1

Drept civil (C1) 4 martie 2006

Moştenirea legală
I. Condiţii generale ale dreptului de moştenire
1. Noţiuni generale
C. civ. în titlul Despre calităţile cerute pt. a succede (art. 654-658) prevede 2
condiţii:
a) să aibă capacitate succesorală;
b) să nu fie nedemnă de a moşteni;
La aceste 2 condiţii se adaugă o a treia condiţie:
c) vocaţia (chemarea) la moştenire.
Prin urmare pt. ca o persoană să aibă un asemenea drept, ea trebuie să fie
chemată la moştenire, adică să aibă vocaţie succesorală legală sau testamentară.
2. Capacitatea succesorală
Conf. Art. 654 C. civ. pt. a putea succede trebuie neaparat ca persoana care
succede să existe la momentul deschiderii succesiunii. Deci orice persoană care există
în momentul deschiderii moştenirii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a
moşteni, de a culege o succesiune.
Capacitatea succesorală repr. aptitudinea unei persoane de a fi subiect de
drepturi şi obligaţii pe care le implică calitatea de moştenitor. Capacitatea succesorală
nu trebuie confundată cu capacitatea de folosinţă şi nici cu capacitatea de exerciţiu.
Conf. art. 1169 cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o
dovedească, astfel că dovada existenţei în momentul deschiderii succesiunii incumbă
aceluia care pretinde drepturi asupra moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză
sau succesorii săi în drepturi. Moştenitorul poate face dovada în mod direct sau prin
succesorii săi în drepturi. În această din urmă ipoteză dobândirea are loc prin prin
retransmisie, care nu trebuie să fie confundată cu moştenirea în drepturi sau prin
reprezentare.
 2
3. Persoanele care au capacitate succesorală
a) persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii au capacitate
succesorală fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de
religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de origine socială, conf. art 4 din
Constituţie.
Dovada se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care
a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii, cu certificatul de deces sau hotărârea
judecătorească declarativă de moarte definitivă din care rezultă că moartea
moştenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii, persoanele interesate putând
dovedi contrariul prin orice mijloace de probă admise de lege.
Dacă moştenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale
succesorale inclusiv dreptul de opţiune succesorală va trece la proprii săi moştenitori ca
parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el. De precizat că legea nu
condiţionează capacitatea succesorală de durata vieţii moştenitorului după data
deschiderii moştenirii.
b) persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii au de
asemenea capacitate succesorală. Conf. art. 654 C. civ. existenţa persoanei fizice începe
în ziua naşterii, iar copilul conceput se consideră că există cu singura condiţie să se
nască viu. Este suficient ca copilul să se nască viu şi nu neaparat viabil. Regula
consacrată de C. civ în materie de moştenire a fost preluată şi de art. 7, alin. 2 din
Decretul 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, text potrivit căruia drepturile
copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu.
Fiind o chestiune de fapt, cel care pretinde moştenirea în numele copilului trebuie
să dovedească cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepţiei copilului,
situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii şi că el s-a născut viu.
Întrucât stabilirea cu exactitate a momentului concepţiei nu este posibilă, art. 61
C. Fam. prevede o prezumţie legală cu privire la perioada concepţiei copilului, adică
timpul cuprins între a 300 – 180-a zi de dinaintea naşterii copilului. În aceste condiţii
dacă se va face dovada că copilul s-a născut viu înainte de a fi trecut 301 zile din
 3
momentul morţii lui de cuius, prin aplicarea prezumţiei timpului legal al concepţiunii,
acesta a dobândit capacitate succesorală, chiar dacă la momentul deschiderii succesiunii
încă nu se născuse.
c) Persoanele dispărute
Potrivit art. 19 din Decr.31/1954 cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a
intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă. Rezultă că persoanele
dipărute atât cele astfel declarate judecătoreşte, cât şi cele nedeclarate, dar considerate a
fi dispărute conform art. 16, alin. 1 şi 3, Decr. 31/1954 au capacitate succesorală, fiind
prezumate de lege a fi în viaţă.
Capacitatea succesorală a dispărutului este numai provizorie, având în vedere fie
reapariţia persoanei, constatarea fizică a morţii sau declararea prin hotărârea
judecătorească definitivă a morţii acestuia.
În schimb capacitatea succesorală provizorie a dispărutului se desfiinţează
retoactiv, dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească declarativă de moarte
că acesta nu mai există la data morţii celui care lasă moştenirea, aflându-se în această
situaţie predecedată lui de cuius. Prin urmare se consideră că persoana dispărută nu a
avut capacitate succesorală şi deci bunurile pe care le-a primit drept moştenire în
numele acesteia trebuie restituite, adică aduse la masa succesorală dacă este cazul.
d) Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi dacă sunt în fiinţă la data
deschiderii succesiunii, având capacitate succesorală:
ƒ de la data înregistrării (dacă sunt supuse înregistrării),
ƒ iar celelalte persoane juridice de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau
ƒ de la data recunoaşterii sau autorizării înfiinţării lor sau
ƒ de la data îndeplinirii oricărui act prevăzut de lege.
Capacitatea persoanelor juridice constă în faptul că aceasta poat dobândi
moştenirea exclusiv printr-un legat cuprins într-un testament. Ca şi în cazul persoanelor
fizice legea recunoaşte şi persoanelor juridice o capacitate de folosinţă anticipată de la
data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile succesorale sunt necesare pt. ca
persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
 4
Ca o condiţie ad validitatem, dreptul care formează obiectul legatului sau al
liberalităţii trebuie să corespundă scopului pt. care a fost creată persoana juridică, adică
trebuie respectat principiul capacităţii de folosinţă – art. 34, Decr. 31/1954. Legatul care
nu corespunde scopului va fi nul sau caduc, după cum incapacitatea a existat în
momentul întocmirii testamentului sau a intervenit ulterior, dar înainte de deschiderea
moştenirii.
4. Persoanele care nu au capacitate succesorală
a) Predecedaţii şi persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinţă.
Potrivit art. 654 C. civ numai persoanele care există la data deschiderii
succesiunii au capacitate succesorală. În consecinţă nu au capacitate succesorală
persoanele fizice care nu mai sunt în viaţă precum şi persoanele juridice care au încetat
să mai existe la momentul deschiderii succesiunii. Dacă predecedatul este exclus de la
moştenire în cadrul moştenirii legale, descendenţii săi vor putea veni la succesiune în
condiţiile prevăzute de lege pt. reprezentarea succesorală. De ex. Copiii unui predecedat
la momentul morţii bunicului lor (tatăl predecedatului) vor putea veni la noua moştenire
deschisă, urcând în locul ascendentului lor.
Dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege pt. reprezentarea
succesorală, ei nu vor putea avea drepturi asupra morţii lui, moştenirea lui de cuius,
fiind astfel înlăturaţi.
Copilul conceput înaintea deschiderii moştenirii, dar născut mort după aceasta, se
consideră că nu a existat şi nu prezintă nici un interes.
b) Comorienţii
Conf. art. 21, Decr. 31/1954 în cazul în care mai multe persoane au murit în
aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit celeilalte, ele sunt
socotite că au murit deodată. În aceste condiţii prin comorienţi în sensul legii trebuie să
distingem două sau mai multe persoane decedate în aceeaşi împrejurare, în astfel de
condiţii încât să nu se poată stabili dacă una a aupravieţuit alteia.
În literatura de specialitate unii autori mai adaugă o condiţie ca între persoanele
în cauză să existe vocaţie succesorală reciprocă pt. că numai într-o astfel de situaţie
 5
interesează a se stabili cu precizie momentul morţii fiecăruia. Dacă nu există o astfel de
corelaţie problema comorienţilor nu s-ar pune.
În alte cazuri, dacă între comorienţi nu există legături de sânge, de rudenie se
consideră că ei au murit deodată. În dreptul românesc problema comorienţilor a fost
rezolvată diferit.
În cazul comorienţilor persoane socotite mai puternice după sex şi vârstă se
considera că au supravieţuit şi deci fiind în viaţă la data deschiderii moştenirii aveau
capacitate succesorală.
Soluţia adoptată în dreptul nostru care a consacrat soluţia morţii concomitente
este indiscutabil cea mai justă. În concluzie persoanele care au decedat în aceeaşi
împrejurare şi care aveau vocaţie succesorală reciprocă nu se vor putea moşteni,
deoarece nesupravieţuind una alteia nici una nu dobândeşte capacitate succesorală.
c)Persoanele decedate în acelaşi timp (codecedaţi)
În ultima perioadă de timp în literatura de specialitate s-a pus întrebarea ce
soluţie urmează a fi adoptată, în cazul în care două sau mai multe persoane fizice au
decedat în acelaşi timp şi care nu sunt comorienţi în sensul art. 21 Decr. 31/1954,
deoarece nu se poate proba identitatea de cauză a morţii. Rezolvarea a fost impusă de
unele situaţii teoretice şi practice ca de exemplu:
- moartea a survenit în aceeaşi zi şi oră, dar nu şi în aceeaşi împrejurare, ci din
cauza bolilor de care sufereau persoanele în cauză, iar momentul morţii nu poate fi
stabilit;
- două sau mai multe persoane au dispărut fără a se putea constata direct moartea
lor şi nu se poate dovedi că au murit în aceeaşi împrejurare.
Dat fiind dificultăţile de ordin practic întâmpinate cu privire la stabilirea
momentului morţii de către notarul public competent a desfăşura procedura notarială
succesorală sau de către instanţa de judecată chemată a rezolva litigiul, s-a admis ideea
că soluţia prezumării morţii concomitente trebuie aplicată nu numai în cazul
comorienţilor, ci şi în cazul persoanelor care având vocaţie succesorală au decedat în
acelaşi timp, dar nu şi în aceeaşi împrejurare.
 6
Vocaţia la moştenire
1. Noţiune
Pe lângă capacitatea succesorală, chemarea la moştenire este cea de-a doua
condiţie pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică sau juridică ori statul pt. a
culege moştenirea lăsată de defunct. Cel ce pretinde moştenirea poate dobândi vocaţie
succesorală fie în virtutea legii (dacă nu a fost lăsat un testament), fie în virtutea
testamentului lăsat de defunct.
Legea conferă vocaţie la moştenire rudelor defunctului, soţului supravieţuitor şi
statului.Vocaţia succesorală testamentară poate să aparţină oricărei persoane cu
capacitate succesorală, testamentul lăsat de defunct fiind recunoscut de lege cu anumite
limitări ca temei al vocaţiei la moştenire.

2.Vocaţia succesorală generală şi concretă

Vocaţia la moştenire are un interes dublu, în sens general desemnează vocaţia
potenţială sau eventuală a unei persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă
persoană. În acest sens se vorbeşte de exemplu despre vocaţia succesorală legală a
rudelor în linie directă fără limită în grad. În sens concret, adică vocaţia concretă utilă,
desemnează prin devoluţiunea succesorală, ca mijloc de selecţie, acele persoane care
vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct.
Vocaţia succesorală concretă presupune două condiţii şi anume:
- vocaţia succesorală generală şi persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moştenire
de un alt succesibil. De precizat că nici vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă
nu trebuie confundată cu aptitudinea generală abstractă a unei persoane de a se bucura
în conţinutul capacităţii sale de folosinţă de dreptul de moştenire garantat prin art. 42
Constituţia României.
Dreptul de moştenire ca o aptitudine abstractă devine potenţial prin intermediul
vocaţiei succesorale generale şi efectiv prin vocaţia concretă la moştenire.
 7
3. Nedemnitatea succesorală
a) Noţiune
Nedemnitatea succesorală este cea de-a doua condiţie a dreptului de moştenire
legală.
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire este necesar să îndeplinească şi o
condiţie negativă: să nu fie nedemnă de a moşteni. Nedemnitatea sau nevrednicia
succesorală este decăderea moştenitorului care s-a făcut vinovat pentru o faptă gravă
faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia din dreptul de a-l moşteni.
Literatura juridică face distincţia între nedemnitate succesorală şi incapacitatea
succesorală, între acestea existând asemănări, dar care nu le fac identice.
b) Natura juridică
Nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care se aplică nedemnului
vinovat de săvârşirea unei fapte faţă de cel care lasă moştenirea, sau faţă de memoria
acestuia. Sancţiunea nedemnului cu excluderea de la moştenire este opera legii şi nu a
voinţei celui care lasă moştenirea.
c) Caractere juridice
Nedemnitatea îşi găseşte aplicarea numai în cazurile expuse de lege şi priveşte
numai moştenirea legală la care nedemnul are chemare şi nu legatele cu care a fost
gratificat prin testament de către cel faţă de care este nedemn. Nedemnitatea operează
de drept, cel care lasă moştenirea neputând înlătura efectele ei prin iertarea nedemnului
pentru fapta sa. Autorul poate totuşi să-l gratifice pe nedemn în limitele prevăzute
pentru liberalităţi.
Nedemnitatea se aplică şi produce efecte numai în privinţa autorului faptei, faţă
de alte persoane chemate la moştenirea defunctului în nume propriu sau prin
reprezentare, ea produce efecte numai în mod excepţional. Domeniului de aplicare a
sancţiunii nu poate fi extins la alte moşteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la
moştenirea persoanei faţă de care a săvârşit faptele. Sancţiunea nedemnităţii este
prevăzută numai pentru faptele săvârşite cu vinovăţie, adică moştenitorul trebuie să fi
acţionat cu descernământ.
 8
d) Cazurile de nedemnitate
Potrivit art. 655 codului civil cazurile de nedemnitate sunt:
- atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea;
- acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea;
- nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel care lasă moştenirea.
Conform art.655 pct.1 C. civ. este nedemn condamnatul pentru că a omorât
sau a încercat să omoare pe defunct. Prin urmare cel care s-a făcut vinovat de omor
sau de tentativă de omor, pe lângă acţiunea penală este sancţionat şi cu excluderea de la
moştenire.
Pentru aplicarea acestui caz de nedemnitate trebuie să fie întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
• moştenitorul să fi ucis cu intenţie sau să fi încercat să ucidă pe cel care lasă
moştenirea;
• moştenitorul să fi fost condamnat pentru omor sau tentativă de omor;
• hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă.
Nedemnitatea pentru acuzaţia capitală calomnioasă este prevăzută în art. 655
pct.2 C. civ. şi intervine în cazul în care moştenitorul a formulat un denunţ, o plângere
sau o mărturie împotriva celui care lasă moştenirea. C. calomnios al faptei trebuie să fie
constatat printr-o hotărâre penală de condamnare a moştenitorului rămasă definitivă.
Potrivit art. 655 pct. 3 este nedemn moştenitorul major care având cunoştinţă de
omorul defunctului nu a denunţat aceasta justiţiei.
e) Efectele nedemnităţii
Principalul efect al nedemnităţii constă în faptul că potrivit legii titlul de
moştenitor al nedemnului este desfiinţat retroactiv. Se consideră astfel că nedemnul nu a
avut niciodată drept la moştenirea defunctului. Partea de moştenire la care ar fi avut
dreptul nedemnul se va cuveni în temeiul legii celor cu care ar fi venit împreună sau pe
care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la moştenire.
 9
Efectele nedemnităţii faţă de nedemn
Nedemnul nu va putea niciodată reclama partea sa de moştenire, nici măcar
rezerva, întrucât titlul său de moştenire este desfiinţat de la data deschiderii moştenirii.
Această parte va fi culeasă de cei care au venit la moştenire împreună cu el sau de cei
pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la moştenire.
Dacă nedemnul a intrat în posesia bunurilor moştenite înainte de constatarea
nedemnităţii va fi obligat să le restituie persoanelor îndreptăţite. Restituirea se va face
de regulă în natură. Potrivit art. 657 C. civ. în privinţa fructelor naturale, industriale sau
civile, nedemnul este privit ca un posesor de rea credinţă de la data deschiderii
moştenirii, fiind obligat să le restituie în natură. Nedemnul are dreptul de i se restitui
sumele plătite pentru achitarea datoriilor moştenirii, precum şi cheltuielilor necesare şi
utile. Drepturile şi obligaţiile nedemnului faţă de moştenire care se stinseseră prin
confuziune vor renaşte în urma excuderii nedemnului de la succesiune.
Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului
Conform art. 658 C. civ copii nedemnului venind la succesiune în virtutea
dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării nu sunt îndepărtaţi pentru greşeala
tatălui lor. Copiii vor veni în nume propriu, dar nu şi prin reprezentarea tatălui nedemn.
De exemplu, dacă unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul său va putea
culege în nume propriu moştenirea lăsată de bunic, întrucât în lipsă de moştenitori de un
grad mai apropiat el este chemat la moştenire fără ajutorul reprezentării şi cu înlăturarea
de la moştenire a altor rude ale defunctului.
Dacă defunctul a avut doi copii, dintre care numai unul este nedemn, copii
nedemnului nu vor putea moşteni după bunicul lor, dacă tatăl lor nu mai este în viaţă la
data deschiderii moştenirii, deoarece sunt rude de gradul II cu defunctul şi vor fi
înlăturaţi de la moştenire de celălalt copil al defunctului, care este rudă de gradul I.
Întrucât art. 658 C. civ nu distinge între cele 2 situaţii, cele arătate în privinţa
efectelor nedemnităţii faţă de copii nedemnului sunt valabile şi în privinţa copiilor
fraţilor sau surorilor defunctului.
 10
Efectele nedemnităţii faţă de terţi
Este posibil ca nedemnul să fi încheiat acte juridice cu terţe persoane referitoare
la buunurile moştenirii. De exemplu a vândut un bun, a constituit o ipotecă în perioada
dintre deschiderea succesiunii şi constatarea nedemnităţii sale. Care va fi soarta acestor
acte? Nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al nedemnului cu efect retroactiv,
de la data deschiderii moştenirii, iar legea nu prevede nici o derogare în privinţa actelor
încheiate de nedemn cu terţii. Prin urmare aceste acte vor fii desfiinţate şi ele cu efect
retroactiv, ceea ce înseamnă că în principiu nedemnitatea produce efecte şi faţă de terţi.
Există unele situaţii în care actele încheiate de nedemn cu terţii trebuie să fie
menţinute. Din această categorie fac parte:
- actele de conservare şi administrare a bunurilor moştenirii;
- actele de dispoziţie a bunurilor mobile corporale se menţin în baza art. 1909 C.
civ, dacă dobânditorul este de bună credinţă;
- în privinţa actelor de dispoziţie referitoare la imobile, terţul de bună credinţă se
va putea apăra prin invocarea uzucapiunii de 10-20 ani, actul încheiat cu
nedemnul putând servi ca just titlu.
În privinţa actelor ce urmează a fi păstrate, nedemnul va fi obligat să plătească
despăgubiri posesorilor adevăraţi ca posesor de rea credinţă. Dacă actul va fi desfiinţat
retroactiv, nedemnul va pute fi acţionat de către terţi pentru evicţiune.

f) Invocarea nedemnităţii succesorale.

Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată (ex.:
comoştenitorul legal, moştenitorii legali subsecvenţi, legatarii, donatarii etc.).
Nedemnitatea poate fi constatată de instanţa de judecată numai după deschiderea
moştenirii şi numai dacă vocaţia succesorală legală a nedemnului este concretă.
Nedemnitatea poate fi invocată numai cât timp nedemnul se află în viaţă. Dacă decesul
nedemnului a avut loc înainte de deschiderea moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată
împotriva copiilor nedemnului pt. a-i împiedica să vină la moştenire prin reprezentare.
Drept civil(C2) 10.III.2006

Devoluţiunea legală a moştenirii

1. Principiile generale ale devoluţiunii succesorale legale

Noţiunea de moştenire legală

Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea ei are loc în temeiul legii, în
ordinea şi în cotele determinate de lege.
Noţiunea de moştenire legală nu se confundă cu devoluţiunea legală a
moştenirii care reprezintă determinarea persoanelor chemate în temeiul legii să
moştenească patrimoniul persoanei decedate.
De regulă, moştenirea legală intervine în toate cazurile în care defunctul nu a
lăsat testament. Ea poate interveni şi în cazul în care a fost lăsat testament, însă acesta
nu cuprinde legate, ci alte dispoziţii de ultimă voinţă precum desemnarea unui executor
testamentar, recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la
înmormânare etc.
Moştenirea poate fi legală şi în cazul în care testamentul cuprinde dezmoşteniri
prin care o parte din moştenitori sunt înlăturaţi de la moştenire fără însă ca testamentul
să cuprindă legate, caz în care la moştenire vor fi chemaţi restul de moştenitori legali
care vor împărţi între ei întreaga masă succesorală.
Moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară dacă defunctul a dispus prin
testament numai o parte din moştenirea sa sau a dispus de întreaga moştenire dar există
moştenitori rezervatari, caz în care o parte a moştenirii se va transmite după voinţa
testatorului iar cealaltă parte după regulile moştenirii legale.

