Sunteți pe pagina 1din 16

CONCEPTUL DE ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ

Secţiunea 1
Ordinea publică şi siguranţa naţională

Ordinea publică constituie o stare de drept şi de fapt, care trebuie să


asigure realizarea echilibrului, bazat pe consensul social, necesar funcţionării
optime a ansamblului social, în condiţiile reglementărilor juridice interne şi a
consacrării principiilor: apărării şi respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, avutului public şi privat, a celorlalte valori
supreme, în scopul promovării şi afirmării progresului social într-o societate
democratică.
Asigurarea ordinii şi siguranţei publice reprezintă, o cerinţă esenţială a
stabilităţii interne, care garantează asigurarea condiţiilor corespunzătoare
edificării unui stat de drept1. Toţi specialiştii în domeniu sunt de acord în a
considera că, asigurarea ordinii şi siguranţei publice reprezintă o necesitate
socială, realizată prin activităţi specifice, de către forţele de ordine şi siguranţă
publică, ce reprezintă autorităţi care deţin competenţe şi atribuţii în materie de
ordine publică şi cărora, prin lege şi prin alte acte normative, li se conferă sarcini
în exercitarea dreptului de poliţie a statului.
Tendinţa de escaladare a fenomenului infracţional, a riscurilor şi
ameninţărilor la securitatea naţională, la ordinea şi siguranţa publică, va rămâne
şi în viitor, deoarece aceste fenomene nu pot fi niciodată eliminate, ci doar
limitate. De aceea se impune perfecţionarea calitativă a activităţii sistemului de
asigurare a ordinii publice, a siguranţei persoanei şi a securităţii publice, şi, în
primul rând, a administrării instituţiilor care asigură ordinea publică 2. Pentru a
acţiona, în mod eficace şi eficient, pe baza implementării, menţinerii şi
îmbunătăţirii continue a unui sistem de management al calităţii în domeniul
ordinii şi siguranţei publice, este necesară cunoaşterea legităţilor şi factorilor
social-economici, care determină ordinea publică, baza normativă legală şi
organizatorică de activitate, a instituţiilor care asigură ordinea şi siguranţa
publică.

I.1.1. Conceptul de ordine şi siguranţă publică

Evoluţia societăţii contemporane din România, evidenţiază faptul că, deşi,


s-au intensificat măsurile şi intervenţiile statale, ale instituţiilor specializate de
control social, împotriva faptelor de delincvenţă şi criminalitate, se constată o
recrudescenţă şi o multiplicare nemaiîntâlnită, a delictelor comise cu violenţă,
precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, prin fraudă, şantaj

1 Costică Voicu, „Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona”, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2009
2 Costică Voicu, Ştefan Prună, „Managementul organizaţional al poliţiei-Fundamente teoretice”, Editura Mediauno, Bucureşti, 2007

1
şi corupţie3. Toate aceste manifestări ale delincvenţei, precum şi găsirea unor
soluţii pentru diminuarea lor, interesează în egală măsură, atât factorii de control
social: poliţie, justiţie şi administraţie, cât şi opinia publică, deoarece asemenea
fapte tind să devină deosebit de intense şi periculoase, pentru stabilitatea şi
securitatea comunităţii, a instituţiilor, a grupurilor şi indivizilor, fiind asociată,
de multe ori, cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată,
specifice „subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.
Orice societate liberă, aşa cum este şi cea românească, trebuie să
garanteze tuturor cetăţenilor starea de ordine, starea de linişte şi siguranţă,
necesară fiecărui individ. Termenul de „ordine” provine din latinescul “ordo
inis”, care semnifică modul firesc de succesiune, de înşiruire, în timp sau în
spaţiu, a unor lucruri, a unor fapte etc. 4. Astfel, acest termen evocă ideea de
dispoziţie sau de succesiune regulată, cu caracter spaţial, temporal, logic, moral
şi estetic, iar în asociere cu alţi termeni a dobândit şi o semnificaţie juridică,
vorbindu-se despre noţiuni ca: ordine constituţională, ordine de drept, ordine
publică, etc.
Ordinea este aceea care, în general, creează coeziunea necesară între
indivizi şi care, în acelaşi timp, dă naştere, susţine şi asigură dezvoltarea
societăţii. Necesitatea instaurării ordinii, implică instaurarea unor reguli de
conduită, care indică fiecărei persoane ce-i este îngăduit să facă şi ce nu îi este
îngăduit, precum şi ce conduită trebuie să aibă, fiecare cetăţean, în cadrul vieţii
sociale. Ordinea implică, de asemenea, măsuri de menţinere, asigurare şi
restabilire a ordinii, menite să asigure restabilirea echilibrului social, atunci când
regulile de conduită au fost încălcate. Dacă ordinea se referă la convieţuirea
membrilor societăţii omeneşti, atunci devine “ordine socială”, care în
organizaţia statală este numită ordine social-statală. Ordinea social-statală, este
acea stare de rânduială, echilibrată, între factorii statali şi sociali, inclusiv
individuali, înfăptuită prin instituirea şi respectarea unor anumite principii,
norme şi reguli, strict necesare pentru prosperarea vieţii social-statale, având în
vedere că: „ordinea socială are menirea de a servi interesul salutar al omenirii,
prin promovarea prosperităţii acesteia”5. În aceste condiţii, trebuie să fie foarte
clar tuturor, că: „starea de ordine internă generală a statului, presupune
echilibru şi armonie, între organizarea şi funcţionarea instituţiilor statului şi
nevoile, aspiraţiile cetăţenilor, deoarece, numai o stare echilibrată a vieţii
interioare a statului, asigură posibilitatea progresului şi a prosperităţii
societăţii”6.
Toate genurile de activităţi umane sunt supuse, într-un fel sau altul, unei
ordini normative, în sensul că ele nu se pot desfăşura neorganizat, în afara unei
anumite ordini sociale. În lipsa ordinii, apare „o ieşire din standardele de
3 Costică Voicu, „Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona”, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2009
4 Dicţionar enciclopedic, Bucureşti, 2004, p. 92
5 T. Drăganu, „Introducere în teoria şi practica statului de drept”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p.16
6 Bianu Eugen, „Ordinea - factorul armoniei. Supremaţia principiului de ordine. Climatul ordinii obşteşti salutare”, Tipografia Cartea Românească, Bucureşti, 1945, p.4

