Sunteți pe pagina 1din 5

Comunicarea informala.

Comunicarea informala acopera intreaga organizare ierarhica a organizatiei. Ea se desfasoara in afara


comunicarii formale. In cadrul acestei comunicari pe prim plan trec nevoile psihologice ale oamenilor,
frecventa contactelor directe dintre ei, similaritatea de varsta, sex, hobby, timpul petrecut impreuna in
organizatie sau in afara ei etc., in raport cu normele si structurile organizationale din cadrul comunicarii
formale ce reglementeaza schimburile organizationale dintre membrii organizatiei. Reteaua conexiunilor
informale, neoficiale, psihologice este uneori mult mai extins si mai puternic decat structura rigida si
limitata a comunicarii formale.

In comunicarea informala, informatia circula in toate sensurile si in toate directiile (ascendent,


descendent, orizontal, diagonal, incrucisat etc.), trecand peste nivelurile ierarhice. Acest lucru face ca, un
membru al organizatiei sa se poata afla intr-o relatie de comunicare cu oricare alt membru al organizatiei
sau chiar cu toti. De obicei, prin comunicarea informala sunt vehiculate informatii care nu sunt legate
neaparat de sarcinile sau de munca membrilor organizatiei, ci, mai ales, cele cu privire la o serie de
evenimente ce au avut loc sau se presupune ca vor avea loc in organizatie.

Cele mai importante caracteristici ale comunicarii informale sunt (Mielu Zlate,2004, pag.504-505)

- rapiditatea cu care circula informatiile (daca un mesaj formal ii trebuie uneori cateva zile pentru a
ajunge la audienta dorita, mesajul informal se transmite aproape imediat sau in cateva ore);

- ancorarea informatiilor transmise fie in sfera rezultatelor organizatiei, fie in sfera vietii personale (sunt
transmise si comentate succesele sau esecurile organizatiei, dificultatile cu care se confrunta, eforturile de
depasire a acestora, evenimentele din viata personala a managerilor sau chiar a membrilor grupului);

- corectitudinea relativa sau partiala a informatiilor transmise si receptate (intr-un studiu s-a indicat o
pondere de 82 % din informatiile comunicate informal ca fiind corecte; de obicei, mesajele din
comunicarea informala contin portiuni corecte si portiuni incorecte; portiunile eronate pot altera intelesul
global al informatiilor; este suficient doar un singur fapt inexact pentru a face sa sufere corectitudinea
generala a comunicarii);

- reputatia proasta a comunicarii informale in cazurile extreme cand informatiile sunt inexacte, fara nici o
baza reala si, mai ales, neverificabile (este vorba despre zvonuri care sunt bazate pe speculatii, pe
imaginatia bogata a celor care le lanseaza, pe exagerarea si proiectarea dorintelor acestora; ambiguitatea
este, se pare, caracteristica esentiala a zvonului; or, ambiguitatea lasa cale deschisa ornamentarii
informatiei pe masura ce trece de la o persoana la alta; uneori, efectele negative sunt devastatoare, atat
in plan personal, cat si organizational. Un exemplu ilustrativ il constituie faptul ca la sfarsitul anilor’70 a
circulat, intr-o anumita zona din Chicago zvonul despre prezenta viermilor in produsele de la McDonald’s.
Desi informatia era total neadevarata, vanzarile au scazut cu 30 % in unele restaurante;

- potentiale efecte pozitive ale comunicarii informale, care pot fi amplificate printr-o serie de masuri
ameliorative(comunicarea informala poate creste puterea si influenta in organizatie a unor oameni, mai
ales managerilor; conexiunile informale ii pot ajuta pe oameni sa ajunga la puterea formala; comunicarea
informala contribuie la socializarea informala, la cresterea coeziunii grupului; informatiile vehiculate, prin
natura si continutul lor, ofera uneori oportunitati pentru stabilirea si intarirea contactelor interumane
dorite, ca si pentru mentinerea unui mediu de munca stimulator).

Cea mai cunoscuta forma de comunicare informala este desemnata prin termenul de grapevine (vita-
de-vie). Aceasta forma intra in functiune atunci cand caile oficiale de comunicare sunt blocate, inchise sau
inaccesibile, de asemenea atunci cand membrii organizatiei se confrunta cu unele situatii neclare si
nesigure. Informatiile transmise prin grapevine au rolul de a umple golurile de informatie si de a clarifica
deciziile managerilor. Ele devin extreme de active in timpul perioadelor de schimbare, alegere, anxietate,
excitatie, de deteriorare a conditiilor economice.

