Principiul imagisticii prin rezonanţă magnatică (RMN, IRM)

Pentru a explica fundamentele IRM sunt două posibilităţi: clasic, şi prin fizica cuantică. Trebuie
făcut apel la proprietăţile atomilor şi interacţiunea cu câmpurile magnetice, excitaţia şi relaxarea.

Structura atomului
Materia este constituită din atomi, inclusiv corpul omenesc. Atomii sunt grupaţi în molecule, cel mai
des întâlnit atom din corpul uman fiind atomul de hidrogen. Cel mai des este întâlnit în moleculele
de apă, H 2 O, şi grăsime (în care atomii de hidrogen sunt aranjaţi împreună cu cei de carbon şi
oxigen, numărul lor depinzând de tipul de grăsime).
Atomul constă dintr-un nucleu central şi electroni orbitali; deşi nucleul este foarte mic, conţine
întreaga masă atomică. Masa este distribuită în nucleoni, divizaţi în protoni şi neutroni. Numărul
atomic reprezintă numărul total de protoni din nucleu şi dă atomului identitatea chimică. Numărul
de masă este suma de protoni şi neutroni din nucleu. În mod uzual, numărul de neutroni şi protoni
din nucleu este egal, astfel încât numărul de masă este un umăr par. Atomii elementelor cu acelaşi
număr de protoni dar număr diferit de neutroni sunt numiţi izotopi. Se va arăta că nucleele cu număr
de masă impar sunt importante în IRM.
Electronii sunt particulele care se rotesc în jurul nucleului, (în număr egal cu al protonilor din
nucleu), într-un nor, poziţia electronului neputând fi prezisă, ea depinde de energia fiecărui electron
la un moment dat (principiul incertitudinii lui Heisenberg).
Protonii au sarcina electrică pozitivă, neutronii nu au sarcină electrică, electronii sunt încărcaţi
negativ, atomul fiind electric stabil; prin aplicarea de energie externă, electronii părăsesc atomul şi
se formează ionii.
Mişcările din cadrul atomului
Există trei tipuri de mişcare în interiorul atomului
o Electronii se rotesc în jurul axei proprii (spin)
o Electronii se rotesc (teoretic, pe orbite) în jurul nucleului
o Nucleul se roteşte în jurul propriei axe. (spin)
Principiul IRM se bazează pe mişcarea de spin a nucleelor specifice din ţesuturile biologice. Spinul
derivă din mişcările de spin individuale ale protonilor şi neutronilor din cadrul nucleului. Perechi de
particule subatomice se rotesc automat în direcţii diferite dar cu aceeaşi viteză ca şi partenerii. În
nucleele cu număr de masp par, (nr. Protoni egal cu nr. Neutroni) jumătate efectuează spin într-un
sens şi jumătate în celălalt sens. Nucleul însuşi nu are un spin net. Dar în nucleele cu număr de masă
impar, unde numărul de neutroni este uşor diferit de numărul de protoni (mai mic sau mai mare),
direcţiile spinilor nu sunt egale şi opuse astfel încât nucleul însuşi are un spin net sau moment
unghiular. Acestea sunt denumite nuclee active RM.
Nucleele active RM
Sunt caracterizate prin tendinţa de a-şi alinia axa de rotaţie cu un câmp magnetic aplicat, care apare
deoarece au moment unghiular sau de spin şi sarcină electrică pozitivă dată de protoni. Legea
inducţiei electromagnetice (Faraday) se referă la trei mărimi independente: mişcare, magnetism şi
sarcină electrică, şi spune că dacă două dintre acestea sunt prezente, atunci a treia este automat
indusă. Nucleele active RM au o sarcină netă şi se rotesc (spin , deci mişcare) şi atunci automat vor
dobândi moment magnetic şi se vor alinia cu câmpul magnetic exterior.

1
 Atomul si mişcările atomice Momentul magnetic al
nucleului de hidrogen

Exemple de nuclee active RM sunt date mai jos, cu numărul lor de masă:
.hidrogen 1, carbon 13, nitrogen (azot) 15, oxigen 17, fluor 19, sodiu 23, fosfor 31

Deşi neutronii nu au sarcină electrică netă, particulele lor subatomice nici nu sunt aranjate pe
suprafaţa neutronului şi acest dezechilibru dă posibilitatea nucleului în care este situate neutronul să
fie active RM dacă numărul de masă este impar. Alinierea se măsoară ca suma totală a momentelor
magnetice nucleare şi se exprimă vectorial. Momentul magnetic total este specific fiecărui nucleu şi
determină sensibilitatea la rezonanţă magnetică.

