Cuprins:

Introducere............................................................................................................................4

CAPITOLUL I......................................................................................................................6

Aspecte definitorii ale protecţiei mediului la nivel internaţional....................................6

1.1 Organizaţia Natiunilor Unite şi mediul înconjurător...............................................8

1.2 Organizaţii specializate ale ONU cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului....15

1.3 Organisme specializate în domeniul protecţiei mediului..........................................22

1.4 Organisme regionale şi organizaţii subregionale......................................................23

1.5 Rolul organizaţiilor neguvernamentale în protecţia mediului.................................26

CAPITOLUL II..................................................................................................................30

Greenpeace International şi rolul său asupra ameninţărilor globale privind

iodiversitate planetei şi a mediului...................................................................................30

2.1 Prezentarea şi domeniile de activitate ale GreenPeace Internaţionale....................31

2.2 Programele de acţiune ale GreenPeace la nivel internaţional..................................33

CAPITOLUL III.................................................................................................................49

Studiu de caz:......................................................................................................................49

Viziunea GreenPeace pentru pădurile din România......................................................49

3.1 Prezentarea şi domeniile de activitate ale GreenPeace România............................49

3.2 Viziunea GreenPeace pentru pădurile României......................................................53

Concluzii..............................................................................................................................62

Bibliografie..........................................................................................................................71

2
Introducere

Noţiunea de subiect de drept internaţional este comună oricărei ordini juridice

interne sau internaţionale. Această noţiune desemnează entităţile care pot fi titulare de
drepturi şi obligaţii juridice, adică acelea care pot avea calitatea de participante la
anumite rapoarte juridice, guvernate de normele respectivei ordini juridice.
Pentru a putea clasifica o entitate ca subiect de drept internaţional, este necesar
să se stabilească dacă aceasta are personalitate juridică în cadrul ordinii juridice
internaţionale, astfel spus dacă are capacitatea juridică de a acţiona pe plan
internaţional. Aşadar, din existenţa personalităţii juridice decurge, în mod necesar,
existenţa capacităţii juridice internaţionale.
Sunt considerate a fi subiecte de drept internaţional statele şi organizaţiile
internaţionale. În ultimii an, se înregistrează o tendinţă de lărgire a sferei subiecţilor de
drept internaţional şi cu privire la mişcările de eliberare naţională, corporaţii
multinaţionale, ONG-uri, indivizi, însă evoluţia este lentă, în fapt înregistrându-se multe
controverse. Acestea pornesc de la faptul că niciuna dintre aceste entităţi nu dispune de
o capacitate juridică propriu – zisă, care, în cazul statelor, se fundamentează pe
suveranitatea lor, iar în cel al organizaţiilor internaţionale interguvernamentale pe forţa
juridică, aceasta fiind conferită de statele membre în virtutea suveranităţii lor, prin
statute.
Statutul juridic al organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale poate şi
trebuie să fi abordat, în genere, din două puncte de vedere: al raportului lui cu statele şi
al raporturilor cu organizaţiile internaţionale interguvernamentale.
Obiectivul prezentei lucrări constă în analiza organizaţiei GreenPeace
Internaţional - organizaţie internaţională independentă care foloseşte confruntarea
creativă, non-violentă pentru a expune probleme de mediu globale şi pentru a forţa
adoptarea unor soluţii care sunt esenţiale pentru un viitor verde şi paşnic.
Scopul Greenpeace este de a asigura capacitatea planetei Pământ de a perpetua
viaţa în toată diversitatea ei.
Principiile și valorile de bază ale Greenpeace, astfel cum vom observa pe
parcursul prezentei lucrării se reflectă în toată munca sa de campanie, în toată lumea.
Acestea sunt:face cunoscute problemele de mediu într-un mod pașnic, non-violent;
3
foloseşte confruntarea non-violentă pentru a crește nivelul și calitatea dezbaterilor
publice; în expunerea amenințărilor la adresa mediului înconjurător și în găsirea
soluțiilor nu au aliați sau adversari permanenți; îşi asigură independența financiară față
de interesele politice sau comerciale; căută soluții și promovează dezbaterile deschise,
informate, despre alegerile societății cu privire la mediul înconjurător.
În dezvoltarea strategiilor și politicilor de campanii au grijă ca acestea să reflecte
respectul fundamental pentru principiile democratice și să găsească soluții care să
promoveze echitatea socială globală.
Greenpeace nu acceptă şi nu solicită fonduri de la guverne, companii sau partide
politice. Greenpeace nu caută şi nu acceptă donaţii care ar putea compromite
independenţa, scopurile, obiectivele sau integritatea organizaţiei. Greenpeace se bazează
pe donaţiile voluntare ale suporterilor individuali şi pe sprijinul fundaţiilor.

4
 CAPITOLUL I.

Aspecte definitorii ale protecţiei mediului la nivel internaţional

Declanşarea crizei ecologice şi amplificarea efectelor sale, intensificarea şi

diversificarea poluării, degradarea de o manieră generală a stării şi calităţii
componentelor de mediu, globalizarea crescendă a problematicii ocrotirii patrimoniul
natural au determinat continuarea precocupărilor pe plan naţional, prin intensificarea
cooperării internaţionale şi reglementarea interstatală a unor domenii importante ale
protecţiei mediului.
Un prim factor care a acţionat într-o asemenea direcţie a fost caracterul
“transfrontier”1 al multor forme de poluare.
Dacă în anul 1968, Carta Europeană a Apei stabile, pentru prima dată, principiul
că “apa nu are frontiere”2, treptat, ideea că niciunul dintre componentele mediului nu
cunosc frontiere s-a generalizat, Declaraţia de la Stockholm, prevăzând obligaţia
universală a statelor ca prin activităţile desfăşurate în limitele teritoriului sau sub
jurisdicţia lor “să nu producă pagube mediului altor state în zone ce nu ţin de nicio
jurisdicţie”3.
Dacă nu doar impactul transfrontier al poluării componentelor mediului
determină cooperarea interstatală, ci şi nevoia adoptării unor acţiuni conjugate pentru
protejarea acestor componente asupra cărora două ori mai multe state îşi exercită
suveranitatea şi jurisdicţia, prin elaborarea, controlul şi aplicare unor dispoziţii legale
adecvate, împreună cu comuna adoptare a unor măsuri de ordin tehnic, economic şi
financiar corespunzătoare.
În acelaşi timp, cooperarea internaţională a fost cerută şi de nevoia conservării şi
protejării unor elemente care nu sunt supuse jurisdicţiei naţionale a unui stat – fundul
mărilor şi oceanelor, situate dincolo de zonele naţionale, Antarctica, spaţiul

1
D. Marinescu, (2010), Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, pp.709 - 723
2
M.Niemesch, (2015), Dreptul organizaţiilor internaţionale, Editura Hamangiu, Bucureşti, pp. 31 - 57
3
C. Jura, (2013), 271 de Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Editura C.H.Beck,Bucureşti,
pp.17 - 35
5
extraatmosferic - , elemente pentru militează şi organizaţii neguvernamentale de mediu,
precum Greenpeace Internaţional.
Anumite specte ale efectelor crizei ecologice (diminuarea stratului de ozon,
ploile acide, efectul de seră, smogul, deşertificaea, diminuarea patrimoniului genetic
mondial etc.) afectează umanitatea în general solicitând unirea eforturilor tuturor
statelor şi popoarelor pentru găsirea unor soluţii globale de limitare şi prevenire a
creşterii în continuare.
Pe de altă parte, împărţirea lumii în “bogaţi şi săraci”4 se resimte nu numai pe
plan economic, politic,social şi cultural, ci şi ecologie. Ţările dezvoltate care pot investi
mai mult în tehnologii nepoluante, adoptă norme şi standarde ecologice tot mai severe şi
“transferă”5 spre ţările mai puţin dezvoltate produse, echipamente, tehnologii şi chiar
ramuri economice poluante.
“Exportând poluare”6, statele dezvoltate se utilizează pentru propria lor potecţie,
dar şi pentru influenţarea concurenţei comerciale, de normele, standardele comerciale
ecologice, care constituie uneori, pentru anumite produse, adevărate bariere comerciale
netarifare.
În acest context, protecţia mediului are conotaţii economice dintre cele mai
complexe în relaţiile economice şi comerciale dintre state. Iată de ce, Declaraţia de la
Johanesburg din septembrie 2002, pune accentul pe necesitatea eradicării sărăciei, a
creşterii şi diversificării în continuare a cooperării dintre state în aceste sens, ca una
dintre modalităţile esenţiale a îmbunătăţirii stării mediului şi a asigurării cerinţelor
dezvoltării durabile.
Toate aceste aspecte conduc din ce în ce mai mult, la internaţionalizarea
problemelor mediului, impunând adoptarea şi aplicarea unor principii şi reguli comune,
creşterea rolului organizaţiilor internaţionale, precum şi a organizaţiilor
neguvernamentale, şi chiar crearea unui organism internaţional pentru mediu la care să
poată adera toate statele lumii.

1.1 Organizaţia Natiunilor Unite şi mediul înconjurător

4
C.S.Dumitrescu., M.M Stoica, (2007),Sistemul organizaţiilor internaţionale şi al organizaţiilor
internaţionale nonguvernamentale, Editura Pro Universitaria,Bucureşti,pp. 61 şi urm.
5
C. Jura,(2013), op.cit., pp.17 - 35
6
D. Marinescu,(2010), op.cit., pp.709 - 723
6
 Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost una dintre măsurile importante
adoptate după cel de al doilea Război Mondial .
Ca şi Societatea Naţiunilor, O.N.U. a fost concepută ca o alianţă a statelor
învingătoare pentru pacea care urma să vină. Ceea ce i-a asigurat eficacitatea şi
durabilitatea a fost faptul că a reuşit reconcilierea foştilor adversari într-un mod în care
anterioara organizaţie mondială nu o făcuse. De asemenea, triplarea numărului
membrilor săi în următorii 30 de ani de la înfiinţare, în special cu state mici, cu state
subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, a asigurat acestora o influenţă importantă pe care
nu au avut-o niciodată inainte. Apărută din necesitatea de a feri generaţiile viitoare de
flagelul războiului, O.N.U. şi-a propus ca scop suprem unirea forţelor membrilor ei în
vederea menţinerii păcii şi securităţii. Acest lucru se realizează prin garantarea folosirii
forţei armate ,,doar în interesul comun al statelor ce compun comunitatea
internaţională”7. În rezolvarea acestui scop suprem, Charta O.N.U. prevede structura
organizatorică, metodele şi mecanismele ce vor fi puse în funcţiune şi care formează
impreună, sistemul mondial de securitate colectivă.
Deşi părea suficient de perfecţionat şi de eficace, acest mecanism n-a putut fi
transpus în practică integral, până în prezent. Aceasta deoarece mecanismul avea să fie
blocat prin împărţirea lumii în blocuri militare opuse, ceea ce a condus la menţinerea
încordării în relaţiile internaţionale şi perpetuarea tulburărilor şi conflictelor, la războiul
rece şi o serie de flageluri. Totuşi organizaţia mondială nu a rămas pasivă, căutând să-şi
îndeplinească scopul suprem prin mijloacele prevăzute în Chartă. Aşa s-au născut
operaţiunile de menţinere a păcii, ca o necesítate stringentă de a limita folosirea forţei în
relaţiile internaţionale şi ca un mecanism ad-hoc de a preântîmpina extinderea
conflictelor prin gestiunea crizelor.
Realizarea cooperării internaţionale reprezintă un alt scop al O.N.U.. El
stabileşte trei direcţii in care statele au obligaţia de a coopera între ele. Astfel statele
trebuie să coopereze în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale prin
acţiuni întreprinse prin intermediul O.N.U.

7
Mihail Niemesch, (2015), op.cit., pp. 56 - 57
7
 În domeniul economic, cooperarea favorizează progresul şi stabilitatea
economică, precum şi bunăstarea generală a statelor. Acest lucru este necesar pentru
înlăturarea dezechilibrelor, a eradicării sărăciei şi a protejării mediului înconjurător;
ultima direcţie, fiind cea a cooperării din domeniul social, cultural şi umanitar 8. Este
necesar contopirea
eforturilor pentru protejarea patrimoniului cultural universal şi a înlăturării
analfabetismului.
Încă de la constituirea sa O.N.U. a militat pentru dezvoltarea de relaţii
prieteneşti între naţiuni întemeiate pe egalitatea în drepturi şi autodeterminare a statelor
şi popoarelor(art. 1 alin.2). Acest scop a fost completat prin Rezoluţia la ,, Declaraţia
asupra principiilor de drept internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre
state” adoptată în cadrul Sesiunii jubiliare a O.N.U. din 24 octombrie 1970. S-a
constatat că ,,drepturile popoarelor şi naţiunilor de a dispune de ele însele constituie o
condiţie prealabilă de a se bucura de toate drepturile fundamentale ale omului”9.
O.N.U. urmăreşte să asigure că reprezintă un Centru în care să se armonizeze
acţiunile statelor pentru înfăptuirea scopurilor comune. În prezent acestea privesc pacea,
securitatea, dezarmarea, eradicarea sărăciei, protecţia mediului ambiant, protejarea
femei şi copilului şa. Pacea, securitatea, cooperarea, justiţia, dreptul internaţional,
relaţiile paşnice între toate naţiunile, egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de
a-şi hotărâ soarta, respectul demnităţii omului sunt valori comune ale tuturor naţiunilor.
O.N.U. ca Centru coordonator al acţiunilor internaţionale este obligată să le
promoveze în cadrul relaţiilor dintre state pentru a asegura dezvoltarea omenirii în noul
mileniu.
Principiile de funcţionare a O.N.U. s-au născut din idei , concepţii şi proiecte
dezvoltate şi completate după o îndelungată evoluţie, după secole de gândire şi acţiuni
internaţionale: setea omului de dreptate şi încredere în triumful binelui asupra răului în
puterea raţiunii de a înfrânge pornirile instinctuale, animalice, primitive. S-a afirmat că
războiul este o cale spre progres, însă progresele din timpul războaielor au fost infime în
comparaţie cu distrugerile provocate în lipsa negocierilor.

8
M.D Lungu, (2010), Rolul organizaţiilor internaţionale în soluţionarea paşnică a diferendelor
internaţionale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, pp.191 - 192
9
Mihail Niemesch, (2015), op.cit., pp. 56 - 57
8
 ,,Istoria societăţii omeneşti, constată Mircea Maliţa, ar putea fi rescrisă şi
regândită, nu ca o istorie de lupte, ci ca un şir neîntrerupt de negocieri”.
Prin locul pe care-l ocupă în sistemul relaţiilor internaţionale principiile
fundamentale ale dreptului internaţional consacrate de O.N.U. reprezintă reguli de
conduită obligatorie cu caracter general. Încălcarea unuia dintre aceste principii duce la
violarea tuturor celorlalte, generând prejudicii păcii şi cooperării internaţionale.
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional stipulate în Charta O.N.U.
fac parte din categoria de norme imperative sau norme jus cogens gentium, de la care
statele nu pot deroga prin angajamentele încheiate între ele. Aceasta deoarece în timp ce
toate celelalte norme creează drepturi şi obligatii pentru un stat sau grupuri de state,
normele jus cogens gentium creează avantaje şi protecţie în favoarea întregii societăţi
omeneşti.
Egalitatea suverană a statelor membre10 reprezintă principiul de bază al
funcţionării organizaţiei, care nu trebuie subordonată unei puteri sau grup de puteri.
Acest fapt se observă în ultimul timp în incercările unor state puternice de a subordona
O.N.U., pentru a obţine Rezoluţii convenabile şi chiar de a nu respecta anumite
recomandări sau atribuţii.
Principiul egalităţii statelor membre este aplicat în cadrul O.N.U., unde votul
statelor din Adunarea Generală este egal. Tot aici, însă acest principiu este încălcat de
existenţa în Consiliului de Securitate a 5 membri permanenţi (S.U.A, Rusia, Marea
Britanie, Franţa şi China), care au drept de veto absolut.
În virtutea egalităţii lor suverane statele membre au încredinţat membrilor
permanenţi ai Consiliului de Securitate o răspundere deosebită în menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale şi s-au obligat să execute hotărârile adoptate. Prin aceasta s-a
îmbinat în mod just principiul egalităţii suverane a statelor, cu posibilitaţile reale a
tuturor statelor în ceea ce priveşte menţinerea păcii11.
Principiul autodeterminării popoarelor şi a naţiunilor, reglementează în esenţă
statutul unui popor şi al unui teritoriu care nu şi-au dobândit independenţa de stat.
Conţinutul juridic al acestui principiu constă în dreptul fiecărui popor de a-şi hotărî
singur soarta. În baza lui tóate popoarele sunt egale, statele având obligaţia ca în
10
M.D Lungu, (2010), op.cit.,, pp.191 - 192

11
M.D Lungu, (2010), op.cit.,, pp.191 - 192
9
dezvoltarea cooperării lor internaţionale să respecte şi să asigure acest drept. Orice
acţiune de încălcare sau de limitare a acestui drept, orice amestec în afacerile interne ale
unui popor sunt incompatibile cu exercitarea acestui principiu. Însă, şi în legătură cu
acest principiu istoria recentă a consemnat numeroase încălcări, în condiţiile în care
amestecul unor state în afacerile interne ale unor popoare contiună şi încă şi-a
diversificat sfera de acţiune.
Principiul după care statele trebuie să-şi îndeplinească cu bună credinţă
obligaţiile pe care şi le-au asumat este cunoscut din vechime în formula ,,pacta sunt
servanda” (tratatele trebuie respectate). Charta O.N.U. preluând acest principiu prevede
ca toţi membrii Organizaţiei spre a asigura tuturor drepturile şi avantajele ce decurg din
calităţile de membru, îşi va îndeplini cu bună credinţă obligaţiile asumate potrivit
prezentei Charte
(art. 2 alin. 2). Acest principiu a fost reafirmat într-o serie de documente juridico -
diplomatice, statute ale unor organizaţii regionale, în convenţii şi declaraţii
internaţionale.
De o deosebită importanţă , mai ales în momentul actual este principiul
reglementării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale. Diferendele
internaţionale pot să aibă o natură juridică sau politică. Diferendele juridice sunt cele în
care se opun pretenţii de drept între state şi care au ca obiect interpretarea unui tratat sau
o problemă de drept internaţional. În categoria diferendelor juridice intră şi stabilirea
naturii sau întinderii reparaţiei datorate pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale.
O regulă importantă a dreptului internaţional este ceea ce a caracterului
facultativ al mijloacelor paşnice. Conform acestuia, statele îşi aleg în mod liber şi pe
baza unui acord, mijlocul paşnic la care să recurgă pentru soluţionarea unui diferend
apărut între ele.
Abţinerea de la ameninţarea cu forţa şi folosirea ei12, condamnă orice folosire a
forţei şi ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale, fie contra integrităţii teritoriale
sau independenţei politice a oricărui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile
O.N.U.