Condiţiile moştenirii legale

Pentru ca o persoană să vină la moştenire trebuie să îndeplinească următoarele condiţii

2
- să aibă vocaţie succesorală lagală;
 - să nu fie nedemnă;
- să nu fie dezmoştenită.
Dacă sunt întrunite aceste condiţii, transmisiunea moştenirii se va face în virtutea legii.
Vocaţie succesorală lagală
a)Vocaţie lagală generală – în dreptul nostru sunt chemate la moştenire
persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul. Acestea pot fi din căsătorie ,
din afara căsătoriei, din adopţie. Alături de aceste categorii de persoane este chemat la
moştenire şi soţul supravieţuitor al defunctului.
Moştenirea legală este concepută ca o moştenire de familie, statul venind la
moştenire numai când aceasta e vacantă.
Vocaţia succesorală a rudelor nu însemnă că acestea împreună şi deodată vor
culege moştenirea lăsată de defunct întrucât vocaţia lor la moştenire e numai potenţială,
adică o posibilitate de principiu de a moşteni patrimoniul persoanei decedate. Vocaţia
lor concretă de a culege moştenirea e stabilită prin devoluţiunea succesorală lagală.
Rudele colaterale au vocaţiune succesorală numai până la gradul al IV-lea
inclusiv( fraţii şi surorile defunctului=rude de gr.2; nepoţii sau strănepoţii de frate sau
soră =rude de gr. 3 sau 4; unchii şi mătuşile= rude colaterale de gr.3, precum şi copiii
acestora = rude de gr. 4 şi fraţii lor precum şi surorile bunicilor defunctului = rude
colaterale de gr. 4).
Principiul reciprocităţii vocaţiei generale la moştenire
În virtutea acestiu principiu, dacă o persoană are vocaţie succesorală legală la
moştenirea lăsată de defunct, atunci şi această persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu
prima. Vocaţia lor concretă va depinde de ordinea în care a survenit decesul lor sau al
uneia din ele. De exemplu, copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţii săi dar şi
aceştia din urmă au vocaţie la moştenirea copiilor lor.
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu vizaeză statul şi nici persoanele
juridice întrucât acestea nu pot transmite o moştenire. Principiul nu e aplicabil nici în
materia moştenirii testamentare chiar dacă două persoane şi-ar conferi prin testamente
separate vocaţie succesorală reciprocă. Principiul nu e aplicabil întrucât cele două

3
testamente sunt acte juridice unilaterale independente iar vocaţia succesorală nu e
interdependentă.
b) Vocaţia legală concretă
Rudele defunctului cu vocaţie succesorală legală nu sunt chemate toate şi în
acelaşi timp la moştenire pt. că averile succesorale s-ar fărâmiţa în părţi de o valoare
nesemnificativă iar instituţia moştenirii nu şi-ar mai îneplini rosturile ei.
Penrtu evitarea acestei situaţii în cazul devoluţiunii legale a moştenirii,
legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare a rudeor defunctului la succesiune.
Pt. ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii, adică să aibă
vocaţie succesorală, nu e suficient ca o persoană să facă parte din categoria
moştenitorilor legali cu vocaţie generală, ci trebuie să nu fie înlăturată de la moştenire
de o altă persoană cu vocaţie geneală. În acest caz legea stabileşte ordinea de preferiţă
între rudele defunctului cu vocaţie generală la moştenire, respectiv clasa de moştenitori
şi gradele de rudenie.
În temeiul legii sunt chemate la moştenire rudele defunctului şi alături de ele
soţul supravieţuitor; în lipsa acestora şi a altor rude , moştenirea va fi culeasă de stat.
Cu ajutorul clasei de moştenitori şi cu gradele de rudenie s-au formulat trei
principii care formează devoluţiunea succesorală lagelă.
1.Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de
moştenitori legali.
Clasa de moştenitori este o categorie de rude. De exemplu, clasa descendenţilor
care în mod colectiv exclude o altă clasă sau o altă categorie chiar dacă rudele din acea
categorie ar fi din grad mai apropiat cu defunctul.
C.civ. stabileşte patru clase de moştenitori legali:
a) Clasa moştenitorilo intitulată clasa I ,descendenţi în linie directă
alcătuită din copii, nepoţi, strănepoţi ai defunctului fără limită de grad.
b) Clasa a II-a mixtă, clasa ascendenţilor privilegiaţi (părinţii
defunctului şi a colateralilor privilegiaţi adică fraţii şi surorile defunctului şi
descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv).
c) Clasa a III-a , a ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii defunctului
fără limită de grad).
4
 d) Clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii şi mătuşile, verii
primari şi fraţii, surorile bunicilor defunctului).
În consecinţă, rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor. Rudele din
clasa I, chiar şi o singură persoană, înlătură de la moştenire rudele din clasele
subsecvente.
Soţul supravieţuitor al defunctului, nefiind rudă cu acesta , nu face parte din nici
o clasa, dar vine în concurs cu oricare din cele patru clase chemate la succesiune.
2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din
aceeaşi clasă.
În cadrul acestei clase, rudele de grad mai apropiat înlătură de la moştenire pe
cele mai îndepărtate în grad. De exemplu, copiii defunctului exclud de la moştenire pe
nepoţii,pe strănepoţi acestuia şi tot aşa fraţii şi surorile defunctului înlătură pe nepoţii şi
strănepoţii de frate sau soră.
Acest principiu are două excepţii:
a) – în clasa a II-a, părinţii defunctului,rude de gr. I, nu înlătură de la
moştenire pe fraţii şi surorile defunctului, rude de gr. 2, ci vin
împreună la succesiune;
b) - reprezentarea succesorală.
3. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad
chemate la moştenire.
Dacă moştenitorii defunctului fac parte din aceeaşi clasă şi sunt din acelaşi grad
de rudenie, atunci aceştia vor împărţi moştenirea în cote egale. De exemplu, dacă la
moştenire vin doi copii ai defunctului, vor primi fiecare o cotă de ½ din avere.
Există şi unele excepţii:
a) – împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul în care la moştenire vin
rudele de acelaşi grad prin reprezenatre succesorală;
b) – împărţirea pe linii a moştenirii în cazul în care sunt chemaţi doi sau
mai mulţi colaterali privilegiaţi, adică fraţi sau surori proveniţi din
părinţi diferiţi sau între descendenţii fraţilor si surorilor din diferite
categorii.

5
 Reprezentarea succesorală

Definiţie: Este un beneficiu al legii în virtutea căruia un moştenitor mai îndepărtat

în grad urcă în locul şi gradul ascendentului său care este decedat la deschiderea
moştenirii, pt. a culege în concurs cu moştenitorii mai apropiaţi în grad partea care s-ar
fi cuvenit dacă s-ar fi aflat în viaţă.
Prin efectele ei, reprezentarea succesorală înlătură unele consecinţe injuste ale
principiului proximităţii gradelor de rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de
acelaşi grad. De exemplu, la moartea lui A rămân ca moştenitori fiul său B şi doi nepoţi
D şi E. Aceştia din urmă fiind copiii unui alt frate al defunctului C predecedat.
Dacă am aplica principiul proximităţii în gradul de rudenie, ar însemna ca
moştenirea lăsată de A să fie culeasă numai de fiul său B care fiind descendent de gr. I
îi înlătură de la moştenire pe D şi E, care sunt descendenţi de gr. II. Întrucât legiuitorul
a apreciat că o astfel de excludere ar fi nedreaptă, prin derogare de la principiul
proximităţii în grad şi al egalităţii între rudele de acelaşi grad, a permis nepoţilor D şi E
să urce în grad în locul părintelui predecedat C venind la moştenire în concurs cu
unchiul lor B.
Natura juridică – conform art. 664 C.civ. reprezentarea succesorală este calificată
ca fiind o ficţiune a legii. O astfel de calificare a fost criticată în literatura de
specialitate, dar s-a apreciat totodată de o parte din autori că acesta este şi un beneficiu
al legii de care se bucură anumite categorii de moştenitori lagali.
Domeniul de plicare – reprezentarea succesorală se admite în privinţa
descendenţilor copiilor defunctului şi priveşte descendenţii din fraţi şi surori.
Condiţiile reprezentării succesorale – descendenţii copiilor defunctului precum şi
descendenţii din fraţi şi surori vor beneficia de reprezentare succesorală numai dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) – cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii. Conform
art. 668 al.1 C.civ. nu se reprezintă decât persoanele moarte. Condiţia e îndeplinită şi
dacă cel care e reprezentat a decedat în aceeaşi împrejurare cu cel care a lăsat
moştenirea, întrucât sunt prezumaţi că au murit in acelaşi moment(art. 21 Decret
31/1954). Rezultă că o persoană în viaţă nu poate fi reprezentată chiar dacă renunţă sau
6
este înlăturată de la moştenire ca nedemnă. Prin urmare, descendenţii persoanei
respective pot veni la moştenire numai în nume propriu cu condiţia să nu mai existe
rude mai apropiate în grad faţă de cel care lasă moştenirea. De asemenea, persoana
dispărută, deoarece până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşi declarative de moarte
rămasă definitivă , este prezumată a fi în viaţă.( art. 19 Decret 31/1954)
Interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă mai are drept consecinţă faptul că
reprezentantul nu poate să sară peste un ascendent care este în viaţă pentru a ajunge la
alt descendent pe care să-l reprezinte, ci el trebuie să urce din grad în grad până la
gradul cel mai apropiat de defunct.
b) – locul celui reprezentat să fie util; condiţia e îndeplinită dacă cel
reprezentat ar fi avut chemare la moştenire, adică să nu fi fost înlăturat ca nedemn de la
moştenire. În cazul exheredării testamentare, locul nu e util dacă cel reprezentat este
frate sau soră a defunctului. În schimb, dacă exheredarea priveşte un descendent al
defunctului, reprezentarea va putea avea loc pt. că descendenţii sunt moştenitori
rezervatari.
c) – reprezentantul trebuie să îndeplinească condiţiile pt. a moşteni, adică
să aibă capacitate succesorală, să aibă vocaţie succesorală generală şi să nu fie nedemn.
 1

Drept civil(C3) 17.03.2006

Modul in care operează reprezentarea

Dacă sunt îndeplinite condiţiile mai sus menţionate ( art. 665 al. 2 şi art. 667
C.civ.), reprezentarea va fi admisă: în toate cazurile, la infinit, operând de drept şi
imperativ. De exemplu, nepoţii, rude de gr. II în clasa I, vor veni la moştenire prin
reprezentare atât în cazul în care ar exista şi fii ai defunctului, descendenţi de gr. I, cât şi
în cazul în care ar veni la moştenire numai nepoţi ai defunctului. Tot astfel, nepoţii de
frate şi soră, rude de gr. III în clasa a II-a, vor veni la moştenire prin reprezentare, atât
în cazul în care ar veni fraţii şi surorile defunctului, cât şi în cazul în care ar veni la
moştenire numai nopoţi de frate sau soră.
Dacă rudele sunt de grad egal, împărţirea moştenirii se va face pe tulpini cu
respectarea principiului egalităţii între moştenitorii de gradul cel mai apropiat cu
defunctul şi nu pe capete, în părţi egale, în raport cu nr. descendenţilor care vin efectiv
la moştenire. De exemplu, dacă cei doi copii ai defunctului sunt decedaţi, la data
deschiderii moştenirii unul a lăsat un copil, iar celălalt a lăsat trei copii, moştenirea se
va împărţi între nepoţii defunctului, nu în părţi egale, ci în două părţi : o jumătate
revenind unui nepot, iar cealaltă jumătate împărţită celor trei nepoţi.
Reprezentarea este admisă la infinit nemărginit, de ea vor beneficia nu numai
descendenţii de gr. II spre a reprezenta pe descendenţii de gr. I, ci şi descendenţii de gr.
III pot reprezenta pe descendenţii de gr. II, precum şi descendenţii de gr. IV pe cei de
gr. III.
În cazul descendenţilor din fraţi şi surori, reprezentarea nu poate opera la infinit,
ci numai până la gr. IV, deoarece moştenirea în linie colaterală este admisă până la gr.
IV inclusiv.
Pentru ca împărţeala să se facă pe tulpini, reprezentarea operează de drept şi
imperativ, adică voinţa descendenţilor putând influenţa regulile reprezentării numai prin
renunţarea la moştenire şi nu prin acceptarea ei cu efecte parţiale şi sub condiţie. De
 2
exemplu, împărţeala să se facă în alte cote decât cele stabilite de lege. Prin urmare,
regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate prin voinţa defunctului.

Efectele reprezentării succesorale

În toate cazurile în care reprezentarea este admisă, în conformitate cu

dispoziţiile art. 667 C.civ., partajul se face pe tulpini. Ca urmare, reprezentarea unei
persoane, cât şi reprezentanţii ei, indiferent de numărul lor, vor culege partea din
moştenire ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viaţă la
deschiderea moştenirii. Reprezentanţii nu pot pretinde mai mult , dar nici nu pot fi
obligaţi să primească mai puţin. Excepţie fac dispoziţiile testamentare contrare.
În cazul reprezentării a două sau mai multe persoane deodată la data deschiderii
moştenirii, reprezentanţii lor vor împărţi moştenirea nu pe cote ci pe tulpini. De
exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedaţi, dintre care unul a lăsat un copil
iar celălalt doi copii, aceşti nepoţi ai defunctului vor nu în părţi egale ci pe capete.
Dacă o tulpină a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iar pe fiecare
ramură. În cazul exemplului mai sus menţionat, dacă unul dintre nepoţi ar fi decedat şi
el, la data deschiderii moştenirii lăsând doi copii, strănepoţi ai defunctului, aceştia vor
veni la moştenire tot pe tulpini.

Reguli speciale aplicabile diferitelor categorii de

moştenitori legali

I. Dreptul de moştenire al rudelor defunctului

1. Clasa I de moştenitori legali: descendenţii defunctului

a) Noţiune: Prin descendenţi se înţeleg copiii defunctului şi urmaşii lor în linie

dreaptă la infinit, fără deosebire de sex şi indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau
din căsătorii diferite. Copiii defunctului şi urmaşii lor din afara căsătoriei fac parte de
asemenea din clasa I de moştenitori legali cu condiţia ca filiaţia să fie stabilită potrivit
 3
legii. Din această clasă mai fac parte şi copiii adoptaţi. Potrivit art. 75 C.fam.,
adoptatul şi descendenţii săi dobândesc prin adopţie aceleaşi drepturi pe care le are
copilul din căsătorie.
Funcţie de felul dopţiei cu efecte depline sau cu efecte restânse, vor fi diferenţiate
şi drepturile lor la moştenire. Astfel, dacă persoana care lasă moştenirea este
adoptatorul, în ambele situaţii adoptatul şi descendenţii săi vor veni la moştenire.
Dacă adopţia a fost consimţită de copilul defunctului ori de descendentul acestuia,
adoptatul va avea vocaţie succesorală numai dacă adopţia e cu efecte depline.
Dacă persoana care lasă moştenire este rudă firească a adoptatului, acesta nu poate
veni la moştenire în cazul adopţiei cu efecte depline deoarece legăturile cu rudele fireşti
încetează. Poate veni la moştenire în cazul adopţiei cu efecte restrânse întrucât adoptatul
păstrează legăturile de rudenie cu familia firescă astfel că el şi descendenţii lui vor avea
vocaţie succesorală faţă de ascendenţii fireşti.
În toate cazurile, adopţia va produce efecte juridice numai dacă a fost făcută în
scopul şi cu finaliatatea prevăzută de lege.
b) Drepturile la moştenire ale descendenţilor
Dacă vin singuri descendenţii vor culege întrega moştenire. În această, situaţie
dacă sunt chemaţi doi sau mai mulţi descendenţi de gr. I, fiecare va culege în mod egal
în funcţie de nr. lor, adică pe capete. Dacă descendenţii de gr. II şi urmaşii vin la
moştenire prin reprezentare, împărţeala se va face pe tulpini şi subtulpini, principiul
egalităţii aplicându-se numai între ramurile din aceeaşi tulpină.
Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor, descendenţii indiferent de nr. lor
vor culege ¾ din moştenire, restul de o 1/4 cuvenindu-se soţului supravieţuitor.
c) Caractele juridice ale drepturilor succesorale ale descendenţilor
Din dispoziţiile C.civ. rezultă următoarele caractere juridice:
- descendenţii pot veni la moştenire în nume propriu sau pin reprezentare
potrivit art. 669 C.civ.;
- descendenţii sunt moştenitori rezervatari, adică ei beneficiază în puterea
legii de o parte din moştenire denumită rezervă, cu privire la care sub
 4
- sancţiunea reducţiunii, autorul nu poate dispune prin
liberalităţi inter vivos sau pt. cauză de moarte.(art. 841 C.civ.)
- descendenţii sunt moştenitori sezinari, adică ei au posesiunea de drept a
titlului de moştenitor chiar înainte de eliberarea certificatului de
moştenitor, adică au dreptul să stăpânească de fapt bunurile moştenirii fără
vreo formalitate.(art. 653 C.civ.)
- descendenţii sunt obligaţi să raporteze donaţiile, adică sunt obligaţi să
readucă la masa succesorală bunurile pe care le-au primit cu titlu de
donaţie de la cel care lasă moştenirea.(art. 651 C.civ.)