Nucleul de hidrogen
Izotopul nucleului de hidrogen utilizat ca nucleu active RM este protiul şi este utilizat în IRM
clinică. Acesta conţine un singur proton (număr atomic şi de masă 1) , un electron, nici un neutron.
Este utilizat deoarece hidrogenul este foarte abundent în corpul uman şi deoarece protonul său unic
dă un moment magnetic relativ mare. Aceste două caracteristici determină utilizarea maximului de

2
magnetizare din corp. Din acest punct, termenii de spin, nucleu au nucleu de hidrogen se referă la
acest izotop, protiul.

Conform legilor electromagnetismului, când o particulă încărcată se mişcă, va cea câmp magnetic.
Nucleul de hidrogen conţine un proton încărcat pozitiv care are mişcare de spin, deci de mişcă, prin
urmare, nucleul de hidrogen are un câmp magnetic indus în jurul său şi acţionează ca un mc magnet.
Magnetul fiecărui nucleu de hidrogen are câte un pol nord şi sud, de intensităţi egale. Axa nord/sud
a fiecărui nucleu este reprezentată prin momentul magnetic şi este utilizată în teoria clasică a
principiului IRM. Momentul magnetic al fiecărui nucleu are proprietăţi vectoriale, adică mărime şi
direcţie şi se notează prin săgeată. Direcţia vectorului denotă direcţia momentului magnetic.

Alinierea
În absenţa unui câmp magnetic aplicat din exterior, momentele magnetice ale nucleelor de hidrogen
sunt aleator orientate. La plasarea în câmp magnetic puternic, Bo (săgeata albă) momentele
magnetice ale nucleelor de hidrogen se aliniază cu acest câmp magnetic. Unele se aliniază paralel,
altele, în număr mai mic, se aliniată antiparalel cu câmpul magnetic.
Aplicând teoria cuantică (Max Planck, care descrie proprietăţile radiaţiei electromagnetice în
termeni de cantităţi de energie discretă cuante), la IRM, nucleele de hidrogen posedă energie în două
cuante discrete sau populaţii numite scăzute şi înalte. Nucleele de energie joasă îşi aliniază
momentul magnetic paralel cu câmpul exterior şi se numesc nuclee spin-up (albastru( iar cele de
energie ridicată se aliniată antiparalel şi se numesc nuclee spin-down (roşu). (deci, nu nucleele, ci
vectorii se aliniază!)

Factorii care determină alinierea paralelă sau antiparalelă a diverselor nuclee de hidrogen sunt
determinaţi de intensitatea câmpului magnetic exterior şi de nivelul de energie termică a nucleului.
Nucleele cu nivel scăzut de energie termică nu au suficientă energie să se opună câmpului magnetic
în direcţie antiparalelă. Nucleele cu energie termică ridicată, au suficientă energie să se opună
acestui câmp dar pe măsură ce câmpul magnetic exterior creşte, tot mai puţine nuclee au această
energie de anti-aliniere.
Alinierea conform Teoriei clasice Alinierea conform teoriei cuantice
Nucleu cu Populaţie de
energie scăzută nuclee cu energie
spin de spin scăzută

Nucleu cu Populaţie de
energie ridicată nuclee energie de
spin spin ridicată

Poziţionare Aliniere
întâmplătoare Câmp magnetic
Fără câmp exterior exterior
3
In general, există un umăr mai mare aliniat paralel şi astfel se produce un moment magnetic net.
(fig)

Vector net de magnetizare (NMV)

In concluzie, momentul magnetic net al hidrogenului produce un vector magnetic semnificativ

utilizat în IRM clinică. Acesta se numeşte NMV vector de magnetizare net şi reflectă echilibrul
relativ dintre nucleele spun-up şi spin-down.

Precesia
Fiecare nucleu de hydrogen se roteşte în jurul axei proprii (spin). Influenţa câmpului magnetic B0
produce un spin suplimentar sau oscilant al momentului magnetic în jurul lui B0. Acest spin
secundar se numeşte precesie şi din cauza lui momentul magnetic are o cale circulară în jurul lui B0.
Această cale se numeşte traiectorie de precesie şi viteza la care oscilează în jurul lui B0. se numeşte
frecvenţă precesională. Unitatea de măsură a frecvenţei de precesie este MHz.

Combinând Fig. de mai sus cu cunoştinţele din fizica cuantică, se apreciază că există două polulaţii
de nuclee de hidrogen: câteva nuclee de energie ridicată, spin-down, şi un număr mare de neclee de
energie joasă, spin-up. Momentele magnetice ale acestor nuclee au mişcare de precesie în jurul lui
B0 pe o traiectorie de precesie., fig.