12
M.D Lungu, (2010), op.cit.,, pp.191 - 192
10
 Prin principiul neintervenţiei în problemele care sunt esenţial de competenţa
internă a statelor13 se interzice unui stat sau unui grup de state să se amestece în
treburile interne ale altui stat. Respectarea lui constituie o condiţie esenţială a
coeexistenţei paşnice
a statelor cu sisteme social-politice şi economice diferite.
În sfârşit, principiul coexisteţei paşnice presupune statornicirea unor relaţii de
prietenie, toleranţă sau de bună vecinătate între state, dezvoltarea colaborării dintre ele
presupune convieţuirea în linişte şi pace a unor state cu regimuri politice diferite, religii
şi nivel de dezvoltare economică şi culturală diferite.
Principiul coexistenţei paşnice, alături de celelalte principii ca egalitatea
suverană, respectarea integrităţii teritoriale, dreptul popoarelor şi naţiunilor la
autodeterminare, neamestecul în treburile interne, rezolvarea pe cale paşnică a
diferendelor internaţionale, constituie fundamentul dreptului internaţional, pe care
O.N.U. îl gestionează.
Singura organizaţie internaţională cu rol în apărarea păcii şi securităţii
internaţionale, O.N.U. este o realitate vie, care trebuie să se implice ori de câte ori e
nevoie în determinarea statelor, indiferent de mărime sau forţă, să îi respecte principiile
atât de necesare în relaţiile dintre state.
Scopul şi principiile ONU reies din Preambulul flagelului războiului, prin unirea
forţelor membrilor ei în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prin
garantarea că forţa armată nu va fi folosită decât în scopul comun şi prin stabilirea între
state a unor principii de bună vecinătate şi de toleranţă. ONU nu elaborează legi pe care
naţiunile membre trebuie să le accepte, dar are un cuvând şi un vot pentru adoptarea
politicii comunităţii internaţionale, într-un vast evantai de problematici, în domenii
variate precum14: menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării relaţiilor
amiabile între naţiuni, realizării cooperării în rezolvarea problemelor internaţionale cu
caracter economic, social, cultural şi umanitar, ecologic, promovarea drepturilor omului
etc.
Activităţile ONU se desfăşoară prin 6 organe: Adunarea Generală, Consiliul de
Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de
13
Mihail Niemesch, (2015), op.cit., pp. 56 - 57

14
C. Jura, (2013), op.cit., pp.17 - 35
11
Justiţie şi Secretariatul. Dintre structurile ONU, o activitatea prodigioasă în direcţia
creării şi dezvoltării dreptului internaţional al mediului a avut-o şi o are şi în prezent
Adunarea Generală. Încă din anul 1967, la cea de a XXII-a sesiune, Adunarea Generală
înscrie poluarea mediului între principalele probleme ce trebuie abordate în cadrul
forumului mondial.
De la prima rezoluţie în materie, adoptată la 3 decembrie 1968 şi până în
prezent, acest forum mondial al statelor a adoptat nenumărate documente (rezoluţii,
declaraţii, programe de acţiune etc.) cu formă juridică distinctă, care au contribuit la
dezvoltarea şi precizarea normelor şi principiilor juridice privind protecţia şi
conservarea mediului. Sub egida ONU s-au elaborat, de asemenea, o serie de tratate şi
convenţii internaţionale de bază ale dreptului internaţional al mediului.
Totodată ONU, a organizat trei Conferinţe Mondiale asupra problemelor
ecologice globale: la Stockholm în 1972, la Rio de Janeiro în 1992 şi la Johanesburg în
2002, la care s-au adoptat documente internaţionale de cea mai mare importanţă pentru
protecţia mediului.
Din iniţiativa acestei Organizaţii a fost încheiată la 10 decembrie 1982 la
Montego Bay, Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, document care
consacră un capitol protecţie şi conservării mediului marin.
Conferinţa Naţiunilor Unite de la Mar del Plata, din 1977, referitor la punerea în
valoare a resurselor de apă „secţionate de frontiere” 15, a preconizat examinarea
metodelor de care se dispune pentru gestionarea lor, elaborarea programelor în comun şi
punerea în funcţiune a mecanismelor şi instituţiilor necesare pentru amenajarea
coordonată a resurselor de apă.
Declaraţia Adunării Generale ONU asupra principiilor privind fundul mărilor şi
oceanelor şi subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale, în 1971, a stabilit
principiul potrivit căruia resursele lor constituie patrimoniu comun al umanităţii şi, ca
urmare, nimeni nu poate revendica, exercita ori dobândi asupra acestor zone şi a
resurselor lor drepturi incompatibile cu regimul internaţional admis.
Pentru protejarea spaţiului extraatmosferic, Adunarea Generală ONU a adoptat
mai multe rezoluţii şi a iniţiat încheierea Tratatului de la Moscova din 27 ianuarie 1967,

15
D. Marinescu, (2010), op.cit., pp.709 - 723
12
privind principiile ce guvernează activitatea statelor în exploatarea şi folosinţa spaţiului
extraatmosferic.
Pentru a se asigura accesul tuturor oamenilor la resursele naturale de apă,
Adunarea Generală ONU a adoptat în anul 1980, o rezoluţie prin care a proclamat
perioada 1980 – 1990 ca „deceniu internaţional al apei potabile”16.
O altă realizare este şi pregătirea şi adoptarea Cartei Mondiale a Naturii la 28
octombrie 1982, unde se reafirmă concepţiile asupra patrimoniului natural în care se
integrează speciile sălbatice şi habitatul lor şi se proclamă că „toate speciile sunt utile
pentru om”17.
În ultima perioadă, amploarea sarcinilor pe care ONU şi le-a asumat în alte
domenii, paralel cu creşterea preocupărilor în direcţia protecţiei mediului a unor
organisme specializate ale sale dar, mai ales a organizaţiilor create pe plan regional şi al
celor specializate pe probleme de protecţie a mediului, au determinat mai puţine
intervenţii şi iniţiative ONU în acest domeniu.
1.2 Organizaţii specializate ale ONU cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului

Instituţiile specializate sunt organizaţii internaţionale autonome care, datorită

raporturilor de coordonare cu ONU, fac parte din sistemul Naţiunilor Unite.
În articolul 57 din Capitolul IX al Cartei ONU, se stabileşte că „diferitele
instituţii specializate, înfiinţate prin acorduri interguvernamentale şi având, conform
statutelor lor, atribuţii largi internaţionale în domeniile economic, social, cultural, al
învăţământului, sănătăţii şi alte domenii conexe, vor fi puse în legătură cu prevederile
articolului 63”18. În prezent, există 17 instituţii specializate, astfel.
a.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
(UNESCO)19.
A luat fiinţă în noimebrie 1946, în urma ratificării Convenţiei pnetru crearea
acestei organizaţii de către 20 dintre cele 44 de state participante la Conferinţa de la
Londra din anuş 1945, consacrată elaborării acestei „Constituţii” a UNESCO.

16
C.S Dumitrescu, M.M Stoica, (2007),op.cit.,pp. 61 şi urm
17
M.Niemesch, (2015), op.cit., pp. 31 - 57
18
A se vedea Carta Naţiunilor Unite, 1975
19
C.Jura, (2013), op.cit., pp.17 - 35
13
 După cum rezultă din preambului Constituţiei, UNESCO a fost creată pornindu-
se de la premisa că neînţelegerea reciprocă dintre popoare provoacă suspiciuni şi
neîncredere, şi acestea, la rândul lor, conduc la divergenţe transformate adesea în război.
Pentru a preveni războiul trebuie să aibă loc o largă răspândire a culturii şi educaţiei
pentru toţi, în respectul dreptăţii şi al libertăţilor.
UNESCO are sediul la Paris şi coopereazuă cu peste 600 de organizaţii
nonguvernamentale sau fundaţii, printre care şi GreenPeace Internaţional.
Organizaţia este constituită din Conferinţa, Consiliul Executiv şi Secretariatul.
Conferinţa generală este organul suprem al organizaţiei. Se compune din reprezentanţii
tuturor statelor membre, desemnate de fiecare ţară, după consultarea insituţiilor
naţionale de educaţie, ştiinţă şi cultură, şi acolo unde există a Comisiilor naţionale
pentru UNESCO. Conferinţa generală ia decizii cu privire la politica, programul şi
bugetul organizaţiei. Aceasta alege membrii Consiliului Executiv şi numeşte directorul
general al UNESCO, la propunerea Consiliului Executiv.
Consiliul Executiv este alcătuit din 51 de membri, aleşi de Conferinţa Generală
dintre reprezentanţoo desemnaţi de statele membre şi se reuneşte în sesiuni ordinare cel
puţin de două ori pe an. Aceştia reprezintă guvernele statelor care i-au desemnat,
ţinându-se seama de diversitatea culturilor şi de principiul repartiţiei geografice
echitabile. Din acest organ nu poate face parte în acelaşi timp, decât un singur
reprezentant al unui stat membru.
Secretariatul este format din directorul general şi personal de specialitate.
Obiectivul fundamental la UNESCO este de a contribui la instaurarea şi
menţinerea păcii în lume, prin promovarea colaborării dintre naţiuni în domeniile
educaţiei, ştiinţei, culturii şi comunicaţiilor, cultivând respectul universal pentru
dreptate şi legalitate, precum şi pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,
indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, aşa cum sunt acestea relevate în Carta ONU.
UNESCO urmăreşte să favorizeze cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă dintre naţiuni şi
să promoveze difuzarea culturii în întreaga lume20.
Scopul general al organizaţiei este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale
prin educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicaţie; dezvoltarea colaborării între naţiuni pentru
asigurarea respectului universal al justiţiei şi al legii, precum şi a drepturilor şi
20
C.S. Dumitrescu, M.M Stoica,(2007), Sistemul organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi al
organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, p. 122
14
libertăţilor fundamentale ale omului,pe care Carta Naţiunilor Unite le recunoaşte tuturor
popoarelor fără nicio discriminare.
Principalele domeniI în care se concentrează activităţile UNESCO sunt 21:
învâţământ – priorităţile în acest domeniu prevesc realizarea unei educaţii de bază
pentru toţi, adapată nevoilor actuale ale societăţii - , ştiinţele – programele UNESCO în
acest domeniu privesc ştiinţele naturii (pentru ştiinţele naturii sunt incluse, printre
altele: omul şi biosfera, oceanografia, hidrologia, geologia), cât şi ştiinţe sociale - ,
cultură – activiţăţile culturale ale UNESCO privesc, în principal, salvarea moştenirii
culturale a umanităţii, în care scop sprijină statele membre să îşi protejeze monumentele
culturale şi istorice, ca şi manuscrisele rare şi preţioase.
În cadrul celor patru sectoare principale de activitate, educaţie, ştiinţă, cultură şi
informaţie, se disting mai multe departamente. Astfel, în cadrul sectorului ştiinţe, există
departamentul ştiinţe referitoare la mediul înconjurător şi la resursele naturale.
UNEOSCO organizează şi finanţează programe în legătură cu: stabilirea evacuării
deşeurilor în apele mărilor şi oceanelor şi prevenirea dispariţiei unor specii şi de
animale marine valoroase, datorită activităţii oamenilor; studii referitoare la poluarea
atmosferei; programul pe termen lung de cercetare şi acţiune în problemene mediului
înconjurător cunoscut sub denumirea „Omul şi Biosfera” etc.
b. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Preocupări legate de protecţia sănătăţii populaţiei, îndeosebi împotriva bolilor
epidemice, au fost înregistrate cu multe secole în urmă, mai ales în oraşele maritime din
spaţiul mediteranena (Veneţia, Genova, Marsilia). Ravagiile epidemiilor din secolul al
XIX-lea au evidenţiat faptul că se impun măsuri pe plan internaţional care să asigure
faptul o cooperare sanitară eficientă. Ideea convocării unei conferinţe internaţionale
pentru crearea unei instituţii internaţionale cu vocaţie universală în domeniul sănătăţii, a
fost formulată în timpul Conferinţei Naţiunilor Unite de la San Francisco din 1945.
Consiliul Economic şi Social al ONU, imediat după constituirea sa, convoca la
NEW York în anul 1946, conferinţa internaţională care a adoptat constituţia Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii (OMS). Organizaţia cu sediul la Geneva, şi- a început activitatea la
7 aprilie 1948, după ratificarea Constituţie sale de către 26 state membre ale ONU. La
sfârşitul naului 1996, cuprindea 190 de state. Pornindu-se de la principiul că sănătatea

21
R. Miga – Beşteliu, (2014), Drept internaţional public, Editura C.H.Beck, Bucureşti, p. 231
15
tuturor popoarelor este o condiţie fundamentală a păcii şi securităţii în lume, în primul
articol al Constituţiei OMS se statuează că scopul acestei organizaţii este să aducă toate
popoarele la cel mai înalt grad de sănătate22.
OMS colectează şi difuzează informaţii, încurajează cercetarea cu privire la
tehnologiile proprii, sub toate aspectele sănătăţii, mai ales în domenii precum: nutriţie,
protecţia copiilor, igiena mediului, combaterea unor boli grave sau epidemice, îngrijiri
medicale şi recuperări etc.
Prin programele sale mondiale de cercetare, OMS contribuie la formarea
profesională în domeniul maladfiilor tropicale; dirijează şi coordonează un program
mondial de luptă împotriva SIDEI şi a consumului de droguri.
În domeniul protecţiei mediului înconjurător, Organizaţia şi-a propus
următoarele priorităţi: evaluarea efectelor pe care le produc condiţiile de mediu asupra
sănătăţii; aprovizionarea cu apă salubră; elaborarea de sisteme pentru detecţia şi
supravegherea poluanţilor şi a altor factori dăunători pentru sănătatea oamenilor etc.
c.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)23.
Printre obiectivele prioritarea ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică
(AIEA), se numără, pe lângă încurajarea folosirii energiei nucleare în scopuri exclusiv
paşnice – care constituie obiectivul principale al organizaţiei, şi adoptarea de norme de
securitate ce au ca destinaţie protejarea sănătăţii şi diminuarea la minimum a
primejdiilor la care sunt expuse bunurile şi persoanele, precum şi stabilirea unui cotrol
de maximă severitate asupra utilizării produselor fisionabile speciale.
AIEA orientează şi încurajează punerea la punct a modurilor de utilizare paşnică
a energiei nucleare, ajutând statele membre şi favorizând schimbul informaţiilor
ştiinţifice şi tehnice din domeniu energiei atomice.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică luptă contra poluării radio –
active atmosferice, a mărilor şi oceanelor şi a solului, studiind efectele radioactivităţii
asupra organismelor marine, şi deasemenea îşi propune să asigure securitatea
radiologică, tratarea şi evacuarea deşeurilor radioactive, a tratamentului cancerului etc.
d. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

22
B. Selejan – Gutan, L.M. Crăciunean, (2014), Drept internaţional public, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2014,pp. 217 - 221
23
B. Selejan – Gutan, L.M. Crăciunean, (2014), op.cit.,pp. 217 - 221
16
 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură are ca principal
scop ridicarea condiţiilor de trai al popoarelor şi al statelor membre, îmbunătăţirea
randamentului producţiei şi repartiţiei tuturor produselor agricole şi alimentare,
îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei din mediul rural, eradicarea sărăciei.
De asemena, FAO şi-a extins preocupările privitoare la poluarea şi protecţia
solului, şi în domeniul poluării apelor maritime interioare şi a poluării atmosferice24.
e. Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).
Actuala Organizaţie Meteorologică Mondială este succesoarea Organizaţiei
Meteorologice Internaţionale (OMI), organizaţie nonguvernamentală, constituită în anul
1873. După încheierea celui de-al doilea război mondial, la cea de-a XII-a Conferinţă a
forului de conducere al organizaţiei nonguvernamentale menţionate, ţinută în anul 1947,
s-a adoptat şi semnat Convenţia meteorologică mondială care prevede crearea
Organizaţiei Meteorologice Mondiale
Convenţia a intrat în vigoare în martie 1950, dată care marchează şi începutul
activităţilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale. OMM a devenit instituţe specializată
a ONU în anul 1951. Sediul său este în oraşul Geneva. La sfârşitul anului 1996
organizaţia avea 174 de state membre.
Obiectivele concrete ale OMM sunt: facilitarea cooperării internaţionale în
domeniul serviciilor şi observaţiilor meteorologice, promovarea unui rapid schimb de
informaţii meteorologice, standardizarea observaţiilor meteorologice şi publicarea
uniformă a observaţiilor statistice în materie; încurajarea aplicării meteorologiei în
aviaţie, navigaţie, agricultură şi alte activităţi umane, promovarea activităţilor în
domeniul hidrologiei operaţionale, încurajarea cercetărilor şi formării de specialişti în
meteorologie şi domeniile conxe25
f. Organizaţia Internaţională Maritimă (OMI).
Organizaţia Maritimă Internaţională (denumită iniţial Organizaţia Maritimă
Consulativă Internaţională) a fost creată în urma intrării în vigoare a Convenţiei privind
constituirea acesteia, pregătită de Conferinţa maritimă a Naţiunilor Unite, ţinută la
Geneva, în anul 1948. Sediul OMI este la Londra. La sfârşitul anul 1996, Organizaţia
număra 149 de membri.