2
manifestare, o abatere de la regularitate, o evidenţă a faptului că informaţia
repetărilor necesare e încălcată, că s-a ivit accidentul, care întrerupe cursul
firesc al lucrurilor”7. Pentru prevenirea „ieşirilor” şi a abaterilor de la
regularitate, este imperios necesar ca, normarea activităţilor membrilor societăţii
să se realizeze prin „elaborarea unui ansamblu de reguli, prescripţii,
constrângeri, drepturi şi îndatoriri de natură morală, religioasă şi juridică”8.
Ordinea publică este o stare de drept şi de fapt, care permite realizarea
şi menţinerea echilibrului societăţii, bazat pe consensul necesar funcţionării
optime a ansamblului social, în condiţiile respectării reglementărilor juridice în
vigoare, a consacrării apărării şi respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a avutului public şi privat, precum şi a celorlalte
valori supreme, în scopul promovării şi afirmării progresului social într-o
societate democratică. Pe parcursul evoluţiei sociale, s-a ajuns la asigurarea
specifică a ordinii publice, înăuntrul fiecărui stat, realizare la care “au concurat
de-a lungul veacurilor, obiceiurile, ordinea cutumiară şi tradiţiile, preceptele
religioase, morale (ordinea etică sau morală) şi rânduielile dreptului impuse de
stat, adică normele juridice”9. În acest context, în România, conform Strategiei
Naţionale de Ordine Publică 2010-201310, „ordinea publică este, componenta
securităţii naţionale, reprezentată de starea de legalitate, de echilibru şi de pace
socială, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a
normelor de drept şi de conduită civică, care permite exercitarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi funcţionarea structurilor
specifice statului de drept şi se caracterizează, prin credibilitatea instituţiilor,
sănătatea şi morala publică, starea de normalitate în organizarea şi
desfăşurarea vieţii politice, sociale şi economice, în concordanţă cu normele
juridice, etice, morale, religioase şi de altă natură, general acceptate de
societate”.
Siguranţa, în accepţiune generală, reprezintă „un sentiment individual sau
colectiv, care defineşte inexistenţa unor ameninţări şi pericole externe, fizice,
psihice sau psiho-sociale, care pot împieta asupra realizării sau prezervării
unor obiective, considerate esenţiale, precum viaţa, libertatea, autoidentitatea şi
bunăstarea”11. Conceptul de siguranţă, trebuie abordat astfel ca, un drept
colectiv esenţial, strâns legat de alte drepturi colective, cum sunt integrarea
socială, dreptul la muncă, la sănătate, la educaţie şi la cultură. În acest context,
considerăm că importantă este „siguranţa persoanei” prin care trebuie să se
înţeleagă starea de protecţie a intereselor vitale a tuturor cetăţenilor, faţă de orice
pericol asupra vieţii, sănătăţii, drepturilor şi libertăţilor, onoarei, cinstei şi

7 Gheorghe C. Mihai, Radu I. Motică, „Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului”, Editura All, Bucureşti, 1997, p. 237
8 Ion Vlăduţ, „Introducere în sociologie juridică”, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2000, p. 118
9 S.Şerb, C-tin Drăghici, A. Iacob, A. Ignat, „Drept poliţienesc şi contravenţional”, Editura Triton, Bucureşti, 2003, p. 11
10 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.040 din 13 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României, Partea I nr. 721 din 28 octombrie 2010
11 Peter Gill, 1994, p. 7 citat de Costică Voicu în, „Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona”, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2009

3
demnităţii, inviolabilităţii personale şi a domiciliului. Siguranţa persoanei poate
fi privită, în general, sub două aspecte, şi anume12:
1. siguranţa persoanei sub aspect obiectiv, constând în protejarea
persoanei de diverse pericole, care reprezintă o sarcină obiectivă şi obligatorie a
societăţii, a instituţiilor abilitate ale statului, ceea ce impune activităţi de
anticipare, organizare şi derulare a diferite tipuri de acţiuni, care reprezintă
servicii aduse populaţiei şi care trebuie să se ridice la un nivel superior de
calitate;
2. siguranţa persoanei sub aspect subiectiv, care reprezintă senzaţia de
siguranţă a unei persoane, fiind o trăire personală, determinată de modalităţile
proprii de a percepe anumite realităţi, în acest scop fiind necesară aplicarea unor
proceduri diverse, de către instituţiile abilitate, pentru identificarea senzaţiei de
siguranţă, bază a unor acţiuni viitoare;
Siguranţa publică, pornind de la conceptul de siguranţă personală, este
definită în general ca fiind, „o stare de protecţie a persoanei şi a societăţii, faţă
de orice tip de pericole, de orice acţiune ilicită, faţă de consecinţele acestora,
precum şi faţă de consecinţele stărilor excepţionale sau ale conflictelor sociale,
a calamităţilor naturale, a epidemiilor, a epizootiilor, a catastrofelor, avariilor
şi incendiilor, după caz” etc. În acelaşi timp, conform Strategiei Naţionale de
Ordine Publică 2010-2013, siguranţa publică exprimă „sentimentul de linişte şi
încredere, pe care îl conferă serviciul poliţienesc (instituţiile statului) pentru
aplicarea măsurilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a gradului de
siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi bunurilor, precum şi pentru
realizarea parteneriatului societate civilă-poliţie, în scopul soluţionării
problemelor comunităţii, al apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale
ale cetăţenilor”13.
Ordinea şi siguranţa publică, ca şi concept, este utilizat practic în
completarea noţiunilor generice de „ordine publică” şi de „siguranţă publică”.
În acest context, unii autori consideră „siguranţa publică”, ca fiind un bun al
dreptului, iar „ordinea publică”, ca fiind un bun „sui generis”, care constituie o
categorie intermediară, între drept şi morală, un bun a cărui violare poate avea
totuşi repercusiuni şi mai grave, decât acelea ale unui principiu pur etic. În
consecinţă „ordinea şi siguranţa publică” constituie cel mai important complex
de „bunuri publice”, pe care statul, cu autoritatea sa administrativă, le
protejează prin funcţiunea poliţienească14. Ca urmare, statul, ca forma cea mai
înaltă de organizare a societăţii, pentru a-şi îndeplini menirea sa, de asigurare a
protecţiei persoanelor, de armonizare a nevoilor individuale şi colective în
societate, de asigurare a convieţuirii sociale, „trebuie să fie călăuzit de politica

12 Costică Voicu, „Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona”, Vol. I, Editura Sitech, Craiova, 2009
13 cf. Planului Strategic Instituţional al Ministerului Afacerilor Interne 2014-2016 aprobat prin O.M.A.I. 159/2014, disponibil la
http://www.mai.gov.ro/documente/obiective/PSI%202014-2016%20anexa%20OMAI%20159%20din%20 2014.pdf, sursa online accesata la 12.11.2014, ora 18.00
14 Costică Voicu, „Spălarea banilor murdari”, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999