4
 Precesia populaţiilor spin-up şi spin-down

Ecuaţia Larmor
Valoarea frecvenţei de precesie este dată de ecuaţia Larmor.
ω0 = B0 × λ
Unde:
ω0 este frecvenţa precesională (numită şi frecvenţa Larmor)
B0 este inducţia magnetică, în Tesla
λ raportul giromagnetic.
Raportul giromagnetic reprezintă relaţia dintre momentul unghiular (cinetic) şi momentul magnetic
al fiecărui nucleu active MR. Este constant şi se exprimă ca frecvenţa precesională a unui anumit
nucleu active RM la 1T. deci unitatea de măsură este MHz/T. Pentru hidrogen, λ=42.57 MHz/T.
Alte nuclee au diferite valori. Si hidrogenul are diverse frecvente de precesie la valori diferite ale
inducţiei magnetice. De exemplu :
•la 1.5 T, frecvenţa precesională a hidrogenului este 63.86 M Hz (42.57 M Hz × 1 .5 T )
• la 1.0 T frecvenţa precesională a hidrogenului este 42.57 MHz (42.57 MHz × 1.0 T)
• la 0.5 T frecvenţa precesională a hidrogenului este 21.28 MHz (42.57 MHz × 0.5 T).
Ecuaţia Larmor duce la concluziile:
1. toate nucleele active RM au propria constantă giromagnetică, şi atunci când sunt supuse unui
câmp de aceeaşi intensitate, precesionează la frecvenţe diferite, de ex. hidrogenul diferit faşă
de fluor sau carbon. Aceasta permite detectarea prin imagistică a hidrogenului din corp şi
ignorarea altor nuclee active RM.
2. deoarece raportul giromagnetic este o constantă de proporţionalitate, B 0 este proporţională cu
frecvenţa Larmor. Dacă B 0 creşte, creşte şi frecvenţa Larmor, şi invers.

Rezonanţa
Este fenomenul care apare când un obiect este expus unor oscilaţii perturbatoare de frecvenţă
apropiată cu frecvenţa naturală de oscilaţie. Pentru un nucleu perturbat cu o oscilaţie de frecvenţă
similară cu cea proprie, nucleul câştigă energie din câmpul exterior şi rezonează dacă energia este
livrată la aceeaşi frecvenţă cu cea precesională. Dacă energia este furnizată la o frecvenţă diferită de
cea Larmor, nu apare rezonanţa.
Pentru hidrogen, energia frecvenţei precesionale corespunde spectrului de radiofrecvenţă RF.
5
Aplicarea unui impuls RF care produce rezonanţă se numeşte excitaţie. Absorbţia de energie
produce o creştere a populaţiei nucleelor de hidrogen spin-down.
Ca rezultat al rezonanţei, NMV iese din aliniere cu B0. Acest fapt se produce deoarece prin
rezonanţă, unele nuclee s-au alăturat populaţiei de spin-down. NMV nu mai e paralel cu B0. ci sub
un anumit unghi, denumit unghi de înclinare. Amplitudinea acestui unghi depinde de durata pulsului
RF.

Spectrul electromagnetic

Uzual, unghiul este de 90 ° , adică NMV a primit suficientă energie de la pulsul RF ca să se

poziţioneze la 90 ° faţă de B0. Este necesară introducerea termenilor de

o Plan longitudinal B0
o Plan transversal, planul la 90 ° faţă de B0

Transfer energetic în timpul excitaţiei

6
 Unghiul de înclinare

Un alt efect al rezonanţei este că momentele magnetice ale nucleelor se mişcă în fază. Faza este
poziţia pe calea precesională a fiecărui moment magnetic. Momentele magnetice în fază sau
coerente sunt în acelaşi loc pe calea precesională în jurul lui B0 la orice timp dat. Momentele
magnetice defazate sau incoerente nu sunt pe aceeaşi poziţie pe calea precesională. La rezonanţă,
toate momentele magnetice sunt coerente, fig.

Coerenţă (în fază) şi incoerenţă (defazat)

Semnalul RM
Ca rezultat al rezonanţei, în planul, transversal apare precesia la frecvenţa Larmor. Legea inducţiei
electromagnetice a lui Faraday spune ca, dacă se plasează o bobină receptoare sau o buclă
conductoare într-un câmp magnetic deplasabil, de exemplu precesia de magnetizare din planul
transversal, se va induce un potenţial în această bobină receptoare. Semnalul MR este produs atunci
când magnetizarea coerentă traversează bobina. Prin urmare, magnetizarea coerentă transversală
mobilă produce fluctuaţii ale câmpului magnetic în interiorul bobinei care induce un potenţial
electric în bobină. Acest potenţial constituie semnalul RM. Frecvenţa semnalului este aceeaşi cu
frecvenţa Larmor iar amplitudinea semnalului depinde de cantitatea de magnetizare din planul
transversal.

7
 Generarea semnalului RM

Când pulsul RF este interrupt, NMV este din nou inluenţat de Bo şi încearcă să se realinieze cu
acesta. Nucleele de hydrogen pierd energie, fenomen numit relaxare. Cantitatea de magnetizare în
planul longitudinal creţte uşor, fenomen numit recuperare. În acelaşi timp, magnetizarea din planul
transversal scade treptat, fenomen numit diminuare.
Deoarece scade amplitudinea magnetizării transversale, scade amplitudinea voltajului indus în
bobina colectoare. Inducţia semnalului diminuat se numeşte semnal FID (free induction decay).