24
D.Marinescu,(2010), op.cit., pp.709 - 723
25
R. Miga – Beşteliu, (2000), Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Editura ALL Beck,
Bucureşti, pp. 217 - 218
17
 Organizaţia Maritimă Internaţional urmăreşte instituirea unui sistem de
colaborare şi schimb informaţional între guverne în domeniul reglementărilor
guvernamentale privind orice fel de probleme tehnice legate de navigaţia comercială
internaţională. Această organizaţiei încurajează şi facilitează adoptarea de norme cu
aplicabilitate generală în domeniul securităţii trensporturilor maritime, eficacităţii
navigaţiei, prevenirii poluării mărilor de către nave şi limitării ori înlăturării efectelor
acesteia.
Componentele fundamentale ale strategiei protecţiei mediului marin promovate
de OMI sunt: cooperarea tehnică, legislativă şi ştiinţifică între guvernele angajate în
direcţia protecţiei mediului faţă de poluările de la nave şi activităţile legate de acestea, a
diminuării efectelor poluării asupra mediului; standarde exigente şi aplicabile la nivel
internaţional în ceea ce priveşte; securitatea maritimă, prevenirea şi combaterea poluării
marine produse de nave şi activităţile acestora; încurajarea în cel mai înalt grad posibil a
implementării şi aplicarea efectivă a standardelor menţionate; întărirea capacităţii de
acţiune pe plan naţional şi regional în ceea ce priveşte prevenirea, controlul, combaterea
şi diminuarea poluării marine, care în final, să ducă la cooperarea tehnică între state;
cooperarea cu alte organisme din cadrul ONU, precum şi cu organizaţii
neguvernamentale în vederea evitării paralelismelor şi risipei eforturilor intelectuale şi
financiare26.
g. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).
Este una dintre cele trei instituţii specializate ale ONU – alături de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
– al căror obiectiv fundamental este protecţia şi bunăstarea fiinţelor umane27.
Principalul obiectiv al OIM este de a contribui la înfăptuirea unei păci durabile prin
promovarea justiţiei sociale, a stabilităţii economice şi sociale şi la îmbunătăţirea, prin
acţiuni internaţionale, a condiţiilor de muncă şi a nivelului de trai al muncitorilor. În
acest scop, elaborează instrumente juridice, politice şi programe la scară internaţională
şi sprijină eforturile diferitelor state membre în favoarea condiţiilor de producţie şi de
muncă. Ţinând seama de obiectivele şi de principiile sale, OIM îşi canalizează
preocupările în trei direcţii principale: adoptarea de norme internaţionale privind
condiţiile de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor şi urmărirea aplicării lor; adoptarea de
26
B. Selejan – Gutan, L.M. Crăciunean, (2014), op.cit.,pp. 217 - 221
27
M.L. Trocan, (2014), Drept internaţional public, Editura C.H.Beck, Bucureşti, pp.80 - 87
18
programe privind folosirea forţei de muncă şi combaterea şomajului; cooperarea
tehnică, cercetare, studii, documentare şi informare în domeniul legislaţiei muncii.
h. Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA).
i. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).
j. Societatea Financiară Internaţională (SFI).
k. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA).
l. Fondul Monetar Internaţional (FMI).
m. Organizaţia Internaţională pentru Aviaţie Civilă (ICAO).
Organizaţia urmăreşte dezvoltarea principiilor şi tehnicilor navigaţiei aeriene
internaţionale, promovarea planificării şi dezvoltării transporturilor aeriene
internaţionale, asigurarea condiţiilor de securitate a zborurilor, crearea şi exploatarea
aeronavelor în scopuri paşnice, precum şi amenajarea liniilor aeriene, a aeroporturilor şi
instalaţiilor de navigaţie aerieană28.
n.
Uniunea Poştală Universală (UPU)29
Împreună cu Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor şi cu Organizaţia Aviaţiei
Civile Internaţionale, Uniunea Poştală Universală face parte din grupul organizaţiilor
din domeniul comunicaţiilor internaţionale care au fost constituite cu mulţi ani înainte
de apariţia ONU – în ultima parte a secolului XIX – lea şi în prima parte a secolului al
XX –lea - , care au fevenit, ulterior, instituţii specializate ale acestora. La 1 iulie 1948,
UPU devenea instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna. La finele anului 1996,
numărul membrilor ei se ridica la 189. Potrivit actul constitutiv, fiecare stat membru al
UPU este de acord să transmită poşta tuturor celorlalte membre, prin cele mai
funcţionale mijloace utilizate pentru propriile servicii poştale. Derularea traficului poştal
internaţional pare, astfel, garantată în orice punct al teritoriului aflat sub jurisdicţia
UPU. Pentru aceasta, UPU iniţiază acţiuni menite să armonizeze regulile aplicabile
expediţiilor poştale, în toate statele lumii, fixează tarifele indicative, greutatea şi limitele
de mărime, ca şi condiţiile de acceptare a corespondenţei şi stabileşte priorităţi în
transmiterea acesteia.
o.
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UIT)30

28
D.Marinescu, (2010), op.cit., pp.709 - 723
29
M.L. Trocan, (2014), op.cit., pp.80 - 87
30
M.Cocoşatu, (2013), Drept internaţional public, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, p.43
19
 În anul 1947, printr-un acord încheiat cu Naţiunile Unite, UIT devenea instituţie
specializată a ONU, iar prin statul oraşul Geneva a fost desemnat sediu al Uniunii.
În conformitate cu prevederile actului constitutiv, Uniunea Internaţională a
Telecomunicaţiilor urmăreşte: menţinerea şi lărgirea cooperării internaţionale dintre
statele membre, în vedere utilizării raţionale a telecomunicaţiilor; acordarea de asistenţă
tehnică statelor Uniunii, în primul rând ţărilor în curs de dezvoltare, în domeniul
telecomunicaţiilor; favorizarea dezvoltării mijloacelor tehnice şi a exploatării lor cât mai
eficace, pentru creşterea randamentului în folosirea serviciilor de telecomunicaţii;
promovarea colaborării cu alte organizaţii interguvernamentale şi nonguvernamentale,
universale şi regionale.
p. Organizaţia Interguvernamentală Consultativă pentru Navigaţie Maritimă
(IMCO).
q. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Principalul său obiectiv, constă în ajutorarea statelor cu venit redus, să îşi
dezvolte potenţialul lor economic, natural şi uman. Cea mai importantă componentă a
structurii sale o cosntituie Biroul politicilor de sprijin al programelor care, în prezent,
are patru direcţii ce urmăresc patru scopuri esenţiale: direcţia de dezvoltare socială şi de
eliminare a sărăciei, direcţia de întărirea a gestiunii şi a conducerii afacerilor publice;
direcţia de gestiune durabilă a energiei şi a mediului; direcţia de ştiinţă şi tehnologie31.

1.3 Organisme specializate în domeniul protecţiei mediului

Organismele specializate în domeniul protecţiei mediului sunt următoarele:

Consiliul de Legătură pentru Mediul Înconjurător32, organ independent, cu
sediul la Nairobi, creat în anul 1975, pentru a se putea colabora în mod efectiv cu
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător.
Scopul său, îl constituie stimularea şi dezvoltarea relaţiilor dintre Programul
Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi organizaţiile neguvernamentale, precum
şi relaţiile dintre acestea din urmă.
31
A. Năstase,(2013), Drept internaţional public, Editura C.H.Beck, Bucureşti, pp. 125 - 136
32
C.Jura, (2013), op.cit., pp.17 - 35
20
 Uniunea internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) a fost înfiinţată în
anul 1948, având sediul la Morges, în Elveţia, reuneşte 29 de naţiuni şi un număr mare
de organizaţii nepolitice din aproape 80 de ţări.
Are particularitatea de a fi oficial o organizaţie nonguvernamentală. UICN are ca
scop promovarea conservării şi utilizării durabile a resurselor vii, îndeplinid în acest
sens un rol consultativ pe lângă guverne şi distincte instituţii de conservare, colectare şi
difuzare de informaţii pertinente.
Obiectivele organizaţiei sunt33: evaluarea stării resurselor naturale care pot fi
reînnoite; încurajarea şi pregătirea de măsuri de conservare, propaganda pentru a se lua
cunoştinţă de măsurile conservării şi informarea membrilor săi şi a diferitelor reţele cu
care elaborează.
Fondul Mondial pentru Protecţia Naturii (FMPN), creată în anul 1961, cu sediul
la Morges.
Este o organizaţie neguvernamentală, al cărui obiectiv îl cosntituie „procurarea,
gestionarea şi utilizarea de fonduri pentru conservarea mediului înconjurător natural la
scară mondială, a faunei, florei, peisajelor, apei, solului, aerului, şi altor resurse
naturale”34.
Organizaţia joacă un important rol în elaborarea şi aplicarea Strategiei Mondiale
a Conservării, propuse guvernelor tuturor statelor lumii de către UICN.

1.4 Organisme regionale şi organizaţii subregionale

O organizaţie regională cuprinde în rândurile sale un grup mai restrâns de state

şi urmăreşte realizarea unor obiective comune, de natură politică, economică sau de
securitate35. Aceasta, reprezint de fapt, un segment al comunităţii internaţionale bazat pe
legături geografice, culturale, politice, sociale şi economice şi dispune de un cadru
instituţional convenit prin acorduri interguvernamentale de cooperare.
Organizaţii regionale care au ca obiectiv protecţia mediului înconjurător, sunt
următoarele:

33
C.S Dumitrescu., M.M Stoica, (2007),op.cit.,pp. 61 şi urm
34
M.Niemesch,. (2015), op,cit,, pp. 31 - 57
35
N.I Ionescu, (2000), Organizaţii şi instituţii internaţionale, Editura Sylvi, Bucureşti, p.141
21
 Agenţia Europeană pentru Mediu, creată în anul 1990, cu sediul la Copenhaga.
Agenţia îşi cantonează activitatea pe domeniile ce privesc calitatea mediului, sub
aspectul calităţii aerului şi a emisiilor atmosferice; calitatea apei, poluanţi şi resursele de
apă; substanţele chimice şi periculoase pentru mediu; protecţia zonelor de coastă, a
ariilor naturale şi a biodiversităţii etc.
Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (CEE) este un organism
cu vocaţie generală în domeniul dezvoltării economice şi sociale şi, în acelaşi timp, unul
dintre pionierii cercetării modalităţilor de combatere a poluării pe plan regional.
Comisia a fost creată în anul 1947, pentru a contribui la refacerea resurselor Europei, la
promovarea şi dezvoltarea cooperării regionale, inclusiv în probleme ale mediului
înconjurător36.
Consiliul Europei – prima instituţie de cooperare în Europa, creată prin Tratatul
de la Londra, la 5 mai 1949 (intrat în vigoare la 3 august 1949) 37. Activitatea Consiliului
Europei are în vedere aproape toate domeniile care interesează societatea europeană,
mai puţin cele privind apărarea naţională. În ciuda faptului că actuala Constituţie
Europeană i-a restrâns unele competenţe, drumul către UE trece prin Consiliul Europei.
Fundamentul său este legat însă de promovarea valorilor democraţiei şi ale respectării
drepturilor omului.
În domeniul cooperării în materie de protecţie a mediului, Consiliul a desfăşurat
acţiuni de pionierat încă de la începutul anilor 1960, lărgindu-şi treptat câmpul de
acţiune şi ajungând în prezent la o anumită specializare în raport direct cu preocupările
în domeniu ale Comunităţii Europene. Interesul deosebit pentru soluţionarea unor
probleme ale mediului se reflectă în multitudinea documentelor adoptate, precum şi în
importanţa lor fundamentală.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ca organizaţie
interguvernamentală cu caracter economic, a fost înfiinţată la 30 decembrie 1962,
înlocuind Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică fondată în anul 1948,
prin Tratatul de la Paris, pentru administrarea Planului Marshall, în vederea
reconstrucţiei în Europa. OCDE a pregătit studii aprofundate asupra unui mare număr
de probleme privind mediul înconjurător, ca şi în ceea ce priveşte aspectele juridice ale

36
D. Marinescu. (2010), op.cit., pp.709 - 723
37
C.S Dumitrescu., M.M Stoica, (2007),op.cit.,pp. 61 şi urm
22
poluării atmosferice transfrontiere, gestionarea substanţelor chimice şi a deşeurilor
toxice periculoase, conţinutul obligaţiei de a informa şi consulta etc.
Liga statelor Arabe (LSA), creată la 22 martie 1945, de către Conferinţa Statelor
Arabe ce a avut loc la Cairo, prin pactum omonim care şi-a propus ca principal scop
organizarea superioară a raporturilor juridice dintre statele membre sub forma unei
organizaţii internaţionale.
Scopul acestei organizaţii este de a favoriza cooperarea între statele arabe
membre pe plan politic, economic, militar, social, cultural, aplanarea unor eventuale
diferende între acestea şi asigurarea condiţiilor de colaborare cu alte state. În cadrul
activităţii desfăşurate în domeniul economic, Liga Statelor Arabe, prin Consiliul său
Economic, face recomandări şi cu privire la folosirea şi protejarea resurselor naturale
ale mediului38.
Organizaţia Unităţii Africane, organizaţie interguvenramentală creată la
Conferinţa la nivel înalt de la Addis Abeba, în Etiopia, la 2-5 mai 1963, Conferinţă la
care s-a adoptat şi Carta organizaţiei.
În domeniul mediului înconjurător, preocupările organizaţiei au crescut pe
măsură ce legăturile dintre dezvoltare şi mediu au devenit din ce în ce mai stringente.
Astfel, în Planul de acţiune de la Lagos din perioada 1980 – 2010, problematica
mediului este inclusă în cadrul problemelor generale socio – economice. Sunt stabilite
următoarele priorităţi: salubritatea mediului, sănătatea şi aprovizionarea cu apă, seceta şi
deşertificarea, despăduririle şi degradarea solurilor, poluarea masivă şi conservarea
resurselor zonei, aşezările umane, controlul poluării aerului, pregătirea şi educaţia
ecologică, legislaţia şi informaţia.
Organizaţia Statelor Americane (OSA), înfiinţată la 30 aprilie 1948 la cea de-a
IX – a Conferinţă Panamericană de la Bogota, care a adoptat şi Carta organizaţiei, în
vederea consolidării păcii şi securităţii pe continentul american.
În domeniul protecţiei mediului, OSA a elaborat şi pus în practică o serie de
proiecte privind valorificarea apelor şi a pădurilor continentale, cu sprijinul PNUE. De
asemenea a contribuit la elaborarea şi aplicarea Convenţiei relative la protecţia naturii şi
conservarea vieţii sălbatice în emisfera vestică.

38
C.Jura, (2013), op.cit., pp.17 - 35
23
 Organizaţiile subregionale ce au ca scop şi protecţia mediului înconjurător sunt
următoarele39:
Comisia Dunării pentru navigaţie, înfiinţată în conformitate cu prevederile art. 5
din Convenţia de la Belgrad din anul 1948 şi este alcătuită din reprezentaţii statelor
riverane. Atribuţiile Comisiei se referă exclusiv la navigaţie. Comisia Dunării a mai
recomandat, ca periodic, statele riverane să fie informate asupra statului instituţiilor
portuare care facilitează primirea deşeurilor de petrol şi altor produse petroliere.
Comisia Rinului privind navigaţia şi poluarea apelor interioare. Este vorba de
două organisme internaţionale distincte, a căror competenţă se completează în domeniul
apelor, şi anume: Comisia Centrală pentru Navigaţia pe Rin (CCNR), care are ca
competenţă şi probleme privind poluarea produsă de navigaţie şi Comisia Internaţională
pentru protecţia Rinului împotriva poluării (CIRP), care cercetează natura, originea şi
intensitatea poluării Rinului, putând propune statelro riverane măsuri de protejare a
fluviului împotriva poluării.
Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Oslo, din 1972. Comisia
urmăreşte prevenirea poluării marine cauzate de operaţiunile de imersare efectuate de
nave şi aeronave în zona Atlanticului de Nord – Est.
Comisia subregională pentur aplicarea Convenţiei de la Helsinki, din anul 1974.
Comisia are în vedere prevenirea poluării mediului marin în zona Mării Baltice.

1.5 Rolul organizaţiilor neguvernamentale în protecţia mediului

Când facem referiri la sistemul internaţional, este necesar să includem pe toţi

acei actori care încearcă să influenţeze comportamentul guvernelor. Aici intră
organizaţiile internaţionale guvernamentale, organizaţiile internaţionale
nonguvernamentale, corporaţiile multinaţionale, mass – media, opinia publică etc40.
Studiul sistemului nonguvernamental a fost iniţiat în ultimele trei decenii, dar
lipsa de date şi statistici ogiciale privitoare la existenţa orgnaizaţiilor
nonguvernamentale creează o dsproporţie între aria de cuprindere a acestui domeniu şi
informaţiile disponibile asupra lui. În acest sens, evenimentele petrecute în societate
39
D.Marinescu, (2010), op.cit., pp.709 - 723
40
S. Guzzini, (2000), Realism şi relaţii internaţionale, Editura Institul European, Iaşi, p. 263
24
internaţională le succesde celor care au avut lor în societăţile naţionale ce o compun.
Aşa cum remarca J.P Chamberlain în Internaţional Organizations 41, aceleaşi noi invenţii,
aceeaşi viaţă socială intensă şi complicată au condus la o multiplicare semnificativă a
prevederilor internaţionale care privesc relaţiile dintre state în domeniile economic şi
social şi care afectează viaţa cotidiană a indivizilor.
Creşterea spectaculoasă a organizaţiile internaţionale publice şi private de-a
lungul secolului al XIX-lea a fost cauzată de schimbările petrecute în domeniul ştiinţei
şi tehnicii. Apropierea funcţională dintre cele două zone, publică şi privată, a avut loc
abia în timpul primul război mondial şi s-a materializat în cooperarea internaţională de
natură tehnică şi administrativă, fortându-i pe apliaţi să reconsidere importanţa
organizaţiilor internaţionale în domeniul vieţii economice.
Organizaţiile neguvernamentale (ONG-URI)42 constituie o mişcare socială şi o
formă organizatorică neguvernamentală de participare a cetăţenilor la politica de
protecţie a mediului, având în acelaşi timp un important rol în procesul educaţiei
ecologice.
Termenul de ONG datează din anul înfiinţării Naţiunilor Unite (1949), iar
primele astfel de organizaţii apar în lumea occidentală. Dintre organizaţiile
nonguvernamentale mai importante amintim: Uniunea Internaţională pentru Protecţia
Naturii (1948), Sierra Club (1972), Coaliţia ONG-urilor Africane (1976), Reţeaua Lumii
a Treia (1985), Greenpeace International, Friends of the Earth International, World Wide
Fund for Nature etc. Numărul de ONGuri existente dedicate protecţiei mediului este
greu de stabilit. În 1982 era estimat la peste 15.000, 85% dintre acestea fiind localizate
în America de Nord si în Europa, iar în 1996 acestea se pare că depăşeau 100.000.
ONG-urile sunt diversificate ca scop, mărime, activitate, filozofie, grad de
instituţionalizare si problematică de mediu abordată. Cele mai multe din ele sunt
organizaţii locale si naţionale. Raportul Brundetland (1987) a subliniat rolul important
al ONGurilor pe scena internaţională începând cu Conferinţa de la Stockholm.
Dreptul de a se asocia în organizaţii de protecţie a mediului reprezintă o aplicare
specială a dreptului fundamental la asociere.

41
J.P Chamberlain, (1955), International Organizations, Carnegie Endowenement for International Peace,
New York, p. 18
42
D.Marinescu, (2010), op.cit., pp.705 - 707
25
 În cadrul societăţii, de-a lungul timpului, din punct de vedere politic, au fost
deosebite două categorii de actori: statul pe de o parte, şi societatea civilă pe de altă
parte. Datorită acestui model societatea era împărită în două sectoare43: sectorul public
şi cel privat. Dar cu trecerea timpului această distincţie s-a dovedit a fi perimată. În
societăţile moderne s-a manifestat din ce în ce mai accentuat o nouă diferenţeie în
cadrul societăţii: un sector orientat spre obţinerea profitului şi un altul ce nu urmăreşte
acest lucru – sectorul non-profit44.
Motivul pentru care aceste servicii nu erau asigurate de către sectorul de stat ori
cel orientat spre obţinerea profitului era unul relativ simplu: veniturile rezultate din
urma acestor activităţi nu reprezentau un profit pentru sectorul de afaceri şi nici nu
conduceau la creşterea veniturilor bugetare pentru instituţiile publice.
În perioada capitalismului timpuriu aceste servcii făceau parte mai ales din
domeniul sociale şi din acest moment întâlnim ca denumirii ale organizaţiilor
neguvernamentale şi denumirea de organizaţii de caritate.
După cel de-al doilea război mondial guvernele naţionale, mai ales cele din
vestul Europei au recunoscut importanţa sectorului non-profit în asigurarea stabilităţii
democratice. În aceea perioadă s-a remarcat importanţa deosebită pe care acest sector îl
joacă în asigurarea şi întărirea democraţiei. Drept umare a acestei recunoaşteri s-a trecut
la elaborarea unui cadrul juridic unitar pentru a diminua influenţa statului asupra acestui
sector şi pentru a aduce un plus de transparenţă în activitatea organizaţiilor non-profit.
Sectorul neguvernamental în ţările vestice s-a dezvoltat cu rapiditate ca urmare a
procesului de restructurare şi a bunăstării din acele ţări.
Globalizarea acestor procese a apărut după căderea comunismului, fiind
considerat un important aspect al consensului de la Washington45.
Aşadar, implicarea sectorului neguvernamental în soluţionarea problemelor
societăţii are o istorie îndelungată, ce diferă de la ţară la ţară, iar relaţiile dintre stat şi
ONG-uri au evoluat şi evoluează permanent. De fapt, modul şi direcţia în care s-au
dezvoltat aceste relaţii oglindesc evoluţia socială de-a lungul timpului46.