2. Clasa a II-a de moştenitori legali: ascendenţii privilegiaţi şi

colateralii privilegiaţi

Dacă defunctul nu are descendenţi ori cei existenţi nu pot sau nu vor să vină la
moştenire, legea cheamă la succesiune rudele din clasa a II-a de moştenitori legali.
Clasa a II-a e o clasă de moştenitori mixtă, adică ascendenţii privilegiaţi şi colateralii
privilegiaţi. Se numesc privilegiaţi deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi
ascendenţi şi colaterali, denumiţi ordinari, care fac parte din clasele de moştenitori
subsecvente. Aceasta este o clasă mixtă pt. că cuprinde două categorii de rude ceea ce
determină ca toate problemele legate de ascendenţii privilegiaţi să se facă separat de
colateralii privilegiaţi.
A) Ascendenţii privilegiaţi
a) Noţiune: sunt ascendenţi privilegiaţi părinţii defunctului, tatăl şi mama din
căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie.Drepturile succesorale ale părinţior din
căsătorie cât şi a mamei din afara căsătoriei sunt regelementate în mod expres prin
dispoziţiile art. 670, 671, 673, 678 C.civ. În privinţa tatălui din afara căsătoriei şi a
părinţilor fireşti distingem după cum urmează:
b) Vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei
Această modalitate nu e reglementată într-o formă consacrată în C.civ. şi nici în
alte acte normative. Cu toate că vocaţia succesorală trebuie să se sprijine pe o dispoziţie
 5
a legii, nimeni nu pune la îndoială vocaţia tatălui din afara căsătoriei întrucât
recunoaşterea ei e determinată de raporturile de rudenie statornicite între copii şi tatăl
acestora prin stabilirea filiaţiei.
Dacă însă stabilirea filiaţiei a fost făcută în scopul exclusiv de a crea tatălui din
afara căsătoriei vocaţie succesorală, această recunoaştere va fi lovită de nulitate
absolută.
c) Vocaţia succesorală a părinţilor fireşti în cazul adopţiei
În conformitate cu prevederile art.79 C.fam. în cazul adopţiei cu efecte depline,
părinţii fireşti ai celui adoptat pierd orice vocaţie succesorală la moştenire întrucât
raporturile de rudenie dintre ei încetează.
Dacă unul dintre soţi adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soţ,
legăturile de rudenie dintre copil şi părintele său firesc se menţin şi ca urmare acesta din
urmă va avea vocaţie succesorală la moştenirea copilului.
Dacă însă adopţia a fost cu efecte restrânse vocaţia succesorală a ambilor părinţi
fireşti se menţine indiferent dacă adoptatorul este sau nu unul dintre părinţii fireşti.
d) Vocaţia succesorală a adoptatorului
În cazul adopţiei cu efecte depline, situaţie în care adoptatul devine rudă cu
adoptatorul şi rudele acestuia, vocaţia succesorală a celui din urmă nu e pusă la
îndoială.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse, unii autori au contestat vocaţia succesorală a
adoptatorului pe motiv că raporturile adoptatului cu familia firească nu încetează, iar
adopţia se face în interesul celui adoptat. Într-o altă opinie apreciată ca fiind justă se
spune că adoptatorul are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de adoptat şi în cazul
adopţiei cu efecte restrânde deoarece în privinţa raporturilor de rudenie dintre el şi
adoptat nu există deosebire între felurile adopţiei.
e) Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi între ei şi colateralii
privilegiaţi
În această situaţie distingem mai multe ipoteze:
• dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi ai defunctului,
adică tatăl şi mama acestuia, moştenirea se va împărţi întotdeauna în mod
 6
egal; În privinţa adopţiei cu efecte restrânse, adoptatorul vine
la moştenire alături de părinţii fireşti. Ca urmare, moştenirea se va împărţi în
două, trei, patru sau mai multe părţi.
• dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii
privilegiaţi, întinderea drepturilor lor succesorale se va stabili după cum
urmează: - dacă există un singur părinte, el va primi ¼ din moştenire, restul de
¾ revenind colateralilor privilegiaţi;
- dacă trăiesc ambii părinţi, ei vor culege ½ din moştenire, adică câte
¼ fiecare, cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiaţi;
- dacă la moştenire vin părinţii fireşti alături de adoptator în cazul
adopţiei cu efecte restrânse, ei împreună vor culege tot ½ din moştenire pe care o
vor împărţi în mod egal, iar restul de ½ va reveni colateralilor privilegiaţi;
• dacă alături de clasa a II-a de moştenitori este chemat şi soţul supravieţuitor al
defunctului, mai întâi se va stabili cota ce se cuvine acestuia, iar restul se va
împărţi între moştenitorii din clasa a II-a.
f) Caractere juridice
Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu şi nu prin
reprezentare. Ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari şi sezinari.

B) Colateralii privilagiaţi
Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora
până la gradul 4 inclusiv. Fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora pot fi din
căsătorie, din afara ei şi din adopţia cu efecte depline.
a) Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi
- dacă vin singuri la moştenire aceştia culeg întrega moştenire;
- dacă dacă vin în concurs cu ascendenţii privilegiaţi vor primi ¾ sau ½
după cum vin în concurs cu 1, 2 sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi;
- dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, cota parte
cuvenită acestuia va fi defalcată mai întâi.
 7
Regula generală e aceea că moştenirea ce se cuvine colateralilor
privilegiaţi se împarte între fraţii şi surorile defunctului în mod egal. Tot astfel se
împarte moştenirea şi între fraţi şi surori dacă vin la moştenire în nume propriu. Dacă
însă vin la moştenire prin reprezentare, descendenţii din fraţi şi surori vor primi cota pe
tulpini şi subtulpini.
Împărţirea pe linii – în cazul în care fraţii şi surorile defunctului nu sunt din
aceeaşi părinţi, împărţirea moştenirii se va face pe linii, cotele fraţilor şi surorilor fiind
diferite. Sub acest aspect, fraţii şi surorile defunctului pot fi de trei categorii:
1.- fraţi buni, adică fraţi cu defunctul şi după tată şi după mamă indiferent
dacă sunt din căsătorie, din afara ei sau din adopţia cu efecte depline;
2.- fraţi consangvini( consângeni), fraţi cu defunctul numai după tată
indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara ei sau din adopţia cu efecte
depline;
3.- fraţi uterini- fraţi cu defunctul după mamă indiferent dacă sunt din
căsătorie ,din afara ei sau din adopţia cu efecte depline.
În cazul în care la moştenire vin fraţi care fac parte dintr-o singură categorie,
drepturile succesorale vor fi egale. Dacă însă la moştenirea defunctului vin fraţi din
căsătorii diferite, moştenirea se va împărţi pe linii şi ca atare fraţii buni vor lua o parte
mai mare decât cei consangvini sau uterini, situaţie în care spunem că ne aflăm într-o
excepţie de la regula privind principiul potrivit căruia în cadrul aceleiaşi clase
moştenirea se împarte în mod egal.
Conform art.674 C.civ. împărţirea pe linii se face în felul următor: Moştenirea
lăsată de fratele decedat se împarte în două linii şi anume: linia paternă şi cea maternă.
Fraţii buni vin la moştenire în ambele linii, cei consangvini numai în linia paternă şi cei
uterini numai în linia maternă.
Deşi art. 674 reglementează împărţirea pe linii, acest text vizează numai ipoteza în
care colateralii privilegiaţi vin în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi numai dacă fraţii
şi surorile sunt din căsătorii diferite, dar această regulă se aplică şi atunci când
moştenirea se împarte numai între colateralii privilegiaţi şi aceştia sunt din categorii
diferite.
 8
b) Caractere juridice
- colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari şi nici sezinari ;
- colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
 1
Drept civil(C4)

3. Clasa a III-a de moştenitori legali: ascendenţii ordinari

a) Noţiune: ascendenţii ordinari sunt: bunicii, străbunicii fără limită de grad.

Dacă defunctul nu are moştenitori din primele două clase sau cei existenţi nu pot sau nu
vor să vină la moştenire, legea cheamă la moştenire pe ascendenţii ordinari, adică
ascendenţii defunctului alţii decât părinţii.
Ascendenţii ordinari pot fi din căsătorie sau, în cazul adopţiei cu efecte
depline, din rudenia civilă rezultat al adopţiei.
Dacă cel care lasă moştenirea a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenţii
ordinari vor veni la moştenire numai dintre rudele sale fireşti.
b) Împărţirea moştenirii între ascendenţii ordinari
Ascendenţii ordinari, bunicii, străbunicii sunt chemaţi la moştenire în ordinea
gradelor de rudenie potrivit principiului proximităţii gradelor de rudenie, astfel că bunicii,
rude de gr. II, înlătură de la moştenire pe stăbunici, rude de gr. III.
Între ascendenţii ordinari de grad egal chemaţi la moştenire se aplică principiul
egalităţii.
Dacă alături de ascendenţii ordinari chemaţi la moştenire vine şi soţul
supravieţuitor al defunctului, mai întâi se stabileşte cota ce îi revine acestuia, iar restul se
împarte potrivit principiului proximităţii şi egalităţii.
c) Caractere juridice
Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu şi nu prin
reprezentare. Ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari, dar sunt moştenitori
sezinari.

4. Clasa a IV-a de moştenitori legali: colateralii ordinari

 2

a) Noţiune – colateralii ordinari sunt unchii şi mătuşile, verii primari şi fraţii sau
surorile bunicilor defunctului.
Dacă defunctul nu are moştenitori din primele trei clase sau cei existenţi nu pot sau
nu doresc să vină la moştenire, legea cheamă la moştenire pe colateralii ordianri, adică
rudele ccolaterale ale defunctului.
Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara ei sau, în cazul adopţiei cu efecte
depline, din rudenia civilă rezultat al adopţiei.
b) Împărţirea moştenirii între colateralii ordinari
Colateralii ordinari sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie. Prin
urmare, unchii şi mătuşile, rude de gr. al III-lea, înlătură de la moştenire pe verii primari
şi pe fratele sau sora bunicilor defunctului, rude de gr. IV.
Între colateralii ordinari de grad egal chemaţi la moştenire se aplică principiul
egalităţii înscris în art.675 C.civ.
Dacă la moştenire alături de colateralii ordinari este chemat şi soţul supravieţuitor al
defunctului, se stabileşte mai întâi cota acestuia şi apoi restul se împarte între colateralii
ordinari potrivit celor două principii menţionate mai sus.
c) Caractere juridice
Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu şi nu prin
reprezentare. Colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari şi nici sezinari.
Colateralii ordianri nu sunt obliagaţi la raportarea donaţiilor.

II. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate prin Legea nr.
319/10.06.1944, care parţial a fost abrogată prin dispoziţile C.civ. referitoare la drepturile
şi succesiunea soţului supravieţuitor.( art.679,681,684C.civ) Deşi soţul supravieţuitor nu
e rudă cu defunctul, dată fiind afecţiunea reciprocă dintre aceştia, legiuitorul de la 1944 a
 3
adus o serie de modificări în sensul îmbunătăţirii situaţiei succesorale a soţului
supravieţuitor , recunoscându-i dreptul acestuia la moştenire în concurs cu oricare dintre
clasele de moştenitori legali inclusiv dreptul la rezerva succesorală, precum şi anumite
drepturi sucesorale accesorii.

1. Condiţii speciale cerute soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni

Soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de lege pt. a moşteni,
respectiv capacitate succesorală, să nu fie nedemn precum şi alte condiţii,dar şi o condiţie
specială şi anume să aibă calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii.
Condiţia specială e îndeplinită dacă soţul supravieţuitor a avut această calitate numai
la data deschiderii succesiunii, neavând relevanţă durata căsniciei cu defunctul, starea
materială sau sexul soţului supravieţuitor, precum şi dacă au avut sau nu copii sau erau
sau nu despărţiţi în fapt.
În schimb, concubinajul a două persoane de sex diferit oricât de durabilă ar fi fost
relaţia, nu conferă vocaţie succesorală legală concubinului supravieţuitor .
Deoarece calitatea de soţ dobândită prin căsătorie se poate pierde ca urmare a
desfiinţării căsătoriei prin divorţ ori ca urmare a desfacerii căsătoriei prin anulare,se
impun următoarele precizări:
a) În cazul în care căsătoria este desfăcută prin divorţ la data deschiderii
moştenirii, fostul soţ al decedatului nu mai are nici o chemare succesorală întrucât a
pierdut calitatea de soţ.
Conform art. 31 C.fam. ,, căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea
judecătorească prin care a fost pronunţată a rămas irevocabilă”. În consecinţă, dacă
decesul celui care lasă moştenirea a intervenit după pronunţarea hotărârii judecătoreşti de
divorţ, dar înainte de a deveni irevocabilă, calitatea de soţ există şi deci el va putea
moşteni pe soţul decedat.
b) În cazul în care, anterior deschiderii moştenirii, prin hotărârea judecătorească
de divorţ a fost constatată nulitatea ori se pronunţase anularea căsătoriei, problema
succesorală nu se mai poate pune deoarece caliatatea de soţ nu mai există.
 4
În caz de nulitete absolută sau relativă, căsătoria se
desfiinţează cu efect
retroactiv chiar dacă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea ori s-a
anulat căsătoria a intervenit ulterior decesului unuia dintre soţi.
În mod cu totul excepţional , dacă soţul supravieţuitor a fost de bună credinţă la
încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată, el va păstra până la data când hotărârea
judecătorească devine definitivă, situaţie care consacră instituţia căsătoriei putative, adică
a unui soţ dintr-o căsătorie valabil încheiată.
Prin urmare, nepierzând calitatea de soţ pe care o avea la data deschiderii
moştenirii, soţul supravieţuitor va veni la moştenirea soţului decedat. Dacă soţul
supravieţuitor nu a fost de bună credinţă, el nu va moşteni pierzând calitatea de soţ cu
efect retroactiv.
Evident,dacă moartea unuia dintre soţi intervine după rămânerea definitivă a
hotărârii judecătoreşti de desfacere a căsătoriei, nici unul dintre soţi fie si de bună
credinţă, nu va putea moşteni întrucât nu mai are calitatea de soţ.

2.Comunitatea de bunuri a soţilor şi dreptul de moştenire al soţului

supravieţuitor
Principala problemă care se pune la moştenirea unuia din soţi este determinarea
masei succesorale, adica a drepturilor şi obligaţiilor care o compun. În sfera bunurilor
proprii care au aparţinut soţului defunct există şi bunurile comune ale soţilor deţinute în
codevălmăşie.
Împărţirea moştenirii se face potrivit dispoziţiilor înscrise în C.fam., adică potrivit
art. 36 C.fam. bunurile comune se împart potrivit învoielii acestora, iar în caz contrar va
hotărâ instanţa judecătorească.

3. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

Legea nr. 319/1944 recunoaşte soţului supravieţuitor următorele categorii de
drepturi:
 5
a) un drept de moştenire în concurs cu oricare dintre clasele chemate la
moştenire sau în lipsa acestora cu orice alt moştenitor;
b) un drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă ( art. 5 din lg. nr. 319/1944 );
c) un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit ( art. 4 lg.
nr.31971944).

Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitorîn concurs cu oricare dintre clasele de

moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase

Cota succesorală la care are dreptul soţul supravieţuitor

Soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă de moştenitori legali, în schimb
vine în concurs cu oricare clasă chemată la moştenire. Soţul supravieţuitor are dreptul la o
parte din moştenire a cărui întindere variază în funcţie de clasele de moştenitori legali cu
care vine în concurs.
a) În concurs cu descendenţii defunctului(clasa I de moştenitori) indiferent de nr.
acestora, soţul supravieţuitor are dreptul la ¼ din moştenire.
b) În concurs cu ascendenţii privilegiaţi indiferent de nr. lor care vin la moştenire
împreună cu colateralii privilegiaţi, adica clasa a II-a, indiferent de nr. lor soţul
supravieţuitor are 1/3 din moştenire.
c) Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau
numai cu colateralii privilegiaţi, în ambele cazuri indiferent de nr. lor el culege
½ din moştenire.
d) În concurs cu ascendenţii ordinari adică clasa a III-a sau cu colateralii ordinari,
stabilirea cotei ce i se cuvine se face cu întâietate faţă de cotele moştenitorilor
legali, adică el va culege în final ¾ din moştenire.
În situaţia când nu există moştenitori legali sau aceştia există dar sunt nedemni sau
renunţători, soţul supravieţuitor va culege întreaga moştenire.
Cractere juridice
a) Soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar;
 6
c) Soţul supravieţuitor este obligat atunci când vine în concurs cu descendenţii
să raporteze la masa succesorală donaţiile primite de la soţul decedat;
d) Soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar ci prin urmare el trebuie să
ceară punerea în posesie.
Dreptul la moştenire special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi
obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă

Pe lângă partea succesorală pe care o culege în concurs cu diferitele clase de

moştenitori legali, soţul supravieţuitor mai are dreptul să primească mobilele şi obiectele
gospodăriei casnice şi darurile de nuntă.
Soţul supravieţuitor beneficiază de aceste drepturi numai dacă vine în concurs cu
alţi moştenitori decât descendenţii defunctului.
În cazul în care există moştenitori din rândul descendenţilor defunctului aceste
categorii de bunuri vor intra în masa succesorală, iar soţul supravieţuitor ar putea primi o
parte din acestea în cadrul cotei succesorale la care are dreptul.
Prin mobile şi obiecte arparţind gospodăriei casnice se înţeleg bunurile care
serveau la mobilarea locuinţei soţilor şi obiectele care prin natura lor şi afectaţiunea
acestora sunt destinate să servească în cadrul gospodăriei casnice, fiind folosite în acest
scop corespunzător nivelului de trai obişnuit al soţilor.
În această categorie de bunuri mobile intră cu titlu de exemplu: mobilierul,
televizorul, obictele de menaj, aragaz, frigider etc. Pot face parte din această categorie şi
bunurile mobile necorporale , creanţa în despăgubiri pt. degradări cauzate acestor bunuri.
Nu intră în această categorie de bunuri următoarele:
a) – bunurile care nu sunt folosite în gospodăria casnică propriu-zisă ca de
exemplu autoturismul, pianul şi alte bunuri care sunt folosite în
profesiunea unuia dintre soţi;
b) – bunurile care deşi potrivit naturii lor ar putea fi folosite în gospodăria
casnică, totuşi nu li s-a dat această afectaţiune fiind procurate în alt scop,
de ex. bunurile achiziţionate pentru a face investiţie;
c) – bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti( animalele de mincă, uneltele)
 7
Bunurile proprii din categoria aparţinând gospodăriei casnice ale soţului
decedat fac obiectul acestui drept special de moştenire numai dacă au fost aduse în
gospodăria comună şi au fost folosite de ambii soţi.
Condiţii speciale
Pentru ca soţul supravieţuitor să culeagă aceste bunuri se cer îndeplinite două
condiţii :
a) Soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu descendenţii
defunctului(calsa I)
b) Soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi
Actele liberale ale defunctului sunt valabile atunci când soţul supravieţuitor nefiind
rezervatar în privinţa acestor bunuri poate dispune în privinţa dreptului de moştenire
ordinar pe care îl are.
Cu toate cestea, dacă defunctul a dispus prin liberalităţi de toată partea sa de
mobile şi bunurile aparţinând gospodăriei casnice, va fi lipsit de acestă categorie de
bunuri.
În cazul căsătoriei putative, soţul supravieţuitor va avea un drept în funcţie de
afectaţiunea lor concretă în gospodăria casnică. Astfel, soţul supravieţuitor din căsătoria
valabilă cu defunctul va culege bunurile pe care le-a folosit în cadrul gospodăriei comune
cu defunctul, iar soţul soţul supravieţuitor de buna credinţă din căsătoria nulă, dar
putativă va culege şi el pe cele din gospodăria comună cu defunctul.
Natura juridică
Atât literatura juridică cât şi practica instanţelor au considerat că soţul
supravieţuitor, în virtutea art. 5 din lg. 319/1944, culege bunurile în virtutea unui legat
prezumat. În acest sens se consideră că legea prezumă dorinţa legiuitorului ca defunctul
să lase soţului supravieţuitor peste partea sa succesorală mobilele şi obiectele gospodăriei
casnice.
Calitatea dreptului special la moştenire al soţului supravieţuitor ... ca legat
prezumat face ca acest drept să urmeze regulile devoluţiunii testamentare.
 8
În conformitate cu aceste reguli, soţul care lasă moştenirea poate să înlăture
dreptul special al soţului supravieţuitor prin dezmoştenire sau dispunând de aceste bunuri
în favoarea altor persoane.
Potrivit art. 2 lg.319/1944 soţul supravieţuitor este rezervatar numai în privinţa
dreptului de moştenire pe care îl are în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali,
nu şi în privinţa dreptului special de moştenire.
În consecinţă, poate dispune când vine în concurs cu moştenitorii rezervatari cu
toate bunurile ce fac obiectul dreptului special la moştanire.
Într-o altă opinie însuşită de practica instanţelor, s-a avut în vedere că în sistemul
nostru succesoral e reglementată numai succesiunea legală şi cea testamenatră nu şi o a
treia formă de devoluţiune succesorală, aceea a legatului prezumat.
S-a ajuns la concluzia că dreptul special al soţului supravieţuitor este tot un drept
de moştenire legală, dar afectat scopului prevăzut de lege.
În concepţia dreptului special de moştanire legală, soţul supravieţuitor culege acele
bunuri chiar dacă ar fi lăsate de soţul supravieţuitor şi ar forma singurele bunuri.
Rezerva părinţilor defunctului se calculează numai în raport de celelalte bunuri, el
neavând vocaţie succesorală legală şi nici rezervă la bunurile prevăzute de art.5
lg.319/1944.
Comparând cele două opinii privind natura juridică a dreptului special a rezultat că
cea mai favorabilă e concepţia promovată de practica instanţelor corespunzătoare
nevoilor practice, este cea mai justă.
Darurile de nuntă

Darurile de nuntă sunt acele bunuri sau daruri manuale făcute soţilor la celebrarea
căsătoriei indiferent dacă au fost făcute în comun ambilor soţi sau unuia dintre ei. Nu
intră în această categorie bunurile dăruite de terţe persoane ori de către soţul predecedat
numai soţului supravieţuitor precum şi partea sa din darurile comunecare nu fac obiectul
dreptului special de moştenire întrucât aparţin soţului supravieţuitor.
 9
Deosebirile dintre darurile de nuntă şi mobilele şi obiectele gospodăriei
casnice
Art. 5 din lg. 319/1944 se referă deopotrivă la mobile cât şi la obiectele aparţinând
gospodăriei casnice, dar şi la darurile de nuntă. Sub acest aspect legea 319 nu a stabilit
anumite reguli speciale pt. darurile de nuntă. Cu toate cestea, în literatura de specialitate
s-au făcut anumite precizări specifice darurilor de nuntă. Astfel, dacă darurile au fost
făcute numai defunctului, acestea se vor contopi în patrimoniul lui şi vor face obiectul
moştenirii de drept comun împreună cu celelalte bunuri ale sale.
Se admite însă că darurile de nuntă făcute soţului predecedat de către soţul
supravieţuitor se dobândesc de către acesta din urmă în baza art.5 lg. 319/1944 spre
deosebire de celălalt punct de vedere exprimat mai sus. Această problemă e mai mult
teoretică pt. că nu se aplică în practică.