Relaxare
Recuperarea magnetizării longitudinale este cautzată de un process denumit revenire T1
Scăderea magnetizarii transversale este produsă de un proces denumit diminuare T2

Curba de revenire T1 şi curba de diminuare T2

8
Se produce semnal sau voltaj in receptor doar daca in plan transversal exista magnetizare coerenta,
fig.

In concluzie, NMV este o mărime vectorială, creată de două componente normale una faţă de
cealaltă, şi anume inducţia din plan longitudinal şi plan transversal (fig).

Anterior După
rrezonanţei rrezonanţă

Fig. Magnetizarea longitudinală şi transversală

Fig. Secvenţă de impuls de bază

Înainte de rezonanţă, magnetizarea longitudinală este completă şi paralelă cu inducţia B0. După
aplicarea unui impuls RF şi presupunând unghi de înclinare de 90°, NMV s-a rotit complet (a
basculat ) şi este în plan transversal. În acest moment există magnetizare transversală completă şi
magnetizare longitudinală nulă. La îndepărtarea semnalului RF, NMV îşi revine. Componenta
longitudinală a magnetizării creşte din nou iar cea transversală scade. Deoarece amplitudinea
semnalului primit depinde de amplitudinea componentei transversale coerente, semnalul din bobină
se atenuează pe măsură ce are loc relaxarea.
Amplitudinea şi durata impulsurilor RF sunt parte a secvenţei de impulsuri, care sunt baza generării
contrastului în IRM.

Parametrii de timp ai impulsului

9
O secvenţă de impuls simplificată este o combinaţie de impulsuri RF, semnale şi perioadele
intermediare de revenire (fig. ),
Este important de notat că secvenţa de impuls arătată în diagramă este simplificată şi dă în termini
largi parametrii de separare temporali Tr şi TE folosiţi în secvenţele mai complexe,

TR este timpul de repetare, reprezintă timpul de la aplicarea unui impuls RF până la aplicarea
următorului impuls, pentru fiecare felie, şi este măsurat în milisecunde. T R determină cantitativ
relaxarea longitudinală, adică determină cantitate de relaxare T1 care a apărut la citirea semnalului.
Timpul de ecou TE este timpul scurs din momentul aplicării pulsului RF până la vârful semnalului
Indus în bobină , măsurat în ms. TE arată câtă atenuare a magnetizării transversale este permisă.
Astfel. TE controlează cantitatea de relaxare T2 care a apărut când s-a citit semnalul. .

Fig. Amplitudinea magnetizării transversale în funcţie de amplitudinea semnalului pentru două

tipuri de substanţe (apă şi grăsime)

Fig. Timpul de revenire T1 pentru grăsime. Grăsimea se remagnetizează longitudinal rapid

10
Fig. Timpul de revenire T1 pentru apă. Apa se remagnetizează longitudinal mai lent

11
Fig. Timpul de atenuare T2 pentru grăsime şi apă

12
 Fig. T2 – generarea contrastului

Echipamentul pentru IRM

Introducere

Pentru a produce imagini prin rezonanţă magnetică , câteva procese distincte trebuie să aibă loc:
Sunt necesare componente ale unui sistem, atât hardware cât şi software care să ducă la îndeplinirea
proceselor, care includ alinierea nucleelor, excitarea prin radiofrecvenţă, codificarea spaţială,
formarea imaginii. Echipamentele hardware necesare includ:
• Un magnet pentrz alinierea nucleelor
• sursă de radio frecvenţă pentru excitarea RF
• un sistem gradient de câmp magnetic, pentru codificarea spaţială
• un sistem computer pentru procesul de formare a imaginii şi interfaţa cu utilizatorul
• un procesor de imagine pentru convesia semnalelor în imagini

magnetul aliniază nucleele în stări de energie joasă şi ridicată (paralel şi antiparalel). Cu cât este
mai puternic magnetul, cu atât mai multe nuclee trec în strea de energie scăzută. De aici, semnal
mai puternic şi imagine mai bună calitativ.
Pentru a menţine omogenitatea câmpului magnetică, este necesar un sistem de omogenizare (shim
sistem) care să obţină câmp magnetic omogen pe întreaga mostră de volum cu linii Lorentz pure
având diverse rezonanţe. Omogenitatea câmpului magnetic şi calitatea imaginii sunt în directă
proporţionalitate.
Sursa de radiofrecvenţă RF perturbă nucleele, le excită. Sistemul RF necesită transmiţător şi
receptor. Pentru obţinerea rezonanţei , frecvenţa impulsului RF trebuie să fie similară cu frecvenţa
precesională a momentelor magnetice ale nucleelor din felie. Gradientul câmpului magnetic
13
 determină localizarea spaţială a semnalelor RF. Semnalul RM este transformat într-un format
inteligibil din semnalul diminuat FID (free induction decay )într-uj spectru, printr-o serie de ecuaţii
matematice numite transformate Fourier. Acest proces este efectuat prin procesorul de reţea.
Semnalul de la procesor este convertit în nivele de gri, reprezentate ca pixeli în imaginea IRM.
Acest proces are loc în procesorul de imagine. Computerul supraveghează procesul şi permite
operatorului să interfaţeze cu sistemul.
Bobină de omogenizare