43
Dumitrescu C.S., Stoica M.M, (2007),op.cit.,pp. 193 - 225
44
I. Străinescu ,(2007),Managementul organizatiilor neguvernamentale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, pp. 20 - 27
45
P. Zaleski,(2006), Global Non-governmental Administrative System: Geosociology of the Third Sector,
editura Gawin, Dariusz & Glinski, Piotr ,"Civil Society in the Making", Warszawa, p. 145
46
I.Străinescu,(2007), op.cit., pp. 25 - 29
26
 În diferite ţări din întreg mapamondul, ONG-urile pot de multe tipuri: consilii în
comerţul cu produse agricole, cercetaşi, agenţii caritabile, cluburi de şah, avocaţi ai
drepturilor copiilor, coruri, biserici, grupuri de utilizatori ai computerului, cooperative,
uniuni de credit, grupuri de veterani ecologişti, apărători ai mediului înconjurător,
asociaţii etnice, cluburi de suporteri sportivi, bănci de alimente, asociaţii de viitori
fermieri, apărători ai drepturilor omului, etc47.
Organizaţiile neguvernamentale trebuie să îndeplinească criteriile următoare: să
funcţioneze ca entitate structurată – pot face dovada unei anumite structuri
organizaţionale instituţionalizate. Cel mai adesea, aceste instituţii funcţionează ca
persoane juridice, dar funcţionarea lor este posibilă şi fără să aibă personalitate juridică;
să respecte criteriul non – distribuţiei profitului – pot genera venituri, respectiv obţine
„profit” din activităţile lor, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor ori organelor de
conduce, ci sunt utilizate doar pentru atingerea obiectivelor declarate; să se auto –
guverneze – au capacitatea de a îşi asuma, decizii privind funcţionarea internă ori
relaţiile cu alte instituţii în mod independent, iar structurile de conducere nu sunt
dominate de reprezentanţii autorităţilor publice; să fi voluntare – se bazează, în general,
pe activităţi voluntare în acţiunile pe care le desfăşoară (fapt ce nu exclude posibilitatea
angajării de personal) sau în procesul de conducere; să fie de interes public – servesc
unor scopuri de interes public ori contribuie la binele public.
Toate reglementările din domeniul protecţiei mediului, al conservării şi
dezvoltării durabile a compentelor sale, naturale şi antropice, pun un deosebit accent pe
participarea publicului la adoptarea şi aplicarea tuturor deciziilor specifice, cerinţă care
se poate realiza, în primul rând, prin organizaţiile neguvernamentale care trebuie
încurajate să îşi aducă un raport mult mai mare, în acest domeniu al existenţei umane.

CAPITOLUL II.

47
A se vedea www.scn.org-site
27
 Greenpeace International şi rolul său asupra ameninţărilor globale

privind biodiversitate planetei şi a mediului

Organizaţiile nonguvernamentale internaţionale au vaste domenii de activitate,

cu răsfrângere mondială; urmările acţiunilor şi iniţiativelor lor acu avut ca impact şi
chiar au dus la modificarea atitudinii statelor şi guvernelor faţă de o anumită probleme
ori faţă de anumite prevederi legislative.
Numărul de organizaţii ale societăţii civile care îşi bazează activitatea pe
protecţia mediului este destul de mare. Dintre cele care îşi concentrează activitatea pe
implicarea în modul în care sunt redactate politicile de mediu se numără, ca fiind cele
mai importante: European Environmental Bureau, Friends of Earth, Greenpeace
International, World-Wide Fund for Nature, Climate Network Europe, European
Federation for Transport and Environment şi BirdLife International. Influenţa acestor
grupuri la nivelul elaborării politicii de mediu a crescut în ultimii ani, fapt datorat
creşterii vizibilităţii şi îmbunătăţirii opiniei publice în ceea ce le priveşte.
O astfel de organizaţie nonguvernamentală internaţională este şi GreenPeace
Internaţional care foloseşte confruntarea creativă, non-violentă pentru a expune
probleme de mediu globale şi pentru a forţa adoptarea unor soluţii care sunt esenţiale
pentru un viitor verde şi paşnic.
Scopul Greenpeace, aşa cum vom observa pe parcursul prezentei lucrări, este de
a asigura capacitatea planetei Pământ de a perpetua viaţa în toată diversitatea ei.

2.1 Prezentarea şi domeniile de activitate ale GreenPeace Internaţionale

Dintr-un început, scopul GreenPeace este să asigure capacitatea Pământului de a

perpetua viaţa în toată diversitatea ei.
Organizaţia s-a consacrat principiilor non violenţei şi independeţei politice48.

48
A se vedea www.greenpeace. org
28
 GreenPeace este o mişcare ecologistă şi pacifistă, fondată la Vancouver în anul
1971. În acel an, un grup de voluntar şi ziarişti a navigat spre insula Amichitka, în
nordul Alaskăi, unde specialişti americani făceau teste nucleare subterane.
Amichitka a fost ultimul refugiu pentru cele 3 000 de mamimefere acvatice,
pentru vulturii pleşuvi, şoimi călători şi alte specii ale faunei sălbatice. Deşi mica lor
ambarcaţiune „Phylis Cormack”, a fost interceptată înainte de a ajunge la insulă,
călătoria a reuşit să atragă interesul publicului.
Statele Unite ale Americii au detonat, totuşi, bomba atomică, dar vocea raţiunii
se făcuze auzită. Testele nucleare pe insulă au încetat în acelaşi an, iar insula a fost
declarată mai târziu un sanctuar al păsărilor. Această tradiţie de „a aduce mărturie”
(bearing witness) într-o manieră nonviolentă continuă şi astăzi,, navele Green Peace
jucând un important rol în activitatea organizaţiei.
“Let′s make it a green peace” (“Să facem pace verde”) a fost moto-ul primilor
membri ai organizaţiei ecologiste, care au reuşit să oprească, experimentele nucleare.
În anul 1972 a avut loc prima acţiune împotriva testelor nucleare franceze, în
apele Pacificului de Nord. Francezii s-au lăsat mai greu înduplecaţi, astfel că ecologiştii
un reuşit decât trei ani mai târziu să pună capăt acestor acţiuni din Pacific. În anul 1975,
activiştii Greenpeace au organizat prímele acţiuni împotriva vânătorilor de balene. Mai
mulţi membri ai organizaţiei s-au interpus între harpoanele vânătorilor şi balene. După 9
ani, a intrat în vigoare o interdicţie la nivel internaţional împotriva vânătorii de balene.
Ecouri ale acestor oameni ce se luptau cu semenii pentru a proteja planeta fac şi
înconjurul lumii, astfel că pe la mijlocul anilor 70 un vraci indian din tribul Cree a
acordat Greenpeace titlul de onoare „Rainbow Warrios” („Luptătorii curcubeului”).
Vraciul s-a ghidat s-a ghidat după o prefeţie a unei indiene Cree pe nume „Eyes of Fire”
(„Ochi de Foc”), care a spus că: „atunci când Pământul este bolnav şi se stinge, se vor
strânge oameni din toate colţurile Planetei pentru a îl salva de la poluare şi de la
distrugere. Aceştia vor fi luptătorii curcubeului”49.
Nava simbol a Greenpeace, Rainbow Warrior, şi-a luat numele de la o veche
legendă a tribului indian Cree. Aceasta vorbea despre o vreme când lăcomia oamenilor
va face ca planeta pe care trăim să se îmbolnăvească. Atunci, un trib cunoscut sub
numele de "Luptătorii Curcubeului" se vor mobiliza pentru a o salva.

49
A se vedea http://www.greenpeace.org/
29
 Privit în ansamblu GreenPeace declară că “îndeplinirea misiunii nu are aliaţi sau
duşmani permanenţi. Militează pentru dezbateri deschise şi documéntate despre
opţiunile societăţii legate de mediul înconjurător. Folosim atât cercetarea, lobby-ul şi
diplomaţia paşnică pentru a ne urmări scopurile, cât şi conflictul de înalte nivel dar non
– violent pentru a creşte nivelul şi calitatea dezbaterilor publice. Unul dintre cele mai
mari bannere pe care le-a făcut vreodată rezuma lucrurile astfel: ‹Atunci când ultimul
pom va fi tăiat, primul râu va fi otrăvit şi ultimul peşte va fi mort, vom descoperi că un
putem mânca bani…›”50.
Ca organizaţie globală, GreenPeace se concentrează asupra amneinţărilor
globale la adresa biodiversităţii planetei şi a mediului. Aceasta face campanie pentru:
reducerea ameninţărilor la adresa schimbării climei; protejarea pădurilor vechi; salvarea
oceanelor; controlul ingineriei genetice; oprirea ameninţării nucleare; eliminarea
substanţelor toxice.
În acest plan, organizaţia acţionează pentru identificarea şi denunţarea
criminalilor mediului înconjurător, provocarea guvernelor şi corporaţiilor atunci când
acestea nu îşi îndeplinesc misiunea de a proteja mediul înconjurător şi, de fapt, viitorul
omului pe planetă.
În prezent, GreenPeace are sediul în Amsterdam şi numără 2,8 milioane de
suporteri în întreaga lume, precum şi birouri naţionale şi regionale în 41 de ţări de-a
lungul Europei, Americilor, Asiei şi Pacificului.
Pentru a îşi menţine libertatea şi a îşi atinge scopurile şi obiectivele, Green
Peace un acceptă donaţii de la guverne, corporaţii sau partide politice, dar se bazează pe
contribuţii de la suporterii individuali şi pe granturi de la fundaţii.

2.2 Programele de acţiune ale GreenPeace la nivel internaţional

GreenPeace a jucat un rol important în51: a contribuit la adoptarea unui

moratorium privind comerţul cu balene; la adoptarea unei convenţii a Naţiunilor Unite
privind un mai bun management al pescăriilor din lumea întreagă; înfiinţarea unui
sanctuar al balenelor în Oceanul Sudic; a contribuit la adoptarea unui moratorium pe 50
50
A se vedea www.greenpeace.org
51
A se vedea http://www.greenpeace.org/international/Global/international/code/2016/victory-
timeline/index.html
30
de ani privind exploatarea minereurilor din Antarctica; a contribuit la
stoparea/diminuarea deversării deşeurilor industriale, petroliere si radioactive.
Unul dintre prográmele de acţiune ale GreenPeace a avut în vedere lupta
împotriva desfrişării pădurilor tropicale, în cadrul căruia organizaţia a lansat numeroase
alelrte şi rapoarte vizând principalii contrbuitori la dezastrul ecologic.
Elementul cheie al acestei bătălii a fost uleiul de palmier, plantaţiile de palmier
fiind cauza principal a distrugerii pădurilor tropicale. Folosirea acestei resurs în
procesul de fabricaţie a produselor alimentare, cosmetice, cât şi biocarburanţi a
determinat o covâşitoare creştere a cererii globale de ulei de plamier. În acest sens,
GreenPeace s-a angajat într-o luptă împotriva companiilor producătoare de ulei de
plamier, cât şi împotriva celor din industria celulozei şi hârtiei, a căror activitate constă
în distrugerea pădurilor tropicale şi a turbăriilor, având un impact dezavastator asupra
biodiversităţii şi a comunităţilor, contribuind în acelaşi timp la schimbarea climatului la
nivel mondial. Un punct major a fost constituit de publicarea în decembrie 2009 a unui
raport ce denunţă nenumărate ilegalităţi realizate de Sinar Mas, principalul producător
de ulei de palmier al Indoneziei şi al doilea din lume, fiind deasemenea, furnizor al celor
mai importante companii alimentare, cosmetice, sau producătoare de carburanţi ale
lumii. Raportul evidenţia faptul că Grupul Sinar Mas este responsabil pentru 10% din
producţia de ulei de palmier a Indozinei, stat al cărei rată de defrişare ocupă un loc în
Cartea Recordurilor pentru rapiditatea în care îşi pierde suprafaţa forestieră, respectiv
2% în fiecare an. Sinar Mar a fost acuzată de distrugerea şi incedierea pădurilor,
activităţi realizate fără evlauarea impactului asupra mediului, fără permise, încălcând
legislaţiile de mediu ale Indoneziei, cât şi principiile grupului Round Table on
Sustainable Palm Oil (RSPO) din care face parte. Având în vedere natura organizaţiei
RSPO, respectiv promovarea unor mijloace durabile şi sustenabile de producţie a
uleiului de palmier, angajând părţile interesate să aplice standarde înalte la nivel
mondial, postura de membru al grupului Sinar Mas devine acoperirea prin care
compania creează iluzia de angajament la dezvoltare durabilă, în timp ce continuă să
distrugă pădurile şi turbăriile, punând în pericol mijloacele de subzistenţă şi securitatea
comunităţilor locale. Prin urmare, Greenpeace susţine că procurarea de ulei de palmier
de la organizaţiile membre RSPO nu protejează companiile consumatoare de implicarea
în activităţi ilegale şi nu rup veriga între ulei de palmier şi defrişare.

31
 Elementul semnificativ pentru compania Nestlé este menţionarea sa în acest
raport, ca fiind una din organizaţiile care susţin dezastrele realizate de către Sinar Mas,
prin achiziţionarea resursei ulei de palmier, utilizată intens pentru fabricarea a
numeroase produse Nestlé. Acesteia i se adaugă companii precum: Kraft, Pocter &
Gamble. Pe lângă acuzaţiile realizate, Greenpeace adresează anumite cereri pentru
companiile consumatoare de ulei de palmier, pentru cele producătoare cât şi pentru
oficialităţile guvernamentale şi investitori. Având în vedere faptul că Nestlé este
identificată în raport ca o consumatoare de ulei de palmier angajamentele pe care ar
trebui să le realizeze sunt: cereri către furnizori pentru implementarea unui moratoriu
privind defrişarea, cât şi încheierea colaborărilor cu organizaţiile asociate defrişărilor
pentru producţia de ulei de palmier. Pe lângă menţionarea în acest raport, Greenpeace
acţionează direct prin trimiterea mai multor scrisori către Nestlé în care o îndeamnă să
participe activ la lupta împotriva dezastrelor ecologice realizate de firma producătoare.
În urma raportului realizat de GreenPeace în decembrie 2009 şi a acţiunilor cât
mai dure îndreptate către companiile care continuă să păstreze contactul cu grupul ,
Unilever anulează contractul de 30 mil. $ cu Sinar Mas la sfârşitul anului 2009 din
cauza practicilor sociale şi de mediu inacceptabile. Kraft încetează orice colaborare cu
firma la începutul 2010, iar Sainsbury’s şi Shell declară că nu vor cumpăra ulei de
palmier de la Sinar Mas. Prin urmare, datorită dezvăluirilor GreenPeace asupra
recordului de distrugere a mediului pe care grupul l-a realizat se generează o serie de
refuzuri din partea a numeroase companii de a face afaceri cu Sinar Mas sau cu filiale
ale sale.
Observând avalanşa de organizaţii care îşi declară separarea definitivă de
compania Sinar Mar şi de practicile sale, susţinând mijloacele sustenabile de producţie a
resursei vegetale, un punct cheie pentru compania Nestlé în prevenirea crizei ar fi
constat în respectarea cerinţelor GreenPeace din numeroasele alerte şi rapoarte,
respectiv încheierea oricăror legături cu organizaţia denunţată şi alăturarea companiilor
care au făcut deja acest pas. În schimb, Nestlé trimite o scrisoare către GreenPeace în
data de 17 decembrie, la aprox. 7 zile după menţionarea sa în raport, dezvăluind că
întreprinde o analiză detaliată pentru a identifica proveninţa resurselor de ulei de
palmier pe care le utilizează şi face promisiuni că va comunica furnizorilor săi sprijinul
pentru împiedicarea defrişărilor. În conformitate cu politica de dezvoltare durabilă,

32
organizaţia a transmis tuturor furnizorilor săi copii ale Codului Furnizorilor în care se
evidenţiază principii nenegociabile ale durabilităţii, a căror încălcare ar duce la
pierderea companiei dintre clienţi. Totuşi, Nestlé admite că utilizează în fabricarea
gamei sale de produse o cantitate de 320 000 tone, având ca obiectiv strategic ca până în
2015 să apeleze numai la resurse sustenabile şi că are legături cu firma Sinar Mas. Însă,
deleagă responsabilitatea organizaţiei RSPO, fiind membru al acesteia, susţinând că este
datoria organizaţiei să sancţioneze firma Sinar Mas pentru eventualele ilegalităţi.
În acest punct, compania Nestlé dă dovadă de lipsă de gândire anticipativă,
ignorând eventualele acuzaţii care pot rezulta din declaraţiile realizate în scrisoarea
către GreenPeace, iar lipsa atitudinii proactive contribuie la formarea unei crize
autoindusă.
Una dintre mişcările realizate de Nestlé este dezvoltarea unei campanii la
începutul anului 2010 pentru ajutorarea fermierilor din Coasta de Fildeş ce se ocupă cu
producţia de cacao, asigurând achiziţionarea resursei de cacao pentru fabricarea
produsului Kit Kat de la aceştia. În parteneriat cu Fundaţia Faitrade, Nestlé se implică
oferind preţuri foarte bune pentru producţiile de cacao, cumpărând în acelaşi timp şi
cantităţi foarte mari, investind în acest fel în dezvoltarea şi ameliorarea condiţiilor de
trai ale comunităţilor din Coasta de Fildeş, una dintre cele mai sărace ţări ale lumi.
Coasta de Fildeş asigură 40% din producţia mondială de cacao, iar locuitorii săi depind
în întregime de agricultura de boabe de cacao.
Având ca slogan „ Kit Kat le dă o pauză fermierilor de cacao din Coasta de
Fildeş” campania urmăreşte întărirea imaginii ca firmă responsabilă, implicată în
comunitate şi orientată spre dezvoltarea durabilă.
Pe lângă aceasta, se conturează o atitudine reactivă, Nestlé bazându-se pe faptul
că este membru RSPO şi nu poate fi făcută responsabilă pentru achiziţionarea de resurse
de la un alt membru, fiecare fiind obligat să respecte politicile de dezvoltare durabilă în
producţia resursei de ulei de palmier. De asemenea, principalii săi furnizori direcţi de
ulei de palmier sunt Cargill şi IOI, iar în conformitate cu politica sa de durabilitate,
organizaţia a transmis tuturor furnizorilor săi copii ale Codului Furnizorilor în care se
evidenţiază principii nenegociabile ale durabilităţii, a căror încălcare ar duce la
pierderea companiei dintre clienţi.

