Sunteți pe pagina 1din 3

Cuv.

Nichita Stethatos (Pieptosul)


(1005-1092)
Viața
Nu avem multe date despre viața cuviosului Nichita Stethatul, întrucât nimeni nu i-a scris viața așa
cum a făcut el, scriind viața Sf. Simeon Noul Teolog, părintele său duhovnicesc. A fost monah în
Mănăstirea Studion/ Constantinopol. J. Darrouzès este cel care reușește să propună o data a
nașterii cuviosului, pe baza unor date ce se pot lua din lucrarea sa Viața Sfântului Simeon Noul
Teolog. Se pare că în timpul Schismei celei mari (1054) a avut loc o dicuție cu cardinalul Humbert.
Tot în Viața Sf. Simeon autorul afirmă că data morții Sf. Simeon esta anul 1022, când lui abia îi
lui îi apărea puful bărbii. De aici Darrousès trage concluzia că Nichita putea ave ape atunci în jur
de 17 ani, și deci anul nașterii ar putea fi anul 1005. Tot Nichita ne spune în lucrarea sa că a intrat
în mănăstire la vârsta de 14 ani, deci pe la 19 ani, precum și faptul că a stat în legătură cu Sfântul
Simeon, îndrumătorl său spiritual. În timul acesta Simeon era exilat în Mănăstirea sfânta Marina
și compunea Imnele dragostei dumnezeiești, încredintându-i-le lui Nichita spre a fi editate.
Editarea însă a făcut-o Nichita începând cu anul 1035, la îndemnul sf. Simeon în urma unei viziuni
petrecuta la 13 ani după moartea Sf. Simeon. Viața Sf. Simeon pare a fi scrisă între 1052 și 1054,
așa cum demonstrează I. Hausherr. Acersta crede că Nichita a scris viața sfîntului abia după 1052,
când moaștele sfântului au fost aduse de la mănăstirea Mamas (unde fusese exilat) după 30 de ani.

În Mărturisirea lui de credință scrisă la sfârșitul vieții se prezintă a fi egumenul mănăstirii Studion,
pe care a condus-o între anii 1076 și1092, când a trecut la Domnul.

Scrieri

Scrierile lui au accent polemic, aghiografic sau teologic cu o nota duhovnicească, altele cu caracter
liturgic.

Polemice: Dialogul; Antidialogul; Sinteza despre Filioque;


Aghiografice; Viata sfântului Simeon Noul Teolog ;
Cele trei sute de capete despre făptuire, despre fire și despre cunoștință (Stăniloae); (etice, natural
și gnostice)
Despre suflet, Despre Rai, Despre Ierarhie.
Mărtuisirea de credință.

Învățătura
Pune în lumină legătura dintre: A) urcușul duhovnicesc al omului și B) transfigurarea cosmosului
(Mânturirea cosmică).

1. În lucrarea sa Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire și despre cunoștință, Nichita
pune în evidență cele patru cauze catre conduc la acumularea virtuților îmbinate, cum
spune el, în treimea desăvârșită. Pentru Stethatos desăvârșirea are trei trepte : 1 cea de
început ; 2. cea de mijloc ; cele două trepte conduc la cea de-a treia, pe care el o numește :
treimea teologiei tainice
Treimea desăvârșită:
1. „Cea dintîi este libertatea, adică nepătimirea sufletului, care a înaintat de la lucrarea
ostenitoare la contemplarea naturală a zidirii și de acolo a intrat în întunericul cunoștinței
lui Dumnezeu”. Acestea sunt cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc.
2. „A doua curățirea minții, prin lacrimi și rugăciune, din care se naște cuvântul harului și
izvorăsc undele înțelesurilor”.
3. „A treia este sălășluirea Sfintei Treimi în noi, din care ies revărsările de lumină ale Duhului
spre folosul fiecăruia din cei curățiți, pentru dezvăluirea tainelor Împărăției cerurilor și
pentru descoperirea vistieriilor lui Dumnezeu ascunse în suflet”.
4. A patra, este trebuința care silește pe tot cel ce a luat talantul cuvântului cunoștinței, să-l
propovăduiască (aceasta le încununează pe toate celelalte).
Treimea desăvârșită a treptelor duhovnicești este: 1. Făptuirea, contemplația în duh a creației
și cunoștința mai presus de cunoștere a Sfintei Treimi. Cel ce a ajuns la ultima treaptă trebuie
să propovăduiască cu necessitate. (Nepătimire, curăție, sălășluirea Sfintei Treimi în om,
necesitatea propovăduirii cunoștinței de Dumnezeu)

Contemplarea naturala a zidirii –este înaintarea


Curățirea minții – prin lacrimi și rugăciune - se naște lucrarea harului
Sălășluirea Preasfintei Treimi în noi – care aduce revărsarea de lumină a Duhului în noi
Cel ce are talantul cuvântului este obligat la propăvăduire.

„Începtul vieții după Dumnezeu și al mânturii – fuga totală de păcatul din lume (p. 212), tăgăduirea
voilor sufletului și mutarea cugetului pământesc, prin care, înălțându-ne spre cugetul dumnezeiesc,
ne facem din trupești duhovnicești, omorâți lumii cu trupul și înviați cu sufletul și cu duhul în
Hristos”.

Puterile cuprinzătoare ale minții: cumințenie, agerimea, înțelegerea, destoinicia (p. 215)

p. 255 (100): „Precum este cu neputință candelei să ardă fără untdelemn și fără foc și să lumineze
celor din casă, așa este cu neputință sufletului să grăiască limpede cele dumnezeiești și să lumineze
pe oameni fără duhul dumnezeiesc și fără foc”.

2. Vederea duhovnicească a raiului.


Invitație la vorbirea despre rai, p. 353
Pomul vieții și al cunoștinței –
Cunoașterea luminată de Duhul, p. 357
Pomul vieții este Dumnmezeu însuși
Pomul cunoștinței binelui și răului este firea noastră umană, p.362.

Roadele pomilor, p. 365

Plăcerea și durerea
Înțelesurile raiului – p. 371 Raiul este marele camp al iubirii de înțelepciune (al filozofiei) cu fapta.
Dumnezeirea -. 376

Caracterizare. Se resimte influența Sf. Simeon în opera și gândirea sa, mai ales în ceea ce privește
rolul Sfântului Duh în urcușul duhovnicesc al credinciosului. Subliniază importanța propovăduirii.
Temperament desosebit; iubitor de construcții logice, de simetrie, de ordine în expunere,
raționament. Simeon e mult mai entuziast, mai plin de imaginație, mai mistic (Stăniloae, filocalia
VI, p. 209). Nichita folosește mai mult categoriile intelectuale, filozofice, Simeon e mai pastoral,
predicatorial, mai direct în exprimare.

Nichita redă fidel învățătura părinților; se resimt controversele și disputele din timpul său.
Vederea raiului – doctrina sistemeatică pozitivă despre cosmos a Sf. Grigorie de Nyssa, a Sf.
Maxim Mărturisitorul, a sf. Ioan Damaschinul, despre posibilitatea transfigurării cosmosului prin
eliberarea omului de patimi.