0,5 = 5,5 cm
Se neglijează covorul din PVC.
R = 1,634 m 2 K/W
4.2. Planşeu fără strat termoizolant
5. Pereţi interiori (fig. II. 3) - Suprafaţa Aa (2,04 m 2 )

Zidărie de cărămizi GVP (24cm) + mortar (2x2 cm)
- Suprafeţele Ab şi Ac (3,28 m 2 )
Beton armat (30 cm) + mortar (2 cm)
- Suprafeţele Ad şi Ae (5,47 m 2 )
Zidărie din cărămizi GVP (11,5 cm) + mortar (2x2 cm)
- Tâmplărie uşă (1,60 m 2 )

R = 0,17 m 2 K/W
c) Determinarea rezistenţelor termice specifice corectate (R')
Se utilizează metoda coeficienţilor specifici liniari şi punctuali de transfer termic; calculul se face pentru elementele de
construcţie cu punţi termice: pereţi exteriori, planşeu terasă şi planşeu peste subsol.
Detaliile constructive caracteristice clădirii analizate sunt prezentate în figurile II.1 şi II.2 şi sunt notate astfel:
1 ...6 - secţiuni orizontale (fig. II.1)
7 ...28 - secţiuni verticale (fig. II.2)
Coeficienţii se extrag din tabelele conţinute în [1], direct sau prin interpolare.
Pentru coeficienţii 6, 7 şi 26 ...28, care au o pondere redusă, valorile se stabilesc prin comparaţie cu alţi coeficienţi
similari, dar la un nivel acoperitor.
Lungimile l aferente coeficienţilor s-au determinat astfel:
- coeficienţii nr. 1 ...4 - considerând înălţimea H = 8,15 m;
- coeficienţii nr. 5, 6, 12 ...16 şi 21 ...28, aferente tâmplăriei exterioare - considerând dimensiunile nominale ale
ferestrelor şi uşilor;
- coeficienţii nr. 10 şi 11 - considerând lungimea efectivă a pereţilor interiori respectivi, exclusiv golurile de uşi;
- restul coeficienţilor - considerând lungimile desfăşurate din cadrul ariei A3 .
Valorile şi lungimile l aferente se dau în tabelul II. 1, tabel în cadrul căruia se calculează şi valorile . l şi ( . 1).
Coeficientul punctual de transfer termic, aferent agrafelor 06 s-a preluat din tabelul 71 şi are valoarea:
x = 0,0039 W/K
Numărul de agrafe s-a determinat considerând 4 buc/m 2 :
4. A1 = 4. 457,92 =1832 buc
x = 0,0039. 1832 = 7,145 W/K
Se aplică relaţia (7) din [1]:
Pe baza valorilor A, R, ( . l) şi x determinate mai sus, în tabelul II. 2 se determină rezistenţele termice corectate
R'.
DETERMINAREA VALORILOR ( . l) PE ANSAMBLUL CL DIRII
TABELUL II.1
Tip coef. Tabel din l .l
ELEMENTUL DE C ONSTRUC ŢIE [1] W/mK m W/K
1 2 0,01 32,60 0,326
2 4 0,09 199,80 17,982
3 15 -0,15 65,20 - 9,780
4 15 -0,11 67,30 - 7,403
5 52 0,15 104,00 15,600
6 - 0,43 4,20 1,806
7 - 0,48 2,45 1,176
9 41 0,16 57,75 9,240
12 53 0,13 50,40 6,552
13 55 0,40 31,20 12,480
14 55 0,17 31,20 5,304
PEREŢI EXTERIORI 15 55 0,36 1,80 0,648
16 55 0,18 1,80 0,324
17 31 0,24 46,40 11,136
19 23 0,19 89,20 16,948
20 23 0,29 89,20 25,868
21 56 0,34 7,20 2,448
22 56 0,40 7,20 2,880
23 54 0,10 1,80 0,180
25 32 0,39. 19,20 7,488
27 - 0,45 1,80 0,810
28 - 0,30 1,80 0,540
TOTAL 122,553
18 31 0,34 46,40 15,776
PLANŞEU TERASĂ 24 32 0,29 19,20 5,568
TOTAL 21,344
8 41 0,20 57,75 11,550
10 46 0,10 61,48 6,148
PLANŞEU PESTE SUBSOL 11 46 0,20 92,50 18,500
26 - 0,25 3,60 0,900
TOTAL 37,098
DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE R'
TABELUL II.2
Nr. A R ( . l) x R1
ELEMENTUL DE C ONSTRUC ŢIE
crt. m2 m 2 K/W W/K W/K m 2 K/W
1 Pereţi exteriori 457,92 2,630 122,553 7,145 1,51
3 Planşeu terasă 213,50 3,746 21,344 - 2,72
4 Planşeu peste subsol (zona 202,06 1,634 37,098 - 1,257
termoizolată)
d) Determinarea rezistenţelor termice medii (R'm):
Rezistenţele termice corectate obţinute pentru pereţi exteriori şi pentru planşeul terasă reprezintă rezistenţele medii
pe clădire (R' = R'm).
La planşeul de peste subsol, valoarea R' = 1,257 m 2 K/W se foloseşte în continuare în tabelul II 3, în care se calculează
rezistenţa termică corectată medie (R'm), a întregului planşeu (zona cu strat termoizolant + zona fără strat
termoizolant), folosind relaţia (10) din [1]:
DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE R'm LA PLANŞEUL PESTE SUBSOL

TABELUL II.3
A R A/R
SUPRAFAŢA
m2 m 2 K/W W/K
C u strat termoizolant 202,06 1,257 160,748
Fără strat termoizolant 12,37 0,384 32,213
TOTAL 214,43 1,11 192,961
Rezistenţele termice medii la tâmplăria exterioară şi la pereţii interiori adiacenţi subsolului se calculează în cadrul
tabelelor II.4 şi II.5.
DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE R'm LA TÂMPLĂRIA EXTERIOARĂ
TABELUL II.4
A R A/R

FELUL TÂMPLĂRIEI m2 m 2 K/W W/K
Dublă din lemn 77,40 0,43 180,000
Simplă, metalică 3,78 0,17 22,235
TOTAL 81,18 0,40 202,235
DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE R'm LA PEREŢII INTERIORI ADIACENŢI SUBSOLULUI
TABELUL II.5
A R A/R
SUPRAFAŢA
m2 m 3 K/W W/K
Aa 2,04 0,651 3,134
Ab + Ac 3,28 0,402 8,159
Ac + Ae 5,47 0,443 12,348
Uşa 1,60 0,170 9,411
TOTAL 12,39 0,37 33,052
e) Determinarea coeficientului global de izolare termică (G)
Se utilizează relaţia (1) din prezentul normativ:
Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia (4) din prezentul normativ:
TABELUL II.6
nr. A R'm (A. /R'm
1 Pereţi exteriori 457,92 1,51 - 303,26
2 Tâmplărie exterioară 81,18 0,40 - 202,95
3 Planşeu terasă 213,50 2,72 - 78,49
4 Planşeu peste subsol 214,43 1,11 0,43 83,07
5 Pereţi interiori adiacenţi subsolului 12,39 0,37 0,43 14,40
TOTAL 979,42 - - 682,17
Viteza de ventilare n se determină pe baza anexei 1 din prezentul normativ având în vedere următoarele caracteristici:
- clădire adăpostită (în centrul oraşului);
- clădire cu mai multe apartamente, cu dublă orientare;
- clasa de permeabilitate - ridicată (tâmplărie fără măsuri de etanşare).
Rezultă:
n = 0.6 h-1
G = (682,17/1748,26) + (0,34 0,36) = 0,39 + 0,20
G = 0,59 W/m 3 K
f) Comparaţie cu valorile normate GN şi R'min
Coeficientul global normat de izolare termică (GN) se extrage din anexa 2 a prezentului normativ, în funcţie de:
- numărul de niveluri: N = 3;
- raportul: A/V = 979,42/1748,26 = 0,56
- anul elaborării proiectului: 1997.
Rezultă:
GN = 0,67 W/m 3 K
Se respectă condiţia (6) din prezentul normativ, deoarece:
G < GN
În tabelul II. 7 se prezintă comparativ valorile R'm realizate şi valorile R'min prevăzute în anexa 3 a prezentului
normativ, pentru clădiri de locuit proiectate până la 1. 01. 1998.
REZISTENŢELE TERMICE R'ra şi R'min
TABELUL II.7
Nr. R'm R'min
crt. m 2 K/W
1 Pereţi exteriori 1,51 1,20
3 Planşeu terasă 2,72 2,00
4 Planşeu peste subsol 1,11 1,10
5 Pereţi interiori adiacenţi subsolului 0,37 *)
*) Nu se normează
Rezultă că la toate elementele de construcţie se respectă condiţia (29) din [1], prescrisă şi la pct. 3.6 din prezentul
normativ:
R'm > R'm
g) Rezistenţa termică medie a anvelopei R'm
Rezistenţa termică medie a anvelopei se determină cu relaţia (7)
PARTEA 2: NORMATIV PRIVIND CALCULUL COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE TERMICĂ LA CLĂDIRILE CU ALTĂ
DESTINAŢIE DECÂT CEA DE LOCUIRE - C 107/2
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" - Bucureşti
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII - Bucureşti
INSTITUTUL DE CERCETĂRI ÎN CONSTRUCŢII ŞI ECONOMIA CONSTRUCŢIILOR INCERC - Bucureşti
COORDONATOR:
ASOCIAŢIA INGINERILOR DE INSTALAŢII DIN ROMÂNIA - AIIR Prof. dr. ing. Liviu DUMITRESCU
Elaboratori: fiz. CONSTANŢA MARIN PERIANU
dr. ing. ADRIAN ŢABREA
dr. ing. MIHAELA GEORGESCU
1.1. Obiect
Prezentul normativ are ca obiect stabilirea metodei de calcul a caracteristicii de performanţă termoenergetică globală a
clădirilor cu altă destinaţie decât cea de locuire, a căror regim de înălţime nu depăşeşte P +10 etaje.
Această caracteristică este denumită «COEFICIENT GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ», este notată cu simbolul G1 şi are
unitatea de măsură W/(m 3 K).
Verificarea criteriului de satisfacere a exigenţei de performanţă termoenergetică globală a unei clădiri cu altă destinaţie
decât locuirea, sau a unei părţi de clădire, se face pe baza relaţiei:
G1 < G1ref [W/(m 3 K)] (1)
Coeficientul G1 este un indicator convenţional al nivelului de performanţă termoenergetică «de iarnă», al unei clădiri în
ansamblul ei, sau a unei părţi de clădire, distinctă din punct de vedere funcţional.
Prin calculul coeficientului global de referinţa G1ref se stabilesc performanţele termoenergetice ale clădirii conform
proiectului de arhitectură, performanţe ce trebuie asigurate prin proiectul de execuţie şi menţinute pe toată durata de
viaţă a clădirii.
Coeficientul global de izolare termică G1 al unei clădiri sau al unei părţi de clădire reprezintă pierderile orare de căldură
prin transmisie prin elementele de închidere ale acesteia, pentru o diferenţă de temperatură de un grad între interior şi
exterior, raportate la volumul încălzit al acesteia.
Pe lângă performanţa termoenergetică globală, clădirea în ansamblu şi elementele de închidere trebuie să răspundă şi
celorlalte criterii de performanţă privind confortul interior din punct de vedere termotehnic şi transferul de căldură şi
masă prin elementele de închidere conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, permeabilitatea la aer a elementelor de închidere ale unei clădiri trebuie să fie astfel încât rata de
ventilare suplimentară în raport cu rata de ventilare specifică să nu fie mai mare, în medie, de 0,2 schimburi pe oră, în
sezonul de încălzire.
Pentru calculul de permeabilitate la aer a elementelor de închidere ale unei clădiri se pot utiliza metodele prevăzute în
STAS 6472/7 şi «Normativ privind igiena compoziţiei aerului în spaţii cu diverse destinaţii, în funcţie de activităţile
desfăşurate, în regim de vară-iarnă».
Prevederile prezentului normativ se aplică la proiectarea, verificarea şi expertizarea proiectelor noi de clădiri cu altă
destinaţie decât cea de locuire şi are caracter de recomandare pentru amenajări sau modernizări ale clădirilor
existente.
Prezentul normativ cuprinde:
- metoda de calcul a coeficientului global G1 efectiv, pe baza proiectului de clădire, pentru stabilirea performanţei
termoenergetice globale reale ale acesteia;
- metoda de calcul a coeficientului global de referinţă, G1ref, pe baza coeficienţilor de control ai elementelor de
închidere, stabiliţi prin prezentul normativ în funcţie de tipul de clădire şi zona climatică, precum şi pe baza suprafeţelor
aferente acestor elemente.
1.2. Convenţii
1.2.1. Volum încălzit
Prin convenţie, pe lângă spaţiile încălzite direct, sunt considerate "încălzite" şi holurile, camerele de depozitare,
dulapurile din pereţi, spaţiile de circulaţie comună, scările, ascensoarele, dacă sunt în comunicare cu spaţiile încălzite sau
sunt situate la un nivel unde majoritatea spaţiilor sunt încălzite, chiar dacă ele nu sunt prevăzute cu elemente de
încălzire.
Volumul ocupat de o vitrină face parte din volumul încălzit chiar dacă este despărţit de acesta printr-un geam şi, în
acest caz, se consideră că peretele exterior al volumului încălzit este geamul exterior al vitrinei.
1.2.2. Volum neîncălzit
Spaţiile reprezentând pivniţe, garaje, subsoluri tehnice, ganguri (durhiuri), poduri, etc., care nu sunt prevăzute cu
elemente de încălzire şi nici nu îndeplinesc condiţiile de la pct. 1.2.1 sunt considerate ca "neîncălzite".
Volumul ocupat de un windfang sau sas nu este considerat ca făcând parte din volumul încălzit.
1.3. Clasificarea clădirilor cu altă destinaţie decât cea de locuire
Clădirile la care se aplică prevederile prezentului normativ se împart în două categorii:
- clădiri de categoria 1, în care intră clădirile cu "ocupare continuă" şi clădirile cu "ocupare discontinuă" de clasă de
inerţie mare (definită conform anexei B);
- clădiri de categoria 2, în care intră clădirile cu "ocupare discontinuă", cu excepţia celor din clasa de inerţie mare.
Clădirile cu "ocupare continuă" sunt acele clădiri a căror funcţionalitate impune ca temperatura mediului interior să nu
scadă (în intervalul "ora 0 - ora 7") cu mai mult de 7°C sub valoarea normală de exploatare. Din această categorie fac
parte: creşele, internatele, spitalele, etc.
Clădirile cu "ocupare discontinuă" sunt acele clădiri a căror funcţionalitate permite ca abaterea de la temperatura
normală de exploatare să fie mai mare de 7°C pe o perioadă de 10 ore pe zi, din care cel puţin 5 ore în intervalul "ora
0 - ora 7". Din această categorie fac parte: şcolile, amfiteatrele, sălile de spectacole, clădirile administrative,
restaurantele, clădirile industriale cu unul sau două schimburi, etc., de clasă de inerţie medie şi mică (definite conform
anexei B),
2. CALCULUL COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ EFECTIV, G1
Coeficientul global efectiv G1 al unei clădiri sau al unei părţi dintr-o clădire se calculează cu relaţia:
în care:
V - volumul încălzit al clădirii sau părţii de clădire, calculat conform Normativelor C107/3 şi C107/1, exprimat în m 3 ;
Aj - aria elementului de construcţie j, prin care se produce schimb de căldură, calculată conform Normativelor CI07/1,
CI07/3 şi C 107/5, exprimată în m 2 ;
j - factor de corecţie a diferenţei de temperatură între mediile separate de elementul de construcţie], calculat
conform Normativelor C 107/1, C 107/3 şi C 107/5;
Rmj - rezistenţa termică specifică corectată medie, a elementului de construcţie j, calculată conform Normativelor C
107/3 şi C 107/5, exprimată în m 2 K/W;
3. CALCULUL COEFICIENTUL GLOBAL G1 DE REFERINŢĂ
3.1. Relaţia generală de calcul
Valoarea limită a coeficientului global G1, denumită coeficient global de referinţă, G1ref, se calculează cu relaţia:
în care:
A1 - aria suprafeţelor componentelor opace ale pereţilor verticali care fac cu planul orizontal un unghi mai mare de
60°, aflaţi în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, exprimată în m 2 , calculată luând în considerare
dimensiunile interax;
A2 - aria suprafeţelor planşeelor de la ultimul nivel (orizontale sau care fac cu planul orizontal un unghi mai mic de
60°), aflate în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, calculată luând în considerare dimensiunile interax,
exprimată în m 2 ;
A3 - aria suprafeţelor planşeelor inferioare aliate în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, calculată luând în
considerare dimensiunile interax, exprimată în m 2 ;
P - perimetrul exterior al spaţiului încălzit aferent clădirii, aflat în contact cu solul sau îngropat, exprimat în m;
A4 - aria suprafeţelor pereţilor transparenţi sau translucizi aflaţi în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit,
calculată luând în considerare dimensiunile nominale ale golului din perete, exprimată în m 2 ;
NOTĂ: Un perete este considerat transparent sau translucid dacă factorul de transmisie a luminii corespunzător
acestui element este cel puţin 0,15. În caz contrar el este considerai opac.
V - volumul încălzit, calculat pe baza dimensiunilor interioare ale clădirii, exprimat în m 3 ;
a, b, c, d, e - coeficienţi de control pentru elementele de construcţie menţionate mai sus, ale căror valori sunt date în
tabelele 1 şi 2, în funcţie de:
- categoria de clădire: categoria 1 sau de categoria 2;
- tipul de clădire;
- zona climatică: definită conform Normativului C 107/3.
3.2. Valorile coeficienţilor de control a, b, c, d, e
Valorile coeficienţilor a, b, c, d, e pentru clădiri de categoria 1
Tabelul 1
Zona a b c d e
Tipul de clădire climatică [m 2 K/W] [m 2 K/W] [m 2 K/W] [W/mK] [m 2 K/W]
Spitale, creşe şi policlinici I 1,30 2,30 1,50 1,30 0,39
II 1,40 2,50 1,60 1,30 0,39
III 1,50 2,70 1,70 1,30 0,43
C lădiri de învăţământ şi I 0,90 2,30 0,90 1,30 0,39
pentru sport II 1,00 2,50 1,00 1,30 0,39
III 1,10 2,70 1,10 1,30 0,43
Birouri, clădiri comerciale I 0,80 2,10 0,90 1,30 0,30
şi hoteluri x) II 0,90 2,30 1,00 1,30 0,30
III 1,00 2,50 1,10 1,30 0,30
Alte clădiri (industriale cu I 0,65 1,80 0,90 1,30 0,25
regim normal de II 0,70 2,00 1,00 1,30 0,25
exploatare)
III 0,75 2,20 1,10 1,30 0,25
x)Pentru partea de cazare se aplică prevederile din normativ C 107/1.
Valorile coeficienţilor a, b, c, d, e pentru clădiri de categoria 2
Tabelul 2
Zona a b c d e
Tipul de clădire climatică [m 2 K/W] [m 2 K/W] [m 2 K/W] [W/ mK] [m 2 K/W]
Policlinici, dispensare, I 1,05 2,45 1,30 1,40 0,39
creşe II 1,15 2,70 1,40 1,40 0,39
III 1,25 2,95 1,50 1,40 0,43
C lădiri de învăţământ şi I 0,75 2,00 0,90 1,40 0,39
pentru sport
II 0,80 2,25 1,00 1,40 0,39
III 0,85 2,45 1,10 1,40 0,43
Birouri, clădiri C omerciale I 0,75 2,00 0,90 1,40 0,30
şi hoteluri x) II 0,80 2,25 1,00 1,40 0,30
III 0,85 2,45 1,10 1,40 0,30
Alte clădiri (industriale cu I 0,55 1,40 0,85 1,40 0,25
regim normal de II 0,60 1,50 0,90 1,40 0,25
exploatare)
III 0,65 1,60 0,95 1,40 0,25
x)Pentru partea de cazare se aplică prevederile din normativ C 107/1.
3.3. Aporturile solare
Pentru clădirile la care suprafaţa pereţilor transparenţi sau translucizi reprezintă cel puţin 50 % din suprafaţa
elementelor verticale de închidere, coeficientul global de referinţă G1 ref poate fi mărit cu o cantitate, G1 ref, a cărei
valoare este dată în tabelul nr. 3, în funcţie de categoria clădirii, de indicele solar, I s , determinat conform anexei C şi
eventual de inerţia termică a clădirii (determinată conform anexei B).
Valorile G1 ref, în W/(m 3 K)
Tabelul nr. 3
C ategoria clădirii Tipul clădirii Inerţia termică Indicele solar, I s
[m -1 ]
până la 0,009 de la 0,010 la 0,020 şi mai
0,019 mult
C lădiri de categoria C lădiri pentru sport Oarecare 0 0,06 0,12
1 Alte clădiri Mică 0 0,03 0,06
Medie 0 0,05 0,10
Mare 0 0,06 0,12
C lădiri de categoria C lădiri pentru sport Oarecare 0 0,03 0,06
2 şi şcoli
Alte clădiri Oarecare 0 0,04 0,08
ANEXA A: REGLEMENTĂRI TEHNICE CONEXE
1. STAS 7109 "Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi unităţi de măsură"
2. STAS 6472/7 "Fizica construcţiilor. Termotehnica. C alculul permeabilităţii la aer a elementelor şi
materialelor de construcţii"
3. *) "Normativ privind igiena compoziţiei aerului"
4. STAS 4908 "Arii şi volume convenţionale"
5. C 107/1 "Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de
locuit"
6. C 107/3 "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor"
7. C 107/5 "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie în contact cu
solul
8. *) C alculul transferului de masă (umiditate) prin elemente de construcţie
ANEXA B: CLASA DE INERŢIE TERMICĂ
B.1. CALCULUL CLASEI DE INERŢIE TERMICĂ
Stabilirea clasei de inerţie termică a clădirilor cu altă destinaţie decât locuirea este necesară pentru determinarea
încadrării în categoria 1 sau 2.
La determinarea clasei de inerţie calculul se face astfel:
- pe întreaga clădire, dacă aria desfăşurată a spaţiului încălzit corespunzător clădirii analizate este mai mică sau egală
cu 200 m 2 ;
- în caz contrar, pe o porţiune mai restrânsă, considerată reprezentativă pentru acea clădire sau parte de clădire.
B.1.1. Modul de stabilire a clasei de inerţie termică
Clasa de inerţie termică a unei clădiri sau părţi de clădire se stabileşte conform tabelului B.1 de mai jos, în funcţie de
valoarea raportului:
în care:
m j - masa unitară a fiecărui element de construcţie component j, care intervine în. inerţia termică a acestuia, calculată
conform B.1.2 (vezi fig. B.1.1 ... B.1.12), în kg/m 2 ;
Aj - aria utilă a fiecărui element de construcţie j, determinată pe baza dimensiunilor interioare a acestuia, în m 2 ;
Ad - aria desfăşurată a clădirii sau părţii de clădire analizate, în m 2 . Pentru calcul se poate utiliza şi standardul STAS
4908.
Clasa de inerţie
Tabelul B.1
Inerţia termică
Până la 149 mică

De la 150 la 399 medie
400 şi mai mult mare
B.1.2 Modul de evaluare a masei unitare, mj

Modul în care se calculează masa unitară a elementelor de construcţie este prezentat schematic în figurile B.1.1 ....
B.1.12.
În aceste figuri:
NOTĂ: Un strat din structura unui element de construcţie se consideră strat izolant dacă este realizat dintr-un material
cu conductivitatea termică mai mică de 0,065 W/(mK) şi cu grosimea astfel încât rezistenţa specifică la
permeabilitatea termică a lui să fie mai mare de 0,5 (m 2 K)/W.
B.1.2.1. Element de construcţie exterior
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică sau are izolaţie termică distribuită (de exemplu: perete din
zidărie de cărămidă), se calculează jumătate din masa unitară a acestuia (m/2) (vezi figurile B.1.1a; B.1.1c; B.1.2a;
B.1.3a).
Dacă elementul de construcţie conţine un strat izolant distinct, se calculează numai masa părţii de clement situată
până la suprafaţa interioară a stratului izolant (m int) (vezi figurile B.1.1b; B.1.1d; B.1.2b; B.1.3b).
B.1.2.2. Element de construcţie în contact cu solul, spaţiu închis îngropat, subsol tehnic
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică (de exemplu un planşeu peste pământ fără izolaţie sau cu
izolaţie verticală de jur împrejur sau un planşeu peste subsol tehnic), se consideră masa unitară de 150 kg/m 2 , oricare
ar fi structura elementului (vezi figurile B.1.4a; B.l.5a; B.1.6a).
Dacă elementul de construcţie conţine un strat izolant distinct (de exemplu un planşeu direct peste pământ cu izolaţie
termică orizontală sau un planşeu cu izolaţie termică peste un subsol tehnic), se calculează numai masa unitară a părţii
de element situată până la suprafaţa interioară stratului izolant (m int) (vezi figurile B.1.4b; B.1.5b; B.1.6b).
B.1.2.3. Element de construcţie în contact cu un spaţiu de aceeaşi natură sau cu un spaţiu închis neîngropat (casa
scării, spaţiu tehnic, depozit, etc.) - caz ce intervine atunci când calculul se face pentru o porţiune reprezentativă a
clădirii sau părţii de clădire analizate)
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică (cazul general al pereţilor şi planşeelor între spaţii de aceeaşi
natură) sau are izolaţie termică distribuită (de exemplu un perete din zidărie de cărămidă, se calculează jumătate din
masa lui (m/2) (vezi figurile B.1.7a; B.1.8a; B.1.9a; B.1.10a).
Dacă elementul are un strat izolant distinct, se calculează numai masa părţii de element situată până la suprafaţa
interioară a stratului izolant, corespunzătoare spaţiului respectiv (m i) (vezi figurile B.1.7b; B.1.8b; B.1.9b; B.1.10b).
Aceste mase m/2 sau m int se limitează la 150 kg/m 2 .
B.1.2.4. Element de construcţie interior (caz ce intervine atunci când calculul se face pentru clădirea în ansamblu)
Se ia în considerare masa peretelui (m), limitându-se această masă la 300 kg/m 2 (vezi figurile B.1.11a; B.1.11b;
B.1.12a; B.1.12b).
B.1.2.5. Element de construcţie interior sau exterior placat la interior cu un strat care împiedica contactul cu aerul
Pentru elementele de construcţie interioare sau exterioare placate la interior cu un strat care împiedică contactul cu
aerul (ca de exemplu tavane suspendate, placări interioare, îmbrăcăminţi de pardoseli, etc.) masa ce se ia în
considerare la determinarea clasei de inerţie termică se calculează cu formula:
150/ (1 + Rst) - pentru elementele interioare
300/ ("1 + Rst) - pentru elementele exterioare
unde Rst este rezistenţa specifică la permeabilitatea termică a stratului de placare.
B.2. EXEMPLU DE CALCUL AL INERŢIEI TERMICE
POLICLINICĂ
Se consideră o clădire de policlinică, conform fig. B.2.1.
Cotele din figură se referă la dimensiunile interax dintre elementele de construcţie, atât pe orizontală cât şi pe
verticală.
Aria desfăşurata a spaţiului încălzit al clădirii este:
2 x 29,30 x 10,70 = 627,02 m 2 > 200 m 2
În acest caz, calculul se va face pe o unitate funcţională reprezentativă, respectiv cabinetul de consultaţii.
Unitatea funcţională (cabinetul de consultaţii) este prezentat în fig. B.2.2.
Elementele de închidere al acestei unităţi funcţionale sunt:
- un perete exterior cu gol de fereastră, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.a):
- - tencuială exterioară din mortar de ciment - var de 2 cm grosime;
- - zidărie de cărămidă plină de 36,5 cm grosime;
- - tencuială interioară din mortar de ciment-var de 1,5 cm grosime;
- - gol de fereastră 2,10 x 1,50 m, cu suprafaţa de 3,15 m 2 ;
- - înălţime perete (lumină): 3,00 m;
- - lungime perete (lumină): 3,35 m;
- - suprafaţă utilă perete exterior:
3,00 x 3,35 - 2,10 x 1,50 = 6,90 m 2
- doi pereţi interiori transversali plini, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.b):
- - zidărie de cărămidă plină de 24 cm grosime;
- - suprafaţă utilă perete interior transversal:
3,00 x 4,20= 12,60 m 2
- un perete interior longitudinal cu gol de uşă, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.b):
- - zidărie de cărămidă plină de 24 cm grosime;
- - gol de uşă 0,90 x 2,10 m, cu suprafaţa de 1,89 m 2 ;
- - suprafaţă utilă perete interior longitudinal:
3,00 x 3,35- 0,90 x 2,10 = 8,16 m 2
- un planşeu inferior, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.c):
- - pardoseală din mozaic de 3 cm grosime:
- - placă din beton simplu de 12 cm grosime;
- - lungime placă inferioară (lumină): 4,20 m;
- - lăţime placă inferioară (lumină): 3,35 m;
- - suprafaţă utilă placă inferioară
4,20 x 3,35 = 14,07 m 2
- un planşeu superior, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.d):
- - pardoseală din mozaic de 3 cm grosime;
- - placă din beton armat de 12 cm grosime;
- - lungime placă superioară (lumină): 4,20 m;
- - lăţime placă superioară (lumină): 3,35 m;
- - suprafaţă utilă placă superioară:
4,20 x 3,35 = 14,07 m 2
Aria desfăşurată a unităţii funcţionale este:
Ad = 3,60 x 4,45 = 16,02 m 2
Din calculele prezentate în tabelul B.2 rezultă că:
raportul are valoarea de 730,14 > 400, deci unitatea funcţională analizată se încadrează în clasa de
inerţie termică mare.
Tabelul B.2
Perete exterior Pereţi interiori Planşeu inferior Planşeu
(vezi fig. (vezi fig. (vezi fig. superior Inerţia
B.2.2.a) B.2.2.b) B.2.2.C ) (vezi fig. termică
B.2.2.d)
Masa unitară 0,02x1700 = 34 0,015x1700 = 0,03x1900 = 57 0,03x1900 = 57
mj 0,365x1800 = 25,5 0,12x2400 = 0,12x2500 =
(kg/m 2 ) 657 0,24x1800 = 288 300
0,015x1700 = 432 Total 345 Total 357
25,5 0,015x1700 =
Total 716,5 25,5
Total 483
Masa unitară 358,25 150 150 150
considerată
(kg/m )2
Suprafaţa utilă 6,90 33,36 14,07 14,07
a elementelor
(m 2 )
mA 2471,92 5004 2110,5 2110,5 730,14 mare

Fig. B.1.3 Planşee peste pasaje acoperite

2. ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL, SPAŢIU ÎNCHIS ÎNGROPAT, SUBSOL TEHNIC
Fig. B.1.4 Planşee peste sol
Fig. B.1.5 Planşee peste subsol tehnic
Fig. B.1.6 Planşee peste spaţiu îngropat

3. ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU UN SPAŢIU DE ACEIAŞI NATURĂ
Fig. B.1.7 Planşee între două spaţii de aceeaşi natură
Fig. B.1.8 Pereţi despărţitori între două spaţii de aceeaşi natură
Fig. B.1.9 Planşee peste spaţiu suprateran neîncălzit

Fig. B.1.10 Pereţi spre spaţiu neîncălzit

4. ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE INTERIOARE (CAZ CE INTERVINE ATUNCI CÂND CALCULUL SE FACE PE CLĂDIREA ÎN
ANSAMBLU)
Fig. B.1.12 Pereţi despărţitori

POLICLINICĂ
Schiţă privind distribuţia elementelor de închidere şi compartimentare a clădirii
Fig. B.2.1
Fig. B.2.2 Plan unitate funcţională

a, b, c, d - structura, elementelor de închidere
ANEXA C
INDICELE SOLAR
C.1 CALCULUL INDICELUI SOLAR
Indicele solar, Is , este mărimea ce caracterizează capacitatea unei clădiri sau a unei părţi de clădire de a capta energia
solară. El se calculează cu relaţia:
în care:
j - suma produselor Aj. Sj. j calculate pentru fiecare din pereţii transparenţi sau translucizi verticali sau care fac un
unghi mai mare de 60° în raport cu plănui orizontal;
Aj - suprafaţa peretelui transparent sau translucid, măsurată prin proiecţie într-un plan paralel cu elementul respectiv,
în m 2 ;
Sj - factorul solar al peretelui transparent sau translucid, care este dat de raportul dintre energia solară transmisă prin
acest perete şi energia solară incidenţă, determinat conform pct. C.1.1.
j - coeficient ce caracterizează condiţia de receptare a energiei solare pe o faţadă, determinat conform pct. C.1.2;
V - volumul încălzit al clădirii sau părţii de clădire considerată, în m 3 , determinat conform pct. 3.1.
C.1.1 Valoarea factorului solar S
Factorul solar se stabileşte în funcţie de natura tâmplăriei, tipul elementului vitrat, tipul de tâmplărie, categoria de
clădire şi poziţia elementului vitrat în raport cu peretele, conform tabelului C.1.
Valorile din tabel se referă la elemente vitrate utilizate în mod curent, prevăzute cu geamuri din sticlă clară. Pentru
elemente vitrate netradiţionale, cu sticle speciale, valorile factorului solar vor fi lisate din documentele de certificare a
acestor produse.
În valorile factorului solar date este luată în considerare eventuala umbrire dată de buiandrugi şi de şpaleţii verticali.
Aceasta explică de ce factorul solar al unui element vitrat poziţionat la faţa exterioară a peretelui este mai mare decât
cel al elementului vitrat poziţionat la faţa interioară a peretelui. Elementele vitrate montate în pereţi subţiri (a căror
grosime este apropiată de grosimea elementului vitrat) sunt considerate ca montate la faţa exterioară a peretelui.
Modul de poziţionare a elementului vitrat în raport cu peretele este prezentat în fig. C.1.
Tabelul nr. C.1
C lădiri cu ocupare continuă C lădiri cu ocupare discontinuă
Natura Tipul Tipul de Poziţia Poziţia
tâmplăriei elementului tâmplărie la faţa la faţa la faţa la faţa
vitrat interioară a exterioară a interioară a exterioară a
peretelui peretelui peretelui peretelui
simplă 0,51 0,56 0,53 0,59
Fereastră cuplată 0,44 0,48 0,46 0,51
dublă 0,44 0,44 0,46 0,46
Tâmplărie din
lemn cu simplă 0,53 0,59 0,56 0,62
Uşă cu geam
deschidere pe fără tăblie cuplată 0,46 0,51 0,48 0,53
balamale sau dublă 0,46 0,46 0,48 0,48
glisantă
simplă 0,46 0,51 0,49 0,54
Uşă cu geam
cu tăblie cuplată 0,40 0,44 0,42 0,46
dublă 0,40 0,40 0,42 0,42
simplă 0,58 0,64 0,60 0,67
Fereastră cuplată 0,50 0,55 0,52 0,58
Tâmplărie dublă 0,50 0,50 0,52 0,52
metalică
culisantă simplă 0,60 0,67 0,64 0,71
Uşă cu geam
fără tăblie cuplată 0,52 0,58 0,55 0,61
dublă 0,52 0,52 0,55 0,55
simplă 0,54 0,60 0,57 0,63
Tâmplărie Fereastră cuplată 0,47 0,52 0,49 0,54
metalică cu dublă 0,47 0,47 0,49 0,49
deschidere pe simplă 0,56 0,62 0,59 0,65
balamale Uşă cu geam
fără tăblie cuplată 0,48 0,53 0,51 0,56
dublă 0,48 0,48 0,51 0,51
Tâmplărie metalică pentru hale simplă - - 0,62 0,69
industriale dublă - - 0,53 0,53