33
 Prin urmare, putem observa faptul că în prevenirea directă a unei posibile crize
fundamentate de acuzaţiile GreenPeace, Nestlé nu se orientează către realizarea unei
strategii proactive, care ar putea să combată sau să nu lase nici o cale liberă de atac din
partea GreenPeace sau a altor organizaţii ecologice. Astfel, ar fi putut aborda măsuri
drastice precum încetarea colaborării cu furnizorii contestaţi, pe baza dovezilor
prezentate, sau să se implice vizibil în campanii ce ar contracara eventuale acuzaţii.
Organizaţia GreenPeace acţionează împotriva companiilor producătoare de ulei
de palmier ale căror activităţi ilegale contribuie la producerea unor dezastre ecologice,
distrugerea pădurilor tropicale, punerea în pericol a comunităţilor, cât şi a climatului
mondial.
Conflictul Greenpeace vs. Nestlé a reprezentat o oportunitate pentru companie şi
pentru capacitatea sa de adaptare la noul context, în condiţiile în care din ce în ce mai
multe organizaţii militează pentru binele planetei şi din ce în ce mai multe corporaţii
investesc sume mari în activitatea de responsabilitate socială la nivel global. Această
transformare permanentă trebuie condusă la nivelul Nestlé de nevoia de a managera
complexitatea cu un înalt nivel de eficienţă, îmbogăţind toate acele elemente intangibile
care îl fac să fie din ce în ce mai competitiv. Considerăm că după stingerea acestui
conflict, motivaţia Nestlé, bazată pe dorinţa de a învăţa şi de a pune mereu sub semnul
întrebării ce face şi de ce o face, combinată cu respectul de lungă durată pentru anumite
valori Nestlé, îi vor asigura succesul şi-l vor feri de incidente cu Greenpeace sau cu
orice altă organizaţie de un asemenea profil. Deşi nu putem vorbi de o reluare a
afacerilor propriu-zisă din partea Nestlé în urma crizei în care a fost implicat, pentru că
nu a existat niciodată o întrerupere efectivă a acestora, putem afirma următoarele:
Nestlé a făcut un pas important în a înţelege social media şi faptul că nu poţi controla
fluxul de informaţii care circulă pe acest canal de comunicare. Decât să adopte o
atitudine reactivă, mai bine apelează la un comportament proactiv faţă de problemele la
care sunt sensibile publicurile sale – schimbările climatice, poluarea, efectul de seră,
protecţia stratului de ozon etc. şi încercarea de obţine susţinerea publicului prin
împărtăşirea problemelor propunerea din timp a unor strategii de atenuare a acestora.
Nestlé poate face acest lucru, pentru că dispune atât de resurse materiale, cât şi de cele
umane. Secretul constă în a şti cum să le gestionezi ca să le determini să lucreze în
favoarea ta.

34
 Alte programe de acţiune ale GreenPeace au ca obiective
următoarele:diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul energetic, prin
trecerea de la combustibili fosili şi enerigie nucleară la utilizarea surselor regenabile de
energie şi implementarea proiectelor de eficienţă energetică; închiderea progresivă a
centralelor nucleare şi sprijinul pentru generarea de electricitate bazată pe surse
regenerabile; activităţi de educare şi conştientizare cu privire la beneficiile utilizării
surselor regenerabile de energie.
Înainte de a analiza în ce constă activităţile GreenPeace ce au ca obiective cele
expuse mai sus, trebuie să explicăm anumiţi termeni, precum52:
Efect de seră este o acumulare de căldură în atmosferă. Fără ea, planeta noastră
nu ar fi locuibilă. Dacă o parte din căldura reflectată de pământ nu ar fi captată de
gazele cu efect de seră, suprafaţa planetei noastre ar fi cu 33° Celsius mai rece.
Petrolul este principala sursă de energie dar şi una din principalele surse de CO .
Este responsabil pentru 40% din emisiile atribuite combustibililor fosili. Produsele
petroliere sunt combustibili folosiţi de către aproape toate vehiculele motorizate sau
aeriene, de multe sisteme de încălzire şi de centralele electrice.
Cărbunele este deja la fel de vinovat ca şi petrolul şi în curând ar putea deveni
inamicul numărul unu al climei. Arderea cărbunelui produce cantităţi foarte mari de
CO . Deşi se estimează că rezervele de cărbune vor ajunge pentru câteva sute de ani,
folosirea lor necontrolată ar fi o catastrofă pentru clima lumii.
Gazul natural este privit drept cea mai curată formă de combustibil fosil şi
poate fi folosit eficient pentru producerea căldurii şi a electricităţii.
Cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă a crescut cu peste 40% față de
epoca pre - industrială, iar cantitatea de metan s-a dublat ca urmare a activităților
umane53, contribuind astfel la intensificarea efectului de seră.
Cantitatea sporită de energie care apare ca urmare a intensificării efectului de
seră (prin creșterea concentrației atmosferice a gazelor radiativ-active) este transportată

52
R. Bojariu (colectiv),(2015), Schimbările climatice – de la bazele fizice la riscuri şi
adaptare, Editura Printech, p. 44

53
A se vedea Report "Climate Change 2013: The Physical Science Basis
35
în sistem de circulațiile atmosferice și oceanice și poate determina geosistemul să
evolueze spre o nouă stare de referință, adică spre o nouă climă.
Indexul anual al gazelor cu efect de seră (GES) elaborat de NOAA (SUA) arată
că din anul 1990 până în anul 2013 forțajul radiativ al GES a crescut cu 34%, din care
contribuția dioxidului de carbon acoperă 80%. Schimbarea climei a început deja. Din
1880, până în 2012 temperatura medie globală a crescut cu 0,85°C. Temperatura medie
în Europa a crescut chiar mai mult, cu aproape 1°C, tendința crescătoare cea mai
accentuată înregistrându-se în ultimele decenii (IPCC 2013). Din primii 15 ani
considerați cei mai călduroși, din observațiile disponibile începând cu a doua jumătate a
secolului XIX, 14 s-au înregistrat în secolul XXI54.
Anii 2014, 2010, 2005 și 1998 au fost cei mai călduroși, cu mențiunea că în
cazul anului 1998, amprenta fazei pozitive a ENSO a fost importantă în stabilirea
recordului. Anul 2014 nu a beneficiat însă de contribuția unei faze pozitive a ENSO. Nu
doar temperatura aerului la suprafața terestră a crescut, observațiile indică o încălzire a
întregii troposfere (stratul cel mai consistent al atmosferei din punct de vedere al masei
și locul de producere al principalelor fenomene de vreme și climă), începând cu a doua
jumătate a secolului XX. În același timp, frecvența și intensitatea unor fenomene
extreme observate au crescut, începând din 1950. Frecvența valurilor de căldură a
crescut în mare parte din Europa, Asia și Australia.
Din ce în ce mai multe episoade cu precipitații abundente s-au înregistrat în
multe regiuni continentale, în special în America de Nord și Europa.Nu doar troposfera
se încălzește, ci și oceanul planetar, după cum arată observațiile. Mai mult de 90% din
energia reținută în sistem prin intensificarea efectului de seră, începând din 1971 până în
2010, a fost înmagazinată în oceanul planetar.
Criosfera a fost și este și ea afectată de încălzirea globală. Învelișurile de gheață
ale Groenlandei și Antarcticii de Vest și-au redus din masă, cei mai mulți ghețari
continentali s-au diminuat, iar aria acoperită de gheața marină din Arctica are o tendință
puternică de scădere. Stratul continental de zăpadă sezonieră s-a redus, mai ales în
lunile de primăvară. Nivelul oceanului planetar a crescut cu 19 cm în perioada 1901-
2010.

54
R. Bojariu (colectiv),(2015), Schimbările climatice – de la bazele fizice la riscuri şi adaptare, Editura

Printech, pp. 87 - 89
36
 Conform estimărilor realizate pe baza rezultatelor mai multor experimente
numerice, prezentate în Raportul al V-lea al Comisiei Interguvernamentale pentru
Schimbări Climatice, temperatura medie globală va crește până la sfârșitul secolului
XXI, față de perioada 1850-1900, probabil, cu peste 1,5°C în toate scenariile RCP de
concentrații atmosferice ale gazelor cu efect de seră, cu excepția scenariului RCP 2.6. În
cazul scenariilor RCP 6.0 și RCP 8.5 probabil că această creștere va depăși 2°C55.
Cantitatea de precipitații și configurațiile sale, la nivel global, se așteaptă să se
modifice până la sfârșitul acestui secol, cu mari diferențieri regionale care vor accentua
contrastele între regiunile umede și aride. Schimbările observate deja în criosferă vor
continua și se vor amplifica în viitoarele decenii. Rezultatele modelelor numerice,
prezentate în același Raport al IPCC (2013), sugerează și o altă consecință a schimbării
globale: intensificarea ciclului hidrologic. Această intensificare poate determina
creșterea intensității și / sau a frecvenței unor evenimente extreme (secete, inundații,
cicloni de la latitudinile medii, furtuni tropicale) în multe din regiunile globului. Alte
fenomene extreme, precum valurile de căldură se vor produce cu frecvență sporită, vor
fi mai persistente și mai intense pe continente.
Variaţiile climatului sunt corelate cu cele ale insolaţiei, parametrilor Milankovic,
albedoului, ciclurilor solare şi concentraţiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră
cum ar fi: dioxidul de carbon (CO2) şi aerosolii.

Insolaţia – este definită în meteorologie ca fiind expunerea unui unei zone la

radiaţiile solare.

Figura 2.1
Factorii care influenţează schimbările climatice

55
A se vedea Report "Climate Change 2014: Impacts, Adaptation, and Vulnerability"
37
 Sursa: Florina Ardelean, (2007), Transporturile, energia şi gazele cu efect de seră, Conferinţa
Eficienţă, Confort şi Protecţia Mediului, Bucureşti, Facultatea de Instalaţii, p. 13

Parametrii Milanković sau ciclurile lui Milanković – corespund la trei fenomene

astronomice56 care afectează anumite planete ale sistemului solar şi anume:
excentricitatea, oblicitatea şi precesia. Noţiunea de “parametri Milankovitch“ este
utilizată mai ales în cadrul teoriei astronomice a paleoclimatelor. Aceste schimbări
climatice naturale au ca principală consecinţă perioadele glaciare şi interglaciare.
Albedoul terestru (At) - este unul dintre indicatorii importanţi în previziunile

legate de temperatura înregistrată la suprafaţa solului. Albedoul se defineşte ca fiind

raportul dintre energia solară reflectată de o suprafaţă şi energia solară incidentă (valori
între 0 şi 1). Ex.: sol neacoperit (A t=0,05÷0,15); zăpadă proaspătă (At=0,75÷0,90);

Albedoul terestru influenţează cel mai mult bilanţul radiativ înregistrat la nivelul
suprafeţei terestre.
Răcirea de origine astronomică antrenează o extensie a gheţurilor continentale şi
deci o creştere a albedoului. Planeta absoarbe mai puţin, ceea ce amplifică răcirea
acesteia. Încălzirea are efecte inverse. Încălzirea planetei contribuie la topirea gheţurilor,
scade albedoul şi în final se înregistrează o creştere a temperaturii planetei.
Consecinţele încălzirii globale sunt o ameninţare pentru noi toţi, dar acestea vor
deveni mai grave în cele mai sărace ţări. Acestea nu îşi permit programe costisitoare
56
http://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar4/syr/ar4_syr_fr.pdf
38
necesare pentru a se adapta la schimbările climatice. Ţările în cauză nici nu emit multe
gaze cu efect de seră. De aceea, este responsabilitatea ţărilor bogate să ia măsuri, prin
folosirea tehnologiilor avansate şi a resurselor financiare, pentru a Reduce propriile
emisii şi pentru a ajuta ţările mai sărace să crească economic fără a distruge clima. Se
numeşte „echitate climatică”. Dacă vrem să menținem încălzirea sub 2° Celsius, media
emisiilor pe cap de locuitor trebuie să scadă până la 1,3 tone pe an până în anul 2050.
Prin comparaţie: un vehicul mare, off-road sau limuzină emite 1,3 tone de CO pe o
distanţă mai mică de 3.000 de kilometri. Un vehicul cu consum redus va avea aceste
emisii la 18.000 de kilometri. O familie din Bangladesh emite aceeaşi cantitate de CO
anual, dar pentru toate activităţile derulate. Acolo emisiile actuale pe persoană sunt de
0,3 tone/an. Prin contrast, patru consumatori medii din ţările industrializate poluează
atmosfera într-un grad similar numai ca rezultat al consumului de carne. Fiecare
kilogram de carne produs determină emiterea de gaze cu efect de seră (inclusiv metan şi
bioxid de azot) echivalând între trei şi patru kilograme de CO.
Emisiile de gaze cu efect de seră sunt distribuite foarte inegal. Statele Unite ale
Americii emit 5,9 miliarde de tone de CO2 anual – adică 20 de tone/persoană şi de zece
ori mai mult decât Africa de la sud de Sahara, unde trăiesc de două ori mai mulţi oameni
dar emit doar 0,9 tone/persoană. China va detona SUA în curând, devenind ţara cu cele
mai mari emisii. Însă media emisiilor de CO2/persoană în China este doar o şesime din
cifra SUA şi o treime din cifra UE.
Având în vedere cele expuse anterior GreenPeace a lansat campania de
promovare a becurilor economice, bazată pe raportul GreenPeace din anul 2010, Energy
[R]evolution și dezvoltând studiul anterior, Renewables 24/7 study, ultimul studiu
Greenpeace, Battle of the grids, este de fapt un manual pentru sistemul pe care trebuie
să îl implementăm pentru a asigura 68 % din energie din surse regenerabile până în
2030 și aproape 100% până în 2050.
Campania Revoluţia Energetică a schiţat un plan global pentru un viitor
economic sustenabil, un viitor al energiei regenerabile, arătând cum putea evita un
dezastru climatic. A fost dezvoltat alături de specialişti de la Institutul de
Termodinamică Tehnică de la Centrul Aeorspaţial German (DLR) şi împreună cu peste
30 oameni de ştiinţă şi ingineri de la universităţi, institute, şi reprezentanţi ai industriei
energiei regenerabile din toată lumea.

39
 Descoperirea focului în vremurile preistorice a făcut posibilă, pentru prima oară,
obţinerea unor importante cantităţi de energie pentru omenire. Timp de mii de ani
necesităţile energetice ale umanităţii au fost satisfăcute doar cu ajutorul soarelui,
biomasei, energiei şi apei şi a vântului. Totul a durat până la începutul revoluţiei
industriale, o revoluţie a tehnologiilor energetice bazate pe combustibili fosili (petrol,
gaze naturale, cărbune) şi nucleari care constituie surse de energie neregenerabilă -
cunoscute şi sub denumirea de surse convenţionale.
Creşterea susţinută de numărul de locuitori şi importantele salturi tehnologice
din ultimul secol au creat probleme semnificative la nivel mondial, cu privire la
acoperirea nevoilor energetice tot mai ridicate. Astfel, în fiecare an, la nivel mondial se
consumă echivalentul a aproximativ 10 000 milioane tone de petrol, dintre care peste
90% provin din arderea combustibililor fosili.
Teama că aceste resurse se vor epuiza s-a accentuat în timpul crizei energetice din
1973,când s-a ridicat serios problema găsirii unor surse alternative de energie.Rata de
epuizare a petrolului este de aproximativ 40 de ani, a gazelor naturale de 62 de ani iar a
cărbunelui de 224 ani. Impasul poate fi depăşit doar prin utilizarea unor resurse
energetice care să nu se epuizeze şi în acelaşi timp să nu aibă efecte negative asupra
mediului.
Tehnologiile bazate pe energia regenerabilă au marele avantaj că utilizează resurse
inepuizabile,foarte puţin poluante, cu o contribuţie nesemnificativă la schimbările
climatice.În plus,utilizarea lor reduce dependenţa de resursele convenţionale care se vor
epuiza într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Zilnic, activităţile GreenPeace afectează clima prin utilizarea combustibililor
fosili (petrol, cărbuni şi gaze) pentru producerea energiei şi transport. Aceste schimbări
climatice au impact asupra vieţii şi pot distruge numeroase medii naturale pe parcursul
următorilor ani. Trebuie redusă semnificativ poluarea care are ca rezultat efectul de seră.
Acest lucru are sens atât din punct de vedere al mediului, cât şi economic. Datorită
gazelor de seră pe care pe care le-am emis deja în atmosferă, suntem predispuşi la o
încălzire cu 1,2 sau 1,3°C a temperaturii în următoarele decenii, chiar dacă am opri toate
emisiile de gaze cu efect de seră imediat.
Scopul politicii climaterice ar fi acela de a împiedica creşterea temperaturii
medii globale cu mai mult de 2°C peste nivelul perioadei pre-industriale. La peste 2°C,

40
impactul asupra ecosistemelor naturale şi a sistemului climatic creşte în mod dramatic.
Avem o perioadă de timp foarte scurtă, nu mai mult de 2 decenii, în care putem să
schimbăm sistemul energetic astfel încât să se îndeplinească aceste scopuri.
Obiectivele generale ale proiectului constau în: susţinerea obiectivului de 45%
energie din surse regenerabile până în 2030 precum și a unui obiectiv de reducere cu
55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030 față de nivelurile anului de
referință 1990; reducerea semnificativă a ponderii cărbunelui în noua Strategie
energetică și completarea necesarului cu energie din surse regenerabile.
Obiectivele specifice ale proiectului constau în: preluarea cu prioritate a energiei din
surse regenerabile în reţeaua electrică şi facilitarea accesului tuturor producătorilor de
astfel de energie la reţea; introducerea şi extinderea conceptului de smart grid; stabilirea
unui plan de renunţare la energia nucleară, până în anul 2030; direcţionarea a 100% din
sumele provenite din taxarea emisiilor de carbon către susţinerea proiectelor de eficienţă
energetică şi energie regenerabilă; interzicerea metodelor de exploatare a resurselor
naturale care afectează mediul înconjurător, precum şi cele care folosesc cianurile şi
fracturarea hidraulică; creşterea gradului de informare a populaţiei cu privie la
beneficiile folosirii regenerabile de energie; îmbunătăţirea politicilor publice de mediu
şi energie cu contribuţia societăţii civile.
GreenPeace a lansat şi o campanie globală care vizează cel mai mare producător
mondial de converve de ton pentru aprovizionarea sa cu ton care este una distructivă
datorită abuzurilor asupra drepturilor omului. Compania Thai Union ajuns la nivel
global, producând o cincime din produsele de ton din lume, spunând o poveste
complexă şi adesea covâşietoare de pescuit excesiv, abuzuri ascunse, pierdute în viaţa
marină şi cu standarde scăzute de responsabilitate socială. Aceasta vinde ton, folosind
metode de pescuit convenţionale şi plase – pungă care utilizează dispozitive de
concentrare a peştilor – care prind mai multe decât tonul, cum ar fi rechini şi ţestoasele
de mare. Toate aceste dispozitive nu dispun de cerinţe riguroase de aprovizionare de
responsabilitate socială. În absența unor cerințe puternice de aprovizionare durabile și
etice, această companie nu poate asigura clienții că tonul său nu provine din activități de
pescuit și operațiuni iresponsabile.
Greenpeace face apel la cumpărători şi la companie pentru a curăța lanțurile
acesteia de aprovizionare conserve de ton o dată pentru totdeauna, pentru a cere Thai