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor

În timpul convieţuirii, soţul care locuieşte în locuinţa proprietatea exclusivă a

celuilalt se bucură de un drept de lolosinţă asupra acesteia.
Prin asimilare, art.4 lg.319/1944 a prevăzut un drept pentru soţul supravieţuitor în
sensul că în afară de celelalte drepturi succesorale el va avea şi un drept de abitaţie asupra
casei de locuit.
Condiţii:
a) să fi locuit la dat deschiderii moştenirii în casa care formează obiectul dr. de
abitaţie;
b) să nu aibă locuinţă proprie ;
c) să nu devină prin moştenire proprietar exclusiv al locuinţei;
d) locuinţa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie să facă parte din masa
succesorală, adică să fi aparţinut soţului decedat exclusiv sau în proprietate
comună cu alte persoane;
 10
e) defunctul să nu fi dispus în alt mod ; sub acest aspect defunctul
poate să înlăture dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor deoarece acesta nu
este rezervatar asupra acestui drept special.
 1
Drept civil (C5) 31 martie 2006

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor

Caractere juridice
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se caracterizează prin:
- este un drept real ce are ca obiexct casa de locuit;
- este un drept temporar care durează până la ieşirea din indiviziune sau până la
recăsătorirea soţului supravieţuitor, dar cel puţin un an până la deschiderea
moştenirii;
- este un drept cu titlu gratuit, în sensul că pe timpul cât se bucură de acest drept,
soţul supravieţuitor nu este obligat să plătească chirie moştenitorului care este
proprietarul locuinţei.
Încetarea dreptului de abitaţie
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor încetează la ieşirea din indiviziune
sau o dată cu recăsătorirea acestuia. Dacă soţul supravieţuitor va continua să folosească
locuinţa şi după încetarea dreptului de abitaţie, acesta va fi obligat la plata chiriei, dacă
foloseşte mai mult decât cota parte din dreptul de proprietate asupra locuinţei.
Dacă soţul supravieţuitor nu a obţinut o parte din locuinţă, după împărţeală el va
putea fi evacuat în condiţiile schimbului obligatoriu de locuinţă.
Drepturile statului asupra moştenirilor vacante
Noţiunea de moştenire vacantă: potivit art. 680 C. Civ., în lipsă de moştenitori
legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
Datorită textului de lege mult controversat în literatura juridică s-au dat alte
formulări potivit cărora în lipsă de rude în grad succesibil şi soţ supravieţuitor şi
neexistând legatari, bunurile moştenirii trec în proprietatea statului.
Nici aceste opinii de principiu nu au fost considerate pe deplin satisfăcătoare,
deoarece nu s-a reuşit să se acopere toate ipotezele în care se naşte dreptul statului
asupra moştenirii.
 2
Printr-o ultimă interpretare a art. 680 C. civ., patrimoniul succesoral trece în
proprietatea statului în total sau în parte, în cazurile în care nu există moştenitori legali
sau testamentari, fie chiar dacă aceştia există vocaţia lor succesorală concretă nu se
extinde asupra întregii mase succesorale. Elementul de noutate al acestei formulări îl
constituie faptul că lipsa de moştenitori poate fi nu numai o lipsă totală, dar şi una
parţială.
Natura juridică
În literatura de specialitate problema naturii juridice a dreptului statului asupra
moştenirii vacante e controversată, mai ales pentru faptul că textele în domeniu nu sunt
prea edificatoare.
Două opinii sunt cele mai disputate:
1. Într-o primă opinie statul culege bunurile moştenirii vacante în temeiul
dreptului de suveranitate, după cum culege orice bun fără stăpân aflat pe teritoriul său.
2. Într-o a II-a opinie statul dobândeşte moştenirea vacantă în baza unui drept de
moştenire legală.
Importanţa determinării naturii juridice a dreptului statului
asupra moştenirii vacante
În dreptul intern problema distincţiei dintre cele 2 opinii nu prezintă importanţă
decât în cadrul devoluţiunii succesorale, atunci când intervine un element de
extraneitate. Astfel, dacă un cetăţean român decedează fără a avea moştenitori şi lasă
bunuri mobile în străinătate sau un cetăţean străin cu reşedinţa în România decedează
fără moştenitori şi lasă bunuri mobile pe teritoriul ţării noastre, bunurile sale mobile vor
fi culese după cum urmează: - de statul al cărui cetăţean a fost defunctul, dacă se
acceptă teoria statului moştenitor sau de statul pe teritoriul căruia se află bunurile, dacă
se acceptă teoria desherenţei (dezmoştenirii).
Teoria statului moştenitor prezintă incovenientul că în relaţiile cu statele care îşi
întemeiază vocaţia asupra succesiunii pe teoria suveranităţii pot să apară unele
consecinţe nedorite. În raport cu astfel de state, reciprocitatea a fost însă asigurată,
fiindcă nerecunoscând drepturile statului român asupra bunurilor cetăţenilor români
 3
decedaţi pe teritoriul statelor lor, nici acestea nu pot pretinde recunoaşterea vocaţiei
succesorale întemeiată pe suveranitate pentru bunurile lăsate de cetăţenii săi în
străinătate.
În ceea ce priveşte bunurile imobile se admite că în cazul succesiunii vacante, ele
se cuvin statului pe al cărui teritoriu sunt situate.
Particularităţi ale dreptului statului asupra moştenirii vacante
Calitatea deosebită de moştenitor a statului determină existenţa unor
particularităţi ale dreptului acestuia:
a. statul prin organul financiar pt. a putea prelua moştenirea trebuie să solicite
notarului public constatarea faptului că succesiunea este vacantă şi să elibereze un
certificat de vacanţă succesorală după expirarea termenului de acceptare a succesiunii.
(art. 85, Lg. 36/1995 privind notarii publici)
În cazul în care certificatul de vacanţă succesorală nu a fost eliberat, constatarea
existenţei succesiunii vacante şi a componenţei acesteia se poate face şi de către instanţa
de judecată.
Certificatul de vacanţă succesorală ori hotărârea judecătorească, dacă este cazul
nu are efect costitutiv, ci numai declarativ, dobândirea operând retroactiv de la data
decesului celui care lasă moştenirea, deci statul dobândeşte moştenirea de la data
deschiderii ei.
După eliberarea certificatului de vacanţă succesorală, notarul public nu mai poate
elibera un certificat de moştenitor. Persoanele care vin la moştenire cu pretenţii pot
solicita prin justiţie anularea certificatului şi stabilirea drepturilor ce li se cuvin.
Dacă statul a fost gratificat prin testament, urmează să-i fie eliberat certificatul de
moştenitor şi certificatul de vacanţă succesorală.
b. Răspunderea statului pentru pasivul moştenirii se face numai în limitele
activului. Astfel, moştenirea vacantă statul o dobândeşte ca pe o universalitate,
cuprinzând atât activul cât şi pasivul.
El va fi obligat faţă de creditorii defunctului la fel ca orice moştenitor legal,
legatar universal sau cu titlu universal care a acceptat moştenirea sub beneficiul de
 4
inventar. În toate cazurile însă, statul va răspunde de pasivul moştenirii dobândite
numai în limita activului.
c. Spre deosebire de alţi moştenitori statul nu are un drept de opţiune succesorală
asupra moştenirii vacante. Statul nu ar putea renunţa la moştenirea vacantă întrucât în
baza art. 646 C. civ. bunurile i-ar reveni tot lui. Trebuie subliniat că acceptarea sub
beneficiul de inventar este inutilă, dat fiind că statul răspunde oricum pentru pasivul
succesoral numai în limita activului.
Având în vedere că termenul de prescripţie de 6 luni pentru exercitarea unui drept
succesoral devine inaplicabil, notarul public sau instanţa judecătorească pot constata
vacanţa moştenirii nelimitat în timp.
Statul moştenitor sezinar
În literatura de specialitate, autorii au îmbrăţişat mai multe puncte de vedere
dintre care reţinem doar două opinii:
a) Statul nu este moştenitor sezinar, prin urmare el va trebui să ceară punerea sa în
posesie în caz de moştenire vacantă.
b) Statul este sezinar – obligaţia statului de a răspunde de datoriile şi sarcinile
succesorale în limitele activului succesoral nu pot fi condiţionate de împrejurarea
că el ar înţelege sau nu să solicite punerea în posesie prin eliberarea certificatului
de vacanţă a moştenirii.
Între cele 2 opinii se situează una intermediară potivit căreia statul nu are nevoie
de o trimitere în posesiune propriu-zisă, dar pentru a prelua moştenirea trebuie să
solicite notarului public eliberarea certificatului de vacanţă succesorală.
S-a apreciat că soluţia potrivit căreia statul este sezinar, în privinţa drepturilor
dobândite prin moştenire este cea legală, deoarece este în concordanţă cu posibilitatea
ca instanţa de judecată să constate direct dobândirea succesiunii de către stat şi cu lipsa
dreptului de opţiune succesorală.
Decretul nr. 40/1953 abrogat în prezent prin Lg. 36/1995 prevede că notarii
publici au obligaţia de a elibera la cererea reprezentantului statului certificatul de
 5
vacanţă succesorală. În cosecinţă prin dispoziţiile Lg. 36/1995 nu se condiţionează
exercitarea drepturilor statului de existenţa certificatului de vacanţă succesorală.
Moştenirea testamentară
Testamentul - noţiune, caractere juridice şi conţinutul testamentului
a. Noţiune
Conf. art. 650 : civ. „ succesiunea se deferă sau prin lege sau după voinţa omului
prin testament.”
Legea permite aşadar persoanelor fizice ca printr-un act juridic numit testament
să dispună pt. cauză de moarte. Dreptul persoanelor de a dispune prin testament nu este
nelimitat, motiv pt. care legea stabileşte anumite limite în care persoana care întocmeşte
testamentul poate să dispună de averea sa pt. cauză de moarte.
În interiorul acestor limite există însă libertate testamentară. Prin urmare,
testamentul este un act juridic special. Potrivit art. 802 C. Civ., testamentul e un act
revocabil prin care testatorul dispune pt. timpul încetării sale din viaţă de tot, sau parte
din avutul său.
Noţiunea de testament a fost consacrată încă din dreptul roman. Definiţia dată
testamentului era mult mai vastă şi nu se limita numai la dispoziţiile referitoare la
bunuri, ci cuprindea dispoziţii de ultimă voinţă de orice fel.
b. Caracterele juridice ale testamentului
Din dispoziţiile art. 802 C. Civ. rezultă următoarele caractere juridice:
1. Este un act juridic şi în consecinţă trebuie să îndeplinească condiţiile de
validitate prevăzute pt. orice act juridic civil (art. 648, C. civ.). Fiind şi o
liberalitate, testamentul trebuie să îndeplinească şi condiţiile prevăzute de lege pt.
liberalităţi, adică cauză, condiţii speciale, capacitate ş.a.
2. Testamentul este un act juridic unilateral întrucât exprimă voinţa unei singure
persoane şi produce efecte juridice prin voinţa singulară a testatorului.
Valabilitatea şi efectele testamentului nu depind de capacitatea sau neacceptarea
ulterioară a acestuia de către legatarii respectivi.
 6
3. Testamentul este un act juridic personal care spre deosebire de alte acte juridice
ce pot fi încheiate prin reprezentare sau cu asistarea ocrotitorului legal, nu poate
fi decât personal.
4. Testamentul este un act juridic solemn, pt. că voinţa testatorului va produce
efecte numai dacă testamentul este încheiat în formele prevăzute de lege, sub
sancţiunea nulităţii absolute a acestuia. Nu este oligatoriu ca testamentul să fie un
act autentic.
5. Testamentul este un act juridic pt. cauză de moarte. Deşi este valabil încheiat din
momentul redactării sale el produce efecte juridice numai la momentul morţii
testatorului.
6. Testamentul este un act juridic revocabil – cât timp se află în viaţă testatorul
poate reveni asupra manifestării sale de voinţă, modificând sau anulând
dispoziţiile unui testament anterior. Revocabilitatea este de esenţă testamentară,
în sensul că testatorul poate reveni asupra manifestării sale de voinţă înlăturând
drepturile din conţinutul testamentului. Acest drept este discreţionar şi
nesusceptibil de abuz, întrucât îi dă dreptul de a avea libertate absolută de a
reveni oricând doreşte asupra testamentului.
Testamentul a fost apreciat ca fiind un act juridic excepţional ce prezintă
caracteristici, urmare cărora se deosebeşte de toate celelalte acte juridice.
c. Cuprinsul testamentului
Potrivit C. civ. cupinsul principal al testamentului îl constituie actele de
dispoziţie cu caracter gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le va lăsa la
moartea sa, adică legatele.
Legatele pot avea ca obiect întregul patrimoniu al defunctului, o fracţiune din
acesta sau anumite bunuri individualizate. Testamentul poate cuprinde şi dispoziţii de
ultimă voinţă precum:
- sarcini impuse legatarului, respectiv obligaţii prevăzute în sarcina acestuia, care
conduc la micşorarea emolumentului (valorilor) liberalităţilor testamentare;
- exheredări;
 7
- revocarea dispoziţiilor unui testament anterior;
- recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei;
- dispoziţii cu privire la funeralii şi înmormântare.
c. Condiţii generale de validitate a testamentului
1. Condiţii de fond
Pentru a fi valabil testamentul trebuie să îndeplinească unele condiţii de fond şi
de formă:
Condiţii de fond specifice testamentului sunt:
- Capacitatea de a dispune şi a primi prin testament;
- Voinţa liberă şi neviciată a testatorului;
- Cauza valabilă a actului juridic.
Capacitatea de a dispune este prevăzută pt. toate pesoanele fizice, incapacităţi
de a dispune fiind prevăzute pt. minorii sub 16 ani şi persoanele puse sub interdicţie
juridică. Aceste persoane sub nici o formă nu pot face testament. În cazul minorilor
între 16 şi 18 ani, legea prevede că el poate dispune de ½ din ceea ce ar putea dispune
în cazul în care el ar fi major.
În favoarea tutorelui, minorul nu poate să dispună prin testament decât după ce
socotelile au fost făcute, predate şi primite. În sfârşit persoanele care nu au o voinţă
conştientă la momentul încheierii testamentului nu pot dispune prin testament, chiar
dacă nu au fost puse sub interdicţie. Sancţiunea nerespectării capacitatea de a dispune a
testatorului e nulă relativ.

Capaciatea de a primi legate

Legea prevede 2 categorii de incapacităţi de a primi – ele sunt încadrate în
absolute şi relative după cum există faţă de orice dispunător sau după cum produc efecte
faţă de anumiţi testatori.
 8
În categoria incapacităţilor absolute de a primi legate intră: persoane
neconcepute (art. 808, C.civ.), persoane juridice care nu pot dobândi decât acele
drepturi care corespund scopului stabilit prin lege, actului de desfiinţare sau statut.
Când incapacitatea de a primi un legat există numai faţă de anumiţi dispunători,
ele sunt relative.
Sunt relativ incpmpatibili de a primi prin legat tutorele de la minorul ce se
află sub ocrotirea sa, preoţii de la cei pe care îi asistă, ofiţerii de marină de la persoanele
ce se află la bord în timpul unei călătorii maritime, medicii şi farmaciştii de la
persoanele pe care le îngrijesc.
Sancţiunea nerespectării incapacităţii relative de a primi legate este nulitatea
relativă a dispoziţiei testamentare.
Sunt absolut incapabili de a primi prin legat cetăţenii străini şi apatrizii dacă
obiectul legatului îl constituie un teren.
 1

Drept civil (C6) 14.04.2006

Condiţiile de validitate ale testamentului

Reguli de formă comune tuturor testamentelor

Condiţiile de formă cerute pt. orice fel de testament sunt:

- obligativitatea formei scrise
- obligativitatea testamentului separat
1.Forma scrisă
În dreptul nostru legea recunoşte valabilitatea oricărui testament numai dacă a
fost făcut în forma scrisă. Testamentul oral sau verbal în dreptul nostru nu produce
efectele juridice ale unui testament valabil indiferent de numărul martorilor.
S-a pus problema ,, ce se va întâmpla atunci când o persoană este împiedicată de
o terţă persoană sau de o forţă majoră să prezinte instanţei judecătoreşti un testament
scris prin care a fost desemnat legatar al unor bunuri’’ .
În această ipoteză se disting două situaţii:
a) – Când persoana pretinde că terţa persoană l-a împiedicat pe testator să-şi exprime
voinţa de a gratifica în una din formele testamentare scrise, ca de exemplu din cauza
bolii s-a aflat în imposibiliatete fizică de a scrie testamentul. În acest caz se apreciază că
manifestarea de ultimă voinţă a defunctului chiar dacă este probată de reclamant cu
martori, nu întruneşte condiţiile de formă pentru testament.
b) – Când reclamantul pretinde că un înscris testamentar valabil a existat după moartea
testatorului sau chiar în timpul vieţii lui şi că a dispărut prin pierdere, distrugere sau
dosire. În acest caz soluţia depinde de situaţia în care s-a aflat testatorul şi anume: dacă
a cunoscut sau nu despre existenţa testamentului, despre distrugerea sau dosirea
acestuia, se apreciază că ne aflăm în situaţia unei revocări tacite a legatelor cuprinse în
înscris întrucât acesta putea să refacă testamentul făcând astfel dovada stăruinţei sale de
a face o liberalitate.
 2
Dacă însă testamentul a fost distrus sau dosit fără ştiinţa autorului sau după
moartea acestuia, fie prin fapta unei terţe persoane, fie printr-un caz de forţă majoră,
legatarul va putea dovedi prin orice mijloc de probă existanţa şi cuprinsul testamentului
valabil încheiat.
2.Obligativitatea testamentului separat. Oprirea testamentului conjunctiv
A doua regulă de formă comună tuturor testamentelor este aceea care opreşte
testamentul conjunctiv (art. 857 C.civ.). Legea interzice ca două persoane să testeze
prin acelaşi act una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei terţe persoane. Această
interdicţie prevăzută de C.civ. se justifică prin intenţia legiuitorului de a garanta
caracterul unilateral şi personal al testamentului, dar mai ales esenţa acestuia în sensul
că poate fi revocabil. Fără această interdicţie orice testator nu ar putea revoca propriile
sale dispoziţii fără acordul celorlalţi.
Problemele practice au apărut în faţa notarului public în situaţia când soţii solicită
să facă un testament unul în favoarea celuilalt prin acelaşi act pt. ca nici unul să nu îl
poată revoca fără acordul celuilalt. De menţionat că în materie de testament nu se pot
lua măsuri de siguranţă deoarece ar contraveni liberalităţilor, iar testatorul ar putea
reveni ulterior asupra manifestării sale de voinţă pt. cauză de moarte, dar şi caracterul
unilateral personal al testamentului.
3.Sancţiunea nerespestării condiţiilor de formă cerute pentru orice fel de
testament
Legea sancţionează cu nulitatea absolută, nulitate ce poate fi invocată de orice
persoană interesată. Sancţiunea nulităţii absolute poate fi atenuată în anumite ipoteze
astfel:
- în cazul testamentului autentic sau mistic, nul pt. viciu de formă, acesta va putea
avea valabilitatea unui testament olograf valabil dacă este scris în întregime, datat
şi semnat de testator;
- testamentul nul pt. condiţii de formă va da naştere unor obligaţii
 3
imperfecte în sarcina moştenitorilor defunctului şi care poate constitui eventual
cauza unei obligaţii civile perfecte pe care şi-o asumă un moştenitor al defunctului.
Moştenitorul voluntar şi în cunoştinţă de cauză care exercită legatul printr-un
testament nul nu se mai poate prevala de nulitatea acelui legat. Acestă soluţie se
întemeiază pe dispoziţiile art 1167 al.3 C.civ. coroborat cu dispoziţile referitoare la
donaţii.