Unii autori ce au studiat comunicare informala descriu patru tipuri de grapevine:

1). reteaua “linie unica” (informatia trece de la o persoana la alta);


2). reteaua de tip “barfa” (informatia este transmisa de o singura persoana tuturor celorlalte);

3). reteaua de tip “probabilitate” (o persoana comunica altora la intamplare conform legilor
probabilitatii; acestea comunica la fel cu alte persoane);

4). reteaua de tip “ciorchine” (informarea selectiva a unor membri si eliminarea altora de la procesul
comunicarii).

Atitudinea fata de avantajele si dezavantajele comunicarii informale de tip grapevine sunt foarte
controversate. Unii manageri manifesta nu doar rezerve, ci pur si simplu ostilitate fata de grapevine,
militand pentru desfiintarea ei. Zvonurile la adresa lor sunt considerate de manageri ca neadevarate,
malitioase (rautacioase) si chiar periculoase.

Unul dintre primii autori care s-au preocupat de studiul comunicarii informale, sublinia beneficiile
ei, si anume:mijloc de informare asupra situatiilor; protejarea oamenilor de necunoscut; modalitate
de rezolvare a conflictelor cu superiorii; oferirea prilejurilor pentru descarcari tensionale prin
raspandirea zvonurilor.

Sunt si alti autori care subliniaza efectele pozitiva produse de grapevine, si anume:

- poate ajuta la consolidarea moralului, tinand cont de comentariile favorabile pe care angajatii la
pot face despre organizatie;

- poate furniza satisfactie si stabilitate grupurilor de munca prin oferirea unui sentiment al securitatii
si al apartenentei;

- furnizeaza angajatilor posibilitatea de descarcare emotionala;

- incurajeaza managerii sa planifice si sa actioneze mult mai atent decat ar face-o in alte conditii;

- este sursa de feedback pentru manageri.

Comunicarea este un factor esential al educatiei. Componenta fundamentala a vietii, a progresului, a culturii si
civilizatiei omenirii, comunicarea presupune o relatie complexa intre un emitator si un receptor, un mecanism dinamic
al medierii, cu implicatii profunde in modelarea umana.

Termenul de comunicare provine din latinescul communis (care inseamna „comun”),communicatio (adica „a transmite
altcuiva/altora”). Cand comunicam, dorim sa avem ceva in comun cu celalalt, vrem sa-i impartasim o informatie, o idee,
un sentiment, o parere.

Comunicarea este definita ca un schimb de informatii, fiind o necesitate de baza a vietii. Comunicarea face parte
din tot ceea ce intreprindem in viata si este esentiala pentru a putea trai si munci. Totodata, este forma concreta prin
care se infaptuieste coordonarea unui grup uman intr-o organizatie.

Teoriile organizationale considera comunicarea un element esential. Inca la sfarsitul anilor ’30, Barnard (1938) a
situat comunicarea in centrul teoriei sale organizationale, considerand comunicarea acea forta care mentine functionarea
organizatiei si care leaga obiectivele organizatiei cu cele ale angajatilor. (In conceptia lui Barnard, o organizatie apare
atunci cand sunt intrunite cel putin doua conditii: 1) exista persoane capabile sa comunice intre ele si 2 ) acestea doresc
sa contribuie actional la realizarea unui scop comun. Un rol important al managementului este acela de a furniza un
sistem de comunicare prin care se face legatura dintre scopul comun si cei ce doresc sa coopereze in vederea realizarii
acestuia, pe de o parte, si intre scop si actiune, pe de alta parte).
Functionarea organizatiei depinde foarte mult de calitatea, organizarea si eficienta transmiterii informatiilor. Intr-
o organizatie, comunicarea face posibile informarea (se furnizeaza baza deciziilor), motivarea (se stimuleaza cooperarea
si implicarea in atingerea obiectivelor), controlul (se clarifica indatoririle, se stabilesc autoritatea si responsabilitatile).
Functia ei emotionala (exprimarea trairilor, sentimentelor) este de asemenea importanta; astfel, se pot dezamorsa unele
tensiuni sau se pot consolida anumite pozitii in cadrul organizatiei (Robbins, 1991).