4
ordinii şi autorităţii”15. Ordinea şi siguranţa publică se asigură, prin totalitatea
măsurilor luate de forţele de ordine, pentru realizarea, menţinerea şi, în ultimă
instanţă, restabilirea ordinii publice.
Interesul naţional, pe linia ordinii şi siguranţei publice, vizează menţinerea
statutului României de zonă stabilă şi factor generator de securitate, în aria de
proximitate geografică, prin întărirea autorităţii statului şi a instituţiilor sale,
combaterea eficientă a corupţiei şi a criminalităţii, restructurarea şi
modernizarea sistemului de ordine şi siguranţă publică, în care Ministerul
Afacerilor Interne să devină o instituţie aptă să-şi exercite, pe deplin, funcţiile de
asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi îndeplinirea
integrală a obligaţiilor asumate pe plan naţional, european şi internaţional,
condiţii esenţiale pentru îndeplinirea obiectivului de integrare deplină şi
ireversibilă în structurile europene16.

I.1.2. Ordinea publică şi siguranţa naţională în România prezentului

Criza economică şi financiară mondială, începută în anul 2008, continuă


să exercite în România, o influenţă de ordin economic, social şi politic, cu
incidenţă inevitabilă şi greu de anticipat asupra societăţii româneşti şi, chiar
internaţionale, precum şi, implicit, asupra activităţilor instituţiilor statului
român. Efectele crizei, pot conduce la situaţii de o gravitate excepţională, în plan
economic, social şi politic, prin creşterea numărului de disponibilizări, atât în
sectorul public, cât şi în cel privat, cu impact asupra creşterii alarmante a
infracţionalităţii, a sentimentului de neîncredere a populaţiei în instituţiile
statului, a numărului de proteste şi de manifestări violente, în rândul populaţiei.
Conform Eurobarometrului din toamna anului 2009, în percepţia
cetăţenilor, problema criminalităţii este plasată pe locul patru, între problemele
pe care trebuie să le rezolve instituţiile statului. În schimb, în viaţa personală,
problema criminalităţii se situează pe locul şapte, deşi aceasta se află pe un trend
crescător17. Comparativ cu indicatorii înregistraţi la nivelul celor 27 de state
europene, în anul 2009 românii acordă criminalităţii o mai mare importanţă,
decât media înregistrată în Uniunea Europeană, îndeosebi pe agenda naţională,
în plan personal acesta situându-se aproximativ la nivelul înregistrat în statele
membre.
Imaginea Ministerului Afacerilor Interne din ultimii ani a înregistrat o
evoluţie defavorabilă, la nivel calitativ, prin scăderea până la jumătate a
capitalului de imagine pozitivă a instituţiei. Conform sondajelor de opinie,
având ca temă relaţiile dintre cetăţeni şi poliţie, proporţia celor care consideră că
poliţia ar trebui să îşi îmbunătăţească relaţiile cu cetăţenii, este de peste 93%,
nivel înregistrat încă din anul 2003, iar procentul celor care consideră că
15 Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, „Drept poliţienesc”, Editura Sitech, Craiova 2008, p. 116
16 Niţă Nelu, „Drept financiar şi fiscal”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2010
17 un procent de +2% faţă de Eurobarometrul de primăvară al anului 2009

5
cetăţenii ar trebui să se implice mai activ în a ajuta poliţia, să îşi îndeplinească
atribuţiile, este de 86%18. Astfel, cum este şi normal într-un stat de drept, este
cert faptul că şi în România cetăţeanul îşi doreste un grad mai înalt de
siguranţă, motiv pentru care este la fel de normal ca el să participe şi în
calitate de coautor, la realizarea acestui obiectiv strategic, extrem de
important19. În acest sens avem în vedere şi opinia unor veritabili specialişti, cu
care suntem de acord că, „pentru creşterea sentimentului de securitate şi a
încrederii populaţiei în structurile de poliţie, peste tot în lume se acceptă ideea
că esenţială este colaborarea cu colectivităţile locale, care trebuie angrenate în
activităţi concertate”20. Pentru aceasta este foarte important însă de luat în calcul
faptul că, standardele de moralitate, pe care în mod tradiţional populaţia le aplică
poliţistilor, sunt cu mult mai înalte, decât cele aplicate altor categorii socio-
profesionale. Mai mult, se consideră absolut firesc, ca un poliţist să îşi rişte
zilnic viaţa, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale
cetăţeanului, pentru apărarea avutului public şi privat. Pe aceste considerente,
poliţistului trebuie să i se asigure, cu adevărat, un statut social special, în
concordanţă cu riscurile inerente şi cu importanţa socială a activităţii pe care o
desfăşoară.
În acelaşi timp, este de observat că, pentru menţinerea, asigurarea şi
restabilirea ordinii şi siguranţei publice, potrivit obligaţiilor şi responsabilităţilor
stabilite prin lege, Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul principalelor
sale structuri: Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română şi Jandarmeria
Română, are prevăzute posturi, ce asigură o medie de 500 de poliţisti/jandarmi
la 100.000 locuitori. Practic însă, la începutul anului 2010, deficitul de personal
era de 13%, ceea ce conduce la o medie reală de 434 de poliţisti/jandarmi la
100.000 locuitori. Deficitul este, în special, în dispozitivele de ordine şi
siguranţă publică. Aceasta pune foarte clar în evidenţă faptul că, în condiţiile
menţionate mai sus, una dintre cele mai mari provocări în ceea ce priveşte
ordinea şi siguranţa publică, o reprezintă acoperirea deficitelor de personal şi
menţinerea personalului specializat la un nivel optim, care să asigure
îndeplinirea cu succes a obligaţiilor şi sarcinilor care îi revin, la nivelul de
performanţă aşteptat din partea acestuia21.

