Sunteți pe pagina 1din 5

Sugestia si sugestibilitatea joaca un rol extreme de important in relatia terapeutica, rol manifest in unele

fenomene psihologice binecunoscute.

Efectul Placebo (inclusiv variantele sale, efectul Nocebo si efectul Pseudoplacebo) se bazeaza in mare parte pe
sugestibilitatea pacientului, la fel – contagiunea informationala ( “ intoxicarea” bolnavului cu informatii, ce se
vor infailibile, cu privire la diagnostic, tratament, prognostic, produsa de catre alti pacienti, pe fondul unei
relatii medic- pacient deficitare si/sau anxietatii) .
Efectul nocebo – efectul sugestiei negative este mai mare decat al sugestie pozitive ( ex. cand ti se da o pastila
si esti avertizat ca iti va face rau- crampe stomacale) . Mesajele cu puternica valoare emotionala lucreaza fara sa
ne dam seama asupra subconstientului nostru.
Efectul pseudoplacebo = se administreaza unui pacient un medicament care nu are efect in boala respectiva si
pacientul se simte mai bine.

Sugestia de prestigiu ( tendinta unor bolnavi de a prelua necritic prescriptiile unor medici inxestrati cu un
prestigiu formal sau chiar informal (neoficial) , explica si ea unele diferente, altfel inexplicabile, de aderenta la
tretament si adresabilitate.

2.Elementele fundamentale ale procesului sugestiv

a) Emiţătorul (sursa)

Pentru ca emiţătorul (sursa) să aibă şanse mari de convingere, trebuie să-i apară receptorului, ca fiind:
 1.Demn de încredere ;
 2.Competent ("în temă") ;
 3.Compliant (similar), din punct de vedere intelectual şi afectiv cu receptorul ;
 4.Să acţioneze într-o situaţie-limită, de criză, generatoare de anxietate şi incertitudine.
Încercarea de a calchia aceste trăsături pe poziţia şi rolul social al chirurgului, privit îndeobşte ca fiind omniscient
şi omnipotent, ne oferă posibilitatea de a aprecia că acesta poate deveni o excelentă sursă sugestivă, cu condiţia
satisfacerii şi a criteriului 3. Deoarece similaritatea, din punct de vedere intelectual, este uneori dificil de realizat (nu este
întotdeauna dezirabilă şi nici posibilă), se insistă pe educarea capacităţilor medicului de transpunere afectivă (empatie),
pe capacitatea acestuia de a împărtăşi suferinţa bolnavului şi de comunicare către acesta din urmă, a disponibilităţii de a
înţelege şi de a ajuta.
Nu este de neglijat faptul de observaţie curentă că, în mediul spitalicesc, bolnavul este supus şi la acţiunea altor
tipuri de surse sugestive : personalul medical auxiliar, presiunea anturajului, a celorlalţi bolnavi. Impactul acestor surse
alternative depinde în ultimă instanţă însă - decisiv, de calitatea relaţiei medic-pacient, pentru că medicul poate deţine (şi
o face cel mai adesea ) ponderea dominantă în raport cu toate celelalte surse.

b) Mesajul sugestiv

Ca tip, mesajul sugestiv trebuie să fie accesibil pacientului (vârstei, profesiunii, statutului social), să rezoneze
favorabil pe fondul de convingeri (± ferme), de prejudecăţi ale acestuia. Argumentele raţionale se îmbină, cel mai adesea,
cu manipularea stării emoţionale a pacientului. În acest context, se preferă asocierea tehnicilor sugestive cu cele de
relaxare, în sensul că, într-o primă etapă, prin relaxare (de tip antrenament autogen, meditaţie, chiar yoga, etc.) se crează
premizele unui impact maxim pentru stimulul sugestiv. În orice situaţie, mesajul sugestiv cu valenţe terapeutice are o
valoare securizantă pentru pacient, adeseori având şi menirea de a-i mobiliza resursele psihologice în lupta cu boala (ex.
în imageria dirijată, vizualizează pe "ecranul minţii", cum celulele "bune" le distrug pe cele "rele", care devin din ce în ce
mai puţine, pălesc, sfârşind prin a dispărea cu totul).
Riscurile mesajului sugestiv ţin de posibila iatrogenizare, de exemplu prin asumarea de către bolnav a unor
afirmaţii false, care îi pot adormi vigilenţa pe viitor, în faţa unor simptome reale), sau prin diseminarea acestor informaţii în
colectivitatea de apartenenţă, cu riscul contagiunii informaţionale. Există şi limite de natură etică, mai ales în cazul
bolnavilor incurabili, ce vor sfârşi prin a realiza lipsa de suport a unor astfel de afirmaţii, cu subminarea, uneori
ireversibilă, a încrederii în medic.
De aici, rezultă necesitatea folosirii cu discernământ a mesajelor, şi în ansamblu, a tehnicilor sugestive.