Magnet principal Amplificator de gradient

Scut activ

Conductă răcire Spre bobina de

gradient

Emiţător RF

Spre
bobina

mplificator

De la
bobina
receptoare

Masa transport pacient

Fig. The closed bore MRI scanner in axial cross section reveals the principal components
to be arranged in concentric circles, most of these being solenoid electromagnets.

Secţiunea axială a scannerului IRM relevă principalele componente, majoritatea electromegneţi

solenoizi aranjaţi în concentric.

Magnetism

Magnetismul este o proprietate fundamentală a materiei şi de aceea toate substanţele interacţionează

cu un câmp magnetic aplicat, chiar cele considerate non-magnetice. Modul în care materialul se
manifestă în prezenţa unui câmp magnetic exterior este caracterizat de o proprietate cunoscută ca
susceptibilitate (sensibiltate) magnetică.

14
Sensibilitatea în general se referă în general la cât de uşor poate fi o mărime influenţată de un factor
extern. În contextul IRM este un concept referitor la cât de uşor pot fi magnetizate substanţele care
sunt sensibile la magnetism.. Există un spectru de materiale care nu pot fi magnetizate . Gradul de
magnetism prezentat de o substanţă este legată de proprietatea atomică numită dipol (moment)
magnetic. Aceşti dipoli sunt generaţi în atom de mişcarea electronilor. Configuraţia electronilor pe
orbite determină comportarea magnetică a unui atom.
Elementele pot fi clasificate în patru mari categorii, depinzând de configuraţia electronică. În
ordine crescătoare a puterii magnetice aceste categorii sunt:
• diamegnetism
• paramagnetism
• supermagnetism
• feromagnetism

Diamagnetism:
Materialele diamagnetice au electroni pereche. În absenţa câmpului magnetic exterior, substanţele
diamagnetice precum plumbul sau cuprul nu au moment magnetic. Acesta, datorită faptului că
curentul electronic produs de mişcarea lor se adună şla zero. Dar, când se aplică un câmp magnetic
exterior, substanţele diamagnetice prezintă un mic moment magnetic care se opune câmpului
aplicat. Substanţele de acest tip nu sunt atrase ci sunt uşor respinse de câmplul magnetic. De aceea
substanţele diamagnetice au sensibilitate magnetică negativă redusă şi prezintă o uşoară scădere a
câmpului magnetic. Fig.

Materiale diamagnetice în câmp magnetic omogen

Exemple de substanţe diamagnetice includ bismutul, carbonul (diamant), carbon (grafit), cupru,
mercur, plumb şi apa.

Paramagnetism:
Materialele paramagnetice au electroni impari. Ca rezultat al electronilor impari din cadrul
atomului, substanţele au un moment magnetic mic. În absenţa câmpului magnetic, acest moment
magnetic apare aleator, nu după un model, şi astfel se anulează unele pe altele. Dar în prezenţa unui
câmp magnetic exterior substanţele paramagnetice se aliniază cu direcţia câmpului şi momentele
magnetice se adună, fig. Astfel substanţele paramagnetice afectează câmpul manetic exterior într-un
mod pozitiv, rezultând o atragere şi o creştere locală a câmpului magnetic . Substanţele
paramagnetice au sensibilitate magnetică scăzută, pozitivă. Ca exemple: tungsten, cesiu, aluminiu,
litiu, magneziu, sodiu.

Fig. Material paramagnetic în în câmp magnetic omogen

Efecte diamagnetice apar în toate substanţele dar în materialele care posedă atât proprietăţi
diamagnetice (uşor negativeve) şi paramagnetice (uşor pozitive) , efectul paramagnetic pozitiv este
15
mai puternic decât cel negativ diamagnetic şi substanţa este în concluzie, global, paramagnetică.
Magnetizarea aparentă a unui atom este descrisă de ecuaţia B0 = H 0 ( 1 + x )
Unde B0 este inducţia magnetică, H0 este intensitatea câmpului magnetic iar x arată proprietatea
x < 0 , substanta este diamagnetică (uşor negativă)
x > 0 , substanţa paramagnetică (uşor pozitivă)

Feromagnetism
Materialele feromagnetice au învelişurile electronice doar pe jumătate ocupate. De aceea
substanţele feromagnetice diferă foarte mult de cele dia sau paramegnetice. Când o substanţă
feromagnetică precum fierul este pusă într-un câmp magnetic, rezultă atracţie puternică şi aliniere.
Aceste îşi menţin magnetizarea chiar la îndepărtarea câmpului magnetic exterior, ramânând magneţi
permanenţi. Câmpul magnetic dintr-un magnet permanent poate fi de sute sau chiar de mii de ori
mai puternic decât câmpul exterior aplicat, fig. deci, materialele feromagnetice au sensibilitate
pozitivă foarte ridicată (fier, oţel, aluminiu (în stare nativă şi sub temperatura Curie)).