I.1.3. Ordinea publică şi siguranţa naţională în contextul aderării la


Uniunea Europeană

18 Planul Strategic Instituţional al Ministerului Afacerilor Interne 2014-2016 aprobat prin O.M.A.I. 159/2014, disponibil la
http://www.mai.gov.ro/documente/obiective/PSI%202014-2016%20anexa%20OMAI%20159%20din%20 2014.pdf, sursa online accesata la 12.11.2014, ora 18.40
19 C. Voicu, op.cit., pp.38-41
20 Costică Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., „Securitatea financiară a Uniunii Europene în viziunea Tratatului de la Lisabona”, Vol. II, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2010, pp.56-58
21 Planul Strategic al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru perioada 2010-2013, disponibil la http://www.mai.gov.ro/documente/obiective/Plan%20strategic
%20MAI%202010-2013%20-13122010.pdf, sursa online accesata la 13.11.2014, ora 21.20

6
Înfiinţată în anul 1957, în baza Tratatului de la Roma de instituire a
Comunităţii Economice Europene, de către şase state: Belgia, Franţa, Italia,
Luxemburg, Olanda şi Germania de Vest, şi consfinţită prin Tratatul de la
Maastricht din 1992, Uniunea Europeană s-a extins prin şase valuri succesive, la
28 de ţări, inclusiv România, care a aderat la 01 ianuarie 2007. În aceste condiţii
şi ca urmare a globalizării accentuate, Europa a ajuns să se confrunte cu şi mai
multe probleme de siguranţă şi securitate, motiv pentru care Uniunea Europeană
este nevoită să ia măsuri eficace şi eficiente, pentru a garanta, în mod efectiv,
siguranţa şi securitatea statelor sale membre 22. Securitatea internă şi externă
constituie, două feţe ale aceleiaşi monede, respectiv: combaterea terorismului şi
a crimei organizate şi, în acelaşi timp, crearea efectivă şi funcţională a unui
„spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”, în cadrul tuturor statelor Uniunii
Europene. În acest spaţiu, fiecare cetăţean indiferent de ţara din care provine,
considerăm că trebuie să fie şi să se simtă în siguranţă, să aibă acces egal la
justiţie şi să fie protejat de lege23.
Rezolvarea cu succes a acestor probleme, în opinia noastă, constituie o
nouă provocare la nivel european, dar mai ales pentru România, ţinând cont de
modul în care este percepută, ceea ce necesită respectarea fermă a tuturor
angajamentelor asumate prin tratate şi o coordonare sporită a acţiunilor
întreprinse de autorităţile naţionale ale statelor Uniunii. Succesul în rezolvarea
acestor probleme nu poate consta decât în consolidarea statului de drept din
România şi a instituţiilor sale, prin însuşirea şi dezvoltarea patrimoniului
spiritual şi moral al Uniunii Europene, întemeiat pe valorile indivizibile şi
universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii, precum şi pe
principiile democraţiei şi ale statului de drept, care situează persoana în centrul
acţiunii sale.
Justiţie şi afaceri interne în spaţiul European. Cetăţenii Uniunii
Europene au dreptul să circule liber, oricând şi oriunde, în cadrul Uniunii,
precum şi să îşi aleagă locul, în care vor să muncească sau să trăiască, fără nici o
restricţie, inclusiv în România. În aceste condiţii, nu este de ignorat faptul că,
toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate, trebuie să se bucure de protecţie,
împotriva criminalităţii organizate şi, de asemenea, să se bucure de acces egal
la sistemul judiciar şi să aibă protejate drepturile fundamentale, oriunde s-ar
afla, în statele membre ale Uniunii Europene 24. Drept urmare, pentru a se asigura
o mai bună protecţie împotriva criminalităţii organizate, au fost create trei
instrumente, pentru a fundamenta cooperarea în materie de justiţie şi afaceri
interne, respectiv25: poziţiile comune, acţiunile comune şi convenţiile. Prin

22 C. Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., pp.59-61


23 Costică Voicu, Florin Sandu, Ioan Dascălu, „Frauda în domeniul financiar-bancar şi al pieţei de capital”, Editura Trei, Bucureşti, 1998;
24 Planul Strategic al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru perioada 2010-2013, disponibil la http://www.mai.gov.ro/documente/obiective/Plan%20strategic
%20MAI%202010-2013%20-13122010.pdf, sursa online accesata la 13.11.2014, ora 21.45
25 „Justiţie şi afaceri interne”, Institutul European din România, MasterPrint Super Offset, 2005, disponibil la
http://beta.ier.ro/documente/formare/Justitie_si_afaceri.pdf, sursa online accesata la 15.11.2014, ora 11.20

7
poziţiile comune, sunt stabilite răspunsuri la probleme sau întrebări punctuale.
Prin acţiunile comune, ale tuturor statelor membre, sunt atinse obiective, care
nu ar putea fi atinse de nici un stat, care ar acţiona pe cont propriu. Acest
instrument permite, dezvoltarea unor programe comune de cooperare, între
departamentele de poliţie naţionale, ministerele justiţiei, departamentele de
control vamal, dar şi pentru adoptarea unor aranjamente anuale, de preluare a
cotelor de refugiaţi. Convenţiile, constituie instrumente clasice, din dreptul
internaţional.
Tratatul de la Amsterdam (1997), prin amendamentele sale stabileşte, mai
precis şi mai ambiţios, termenii cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor
interne. Astfel, aceste amendamente fac procesele mai democratice şi rolurile
diferitelor instituţii mult mai clare. Scopul principal al tratatului de la
Amsterdam, a fost, de a consfinţi circulaţia liberă a cetăţenilor Uniunii Europene
şi a cetăţenilor din afara spaţiului Uniunii Europene, precum şi, în acelaşi timp,
de a garanta securitatea publică, prin combaterea tuturor formelor de
criminalitate organizată: trafic de persoane, trafic de droguri şi arme, exploatarea
copiilor, frauda şi corupţia etc.
Principalele provocări încă sensibile pentru România, privind îndeplinirea
angajamentelor asumate pentru o integrare deplină în Uniunea Europeană,
datorită problemelor de natură organizatorică şi funcţională, a birocraţiei şi a
corupţiei instituţionale endemice, în ceea ce priveşte realizarea Acquis-ului
comunitar în domeniul justiţie şi afaceri interne, considerăm că sunt cele
referitoare la: controlul frontierelor, migraţia ilegală, traficul de droguri,
spălarea de bani, crima organizată, cooperarea în domeniul poliţienesc şi
judiciar şi protecţia datelor26.
Performanţele şi calitatea activităţilor desfăşurate de către toate instituţiile
statului, inclusiv a celor de ordine şi siguranţă publică, în sensul asigurării unui
răspuns ferm acestor provocări, în evoluţia lor spre excelenţă, în opinia noastră,
depinde de modul consecvent şi eficace de îndeplinire a cerinţelor din tratatele
Uniunii la care România este parte, sens în care avem în vedere: Strategia
privind securitatea internă a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona privind
spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, Programul de la Stockholm etc.
Secţiunea 2
Ordinea publică şi siguranţa naţională în Uniunea Europeană