3. Receptorul

Analiza particularităţilor receptorului ridică aceeaşi problemă de mai sus. Oricine este, într-o proporţie mai mare
sau mai mică, sugestibil, dar nu oricine beneficiază de pe urma unui mesaj sugestiv. Fără a insista reamintim, citându-l pe
Vladimir Gheorghiu (1982), principalele predispoziţii individuale, care favorizează preluarea mesajului sugestiv şi apariţia
comportamentului sugestiv, împreună cu câteva exemplificări personale:

Tabel 1

Predispoziţie Conţinutul predispoziţiei Manifestări în planul relaţiei medic-pacient


sugestivă
Închipuire Capacitatea de a făuri imagini Viziunea nerealistă a bolnavului asupra bolii, cu
sau păreri, înzestrate cu apariţia de comportamente contra-productive
atributul autenticităţii sau (resemnare, abandon, atitudine excesiv
plauzabilităţii. Poate fi problematizantă). E favorizată de confuzia,
favorizată de lipsa unui cadru incertitudinea, anxietatea aferente bolii, ca şi de
de referinţă sau de disfuncţionalităţile de comunicare cu medicul.
ambiguitatea situaţiei –
stimul ;
Transpunere Intrarea într-un rol elaborat Intrarea în situaţia de bolnav, cu asumarea, mai mult
primar sau prin învăţare sau mai puţin autentică , a condiţiei de boală.
socială
Conformare Disponibilitatea de acord al Contagiunea informaţională, preluarea neselec-tivă
opiniilor şi atitudinilor cu cele a părerii anturajului (în special a celui furnizor de
din grupul de apartenenţă al suport)
subiectului
Subordonare Supunerea necritică, Preluarea ad litteram a indicaţiilor terapeutice
necondiţionată faţă de incitaţii (“hipercomplianţă”). Se explică prin :
care vizează , direct sau - asimetria relaţiei medic-pacient , din punctul de
indirect, dirijarea vedere al echilibrului emoţional şi al capacităţilor
comportamentului de rezolvare a problemei ;
- evitarea disconfortului pe care l-ar produce
contrazicerea “opiniei avizate” ;
- necesitatea , pentru pacient, a ieşirii dintr-o
situaţie de ambiguitate, potenţial ameninţătoare.

Captare Orientarea selectivă, liberă a Apelul la medic, nu atît sub presiunea simptomului,
subiectului, spre o sursă cît din dorinţa de afirmare, de siguranţă, de a scăpa
provocativă, atragerea / de monotonie, de ameliorare a imaginii de sine (ex.
absorbţia acestuia de către apelul nejustificat la chirurgia estetică)
sursă.

3. Conţinutul psihoterapiei sugestive

3.1.Premize teoretice

Psihoterapia sugestivă, ca tehnică psihoterapeutică, cunoaşte multiple manifestări în plan tehnic:


- Cea mai avansată este hipnoterapia, care poate avea trei forme: terapie centrată pe simptom (are ca obiectiv
eliminarea simptomului), hipnoanaliza (combinaţie a hipnozei cu psihanaliza), sistemele de psihoterapie eclectice (în care
există o îmbinare sui-generis, funcţie de particularităţile clientului, ale hipnoterapiei cu terapiile de orientare
comportamentală şi experienţială).
În situaţiile de urgenţă, în care hipnoterapia are un caracter mai mult sau mai puţin intempestiv, apelăm la prima
variantă (centrată pe simptom), vizînd cu predilecţie anxietatea, teama, tensiunea, agitaţia, dispoziţia pesimistă, dar şi
reacţii individuale de tipul dependenţă, instabilitate, scăderea autostimei. Sugestiile (după Holdevici, 1995) sunt de tip
combinat, vizînd întărirea Eu-lui, cît şi diminuarea propriu-zisă a simptomului. Cu cît transa este mai adîncă, eficienţa
tratamentului este mai mare.
- O formă mai frecvent utilizată, nefiind condiţionată atît de mult de motivaţia înaltă a pacientului, ca şi de
abilităţile de ordin fizic ale terapeutului, este imageria dirijată. Ea include tehnici variate, precum vizualizarea de imagini
mentale, utilizarea metaforelor, desenului, jocului de rol. Se are în vedere aducerea la lumină a unor conţinuturi
inconştiente, potenţial psihotraumatizante, sau generatoare de tensiuni psihice. Acest gen de manipulare a imaginilor şi
conţinuturilor cu originea în inconştient are o istorie foarte veche, majoritatea ritualurilor ce aveau drept scop vindecarea,
desfăşurate de vraci, vrăjitori, etc. avînd în centrul lor imageria.
În terapiile actuale, imageria dirijată este în strînsă legătură cu relaxarea, pentru că aceasta din urmă premerge
focalizarea atenţiei pe imaginile legate de situaţia problematică.
Spre exemplu, pacienţii confruntaţi cu dureri cronice (inclusiv postoperator) sunt învăţaţi iniţial să-şi însuşească o
tehnică de relaxare simplă (de exemplu primele etape din antrenamentul autogen Schultz, centrate pe senzaţia de
căldură şi greutate în membre, ritmicitatea respiraţiei, etc.). Într-o a doua etapă sunt învăţaţi să-şi imagineze existenţa
unui « sanctuar interior », în care nu există durere. Apoi sunt învăţaţi să exploreze acest sanctuary, să petreacă cît mai
mult timp acolo, să încerce să regăsească starea plăcută şi la ieşirea din starea de relaxare, etc. Tehnica se bazează pe
sugestii de întărire a stării de relaxare şi pe condiţionări pozitive succesive.
Rezultatul concret al acestor tehnici este creşterea stimei de sine, dar şi o autonomizare precoce, fapt important
mai ales în recuperarea după proceduri chirurgicale complicate şi costisitoare.
În unele variante, ca adjuvant în relaxare şi chiar pe parcursul imageriei se poate folosi muzica, realizîndu-se o
alianţă ad-hoc muzicoterapie-psihoterapie sugestivă.