Fig. C.1 Poziţionarea tâmplăriei
C.1.2 Determinarea coeficientului
Coeficientul pentru un element vitrat se determin în funcţie de orientarea lui şi înălţimea obstacolelor ce pot umbri
elementul. Pentru orientarea vest, coeficientul depinde şi de modul de ocupare a clădirii, ţinându-se seama de faptul
că energia solară primită pe o faţadă este mai bine recuperată în spaţiile cu ocupare continuă decât în cele cu ocupare
discontinuă.
Valorile coeficientului sunt date în tabelul nr. C.2 în funcţie de înălţimea obstacolelor, de orientarea elementului şi,
pentru orientarea vest, de modul de ocupare a clădirii.
Tabelul nr. C.2
Orientarea elementului
Înălţimea medie
ponderată a de la SV la NV
obstacolelor de la SV la SE de la SE la NE ocupare de la NE la NV
ocupare continuă
discontinuă
până la 15° 1 0,6 0,6 0,4 0,3
de la 15 la 25° 0,8 0,4 0,4 0,3 0,2
25° şi mai mult 0 0 0 0 0
Înălţimea medie ponderată a obstacolelor este suma înălţimilor medii din cele patru sectoare de azimut, notate 1, 2,
3, 4 specificate în fig. C.2, determinată conform exemplului de la pct. C.2.
Fig. C.2
Coeficienţii de ponderare a înălţimilor corespunzătoare celor patru zone de azimut sunt conform tabelul nr. C.3.
Tabelul nr. C.3
Orientarea elementului Sectorul de azimut
vitrat 1 2 3 4
de la SV la SE 0,10 0,40 0,40 0,10
de la SE la NE 0,05 0,20 0,45 0,30
de la SV la NV 0,30 0.45 0,20 0,05
de la NE la NV 0,20 0,30 0,30 0,20
Calculul se efectuează faţadă cu faţadă, prin amplasarea centrului geometric al fiecăreia. Totodată, dacă o parte a
faţadei are o umbrire net diferită de a restului faţadei, ea se tratează separat.
C.2 EXEMPLU DE CALCUL AL ÎNĂLŢIMII MEDII PONDERATE ŞI AL COEFICIENTULUI
Considerăm porţiunea retrasă ABCD a clădirii reprezentate în fig. C.3, pentru care obstacolele sunt constituite din
clădirea aflată vis-a-vis şi partea ieşită în afară a clădirii însăşi.
Pentru determinarea înălţimii medii ponderate şi al coeficientului pentru porţiunea ABCD se procedează astfel:
- Se fixează poziţia centrului geometric al porţiunii considerate (în plan vertical şi orizontal).
- Se decupează câmpul vizual al centrului geometric în cele patru sectoare de azimut (vezi fig. C.3).
- Se măsoară înălţimile unghiulare (a) ale obstacolelor corespunzătoare fiecărui sector de azimut, pe întreg sectorul
(conform fig. C.4), prin figurarea acestor înălţimi unghiulare într-o diagramă ce redă profilul obstacolelor văzute din
centrul geometric al faţadei respective, ca în fig. C.5
Fig. C.4
Înălţimea obstacolelor
Fig. C.5
- Pentru fiecare din cele patru sectoare de azimut se determină din diagramă înălţimea medie unghiulară a obstacolelor
aferente.
- Se înmulţeşte înălţimea medie unghiulară a obstacolelor din fiecare sector de azimut cu coeficientul de ponderare
corespunzător, luat din tabelul C.3.
- Se determină înălţimea medie ponderată a obstacolelor aferente faţadei analizate ca sumă a înălţimilor medii
unghiulare ponderate din cele patru sectoare de azimut.
- Valoarea coeficientului o se extrage din tabelul C.2 în funcţie de înălţimea medie ponderată determinată ca mai sus şi
de orientarea faţadei.
Considerând că se discută o clădire cu ocupare continuă, calculul înălţimii medii ponderate şi a coeficientului a
corespunzător este prezentat în tabelul C.4.
Tabelul nr. C.4
Sectorul de azimut
1 2 3 4
Înălţimea medie 0 8,5 18 52
C oeficientul de ponderare 0,30 0,45 0,20 0,05
Produsul 0 3,8 3,6 2,6
Înălţimea medie ponderată 10
Valoarea lui 0,6
ANEXA D: EXEMPLU DE CALCUL AL COEFICIENTULUI G1ref
POLICLINICĂ
Se consideră aceeaşi clădire de policlinică, conform fig. B.2.1, pentru care s-a calculat în ANEXA B inerţia termică.
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE CLĂDIRII (vezi fig. B.2.1)
Categoria: I
Zona climatică: II
- suprafaţa pereţilor exteriori: 381,15 m 2
2 x [2 x 8 x (3,60 x 3,17 - 2,10 x 1,50)] + 2 x 2 x 4,45 x 3,17 + 2 x [2 x (1,80 x 3,17 -1,55 x 3,05)] = 381,15
m2
- suprafaţa planşeului de acoperiş: 313,51 m 2
29,30 x 10,70 = 313,51 m 2
- suprafaţa planşeului la nivelul parterului: 313,51 m 2
29,30 x 10,70 = 313,51 m 2
- suprafaţa vitrată: 119,11 m 2
2 x 2 x 8 x 2,10 x 1,50 + 2 x 2 x 1,55 x 3,05 = 119,11 m 2
- perimetrul exterior: 82 m
2 x [(29,30 + 0,50) + (10,70 + 0,50)] = 82 m
- volumul încălzit: 2196,14 m 3
2 x [(29,30 + 0,50) x (10,70 + 0,50) x (3.17 + 0,12)] = 2196,14 m 3
În tabelul D.1 sunt prezentate rezultatele calculelor pentru determinarea coeficientului G1 ref al clădirii descrise mai sus.
Tabelul nr. D.1
Suprafaţa (m 2 ) C oeficienţii de C oloanele 1:2 C oloanele 1x2
Tipul de element sau perimetrul control (W/K) (W/K)
(m)
0 1 2 3 4
pereţi exteriori 381,15 a = 1,40 272,25
planşeu de acoperiş 313,51 b = 2,50 125,40
planşeu la nivelul parterului 313,51 c = 1,60 195,94
perimetrul exterior 82 d = 1,30 106,60
suprafaţa vitrată 1.19,11 e = 0,39 305,41
= 1005,60 W/K
G1ref = 1/V = 1005,60/2196,14 = 0,458 W/(m 3 K)
PARTEA 3: NORMATIV PRIVIND CALCULUL PERFORMANŢELOR TERMOENERGETICE ALE ELEMENTELOR DE
CONSTRUCŢIE ALE CLĂDIRILOR - C 107/3
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ŞI URBANISM "ION MINCU" - Bucureşti
COORDONATOR:
1.1. Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul iernii, al tuturor elementelor de construcţie ale
clădirilor, cu excepţia elementelor de construcţie în contact cu solul.
1.2. Prevederile prezentului normativ se aplică la elementele de construcţie care delimitează spaţiile încălzite ale
clădirilor de locuit, social-culturale şi industriale.
Prevederile normativului se utilizează şi la elementele de construcţie care delimitează spaţiile neîncălzite, în scopul
determinării temperaturii interioare a acestor spaţii, pe baza unui calcul de bilanţ termic.
13. Prevederile prezentului normativ nu se aplică la elementele de construcţie aferente clădirilor şi încăperilor la care se
impun cerinţe speciale ale regimului de temperaturi şi de umiditate, cum sunt: spaţiile frigorifice, cele cu mediu agresiv,
ş. a.
1.4. Izolarea termică a elementelor de construcţie care delimitează încăperile încălzite, se realizează în vederea
asigurării climatului interior impus de exigenţele igienico-sanitare şi de confort la clădirile de locuit şi social-culturale, de
condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului tehnologic la clădirile industriale, precum şi pentru reducerea, în cât
mai mare măsură, a consumului de energie şi de combustibil în exploatare.
1.5. Prevederile prezentului normativ se utilizează atât de către proiectanţi, pentru determinarea şi pentru verificarea
caracteristicilor termotehnice ale elementelor de construcţie, cât şi de către factorii abilitaţi pentru verificarea
proiectelor de clădiri.
Prevederile normativului se utilizează de asemenea la determinarea necesarului de căldură de calcul, în scopul
dimensionării instalaţiei de încălzire.
Între modelul de calcul folosit pentru verificările termotehnice şi cel adoptat pentru calculul instalaţiilor, trebuie să existe
o riguroasă corespondenţă.
1.6. Prevederile prezentului normativ se aplică atât pentru elementele de construcţie perimetrale, cât şi pentru
elementele de construcţie interioare care despart spaţii între care există o diferenţă de temperatură mai mare de 5 K.
1.7. Prevederile normativului se aplică la verificarea termotehnică, atât a clădirilor noi, cât şi a clădirilor existente care
urmează a fi supuse unor lucrări de reabilitare şi de modernizare.
1.8. Prevederile prezentului normativ se aplică, atât la clădirile având sisteme centrale de încălzire, cât şi la cele cu
încălzire locală (inclusiv cu sobe).
1.9. Alegerea modului de alcătuire a elementelor de construcţie, din punct de vedere termotehnic, se face astfel încât
să se realizeze, în principal, următoarele:
- rezistenţa termică minimă necesară pentru asigurarea climatului interior, pentru limitarea fluxului termic şi pentru
economisirea energiei în exploatarea clădirilor;
- evitarea condensării vaporilor de apă pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie;
- rezistenţa la permeabilitate la vapori, pentru limitarea sau pentru împiedicarea condensării vaporilor de apă în
interiorul elementelor de construcţie;
- stabilitatea termică necesară, atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară, pentru limitarea oscilaţiilor temperaturii
aerului interior şi pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie.
1.10. Pe baza prevederilor din prezentul normativ, se pot determina:
- Rezistenţele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie, cu luarea în considerare a influenţei punţilor
termice, permiţând:
- - compararea acestor valori, calculate pentru fiecare încăpere în parte, cu rezistenţele termice minime necesare din
considerente igienico-sanitare şi de confort;
- - compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistenţele termice minime, normate, în scopul
economisirii energiei în exploatare;
- - determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul stabilirii nivelului de performanţă termotehnică de
ansamblu a clădirii şi a comparării cu valoarea normată, stabilită în vederea limitării consumului de energie pentru
încălzirea clădirilor;
- - utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate la calculul necesarului de căldură, în vederea proiectării instalaţiilor
de încălzire.
- Temperaturile pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie, permiţând:
- - verificarea riscului de condens superficial, prin compararea temperaturilor minime cu temperatura punctului de
rouă;
- - verificarea condiţiilor de confort interior, prin asigurarea indicilor globali de confort termic PMV şi PPD, în funcţie de
temperaturile medii de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
1.11. Calculul termotehnic al elementelor de construcţie în contact cu solul se face m conformitate cu [1].
Verificarea comportării elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă, precum şi verificarea stabilităţii termice a
elementelor de construcţie perimetrale şi a încăperilor, nu este tratată în prezentul normativ, aceste verificări făcând
obiectul unor alte reglementări tehnice.
De asemenea sunt tratate în acte normative speciale - [12] şi [13] - aspectele referitoare la determinarea şi la
verificarea coeficientului global de izolare termică.
1.12. Normativul este întocmit în următoarele ipoteze generale:
- transferul termic se face în regim staţionar;
- toate caracteristicile termofizice ale materialelor sunt independente de temperatură;
- principalele calcule termotehnice se bazează, pe calculul numeric automat al câmpurilor de temperaturi.
1.13. Calculele şi verificările termotehnice prevăzute în cadrul prezentului normativ, se referă la următoarele elemente
de construcţii perimetrale:
- partea opacă a pereţilor exteriori, inclusiv suprafaţa adiacentă rosturilor deschise;
- componentele transparente şi translucide ale pereţilor exteriori şi acoperişurilor (tâmplăria exterioară, pereţii vitraţi şi
luminatoarele);
- planşeele de peste ultimul nivel, de sub terase şi poduri;
- planşeele care delimitează clădirea la partea inferioară, faţă de mediul exterior (bowindouri, ganguri de trecere, ş.a.);
- planşeele de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
- pereţii şi planşeele care separă volumul clădirii de spaţii adiacente neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, precum şi
de spaţiul rosturilor închise.
1.14. Pentru cazuri speciale şi studii termotehnice, prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan,
bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot determina şi reprezenta grafic:
- variaţia temperaturilor pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie;
- curbele izoterme din interiorul elementelor de construcţie.
2. Prezenta reglementare tehnică utilizează prevederi cuprinse în următoarele acte normative:
[1] C107/5-Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie în contact cu solul.
[2] C107/4-Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice ale clădirilor de locuit.
[3] SR-1907-2 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi interioare de calcul.
[4] SR ISO 7345-Izolaţie termică. Mărimi fizice şi definiţii.
[5] STAS 7109-Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi unităţi de măsură.
[6] STAS 737/10-Sistemul internaţional de unităţi (SI). Unităţi ale mărimilor caracteristice fenomenelor calorice.
[7] *) Calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de construcţie
[8] STAS 6472/6-Fizica construcţiilor. Proiectarea termotehnică a elementelor de construcţie cu punţi termice.
[9] STAS 6472/7-Fizica construcţiilor. Termotehnică. Calculul permeabilităţii la aer a elementelor şi materialelor de
construcţie.
[10] STAS 13149-Fizica construcţiilor. Ambianţe termice moderate. Determinarea indicilor PMV şi PPD şi nivele de
performanţă pentru ambianţe.
[11] *) Stabilitate termica a elementelor de închidere ale clădirilor.
[12] C 107/1-Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de locuit.
[13] C 107/2-Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădiri cu altă destinaţie decât cea de
locuire.
Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:
[14] EN ISO 6946 Building components and building elements - Thermal resistence and thermal transmittance -
Calculation method.
[15] EN ISO 10077-1 Thermal performance of windows, doors and shutters - Calculation of thermal transmittance -
Part 1: Simplified method.
[16] EN ISO 10077-2 Thermal performance of windows, doors and shutters - Calculation of thermal transmittance -
Part 2: Numerical method for frames.
[17] EN ISO 13789 Thermal performance of buildings - Transmission heat loss coeficient -Calculation method.
[18] EN ISO 10211-1 Thermal bridges în building construction - Heat flows and surface temperatures - Part 1:
General calculation methods.
[19] EN ISO 10211-2 Thermal bridges în building construction - Calculation of heat flows and surface temperatures -
Part 2: Linear thermal bridges.
[20] EN ISO 14683 Thermal bridges în building construction - Linear thermal transmittance -simplified methods and
default values.
3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
3.1. Definiţii
- Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în cadrul căreia se consideră că temperaturile
nu variază în timp.
- Strat omogen: Strat de grosime constantă, având caracteristici termotehnice uniforme sau care pot fi considerate
uniforme.
- Strat cvasiomogen: Strat alcătuit din două sau mai multe materiale, având conductivităţi termice diferite, dar care
poate fi considerat ca un strat omogen, cu o conductivitate termică echivalentă.
- Punte termică: Porţiune din anvelopa unei clădiri, în care rezistenţa termică, altfel uniformă, este sensibil modificată
ca urmare a faptului că izotermele nu sunt paralele cu suprafeţele elementelor de construcţie.
- Anvelopa clădirii: Totalitatea suprafeţelor elementelor de construcţie perimetrale, care delimitează volumul interior
(încălzit) al unei clădiri, de mediul exterior sau de spaţii neîncălzite din exteriorul clădirii.
- Flux termic ( ): Cantitatea de c ldură transmisă la sau de la un sistem, raportată la timp.
- Densitatea fluxului termic (q): Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii.
- Suprafaţă adiabatică; Suprafaţă prin care nu se produce nici un transfer termic.
- Izoterme: Linii sau suprafeţe care unesc punctele având aceleaşi temperaturi, determinate pe baza unui calcul al
câmpului plan, bidimensional de temperaturi,
- Linii de flux: Linii perpendiculare pe izoterme reprezentând direcţia şi sensul fluxului termic în elementele de
construcţie.
- Rezistenţă termică (R): Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim staţionar.
- Coeficient de transfer termic/Transmitanţă termică (U): Fluxul termic în regim staţionar, raportat la suprafaţa şi la
diferenţa de temperatură dintre temperaturile mediilor situate de o parte şi de alta a unui sistem. Inversul rezistenţei
termice.
- Coeficient de cuplaj termic (L): Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de temperatură între două medii
care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un element de construcţie.
- Coeficient liniar de transfer termic/ Transmitanţă termică liniară ( ): Termen de corecţie care ţine seama de
influenţa unei punţi termice liniare, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer termic.
- Coeficient punctual de transfer termic/ Transmitanţă termică punctuală (x): Termen de corecţie care ţine seama de
influenţa unei punţi termice punctuale, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer termic.
- Calcul unidirecţional (1D): Model de calcul termotehnic simplificat, în care se consideră că liniile de flux sunt
perpendiculare pe elementul de construcţie.
- Calcul bidimensional (2D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa punţilor termice liniare şi
care se bazează pe un calcul plan, bidimensional, al câmpului de temperaturi.
- Calcul tridimensional (3D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa tuturor punţilor termice -
liniare şi punctuale - şi care se bazează pe un calcul spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi.
- Coeficient de emisie (e): Fluxul radiant al unui corp în raport cu fluxul radiant al corpului negru în aceleaşi condiţii de
temperatură.
3.2. Simboluri şi unităţi de măsură
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt date în tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt precizate în SR ISO 7345 şi STAS 737/10; pentru unii termeni s-au menţinut
simbolurile prevăzute în STAS 7109.
Observaţii:
1)Temperaturile şi diferenţele de temperatură se pot nota şi cu simbolurile şi respectiv .
2)Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul prezentului normativ şi simbolurile folosite în
prescripţiile tehnice elaborate anterior:
TABELUL I
= r =Q = k'
r
c = cp q = q. x = k"
s = sm R = R os R'nec = R o nec
A =S R' = R'os R'm = R om
n =N U =k R' min = R om min
e = =
SIMBOL TERMENUL RELAŢIA DE U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4
Tc Temperatura exterioara de calcul - °C
Ti interioară de calcul
Tu în spaţii neîncălzite
T si pe suprafaţa interioară
T se pe suprafaţa exterioară
punctului de rouă
r
Ti Diferenţa de între T i şi T e Ti - Te K
temperatură
Te între T i şi T si T i - T si
Te între T e şi T se Te - T se
Raportul ecartului de temperatura superficială T i - T si/ T
Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare T i - T u/ T
R si Rezistenţa termică interioară 1/ i m 2 K/W
superficială
R se exterioara 1/ e
i C oeficientul de interior q/ Ti W/(m 2 K)
transfer termic
e superficial exterior q/ Te
K C onductivitatea a unui material de construcţie - W/(mK)
termică de calcul
c C apacitatea calorică J/(kg K)
masică la presiune
constantă
Densitatea aparentă kg/m 3
s C oeficientul de W/(m 2 K)
asimilare termică
D Indicele inerţiei termice (d/ )s -
i
Umiditatea relativă a aerului interior - %
n Viteza de ventilare naturală (numărul schimburilor de aer pe - h-1
oră, rata schimburilor convenţionale de aer).
e C oeficientul de emisie - -
d Grosimea unui element de construcţie, sau a unui strat al
elementului de construcţie
b Lăţimea clădirii, a unei zone, etc. - m
l Lungimea încăperii, a clădirii, sau a punţilor termice liniare
h Înălţimea grinzilor, buiandrugilor, etc.
B Lăţimea considerată în calculul coeficientului liniar de transfer
termic
H Înălţimea încăperii, nivelului sau a clădirii
P Perimetrul clădirii sau al încăperii
A Aria (de transfer termic) - m2
V Volumul încăperii sau al clădirii m3
Q C antitatea de căldura - J
Fluxul termic (puterea termică) dQ/dt W
q Densitatea fluxului termic /A W/m 2
C oeficientul liniar de transfer termic - W/(mK)
x C oeficientul punctual de transfer termic - W/K
Rs Rezistenţa termică a unui strat omogen d/ m 2 K/W
(specifică)
Ra a unui strat de aer neventilat -
R unidirecţională - a unui element de (T i-T k)/q
construcţie
R' corectată - a unui element de -
construcţie
R'm medie - a unui element de construcţie -
R'nec necesară - a unui element de construcţie T/a i T i max
R'min minimă - a unui element de construcţie -
U C oeficientul de Unidirecţional corectat - a unui element 1/R W/(m 2 K)
transfer termic de construcţie
U' a unui element de construcţie 1/R'
L C oeficientul de a unui element de construcţie /(T j - T k) W/K
cuplaj termic
G C oeficientul global de izolare termică a clădirii W/(m 3 K)
3.3. Indici
În prezentul normativ se utilizează, în principal, următorii indici:
i interior r rouă, condens
e exterior t timp
si suprafaţa interioară m mediu
se suprafaţa exterioară min minimum
u spaţiu neîncălzit max maximum
a aer nec necesar
w apă ech echivalent
3.4. Sistemul de unităţi de măsură
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI).
Pentru unele transformări se pot folosi şi relaţiile:
1 W =1 J/s = 0,860 kcal/h
1 J =1 W. s = 2,39. 10 -4 kcal
1 W.h =3600 J =0,860 kcal
1 kcal/h = 1,163 W = 1,163 J/s
4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
4.1. Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor care se utilizează la alcătuirea elementelor de construcţie,
se vor considera în conformitate cu anexa A.
4.2. În anexa A se dau următoarele caracteristici termotehnice, în funcţie de felul materialului şi de densitatea aparentă
(kg/m 3 ):
- conductivitatea termică de calcul [W/(mK)];
- coeficientul de asimilare termică s [W/(m 2 K)];
- capacitatea calorică masică la presiune constantă c [ J/(kgK)].
4.3. Conductivităţi le termice de calcul din anexa A sunt date în condiţiile unui regim normal de umiditate a materialelor
în timpul exploatării.
Alte materiale decât cele din anexa A pot fi utilizate în elemente de construcţie numai cu avizul unui institut de
specialitate, care va atesta şi conductivitatea termică de calcul a respectivului material.
4.4. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii calorice masice cu densitatea aparentă a
materialului, în stare uscată:
. c [J/(m 3 K)]
4.5. Conductivităţile termice de calcul din anexa A includ influenţa următorilor factori, aferenţi condiţiilor de punere în
operă a materialelor termoizolante:
- existenţa rosturilor dintre plăcile termoizolante;
- micile deteriorări admise, la plăcile termoizolante friabile;
- creşterea densităţii aparente ca urmare a tasărilor din timpul execuţiei şi în decursul exploatării, la materialele
termoizolante tasabile.
4.6. Conductivităţile termice de calcul din anexa A corespund unui regim normal de umiditate a materialelor în timpul
exploatării; în cazul unei umidităţi sporite, conductivităţile termice trebuie majorate corespunzător.
4.7. Conductivităţile termice echivalente ale straturilor cvasiomogene se calculează în conformitate cu prevederile din
cap. 7.2.
4.8. Caracteristicile termotehnice de calcul ale straturilor de aer imobil, se pot considera astfel:
= 1,23 kg/m 3 la o temperatură de + 10°C şi la o presiune de 100 kPa c = 1000 J/(kg K) la o temperatură de +
10°C
= 0,025 W/(mK)
4.9. Caracteristicile termotehnice de calcul ale apei sunt următoarele:
= 1000 kg/m 3
c = 4180 J/(kg K) la o temperatură de + 10°C
= 0,58 W/(mK)
4.10. Rezistenţele termice specifice ale straturilor omogene se calculează cu 3 zecimale.
5. TEMPERATURI DE CALCUL
5.1. Temperaturile exterioare (Te )
Temperaturile exterioare de calcul se consideră în conformitate cu harta de zonare climatică a teritoriului României,
pentru perioada de iarna, din anexa D.
Conform acestei hărţi, care înlocuieşte harta din STAS 6472/2-83, teritoriul României se împarte în 4 zone climatice,
astfel:
- zona I Te = - 12°C
- zona II Te = - 15°C
- zona III Te - - 18°C
- zona IV Te = - 21°C
5.2. Temperaturile interioare ale încăperilor încălzite (Ti)
Temperaturile interioare convenţionale de calcul ale încăperilor încălzite, se consideră aceleaşi cu temperaturile utilizate
la proiectarea instalaţiilor de încălzire şi se iau din [3].
Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură predominantă, în calcule se consideră
această temperatură; de exemplu, la clădirile de locuit se consideră Ti=+20°C.
Dacă nu există o temperatură predominantă, temperatura interioară convenţională de calcul se poate considera
temperatura medie ponderată a tuturor încăperilor încălzite, de la acelaşi nivel:
în care:
Aj aria încăperii j având temperatura interioară Tij.
5.3. Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (Tu )
Temperaturile interioare ale spaţiilor şi încăperilor neîncălzite se determină exclusiv pe bază de bilanţ termic, în funcţie
de temperaturile de calcul ale încăperilor adiacente, de ariile elementelor de construcţie care delimitează spaţiul
neîncălzit, precum şi de rezistenţele termice ale acestor elemente.
În calcule se va ţine seama în mod obligatoriu şi de viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit.
Determinarea temperaturilor Tu ale spaţiilor şi încăperilor neîncălzite se face în conformitate cu prevederile cap. 8 din
prezentul normativ.
Tot pe bază de bilanţ termic se vor determina temperaturile T u din rosturile închise, podurile şi etajele tehnice, precum
şi cele din balcoanele şi logiile închise cu tâmplărie exterioară.
6. DIMENSIUNI DE CALCUL
6.1. Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de construcţie interioare şi
prin feţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
6.2. Suprafeţele orizontale ale elementelor de construcţie exterioare (planşeul de la terasă sau de la pod, planşeul de
peste subsolul neîncălzit ş. a., se delimitează prin axele geometrice ale pereţilor interiori structurali şi nestructurali şi
prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 1). Pe ansamblul clădirii, aria orizontală este delimitată exclusiv prin
conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 3).
A = Aj = A1 + A2 + ..........+ An
6.3. Suprafeţele verticale exterioare (pereţii) se delimitează pe orizontală prin axele geometrice ale pereţilor interiori
structurali şi nestructurali, precum şi prin colţurile, intrânde sau ieşinde, ale feţei interioare a pereţilor exteriori (fig. 1).
Pe verticală, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale plăcii planşeelor intermediare, prin faţa inferioară a
plăcii ultimului planşeu, precum şi prin faţa superioară a pardoselii primului nivel încălzit (fig. 2).
Pe ansamblul clădirii aria verticală exterioară totală, inclusiv aria vitrată, este:
A = H. lj = H. P
în care P este perimetrul clădirii, măsurat pe conturul interior al pereţilor de faţadă.
6.4. Suprafeţele înclinate se calculează pe baza dimensiunilor din planul lor.
6.5. Ariile tâmplăriei exterioare se determină pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor corespunzătoare din pereţi
(fig. 1 şi 2).
6.6. Lungimile "l" ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în funcţie de lungimile reale pe care se prevăd
detaliile respective, cu următoarele precizări:
- lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct. 6.2 .....6.4; în consecinţă ele sunt delimitate, la
extremităţi, de conturul suprafeţelor respective;
intersecţia punţilor orizontale cu cele verticale, se include atât în lungimea punţilor orizontale, cât şi în lungimea punţilor
verticale;
- la planşeul de peste spaţii neîncălzite, în lungimile "1 " ale punţilor termice create prin întreruperea stratului
termoizolant (amplasat peste planşeu) în dreptul pereţilor interiori structurali şi nestructurali, nu se includ lăţimile
golurilor de uşi.
6.7. Aria anvelopei clădirii se calculează ca suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale clădirii prin
care au loc transferuri termice.
6.8. Volumul încăperilor se calculează pe baza ariilor orizontale determinate conform pct. 6.2. şi a înălţimilor H j
considerate ca în fig. 2;
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat, pe contur, de feţele interioare ale elementelor de construcţie
perimetrale, ale căror arii totale se calculează conform pct. 6.2 ...... 6.4.
V = Vj = V1 + V2 + ..........Vn
Volumul V include atât încăperile încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât şi încăperile încălzite indirect (fără
elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semnificativă. în
acest sens se consideră ca făcând parte din volumul clădirii: cămări, debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa scării,
puţul liftului, şi alte spaţii comune.
Nu se includ în volumul clădirii: camerele de pubele, verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în care ele
sunt închise cu tâmplărie exterioară.
Fig. 1. MODUL DE CALCUL AL LUNGIMILOR ÎN PLAN

l - Lungimile conturului exterior al încăperilor
f - Dimensiunile nominale ale tâmplăriei exterioare

Fig. 2. MODUL DE CALCUL AL ÎNĂLŢIMILOR

a - acoperiş cu pod sau terasă
b - subsol neîncălzit sau sol
f - dimensiunile nominale ale tâmplăriei exterioare
Hj - înălţimea nivelului
H - înălţimea clădirii
Fig. 3. EXEMPLU DE CALCUL AL LUNGIMILOR ŞI ARIILOR ÎN PLAN

a - Pereţi exteriori
b - Pereţi interiori structurali
c - Pereţi interiori nestructurali
f - Tâmplărie exterioară
7. DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE OPACE
7.1. Rezistenţa termică specifică a unui strat omogen
Rezistenţa termică specifică a unui strat omogen al elementului de construcţie se determină cu relaţia:
în care:
d grosimea de calcul a stratului;
conductivitatea termic de calcul a materialului, conform anexei A.
La straturile la care grosimea finală, după punerea în operă, este mai mică decât grosimea iniţială, în calcule se
consideră grosimea finală (după tasare).
În cazurile în care abaterea negativă admisă la grosimea straturilor este semnificativă, grosimea de calcul a stratului se
va considera egală cu grosimea minimă admisă.
Rezistenţele termice ale straturilor omogene se calculează cu 3 zecimale.
7.2. Rezistenţa termică a unui strat cvasiomogen
7.2.1. Într-un model geometric este admisibil ca, în anumite condiţii, să se înlocuiască materiale cu conductivităţi
termice diferite cu un material având o conductivitate unică, echivalentă. Stratul respectiv este denumit "strat
cvasiomogen".
Ca exemplu de straturi cvasiomogene se pot da zidăriile (alcătuite din cărămizi sau blocuri + mortar, precum şi
straturile termoizolante din cadrul elementelor de construcţie tristrat, prin care trec ancore din oţel inoxidabil de
diametre reduse, dispuse uniform pe suprafaţa elementului de construcţie.
7.2.2. Rezistenţa termică a unui strat cvasiomogen se calculează cu relaţia (1), în care, în locul conductivităţii termice
X, se introduce valoarea conductivităţii echivalente ech .
7.2.3. Conductivitatea termică echivalentă a straturilor cvasiomogene de tipul zidăriilor se poate calcula cu relaţia:
în care:
j conductivităţile termice ale materialelor componente;
Aj ariile materialelor componente din cadrul stratului cvasiomogen, măsurate în planul stratului (în elevaţie).
7.2.4. La straturile cvasiomogene alcătuite dintr-un strat termoizolant + ancore metalice de legătură, conductivitatea
termică echivalentă se poate determina cu relaţia:
ech = + d n x [W/(mK)] (3)
în care:
conductivitatea termic a materialului termoizolant [W/(mK)];
d grosimea stratului termoizolant [m];
x coeficientul punctual de transfer termic, aferent unei ancore din oţel inoxidabil, care se determină pe baza unui calcul
tridimensional al câmpului de temperaturi, conf. cap. 7.6.3.[W/K];
n numărul de ancore metalice pe metru pătrat [m -2 ].
7.3. Rezistenţele termice superficiale
7.3.1. Rezistenţele termice superficiale (Rsi şi Rse ) se consideră în calcule în conformitate cu tabelul II, în funcţie de
direcţia şi sensul fluxului termic.
La determinarea rezistenţelor termice ale elementelor de construcţie interioare, pe ambele suprafeţe ale elementului
se consideră valori: j = e = 8 W/(m 2 K).
În spaţiile neîncălzite, la fluxul termic din interior spre exterior se consideră i = 12 W/(m K), indiferent de sensul
fluxului termic.
7.3.2. La calculul câmpului de temperaturi pentru verificarea temperaturilor superficiale conform cap. 10, valoarea
coeficientului de transfer termic superficial interior i, în colţurile interioare ieşinde (fig. 3), se consideră:
2
j = 8(1-x) [W/(m K)] (4)
în care:
x distanţa, în metri, între colţul ieşind şi cel mai apropiat colţ intrând, dar cel mult 0,25 m.
Între valoarea astfel determinată şi valoarea i = 8 W/(m 2 K) se consideră o variaţie liniară, pe lungimea x, pe
suprafeţele verticale şi orizontale interioare ale încăperilor, aferente colţului ieşind.
7.3.3. Valorile din tabelul II aferente suprafeţelor verticale, sunt valabile şi pentru suprafeţele înclinate cu un unghi de
cel mult 30° faţă de verticală, iar cele aferente suprafeţelor orizontale sunt valabile şi pentru suprafeţele înclinate cu un
unghi de cel mult 30° faţă de orizontală.
7.3.4. Valorile rezistenţelor termice superficiale interioare din tabelul II sunt valabile pentru suprafeţele interioare
obişnuite, netratate (cu un coeficient de emisie e = 0,9); valorile din tabel au fost determinate pentru o temperatură
interioară evaluată la + 20 °C.
7.3.5. Valoarea rezistenţei termice superficiale exterioare din tabelul II corespunde următoarelor condiţii:
- suprafaţa exterioară netratată, cu un coeficient de emisie e = 0,9;
- temperatura exterioară Te = 0 °C
- viteza vântului adiacent suprafeţei exterioare v = 4 m/s
În studii, pentru alte viteze ale vântului se poate considera orientativ:
v R se
[m/s] [m 2 K/W]
1 0,08
2 0,06
3 0,05
4 0,04
5 0,04
7 0,03
10 0,02
COEFICIENŢI DE TRANSFER TERMIC SUPERFICIAL [W/(m 2 K)] ŞI REZISTENŢE TERMICE SUPERFICIALE [m 2 K/W]
TABELUL II
Elemente de construcţie în Elemente de construcţie
contact cu: în contact cu spaţii
- exteriorul ventilate neîncălzite:
DIREC ŢIA ŞI SENSUL FLUXULUI TERMIC - pasaje deschise (ganguri) - subsoluri şi pivniţe
- poduri
- balcoane şi logii închise
- rosturi închise
- alte încăperi neîncălzite
i/R si e/R se i/R si e/R se
8 24 8 12
125 0,042*) 0,125 0,084

8 24 8 12
125 0,042*) 0,125 0,084
6 24 6 12
0,167 0,042*) 0,167 0,084
*) Pentru condiţii de vară: e = 12 W/(m 2 K), Rse = 0,084 m 2 K/W

7.4. Rezistenţele termice ale straturilor de aer
7.4.1. Rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilate (Ra ) se iau din tabelul III, în funcţie de direcţia şi sensul
fluxului termic şi de grosimea stratului de aer.
7.4.2. Valorile din tabel, din coloana "flux termic orizontal" sunt valabile şi pentru fluxuri termice înclinate cu cel mult
30° faţă de verticală, iar cele din coloanele "flux termic vertical" sunt valabile şi pentru fluxuri înclinate cu cel mult 30°
faţă de orizontală.
7.4.3. Valorile din tabelul III sunt valabile pentru toate elementele de construcţie, cu excepţia geamurilor, pentru care
se poate consulta anexa I.
7.4.4. Valorile din tabel sunt valabile în următoarele condiţii:
- stratul de aer este mărginit de suprafeţe paralele şi perpendiculare pe direcţia fluxului termic, toate suprafeţele fiind
suprafeţe obişnuite, netratate, cu un coeficient de emisie ridicat (e > 0,8);
- stratul de aer are grosimea (pe direcţia fluxului termic) de cel mult 10% din oricare din celelalte două dimensiuni, şi
nu mai mult de 0,3 m;
- nu are loc nici un schimb de aer, atât cu mediul interior, cât şi cu cel exterior.
7.4.5. Pentru modul în care se pot considera în calculele termotehnice straturile de aer în care există un oarecare grad
de ventilare al spaţiului de aer, deci o comunicare cu mediul exterior, se poate consulta anexa E.
REZISTENŢELE TERMICE ALE STRATURILOR DE AER NEVENTILATE
Ra [m 2 K/W]
TABELUL III
Direcţia şi sensul fluxului termic
Grosimea stratului de aer
(mm) Vertical
Orizontal
ascendent descendent
0 0,00 0,00 0.00
5 0,11 0,11 0,11
7 0,13 0,13 0,13
10 0,15 0,15 0,15
15 0,17 0,16 0,17
25 0,18 0,16 0,19
50 0,18 0,16 0,21
100 0,18 0,16 0,22
300 0,18 0,16 0,23
OBSERVAŢIE:
Pentru valori intermediare se interpolează liniar.
7.5. Rezistenţa termică specifică unidirecţională
7.5.1. Rezistenţa termică, specifică unidirecţională a unui element de construcţie alcătuit din unul sau mai multe
straturi din materiale omogene, fără punţi termice, inclusiv din eventuale straturi de aer neventilat, dispuse
perpendicular pe direcţia fluxului termic, se calculează cu relaţia:
Relaţia (5) se utilizează şi pentru determinarea rezistenţei termice specifice în câmp curent, a elementelor de
construcţie neomogene (cu punţi termice).
În calculul unidirecţional, suprafeţele izoterme se consideră că sunt paralele cu suprafaţa elementului de construcţie.
7.5.2. La elementele de construcţie cu straturi de grosime variabilă(de ex. La planşeele de la terase), rezistenţele
termice se pot determina pe baza grosimilor medii ale acestor straturi, aferente suprafeţelor care se calculează.
În cazul în care conductivitatea termică a stratului cu grosime variabilă este redusă, pentru o mai mare exactitate se
recomandă utilizarea prevederilor din anexa F.
7.5.3. Coeficientul de transfer termic unidirecţional se determină cu relaţia:
U = 1/R [W/(m 2 K)] (6)
7.5.4. La elementele de construcţie cu permeabilitate la aer ridicată, determinarea rezistenţei termice specifice
unidirecţionale se va putea lua în consideraţie prevederile STAS 6472/7.
7.5.5. Dacă valorile R şi U reprezintă rezultate finale ale calculelor termotehnice, ele pot fi rotunjite la 3 cifre
semnificative (2 zecimale).
7.6. Rezistenţa termică specifică corectată
7.6.1. Rezistenţa termică specifică corectată se determină la elementele de construcţie cu alcătuire neomogenă; ea
ţine seama de influenţa punţilor termice asupra valorii rezistenţei termice specifice determinate pe baza unui calcul
unidirecţional în câmp curent, respectiv în zona cu alcătuirea predominantă.
7.6.2. Rezistenta termică specifică corectată R' şi respectiv coeficientul de transfer termic corectat U' se calculează cu
relaţia generală:
în care:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională aferentă ariei A;
l lungimea punţilor liniare de acelaşi fel, din cadrul suprafeţei A.
Rezistenţa termică specifică corectată se mai poate exprima prin relaţia:
R' = r.R [W/(m 2 K)] (8)
în care r reprezintă coeficientul de reducere a rezistenţei termice unidirecţionale:
7.6.3. Coeficienţii specifici liniari ( ) şi punctuali (x) de transfer termic aduc o corecţie a calcului unidirecţional, ţinând
seama atât de prezenţa punţilor termice constructive, cât şi de comportarea reală, bidimensională, respectiv
tridimensională, a fluxului termic, în zonele de neomogenitate a elementelor de construcţie.
Punţile termice punctuale rezultate la intersecţia unor punţi termice liniare, de regulă, se neglijează în calcule.
Coeficienţii şi x nu diferă în funcţie de zonele climatice; ei se determină pe baza calculului numeric automat al
câmpurilor de temperaturi.
În cazurile în care aceste coeficienţi nu pot fi extraşi din tabele, ei se pot determina pe baza indicaţiilor din anexa J.
Coeficienţii şi x au valori pozitive sau negative şi ei se introduc în relaţiile (7) şi (9) cu semnele lor algebrice.
Semnul (+) reprezintă o reducere a rezistenţei termice corectate R' faţă de rezistenţa termică unidirecţională R;
semnul (-) are o frecvenţă mai redusă şi semnifică o mărire a valorii R' faţă de valoarea R.
7.6.4. În anexa G se prezintă o clasificare a punţilor termice liniare şi punctuale precum şi o clasificare a tipurilor de
coeficienţi liniari de transfer termic .
7.6.5. În tabelele 1 ....73 se dau coeficienţii şi x pentru o serie de detalii curent utilizate. Coeficienţii liniari de transfer
termic aferenţi pereţilor exteriori din zona de intersecţie cu placa pe sol se iau din tabelele 1 ......10 din [1],
7.6.6. Pentru calcule la faze preliminare de proiectare, rezistenţa termică specifică corectată a elementelor de
construcţie neomogene, poate fi determinată cu metoda aproximativă din anexa H.
7.6.7 După finalizarea calculelor termotehnice, valorile R' şi U' pot fi rotunjite la trei cifre semnificative (2 zecimale).
7.7. Rezistenţa termică specifică medie
7.7.1. Rezistenţa termică specifică medie a unui element de construcţie se calculează cu relaţia:
în care:
U'j coeficienţii de transfer termic corectat [W/(m 2 K)] aferenţi suprafeţelor Aj.
7.7.2. Rezistenţele termice medii Rfm se pot calcula:
- pentru o încăpere având mai multe suprafeţe pentru un acelaşi clement de construcţie, de exemplu o încăpere de
colţ;
- pentru un nivel al clădirii;
- pentru ansamblul unei clădiri.
În cazul rezistenţei termice medii pe un nivel sau pe ansamblul clădirii, valorile Aj şi U'j sunt aferente diferitelor încăperi
j.
Valorile R'm şi U'm pe ansamblul unui nivel sau al unei clădiri se pot determina şi direct, cu relaţiile (7), (8) şi (9), în care
valorile A şi l, precum şi numărul de punţi termice punctuale sunt cele corespunzătoare unui nivel sau unei clădiri în
întregime.
7.7.3. Relaţia (10) este valabilă şi pentru determinarea rezistenţelor termice specifice medii ale unor elemente de
construcţie alcătuite din două sau din mai multe zone cu alcătuire omogenă; în această situaţie în relaţia (10) în loc de
U'j se introduce coeficientul de transfer termic unidirecţional Uj, obţinându-se rezistenţa termică specifică medie Rm =
1/Um.
7.7.4. La planşeele de terasă, cu straturi în pantă, rezistenţa termică medie pe ansamblul terasei se poate determina:
- pe baza grosimii medii a betonului de pantă, în cazul în care betonul utilizat nu are caracteristici termoizolante;
- pe baza relaţiilor de calcul din anexa F, în cazul în care pantele se realizează din materiale cu conductivităţi termice
scăzute.
7.7.5. Rezistenţa termică specifică medie a mai multor sau a tuturor elementelor de construcţie aferente unei încăperi,
unui nivel sau întregii clădiri, se calculează cu relaţia (10) în care la numitor termenul (Aj. U'j) se înlocuieşte cu
termenul (Aj. U'j. j), în care j este factorul de corecţie a temperaturii exterioare, corespunzătoare suprafeţei j.
Relaţia (10) astfel modificată este valabilă la calculul rezistenţei termice medii a unui singur element de construcţie
care separă mediul interior de două sau mai multe medii exterioare, având temperaturi Te şi Tu diferite.
7.8. Alte caracteristici termotehnice
7.8.1. Coeficientul de cuplaj termic (L), aferent unui element de construcţie se calculează cu relaţia generală:

în care indicele j se poate referi la o suprafaţă a elementului de construcţie, la o încăpere, la un nivel sau la ansamblul
clădirii.
Pentru ansamblul mai multor elemente de construcţie, valorile L se pot însuma.
7.8.2. Fluxul termic ( ) aferent unui element de construcţie se calculează cu relaţia generală:
= Lj T [W] (12)
în care indicele j are aceeaşi semnificaţie ca la pct. 7.8.1.
În cazul elementelor de construcţie care separa spaţiul interior încălzit de un spaţiu neîncălzit, în locul valorii T = Ti -
Te se utilizează diferenţa de temperatură (Ti - Tu ) în care Tu reprezintă temperatura din spaţiul neîncălzit., determinată
pe baza unui calcul de bilanţ termic, conform cap. 8.
Pentru ansamblul mai multor elemente de construcţie, valorile se pot însuma.
7.8.3. Coeficientul global de izolare termică (G), aferent unei clădiri în ansamblu, se calculează cu relaţia generală:
în care:
j factorul de corecţie a temperaturii exterioare, aferent suprafeţei j a elementului de construcţie sau încăperii j;
V volumul interior al clădirii [m 3 ];
n viteza de ventilare naturală a spaţiului interior al clădirii, respectiv numărul mediu al schimburilor de aer pe oră
aferent tuturor încăperilor încălzite şi neîncălzite din cadrul volumului interior [h-1 ].
Calcului coeficientului global de izolare termică este tratat în detaliu în normativele [1] şi [2]
8. DETERMINAREA TEMPERATURILOR DINTR-UN SPAŢIU NEÎNCĂLZIT.
8.1. Pentru determinarea temperaturii convenţionale de calcul dintr-un spaţiu neîncălzit, se face un calcul de bilanţ
termic, utilizându-se relaţia generală:
în care:
Lj coeficienţii de cuplaj termic aferenţi tuturor elementelor de construcţie orizontale şi verticale care delimitează spaţiul
neîncălzit de mediile adiacente: aer exterior sau încăperi încălzite [W/K];
Tj temperaturile convenţionale de calcul ale mediilor adiacente: Te sau Tj [°C];
V volumul interior al spaţiului neîncălzit [m 3 ];
n viteza de ventilare naturală a spaţiului neîncălzit, respectiv numărul de schimburi de aer [h-1 ].
8.2. Pentru utilizarea corectă a relaţiei (14), se fac următoarele precizări:
- la determinarea valorilor Lj aferente elementelor de construcţie interioare se pot utiliza rezistenţele termice specifice
unidirecţionale (R);
- dacă încăperea neîncălzită este prevăzută cu uşi, ferestre, luminatoare ş.a., în relaţia de calcul se introduc şi aceste
elemente de construcţie;
- temperaturile Tj se introduc în relaţia de calcul cu valorile lor algebrice.
8.3. Viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit, respectiv rata schimburilor convenţionale de aer, se stabileşte în funcţie
de existenţa uşilor şi a ferestrelor, de existenţa unor eventuale goluri sau orificii de ventilare, precum şi în funcţie de
gradul de etanşeitate a elementelor de construcţie perimetrale.
Pentru numărul de schimburi de aer pe oră între spaţiul neîncălzit şi spaţiul încălzit, precum şi între spaţiul neîncălzit şi
mediul exterior, se pot utiliza valorile orientative din tabelul IV.
Valorile n se vor stabili şi în funcţie de necesităţile de aerisire a încăperii neîncălzite, în funcţie de destinaţia acesteia (de
exemplu cerinţe mai mari de ventilare la cămările de alimente de la locuinţe, etc.).
RATA SCHIMBURILOR CONVENŢIONALE DE AER
TABELUL IV
Nr. n
Tipul de etanşare la aer
crt. (h-1 )
Între spaţiul neîncălzit (u) şi încălzit (i)
1 Pereţi şi planşee tară goluri, uşi sau ferestre 0
2 C a la 1), dar cu uşi sau ferestre etanşe 0,2
3 C a la 1), dar cu uşi sau ferestre obişnuite 0,5
Între spaţiul neîncălzit (u) şi exterior (e)
4 Elemente de construcţie fără goluri sau orificii de ventilare 0
5 Elemente de construcţie cu goluri închise, dar fără orificii de ventilare 0,5
6 C a la 5), dar cu mici orificii de ventilare 1,0
7 Elemente de construcţie cu etanşeitate redusă 5,0
8 Elemente de construcţie evident neetanşe 10,0
8.4. Spaţiile neîncălzite pentru care se face calculul cu relaţia (14) pot fi:
- încăperi interioare de dimensiuni reduse şi înconjurate în mare parte de încăperi încălzite (cămări, debarale,
vestibuluri, windfanguri neîncălzite, degajamente ş.a.);
- spaţii de dimensiuni mai mari, interioare sau adiacente clădirii (casa scării neîncălzită, garaje, ş.a.);
- rosturi închise;
- poduri sau etaje tehnice neîncălzite.
Temperaturile în subsolurile neîncălzite se determină în conformitate cu prevederile din [1].
8.5. În situaţia în care două spaţii neîncălzite sunt adiacente, temperaturile T" se pot determina, fie cu relaţia (14) prin
încercări succesive, fie pe baza unui calcul de bilanţ termic, rezolvând un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute,
9. DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE ALE SUPRAFEŢELOR VITRATE
9.1. Rezistenţa termică a tâmplăriei exterioare (ferestre şi uşi vitrate) din lemn, a luminatoarelor şi a pereţilor exteriori
vitraţi se consideră conform tabelului V.
9.2. Pentru alte tipuri de elemente de construcţie vitrate, necuprinse în tabelul V, rezistenţele termice specifice vor fi
determinate prin încercări de către un institut de specialitate.
9.3. Tâmplăriile exterioare cu tocuri şi cercevele din mase plastice sau din aluminiu, produse de firme din ţară sau
produse în ţară pe baza unor licenţe străine, sau importate, nu vor fi utilizate decât după atestarea caracteristicilor lor
termotehnice de către un institut de specialitate.
9.4. Nu se recomandă utilizarea tâmplăriilor din aluminiu la care nu se realizează ruperea punţilor termice pe o
adâncime de cel puţin 12 mm.
9.5. Pentru tâmplăriile metalice simple, realizate din profile din oţel se vor considera următoarele rezistenţe termice:
- cu o foaie de geam simplu ........ R' = 0,17 m 2 K/W
- cu un geam termoizolant .......... R' = 0,28 m 2 K/W
9.6. Pentru calcule în fazele preliminare de proiectare, rezistenţele termice ale tuturor tipurilor de tâmplarii se pot
determina pe baza prevederilor din anexa T.
9.7. Pentru uşile interioare, opace sau vitrate, rezistenţele termice pot fi determinate prin calcul, în funcţie de
materialele utilizate la tocuri şi foi, de alcătuirea şi de grosimea acestora şi de valorile Rse şi Rsc corespunzătoare
poziţiei uşilor. Calculele se vor efectua pe baza indicaţiilor din anexa I.
REZISTENŢE TERMICE SPECIFICE PENTRU ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE VITRATE
TABELUL V
R'
ELEMENTUL DE C ONSTRUC ŢIE VITRAT
m 2 K/W
TÂMPLĂRIE EXTERIOARĂ DIN LEMN
- simplă, cu o foaie de geam 0,19
- simplă, cu un geam termoizolant 0,33
- simplă, cu două foi de geam la distanţă de 2 ... 4 cm 0,31
- simplă, cu o foaie de geam şi un geam termoizolant la distanţă de 2 ... 4 cm 0,44
- cuplată, cu două foi de geam la distanţă de 2 ... 4 cm 0,39
- cuplată, cu o foaie de geam şi un geam termoizolant la distanţă de 2.,4 cm 0,51
- dubla, cu două foi de geam la distanţă de 8 ...12 cm 0,43
- dublă, cu o foaie de geam şi un geam termoizolant la distanţă de 8 ... 12 cm 0,55
- triplă, cu trei foi de geam 0,57
- triplă, cu două foi de geam şi un geam termoizolant 0,69
LUMINATOARE
- cu o foaie de geam 0,18
- cu un geam termoizolant 0,29
- cu două foi de geam la distanţa de 1 ... 3 cm 0,27
- din plăci PAS 0,18
- simple 0,34
- duble
PEREŢI EXTERIORI VITRAŢI
- geam profilat tip U, montat simplu 0,17
- geam profilat tip U, montat dublu 0,27
- geam profilat tubular 0,30
- plăci PAS, montate simplu 0,18
- plăci presate din sticlă, tip S (Nevada): 0,22
- pereţi simpli 0,42
- pereţi dubli 0,31
- cărămizi presate din sticlă cu goluri, de 80 mm grosime 0,18
- vitrine cu rame metalice, cu o foaie de geam
10. DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
10.1. Temperatura pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie fără punţi termice (sau în câmpul curent al
elementelor de construcţie cu punţi termice) se determină cu relaţia:
La elementele de construcţie adiacente spaţiilor neîncălzite în locul valorii T = Ti - Te , în relaţia de calcul (15), se
introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu ).
10.2. În zona punţilor termice, temperaturile Tsj se determină printr-un calcul automat al câmpului de temperaturi.
Calculul câmpurilor de temperaturi se face pe baza precizărilor din anexa J.
În mod curent, pentru determinarea temperaturilor minime Tsi min este suficient a se face calculul câmpului plan,
bidimensional, de temperaturi.
10.3. Pentru cazurile şi detaliile curente, temperaturile superficiale minime Tsi min se dau în tabelele 1 ... 73.
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti = +20°C.
Pentru alte condiţii de temperatură (T'e şi Ti), temperatura minima (T'si min ) se poate determina cu relaţia:
în care:
Ti = +20 °C
Te = -15 °C
Ti - Te = 35 K
10.4. La colţurile ieşinde de la intersecţia a doi pereţi exteriori cu un planşeu (la tavan sau la pardoseală), temperatura
minimă se poate determina numai pe baza unui calcul automat al câmpului spaţial, tridimensional, de temperaturi.
În cazul în care nu se face un astfel de calcul, se poate considera valoarea:
în care:
Tsi min temperatura superficială minimă, determinată pe baza câmpului plan de temperaturi.
10.5. Temperatura superficială medie, aferentă unui element de construcţie, se poate determina cu relaţia:
în care:
R' rezistenţa termică specifică corectată, determinată conform cap. 7, aferentă, după necesităţi, fie unei încăperi, fie
ansamblului clădirii.
10.6. Pe baza temperaturii superficiale minime Tsi min , se poate calcula valoarea maximă a raportului ecartului de
temperatură superficială, cu relaţia:
Pe baza temperaturii superficiale medii Tsi m, se poate determina valoarea medie a raportului ecartului de temperatură
superficială, folosind relaţia:
10.7. La elementele de construcţie adiacente spaţiilor neîncălzite, în locul valorii T din relaţiile (18), (19), (20), se
introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu ).
10.8. Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de temperaturi (2D) conform indicaţiilor din anexa
J, se poate face o reprezentare grafică a variaţiei temperaturilor Tsi.
11. COMPORTAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
11.1. Se are în vedere verificarea comportării elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă.
11.2. Calculele se fac în ipoteza că elementul de construcţie este alcătuit din straturi omogene perpendiculare pe fluxul
termic.
În această ipoteză se pot determina următoarele temperaturi:
- pe suprafaţa interioară a elementului de construcţie, pe baza relaţiei (15);
- pe suprafaţa exterioară a elementului de construcţie:
- într-un plan n din interiorul elementului de construcţie, cu una din relaţiile:
în care:
Rsj suma rezistenţelor termice ale straturilor amplasate între suprafaţa interioară - relaţia (22), respectiv exterioară
- relaţia (23), şi planul n.
11.3. Temperaturile din interiorul elementelor de construcţie neomogene se pot determina printr-un calcul numeric
automat al câmpului bidimensional de temperaturi.
Pe baza temperaturilor astfel determinate, se pot reprezenta grafic curbele izoterme din interiorul elementelor de
construcţie.
12. STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
12.1. Se are în vedere determinarea stabilităţii termice a elementelor de construcţie perimetrale ale clădirilor.
12.2. Elementele de construcţie care se verifică la exigenţa de stabilitate termică sunt următoarele:
- partea opacă a pereţilor exteriori supraterani ai încăperilor încălzite;
- planşeele de peste ultimul nivel încălzit, de sub terase şi poduri.
12.3. Indicele inerţiei termice D a unui element de construcţie plan, alcătuit din mai multe straturi dispuse perpendicular
pe fluxul termic, se calculează cu relaţia:
D = (Rs .s) [-] (24)
în care:
s coeficientul de asimilare termică, pentru perioada oscilaţiilor densităţii fluxului termic de 24 ore.
12.4. Coeficienţii de asimilare s se iau din anexa A. Pentru materiale necuprinse în anexa A, coeficientul de asimilare
termică se calculează cu relaţia:
în care:
c capacitatea calorică masică la presiune constantă [J/(kg.K)] conform anexei A;
densitatea aparent a materialului [kg/m].
12.5. În cazul elementelor de construcţie neomogene, indicele inerţiei termice se calculează cu relaţia:
în care:
Aj ariile zonelor distincte de pe suprafaţa elementului de construcţie [m 2 ];
Dj indicii inerţiei termice corespunzători zonelor cu arii Aj.
13. REZISTENŢE TERMICE NORMATE
13.1. Rezistenţa termică, necesară din considerente igienico-sanitare, se calculează cu relaţia:
în care:
Ti max diferenţa maximă de temperatură, admisă între temperatura interioară şi temperatura medie a suprafeţei
interioare Ti max = Ti - Tsim
Valorile Ti max se dau în tabelul VI, în funcţie de destinaţia clădirii şi de tipul elementului de construcţie.
La elementele de construcţie care separă încăperea considerată de un spaţiu neîncălzit, în loc de valoarea T = Ti - Te ,
în relaţia (27) se introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu ), în care Tu reprezintă temperatura în spaţiul neîncălzit,
determinată pe baza unui calcul de bilanţ termic.
La elementele de construcţie care separă încăperea considerată de un spaţiu mai puţin încălzit, în loc de valoarea T,
în relaţia (27) se introduce diferenţa dintre cele două temperaturi interioare convenţionale de calcul, având valori
conform [3].
Relaţia (27) nu se aplică la suprafeţele vitrate.
13.2. Rezistenţele termice specifice corectate R' ale tuturor elementelor de construcţie ale clădirilor, calculate pentru
fiecare încăpere în parte, trebuie să fie mai mari decât rezistenţele termice necesare:
R' > R'mec [m 2 K/W] (28)
13.3. Condiţia (28) se aplică şi la elementele de construcţie adiacente rosturilor închise, izolate faţă de mediul exterior,
la verificarea termotehnică a elementelor de construcţie interioare, spre încăperile neîncălzite sau mai puţin încălzite,
precum şi la clădirile încălzite cu sobe.
13.4. La elementele de construcţie ale încăperilor în care staţionarea oamenilor este de scurtă durată (de exemplu
casa scării, holurile de intrare în clădirile de locuit, ş.a.) valorile Ti max din tabelul VI se măresc cu 1 K.
13.5. Pentru destinaţii şi funcţiuni specifice, valorile normate Ti şi Ti max, pot şi trebuie să fie stabilite de proiectant,
chiar dacă ele diferă de valorile Tj din [3] şi de valorile Ti max din tabelul VI.
13.6. Pentru încăperile clădirilor de producţie cu degajări importante de căldură, valoarea Ti max nu se normează,
dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
- degajările de căldură depăşesc cu cel puţin 50 % necesarul de căldură de calcul;
- densitatea fluxului termic degajat este de cel puţin 23 W/m 2 de element de construcţie;
- suprafaţa interioară a elementului de construcţie este supusă unui flux radiant permanent sau este spălată de aer
uscat şi cald.
13.7. Rezistenţele termice specifice ale elementelor de construcţie vitrate trebuie să fie mai mari decât valorile R'nec
din tabelul VII.
13.8. Pentru elementele de construcţie uşoare - cu excepţia suprafeţelor vitrate - sunt valabile valorile R'nec de mai
jos, prin care se urmăreşte a se compensa inerţia (exprimată prin greutate) redusă, prin rezistenţe termice specifice
sporite:
pentru 20 kg/m 2 R'nec = 2,50 m 2 K/W
13.9. În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată, medie pe clădire, a fiecărui
element de construcţie, poate fi comparată cu rezistenţele termice minime prescrise de actele normative în vigoare.
Trebuie să fie îndeplinită condiţia:
VALORI NORMATE Ti max
R'm > R'min [m 2 K/W] (29)
TABELUL VI
Grupa i T i max [K]
clădirii Destinaţia clădirii
(%) Pereţi Tavane Pardoseli
I - C lădiri de locuit, cămine, internate
- Spitale, policlinici, ş. a. 60 4,0 3,0 2,0
- C reşe, grădinţe
- Şcoli, licee, ş.a.
II - Alte clădiri social-culturale, cu regim normal de 50 4,5 3,5 2,5
umiditate
III - C lădiri sociale cu regim ridicat de umiditate
- C lădiri de producţie cu regim normal de 60 6,0 4,5 3,0
umiditate
IV - C lădiri de producţie cu regim ridicat de < Tr 0,8. Tr 3,5
umiditate*) 75
*) Tr = Ti - r
REZISTENŢE TERMICE SPECIFICE NECESARE PENTRU ELEMENTELE DE CONSTRUCŢIE VITRATE
TABELUL VII
R'nec [m 2 K/W]
Grupa clădirii
Tâmplăria exterioară Luminatoare Pereţi exteriori vitraţi
I 0,39 - 0,32 0,32
II 0,32 0,29 0,29
III 0,29 0,26 0,26
IV 0,26 0,23 0,23
OBSERVAŢII:
1) La casa scării şi la alte spaţii de circulaţie, indiferent de grupa clădirii, se admite R'nec = 0,26 m 2 K/W
2) La vitrine se admite R'nec = 0,22 m 2 K/W
14. TEMPERATURI SUPERFICIALE NORMATE
14.1. Temperaturile de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, atât în câmp curent, cât şi în dreptul
tuturor punţilor termice, trebuie să fie mai mari decât temperatura punctului de rouă r:
14.2. Temperatura punctului de rouă se poate determina din anexa B, în funcţie de temperatura interioară
convenţională de calcul Ti şi de umiditatea relativă a aerului interior i, considerată conform tabelului VI.
Pentru destinaţii şi funcţiuni specifice, valorile i pot şi trebuie să fie stabilite de proiectant, chiar dacă ele diferă de
valorile i, din tabelul VI.
14.3. Pentru alte valori Ti şi i decât cele din anexa B, temperatura punctului de rouă poate fi determinată,
aproximativ, prin interpolare liniară. Mai exact, temperatura punctului de rouă se calculează astfel:
- se determină presiunea parţială a vaporilor de apă la interior, cu relaţia:
în care:
ps presiunea de saturaţie corespunzătoare temperaturii aerului interior, conform anexei C - în pascali;
i umiditatea relativă a aerului umed interior, în procente.
- din anexa C se determină temperatura pentru care presiunea parţială a vaporilor de apă, calculată cu relaţia (31),
devine presiune de saturaţie; această valoare a temperaturii este temperatura punctului de rouă r.
14.4. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii determinate cu relaţia (18) se pot calcula şi verifica indicii globali de
confort termic PMV şi PPD, precum şi indicatorii specifici disconfortului local: temperatura suprafeţei pardoselii, variaţia
pe verticală a temperaturii aerului şi asimetria temperaturii radiante, în conformitate cu [10].
ANEXA A: CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE
Densitatea C onductivitatea C oeficientul de Factorul
aparentă termică de calcul asimilare rezistenţei la
Nr. Denumirea materialului termică permeabilitate
crt. s la vapori
kg/m 3 W/(mK)
W/(m 2 K) 1/KD
0 1 2 3 4 5
I Produse pe bază de azbest
C apacitate calorică masică c = 840 J/(kgK)
1 Plăci şi foi de azbociment 1900 0,35 6,35 24,3
2 Plăci termoizolante de azbest 500 300 0,13 1,99 1.6
0,09 1,28 1,6
II Materiale asfaltice şi bituminoase
3 Mortar asfaltic 1800 0,75 9,05 85,0
4 Beton asfaltic 2100 1,04 11,51 85,0
5 Bitum 1100 0,17 3,37 *)
III Betoane
C apacitate calorică masică c=840 J/(kgK)
6 Beton armat 2600 2,03 17,90 24,3
2500 1,74 16,25 21,3
2400 1,62 15,36 21,3
7 Beton simplu cu agregate 2400 1,62 15,36 21,3
naturale de natură sedimentară 2200 1,39 13,62 14,9
sau amorfă (pietriş, tuf calcaros, 2000 1,16 11,86 12,1
diatomit). 1800 0,93 10,08 8,5
1600 0,75 8,53 7,1
1400 0,58 7,02 4,7
1200 0,46 5,79 4,3
1000 0,37 4,74 3,9
8 Beton cu zguri de cazan 1800 0,87 9,75 8,5
1600 0,75 8,53 7,7
1400 0,64 7,37 7,1
1200 0,52 6,15 6,1
1000 0,41 4,99 4,7
9 Beton cu zgură granulată 1800 0,64 8,36 7,7
1600 0,58 7,50 7,1
1400 0,52 6,65 6,6
1200 0,46 5,79 6,1
10 Beton cu zgură expandată 1600 0,58 7,50 7,1
1400 0,46 6,25 6,5
1200 0,41 5,46 6,0
11 Beton cu perlit 1200 0,41 5,46 4,3
1000 0,33 4,47 3,4
800 0,26 3,55 2,4
600 0,17 2,49 2,1

12 Beton cu granulit 1800 0,81 9,41 7,1
1700 0,76 8,85 7,0
1600 0,70 8,24 6,9
1500 0,64 7,63 6,8
1400 0,58 7,02 6,5
1200 0,46 5,79 6,1
1000 0,35 4,61 4,7
800 0,29 3,75 3,4
500 0,23 2,89 2,4
400 0,17 2,03 1.9
13 Beton celular autoclavizat
(gazbeton):
- tip GBC - 50 750 0,28 3,57 4,2
- tip GBN - 50 700 0,27 3,39 4,2
- tip GBN - 35 600 0,24 2,96 3,7
- tip GBN - T; 550 0,22 2,71 3,5
GBC -T
14 Produse rigide spumate din 500 0,20 2.46 3,1
cenuşă de termocentrală liată cu 400 0,16 1,97 2,6
ciment
IV Mortare
15 Mortar de ciment 1800 0,93 10,08 7,1
16 Mortar de ciment şi var 1700 0,87 9,47 8,5
17 Mortar de var 1600 0,70 8,24 5,3
18 Mortar de zgură cu ciment 1400 0,64 7,37 5,7
1200 0,52 6,15 4,7
V Vată minerală şi produse din vată minerală
C apacitate calorică masică g = 750 J/(kgK)
19 Vată minerală;
- tip 60 60 0,042 0,37 1,1
- tip 70 70 0,045 0.41 1,1
20 Saltele din vată minerală
- tip SC I 60, 100 ...130 0,040 0,50 1,3
SC O60, SPS 60 120 ....150 0,045 0,59 1,3
- tip SPS 70
21 Pâslă minerală:
- tip P 40 40 0.043 0,31 1,1
- tip P 60 60 0,040 0,36 1,6
- tip P90 90 0,040 0,44 2,0
22 Plăci din vată minerală:
- tip G 100 100 0,048 0,51 2,1
- tip G 140 140 0,040 0,55 2,4
- tip AP 140 120 ...140 0,044 0,56 2,4
23 Plăci rigide din fibre de-bazalt tip 160 0,050 0,66 2,5
PB 160
VI Sticlă şi produse pe baza de sticlă
C apacitate calorică masică c = 840 J/Kg.K)
24 Sticlă 2500 0,75 10,67 infinit
25 Sticlă spongioasă 400 0,14 1,84 28,3
300 0,12 1,48 28,3
140 0,075 0,80 28,3
26 Vată de sticlă:
- cal. I 80 0,036 0,42 1,1
- cal. II 100 0,041 0,50 1.2
VII Produse pe bază de ipsos, perlit, diatomit
27 Plăci de ipsos 1100 0,41 5,23 6.1
1000 0,37 4,47 6,5
28 Plăci de ipsos cu umplutură 700 0,23 3,13 3,4
organică
29 Ipsos celular 500 0,18 2,34 1,7
30 Şapă de ipsos 1600 1,03 10,00 11,2
31 Produse termoizolante din 600 0,22 2,83 -
diatomit 500 0,19 2,40
32 Plăci termoizolante din perlit liate 270 0,16 162 1,9
cu ciment
VIII Pământuri şi umpluturi
33 Pământ vegetal în stare umedă 1800 1,16 11,28 -
34 Umplutură din nisip 1600 0,58 7,50 3,9
35 Umplutură din pietriş 1800 0,70 8,74 2,4
IX Lemn şi produse din lemn
36 Pin şi brad
- perpendicular pe fibre 550 0,17 4,12 10,4
- în lungul fibrelor 550 0,35 5,91 2,0
37 Stejar şi fag
- perpendicular pe fibre. 800 0,23 5,78 31,3
- în lungul fibrelor 800 0,41 7,71 2,1
38 Placaj încleiat 600 0,17 4,30 28,3
39 Rumeguş 250 0,09 2,02 2,4
40 Plăci termoizolante din talaş, tip 400 0,14 3,19 2,4
STABILIT 300 0,13 2,66 2,1
41 Beton cu agregate vegetale 800 0,21 5,52 5,3
(talaş, rumeguş, puzderie) 600 0,16 4,17 5,0
42 Plăci termoizolante din coajă de
răşinoase
- tip PAC OSIP 750 0,216 5,42 5,3
- tip IZOTER 350 0,125 2,82 2,4
270 0,116 2,38 2,1
43 Plăci din fibre de lemn, tip PFL
(plăci moi)
- plăci S 220 ... 350 0,084 2,08 2,7
- plăci B şi BA 230 ... 400 0,094 2,32 3,7
44 Plăci aglomerase fibrolemnoase, 300 0,084 2,14 2,7

tip PAF
45 Plăci din aşchii de lemn, tip PAL: 350 0,101 2,53 2,8
- termoizolante 650 0,204 1,90 7.1
- stratificate 550 0,180 4,24 4,3
- omogene pline 700 0,264 5,79 8,5
- omogene cu goluri 600 0,216 4,85 7,1
500 0,168 3,90 3,57 3,4
450 0,156 2,8
X Produse termoizolante fibroase de natură organică
46 Plăci aglomerate din puzderie, tip 300 0,101 1,91 3,5
PAP 200 0,086 1.44 3,0
47 Stufit
- presat manual 250 0,09 1,65 1,3
- presat cu maşina 400 0,14 2,60 1,4
48 Plăci din paie 250 0,14 2,05 1,4
120 0,05 0,85 1,3
49 Saltele din deşeuri textile 100 0,045 0.74 1,1
sintetice, tip vată de tapiţerie
XI Umpluturi termoizolante
50 Zgură de cazan 1000 0,35 4,61 3,3
700 0,26 3,32 2.9
51 Zgură granulată, zgură expandată 1100 0,36 4,90 3,4
900 0.31 4,11 3,1
500 0,19 2,40 2,7
52 C enuşă şi zgură de termocentrală 650 0,29 3,38 3,0
53 Granulit 900 0,49 5,17 3,0
500 0,25 2,75 2,1
300 0,18 1,81 1,7
54 Perlit 200 0,088 1,03 1,7
100 0,083 0,71 0,9
55 Diatomit 700 0,25 3,26 -
500 0,20 2,46
XII Pietre naturale şi zidărie din piatră naturală
56 Scorie bazaltică 1000 0,26 4,16
57 Marmură, granit, bazalt 2800 3,48 25,45 56,7
58 Gresie şi cuarţite 2400 2,03 17,99 17,0
59 Pietre calcaroase 2000 1,16 12,42 10,6
1700 0.93 10,25 8,5
60 Tuf calcaros 1300 0,52 6,70 4,3
61 Zidărie din pietre de formă
regulată, cu densitate aparentă a
pietrei de: 2680 3,19 23,89 30,4
- 2800 kg/m 3 1960 1.13 3 2,13 9,9
- 2000 kg/m 3 1260 0,51 6,54 4,9
- 1200 kg/m 3
62 Zidărie din pietre de formă
neregulată, cu densitatea
aparentă a pietrei de: 2420 2,55 20,30 15,5
- 2800 kg/m 3 1900 1,06 11,57 8,7
- 2000 kg/m 3 1380 0,60 7,42 5,3
- 1200 kg/m 3
XIII Zidărie din cărămizi, blocuri mici şi produse din beton celular
63 Zidărie din cărămizi pline 1800 0.80 9,51 6,1
64 Zidărie din cărămizi cu găuri
verticale, tip GVP, cu densitatea
aparenta a cărămizilor de: 1700 0,75 8,95 5,3
- 1675 kg/m 3 1550 0,70 8.26 5,0
- 1475 kg/m 3 1450 0,64 7,64 4,7
3 1350 0,58 7,02 4,5
- 1325 kg/m 1250 0,55 6,57 4,3
- 1200 kg/m 3 1150 0,46 5,77 4,1
- 1075 kg/m 3
- 950 kg/m 3
65 Zidărie din cărămizi de diatomit, 1200 0,52 6,26 3,4
cu densitatea aparentă a
cărămizilor de 1000 kg/m 3
66 Zidărie din blocuri mici pline din
beton cu agregate uşoare, cu
densitatea aparentă a blocurilor 1980 1,16 12,02 10,6
de: 1800 0,93 10,26 8,5
- 2000 kg/m 3 1620 0,75 8,72 7,1
- 1800 kg/m 3 1440 0,61 7,43 4,7
1260 0,50 6,29 4,3
- 1600 kg/m 3 1080 0,42 5,34 3,9
- 1400 kg/m 3
- 1200 kg/m 3
- 1000 kg/m 5