41
Uniunii să garanteze produsele sale să nu amenințe bunăstarea lucrătorilor din industrie
și oceanelor, precum și de a oferi clienților săi numai ton din ocean şi îndeplinirea
bunelor practici cu privire la producerea şi aprovizionarea conservelor de ton.
O altă campanie de acţiune GreenPeace a fost accea prin care a targetat una
din cele mai mari companii de jucării din lume, şi anume LEGO.
Campania îşi propunea mobilizarea a peste 5 milioane de suporteri online ai
campaniei Arctic şi a sute de activişti pentru a întreprinde acţiune acreative pe şase
continente.
Într-un raport57, lansat la începutul lunii iulie 2014, GreenPeace acuza LEGO
că ar prioritiza vânzările în detrimentul angajamentului său faţă de mediu şi viitorul
copiilor.
GreenPeace cerea companiei LEGO să renunţe la colaborare acu Shell,
gigantul din industria petrolului, în producţia de jucării, pentru că Shell ameninţă fragila
zonă arctică şi viaţa sălbatică única care poate fi găsită aici. Se pare că Shell se folosea
de LEGO pentru a neutraliza controversa privind impactul asupra mediului înconjurător
şi privind planurile periculoase de a fora după ţiţei în Arctica.
Din anul 2012, programul companiei Shell de forare în Arctica s-a confruntat
cu critici dure din partea ONG-urilor de mediu şi a autorităţilor de reglementare. În
aceeaşi perioadă, 16 milioane de seturi de jucării LEGO, cu brandul Shell au fost
vândute sau dónate la benzinării în 26 de state58, Shell devenind astfel un contribuabil
major la vânzările majore ale LEGO59.
Agenţia de PR a companiei Shell a evaluat cel mai recent acord, încheiat pe o
perioadă de doi ani, la 116 milioane şi a declarat că Shell a înregistrat o creştere a
vânzărilor la nivel mondial de 7,5% pe perioada promoţiei60.
GreenPeace declara în legătură cu această colaborare următoarele: “Copiii
iubesc Arctica și viața sălbatică unică care poate fi întâlnită aici, cum ar fi: urși polari,
narvali sau morse. Aceste animale sunt dependente în totalitate de gheața din zona

57
LEGO is keeping bad company: no more playdates with Shell, Greenpeace, 1 iulie 2014
58
Australia, Chile, China, Hong Kong, Italia, Bulgaria, Rusia, Ungaria, Republica Cehă, Polonia,
Slovacia, Brazilia, India, Africa de Sud, Argentina, Marea Britanie, Denmarca, Pakistan, Malaezia,
Philippine, Indonesia, Franța, Grecia, Ucraina, Singapore, Olanda.
59
În raportul de responsabilitate a LEGO, compania declară că au jucării sau seturi LEGO au ajung la 75
milioane de copii în 2013, prin intermediul vânzărilor. LEGO Responsibility Report 2013
60
A se vedea Iris Annual 2014, iris Worldwide, 6 May 2014
42
Arctică. Este un mediu fragil și o deversare de petrol ar fi devastatoare. Shell poate
ajunge la respectivul țiței doar pentru că încălzirea globală topește gheața arctică.”
„Schimbările climatice reprezintă o amenințare uriașă cu care se confruntă toți copiii
din lume, dar Shell încearcă să deturneze magia LEGO ca să-și ascundă rolul său
dăunător. Shell se folosește de LEGO pentru a-și curăța imaginea și pentru a distrage
atenția de la planurile sale periculoase de a distruge zona pură care este Arctica.
Compania exploatează inclusiv afecțiunea copiilor pentru jucării pentru a construi
loialitate de lungă durată pe care, de altfel, nu o merită. Este timpul ca LEGO să
oprească această afacere. Facem un apel către LEGO să ia măsuri pentru protejarea
Arcticii și pentru copiii din toată lumea, prin a renunța a colaborarea cu Shell pentru
totdeauna”61.
Un al domeniu în care putem aminti diverse acţiuni ale GreenPeace vizează
organismele modificate genetic. Un organism modificat genetic (OMG) este un
organism viu ce a fost creat artificial prin manipularea genelor sale.
Tehnicile ingineriei genetice constau în izolarea segmentelor ADN (materialul
genetic) de la o ființă vie (virusuri, bacterii, plante, animale și inclusiv om) pentru a le
introduce în materialul ereditar al alteia.
Progresul științific în domeniul biologiei moleculare pot ajuta la înțelegerea
proceselor naturale și pot duce la progres în domeniul medicinei. Acestea nu justifică
însă transformarea mediului înconjurător într-un experiment genetic gigant, din cauza
intereselor comerciale. Biodiversitatea, mediul înconjurător și integritatea rezervelor de
hrană ale lumii sunt prea importante pentru supraviețuire pentru a fi supuse riscului unor
astfel de experimente. Majoritatea organismelor modificate genetic se împart în două
categorii:
Cele destinate a fi rezistente la erbicide, printre care se numără soia Roundup
Ready, produsă de către compania Monsanto. Acest tip de soia conține mai multe gene
“străine”, care îi conferă rezistență la un erbicid (glifosat) produs de către aceeași
companie, respectiv Monsanto. Mai exact, acest erbicid este unul de tip “total”, care
“sufocă” orice plantă pe care acesta este aplicat, mai puțin plantele modificate genetic
care sunt proiectate în acest sens. Soia Roundup Ready a fost cultivată în România între
anii 1999 și 2006. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, cultivarea ei nu a

61
http://www.greenpeace.org
43
mai fost permisă, datorită reglementărilor comunitare. Glifosatul a fost reclasificat ca
substanță cancerigenă de către IARC (Centrul Internațional pentru Cercetări în
domeniul Cancerului) în primăvara anului 2015. Cultivarea anuală pe perioadă
îndelungată a soiei modificate genetic în Statele Unite a condus la apariția rezistenței la
glifosat a buruienilor, fermierii fiind nevoiți să folosească cantități din ce în ce mai mari
de glifosat și să suplimenteze cu alte erbicide, pentru a ține sub control buruienile. Acest
lucru a condus la folosirea cu
Cele producătoare de insecticide, precum porumbul MON 810, produs tot de
către Monsanto. Acest soi de porumb are inserat în codul genetic o genă care îi permite
să producă o proteină toxică pentru insectele din ordinul Lepidoptera (fluturi).
Porumbul MON 810 este singurul organism modificat genetic permis pentru cultivare în
UE în momentul de față și este cultivat în România din anul 2007. Suprafețele cultivate
cu această plantă în România au scăzut treptat, astfel că în anul 2015 nu a mai fost
cultivată de niciun agricultor, singurul cultivator fiind Stațiunea de Cercetare de la
Secuieni (jud. Neamț), pe o suprafață de numai 2,5 ha.
În logica lor orientată spre profit, corporațiile agricole insistă pe faptul că
organismele modificate genetic nu afectează omul, contrar faptului că nu există
suficiente dovezi științifice pentru a afirma siguranța lor.
În plus, graba unor state în ultimele două decenii de a cultiva organisme
modificate genetic reprezintă una dintre cauzele majore responsabile pentru creșterea
folosirii pesticidelor de sinteză în agricultură.
Din 1996 (anul în care a început cultivarea comercială a organismelor
modificate genetic) și până în prezent, această cantitate a crescut cu aproximativ 200
000 de tone. Acest lucru se întâmplă în principal din cauză că, în timp, buruienile și
dăunătorii dezvoltă rezistență la aceste pesticide, agricultorii fiind nevoiți să folosească
cantități din ce în ce mai mari, dar și pesticide adiționale, pentru a le ține sub control.
Culturile modificate genetic promovează în mod direct un model agricol
industrial, bazat pe folosirea intensivă a chimicalelor și care este dăunător pentru om,
mediul înconjurător și viața sălbatică.
Mai mult decât atât, din cauza intereselor comerciale și a presiunilor exercitate
de către corporații, milioanelor de oameni li se refuză dreptul de a alege alimentele pe
care le consumă și posibilitatea de a le evita pe cele care conțin organisme modificate

44
genetic, în ciuda faptului că în 64 de țări există legi care impun menționarea pe
etichetele alimentelor atunci când ele conțin ingrediente modificate genetic.
Greenpeace nu se opune ingineriei genetice care se face în medii închise,
controlate. Dar până în clipa în care va exista o înțelegere științifică adecvată asupra
organismelor modificate genetic și a impactului acestora asupra sănătății umane și a
mediului, introducerea lor în mod deliberat în mediul înconjurător reprezintă „poluare
genetică” și este caracterizată printr-un risc major, deoarece odată eliberate, acestea nu
mai pot fi retrase62.

62
http://www.greenpeace.org
45
 CAPITOLUL III.

Studiu de caz:

Viziunea GreenPeace pentru pădurile din România

3.1 Prezentarea şi domeniile de activitate ale GreenPeace România

În România, GreenPeace este prezentă din anul 2002, atunci când GreenPeace
Austria devenea birou regional, sub denumirea de „GreenPeace CEE (GreenPeace
Europa Centrală şi de Est), cu sediul în Viena, şi a hotărât să se implicarea în
soluţionarea problemelor de mediu din această regiune. Prima campania a GreenPeace,
a fost „Clean Water Tour – 2002” (Turul Apă Curată – 2002), care s-a desfăşurat în
România, Ugaria, Slovacia şi Austria, statele care fac parte din GreenPeace Cee.
GreenPeace România există pentru a îi demasca pe cei care, prin activităţile lor
afectează mediul înconjurător şi pentru a atrage atenţia Guvernului şi coorporaţiilor
active pe piaţa din România, când actori guvernamentali nu reuşesc să îşi îndeplinesc
mandatul pentru a proteja mediul şi viitorul ţării.
Atribuţiile coordonatorului de campanii din cadrul GreenPeace România sunt
următoarele63: inițiază căi și modalițăti concrete de obținere de fonduri, prin:
sponsorizări, donații individuale și de la firme; evenimente de caritate pentru strângere
de fonduri; activități generatoare de venituri; dezvoltă și pune în practică strategii de
fundraising adaptate tipurilor de donatori; reprezintă fundația și susține filosofia
acesteia în orice imprejurare publică; promovează activ serviciile fundației în
comunitatea locală sau la nivel național, pentru obținerea sau generarea de fonduri.
Office manager-ul GreenPeace România are atribuţiile următoare: gestionează
relaţiile cu mass-media, monitorizează modul de prezentare a activităţii ONG-ului de
63
http://www.greenpeace.org/romania/ro/
46
către presa scrisă şi audio-vizuală; asigură difuzarea informaţiilor cu caracter public
către întregul personal al unităţii din care face parte; evaluează stadiul îndeplinirii
obiectivelor de comunicare şi sintetizează rezultatele evaluării efectuate; pregătește şi
asigură prezentarea în presa centrală şi locală a informaţiilor referitoare la cele mai
importante evenimente din activitatea ONG-ului; redactează proiecte de răspuns la
materialele apărute în presa centrală şi locală care vizează personalul şi organizatia;
realizează, din punct de vedere al conţinutului, acţiuni de mediatizare prin intermediul
reţelei Internet; transmite operativ, prin apariţii publice, informaţii reale şi credibile în
cazul producerii unor evenimente deosebite.
În prezent, proiectele derulate de GreenPeace România acoperă domeniile
următoare:
a. Domeniul schimbărilor climatice
Schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare asupra mediului
înconjurător cu care se confruntă umanitatea. Greenpeace România lucrează pentru a
construi un model energetic sustenabil şi pledează pentru o revoluţie energetică,
capabilă să reducă emisiile de CO2 pentru a preveni efectele schimbăriilor climatice,
din care opţiunea pentru energia nucleară este definitiv înlăturată. Activităţile
întreprinse de GreenPeace România în domeniu schimbărilor climatice sunt: reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul energetic, prin trecerea de la combustibili
fosili şi energie nucleară la folosirea surselor regenerabile de energie şi implementarea
proiectelor de eficienţă energetică; schimbarea formei de producere şi folosire a energiei
– ceea mai mare furnizoare de emisii de CO2, înlocuirea formelor poluatoare de
obţinere a energiei cu altele sustenabile, durabile, necesită oprirea noilor proiecte de
centrale termice, închiderea progresivă a centralelor nucleare şi sprijinul pentru
generarea de electricitate bazată pe surse regenerabile.
b.
Domeniul protecției pădurilor
Pădurile seculare menţin echilibrul vieţii pe Pământ. Aceste păduri influenţează
starea vremii zilnice şi de asemenea ajută să menţină climatul stabil pe lungi perioade de
timp, stocând cantităţi mari de carbon. Despăduririle şi incendiile de pădure eliberează
în atmosferă acel carbon şi reprezintă una din cauzele principale ale încălzirii globale şi
a schimbării climei. În urma negocierilor importante pe tema climei se va decide dacă
putem menţine încălzirea globală la un nivel mediu de creştere a temperaturii până în

47
2ºC, ceea ce reprezintă nivelul de siguranţă recomandat de Naţiunile Unite. Pentru a
atinge acest scop, trebuiesc oprite defrișările.
Activităţile din domeniul protecţiei pădurilor întreprinse de GreenPeace
România constau în: protejarea pădurilor – pădurile sunt esenţiale pentru menţinerea
biodiversităţii, despre care oamenii de ştiinţă spun că vor ajuta la adaptarea oamenilor la
schimbările climatice viitoare, deoarece acestea furnizează apă, alimente. Organizaţia
GreenPeace a descoperite recent că în vestul Carpaţilor Meridionali din România se
găseşte una din ultimele peisaje forestiere intacte de pe planetă şi ultimul de acest tip
din Europa, situat la sud de Cercul Polar. Potrivit studiului GreenPeace, acesta măsoară
101 000 hectare şi depăşeşte graniţele ariilor protejate existente. GreenPeace a cerut
Guvernului Româniai să includă peisajul forestier intact din zona Munţilor Retezat –
Godeanu în categoria ariilor naturale integral – protejate.
c.
Domeniul energiei
Eficienţa energetică este un termen foarte larg care se referă la multele
modalităţi prin care putem obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare, etc.)
folosind mai puţină energie. Domeniul acoperă automobilele eficiente, becurile
economice, practicile industriale îmbunătăţite, izolarea mai bună a caselor şi o gamă de
alte tehnologii. Pentru că economisirea energiei înseamnă şi economisirea banilor,
eficienţa energetică este foarte profitabilă. Cele mai mari economii nu se obţin dacă faci
doar un pas din zece. Adevăratele câştiguri vin din regândirea întregului concept, adică
„a întregii case”, de exemplu, sau „a întregului sistem de transport”. Când vom realiza
acest lucru, în mod surprinzător, consumul de energie poate fi redus de 4, până la 10 ori
din nivelul actual.
Activităţile întreprinse de GreenPeace România în domeniul energiei constau în:
activităţi de educare şi conştientizare a populaţiei; promovarea surselor alternative de
energie, care un prezintă riscuri pentru mediul înconjurător. GreenPeace a dat statul
campaniei de promovare a energiei regenerabile. O componentă a acestei campanii o
constituie organizarea unui tur de promovare a acestui tip de energie, în mai multe
localităţi: Bucureşti, Mamaia, Cernavodă, Cluj – Napoca şi Timişoara.
d. Domeniul energiei regenerabile
Domeniul schițează un plan global pentru un viitor economic sustenabil, un
viitor al energiei ”verzi. Acesta presupune o abordare în trei pași: eficiență electrică -
exploatarea întregului potențial tehnic pentru eficiență electrică, respectând standardele
tehnice; schimbări structurale - schimbarea modului de producere a energiei, în centrale
48
electrice mari - îndreptarea spre un sistem energetic descentralizat, folosind resurse
regenerabile locale, precum vântul, soarele sau energia geotermală şi transportul eficient
energetic: construirea sistemelor eficiente de transport public si folosirea automobilelor
și camioanelor eficient
e. Domeniul energiei nucleare
În ceea ce privește energia nucleară, Greenpeace România cere: investigarea
alternativelor înainte de alege energia nucleară; reducerea cantităţii de deşeuri nucleare
prin închiderea centralelor nucleare existente şi oprirea reprocesării; oprirea proiectelor
nucleare deoarece problema deşeurilor şi a proliferării nu este rezolvată; oprirea
sprijinului acordat propagandei şi promovării energiei nucleare, şi sprijinirea în schimb
a alternativelor durabile.
O „renaștere” nucleară înseamnă construirea mai multor noi centrale nucleare.
Aceasta va duce la creșterea cererii pentru uraniu, adică la și mai mult minerit, ceea ce
va însemna că și mai mulți oameni vor fi otrăviți și exploatați. Aceasta este realitatea
energiei nucleare, realitate pe care cei care sprijină energia nucleare trebuie să o admită.
f.
Organisme modificate genetic
Un organism modificat genetic (OMG) este un organism viu ce a fost creat
artificial prin manipularea genelor sale. Tehnicile ingineriei genetice constau în izolarea
segmentelor ADN ( materialul genetic) de la o fiinţă vie (virusuri, bacterii, plante,
animale şi inclusiv om) pentru a le introduce în materialul ereditar al alteia.
Greenpeace promovează agricultura durabilă în scopul protejării naturii,
este împotriva punerii în libertate a plantelor şi animalelor manipulate genetic
şi împotriva alimentelor modificate genetic.
GreenPeace a prezentat un raport intitulat „Dovezi asupra contaminării şi
cultivării ilegale de soia modificată genetic în România” şi rezultatele unui tur de testare
a organismelor modificate genetic.
Greenpeace s-a alăturat campaniei „Mesaje pentru Marea Neagră” care își
propune să strângă fonduri pentru dotarea laboratoarelor Institutului Național de
Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” din Constanța cu echipamente necesare
studierii în condiții de laborator a ecologiei organismelor marine amenințate. Acest
lucru înseamnă că speciile pe cale de dispariție vor putea fi studiate, protejate și se vor
putea înmulți în afara mediului lor natural de viață – pentru ca mai apoi să poată
repopula apele Mării Negre.