I.2.1. Strategia privind securitatea internă a Uniunii Europene 27

Conform angajamentelor asumate prin tratate, Uniunea Europeană,


instituţiile şi statele sale membre, trebuie să apere şi să asigure libertatea şi
securitatea, garantând în acelaşi timp respectarea drepturilor omului, statul de
drept şi solidaritatea. În calitate de cetăţean european, oricine se poate bucura de
26 Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi şi Ioan Molnar, „Drept penal al afacerilor” Editura Rosetti, Bucureşti, 2002
27 Costică Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., p. 66

8
dreptul de a trăi, de a munci şi de a studia în alte ţări europene, decât în propria
ţară, iar eliminarea controalelor la frontierele interne, în spaţiul Schengen, a
constituit un pas înainte, extrem de important, în acest sens.
Ca urmare, Strategia de securitate internă a Uniunii Europene aprobată de
Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010, a fost elaborată, pentru a
demonstra un angajament ferm al statelor, de a continua să înregistreze progrese
în cadrul spaţiului de justiţie, libertate şi securitate, prin intermediul unui model
european de securitate28. În acest scop, s-a avut în vedere faptul că Uniunea
Europeană se confruntă în unele state, cu provocări referitoare: la protecţia
drepturilor şi a libertăţilor, la îmbunătăţirea cooperării şi a solidarităţii între
statele membre, la abordarea diferită a cauzelor insecurităţii şi nu doar a
efectelor acesteia, la stabilirea priorităţilor în materie de prevenire şi anticipare,
la implicarea tuturor sectoarelor care deţin diferite roluri în protecţia publică
(politic, economic, social etc.), la informarea corectă a cetăţenilor cu privire la
politicile de securitate, la recunoaşterea interdependenţelor dintre securitatea
internă şi cea externă, precum şi cu privire la stabilirea unei abordări eficace a
„securităţii globale” în raporturile cu ţările terţe. De asemenea, la elaborarea
acestei strategii s-a avut în vedere că este necesar şi vital, ca Strategia de
securitate internă să se poată adapta, atât la nevoile cetăţenilor, cât şi la
provocările inerente caracterului dinamic şi global al secolului XXI29.
Strategia de securitate internă a Europei a fost creată, pentru a exploata
potenţialul sinergiilor existente în diferite domenii, precum: cooperarea în
domeniul aplicării legii, gestionarea integrată a frontierelor şi a sistemelor de
justiţie penală, domenii de activitate care sunt inseparabile în cadrul spaţiului
european de securitate, libertate şi justiţie, domenii care de asemenea trebuie să
se completeze şi să se consolideze reciproc. În aceste condiţii, însă, pentru a face
faţă oricărui tip de provocări şi diverselor fenomene, România în calitate de stat
membru al Uniunii Europene, prin instituţiile sale abilitate, trebuie să elaboreze
şi să implementeze în mod efectiv propriile politici şi strategii naţionale, prin
care să fie în măsură să asigure30:
 analiza situaţiilor şi scenariilor viitoare, pentru anticiparea tuturor
ameninţărilor;
 un răspuns adecvat la orice tip de ameninţare, constând în
planificarea, programarea şi gestionarea consecinţelor ameninţărilor, prin
elaborarea şi implementarea efectivă a unor programe eficace şi eficiente, care
să permită abordarea metodică a oricăror pericole la adresa cetăţenilor şi a
siguranţei acestora, inclusiv cele privind combaterea terorismului, a traficului de
droguri, a traficului de fiinţe umane, a criminalităţii organizate şi protecţia civilă
la dezastrele naturale şi la cele provocate de om;
28 „Strategia de securitate internă a Uniunii Europene. Către un model european de securitate”, disponibilă la adresa: www.consilium.europa.eu/infopublic, Oficiul
pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2010 sursa online accesata la 16.11.2014, ora 21.10
29 Niţă Nelu, op.cit., pp.124-127
30 Costică Voicu, op.cit., p.76

9
 eficacitate şi eficienţă în activitatea de colaborare cu agenţiile,
instituţiile şi organismele specializate ale Uniunii Europene, respectiv: cu
Europol31, ale cărui obiective principale sunt colectarea şi schimbul de
informaţii, precum şi facilitarea cooperării dintre autorităţile de aplicare a legii,
în lupta acestora împotriva criminalităţii organizate şi a terorismului, cu
Eurojust32, care asigură coordonarea şi sporeşte eficienţa autorităţilor judiciare,
cu Frontex33, care gestionează cooperarea operaţională la frontierele externe, cu
Coordonatorul luptei împotriva terorismului34, precum şi cu alte organisme şi
reţele care au fost instituite, de asemenea, în domeniile combaterii traficului de
droguri, de fiinţe umane, a prevenirii criminalităţii şi corupţiei etc.;
 implementarea şi punerea efectivă în funcţiune a instrumentelor
fondate pe recunoaşterea reciprocă, pentru schimbul de informaţii şi pentru
facilitarea anchetelor şi a operaţiunilor comune cu statele membre ale
Uniunii Europene, cum sunt: mandatul european de arestare, bazele de date
din Sistemul de Informaţii Schengen şi din alte reţele, pentru a asigura schimbul
operativ de informaţii privind: cazierele judiciare, combaterea huliganismului,
persoanele dispărute sau vehiculele furate, precum şi cele privind vizele
eliberate sau refuzate, utilizarea datelor ADN şi a amprentelor digitale, pentru
identificarea urmelor anonime lăsate la locul faptei, instituirea unor echipe
comune de anchetă, organizarea unor operaţiuni comune şi cooperarea strânsă
în vederea asigurării securităţii evenimentelor internaţionale, inclusiv a
competiţiilor sportive majore etc.;
Pentru realizarea la un înalt nivel de calitate a cerinţelor acestei strategii,
în concepţia noastră, toate instituţiile care sunt implicate trebuie să asigure
îndeplinirea unei alte cerinţe, esenţiale în cazul României, cerinţă rezultată din
obiectivele Strategiei de securitate internă şi care se referă la abordarea
strategică a formării profesionale. O asemenea abordare are în vedere faptul că,
formarea personalului în materie de aplicare a legii trebuie să realizeze un pas
important pentru promovarea unei culturi europene comune, în cadrul
organismelor de aplicare a legii, care să asigure şi facilitarea cooperării
transnaţionale35. În acest scop, formarea iniţială şi continuă a profesioniştilor în
materie din România, pe întreaga carieră profesională, trebuie să includă
elemente cu caracter european, care pot fi dezvoltate inclusiv în cadrul unor
programe de schimb, pe baza modelului Erasmus36. Prin abordarea strategică a
formării profesionale, se are în vedere faptul că numai în acest fel, toţi
specialiştii cu înaltă formare din Uniunea Europeană care împărtăşesc aceeaşi
cultură indiferent de statul căruia îi aparţin, vor reprezenta cu adevărat o valoare

