1.

Introducere
Tratatul de la Maastricht este cunoscut sub numele de Tratatul asupra
Uniunii Europene și reprezintă poaye cea mai importantă etapă în evoluția
procesului integraționist și de formare și dezvoltare a Uniunii Europene. Tratatul
a fost semnat la 7 februarie 1992, iar din cauza numărului mare de obstacole
(Danemarca a aprobat al doilea referendum, iar Germania a declarat Tratatul ca
fiind neconstituțional) a intrat în vigoare de-abea în 1 noiembrie 1993. Spunem
că a fost o etapă imperios necesară în dezvoltarea Uniunii Europene, deoarece
implică măsuri decisive în vederea integrării europene. Practic, acest Tratat a
înlocuit Tratatul Comunităţii europene şi a pus bazele unei Uniuni Europene,
bazată pe comunitatea economică şi întregită prin noi forme de cooperare.
Acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne. Pe
plan extern, prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi perspectiva
reunificării Germaniei au condus la luarea angajamentului privind consolidarea
poziţiei internaţionale a Comunităţii. La nivel intern, statele membre doresc să
continue progresele înregistrate prin Actul Unic European prin intermediul altor
reforme.
Tratatul a instituit o Uniune Europeană formată din cele 12 state membre
ale Comunităţilor Europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania, la care
au aderat apoi încă 15 state (în 1995: Austria, Finlanda şi Suedia, în 2004:
Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia,
Slovenia şi Ungaria, în 2007: Bulgaria şi România).
În linii generale, Tratatul s-a bazat pe dezvoltarea următoarelor aspecte:
1. Promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil prin
crearea unuispaţiu fără frontiere interioare prin stabilirea unei Uniunii
Economice şi Monetare care comportăo monedă unică.
2. Afirmarea identităţii uniunii pe scena internaţională prin promovarea
unei politiciexterne şi de securitate comună, inclusiv a unei politici
comune de apărare.
3. Întărirea protecţiei şi sprijinirii intereselor cetăţenilor statelor membre
prin instaurareaunei cetăţenii a Uniunii.
4. Dezvoltarea unei cooperări stânse în domeniul justiţiei şi afacerilor
interne
5. Menţinerea integrală a legislaţiei comunitare şi dezvoltarea acesteia în
scopulexaminării măsurii în care politica şi formele de cooperare
instituite prin Tratat vor trebuirevizuite pentru a asigura eficacitatea
mecanismelor şi instituţilor comunitare.1
1
George Marin -De la Roma la Amsterdam via Maastricht, Ed. Independenţa Economică, Brăila ,1999
 Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuiește însă vechile
Comunități Europene, ci le reunește sub un numitor comun, acela al unei noi
“politici și forme de colaborare”. Împreună cu celelalte elemente Comunitățile
Europene alcătuiesc cei trei piloni ai Uniunii Europene:

 Primul pilon (supranațional – federeație) îl constituie Comunitățile

Europene, înglobând cele trei comunităţi existente: Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şi Comunitatea Economică
Europeană (CEE), a cărei denumire este schimbată în Comunitatea
Europeană. Se tratează aspecte ca Politica agricolă comună, Uniune
vamală și Piața internă, Politica în domeniul conncurenței , Subvenții de
stat, Politică structurală, Politică comercială, Uniunea Economică și
Monetară, Cetățenia europeană, Educație și Cultură, Cercetare și Mediul
înconjurător, Rețele transeuropene, Sănătate, Protecția consumatorului,
Politică socială, Politica comună de imigrație, Politica în domeniul
azilului, Protecția frontierelor.
 Colaborarea în politica externă și de securitate (PESC) și tratează
politica externă: Cooperare, Menținerea păcii, Observatorii electorali și
Trupele comune de intervenție, Drepturile omului, Democrație, Asistența
acordată statelor terțe, dar și politica de securitate: Politica europeană de
securitate și apărare, Dezarmarea, Aspectele economice ale dezarmării,
Sistemul european de securitate.
 Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală (CPJMP) sau
Cooperarea în domeniul Justiției și afacerilor interne care face referire la
Traficul de droguri și Traficul de arme, Traficul de carne vie, Terorismul,
Infracțiuni împotriva minorilor, Crima organizată, Corupția,
coruptibilitatea și înșelăciunea

2. Structura tratatului

Documentul include un preambul, urmat de șapte titluri:

 Titlul I include prevederi comune referitoare la Comunități, politică
externă și de securitate comună și cooperare judiciară. Tratatul prezintă
Uniunea ca fiind “o nouă etapă în procesul care creează o uniune din ceîn
ce mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cel mai
aproape posibil decetăţeni”. Uniunea “este fondată pe Comunităţile
europene, completate cu politicile şi formele decooperare instaurate de
prezentul Tratat. Ea are ca misiune pe aceea de a organiza, într-un modcât
 mai coerent şi solidar, relaţiile între statele membre şi între popoarele
lor”.;
 Titlul II coníne amendamente la Tratatul de instituire a Comunității
Economice Europene (Tratatul CEE);
 Titlul III – amendamente la Tratatul CECO;
 Titlul IV – amendamente la Tratatul CEEA;
Însă, modificările cele mai importante prevăzute de Tratatul de
la Maastricht au vizatTratatul instituind Comunitatea europeană (C.E.),
Comunitate ale cărei obiective sunt redefiniteîn funcţie de modificările aduse
competenţelor comunitare şi în care au fost introduse un anumitnumăr de
schimbări instituţionale.Celelalte două tratate institutive (C.E.C.O. şi
EURATOM) nu au fost modificate decât înmăsura necesară punerii dispoziţiilor
lor instituţionale în acord cu schimbările aduse TratatuluiC.E.
 Titlul V introduce prevederi referitoare la politică externă și de securitate
comună (PESC) care a înlocuit dispoziţiile Actului Unic European privind
cooperarea politică europeană. Noile dispoziţii urmărescdeschiderea unei
căi privind elaborarea unei veritabile politici a Uniunii Europene,
prinintermediul poziţiilor şi acţiunilor comune care se dezvoltă, cu
anumite rezerve la apărare;
 Titlul VI include prevederi despre cooperarea în domeniul justiției și
afacerilor interne (JAI) care îşi propune sistematizarea cooperării realizate
până atunci într-o manieră informaţională sau pe bazăde convenţii extra
ori paracomunitare încheiate de către toate statele membre sau numai de
uneledintre acestea;
 Titlul VII conține prevederi finale: limitele competenţei Curţii de justiţie;
raportul dintre Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele institutive
ale Comunităţilor europene; revizuirea Tratatelor; aderarea la Uniune;
abrogarea dispoziţiilor Tratatului de fuziune a executivelor (1965) şi ale
Actului Unic European; durata Tratatului; ratificarea Tratatului,
depozitarea şi limitele de redactare a Tratatului.

3. Conținutul tratatului
Uniunea monetară și economică
Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice și
Monetare în trei etape: prima etapă, de liberalizare a circulaţiei capitalurilor,
începe la 1 iulie 1990; a doua etapă începe la 1 ianuarie 1994 şi permite
convergenţa politicilor economice ale statelor membre; a treia etapă trebuie să
înceapă cel mai târziu la 1 ianuarie 1999 prin crearea unei monede unice şi
instituirea unei Bănci Centrale Europene (BCE).2
Conform tratatului moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel
mai devreme la 1 ianuarie 1997 și cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o
țară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii
economice (criteriile de convergență), prin care trebuie asigurată stabilitatea
monezii unice. Criteriile de convergență sunt următoarele: politica financiară,
nivelul prețurilor, al dobânzilor și al cursului de schimb. În timp ce criteriul de
politică financiară (deficit bugetar < 3% și gradul de îndatorare < 60% din PIB)
este un criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai pentru anul de
referință 1997.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mișcare un automatism, conform
căruia țările care îndeplinesc criteriile de convergență în urma constatărilor
făcute de Consiliul de Miniștri pot participa și la uniunea monetară. Numai
Marea Britanie și Danemarca și-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor
introduce moneda unică europeană.
Cetățenia europeană
Una din marile inovaţii introduse de tratat este introducerea unei cetăţenii
europene, care se adaugă cetăţeniei naţionale. Orice cetăţean care are
naţionalitatea unui stat membru este şi cetăţean al Uniunii. Această cetăţenie
conferă noi drepturi europenilor, şi anume:
 dreptul de liberă circulaţie şi de şedere în interiorul Comunităţii;
 dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile europene şi locale în
statul în care îşi are reşedinţa;
 dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea unui stat
membru, altul decât statul de origine, pe teritoriul unei ţări terţe
unde statul de origine nu este reprezentat;
 dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European şi de a se adresa
Ombudsmanului.
Nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează. Cetățenia europeană
o deține orice persoană care are cetățenia unuia din statele membre ale UE.
Procesul de democratizare
O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În
felul acesta Parlamentul European are în anumite domenii aceleași drepturi ca și
Consiliul de Miniștri. În afară de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului
Regiunilor, cu rolul de a asigura reprezentarea adecvată a intereselor tuturor
regiunilor europene.3
Colaborarea în domeniul politicii interne și juridice