Fig. materiale paramagnetice în câmp magnetic omogen

Supermagnetism
Materialele supermagnetice au o sensibilitate magnetică pozitivă medie, mai mare decât a
materialelor paramagnetice dar mai scăzută decât a celor feromagnetice. (oxizi de fier care pot fi
utilizaţi ca agenţi T2 pentru IRM, şi anume ca substanţe de contrast).

Magneţi
Magneţii permanenţi au doi poli, N şi S. Liniile câmpului magnetic produs , au orientarea de la S la
N. Inducţia câmpului magnetic se măsoară în gauss G sau în tesla T. Pentru câmpuri cu inducţie
joasă se foloseşte gauss-ul (pamântul are 0,6G). În IRM se utilizează Tesla, T, de la 0,2 până la 4T.
1T = 10000G = 10kG
În IRM se utilizează diverse tipuri de magneţi:
Magneţi permanenţi
Electromagneţi (solenoizi)
Magneţi superconductori
Magneţi hibrizi

Magneţi permanenţi
Se utilizează substanţe feromagnetice fier, cobalt, nichel, pentru crearea dee magneţi permanenţi. Un
aliaj din aluminiu, nichel şi cobalt, numit ALNICO, este cel mai utilizat. Mai sunt şi nişte cărămizi
ceramice feromagnetice care se pot de asemenea folosi. Marele avantaj al magneţilor permanenţi
este că nu necesită sursă de putere sau răcire criogenică şi deci costuri de operare reduse. De
16
asemenea au liniile de câmp S-N constante şi sunt mai sigure. Problema este gabaritul, putând acea
15000kg faţă de electromagnetul superconductiv care are 5000 kg.

Fig. In scannerul cu magnet permanent, inducţia B0sau câmpul magnetic static este verticală

Scanerele cu magneţi permanenţi sunt sensibile la temperatură, sensibiltatea lor fiind determinată de
menţinerea temperaturii consztante, ± 1o C . Sunt proiectate astfel încât plăcile magnetice sunt sub
şi deasupra pacientului, se aceea se numesc sisteme deschise. Sunt cele mai ieftine şi utilizare pentru
persoane claustrofobice, obeze, copii sau la investigaţiile intervenţionale.

Electromagneţi

Inducţia câmpului magnetic creat la trecerea curentului I printr-un conductor este proporţională cu
acesta, ( Legea Faraday)
B0 = kI
Direcţia câmpului magnetic e dată de regula mâinii drepte. Fig.

Dacă trece curent prin două conductoare paralele, în aceeaşi direcţie, câmpurile magnetice se
însumează. Această proprietate este folosită pentru generarea de câmpuri magnetice puternice.
Electromagneţi solenoizi
Prin înfăşurarea conductorului spiră lânfă spiră, se obţine bobina cu fire paralele şi se obţine
magnetul solenoidal. Câmpul magnetic depinde de numărul de spire., de distanţa dintre ele, curentul
electric, caracteristica materialului şi temperatură.

17
Un electromagnet aflat la temperatura camerei este numit magnet rezistiv , respectând legea Ohm
V = IR

Magnet rezistiv

Fig. Electromagnet simplu

Deoarece în electromagnet direcţia câmpului magnetic static B0 este orizontală, un sistem IRM
închis ti tub va avea doi astfel de solenoizi, câte unul la fiecare capăt al tubului.
Un astfel de sistem are cel mult 0,3T, deoarece o crestere acâmpului magnetic ar cere creştere de
curent, de înfăşurări, ar însemna creşterea temperaturii la un nivel periculos. Avantajul unui astfel
de sistem rezistiv este că se poate închide imediat, de la un comutator, şi câmpul magnetic dispare.
Este mai uşor decât un sistem feromagnetic şi are costuri mai mici de producţie dar costuri mari de
operare, pentru că necesită putere mare la menţinerea câmpului magnetic.

Electromagneţi superconductivi
Pentru a surpasa problema de la electromagneţi, a încălzirii şi creşterii rezistenţei electrice cu
înctemperatura, şi pentru a avea curenţi mari pentru a obţine câmpuri magnetice puternice, bobinele
se construiesc din aliaj de niobiu şi titan, care prezintă superconductivitate dacă este răcit sub o
anumită temperatură critică. Acest superconductor are rezistenţă virtuală zero şi va transporta curent
mare fără a se încălzi. În sistemele IRM, magnetul superconductiv produce câmpuri magnetice
puternice fără cerere mare de putere. Deci, e un sistem ieftin de operat, dar scump de achizizionat.
Sunt sisteme care lucreaza la 0,5 T dar şi unele cu 14 T (pentru studii spectroscopice şi de rezoluţie
ridicată).
De regulă, inducţia este orizontală şi pacientul este culcat pe o masă, în tub, fig. Mai există şi alte
bobine pentru îmbunătăţirea omogenităţii.