67 Zidărie din blocuri de beton
celular autoclavizat:
- cu rosturi subţiri 675 0,27 3,38 3,8
- tip GBN 35 775 0,30 3,82 4,3
- tip GBN 50
- cu rosturi obişnuite 725 0,30 3,70 3,9
- tip GBN 35 825 0,34 4,20 4,4
- tip GBN 50
68 Fâşii armate din beton celular
autoclavizat
- tip GBN 35 625 0,25 3,13 3,7
- tip GBN 50 725 0,28 3,57 4,2
XIV Metale
69 Oţel de construcţii 7850 58 125,6 infinit
70 Fontă 7200 50 111,7. infinit
71 Aluminiu 2600 220 140,8 infinit
XV Polimeri şi spume de polimeri
72 Polistiren. C elular 20 0,044 0,30 30,0
73 Spume de policlorură de vinil 70 0,05 0,61 3,0
30 0,05 0,40 3,0
74 Poliuretan celular 30 0,042 0,36 30,0
XVI Materiale în suluri
75 C ovor PVC - fără suport textil 1800 0,38 8,49 425
- cu suport textil 1600 0,33 7,46 425
1600 0,29 7,00 425
1400 0,23 5,83 425
76 Pânză bitumată, carton bitumat. 600 0,17 3,28 *)
Etc.
*) Valoarea este conform STAS 6472/4-89
OBSERVAŢII:
1. Conductivităţile termice de calcul din anexa A sunt date la condiţiile unui regim normal de umiditate a materialelor în
timpul exploatării, conform prevederilor din STAS 6472/4-89.
2, Alte materiale decât cele din anexa A pot fi utilizate în elemente de construcţie numai cu avizul unui institut de
specialitate.
3. Pentru materialele care nu sunt cuprinse în anexa A, conductivitatea termică se poate determina experimental,
conform STAS 5912-89 (pentru materialul în stare uscată), conductivitatea fiind raportată la temperatura medie de
0°C.
Conductivitate termice de calcul X se obţin prin majoritatea valorilor determinate experimental 0 după cum
urmează:
- betoane uşoare având:
60%
0 < 0,16 W/(mK)
35 %
0 = 0,17 ...0,23 W/(mK)
30%
0 = 0,24 ...0,30 W/(mK)
25%
0 = 0,31 ...0,46 W/(mK)
20%
0 = 0,47 ...0,58 W/(mK)
- produse din vată minerală 10%
- produse din lemn 20%
- produse fibroase de natura organică 20%
- masă ceramică 20%
- polimeri şi spume din polimeri
- cu pori închişi 10%
- cu pori deschişi 20%
4. Densitatea aparentă dată în anexa A se referă la materialele în stare uscată până la masă constantă.
5. Pentru materiale cuprinse în anexa A, dar având alte densităţi aparente, conductivitatea termică de calcul se poate
determina prin interpolare.
6. Pentru materialele şi densităţile aparente necuprinse în anexa A, coeficientul de asimilare termică s se calculează
conform pa. 12.4 din prezentul normativ.
7. Pentru materialele care nu au valori 1/KD în anexa A precum şi pentru alte materiale necuprinse în anexa A, factorul
rezistenţei la permeabilitate la vapori se va determina pe cale experimentală de către un institut de specialitate.
8. Pentru materiale sub forma de vopsele, pelicule sau folii, valorile 1/KD se dau în STAS 6472/4-89.
ANEXA B
TEMPERATURA PUNCTULUI DE ROUĂ ( r) PENTRU DIFERITE TEMPERATURI ŞI UMIDITĂŢI RELATIVE ALE AERULUI
INTERIOR - o C
Umiditatea relativă a
aerului, i Temperatura aerului interior, T i în °C
%
12 14 16 18 20 22
100 + 12,0 + 14,0 + 16,0 + 18,0 + 20,0 + 22,0
95 + 11,2 + 13,2 + 15,2 + 17.2 + 19,2 + 21,2
90 + 10,4 + 12,4 + 14,3 + 16,3 + 8,5 + 20,3
85 + 9,6 + 11,5 + 13,5 + 15,4 + 17,4 + 19,4
80 + 8.7 + 10,6 + 12,5 + 14,5 + 16,5 + 18,4
75 + 7,7 + 9,7 + 11,6 + 13,5 + 15,4 + 17,4
70 + 6,7 + 8.6 + 10,5 + 12,4 + 14,4 + 16,3
65 + 5,7 + 7,5 + 9,4. + 11,3 + 13,2 + 15,1
60 + 4,5 + 6,4 + 8,2 + 10,1 + 12,0 + 13,9
55 + 3,2 + 5,1 + 7,0 + 8,8 + 10,7 + 12,5
50 + 1,9 + 3,7 + 5,6 + 7.4 + 9,3 + 11,1
45 + 0,4 + 2,3 + 4,1 + 5,9 + 7,7 + 9,5
40 - 1,0 + 0,6 + 2,4 + 4,2 + 6,0 + 7,8
35 - 2,6 - 1,1 + 0,5 + 2,3 + 4,1 + 5,9
30 - 4,5 - 2,9 - 1,3 + 0,2 + 1,9 + 3,6
25 - 6,6 - 5,0 - 3,5 -2,0 - 0,5 + 1,1
ANEXA C
PRESIUNEA DE SATURAŢIE A VAPORILOR DE APĂ (ps) PENTRU DIFERITE TEMPERATURI ALE AERULUI - Pa -
ANEXA D
ZONAREA CLIMATICĂ A ROMÂNIEI PENTRU PERIOADA DE IARNĂ
[POZĂ - A se vedea actul modificator]
(la data 21-apr-2016 Actul modificat de Art. I, punctul 1. din Ordinul 386/2016 )
ANEXA E
CONSIDERAREA ÎN CALCULE A STRATURILOR DE AER VENTILATE
Prezenta anexă utilizează prevederi din EN ISO 6946 [14].
1. Strat de aer foarte slab ventilat
În această categorie intră straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri de dimensiuni
reduse şi anume:
- pentru straturi verticale max. 500 mm 2 /metru liniar
- pentru straturi orizontale max. 500 mm 2 /metru pătrat
Trebuie să se respecte de asemenea următoarele condiţii:
- între stratul de aer şi mediul exterior să nu existe nici un strat termoizolant;
- găurile prevăzute să fie astfel dispuse încât să nu se poată naşte un curent de aer prin stratul de aer considerat.
În aceste condiţii, stratul de aer se poate considera în calcule ca un strat de aer neventilat.
2. Strat de aer slab ventilat
În această categorie intră straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri având
următoarele dimensiuni:
- pentru straturi verticale ..........între 500 şi 1500 mm 2 /metru liniar
- pentru straturi orizontale ..........între 500 şi 1500 mm 2 /metru pătrat
Trebuie să se respecte de asemenea condiţia ca găurile să nu fie dispuse astfel încât să favorizeze un curent de aer
prin stratul de aer considerat.
În aceste condiţii, rezistenţa termică a stratului de aer slab ventilat se consideră în calcule cu jumătate din valorile
prevăzute în tabelul III.
Dacă rezistenţa termică a straturilor amplasate între stratul de aer şi mediul exterior depăşeşte 0,15 m 2 K/W,
rezistenţa termică a acestor straturi, care se consideră în calcule, se limitează la valoarea de 0,15 m 2 K/W.
3. Strat de aer bine ventilat
Din această categorie fac parte straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri care
depăşesc:
- pentru straturi verticale ..........1500 mm 2 /metru liniar
- pentru straturi orizontale ..........1500 mm 2 /metru pătrat
În aceste condiţii rezistenţa termică se calculează atât fără aportul stratului de aer, cât şi fără cel ai straturilor
amplasate între stratul de aer şi mediul exterior.
În această situaţie, pentru rezistenţa termică superficială Rse se adoptă o valoare egală cu rezistenţa termică
superficială Rsi, corespunzătoare.
ANEXA F
DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE AVÂND STRATURI DE GROSIME VARIABILĂ
Prezenta anexă se referă la elementele de construcţie în alcătuirea cărora intră un strat de grosime variabilă, de
exemplu planşeul terasă (fig. F1).
În această situaţie rezistenţa termică este diferită de la zonă la zonă; de asemenea, rezistenţa termică specifică
medie pe ansamblul elementului de construcţie, este în funcţie de rezistenţele termice aferente acestor zone.
Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile în cazurile în care pantele nu depăşesc 5 %.
Se definesc 3 tipuri de zone (fig. F2):
1) Suprafeţe dreptunghiulare.
2) Suprafeţe triunghiulare cu vârful mai înalt.
3) Suprafeţe triunghiulare cu vârful mai puţin înalt.
Coeficienţii de transfer termic U, corespunzători celor 3 tipuri de suprafeţe, se calculează cu relaţiile:
în care:
conductivitatea termic de calcul a stratului cu grosime variabilă (având grosimea egală cu zero la o margine);
Ro rezistenţa termică a celorlalte straturi, inclusiv ambele rezistenţe termice superficiale (Rsi şi Rse );
dl grosimea maximă a straturilor cu grosime variabilă;
În logaritmi naturali (ln x = 2,3026 log x).
Calcul se conduce astfel:
1) Se calculează Ro ca o rezistenţă termică totală a tuturor straturilor, cu excepţia stratului de grosime variabilă.
2) Se subîmparte aria totală în arii de tipurile 1), 2) şi 3), ca exemplul din fig. F1
3) Se calculează valorile Uj aferente fiecărei arii Aj.
4) Se calculează coeficientul de transfer termic total, cu relaţia:
5) Se calculează rezistenţa termică specifică pentru ansamblul elementului de construcţie cu relaţia:

R = 1/U [W/(m 2 K)]
Observaţii
1) Relaţiile din această anexă permit să se determine, cu un grad sporit de exactitate, rezistenţa termică aferentă
întregului element de construcţie. Cu un grad mai mic de exactitate, relaţiile din această anexă permit a se calcula şi
rezistenţele termice corespunzătoare unor încăperi sau unui ansamblu de două sau mai multe încăperi.
2) În situaţia în care straturile cu grosime constantă conţin punţi termice, în loc de rezistenţa termică unidirecţională
Ro , în relaţiile de calcul se introduce rezistenţa termică specifică corectată R'o .

ANEXA G
CLASIFICAREA PUNŢILOR TERMICE ŞI A COEFICIENŢILOR DE TRANSFER TERMIC
1. Puntea termică reprezintă o zonă a anvelopei unei clădiri, în care fluxul termic - altfel unidirecţional - este sensibil
modificat prin:
- penetrarea parţială sau totală a elementelor de construcţie perimetrale, cu materiale având o conductivitate diferită;
- o schimbare a grosimii elementului de construcţie şi/sau
- o diferenţă între ariile suprafeţelor interioare şi exterioare, aşa cum se întâmplă la colţurile dintre pereţi, precum şi la
cele dintre pereţi şi planşee (fig. G1).
2. Din punctul de vedere al lungimii lor, punţile termice se clasifică (fig. G1) în:
- punţi termice cu incluziuni liniare şi
- punţi termice cu incluziuni punctuale
Punţile termice punctuale pot fi independente (agrafe sau ploturi de legătură) sau provenind din intersecţia unor punţi
termice liniare.
3. Din punctul de vedere al alcătuirii lor, punţile termice se clasifică astfel:
- punţi termice constructive, realizate prin incluziuni locale din materiale având o conductivitate diferită;
- punţi termice geometrice, realizate ca urmare a unor forme geometrice specifice (colţuri, schimbări ale grosimilor,
ş.a.);
- punţi termice mixte, având ambele caracteristici de mai sus.
Punţile termice constructive se pot clasifică în:
- punţi termice totale şi
- punţi termice parţiale
4. În comparaţie cu elementele de construcţie fără punţi termice, acestea din urmă au consecinţe în următoarele
direcţii:
- se modifică cuantumul fluxului termic;
- se modifică alura suprafeţelor izoterme şi a liniilor de flux termic;
- se modifică temperaturile superficiale interioare.
5. În figura G2 se prezintă câteva tipuri caracteristice de coeficienţi liniari de transfer termic, astfel:
a) un singur coeficient aferent unei punţi termice amplasate într-o unică încăpere;
b) doi coeficienţi simetrici (la detaliile cu un ax de simetrie);
c) doi coeficienţi inegali, de exemplu la unele colţuri şi la secţiunile verticale;
d) coeficienţi care cumulează efectul a două sau a mai multor punţi termice, de exemplu la un gol de fereastră
amplasat lângă o intersecţie de pereţi;
e) coeficienţi aferenţi la două spaţii din exteriorul elementului de construcţie, de exemplu un spaţiu exterior şi un spaţiu
interior, neîncălzit.

Fig. G1. CLASIFICAREA PUNŢILOR TERMICE

a - Zone cu arii diferite la exterior faţă de interior
b - Zone: cu grosimi sau/şi materiale diferite
c ...f - Zone cu incluziuni parale (c,e) sau totale (d,f)
din materiale cu conductivităţi diferite
a ...d - Punţi termice liniare
e ...f - Punţi termice punctuale
Fig. G2. - DIFERITE TIPURI DE COEFICIENŢI

(a)un singur coeficient
(b)coeficienţi egali (simetrie)
(c)coeficienţi inegali ( 1 <> 2 )
(d)coeficienţi cumulaţi ( 2 )
(e)coeficienţi aferenţi la două spaţii exterioare ( 2 )
ANEXA H
METODĂ SIMPLIFICATĂ DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE CORECTATE A
ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE NEOMOGENE
Metoda simplificată de mai jos se poate utiliza la fazele preliminare şi intermediare de proiectare pentru determinarea
rezistenţelor termice specifice corectate aferente clementelor de construcţie alcătuite din straturi neomogene.
1. Se împarte elementul de construcţie în straturi paralele cu suprafaţa elementului şi în zone perpendiculare pe
suprafaţa acestuia, aşa cum se arată în figura H1.
Fig. H1. METODĂ APROXIMATIVĂ PENTRU DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE CORECTATE R'
1. Perete exterior
2. Subîmpărţirea în zone
3. Subîmpărţirea în straturi
Straturile se denumesc "j"(j = 1,2,3) iar zonele se denumesc "m"(m = a, b, c, d).
Straturile au grosimi "dj", iar zonele au arii "Am".
Se calculează ariile zonelor "Am" (Aa , Ab , Ac, Ad ) şi ponderea acestora "fm" faţă de aria totală
În acest fel, elementul de construcţie a fost împărţit în fragmente "m j", care sunt omogene din punct de vedere
termic.
Fiecare fragment "m j" (de ex a1 , a2 , a3 , b1 , b2 .... ) are o conductivitate termică " mj", o grosime "dj", o pondere
"fm" şi o rezistenţă termică "Rmj".
2. Se determină valoarea maxima a rezistenţei termice (Rmax), folosind relaţia de calcul:
în care: Ra , Rb , Rc şi Rd reprezintă rezistenţele termice R, calculate cu relaţia (5)

3. Se determină apoi rezistenţele termice echivalente (Rj) ale fiecărui strat neomogen în parte:
în care:
Rezistenţele termice echivalente (Rj) se pot calcula, în variantă, cu relaţia:
în care:
'j conductivitatea termică echivalentă a stratului "j", care se calculează cu relaţia:
În această variantă de calcul, straturile de aer neventilat trebuie să fie înlocuite cu straturi de aceleaşi dimensiuni,
realizate dintr-un material având o conductivitate termică echivalentă:
în care:
Ra rezistenţa termică a stratului de aer.
4. Valoarea minimă a rezistenţei termice (Rmin ) se calculează cu relaţia:
5. Rezistenţa termică specifică corectată se calculează ca medie aritmetică a valorilor Rmax şi Rmin :
6. Eroarea relativă maximă posibilă. în procente, este:
De exemplu, pentru un raport Rmax/Rmin = 1,5, eroarea maximă este de 20%, pentru un raport Rmax/Rmin = 1,25,
eroarea maximă este de 11%, iar pentru Rmax = 2Rmin , eroarea maximă este de 33%.
ANEXA I: METODĂ SIMPLIFICATĂ DE CALCUL PENTRU DETERMINAREA COEFICIENŢILOR DE TRANSFER TERMIC A
TÂMPLĂRIEI EXTERIOARE
Prezenta anexă utilizează prevederi din EN ISO 10077-1 [15] şi EN ISO 10077-2 [16].
Relaţiile de calcul din prezenta anexă permit determinarea aproximativă a coeficienţilor de transfer termic pentru
tâmplăria exterioară. Valorile obţinute pot fi utilizate la calculele termotehnice din primele faze de proiectare.
Pentru ultima fază de proiectare se vor utiliza valori atestate ale coeficienţilor de transfer termic, în conformitate cu
actele normative în vigoare.
1. Notaţii
- fereastră F
- uşă U
- tâmplărie exterioară - fereastră sau uşă T
- toc - partea fixă a tâmplăriei t
- cercevele - părţile mobile ale tâmplăriei c
- toc + cercevele f
- geamuri g
- panouri (opace) p
2. Dimensiuni
Aria geamului (A g) - cea mai mică dintre ariile vizibile dinspre cele două feţe ale
tâmplăriei;
Aria panoului (A p) - idem ca A g;
Aria tocului + cercevelei or (A f) - cea mai mare dintre ariile (proiectate pe un plan paralel cu
geamurile) vizibile dinspre cele două feţe ale tâmplăriei;
Aria ferestrei (A F) şi a uşii (A U ) - suma A f+ A g + A p
Perimetrul geamului (lg) - cea mai mare dintre sumele perimetrelor panourilor de geam
termoizolant, vizibile dinspre cele două feţe ale tâmplăriei;
Perimetrul panoului (lp) - idem ca lg.
3. Caracteristici termotehnice
3.1. Conductivitatea termică a geamurilor se consideră X - 1,0 W/(mK).
3.2. Conductivităţile termice ale tocurilor şi cercevelelor din lemn (cu o umiditate de 12 %) se consideră astfel:
- lemn de esenţă moale (brad) (p = 600 kg/m 3 ) = 0,19W/(mK)
- lemn de esenţă tare (p = 900 kg/m 3 ) = 0,25 W/(mK)
3.3. Rezistenţele termice superficiale, atât pentru toc şi cercevele, cât şi pentru geamuri, se consideră astfel:
Valorile de mai sus sunt valabile pentru tâmplării exterioare verticale sau înclinate cu cel mult 30° faţă de verticală.
4. Relaţii de calcul
4.1. Ferestre (fig. I 1)
4.1.1. Ferestre simple:
în care:
g coeficientul liniar de transfer termic care reflectă în principal influenţa negativă a distanţierilor metalici de pe conturul
geamurilor termoizolante; la geamurile obişnuite (simple) se consideră g = 0
În cazul în care pe lângă geamuri se prevăd şi panouri opace, se utilizează relaţia:
în care:
p coeficientul liniar de transfer termic care reflectă în principal influenţa negativă a reducerii rezistenţei termice a
panoului opac pe contur.
4.1.2. Ferestre duble
în care:
Ra rezistenţa termică a stratului de aer dintre cercevele (tabelul 12);
RF1 rezistenţa termică a tâmplăriei interioare, calculată cu relaţia (1);
RF2 idem RF1 , dar a tâmplăriei exterioare.
4.1.3. Ferestre cuplate
Calculul se face cu relaţia (1), în care Ug se determină cu relaţia:
în care:
Ugl coeficientul de transfer termic a geamului interior, calculat cu relaţia (5) sau (6);
Ug2 idem Ug1 , dar a geamului exterior.
4.2. Geamuri
4.2.1. Geamuri obişnuite (simple):

în care:
dj grosimea panoului de geam sau a stratului de material j, în m;
j conductivitatea termică a geamului sau a stratului de material j, în W/(mK).
4.2.2. Geamuri termoizolante duble sau triple
Coeficientul de transfer termic se poate lua din tabelul I 3. în cazul în cară spaţiul dintre foile de geam este umplut cu
aer, se poate folosi relaţia:
în care:
dj şi j ca în relaţia (5);
Raj rezistenţa termică a stratului de aer, j, dintre foile de geamuri, care se ia din tabelul I2, în m 2 K/W.
4.3.Uşi (fig. I1)
4.3.1. Uşi complet vitrate
în care g are aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (1).

4.3.2. Uşi cu geamuri şi cu panouri opace
în care p are aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (2).
Fig. I1 - Exemple de ferestre şi uşi din lemn

t - toc
c - cercevea
g - geam (simplu, dublu sau triplu)
p - panou opac
5. Rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilate pentru ferestre cuplate şi duble
(Ra ) se dau în tabelul 12. Valorile din tabel sunt valabile în următoarele condiţii:
- ferestrele sunt verticale sau înclinate cu cel mult 30° faţă de verticală;
- între cele două geamuri obişnuite este aer;
- temperatura medie a geamurilor în perioada rece a anului este de + 10 °C;
- diferenţa de temperatură între feţele exterioare ale geamurilor este de 15 K.
REZISTENŢELE TERMICE ALE STRATURILOR DE AER NEVENTILATE PENTRU FERESTRE CUPLATE ŞI DUBLE (R a ) -
[m 2 K/W]
TABELUL I2
Grosimea stratului O SUPRAFAŢĂ TRATATĂ AMBELE
de aer coeficient de emisie (e) SUPRAFEŢE
(mm) 0,1 0,2 0,4 0,8 NETRATATE
6 0,211 0,190 0,163 0,132 0,127
9 0,298 0,259 0,211 0,162 0,154
12 0,376 0,3! 6 0,247 0,182 0,173
15 0,446 0,363 0,276 0,197 0,186
50 0,406 0,335 0,260 0,189 0,179
100 0,376 0,315 0,247 0,182 0,173
300 0,333 0,284 0,228 0,171 0,163
6. Coeficienţii de transfer termic pentru geamuri duble şi triple (Ug ), umplute cu aer sau cu diferite gaze (argon sau
cripton), se dau în tabelul I3.
Valorile din tabel sunt valabile pentru gaze cu o concentraţie mai mare de 90 %.
7. Coeficienţii de transfer termic aferenţi tocului şi cercevelelor (Uf) se pot determina printr-un calcul numeric automat
al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, sau prin măsurători în laborator.
În lipsa acestor posibilităţi se pot folosi datele din tabelele şi graficele care se dau în această anexă.
COEFICIENŢI DE TRANSFER TERMIC PENTRU GEAMURI DUBLE ŞI TRIPLE (UR) [W/(m 2 K)]
TABELUL I3
C OEF. DE DIMENS. TIPUL GAZULUI
TIPUL GEAMURI AER
EMISIE (mm) ARGON C RIPTON
4-6-4 3,3 3,0 2,8
4-9-4 3,0 2,8 2,6
GEAM NORMAL
NETRATAT 0,89 4-12-4 2,9 2,7 2,6
4-15-4 2,7 2,6 2,6
4-20-4 2,7 2,6 2,6
4-6-4 2,9 2,6 2,2
4-9-4 2,6 2,3 2,0
< 0,40 4-12-4 2,4 2,1 2,0
4-15-4 2,2 2,0 2,0
4-20-4 2,2 2,0 2,0
4-6-4 2,7 2,3 1,9
4-9-4 2,3 2,0 3,6
GEAMURI DUBLE < 0,20 4-12-4 1,9 1,7 1,5
4-15-4 1,8 1,6 1,6
O SUPRAFAŢĂ 4-20-4 1.8 1,7 1,6
TRATATĂ 4-6-4 2.6 2,2 1,7
4-9-4 2,1 1,7 1,3
< 0,10 4-12-4 1,8 1,5 1,3
445-4 1,6 1,4 1,3
4-20-4 1,6 1,4 1,3
4-6-4 2,5 2,1 1,5
4-9-4 2,0 1,6 1,3
< 0,05 4-12-4 1,7 1,3 1,1
4-15-4 1,5 1,2 1,1
4-20-4 1,5 1,2 1,2
4-6-4-6-4 2,3 2,1 1,8
GEAM NORMAL
NETRATAT 0,89 4-9-4-9-4 2,0 1,9 1,7
4-12-4-12-4 1,9 1,8 1,6
4-6-4-6-4 2,0 1,7 1.4
< 0,40 4-9-4-9-4 1,7 1,5 1,2
4-12-4-12-4 1,5 1,3 1,1
4-6-4-6-4 1,8 1,5 1/1
GEAMURI TRIPLE < 0,20 4-9-4-9-4 1,4 1,2 0,9
O SUPRAFAŢĂ 4-12-4-12-4 1,2 1.0 0,8
TRATATĂ 4-6-4-6-4 1,7 1.3 1,0
< 0,10 4-9-4-9-4 1,3 1,0 0,8
4-12-4-12-4 1,1 0,9 0,6
4-6-4-6-4 1,6 1,3 0,9
< 0,05 4-9-4-9-4 1,2 0,9 0,7
4-12-4-12-4 1,0 0,8 0,5
7.1. Tocuri şi cercevele din lemn
Se utilizează graficul din fig. I 4, obţinându-se valori Uf în funcţie de grosimea convenţională a tocului df, grosime
definită prin schemele şi relaţiile de calcul din cadrul aceleiaşi figuri.

Fig. I 4 Determinarea coeficienţilor de transfer termic Uf a tocurilor din lemn,

t - toc
7.2. Tocuri şi cercevele din mase plastice
Se utilizează valorile Uf din tabelul I5, în funcţie de materialul din care sunt realizate tocul şi cercevele (poliuretan sau
PVC).
Toate tocurile şi cercevelele sunt prevăzute cu profile metalice de ranforsare; tocurile din PVC pot fi prevăzute cu 2
sau 3 camere (goluri umplute cu aer).
Valorile din tabelul I 5 sun valabile în condiţiile în care distanţele (luminile) dintre feţele interioare ale camerelor sunt de
cel puţin 5 mm.
VALORI Uf PENTRU TOCURI ŞI CERCEVELE DIN MASE PLASTICE CU RANFORSĂRI METALICE
TABELUL I5
MATERIALUL TIPUL TOC ULUI Uf [W/(m 2 K)]
POLIURETAN - cu miez metalic, grosimea PUR > 5mm 2,8
PVC 2,2
(profile cu goluri)
- două camere interior
2,0
- trei camere interior
7.3. Tocuri şi cercevele metalice
Coeficienţii de transfer termic aferenţi tocurilor şi cercevelelor metalice, realizate din profile de aluminiu, cu întreruperea
punţilor termice, sunt influenţate, în principal, de următoarele caracteristici constructive (fig. I 6):
- distanţa "d" dintre profilele din aluminiu;
- lăţimea "bj" a tampoanelor termoizolante;
- conductivitatea termică a tampoanelor termoizolante;
- raportul dintre lăţimea tampoanelor termoizolante şi lăţimea totală a tocului şi a cercevelei (bj/bf).
În figura I 6 sunt arătate două tipuri de secţiuni caracteristice:
- tip 1 - Conductivitatea termică a tampoanelor termoizolante este cuprinsă între 0,2 şi 0,3 W/(mK), iar raportul bj/br
< 0,2;
- tip 2 - Conductivitatea termică a tampoanelor termoizolante este cuprinsă între 0,1 şi 0,2 W/(mK), iar raportul bj/br
< 0,3.
Fig. I6 Tâmplării metalice cu întreruperea punţilor termice.

Tip 1. - Conductivitatea tampoanelor termoizolante sub 0,3 w/(mK)
Tip 2. - Conductivitatea tampoanelor termoizolante sub 0,2 w/(mK)
d - distanţa minimă între profilele de aluminiu opuse
bj - lăţimea tampoanelor termoizolante.
bf - lăţimea tocului şi a cercevelei.

Fig. I 7 - Coeficienţi de transfer termic Uf pentru tocuri metalice cu întreruperea punţilor termice
În figura I 7 se dau valorile Uf - maxime şi minime - în funcţie de distanţele minime dintre profilele de aluminiu, opuse.
În cazul când nu există date obţinute prin calcul sau prin încercări de laborator, se pot adopta valorile maxime din fig. I
7.
Valorile U f din grafic sunt valabile numai dacă se respectă condiţiile prevăzute în fig. I 6 referitoare la conductivitatea
termică şi la lăţimea tampoanelor termoizolante.
Pentru tocurile şi cercevelele din aluminiu fără măsuri de întrerupere a punţilor termice, se consideră:
Uf = 5,9 W/(m 2 K).
8. Interacţiunea termică între cercevele şi geamurile termoizolante
Coeficientul de transfer termic aferent geamului (Ug ) este aplicabil suprafeţei centrale a acestuia şi nu include efectul
distanţierilor de pe conturul geamurilor termoizolante.
Pe de altă parte coeficientul de transfer termic al tocului şi a cercevelelor (Uf) este valabil în condiţiile absenţei
geamului.
Coeficientul liniar de transfer termic reprezint transferul termic suplimentar datorat interacţiunii între cercevea,
geamul termoizolant şi distanţierii de pe conturul acestuia.
Coeficienţii g sunt în funcţie, în special, de conductivitatea termică a materialului din care sunt realizaţi distanţierii.
În tabelul 18 se dau câteva valori valabile în cazul distanţierilor metalici.
COEFICIENŢI LINIARI DE TRANSFER TERMIC \\i PENTRU GEAMURI TERMOIZOLANTE CU DISTANŢIERI METALICI
[W/(mK)]
TABELUL I8
- Geamuri duble cu o
- Geamuri duble şi triple suprafaţă tratată
FELUL TÂMPLĂRIEI - Geamuri netratate - Geamuri triple cu 2
- Aer şi gaz suprafeţe tratate
- Aer sau gaz
DIN LEMN ŞI DIN PVC 0,04 0,06
- cu întreruperea punţilor termice 0,06 0,08
DIN METAL - fără întreruperea punţilor 0 0,02
termice
ANEXA J: CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
1. Generalităţi
Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale
elementelor de construcţie, fie pe baza metodei de calcul dată în capitolul 7.6, fie ca o metodă alternativă, astfel:
a) Metoda utilizată în cap. 7.6., care furnizează coeficienţi liniari sau punctuali de transfer termic, pe baza unui:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor liniari de
transfer termic ( );
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi, care permite
determinarea coeficienţilor punctuali de transfer termic (x).
b) Metoda alternativă, care permite determinarea directă a rezistenţei termice aferente unei zone din elementul de
construcţie, pe baza unui:
1 - calculul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi;
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi.
Indicaţiile cuprinse mai jos, în această anexă, se refera exclusiv la metoda a) de mai sus.
Calculul numeric automat este indispensabil pentru determinarea temperaturilor minime Tsi min pe suprafeţele
interioare ale elementelor de construcţie.
2. Modelul geometric
Pentru obţinerea unor rezultate corecte, este necesar ca la stabilirea modelului geometric pentru calculul câmpului plan
de temperaturi, să se adopte următoarele dimensiuni minime (fig. J 1, J 2 şi J 3):
- distanţele b, măsurate de la colţurile suprafeţelor interioare, în toate direcţiile - minimum 1,2 m;
- distanţele f, măsurate de la conturul exterior al tâmplăriei - minimum 0,8 m (fig. J 2.2);
- distanţele u, măsurate de la suprafeţele pardoselilor de peste spaţiile neîncălzite - minimum 1,0 m (fig. J 2.3).
La calculul câmpului spaţial de temperaturi, necesar determinării coeficienţilor x aferenţi ancorelor metalice şi ploturilor
din beton armat, latura pătratului aferent unui element va fi de minimum 1,2 m.
Agrafele, precum şi ploturile circulare pot fi considerate în calcul fie de forma unui pătrat circumscris, fie, mai exact, de
forma unei suprafeţe cu conturul în trepte exterioare cercului.
La tâmplăriile exterioare, se admit următoarele simplificări:
- tocul + cercevelele pot fi stilizate sub forma unuia sau mai multor dreptunghiuri;
- ansamblul geamurilor şi al straturilor de aer dintre ele, pot fi considerate ca un singur strat având grosimea egală cu
distanţa dintre feţele exterioare ale geamurilor extreme sau cu lăţimea stilizată a tocului şi cercevelelor.
3. Subdiviziunile modelului geometric
Modelul geometric, cuprins între planurile de decupaj - orizontale şi verticale - se subîmparte cu planuri auxiliare,
formând reţeaua de calcul a câmpului de temperaturi.
În mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor avea o creştere gradată spre planurile de decupaj; la câmpul
plan de temperaturi aceste distanţe nu trebuie să depăşească:
- 25 mm - în interiorul elementului de construcţie;
- 50 mm - primele 6 distanţe de la feţele interioare şi exterioare ale elementelor de construcţie;
- 100 mm - următoarele 3 distanţe;
- 200 mm - restul distanţelor.
La calculul câmpului spaţial de temperaturi, agrafele vor fi împărţite în 4 sau 6 paşi iar ploturile - în minimum 8 paşi; se
vor respecta şi următoarele distanţe maxime:
- 25 mm - primele 6 distanţe de la conturul plotului sau agrafei;
- 50 mm - restul distanţelor.
Se vor dispune întotdeauna planuri auxiliare în planurile care separă straturi din materiale diferite, precum şi în axul
geometric al punţilor termice liniare sau punctuale. Fiecare strat alcătuit dintr-un material se va împărţi în cel puţin două
distanţe.
La calcului câmpurilor de temperaturi utilizate pentru determinarea rezistenţelor termice ale tocurilor şi cercevelelor
tâmplăriilor exterioare, distanţele dintre planurile auxiliare vor fi mult mai mici, inclusiv de ordinul milimetrilor.
4. Temperaturile de calcul
Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din cap. 5, cu următoarele precizări:
- planurile orizontale şi verticale de decupaj sunt adiabatice;
- temperatura în interiorul spaţiilor neîncălzite va fi egală cu temperatura Tu rezultată dintr-un calcul de bilanţ termic;
Pentru calcule uzuale, la determinarea coeficienţilor liniari şi punctuali de transfer termic se pot considera următoarele
temperaturi convenţionale:
Ti = +20 °C
Te = - 15 °C la pereţi exteriori, terase şi tâmplarii exterioare;
Tu = - 12 °C la planşee de pod;
+ 3 °C la planşee peste subsoluri neîncălzite.
5. Caracteristicile termotehnice de calcul
Conductivităţile termice de calcul ale materialelor de construcţie se vor lua, de regulă, conform cap. 4 şi anexei A din
prezentul normativ, cu următoarele precizări:
- straturile de aer neventilate înglobate în elementele de construcţie, vor fi introduse în calculul câmpurilor de
temperaturi cu grosimea lor reală şi cu o conductivitate termică echivalentă a :
în care:
da grosimea stratului de aer, în metri;
Ra rezistenţa termică a stratului de aer, conform cap. 7.4 şi anexei E.
- la tâmplăriile exterioare, în locul ansamblului de geamuri şi straturi de aer se va introduce în calculul câmpului de
temperaturi o conductivitate termică echivalentă g :
în care:
Ug coeficientul de transfer termic al ansamblului de geamuri şi de straturi de aer, care se poate determina conform
anexei I;
d distanţa între feţele exterioare ale geamurilor extreme (sau orice altă lăţime considerată în modelul geometric).
Rezistenţele termice superficiale se vor considera, de regulă, în conformitate cu cap. 7.3 şi cu tabelul II din prezentul
normativ.
Pentru determinarea fluxurilor termice, câmpurile de temperaturi se pot calcula considerând valoarea Rsi constantă.
La calculul câmpurilor de temperaturi în scopul determinării temperaturilor superficiale Tsi, se va considera variaţia
valorilor Rsi la colţurile ieşinde.
Pentru verificarea, cu un grad sporit de siguranţă, a exigenţei referitoare la absenţa fenomenului de condens superficial,
se pot calcula câmpuri de temperaturi considerând următoarele valori j, constante:
- înjumătăţea superioară a încăperilor încălzite:
2
i = 4 W/(m K)
- înjumătăţea inferioară a încăperilor încălzite:
2
i = 3 W/(m K)
6. Programele de calcul automat
Se vor folosi exclusiv programe de calcul atestate, care dispun de următoarele facilităţi:
- permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi pe ambele direcţii, de regulă peste 200 paşi;
- pot furniza temperaturile Tsi pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, în condiţiile considerării la
colţurile interioare ieşinde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale;
- pot furniza fluxurile termice , aferente oric ror porţiuni din suprafeţele interioare;
- permit considerarea a 3 medii cu temperaturi diferite.
Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una din verificări să fie compararea temperaturilor
Tsi, şi Tse în dreptul planurilor de decupaj, rezultate din calculul automat, cu cele rezultate dintr-un calcul unidirecţional
(1D).
Coeficientul specific liniar de transfer termic se calculeaz cu relaţia:
în care:
T şi R au semnificaţiile din tabelul I;
fluxul termic rezultat din calculul automat (2D), aferent unei suprafeţe având lăţimea B şi lungimea l m [W/m].
Fluxurile termice şi lăţimile B se consideră conform figurilor J 1, J 2 şi J 3.
În cazul coeficienţilor aferenţi elementelor de construcţie care separă mediul interior încălzit de un mediu neîncălzit,
în locul termenului T = (Ti - Te ) se introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu ).
Fluxurile termice O sunt determinate prin calculul automat (2D), pe baza relaţiei:
în care l şi i reprezintă lungimile şi respectiv coeficienţii de transfer termic superficial interior, aferenţi fiecărui punct din
reţeaua de calcul.
Coeficientul specific punctual de transfer termic x pentru agrafe şi ploturi, se calculează cu relaţia:
în care:
A aria adoptată pentru calculul automat al câmpului de temperaturi [m 2 ];
fluxul termic rezultat din calculul automat (3D), aferent suprafeţei A [W];
R rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W].
Fluxurile termice sunt determinate prin calculul automat (3D), pe baza relaţiei:
în care Aj sunt ariile aferente fiecărui punct din reţeaua de calcul.