3.2.Rezultate

Cele mai cunoscute rezultate privesc folosirea tehnicilor de imagerie dirijată în scopul reducerii anxietăţii, durerii
şi necesarului de narcotice / analgetice din perioada ante-, intra- şi postoperatorie precoce.
Astfel, Tusek et al. (1997) cercetează impactul imageriei dirijate asupra evoluţiei bolnavilor ce urmau a fi supuşi
unor intervenţii pe colon sau rect. Pacienţii au fost repartizaţi randomizat în două grupuri, din care unul tratat
convenţional, iar celălalt cu tratament clasic plus şedinţe de imagerie dirijată ante- şi postoperator, respectiv audiţia unor
fragmente muzicale intraoperator. Înaintea intervenţiei, nivelul anxietăţii a scăzut, în mod paradoxal, la pacienţii celui de-al
2-lea grup, în timp ce la grupul de control, ea a crescut, cum era de aşteptat. Durerea postoperatorie era mai redusă la
pacienţii antrenaţi mental, iar consumul de analgetice şi narcotice - mai mic. Peristaltismul intestinal s-a reluat mai rapid
(media - 58 ore, faţă de 92 ore, la grupul de control).
Ashton et al. (1997) raportează beneficii ale autohipnozei în perioada postoperatorie la bolnavii coronarieni
operaţi prin metoda by-pass. Şi în acest caz, consumul de analgetice era mai redus.
Un studiu ceva mai amplu, desfăşurat de Enqvist (1996) se concentrează pe efectul imageriei mentale asupra
recuperării postoperatorii şi sîngerării perioperatorii : astfel, hipnoza pre- şi intraoperatorie a redus incidenţa edemelor şi
febrei în perioada postoperatorie, a scăzut pierderea de sînge perioperatorie, ca şi consumul de medicaţie anxiolitică şi
analgetică. Sugestiile administrate strict intraoperator (sub anestezie) se dovedeau mai puţin eficiente decât cele care
începeau încă din perioada de preanestezie, cel puţin în ce priveşte greaţa şi vărsăturile.
Holden-Lund (1988) ajunge la concluzii similare privind bolnavii colecistectomizaţi, demonstrând în plus un nivel
mai scăzut de cortizol urinar la pacienţii supuşi antrenamentului mental. Manyande et al. (1995) găsesc, la acest grup, un
nivel sistemic de cortizol mai redus imediat ante- şi postoperator, în timp ce nivelul secreţiei de noradrenalină era mai
ridicat.
Enqvist et al. (1997) găsesc un beneficiu al hipnozei în prevenirea apariţiei în perioada postoperatorie, de greaţă
şi vărsături - la bolnavele operate de sân.
Un capitol aparte al cercetărilor consacrate efectului psihoterapiilor sugestive se referă la cancer. Impactul
factorului psihic în apariţia şi evoluţia cancerului este astăzi dincolo de orice îndoială. Boala ca atare presupune, inclusiv
în vecinătatea momentului operator, suferinţă, iar diminuarea durerii intra- şi postoperatorii poate aduce o ameliorare
semnificativă nu numai a dispoziţiei, dar şi pe ansamblu, a calităţii vieţii unor bolnavi care, şi aşa, sunt supuşi unor
multiple alte suferinţe şi restricţii. Iată câteva referinţe notabile :
Baider et al. (1994) iau în studiu 123 de pacienţi cu cancer la care se iniţiază imageria mentală, centrată pe
relaxare musculară progresivă. Deşi au existat abandonuri (30%), la toţi cei 86 de pacienţi care au continuat experimentul
s-au înregistrat ameliorări cuantificabile pe scalele Brief Symptoms Inventary (BSI) şi Impact of Events Scale (IES), la 58
dintre ei acestea fiind persistente dincolo de intervalul de 6 luni.
Bridge et al (1988) notează posibilitatea ameliorării rapide, în 6 săptămâni, a statusului psihoemoţional (recte a
anxietăţii şi depresiei) la bolnavele cu neoplasm mamar, stadiul I şi II TNM, supuse curelor de radioterapie, iar Walker et
al. (1999) găsesc un beneficiu real al imageriei dirijate combinate cu relaxarea, în ameliorarea calităţii vieţii la bolnavele
T2>4 cm, T3, T4 sau TxN2M0,.aflate sub chimioterapie. Se poate desprinde deci concluzia că într-o boală extrem de
complexă, posibil supusă unor sancţiuni terapeutice atât de diferite, în care tratamentul chirurgical este doar una din
opţiunile posibile, psihoterapiile sugestive îşi dovedesc utilitatea în orice fază a tratamentului.
Rapkin et al. (1991) extind gama folosirii acestor tehnici la pacienţii supuşi chirurgiei oncologice pe cap şi gât
(obţinând corelaţii inverse ale hipnozabilităţii cu pierderea de sânge intraoperatorie şi cu apariţia complicaţiilor).
Olness (1981) obţine rezultate pozitive la copiii cu cancer, îndeosebi pe efecte indezirabile ca durerea şi greaţa,
cu condiţia începerii şedinţelor de hipnoză încă de la momentul punerii diagnosticului.
Reduceri semnificative ale durerii şi ameliorări ale calităţii vieţii în cancer raportează de asemenea Sloman et al.
(1994) şi Syrjala et al. (1995).
Între explicaţiile avute în vedere pentru rolul pozitiv al tehnicilor sugestive se citează creşterea numărului de
limfocite (Gruber et al., 1993) (Lekander et al., 1997), şi îndeosebi a activităţii limfocitelor natural killer (NK) (Fawzy et
al.,1993) (Gruber et al., 1993).

3.3. Perspective

Perspectivele folosirii psihoterapiei suggestive ca mijloc adjuvant în chirurgie sunt încurajatoare. Toate rezultatele
de mai sus argumentează pentru un rol favorabil real, iar efectele adverse rămîn practic nule. Beneficiile exprimabile în
plan concret, în recuperarea precoce, scăderea numărului de zile de spitalizare, ameliorarea calităţii vieţii acestor bolnavi,
aflaţi într-o situaţie de impas existenţial real, sunt certe. Mai mult, tehnicile de relaxare şi autosugestie învăţate cu acest
prilej pot fi folosite cu succes şi în viaţa cotidiană, în vederea creşterii rezistenţei la acţiunea agenţilor stressori psihici. Nu
în puţine cazuri, o situaţie de tipul intervenţiei chirurgicale prilejuieşte autoevaluarea unor comportamente anterioare,
eventual dizadaptative, şi restructurarea (sau cel puţin punerea în discuţie a restructurării) stilului de viaţă. De ceel mai
multe ori, dacă există reticenţe, ele vin din aşa-zisa inexistenţă a unei alternative. Tocmai de aceea, familiarizarea
bolnavului cu o modalitate concretă de a controla ce i se întîmplă, şi de a alege în cunoştinţă de cauză, nu poate fi decît
salutară.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1.Ashton, C., Jr, Whitworth, G.C., Seldomridge, J.A., Shapiro, P.A., Weinberg A.D., Michler, R.E., Smith C.R., Rose, E.A.,
Fisher, S., Oz, M.C. - (1997) "Self-hypnosis reduces anxiety following coronary artery bypass surgery. A prospective,
randomized trial", J Cardiovasc Surg (Torino), 38(1):69-75.