18
 Fig. Sistem IRM superconductiv

Pentru funcţionarea scannerului, temperatura la care conductorul de niobiu-titan devine

superconductiv este 4K sau -269 oC. Pentru amenţine superconductivitatea, trebuie făcută răcirea cu
substanţe criogene. În IRM ca şi criogene se utilizează Heliul lichid şi uneori azotul lichid. Heliul
produce superconductivitatea iar azotul lichid e folosit să menţină heliul rece. Bobinele sunt
imersate în criogen. Heliul este o resursă foarte rară şi cu plat cu faptul că heliul lichid trece în gaz
la temperatura camerei, e clar că trebuie prevenită pierderea în atmosferă. Astfel, e necear un
criostat, un tanc din oţel inoxidabil configurat ca un tor. In interior există straturi numite scuturi de
căldută şi rezervorul de heli este izolat de peretele exterior al criostatului de o cameră vidată. În
final, întreaga structură este răcită de o unitate de refrigerare care reduce trensferul de căldură prin
radiaţie, convecţie şi conducţie. Criostatele moderne au şi un re-condensator de heliu care
reciclează orice vapori. Se iau măsuri de siguranţă, Heliul fiind periculos de inhalat (anoxia-
înlocuieşte oxigenul). Un criostat IRM are o capacitate medie de 1500 litri de heliu (1 l lichid
produce 748 l gaz) deci există pericol de explozie la vaporizarea bruscă. Exisă sistemele de
tubulatură pentru răcire şi evacuare.
Progresele tehnologice au condus la realizarea de sisteme IRM deschise, cu câmp puternic, de
1T. Prezintă avantajele că sunt mai prietenoase cu pacientul, spaţiu de scanare mai mare, contast T1
ideal, Utilizează magneţi solenoizi superconductivi sub şi deasupra pacientului, creând câmp
magnetic vertical.

Sistem deschis cu câmp puternic

19
Magneţi de nişă
S-a încercat de la bun început crearea de sisteme IRM pentru specialităţi medicale, aceste tipuri de
imagine se numesc de nişă şi prin urmare, şi sistemele au denumirea de nişă. De exemplu, unele
companii au dezvoltat sisteme cu câmpuri foarte joase sau magneţi cu câmp foarte mare pentru
aplicaţiile ortopedice, Unele lucrează la 0,01T şi altele la 1T.

Fig. Exemplu de magnet de nişă pentru imagistica extremitpţilor, de inducţie mare, 1T,
superconductiv.
Câmp de franje
Câmpul magnetic din afara tubului bobinei se numeşte câmp de franje care trebuie izolat cu ujn scut
(trece prin pereţi, etc, poate atrage diverse obiecte feromagnetice care devin potenţiale proiectile)

Fig. Câmp de franje

Ecranarea magnetică

20
Scutuul magnetic trebuie să reducă aria afectată de câmpul de franje. Există două metode: pasivă şi
activă. Standardele spun că scutul trebuie să menţină câmpul de franje la 5Gauss în camera de
scanare. Ecranarea pasivă se obţine prin înconjurarea magnetului cu plăci de oţel, metodă scumpă şi
incomodă. Ajunge la 40 tone, necesitând fundaţii speciale. Se foloseşte doar la scanerele de 7T si
de cercetare.
Ecranarea activă folosesc solenoizi electromagnetici adiţionali localizaţi în jurul exteriorului
bobinelor magnetice principale, la fiacare capăt al tubului. Sunt poziţionate în interiorul criostatului
şi sunt bobine superconductive. Au efect egal dar opus cu magnetul principal, ceea ce duce la o
micşorare a franjelor exterioare.

Bobine de omogenizare

Pentru o imagine de calitate, fineţe geometrică, este necesară o omogenitate a câmpului de 4 ppm
(părţi pe milion) faţă de 1000ppm cât este la livrarea magnetului.
Omogenizarea se poate obţine pasiv sau activ, sau printr-o combunaţie a acestora.
In contextul IRM, omogenizarea câmpului se face prin discuri sau plăci metalice pentru metoda
pasivă, şi prin magnet solenoid suplimentar-metoda activă.