31 https://www.europol.europa.eu/, sursa online accesata la 21.11.2014, ora 18.25


32 http://www.eurojust.europa.eu/Pages/home.aspx, sursa online accesata la 21.11.2014, ora 18.40
33 http://frontex.europa.eu/, sursa online accesata la 21.11.2014, ora 18.55
34 http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/counter-terrorism-coordinator/, sursa online accesata la 21.11.2014, ora 19.15
35 C. Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., p. 65
36 http://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/index_ro.htm, sursă online accesata la 23.11.2014, ora 19.30

10
adăugată, în contextul unei societăţi globalizate, în care predomină concurenţa şi
necesitatea asigurării unui înalt nivel de siguranţă.
De asemenea, şi nici într-un caz în ultimul rând, o cerinţă importantă
pentru instituţiile de ordine şi siguranţă publică din România, o reprezintă
dezvoltarea cooperării în domeniul promovării şi implementării de noi
tehnologii, pe baza unei abordări europene comune, prin promovarea
creativităţii şi inovării în rândul personalului, pentru a reduce costurile şi a
îmbunătăţi eficienţa. Prin aceasta se are în vedere îmbunătăţirea
interoperabilităţii diferitelor sisteme tehnologice, utilizate de oricare dintre
agenţiile sau serviciile din celelalte state ale Uniunii Europene, astfel încât
echipamentele să nu mai constituie un obstacol în calea cooperării, în ceea ce
priveşte schimbul operativ de informaţii sau desfăşurarea operaţiunilor
comune37.

I.2.2. Tratatul de la Lisabona - spaţiul de libertate, securitate şi justiţie

Evoluţiile Uniunii Europene în ansamblul său şi ale fiecărei ţări din


componenţa sa, se derulează în contextul implementării Strategiei de la
Lisabona, care stabileşte reperele şi modalităţile esenţiale, ale construirii noii
economii, respectiv: economia bazată pe cunoştinţe. Strategia de la Lisabona a
fost adoptată pentru prima dată la summitul din capitala Portugaliei, în anul
2000, esenţa strategiei constând în, „continuarea şi accelerarea schimbărilor
structurale care se află deja în derulare”, obiectivul strategic global fiind acela
ca „Uniunea Europeană să devină până în anul 2010 cea mai competitivă
economie din lume, bazat pe ştiinţă şi capabilă de o dezvoltare durabilă şi
creatoare de noi locuri de muncă”38. Eşecul în realizarea acestui obiectiv
strategic global, a dovedit însă faptul că Europa trebuie să facă faţă unor noi
provocări imense, care nu mai ţin de frontiere şi care sunt determinate de:
globalizarea accentuată a economiei şi de crizele care o afectează, de noile
evoluţii demografice, de schimbările climatice, de nevoia de surse durabile de
energie şi, mai ales, de noile ameninţări la adresa securităţii. În acest context, s-
a constatat că statele membre ale Uniunii Europene nu mai sunt în măsură să
facă faţă, singure, tuturor acestor probleme şi provocări, iar pentru a găsi soluţii
şi a răspunde preocupărilor diverse ale cetăţenilor, este necesar un efort colectiv,
la nivel european. Pentru aceasta s-a considerat necesar că Europa trebuie să se
modernizeze, prin elaborarea şi implementarea de noi instrumente, mai eficiente
şi mai coerente, adaptate la funcţionarea unei Uniuni extinse la 27 de state
membre, precum şi la transformările rapide, prin care trece lumea de astăzi.
Analiza efectuată în acest scop, a pus în evidenţă că multe din regulile care stau
la baza cooperării dintre state, trebuie revizuite. Ca urmare, la 13 decembrie
2007, pentru relansarea Strategiei de la Lisabona, a fost adoptat la Lisabona un
37 Niţă Nelu, op.cit., pp. 130-133
38 http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Anexa_3_TiM_Strategia_Europa_2020.pdf, sursă online accesata la 23.11.2014, ora 21.20

11
alt tratat, al cărui obiectiv l-a constituit stabilirea unor noi reguli, ţinând cont de
schimbările politice, economice şi sociale, pentru a răspunde în acelaşi timp
aspiraţiilor şi speranţelor cetăţenilor europei unite.
Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009,
pune la dispoziţia Uniunii Europene, instituţii moderne şi metode de lucru
optimizate, pentru a face faţă în mod eficient provocărilor contemporane,
consolidând totodată democraţia în Uniunea Europeană, precum şi capacitatea
acesteia de a promova, zi de zi, interesele cetăţenilor săi 39. Demnitatea umană,
libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept, sunt considerate valori
fundamentale ale Uniunii Europene, comune tuturor statelor membre, care sunt
şi obligate să le respecte40. Promovarea acestor valori, alături de pacea şi
bunăstarea cetăţenilor Uniunii, reprezintă principalele cerinţe ale Uniunii
Europene, la care se adaugă promovarea justiţiei, a protecţiei sociale şi lupta
împotriva excluderii şi a discriminării.
Noul Tratat de la Lisabona defineşte mai clar obiectivele şi valorile
Uniunii Europene, privind pacea, democraţia, respectarea drepturilor omului,
dreptatea, egalitatea, statul de drept şi durabilitatea, acordând garanţii mai ferme
prin care Uniunea Europeană şi statele sale membre trebuie41:
 să ofere cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără
frontiere interne;
 să activeze în direcţia dezvoltării durabile a Europei, pe baza unei
creşteri economice echilibrate, a stabilităţii preţurilor şi a unei economii sociale
de piaţă extrem de competitive, vizând ocuparea totală a forţei de muncă şi
progresul social, cu un înalt nivel de protecţie a mediului;
 să combată excluziunea socială şi discriminarea, şi să promoveze
justiţia şi protecţia socială;
 să promoveze coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi
solidaritatea între statele membre;
 să susţină şi să promoveze valorile Uniunii Europene în întreaga lume
şi să contribuie la asigurarea păcii, securităţii şi dezvoltării durabile a planetei, a
solidarităţii şi respectului între popoare, a comerţului liber şi echitabil, precum şi
a eradicării sărăciei;
 să contribuie la protejarea drepturilor omului, în special a drepturilor
copilului, precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional,
incluzând respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite;
Din cele prezentate rezultă că una dintre provocările majore ale
următorilor ani, după adoptarea Tratatului de la Lisabona, o constituie
construirea unei „Europe a cetăţenilor”, a unei „Europe a drepturilor”, dat
fiind că protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, consacrate prin Carta
drepturilor fundamentale, constituie o valoare esenţială a Uniunii Europene,
39 Costică Voicu, op.cit.,pp. 121-124
40 http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Anexa_3_TiM_Strategia_Europa_2020.pdf, sursă online accesata la 23.11.2014, ora 21.30
41 C. Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., pp. 133-137

12
ceea ce impune adaptarea priorităţilor României şi ale tuturor instituţiilor
statului la aceste obiective.

