TEMA 1

INCURSIUNI ÎN STUDIUL
PSIHOLOGIEI SOCIALE

Obiective
clarificarea obiectului de studiu și a nivelelor de analiză în domeniul psihologiei sociale;
elucidarea diferențelor dintre psihologia socială americană și cea europeană;
descrierea etapelor în evoluția psihologiei sociale ca știință.

Cuvinte cheie
Psihologie socială, psihosociologie, psihologie socială americană, psihologie socială europeană, obiect de studiu al
psihologiei sociale, nivele de analiză în psihologia socială.

Sumar
1. Obiectul de studiu și nivele de analiză în psihologia socială
2. Clarificări conceptuale (psihologie socială americană versus psihologie socială
europeană; psihologie socială versus psihosociologie.)
3. Repere istorice în evoluția psihologiei sociale ca știință

1. Obiectul de studiu
şi nivele de analiză în psihologia socială

Ce este psihologia socială?

 „PS studiază relaţiile reale sau imaginare dintre persoane într-un context social
dat, în măsura în care acestea afectează persoanele implicate în respectiva
situaţie” (Fl. H. Allport, 1924, 12).
 „PS se ocupă de studiul interacţiunii indivizilor umani, concentrându-se asupra
modului în care funcţiile organismului uman se modifică datorită faptului că
oamenii sunt membri ai societăţii” (Th. Newcomb, 1950, 28).
 „PS încearcă să explice în ce mod gândurile, sentimentele şi comportamentele
individului sunt influenţate de prezenţa reală sau imaginară, implicită sau
explicită a altora” (G. Allport, 1968).
 „PS este ştiinţa conflictului între individ şi societate” (S. Moscovici, 1984/1990, 6).
 „PS se concentrează asupra relaţiilor dintre indivizi şi dintre grupuri, asupra
proceselor de grup şi asupra structurilor ce apar din aceste interacţiuni” (C.
Ridgewey, 1997, 1).
 „PS este studiul ştiinţific al indivizilor într-un context social” (F.M. Moghaddam,
1998, 3).
 Psihologie socială,
dr. conf. univ., Natalia COJOCARU

 „PS este un domeniu interdisciplinar de studiu al interacţiunilor prezente sau

trecute, reale sau imaginare dintre comportamentele umane în context social,
precum şi al rezultatelor psihologice ale acestor interacţiuni (personalitatea,
stările de spirit, mentalităţile, reprezentările sociale, comportamentele colective
etc.) (S. Chelcea şi P. Iluţ, 2004, 280).

Nivele de analiză în psihologia socială

Willem Doise (1986)
 intraindividual – centrat pe studiul
mecanismelor psihice de organizare a percepţiilor
şi a atitudinilor;
 interindividual – care urmăreşte influenţele
reciproce ale indivizilor în funcţie de context;
 socio-poziţional – în care se analizează diferenţele
extrasituaţionale dintre grupuri şi persoane;
 ideologic – care se referă la sistemul de credinţe,
reprezentări, norme sociale, internalizate de către
indivizii umani.
Paul Vallerand (1994)
 nivelul intrapsihic – modul cum gândesc oamenii
în viaţa de zi cu zi, cum procesează informaţiile
sociale – disonanţa cognitivă, atribuirea;
 procese interpersonale – percepţia socială, atracţia
interpersonală;
 nivelul interacţiunii dintre individ şi grup –
conformismul, facilitarea socială;
 nivelul intergrupuri – competiţia, cooperarea
intergrupuri.

2. Clarificări conceptuale

Psihologie socială americană vs psihologie socială europeană (Chelcea și Iluț, 2003)

obiect de studiu: PS americană se centrează pe studiul comportamentului indivizilor
sub influenţa altor persoane, a grupului şi a societăţii, pe când PS europeană se axează mai
mult pe studiul fenomenelor colective;
metode: PS europeană valorifică datele din observaţie şi reflecţiile din domenii de
cunoaştere variate, de la filozofie la beletristică, în PS americană experimentul este utilizat
mai frecvent;
nivel de analiză: PS europeană se centrează mai mult pe studiul nivelului de analiză
intragrupal şi intergrupuri, PS americană preferă nivelul intraindividual şi interindividual.