49
3.2 Viziunea GreenPeace pentru pădurile României

Pădurea este esenţială pentru viaţa pe Pământ şi furnizează servicii

fundamentale umanităţii. Pădurea contrbuire la bunăstarea fizică şi spirituală a omului
prin: producerea de oxigen, captarea carbonului, purificarea şi retenţia apei; protecţia
împotriva inundaţiilor, a eroziunii şi a alunecărilor de teren, susţinerea şi protejarea
biodiversităţii, producţia de lemn, fibre, bomasă, participarea la definirea identităţilor
culturale şi a valorilor spirituale, oferirea cadrului pentru recreere etc. Cu toate acestea,
până la ora actuală, 80% din păduri sunt distruse şi/sau degradate.
Pădurile sunt esenţiale pentru viaţa oamenilor. Sănătatea umanităţii pe termen
lung şi sănătatea ecosistemelor de cade depind oamenilor au nevoie de păduri mai
numeroase şi mai bune decât cele existente în prezent. Trebuie acţionat acum pentru a
ne asigura că pădurile îşi pot împlimi în continuare rolul central în sstabilizarea climei
Pământului, în reglarea circuitului apei şi de adăpostire a celor mai multe dintre speciile
terestre, inclusiv a oamenilor.
Biodiversitatea este elementul fundamental care conferă importanţă pădurilor
din România. Încă mai există păduri sălbatice şi virgine care adăpostesc floră şi faună
unice, cea mai mare populaţie de urşi din Europa, specii rare şi endemice şi carnivore
mari precum râsul sau lupul. Pădurile de fag şi cele mixte de conifere şi foioase sunt
martor al compoziţiei originare a pădurilor Europei.
În România, suprafaţa acoperită de pădure a scăzut dramatic în secolul al XX-
lea, ajungând în prezent la 27%. Astfel, ne aflăm mult sub media ţărilor din Uniunea
Europeană la 32% şi considerabil sub capacitatea şi optimul calculat la 35%. În prezent
fondul forestier naţional are o suprafaţă de peste 6 milioane hectare, jumătate fiin
proprietate publică a statului sub administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva
R.A, iar cealaltă jumătate proprietate privată a statului, a UAT-urilor, a obştilor şi a
persoanelor fizice. Circa 415 000 hectare de pădure aparţin micilor proprietari cu
suprafeţe sub 100 hectare şi nu sunt administrate, fiind astfel expuse tăierilor ilegale64

64
www.insse.ro
50
 Greenpeace România activează pentru protejarea și administrarea responsabilă a
pădurilor, deoarece suntem convinși că fără păduri sănătoase și prospere Pământul nu
poate susține viața.
Pădurile sunt o comoară a biodiversității, adăpostind aproximativ două treimi
din toate speciile de uscat din lume, multe dintre acestea din ce în ce mai amenințate cu
dispariția. Importanța pădurilor se întinde însă mult dincolo de limitele lor. Pădurile
ajută la reglarea climei planetei pentru că ele înmagazinează aproape 450 de miliarde de
tone de carbon – adică de 50 de ori totalul emisiilor anuale de gaze cu efect de seră
provenite din combustibilii fosili.
Distrugerea pădurilor este responsabilă de producerea unei cincimi din totalul
gazelor cu efect de seră din lume – mai mult decât toate avioanele, autovehiculele,
vapoarele și trenurile de pe planetă la un loc. De asemenea, pădurile reglează ciclul apei
în natură, astfel încât depindem de ele pentru a avea apă de băut și pentru a ne cultiva
hrana.
Până în prezent, 80 % la sută din pădurile lumii au fost degradate sau distruse.
Trebuie să protejăm ceea ce a rămas din aceste ecosisteme extraordinare, mai ales
ultimele peisaje forestiere intacte.
Mai puțin de 2 % din suprafața Europei a rămas neafectată de impactul
activităților umane. Cele mai mari suprafețe de păduri primare din zona temperată se
găsesc în Carpații românești.
Acestea adăpostesc floră și faună unice (33.000 de specii), cea mai mare
populație de urși din Europa, specii rare și endemice și carnivore mari, precum râsul sau
lupul.
Prin natura sa, România este o țară a fagilor, având cele mai întinse păduri
virgine de fag din Europa. Unicitatea acestor ecosisteme a fost recunoscută prin
acordarea statutului de patrimoniu mondial UNESCO pădurilor de fag din Slovacia,
Ucraina și Germania. Opt păduri primare de fag din România vor fi de asemenea
înscrise ca situri UNESCO, completându-se astfel o prețioasă moștenire naturală
europeană.
Cu toate acestea, pădurile din România sunt amenințate: tăieri ilegale, practici
forestiere iresponsabile, tăieri la ras inclusiv în zone protejate, tăieri în pășunile

51
împădurite, o legislație slabă și o proastă aplicare a legii au dus la pierderea și
degradarea pădurii.
Situația actuală servește intereselor câtorva, sacrificând interésele întregii
societăți românești. Folosirea eficientă a pădurii din perspectivă economică – cu
respectarea valorii ei ecologice – și distribuția echitabilă a beneficiilor derivate către
întreaga societate românească sunt împiedicate de corupția generalizată. GreenPeace
susţine că, în schimb, pădurile din România trebuie protejate, gestionate responsabil,
dezvoltate și perpetuate, cu scopul de a întreține și îmbunătăți multiplele servicii pe care
aceasta le oferă, contribuind astfel la satisfacerea nevoilor de mediu, sociale și
economice ale societății.
Astfel, pentru viitorul pădurilor României Greenpeace propune: crearea unei
ample rețele de zone protejate; implementarea unei silviculturi responsabile pentru
asigurarea unui ecosistem forestier cât mai apropiat de cel natural; procesarea locală
și superioară a lemnului, precum și consumul responsabil de produse forestiere.
Greenpeace promovează înființarea unei rețele consistente de arii protejate, care
să includă zone de strictă protecție pentru a permite desfășurarea proceselor naturale și
care să prevadă coridoare și zone-tampon. Aceasta înseamnă:
a.
Protejarea strictă și permanentă a tuturor pădurilor primare rămase și a Pădurilor
cu Valoare Ridicată de Conservare (PVRC)65.
b.
Asigurarea ocrotirii reale pentru ariile protejate și a unei administrări
responsabile bazate pe o abordare axată pe conservarea și dezvoltarea
biodiversității. Toate ariile protejate trebuie să fie administrate de organisme
auditate pe baza unor planuri de management care să monitorizeze și să evalueze
progresul către obiectivele de conservare.
c.
Stabilirea unor zone de »intervenție zero« în toate ariile protejate – inclusiv în
siturile Natura 2000 – care să constituie o rețea de zone strict protejate unde
procesele naturale să se poată desfășura fără intervenție umană. Aceasta
presupune că tăierea arborilor, vânătoarea sau oricare altă intervenție umană este
interzisă. Pădurile aflate în proprietatea statului, care servesc în special
bunăstării întregii societăți, ar trebui să stabilească zone de protecție strictă pe

65
Valoarea ridicată de conservare este dată de biodiversitate, rolul antierozional, caracterul de pădure
primară sau cvasi-virgină, rolul pădurii în păstrarea identității culturale și de asigurare a mijloacelor de
trai pentru comunitățile locale etc.
52
 cel puțin 10 % din suprafață. Pentru a reduce la minimum influențele externe,
aceste zone ar trebui să fie, în mod ideal, de cel puțin 1.000 de hectare.
d.
Realizarea unor coridoare ecologice care să lege zonele centrale, zonele-tampon
din jurul acestora și a coridoarelor, astfel încât acestea să acționeze drept scut
împotriva posibilelor influențe negative externe.
e.
Implementarea unor acțiuni ferme pentru eradicarea tăierilor ilegale de arbori,
atât în zonele protejate cât și în afara lor.
f.
Dezvoltarea unor soluții de administrare a ariilor protejate centrate pe
comunitate în vederea medierii între drepturile de proprietate și folosință a
terenurilor comunitățile locale și obiectivele de conservare a biodiversității.
g.
Construirea unui sistem funcțional de plăți pentru serviciile de mediu furnizate
de păduri – pornind de la nivel local către unul global - de exemplu prin
finanțarea ariilor protejate, mai ales prin plăți compensatorii pentru pădurile
proprietate privată individuală sau obștească.
Viziunea Greenpeace România pentru silvicultură se bazează pe ideea că
pădurile sunt ecosisteme vii și complexe și că nu va fi vreodată posibil să descriem,
explicăm sau să evaluăm cu adevărat structura, dinamica și funcțiile pădurii.
De aceea silvicultura ar trebui să promoveze sănătatea ecologică a pădurii. Doar
un sistem forestier sănătos asigură beneficii economice și poate satisface nevoile sociale
și culturale. Aceasta înseamnă că administrarea pădurilor, din perspectiva Greenpeace,
trebuie să reflecte următoarele principii:
a. Principiul ecologic:
Aproape de Natură: administrarea pădurilor va urma îndeaproape condițiile
naturale. Astfel, toate activitățile silvice urmează structurile și dinamica naturală a
pădurii.
Gestionarea pădurii sprijină compoziția, structura și funcțiile asocierilor locale
naturale de specii, de vreme ce acestea reprezintă cel mai adaptat ecosistem, rezultat în
urma milioanelor de ani de selecție naturală și evoluție. Acestea caracterizează
diversitatea naturală și biologică a unei zone, reflectând condițiile de mediu trecute și
actuale.
Capacitatea: rata folosirii și mai ales rata de recoltare a lemnului va fi
substanțial sub capacitatea naturală de regenerare a pădurii, pentru a permite refacerea

53
rezervelor de carbón și a biodiversității. Cotele de recoltare trebuie adaptate la
productivitatea ecosistemului dat și vor respecta întotdeauna sănătatea și capacitatea
naturală a pădurilor.
Practicile de management trebuie reduse la strictul necesar și se vor aplica doar
acele măsuri de gestionare cu impact negativ minim asupra ecosistemului forestier. Se
susţine această abordare deoarece credem că practicile silvice curente supun ecosistemul
la stres, ceea ce poate provoca dezechilibre sau chiar colapsul ecosistemului. Mai mult,
această abordare reflectă principiul precauției, așa cum a fost acesta definit în Declarația
de la Rio pentru Mediu și Dezvoltare66.
Pentru a putea asigura respectarea principiilor de mai sus, este nevoie ca
planurile de management să fie implementate, evaluate și actualizate potrivit
rezultatelor procesului de monitorizare, promovând astfel un management adaptativ.
Planurile de management trebuie să cuprindă un rezumat pe înțelesul tuturor, care să fie
disponibil public.
b. Principiul social:
Pădurile vor fi administrate într-o astfel de manieră încât să acopere cererea de
lemn și alte produse forestiere pentru populația rurală, iar sectorul forestier va oferi
locuri de muncă și va fi o sursă de venituri pentru populația rurală.
Operațiunile silvice vor menține sau îmbunătăți bunăstarea socio-economică a
comunităților locale și a muncitorilor forestieri. Astfel, producția și prelucrarea de
cherestea trebuie să se facă la nivel local pentru a maximiza beneficiile pentru
comunitățile locale.
Guvernul român trebuie să creeze stimulente economice – în limita cadrului
legislativ al UE – astfel încât procesarea lemnului la nivel local, la scară mică, să nu
piardă în fața marii industrii a lemnului.
Drepturile oamenilor și ale comunităților locale asupra proprietății și folosinței
terenurilor și a resurselor trebuie respectate. Politicile silvice trebuie să sprijine
identitatea și cultura comunităților locale, indiferent de natura proprietății pădurii.
Respectând principiile ecologic și social, sectorul forestier trebuie să își propună
să acopere cererea națională de lemn și produce forestiere, să maximizeze valoarea
adăugată și să contribuie la dezvoltarea rurală prin procesarea locală și superioară a

66
http://www.unep.org/Documents.multilingual/Default.asp?DocumentID=78&ArticleID=1163
54
acestor produse. Astfel, exportul de buștean nu este benefic și un trebuie permis.
Operațiunile silvice trebuie să respecte și să se supună tuturor legilor, reglementărilor,
tratatelor, convențiilor și acordurilor.
Aplicarea legii pentru combaterea delictelor silvice este o prioritate absolută.
c. Principiul multifuncțional
Pădurile trebuie gestionate ca parte integrantă a dezvoltării responsabile a
întregii țări, armonizând funcțiile ecologice, sociale, economice și alte funcții relevante
ale pădurii. Această abordare se aplică în particular, dar nu exclusiv, în cazul pădurilor
cu rol principal de protecție. În ceea ce privește pășunile împădurite, se va încuraja ca
folosirea pentru pășunat să fie redusă la minimul necesar, pentru a se permite astfel
creșterea suprafeței pe care pădurea își poate urma procesul natural de dezvoltare.
Astfel, practicile de management trebuie să mențină și să îmbunătățească pe
termen lung beneficiile de mediu, sociale, economice și culturale ale pădurii, dar și să
mențină sau să refacă ecosistemul, biodiversitatea, resursele și peisajele.
d. Principiul transparenței:
Consultarea tuturor factorilor interesați este o precondiție a administrării
responsabile a pădurii. Toate activitățile relevante din sectorul forestier trebuie să fie
planificate și implementate în urma consultării cu actorii relevanți, cu experți și cu
publicul interesat.
Principiile de mai sus conduc la următoarele practici de management silvic: se
vor efectua doar tăieri de arbori individuali, astfel încât deschiderea rezultată la nivelul
coronamentului să fie de maximum 0,3 ha; regenerarea pădurii se face în principal prin
regenerare naturală; cel puțin 10 % dintre copaci rămân în pădure ca arbori-habitat
și arbori morți pentru a contribui la susținerea unui ecosistem funcțional și diversificat.
În cazul în care în zonă există păduri primare, structura acestora va furniza indici în
privința numărului și compoziției arborilor din pădurile gestionate. Se vor folosi numai
tehnici și proceduri ne-invazive pentru a evita afectarea ecosistemului forestier.
Construirea și întreținerea drumurilor forestiere și ale liniilor de transport al lemnului se
limitează la nevoile reale, și se vor executa în așa fel încât să nu afecteze negativ solul,
pădurea și peisajul. În zonele protejate împăduririle trebuie să constituie o excepție și să
fie făcute doar cu specii autohtone. În zonele unde este nevoie de refacerea pădurii, de
reîmpădurire și împădurire, plantările trebuie făcute astfel încât să (re-) stabilească

55
ecosistemul natural local. Acolo unde pădurile de fag sau cele mixte au fost înlocuite în
ultimul secol cu păduri de molid, amenajamentele silvice trebuie să prevadă revenirea la
compoziția inițială a pădurii. În 10 % din suprafața fiecărei unități de producție
forestieră un vor avea loc nici un fel de intervenții, astfel încât să se creeze o rețea de
»zone de referință«.
Aceste zone sunt reprezentative pentru compoziția naturală și dominantă a
pădurilor din zonă.
Mărimea unei asemenea zone reprezentative este recomandat să fie de minimum
100 de hectare. Acestea vor servi ca zone de studiu, unde procesele naturale vor fi
observate și documéntate pentru a fi comparate cu procesele din pădurile administrate.
Astfel, aceste zone servesc în mod explicit drept referință, fiind folosite în scop studierii
și nu trebuie confundate cu zonele de protecție strictă selectate în principal în scopuri de
protecție a naturii.
Aceste principii nu permit următoarele tipuri de practici silvice: tăieri rase,
monoculturi, introducerea de specii exotice de arbori, aplicarea de pesticide și
îngrășăminte, degradarea solului prin compactare, arat, etc., defrișarea unei zone sau
arderea biomasei, asanarea zonelor umede, activități perturbatoare în timpul perioadelor
sensibile din punct de vedere ecologic.
Greenpeace recunoaște valoarea economică a lemnului, în cadrul dezvoltării
responsabile, rolul și relevanța acestuia ca material ecologic și regenerabil. Cu toate
acestea, risipa de produse forestiere la nivel global conduce la continua distrugere a
pădurilor într-un ritm de milioane de hectare în fiecare an.
Principalele motive care stau la baza distrugerii și degradării pădurii, provocând
tăieri ilegale de arbori la scară mare, sunt atât practicile forestiere iresponsabile, cât și
slaba aplicare a legii. Mai mult, luând în considerare că pădurile cresc și se refac lent,
lemnul pe care îl produc trebuie să fie privit ca o resursă naturală valoroasă dar limitată,
ce trebuie tratată în consecință.
Astfel, Greenpeace susține următoarele: lemnul și produsele forestiere nu trebuie
irosite, ci folosite cu responsabilitate și în mod cât mai eficient – de la hârtie și lemn
de foc până la materiale de construcții și mobilă; fabricarea produselor din lemn de
calitate înaltă și durabile trebuie să aibă prioritate în fața celor cu durată scurtă de viață
sau de unică folosință; trebuie încurajat consumul responsabil de produse forestiere și

56
reciclarea acestora printr-un program la nivel național; companiile care procesează și
comercializează produse derívate din lemn trebuie să își verifice lanțurile de
aprovizionare pentru a se asigura că nu contribuie la distrugerea pădurii.
Astăzi, conform Inventarului Forestier Național, pădurile ocupă în România doar
28.95% din suprafața țării (6.90 milioane de hectare)67, cu mult sub media țărilor din UE
de 32,4 %68.
Cea mai recentă analiză Greenpeace arată o medie de 62 de cazuri de tăieri
ilegale de arbori identificate zilnic, în 2013 și 201469, rată în creștere față de nivelul din
2009 – 2011 când au fost raportate 28 de cazuri pe zi și față de 2012, când erau raportate
50 de cazuri pe zi70.
Pădurile României adăpostesc peste 33.000 de specii de animale, inclusiv
carnivore mari, precum lupul și râsul, jumătate din populația de urs brun a Europei,
3.600 de specii de plante, 300 de specii de păsări migratoare și ne-migratoare, inclusiv
multe specii endemice și pe cale de dispariție. Potrivit unei analize a Greenpeace și a
Universității din Maryland, în ultimii 15 ani România a pierdut ultimul său Peisaj
Forestier Intact (IFL) și aproximativ 361.068 ha de pădure au fost degradate.

67
http://roifn.ro/site/rezultate-ifn-1/
68
http://ec.europa.eu/agriculture/forest/index_en.htm
69
http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/paduri/publicatii/Tierile-ilegale-dearbori-
din-Romania-2013-2014/
70
http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/paduri/publicatii/taieri-arbori-2012/
57
Concluzii

Organizaţiile internaţionale interguvernamentale sunt acele asocieri ale statelor,

constituite în temeiul acordului de voinţă, în scopul realizării unor obiective şi activităţi
determinate în planul relaţiilor internaţionale. Comisia de Drept Internaţional a ONU,
prin raportorul lui Sir Gerald Fitzmaurice, propunea următoare definţie a organizaţiilor
internaţionale: „o asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o constituţe şi
organe comune şi posedând o personalitate juridică distinctă de aceea a statelor
membre”.
Pentru a beneficia de personalitate juridică internaţională, o organizaţie
internaţională trebuie să întrunească elementele constitutive următoare:
a. Să fie constituită din state în calitate de membri;
b. Să fie constituie în temeiul unui tratat multilateral încheiat între statele
membre;
c. Să aibă o structură instituţională proprie (formată din organe cu funcţionare
permanentă sau periodică şi cu atribuţii determinate de tratatul constitutiv),
capabilă să adopte acte opozabile membrilor organizaţiei.
La aceste elemente, doctrina mai adaugă şi necesitatea conformităţii organizaţiei
cu normele dreptului internaţional.
Odată întrunite aceste elemente, organizaţia internaţională dobândeşte
personalitatea juridică internaţională, distinctă de cea a statelor membre.
Spre deosebire de state, organizaţiile internaţionale au o personalitate juridică
internaţională cu un caracter limitat şi specializat, legat de scopul şi de funcţiile
specifice determinate la constituire.