Coeficientul specific punctual de transfer termic % aferent unei intersecţii de punţi termice liniare se calculează cu
relaţia:
în care:
A, şi R au semnificaţiile de mai sus;
lj şi j reprezintă lungimea şi respectiv coeficientul de transfer termic al punţilor de tip j din cadrul ariei A.
Fig. J 1 - DIMENSIUNI DE CALCUL A FLUXURILOR TERMICE ŞI A COEFICIENŢILOR

- SECŢIUNI ORIZONTALE -
b - dimensiuni de calcul a fluxurilor termice
B - dimensiuni de calcul a coeficienţilor
a - planuri de decupaj

- SECŢIUNI VERTICALE -
b - dimensiuni de calcul a fluxurilor termice
B - dimensiuni de calcul a coeficienţilor
a - planuri de decupaj


- SECŢIUNI CU DECROŞEURI -
b - dimensiuni de calcul a fluxurilor termice B - dimensiuni de calcul a coeficienţilor a - planuri de decupaj
TABELE
- COEFICIENŢI LINIARI ( ) ŞI PUNCTUALI (x) DE TRANSFER TERMIC
- TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME (Tsi min )
1. Intersecţie pereţi
2. Intersecţie pereţi - cu termoizolaţie
3. Colţ pereţi
4. Colţ pereţi - cu termoizolaţie
5. Colţ pereţi B.C.A.
6. Colţ pereţi B.C.A. + pereţi B.A.
7. Colţ pereţi B.C.A. + perete B.A. cu bulb
10. Colţ pereţi B.C.A. + stâlp B.A.
13. Colţ intrând pereţi (fără stâlpişor)
14. Colţ intrând pereţi (cu stâlpişor)
15. Colţ intrând pereţi cu termoizolaţie
21. Centură în ziduri (fără termoizolaţie)
22. Centură în ziduri (cu termoizolaţie)
23. Centură în pereţi cu termoizolaţie
24. Grindă B.A. + pereţi B.C.A. (consolă sus)
27. Grindă B.A. + pereţi B.C.A. (consolă jos)
28. Grinda B.A. + pereţi B.C.A. (consolă jos)
29. Grindă B.A. + pereţi B.C.A. (consolă jos)
31. Atic terasă
32. Atic terasa (în dreptul tâmplăriei exterioare)
33. Cornişă terasă
34. Intersecţie terasă - perete exterior (var I)
35. Intersecţie terasă - perete exterior (var II)
36. Atic terasa (pereţi B.C.A.)
37. Intersecţie terasă - perete B.CA. (var I)
38. Intersecţie terasă - perete B.C.A. (var II)
41. Soclu subsol (zidărie din cărămizi, cu termoizolaţie)
42. Soclu subsol (zidărie din blocuri B.C.A.)
46. Perete interior pe placa peste subsol
51. Tâmplărie dubla (fără urechi)
52. Tâmplărie dublă (cu urechi)
53. Solbanc tâmplărie dublă
54. Buiandrug - tâmplărie dublă
55. Buiandrug - tâmplărie dublă (fereastră)
56. Buiandrug - tâmplărie dublă (uşă balcon)
57. Buiandrug - tâmplărie dublă (pereţi B.C.A.)
61. Tâmplărie cuplată
62. Tâmplărie cuplată (fereastră în perete B.C.A.)
63. Tâmplărie cuplata (uşă balcon în perete B.C.A.)
71. Agrafe metalice în pereţi structurali din zidărie cu termoizolaţie
72. Agrafe metalice în pereţi ne structura li din zidărie cu termoizolaţie
73. Agrafe metalice în pereţi structurali din B.A. monolit cu termoizolaţie
LEGENDA
1 Beton armat
2 Beton armat prefabricat
3 Beton armat simplu
4 Mortar
5 Zidărie din cărămizi
6 Zidărie din blocuri B,C A
7 Termoizolaţie = 0,05 W/(mK)
8 Hidroizolaţie
9 Tâmplărie exterioară, dublă, din lemn
10 Tâmplărie exterioară, cuplată, din lemn
11 Agrafă metalică
12 Perete sau grindă din beton armat (eventual)
INTERSEC ŢIE PEREŢI Tabel 1
INTERSEC ŢIE PEREŢI C U TERMOIZOLAŢIE TABEL 2

C OLŢ PEREŢI TABEL 3

C OLŢ PEREŢI C U TERMOIZOLATIE TABEL 4
C OLŢ PEREŢI BC A TABEL 5

C OLŢ PEREŢI B.C .A. + PEREŢI B.A. TABEL 6
C OLŢ PERETI B.C .A.+ PERETE B.A. C U BULB TABEL 7
C OLŢ PEREŢI B.C .A.+ PERETE B.A. C U BULB TABEL 8

C OLT PEREŢI B.C .A + PERETE B.A. C U BULB TABEL 9
C OLT PEREŢI B.C .A + STÂLP B.A. TABEL

10

C OLŢ PEREŢI B.C .A. + STÂLP B.A. TABEL 11
C OLŢ PEREŢI B.C A.+ STÂLP B.A. TABEL

12

C OLŢ INTRÂND PEREŢI (FĂRĂ STÂLPIŞOR) TABEL

13

C OLŢ INTRÂND PEREŢI (cu stâlpişor) TABEL
14
C OLŢ INTRÂND PEREŢI C U TERMOIZOLAŢIE TABEL

15

C ENTURĂ ÎN ZIDURI (fără termoizolaţie) TABEL

21
C ENTURA ÎN ZIDURI (C U TERMOIZOLAŢIE) TABEL

22

C ENTURĂ ÎN PEREŢI C U TERMOIZOLAŢIE TABEL 23
GRINDĂ B.A. + PEREŢI B.C .A. (C ONSOLA SUS) TABEL 24

GRINDA B.A.+ PEREŢI B.C .A. (C ONSOLA SUS) TABEL

25
GRINDA B.A. + PEREŢI B.C .A. (C ONSOLĂ SUS) TABEL

26

GRNDĂ B.A. + PEREŢI B.C .A. (C ONSOLĂ JOS) TABEL

27

GRINDA B.A. + PEREŢI B.C . A. (consolă jos) TABEL 28
GRINDĂ B.A. + PEREŢI B.C .A. (C ONSOLĂ JOS) TABEL 29

ATIC TERASĂ TABEL 31
ATIC TERASĂ (ÎN DREPTUL TÎMPLĂRIEI EXTERIOARE) TABEL 32

C ORNIŞĂ TERASĂ TABEL 33
INTERSEC ŢIE TERASĂ - PERETE EXT. (VAR.I) TABEL 34

INTERSEC ŢIE TERASĂ - PERETE EXT.(var. II) TABEL 35
ATIC TERASĂ (PEREŢI B.C .A.) TABEL 36

INTERSEC ŢIE TERASĂ - PERETE B.C .A. (VAR I) TABEL 37
INTERSEC ŢIE TERASĂ-PERETE B.C .A. (VAR. II) TABEL 38

SOC LU SUBSOL (ZIDĂRIE DIN C ĂRĂMIZI C U TERMOIZOLARE) TABEL

47

SOC LU SUBSOL (ZIDĂRIE DIN BLOC URI B.C .A.) TABEL 42
SOC LU SUBSOL (ZIDĂRIE BLOC URI BC A) TABEL 43
SOC LU SUBSOL (ZIDĂRIE. DIN BLOC URI B.C .A) TABEL 44

SOC LU SUBSOL (ZIDĂRIE DIN BLOC URI BC A) TABEL 45
PERETE INTERIOR PE PLAC Ă PESTE SUBSOL TABEL

46

TÂMPLĂRIE DUBLĂ (FĂRĂ UREC HI) TABEL 51
TÂMPLĂRIE DUBLĂ (C U UREC HI) TABEL 52

SOLBANC TÂMPLĂRIE DUBLĂ TABEL

53
BUIANDRUG - TÂMPLĂRIE DUBLĂ TABEL 54

BUIANDRUG -TÂMPLĂRIE DUBLĂ (FEREASTRĂ) TABEL 55
BUIANDRUG-TÂMPLĂRÎE DUBLĂ (UŞĂ BALC ON) TABEL 56

BUIANDRUG-TÂMPLĂRIE DUBLĂ (PEREŢI B.C .A.) TABEL 57
BUIANDRUG-TÂMPLĂRIE DUBLĂ (PEREŢI B.C .A.) TABEL 58

BUIANDRUG-TÂMPLĂRIE DUBLÂ (PEREŢI B.C .A.) TABEL 59
BUIANDRUG -TÂMPLĂRIE DUBLĂ (PEREŢI B.C .A.) TABEL 60

TÂMPLĂRIE C UPLATĂ TABEL 61
BUIANDRUG - TÂMPLĂRIE C UPLATĂ TABEL 62

(FEREASTRĂ ÎN PERETE BC A)

BUIANDRUG - TÂMPLĂRIE C UPLATĂ TABEL 63

(UŞĂ BALC ON ÎN PERETE BC A)
AGRAFE METALIC E ÎN PEREŢI STRUC TURALI DIN TABEL 71

ZIDARIE C U TERMOIZOLAŢIE
AGRAFE MEC ANIC E IN PEREŢI NESTRUC TURALI DIN ZIDĂRIE C U TABEL

TERMOIZOLAŢIE 72

AGRAFE METALIC E ÎN PEREŢI STRUC TURALI DIN TABEL 73

B.A. MONOLIT C U TERMOIZOLAŢIE
- ANEXA L: Nivelul necesarului de energie pentru clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero
C ATEGORII DE C LĂDIRI
C LĂDIRI DE LOC UIT C LĂDIRI DE LOC UIT C LĂDIRI DE BIROURI C LĂDIRI DESTINATE C LĂDIRI DESTINATE
INDIVIDUALE C OLEC TIVE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SISTEMULUI SANITAR
Zona Energie Emisii Energie Emisii Energie Emisii Energie Emisii Energie Emisii
Orizont
climatică *) primară C O2 primară C O2 primară C O2 primară C O2 primară C O2
[kWh/m 2 an| (kg/m 2 an) [kWh/m 2 an| (kg/m 2 an) [kWh/m 2 an| (kg/m 2 an) [kWh/m 2 an| (kg/m 2 an) [kWh/m 2 an| (kg/m 2 an)
2015 131 36 105 28 75 21 115 28 135 37
I
(-12°C ) 31.12.2018 115 31 100 25 50 13 100 25 79 21
31.12.2020 98 24 93 25 45 12 92 24 76 21
2015 147 42 112 30 93 27 135 37 155 43
II 31.12.2018 121 34 105 28 57 15 120 25 97 27
(-15°C )
31.12.2020 111 30 100 27 57 15 115 30 97 26
2015 172 48 130 36 110 28 154 39 171 49
III
(-18°C ) 31.12.2018 155 41 122 34 69 19 136 37 115 32
31.12.2020 145 40 111 30 69 19 136 37 115 32
2015 226 57 152 38 107 28 192 56 190 55
IV
(-21°C ) 31.12.2018 201 51 144 40 89 24 172 48 149 42
31.12.2020 189 42 127 35 83 24 170 49 142 41
2015 248 78 178 48 127 29 210 58 214 58
V
(-24°C ) 31.12.2018 229 57 152 38 98 28 192 56 174 49
31.12.2020 217 54 135 37 89 24 185 53 167 48
____
*)Conform zonării climatice a României pentru perioada de iarnă prevăzută în anexa D a părţii a 3-a din reglementarea
tehnică "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, indicativ C107 - 2005".
(la data 21-apr-2016 Actul completat de Art. I, punctul 2. din Ordinul 386/2016 )
PARTEA 4: GHID PRIVIND CALCULUL PERFORMANTELOR TERMOTEHNICE ALE CLĂDIRILOR DE LOCUIT C 107/4
COORDONATOR:
CUPRINS:
1. GENERALITĂŢI
2. AC TE NORMATIVE C ONEXE
4. C ARAC TERISTIC I TERMOTEHNIC E
5. TEMPERATURI DE C ALC UL
6. DIMENSIUNI DE C ALC UL
7. DETERMINAREA REZISTENTELOR TERMIC E
8. DETERMINAREA TEMPERATURILOR SUPERFIC IALE
9. C OMPORTAREA ELEMENTELOR DE C ONSTRUTIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APA
10. STABILITATEA TERMIC A A ELEMENTELOR DE C ONSTRUC ŢIE ŞI A ÎNC ĂPERILOR
11. REZISTENTELE TERMIC E ŞI TEMPERATURI SUPERFIC IALE NORMATE
12. DETERMINAREA ŞI VERIFIC AREA C OEFIC IENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMIC Ă
ANEXE:
fişa a - Rezistenţe termice specifice
fişa b - Temperaturi superficiale
fişa c - Stabilitate termică
fişa d - C oeficientul global de izolare termică
1. GENERALITĂŢI
1.1. Prezentul ghid se referă la determinarea şi la verificarea performanţelor termotehnice ale clădirilor de locuit.
1.2. Pe lângă clădirile de locuit individuale (case unifamiliale, cuplate, înşiruite, duplex, ş.a.) şi cele cu mai multe
apartamente, ghidul se utilizează şi la cămine şi internate, precum şi la unităţile de cazare din hoteluri şi moteluri.
1.3. Ghidul este destinat a fi utilizat în principala proiectarea clădirilor de locuit noi, dar poate fi utilizat şi la proiectarea
lucrărilor de reabilitare şi de modernizare a clădirilor de locuit existente.
1.4. Prezentul ghid este destinat în principal proiectanţilor (arhitecţi, ingineri de construcţii şi de instalaţii) şi specialiştilor
verificatori şi experţi atestaţi (exigenta E).
1.5. Pe lângă verificările cu caracter termotehnic, pe baza prevederilor din prezentul ghid se calculează toate datele
necesare determinării necesarului de căldura de calcul, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire din clădirile de locuit.
1.6. Prevederile prezentului ghid sunt corelate cu normativele [1], [2] şi [7].
1.7. Concepţia şi proiectarea elementelor de construcţie din punct de vedere termotehnic şi termoenergetic, are ca
obiective satisfacerea următoarelor exigenţe de performanţă:
a) verificarea rezistenţelor termice specifice realizate, în raport cu valorile normate;
b) verificarea absenţei pericolului de condensare a vaporilor de apă pe suprafaţa interioară a elementelor de
construcţie;
c) verificarea lipsei acumulării de apă de la an la an în structura interioara a elementelor de construcţie şi eliminarea
posibilităţii umezirii excesive a materialelor termoizolante;
d) verificarea stabilităţii termice a elementelor de construcţie şi a încăperilor;
e) verificarea cuantumului coeficientului global de izolare termica a clădirii, în raport cu valoarea normată.
1.8. Cu excepţia exigenţei de la pct. d) de mai sus, care se referă şi la perioada de vară, toate celelalte exigenţe se
referă exclusiv la perioada de iarnă.
1.9. Cu excepţia exigenţei de la pct. d) de mai sus, care presupune calcule în regim termic nestaţionar, toate celelalte
exigenţe se verifică în condiţiile unui regim staţionar.
1.10. Verificarea termotehnică a clădirilor de locuit, pe baza prevederilor din prezentul ghid, se face la trei niveluri:
- pe ansamblul clădirii, prin verificarea rezistenţelor termice specifice medii ale tuturor elementelor de construcţie care
alcătuiesc anvelopa clădirii şi prin verificarea cuantumului coeficientului global de izolare termică, ambele pe
considerente termoenergetice.
- pe fiecare încăpere, prin verificarea rezistentelor termice specifice corectate, pe considerente de confort, precum şi
pentru obţinerea datelor necesare proiectării instalaţiei de încălzire.
- verificări generale, pentru satisfacerea exigenţelor b), c) şi d) de la pct. 1.7. de mai sus.
2. ACTE NORMATIVE CONEXE
Prezenta reglementare tehnică utilizează prevederi cuprinse în următoarele acte normative:
[1] C107/3 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor.
[2] C107/5 Normativ privind calculul termotehnic ale elementelor de construcţie în contact cu solul.
[3] SR 1907-2 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi interioare convenţionale de calcul.
[5] STAS 13149 - Fizica construcţiilor Ambianţe termice moderate. Determinarea indicilor PMV şi PPD şi nivele de
[6] *) Stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor.
[7] C 107/1 - Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de locuit.
[8] STAS 6472/2 "Fizica construcţiilor. Higrotermica. Parametri climatici exteriori"
3.1. Definiţiile, termenii şi simbolurile utilizate în prezentul ghid, sunt date în [1], [2], şi [7].
3.2. Majoritatea simbolurilor folosite sunt în conformitate cu SR ISO 7345 şi cu STAS 737/10; pentru unii termeni s-au
menţinut simbolurile prevăzute în STAS 7109
3.3. Ca tendinţă generală s-a urmărit adoptarea în cea mai mare măsură a simbolurilor utilizate în standardele şi
normativele ISO şi EN.
3.4. Se prezintă mai jos câteva din principalele simboluri adoptate:
T temperatură (în variantă 8)
T diferenţa de temperaturi
A arie
V volum
Ri rezistenţa termică superficială interioară (1/ i)
R se rezistenţa termica superficială exterioară 1/ e)
conductivitate termică
densitate aparentă
i umiditate relativă a aerului interior
n viteza de ventilare naturală
temperatura punctului de rouă
p
factor de corecţie a temperaturilor exterioare
D indicele inerţiei termice
flux termic
R rezistenta termică unidirecţională
R1 rezistenţa termică corectată
U coeficient de transfer termic unidirecţional
U' coeficient de transfer termic corectat
L coeficient de cuplaj termic
coeficient liniar de transfer termic
x coeficient punctual de transfer termic
G coeficient global de izolare termică
3.5. Se dau mai jos simbolurile corespondente utilizate în prescripţiile tehnice elaborate anterior:
A(S) R(R os ) (k') (Q)
R'(R'os ) x(k'') R'nec (R onec )
r( r)
n(N) U(k) ( ) R'm (R om)
3.6. Atât în prezentul ghid, cat şi în normativele [1], [2] şi [7], se utilizează, în principal, următorii indici:
i interior (încălzit) w apă
e exterior r rouă
u spaţiu neîncălzit m mediu
p pământ min minimum
si suprafaţa interioară max maximum
se suprafaţa exterioară nec necesar
a aer ech echivalent
v vapori, apă evaporată adm admisibil
3.7. Se foloseşte sistemul internaţional de măsură (SI), cu următoarele precizări:
- pentru temperaturi, se utilizează exclusiv grade Celsius (°C), iar pentru diferenţe de temperaturi - Kelvini (K);
- pentru timp, se utilizează pe lângă secunda (s) şi ora (h);
- pentru putere, se utilizează atât W, cât şi J/s.
4.1. Principalele caracteristici termotehnice ale materialelor care intră în alcătuirea elementelor de construcţie sunt
următoarele:
- densitatea aparentă [kg/m 3 ]
- conductivitatea termică [W/(mK)]
- capacitatea calorică masică c [J/(kgK)]
- coeficientul de asimilare termică s [W/(m 2 K)]
4.2. Toate aceste caracteristici termotehnice sunt date în anexa A din [1].
4.3. Conductivitatea termică este cea mai importantă caracteristică termotehnică şi este utilizată atât la determinarea
rezistenţelor termice specifice ale straturilor (Rs =d/ ), c t şi la determinarea indicelui inerţiei termice (D = Rs s).
4.4. Caracteristicile termotehnice ale solurilor sunt date în [2]. În mod curent, conductivitatea termica a pământului se
considera p = 2,0 W/(mK) pe adâncimea de 3 m de la suprafaţa terenului sistematizat şi p = 4,0W/(mK) sub
această adâncime.
4.5. Coeficientul de asimilare termică se utilizează la determinarea inerţiei termice şi a stabilităţii elementelor de
construcţie; el se determină în funcţie de principalele caracteristici ale materialelor:
4.6. Conductivităţile termice echivalente ale straturilor cvasiomogene se determină pe baza relaţiilor de calcul din[l],
cap. 7.2.
5.1. Temperaturile exterioare convenţionale de calcul (Te ), pentru perioada de iarnă, în funcţie de cele 4 zone climatice
ale României (I,II,III,IV), se iau din [1], anexa D.
5.2. Temperaturile exterioare convenţionale de calcul pentru perioada de vară, se iau din STAS 6472/2-83 "Fizica
construcţiilor. Higrotermica. Parametri climatici exteriori."
5.3. Temperaturile interioare convenţionale de calcul pentru încăperile încălzite din cadrul clădirilor de locuit, pentru
perioada de iarnă (Ti), se iau din [3]. Temperatura interioară predominantă la clădirile de locuit se consideră pentru
perioada de iarnă. T = +20°C.
5.4. Temperatura aerului interior, pentru perioada de vară se consideră în calcule de +25°C.
5.5. Temperaturile spaţiilor şi încăperilor neîncălzite (T u ), din interiorul sau din exteriorul anvelopei, se determină pe
baza unui calcul al bilanţului termic.
Acest calcul este obligatoriu la ultima fază de proiectare.
La calculul bilanţului termic se ţine seama, obligatoriu, de viteza de ventilare naturală a încăperilor.
5.6. Relaţiile de calcul a temperaturilor Tu , se dau în [1], iar pentru temperatura subsolului neîncălzit, în [2].
5.7. La fazele preliminare de proiectare se admite utilizarea temperaturilor Tu din exteriorul anvelopei, date în tabelul I.
5.8. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare ( ) se stabileşte pentru a putea aduna coeficienţii de cuplaj L,
aferenţi diferitelor elemente de construcţie ale unei clădiri, elemente care separă volumul interior al clădirii, de diverse
medii exterioare, caracterizate prin temperaturi diferite.
5.9. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare , se calculează cu relaţia:
Temperatura mediului din exteriorul anvelopei T j poate fi egala cu temperatura exterioara (Te ), cu temperatura unor
spatii neîncălzite (Tu ) sau chiar cu temperatura unor spaţii mai puţin încălzite.
Pentru valorile Tj din tabelul I, în acelaşi tabel se dau şi valorile factorului de corecţie t.
5.10. Temperaturile în sol (T p ) la adâncimea de 7 m de la suprafaţa terenului sistematizat se consideră constante în
tot cursul anului şi sunt egale cu valorile din tabelul I.
Între aceste temperaturi şi temperaturile exterioare, se consideră că temperaturile în sol au o variaţie biliniară.
TEMPERATURI CONVENŢIONALE DE CALCUL LA CLĂDIRI DE LOCUIT [°C]
TABELUL I
ZONA C LIMATIC Ă
Tj SPAŢIUL
I II III IV
Te Mediul exterior -12 -15 -18 -21 1.0
Rosturi deschise -9 -12 -15 -18 0.9
Poduri
Rosturi închise +5 +3 +1 -1 0,5
Tu Subsoluri neîncălzite şi
pivniţe
Spaţii adiacente
neîncălzite, spaţii având
alte destinaţii
Pământ, la adâncimea de 7 +11 +10 +9 +8 -
Tp m de la cota terenului
sistematizat
6.1. Ca principiu general, suprafeţele elementelor de construcţie perimetrale care alcătuiesc împreună anvelopa clădirii,
se delimitează de mediile exterioare prin feţele interioare ale elementelor de construcţie.
6.2. În cazul calculelor care se fac pe ansamblul clădirii (verificarea rezistenţelor termice medii R'm şi a coeficientului
global de izolare termică G), este necesar a se determina numai ariile care fac parte din anvelopa clădirii, ignorând
existenţa elementelor interioare de construcţie: pereţii interiori structurali şi nestructurali, precum şi planşeele
intermediare (fig. 3).
6.3. În cazul calculelor care se fac pe încăperi (determinarea rezistenţelor termice specifice corectate R1 ), aria
anvelopei se împarte prin planuri orizontale şi verticale, care trec prin axele geometrice ale plăcilor planşeelor
intermediare şi respectiv ale pereţilor interiori structurali şi nestructurali (fig. 1 şi 2).
6.4. Lungimile înălţimile şi ariile, pe ansamblul clădirii, se determină şi se verifică cu relaţiile:
6.5. Lungimile punţilor termice liniare se măsoară în cadrul ariilor determinate mai sus; în consecinţă ele sunt delimitate
la extremităţi de conturul suprafeţelor respective.
6.6. În cazul suprafeţelor înclinate, ariile lor se vor măsura în planul acestor suprafeţe (fig. 3b).
6.7. Ariile tâmplăriei exterioare se consideră în calcule, pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din pereţi (fig. 1 şi
2).
6.8. Volumele încăperilor se calculează pe baza ariilor şi a înălţimilor determinate conform pct. 6.3 şi fig. 1 şi 2.
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul interior, încălzit, al clădirii (fig. 3b) şi este delimitat de aria anvelopei; este egal
cu suma volumelor tuturor încăperilor din clădire: V= Vj

7. DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE

7.1. Rezistenţele termice ale elementelor de construcţie se definesc cu relaţia generală:
în care:
fluxul termic care str bate aria A;
A aria de transfer termic;
Tj Tk, temperaturile de o parte şi de alta a elementului de construcţie.
7.2. Toate rezistenţele termice determinate în cadrul prezentului ghid, ca şi în cadrul normativelor [1] şi [2], sunt
raportate la T = Ti - Te , cu excepţia acelor elemente de construcţie care separă spaţiul interior de un spaţiu adiacent
neîncălzit, la care rezistenţele termice sunt raportate la diferenţa de temperatură (Ti-Tu ). Rezistenţele termice ale
tuturor elementelor de construcţie aflate în contact cu solul, sunt raportate la diferenţa de temperatură T = Ti - Te .
7.3. Rezistenţele termice specifice ale elementelor de construcţie omogene sau cvasiomogene, precum şi rezistentele
termice în câmp curent ale elementelor de construcţie neomogene, se calculează în ipoteza unui calcul unidirecţional,
cu relaţia generală:
în care:
R rezistenţa termică unidirecţională;
Rsi, Rse rezistenţele termice superficiale, conform [1 j şi [2];
Rs rezistenţele termice ale straturilor omogene sau cvasiomogene, componente (Rs =d/ );
Ra rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilat sau foarte slab ventilat (anexa E din [1]).
7.4. În tabelul II, se prezintă valorile rezistenţelor termice unidirecţionale R, ale unor elemente de construcţie, şi anume
a pereţilor structurali şi nestructurali din tabelele 1 ...73 din [1].
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE UNOR PEREŢI STRUCTURALI ŞI NESTRUCTURALI
TABELUL II
C ARAC TERISTIC I
R Tu i max
ALC ĂTUIRE Grosime - d
cm W/(mK) m 2 K/W °C %
0,80 0,520 11,6 58
0,70 0,563 12,2 61
25
0,60 0,620 12.9 63
0,50 0,700 13,7 67
0,80 0,583 12,5 62
0,70 0,635 13,1 65
30
0,60 0,704 13,8 67
0,50 0,800 14,5 70
0,80 0,677 13,5 60
0,70 0,742 14,1 69
ZIDĂRIE DIN C ĂRĂMIZI 37,5
0,60 0,829 14,7 71
0.50 0,950 15,4 75
0,80 0,770 14,3 70
0,70 0,849 14,8 72
45 0,60 0,954 15,4 75
0,50 1,100 16,0 78
0,80 0,833 14,7 71
0,70 0,920 15,2 74
50
0,60 1,037 15,8 77
0,50 1,200 16,4 80
0,35 0,935 15,3 75
25
0,25 1,220 16,4 80
0,35 1,077 15,9 77
30
0,25 1,420 16.9 82
0,35 1,220 16,4 80
35
0,25 1,620 17,3 85
ZIDĂRIE DIN BLOC URI B.C .A.
0,35 1,363 16,8 82
40
0,25 1,820 17,6 86
0,35 1,506 17,1 83
45
0,25 2,020 17,8 87
0,35 1,649 17,3 85
50
0,25 2,220 18,0 88
0,80 1,364 16,8 82
40
0,60 1,512 17,1 83
0,80 1,864 17,6 86
42,5
0,60 2,012 17,8 87
ZIDĂRIE DIN C ĂRĂMIZI (24 + 0,80 2,364 18,1 89
11,5 cm + TERMOIZOLAŢIE LA 45
PEREŢI STRUC TURALI) 0,60 2.512 18,2 89
0,80 2.864 18,4 90
47,5
0,60 3,012 18,5 91
0,80 3,364 18,7 92
50
0,60 3,512 18,8 93
0,80 1,208 16,4 80
27,5
0,60 1.304 16,6 81
0,80 1,708 17.4 85
30
0,60 1,804 17,6 86
0.80 2.208 18,0 88
ZIDĂRIE DIN C ĂRĂMIZI (11,5 + 32,5
0.60 2.304 18.1 89
11,5 cm +TERMOIZOLAŢIE LA
PEREŢI NESTRUC TURALI) 0.80 2,708 18.4 90
35
0,60 2,804 18,5 91
0,80 3.208 18,6 91
37,5
0.60 3,304 18.7 92
i max = umiditatea relativă a aerului interior până la care nu apare fenomenul de condens.
OBSERVAŢII:
- Valorile R s-au calculat pe baza dimensiunilor efective ale tuturor straturilor (inclusiv tencuielile), conform desenelor
din tabelele 1 ...73 din [1]. Pentru tencuieli s-a considerat grosimea totală de 5 cm şi = 0,93 W/(mK).
- La zidăriile din cărămizi, grosimea "d" reprezintă grosimea nominală, modulată a pereţilor. Grosimea efectivă este
mai mică cu 1 cm.
- Pentru stratul termoizolant s-au considerat grosimile: 3,5; 6,0; 8,5; 12,0 şi 13,5 cm şi = 0,05 W/(mK),
7.5. Rezistenţele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie neomogene se pot determina cu un grad
ridicat de exactitate, pe baza unui calcul bidimensional (20) sau tridimesional (3D) al câmpurilor de temperaturi.
Practic şi concret, se utilizează metoda coeficienţilor liniari ( ) şi punctuali (x) de transfer termic.
Se utilizează relaţia generală de calcul:
în care:
A aria de transfer termic (m 2 );
l lungimea punţilor termice liniare (m);
coeficienţii liniari de transfer termic [W/(mK)];
x coeficienţii punctuali de transfer termic [W/K].
7.6. Ca urmare a imposibilităţii de a elimina din elementele de construcţie a tuturor punţilor termice, rezultă că toate
elementele de construcţie, chiar şi cele aparent omogene, sunt, în realitate elemente neomogene (exista colţuri,
centuri, buiandrugi, ş.a., toate inevitabile).
7.7. De regulă, coeficienţii punctuali de transfer termic aferenţi intersecţiilor dintre punţile termice liniare, se pot neglija,
astfel încât în calcule se introduc, de regulă, doar coeficienţii % aferenţi legăturilor punctuale, uniform distribuite, dintre
straturi (ancore din oţel inoxidabil sau ploturi din beton armat).
7.8. În tabelele 1 ...73 din [1], se dau valorile unor coeficienţi şi x, pentru o serie de detalii uzuale, utilizate la
elementele de construcţie supraterane.
Coeficienţii se introduc în relaţiile de calcul cu semnul lor algebric. Coeficienţii pozitivi conduc la micşorarea rezistenţelor
termice, iar cei negativi, la majorarea lor, în comparaţie cu rezistenţele termice unidirecţionale.
Pentru valori intermediare, coeficienţii se determină prin interpolare sau extrapolare. Coeficienţii nu sunt în funcţie de
zona climatică.
În detaliu, calculele cu metoda coeficienţilor specifici de transfer termic, se fac pe baza precizărilor din [1], cap. 7.
7.9. Pentru elementele de construcţie în contact cu solul, coeficienţii se dau în tabelele 1 ...18 din [2], Pentru pereţii
în contact cu solul, în locul coeficienţilor de transfer termic, tabelele conţin direct valorile rezistenţelor termice corectate
R'. În detaliu, calculul elementelor de construcţie în contact cu solul, se face pe baza precizărilor din [2], cap. 7.
7.10. Pentru faze preliminare şi intermediare de proiectare, determinarea rezistenţei termice corectate se poate face
cu metoda simplificată data în anexa H din [1].
7.11. Rezistenţele termice ale elementelor de construcţie vitrate se iau direct din tabelele din [1], sau se calculează
conform precizărilor din anexa I, din [1].
7.12. În cazurile în care în tabelele din [1] şi [2] nu se găsesc coeficienţii aferenţi unor anumite detalii de alcătuire a
elementelor de construcţie, valoarea acestora se determină pe baza calculului numeric automat al câmpurilor de
temperaturi, conform indicaţiilor din anexa J din [1] şi din anexa C din [2].
7.13. Pentru determinarea oricărei rezistenţe termice specifice medii (pe anumite zone sau pe întreaga clădire), se
foloseşte relaţia generală:
7.14. În fişa [a], se prezintă succesiunea calculelor care trebuie să fie efectuate pentru determinarea rezistentelor
termice specifice corectate.
8. DETERMINAREA TEMPERATURILOR SUPERFICIALE
8.1. Temperaturile superficiale, pe faţa interioară a elementelor de construcţie perimetrale, se determină:
a) în câmp curent, în ipoteza unui flux şi a unui calcul unidirecţional, folosind relaţia:
în care:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională [m 2 K/W].
b) în dreptul punţilor termice de orice fel, exclusiv pe baza unui calcul automat al câmpului, plan sau spaţial, de
temperaturi.
8.2. În cazul unui element de construcţie adiacent unui spaţiu neîncălzit, având temperatura Tu determinată pe baza
unui calcul de bilanţ termic, în relaţia de mai sus, în locul termenului (Ti -Te ), se introduce diferenţa de temperatură (Ti-
Tu )
8.3. În tabelul II, pe lângă valorile R menţionate la pct. 7.4., pentru pereţii structurali şi nestructurali din tabelele 1 ...73
din [1], s-au calculat următoarele caracteristici - în câmp curent:
- temperaturile Tsi;
- umiditatea relativă interioară până la care nu apare fenomenul de condens ( i max).
8.4. În tabelele 1...73 din cadrul normativului [1], precum şi în tabelele 1 ...18 din normativul [2], se dau valorile
temperaturilor minime Tsi min , rezultate din calculul câmpurilor de temperaturi. Valorile din tabele sunt valabile pentru
zona II climatica şi pentru o temperatură interioară Tf = +20°C.
Pentru alte condiţii de temperatură (T'j şi T'e ), temperatura minimă (T'si min ) se poate determina cu relaţia:
în care:
Ti = +20°C
Te = -15°C
8.5. Temperatura superficială medie, aferentă suprafeţei interioare a unui element de construcţie având o rezistenţă
termică specifică corectată R', se poate determina cu relaţia:
8.6. Pentru un grad mai mare de asigurare faţă de riscul de apariţie a condensului superficial la calculul automat al
câmpului de temperaturi se pot considera următoarele valori ale coeficientului de transfer termic superficial i:
2
i = 4 W/(m K) - înjumătăţea superioară a încăperilor;
2
i = 3 W/(m K) - în jumătatea inferioară a încăperilor
8.7. În fişa [b] se prezintă succesiunea calculelor care trebuie să fie efectuate pentru determinarea şi pentru verificarea
temperaturilor superficiale Tsi, pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
9. COMPORTAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APA
9.1. Comportarea elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apa, se stabileşte prin calculul transferului de masă
(umiditate) prin elementele de construcţie.
9.2. Astfel, comportarea unui element de construcţie la difuzia vaporilor de apă este corespunzătoare dacă:
a) cantitatea de apă provenită din condensarea vaporilor în masa elementului de construcţie în perioada rece a anului
(m w ) este mai mică decât cantitatea de apa care s-ar putea evapora în perioada caldă a anului (m v):
b) creşterea umidităţii relative masice ( W), la sfârşitul perioadei de condens interior, nu depăşeşte valoarea maximă
admisibilă:
în care:
densitatea aparent a materialului care s-a umezit prin condensare [kg/m 3 ];
dw grosimea stratului de material în care se produce acumulare de apă [m].
9.3. Valorile maxime Wadm - sunt cuprinse în reglementările tehnice specifice.
9.4. În calcule se consideră următoarele temperaturi exterioare medii anuale:
zona I climatică Tem = + 10,5°C
zona II climatică Tem = + 9,5°C
zona III climatică Tem = + 7,5°C
zona IV climatică Tem = + 6,5°C
9.5. Umiditatea relativă a aerului exterior se consideră:
- media anuală e = 80%
- în perioada rece a anului e = 85%
9.6. Verificările se fac fie pe baza calcului numeric automat, utilizând programul de calcul CONDL, care dă direct valorile
m w , m v, W şi Wadm, fie manual, pe baza relaţiilor de calcul din reglementările specifice în vigoare.
9.7. Pentru pereţii exteriori ai clădirilor de locuit, realizaţi dintr-un singur strat omogen sau cvasiomogen, cu eventuale
tencuieli, nu este necesară verificarea prin calcul a comportării la difuzia vaporilor de apă; fac excepţie pereţii exteriori
ai încăperilor cu umidităţi relative ale aerului interior de peste 60%. (sauna, uscătorii, spălătorii, ş.a.).
9.8. Determinarea rezistenţei la permeabilitate la vapori (Rv) a elementelor de construcţie, se face pe baza
coeficienţilor şi a factorilor din [1], anexa A.
TABELUL III
VERIFICAREA COMPORTĂRII PEREŢILOR STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE DE CĂRĂMIDĂ + STRAT TERMOIZOLANT, LA
DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
GROSIME ZONA I ZONA II ZONA III
bariera W
TERMOIZOLAŢIE
perete termoizolaţie contra m w mv W mw mv W mw mv W adm
vapori
lor
cm mm kg/m 2 % kg/m 2 % kg/m 2 % %
40,0 3,5 0,2 0,063 2,197 8,96 0,020 2,168 2,83 0,041 1,861 5,84
42,5 6,0 0,056 2,878 4,67 0,097 2,631 8,12 0,161 2,238 13,44
POLISTIREN
C ELULAR 45,0 8,5 0,049 1,560 2,87 0,083 2,547 4,86 0,136 2,164 8,00 15
-
47,5 11,0 0,038 2,486 1,71 0,070 2,503 3,16 0,113 2,128 5,15
50,0 13,5 0,034 1,213 1,27 0,058 2,389 2,13 0,095 2,064 3,50
40,0 3,5 0,0060 2,294 0,16 0,0170 2,163 0,49 0,038 1,914 1,08
42,5 6,0 0,0002 0,565 0,00 0,0001 0,537 0,00 0,000 0,000 0,00
VATĂ MINERALĂ
G100 45,0 8,5 0,2 0,0002 0,590 0,00 0,0009 0,564 0,01 0,000 0,000 0,00 3
47,5 11,0 0,0014 2,536 0,01 0,0040 2,329 0,04 0,011 0,529 0,10
50,0 13,5 0,0025 2,453 0,02 0,0070 2,297 0,05 0,0152 2,006 0,11
OBSERVAŢII:
1) Calculele au fost făcute pentru zidărie din cărămizi cu =0,80 W/(mK), eu tencuială exterioara de 3 cm grosime şi
tencuială interioară de 2 cm grosime.
2) Bariera contra vaporilor se realizează din folie de polietilenă şi se amplasează între termoizolaţie şi stratul interior
din zidărie de cărămidă, de 24 cm grosime.
9.8. În tabelul III se prezintă rezultatele calculelor efectuate privind comportarea la condens interior a pereţilor
structurali din zidărie de cărămidă + strat termoizolant, utilizaţi în cadrul tabelelor 1 ...73 din [1].
10. STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ŞI A ÎNCĂPERILOR
10.1. Criteriile de performanţă ale stabilităţii termice sunt:
- Pentru elemente de construcţii:
- - coeficientul de amortizare vt pentru iarnă şi vară
- - coeficientul de defazaj pentru vară
- - coeficientul de stabilitate i pentru iarnă
Pentru încăperi:
- amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului interior ATi (pentru iarnă şi vară).
10.2. Calculele se efectuează în conformitate cu fişa [c] alăturată, cu ajutorul programului de calcul automat RENESTL
şi al relaţiilor de calcul din reglementările specifice în vigoare.
10.3. În tabelele IV şi V se dau:
- valorile minime D şi R pentru care nu este necesară verificarea la stabilitate termică la clădirile de locuit (tabelul IV);
- valorile normate pentru aprecierea stabilităţii termice la clădirile de locuit (tabelul V):
1) stabilitatea termică a elementelor de construcţie;
2) stabilitatea termică a încăperilor.
10.4. Pentru proiectarea şi pentru verificarea stabilităţii termice, pentru condiţii de vara şi de iarnă, a elementelor de
construcţie perimetrale şi a încăperilor clădirilor de locuit, se vor putea utiliza prevederile reglementările tehnice
referitoare la proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor.
VALORI MINIME D ŞI R PENTRU CARE NU ESTE NECESARĂ VERIFICAREA LA STABILITATE TERMICĂ LA CLĂDIRILE DE
LOCUIT
TABELUL IV
VALORI MINIME
ELEMENTUL DE C ONSTRUC ŢIE D R
- m 2 K/W
Zona opacă a pereţilor exteriori 3,0 1,875
- sub terase 3,5 3,125
Planşeul peste ultimul nivel
- sub poduri 2,5 1,250
VALORI NORMATE PENTRU APRECIEREA STABILITĂŢII TERMICE LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
TABELUL V
1. STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE
- VALORI MINIME
ELEMENTUL DE C ONSTRUC ŢIE vT i
- ore -
Zona opacă a pereţilor exteriori 15 8 5
Planşeul peste ultimul 1 - sub terase 25 10 6
nivel (partea opacă) 1 - sub poduri 10 8 3
2. STABILITATEA TERMICĂ A ÎNCĂPERILOR
Amplitudinea de oscilaţie a temperaturii iarna max 1,0 °C
A Ti
interioare vara min 5,0 °C
11. REZISTENŢE TERMICE ŞI TEMPERATURI SUPERFICIALE NORMATE
11.1. Rezistenţele termice şi temperaturile superficiale determinate pe baza prevederilor din capitolele 7 şi 8 din
prezentul ghid, trebuie să fie comparate cu valorile corespunzătoare normate.
11.2. Rezistenţele termice specifice sunt normate astfel:
- pe considerente igienico - sanitare şi de confort, în mod indirect, prin limitarea diferenţelor de temperaturi între
temperatura aerului interior şi temperatura superficială interioară, medie, aferentă fiecărei încăperi în parte şi fiecărui tip
de element de construcţie:
- pe considerente termoenergetice, în mod direct, prin stabilirea unor valori minime R'min ale rezistenţelor termice
specifice corectate, medii pe clădire, pentru fiecare tip de element de construcţie.
11.3. Valorile Timax pe baza cărora se calculează valorile rezistenţelor termice specifice necesare R'nec se dau în [1],
iar pentru elementele de construcţie în contact cu solul, în [2], Rezistenţa termică specifică necesară se calculează cu
relaţia:
În cazul unui element de construcţie adiacent unui spaţiu neîncălzit având temperatura Tu , în loc de T=Ti-Te , în relaţia
(13) se introduce diferenţa de temperatură (Tj-Tu ).
11.4. Valorile R' min se dau în tabelul VI din prezentul ghid, cu precizarea ca valorile sunt diferite, în funcţie de perioada
când se proiectează clădirile, astfel:
- clădiri proiectate până la 1.01.1998;
- clădiri proiectate după 1.01.1998.
La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabelul VI au caracter de recomandare.
REZISTENŢE TERMICE MINIME R'min ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE, PE ANSAMBLUL CLĂDIRII
TABELUL VI
R 1 mm[m 2 K/W]
Nr. ELEMENTUL DE C ONSTRUC ŢIE
crt. C LĂDIRI PROIEC TATE
până la 1.01.1998 după 1.01.1998
1 Pereţi exteriori (exclusiv suprafeţele vitrate, inclusiv pereţii 1,20 1,40
adiacenţi rosturilor deschise)
3 Planşee peste ultimul nivel, sub terase sau poduri 2,00 3,00
4 Planşee peste subsoluri neîncălzite şi pivniţe 1,10 1,65
5 Pereţi adiacenţi rosturilor închise 0,90 1,10
6 Planşee care delimitează clădirea la partea inferioară, de 3,00 4,50
exterior (la bowindouri, ganguri de trecere, ş.a.)
7 Plăci pe sol (peste C TS) 3,00 4,50
8 Plăci la partea inferioara a demisolurilor sau a subsolurilor 4,20 4,80
încălzite (sub C TS)
9 Pereţi exteriori, sub C TS, la demisoluri sau la subsoluri 2,00 2,40
încălzite
11.5. Temperaturile superficiale se limitează inferior astfel încât să nu apară fenomenul de condens pe suprafaţa
interioară a elementelor de construcţie:
în care 0 r, este temperatura punctului de rouă.