2.Baider, A.K., Uziely, L., De-Nour, D. - (1994) "Progressive muscle relaxation and guided imagery in cancer patients",
Gen.Hosp.Psychiatry, 16, 5, 340-7.

3.Bridge L.R., Benson P., Pietroni P.C., and Priest R.G. - (1988) "Relaxation and imagery in the treatment of breast
cancer," BMJ, 297, 6657, 1169-72.

4.Enqvist, B. (1996) - "Pre-surgical hypnosis and suggestions in anesthesia", Thesis, Karolinska Institutet.

5.Enqvist, B., Bjorklund, C., Engman, M., Jakobsson, J. - (1997) "Preoperative hypnosis reduces postoperative vomiting
after surgery of the breasts. A prospective, randomized and blinded study" , Acta Anaesthesiol Scand, 41, 8, 1028-32.
6.Fawzy F.I., Fawzy N.W., Hyun C.S. - (1993) "Malignant melanoma. Effects of an early structured psychiatric
intervention, coping, and affective state on recurrence and survival 6 years later" , Arch Gen Psychiatry (United States), ,
50, 9, 681-9.

7.Gheorghiu, V., Ciofu, I. – (1982) “Sugestie şi sugestibilitate – aspecte psihologice şi psiho- fiziologice”, Ed.Academiei
RSR, Bucureşti.

8.Gruber B.L., Hersh S.P., Hall N.R., Waletzky L.R., Kunz J.F., Carpenter J.K., Kverno K.S., Weiss S.M. - (1993)
"Immunological responses of breast cancer patients to behavioral interventions", Biofeedback Self Regul.,18, 1, 1-22.

9.Holden-Lund, C. - (1988) "Effects of relaxation with guided imagery on surgical stress and wound healing," Res Nurs
Health, 11, 4, 235-44.

10.Holdevici, Irina – (1995) “Sugestologie şi psihoterapie sugestivă”, Ed.Victor, Bucureşti, 69-73.

11.Lekander, M. - (1997) "Immune effects of relaxation during chemotherapy for ovarian cancer", Psychother.Psychosom.,
66, 4, 185-91.

12.Manyande, A., Berg, S., Gettins, D., Stanford, S.C., Mazhero, S., Marks, D.F., Salmon, P. - (1995) "Preoperative
rehearsal of active coping imagery influences subjective and hormonal responses to abdominal surgery",
Psychosom.Med., 57, 2, 177-82.

13.Olness, K. - (1981) "Imagery (self-hypnosis) as adjunct therapy in childhood cancer: clinical experience with 25
patients," Am J Pediatr Hematol Oncol, 3, 3, 313-21.

14.Rapkin D.A., Straubing M., Holroyd, J.C. - (1991) "Guided imagery, hypnosis and recovery from head and neck cancer
surgery: an exploratory study," Int J Clin Exp Hypn, 39, 4, 215-26.

15.Sloman, R., Brown, P., Aldana E., Chee, E. - (1994) "The use of relaxation for the promotion of comfort and pain relief
in persons with advanced cancer [see comments]," Contemp Nurse, 3, 1, 6-12.

16.Syrjala, K.L., Donaldson, G.W., Davis, M.W., Kippes, M.E., Carr, J.E. - (1995) "Relaxation and imagery and cognitive-
behavioral training reduce pain during cancer treatment: a controlled clinical trial," Pain, 63, 2, 189-98.

17.Tusek DL; Church JM; Strong SA; Grass JA; Fazio VW - (1997) "Guided imagery: a significant advance in the care of
patients undergoing elective colorectal surgery", Dis Colon Rectum, 40, 2 :172-8.

18.Walker, L.G., Walker, M.B.; Ogston, K., Heys, S.D., Ah-See, A.K., Miller, I.D., Hutcheon, A.W., Sarkar, T.K., Eremin, O.
- (1999) "Psychological, clinical and pathological effects of relaxation training and guided imagery during primary
chemotherapy", Br J Cancer, 80, 1-2, 262-8.