Diferite feluri de testamente

Dreptul civil cunoaşte trei categorii de testamente şi anume:

- testamente încheiate în condiţii normale cunoscute ca testamente ordinare
- testamente încheiate în situaţii excepţionale denumite şi testamente privilegiate
- testamente simple ( ex. depunerile CEC)

Testamente ordinare

A. Testamentul olograf
Este acel terstament ce trebuie scris în întregime, datat şi semnat de testator.
Prezintă următoarele avantaje: - este supus celor mai simple formalităţi;
- poate fi întocmit oriunde;
- permite păstrarea secretului.
Acest testament prezintă şi unele dezavantaje:
- voinţa testatorului poate fi uşor influenţată prin sugestie sau captaţie;
- poate avea o redactatre neclară;
- poate fi distrus sau ascuns.
Testamentul olograf trebuie să fie scris în întregime de testator în orice limbă
ştiută de acesta, poate fi scris pe orice suport ( pe hârtie, perete, pe geam şi suport
magnetic). Acest testament nu poate fi dactilogarfiat sau tipărit.
 4
Deşi act solemn, testamnetul olograf fiind un înscris sub semnătură privată, dacă
scrierea sau semnătura nu e recunoscută de moştenitori, instanţa va recurge la procedura
verificării de scripte.
În toate cazurile testamentul dactilografiat sau tipărit esta nul. În literatura de
specialitate s-a pus problema cazului în care testamentul va cuprinde o scriere starăină.
Au existat două variante:

a) – scrierea străină nu are nici o legătură cu dispoziţiile testamentului şi în acest

caz testamentul este valabil deoarece voinţa acestiua nu a fost afectată cu nimic;
b) – scrierea străină se referă la anumite dispoziţii testamentare ca de exemplu o
ştersătură, o modificare, adăugire şi altele. În acest caz testamentul va fi nul dacă
intervenţia străină s-a făcut cu ştiinţa testatorului şi dimpotrivă va fi valabil dacă
testatorul nu a ştiut de această intervenţie, fără luarea în considerare a intervenţiei
străine.
Esta posibil ca testamentul să sufere uneori modoficări ale actului de ultimă
vionţă a testatorului. Modificările vor fi valabile cu condiţia ca acestea să fie datate şi
semnate de testator.
Testamentul poate fi valabil şi dacă a fost redactat după un alt model. Pentru a fi
valabil testamentul olograf potrivit art. 859 C.civ trebuie să fie datat de mâna
testatorului. Data prezintă importanţă întrucât în raport cu aceasta se va putea stabili
capacitatea testatorului şi validitatea testamentului în cazul în care testatorul a lăsat mai
multe testamente. Data trebuie să cuprindă luna, anul şi ziua când s-a redactat
testamentul. Data poate fi pusă oriunde în cuprinsul testamentului. Lipsa datei din
testament este sancţionată cu nuliatatea. Sub acest aspect distingem două situaţii:
a) – când există data dar aceasta este inexactă; sub acest aspect putem întâlni
situaţia în care data să fie falsă, adică alterată în mod voit de testator şi situaţia în care
data este incompletă, dar urmare a unei greşeli involuntare a testatorului;
b) – dacă data strecurată sau trecută în testament este falsă testamentul este nul.
Proba falsităţii testamentului se va putea face prin orice mijloc de probă inclusiv
prin recurgerea la o expertiză grafologică.
 5
Data incompletă sau involuntar trecută ca urmare a unei greşeli a
testatorului va putea fi rectificată sau întregită de către instanţa de judecată.
Inexactitatea datei este acoperită dacă ulterior testatorul a procedat la întocmirea unui
supliment la testament.

Semanătura testatorului
Prin semnătură testatorul finalizează dispoziţiile cuprinse în testament. Semnătura
nu trebuie să cuprindă obligatoriu numele de stare civilă a testatorului ci poate fi chiar şi
un pseudonim al acestuia. Semnătura trebuie să fie executată de mâna testatorului.
Punerea de deget a celeui care nu ştie carte conduce la nuliateta testamentului.
Semnătura se execută de regulă la sfârşitul testamentului.
Dacă testamentul este redactat pe mai multe coli, nu e obligatoriu semnarea
acestuia pe fiecare coală. Testamentul olograf trebuie,de regulă prezentat notarului
public de la locul unde s-a deschis procedura succesorală. Notarul va constata
deschiderea testamentului, starea în care se află acesta şi va putea dispune păstrarea lui
în cadrul biroului notarial. Despre toate aceste operaţiuni notarul va încheia un porces
verbal.
Deşi este un act jurudic solemn, testamentul olograf este constatat sub forma unui
înscris sub semnătură privată. Moştenitorii legali pot contesta testamentul olograf sub
toate aspectele acestuia. Testamentul olograf este opozabil terţilor fără a fi nevoie de
îndeplinirea cerinţelor art.1182 C.civ.
Data testamentului va fi opozabilă terţelor persoane pâna la proba contrară.

B.Testamenul autentic
Este acel testament care a fost autentificat de notarul public cu respectarea
cerinţelor legii. Prezintă următoarele avantaje:
- poate fi folosit de cei care nu ştiu carte, iar puterea lui doveditoare este
recunoscută până la înscrierea în fals.
Prezintă şi unele dezavantaje:
- cheltuieli materiale;
 6

- nu asigură păstrarea deplină a secretului testatorului.

Testatorul, adică redactorul testamentului se va putea prezenta la biroul noatrial şi
va declara în faţa notarului public că cele cuprinse în testament reprezintă voinţa sa
nealterată.
Testamantul poate fi redactat într-o formă anume şi de către altă persoană, ex. un
avocat, situaţie în care trebuie să se prezinte şi el la biroul notarial. Legea nu permite
reprezentarea testatorului.
Testamentul poate fi încheiat şi la locuinţa testatorului în cazul în care acesta din
urmă ar fi în vârstă sau ar suferi o boală garvă.
Locul încheierii testamentului va fi stabilit în toate situaţiile de notarul public.
Notarul public va identifica pe testator, pe redactorul testamentului precum şi pe
martori. Notrul va citi înscrisul cuvânt cu cuvânt în auzul testatorului, iar acesta va fi
întrebat dacă reprezintă ultima sa voinţă.
După luarea consimţământului, testatorul va semna în faţa notarului testamentul.
Notarul va autentifica testamentul printr-o rezoluţie pusă pe cererea testatorului.
Autentificarea testamentului se va finaliza printr-o încheiere întocmită de notarul
public.
Puterea doveditoare a testamentului autentic
Testamentul autentic are forţă probantă până la înscrierea în fals. Forţa probantă a
înscrisului autentic se referă şi la menţiunile procesului verbal de autentificare
întemeiate pe constatările făcute de notarul public prin propriile sale simţuri.
Prin urmare, existenţa declaraţiilor făcute în faţa notarului public care autentifică
şi care au fost consemnate de acesta prin încheierea de autentificare, nu poate fi
combătută decât prin înscrierea în fals. Sancţiunea pentru nerespectarea formalităţilor
cerute de lege este nulitatea absolută.
C.Testamentul mistic
Este testamentul semnat de testator, strâns şi sigilat şi prezentat judecătoriei
pentru îndeplinirea unei formalităţi.
 7
Testamentul mistic poate fi scris de testator sau de altă persoană, poate fi scris
de mână sau dactilografiat, poate fi executat cu alfabetul pentru nevăzători, însă în toate
situaţiile acesta va fi semnat de testator.
Testatorul va prezenta testamentul unei judecătorii sigilat şi va purta ştampila sau
sigiliul judecatoriei, iar testatorul va avea obligaţia să declare că prevederile din
testament sunt cele care corespund voinţei sale şi va fi semnat de acesta. Dacă testatorul
va declara în mod mincinos testamentul va fi nul.
În toate cazurile în care judecătorul va primi testamentul mistic este obligat să
întocmească pe hârtia sau plicul sigilat un act de suprascriere prevăzut de art. 864
C.civ., adică un proces verbal care va cuprinde următoarele menţiuni:
- prezenţa testatorului;
- declaraţia acestuia că testamentul este al său;
- starea în care se află testamentul.
Procesul verbal va fi semnat de judecător şi testator. Nerespectarea acestor cerinţe
este sancţionată cu nuliateta .
Testamentul mistic face dovada până la înscrierea în fals pt. tot ce judecătorul
declară că a constatat. Sinceritatea declaraţiei testatorului va putea fi însă combătută
prin orice mijloc de probă.
 1

Drept civil (C7) 28.04.2006

Testamente privilegiate

Acestea sunt testamentul militar, testamentul în caz de boală contagioasă şi

testamentul maritim.
Pot recurge la testamentul militar acele persoane care se află pe un teritoriu
străin în misiune ori prizonieri, situaţie în care agentul instrumentator va fi ofiţerul
comandant al unităţii asistat de doi martori. Dacă miliatrul este rănit sau bolnav,
agentul instrumentator va fi medicul şef al spitalului sau comandantul unităţii.
Persoanele aflate pe un teritoriu izolat ca urmare a unei boli conatagioase, în
carantină, pot testa în această formă simplificată, ca agent instrumentator fiind un
membru al Consiliului local sau primarul asistat de doi martori.
De precizat că acest testament nu poate fi folosit dacă în localitatea respectivă
există notar public.
Membrii echipajelor şi călătorii îmbarcaţi pe o navă pot testa în forma
testamentului maritim numai dacă vasul se află pe mare. Dacă vasul se află ancorat
într-un port românesc sau într-un port străin în care există agent diplomatic sau
consular român se poate testa numai în formele ordinare.
În cazul testamentului maritim agentul instrumentator va fi comandantul vasului
sau locţiitorul acestuia.
Pentru conservareatestamentuluio maritim, legea cere sub sancţiunea nulităţii ca
acesta să fie întocmit în două exemplare. Un exemplar se va preda agentului
diplomatic sau consulului român din primul port în care va fi ancorat vasul pentru a fi
trimis în ţară notarului public din raza teritorială unde domiciliază testatorul.
Dacă vasul a ancorat într-un port român, ambele exemplare ale testamentului
vor fi înaintate prin organele maritime notarului public.
 2
Testamentul maritim îşi pierde valabilitatea în termen de trei luni de la
data când testamentul a ajuns într-un loc unde se poate testa în formele ordinare.

Alte forme testamentare speciale reglementate de lege

A) Dispoziţiile de ultimă voinţă cu privire la depunerile CEC

Legislaţia civilă permite posibilitatea pentru titularii de depuneri la CEC să
hotărască pt. cazul încetării lor din viaţă asupra depunerilor. Dispoziţia de ultimă
voinţă se poate realiza sub forma unui testament ordinar sau privilegiat,dar şi într-o
formă specială cunoscută sub denumirea de clauză testamentară.
În literatura de specialitate au existat mai multe opinii cu privire la clauza
testamentului, părerile fiind împărţite. Caluza testamentară se caracterizează prin
următoarele trăsături:
a) – Clauza testamentară nu trebuie confundată cu clauza de împuternicire.
Aceasta din urmă fiind un mandat care produce efecte numai în timpul vieţii
titularului. Din momentul morţii acestuia clauza de împuternicire încetează a mai
prodece efecte juridice, în schimb clauza testamentară va produce efecte din
momentul decesului titularului de libret.
b) – Clauza testamentară este o formă simplificată de a testa deoarece se cere
numai semnătura testatorului, restul datelor fiind completate de personalul CEC.
c) – Caluza testamentară este un legat cu titlu particular şi prin urmare sunt
aplicabile toate regulile care guvernează regimul juridic al legatelor cu titlu particular.
d) – Clauza testamentară este un testament şi în consecinţă sunt aplicabile
regulile specifice testamentului printre care şi principiul revocabilităţii dispoziţiilor
testamentare până în ultima clipă a vieţii testatorului.
Clauza testamentară făcută de titular nu îl obligă pe acesta să o menţină până la
moarte, el putând reveni asupra ei anulând-o printr-un alt testament.

B) Testamentul făcut în străinătate

Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot dispune prin testament în forma
 3

olografă prevăzută de legea română sau în formă autentică prevăzute de legea locului
unde se încheie testamentul.

Principalele dispoziţii cuprinse în testament

1.Legatul
Noţiune şi condiţii
Legatul e un act juridic cuprins într-un testament prin care testatorul
desemnează una sau mai multe persoane care la decesul său vor primi întreg
patrimoniul, o fracţiune din el sau bunuri determinate din patrimoniul testatorului. Din
această definiţie rezultă că:
a) – desemnarea legatarului trebuie făcută prin testament, ceea ce înseamnă că
persoana nominalizată să fie identificată prin datele de stare civilă; Nu este posibil ca
testatorul să comunice verbal unei persoane numele şi prenumele legatarului chiar
dacă prin testament individualizează persoana căreia i-a transmis verbal numele
legatarului;
b) – desemnarea trebuie făcută în aşa fel încât determinarea legatului să fie
posibilă la data când se execută testamentul;
c) – desemnarea persoanei nu poate fi lăsată la alegerea unei terţe persoane, ci
această alegere trebuie să rezulte din cuprinsul testamentului.
Legatul prin care testatorul a dispus ca persoana legatarului să fie aleasă de o
terţă persoană este nul.
Desemnarea persoanei poate fi făcută direct prin indicarea numelui şi
prenumelui legatarului sau prin indicarea unei calităţi care o individualizează.
Desemnarea persoanei poate fi făcută şi în mod indirect prin indicarea unor elemente
în aşa manieră încât să o individualizeze.
Calsificarea legatelor
a) – din punct de vedere al modalităţii care afectează voinţa testatorului, legatele
pot fi pure şi simple, cu termen, sub condiţie şi cu sarcină;
 4
b) – din punct de vedere al obiectului lor legatele pot fi universale, cu
titlu universal şi cu titlu particular.

Legatul pur şi simplu

Este legatul care îşi prodece efectele la data morţii testatorului, nefiind afectat
de nici o modalitate.
Legatul cu termen
Este legatul a cărui executare sau stingere depinde de împlinirea unui termen
întotdeauna un eveniment viitor şi nesigur. Termenul poate fi suspensiv sau extinctiv.
Termenul suspensiv suspendă executarea dreptului, legatarul putând cere
predarea bunului legat la data împlinirii termenului.
Termenul extinctiv stinge la împlinirea lui dreptul care a luat naştere şi s-a
executat din momentul deschiderii succesiunii.
În cazul termenului extinctiv, legatul produce efecte de la data deschiderii
succesiunii. La împlinirea termenului dreptul legatarului se va stinge pe viaţă.
Legatul sub condiţie
Este legatul a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment viitor şi
nesigur că se va împlini. Condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie.
Condiţia suspensivă suspendă până la împlinirea ei naşterea dreptului la legat,
iar odată împlinită, dreptul legatarului va lua naştere retroactiv de la data deschiderii
succesiunii.
Condiţia rezolutorie la împlinirea ei desfiinţează retroactiv dreptul la legat.
Când condiţia rezolutorie nu s-a împlinit sau este sigur că nu se va împlini, legatul
devine definitiv pur şi simplu.
Legatul cu sarcină
Este lagatul care prevede o obligaţie, o sarcină de a da, a face sau a nu face,
impusă de testator legatarului.
Sarcina este specifică liberalităţilor şi poate fi prevăzută în interesul unei terţe
persoane, testatorului sau legatarului.
 5

Clasificarea legatelor după obiectul lor

1.Legatul universal
Potrivit art. 888 C.civ., legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă
după moarte la una sau mai multe persoane universalitatea bunurilor sale. Rezultă din
dispoziţiile art. 888 C.civ. că testatorul poate să lase mai mulţi legatari universali.
Legatul universal există şi în situaţia în care datorită drepturilor conferite altora
de către testator, emulumentul moştenirii este redus considerabil cu condiţia să existe
o vocaţie la întreaga moştenire.
Problema legatarilor universali se pune numai în materia moştenirii
testamentare întrucât moştenitorii legali sunt dobânditori universali, fiecare dintre ei
având vocaţia de a culege întreaga moştenire.
Sunt considerate legate universale legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile,
legatul nudei proprietăţi asupra întregii moşteniri, legatul cotităţii disponibile şi altele.
2. Legatul cu titlu universal
Este legatul care conferă vocaţie succesorală numai la o fracţiune din
moştenirea lăsată de defunct.
Asemănarea dintre legatul universal şi cel cu titlu universal constă în aceea că
se caracterizează prin întinderea vocaţiei succesorale şi nu a emulumentului.
Deosebirea dintre ele constă în aceea că legatul universal conferă vocaţie la
întreaga moştenire, pe când legatul cu titlu universal numai la o fracţiune din
moştenire.
Art. 894 C.civ. determină următoarele legate cu titlu universal:
- legatul unei fracţiuni din moştenire;
- legatul tuturor bunurilor mobile;
- legatul tuturor bunurilor imobile;
- legatul unei fracţiuni din bunurile mobile;
- legatul unei fracţiuni din bunurile imobile.
Legatul pe care minorul de 16 ani îl face cu privire la întreaga sa avere, art. 807
 6
C.civ. prevede că minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament decât de ½
din ceea ce ar fi putut dispune dacă ar fi fost major. Un legat asupra întregii averi
făcută de minor este în realitate legatul unei jumătăţi din moştenire.
3. Legatul cu titlu particular
Acest legat conferă vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri singulare.
Este reglementat de art. 894 C. Civ.
Poate constitui obiectul unui astfel de legat orice bun aflat în circuitul civil.
Bunul trebuie să fie cert şi individual determinat. Pot face obiectul unui astfel de legat
şi bunurile determinate generic dar care sunt determinate cantitativ. Obiectul acestui
legat poate fi şi un bun incorporal.
Spre deosebire de legatul universal sau cu titlu universal, legatul cu titlu
particular nu răspunde de pasivul succesiunii.