Pentru clădiri de locuit, în condiţiile unei temperaturi interioare de calcul Ti = +20 °C şi a unei umidităţi relative a aerului
umed interior ( = 60%, temperatura punctului de rouă este r = 12°C.
11.6. Valorile temperaturilor superficiale medii pe încăpere (T si min ) se limitează indirect prin normarea indicatorilor
globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi a indicatorilor specifici disconfortului local:
- temperatura suprafeţei pardoselii;
- variaţia pe verticală a temperaturii aerului;
- asimetria temperaturii radiante.
12. DETERMINAREA ŞI VERIFICAREA DEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ
12.1. Determinarea şi verificarea coeficientului global de izolare termică se face pe baza prevederilor din normativul
[7].
12.2. Coeficientul global de izolare termică se calculează cu relaţia:
în care:
L - coeficientul de cuplaj termic, calculat cu relaţia:
factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [-];

V volumul interior, încălzit, al clădirii [m 3 ];
R1 m rezistenţa termică specifică corectată, medie, pe ansamblul clădirii, a unui element de construcţie [m 2 K/W];
A aria elementului de construcţie [m 2 ], având rezistenţa termică R1 m;
n viteza de ventilare naturală a clădirii, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră [h-1 ].
12.3. Ariile elementelor de construcţie pe ansamblul clădirii, precum şi aria anvelopei, se măsoară pe conturul feţe lor
interioare ale elementelor de construcţie perimetrale (fig. 1 şi 2). Aşa cum rezulta din fig. 3, dimensiunile de calcul pe
ansamblul clădirii se stabilesc prin ignorarea elementelor de construcţie interioare. Volumul interior, încălzit, al clădirii, se
calculează ca volumul delimitat de anvelopa clădirii.
12.4. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia (2), pe baza prevederilor de la pct. 5.5
...5.8 din prezentul ghid.
Pentru calcule în faze preliminare de proiectare, se pot utiliza valorile x din tabelul I din prezentul ghid şi de la pct. 3.7
din [7].
12.5. Rezistenţele termice corectate medii R'm se determina în conformitate cu prevederile din capitolul 7 din prezentul
ghid, precum şi din [1] şi [2]. Pentru primele faze de proiectare, se poate utiliza metoda de calcul din [1], anexa H.
Pentru ultima faza de proiectare, valorile R'm se vor determina cu un grad mai ridicat de precizie, prin utilizarea
coeficienţilor liniari ( ) şi punctuali (x) de transfer termic, care se dau în tabelele din[l] şi din [2].
12.6. Rezistenţele termice ale suprafeţelor vitrate se vor considera conform prevederilor din [1], inclusiv din anexa I.
12.7. Viteza de ventilare, respectiv numărul de schimburi de aer pe ora n, se va lua din tabelul VII.
12.8. Coeficientul global normat de izolare termica GN, se ia din tabelul VIII, în funcţie de numărul de niveluri N şi de
raportul dintre aria anvelopei A şi volumul clădirii V.
NUMĂRUL SCHIMBURILOR DE AER PE ORĂ - n - (h-1 ) LA CLĂDIRI DE LOCUIT (conform INCERC)
TABELUL VII
C LASA DE PERMEABILITATE
C ATEGORIA C LĂDIRII C LASA DE ADĂPOSTIRE
ridicată medie scăzută
neadăpostite 1,5 0,8 0,5
C lădiri individuale (case unifamiliale,
cuplate sau înşiruite, ş.a.) moderat adăpostite 1,1 0,6 0,5
neadăpostite 1,2 0,7 0,5
Dublă
expunere moderat adăpostite 0,9 0,6 0,5
C lădiri cu mai multe adăpostite 0,6 0,5 0,5
apartamente, cămine,
internate, ş.a. neadăpostite 1,0 0,6 0,5
simplă
expunere moderat adăpostite 0,7 0,5 0,5
CLASA DE ADĂPOSTIRE:
neadăpostite: Clădiri foarte înalte, clădiri la periferia oraşelor şi în pieţe,
moderat adăpostite: Clădiri în interiorul oraşelor, cu minimum 3 clădiri în apropiere,
adăpostite Clădiri în centrul oraşelor, clădiri în păduri.
CLASA DE PERMEABILITATE:
ridicată - Clădiri cu tâmplărie exterioara fără măsuri de etanşare.
medie - Clădiri cu tâmplărie exterioara cu garnituri de etanşare.
scăzută - Clădiri cu ventilare controlata şi cu tâmplărie exterioară prevăzută cu măsuri speciale de etanşare.
COEFICIENŢI GLOBALI NORMAŢI DE IZOLARE TERMICA GN, [W/(m 3 K)] LA CLĂDIRI DE LOCUIT
TABELUL VIII
NUMĂRUL DE A/V GN NUMĂRUL DE A/V GN
NIVELURI N m 2 /m 3 W/(m 3 K) NIVELURI N m 2 /m 3 W/(m 3 K)
0,80 0,77 0,25 0,46
0,85 0,81 0,30 0,50
0,90 0,85 0,35 0,54
1 0,95 0,88 4 0,40 0,58
1,00 0,91 0,45 0,61
1,05 0,93 0,50 0,64
>1,10 0,95 >0,55 0,65
0,45 0,57 0,20 0,43
0,50 0,62 0,25 0,47
0,55 0,66 0,30 0,51
2 0,60 0,70 5 0,35 0,55
0,65 0,72 0,40 0,59
0,70 0,74 0,45 0,61
20,75 0,75 >0,50 0,63
0,30 0,49 0,15 0,41
0,35 0,53 0,20 0,45
0,40 0,57 0,25 0,49
3 0,45 0,61 >10 0,30 0,53
0,50 0,65 0,35 0,56
0,55 0,67 0,40 0,58
>0,60 0,68 >0,45 0,59
NOTĂ
1 - Pentru alte valori A/V şi N, se interpolează liniar.
2 - La clădirile care se vor proiecta după 1.01.1998, valorile GN se reduc cu 10%.
3 - La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de recomandare.
12.9. Nivelul de izolare termică globală este corespunzător dacă se realizează condiţia:
12.10. Principalii factori geometrici care influenţează asupra coeficientului global G sunt următorii:
- raportul P/Ac, în care:
P perimetrul clădirii, măsurat pe conturul exterior al pereţilor de faţadă;
Ac aria în plan a clădirii, limitată de perimetru (aria construită).
- gradul de vitrare, exprimat prin raportul:
în care:
Af aria tâmplăriei exterioare şi a altor suprafeţe vitrate;
Ap aria zonelor opace ale pereţilor exteriori.
12.11. La prima faza de proiectare se recomandă a se face un prim calcul considerând valorile R'm conform tabelului
VI. În funcţie de valoarea G obţinută, se acţionează asupra planurilor de arhitectură, a gradului de vitrare, etc.
12.12. Succesiunea calculelor se recomandă a se efectua pe baza fişei [d].
REZISTENTE TERMIC E SPEC IFIC E fişa a
- Determinarea rezistenţelor termice specifice = cea mai importantă şi mai dificilă problemă termotehnică.
- Aceasta, ca urmare a numeroaselor tipuri de punţi existente în elementele de construcţie şi a influenţei lor
semnificative asupra rezistenţei termice.
- Metodele de calcul folosite sunt în funcţie de informaţiile disponibile şi de precizia necesară, corelate cu fazele de
proiectare.
METODELE DE CALCUL FOLOSITE DEPIND ÎN CONSECINŢĂ DE:
Aproximativ Reduse METODĂ APROXIMATIVĂ LA FAZE
PRELIMINARE
PREC IZIA FAZE PRELIM. INFORMAŢIILE
NEC ESARĂ DISPONIBILE
FAZE INTERM. METODĂ SIMPLIFIC ATĂ LA FAZE
INTERMEDIARE
Exact FAZA FINALĂ C omplete METODE EXAC TE LA FAZA FINALĂ
METODE DE CALCUL A REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE CORECTATE (R1 ):
1. METODĂ APROXIMATIVĂ Reducerea globală a rezistenţelor termice unidirecţionale R din câmp
curent - pct. 3.5.3 din [7],
2. METODĂ SIMPLIFIC ATĂ Media aritmetică a rezistenţelor termice determinate pe zone dispuse
paralel cu fluxul termic şi pe straturi dispuse perpendicular pe fluxul
termic - anexa H din [1].
3. METODE EXAC TE Metoda coeficienţilor specifici liniari ( ) şi punctuali (x) de transfer
termic, pe baza relaţiilor de calcul din cap, 7 [1]şi [2] şi a tabelelor 1
.... 73 din [1] şi 1 ....18 din [2].
Metoda câmpurilor plane (2D) de temperaturi pe baza calculului
numeric automat din anexa J din [1] şi din anexa C din [2].
VERIFICĂRI NECESARE:
1. Compararea cu rezistenţele termice necesare R'nec determinate în funcţie de valorile Ti max
(verificare la fiecare încăpere).
2. Compararea rezistenţelor termice medii R'm cu valorile R'min stabilite pe considerente de economie de energie
(verificare pe ansamblul clădirii).
3. Compararea coeficienţilor globali de izolare termică G cu valorile normate GN (verificare pe ansamblul clădirii).
TEMPERATURI SUPERFIC IALE fişa b
DETERMINĂRI VERIFIC ĂRI
1) Temperaturi T si în câmp curent Se pot aprecia următoarele
(şi acoperitor în alte zone cu lăţimi relativ mari, de exemplu în dreptul performanţe:
stâlpişorilor, grinzilor, ş.a.)
Adiacent spatiilor neîncălzite, T se înlocuieşte cu (T i-T u)

2) Temperaturi T si min în dreptul punţilor Se verifică exigenţa:
- Tabele 1 ... 73 din [1] T si min > r
1 ...18 din [2] în care:
pentru detalii uzuale:
- direct din tabele pentru T i = 20°C şi T e = - 15°C r - din anexa B din [1], în funcţie de T i
- din tabele + relaţia (8) pentru alte temperaturi T i şi T c şi i
- C alculul numeric automat 2D (plan), - prin calcul, din anexa C din [1]
pentru detalii ale punţilor termice liniare care nu se găsesc în tabele
şi/sau pentru alte condiţii speciale:
- direct, pentru orice valori T i şi T e;
- direct, pentru un grad mai mare de asigurare, considerând:
2
i = 4 W/(m K), înjumătăţea superioară şi
2
i = 3 W/(m K), în jumătatea inferioară a încăperilor
- C alculul numeric automat 3D (spaţial), pentru punţi termice
punctuale care nu se găsesc în tabele şi/sau pentru alte condiţii
speciale:
- exact, pentru colţuri formate la intersecţia a 3 planuri (2 pereţi +
tavan sau 2 pereţi + pardoseală), pentru intersecţia a două punţi
termice liniare sau pentru ancore metalice sau ploturi de b.a. care nu
se găsesc în tabele;
- aproximativ, cu relaţia (17) din [1], pentru colţuri formate la
intersecţia a 3 planuri.
3) Temperatura T si m aferentă unei încăperi Se verifică exigenţele:
- indicii globali de confort termic PMV şi
PPD.
- indicatorii disconfortului local:
- temperatura pardoselii;
Adiacent spaţiilor neîncălzite, T se înlocuieşte cu (T i - T u) - variaţia pe verticală a temperaturii
aerului;
- asimetria temperaturii radiante.
STABILITATEA TERMIC Ă fişa c

C OEFIC IENTUL GLOBAL DE IZOLARE TERMIC Ă fişa d

SUCCESIUNEA CALCULELOR
1. Stabilirea planurilor şi secţiunilor verticale caracteristice ale clădirii, cu precizarea conturului spaţiilor
încălzite.
2. C alculul ariilor tuturor elementelor de construcţie perimetrale (A j).
3. C alculul ariei anvelopei (A = A j) şi a volumului clădirii (V).
4. Determinarea temperaturilor T u (prin bilanţ termic).
5. Determinarea factorilor de corecţie j.
6. Determinarea rezistenţelor termice corectate medii R'mj.
7. Stabilirea numărului de schimburi de aer pe oră n (tabelul VII).
8. C alculul în cadrul unui tabel a expresiei:
9. Se calculează:
10. Se calculează: (A/V) şi apoi GN (tabel VIII).

11. Se compară G cu GN.
12. Se calculează R'm pe ansamblul anvelopei cu relaţia (7) din [7].
Nr. A R'm A. /R'm

1 Pereţi exteriori
2 Planşee peste subsol
3 terasă
4 pod -
5 sub bowindouri
6 Pereţi rost deschis
7 închis
8 Tâmplărie curentă
9 exterioară cu obloane exterioare
10 Pereţi subsol încălzit exteriori peste C TS
11 exteriori sub C TS
12 interiori (la subsol parţial)
13 Placa pe sol
14 inferioară (subsol încălzit)
TOTAL A - - A. /R'm
PARTEA 5: NORMATIV PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL
C 107/5
COORDONATOR:
ASOCIAŢIA INGINERILOR DE INSTALAŢII DIN ROMÂNIA - AIIR
Prof. dr. ing. Liviu DUMITRESCU
1.1. Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul iernii, al elementelor de construcţie în contact
termic cu solul.
1.2. Prevederile normativului se aplică la elementele de construcţie care delimitează, faţă de sol, spaţiile încălzite şi
neîncălzite ale clădirilor de locuit, social culturale şi industriale, în condiţii de exploatare normală.
1.3. Prevederile prezentului normativ nu se aplică la elementele de construcţie aferente clădirilor şi încăperilor la care
se impun cerinţe speciale ale regimului de temperatură şi de umiditate, cum sunt: spaţiile frigorifice, cu mediu agresiv,
ş.a.
1.4. Izolarea termică a elementelor de construcţie în contact cu solul, care delimitează încăperile încălzite, se
realizează în vederea asigurării climatului interior impus de cerinţele igienico-sanitare la clădirile de locuit şi social -
culturale, de_.condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului tehnologic la clădirile industriale, precum şi pentru
reducerea, în cât mai mare măsură, a consumului de energie şi combustibil în exploatare.
1.5. La încăperile neîncălzite delimitate de elementele de construcţie în contact cu solul, aplicarea prevederilor
prezentului normativ permite determinarea temperaturii interioare a acestor spaţii, pe baza unui calcul de bilanţ termic.
1.6. Elementele de construcţie în contact cu solul, care fac obiectul prezentului normativ sunt următoarele:
- plăcile pe sol, amplasate la nivelul terenului sistematizat sau peste acest nivel, pe umplutură;
- plăcile de la partea inferioară a subsolurilor şi a altor spaţii subterane;
- pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor parţial îngropate în pământ şi al demisolurilor;
- pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor şi al altor spaţii subterane, complet îngropate;
- plăcile de la partea superioară a spaţiilor subterane acoperite cu pământ;
- pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale.
1.7. Prevederile prezentului normativ se aplică tuturor elementelor de construcţie, sau unor părţi din acestea,
amplasate sub un plan orizontal care trece prin pereţii de pe conturul clădirii, situat:
- pentru plăcile pe sol - la nivelul superior al pardoselii de la parter;
- pentru pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale - la nivelul planşeului de peste subsol;
- pentru celelalte elemente - la nivelul terenului sistematizat din exteriorul clădirii.
1.8. Normativul este întocmit în următoarele ipoteze generale:
- transferul termic se face în regim staţionar;
- toate caracteristicile termofizice sunt independente de temperatură;
- toate calculele termotehnice se bazează pe calculul numeric automat al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi.
1.9. Pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot determina:
Rezistenţele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie în contact cu solul, cu luarea în considerare a
influenţei punţilor termice şi a aportului pământului, permiţând:
- compararea acestor valori, calculate pentru fiecare încăpere în parte, cu rezistentele termice minime necesare din
considerente igienico-sanitare;
- compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistenţele termice minime normate, în scopul
economisirii energiei în exploatare;
- determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul stabilirii nivelului de performanţă termotehnică de
ansamblu a clădirii şi a comparării cu valoarea normată, stabilită în vederea limitării consumului de energie pentru
încălzirea clădirilor;
- utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate şi a coeficienţilor liniari de transfer termic la calculul necesarului de
căldură, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire.
Temperaturile pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie în contact cu solul, permiţând:
- verificarea riscului de condens superficial, prin compararea temperaturilor minime cu temperatura punctului de rouă;
- verificarea condiţiilor de confort interior, prin asigurarea indicilor globali de confort termic PMV şi PPD, în funcţie de
temperaturile medii de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
1.10. Pentru cazuri speciale şi studii termotehnice, prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan,
bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din prezentul normativ, se pot determina şi reprezenta grafic:
- - variaţia temperaturilor pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie în contact cu solul;
- - curbele izoterme în sol (geoizotermele).
2. ACTE NORMATIVE CONEXE
Prezentul normativ se va utiliza împreună cu următoarele reglementări tehnice:
[1] C 107/3 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor.
[2] C 107/4 Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice ale clădirilor de locuit.
[3] *) Calculul necesarului anual de căldură al clădirilor de locuit.
[4] SR ISO 7345 - Izolaţie termică. Mărimi fizice şi definiţii.
[5] STAS 7109-Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi unităţi de măsură.
[6] STAS 737/10-Sistemul internaţional de unităţi (SI). Unităţi ale mărimilor caracteristice fenomenelor calorice.
[8] STAS 6472/6-Fizica construcţiilor. Proiectarea termotehnică a elementelor de construcţie cu punţi termice.
[9] STAS 13149-Fizica construcţiilor. Ambianţe termice moderate. Determinarea indicilor PMV şi PPD şi nivele de
[10] C 107/1-Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de locuit.
[11] C 107/2-Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădiri cu altă destinaţie decât cea de
locuire.
Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:
[12] EN ISO 13370 - Thermal performance of buildings - Heat transfer via the ground -Calculation method.
[13] EN ISO 6946-Building components and building elements - Thermal resistence and thermal transmittance -
Calculation method.
[14] EN ISO 10211-1 Thermal bridges în building construction - Heat flows and surface temperatures - Part 1:
General calculation methods.
[15] EN ISO 10211-2 Thermal bridges în building construction - Calculation of heat flows and surface temperatures -
Part 2: Linear thermal bridges.
[16] EN ISO 14683-Thermal bridges în building construction - Linear thermal transmittance - simplified methods and
default values.
[17] EN ISO 13789 Thermal performance of buildings - Transmission heat loss coeficient Calculation method.
3.1. Definiţii
Pentru necesităţile prezentului normativ, se dau următoarele definiţii specifice:
- Cota terenului sistematizat (CTS): Nivelul pământului în exteriorul clădirii, după executarea sistematizării pe verticală.
- Cota stratului invariabil (CSI): Nivelul la care temperatura în pământ este constantă tot timpul anului (nivelul până la
care se resimt oscilaţiile anuale ale temperaturii exterioare).
- Nivelul hidrostatic maxim (NHM): cota superioară maximă la care poate ajunge stratul acvifer subteran.
- Placă pe sol: Placă de beton slab armat rezemată direct pe sol, la nivelul CTS sau peste acest nivel, pe o umplutură
din pământ.
- Subsol: Spaţiu accesibil şi utilizabil, dispus total sau parţial sub CTS. Subsolurile pot fi încălzite (în cazul când sunt
prevăzute cu o instalaţie de încălzire) sau neîncălzite. Subsolurile pot fi generale sau parţiale.
- Flux termic: Cantitatea de căldură transmisă la, sau de la un sistem, raportată la timp.
- Densitatea fluxului termic: Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii,
- Rezistenţă termică: Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim staţionar.
- Coeficient de transfer termic (transmitanţă termică): Fluxul termic în regim staţionar, raportat la aria de transfer
termic şi la diferenţa de temperatură dintre mediile situate de o parte şi de alta a unui sistem. Inversul rezistenţei
termice.
- Coeficient de cuplaj termic: Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de temperatură între două medii
care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un element de construcţie.
- Coeficient liniar de transfer termic (transmitanţă termică liniară): Termen de corecţie care ţine seama de influenţa
unei punţi termice liniare, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer termic.
- Geoizoterme: Linii care unesc punctele având aceleaşi temperaturi în sol, determinate pe baza unui calcul al câmpului
plan, bidimensional, de temperaturi.
- Linii de flux: Curbe perpendiculare pe geoizoterme reprezentând direcţia şi sensul fluxului termic în sol.
- Suprafaţă adiabatică: Suprafaţă prin care nu se produce nici un transfer termic.
- Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în cadrul căreia se consideră că temperaturile
nu variază în timp.
- Calcul unidirecţional (1D): Model de calcul termotehnic simplificat, în care se consideră că liniile de flux sunt
perpendiculare pe elementul de construcţie.
- Calcul bidimensional (2D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa punţilor termice liniare şi
care se bazează pe un calcul plan, bidimensional, al câmpului de temperaturi.
- Calcul tridimensional (3D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa tuturor punţilor termice -
liniare şi punctuale - şi care se bazează pe un calcul spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi.
3.2. Simboluri şi unităţi de măsură
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt daţi în Tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt cele prevăzute în: SR ISO 7345 şi STAS 737/10; pentru unii termeni s-au
menţinut simbolurile prevăzute în STAS 7109-86.
Observaţii:
1.Temperaturile şi diferenţele de temperatură se pot nota şi cu simbolurile şi respectiv .
2.Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul prezentului normativ şi simbolurile folosite în
prescripţiile tehnice elaborate anterior:
r= r =Q = k'
c = cp q= q' R'nec = R onec
s = sm R = R os R'm = R om
A=S R' = R'os R'min = R om min
n=N U=k
3.3. Indici
În prezentul normativ se utilizează în principal, următorii indici:
i interior
e exterior
si suprafaţa interioară
se suprafaţa exterioară
u spaţiu neîncălzit
p pământ
w apă
r rouă, condens
t timp
m mediu
min minimum
max maximum
nec necesar
3.4. Sistemul de unităţi de măsură
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI).
Pentru unele transformări se pot folosi şi relaţiile:
1 W = 1 J/s = 0,860 kcal/h
1 J = 1 W. s = 2,39. 10 -4 kcal
1 W.h = 3600 J = 0,860 kcal
1 kcal/h = 1,163 W = 1,163 J/s
TABELUL I
SIMBOL TERMENUL RELAŢIA DE U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4 5
Te Temperatura exterioară de calcul - °C
Ti interioară de calcul
Tu în spaţiile neîncălzite
Tv pământului la C SI
T si pe suprafaţa interioară
T se pe suprafaţa exterioară
punctului de rouă
r
T Diferenţa de între T i şi T e Ti - Te
temperatură
Tp între T i şi T p Ti - Tp K
Ti între T i şi T si T i - T si
Te între T i şi T se T se - T e
Raportul ecartului de temperatura superficială (T i - T si)/(T i-T e) -
R si Rezistenţa termică interioară m 2 K/W
superficială
R se exterioară 1/ e
i C oeficientul de transfer interior q/ Ti W/(m 2 K)
termic superficial
ae exterior q/ Te
C onductivitatea termică - W/(mK)
de calcul a unui material
de construcţie
c C apacitatea calorică - J/(kgK)
masică la presiune
constantă
Densitatea aparentă - kg/m 3
s C oeficientul de asimilare - W/(m 2 K)
termică
D Indicele inerţiei termice [(d/ ). s] -
a unui element de
construcţie
i
Umiditatea relativă a - %
aerului interior
n Viteza de ventilare a - h-1
spaţiilor neîncălzite
(numărul de schimburi
de aer pe oră)
d unui element de construcţie sau a -
unui strat al elementului de
construcţie
f Grosimea totală a straturilor plăcii pe sol sau
a plăcilor inferioare ale subsolurilor
g totală a pereţilor subsolului m
b Lăţimea clădirii, subsolului, ş. a.
B considerată în calculul câmpului
plan de temperaturi
l Lungimea încăperii, clădirii, ş. a. -punţilor
termice liniare
z înălţimea de la faţa superioară a pardoselii,
la C TS
h de la faţa superioară a plăcii din
beton armat, la C TS,
H subsolului încălzit
Hu subsolului neîncălzit
P Perimetru! (încăperii, subsolului, ş. a.) - m
A Aria (de transfer termic) - m2
V Volumul (încăperii, subsolului) - m3
Q C antitatea de căldură - J
Fluxul termic (puterea termică) dQ/dt W
q Densitatea fluxului termic /A W/m 2
C oeficientul liniar de transfer termic (transmitanţa termică - W/(mK)
liniară)

R unidirecţională m 2 K/W
Rezistenţa termică
R1 corectată -
(specifică) a unui medie -
R'nec element de construcţie necesară
R'min minimă -
U C oeficientul de transfer Unidirecţional(ă) W/(m 2 K)
termic (transmitanţa
U' termică) al(a) unui C orectat(ă)

element de construcţie
L C oeficientul de cuplaj termic al unui element de construcţie W/K
4.1. Caracteristicile termotehnice ale pământului
Caracteristicile termotehnice ale pământului depind de o serie de factori, şi în primul rând de natura minerală şi de
mărimea particulelor, de porozitatea şi de densitatea aparentă, de umiditatea şi de gradul de saturaţie, precum şi de
starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ.
Caracteristicile termotehnice ale pământului variază în limite foarte mari, în funcţie de loc (amplasamentul şi
adâncimea faţă de CTS) şi de timp (conţinutul de umiditate şi starea faţă de fenomenul de îngheţ).
Având în vedere cele de mai sus, precum şi dificultăţile de determinare a caracteristicilor termotehnice reale ale solului
pentru fiecare situaţie în parte, calculele termotehnice se vor face considerând următoarele valori, acoperitoare pentru
majoritatea situaţiilor:
- Conductivitatea termică de calcul:
- până la adâncimea de 3,0 m de la CTS - p = 2,0 W/(m K)
- sub adâncimea de 3,0 m de la CTS - p = 4,0 W/(m K)
- Capacitatea calorica masică - cp = 1110 J/(kg K)
- Densitatea aparentă în stare uscată - = 1800 kg/m 3
- Capacitatea calorică volumică - . cp = 2,0.10 W.s/(m. K)
Se precizează că tabelele 1 ....18 au fost întocmite pe baza conductivităţilor termice arătate mai sus.
În anexa A se dau unele date informative referitoare la caracteristicile termotehnice ale pământurilor.
4.2. Caracteristicile termotehnice ale materialelor de construcţie
Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor de construcţie care se utilizează la alcătuirea elementelor de
construcţie în contact cu solul, se vor considera în conformitate cu anexa A din [1].
Pentru materialele utilizate la elementele de construcţie în contact cu solul, neprotejate sau insuficient protejate
hidrofug, valorile conductivităţilor termice de calcul se vor majora, în funcţie de umiditatea previzibilă a acestor
materiale.
În anexa B sunt precizate caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate în cadrul prezentului normativ, pentru
determinarea valorilor din tabelele 1 ... 18, precum şi în exemplele de calcul.
4.3. Rezistenţele termice superficiale
La calculele termotehnice ale elementelor de construcţie în contact cu solul se vor utiliza următoarele rezistenţe
termice superficiale:
- Suprafeţe exterioare orizontale (la nivelul CTS) sau verticale:
- Suprafeţe verticale, în spaţii încălzite:
- Suprafeţe orizontale, în spaţii încălzite, la fluxul termic de sus în jos:
- Idem, la fluxul termic de jos în sus:
- Suprafeţe orizontale sau verticale, în spaţii neîncălzite, ventilate:
- Suprafeţe verticale, în contact cu pământul sau suprafaţă orizontală în pământ, la CSI:
La colţurile ieşinde ale clădirilor, pe o lungime de 25 cm, se consideră o variaţie liniară a coeficientului de transfer termic
superficial interior, de la i = 8 W/(m 2 . K) în câmp, la i = 6 W/(m 2. K) la colţ.
5.1. Temperaturile exterioare (Te )
Se consideră temperaturile exterioare convenţionale de calcul conform [1], în funcţie de zonele climatice.
5.2. Temperaturile în pământ (Tp )
La cota stratului invariabil (CSI), considerată la adâncimea de 7,0 m de la CTS, temperatura este constantă tot timpul
anului şi are valorile din tabelul II, în funcţie de zona climatică.
În fig. 1 se prezintă variaţia convenţională a temperaturilor în sol, rezultată din calcul unidirecţional, pe baza
temperaturilor Te şi Tp din tabelul II şi a conductivităţilor termice precizate la pct. 4.1.
Se precizează caracterul convenţional şi acoperitor al variaţiei temperaturilor în sol, între valorile temperaturilor de
calcul Te (la CTS) şi Tp (la CSI)
TEMPERATURI CONVENŢIONALE DE CALCUL
TABELUL II
zona climatică
C aracteristica U.M.
I II III IV
Temperatura exterioară Te °C -12 -15 -18 -21
Temperatura pământului la C SI (la adâncimea Tp +11 +10 +9 +8
de 7 m de la C TS)
Adâncimea (măsurată de la C TS) la care T = m 2,56 2,96 3,60 4,19
0°C
Temperatura rezultată a C TS - °C -11,6 -14,6 -17,6 -20,5
(R p = 2,54 m 2 K/W) la 3 m de la C TS - +2,0 +0,2 -1,6 -3,4
5.3. Temperaturile interioare ale încăperilor încălzite (Ti)

Se consideră aceleaşi temperaturi interioare convenţionale de calcul utilizate şi la proiectarea instalaţiilor de încălzire.
Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură predominantă, în calcule se consideră
această temperatură; de exemplu, la clădirile de locuit se consideră Ti = + 20°C.
Dacă nu există o temperatură predominantă, temperatura interioară de calcul se consideră temperatura medie
ponderată a tuturor încăperilor de la acelaşi nivel:
în care:
Aj = aria Încăperii "j", având temperatura interioară Tij.
5.4. Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (Tu )
Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (încăperi supraterane sau subsoluri) se determină pe bază de bilanţ
termic, în funcţie de temperaturile de calcul ale încăperilor şi spaţiilor adiacente.
În calcule se va ţine seama în mod obligatoriu şi de viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit.
Pentru subsolurile neîncălzite, temperaturile interioare se vor determina pe baza relaţiilor de calcul de la pct. 7.5.3 şi
din anexa E, precum şi a valorilor din tabelele 14, 16 şi 17.
6.1. Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de construcţie interioare şi
prin feţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
6.2. Suprafeţele orizontale (placa pe sol, plăcile inferioare şi superioare ale subsolurilor încălzite şi neîncălzite, precum
şi ale spaţiilor subterane complet îngropate) se delimitează prin axele geometrice ale pereţilor interiori structurali şi
nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 2).