I.2.3. Programul de la Stockholm

Programul de la Stockholm42 a fost discutat de miniştrii justiţiei şi


afacerilor interne din ţările membre ale Uniunii Europene, la 30 noiembrie - 1
decembrie 2009, şi a fost adoptat în cadrul reuniunii Consiliului European din
10-11 decembrie 2009. Acest Program oferă Uniunii Europene şi statelor
membre, un cadru nou pentru politica în domeniul azilului, imigraţiei şi al
vizelor, dar şi pentru cooperarea în domeniul poliţiei şi justiţiei, pentru perioada
2010-2014. Astfel, noua agendă pe cinci ani a Uniunii Europene în domeniul
libertăţii, securităţii şi justiţiei, denumită „Programul de la Stockholm” , vizează
transformarea Europei într-un spaţiu şi mai sigur, garantând totodată drepturile
cetăţenilor europei unite.
Conform Programului de la Stockholm, intitulat „O Europă deschisă şi
sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora”43, statele din
Uniunea Europeană trebuie să formeze un spaţiu comun unic, în care drepturile
şi libertăţile fundamentale sunt protejate, iar viaţa privată a cetăţenilor este
garantată dincolo de frontierele naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte protejarea
datelor cu caracter personal. În considerarea Programului de la Stockholm,
noţiunea de „Europă a cetăţenilor, a drepturilor şi a justiţiei” nu poate fi
limitată numai la persoanele care deţin cetăţenia unui stat membru, ci trebuie să
se aplice oricărei persoane care are reşedinţa pe teritoriul Uniunii. În caz contrar,
domeniul de aplicare al spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, în ceea ce
priveşte persoanele, ar fi incompatibil cu valorile şi principiile care constituie
fundamentul Uniunii Europene, respectiv44: nediscriminarea, tratamentul egal şi
solidaritatea. Prin Programul de la Stockholm, angajamentele luate de statele
Uniunii Europene sunt mult mai serioase şi mai clare, în privinţa obiectivelor şi
ţintelor care trebuie atinse, ceea ce impune în cazul României stabilirea şi
asumarea de obiective proprii, precum şi identificarea unui set de indicatori
cheie, care să permită o evaluare obiectivă a progreselor realizate.
Pentru ca liderii şi actorii naţionali din statele membre ale Uniunii
Europene, să considere din ce în ce mai mult spaţiul european ca pe un spaţiu
natural al acţiunii lor, încrederea reciprocă trebuie să fie consolidată, în mod
considerabil. Acest aspect extrem de important în relaţiile dintre statele Uniunii,
necesită în cazul tuturor profesioniştilor în materie din România, multiplicarea
schimburilor de experienţă şi de bune practici, în special în materie de etică,
precum şi formarea profesională şi exerciţii desfăşurate în comun. În acest scop,
se poate asigura şi implementarea unui model european de informare, în
42 http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&f=ST%2017024%202009%20INIT, sursă online accesata la 23.11.2014, ora 22.10
43 C. Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., p. 68
44 C. Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., p. 139

13
vederea consolidării capacităţilor de analiză strategică şi de cooperare operativă,
prin utilizarea unei arhitecturi adecvate a sistemelor de informare, pentru
realizarea interoperabilităţii, coerenţei şi adaptării la necesităţi.
În conformitate cu prevederile Programului de la Stockholm, România
prin toate instituţiile sale abilitate în materie, trebuie să asigure mobilizarea
tuturor instrumentelor juridice şi operaţionale, pentru a împiedica utilizarea
spaţiului fără frontiere de către infractori45. În acest scop programul permite
ameliorarea cooperării poliţieneşti operative, prin facilitarea unor diverse tipuri
de acţiuni în afara frontierelor naţionale şi prin instaurarea de centre de
cooperare poliţienească şi vamală46. Un alt obiectiv important pentru România în
contextul Programului de la Stockholm, îl reprezintă reducerea ocaziilor oferite
crimei organizate de către o economie globalizată, în special în contextul
crizelor care exacerbează vulnerabilitatea sistemului financiar, prin consolidarea
acţiunilor specifice în materie de luptă împotriva criminalităţii economice, prin
consolidarea capacităţilor de investigaţie şi de analiză financiară criminală,
pentru a asigura identificarea mai uşoară a comportamentelor ilicite, prin
ameliorarea cadrului operativ în materie de confiscări şi de punere sub sechestru
a bunurilor obţinute pe căi frauduloase, precum şi prin combaterea eficace a
corupţiei47.
Pentru realizarea unor asemenea deziderate extrem de complexe şi de
importante, în baza Programului de la Stockholm, instituţiile abilitate în materie
din România trebuie să asigure accelerarea activităţii de formare a
profesioniştilor, pentru a crea o cultură europeană veritabilă în domeniul
judiciar şi al aplicării legii48. Formarea trebuie să devină accesibilă în mod
sistematic, pentru toate profesiile implicate în implementarea spaţiului de
libertate, securitate şi justiţie. Aceasta trebuie să includă: judecători, procurori,
personal din justiţie, poliţie, vamă şi poliţia de frontieră. De asemenea, se
impune implementarea şi aplicarea în România a unor modalităţi de a comunica
mai bine cetăţenilor şi specialiştilor, rezultatele concrete ale politicii privind
spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, cunoscut fiind faptul că reuşitele din
acest domeniu prezintă o mare importanţă pentru cetăţeni, întreprinderi şi
profesionişti. În acelaşi timp, trebuie să se asigure cele mai bune condiţii, de
către toate instituţiile, pentru desfăşurarea unui dialog deschis, transparent şi
permanent, cu reprezentanţii asociaţiilor şi ai societăţii civile.