La omogenizarea pasivă se pun plăci mici feromagnetice (pene) în sertarea ne-feroase special
construite poziţionate în jurul circumferinţei tubului cald al magnetului. Se referă la circumgerinţă
peretelui interior al criostatului în interiorul căruia sunt găzduite aceste pene, bobinele de gradient şi
emiţătorul RF. Aceste sănii sutn în număr de 16 şi fiecare poate găzdui câte 15 pene. Poziţionarea
pentru omogenizare se face la instalarea scanerului.
Omogenizarea activă se face cu bobine electromagnetice şi se poate face secvenţial, pentru fiecare
pacient sau pentru diverse faze.
Majoritatea sistemelor folosesc o combinaţie pasiv-activ pentru omogenizare.

Bobine de gradient

Următoarea componentă din tubul cald al magnetului este setul gradient. Acesta este o structură
cilindrică care conţine trei electromagneţi individuali. La scanere moderne, acestă componentă
include 18 solenoizi care sunt de fapt sistemul de omogenizare activ.
Bobinele de gradient sunt echipate fiecare cu unul sau chiar două amplificatoare de putere.
Deoarece setul de gradient este la temperatura camerei, gradientele de mare putere necesită răcire cu
apă. Fiecare din aceste treio componente ale setului de gradient poate fi activat pentru a crea o
pantă în câmpul static, după axa x, y sau z. Bobinele de gradient sunt folosite pentru codificarea
spaţială şi în anumite opţiuni de imagistică.
Prin definiţie, gradienul este o pantă, în acest caz o pantă liniară a intensităţii câmpului magnetic de-
a lungul volumului de scanat pe o direcţie anume.
Se ştie că factorii care determină puterea unui electromagnet sunt:

o curentul prin bobină

o numărul de înfăşurări
o diametrul sârmei bobunei
o distanţa dintre înfăşurări
Modificând oricare din primii trei parametri, se schimbă amplitudinea câmpului magnetic. Panta
câmpului magnetic (modificarea de amplitudine de la un capăt al bobinei faţă de celălalt) se
poate , teoretic face prin modificarea spaţierii dintre bucle. (de la spaţiere mare, câmp scăzut, până la
spaţiere mică, câmp mare). În practică, bobinele sunt simetrice şi au un aranjament su trei terminale
pantru a obţine câmpul de gradient. Sunt mai multe configuraţii de gardient.
21
Pentru a înţelege conceptul, (fig. anterioară, )o bobină are 12 înfăşurări uniform distanţate cu
terminal la fiecare capăt. Curentul o străbate într-o direcţie şi câmpul magnetic rezultant e stabilit cu
regula mâinii drepte. Dacă proiectul este modificat să includă un al treilea terminal în centrul
bobinei, fig. polaritatea terminalului poate fi aranjată astfel încât curentul circulă în sen opus spre
fiecare capăt al bobinei. Aceasta generează două câmpuri magnetice egale dar opuse ca direcţie. Se
consideră o combinaţie de trei astfel de bobune, fig. Prima bobină este magnetul principal, ţi a două
reprezintă bobina de gradient Z.

Fig. Electromagnet cu 3 terminale

Fig. Bobină de gradient

22
Rezultă un camp de gradient pe direcţia Z de-a lungul tubului magnetului.

Fig. modificarea câmpului magnetic de către bobina de gradient

Bobina de gradient determină modificarea liniară a frecvenţei precesionale şi a fazei momentelor

magnetice şi astfel gradientul localizează spaţial semnalul şi readuce în fază spinul.
Defecţiunile bobinei de gradient sau a amplificatoarelor de gradient duc la distorsiuni geometrice ale
imaginii RM.

Sistemul de transport pacient

Toate seitemele IRM au o masă (sanie) acţionată hidraulic sau mecanic pentru a urca pacientul până
la tub şi apoi pentru a aluneca în tub. Se acţionează pedale sau butoane care duc la deplasarea
mesei. Masa trebuie să fie confortabilă şi să permită dispozitive de imobilizare. De asemenea
trebuie să permită evacuarea rapidă a pacientuli în caz de urgenţă. Unele sisteme permit scanarea
pacientului fără mutarea de pe o targă pe masă.

Computer IRM şi Interfaţa cu utilizatorul

Toate componentele descrise mai sus funcţionează doar prin programarea şi comanda unui computer
supravegheat de operator.
Computerele IRM variază în funcţie de producător, dar majoritatea conţin:

o Sistemul computer
o Unitatea de control al impulsurilor
23
 o Procesor de reţea pentru transformările Fourier
o Procesor de imagine care preia date de la procesor pentru a forma imaginea
o Hard disc pentru sticarea datelor brute şi a parametrilor secvenţelor de impulsuri
o Mecanism de distribuire a puterii pentru distribuirea curentuli alternativ şi continuu
o Consola operatorului pentru interfaţare cu utilizatorul.
.

Fig. Amplasarea sistemuluiIRM

Fig. IRM Artera renala cu 2 substanţe de contrast diferite

24
Fig. IRM Ficat fara (stânga) şi cu imagine de contrast (dreapta )

Fig. vase de sânge IRM creier la 3T şi 1,5 T

Felii IRM din craniu

25
IRM cervical

26