Exista doua functii majore ale comunicarii privind viata organizatiei:

- functia de unificare a activitatilor organizatiei – comunicarea este modalitatea prin care oamenii sunt uniti intr-o
organizatie pentru a atinge un tel comun;

- functia de integrare manageriala – comunicarea este vitala pentru functionarea interna a organizatiei, pentru ca
integreaza functiile manageriale; comunicarea leaga, de asemenea, organizatia de mediul exterior.

Comunicarea informala este paralela cu comunicarea formala si se poate defini drept schimbul de informatii
care are loc in afara canalelor de comunicare oficiale. Ea se bazeaza pe criterii afective, pe interese comune legate (sau
nu) de organizatie. Structura retelelor de comunicare informala este aleatorie, poate fi orizontala sau verticala.

Canalele create spontan pentru desfasurarea comunicarii informale apar si exista in mod necontrolat, se modifica
permanent. Pentru buna functionare a organizatiei ele trebuie pe de o parte contracarate de informatiile transmise prin
intermediul canalelor oficiale, iar pe de alta parte trebuie incurajate pentru ca ofera un feedback optim, la fel ca si
comunicarea ascendenta.

Comunicarea informala contribuie la fluidizarea contactelor intre salariati si in acelasi timp permite exploatarea ocaziilor
de comunicare eficienta care se pot ivi si evitarea unor anumite riscuri legate de incompatibilitatea dintre organigrama si
situatia de fapt din organizatie. Promovarea comunicarii informale reduce riscurile legate de conflictele de munca, de
fenomene de tipul contraputerii, generate, de obicei, de excesul de formalism.

Un grup social nu exista ca grup decat in masura in care membrii sai intra in relatii de comunicare intre
ei. Ansamblul comunicatiilor efectiv schimbate intr-un grup formeaza structura de comunicare a grupului. Cel care a pus
pentru prima data problema comunicatiei in grup a fost K. Lewin. El a aratat ca rezolvarea blocajelor de comunicare duce
la cresterea productivitatii si creativitatii in grup.

Comunicarea interpersonala se identifica cu interactiunea sociala, intrucat in orice interactiunea sociala, se realizeaza
schimburi de mesaje. De regula, ea se realizeaza in grup sau este dependenta de grupul de apartenenta a persoanelor
implicate. Functia comunicarii interpersonale este de a mentine unitatea si integritatea oricarui grup social, de a asigura
coordonarea actiunilor individuale in grup. Ea trebuie sa fie eficienta, pozitiva si constructiva.

Aceasta comunicare managerial-educationala se bazeaza pe relatiile interpersonale profesor-elev, este instrumental-


intentionala, are un caracter afectiv pronuntat constituind baza managementului educational dar si principala modalitate
de realizare a performantei manageriale.

Corina Ilin: Teorii despre organizatii. In: Zoltán Bogáthy: Manual de Psihologia muncii si organizationala,
Editura Polirom, 2004

Dumitru Iacob, Diana-Maria Cismaru – Managementul organizatiei scolare. Comunicare


institutionala, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2005

Florin Sava: Tehnici si metode in examinarile psihologice. In: Zoltán Bogáthy: Manual de Psihologia muncii
si organizationala, Editura Polirom, 2004

Ildikó Erdei: Comunicarea organizationala, In: Zoltán Bogáthy: Manual de Psihologia muncii si
organizationala, Editura Polirom, 2004

Aplicatia 1. /pg. 51
“ Este limpede ca o mare parte din comunicarea in organizatie urmeaza liniile formale de autoritate din
organigrame. Aceasta este valabil in special pentru exemplele de comunicare de sus in jos si de jos in
sus… - directivele si instructiunile coboara de obicei prin circuitul ierarhic, iar ideile si propunerile urca.
Totusi realitatea comunicarii in organizatie arata ca circuitul ierarhic formal este de comunicare
incompleta si adesea ineficienta” Gary Johns, Comportamentul organizational, Bucuresti, Editura
Economica, 1998

Obiectivele comunicării în organizaţii (sursă: Mucchielli, 2008, pg. 85-87) sunt: informare/transmitere de
informaţii poziţionare (comunici identitatea dorită, imaginea pe care o vrei în situaţia de comunicare,
interpretezi un rol, etc.). Comunicarea ca instrument al poziţionării existenţiale corespunde nevoii de
recunoaştere a rolului şi statutului deţinut. facilitarea adeziunii la valorile comune ale propriei organizaţii şi
cooperarea cu alte organizaţii pe această bază. mobilizarea în vederea realizării coerenţei interne, a
identităţii colective şi încercarea de înscriere într-un curent mai larg. evaluarea fie relaţională
(simpatie/antipatie în vederea fixării naturii relaţiei cu interlocutorii) fie normativă (nu se poate comunica
înafara unui sistem minim de reguli împărtăşite).