2
Dumitrescu Sterian (coordonator) - Economie mondială, Editura Independenţa Economică, Brăila
1994
3
Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European,
Iaşi 1998, p. 37
 În tratat s-a hotărât îmbunătățirea colaborării în domeniul juridic și al
afacerilor interne. Pentru o mai bună coordonare a colaborării polițienești a fost
înființat Oficiul European de Poliție Europol, cu sediul la Haga. Al treilea pilon
a fost conceput pentru a facilita şi a face mai sigură libera circulaţie a
persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene. Deciziile sunt luate în unanimitate şi
fac referire la următoarele domenii:
- politica de azil;
- reguli de trecere a frontierei externe a Comunităţii şi întărirea
controlului;
- imigrarea;
- combaterea traficului de droguri;
- combaterea fraudei la nivel internaţional;
- cooperarea judiciară în materie civilă;
- cooperarea judiciarăîn materie penală;
- cooperarea vamală;
- cooperarea poliţienească.
Trei tipuri de acte pot fi adoptate în cadrul acestui pilon: poziţii comune
(poziţia UE referitoare la anumite aspecte), acţiuni comune (instrument care
decide o acţiune coordonată) şi convenţii (de exemplu, Europol a fost înfiinţat
printr-o convenţie, semnată în 1995).
Politica externă și de securitate comună
Vechea Politică Europeană de Colaborare a fost înlocuită prin Tratatul de
la Maastricht de Politica Externă și de Securitate Comună (PESC). Cu toate că
PESC este un pilon al UE, deciziile sunt luate în cele din urmă de statele
membre. Pentru cele mai multe din hotărâri este nevoie de aceea de un vot în
unanimitate.
În baza mecanismului de cooperare politică stabilit prin Actul Unic
European, al doilea pilon al Tratatului de la Maastricht instaurează o politică
externă şi de securitate comună care permite adoptarea unor acţiuni comune în
politica externă. Deciziile trebuie luate în unanimitate, iar măsurile însoţitoare
prin vot în majoritate calificată. În domeniul securităţii, Tratatul defineşte o
politică al cărei obiectiv final este apărarea comună, cu sprijinul Uniunii Europei
Occidentale (UEO). Statele Membre pot totuşi continua acţiunea la nivel
naţional, cu condiţia ca aceasta să nu contravină deciziilor luate în comun. Două
tipuri de acte pot fi folosite în domeniul PESC: poziţii comune (Statele Membre
sunt obligate să aplice politici naţionale conforme cu poziţia Uniunii referitor la
un anumit aspect) şi acţiuni comune (activităţi operaţionale ale Statelor
Membre).
Principiul subsidiarităţii
Obiectivele trebuie realizate pe baza principiului subsidiarităţii care este
definit înTratat în felul următor: „Comunitatea acţionează în limitele
componenţelor care îi sunt conferiteşi obiectivelor care îi sunt atribuite prin
prezentul tratat. În domeniile care nu sunt de competenţasa exclusivă,
Comunitatea nu intervine”. 4 Subsidiaritatea este o metodă de echilibrare a
puterilor destinată să limiteze tentaţiileimplicării excesive a instituţiilor.5
Tratatul privind Uniunea Europeană a preluat ca regulă generală principiul
subsidiarităţii, care era aplicat politicii de mediu în Actul Unic European. Acest
principiu afirmă că în cazul în care Comunitatea nu are o competenţă exclusivă,
aceasta nu intervine decât dacă obiectivele pot fi realizate mai bine la nivel
comunitar decât la nivel naţional. Articolul A prevede că Uniunea ia „decizii la
nivelul cel mai apropiat posibil de cetăţeni”.

4
Titlul II Articolul G - art. 3b
5
Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European,
Iaşi 1998, p. 38