Forme de legat întâlnite mai des în practică

a) Legatul uzufructului
Potrivit art. 805 C.civ., testatorul poate transmite pentru cauză de moarte nuda
proprietate unui legatar şi dreptul de uzufruct asupra unui bun altui legatar.
De regulă, legatul uzufructului e lăsat în favoarea soţului defunctului şi are
caracter viager, iar nuda proprietate este lăsată în favoarea unei rude apropiate a
defunctului.
În ceea ce priveşte natura juridică a legatului uzufructului, legea distinge între
legatul ce are ca obiect nuda proprietate şi legatul ce transmite numai uzufructul.
b) Legatul bunului altuia
Această problemă se pune în situaţia în care sunt întrunite cumulativ
următoarele două condiţii: 1) – defunctul nu avea nici un drept actual sau viitor asupra
bunului, obiect al lagatului;
2) – obiectul legatului etse un bun individual determinat.
În raport cu cele expuse, soarta legatului va fi apreciată după cum testatorul a
dispus prin testament, cunoscând sau nu de situaţia reală a bunului.
 7
Dacă testatorul a lăsat bunul altuia, crezând că este al lui, legatul este nul.
Dacă testatorul a dispus de bunul altuia ştiind că nu este al său, conform art. 906
C.civ. însărcinatul cu executarea legatului va avea o obligaţie alternativă şi anume fie
de a procura bunul de la proprietarul acestuia, fie de a plăti valoarea bunului şi a o
transminte lagatarului. Sarcina probei va reveni legatarului.
c) Legatul bunului indiviz
Dacă bunul obiect al legatului cu titlu particular se află în indiviziune la data
deschiderii moştenirii, soarta juridică a legatului va fi diferită astfel:
1) – Dacă testatorul a lăsat legatarului o cotă mai mare ce-i aparţine din bunul
determinat aflat în indiviziune, legatul e valabil;
2) – Dacă testatorul a lăsat nu cota sa ideală ci o parte determinată din bunul
aflat în indiviziune, legatul va fi fie valabil, fie nul după cum testatorul a
dispus în cunoştinţă de cauză sau cu credinţa greşită că bunul îi aparţine.
 1
Drept civil ( C 8 )

Ineficacitatea legatelor

Dispoziţiile testamentatre formulate în condiţiile prevăzute de lege produc, de

regulă, efecte juridice.
Se întâmplă în practică, ca legatul să fie lipsit de eficacitate juridică fiind
desfiinţat retroactiv. Astfel, legatele pot fi nule sau anulabile, după cum sunt contrare
normelor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.
Cauzele de nulitate sunt întotdeauna anterioare sau concomitente cu întocmirea
testamentului.
Cauzele posterioare întocmirii testamentului pentru care testamentul (legatele) nu
va produce efecte juridice sunt revocarea şi caducitatea.
Definiţie: Ineficacitatea legatelor desemnează acele ipostaze în care dispoziţia
testamentară prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsită de
efecte juridice din cauze prevăzute de lege.

Nulitatea legatelor
Nulitatea absolută sau relativă a legatelor intervine în cazul în care testamentul,
respectiv dispoziţia testamentară prin care a fost prevăzut, nu îndeplineşte condiţiile de
fond şi de formă prevăzute de lege.
Cauzele de nulitate pot fi :
- comune tuturor actelor juridice ( vicii de consimţământ, cauză sau obiect ilicit ori alte
motive care afectează validitatea actului, ca de exemplu obiectul legatului era pierit la
momentul al care s-a încheiat testamentul; testatorul nu avea capacitatea de a dispune)
- specifice legatelor cum ar fi nerespectarea regulilor de formă prevăzute de lege pentru
testamente ( inclusiv cerinţa testamentului separat), testarea bunului altuia cu credinţa
testatorului că este al său, stipularea unei substituţii fideicomisare.
Se impun două precizări:
• Se admite că după moartea testatorului, nulitatea legatului poate
 2

fi acoperită prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a legatului în

cunoştinţa cauzei de nulitate de către persoanele care ar beneficia de ineficacitatea
legatului din cauza nulităţii;
• Întrucât testamentul se întocmeşte, de regulă, cu mult timp înainte de data la care
începe să-şi producă efectale, termenul prescripţiei se calculează nu de la data
încheierii actului, ci de la data deschiderii succesiunii.( art. 9 al.2 Decretul
167/1958)

Revocarea legatelor
1.Revocarea voluntară
Până în ultima clipă a vieţii, testatorul are dreptul să revină asupra dispoziţiilor
testamentare printr-o manifestare de voinţă ulterioară ce poate avea ca efect revocarea
totală sau parţială a dispoziţiilor făcute anterior. Ea poate fi expresă sau tacită.
Revocarea expresă este aceea care rezultă dintr-un înscris prin care testatorul şi-a
manifestat formal voinţa de a revoca dispoziţia testamentară anterioară. Revocarea
expresă e un act solemn, ceea ce înseamnă că testatorul care a făcut un testament poate
ulterior să facă un alt testament prin care îl revocă pe primul sau fără să facă un nou
testament printr-un act autentic revocă testamentul anterior.
Nerespectarea acestor forme, atrage nulitatea absolută a revocării (art.920 C.civ.).
Revocarea îşi produce efectele chiar dacă nu îmbracă forma pentru testamentul revocat.
În cazul în care revocarea expresă e cuprinsă într-un testament propriu-zis, adică
într-un act prin care se fac legate noi, revocarea va rămâne eficace chiar dacă noile
dispoziţii sunt inoperante, căci chiar dacă acest testament este ineficace cât priveşte
liberalităţile, el rămâne valabil ca act revocatoriu, dacă cerinţele de formă au fost
îndeplinite.
Revocarea este tacită dacă fără a fi expres declarată rezultă neîndoielnic din acte
sau fapte săvârşite de testator şi care sunt incompatibile cu menţinerea în tot sau în parte
a unui testament anterior.
Potrivit art.921,923 C.civ. revocarea tacită poate să rezulte:
 3

- din incompatibilitatea sau contrarietatea între dispoziţiile unui testament anterior

şi cele cuprinse în noul testament;
- înstrăinarea obiectului legatului făcută voluntar de testator.
Înţelegem prin incompatibilitate imposibilitatea materială sau juridică de a executa
cumulativ două dispoziţii testamentare( ex. dacă testatorul după ce a făcut un act de
deliberaţiune a debitorului său, dispune prin legat de acestă creanţă în favoarea unui
terţ).
Incompatibilitate va fi juridică sau morală dacă printr-un testament testatorul
dispune în favoarea lui X deplina proprietate a unei casa, iar printr-un al doilea îi lasă
numai nuda proprietate, se revocă astfel primul legat cât priveşte uzufructul.
Esta contrarietate de câte ori acelaşi obiect e lăsat cu titlu de legat prin două
dispoziţii succesive şi deosebite unor persoane diferite. De exemplu, în primul
testament testatorul lasă un bun unei persoane, ulterior prin alt testament lasă acelaşi
obiect altei persoane. Din punct de vedere juridic ar fi posibil ca două persoane să aibă
un drept asupra aceluiaşi bun în calitate de legatari dar în acelaşi testament.
Ca şi în cazul contrarietăţii, înstrăinarea voluntară atrage după sine revocarea
legatului al cărui obiect a fost înstrăinat, nu pt. că ar fi imposibilă executarea acestuia, ci
fiindcă manifestă intenţia testatorului de al revoca. Înstrăinarea poate să rezulte dintr-un
act de vânzare-cumpărare, donaţie, schimb.
De îndată ce voinţa de a revoca s-a manifestat prin înstrăinare, revocarea e
dobândită chiar dacă ulterior lucrul înstrăinat ar reintra retroactv în patrimoniul
testatorului prin efectul unei condiţii rezolutorii a unei acţiuni în rezoluţiune sau
anulare. Pentru ca înstrăinarea să se provoace şi revocarea va trebui să fie şi reală, nu o
simplă intenţie de a înstrăina.
În practica judiciară, s-a opinat că şi distrugerea testamentului e o revocare tacită.
Pentru a avea ca efect ineficacitatea legatului, distrugerea trebuie făcută de testator sau
săvârşită din ordinul său. Dacă distrugerea se datorează unui terţ sau unui caz de forţă
majoră, cei interesaţi vor putea în temeiul art.1198 C.civ. să dovedească distrugerea şi
cuprinsul testamentului prin orice mijloc de probă.
 4

2.Revocarea judecătorească
Legatele se pot revoca de instanţă în principiu în aceleaşi condiţii ca şi donaţiile
( art.930 C.civ.). Legatul poate fi revocat de instanţă ca sancţiune pentru fapte culpabile
săvârşite de către legatar faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia, pentru
neexecutarea sarcinilor de către legatarul care a fost gratificat prin legat(art.830 C.civ.)
Neexecutarea sarcinii trebuie să fie culpabilă, dacă e dat unui caz fortuit sau de
forţă majoră, lagatul nu va fi revocat.
Acţiunea în revocare aparţine celor ce au interes ca liberalitatea testamentarăsă
fie revocată şi trebuie în termenul general de prescripţie (3 ani).
Pentru ingratitudinea legataruluipot fi revocate în două din cele trei cazuri
prevăzute pentru donaţie şi anume dacă gratificatul a atentat la viaţa dispunătorului şi
dacă s-a făcut culpabil de delicte, cruzimi, sau injurii grave (art.831 pct. 1,2 C.civ.).
Refuzul de alimente nu este şi cauză de revocare a legatului deoarece cât timp este în
viaţă testatorul, legatarul nu are nici o obligaţie faţă de acesta, dreptul său se naşte după
moartea testatorului.
Acţiunea de revocare pt ingratitudine şi cea întemeiată pe o injurie gravă făcută
memoriei testatorului pot fi intentate într-un termen de un an din ziua săvârşirii
delictului sau de când moştenitorii au cunoscut de săvârşirea faptei (art.833,931 C.civ.).

Caducitatea legatelor
Caducitatea legatului este imposibilitatea de executare datorată împrejurării că
legatarul nu poate sau nu voieşte legatul. Cauzele de caducitate sunt:
1) – predecesul legatarului (art.924 C.civ.)
2) – neîndeplinirea condiţiei suspensive
3) – incapacitatea legatarului de a primi legatul ( art 928 C.civ.)
4) – repudierea legatului (art. 928 C.civ.)
5) – peirderea totală a lucrului (art. 927)
1) Predecesul legatarului
 5
Potrivit dispoziţiilor art.924 C.civ., legatul nu îşi produce efectele asupra
moştenitorilor legatarului. Prezumţia scrisă în art. 924C.civ. admite şi proba contrară,
dacă se dovedeşte faptul că testatorul nu a înţeles să gratifice o anume persoană, ci orice
persoană care ar avea o anume calitate sau prin interpretarea voinţei testatorului se
stabileşte că a înţeles să gratifice în lipsa legatarului pe moştenitorii acestuia.
2) În cazul în care legatul a fost făcut sub condiţie suspensivă, dacă legatarul
moare înainte de implinirea condiţiei, legatul e caduc chiar dacă ar fi supravieţuit
testatorului. Dreptul legatarului sub condiţie suspensivă nu e transisibil moştenitorilor
cât condiţia nu s-a îndeplinit.
3) Legatul va mai fi caduc dacă legatarul devine incapabil de a primi. Dacă
lagatarul era deja incapabil la momentul încheierii testamentului, legatul nu e caduc ci
nul. Cazul de caducitate trebuie să intervină după moartea testatorului, dar înainte de
predarea bunului.
4) Caducitatea legatului va mai interveni dacă legatarul repudiază, adică nu îl
primeşte. Legatarul va putea refuza legatul numai după moartea testatorului căci altfel
repudierea ar constitui un pact nul ca fiind făcut asupra unei succesiuni viitoare.
5) Dacă obiectul legatului a pierit în întregime, trebuie să distingem după cum
pierderea este anterioară sau posterioară morţii testatorului. Dacă lucrul a pierit în
întregime înainte de deschiderea succesiunii, legatul este caduc căci nu mai are obiect,
indiferent dacă se datoreşte forţei majore, culpei legatarului, a testatorului sau a unei
terţe persoane. Dacă lucrul a pierit după moarte testatorului, lagatul nu va fi caduc. În
acest caz, soarta legatului va depinde de cauza pieirii.
În cazul în care lucrul a pierit dintr-o cauză imputabilă debitorului sau dacă acesta
era pus sub întârziere, drepturile legatarului subzistă, iar debitorul răspunde dacă nu
dovedeşte că lucrul ar fi pierit chiar dacă ar fi fost predat legatarului.
Dacă obiectul legatului a pierit din caz fortuit sau de forţă majoră, debitorul
legatului va fi liberat prin imposibiliatatea fortuită a executării, dar legatul nu va fi
caduc.
 6

Dreptul de adăugire sau acrescământ

Un legat poate fi nul, revocat sau caduc. În principiu, ineficacitatea folosirii
persoanei care avea obligaţia de a-l preda sau plăti, respectiv moştenitorii legali, legatul
universal, cu titlu universal sau chiar cel cu titlu particular dacă predarea sau plata a fost
pusă în sarcina sa de către testator. De la acest principiu există două situaţii când
ineficacitatea legatului profită altor persoane:
a) – când dispoziţia ineficace cuprinde o substituţie vulgară (art. 804
C.civ.). Testatorul poate dispune dacă legatarul desemnat nu va
voi sau nu va putea să primescă legatul, acesta se va cuveni altei
persoane instituită, legatară cu titlu subsidiar.
b) – când legatele fiind conjuncte, primeşte aplicare dreptul de
acrescământ sau adăugire. Pentru ca dreptul de adăugire să ia
fiinţă, în conformitate cu art. 929 C.civ., trebuie întrunite
următoarele condiţii:
1) – să existe o pluralitate de legatari;
2) – dispoziţiile făcute în favoarea lor să aibă acelaşi obiect;
3) – vocaţia legatarilor să nu fie fracţionată de testator astfel încât
fiecare să aibă chemare la întreg;
4) – unul sau mai mulţi legatari să nu poată sau să nu dorească să
vină la succesiune.

Exheredarea
Exheredarea este dispoziţia prin care testatorul înlătură de la moştenire pe un
moştenitor în temeiul calităţii sale de rudă sau de soţ supravieţuitor. Testatorul poate
dezmoşteni pe moştenitorii rezervatari, dar numai cât priveşte cotitatea disponibilă.
Moştenitorii nerezervatari pot fi dezmoşteniţi fără nici o limită.
Felurile dezmoştenirii
1) Dezmoştenirea indirectă – se poate realiza prin substituirea unor legatari
universali care epuizează întreaga moştenire.
 7

2) Dezmoştenirea directă – e acea dispoziţie prin care testatorul declară în mod

expres voinţa sa de a înlătura de la moştenire anumiţi moştenitori sau pe toţi
moştenitorii.

3) Dezmoştenirea ca sancţiune – exprimă voinţa testatorului de a împiedica pe

moştenitori să atace dispoziţiile testamentului şi dispune că exclude de la
moştenire sau îi reduc la rezerva legală în cazul când ar cere anularea
testamentului.
Dezmoştenirea e nulă dacă are ca acop să apere dispoziţii testamentare ilicite sau
imorale.

Executarea testamentară

În conformitate cu dispoziţiile art.910 C.civ., testatorul pentru a asigura

îndeplinirea dispoziţiilor sale de ultimă voinţă, poate numi unul sau mai mulţi executori
testamentari.
Execuţiunea testamentară, sub aspectul naturii juridice se prezintă ca un mandat
în care executorul testamentar este mandatarul, iar testatorul mandantul.
Fiind un mandat supus unor reguli speciale, execuţiunea testamentară are unele
părţi diferenţiate faţă de mandatul de drept comun. Acestea sunt:
- executorul testamentar este instituit sau revocat de testator numai printr-un înscris
în formă testamentară;
- execuţiunea testamentară începe să producă efecte de la moartea testatorului
(mandantului);
- atribuţiile executorului testamentar sunt stabilite de lege ( în cel de drept comun
mandantul stabileşte atribuţiile mandatarului);
- executorul testamentar după ce a acceptat sarcina, nu mai poate, în principiu, să
renunţe la ea;
 8
- termenul limită a împuternicirii executorului testamentar cu sezină
este stabilit de lege (art. 911 C.civ.)
Atribuţiile executorului testamentar - variază după cum testatorul i-a conferit
sau nu sezina.

Executorul testamentar fără sezină

Are rol de supraveghere şi control al executării dispoziţiilor testamentare, fără a

executa el însuşi aceste dispoziţii (art. 916 al.4C.civ.).
Are următoarele drepturi şi obligaţii:
- conform art. 916 al.1 C.civ. şi art.72 al.1 Legea 36/1995, executorii testamentari
vor cere punerea peceţilor(sigilii), dacă sunt şi erezi minori, interzişi sau persoane
dispărute;
- conform art. 916 al. 2 C.civ. au obligaţia să stăruie a se face inventarul bunurilor
succesiunii, în prezenţa moştenitorilor prezumaţi de către notarul public (art 70 din lg.
36/1995);
- conform art. 916 al.4 se vor îngriji ca testamentele să se execute, iar în caz de
contestare asupra execuţiei au dreptul să intervină ca să susţină validitatea lor;
- conform art. 916 al.5 sunt datori, după trecerea unui an de la moartea
testatorului, a da socoteală despre gestiunea lor;
- executorul testamentar trebuie să ia orice măsură pentru conservarea bunurilor
succesorale.

Executorul testamentar cu sezină

Sezina este dreptul executorului testamentar de a deţine bunurile mobile

succesorale pentru ca să poată executa dispoziţiile testamentare (art.911 C.civ.).
Executorul testamentar cu sezină, pe lângă drepturile şi îndatoririle executorului
testamentar fără sezină mai are următoarele drepturi şi îndatoriri:
 9
- să efectueze plata legatelor având ca obiect bunurile mobile, iar dacă sumele
din patrimoniul testatorului sunt insuficiente pentru plata legatelor, executorul are
obligaţia să ceară vinderea bunurilor mobile succesorale pentru acoperirea deficitului
(art.916 al.3);
- are dreptul de a încasa creanţele succesiunii( bunuri imobile) urmărind ca apoi
acestea să fie atribuite în mod corespunzător.