Zvonul, bârfa, sunt printre formele cele mai vechi de comunicare dintre oameni fiind considerate fenomene
sociale şi culturale foarte importante în viaţa unei societăţi, unei organizaţii. Robert Knopp definea în 1944
zvonul ca fiind “afirmaţie destinată de a fi crezută ce se raportează la actualitate, diseminată fără a fi
verificată oficial; un caz special de comunicare informală ce include mituri, legende, bancuri” (Knopp, 2008).
Zvonul este un proces de transmitere de informaţie cu încărcătură valorică care poate afecta grupul la care
se referă, în care mesajele transmise călătoresc în organizaţie fără o structură aparentă, fără o direcţie clară,
înspre acolo unde există teren permisibil. Metaforic putem spune că zvonul este bursa neagră a informaţiei.
Pentru a deveni un zvon o informaţie trebuie să fie importantă dar şi suficient de ambiguă. Zvonul este o
armă puternică. Chiar dacă de cele mai multe ori este spontan există şi zvonuri premeditate (ele apar mai
ales în mediile şi situaţiile foarte competitive). Un brand poate muri dacă este “atacat” de o zvonistică
necontrolată. Un om politic poate fi îngropat cu ajutorul unor zvonuri. Reputaţia unei organizaţii poate fi
distrusă cu câteva mesaje de acest tip. Un simplu zvon poate crea isterie de masă cu efecte neprevăzute.

Beneficii ale zvonurilor ( pentru confruntare cu lista individual alcătuită pe parcurs) • Influenţează decizii
(poate obliga de exemplu conducerea să comunice diferit, să îşi schimbe opşiunile managerial) • Suplineste
niste ineficienţe ale “organigramei” (în sens de lipsă sau scurtcircuit de informaţie). • Eliberează sentimente
şi detensionează stări de spirit. • Semnalizează statut şi putere. • Satisface nevoia emoţională a
comunităţilor de a visa. • Comunică reguli şi valori. • Menţine sistemul, hrăneşte coeziunea de grup. 48 •
Traduce o serie de sarcini în limbaj accesibil; dă sens informaţiei- mesajele managerului sunt reformulate în
terminologie comună (ajută astfel la interpretarea managementului). • Armă sindicală: reprezinta o
contraputere (mobilizează oameni, întreţine climatul de muncă). • Contribuie la învăţarea limbajului social
al organizaţiei (nickname, poveştile, miturile), menţine moralul organizaţiei. • Facilitează controlul:
zvonul/bârfa folosite ca sancţiune împotriva celor ce violează normele. de comportament organizaţional
(cine nu se aliniază normelor devine victima zvonurilor). • Organizaţia are nevoie de un sens al istoriei şi de
apartenenţă (exclusivitate): bârfa oferă ambele: folclorul organizaţional se construieste prin bârfe; cel
dinafară nu are acces la bârfă-nu are “codurile de descifrare”-în conscinţă nu se poate integra. • Barometru
care produce feedback necesar managementului: o zvonistica activă este un semn de sănătate al
organizaţiei. • Reflectă calitatea unei organizaţii. • Protejează organizaţia: oferă individului influenţă socială
şi o modalitate de amuzament, distractie (“escapism”). • Rol terapeutic. • Rezolvă situaţii de conflict.

Organizaţia poate pune la dispoziţia doritorilor spaţii cu destinaţii diverse (cluburi: de


lectură, de şah, de biliard etc., piscină, teren de sport), pentru a facilita instalarea
comunicării informale. Este vorba doar despre oferte de posibilităţi de interacţiune şi nu
despre vreun control prevăzut pentru ce şi cum se comunică în acele spaţii.

Un important mod şi mijloc de stimulare a comunicării interne informale este organizarea


de team-building-uri. Acestea nu trebuie văzute doar ca posibilităţi de a ieşi din spaţiul
activităţii zilnice pentru a mînca, a bea şi a se tutui cu colegii şi mai ales cu şefii. Jocul
inteligent al schimbării rolurilor în cadrul relaţiei de autoritate poate avea urmări deosebit
de profitabile. Amintim că, în logica relaţiilor, autoritatea este descrisă ca o relaţie dintre
un purtător al autorităţii, un destinatar al autorităţii şi un domeniu al autorităţii.