Sunteți pe pagina 1din 1

„De ce nu învaţă cântăreţul mai întâi cum să respire?

Este
imposibil să se cânte artistic fără stăpânirea completă a respiraţiei".
(Caruso)

Cei trei piloni de bază ai artei cântului

*respiraţia corectă
*tehnica vocală
* interpretarea nuanţată

Genurile cântărilor din Biserica neamului nostru: liric, spint şi dramatic.

In biserică se cântă numai gen liric, cu caracter religios-evlavios.

Nu se cântă însă în toate bisericile cu o emisie vocală foarte bună.

Am ajuns la concluzia că ar fi bine ca, pe lângă dirijorii corurilor, care sunt foarte buni ca dirijori,
să fie şi consultanţi profesionişti de canto foarte buni (pentru Biserică se găsesc şi voluntari), care
să explice şi să exemplifice tehnica vocală (cum trebuie să se cânte şi cum nu trebuie să se cânte,
cum trebuie să se respire şi cum nu trebuie să se respire).

Respiraţia corectă, care este baza tehnicii vocale în cântul profesionist, a stat permanent în atenţia
marilor cântăreţi.

Alte cauze care influenţează negativ calitatea emisiei vocale


sunt: neîncălzirea corectă a vocii înainte de a cânta, vocalizele
făcute incorect, cântatul împreună cu cei cu defecte în cânt,
respiraţia incorectă, lipsa exerciţiilor zilnice de respiraţie corectă,
inspirarea aerului viciat, somnul insuficient, sedentarismul,
necălirea organismului, abuzurile de orice fel, alimentaţia săracă
în vitamine, enzime, săruri minerale şi altele.

S-ar putea să vă placă și