Încetarea execuţiunii testamentare

Cazuri:
1)- îndeplinirea tuturor dispoziţiilor testamentare;
2)- moartea executorului testamentar(art. 917 C.civ.);
3)- revocarea executoruilui testamentar de către instanţa judecătorească la cererea
moştenitorilor pentru abuz sau incapacitate în executarea împuternicirii;
4)- renunţarea executorului testamentar de a continua sarcina întrucât îi cauzează
prejuduciu considerabil.
La încetarea execuţiunii, executorul testamentar este obligat de moştenitori să dea
socoteală şi să înapoieze, dacă este cazul, bunurile mobile succesorale rămase.
Are dreptul să i se restituie cheltuielile făcute pentru îndeplinirea împuternicirii
(art. 919 C.civ.) şi să fie despăgubit pentru daunele pricinuite în timpul executării
mandatului.(art. 1543 C.civ.)
 1

Drept civil (C9) 5.05.2006

Limitele dreptului de dispoziţie asupra moştenirii

1) Consideraţii introductive
Legea consacră principiul libertăţii testamentare în sensul că orice persoană fizică
poate dispune de patrimoniul său pentru cauză de moarte. Legea a recunoscut această
posibilitate persoanei fizice numai în anumite limite. În acest sens s-au impus
următoarele reguli:
a) – Dispoziţia pentru cauză de moarte este un act juridic ce îmbracă numai forma
unor testamente, esenţialmente revocabilă. Orice pacte viitoare asupra moştenirilor
viitoare sunt interzise de lege.
b) – Testatorul poate dispune de bunurile sale exclusiv numai pentru cazul
propriei morţi. Dispunătorul nu poate stabili soarta bunurilor sale şi după moartea
moştenitorilor săi. Substituţiile fideicomisare ( dispoziţii testamentare prin care s-ar
stabili o ordine succesorală pentru cazul morţii moştenitorului) sunt interzise de lege.
c) – Testatorul poate face liberalităţi potrivit voinţei sale cu condiţia de a nu
încălca rezerva succesorală. Rezerva succesorală este parte a moştenirii pe care legea o
atribuie unor persoane apropiate defunctului chiar împotriva voinţei testatorului. În
prezenţa moştenitorilor rezervatari dispunătorul nu poate trece peste rezervă prin acte de
liberalitate decât numai pentru o parte din moştenire numită cotitate disponibilă.
2) Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare
Pactul asupra unei moşteniri viitoare este o convenţie nepermisă de lege prin care
una dintre părţi dobândeşte drepturile eventuale la moştenirea respectivă sau renunţă la
ele.
Interdicţia pactelor asupra succesiunilor viitoare nu a fost expres prevăzută de
lege, însă ea derivă în mod expres din dispoziţiile art. 965 C.civ. pentru existenţa unui
pact asupra unei moşteniri viitoare, legea cere a fi îndeplinite următoarele condiţii:
a) – să existe un pact, o convenţie asupra unei moşteniri viitoare;
b) – obiectul moştenirii să nu fie decât a moştenirii nedeschise;
 2

c) – dreptul ce se dobândeşte sau la care se renunţă, să fie un drept succesoral nu

un drept actual şi nenăscut. Dreptul eventual succesoral prezintă asemănări cu
dreptul sub condiţie suspensivă a cărui naştere e condiţionată de un eveniment
viitor şi nesigur;
d) – Pactul să nu facă parte dintre cele permise în mod excepţional de lege. Sub
acest aspect este valabilă împărţeala de ascendent făcută prin acte între vii dacă s-
au respectat condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege.
3) Nulitatea pactelor asupra succesiunilor viitoare
Pactele deschise în condiţiile unei moşteniri nedeschise sunt lovite de nulitatea
absolută întrucât fiind acte juridice irevocabile ar putea aduce atingere dreptului
dispunătorului asupra bunurilor ce îi aprţin în ultimul moment al vieţii sale.
Este nulă absolut cesiunea drepturilor succesorale ale unui eventual moştenitor
făcută înaintea morţii lui de cuius . Este nulă împărţeala între moştenitorii unei
succesiuni nedeschise. Este nul şi pactul prin care eventualii moştenitori convin că nu
vor aplica testamentul titularului sau că îl vor respecta.
Sancţiunea nulităţii absolute se justifică prin împrejurarea că urmare a unor
asemenea convenţii datorate caracterului lor irevocabil, aduc atingere dreptului celui ce
lasă moştenire.
4) Oprirea substituţiilor fideicomisare
Conform dispoziţiilor art. 803 C.civ., substituşia fideicomisară este o dispoziţie
cuprinsă într-o liberalitate(testament sau donaţie) prin care dispunătorul obligă pe cei
gratificaţi numiţi instituiţi să conserve bunurile primite şi să le transmită în tot sau în
parte la moarte sau unei persoane numită substituit şi desemnat tot de dispunător.
5) Substituţia graduală
Substituţia fideicomisară poate fi unică atunci când se stabileşte un singur
substituit. Substituţia poate fi graduală când dispunătorul grevează pe primul substituit
cu o substituţie în favoarea unui al doilea,al treilea etc.
6) Condiţiile substituţiei fideicomisare
 3

a) – dispunătorul să fi făcut două sau mai multe liberalităţi ce urmează să fie

executate succesiv având acelaşi obiect către două sau mai multe persoane
diferite;
b) – instituitul să fie obligat de dispunător de a a păstra şi conserva bunurile
primite pentru a le transmite apoi substituitului;
c) – dreptul substituitului se naşte la moartea instituitului.

7) Substituţia vulgară
Este o dispoziţie cuprinsă într-o liberalitate prin care dispunătorul în mod
subsidiar desemnează un al doilea gratificat pentru situaţia în care primul gratificat nu
ar putea sau nu ar dori să o primească .
Substituţia vulgară îşi găseşte reglementarea în art.804 C.civ., prin urmare e
permisă de lege şi nu trebuie confundată cu substituţia fideicomisară.
Substituţia vulgară e o măsură de prevedere a dispunătorului pentru cazul în care
primul legat devine ineficace.
Substituţia vulgară se deosebeşte de substituţia fideicomisară prin următoarele
elemente:
a) – cele două liberalităţi deşi au acelaşi obiect, nu sunt succesive ci
alternative, prin urmare din cele două se va executa numai una dintre
ele;
b) – atât dreptul substituitului cât şi al instituitului se nasc la moartea
dispunătorului, nefiind astfel stabilită o ordine succesorală;
c) – obiectul substituţiei vulgare nu este scos din circuitul civil.
8) Nulitatea substituţiei fideicomisare
Nulitatea desfiinţează ambele liberalităţi atât cea făcută în favoarea substituitului
cât şi cea făcută instituitului. Nulitatea nu poate fi acoperită prin conformare de către
moştenitori, chiar dacă această conformare ar lua forma unei executări voluntare a
legatului.
9) Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală
 4

Definiţie : rezerva succesorală este o parte a moştenirii prin care legea o atribuie
unor persoane apropiate defunctului chiar împotriva voinţei dispunătorului.
Testatorul în prezenţa rezervatarilor nu poate dispune prin liberalităţi decât de o
parte din moştenire numită cotitate disponibilă . Această din urmă noţiune e partea din
moştenire asupra căreia defunctul poate dispune prin liberalităţi cât şi prin acte cu titlu
oneros. Cotitatea disponibilă se obţine prin scăderea din masa succesorală a rezervei.
Rezerva succesorală prezintă două caractere juridice:
1) – este o parte a moştenirii şi este lovotă de indisponibilitate;
2) - Dreptul la rezervă e un drept propriu născut la data deschiderii
moştenirii şi nu un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală.
Rezerva succesorală nu e o parte din moştenire pe care defunctul o lasă efectiv, ci
o parte din moştenire pe care acesta ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut donaţii. În
consecinţă rezerva prezintă următoarele caractere juridice:
1) – poate fi pretinsă numai de către moştenitori care au vocaţie şi care vin
efectiv la moştenire;
2) –acceptarea sau renunţarea la rezervă a eventualilor moştenitori
rezervatari făcută înainte de dechiderea moştenirii este sancţionată cu
nulitatea absolută;
3) –când există o pluralitate de rezervatari, rezerva succesorală este
colectivă şi nu individuală;
4) –moştenitorii rezervatari au un drept la rezerva legală în natură, nu sub
forma unui echivalent în bani;
5) –rezerva succesorală este indisponibilă; partea din moştenire care
constituie rezerva succesorală este lovită de indisponibilitate întrucât în
timpul vieţii acesta poate dispune chiar cu titlu gratuit de bunurile sale.
Indisponibilitatea rezervei sucesorale poate fi relativă şi parţială. Este relativă
deoarece dreptul de a dispune a celui ce lasă moştenirea este limitat numai la prezenţa
moştenitorilor rezervatari şi numai în folosul lor. Numai moştenitorii rezervatari pot
invoca atingerea adusă rezervei.
 5
Indisponibilitatea este parţială sub un dublu aspect: ea loveşte numai o
fracţiune a moştenirii, adică rezerva succesorală nu şi cotitatea disponibilă; de
asemenea, actele cu titlu oneros încheiate de titular sunt valabile şi opozabile
moştenitorilor rezervatari.
10) Moştenitorii rezervatari
Potrivit legii aceştia sunt:
a) – descendenţii defunctului de orice grad;
b) – ascendenţii privilegiaţi ( tatăl şi mama defunctului)
c) – soţul supravieţuitor al defunctului.
Cuantumul rezervei descendenţilor
Conform prevederilor art.841 C.cvi., liberalităţile fie făcute prin acte între vii, fie
prin testament nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă la moartea-i
lasă un copil legitim, peste o a treia parte dacă lasă doi copii, peste a patra parte dacă
lasă trei sau mai mulţi copii.
Rezultă, prin urmare, că legea determină calculul rezervei sub forma unei
fracţiuni din moştenire după cum urmează:
• ½ pentru un copil
• 2/3 pentru doi copii
• ¾ pentru trei sau mai mulţi copii
Potrivit art. 842 C.civ. prin copii se înţeleg nu numai descendenţii din gr. I, ci şi
ceilalţi de alt grad( nepoţi, strănepoţi).
Coroborând această dispoziţie cu art 63 C.fam. sunt asimilaţi copiilor atât
descendenţii proprii din afara căsătoriei, precum şi cei adoptaţi.
Descendenţii pot veni la moştenire atât în nume propriu cât şi prin reprezentare,
fără consecinţe diferite în planul rezervei succesorale.
Atunci când descendenţii de gr.II, III vin la moştenire prin reprezentare se va
calcula după numărul tulpinilor date de numărul descendenţilor de gr.I şi nu după
numărul descendenţilor care vin la moştenire.
Atunci când descendenţii de gr.II.III şi aşa mai departe vin la moştenire în nume
propriu, probleme stabilirii rezervei e controversată. Firesc ar trebui ca rezerva să se
 6
calculeze după numărul descendenţilor în viaţă. Practica însă a statuat că şi în acest
caz rezerva se va calcula tot după numărul tulpinilor date de numărul descendenţilor de
gr.I şi nu pe capete.
11) Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi(părinţii defunctului)
Ascendenţii privilegiaţi fac parte din clasa a II-a de moştenitori alături de
colateralii privilegiaţi. Potrivit art. 843 C.civ., text modificat prin lg. 134/1947, rezerva
părinţilor este de ½ din moştenire dacă defunctul lasă ,, tată şi mamă ” şi de ¼ din
moştenire dacă lasă „ numai pe unul dintre părinţi”. Rezerva cuvenită mai multor părinţi
se atribuie global şi se împarte în mod egal.
12) Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor
Soţul supravieţuitor a dobândit calitatea de moştenitor rezervatar potrivit art. 2
din lg. 319/1944.
Rezerva soţului supravieţuitor e de ½ din cota succesorală care i se cuvine în
calitate de moştenitor legal. Această cotă diferă însă în funcţie de clasa de moştenitori
cu care el vine în concurs. Prin urmare, şi întinderea rezervei va fi diferită în funcţie de
clasa de moştenitori cu care vine în concurs. Rezerva soţului supravieţuitor va fi:
a) – 1/8 din moştenire dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului, aclasa I
de moştenitori legali ( ½ din ¼ =1/8);
b) – 1/6 din moştenire dacă vine în concurs atât cu ascendenţii privilegiaţi
indiferent de numărul lor cât şi cu colateralii privilegiaţi (1/2 din 1/3 =1/6);
c) – ¼ din moştenire dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau
numai cu colateralii privilegiaţi ( ½ din ½ =1/4 );
d) – 3/8 din moştenire dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari sau cu
colateralii ordinari (calsa a IV-a);
e) – ½ din moştenire în lipsa rudelor din cele patru clase de moştenitori legali,
deci ½ din întreg.
De precizat că soţul supravieţuitor e rezervatar numai în privinţa dreptului de
moştenire legală prevăzută de art. 1 din lg. 319/1944, nu şi în privinţa mobilelor şi
obiectelor aparţinând gospodăriei casnice.
 7
13) Caracterele juridice ale rezervei soţului supravieţuitor
a) – Rezerva soţului supravieţuitor nu are caracter colectiv, ci se atribuie
individual, calculându-se distinct.
b) – Rezerva soţului supravieţuitor nu e fracţiune din moştenire, ci o fracţiune
calculată din cota care i se cuvine ca moştenitor legal.
c) – Rezerva soţului supravieţuitor e o cotă fixă, ½ dintr-o cată variabilă.
 1

Drept civil ( C10) 12.05.2006

Determinarea masei succesorale

Calculul rezervei şi a cotităţii disponibile

Determinarea masei succesorale se face în raport de bunurile existente în

partimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii şi în funcţie de liberalităţile făcute
de testator.
Potrivit art. 849 C.civ., pentru determinarea masei succesorale se vor efectua trei
operaţiuni şi anume :
a) – stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data
deschiderii moştenirii ;
b) – scăderea sau deducerea pasivului succesoral din activul brut pentru a obţine
activul net al moştenirii ;
c) – reunirea la acest activ net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către
cel care lasă moştenirea.
In ceea ce priveşte valoarea bunurilor existente în patrimonial defunctului la data
deschiderii succesiunii, se identifică mai întâi bunurile mobile şi imobile, drepturile de
creanţă şi altele pentru obţinerea activului brut. Se vor include, de asemenea şi legatele,
întrucât acestea se află în patrimoniul succesoral.
Potrivit art. 849 C.civ., evaluarea bunurilor va avea loc la data deschiderii
succesiunii.
În cea de a doua etapă a stabilirii masei succesorale, se va obţine activul net al
moştenirii prin scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente. Reunirea
valorii bunurilor existente supuse acestei operaţiuni va avea loc prin reunirea tututror
donaţiilor făcute de defunct indiferent de forma de realizare, act autentic, donaţii
deghizate, donaţii indirecte sau daruri manuale.
 2

Potrivit art. 759 C.civ., nu vor face obiectul reunirii fictive la masa de calcul toate
acele acte ale defunctului care nu au caracterul unor liberalităţi, ci reprezintă cheltuieli
obişnuite sau îndeplinirea unei obligaţii cum ar fi darurile obişnuite, cheltuielile de
hrană, întreţinere, învăţătură, făcute în folosul descendenţilor sau al soţului, cheltuieli de
nuntă etc.

Reducţiunea liberalităţilor excesive

În situaţia în care defunctul prin testament a dispus peste limita cotităţii
disponibile este afectat dreptul al rezervă al moştenitorilor. Sancţiunea în acest caz este
reducţiunea liberalităţilor.
Acţiunea prin care moştenitorii rezervatari vor putea solicita reducerea
liberalităţilor este acţiunea în reducţiune. Reducţiunea poate fi cerută în justiţie numai
de către erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfăţişează drepturi potrivit
art. 846 C.civ.
Dreptul de a pretinde reducţiunea se naşte o dată cu rezerva, deci la data
deschiderii succesiunii. Acesta este un drept propriu personal al moştenitorului
rezervatar şi nu dobândit pe cale succesorală de la defunct.
Dat fiind că acţiunea în reducţiune este o acţiune evaluabilă băneşte, patrimonială
şi se transmite pe cale succesorală, legiuitorul a permis şi moştenitorilor rezervatari
dreptul de a o ataca. Pot, de asemenea, promova o acţiune în reducţiune şi creditorii
moştenitorilor rezervatari pe calea acţiunii oblice prevăzută de art. 974 C.civ.
Dreptul la reducţiune poate fi realizat pe două căi : amiabil sau prin bună învoială
şi pe cale judecătorească . Extrajudiciar această problemă e reglementată în art. 82
lg.36/1995 legea notarilor publici.
Acţiunea în reducţiune nu operează de drept. Fiind o acţiune personală,
partimonială, e supusă termenului de prescripţie de trei ani prevăzut de Decretul 167/
1958. Termenul de prescripţie curge de la data deschiderii succesiunii.
Excepţia de la această regulă o face situaţia în care titularul dreptului la acţiune
nu a avut cunoştinţă de existenţa testamentuui prin care i-a atins rezerva.
 3
In această situaţie termenul de prescripţie începe să curgă de la data la
care a luat cunoştinţă de conţinutul testamentului. Dovada depăşiri cotităţii disponibile
în toate cazurile revine moştenitorilor rezeratari. Pot folosi orice mijloc de probă admis
de lege.

Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive

Această ordine e dată de regulile consacrate de C.civ. Astfel, în conformitate cu
dispoziţiile art 850 C.civ., legatele se reduc înaintea donaţiilor. Regula se justifică prin
aceea că legatele sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct.
Regula mai sus menţionată are caracter imperativ şi prin urmare orice clauză este
nulă. Potrivit art. 852 C.civ., legatele se redus toate deodată şi proporţional deoarece
toate liberalităţile pentru cauză de moarte îşi produc efectele numai după deschiderea
moştenirii.
Această regulă are un caracter dispozitiv şi nu imperativ. Ordinea poate fi
stipulată în mod expres sau poate fi implicită.
Potrivit art. 850 Al.2 Cciv., donaţiile se reduc succesiv în ordinea inversă a datei
lor începând cu cea mai nouă . Astfel, se prezumă că ultima sau ultimele donaţii au
depăşit cotitatea disponibilă şi prin urmare au încălcat rezerva.
In situaţia în care donaţiile poartă acestă dată, ele se vor reduce proporţional.
Aceste dispoziţii au caracter imperativ, ceea ce înseamnă că defunctul nu poate
prestabili o altă ordine a reducţiunii.

Efectele reducţiunii
a) – În cazul legatelor, reducţiunea are ca efect ineficacitatea totală ori parţială
după cum legatul a depăşit cotitatea disponibilă în întregul său ori numai în parte;
b) – În cazul donaţiilor, reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor în măsura
necesară rezervei. Desfiinţarea donaţiei poate fi totală sau parţială după cum a afectat
rezerva;
 4
c) – Mostenitorul rezervatar va deveni proprietar retroactiv al bunului da la
data deschideii succesiunii. Ca urmare a reducţiunii, moştenitorul rezervatar are dreptul
la restituirea în natură a bunurilor. Legea prevede şi anumite excepţii de la aceste
reguli :
1) – când bunul donat a pierit din culpa donatarului ori este un bun fungiibl
ori consumptibil (art. 526 C.civ.) ;
2) – când donaţia excesivă a fost făcută unui descendent ori soţului
supravieţuitor cu scutire de raport (art. 851 C.civ.) ;
3) – când donaţia privind un imobil a fost făcută unui succesibil fără
scutire de raport, iar partea supusă reducţiunii este mai mică decât jumătatea valorii
imobilului ;
4) – când succesibilul a dobândit obiectul donaţiei cu sarcina unei rente
viagere sau cu rezerva uzufructului (art. 845 C.civ.).

Raportul donaţiilor
Conform art. 751 C.civ. şi art. 3 din legea 319/1944, raportul donaţiilor este
obligaţia pe care o au între ei descendenţii şi soţul supravieţuitor în concurs cu
descendenţii, de a readuce la masa succesorală în natură sau prin echivalent bănesc
bunurile pe care le-au primit cu titlu de donaţie de la cel care lasă moştenirea afară de
cazul în care donatorul a dispus scutirea de raport.
Donatarul bunurilor raportabile este obligat să readucă bunurile primite la masa
succesorală. Donatarul are şi unele avantaje şi anume :
- dobândeşte imediat posesia şi folosinţa bunurilor donate ;
- are dreptul de a culege definitiv şi exclusiv până la data deschiderii moştenirii
fructele bunurilor donate.
La data deschiderii succesiunii au dreptul să opteze între a veni la moştenire,
raportând bunul sau să renunţe la succesiune. In cazul în care e posibilă restituirea
bunului prin echivalent, pot păstra bunul.
 5

Modul de efectuare al raportului

Potrivit art. 764 C.civ., raportul se face sau în natură sau scăzânde-se valoarea sa
din parta celui obligat a face raport, adică prin luare mai puţin.
Raportul în natură constă în reducerea efectivă la masa succesorală a bunului
obiect al liberalităţii.
Raportul prin luare mai puţin dă posibilitate moştenitorului obligat la raport să
păstreze bunul donat restituind valoarea lui. Raportul prin luare mai puţin se poate
realiza prin preluare conform art.739 C.civ., prin imputaţie ( în această situaţie valoarea
bunurilor ce urmează a fi supuse raportului va fi reunită la masa succesorală) şi prin
bani.

Raportul imobilelor
Conform art.765 C.civ., raportul se poate pretinde în natură pentru imobile atunci
când cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat sau ipotecat înaintea deschiderii succesiunii.
Raportul în natură nu e obligatoriu. În acest caz, raportul se preţuieşte după ce imobilul
a fost evaluat în momentul deschiderii succesiunii. De aici rezultă că art.765 C.civ.,
consacra principiul potrivit căruia raportul imobilelor are loc în natură.