Fig. 2. EXEMPLU DE CALCUL AL LUNGIMILOR ŞI SUPRAFEŢELOR ÎN PLAN LA UN SUBSOL LOCUIT

a.PEREŢI EXTERIORI SUB CTS
b.PEREŢI INTERIORI STRUCTURALI
c.PEREŢI DESPĂRŢITORI NESTRUCTURALI
Pe ansamblul nivelului, suprafaţa orizontală este delimitată exclusiv prin conturul interior al pereţilor exteriori.
A = Aj= A1 + A2 + .....An
6.3. Suprafeţele verticale exterioare (pereţii exteriori ai subsolurilor şi ai spaţiilor subterane complet îngropate) se
delimitează pe orizontală prin axele geometrice ale pereţilor interiori structurali şi nestructurali, precum şi prin colţurile,
intrânde sau ieşinde, ale feţelor interioare ale pereţilor exteriori (fig. 2).
Pe verticală, suprafeţele verticale exterioare se delimitează conform fig. 3 (cota H la încăperi încălzite şi cota Hu la
spaţii neîncălzite).
6.4. Partea subterană a pereţilor subsolurilor - care face obiectul prezentului normativ - este delimitată pe verticală
prin faţa superioară a pardoselii subsolului şi prin cota terenului sistematizat CTS (cota z din fig. 3 - cazurile 2, 3, 5).
Pe ansamblu, suprafaţa verticală subterană este: A = z. lj = z. P
6.5. Lungimile "l" ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în funcţie de lungimile reale pe care se prevăd
detaliile respective, cu următoarele precizări:
- lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct. 6.2 şi 6.3; în consecinţă ele sunt delimitate la
extremităţi de conturul suprafeţelor respective;
- intersecţiile punţilor termice orizontale cu cele verticale se includ atât în lungimile punţilor orizontale, cât şi în cele ale
punţilor verticale.
6.6. Volumele încăperilor şi ale spaţiilor încălzite şi neîncălzite se calculează pe baza ariilor orizontale determinate
conform pct. 6.2 şi a înălţimilor H, respectiv Hu .
7. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMOTEHNICE ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL
În acest capitol se dau relaţii de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate (R') şi a
coeficienţilor de transfer termic (transmitanţelor termice) (U' = 1/R') ale elementelor de construcţie în contact cu solul.
Rezistenţele termice specifice corectate (R') se caracterizează prin următoarele:
- sunt raportate la diferenţa de temperatură între mediul interior încălzit sau neîncălzit şi mediul exterior (Ti - Te ),
respectiv (Tu - Te );
- se bazează pe un calcul bidimensional (2D), ţinând deci seama de efectul punţilor termice;
- includ aportul pământului.
În Tabelul III se prezintă o sistematizare a cazurilor curente care apar în proiectare, precum şi o sinteză a relaţiilor de
calcul care se utilizează, iar în fig. 3 sunt reprezentate principalele cinci cazuri caracteristice.
Relaţiile de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate (R') sunt date în funcţie de coeficienţii
liniari de transfer termic ( ) care ţin seama de toate efectele bidimensionale (colţuri, punţi termice ş.a.), precum şi de
efectul specific al transferului termic prin pământ.
Pentru situaţiile curente şi uzuale, coeficienţii sunt daţi în tabelele 1 .... 18, cu menţiunea că pentru pereţii
subsolurilor parţial îngropate (tabelele 11 şi 14), precum şi pentru pereţii subsolurilor parţiale (tabelele 15 şi 16), în loc
de coeficienţi , se dau direct valorile rezistenţelor termice R'.
Coeficienţii au valori pozitive sau negative şi ei se introduc în relaţiile de calcul cu semnele lor; coeficienţii cu valori
pozitive conduc la micşorarea rezistenţelor termice R', în timp ce coeficienţii cu valori negative conduc la creşterea
acestora.
Referitor la relaţiile de calcul şi la tabelele care se dau în acest capitol, se fac următoarele precizări:
- Temperaturile T şi coeficienţii liniari de transfer termic se introduc în relaţiile de calcul cu semnele lor algebrice.
- Având în vedere valorile apropiate ale conductivităţilor termice ale pământurilor şi ale betonului, dimensiunile
fundaţiilor nu influenţează asupra valorilor şi R' din tabele.
- Tabelele 14, 16 şi 17, care se referă la subsoluri neîncălzite, pot fi utilizate şi în cazul unor subsoluri încălzite având
temperaturi interioare convenţionale de calcul Ti = 10 ...12 °C, prin extrapolarea valorilor din tabele.
- Valorile din tabelele 1 ....18 s-au determinat pe baza unor calcule numerice efectuate pentru zona II climatică şi
pentru o temperatură interioară a încăperilor încălzite Ti = + 20°C, dar ele sunt valabile şi pentru alte zone climatice
precum şi pentru temperaturi interioare de calcul Ti = +18 °C ...+ 22 °C
În cazul unor detalii care diferă substanţial de detaliile aferente tabelelor 1 ...18, coeficienţii şi rezistenţele termice R'
se vor determina pe baza unui calcul automat al câmpului plan, bidimensional (2D), de temperaturi, conform indicaţiilor
din anexa C.
Pe baza rezistenţelor termice specifice corectate R' şi a coeficienţilor de transfer termic (transmitanţelor termice) U',
se pot calcula coeficienţii de cuplaj termic (L) şi fluxurile termice ( ), cu relaţiile:
SINTEZA CAZURILOR ŞI RELAŢIILOR PE CALCUL

TABELUL III
PLAC Ă PERETE
NR C AZUL C APITOL TABELE
R R’ R R’ R’m,
1 PLAC Ă PE SOL 2 1 - - - 7.1 1 ... 10,18
2 A SUBSOL PARŢIAL 5 4 3 Tabel 6 7.2 11,18
ÎNGROPAT (SAU DEMISOL)
3 C SUBSOL 1 PARŢIAL - 3 8 6 7.3. 12
ÎNGROPAT (SAU
DEMISOL)
SUBSOL 2 C OMPLET 5 4 3 7 - 12, 18
ÎNGROPAT
4 SPAŢIU SUBTERAN, 10 5 9 3 7 - 7.4. 12,13,18
C OMPLET ÎNGROPAT*) 4
5 SUBSOL NEÎNC ĂLZIT, PARŢIAL 13 12 - Tabel 7.5. 14
ÎNGROPAT
6 B SUBSOL ÎNC ĂLZIT 5 4 3 Tabel - 7.6.1. 15,18
SUBSOL NEÎNC ĂLZIT 13 12 - Tabel - 7.6.2. 16
7 SUBSOL ÎNC ĂLZIT + SUBSOL 5 13 4 12 - - - 7.7. 17,18
NEÎNC ĂLZIT **)
LEGENDĂ:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională
R' rezistenţa termică specifică corectată
R'm rezistenţa termică specifică corectată medie a pereţilor în întregime (partea subterană + partea supraterană).
A SUBSOLURI ÎNCĂLZITE
B SUBSOLURI PARŢIALE
C DOUĂ SUBSOLURI SUPRAPUSE
*) La numărător placa superioară, la numitor placa inferioară
**) La numărător subsol încălzit, la numitor subsol neîncălzit

7.1. Placa pe sol

7.1.1. Placa pe sol este un planşeu cu o alcătuire constructivă specifică, care reazemă direct pe pământ, la nivelul CTS
sau peste acest nivel.
În alcătuirea plăcii pe sol intră toate straturile cuprinse între cota superioară a pardoselii (± 0,00) şi cota superioară a
pământului natural sau a pământului de umplutură (pe grosimea f).
Placa pe sol include o placă de beton armat, straturile pardoselii, straturile termoizolante dispuse peste sau sub placă,
hidroizolaţia orizontală şi eventualul strat de pietriş de sub placă.
7.1.2. Relaţiile de calcul de mai jos, precum şi tabelele aferente sunt valabile pentru încăperile încălzite amplasate peste
CTS, având 0,20 m < z < 1,50 m.
7.1.3. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii pe sol R'1 şi respectiv coeficientul de transfer termic U'1 = 1/ R'1 ,
se determină cu relaţia:
în care;
A aria încăperii sau a întregului parter (m 2 );
l lungimea conturului exterior al clădirii, aferent suprafeţei cu aria A (m);
R1 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor cuprinse între cota ± 0,00 şi cota stratului invariabil
CSI, (m 2 K/W);
1 coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului exterior al clădirii (W/mK).
7.1.4. Rezistenţa termică specifică unidirecţională a plăcii pe sol R1 se calculează cu relaţia:
în care:
f= d
dp1 , dp2 , p1; p2 - conform fig. 1.
7.1.5. Valorile R' 1 şi respectiv U'1 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru întreaga suprafaţă a
parterului.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al clădirii, termenul al doilea al relaţiei (1) este nul.
Dacă detaliul de alcătuire a soclului este acelaşi pe tot conturul exterior al clădirii, la calculul valorilor R'1 şi U'1 pentru
ansamblul clădirii, în locul termenului
se consideră termenul , în care P este perimetrul clădirii.

7.1.6. Coeficienţii lineari de transfer termic 1 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente şi uzuale, din tabelele 1
...10, cu următoarele precizări:
a) Se consideră coeficienţii 1 , aferenţi plăcii pe sol, coeficienţii 0 din tabele urmând a fi avuţi în vedere la calculul
termotehnic al pereţilor exteriori de la parter; se admite ca pentru simplificarea calculelor aferente pereţilor, coeficienţii
1 să fie majoraţi cu valorile corespunzătoare 0 .
b) Valorile se obţin prin dubla interpolare sau extrapolare a valorilor din tabele, în funcţie de înălţimea h şi de
rezistenţa termică R1 ;
c) Dacă înălţimea z a soclului are valori diferite pe conturul clădirii (de ex. în cazul unui teren sistematizat în pantă sau
în cazul unor denivelări interioare), se vor considera în calcule valori corespunzătoare.
d) Valorile din tabele sunt calculate pentru cazul unei plăci de 10 cm grosime, dar ele pot fi utilizate şi în cazul în care
grosimea plăcii are alte valori - între 7 şi 15 cm.
e) înălţimile h şi z nu includ şi straturile trotuarului din jurul clădirii.
f) Dacă terenul sistematizat are pante pe direcţia perpendiculară pe soclu, înălţimile h şi z se măsoară la o distanţă de
cca. 3,0 m de la faţa exterioară a soclului.
7.1.7. Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei în dreptul pereţilor
interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în vedere la calculul valorilor R'1 , introducând în
relaţia (1) coeficienţii 9 din tabelul 18, multiplicaţi cu lungimile aferente.
Coeficienţii 9 se obţin prin interpolare în funcţie de rezistenţa termică R9 şi de înălţimea h.
7.1.8. Pentru 0,00 m < z < 0,60 m, rezistenţa termică specifică corectată R'1 se poate determina şi pe
baza prevederilor din anexa D1 .
7.1.9. În cazul prevederii pe conturul exterior al clădirii a unor fâşii termoizolante dispuse orizontal sau vertical,
coeficienţii lineari de transfer termic 1 se vor micşora cu valoarea , care se determin conform anexei D2 .
7.2. Subsol încălzit, parţial îngropat
7.2.1. În alcătuirea peretelui şi plăcii subsolului încălzit se cuprind toate straturile cuprinse în grosimile g şi respectiv f.
7.2.2. Relaţiile de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate parţial sub CTS:
- demisoluri având z > 0,20 m
- subsoluri având z < 2,50 m
7.2.3. Rezistenţa termică specifică corectată a pereţilor subsolului R'3 , calculată în cadrul acestui capitol, se referă
exclusiv la porţiunea subterană a acestora, pe înălţimea z, între CTS şi cota superioară a pardoselii de la subsol; pentru
zonele de pereţi exteriori ai subsolului de peste CTS, se aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori curenţi [1].
7.2.4. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3 se determină prin dubla interpolare sau
extrapolare a valorilor din tabelul 11, în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţele termice specifice unidirecţionale R2 şi
R3 .
Sunt valabile precizările de la pct. 7.1.6.b ...7.1.6.f.
7.2.5. Rezistenţa termică specifică unidirecţională a pereţilor R3 se calculează cu relaţia:
7.2.6. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii subsolului R'2 se determină cu relaţia:
în care:
A aria încăperii sau a întregului subsol încălzit [m 2 ];
l lungimea conturului exterior al subsolului, aferent suprafeţei cu aria A [m];
R2 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor cuprinse între cota pardoselii de la subsol şi cota
stratului invariabil, CSI [m 2 K/W];
2 coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului exterior al subsolului [W/(mK)].
7.2.7. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R2 se calculează cu relaţia:
în care:
f= d
dp1 , dp2 , p1 , p2 - conf. fig. 1
7.2.8. Coeficienţii lineari de transfer termic 2 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente şi uzuale, din tabelul
11, prin dubla interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţele termice R2 şi R3 . Sunt valabile
precizările de principiu de la pct. 7.1.6.c .....7.1.6.f.
7.2.9. Valorile U' 2 şi respectiv R'2 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru întreaga suprafaţă a
subsolului încălzit.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al subsolului, termenul al doilea al relaţiei (4) este nul.
Dacă detaliile de alcătuire a pereţilor şi plăcii subsolului sunt aceleaşi pe tot conturul exterior al subsolului, la calculul
valorilor U'2 şi R'2 pentru ansamblul clădirii, în locul termenului
se consideră termenul în care P este perimetrul subsolului.

7.2.10. Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei în dreptul pereţilor
interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în vedere la calculul valorii R'2, introducând în
relaţia (4) coeficienţii 9 din tabelul 18, multiplicaţi cu lungimile aferente.
Coeficienţii 9 se obţin prin interpolare, în funcţie de rezistenţa termică R9 şi de înălţimea h.
7.2.11. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'm aferente pereţilor exteriori ai subsolurilor în
întregime (partea subterană + partea supraterană) se utilizează relaţia:
în care indicele o se referă la zona supraterană iar indicele 3 - la zona subterana a pereţilor subsolului.
7.3. Două subsoluri încălzite, suprapuse
7.3.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru:
- porţiunea subterană (sub CTS) a peretelui demisolului sau subsolului 1, pe înălţimea z 4 (indici 4);
- peretele subsolului 2, pe înălţimea z 3 (indici-3);
- placa inferioară a subsolului 2 (indici 2).
7.3.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS, având înălţimile z 3 şi z 4
astfel încât:
z < 6,0 m
z 4 > 0,0 m
7.3.3. Pentru rezistenţa termică specifică corectată aferentă zonei de peste CTS a pereţilor subsolului, se aplică
relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori curenţi [1].
7.3.4. Pentru situaţiile curente, rezistenţele termice specifice corectate (R'3 şi R'4) ale pereţilor subsolurilor pe
înălţimile z 3 şi z 4 , se determină cu ajutorul valorilor 1 .... 15 , care se dau în tabelul 12.
Valorile se determină prin interpolarea valorilor corespunzătoare din tabel, în funcţie de înălţimea z, de
rezistenţa termică specifică a peretelui (R3 = R4 ) calculată pe baza relaţiei (3) şi de rezistenţa termică specifică a plăcii
inferioare a subsolului 2 -- R2 . Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6c ...7.1.6f.
7.3.5. Rezistenţele termice specifice corectate R'3 şi R'4 se calculează cu relaţiile:

7.3.6. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii subsolului R'2 sunt
valabile relaţiile (4) şi (5) precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.
Coeficienţii 2 se determină, de regulă, din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare în funcţie
de înălţimea z şi de rezistenţele termice R2 şi R3 .
Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6.c .... 7.1.6.f.
7.3.7. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'm aferente pereţilor exteriori ai subsolului 1 în
întregime (partea subterană + partea supraterană) se utilizează relaţia (6), în care produsul A3 . U'3 se înlocuieşte cu
produsul A4. U'4 .
7.4. Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat
- placa inferioară a spaţiului subteran (indici 2);
- peretele spaţiului subteran (indici 3);
- placa superioară a spaţiului subteran (indici 5).
7.4.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS, având înălţimea astfel
încât:
z < 6,0 m
z' > 0.8 m
z 3 < 5,2 m
7.4.3. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3 , aferentă peretelui, pe înălţimea z 3 , se
determină cu ajutorul valorilor
Valorile coeficienţilor specifici lineari de transfer termic se determină prin interpolarea valorilor corespunzătoare
din tabele, în funcţie de rezistenţa termică specifică unidirecţională a peretelui R3 , calculată pe baza relaţiei (3) şi de
rezistenţele termice specifice unidirecţionale ale plăcilor, R2 şi respectiv R5 .
De regulă, se va considera un număr aproximativ egal de coeficienţi \\i din cele 2 tabele astfel:
- pentru jumătatea inferioară a înălţimii libere z 3 - tabelul 12;
- pentru jumătatea superioară a înălţimii libere z 3 - tabelul 13.
Numărul de coeficienţi care se iau din cele 2 tabele pot fi diferiţi, urmărind să se obţină o variaţie continuă a valorilor pe
verticală, pe înălţimea z 3 , cu precizarea că în zonele adiacente colţurilor, pe înălţimi de cel puţin 80 cm, trebuie să se
utilizeze valori din tabelele aferente.
Pe zona mijlocie se pot adopta valori intermediare, între valorile corespunzătoare din cele două tabele.
Racordarea coeficienţilor în zona mijlocie a înălţimii Z3 se recomandă a se verifica pe cale grafică.
Rezistenţa termică specifică corectată R'3 se calculează cu relaţia (7).
7.4.4. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii inferioare R'2 sunt valabile relaţiile (4) şi (5),
precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.
Coeficienţii lineari de transfer termic 2 se iau din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare,
în funcţie de înălţimea z şi de rezistenţele termice specifice R2 şi R3 .
7.4.5. Rezistenta termică specifică corectată a plăcii superioare R'5 se determină cu relaţia:

în care:
R5 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor cuprinse între tavan şi CTS [m 2 K/W];
A aria încăperii sau a întregului spaţiu subteran [m 2 ];
l lungimea conturului exterior al încăperii, aferent suprafeţei A [m]
Coeficienţii liniari de transfer termic 5 se iau din tabelul 13, prin interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea z' şi
de rezistenţele termice R3 şi R5 .
7.4.6. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R5 se calculează cu relaţia:
în care:
f' = d
z' < 2,8 m
p1 - conf. fig1
7.5. Subsol neîncălzit, parţial îngropat
- placa inferioară a subsolului neîncălzit;
- peretele subsolului neîncălzit pe înălţimea z.
Se dau de asemenea şi relaţii de calcul pentru determinarea temperaturii Tu în subsolul neîncălzit.
7.5.2. Se folosesc următoarele notaţii:
Tu temperatura aerului în subsolul neîncălzit (°C);
Uo coeficientul de transfer termic unidirecţional al peretelui exterior al subsolului peste CTS, de suprafaţă Ao
[W/(m 2 K)J;
U'1 coeficientul de transfer termic corectat, aferent planşeului de peste subsol, de arie A1 [W/(m 2 K];
U'6 coeficientul de transfer termic corectat, aferent plăcii inferioare a subsolului, de arie A6 [W/(m 2 K)];
U'7 coeficientul de transfer termic corectat, aferent peretelui exterior al subsolului sub CTS [W/(m 2 K)].
Coeficienţii de transfer termic U0 , U'6 şi U'7 sunt raportaţi la diferenţa de temperatură (Tu - Te ), în timp ce coeficientul
U'1 este raportat la diferenţa de temperatură (Ti - Tu ).
7.5.3. Temperatura aerului în subsolul neîncălzit se determină pe baza bilanţului termic, cu relaţia:
în care:
A0 =h. P [m 2 ]
A7 = z. P [m 2 ]
V = A6. Hu [m 3 ]
P perimetrul subsolului neîncălzit [m];
V volumul interior al subsolului neîncălzit [m 3 ];
n viteza de ventilare a subsolului neîncălzit, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră, aferent ventilării naturale a
subsolului neîncălzit [h-1 ].
7.5.4. Coeficientul de transfer termic corectat U'6 se-determină cu relaţia:
Coeficienţii 6 se iau din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de înălţimea z.

Coeficientul de transfer termic corectat U'6 se introduce în relaţia (11) cu semnul algebric rezultat din calculul cu
formula (12).
7.5.5. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R6, se determină cu relaţia:
în care;
f= d
dp1 , dp2 , p1 , p2 - conf. fig. 1.
7.5.6. Coeficientul de transfer termic specific corectat aferent pereţilor subterani ai subsolului,
U'7 = l/R'7 , se determină pe baza valorilor R'7 din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de z.
7.5.7. Coeficientul de transfer termic specific unidirecţional aferent pereţilor supraterani ai subsolului, Uo , se calculează
cu relaţia:
în care:
g= d
7.5.8. Rezistenţa termică specifică corectată R'1 şi respectiv coeficientul de transfer termic U'1 = 1/R'1 , aferente
planşeului de peste subsolul neîncălzit se determină pe baza relaţiilor de calcul şi a coeficienţilor din [1]; la calculul
rezistenţei termice unidirecţionale R1 se consideră:
Rsi + Rse = 0,250 m 2 K/W
7.5.9. În absenţa unor cerinţe speciale, viteza de ventilare naturală n a subsolului neîncălzit, respectiv numărul de
schimburi de aer pe oră, se va alege în funcţie de destinaţia subsolului şi de alte considerente:
0,4 h-1 < n < 0,8 h-1
Determinarea vitezei de ventilare naturală a subsolului neîncălzit, în funcţie de aria golurilor prevăzute în pereţii exteriori
supraterani ai subsolului şi de viteza de calcul a vântului, se va face conform anexei E.
7.5.10. Deoarece valorile 6 şi R'7 din tabelul 14 sunt în funcţie de temperatura aerului din subsol, determinarea
acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R'6 şi R'7 se va face prin încercări succesive.
7.6. Subsoluri parţiale
7.6.1. Subsol încălzit
În aceasta situaţie, subsolul încălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe restul suprafeţei încăperile
de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 2 din tabelul III).
Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:
La subsolul încălzit se consideră şi fluxul termic care se transmite prin pereţii interiori care delimitează subsolul de sol;
rezistenţa termică specifică corectată R'3 a acestor pereţi se
determină din tabelul 15, prin interpolare, în funcţie de înălţimea H a subsolului, de rezistenţa termică unidirecţionala R3
a peretelui, care se calculează cu relaţia (3) şi de rezistenţa termică unidirecţională a plăcii inferioare a subsolului R2 ,
calculată cu relaţia (5).
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'2 a plăcii inferioare a subsolului, în relaţia de calcul (4) se
introduce şi produsul 2 . l, în care l este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar 2 - coeficientul linear
de transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 15, prin interpolare, în funcţie de înălţimea H şi de rezistenţele
termice R2 şi R3 , care se calculează cu relaţia (5) şi respectiv (3).
- Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de pe conturul subsolului, cu pereţii exteriori, valorile U'3 =
1/R'3 şi 2 , determinate conform tabelului 15, se vor dubla.
Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic a zonei de colţ de la intersecţia pereţilor
exteriori ai subsolului cu pereţii interiori de pe conturul subsolului, este necesar ca termoizolaţia verticală a pereţilor
exteriori ai subsolului să fie prevăzută şi în continuare, pe faţa exterioară a soclului adiacent plăcii pe sol, pe o lungime
de cel puţin 60 cm şi pe întreaga înălţime a subsolului; se va urmări, în măsură cât mai mare, să nu se întrerupă
continuitatea straturilor termoizolante.
La determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale plăcii pe sol şi ale planşeului de peste subsol, în calcule se
neglijează coeficienţii liniari de transfer termic din zona intersecţiei acestora cu pereţii subsolului.
- Stratul termoizolant aferent plăcii pe sol de la cota ± 0,00 va depăşi zona intersecţiei cu pereţii subsolului cu cel puţin
30 cm.
7.6.2. Subsol neîncălzit

În această situaţie, subsolul neîncălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe restul suprafeţei
încăperile de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 5 din tabelul III).

Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:

- La determinarea temperaturii Tu din subsolul neîncălzit cu relaţia (11), se va ţine seama şi de fluxul termic care se
transmite prin pereţii interiori care delimitează subsolul de sol; în relaţia (11) produsul A7 . U'7 , aferent acestor pereţi,
se introduce, atât la numărător cât şi la numitor, cu semnul minus. Rezistenţa termică specifică corectată R'7 a acestor
pereţi se determină din tabelul 16.
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'6 a plăcii inferioare a subsolului, în relaţia de calcul (12) se
introduce şi produsul 6 . l, în care l este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar 6 - coeficientul linear
de transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 16.
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'1 a plăcii pe sol de la cota ± 0,00, în relaţia de calcul (1) se
introduce şi produsul 1 . l în care l este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar 1 - coeficientul liniar
de transfer termic, conform tabelului 16.
- Valorile R'7 , 1 şi 6 se obţin din tabelul 16, prin dublă interpolare, în funcţie de înălţimea Hu şi de rezistenţa termică
a stratului termoizolant de la planşeul de peste subsol (Rt = d1 / 1 ).
Având în vedere că valorile 1 , 6 şi R'7 , din tabelul 16 diferă în funcţie de temperatura Tu , determinarea acesteia,
precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R'1 , R'6 şi R'7 , se va face prin încercări succesive.
Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de pe conturul subsolului cu pereţii exteriori, valorile 1 , 6 şi
U'7 , determinate conform tabelului 16, se vor dubla.
La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a planşeului de peste subsolul neîncălzit, se neglijează
coeficienţii liniari de transfer termic din zona de intersecţie cu pereţii subsolului.
7.7. Subsol încălzit + subsol neîncălzit
7.7.1. Acest capitol se referă la situaţia în care numai o parte din suprafaţa subsolului este încălzită, restul subsolului
fiind un spaţiu neîncălzit, ventilat (cazul 2 combinat cu cazul 5 din tabelul 111).
7.7.2. Rezistenţele termice specifice corectate aferente planşeelor de peste cele două tipuri de subsoluri, precum şi
cele aferente pereţilor dintre subsoluri, se determină conform prevederilor din [l].
La determinarea rezistenţei termice specifice corectate aferente pereţilor dintre subsoluri,
R'8 , coeficienţii liniari de transfer termic de la baza pereţilor, se consideră egali cu zero, valorile corespunzătoare
fiind incluse, pentru simplificarea calculelor, în coeficienţii 2 şi 6 aferenţi plăcilor de la partea inferioară a subsolurilor.
7.7.3. La determinarea temperaturilor Tu din subsolul neîncălzit se va ţine seama şi de fluxul termic care se transmite
prin pereţii interiori care separă zona încălzită de zona neîncălzită, introducând în relaţia (11) la numărător termenul A8 .
U8 . Ti iar la numitor termenul A8 .U8 .
7.7.4. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a subsolului încălzit R'2 , în
relaţia (4) se va introduce şi produsul 2 . l în care l este lungimea peretelui dintre cele două subsoluri.
7.7.5. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a subsolului neîncălzit R'6
în relaţia (12) se introduce şi produsul 6 . l în care l are aceiaşi specificaţie ca mai sus.
7.7.6. Coeficienţii liniari de transfer termic 2 şi 6 se iau din tabelul 17, prin dublă interpolare, în funcţie de
rezistenţele termice specifice unidirecţionale R2 şi R8 .
7.7.7. Având în vedere că valorile 2 şi 6 din tabelul 17 diferă în funcţie de temperatura Tu , determinarea acesteia,
precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R'2 şi R'6 se va face prin încercări succesive.
7.7.8. Înălţimile de calcul ale subsolurilor se vor considera:
- H pentru subsolul încălzit;
- Hu pentru subsolul neîncălzit.
7.7.9. Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic a zonei de colţ de la intersecţia
pereţilor exteriori ai subsolului încălzit cu pereţii interiori care separă cele două zone ale subsolului, este necesar ca
termoizolaţia verticală a pereţilor exteriori ai subsolului încălzit să fie prevăzută şi în continuare pe peretele exterior al
subsolului neîncălzit, pe o lungime de cel puţin 60 cm. Se va urmări, în măsură cât mai mare, să nu se întrerupă
continuitatea straturilor termoizolante.
Stratul termoizolant aferent planşeului de peste subsolul neîncălzit va depăşi zona intersecţiei cu peretele dintre cele
doua subsoluri, cu cel puţin 30 cm.
7.7.10. Prevederile din acest capitol, inclusiv valorile din tabelul 17, se pot utiliza şi în situaţiile în care cele două spaţii
alăturate sunt amplasate la nivelul terenului sistematizat sau chiar peste CTS; valorile din tabelul 17 sunt, în aceste
cazuri, acoperitoare.
7.8. Pereţi interiori pe sol
7.8.1. Acest capitol se referă la influenţa negativă pe care o determină întreruperea continuităţii straturilor
termoizolante orizontale asupra rezistenţelor termice specifice corectate:
R'1 la plăcile pe sol;
R'2 la plăcile inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane încălzite.
7.8.2. Prin luarea în consideraţie a coeficienţilor liniari de transfer termic 9 se reduc într-o oarecare măsură, valorile
rezistenţelor termice specifice corectate, calculate cu relaţiile:
(1) - în cazul plăcilor pe sol: cap. 7.1;
(4) - în cazul plăcilor inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane încălzite: cap. 7.2, 7.3 (subsolul 2), 7.4, 7.6.1
şi 7.7 (subsolul încălzit).
7.8.3. În cazul în care distanţele dintre pereţii interiori (structurali şi nestructurali) sunt relativ mari şi/sau grosimea
acestora este mică, influenţa întreruperii continuităţii stratului termoizolant orizontal este redusă şi se poate neglija în
calcul.
7.8.4. Luarea în consideraţie, în calcul, a influenţei prezenţei pereţilor interiori, se face prin introducerea în relaţiile (1) şi
(4) a produsului 9 . l, în care:
- coeficienţii 9 depind de alcătuirea şi de grosimea pereţilor interiori şi se iau din tabelul 18, prin interpolare, în funcţie
de adâncimea h şi de rezistenţa termică unidirecţională R9 ;
- lungimile l reprezintă lungimile pereţilor interiori din cadrul ariilor A ale încăperilor sau ale întregului spaţiu încălzit;
lungimile golurilor de uşi se scad din lungimile pereţilor interiori.
Se atrage atenţia asupra faptului că valorile 9 din tabelul 18 corespund unei jumătăţi din grosimea peretelui (d/2),
astfel încât, în situaţia în care calculul se face pentru ansamblul spaţiului încălzit, lungimile l trebuie să fie dublate.
Rezistenţa termică specifică unidirecţională R9 a tuturor straturilor cuprinse între cota superioară a pardoselii şi cota
stratului invariabil CSI se calculează cu relaţiile:
(2) - la placa pe sol (R9 = R1 )
(5) - la placa inferioară a subsolurilor încălzite (Rg = R2)
7.8.5. Valorile 9 din tabelul 18 sunt date pentru două situaţii extreme şi anume:
- cazul 1 (tabelul III) - placă pe sol, h = 120 cm peste CTS;
- cazul 2 (tabelul III) - subsol încălzit, h = 240 cm sub CTS.
Pentru situaţii intermediare, interpolarea se face între valorile extreme 9 date în tabel, corespunzătoare unei diferenţe
de înălţime de 120 + 240 = 360 cm.
7.8.6. La pereţii interiori amplasaţi în cadrul unei fâşii de 2,0 m lăţime de-a lungul pereţilor exteriori, valorile
coeficienţilor 14/9 se vor dubla.
8. EFECTUL APEI SUBTERANE
De regulă, stratul acvifer are o influenţa redusă asupra cuantumului fluxului termic prin sol.
În ceea ce priveşte modul de considerare în calcul a prezenţei apei subterane în sol, se disting 3 cazuri:
a) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este la o adâncime mai mare de 5,0 m de la CTS.
În acest caz, nu se ţine seama în calcul de existenţa stratului de apă subterană.
b) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este la o adâncime mai mică de 5,0 m de la CTS.
În acest caz, în calcul se operează următoarele modificări:
temperaturile Tp din tabelul II se consideră nu la adâncimea CSI (7,0 m de la CTS), ci la nivelul hidrostatic maxim, cu
precizarea că NHM va fi amplasat mai jos decât faţa inferioară a plăcii eventualelor subsoluri;
- rezistenţele termice specifice unidirecţionale R1 , R2 şi R6 se vor calcula considerând toate straturile cuprinse între
cota superioară a pardoselii şi NHM (în loc de CSI), iar conductivitatea termică a pământului se va considera cu
valoarea unică p = 2,0 W/(mK) pe întreaga adâncime între CTS şi NHM.
Valorile coeficienţilor liniari de transfer termic şi ale rezistenţelor termice R'3 şi R'7 din tabelele 1 ....18 rămân
valabile.
c) Stratul de apă subterană este mobil iar viteza de curgere a curentului subteran este semnificativă.
În această situaţie se produce un flux termic suplimentar, care este cu atât mai mare cu cât viteza este mai mare, cu
cât adâncimea la care se găseşte nivelul superior al stratului acvifer este mai mică şi cu cât termoizolaţia plăcii de pe
sol (sau a plăcii inferioare a subsolului) este mai redusă.
Dacă se cunosc viteza şi adâncimea apei subterane, se poate calcula un factor de multiplicare supraunitar G w care
majorează coeficienţii de transfer termic U', micşorând corespunzător rezistenţele termice specifice corectate R' ale
tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul.
Factorul de multiplicare G w se determină conform anexei F.
Concomitent se aplică - dacă este cazul - modificările referitoare la calcul, precizate la cazul b).
9. DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU
SOLUL
9.1. Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile pe sol ale încăperilor încălzite, în câmp curent, se determină cu
relaţia:
în care:
2
i = 6 W/(m K)
R1 rezistenţa termică unidirecţională a plăcii, inclusiv aportul pământului, calculată cu relaţia (2).
Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile inferioare ale subsolurilor şi ale altor spaţii subterane încălzite, în câmp
curent, se determină cu relaţia (15) în care în loc de R1 se introduce rezistenţa termică unidirecţională R2 , calculată cu
relaţia (5).
9.2. Temperatura pe suprafaţa tavanului la spaţiile subterane încălzite, complet îngropate (cazul 4 din tabelul III), în
câmp curent, se determină cu relaţia:
în care:
2
i = 8 W/(m K)
R5 rezistenţa termică unidirecţională a plăcii superioare, inclusiv aportul pământului, calculată cu relaţia (10)
9.3. Temperaturile minime de pe suprafaţa interioară (T si min ) a elementelor de construcţii în contact cu solul,
rezultate din calculul câmpului plan de temperaturi, se iau din tabelele 1 .....11, 15, 17 şi 18, prin interpolare.
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară T i = + 20 C Pentru alte
condiţii de temperatură (T'c şi T'i), temperatura minima (T'si min ) se poate determina cu relaţia:
în care:
Ti = + 20 °C
Te = - 15 °C
Ts - Te = 35 K
9.4. Temperatura superficială medie, aferentă unui element de construcţii în contact cu solul, se poate determina cu
relaţia:
în care:
2
s = 6 sau 8 W/(m K), conform pct. 4.3.
R' rezistenţa termică specifică corectată, calculată conform cap. 7.
9.5. Pe baza temperaturii superficiale medii Tsi m se poate calcula raportul ecartului de temperatură superficială medie,
cu relaţia:
în care R' este rezistenţa termică specifică corectată, cu luarea în consideraţie a influenţei punţilor termice şi a aportului
pământului.
9.6. La colţurile ieşinde (în plan) ale clădirilor, temperaturile T si colţ de la intersecţia pardoselii cu suprafeţele verticale
interioare ale pereţilor adiacenţi, se pot determina - dacă nu se iau măsuri de izolare suplimentară a acestor zone - cu
relaţia:
în care Tsi min este temperatura minima de la intersecţia pardoselii cu pereţii adiacenţi, determinată conform pct. 9.3.
Aceeaşi relaţie de calcul se utilizează şi pentru determinarea temperaturii de la intersecţia tavanului cu suprafeţele
verticale interioare ale pereţilor adiacenţi (la cazul 4),
9.7. Pentru alte detalii şi situaţii decât cele din tabelele 1 .....11, 15, 17 şi 18, precum şi pentru determinarea curbei de
variaţie a temperaturilor superficiale, se va efectua un calcul numeric automat al câmpului plan, bidimensional, de
temperaturi, pe baza prevederilor din anexa C. În fig. 4 se prezintă un exemplu de reprezentare grafică a
temperaturilor superficiale pe peretele şi pe placa inferioară a unui subsol încălzit.
9.8. Pentru determinarea mai exactă a temperaturii Tsi colţ, este necesar a se face un calcul numeric automat al
câmpului spaţial de temperaturi (3D).
9.9. Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de temperaturi (2D), se pot reprezenta grafic
curbele izoterme atât în sol (geoizotermele) cât şi în elementele de construcţie. În figurile 5, 6, 7, şi 8 se prezintă -
exemplificativ - alura geoizotermelor şi a liniilor de flux termic, pentru cazurile 1, 2 şi 4 din tabelul III, în ipoteza
convenţională că Te = -15 °C.
Fig. 4. TEMPERATURI SUPERFICIALE LA UN SUBSOL ÎNCĂLZIT (EXEMPLU)

10. VALORI NORMATE

10.1. Rezistenţa termică minimă, necesară din considerente igienico-sanitare se calculează cu relaţia:
în care Ti max este diferenţa maximă de temperatură, admisă între temperatura interioară şi temperatura medie a
suprafeţei interioare: Ti max = (Ti - Tsim)
Valorile Ti max se dau în tabelul IV, în funcţie de destinaţia clădirilor şi de tipul elementului de construcţie.
10.2. Rezistenţele termice specifice corectate R' ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul, calculate
pentru fiecare încăpere în parte, trebuie să fie mai mari decât rezistenţele termice minime necesare:
La pereţii subsolurilor parţial îngropate condiţia (22) trebuie verificată separat pentru cele 2 zone: sub şi peste CTS.
10.3. În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată, medie pe clădire, a fiecărui
element de construcţie în contact cu solul, trebuie să fie mai mare decât rezistenţa termică minimă prescrisă în actele
normative în vigoare. Trebuie să fie îndeplinită condiţia:
10.4. Temperaturile de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie în contact cu solul, atât în câmp curent
şi în dreptul punţilor termice, cât şi la intersecţii şi colţuri trebuie să fie mai mari decât temperatura punctului de rouă
r:
Temperatura punctului de rouă se determină din anexa B din [1], în funcţie de temperatura interioară de calcul T i şi de
umiditatea relativă a aerului interior i, considerată conform tabelului IV.
10.5. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii, aferente elementelor de construcţie în contact cu solul, determinate
conform pct. 9.4., se pot calcula şi verifica indicii globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi indicatorii specifici
disconfortului local: temperatura suprafeţei pardoselii, variaţia pe verticală a temperaturii aerului şi asimetria
temperaturii radiante.
VALORI NORMATE Ti max
TABELUL IV
T i max [K]
Pereţi Pardoseală pe:
Grupa sub C TS peste A B C

Destinaţia clădirilor i C TS
clădirii % Tavan

I - C lădiri de locuit, 60 3,5 4,0 3,0 2,5 2,0 1,5
cămine,internate
- Spitale, policlinici, ş.a.
- C reşe, grădiniţe
- Şcoli, licee, ş.a.
II - Alte clădiri social-culturale cu 50 4,0 4,5 3,5 3,0 2,5 2,0
regim normal de umiditate
III - C lădiri sociale cu regim ridicat 60 5,0 6,0 4,5 3,5 3,0 2,5
de umiditate
- C lădiri de producţie cu regim
normal de umiditate
IV - C lădiri de producţie cu regim < 75 0,9AT r Tr 0,8AT r 4,0 3,5 3,0
ridicat de umiditate *)
A PLACA PE SOL
B PLANŞEU PESTE SUBSOL NEÎNCĂLZIT
C PLACA INFERIOARĂ A SUBSOLULUI ÎNCĂLZIT
*) Tr = Ti - r
ANEXA A: CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR
1. Conductivitatea termică
1.1. Conductivitatea termică a pământurilor variază în limite foarte largi, între 0,4 şi 4,5 W/(mK), dar mai frecvent
între 0,6 şi 3,5 W/(mK).
Factorii care influenţează semnificativ asupra conductivităţii termice p a pământurilor sunt următorii:
- Densitatea aparentă a pământului uscat, care este în funcţie de porozitate, adică de raportul dintre volumul porilor şi
volumul total, exprimat în procente; conductivităţile termice sunt cu atât mai mari cu cât porozitatea este mai mică şi
densitatea mai mare. În cazul unor pori de dimensiuni mari şi care comunică între ei, apar şi fenomene convective, care
conduc la mărirea conductivităţi lor termice.
- Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori şi masa particulelor solide, exprimată în
procente; pe măsură ce umiditatea creşte, creşte şi conductivitatea termică.
- Natura minerală şi dimensiunile particulelor care intră în alcătuirea pământului; pământurile nisipoase au, în general
conductivităţi mai mari decât pământurile argiloase şi mai mici decât cele stâncoase.
Starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ; în general, solurile îngheţate au conductivităţi termice mai mari
decât cele neîngheţate. La unele roci îngheţate, conductivitatea termică depinde şi de natura, amorfă sau cristalină a
rocii, precum şi de direcţia de propagare a căldurii în raport cu planurile de clivaj.
1.2. Densitatea aparentă a pământului în stare uscată, în funcţie de porozitatea acestuia, se poate determina cu
relaţia:
în care:
densitatea aparentă a pământului în stare uscată - în t/m 3
3
s densitatea aparentă a particulelor de pământ - în t/m , cu următoarele valori:
- pământuri argiloase s = 2,8 t/m 3
- pământuri nisipoase s = 2,6 t/m 3 n porozitatea pământului
Orientativ, se pot considera următoarele valori:

- pământuri argiloase
- loessuri n = 40 - 60 %
- argile moi n = 50 - 70 %
- argile consistente şi vârtoase n = 30 - 50 %
- argile tari n - 20 - 30 %
- pământuri nisipoase n = 20 - 50 %
Pentru valorile extreme ale porozităţilor se obţin următoarele densităţi aparente:
Argile p = 0,8 .....2,2 t/m 3 în medie 1,5 t/m 3
Nisipuri p = 1,3 .....2,1 t/m 3 în medie 1,7 t/m 3
1.3. Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori şi masa particulelor solide, se poate
determina cu relaţia:
în care:
m w masa apei conţinută în pori (t/m 3 )
Umiditatea maximă (pământ saturat) se calculează cu relaţia:
Cu valorile de mai sus, rezultă următoarele umidităţi maxime (de saturaţie):

- pământuri argiloase w max = 10 ....90 %
- pământuri nisipoase w max = 10 .....40 %
În mod uzual, pământurile pot avea următoarele umidităţi:
- pământuri argiloase w = 10 .....40 %
- pământuri nisipoase w = 5 .....20 %
- pământuri stâncoase w < 3 % (cu excepţia rocilor poroase)
Fig. A1
CONDUCTIVITĂŢI TERMICE p
NISIPURI ÎN STARE NEÎNGHEŢATĂ
1.4. În figurile A1 şi A2 se dau grafice care permit determinarea conductivităţilor termice ale pământurilor neîngheţate,
argiloase şi nisipoase, în funcţie de densitatea aparentă şi de umiditatea pământului. Graficele sunt construite pe baza
relaţiilor lui Kersten,
1.5. Pentru straturile de pământ vegetal şi pentru umpluturi se pot considera următoarele conductivităţi de calcul:
- cu umiditate naturală = 1,8 t/m 3 - p =1,2-1,5 W/(mK)
- în stare îngheţată = 2,0 t/m 3 - p = 1,5 - 1,8 W/(mK)
1.6. Pentru pământurile stâncoase (roci omogene) se pot considera următoarele conductivităţi de calcul, în funcţie de
densitatea aparentă:
- = 2,0 t/m 3 p = 2,5 W/(mK)
- = 2,5 t/m 3 p = 3,5 W/(mK)
- = 3,0 t/m 3 p = 4,5 W/(mK)
1.7. Dacă plăcile pe sol se amplasează pe un strat de umplutură realizat din materiale cu proprietăţi termoizolante
(nisipuri uscate, pietriş, zgură, granulit, ş.a.), caracteristicile termotehnice se iau din anexa A din [1].
2. Capacitatea calorică
2.1. Capacitatea calorică masică a pământurilor la presiune constantă (cp ) se poate determina cu relaţia:
în care:
cs capacitatea calorică a particulelor de pământ, în J/(kg.K):
cs = 1000 J/(kgK) - pentru argile şi nisipuri
cs = 800 J/(kgK) - pentru roci omogene

cw capacitatea calorică a apei, în J/(kgK);
cw = 4180 J/(kgK), la+10°C w umiditatea pământului, în % din masa pământului uscat;
Cu valorile cs şi cw de mai sus şi cu valorile uzuale w de la pct. 1.3, rezultă:
- pământuri argiloase cp = 1400 ...2600 J/(kgK)
- pământuri nisipoase cp = 1200 ...1800 J/(kgK)
- pământuri stâncoase cp = 800 J/(kgK)
2.2. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii calorice masice cu densitatea aparentă a
pământului în stare uscată (p); uzual, se pot considera următoarele valori:
- pământuri argiloase = 800 .... 2200 kg/m 3 - în medie 1500 kg/m 3
- pământuri nisipoase = 1300 ... 2100 kg/m - în medie 1700 kg/m
- pământuri stâncoase = 2000 ... 3000 kg/m 3 - în medie 2500 kg/m 3
Rezultă următoarele valori medii pentru capacitatea calorică raportată la unitatea de volum:
- pământuri argiloase . Cp = 3,0x10 6 J/(m 3 K)
- pământuri nisipoase . Cp = 2,5x10 6 J/(m 3 K)
- pământuri stâncoase . Cp = 2,0x1.0 J/(m K)
Considerentele din această anexă permit efectuarea calculelor termotehnice pe baza unor caracteristici termotehnice
ale pământurilor, mai apropiate de condiţiile specifice reale.
În acest sens, există următoarele posibilităţi:
a) În toate cazurile în care este posibil, şi în funcţie de importanţa clădirii, se pot determina caracteristicile
termotehnice ale pământului pe baza încercărilor efectuate în laboratoare a probelor luate din amplasament.
Probele se vor lua din zona viitoarei clădiri şi din imediata ei vecinătate (4-5 m în jurul cădirii), pe o adâncime de 6-7 m
de la CTS.
Se va ţine seama de condiţiile specifice locale privind umiditatea pământului, ascensiunea capilară a apei din stratul de
apă freatică, adâncimea de îngheţ şi alte fenomene care pot varia în timp.
b) Dacă varianta a) de mai sus nu este posibilă, dar există un studiu geotehnic corespunzător, caracteristicile
termotehnice ale pământului se pot evalua pe baza indicaţiilor cuprinse în cap. 1 şi 2 din prezenta anexă. Este indicat
ca, faţa de umiditatea naturală constatată, să se aibe în vedere o oarecare majorare, care să ţină seama de
posibilitatea creşterii umidităţii pământului în timp.
Se va avea în vedere - ca şi în varianta a) - că pe o înălţime de 1,0 ...1,5 m de la CTS, iarna, adică în perioada pentru
care se fac calculele termotehnice, straturile de pământ sunt îngheţate, având deci conductivităţi mai mari, cu până la
60 %, decât aceleaşi pământuri în stare neîngheţată.
c) Dacă nu exista aviz geotehnic, dar se cunosc totuşi unele date privind natura pământului, la calculele termotehnice
se pot avea în vedere caracteristicile termotehnice din tabelul A3 .
Tabelul A3
C ategoria Descrierea C onductivitatea termică C apacitatea calorică
p . cp
W/(mK) J/(m 3 K)
1 Pământuri argiloase cu umiditate redusă 1,5 3,0 x 105
2 - Pământuri argiloase cu umiditate ridicată 2,0 2,5 x 106
- Nisipuri şi pietrişuri cu umiditate redusă
3 Nisipuri şi pietrişuri cu umiditate ridicată 2,5 2,5 x 106
4 Roci omogene 3,5 2,0 x 106
ANEXA B: CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE UTILIZATE ÎN CADRUL
NORMATIVULUI
Nr. crt. din Denumirea materialului Densitatea C onductivitatea C oeficientul de
ANEXA A din aparentă termică de asimilare
[1] calcul termică
s
kg/m 3 W/(mK) W/(m 2 K)
5 BITUM 1100 0,17 3,37
6 BETON ARMAT 2500 1,74 16,25
7 BETON SIMPLU 2200 1,39 13,62
15 MORTAR DE C IMENT 1800 0,93 10,08
22 PLĂC I DE VATĂ MINERALĂ TIP G 100 100 0,048 0,51
23 PLĂC I RIGIDE DIN FIBRE DE BAZALT TIP PB 160 0,050 0,66
160
35 UMPLUTURA DE PIETRIŞ 1800 0,70 8,74
63 ZIDĂRIE DIN C ĂRĂMIZI PLINE 1800 0,80 9,51
64 ZIDĂRIE DIN C ĂRĂMIZI C U GĂURI 1700 0,75 8,95
VERTIC ALE, TIP GVP
1550 0,70 8,26
1450 0,64 7,64
1350 0,58 7,02
ZIDĂRIE DIN BLOC URI DE TIP GBN 35 725 0,30 3,70
BETON C ELULAR
67 AUTOC LAVIZAT C U ROSTURI TIP GBN 50 825 0.34 4,20
OBIŞNUITE
68 FÂŞII ARMATE DIN BETON TIP GBN 35 625 0,25 3,13
C ELULAR AUTOC LAVIZAT
TIP GBN 50 725 0,28 3,57
72 POLISTIREN C ELULAR 20 0,044 0,30
75 C OVOR PVC FĂRĂ SUPORT TEXTIL 1800 0,38 8,49
76 PÂNZĂ BITUMATĂ, C ARTON BITUMAT 600 0,17 3,28

ANEXA C: CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
1. Generalităţi
Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea caracteristicilor termotehnice ale elementelor
de construcţie în contact cu solul, în combinaţie cu metoda de calcul dată în cap. 7 (şi în completarea acesteia) sau ca
o metoda alternativă, astfel:
a) Metoda utilizată în cap. 7, care furnizează coeficienţi lineari sau punctuali de transfer termic:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi, care permite
determinarea coeficienţilor liniari de transfer termic ( )
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) îl câmpului de temperaturi, care permite
determinarea coeficienţilor punctuali de transfer termic (x).
b) Metoda alternativă, care dă direct rezultatele pentru o anumită clădire:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi;
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi.
Indicaţiile cuprinse, mai jos, în prezenta anexă, se referă exclusiv la utilizarea calculului plan (2D) al câmpului de
temperaturi, care oferă un grad de precizie suficient pentru situaţiile şi calculele curente.
Câmpul spaţial de temperaturi este recomandabil a fi utilizat pentru determinarea temperaturilor superficiale Tsi colţ la
colţurile ieşinde ale clădirilor.
Se precizează că indicaţiile din prezenta anexă sunt date în condiţiile utilizării programelor de calcul automat existente
actualmente în ţară
2. Modelul geometric
Spre deosebire de calculul câmpului de temperaturi aferente intersecţiilor şi altor punţi termice de la suprastructura
clădirilor, la calculele numerice efectuate pentru elementele de construcţie în contact cu solul, modelul geometric
trebuie să aibe dimensiuni mult mai mari.
Pentru calculul cu metoda a1 , se vor adopta următoarele dimensiuni ale modelului geometric plan (fig. C1):
- în interiorul clădirii Bi =10,0 m
- în exteriorul clădirii Be =10,0 m
- peste cota ± 0,00 la placa pe sol (cazul 1.) Bo > 1,2 m (fig., C 1 ,C 2 )
- peste cota plăcii la cazul 7 B > 1,2 m (fig. C 6 )
- peste CTS la cazurile 2, 3 şi 5 B > 1,0 m (fig. C 3 , C 4 )
- peste cota pardoselii, la pereţii interiori pe sol (cap. 7, 8) B> 1,0 m (fig. C 7 )
- sub CTS, în toate situaţiile Bp = 7,0 m
Pentru calculul cu metoda b1 , poziţiile planurilor de decupaj, care separă modelul de restul clădirii, sunt aceleaşi ca mai
sus, cu următoarele diferenţe:
- modelul cuprinde întreaga lăţime convenţională (B') a clădirii, cu distanţe Be pe ambele laturi;
- lăţimea convenţională a clădirii este egală cu aria clădirii (A) împărţită la jumătate din perimetru (P):
- poziţia planului vertical de decupaj din exteriorul clădirii este determinată de distanţa:
Lăţimea convenţională B' reprezintă "dimensiunea caracteristică" a clădirii.

3. Subdiviziunile modelului geometric
Modelul geometric, cuprins între planurile verticale şi orizontale de decupaj se subîmparte cu planuri auxiliare, formând
reţeaua de calcul a câmpului plan de temperaturi.
In mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor avea o creştere gradată spre planurile de decupaj şi nu trebuie
să depăşească:
- 25 mm - în interiorul elementului de construcţie;
- 50 mm - primele 6 distanţe de la feţele interioare şi exterioare ale elementelor de construcţie;
- 500 mm - următorii paşi până la distanţa de 3,0 m de la feţele elementelor de construcţie;
- 1000 mm - până la max. 10,0 m de la feţele elementelor de construcţie;
- 2000 mm - în rest.
4. Temperaturile de calcul
Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din cap. 5 din normativ, cu următoarele precizări:
- planurile verticale de decupaj, precum şi planul orizontal de decupaj de la partea superioară a modelului geometric
sunt adiabatice;
- planul orizontal de decupaj de la partea inferioară a modelului geometric, amplasat la adâncimea de 7,0 m de la CTS:
are o temperatura impusă, constantă (TP );
- temperatura în interiorul spaţiilor neîncălzite va fi egală cu temperatura Tu rezultată dintr-un calcul de bilanţ termic,
5. Caracteristicile termotehnice de calcul
Conductivitaţile termice de calcul ale materialelor de construcţie şi ale pământului, precum şi rezistenţele termice
superficiale se vor lua, de regulă, conform cap. 4 din normativ, cu următoarele precizări:
- pentru calculul cu metoda b1, dacă există date certe privind caracteristicile termotehnice ale pământului din
amplasament şi din imediata vecinătate a clădirii, se pot utiliza şi alte valori pentru conductivitatea termică a
pământului, în conformitate cu indicaţiile din anexa A;
În condiţiile în care fundaţiile sunt înglobate într-un sol cu p = 2,0 W/(mK), pentru simplificare, se poate considera că
betonul din fundaţii are aceeaşi conductivitate cu cea a pământului, astfel încât fundaţiile pot fi eliminate din modelul
geometric de calcul al câmpului de temperaturi; Straturile de aer neventilat înglobate în elementele de construcţie vor fi
introduse în calculul câmpurilor de temperaturi cu o conductivitate termică echivalentă a :
în care:
da = grosimea stratului de aer, în metri;
Ra = rezistenţa termică a stratului de aer, conform [1 ].
6. Programele de calcul automat
Se vor folosi exclusiv programe de calcul atestate,care dispun de următoarele facilităţi:
- permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi (cel puţin 200x200 paşi);
- pot furniza temperaturile Ts ; pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, în condiţiile considerării la
colţurile interioare ieşinde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale;
- permit considerarea a 3 medii cu temperaturi diferite;
- pot furniza fluxurile termice , aferente oric ror porţiuni din suprafeţele interioare, valorile fiind determinate pe
baza relaţiei:
în care l reprezintă lungimile aferente fiecărui punct din reţeaua de calcul.

Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una din verificări să fie compararea temperaturilor
Tsi şi Tse de la toate marginile modelului geometric, rezultate din calculul automat, cu cele rezultate dintr-un calcul
unidirecţional (1D).
Se dau mai jos relaţiile de calcul pe baza cărora s-au calculat valorile şi R' din tabelele 1 ....18
şi care se pot folosi în cazuri similare, pe baza unui calcul automat (2D) al câmpului de temperaturi.
Placa pe sol.(tabelele 1 ....10)
în care:
1 fluxul termic pe lăţimea Bi, rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m] - fig. C 2 ;
R1 rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W], relaţia (2).
Placa inferioară a subsolului încălzit (tabelele 11, 12, 15)
în care:
2 fluxul termic pe lăţimea Bi, rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m] - fig. C3;
R2 rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W], relaţia (5)
Placa superioară a spaţiului subteran complet îngropat (tabelul 13)
în care:
5 fluxul termic pe lăţimea Bi, rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m]
Placa inferioară a subsolului neîncălzit (tabelele 14,16)

în care:
6 fluxul termic pe lăţimea Bi, rezultat dintr-un calcul automat (2D) [W/m] - fig.C 4 ;
fluxul 6 se consideră în calcul cu semnul +.
Peretele exterior peste placa pe sol (tabelele 1 ....10)
în care:
0 fluxul termic (2D) pe înălţimea Bo [W/m] fig.C 2 .
Ro rezistenţa termică unidirecţională (1D) aferentă peretelui exterior de peste cota ±0.00, pe înălţimea Bo [m 2 K/W].
Peretele subsolului încălzit, parţial îngropat (tabelul 11)
în care:
3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B3 = z + B - fig.C 3
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste CTS, pe înălţimea B [m 2 K/W].
Pereţii subsolurilor încălzite suprapuse şi ale spaţiilor subterane încălzite complet îngropate (tabelele 12 şi 13)
în care:
j fluxul termic (2D) [W/m] aferent zonei j (j = 1 .....15) de 0,4 m înălţime.
Peretele subsolului neîncălzit, parţial îngropat (tabelul 14)
în care:
7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B7 = z + B - fig.C 4
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste CTS, pe înălţimea B [m 2 K/W].
Peretele interior al subsolului parţial,încălzit (tabelul 15)
în care:
3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă a subsolului.
Peretele interior al subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)
în care:
7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă Hu a subsolului - fig.C 5
Placa pe sol adiacentă subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)
în care fluxurile termice 1 şi sunt figurate în figura C 5 .

Placa inferioară a subsolului încălzit + neîncălzit (tabelul 17)
în care fluxurile termice 2 , 6 , şi 8 sunt figurate în figura C 6 .

Pereţi interiori pe sol (tabelul 18)
în care fluxurile termice 9 şi sunt figurate în figura C 7

x
xx
În general, coeficientul linear de transfer termic \p se determină cu relaţia:
in care:
L2Dj coeficientul de cuplaj termic obţinut pe baza unui calcul (2D) al câmpului de temperaturi pe suprafaţa "j", de
lăţime "lj" şi un metru lungime [W/(mK]
Uj coeficientul de transfer termic al suprafeţei "j" obţinut printr-un calcul unidirecţional [W/(m 2 K)]
lj lăţimea adoptată la calculul (2D) al coeficientului de cuplaj termic [m]
Relaţia de mai sus este valabilă în condiţiile în care-valorile Lj şi Uj sunt raportate la aceeaşi diferenţă de temperatură.

ANEXA D: DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE

- VARIANTĂ DE CALCUL -
Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 - Thermal performance of buildings - Heat
transfer via the ground - Calculation method.
D1. Placa pe sol
Relaţiile de mai jos sunt valabile în următoarele cazuri:
- fără termoizolaţie orizontală sau cu termoizolaţie orizontală generală, peste sau sub placă;
- fără termoizolaţie verticală;
- fără punţi termice semnificative între placă şi soclu;
- diferenţa de nivel între cota superioară a pardoselii şi CTS, cel mult 60 cm.

Se calculează grosimea echivalentă:

df = g + p (Rsi + Rf + Rse ) [m]
Rsi =0,17 m 2 K/W
Rse = 0,04 m 2 K7W
Rf = (d/ )
Se calculează lăţimea caracteristică, convenţională, a clădirii sau a încăperii:
în care A este aria şi P este perimetrul clădirii sau al încăperii.

a) df < B' - plăci neizolate sau moderat izolate
b) df > B' - plăci foarte bine izolate
Observaţie
Se utilizează logaritmi naturali; între logaritmii naturali (ln) şi logaritmii zecimali (log) există relaţia:
ln A =2,3026. log A
Exemple de calcul
1) Se consideră o placă din beton armat de 15 cm grosime şi o şapă din mortar de ciment de 5 cm grosime.
Dimensiunile clădirii sunt 25 x 8 m. Soclul are 40 cm grosime, iar conductivitatea termică a pământului este 2
W/(m/K). Să se calculeze R'1 .
2) Idem ca mai sus, dar cu un strat termoizolant din polistiren celular de 15 cm grosime.
2. Izolaţii perimetrale la placa pe sol

In acest capitol se dau relaţii de calcul a coeficienţilor lineari de transfer termic aferenţi unor fâşii de termoizolaţie,
orizontale sau verticale, dispuse pe conturul exterior al unor plăci pe sol amplasate la nivelul CTS, sau la cel mult 60 cm
peste CTS.
Coeficienţii au valori negative şi conduc la rezistenţe termice specifice corectate mai mari.
Coeficienţii sunt valabili atât în cazul unor plăci neizolate cât şi în cazul unor plăci având o termoizolaţie de grosime
constantă dispusă pe toată suprafaţa plăcii.
Coeficienţii sunt valabili numai în cazul în care lăţimea fâşiei termoizolante suplimentare este mică în raport cu lăţimea
clădirii.
Coeficienţii sunt valabili în cazul absenţei unei punţi termice între placă şi soclu, dar pot fi utilizaţi şi în cazul existenţei
unor punţi termice de dimensiuni reduse (sub 10 cm).
Daca se prevăd atât fâşii verticale cât şi orizontale, se consideră coeficienţii cu valorile absolute cele mai mari.
Se determină:
Rt rezistenţa termică a stratului termoizolant suplimentar, vertical sau orizontal:
în care dt este grosimea fâşiei termoizolante, în metri.

R rezistenţa termică suplimentară:
în care:
este conductivitatea termic a materialului înlocuit, faţa de situaţia din câmp curent şi anume:
- pământ sau pietriş, dacă fâşia suplimentară este dispusă sub placă;
- mortar sau nisip, dacă fâşia suplimentară este dispusă peste placă.
d' grosimea suplimentară echivalentă
df grosimea echivalentă generală

df =g + p (Rsi + Rf +Rse )
df =g + p (0,21 + Rf)
a) Izolaţii perimetrale orizontale
Stratul suplimentar poate fi dispus sub sau peste placă; stratul termoizolant general poate de asemenea fi dispus sub
sau peste placă.
în care D este lăţimea fâşiei termoizolante, în metri.

b) Izolaţii perimetrale verticale
Stratul suplimentar poate fi dispus în interiorul sau în exteriorul peretelui.
X
XX
Coeficienţii se utilizeaz astfel:
1) Dacă coeficienţii de transfer termic U'1 s-au determinat conform cap. 1 din prezenta anexă, rezistenţa termică
corectată se determină cu relaţia:
în care: U'1 este coeficientul de transfer termic corectat al plăcii pe sol fără influenţa fâşiei termoizolante perimetrale.
2) Dacă coeficienţii liniari de transfer termic 1 s-au determinat pe baza tabelelor 1 ...10 din Normativ, valorile se
adun algebric cu valorile 1 .
Exemple de calcul
1) Să se calculeze valorile pentru f şii termoizolante perimetrale orizontale/verticale de 1,0 m lăţime şi 10 cm
grosime având = 0,05 W/(m. K).
Placa de beton armat are 15 cm grosime, iar pardoseala este realizată din mortar de ciment în grosime de 5 cm.
Se considera:
p = 2,0 W/(m. K)
D = 1,00 m
d1 =0,10m
1 = 0,05 W/(m. K)
g = 0,40 m
Se calculează:
- Termoizolaţie orizontală:
= - 0,636 (ln 1,909 - ln 1,200) = - 0,636 (0,647 - 0,182)

= - 0,29 W/(mK)
- Termoizolaţie verticală:
= - 0,636 (ln 2,818 - ln 1,400) = - 0,636 (1,036 - 0,336)

= - 0,44 W/(mK)
2) Să se calculeze influenţa unor fâşii termoizolante perimetrale orizontale asupra rezistenţei termice specifice
corectate a plăcii pe sol, pentru o clădire de dimensiuni în plan 25 x 8 m, cu alcătuirea conform schiţei alăturate,
amplasată în zona climatică II, în cazul determinării coeficienţilor % conform prevederilor din Normativ.
Conform Normativ, cap. 7.1.:
Conform tabelului 1, pentru:

h = 40 cm
d = 36,5 cm
= 0,8 W/(mK)
rezultă:
1 = l,50W/(mK)
Conform exemplului de calcul (1): = - 0,29 W/(mK)
Noul coeficient , cu influenţa izolaţiei orizontale suplimentare:
= 1+ = 1,50 - 0,29 = 1,21 W/(mK)
Se calculează suprafaţa şi perimetrul:
A = 200 m 2
P = 66 m
Rezistenţa termică corectată în varianta fără fâşii perimetrale:
Rezistenţa termică corectată în varianta cu fâşii perimetrale:
sau:

ANEXA E
VENTILAREA SUBSOLULUI NEÎNCĂLZIT
Viteza de ventilare naturală, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră, aferent ventilării naturale a subsolului
neîncălzit, se determină cu relaţia:
în care:
n numărul de schimburi de aer pe oră aferent ventilării naturale a subsolului neîncălzit [h-1 ]
V volumul interior al subsolului neîncălzit [m 3 ]
Ag aria golurilor de ventilare naturală din pereţii subsolului, distribuite pe conturul acestuia [m 2 ]
v viteza de calcul a vântului, în apropierea solului în funcţie de zona eoliana şi de clasa de adăpostire [m/s], conform
tabelului E1 .
Viteze de calcul ale vântului (m/s)
Tabelul E1
Zona eoliană
C lasa de adăpostire
I II III IV
1 C lădiri neadăpostite 1,00 0,80 0,60 0,40
2 C lădiri moderat adăpostite 0,50 0,40 0,30 0,20
3 C lădiri adăpostite 0,25 0,20 0,15 0,10
Încadrarea localităţilor în zone eoliene se face conform hărţii din fig. E2 , în funcţie de viteza convenţională, medie, în
extravilan, a vântului la înălţimea de 10 m de la CTS, considerată astfel
- zona I 10 m/s
- zona II 8 m/s
- zona III 6 m/s
- zona IV 4 m/s
Clasa de adăpostire se consideră astfel:
- Neadăpostite - clădiri în mediul rural sau la periferia oraşelor;
- Moderat adăpostite - clădiri în interiorul oraşelor cu minimum 3 clădiri în apropiere;
- Adăpostite - clădiri în centrul oraşului sau în păduri.
ANEXA F: INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ

Efectul unui strat mobil de apă freatică se consideră în calcul prin multiplicarea coeficienţilor de transfer termic U' ale
tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul cu un factor supraunitar G w .
Valorile factorului G w sunt în funcţie de următorii parametri:
- adâncimea z w - adâncimea măsurată de la CTS, a nivelului superior al stratului acvifer [M];
- viteza vw - viteza medie (aparentă) de curgere a curentului subteran [m/s];
- conductivitatea p - conductivitatea termica a pământului [W/(mK)];

- rezistenţa termică Rf - rezistenţa termică unidirecţională a plăcii pe sol sau a plăcii inferioare a subsolului, incluzând
toate straturile existente între suprafaţa pardoselii şi pământ precum şi rezistenţele termice superficiale [m 2 K/W]
Factorul G w se determină pe ansamblul clădirii şi el este cu atât mai mare cu cât viteza vw este mai mare şi cu cât
adâncimea z w , conductivitatea p şi rezistenţa Rf au valori mai mici.
Valorile G w se iau din tabelul F 2 , în funcţie de rapoartele z w /B', df/B' şi lw /B', în care:
- B' lăţimea caracteristică, convenţională, a plăcii (m):
în care:
A aria plăcii (m 2 )
P perimetrul plăcii (m)
Lăţimea caracteristică variază între B' = l/ 2 (la un pătrat cu latura l) şi B' = l (la un dreptunghi cu lăţimea l şi lungimea
infinită).
- df grosimea echivalentă a plăcii (m)
df =g+ p ,.(Rsi + Rf + Rse )
în care:
g grosimea totală a peretelui exterior, cuprinzând toate straturile (m)
Pentru p = 2 W/(m K) şi Rsi + Rse = 0,21 m 2 K/W

rezultă:
- lw lungimea convenţională care stabileşte o relaţie între fluxul termic prin conducţie, şi fluxul termic determinat de
existenţa stratului mobil de apă freatică [m]
în care:
cw capacitatea calorică masică a apei la presiune constantă (4180 J/kg. K)
3
w densitatea apei (1000 kg/m )
6 3
w . cw = 4,18 x 10 Ws/m K
Pentru p = 2 W/(mK), rezultă:
Viteza medie de curgere a curentului subteran de apă freatică vw se poate determina aplicând legea lui Darcy:
vw = k. i [m/s]
în care:
k coeficientul de permeabilitate Darcy [m/s];
i panta hidraulică a stratului acvifer [o /oo ].
Coeficientul de permeabilitate Darcy se determină fie experimental în laborator, fie prin măsurători directe pe teren,
efectuând probe de pompare în mai multe foraje de studiu Orientativ, în tabelul F 1 se dau câteva valori ale coeficienţilor
k, în funcţie de natura pământurilor.
Coeficienţi de permeabilitate k
Tabelul F 1
k
Natura pământurilor
m/zi cm/s
Nisipuri argiloase 1-5 0,001 - 0,006
Nisipuri fine 5-10 0,006 - 0,012
Nisipuri cu granule mijlocii 15-25 0,017 - 0,029
Nisipuri cu pietriş 50-150 0,058-0,174
Pietriş cu nisip 75-150 0,087 - 0,174
Pietriş cu granule mari 100-200 0,116-0,231
Bolovăniş cu pietriş 300 0,347
Panta hidraulică se stabileşte cu ajutorul nivelurilor de apă măsurate simultan în reţeaua de foraje de studiu; în general,
panta hidraulică a stratului acvifer nu depăşeşte 10 o /oo (i < 0,01)
Factori de multiplicare G w
Tabelul F 2
lw z w/B' = 0,00 z w/B' = 0,50 z w/B' = 1,00
---- df/B df/B' df/B'
B' 0,1 0,5 1,0 0,1 0,5 1,0 0,1 0,5 1,0
0,00 2,00 1,74 1,39 1,20 1,12 1,08 1,05 1,04 1,02
0,02 1,78 1,50 1,28 1.11 1,08 1,05 1,04 1,03 1,02
0,10 1,33 1,20 1,13 1,06 1,04 1,02 1,03 1,03 1,01
0,20 1,16 1,11 1,07 1,05 1,03 1,01 1,02 1,02 1,01
1,00 1,01 1,01 1,01 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
Exemplu de calcul
Se consideră o clădire cu următoarele caracteristici:
- Dimensiunile clădirii 30 x 10 m
- Conductivitatea termică a pământului p = 2,0 W/(mK)
- Grosimea totală a peretelui exterior g = 0,55 m
- Adâncimea, măsurată de la CTS, a nivelului stratului mobil de apă freatică z w = 4,5 m
- Alcătuirea plăcii pe sol:
- pardoseală din mortar de ciment 5 cm
- polistiren celular 10 cm
- placă beton armat 15 cm
- pietriş 10 cm
- Panta hidraulică a stratului acvifer i = 0,005
- Coeficientul de permeabilitate Darcy k = 0,001 m/s
Se cere să se determine coeficientul de multiplicare G w
A = 30 x 10 = 300 m 2
P = (30 + 10)2 = 80 m
Rezultă următoarele rapoarte:
Pentru aceste rapoarte, conform tabelului F 2 , prin interpolare, rezultă: G w = 1,065

TABELE
- COEFICIENŢI LINIARI DE TRANSFER TERMIC ( )
- TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME (Tsi min )
1. Placă pe sol - fără termoizolaţie
2. Placă pe sol - fără termoizolaţie
3. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală
4. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală
5. Placă pe sol - fără termoizolaţie orizontală, cit soclul termoizolat la exterior
6. Placă pe sol - fără termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la exterior
7. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la exterior
8. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la exterior
9. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la interior
10. Placă pe sol - cu termoizolaţie orizontala, cu soclul termoizolat la interior
11. Subsol încălzit, parţial îngropat
12. Două subsoluri încălzite, suprapuse
13. Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat
14. Subsol neîncălzit, parţial îngropat
15. Subsoluri parţiale - subsol încălzit
16. Subsoluri parţiale - subsol neîncălzit
17. Subsol încălzit + subsol neîncălzit
18. Pereţi interiori pe sol
LEGENDĂ
a Beton armat
b Zidărie din cărămizi
c Zidărie din blocuri B.C. A.
e Termoizolaţie = 0,05 W/(mK)
f Pământ
g Mortar
h Fundaţie sau grindă (eventual)
PLAC Ă PE SOL- FĂRĂ TERMOIZOLAŢIE TABEL 2

PLAC Ă PE SOL-C U TERMOIZOLAŢIE ORIZONTALĂ TABEL 31
C ONTINUARE TABEL 32

PLAC A PE SOL - FARĂ TERMOIZOLAŢIE ORIZONTALĂ TABEL

- C U SOC LU TERMOIZOLAT LA EXTERIOR 51

PLAC Ă PE SOL - C U TERMOIZOLAŢIE ORIZONTALĂ TABEL





- C U SOC LU TERMOIZOLAT LA INTERIOR 9
PLAC Ă PE SOL - C U TERMOIZ0LAŢIE ORIZONTALĂ TABEL

- C U SOC LU TERMOIZOLAT LA INTERIOR 10

SUBSOL ÎNC ĂLZIT, PARŢIAL ÎNGROPAT TABEL

111

C ONTINUARE TABEL
113

DOUĂ SUBSOLURI ÎNC ALZITE, SUPRAPUSE TABEL 121
SPAŢIU SUBTERAN ÎNC ĂLZIT, C OMPLET ÎNGROPAT TABEL

131
SUBSOL NEÎNC ĂLZIT, PARŢIAL ÎNGROPAT TABEL

141
SUBSOLURI PARŢIALE - SUBSOL ÎNC ĂLZIT TABEL

151
C ONTINUARE TABEL
152

C ONTINUARE TABEL
154

SUBSOLURI PARŢIALE - SUBSOL NEÎNC ĂLZIT TABEL

161
SUBSOL ÎNC ĂLZIT + SUBSOL NEÎNC ĂLZIT TABEL

171

C ONTINUARE TABEL
172
C ONTINUARE TABEL
173

C ONTINUARE TABEL
174
C ONTINUARE TABEL
182

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1124bis din data de 13 decembrie 2005

Normativ c107 2005 Forma Sintetica Pentru Data 2017-10-22

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Normativ c107 2005 Forma Sintetica Pentru Data 2017-10-22

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Normativ C107/2005 - forma sintetica pentru data 2017-10-22

NORMATIV indicativ C 107 din 29 noiembrie 2005 PRIVIND CALCULUL TERMOTEHNIC AL

factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [ - ];

pag. 3 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

pag. 5 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

3.10. Rezistenţa termică medie a anvelopei se poate calcula cu relaţia:

4. DETERMINAREA COEFICIENTULUI GLOBAL NORMAT DE IZOLARE TERMICĂ (GN)

pag. 8 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

pag. 11 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Pentru numărul orar de schimburi de aer pentru ventilare, n, se consideră:

pag. 15 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Grosimea de calcul a stratului termoizolant, ţine seama de abaterea negativă admisă:

Rezultă valoarea maximă admisă pentru coeficientul liniar de transfer termic:

EXEMPLUL DE CALCUL NR. 2

pag. 17 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

b) Determinarea rezistenţelor termice specifice unidirecţionale (R).

pag. 18 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Pentru stratul de polistiren celular, în calcul, se consideră grosimea:

5. Pereţi interiori (fig. II. 3) - Suprafaţa Aa (2,04 m 2 )

- Tâmplărie uşă (1,60 m 2 )

DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE R'm LA PLANŞEUL PESTE SUBSOL

pag. 20 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Până la 149 mică

B.1.2 Modul de evaluare a masei unitare, mj

pag. 26 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Fig. B.1.3 Planşee peste pasaje acoperite

Fig. B.1.4 Planşee peste sol

Fig. B.1.5 Planşee peste subsol tehnic

Fig. B.1.6 Planşee peste spaţiu îngropat

Fig. B.1.7 Planşee între două spaţii de aceeaşi natură

Fig. B.1.8 Pereţi despărţitori între două spaţii de aceeaşi natură

Fig. B.1.9 Planşee peste spaţiu suprateran neîncălzit

Fig. B.1.10 Pereţi spre spaţiu neîncălzit

Fig. B.1.12 Pereţi despărţitori

Fig. B.2.2 Plan unitate funcţională

pag. 29 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Fig. 1. MODUL DE CALCUL AL LUNGIMILOR ÎN PLAN

pag. 36 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Fig. 2. MODUL DE CALCUL AL ÎNĂLŢIMILOR

Fig. 3. EXEMPLU DE CALCUL AL LUNGIMILOR ŞI ARIILOR ÎN PLAN

pag. 38 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

*) Pentru condiţii de vară: e = 12 W/(m 2 K), Rse = 0,084 m 2 K/W

pag. 40 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

- într-un plan n din interiorul elementului de construcţie, cu una din relaţiile:

pag. 45 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

44 Plăci aglomerase fibrolemnoase, 300 0,084 2,14 2,7

pag. 47 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

5) Se calculează rezistenţa termică specifică pentru ansamblul elementului de construcţie cu relaţia:

pag. 50 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

pag. 51 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Fig. G1. CLASIFICAREA PUNŢILOR TERMICE

Fig. G2. - DIFERITE TIPURI DE COEFICIENŢI

în care: Ra , Rb , Rc şi Rd reprezintă rezistenţele termice R, calculate cu relaţia (5)

Rezistenţele termice echivalente (Rj) se pot calcula, în variantă, cu relaţia:

6. Eroarea relativă maximă posibilă. în procente, este:

pag. 54 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

în care g are aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (1).

în care p are aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (2).

Fig. I1 - Exemple de ferestre şi uşi din lemn

pag. 56 10/22/2017 : locuinte@primariavl.ro

Fig. I 4 Determinarea coeficienţilor de transfer termic Uf a tocurilor din lemn,