Psihologie socială sociologică vs psihologie socială psihologică (Chelcea și Iluț, 2003)

PS americană este psihologică, PS europeană este sociologică;
diferențe în modul de abordare a fenomenelor psihosociale – de ex., în studiul in-
fluenţei sociale, dacă PSP este interesată de „natura umană” (rolul factorilor de personalitate
în elaborarea răspunsurilor la influenţă), PSS este interesată de rolul contextului socio-cultural
şi istoric, experienţa persoanei sau a grupurilor etc.
PSP se centrează pe studiul „cogniţiei sociale”, urmăreşte să reliefeze modul de
procesare a informaţiilor despre sine şi alţii; PSS încearcă să răspundă la întrebarea: de ce într-
o societate dată, la un moment istoric determinat, unele credinţe valori, norme şi cate-gorii de
persoane influenţează mai puternic decât altele.

3. Repere istorice în evoluția psihologiei sociale ca știință

Preistoria psihologiei sociale (sec. VI î.e.n. – sec. XIX). Reflecţii despre om şi societate
se regăsesc și în perioada antică, în vechile scrieri indiene şi chineze, greceşti şi romane (sec.
VI î.e.n.). Mai târziu, în secolele XVI-XVIII, filosofi, scriitori, oameni politici au elaborat o serie
de lucrări cu caracter psihosociologic. Relevante în acest sens sunt lucrările lui N. Macchiaveli
(manipulare), Th. Hobbes (conflicte, relaţii de dominaţie şi supunere).
 Psihologie socială,
dr. conf. univ., Natalia COJOCARU

Perioada fondării psihologiei sociale (1880 – 1934). Aplicarea experimentului în inves-

tigarea fenomenelor psihosociale. Primul experiment a fost realizat de către M. Ringelmann în
anul 1880, care a încercat să măsoare performanţa individuală în cadrul grupului, eviden-ţiind,
astfel, fenomenul „lenei sociale”. Totuşi, cel căruia i s-au atribuit merite de a fi fondato-rul
psihologiei sociale a fost N. Triplett, cu experimentele sale din 1897, publicate în 1898, privind
facilitarea socială. Triplett este considerat fondator deoarece nu doar a realizat studii
experimentale, ci şi a produs modele teoretice explicative pentru rezul-tatele obţinute.

Perioada clasică a psihologiei sociale (1935 – 1960). Apariţia unor lucrări şi cercetări
care au rămas modele pentru cercetările ulterioare. Două studii sunt considerate a fi impor-
tante pentru această perioadă – studiul privind formarea normelor în cadrul grupului (Sherif,
1935) şi cel privind climatul de conducere în cadrul grupului (Lewin, 1939). Către sfârşitul
acestei perioade, cel care va marca istoria psihologiei sociale va fi L. Festinger. Teoriile sale
(teoria comparării sociale, 1954 şi teoria disonanţei cognitive, 1957) vor deveni esenţiale în
dezvoltarea unor noi teorii ulterioare.

Perioada modernă (1961 – 1989). Expansiunea noilor câmpuri de cercetare: reprezentăr-

ile sociale (Moscovici, 1969), identitatea socială (Tajfel și Turner, 1979), fenomenul facilitării sociale
(Zajonc, 1965), obedienţa faţă de autoritate (S. Milgram, 1974), minorităţile active (Moscovici, 1976)
ş.a. În 1965 apare primul număr al revistei Journal of Personality and Social Psychology.

Perioada contemporană (după 1990). „Noi provocări sociale”, create de prăbuşirea co-
munismului (schimbarea socială, reprezentarea socială a puterii sau a democraţiei). Au apărut
şi s-au dezvoltat noi domenii ale psihologiei sociale. Deşi experimentul rămâne a fi una din
cele mai utilizate metode, se dezvoltă noi tendinţe în cercetare, de inspiraţie postmodernistă,
care pun accentul pe studiul limbajului şi a comunicării, subliniind că acestea nu au înţeles
decât în contextul relaţional în care este folosit. Această perioadă a însemnat pentru ţările ex-
sovietice şi cele ale Europei de Est şi Centrale dezideologizarea de conţinutul marxist şi
conectarea la fluxul metodologic şi teoretic din Occident.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE REFLECŢIE

Care este obiectul de studiu și nivelele de analiză în psihologia socială?
Care sunt etapele în evoluția psihologiei sociale ca știință?
Cine este considerat fondatorul psihologiei sociale ca știință și de ce?

APLICAŢII
Analizați definițiile privind obiectul de studiu a psihologiei și creați o definiție proprie.
Elaborați un eseu pe o temă din psihologia socială (1,5 pag.) și recenzia unei cărţi (1
pag.) din bibliografia suplimentară.