58
 Personalitatea juridică internaţională conferă organizaţiilor internaţionale
drepturile următoare:
- De a încheia tratate cu statele membre, cu state terţe sau cu alte organizaţii,
cu excepţia cazurilor în care actul constitutiv interzice acest lucru.
- De a stabili şi menţine legături cu misiunile permanente ale statelor membre
acreditate pe lângă ele şi de a numi misiuni proprii pe lângă state membre,
state terţe sau alte organizaţii internaţionale.
- De a înainta plângeri internaţionale pentru daunele suferite de organizaţie
sau reprezentanţii săi.
De asemenea, organizaţiile internaţionale dobândesc şi o serie de obligaţii, în
temeiul personalităţii lor internaţionale. Astfel, ele sunt obligate să respecte dreptul
internaţional şi să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu normele acestuia.
Structura instituţională a organizaţiilor internaţionale se stabileşte prin actul
constitutiv şi depinde de o serie de factori cum ar fi: natura organizaţiei, numărul
membrilor, scopul şi obiectivele organizaţiei etc.
În general structura unei organizaţii cuprinde organe plenare şi organe restrânse.
Mai putem distinge organe primare sau principale şi organe subsidiare sau derivate. De
exemplu, organele principale ale ONU sunt, conform art. 7 al Cartei ONU: Adunarea
Generală,Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă,
Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul iar organele subsidiare sunt organe
înfiinţate de organele principale, fără ca ele să fie enumerate limitativ undeva, precum
Comisia de Drept Internaţional, Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi, Operaţiunile
pentru Menţinerea Păcii, Comitetul pentru Drepturile Economice Sociale şi Culturale.
Scopul şi principiile ONU reies din Preambulul flagelului războiului, prin unirea
forţelor membrilor ei în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prin
garantarea că forţa armată nu va fi folosită decât în scopul comun şi prin stabilirea între
state a unor principii de bună vecinătate şi de toleranţă. ONU nu elaborează legi pe care
naţiunile membre trebuie să le accepte, dar are un cuvând şi un vot pentru adoptarea
politicii comunităţii internaţionale, într-un vast evantai de problematici, în domenii
variate precum: menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării relaţiilor
amiabile între naţiuni, realizării cooperării în rezolvarea problemelor internaţionale cu

59
caracter economic, social, cultural şi umanitar, ecologic, promovarea drepturilor omului
etc.
Instituţiile specializate sunt organizaţii internaţionale autonome care, datorită
raporturilor de coordonare cu ONU, fac parte din sistemul Naţiunilor Unite.
În articolul 57 din Capitolul IX al Cartei ONU, se stabileşte că „diferitele instituţii
specializate, înfiinţate prin acorduri interguvernamentale şi având, conform statutelor
lor, atribuţii largi internaţionale în domeniile economic, social, cultural, al
învăţământului, sănătăţii şi alte domenii conexe, vor fi puse în legătură cu prevederile
articolului 63”.
Organizaţiile neguvernamentale (ONG-URI) constituie o mişcare socială şi o
formă organizatorică neguvernamentală de participare a cetăţenilor la politica de
protecţie a mediului, având în acelaşi timp un important rol în procesul educaţiei
ecologice.
Organizaţiile nonguvernamentale internaţionale au vaste domenii de activitate,
cu răsfrângere mondială; urmările acţiunilor şi iniţiativelor lor acu avut ca impact şi
chiar au dus la modificarea atitudinii statelor şi guvernelor faţă de o anumită probleme
ori faţă de anumite prevederi legislative.
Numărul de organizaţii ale societăţii civile care îşi bazează activitatea pe
protecţia mediului este destul de mare. Dintre cele care îşi concentrează activitatea pe
implicarea în modul în care sunt redactate politicile de mediu se numără, ca fiind cele
mai importante: European Environmental Bureau, Friends of Earth, Greenpeace
International, World-Wide Fund for Nature, Climate Network Europe, European
Federation for Transport and Environment şi BirdLife International. Influenţa acestor
grupuri la nivelul elaborării politicii de mediu a crescut în ultimii ani, fapt datorat
creşterii vizibilităţii şi îmbunătăţirii opiniei publice în ceea ce le priveşte.
O astfel de organizaţie nonguvernamentală internaţională este şi GreenPeace
Internaţional care foloseşte confruntarea creativă, non-violentă pentru a expune
probleme de mediu globale şi pentru a forţa adoptarea unor soluţii care sunt esenţiale
pentru un viitor verde şi paşnic.
“Let′s make it a green peace” (“Să facem pace verde”) a fost moto-ul primilor
membri ai organizaţiei ecologiste, care au reuşit să oprească, experimentele nucleare.

60
 În anul 1972 a avut loc prima acţiune împotriva testelor nucleare franceze, în
apele Pacificului de Nord. Francezii s-au lăsat mai greu înduplecaţi, astfel că ecologiştii
un reuşit decât trei ani mai târziu să pună capăt acestor acţiuni din Pacific.
În anul 1975, activiştii Greenpeace au organizat prímele acţiuni împotriva
vânătorilor de balene. Mai mulţi membri ai organizaţiei s-au interpus între harpoanele
vânătorilor şi balene.
După 9 ani, a intrat în vigoare o interdicţie la nivel internaţional împotriva
vânătorii de balene.
Ecouri ale acestor oameni ce se luptau cu semenii pentru a proteja planeta fac şi
înconjurul lumii, astfel că pe la mijlocul anilor 70 un vraci indian din tribul Cree a
acordat Greenpeace titlul de onoare „Rainbow Warrios” („Luptătorii curcubeului”).
Vraciul s-a ghidat s-a ghidat după o prefeţie a unei indiene Cree pe nume „Eyes of Fire”
(„Ochi de Foc”), care a spus că: „atunci când Pământul este bolnav şi se stinge, se vor
strânge oameni din toate colţurile Planetei pentru a îl salva de la poluare şi de la
distrugere. Aceştia vor fi luptătorii curcubeului”.
Având sediul principal în Amsterdam, Olanda, Greenpeace are peste 3 milioane
de susţinători în toată lumea şi birouri în peste 41 de ţãri.
Această tradiţie, de a fi "martor" la evenimente într-un mod non-violent,
continuă şi astăzi, iar navele Greenpeace sunt o parte importantă a campaniilor
organizaţiei.
Nava simbol a Greenpeace, Rainbow Warrior, şi-a luat numele de la o veche
legendă a tribului indian Cree. Aceasta vorbea despre o vreme când lăcomia oamenilor
va face ca planeta pe care trăim să se îmbolnăvească. Atunci, un trib cunoscut sub
numele de "Luptătorii Curcubeului" se vor mobiliza pentru a o salva.
Mesajul care apare pe unul dintre cele mai lungi bannere realizate de
Greenpeace rezumă foarte bine această legendă: „Doar când ultimul copac a fost tăiat,
ultimul râu a fost otrăvit şi ultimul peşte prins, ne vom da seama că nu putem mânca
bani".
Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă care foloseşte
confruntarea creativă, non-violentă pentru a expune probleme de mediu globale şi
pentru a forţa adoptarea unor soluţii care sunt esenţiale pentru un viitor verde şi paşnic.

61
 Scopul Greenpeace este de a asigura capacitatea planetei Pământ de a perpetua
viaţa în toată diversitatea ei.
Principiile și valorile de bază ale Greenpeace se reflectă în toată munca noastră
de campanie, în toată lumea.
Acestea sunt:
- Face cunoscute problemele de mediu într-un mod pașnic, non-violent;
- Foloseşte confruntarea non-violentă pentru a crește nivelul și calitatea
dezbaterilor publice;
- În expunerea amenințărilor la adresa mediului înconjurător și în găsirea
soluțiilor nu au aliați sau adversari permanenți;
- Îşi asigură independența financiară față de interesele politice sau comerciale;
- Căută soluții și promovează dezbaterile deschise, informate, despre alegerile
societății cu privire la mediul înconjurător.
În dezvoltarea strategiilor și politicilor de campanii au grijă ca acestea să reflecte
respectul fundamental pentru principiile democratice și să găsească soluții care să
promoveze echitatea socială globală.
Greenpeace nu acceptă şi nu solicită fonduri de la guverne, companii sau partide
politice.
Greenpeace nu caută şi nu acceptă donaţii care ar putea compromite
independenţa, scopurile, obiectivele sau integritatea organizaţiei.
Greenpeace se bazează pe donaţiile voluntare ale suporterilor individuali şi pe
sprijinul fundaţiilor.
Principiile Greenpeace sunt:
 non-violenţa,
 independenţa politică şi
 prezenţa internaţională.
Dezvăluind ameninţările la adresa mediului şi încercând să găsească soluţii,
Greenpeace nu are aliaţi sau duşmani permanenţi.
În realizarea misiunii propuse şi obiectivelor propuse de-a lungul timpului,
Greenpeace nu are aliaţi ori duşmani permanenţi.
Promovează dezbaterile deschise, informate despre alegerile societăţii cu privire
la problemele mediului.

62
 Se foloseşte de documente, lobby şi diplomaţie pentru a îşi atinge scopurile,
precum şi de conflicte non – violente mediatizate pentru a face să crească nivelul şi
calitatea dezbaterii publice.
Greenpeace consideră că efortul de a conserva viitorul planetei noastre nu se
referă la ei ci este vorba despre cei pe care îi ajută. Greenpeace vorbeşte lumii întregii
despre problemele mediului înconjurător în numele a peste 3 milioane de suporteri din
întreaga lume şi încurajează multe alte milioane să acţioneze în fiecare zi.
În prezent, GreenPeace are sediul în Amsterdam şi numără 2,8 milioane de
suporteri în întreaga lume, precum şi birouri naţionale şi regionale în 41 de ţări de-a
lungul Europei, Americilor, Asiei şi Pacificului.
Pentru a îşi menţine libertatea şi a îşi atinge scopurile şi obiectivele, Green
Peace un acceptă donaţii de la guverne, corporaţii sau partide politice, dar se bazează pe
contribuţii de la suporterii individuali şi pe granturi de la fundaţii.
GreenPeace a jucat un rol important în: a contribuit la adoptarea unui
moratorium privind comerţul cu balene; la adoptarea unei convenţii a Naţiunilor Unite
privind un mai bun management al pescăriilor din lumea întreagă; înfiinţarea unui
sanctuar al balenelor în Oceanul Sudic; a contribuit la adoptarea unui moratorium pe 50
de ani privind exploatarea minereurilor din Antarctica; a contribuit la
stoparea/diminuarea deversării deşeurilor industriale, petroliere si radioactive.
În România, GreenPeace este prezentă din anul 2002, atunci când GreenPeace
Austria devenea birou regional, sub denumirea de „GreenPeace CEE (GreenPeace
Europa Centrală şi de Est), cu sediul în Viena, şi a hotărât să se implicarea în
soluţionarea problemelor de mediu din această regiune. Prima campania a GreenPeace,
a fost „Clean Water Tour – 2002” (Turul Apă Curată – 2002), care s-a desfăşurat în
România, Ugaria, Slovacia şi Austria, statele care fac parte din GreenPeace Cee.
GreenPeace România există pentru a îi demasca pe cei care, prin activităţile lor
afectează mediul înconjurător şi pentru a atrage atenţia Guvernului şi coorporaţiilor
active pe piaţa din România, când actori guvernamentali nu reuşesc să îşi îndeplinesc
mandatul pentru a proteja mediul şi viitorul ţării.
În prezent, proiectele derulate de GreenPeace România acoperă domeniile
următoare:
g. Domeniul schimbărilor climatice

63
 Schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare asupra mediului
înconjurător cu care se confruntă umanitatea. Greenpeace România lucrează pentru a
construi un model energetic sustenabil şi pledează pentru o revoluţie energetică,
capabilă să reducă emisiile de CO2 pentru a preveni efectele schimbăriilor climatice,
din care opţiunea pentru energia nucleară este definitiv înlăturată. Activităţile
întreprinse de GreenPeace România în domeniu schimbărilor climatice sunt: reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul energetic, prin trecerea de la combustibili
fosili şi energie nucleară la folosirea surselor regenerabile de energie şi implementarea
proiectelor de eficienţă energetică; schimbarea formei de producere şi folosire a energiei
– ceea mai mare furnizoare de emisii de CO2, înlocuirea formelor poluatoare de
obţinere a energiei cu altele sustenabile, durabile, necesită oprirea noilor proiecte de
centrale termice, închiderea progresivă a centralelor nucleare şi sprijinul pentru
generarea de electricitate bazată pe surse regenerabile.
h.
Domeniul protecției pădurilor
Pădurile seculare menţin echilibrul vieţii pe Pământ. Aceste păduri influenţează
starea vremii zilnice şi de asemenea ajută să menţină climatul stabil pe lungi perioade de
timp, stocând cantităţi mari de carbon. Despăduririle şi incendiile de pădure eliberează
în atmosferă acel carbon şi reprezintă una din cauzele principale ale încălzirii globale şi
a schimbării climei. În urma negocierilor importante pe tema climei se va decide dacă
putem menţine încălzirea globală la un nivel mediu de creştere a temperaturii până în
2ºC, ceea ce reprezintă nivelul de siguranţă recomandat de Naţiunile Unite. Pentru a
atinge acest scop, trebuiesc oprite defrișările.
Activităţile din domeniul protecţiei pădurilor întreprinse de GreenPeace
România constau în: protejarea pădurilor – pădurile sunt esenţiale pentru menţinerea
biodiversităţii, despre care oamenii de ştiinţă spun că vor ajuta la adaptarea oamenilor la
schimbările climatice viitoare, deoarece acestea furnizează apă, alimente. Organizaţia
GreenPeace a descoperite recent că în vestul Carpaţilor Meridionali din România se
găseşte una din ultimele peisaje forestiere intacte de pe planetă şi ultimul de acest tip
din Europa, situat la sud de Cercul Polar. Potrivit studiului GreenPeace, acesta măsoară
101 000 hectare şi depăşeşte graniţele ariilor protejate existente. GreenPeace a cerut
Guvernului Româniai să includă peisajul forestier intact din zona Munţilor Retezat –
Godeanu în categoria ariilor naturale integral – protejate.
i.
Domeniul energiei

64
 Eficienţa energetică este un termen foarte larg care se referă la multele
modalităţi prin care putem obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare, etc.)
folosind mai puţină energie. Domeniul acoperă automobilele eficiente, becurile
economice, practicile industriale îmbunătăţite, izolarea mai bună a caselor şi o gamă de
alte tehnologii. Pentru că economisirea energiei înseamnă şi economisirea banilor,
eficienţa energetică este foarte profitabilă. Cele mai mari economii nu se obţin dacă faci
doar un pas din zece. Adevăratele câştiguri vin din regândirea întregului concept, adică
„a întregii case”, de exemplu, sau „a întregului sistem de transport”. Când vom realiza
acest lucru, în mod surprinzător, consumul de energie poate fi redus de 4, până la 10 ori
din nivelul actual.
Activităţile întreprinse de GreenPeace România în domeniul energiei constau în:
activităţi de educare şi conştientizare a populaţiei; promovarea surselor alternative de
energie, care un prezintă riscuri pentru mediul înconjurător. GreenPeace a dat statul
campaniei de promovare a energiei regenerabile. O componentă a acestei campanii o
constituie organizarea unui tur de promovare a acestui tip de energie, în mai multe
localităţi: Bucureşti, Mamaia, Cernavodă, Cluj – Napoca şi Timişoara.
j. Domeniul energiei regenerabile
Domeniul schițează un plan global pentru un viitor economic sustenabil, un
viitor al energiei ”verzi. Acesta presupune o abordare în trei pași: eficiență electrică -
exploatarea întregului potențial tehnic pentru eficiență electrică, respectând standardele
tehnice; schimbări structurale - schimbarea modului de producere a energiei, în centrale
electrice mari - îndreptarea spre un sistem energetic descentralizat, folosind resurse
regenerabile locale, precum vântul, soarele sau energia geotermală şi transportul eficient
energetic: construirea sistemelor eficiente de transport public si folosirea automobilelor
și camioanelor eficient
k. Domeniul energiei nucleare
În ceea ce privește energia nucleară, Greenpeace România cere: investigarea
alternativelor înainte de alege energia nucleară; reducerea cantităţii de deşeuri nucleare
prin închiderea centralelor nucleare existente şi oprirea reprocesării; oprirea proiectelor
nucleare deoarece problema deşeurilor şi a proliferării nu este rezolvată; oprirea
sprijinului acordat propagandei şi promovării energiei nucleare, şi sprijinirea în schimb
a alternativelor durabile.

65
 O „renaștere” nucleară înseamnă construirea mai multor noi centrale nucleare.
Aceasta va duce la creșterea cererii pentru uraniu, adică la și mai mult minerit, ceea ce
va însemna că și mai mulți oameni vor fi otrăviți și exploatați. Aceasta este realitatea
energiei nucleare, realitate pe care cei care sprijină energia nucleare trebuie să o admită.
l. Organisme modificate genetic
Un organism modificat genetic (OMG) este un organism viu ce a fost creat
artificial prin manipularea genelor sale. Tehnicile ingineriei genetice constau în izolarea
segmentelor ADN ( materialul genetic) de la o fiinţă vie (virusuri, bacterii, plante,
animale şi inclusiv om) pentru a le introduce în materialul ereditar al alteia.
Greenpeace promovează agricultura durabilă în scopul protejării naturii,
este împotriva punerii în libertate a plantelor şi animalelor manipulate genetic
şi împotriva alimentelor modificate genetic.
GreenPeace a prezentat un raport intitulat „Dovezi asupra contaminării şi
cultivării ilegale de soia modificată genetic în România” şi rezultatele unui tur de testare
a organismelor modificate genetic.
Greenpeace s-a alăturat campaniei „Mesaje pentru Marea Neagră” care își
propune să strângă fonduri pentru dotarea laboratoarelor Institutului Național de
Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” din Constanța cu echipamente necesare
studierii în condiții de laborator a ecologiei organismelor marine amenințate. Acest
lucru înseamnă că speciile pe cale de dispariție vor putea fi studiate, protejate și se vor
putea înmulți în afara mediului lor natural de viață – pentru ca mai apoi să poată
repopula apele Mării Negre.

Bibliografie

Literatură de specialitate:

1) Năstase,(2013), Drept internaţional public, Editura C.H.Beck, Bucureşti

66
2) Selejan – Gutan, L.M. Crăciunean, (2014), Drept internaţional public, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2014
3) Jura, (2013), 271 de Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Editura
C.H.Beck,Bucureşti
4) C.S. Dumitrescu, M.M Stoica,(2007), Sistemul organizaţiilor internaţionale
guvernamentale şi al organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale, Editura
ProUniversitaria, Bucureşti
5) C.S.Dumitrescu., M.M Stoica, (2007),Sistemul organizaţiilor internaţionale şi
al organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale, Editura Pro
Universitaria,Bucureşti
6) Carta Naţiunilor Unite, 1975
7) Marinescu, (2010), Tratat de dreptul mediului, Editura Universul Juridic,
Bucureşti
8) I.Străinescu ,(2007),Managementul organizatiilor neguvernamentale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
9) J.P Chamberlain, (1955), International Organizations, Carnegie Endowenement
for International Peace, New York
10) M.Cocoşatu, (2013), Drept internaţional public, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti
11) M.D Lungu, (2010), Rolul organizaţiilor internaţionale în soluţionarea paşnică
a diferendelor internaţionale, Editura Universul Juridic, Bucureşti
12) M.L. Trocan, (2014), Drept internaţional public, Editura C.H.Beck, Bucureşti
13) M.Niemesch, (2015), Dreptul organizaţiilor internaţionale, Editura Hamangiu,
Bucureşti
14) N.I Ionescu, (2000), Organizaţii şi instituţii internaţionale, Editura Sylvi,
Bucureşti
15) P. Zaleski,(2006), Global Non-governmental Administrative System:
Geosociology of the Third Sector, editura Gawin, Dariusz & Glinski,
Piotr ,"Civil Society in the Making", Warszawa
16) R. Bojariu (colectiv),(2015), Schimbările climatice – de la bazele fizice la
riscuri şi adaptare, Editura Printech

67
 17) R. Miga – Beşteliu, (2000), Organizaţii internaţionale interguvernamentale,
Editura ALL Beck, Bucureşti
18) R. Miga – Beşteliu, (2014), Drept internaţional public, Editura C.H.Beck,
Bucureşti
19) S. Guzzini, (2000), Realism şi relaţii internaţionale, Editura Institul European,
Iaşi

Resurse Internet:

 http://ec.europa.eu/agriculture/forest/index_en.htm
 http://roifn.ro/site/rezultate-ifn-1/
 http://www.greenpeace.org/romania/ro/
 http://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar4/syr/ar4_syr_fr.pdf
 http://www.unep.org/Documents.multilingual/Default.asp?
DocumentID=78&ArticleID=1163
 Iris Annual 2014, iris Worldwide, 6 May 2014
 LEGO is keeping bad company: no more playdates with Shell, Greenpeace, 1
iulie 2014
 LEGO Responsibility Report 2013
 Report "Climate Change 2013: The Physical Science Basis
 Report "Climate Change 2014: Impacts, Adaptation, and Vulnerability
 www.greenpeace. org
 www.insse.ro
 www.scn.org-site

68