Raportul mobilelor
Art. 772 C.civ., consacră regula conform căreia raportul bunurilor mobile se face
prin echivalent cu excepţia cazului în care donatorul nu a impus prin voinţa sa raportul
în natură.
Deoarece raportul mobilelor se face prin luare mai puţin, adică prin echivalent,
donaţia nu va fi desfiinţată cu efect retroactiv şi ca urmare donatarul va rămâne
proprietarul bunurilor donate, preluate.
Acţiunea pentru raportul donaţiilor fiind o acţiune personală, poate fi făcută în
acţiunile pentru partaj, fie pe calea unei acţiuni separate.
Acţiunea are un caracter persoanl putând fi promovată exclusiv împotriva
moştenitorilor donatari, nu şi împotriva terţilor.
 6
Acţiunea de raport fiind o acţiune personală cu caracter patrimonial se
prescrie în termen de trei ani care începe să curgă de la data deschiderii moştenirii.( art.
3 al.1 decretul 167/1958.

Raportul datoriilor
Potrivit art. 738C.civ., fiecare erede raportează la masa succesorală donaţiile pe
care le-a primit , precum şi sumele pentru care este dator faţă de succesiune.
Pentru ca raportul datoriilor să existe se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii :
- să existe mai mulţi moştenitori ;
- aceştia să aibă o datorie faţă de moştenire .
Prin raportul datoriilor, legea urmăreşte realizarea egalităţii dintre moştenitori.
Raportul datoriilor creează următoarele avantaje pentru moştenitori :
- înlătură concursul creditorilor moştenitorului debitor ;
- comoştenitorii au dreptul să perceapă dobândă pentru datorie din momentul
deschiderii succesiunii.
Legea permite raportul şi pentru datoriile neajunse la scadenţă.

Imputera liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă

Dacă beneficiarul liberalităţii nu e moştenitor rezervatar, se impută asupra
cotităţii diponibile liberalitatea făcută, iar dacă liberalitatea depăşeşte cotitatea, aceasta
va fi supusă reducţiunii.
Gratificatul este un moştenitor rezervatar, prin urmare va trebui să distingem
după cum liberalitatea este sau nu raportabilă.
Dacă moştenitorul rezervatar renunţă la moştenire, prin efectul renunţării va
pierde în mod retroactiv de la data deschiderii succesiunii dreptul la moştenire, dreptul
asupra rezervei întrucât rezerva este parte a moştenirii.
Prin urmare, această liberalitate făcută unui moştenitor rezervatar care renunţă la
moştenire se impută asupra moştenirii. Dacă moştenitorul rezervatar acceptă
moştenirea, iar aceasta nu e supusă raportului, liberalitatea se va imputa numai asupra
cotităţii disponibile.
 7
Dacă liberalitatea depăşeşte cotitatea disponibilă, diferenţa se impută asupra
cotei de rezervă care se cuvine moştenitorului beneficiar al liberalităţii.
Când liberalitatea primită de către moştenitorul rezervatar este supusă raportului,
imputarea se va face asupra rezervei cuvenite moştenitorului gratificat, iar dacă
liberalitatea depăşeşte rezerva cuvenită moştenitorului , diferenţa de va imputa asupra
cotiţăţii disponibile.
 1

Drept civil (C 11) 19.05.2006

Dreptul de opţiune succesorală

La moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite moştenitorilor săi legali

şi testamentari. Transmiterea patrimoniului celui care decedează operează fără vreo
manifestare de voinţă din partea moştenitorilor şi indiferent dacă moştenirea este legală
sau testamentară din clipa în care a decedat persoana care a lăsat succesiunea.
Persoanele cu vocaţie generală la dobândirea patrimoniului succesoral îşi pot
exercita dreptul de opţiune succesorală în virtutea căruia pot opta între trei posibilităţi:
a) – de a accepta pur şi simplu moştenirea ;
b) – de a accepta moştenirea sub beneficiu de inventar;
c) – de a renunţa la moştenire.
Cea mai importantă dintre cele trei variante o reprezintă posibilitatea de a nu
accepta moştenirea ,deci de a renunţa la moştenire.

Subiectele dreptului de opţiune succesorală

În conformitate cu prevederile C.civ., toate persoanele au vocaţie succesorală
indiferent care este temeiul chemării la moştenire. La data deschiderii succesiunii,
patrimoniul succesoral se transmite către toţi moştenitorii defunctului, astfel încâ pentru
fiecare dintre aceştia se naşte un drept subiectiv de opţiune succesorală.
În cazul persoanei care vine la moştenire prin reprezentare sau prin retransmitere,
fiecare dintre aceştia au dreptul să se pronunţe asupra acceptării/renunţării la moştenire
întrucât reprezentanţii moştenesc personal.
Când moştenitorii primesc o moştenire prin retransmitere, dreptul de opţiune nu
se împarte între ei, transmiţându-se un singur drept întrucât ei moştenesc numai pe acela
care le transmite moştenirea şi nu pe defunct.
 2
Atunci când moştenitorii nu cad de acord privind acceptarea sau renunţarea,
succesiunea se va transmite sub beneficiu de inventar.

Actul juridic de opţiune succesorală

Noţiune
Acesta reprezintă un act juridic prin care titularul dreptului subiectiv de opţiune
succesorală are posibilitatea de a alege între a accepta pur şi simplu, sub beneficiu de
inventar sau de a renunţa la moştenire.
Actul juridic de opţiune succesorală prezintă următoarele trăsături:
a) – este un act juridic unilateral, întrucât reprezintă vionţa unei singure persoane,
respectiv a succesibilului care îl poate încheia personal sau prin mandat cu procură
spacială;
b) – este un act juridic indivizibil, întrucât succesibilul are posibilitatea de a
accepta sau de a renunţa la moştenire. Succesibilul fie chiar şi legatar va trebui să
accepte în întregime succesiunea sau legatul sau va trebui să renunţe în întregime la
moştenire.
c) – este un act juridic pur şi simplu şi nu poate fi afectat de modalităţi;
d) – e un act juridic în principiu irevocabil, adică o dată de s-a exercitat dreptul de
opţiune succesorală nu mai poate reveni asupra opţiunii făcute;
e) – e un act juridic declarativ întrucât efectele opţiunii succesorale se produc de
la data deschiderii succesiunii.
Actul juridic de opţiune succesorală trebuie să îndeplinească condiţiile de
validitate cerute de lege, respectiv capacitate, consimţământ, obiect licit şi posibil,
cauză licită şi morală, formă legală.

Prescripţia dreptului de opţiune succesorală

Sediul materiei – potrivit art.700 C.civ., dreptul de a accepta succesiunea se
prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii. Potrivit art.
700, termenul de prescripţie începe să curgă prin urmare la data deschiderii succesiunii,
 3
neavând relevanţă dacă moştenitorul a cunoscut sau nu despre moartea celui care
lasă moştenirea, termenul calculându-se tot de la data deschiderii succesiunii.
În cazul moştenirii prin retransmitere, termenul se calculează de asemenea de la
data deschiderii succesiunii. De la regula menţionată mai sus există următoarele
excepţii:
a) – în cazul copilului conceput , dar nenăscut la data deschiderii succesiunii, se
admite că termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii;
b) – în situaţia declarării judecătoreşti a morţii, data deschideri moştenirii este
data prevăzută în hotărârea judecătorească definitivă ca fiind data morţii;
c) – în situaţia în care succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de calitatea sa de
moştenitor, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a acestei calităţi.

Suspendarea şi interpretarea prescripţiei

Potrivit art. 700 al.2 C.civ., în cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se
folosi de dreptul său din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea
moştenitorului, poate prelungi cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit
împiedicarea. Instanţa de judecată va dispune repunerea în termen a succesibilului
numai atunci când din probele administrate rezultă în mod evident că acel chemat la
moştenire a fost împiedicat de a-şi exercita dreptul de opţiune. Prin urmare, instanţa va
respinge repunerea în termen atunci când va rezulta culpa exclusivă a succesibilului.

Cauzele de ineficacitate a actului juridic de opţiune succesorală

Cele mai frecvente cauze de ineficacitate a actului juridic de opţiune succesorală
întâlnite în practică sunt nulitatea şi revocarea.
Nulitatea actului juridic de opţiune succesorală – în cazul în care nu au fost
respectate formalităţile prevăzute de lege, actul juridic de opţiune succesorală poate fi
lovit de nulitate absolută sau relativă, după cum au fost încălcate norme juridice
imperative sau reguli care guvernează actul juridic pentru lipsa capacităţii de exerciţiu
sau pentru vicii de consimţământ.
 4
Revocarea actului de opţiune succesorală – dacă un moştenitor acceptă
pur şi simplu moştenirea insolvabilă, creditorii personali sunt cei ce vor putea să atace
actul juridic al acceptării cu acţiunea pauliană în condiţiile dreptului comun.
Revocarea pauliană se face de creditori prin intermendiul acţiunii pauliene în
condiţiile prevăzute de lege. Legea distinge între faptul renunţării la moştenirea
solvabilă atunci cînd renunţarea poate fi sau nu irevocabilă. Sub acest aspect, dacă
renunţarea nu a devenit irevocabilă, creditorii personali ai moştenitorului vor avea
posibilitatea pe calea acţiunii oblice să accepte moştenirea prin retractarea renunţării,
acceptarea făcându-se pe seama moştenitorului (art. 701 C.civ.).
Dacă renunţarea a devenit irevocabilă, creditorii personali ai moştenitorului
renunţător o vor ataca pe calea acţiunii pauliene şi vor putea accepta moştenirea pe
calea acţiunii oblice ( art. 699 Cciv.).
În ambele ipoteze, acţiunea pauliană va produce efecte numai în favoarea
creditorilor reclamanţi (art. 669 C.civ).

Acceptarea moştenirii
Este un act unilateral de voinţă a succesorului prin care acesta acceptă calitatea de
moştenitor a defunctului.
Potrivit art. 685 C.civ., acceptarea moştenirii poate fi pură şi simplă şi sub
beneficiu de inventar.
Acceptarea pură şi simplă a moştenirii poate fi voluntară şi forţată. Potrivit art.
689 C.civ., acceptarea pură şi simplă voluntară la rândul ei se împarte în acceptare
voluntară expresă şi acceptare voluntară tacită.
Acceptarea voluntară expresă trebuie să întrunească două condiţii:
a) – moştenitorul trebuie să-şi însuşescă calitatea de moştenitor în formă
scrisă; din înscrisul respectiv trebuie să rezulte că înţelege să-şi exercite
drepturile de opţiune succesorală dobândind în virtutea legii ceea ce i se
cuvine. Înscrisul poate fi şi o simplă scrisoare adresată unui alt
moştenitor ori unui creditor al succesiunii din care să rezulte
neîndoielnic voinţa sa de a accepta moştenirea.
 5

b) – succesibilul să-şi fi însuşit în mod neîndoielnic titlul său sau calitatea

de moştenitor.

Acceptarea voluntară tacită

În ceea ce priveşte acceptarea voluntară tacită , manifestarea poate rezulta direct
din anumite acte sau fapte pe care succesibilul ar fi putut să le facă numai în calitate de
moştenitor acceptant.
Potrivit art. 689 C.civ., acceptarea este tacită când eredele face un act pe care n-ar
putea să-l facă decât în caitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia
sa de acceptare.
Textul de lege menţionat instituie două condiţii pentru acceptarea tacită a
moştenirii:
a) – actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor;
b) – actul îndeplinit să presupună neapărat intenţia de a accepta.
Atât în literatura juridică cât şi în practică au existat mai multe opinii cu privire la
actele ce pot fi considerate acte de acceptare tacită a succesiunii. Cele mai multe cazuri
se referă la :
1) Actele de conservareşi cele asimilate lor; potrivit art. 690 C.civ. nu sunt acte
de acceptare tacită a moştenirii dacă cel care le-a făcut nu a luat titlu sau calitatea de
moştenitor. Aceste acte au un caracter urgent, nu atacă fondul moştenirii şi folosesc
tuturor celor îndreptăţiţi de a primi.
Costituie acte de conservare, de exemplu cererile de punere şi ridicare de sigilii,
de inventar, întreruperea prescripţiei, luarea inscripţiei ipotecare, cheltuielile de
înmormânatre etc. Pe de altă parte, actele de administarre pe care legea le asimilează cu
cele de conservare nu constituie o acceptare tacită a succesiunii.
2) Actele de administrare care nu au caracter urgent cum sunt actele de folosinţă a
bunurilor succesorale, sunt socotite acte de acceptare, întrucât succesibilul s-a
comportat ca un adevărat proprietar.
 6
3) Actele de dispoziţie presupun intenţia neechivocă de a accepta tacit
moştenirea . Orice act dispozitiv, indiferent de valoarea bunului, constituie o acceptare
tacită a moştenirii.
Sunt acte de dispoziţie înstrăinarea bunurilor succesorale, constituirea de drepturi
reale asupra lor, reparaţiile care nu prezintă un cracter urgent făcute la imobilele
succesorale, exercitarea în justiţie a acţiunilor privitoare la succesiune.
În practica judecătorească s-a admis că reprezintă de asemenea acte de acceptare
tacită a moştenirii achitarea taxelor succesorale, plata impozitelor asupra masei
succesorale, arendarea pământului succesoral şi altele.
S-a apreciat că actele săvârşite de succesibil asupra universalităţii bunurilor
moştenirii au semnificaţia unei acceptări tacite în care sens au fost exemplificate
donaţia, vânzarea sau cesiunea drepturilor succesorale către un terţ sau către unul sau
toţi comoştenitori.
Renunţarea la moştenire în favoarea unuia sau mai multor succesori înseamnă
acceptarea moştenirii urmate de transmiterea ei cu titlu gratuit sau oneros.

Acceptarea pură şi simplă forţată

Ca o excepţie de la principiul că nimeni nu e obligat de a accepta o moştenire ce i
se cuvine, există şi anumite situaţii în care succesibilul este considerat accceptant pur şi
simplu chiar dacă şi-a manifestat voinţa în sensul renunţării la moştenire sau acceptând-
o sub beneficiu de inventar. Acceptarea pură şi simplă forţată intervine atunci când
succesibilul a dat la o parte sau a ascuns bunuri din succesiune intervenind astfel ca o
sancţiune prin care moştenitorul pierde dreptul de opţiune.
Prin urmare, pentru ca acceptarea pură şi simplă forţată să intervină, se cer a fi
îndeplinite următoarele condiţii:
a) – să existe o intenţie frauduloasă cu rea credinţă din partea moştenitorului;
b) – sustragerea frauduloasă să fie imputabilă moştenitorului;
c) – să existe o dosire sau dare la o parte a unor bunuri ce aparţin succesiunii,
bunurile dosite să facă parte din masa succesorală.
 7

Efectele acceptării pure şi simple

Acestea se împart în efecte generale care se produc indiferent dacă acceptarea s-a
făcut voluntar sau forţat şi efecte speciale, acceptării tacite a moştenirii.
Efectele generale sunt:
a) – succesibilul acceptant pur şi simplu îşi consolidează titlul de moştenitor;
b) – bunurile ce au aparţinut defunctului vor intra în patrimoniul moştenitorului;
c) – moştenitorul va răspunde pentru pasivul moştenirii numai în limitele
activului, dar şi cu bunurile proprii.
Efectele speciale sint:
a) – moştenitorul e considerat că a acceptat pur şi simplu succesiunea, chiar dacă
anterior o acceptase sub beneficiu de inventar sau renunţase la ea, chiar dacă
după renunţare succesiunea a fost acceptată de ceilalţi moştenitori;
b) – succesibilul răspunzător pentru dosirea sau darea la o parte a bunurilor
succesorale nu va mai avea dreptul la partea ce i s-ar fi cuvenit din bunurile pe
care le-a dosit sau ascuns;
c) – succesibilul va fi obligat să plătească datoriile, deci să răspundă faţă de
creditori proporţional cu partea sa sucesorală de care ar fi beneficiat dacă nu ar
fi fost sancţionat;
d) – întrucât acceptarea pur şi simplă forţată constituie o pedeapsă civilă, ea va fi
suportată de către toţi moştenitorii ce se fac vinovaţi de comiterea faptelor de
sustragere.

Acceptarea sub beneficiu de inventar

Constituie o variantă intermediară între acceptarea pură şi simplă şi renunţarea la
moştenire. Prezintă avantajul că împiedică confuziunea patrimoniului succesibilului cu
patrimoniul defunctului şi nu îl obligă la plata datoriilor succesiunii.
Avantajele unei asemenea acceptări sunt:
a) – succesibilul nu poate fi urmărit pentru datoriile şi sarcinile succesiunii decât
asupra bunurilor succesorale dobândite;
 8
b) – prin întocmirea unui inventar al bunurilor succesorale se evită
confuziunea patrimoniului succesibilului cu patrimoniul paropriu al
defunctului.
Acceptarea sub beneficiu de inventar are caracter facultativ. De la această regulă
există şi următoarele excepţii:
a) – moştenitorii minori şi cei puşi sub interdicţie judecătorească pot accepta
succesiunea numai sub beneficiu de inventar(art.19 decret 32/1954);
b) – dacă moştenitorii succesibilului decedat înaintea exercitării dreptului de
opţiune succesorală nu se înţeleg cu privire la modul de exercitare a dreptului
de opţiune, succesiunea se acceptă sub beneficiu de inventar.
Condiţiile de formă pentru acceptarea sub beneficiu de inventar
a) – Succesibilul să facă o declaraţie în sensul acceptării sub beneficiu de
inventar la biroul notarului public de la locul deschiderii sucesiunii,
declaraţie ce va fi consemnată într-un registru spacial (art. 68,76 al.4,
legea 36/1995).
b) – Întocmirea înainte sau după darea declaraţiei a unui inventar fidel şi
exact al bunurilor succesorale(art. 76, legea 36/1995).

Efectele acceptării sub beneficiu de inventar

a) – moştenitorul beneficiar rămâne obligat personal la plata datoriilor
succesorale, însă numai până la concurenţa bunurilor succesorale, neputând fi
urmărit în principiu asupra bunurilor sale personale;
b) – drepturile şi obligaţiile personale pe care le avea succesibilul faţă de defunct
nu se sting prin confuziune.

Încetarea beneficiului de inventar

Acceptarea sub beneficiu de inventar are caracter definitiv şi irevocabil. Cu toate
acestea poate să înceteze în următoarele cazuri:
a) – renunţarea moştenitorului la beneficiu de inventar;
b) – decăderea moştenitorului din beneficiul de inventar cu titlu de pedeapsă.
 9

Renunţarea la moştenire
Este un act unilateral, exprex şi solemn prin care succesibilul renunţă la titlul de
moştenitor. Acest drept îl au toţi moştenitorii indiferent că sunt legali sau testamentari,
rezervatari sau nu, universali, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Condiţii de fond şi de formă cerute pentru renunţare

Declaraţia de renunţare la moştenire se face numai în faţa notarului public şi se înscrie
pentru opozabilitate în registrul special de renunţări, ţinut la un singur birou notarial
pentru întreaga circumscripţie notarială a unei judecătorii în care defunctul a avut
ultimul domiciliu (art.76 al. 4 legea 36/1995).
Renunţarea la succesiune trebuie să fie expresă, nerespectarea formei solemne
prevăzute de lege fiind sancţiunea cu nulitatea absolută a actului de renunţare.

Efectele renunţării
Renunţătorul nu mai beneficiază de nici un drept al moştenirii. Drepturile şi
obligaţiile renunţătorului faţă de defunct stinse prin confuziune vor renaşte. De
asemenea, succesibilului vor profita ceilalţi moştenitori.

Retractarea renunţării
Revenirea moştenitorului asupra renunţării sale la succesiune poate fi expresă sau
tacită. Retractarea nu e supusă niciunei formalităţi speciale, ea putând rezulta dintr-un
act care neîndoielnic are caracterul uni act de acceptare a moştenirii. Pentru a se putea
retarcta renunţarea la moştenire, e necesar îndeplinirea a două condiţii:
a) – să nu fi expirat termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de opţiune
succesorală;
b) – moştenirea să nu fi fost acceptată între timp de alţi succesori ai defunctului.