I.2.4. Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană, a fost semnat la 7 februarie 1992 la


Maastricht, şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, marcând astfel trecerea la

45 C. Voicu, op.cit., pp. 155-157


46 http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&f=ST%2017024%202009%20INIT, sursă online accesată la 23.11.2014, ora 22.10
47 Niţă Nelu, op.cit., pp.159-165
48 http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=RO&f=ST%2017024%202009%20INIT, sursă online accesată la 23.11.2014, ora 22.10

14
o nouă etapă în procesul de creare a unei „uniuni din ce în ce mai strânse între
popoarele Europei”. Conform Tratatului de la Maastricht, aşa cum a fost
denumit, Uniunea Europeană are la bază trei piloni, respectiv49:
 Pilonul I: Comunităţile Europene, înglobând cele trei comunităţi
existente: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO),
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şi
Comunitatea Economică Europeană (CEE), a cărei denumire este schimbată în
Comunitatea Europeană;
 Pilonul II: Politica externă şi de securitate comună şi
 Pilonul III: Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne.
Acest tratat stipulează că este cetăţean al Uniunii Europene, orice
persoană care are naţionalitatea unuia dintre Statele Membre, conform legilor în
vigoare în statul respectiv, însă cetăţenia europeană nu înlocuieşte cetăţenia
naţională, ci vine în completarea acesteia, adaugând noi drepturi, printre care:
dreptul de liberă circulaţie şi de stabilire în Statele Membre, dreptul de
petiţionare în Parlamentul European şi dreptul de a depune, la Ombudsmanul
European, o reclamaţie cu privire la funcţionarea defectuoasă a instituţiilor
comunitare50.
Al treilea pilon al Uniunii Europene a fost conceput pentru a facilita şi a
face mai sigură libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Uniunii astfel încât
cuprinde domenii referitoare la: politica de azil, regulile de trecere a frontierei
externe a Comunităţii şi întărirea controlului, imigrare, combaterea traficului de
droguri, combaterea fraudei la nivel internaţional, cooperarea judiciară în
materie civilă, cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea vamală şi
cooperarea poliţienească, ceea ce impune sporirea exigenţelor în ceea ce priveşte
operativitatea şi calitatea activităţii instituţiilor abilitate din România
Tratatul de la Maastricht a reprezentat o nouă etapă a integrării europene,
prin fixarea unui calendar pentru crearea monedei unice, punctul final al
procesului de construcţie a unei pieţe fără frontiere fiind 1 ianuarie 1999, dată de
la care „EURO” a reprezentat moneda unică a unei zone formate din 11 state51.
România nu face parte din Zona Euro, deoarece este necesar ca în baza
unui program bine pus la punct, să intre în Mecanismul Ratei de Schimb 2
(ERM 2) şi să facă faţă timp de doi ani cerinţelor impuse de acesta, în ceea ce
priveşte realizarea şi menţinerea unor echilibre macroeconomice, pentru
îndeplinirea criteriilor nominale şi reale de convergenţă52. Criteriile nominale de
convergenţă la Zona Euro, fiind pur tehnice, sunt reprezentate de indicatori care
pun în evidenţă echilibrele unei economii, referitoare la: deficite bugetare,
datorii publice, rata dobânzilor, inflaţie şi variaţiile cursului de schimb. Acestea
sunt de natură să pună în evidenţă calitatea politicilor şi strategiilor, elaborate şi
49 Costică Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., pp. 196-199
50 http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2014/07/maastricht-1992.pdf, sursă online accesată la 24.11.2014, ora 18.15
51 Costică Voicu, op.cit., pp.163-168
52 http://ro.wikipedia.org/wiki/Mecanismul_European_al_Ratelor_de_Schimb, sursă online accesată la 24.11.2014, ora 18.55

15
implementate de toate instituţiile din România. Din comparaţiile statistice ale
acestor indicatori, între statele Uniunii Europene, este sigur că România nu prea
are cu ce se lăuda53.
În ceea ce priveşte criteriile reale, nu există nici prevederi formale şi nici
un acord deplin, în ceea ce priveşte variabilele care ar trebui luate în
considerare, pentru realizarea convergenţei între statele Uniunii Europene.
Procesul de convergenţă reală, în opinia noastră, ţine de creşterea nivelului de
trai şi de calitatea vieţii oamenilor din România, de care, în concepţia noastră,
trebuie să conştientizăm şi să fim responsabili cu toţii, indiferent de calitatea ori
statutul pe care îl avem, inclusiv personalul din cadrul instituţiilor de ordine şi
siguranţă publică. Mai mult chiar, modul operativ, corect, cinstit, transparent şi
profesionist, de acţiune a personalul din aceste instituţii, ar putea fi de natură să
mai vindece din rănile oamenilor, asigurându-le cât de cât o oază de linişte şi de
speranţă54. De asemenea, considerăm că de îmbunătăţirea calităţii vieţii din
România depinde stoparea plecării oamenilor la muncă în străinătate, dar mai
ales revenirea celor plecaţi, pentru a pune umărul la construirea unei noi
Românii, mai performantă şi care are grijă de cetăţenii ei. Pentru aceasta este
însă necesar să se asigure o evoluţie constantă, anuală, de apropiere a veniturilor
pe cap de locuitor din România cu cele din Uniunea Europeană, ceea ce ţine
numaidecât de: „ritmul şi stabilitatea creşterii economiei naţionale, de
producţie, de muncă şi de productivitatea muncii, de preţuri raportate la
salariul mediu pe economie, de investiţiile din afaceri, de tehnologie şi
infrastructuri, de ratele de creştere a PIB-ului pe locuitor, de ponderea
diferitelor sectoare de activitate în PIB, de rata şomajului, de evoluţia gradului
de integrare economică, de ponderea comerţului către Uniunea Europeană,
etc.” 55, care să asigure reducerea considerabilă şi în timp rezonabil, a uriaşelor
decalaje care ne despart de nivelul mediu de dezvoltare din Uniunea Europeană.
În acest fel trebuie să fie evitat un eventual „paradox Maastricht”56 dintre
convergenţa economică nominală şi convergenţa economică reală, conform
căruia ar putea fi îndeplinite criteriile de convergenţă reală, dar mai puţin cele de
convergenţă nominală, care pot asigura efectiv bunăstarea populaţiei.

53 Niţă Nelu, op.cit., pp. 253-258


54 Costică Voicu, M. Pantea, D. Bucur, ş.a., op.cit., pp. 186-188
55 Costică Voicu, op.cit., pp. 201-203
56 Stefania Baroncelli, Carlo Spagnolo and Leila Simona Talani, „Back to Maastricht: Obstacles to Constitutional Reform within the EU Treaty (1991-2007)”, Publisher
Newcastle: Cambridge Scholars Publishing, 2008, pp.34-48

16